comentarii

copilaria pierduta


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
cei mai frumosi ani - de cix la: 02/03/2005 10:01:09
(la: Cei mai frumos ani ai vietii tale)
pot fi denumiti cei ai copilariei, cand nu ti se putea refuza nimic.iar odata copilaria pierduta, viata nu-si mai da osteneala sa fie placuta.te zbati, te chinui, alergi, muncesti, iubesti doar in speranta ca vei fi fericit.doar pentru o frantura de ideal! cei mai frumosi ani ti-i amintesti mereu cu nostalgie si cu regret ca nu-i mai poti avea inapoi.nu-i asa?
*** - de cosmacpan la: 15/06/2008 17:18:36
(la: Jurnal de bord (37))
Sfârşit de săptămână... Luni e încă departe...

Nimic din ce e departe nu-i mai aproape de noi decat lumea...

stropirea geamurilor cu pământ

pamant de flori striga taranul...reavan amintidu-ne de copilaria pierduta...

Măcar de-aş avea vreo tresărire de orgoliu...
Si ne iarta noua greselile noastre...


De unde mă ştie ăsta aşa de bine ?
de ce crezi ca te cunosti asa de bine? Viata farav surprize e terna si monotona...


Un Paganini rus, de stepă.
un Paganini nu va fi rus niciodata...tremoloul corzilor e mai mereu diferita...

dar e duminica, si la gratare tot romanul se pricepe...

(traiasca berea - si a lor lauta)
amintiri din copilarie/Ozzy/06.04.04 - de (anonim) la: 04/06/2004 03:16:54
(la: Ce regretati de pe vremea lui Ceausescu?)
Dragi frati si surori,

Cei din generatia mea pot cunoaste ceea ce scriu acum.Cei mai tinerei nu stiu.
Cand m-am nascut la conducerea tarii era Gheorghe Gheorghiu Dej,a murit cand eram in clasa a 2 a primara.Am facut scoala in Mandravela nici nu stiu daca mai exista.Tataie(tatal tatalui meu)ma ducea zilnic la scoala si ma lua inapoi.Toti baietii purtam un fel de uniforma ca o fustita pepita cu patratele mici alb-negru,guler alb si funda mare rosie la guler.Cam ciudat obicei,nu?

Prin clasa a2 a dupa ce Dej a murit,a fost plans de popor atunci,a venit la
conducere Chivu Stoica,un tip cu capul chel(se radea)care emula pe bossul lui rus,Hrusciov.Un var apropiat al tatalui meu a fost atunci adjunctul lui Stoica.
Cand erau petreceri in famile,nunti,sarbatori etc,venea adus cu masina si sofer personal care statea pana pleca el acasa.
Era una neagra cu...perdele la geamuri,marca Zil(mai tarziu a avut o Volga),era un lux pe atunci.Cand a cazut Stoica,a cazut si el.

Dar a apucat sa aiba o casa vila mare pe Aleea Trandafirilor data de partidul comunist pe gratis.Acest var al tatalui meu era un mocofan mare.Cand venea la mese,se indopa la refuz si apoi se ducea la WC si isi baga degetul pe gat,voma sa poata manca si mai mult!
Avea un baiat de-o varsta cu mine,sotia lui mereu se dadea mare cucoana,dar tot taranca era.
Cu varul meu,de cate ori ne vedeam ne luam la bataie,il cafteam bine.Alteori,pana la batai eram prieteni si la petreceri ne bagam sub masa sa ne uitam sub fustele rudelor,chiar si a mamelor noastre.De mic am luat-o aiurea in viata!
Cand noi ne duceam la ei,isi acopereau cu ziare picioarele mesei,nu cumva sa le zgariem ...din greseala.Aveau si mobilierul ,sifonier,etc,...imbracat in ziare.
Odata am furat un pistol cu capse jucarie de la varul meu si mama mia ce scandal a iesit!L-am dat inapoi dar ai mei m-au batut in prostie.

Imi placea sa stau la bunici(din partea tatalui)si in vacante,mai ales cea de vara,ai mei ma expediau la ei,eram fericit si aveam si prieteni de joca,unul pe nume George altul Gabi,dar noi ne numeam intre noi"Domne".
Tataie a fost locotenent de cavalerie in primul razboi si decorat pt. rani si bravuri.Avea pe un perete pe hol poze in sepia cu el ca soldat.
Un om admirabil,f. bun si mereu interesat in politica,citea ziarele zilnic si multe.
Se culca la 7 seara si se scula la 4 dim.Cu gainile.Aveau in curte un prun si un cais,o magazie si un loc unde crestea in fiecare an un porc pt. Craciun.Avea o capra,gaini,rate si o gasca pe nume Maritza,care era ca un caine,doar familia o stia,in rest ataca pe orice strain,postasului ii era frica sa vina la gard.Maritza a murit de batranete,asa o indrageam toti de mult.

Mamaie n-a muncit in tinerete deloc,s-a maritat cand avea 18 ani cu Tataie care era cu 15 ani mai in varsta,era un fel de traditie.
Au avut 2 copii,o fata,a murit la 17 ani de TBC si pe tatal meu.
Pe aceiasi strada locuiau multe din rudele lor,2 surori ale lui mamaie si veri ai tatalui.Bunicii pe atunci nu aveau inca televizor si cu mamaie mergeam in fiecare seara la una din sorele ei sa vedem filme.
Multi de pe strada nu aveau TV-uri,cand era un film f. bun si american sau francez ori italian(rareori,in rest erau rusesti in prostie numai despre razboi si comunism),ne adunam cate 15-20 persoane fie la un vecin fie la sora lui mamaie,sa-l vedem.

Mai tarziu,ai mei au cumparat si lor un TV,ca al nostru,rusesc si desigur cu lampi,daca se ardea una erai in pom pt. ca se gaseau f. greu de schimb,trebuia sa ai...relatii.Nu-mi aduc aminte marca TV ului,stiu ca era desigur in alb-negru si ecranul oval, cutia din lemn si in fata jos avea 2 butoane mari in stanga si dreapta,pt. sonor si altceva,avea 6 clape mici la mijloc pe care apasai sa-i dai drumul,sa-l inchizi,etc.

Multi din voi poate nu ati auzit de anume emisiuni din vremea mea,poate altii stiu,ma uitam duminicile dim. la un serial pt. copii numit"Aschiuta si Daniela".
Aschiuta era o papusa din lemn cu o palarie ascutita pe cap.El o numea pe Daniela,Danielutza si vorbeu despre copii si scoala si raspundeau la scrisori trimise de copii.
Danielutza era tare frumoasa cu gropite in obraji si cred ca aveam 6 ani atunci si eram indragostit de ea la nebunie.Ea avea vreo 25 ani...apoi m-am indragostit nebuneste de alta actrita din alt serial ce-l urmaream cu sufletul la gura"Capitanul Val-Vartej",pe nume Irina Bora,bruneta si frumoasa la culme.
Danielutza era blonda.Uneori a jucat si ea in episoade cu Irina,era o placere pt. mine sa le vad pe amandoua deodata.
Mai tarziu Irina Bora s-a maritat cu un tenor de opera,Dan Iordachescu.
Ca veni vorba de muzica,pe atunci se asculta Gica Petrescu,Mia Braia,Dorina Draghici,Angela Moldovan,Ioana Radu,mai tarziu a aparut Margareta Paslaru,
Marina Voica,Aurelian Andreescu(pe asta am ajuns sa-l cunosc cand eram la liceu),Cornel Fugaru si in special italieni,ca Gianni Morandi(erau si filme pe ecrane cu el,muzicale),Adriano Celentano,Domenico Cutugnio Rita Pavonne,francezi ca Eddy Mitchell,Joe Dasin,Johnny Halliday,Yves Montand,Gilbert Becauld ,Sylvie Vartan(era casatorita cu Halliday),Juliette Grecco si multi altii.

Mergeam cu mamaie la filme serile,ori alteori stateam pe o bancuta in fata gardului casei si alte femei se adunau la taclale,ma fascinau barfele lor.Aveam un costumas vara din catifea albastra cu pantaloni scurti,de vizite.Si un fes pe cap cu alb si albastru.Am apucat s-o vad si pe strabunica,mama ei, avea 105 ani si eu aveam 5.Mereu eram pus pe prostii(inca de atunci!),ii placeau dulciurile si ii dadeam o bomboana de ciocolata(Se numeau Lebada),dar ii spuneam:"Inchide ochii si deschide gura".Apoi dupa sa zic 30 min.ii spuneam acelasi lucru si ea facea.De data asta ii puneam in gura un gainatz de gaina....
Si radeam da cadeam pe jos de cum se stramba,si incerca sa ma loveasca cu o nuia,dar nu putea,atunci venea mamaie si ma alerga prin curte si eu ma cataram pe magazie si radeam mereu.

Cu prietenii mei ne dezbracam goi sa ne uitam la putzele noastre,Goergica avea o sora ,tot de 5-6 ani Mihaela(o numeam Ela) si se dezbraca si ea si-si arate pasarica.Cred ca de pe atunci mi s-au tras treptat pornirile mele sexuale de mai tarziu....

Mamaie si Tataie,aveau ce se numea atunci,closet in fundul curtii,sau cacastor,sau altii il numeau vatra.Eu aveam sub pat insa olitza si imi faceam nevoile in ea,mamaie ducea apoi olita la closet.Nu aveau baie(cada sau dus),ci se spalau intr-un lighean mare,la fel mamaie ma spala in lighean.
Nu aveau nici apa in casa,pe strada era o cismea(asa se numea)comuna si toti de pe strada se duceau cu galeti sa ia apa pt. gatit si spalat.

Bunicii nu aveau aragaz,ci o soba mare din fier in care puneau lemne si ca ochiuri erau cercuri de diferite dimensiuni din fier si daca doreai foc mic scoteai cercul mic,sa intre foc mic.
Avea un burlan ce iesea la acoperisul bucatariei.Vara gatea in magazie.Aveau soba si foloseau lemne sau carbuni sa fie cald.Tataie avea un lighenas mic in care facea spuma din sapun sa se barbiereasca,si vara,mereu afara in curte.

Noptile,la culcare dormeam cu mamaie,tataie era in sufragerie.Mamaie ma punea sa ne rugam la Dumnezeu,spuneam impreuna"Tatal Nostru"si apoi imi citea cate un basm din Fratii Grimm,pana adormeam.
Tataie a avut 2 frati,el s-a nascut in Bacau.Mamaie s-a nascut in satul Greci nu departe de orasul Gaesti.Ea a avut 3 surori si 3 frati.Acum toti au plecat din lumea asta,ultima a fost mamaie,la 95 ani.A plecat cu 2 ani in urma.
Sorele ei de pe strada,au murit cu 2-3 ani inaintea ei,mamaie se senilizase saraca....mergea la casele lor si statea cu orele pe bancutze asteptandu-le sa iasa din curte...Tataie a murit cu mult inaintea ei,in 1985.

