comentarii

copunere pe dema lacul in mijlocul paduri


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Unde?!? - de simf la: 05/08/2005 09:09:01
(la: Incotro imi recomandati... din experientele placute personale!)
Tocmai m-am intors din vacanta. Iar intrebarea ta este imboldul pentru a povesti: Am descoperit un colt de rai. Se numeste Gura Portitei si este un sat de vacanta asezat INTRE Delta Dunarii si Marea Neagra. Daca te uiti pe harta Romaniei, trecand lacul din mijlocul deltei - Golovita - ajungi pe o fasie de vreo... 50 m, sa spunem, unde 1/2 e vegetatie de delta, 1/2 plaja. Naturala. Cu scoici.
Vorbeam cu un lipovean din Jurilovca (satul de unde te imbarci pe vapor pentru a ajunge la micul colt de rai) si imi spunea ca in octombrie e minunat pentru pescuit; si-n delta, si-n mare...
Locul e de-un farmec incontestabil unde mana omului nu a apucat sa strice prea multe. Cazarea e in functie de preferintele personale: de la loc de camping la vila (aer conditionat, debarcader propriu etc.)
#63373 (raspuns la: #61007) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
mai bine pe lac decat in padure - de Belle la: 05/08/2005 19:27:22
(la: Trancaneala Aristocrata "4")
http://www.msnbc.msn.com/id/8769546/site/newsweek/
#63476 (raspuns la: #63474) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cernica-Băi - de Ionut Dipse la: 07/11/2005 08:53:08
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Stiu ca o parte din ei n-au prea avut timp sa prelucreze imaginile, dar in scurt timp o vor face si vom vedea ce si cum.

Intr-adevar, excursia a fost grozava, ca si noroaiele. In acelasi timp a fost si intrucatva filozofica, santul din mijlocul padurii fiind un element cu semnificatii ascunse si utilitate zero.
Per ansamblu, atmosfera buna, aer tare, spirit vesel.
Asteptam continuarea :)

#85397 (raspuns la: #85379) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Singuratate vs. solitudine - de rast la: 22/01/2006 11:45:47
(la: Singuratatea a devenit o boala rusinoasa?)
Osho, intr-o carte de-a lui, chiar pe mai multe pagini, face o distinctie destul de pronuntata intre singuratate si solitudine. Solitudinea este acea "singuratate" autoimpusa, dar care nu da sentimentul singuratatii.

Cred eu, trebuie facuta o distinctie intre "singuratate" si "sentimentul singuratatii".
Poti fi in mijlocul amicilor (nu am zis prieteni :-) ), la un bairam de exemplu, si sa te "simti singur".
Dar poti fi singur, in mijlocul padurii, si sa nu ai "sentimentul singuratatii".

rast
rast - de alex andra la: 22/01/2006 12:29:28
(la: Singuratatea a devenit o boala rusinoasa?)
"Lost without music in a world of noises"

"Poti fi in mijlocul amicilor (nu am zis prieteni :-) ), la un bairam de exemplu, si sa te "simti singur".
Dar poti fi singur, in mijlocul padurii, si sa nu ai "sentimentul singuratatii"."
De acord:)
Cred ca a nu te simti singur, singur fiind, depinde in buna masura de cat de bine te simti cu tine insuti.
A te simti foarte bine cu tine insuti poate duce insa la insingurare, la cautarea singuratatii, la evitarea celorlalti. Asta cred ca e nu atat o forma de mizantropie - desi pana la un punct am putea zice ca asta e, cat de narcisism.
#101627 (raspuns la: #101606) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sancho - de munteanu rodica la: 29/04/2007 16:02:29
(la: Strada cu un tei inflorit,)
E un nume sasesc.
Si este.
O padure minunata,un complex de agrement in poienita din mijlocul padurii,zic eu si acela foarte reusit.
Si doua drumuri ,o potecutza prin padure pentru romantici(dar vara si pentru ca este mai racoare)si un drum asfaltat pentru cei grabiti sa ajunga cu masina.
Nu stii cind trece timpul.
#192077 (raspuns la: #192071) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"nimic nu e vesnic! " - de cosmacpan la: 09/06/2007 22:49:38
(la: eternitate, ce esti tu?)
io nu cred.....dovezili.......