Eram deja in USA,i-am iubit si iubesc inca.
Tataie dupa razboi a muncit ca postar,cu bicicleta,au tras de bani cu dintii sa-si puna copii la scoli(erau cu plata),sora tatlui meu a fost o f. buna in matematica,tatal meu a facut liceul la Gh. Sincai si apoi a vrut sa devina chirurg insa si-a dat seama ca e prea sensibil si a urmat in schimb facultatea de biologie.A fost cel mai bun!La 25 ani un savant roman(Traian Savulescu)
l-a ales sa-i fie asistent.Mai tarziu a devenit directorul Institutului de biologie din Bucuresti.Avea masina la scara.
A fost demis si mutat la Baneasa,la Institutul de protecia plantelor pt. ca eu devenisem dizident politic....Are 74 ani azi.

Familia mamei mele a fost mai instarita si au avut pamanturi...inainte de comunism.Ea a avut 6 frati si surori dar toti au murit de mici copii de TBC,inca din timpul razboiului(al 2lea mondial),ea a fost cea mai mica,doar unul din fratele ei a trait pana la 33 ani dar a murit tot de TBC.Ea avea 7 ani pe atunci.
Mama ei a fost casatorita de 3 ori,n-a avut noroc de soti buni....toti 3 betivi
o bateau mereu,al treilea cel mai rau si era in Garda de Fier,mare scula de nazist imputit atat sub Zelea Codreanu cat si Horia Sima.Era mandru cand isi punea uniforma cu diagonala si pistol la centura si avea un bici,venea acasa
beat si o batea pe bunica cu biciul din senin!!!A murit in munti impuscat de comunisti.

Bunica pe care eu o numeam"Cuscra"pt. ca asa o numea mamaie,a murit la 82 ani de cancer la stomac,in 1972.Mamaie a ingrijit-o mult.
Cand lua pensia, mereu imi dadea pe furis 20 lei.I-am facut si ei destule poante proaste de copil mic...o scuipam si imi spunea:"pe lumea ailalta ai sa ma lingi",puneam in mancarea ei sare cu nemiluita,ii faceam sicane de ex. legam 1 leu cu ata si il puneam pe holul casei si ma ascundeam dupa perete,ea il vedea si eu il trageam incet,ea dupa el,odata a cazut pe jos.
Altadata aveam un prieten pe care ea nu-l agrea,si venea acasa sa ne jucam de-a indienii si cowboyy,eu eram mereu ....indian si ma vopseam cu culori pe fata si eram la pielea goala.
Odata a vrut sa-l dea afara din casa si m-am suparat,am imbrancit-o de a cazut si lovit la cap de frigider....am crezut ca murise si am plans si l-am luat la bataie pe prieten.
Din fericire n-a avut nimic...!

Mamaie si tataie nu aveau frigider ci racitor,el la 2 zile mergea si cumpara blocuri de gheata,le punea in el pe o usa deasupra.

Bunica"cuscra"a avut 3 surori,una din ele o numeam in familie"Cucoana"pt. ca era bogata si sotul ei mare businessman in flori si mai ales lalele,le importa direct din Olanda.
De cate ori venea in vizita la Cuscra la barfe si cafea,ma supara pt. ca mereu de cum ma vedea imi zicea:"Ce mai faci bai putza?".
Alta sora a fost castorita cu marele inginer si pilot de raliuri din anii interbelici,Jean Calcianu.
Alta a fost casatorita cu un colonel din garda personala a regelui Carol.

Mama mea la fel a urmat liceul Sincai(cu tatal meu s-au castorit la 25 ani,amandoi nascuti in 1930)si apoi facultatea de economie si a fost contabil sef la Fabrica de Ciocolata si Produse Zaharoase Bucuresti,pe Sos. Viilor.
Urma sa devina directoare cand a fost si ea data jos din pozitii ca si tata cand eram pe lista..neagra a securitatii.

Am fost singurul lor copil,dar inaintea mea urmau sa aiba altul,insa a murit prematur...ma gandesc si azi la soarta....ce ar fi fost s fi fost eu ...primul?
Azi nu mai scriam aceste randuri!

Mi-am stricat dintii de copil....prea multe dulciuri ce aducea mama acasa.
Ei traiesc azi in Buc.in apt. de bloc,comunistii au luat casa dupa ce am intrat eu impotriva lui Ceausescu si a lor.
N-au vrut sa vina aici in USA,dar ii ajut lunar cu dolari,pensia lor e mica.E randul meu sa-i ajut.

Eu?Eu trebuia sa fi fost mort de 5 ori pana acum.
Cand aveam 2 luni,tataie avea un cantar si asa ma cantareau,unul vechi cu balanta si o greutate de bronz in forma de para,grea.Odata m-a pus pe cantar si din greseala a facut para sa cada pe capul meu....mi-am pierdut cunostinta si au trebuit sa ma duca la reanimare imediat.Ai mei au fost tare suparati pe el o vreme,caci puteam sa mor.

A 2 a oara,aveam 9 luni si am facut pneumonie cronica.La reanimare din nou si apoi zilnic niste injectii.I cheated death again!

A 3 a oara aveam 4 ani si eram la poarta,ma uitam la baieti mai mari jucand fotbal pe strada.Un altul care nu juca m-a ochit cu prastia si m-a lovit in cap de mi-am pierdut pe loc cunostinta si sangeram de nu se oprea deloc.La spital din nou...si azi am o scobitura mica in craniu,dar pacalisem iar moartea.

A 4 a oara era sa mor in batai la securisti,Dumnezeu exista!Am pacalit iar moartea.

A 5a oara,in USA de O.D.(overdose)prea multe droguri si bautura combinate deodata.La spital dus de gagici.
Am pacalit iar pe Mr. Death.

Nasa mea mare care mereu mergea la sora ei in Franta,fie la Nice ori Paris,aducea reviste multe si chiar si sora ei ii trimitea apoi postal in R. reviste.Unele se numeau CineVerite,si la mijloc aveau poza dubla(gen Playboy) cu diverse starlete in pielea goala.Aveam 10 ani si mergeam la ea in pod unde la tinea pe cele vechi si furam acele pagini.Acasa ,in camera mea,le puneam pe perete la pat,si tin minte ca atunci eram indragostit lulea de Raquel Welch,aveam si poze cu ea pe perete.Desigur ca incepusem sa ma masturbez deja cu gandul la ea mereu.
Odata a venit un preot cu dascal de paste sa sfinteasca casa si in camera mea...popa dadea cu busuiocul si apa sfintita aiurea peste tot,caci ochii lui esra pironiti pe pozele mele!Ha!Tin mint ca repata mereu:"...Minunat,minunat..."

Mai la 7 ani aveam o papusa,in chip de fata si nu stiu de ce(nici azi)o numisem ...Magdalena?Dar dormeam cu ea in fiecare noapte,ai mei faceau misto de mine.
Prima mea iubire a fost la 6 ani(nicidecum sex!) si toti baietii o iubeau,se numea Renata,o alergam peste tot si odata am prins-o si sarutat-o pe gura(nicidecum french kiss),m-a strans in brate si m-a sarutat inapoi....am fost
cel mai fericit pt. ca ceilalti baieti nu au avut sansa asta,m-au urat chiar.O vreme am fost prieteni si mereu ne ascundeam si ne sarutam copilareste pe gura.

Apoi ne-am mutat si am schimbat scoala,nu ne-am mai vazut.Dar au venit alte fetite in viata mea,cu gramada,mai tarziu cand am dat de gustul pasaricii....
nu ma mai opream,desigur ca primul sex ce am avut a fost lamentabil,dar la 14 ani ce stii?Nici fata nu stia deloc,fiind de-o seama cu mine si amindoi la virginitate,desigur ca nu a avut orgasm.
Dar cu timpul ne-am educat si expertizat,apoi am trecut ca un fluturas de la una la alta.
Am mai scris astea.

Cand aveam 14 ani eram deja cu o gasca de copii de-o varsta si mai mari cu 5 ani ca noi.
Ne duceam pe terasa unui bloc al unora si ne masturbam toti ,care se scapa primul trebuia sa dea 25 lei ....era Tudor Vladimirescu pe hartie.
Furam din magazine zilnic bautura si conserve,alteori spargeam masini noaptea sa furam,de multe ori ne bateam cu alte gasti din alte cartiere,era unul numit Ferentari(plin de tzigani),altul Pajura,altul Chibrit,altul Damaroaia de ex.Batai cu bate si cutite,am fost taiat de cateva ori,as putea zice ca as fi putut muri a 7a oara.
Aveam un lant cu mine mereu,cu asta loveam la sange.Ionel,un tip din gasca avea de ex o bara de fier,asta a fost mereu prin puscarie,ca si Virgil,Faraonul,Gica cutit lung,Broscoiul.Pe mine ma numeau Montzi.
Broscoiul era un tzigan mic dar f. rapid cu pumnul,nici nu-l miroseai!Odata m-am batut cu el si mi-a spart nasul,n-am vazut pumnul deloc!
Erau niste frati pe nume Carligel(3)si erau spaima cartierelor,mai era si Gelu Pandelica,asta doar se arata si fugeu toti,mai era Virgil Vlajganul,si asta batea de speria lumea.

Odata eram si jucam barbut afara in dosul blocului si o femeie a cazut(s-a sinucis)chiar langa noi,blocul avea 9 etaje.Tin minte si acum,ne uitam la ea cum ii curgea sange din nas si urechi si gura.Am plecat si chemat militia.
Altadata omoram niste broaste si popandai cu latzul de sarma si vedem o gramada de oameni,femei,copii ,barbati alergand dupa un tip la 23 ani urland :Puneti mana pe el ca si-a omorat tatal cu toporul."
Atata am asteptat,eram cred ca doar eu Ion si Valerica,ca ne-am si luat dupa el,l-am prins si luat la cafteala de l-am umplut de sange.O patrula de militari trecea pe acolo si l-au luat ei in primire pana a venit militia.

Mergeam la scoala si acolo iar batai cu alte gasti.Fumam deja si beam ,jucam poker pe bani si haine(aveam cativa legaturi la Shop-uri pe valuta),uneori aveam noroc de o pereche de jeans,de multe ori insa pierdeam.Trebuia sa fur bani de la parinti ori din casele altora.Intram pe geamul de la baie,stiam cand nu e nimeni acasa.
Uneori cu Valerica ne uitam la femei cum fac baie,odata era una f. frumoasa si cada era chiar sub geam.Geamul deschis,si ea in cada.Ne bagam efectiv capetele pe geam ,ea se spala si noi eram la 1 metru de ea!!!!N-am fost prinsi niciodata.

Cand aveam 10 ani alergam cu Georgica dupa fetite si le prindeam si apoi le bulaneam si frecam la pasarica.Odata am vazut o fata de 14 ani masturbandu-se cu un creion in WC,tot pe geamul de la baie.
Ca sa te uiti la bloc pe geam se facea in curtea interioara si era un culoar de trecere de la o scara la alta pt. a duce gunoiul la tobogan.Ei bine trebuie ca eram inconstienti!!!!Geamurile la 2 apt. erau la perete pe acest hol care avea
o balustrada de fier....Ne urcam pe balustrada si ne sprijineam de perete si apoi ne uitam pe geam.
Ganditi-va ca uneori eram la etajul 3,6,8,9 si o miscare gresita...moarte,te faceai praf in curtea interioara.
Oare de cate ori am sfidat moartea???

Dar acum inchei aici cu alta amintire de cand aveam 5 ani.Parintii de Craciun cumparau jucarii cu 1 sapt. inainte si le ascundeau in sifonier.Eu stiam unde-i cheia si ziua deschideam sifonierul ,le luam si ma jucam cu ele,apoi le puneam la loc in aceleasi pozitii,cand venea ziua Craciunului ma prefaceam ca sunt uimit de ele....

Pt. mine aceste randuri ma ajuta la scrierea memoriilor,la copiez pe printer si apoi le traduc si rescriu in detalii in engleza,dar sper ca si pe voi din Cerc va intereseaza sa cititi.Poate multi din voi nu ati avut astfel de copilarie ca a mea.Sper sa fie candva publicat acest text.

Desigur si repet sunt alta persoana azi si de 14 ani total opusa,dar de ce sa fug de trecut?E parte din viata mea,o experienta prin care am trecut odata.

Love&peace,
Ozzy(Wichincala Magha Chaule Shice-Little Eagle Who Cries).














































































































































































































































































































Eugeniile! :-p - de Daniel Racovitan la: 18/11/2003 08:35:10
(la: Ce regretati de pe vremea lui Ceausescu?)
Cel mai mult regret eugeniile, bomboanele Cip si guma Gumela cu aroma de portocale! :))

Acum fara gluma: nu regret nimic.
Am detestat si detest din tot sufletul perioada "de dinainte". Copilaria fara griji, Nicolae Steinhardt, etc. nu le-am pierdut din cauza lui '89, ci in mersul natural al vietii...
cine educa pe cine? - de (anonim) la: 18/12/2003 04:44:31
(la: Invatamantul din ziua de azi)
din EZ online:
Luminita a renuntat la scoala pentru a-si ingriji bunica

Luminita, bastonul alb al bunicii sale

Ramona Olaru
Joi, 18 Decembrie 2003

“S-a intors roata. Acum e rindul meu sa o ingrijesc pe ea”
Spiritul Craciunului ii determina pe oameni la gesturi de solidaritate si de generozitate iesite din comun. Atunci cind semenii nostri au nevoie de ajutor, sacrificiul nu pare niciodata prea mare. Asa stau lucrurile si cu o adolescenta din Craiova care a renuntat fara nici o ezitare la scoala pentru a avea grija de bunica ei. “Roata s-a intors” a spus Luminita, care nu regreta nici o secunda gestul ei.

Luminita Mariana Dinut are 17 ani si, pina nu demult, era eleva in clasa a XI-a a Liceului Electroputere din Craiova. Fata a fost nevoita sa renunte la studii pentru a-si ingriji bunica, Ioana Rogojinaru, care si-a pierdut brusc vederea. De atunci, nepoata ii este alaturi clipa de clipa. Boala a luat-o pe nepregatite pe batrina. La 67 de ani, femeia s-a trezit intr-o zi in bezna totala. Suferea de diabet, insa a aflat de aceasta boala abia dupa ce a orbit, cind era prea tirziu. Luminita a trebuit sa se sacrifice si sa aiba grija de persoana care i-a fost alaturi in copilarie. Tatal a parasit-o de mica, mai are patru frati, dar sint “raspinditi in lume”, fara sa mai aiba vesti de la ei. Mama Luminitei munceste cu ziua la tara, pentru a le intretine pe fata si pe batrina bolnava.

Vede lumea prin ochii Luminitei

Numele fetei se potriveste sintagmei pe care o spune batrina “lumina ochilor mei”. Fata are grija de Ioana Rogojinaru ca de un copil: ii da sa manince cu lingurita, o ajuta sa mearga, o spala. “Am avut de ales intre scoala si bunica mea. Ea este cea care m-a crescut si care a avut grija de mine. Simt ca a venit si rindul meu sa-i fiu alaturi, acum, cind este foarte bolnava si nu mai vede. Sint trista ca nu-mi pot termina scoala, dar simt ca asta e mai important. S-a intors roata. Acum e rindul meu sa o ingrijesc pe ea”, spune cu durere in suflet Luminita Dinut. Tinara de 17 ani a pierdut contactul cu lumea de virsta ei. Deja fata simte lipsa colegilor de scoala, dar este decisa sa nu se miste de linga batrina pina cind starea sanatatii acesteia nu-i va permite sa-si reia scoala.

“...Este un inger”

Batrinei ii este greu sa duca boala pe picioare, dar ii este si mai greu sa stie ca nepoata se sacrifica pentru ea. “Acum doua luni am descoperit ca am diabet si ca de asta am orbit. S-a agravat boala. Norocul meu a fost aceasta nepoata a mea, care a avut grija mereu de mine. Imi pare rau ca a renuntat la scoala pentru mine.Tin foarte mult la ea. Este un inger”, spune plingind Ioana Rogojinaru. Intre scoala si familie, Luminita este convinsa ca a ales ceea ce era mai important.

oameni buni,
eu vad LUMINA!
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
In copilarie: Karl May, Winne - de relu la: 22/12/2003 22:29:03
(la: Carti ce ne-au marcat existenta)
In copilarie: Karl May, Winnetou. La maturitate: Cehov, colectia de nuvele (am evitat volumul 9 sa-l savurez mai tirziu); Tolstoi, Razboi si Pace, Moartea lui Ivan Ilich; Turghenev, Parinti si Copii.
In copilarie visam sa devin a - de elena-cristina la: 03/02/2004 12:32:25
(la: Practici profesia visata?)
In copilarie visam sa devin actrita. Am terminat tehnician veterinar iar acum sunt web designer. Ma consider o norocoasa pentru ca am realizat ca practic cea mai frumoasa meserie din lume ( din punctul meu de vedere). E cumplit sa-ti incepi ziua cu "Dumnezeule!!! iar la servici!!!"
#8825 (raspuns la: #2155) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
lui Florin si atat - de Little Eagle la: 15/03/2004 17:52:33
(la: Cat va ramane din salariu?)
My friend,

imi pare rau ca nu s-au publicat cele 2 texte ale mele trecute,poate pt. ca erau total in engleza? In fine,admin are drept de cenzura. Ha!
Iti multumesc pt raspuns la textul meu legat de natura.M-ai intrebat de Ozzy Osbourne si gasesc ca este apropiat sa-ti raspund(daca se va publica) la acest subiect legat de salariu.
desigur este prea greu sa scriu in citeva cuvinte viata lui Ozzy,o carte si nu e de ajuns dar desigur ca e o legenda rock si numele lui e f. cunoscut oriunde pe glob.

Ozzy s-a nascut pe 3 Dec. 1948 in Birmingham(UK) intr-o familie f.f. saraca compusa din alti 6 frati si surori si impreuna cu parintii locuiau intr-o singura...camera,o sirma cu o patura pe ea dadea un fel de separatie intre parinti si copii.Totul era in acea camera deci si un aragaz,WC ul in curte.tatl lui
a muncit ca miner,iar mama casnica mai cistiga spalind rufe pt. vecini.
Tatal era alcoolic.Ozzy si fratii lui aveau doar o singura pereche de pantofi..si ca sa mearga la scoala o faceau pe rind,fiecare purtind acei pantofi intr-o anumita zi.

Nu a terminat decit scoala generala,a suferit si sufera de dislexie,nu se poate concentra mai mult de citeva min. la un subiect si de aceea si vorbeste cam peltic si incurcat insa cind cinta este perfect.

A facut destule prostii in copilarie si fost si inchis o vreme pt. furt de televizoare.
Marea lui ambitie a fost de a deveni muzician exact ca idolul lui ce inca ii este,John Lennon.

In 1966 la 18 ani impreuna cu alti 3 prieteni din acelasi oras formeaza un grup ce si-l numesc"Polka Turk" si incep sa cinte prin restaurante si birturi blues.
Cei 3 prieteni: Tony Iommy(ghitara),Geezer Butler(bas),Bill Ward(tobe).
Nu cistiga mult dar e o experienta pt. toti,anul urmator isi schimba numele la"Earth"si la fel continua "turnee" prin birturi si localuri cintind hituri din acea vreme ale altor muzicieni.Un impresar le ofera contract si ajung sa cinte si in Hamburg la chiar Star cafe unde au cintat cu ani in urma Beatles.MUnca multa si zilnic de cite 7 ori pe scena.Ajunsesera sa repete repertoriul neavind alte cintece de cintat si lumea nu le dadea atentie,vroia sa auda o muzica de dans doar.

Frustrati cei 4 decid sa scrie propriile lor cintece si in 1969 cu doar 400 pounds
inregistreaza primul lor LP.Va deveni o revolutie in istoria muzicii rock in lume!!!In Nov. 13 apre pe piata albumul "BLACK SABBATH" si ulterior si-au schimbat numele grupului de la Earth la BLACK SABBATH ideea venindu-le intr-o seara urmarind filmul cu acelasi nume cu Boris Karloff si un f. tinar actor la primul lui film....Jack Nicholson.

Si asa s-a nascut o legenda ce dainuie si azi dupa...35 ani,putine grupuri in lume pot exista in mare succes atiat timp!