"nici inceputul, nici sfarsitul. cuprinsul nici atat."
dar toate la un loc?

"nici frumosul, nici uratul. nici noul, nici vechiul."
frumos/urat, nou/vechi, dulce/sarat, pacat/impacat.....grea viata de sapator.......

pe lumea asta intre doua puncte trasez o linie........si? care-s punctele?

ma scoti la plimbare si ma trezesc in mijlocul padurii: o fi degetica? ori scufita rosie? poate baba cloanta, ori bau-bau? e grele........
Tiganii,aurul si diamantele.... - de sami_diamantul@yahoo.fr la: 13/12/2007 20:11:58
(la: Sunt ţiganii vinovaţi pentru imaginea României în Occident?)
Sant eu Samson Iancu?Dar daca ma insel si este doar un vis?Dar daca Ceusescu Scapa?O grenada aruncata in mijlocul nostru,s-au cateva gloante trase in noi in mijlocul padurii de la Radovan?Au exsitat riscuri enorme,armata se putea intoarce in orice clipa impotriva noastra.Adevarul este ca am fost curajosi,ori exista un alt cuvant mult mai important!!!)Eroi?Eu cred ca majoritatea dintre noi,am fost niste eroi ai revolutiei.Multi si-au cladit functiile pe ruina eroilor de la revolutie.A murit Jianu,un tigan de la Romanesti impuscat in casa lui Emil Mercan.N-a existat nici-un terosrist.A existat frica creeata de apele tulburi ale revolutiei.Nu m-am gandit ca voi devenii bogat,bogatia exista in mine,aici ,aici,aici ,aici in inima si sufletul meu!Bogatia exista in toti oamenii buni,oamenii nobili prin educatia si comportamentul lor,care au puterea de a prevede ca totul in viata este fragil si trecator.Vreau sa dorm linistit seara cand ajung in patul meu,gandindu-ma mereu la tot ceea ce a fost mai frumos in viata mea.Am vrut sa ma strecor afara.Brunetul sa ramana! s-a pronuntat gen.Rosu.Stiu ca n-ai dormit de doua zile!dupa intocmirea listei poti sa te duci acasa.M-am asezat in capatul opus al biroului,pe un scaunas care a scartait destul de rau sub greutatea mea.L-am privit in ochi pe general,i-am spus in gand"sa va traiasca familia"Langa mine s-au asezat doi barbosi,ne-am strans mainile calduros.Bran si Georgescu s-au recomandat amandoi o data.Bran avea un miros de caine nespalat!Poate ca nu are casa m-am gandit ,poate doarme prin baracile din Craiovita -Noua?Georgescu ceva mai stilat,avea tot timpul un zambet ironic.Voteaza pralea si tu pe Nisipeanu,ca e prof.universitar,e inteligentulo si mananca si gura noastra niste peaste pràjàte........CONTINUAREA IN MOMENTUL CAND O SA VA PLACA.Astept de la voi un raspuns.Bafta tuturor.Al vostru Sami.
#265354 (raspuns la: #265040) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
panule - de thebrightside la: 30/01/2008 08:58:10
(la: Fade black, life on very slow motion)
poi daca pe tine te tin matele sa faci gigea unui lup in mijlocul padurii (desi exista posibilitatea ca ala sa fie rupt in doua de foame), ce sa mai zic decat....
chapeau! :)
#280141 (raspuns la: #280134) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
bright - de alex andra la: 10/07/2008 11:28:04
(la: Viata nu glumeste cu darurile)
Astazi sunt luminis in mijlocul padurii negre. Si-mi canta mierle, acoperind vocile noptii.
#324159 (raspuns la: #323724) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
La Lac - de fefe la: 08/08/2005 19:18:55
(la: Trancaneala Aristocrata "4")
Deci cum mi-am propus si asa cum m-am si laudat, Simbata am fost la Lac.
Ne-am dus la prea-faimosul lac numit Pinecrest. O minunatie de loc.
Pozele de la linkul care vi l-am pus nu arata nici pe un sfert din frumusetea
lacului cu pricina. Inconjurat de munti si paduri de brazi, cind te uiti in larg
poti sa vezi totul cum se oglindeste in el.