Albumul 2 le-a pecetluit statutul de mare grup rock,ultra faimosul "Paranoid" care in 2 sapt. a devenit imediat disc de aur si au inceput sa capete atentia cuvenita,la TV si concerte mari pe stadioane in UK si USA.
Au devenit din niste saraci ultra bogati si faimosi.Alte mari LP uri au urmat in numar de 7 din care "Sabbath Bloody Sabbath" a devenit amprenta muzicii si gindirii lor.

Datorita abuzului excesiv de droguri si alcool Ozzy a fost dat afara din grup
toti consumau excesiv dar nu chiar ca el.Devenise de inlocuit acum.
Ozzy insa a fost salvat de Sharon Arden,fiica impresarului de atunci al grupului.Ea l-a luat sub grija ei in 1979 si Ozzy s-a pus pe dezintoxicat si format propriul lui grup ce-i poarta numele.In 1980 scoate Lp ul"Blizzard of Ozz" care instantaneu devine mega hit si dublu platina,alte dicuri vor veni cu lirica si muzica scrise de el.Toate dublu platina.

Continua sa bea totusi si sa consume droguri,de peste 5 ani insa e complet free of them.Sharon vine cu ideea de a face un serial real life with the Osbournes si este televizat la MTV si devine instantaneu mare hit.Ozzy capata steaua celor celebri pe sunset boulevard.E invitat la dineu la casa alba si cinta pt. regina Angliei la Jubileu.
Cu ani in urma Sharon care-i sotia lui din 1982,a creat celebrul festval rock"Ozzfest"si aici vechii membrii si acum din nou prieteni din BS fac reuniuni pe scena cintind celebrele lor hituri intrate in istoria muzicii si care au influentat o multime de mari grupuri ce au venit dupa ei.

Anul trecut Ozzy are un mare accident si ajunge in spital cu clavicula rupta,o vertreba la ceafa rupta si 7 coaste rupte,operatie si azi e Ok dar a declarat ca nu va mai putea cinta deloc si se va retrage din muzica.
Accidentul l-a avut conducind pe proprietatea lui din sudul Angliei(un vechi castel din sec.18)o motocicleta de teren cu 4 roti care s-a rasturnat peste el.
Ozzy si familia locuiesc in Beverly Hills in zona cea mai bogata dar au si alte case prin florida si California si in afar de castelul din Anglia,mai au si o ferma .
Azi, averea lui Ozzy este de 143 milioane de $.Si-a ajutat parintii si fratii si inca ii ajuta si face mari donatii pt. copii cu cancer ori muscular distrophy.

Multe am omis pt. ca e imposibil sa scriu totul despre el,cert este ca a reusit in viata si si-a implinit visul,pornind de la a nu avea pantofi la avea tot ce-si doreste!O reala poveste a unui muzician,si sa nu uitam ca nici Beatles ori the Stones au avut totul de la inceput si au avut mai nimic de fapt.

Black Sabbath au venit cu un stil nou in 1969 cind era curentul hippy,un stil grav si puternic si LOUD,au spus adevarul despre tineretul pierdut de atunci
fara mari perspective in viata,dar si despre realitatea cruda a vietii si politica de razboi(Viet Nam).Ozzy obisnuia sa urle pe scena cuvintul"HEAVY' precum tonul muzicii lor si de aici s-a nascut stilul numit de critici pt. a clasa o anume muzica....HEAVY METAL!
De fapt nici unul din grup Nu sa gindit sa-si atribuie vreun stil.au spus ca doar isi cinta sentimentele asa cum vor ei si simt ei,prin muzica vor sa si le exprime.

Altele despre Ozzy poate altadata,numai bine,

LOVE&PEACE,
Ozzy
#12123 (raspuns la: #12088) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Putin despre femei, mai mult despre barbati! - de Crisa la: 20/05/2004 08:16:58
(la: Femeia)
A te marita cu un barbat divortat este o datorie ecologica. Intr-o lume
in care sunt mai multe femei decat barbati, barbatii trebuie neaparat
folositi de mai multe ori.

Cand se uita le meciuri, barbatii isi inchipuie ca, daca se
concentreaza, isi ajuta echipa favorita.

Daca vrei sa-ti acorde atentie, nu te atasa de un barbat inaintea unor
meciuri de campionat european sau mondial.

Barbatilor le plac telefoanele cu multe butoane. Acest tip de telefon ii
face sa se simta importanti.

Barbatilor le place sa fie ei primii care citesc ziarul de dimineata.

Toti barbatii arata caraghiosi in sandale, cu sosete negre.

Dupa modul in care un barbat se uita in oglinda poti sa deduci daca mai
tine si la altceva decat la el.

Nu incerca sa inveti un barbat, in public, sa faca sau sa spuna ceva.
Sfaturile trebuie date acasa. In public, el trebuie sa stie tot.

Barbatii care incep sa cheleasca, poarta sapca.

Barbatilor le plac ceasurile cu agenda, alarma, muzicuta etc.

Toti barbatii detesta a li se spuna "Trebuie sa vorbim despre noi".
Aceste cinci cuvinte ii baga in toti dracii.

Barbatii au un mod ciudat de a fi sensibili.

Barbatii sunt destul de curajosi sa mearga la razboi, dar nu atat de
curajosi incat sa accepte sa faca o injectie.

Barbatii nu au celulita.

Femeile iau toaletele altor femei mult mai in serios decat o fac
barbatii. N-o sa auzi niciodata un barbat la o petrecere zicand: "O,
Dumnezeule, mai e cineva imbracat in costum gri!"

Daca un barbat gateste pentru tine mai multe decat un fel de mancare,
précis are intentii serioase.

Cand trei sau mai multi barbati se intalnesc, vorbesc despre sport.
(Cand trei sau mai multe femei se intalnesc, vorbesc despre barbati.)

Asociatia de idei la o femeie se face asa:"Sunt indragostita. Apropo,
trebuie sa-mi cumpar sutien." Un barbat spune: "A castigat echipa mea.
Apropo, trebuie sa duc masina la service."

Nu te ingrijora daca un barbat spune "Te sun eu" si nu suna. Poti sa fii
sigura ca n-a uitat, nu ti-a pierdut numarul, n-a murit. Pur si simplu
n-a vrut sa te sune

Barbatilor nu le place sa piarda.

Barbatii care pot manca tot ce vor si nu se ingrasa ar trebui sa manance
doar cand nu sunt femei de fata.

E o problema daca vrei sa scapi de un barbat fara sa-l ranesti. Expresii
ca "iesi afara" sau "nu vreau sa te mai vad" nu fac decat sa te oblige
sa-i dai explicatii ca sa scapi de el. Incearca sa-i spui "Te iubesc,
vreau sa ma marit cu tine, vreau sa avem copii". Va pleca fara sa ceara
explicatii.

Barbatii accepta complimentele mult mai usor decat femeile. De exemplu:
"Costica, arati foarte bine azi".
Costica: "Multumesc".
Invers: "Maria, arati foarte bine."
Maria: "Da? Probabil din cauza luminii."

Barbatii care asculta muzica clasica nu prea scuipa.

Barbatii sunt mai siguri pe ei pentru ca, inca din copilarie, se vad
niste eroi legendari. Femeile sunt mai putin sigure pe ele pentru ca
toata viata vor sa fie ca o papusa Barbie.

Cand o femeie incearca o rochie care ii este stramta, se gandeste ca s-a
ingrasat. Cand un barbat incearca niste haine care sunt stramte, se
gandeste ca au intrat la apa.

Andropauza este mult mai distractiva decat menopauza. La momentul M
femeia se ingrasa si se deprima, pe cand barbatii incep sa agate fete
tinere si sa cheltuiasca.

Barbatii uita tot. Femeile isi amintesc tot.
Amintiri din Copilarie 2 - de LMC la: 27/07/2004 19:16:32
(la: Amintiri din Copilarie)
Cind am fost copila m-am indragostit de frumusete. Imi gaseam intotdeauna placerea in natura care ma inconjura, in bisericile ortodoxe si icoanele lor pictate, in florile plantate din centrul Oradiei, in sculpturiele monumentale de prin parcuri, in absolut tot ce ma inconjura. Pe vremea aceea incepusem si eu scoala. De cind am intrat in clasa 1-a devenisem fetita mare si mama ma lasa sa merg si sa vin singura de la scoala. Imi atirnase cheia la git care in ziua de azi se poate asocia cu posedarea unui carnet de conducere. Eram fetita cuminte, stiam si sa-mi incalzesc mincarea, si la ora de "..." ma duceam la gradinita sa-mi iau fratiorul si-apoi impreuna ne jucam cuminti pina venea mamica de la servici. Eram asa de mindra cind mamica ma lauda pe la vecini si rude.

Pe strada Republici nu se mergea cu masina, era numai pentru pedestrieni pentru ca acolo erau cele mai multe magazine. Imi placea cind mergeam de mina cu mama pe-acolo pentru ca puteam sa vad tot felul de minunatii in ferestrele frumos aranjate. Intr-o zi insa am vazut pentru prima data ceva care nu am observat pina atunci. Eram in fata unei biserici cind ne-am intilnit cu o cunostinta. Ne-am oprit sa vorbim cu ea si-atunci am vazut o sculptura nemaipomenit de frumoasa. Era "Pieta" Fecioara Maria cu fiul ei Isus mort in brate. Biserica era inconjurata cu un gard negru de fier asa ca mi-am tras minuta din mina mamei si mi-am bagat nasucul printre gratii sa ma uit mai bine la sculptura. Eram pur si simplu hipnotizata de frumusetea ei. Stateam si ma uitam la ea cu sufletul la gura pentru ca in mintea mea de copil ma gindeam ca daca stau si ma uit intensiv poate, poate se trezeste Isus. Ma uitam la fiecare detaliu in parte si imi imaginam ca aceasta sculptura e vie ca sub stratul acela alb de marmura exista carne, oase si singe viu care pulseaza in vene. N-as mai fi vrut sa plec de-acolo, dar la insistenta mamei m-am dezlipit de gard dar am ramas cu capul intors inspre sculptura pina n-am mai vazut-o. In momentul acela mi-am propus ca a doua zi dupa scoala sa fug sa-mi vad sculptura indragita. Vroiam sa fiu prezenta atunci cind farmecul se va descatusa si Maria cu Isus vor lua viata. Zis si facut. A doua zi cu ghiozdanelul in spate am fugit intr-o suflare sa-mi vad sculptura, dar binenteles farmecul ramasese, si stratul alb de marmura tot impietrit a ramas. Inima imi batea asa de tare ca puteam sa o aud fara stetoscop si minutele imi erau inghetate de frigul care se lasase. Am plecat dezamagita, tragindumi picioarele dupa mine ca un soldat dupa razboi. Vroiam sa pling dar lacrimile mi se inodise in git. Din cind in cind imi intorceam capul cu speranta ca poate, poate... Dar in zadar. Din ziua aceia de fiecare data cind am trecut pe linga biserica cu Pieta inima mi se oprea din bataie pentru o clipa, emotiile ma copleseau si doar cu coada ochiului priveam sa vad daca sculptura mai este acolo......

Multi ani au trecut de atunci si pe parcurs am uitat despre aceasta intimplare, pina intr-o zi cind dintr-o data mi-am adus aminte. Eram la Universitate chiar inainte de graduare si de a merge in Romania pentru prima data dupa 11 ani de America. In timpul acela incercam sa-mi descopar radacinile si asa cotrobaind printre amintirile copilariei mele am dat peste aceasta memorie.

Ajunsa in Oradea binenteles am luat calea inspre indragita sculptura. Am observat cum cu cit ma apropiam mai mult de locul unde se afla cu atit imi cresteau emotiile. Traiam din nou clipele acelea cind am fugit de la scoala sa-mi vad sculptura. Era tot acolo unde o vazusem 17 ani in urma. Stratul acela alb de marmura care odinioara era stralucitor si pur ca primul strat de zapada, acum era jegarit si distrus de ploaia acidica. Totusi pentru mine era tot frumoasa. Era amintirea copilariei mele cind descoperisem ca eram... indragostita de frumusete.
Copilarie imi amintesc...(continuare) - de DESTIN la: 28/07/2004 05:05:05
(la: Amintiri din Copilarie)
...de arsita verii cu roua diminetii.
De matusa Catrinca de capra si salcami...
si de amurgul seri cand de pe deal veneam
cu sanul plin de mere, sau prune mancam
pana plesneam...
Acasa langa tuci ce stransi eram...
Deabia de apucam sa-nting si eu ceva...
Catrinca se uita la noi,la laptele de capra
mai bea si ea din cand in cand ...
si tot vorbe de capra...
Imi amintesc de varu Gicu copilu lui Catrinca
cum tot plangea intr-o seara,
Ce-l mai pupa Catrinca...!!!
Aflai ca doua zi el nu mai vrea cu capra...
il prinse paduraru in puieti si se sperie saracu,
-Ba puta!!! nu esti tu cel mic,baiatul lu Catrinca?
-Eu -s nea Gogu da nu facu-i nimic...
-Ce cati tu in puieti cu capra?
-Pai n-am stiut ,pai stai sa vezi...
Nimica paduraru-l cearta ,Gicu scapase pipi chiar pe el...
Cum povestea saracul Gicu,Catrinca-l mangaia...
-Mai mama eu nu mai merg cu capra la pascut...
-Nea Gogo paduraru mi-a zis asa sa-ti spun
De ma mai prinde iara :ma bate imi ia capra
si pe Catrinca-o f_t
-Mai Gicu puiul mami,nea Gogu e glumet...
-Nu mama nu e drept tie-ti convine...
dar eu si capra cum ramane...

Biblipgraphy:
Copilarie imi amintesc text integral
il gasiti la:http://members.aol.com/cenaclu/afa1.txt

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#18473 (raspuns la: #18428) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Nu aveti ce face? - de sebycb976 la: 25/08/2004 22:33:29
(la: Snobismul ieftin in Romania - din punctul de vedere unui Polonez)
Am dat intimplator pe website-ul acesta, si speram sa citesc ceva interesant, ceva diferit fiind una din primele site-uri peste care dau unde se vorbeste romaneste. Tot ce am gasit e o gramada de oameni in toate firea care nu stiu cum sa faca sa se atace unul pe altul prin mari filozifii si teorii nedezvoltate. Tipic......

Vreau sa stiu, ce conteaza daca unul vorbeste bine Romaneste sau face multe greseli gramaticale? Mai ales cind atacul vine de la unul care se da american si nu poate sa scrie corect "speechless". Este o zicala despre oameni asa, cei care cred ca "My shit doesn't stink". De abia astept sa se ia un destept de faptul ca folosesc zicale englezesti sau ca am greseli de gramatica.

Adevarul este ca sint oameni de proasta calitate peste tot. Sint multi americani pe care nu asi da doi bani, la fel ca si cum sint multi romani pe care nu asi da nimic. Ce conteaza daca unul se simte mai mult danez decit roman? Clar, felul in care se exprima este dispretuitor si indradevar MAIDANEZ , dar fiecare e entitled to their own opinion.

Cu toate ca am plecat din Romania cind eram mic, si intradevar ma simt ca un strain cind merg acolo, am tot respectul si dragostea pentru Romania. Este o tara extraordinar de frumoasa, cu multa vegetatie, istorie, romanta, si oameni interesanti. De cite ori vorbesc despre Romania am numai lucruri frumoase de zis, si multi prieteni ai mei au vizitat Romania ca urmare la ce le-am povestit. Nu vreau sa aud ca nu stiu cum e Romania, ca nu am crescut acolo. Cit am crescut acolo zece ani, imi aduc aminte numai de stat la cozi pentru pine si carne, si parintii plingindu-se ca nu avem bani si murim de foame.

In acelasi timp, in majoritatea cazurilor de multe ori evit Romanii care ii intilnesc aici in America pentru ca de obicei sint oameni de calitate proasta. Birfesc, sint invidiosi, snobi, cum sa te fure mai bine, lucruri tipice de vremea vechie a comunismului. E o zicala aici care spune ca leadership si success e bazat pe ii ajuta pe altii sa fie mai successful themselves. Vreau sa stiu citi oameni in romania se ajuta unul pe altul. Citi ii fac pe ceilalti sa arate bine in fata sefilor sau alte persoane? Citi muncesc din greu sa faca compania lor sa arate bine si sa faca bani cu toate ca poate ei nu primesc mult din asta? Eu nu cred ca multi, pentru ca majoritatea sint prea busy birfindui pe altii si incercind sa traga si ei putin de la asta si de la ala.

Am intrat in citeva magazine cind am fost in Romania acum un an, dupa zece ani de lipsa. Angajatii citeodata se poarta ca si cum tu ca cumparator esti la cheremul lor nu invers. O sa ia ani pentru Romania sa realizeze ca pentru a se ridica la nivel occidental, trebuie sa devina o societate de consumatori. O sociate unde clienti au tot timpul prioritate, dreptate si li se da totul.

Si pentru cei care se dau superiori ca sint mari-stiti-voi-ce in alte tari, va asigur ca multi din ei abia isi duc zilele lucrind la vreun McDonalds sau mai stiu eu ce si viseaza cai verzi pe pereti. Daca ar fii oameni importanti nu ar avea timpul necesar sa scrie tot felul de prostii prin site-ul asta.

Sint multe lucruri in Romania care aici nu pot fi facute sau vor fi posibilie vreo data. Pentru cei care birfesc Romania atit, si vor sa plece, ca Franta, America sau Germania sint asa paradis aveti mult de invatat. Cel putin in America, fiind singura experienta care o am, munca este pe locul unul. Inanintea familiei, distractiei, sau prietenilor. Cum v-ar place sa lucrati ca multi de aici de la 8 dimineata pina pe la 12-1 noaptea? Nu ma credeti? Da-ti un telefon in New York la una din banci la ora acea si vedeti. Ce conteaza ca ati face peste $100,000 pe an cind nu mai ramine timp sa cheltuiti nimic, sau familie sau orice sa va bucurati de ei?

Lucrurile care fac Romania beautiful sint lucruri simple dar extrem de importate cind nu mai exista. O iesire la plimbare in parc, statul cu prieteni pe o tereasa la o bere, mersul la munte undeva cu un foc si un gratar, fete frumoase una si una.....

Mutati-va in Los Angeles si incercati sa gasiti asa ceva. Iesi-ti la o plimbare sa va dati seama ca strazile sint pustii si numai masini peste tot. Terase??? De unde? Nu exista una. Restul nici nu mai vorbim.

M-am intrebat de multe ori: daca asi avea 12 ani din nou- asi mai face asta o data? Asi mai lasa totul sa vin aici sa incept de la 0? Poate da poate nu, dar e prea tirziu sa aleg. La 23 de ani deja am 7 ani de experienta in a lucra. Cite lucruri frumoase am pierdut probabil lucrind si mergind la scoala in acelasi timp? Cit de important este la 23 de ani sa fiu un senior executive la o banca si sa fac o gramada de bani daca majoritatea copilariei am petrecut-o muncind? De cite ori asi fi putut sa merg in tabara la mare sau la munte? Sau cu prieteni la discoteca? Sa ies la o primbare cu o fata in Herastrau?

Nu ma pling. Am o viata care multi ar da orice sa o aiba. Vreau doar sa exprim, poate intr-un fel nu extrem de clar, ca exista un cost la absolut tot. Intrebarea este, merita costul asta sau nu? Este viata despre a avea un Mercedes si un palat in Florida sau Hollywood ori despre a avea o viata frumoasa si memorii cu totate ca majoritatea timpului nu ai avut bani sa-ti iei o pereche noua de pantofi?

In concluzie, bucurativa de ce aveti. Multe din lucrurile care voi le aveti, eu no o sa le am niciodata la fel ca si multe care eu le am, voi nu o sa aveti vreodata. Este o realitate a vietii si atita tot. Si cind va ginditi cit de rau e in Romania si ce bine ar fii in alta tara ginditi-va ca multi straini invideaza multe lucruri despre viata voastra....








Just another opinion - de sebycb976 la: 25/08/2004 22:40:56
(la: Cum va simtiti cand va intoarceti in Romania ?)
Am dat intimplator pe website-ul acesta, si speram sa citesc ceva interesant, ceva diferit fiind una din primele site-uri peste care dau unde se vorbeste romaneste. Tot ce am gasit e o gramada de oameni in toate firea care nu stiu cum sa faca sa se atace unul pe altul prin mari filozifii si teorii nedezvoltate. Tipic......

Vreau sa stiu, ce conteaza daca unul vorbeste bine Romaneste sau face multe greseli gramaticale? Mai ales cind atacul vine de la unul care se da american si nu poate sa scrie corect "speechless". Este o zicala despre oameni asa, cei care cred ca "My shit doesn't stink". De abia astept sa se ia un destept de faptul ca folosesc zicale englezesti sau ca am greseli de gramatica.

Adevarul este ca sint oameni de proasta calitate peste tot. Sint multi americani pe care nu asi da doi bani, la fel ca si cum sint multi romani pe care nu asi da nimic. Ce conteaza daca unul se simte mai mult danez decit roman? Clar, felul in care se exprima este dispretuitor si indradevar MAIDANEZ , dar fiecare e entitled to their own opinion.