Am ajus pe la ora 12 sau 1. Nici nu m-am uitat la ceas ca nu era important.
Cum am ajuns ne-am gasit loc de parcare (parcarea arhiplina) si ne-am
luat traista cu merinde si traista cu carti (ca noi si la lac facem teme)
si ne-am dus la dock sa ne luam o barca. Am uitat sa va zic ca eram trei.
Adica eu, dnl. Fefe, si Mr.B. (fratele meu). Una doua ne-am urcat in barca
si tzushti pe lac pina la locul nostru favorit (poreclit mai nou, "The Euro Corner")
O sa va zic imediat de ce i-am spus asa.

Acolo ne-am instalat fain frumos unde ne-am luat berea si mincarea la
rost. Dupa un prinz copios am sarit in lac. Apa de 70F. Perfecta! Soarele
fierbinte, o adiere de vint numai faina. Ce mai, a fost o vreme exceptionala.

Mai tirziu ne-am decis sa ne imbarcam si sa ne uitam in jurul lacului si
dupa alte locuri de poposit. Dar familia Valdez impreuna cu familia
Rodriguez s-au decis sa faca family reunion asa ca n-a prea fost loc.
Horica stie de ce zic asta. :))))

Deci ne-am luat frumusel si ne-am dus inapoi la "Euro Corner".
Ah, am uitat sa va zic de ce ii spune asa. Cind am ajuns acolo prima data
erau doi, un barbat si o femeie. Dupa slipul barbatului (stiti voi, aia mici)
ne-am dat seama ca nu era American si ca era European. Toate bune
si frumoase, pina cind pe cind ne pregateam si noi sa ne terminam lunch-ul
ce credeti voi? Isi da barbatul slipul jos si isi ia pantalonii scurti. :))))
Sa mori de ris! Noroc ca eu nu m-am uitat ca altfel cred ca-mi pierea
pofta de orice. Hence the name "Euro Corner".

Ca sa fie botezat din plin, Dnl. Fefe si Mr. B, s-au decis ca daca tot sint
in lac la inotat, ce naiba, hai sa o faca la fundul gol. Deci si-au dat si ei
shortzii jos si la inot fara. Numa ca ei au facut asta sub apa. :))))

Orele au trecut, si la un moment dat s-a facut intuneric. Adica au
aparut niste nori grei si negrii si un vint nasol. Am zis sa ne pornim
inapoi spre casa. Dar Dnl. Fefe avea chef de aventura. Si in loc sa o ia
spre tarmul cu dock-ul, el a luat exact in directia opusa. Valuri mari, vint
puternic, nori grei, a inceput sa tune... Ce sa va zic, eu tipam la el
sa mergem acasa, el ridea de se prapadea.

La un moment dat, ce credeti?

Chiar linga noi o barca cu pinze s-a rasturnat. Ne ducem sa vedem daca
putem ajuta cu ceva, si in barca era un barbat si un baietel mic. Il
intrebam daca vrea ajutor si binenteles ca a vrut. Ne-a dat baiatelul in
primire, si Dnl. Fefe a sarit in apa sa-l ajute pe bietul om sa-si ridice
barca.

Noi am ramas in mijlocul lacului fara sa stim cum naiba se porneste
motorul la barca. Era vai si amar de ea barca asta cu motor. Pina la
urma a reusit Mr. B sa o porneasca. Dar acuma era si mai tare furtuna.
Eu il tineam pe Christopher (ca asa il chema pe baiat care avea 6 ani) si
Mr. B incerca sa manevreze barca printre valurile mari. Dnl. Fefe a
reusit pina la urma sa-i ridice barca omului si acuma se plimba cu o
viteza enorma in lung si-n latul lacului impreuna cu tata baiatului care
nu prea stia ce face si cum sa manevreze barca. Nu mai fusese pe
barca cu pinze de 20 de ani. Si uitase cum se manevra. Okay, pina la
urma a venit aproape de noi si a sarit Dnl. Fefe in apa si a inotat pina
la noi. Numa ca Mr. B nu si-a dat seama ce face si a inceput sa mearga
mai departe de Dnl. Fefe. Era ca in filme! :)))) Eh, pina la urma ne-am
oprit si l-am luat in barca. Eu tot cu Christopher in brate, pe care incercam
sa-l incalzesc cu prosoape si sa-l protejez de vint.