Cu toate ca am plecat din Romania cind eram mic, si intradevar ma simt ca un strain cind merg acolo, am tot respectul si dragostea pentru Romania. Este o tara extraordinar de frumoasa, cu multa vegetatie, istorie, romanta, si oameni interesanti. De cite ori vorbesc despre Romania am numai lucruri frumoase de zis, si multi prieteni ai mei au vizitat Romania ca urmare la ce le-am povestit. Nu vreau sa aud ca nu stiu cum e Romania, ca nu am crescut acolo. Cit am crescut acolo zece ani, imi aduc aminte numai de stat la cozi pentru pine si carne, si parintii plingindu-se ca nu avem bani si murim de foame.

In acelasi timp, in majoritatea cazurilor de multe ori evit Romanii care ii intilnesc aici in America pentru ca de obicei sint oameni de calitate proasta. Birfesc, sint invidiosi, snobi, cum sa te fure mai bine, lucruri tipice de vremea vechie a comunismului. E o zicala aici care spune ca leadership si success e bazat pe ii ajuta pe altii sa fie mai successful themselves. Vreau sa stiu citi oameni in romania se ajuta unul pe altul. Citi ii fac pe ceilalti sa arate bine in fata sefilor sau alte persoane? Citi muncesc din greu sa faca compania lor sa arate bine si sa faca bani cu toate ca poate ei nu primesc mult din asta? Eu nu cred ca multi, pentru ca majoritatea sint prea busy birfindui pe altii si incercind sa traga si ei putin de la asta si de la ala.

Am intrat in citeva magazine cind am fost in Romania acum un an, dupa zece ani de lipsa. Angajatii citeodata se poarta ca si cum tu ca cumparator esti la cheremul lor nu invers. O sa ia ani pentru Romania sa realizeze ca pentru a se ridica la nivel occidental, trebuie sa devina o societate de consumatori. O sociate unde clienti au tot timpul prioritate, dreptate si li se da totul.

Si pentru cei care se dau superiori ca sint mari-stiti-voi-ce in alte tari, va asigur ca multi din ei abia isi duc zilele lucrind la vreun McDonalds sau mai stiu eu ce si viseaza cai verzi pe pereti. Daca ar fii oameni importanti nu ar avea timpul necesar sa scrie tot felul de prostii prin site-ul asta.

Sint multe lucruri in Romania care aici nu pot fi facute sau vor fi posibilie vreo data. Pentru cei care birfesc Romania atit, si vor sa plece, ca Franta, America sau Germania sint asa paradis aveti mult de invatat. Cel putin in America, fiind singura experienta care o am, munca este pe locul unul. Inanintea familiei, distractiei, sau prietenilor. Cum v-ar place sa lucrati ca multi de aici de la 8 dimineata pina pe la 12-1 noaptea? Nu ma credeti? Da-ti un telefon in New York la una din banci la ora acea si vedeti. Ce conteaza ca ati face peste $100,000 pe an cind nu mai ramine timp sa cheltuiti nimic, sau familie sau orice sa va bucurati de ei?

Lucrurile care fac Romania beautiful sint lucruri simple dar extrem de importate cind nu mai exista. O iesire la plimbare in parc, statul cu prieteni pe o tereasa la o bere, mersul la munte undeva cu un foc si un gratar, fete frumoase una si una.....

Mutati-va in Los Angeles si incercati sa gasiti asa ceva. Iesi-ti la o plimbare sa va dati seama ca strazile sint pustii si numai masini peste tot. Terase??? De unde? Nu exista una. Restul nici nu mai vorbim.

M-am intrebat de multe ori: daca asi avea 12 ani din nou- asi mai face asta o data? Asi mai lasa totul sa vin aici sa incept de la 0? Poate da poate nu, dar e prea tirziu sa aleg. La 23 de ani deja am 7 ani de experienta in a lucra. Cite lucruri frumoase am pierdut probabil lucrind si mergind la scoala in acelasi timp? Cit de important este la 23 de ani sa fiu un senior executive la o banca si sa fac o gramada de bani daca majoritatea copilariei am petrecut-o muncind? De cite ori asi fi putut sa merg in tabara la mare sau la munte? Sau cu prieteni la discoteca? Sa ies la o primbare cu o fata in Herastrau?

Nu ma pling. Am o viata care multi ar da orice sa o aiba. Vreau doar sa exprim, poate intr-un fel nu extrem de clar, din lipsa uni vocabular romanesc prea dezvoltat, ca exista un cost la absolut tot. Intrebarea este, merita costul asta sau nu? Este viata despre a avea un Mercedes si un palat in Florida sau Hollywood ori despre a avea o viata frumoasa si memorii cu totate ca majoritatea timpului nu ai avut bani sa-ti iei o pereche noua de pantofi?

In concluzie, bucurativa de ce aveti. Multe din lucrurile care voi le aveti, eu no o sa le am niciodata la fel ca si multe care eu le am, voi nu o sa aveti vreodata. Este o realitate a vietii si atita tot. Si cind va ginditi cit de rau e in Romania si ce bine ar fii in alta tara ginditi-va ca multi straini invideaza multe lucruri despre viata voastra....

Regards,

SCB
#20354 (raspuns la: #19917) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Birfa - de sebycb976 la: 25/08/2004 22:45:36
(la: Cum va simtiti cand va intoarceti in Romania ?)
Am dat intimplator pe website-ul acesta, si speram sa citesc ceva interesant, ceva diferit fiind una din primele site-uri peste care dau unde se vorbeste romaneste. Tot ce am gasit e o gramada de oameni in toate firea care nu stiu cum sa faca sa se atace unul pe altul prin mari filozifii si teorii nedezvoltate. Tipic......

Vreau sa stiu, ce conteaza daca unul vorbeste bine Romaneste sau face multe greseli gramaticale? Mai ales cind atacul vine de la unul care se da american si nu poate sa scrie corect "speechless". Este o zicala despre oameni asa, cei care cred ca "My shit doesn't stink". De abia astept sa se ia un destept de faptul ca folosesc zicale englezesti sau ca am greseli de gramatica.

Adevarul este ca sint oameni de proasta calitate peste tot. Sint multi americani pe care nu asi da doi bani, la fel ca si cum sint multi romani pe care nu asi da nimic. Ce conteaza daca unul se simte mai mult danez decit roman? Clar, felul in care se exprima este dispretuitor si indradevar MAIDANEZ , dar fiecare e entitled to their own opinion.

Cu toate ca am plecat din Romania cind eram mic, si intradevar ma simt ca un strain cind merg acolo, am tot respectul si dragostea pentru Romania. Este o tara extraordinar de frumoasa, cu multa vegetatie, istorie, romanta, si oameni interesanti. De cite ori vorbesc despre Romania am numai lucruri frumoase de zis, si multi prieteni ai mei au vizitat Romania ca urmare la ce le-am povestit. Nu vreau sa aud ca nu stiu cum e Romania, ca nu am crescut acolo. Cit am crescut acolo zece ani, imi aduc aminte numai de stat la cozi pentru pine si carne, si parintii plingindu-se ca nu avem bani si murim de foame.

In acelasi timp, in majoritatea cazurilor de multe ori evit Romanii care ii intilnesc aici in America pentru ca de obicei sint oameni de calitate proasta. Birfesc, sint invidiosi, snobi, cum sa te fure mai bine, lucruri tipice de vremea vechie a comunismului. E o zicala aici care spune ca leadership si success e bazat pe ii ajuta pe altii sa fie mai successful themselves. Vreau sa stiu citi oameni in romania se ajuta unul pe altul. Citi ii fac pe ceilalti sa arate bine in fata sefilor sau alte persoane? Citi muncesc din greu sa faca compania lor sa arate bine si sa faca bani cu toate ca poate ei nu primesc mult din asta? Eu nu cred ca multi, pentru ca majoritatea sint prea busy birfindui pe altii si incercind sa traga si ei putin de la asta si de la ala.

Am intrat in citeva magazine cind am fost in Romania acum un an, dupa zece ani de lipsa. Angajatii citeodata se poarta ca si cum tu ca cumparator esti la cheremul lor nu invers. O sa ia ani pentru Romania sa realizeze ca pentru a se ridica la nivel occidental, trebuie sa devina o societate de consumatori. O sociate unde clienti au tot timpul prioritate, dreptate si li se da totul.

Si pentru cei care se dau superiori ca sint mari-stiti-voi-ce in alte tari, va asigur ca multi din ei abia isi duc zilele lucrind la vreun McDonalds sau mai stiu eu ce si viseaza cai verzi pe pereti. Daca ar fii oameni importanti nu ar avea timpul necesar sa scrie tot felul de prostii prin site-ul asta.

Sint multe lucruri in Romania care aici nu pot fi facute sau vor fi posibilie vreo data. Pentru cei care birfesc Romania atit, si vor sa plece, ca Franta, America sau Germania sint asa paradis aveti mult de invatat. Cel putin in America, fiind singura experienta care o am, munca este pe locul unul. Inanintea familiei, distractiei, sau prietenilor. Cum v-ar place sa lucrati ca multi de aici de la 8 dimineata pina pe la 12-1 noaptea? Nu ma credeti? Da-ti un telefon in New York la una din banci la ora acea si vedeti. Ce conteaza ca ati face peste $100,000 pe an cind nu mai ramine timp sa cheltuiti nimic, sau familie sau orice sa va bucurati de ei?

Lucrurile care fac Romania beautiful sint lucruri simple dar extrem de importate cind nu mai exista. O iesire la plimbare in parc, statul cu prieteni pe o tereasa la o bere, mersul la munte undeva cu un foc si un gratar, fete frumoase una si una.....

Mutati-va in Los Angeles si incercati sa gasiti asa ceva. Iesi-ti la o plimbare sa va dati seama ca strazile sint pustii si numai masini peste tot. Terase??? De unde? Nu exista una. Restul nici nu mai vorbim.

M-am intrebat de multe ori: daca asi avea 12 ani din nou- asi mai face asta o data? Asi mai lasa totul sa vin aici sa incept de la 0? Poate da poate nu, dar e prea tirziu sa aleg. La 23 de ani deja am 7 ani de experienta in a lucra. Cite lucruri frumoase am pierdut probabil lucrind si mergind la scoala in acelasi timp? Cit de important este la 23 de ani sa fiu un senior executive la o banca si sa fac o gramada de bani daca majoritatea copilariei am petrecut-o muncind? De cite ori asi fi putut sa merg in tabara la mare sau la munte? Sau cu prieteni la discoteca? Sa ies la o primbare cu o fata in Herastrau?

Nu ma pling. Am o viata care multi ar da orice sa o aiba. Vreau doar sa exprim, poate intr-un fel nu extrem de clar, ca exista un cost la absolut tot. Intrebarea este, merita costul asta sau nu? Este viata despre a avea un Mercedes si un palat in Florida sau Hollywood ori despre a avea o viata frumoasa si memorii cu totate ca majoritatea timpului nu ai avut bani sa-ti iei o pereche noua de pantofi?

In concluzie, bucurativa de ce aveti. Multe din lucrurile care voi le aveti, eu no o sa le am niciodata la fel ca si multe care eu le am, voi nu o sa aveti vreodata. Este o realitate a vietii si atita tot. Si cind va ginditi cit de rau e in Romania si ce bine ar fii in alta tara ginditi-va ca multi straini invideaza multe lucruri despre viata voastra....
#20357 (raspuns la: #17840) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Alianta - de Florin si atat la: 26/08/2004 00:59:38
(la: Mai avem identitate cei plecati din tara?)
Pe unde sint... foarte bine...:) multumesc la fel. Tara? Anglia.

Iti pot spune ca pentru mine nu exista un 'dar' si nici dor de tara. N-am mai fost de citiva ani in tara si nu-mi lipseste.

Romania de care mi-e dor nu mai exista de mult. A disparut odata cu anii de copilarie. Anii cind inca pentru mine oamenii mari nu aveau pacate.
Mai apoi am sters amintirile urite si mi-au ramas numai clipele de bucurie. La unele le-am aplicat retusuri (am trisat) pentru ca aveau clipe de neuitat-am sters ce era rau din ele.

Si vezi tu nu ma mai duc eu in Romania de frica sa nu descopar realitatea.

Nu am de gind sa fac prea mare caz dar...sint fericit. ma simt acasa in Anglia...asta este.

Cred ca nostalgia asta (?!) a ta s-ar putea sa vina de la faptul ca ai plecat acum 18 ani.
Eu am plecat dupa ce s-a terminat...:).
Parerea mea? Iti spun eu...ai pierdut finalul...:)
#20366 (raspuns la: #20080) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
A fost o vreme cind gindeam altfel iar acum m-am pierdut rodiana - de DESTIN la: 27/08/2004 00:40:10
(la: Cand formezi un cuplu, dupa ce criterii alegi o persoana?)
Am ales ca titlu afirmatia ta...eu nu cred ca "te-ai pierdut..."Fiecare din noi in viata "urcam si coboram..."(cum bine te-ai exprimat)insa felul de a fi, va invinge(in situatii critice),va iesi mult mai puternic atunci cand ne raportam la valori ale umanitatii.

Tu vii si intaresti cele afirmate de mine...nu pot decat sa-ti multumesc :

"Foarte bine ai specificat "......atunci cand este realizata cu implicare directa, cu toata fiinta" dar a celor doi. Cind o face doar o jumatate se pierde intregul."

Fireste ce am precizat si eu:"implicarea directa a celor interesati..."(celor doi).

Trecand la celalalt aspect,compromisuri,sincer sa fiu eu unul nu le accept...Insa atata timp cat felul meu de a fi nu "sufera"transformari ...si aici ma gandesc deja la transformari negative...fireste ca am o "flexibilitate"...pe o anumita plaje...

Da, l-ai citat pe Noica...stiu,si zambind iti multumesc pentru aceasta...Ca de fiecare data, cautam a motiva...privind dinafara fiintei noastre catre interior...cateodata nu mai ajungem catre noi...este mai simplu si mai comod sa criticam pe altii.

Multumesc din nou pentru comentariu.

Cu bine,
Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#20439 (raspuns la: #20274) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cum sa ajungi la Biserica?... - de homeless la: 01/09/2004 16:04:05
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Sarut mana, parinte!

Pentru ca m-am intors relativ de curind la Biserica si experienta mea poate fi folositoare si altora, doresc sa le adresez membrilor cafenelei citeva cuvinte, pe care poate aveti bunavointa sa le comentati si dumneavoastra. Va multumesc!


Am suferit si stiu ca sunt multi altii asemenea mie. M-am îndoit si stiu ca sunt multi altii educati în acelasi sens. M-am lacomit si stiu ca sunt multi altii robiti poftelor.

Daca nu ai avut norocul unor bunici care sa-ti calauzeasca primii pasi catre Biserica, daca parintilor tai le-a fost teama sa discute cu tine despre Dumnezeu, daca profesorii te-au îndrumat catre stiintele exacte, daca esti nascut între 1950 si 1970 si te declari ateu sau agnostic, înseamna ca aveam multe lucruri în comun.

Nu participi la liturghie, nu tii post, nu te spovedesti si nu te împartasesti. Apelezi la Biserica doar când o cere traditia, la botez, la nunta, la înmormântare, iar problema cheltuielilor este mai importanta decât semnificatia ritualului la care iei parte.

Crede-ma ca se poate si altfel!

Ca este mai bine altfel, trebuie sa descoperi singur, pas cu pas. Nu sunt preot, sunt doar un crestin ortodox, iar textul de fata nu este o predica, nici o calauza duhovniceasca, încerc doar sa le ofer celor din generatia mea, cu preocuparile mele, o simpla marturie spre a-i convinge sa încerce.

Si încerc sa o fac putin altfel pentru ca stiu cât am întârziat sa pornesc pe acest drum pentru ca nimeni nu-mi vorbea "pe limba mea". Unele carti publicate se adreseaza credinciosilor practicanti sau oamenilor simpli, care nu cauta nod în papura. O sa ai si tu acces la ele, dar textul lor, în aparenta arhaic si rudimentar, transmite un mesaj, extrem de valoros, doar dupa ce crezi cu adevarat. Alte carti se adreseaza elitei care are acces la semnificatiile dezbaterii teologice si nu sunt la fel de spumoase precum lucrarile de filozofie destructivista, aflate acum la moda. Noi, cei care putem tine piept unei dezbateri stiintifice, culturale, dar care ne simtim ridicoli sau stânjeniti în biserica, am fost uitati. Ori texte încifrate, ori texte plicticos de simple, pentru cei cu patru clase.

Dar, din proprie experienta, stiu ca nu încifrarea sau plictisitoarea simplitate au fost adevarata piedica, ci spaima ca nu stiu cum sa ma adresez preotului ca sa-i pun întrebarile care ma framânta si nici masura în care el este dispus sa-mi raspunda, ca si stânjeneala ca nici macar nu stiu când sa-mi fac cruce în timpul slujbei, deruta în fata rugaciunii pe care nu stiam sa o folosesc.

Iar atunci când mi-am luat inima în dinti - hotarât sa aflu adevarul, nu transformat peste noapte în credincios practicant - si i-am întrebat pe colegii si prietenii care facusera pasul, fie îndrumati înca din copilarie, fie sub îndrumarea unui duhovnic rabdator, m-am lovit de un soi de bigotism, am fost privit cu superioritate si am fost uluit sa descopar cum discuta la o bere despre canoanele pe care le-au primit de la duhovnicul la moda la care au apelat.

Totul era împotriva mea! Bunul simt îmi spunea ca toti erau fatarnici, prea era mare diferenta între ce auzisem despre credinta si ce vedeam la altii, cartile, pe care le folosisem de atâtea ori pentru a-mi dezvolta cunostintele si abilitatile într-un domeniu sau altul, nu ma conduceau spre adevar, la slujba îmi era rusine sa particip...

Acum pot sa-ti spun ca este simplu, mult mai simplu decât pare, ca este extraordinar, ca nu trebuie "sa rupi podelele bisericii" pentru a deveni peste noapte un bun credincios...



Poate ca nu este semnificativa, dar este o marturie sincera povestea mea, asa ca încep cu ea.

O operatie nefericita m-a tinut câteva luni în pat. Am recitit mai multe carti, dar am primit si un Acatistier, spunându-mi-se ca Acatistul Sfântului Pantelimon ma va ajuta... Neîncrezator si curios am deschis cartea, dar am descoperit ca nu stiu ce sa fac. Eram trimis la "obisnuitul început", dar nu era nici un capitol cu acest titlu. L-am întrebat pe cel de la care primisem Acatistierul si, dupa ce a facut ochii mari, "cum de nu stii macar atâta lucru?!", mi-a explicat unde era ascuns "obisnuitul început".

Pe masura ce ma însanatoseam, am trecut de la o lectura pe zi la una pe saptamâna si mi-am promis, cumva recunoscator, desi nu puteam cântari ajutorul primit, sa citesc Acatistul în ziua în care era pomenit Sfântul în calendar. Marturisesc ca am uitat, doar nu mai eram bolnav!

Reluând obiceiul parintilor de a petrece o parte din concediu calatorind în circuit pe la mânastirile din nordul Moldovei, am reprodus exact traseul si gesturile lor. Am facut sute de fotografii, am scris primul pomelnic sub îndrumarea unei maicute, am deranjat probabil multe slujbe si multi credinciosi intrând în biserici, am baut în fiecare seara asa, ca-n vacanta, oricum, nu pot sa spun ca a fost un pelerinaj, ci o simpla excursie. Ba chiar am trait si momente neplacute, am fost mustrat de o batrâna ca stau cu mâinile la spate în biserica, am fost sfatuit de un calugar sa-mi vad de drum când i-a fost evident ca nu vreau sa intru în biserica, sa ma rog, ci doar sa fac câteva poze.

Cu putin timp înainte sa moara, dupa o lunga suferinta, tatal meu, ateu si el, a acceptat sa se spovedeasca. Din pacate, nu am apucat sa vorbesc cu el despre experienta traita, iar sfiala cu care preotul a acceptat sa ne însoteasca la cimitir, în alta parohie, nu mi-a placut. O nunta într-o celebra zona rezidentiala în care am vazut cum preotul cel tânar se opreste, le face un semn smecheresc mirilor si raspunde la telefonul mobil, a fost înca un argument pentru mine ca nu sunt facut pentru credinta, desi stiam si eu povestea cu "sa faci ce spune preotul, nu ce face el".

Acumularea unor pacate, de care eram numai în parte constient, m-a transformat, am devenit rau, impulsiv. Am cautat placerea dincolo de morala si bunul simt. Cu cât îmi satisfaceam mai din plin trupul, cu atât sufletul îmi era mai greu. Ajunsesem sa ma rup de mine însumi. Realizam ca individul care se bucura de toate placerile vietii nu sunt eu, nu mai sunt eu. Pentru ca traiam fara nici o spaima, îmi spuneam ca pot sa mor în orice clipa, nu-mi mai pasa. Ardeam ca si cum viata mea nu mai însemna nimic.

Pentru ca nu-mi mai pasa nici de minciuna, minteam cu placere, pe mine si pe ceilalti. O astfel de minciuna mi-a produs, chiar si în nebunia în care traiam, o spaima care m-a nedumerit. Eram pregatit sa ma sinucid când, dintr-o întâmplare, am ajuns la un schit pierdut în munti.

Un singur frate avea grija de toate. Staretul era plecat, calugarii lipseau si ei, omul, aflat si el la început de drum, era singur. L-am salutat si l-am privit. Am realizat ca este un om fericit. Cu hainele lui ponosite, cu frigul din jur, fara curent electric, fara apa calda, facând lucruri atât de simple în aparenta, era fericit. Iar ochii îi erau inteligenti, stralucitori, nu era un amarât aciuiat la mânastire.

Am vrut sa stiu de ce. Am luat câteva carti ale parintelui Cleopa. Îl vazusem la Sihastria, ma impresionase ca persoana si era singurul autor despre care stiam ceva. Rasfoindu-i cartile, m-am emotionat. Mi-am adus aminte de ora petrecuta în fata chiliei, ascuns printre zecile de credinciosi, de placerea cu care-i ascultasem cuvintele care alcatuiau un discurs firesc, pornit din suflet.

Apoi am cazut iar.

De unde eram sigur ca nimic nu exista dincolo de imediata realitate materiala, câteva experiente traite în preajma celor cu "puteri paranormale" m-au convins ca exista dimensiuni la care nu am acces. Dar m-au trimis pe un drum gresit. Am citit tot felul de evanghelii apocrife si istorii "secrete" ale Bisericii, manuale pentru "sporirea puterilor paranormale", am acceptat prezenta si "tratamentul" unui maestru Reiki, încercând mereu sa gasesc o explicatie materialista pentru ceea ce simteam, o justificare mai aproape de science-fiction decât de credinta adevarata.

Dar, în ciuda cautarilor, mi se spunea ca sunt tot mai "negru".

Am renuntat la toate experientele si lecturile de acest fel si m-am întors la parintele Cleopa. Eram disperat. Am îngenuncheat în fata unei icoane, mi-am facut cu o neasteptata sinceritate semnul crucii si, cu ochii în lacrimi am rostit în gând: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul!"

Si trei lucruri s-au întâmplat în aceeasi saptamâna. Am ajuns, ca din întâmplare, la moastele Sfântului Antonie cel Nou de la Iezer. Singur în biserica, m-am apropiat si am îngenuncheat lânga racla si o caldura cum nu mai simtisem m-a cuprins. Am fost uluit ca, fara sa-mi fi spus cineva, înainte de iesirea din biserica, m-am dus sa ma închin si sa sarut icoanele, lucru pe care-l vazusem la altii, dar pe care nu-l mai facusem niciodata. Apoi, la o alta mânastire, am ajuns, pentru prima data, la începutul liturghiei si, pentru ca eram înconjurat de credinciosi pe care nu doream sa-i stânjenesc, am îngenuncheat alaturi de ei, am ascultat pentru prima data slujba de la un capat la altul. Dupa slujba, marturisesc ca m-am grabit sa pornesc spre parcare ca sa fumez o tigara, dar glasul unui diacon ne-a adunat pe toti când a anuntat ca parintele va tine si o slujba de dezlegari. Nu stiam despre ce este vorba, dar am avut curajul sa intru iar, sa îngenunchez si sa-mi rostesc si eu numele atunci când a sosit momentul. Ajuns acasa, mi-am luat inima-n dinti si am acceptat sa-l însotesc pe un prieten la duhovnicul lui. Parintele, care a înteles imediat ce-i cu mine, nu m-a lasat sa-i sarut mâna, asa cum vazusem ca se face, gândindu-se, cu siguranta, ca o fac doar din politete, si mi-a strâns mâna barbateste, apoi m-a luat deoparte, mi-a spus ca nu-i totul pierdut, m-a pus sa ma gândesc la motivul pentru care traiam ceea ce traiam si m-a trimis sa ma spovedesc la parohul bisericii de care apartin.

Cum sa ma spovedesc, cum se face asa ceva? Mi-am luat o carticica, un îndrumator pentru spovedanie, am trecut peste toate orgoliile care-mi spuneau ca textul este scris pentru un om simplu, de la tara, si am aflat. Nu mai tinusem post dar, cum tocmai începea Postul Pastelui, am tinut post pentru prima data în viata mea. Si am descoperit pe raft o carte a Cuviosului Paisie Aghioritul, nu stiu nici azi de unde cumparata, pe care am citit-o în Post. Si am fost în fiecare duminica la liturghie. Iar predicile parca erau spuse pentru mine, pentru suferintele si îndoielile mele.

În ultima saptamâna am hotarât ca este momentul. Am intrat în biserica, dar eram singur si am fugit când l-am vazut pe parinte iesind din altar. A doua zi, dupa ce am citit rugaciunile din îndrumarul pentru spovedanie, am luat iar hârtia pe care-mi scrisesem cu atâta emotie pacatele, multe, si am intrat în biserica.

M-am spovedit pentru prima data în viata! Am plecat ametit, constient ca am facut cel mai important pas din viata mea.
Scurta revenire la subiect - de Crisa_ la: 05/10/2004 15:21:57
(la: despre barbati ... fara suparare :))
A te marita cu un barbat divortat este o datorie ecologica. Intr-o lume
in care sunt mai multe femei decat barbati, barbatii trebuie neaparat
folositi de mai multe ori.

Cand se uita le meciuri, barbatii isi inchipuie ca, daca se
concentreaza, isi ajuta echipa favorita.

Daca vrei sa-ti acorde atentie, nu te atasa de un barbat inaintea unor
meciuri de campionat european sau mondial.

Barbatilor le plac telefoanele cu multe butoane. Acest tip de telefon ii
face sa se simta importanti.

Barbatilor le place sa fie ei primii care citesc ziarul de dimineata.

Toti barbatii arata caraghiosi in sandale, cu sosete negre.

Dupa modul in care un barbat se uita in oglinda poti sa deduci daca mai
tine si la altceva decat la el.

Nu incerca sa inveti un barbat, in public, sa faca sau sa spuna ceva.
Sfaturile trebuie date acasa. In public, el trebuie sa stie tot.

Barbatii care incep sa cheleasca, poarta sapca.

Barbatilor le plac ceasurile cu agenda, alarma, muzicuta etc.

Toti barbatii detesta a li se spuna "Trebuie sa vorbim despre noi".
Aceste cinci cuvinte ii baga in toti dracii.

Barbatii au un mod ciudat de a fi sensibili.

Barbatii sunt destul de curajosi sa mearga la razboi, dar nu atat de
curajosi incat sa accepte sa faca o injectie.

Barbatii nu au celulita.

Femeile iau toaletele altor femei mult mai in serios decat o fac
barbatii. N-o sa auzi niciodata un barbat la o petrecere zicand: "O,
Dumnezeule, mai e cineva imbracat in costum gri!"

Daca un barbat gateste pentru tine mai multe decat un fel de mancare,
précis are intentii serioase.

Cand trei sau mai multi barbati se intalnesc, vorbesc despre sport.
(Cand trei sau mai multe femei se intalnesc, vorbesc despre barbati.)

Asociatia de idei la o femeie se face asa:"Sunt indragostita. Apropo,
trebuie sa-mi cumpar sutien." Un barbat spune: "A castigat echipa mea.
Apropo, trebuie sa duc masina la service."

Nu te ingrijora daca un barbat spune "Te sun eu" si nu suna. Poti sa fii
sigura ca n-a uitat, nu ti-a pierdut numarul, n-a murit. Pur si simplu
n-a vrut sa te sune

Barbatilor nu le place sa piarda.

Barbatii care pot manca tot ce vor si nu se ingrasa ar trebui sa manance
doar cand nu sunt femei de fata.

E o problema daca vrei sa scapi de un barbat fara sa-l ranesti. Expresii
ca "iesi afara" sau "nu vreau sa te mai vad" nu fac decat sa te oblige
sa-i dai explicatii ca sa scapi de el. Incearca sa-i spui "Te iubesc,
vreau sa ma marit cu tine, vreau sa avem copii". Va pleca fara sa ceara
explicatii.

Barbatii accepta complimentele mult mai usor decat femeile. De exemplu:
"Costica, arati foarte bine azi".
Costica: "Multumesc".
Invers: "Maria, arati foarte bine."
Maria: "Da? Probabil din cauza luminii."

Barbatii care asculta muzica clasica nu prea scuipa.

Barbatii sunt mai siguri pe ei pentru ca, inca din copilarie, se vad
niste eroi legendari. Femeile sunt mai putin sigure pe ele pentru ca
toata viata vor sa fie ca o papusa Barbie.

Cand o femeie incearca o rochie care ii este stramta, se gandeste ca s-a
ingrasat. Cand un barbat incearca niste haine care sunt stramte, se
gandeste ca au intrat la apa.

Andropauza este mult mai distractiva decat menopauza. La momentul M
femeia se ingrasa si se deprima, pe cand barbatii incep sa agate fete
tinere si sa cheltuiasca.

Barbatii uita tot. Femeile isi amintesc tot.
Cei pierduti - de LMC la: 12/10/2004 00:46:03
(la: L-am gasit pe Dumnezeu, stii ce FANTASTIC e?)
Un om pierdut este un om fara speranta de a mai fi gasit sau regasit. Este un om care si-a pus singur pecetea pe soarta lui proprie, si pur si simplu a incetat de a mai trai. Atunci cind Domnul Isus a fost rastignit impreuna cu el mai erau doi indivizi care au fost rastigniti. Despre ei se spune ca amindoi erau tilhari sau criminali. Unul dintre ei a recunoscut greseala lui, s-a cait si a spus ca Domnul Isus nu merita sa fie rastignit pentru ca nu avea nici o greseala in El, dar ei, cei doi tilhari, meritau sa fie osinditi la moarte pentru faptele lor. Celalalt tilhar a blestemat si a inceput sa-l batjocoreasca pe Isus, desi el insusi era in pragul mortii. Care dintre cei doi tilhari a fost salvat, a fost regasit, i s-a oferit raiul? Binenteles ca primul mentionat, caci numai lui i-a spus Isus: Chiar astazi vei fi cu mine in imparatia Tatalui meu.
#24763 (raspuns la: #24759) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...