Cum s-a urcat Dnl Fefe in barca am mers sa salvam pe altcineva, care
Dnl Fefe l-a vazut intors cu susul in jos in mijlocul lacului. Era un copil
care nu cred ca avea mai mult de 10 sau 11 ani. Si el avea o barca cu
pinze numai ca asta era de 3 ori mai mica ca barca tatalui lui Christopher.

L-am luat si pe copilul asta in barca si ne-am indreptat inspre malul unde
zicea copilul ca-l gasim pe taica-sau. In drum spre mal il vedem pe
taica-sau ca vine cu barca. Il debarcam in barca si hai inapoi sa-l salvam
din nou pe tata lui Christopher ca iara s-a rasturnat. Acolo il gasim cu
inca o persoana care a venit sa-l ajute, si care nu stiu cum naiba a
reusit sa-si sparga capul. Era plin de singe. De data asta l-am lasat pe
Mr. B sa ajute, dar shaise, nu reuseau sa faca nimic. Vintul era prea
tare, valurile prea puternice, asa ca a trebuit sa sara si Dnl. Fefe.

Am ramas eu cu copilul in barca. Va dati seama ca eram intr-o stare de
frica de nici nu va pot explica. Nu stiam ce sa fac cu barca, cum
sa o manevrez, in ce directie sa o iau. La un moment dat, asa de departe
am ajuns ca nici nu-i mai vedeam pe ai mei. Copilul se tinea de barca,
dar nu avea nici cea mai mica frica in el. Imi tot povestea o mie si una
de povesti, dar nu ma intrebati ce ca eu habar nu am ce zicea. Eu
ma luptam cu barca si cu valurile. Era groaznic!

Vreo 30 de minute mai tirziu am reusit sa invat cum si ce sa fac cu
barca si-acuma ma indreptam inspre ai mei care tot nu reusise sa ridice
barca cu pinze. Ii vedeam cum se chinuie si eu ma chinuiam sa ajung
mai aproape de ei, dar culmea ca nici eu nu puteam face mare lucru.
Vintul isi tot schimba directia si valurile erau prea mari. Imi era teama sa
nu ma duca valurile inspre Baraj, unde ar fi fost mult mai greu sa
manevrez barca, care si asa abea puteam sa o tin in control.

Nu stiu cum am reusit pina la urma sa ma bag mai aproape de ei.
Acolo fiind ma simteam mai in sigurantza, ca daca picam in apa sau daca
Christopher pica in apa, era mult mai usor sa vina cineva sa
ne ajute. Faptul ca m-am calmat, m-a ajutat sa-l aud si pe Christopher
ce-mi zicea. El tot timpul asta nu s-a oprit din a-mi povesti tot felul,
asa ca m-am bucurat ca am auzit ultima fraza cind mi-a zis "Ce bine ar fi
sa fim in cabana acuma..." Dragul de el, el se gindea la cabana lui.

Pina la urma s-a ridicat si barca cu pinze. Dnl. Fefe a venit in barca, si
in sfirsit m-am simtit si eu in siguranta. Tot atunci s-a oprit si furtuna.
A venit o barca cu niste rudenii de-a lui Christopher si l-au luat cu ei.
Cind se urca in barca Christopher ne zice "eu cred ca ar trebui sa veniti
sa ne vizitati la Cabana Danielson...." Doamne ca scump a mai fost piciul.
Binenteles ca noi abea asteptam sa mergem la noi acasa, cine mai avea
chef de vizite. Asa ca dupa ce s-a imbarcat si Mr. B, ne-am indreptat
inspre dock. Soarele iesise, era ora 6:00, familiile Valdez si Rodriguez
se carase acasa din cauza furtunii, si noi eram singuri in mijlocul unui lac
superb. Ne-am dus agale si ne-am debarcat.

Drumul inapoi acasa a fost superb si el. Ne-am ris si ne-am distrat de
peripetiile noastre si a noastra "Operation Rescue Mission". Ce mai, a
fost o Simbata de vis. Daca nu ne-am fi pirlit ar fi fost totul perfect,
dar din pacate, soarele nu ne-a iertat de loc, asa ca acuma sint ca un
rac de rosie, la fel si Dnl. Fefe, si Mr. B.
Draga Radu,
Te inteleg f. bine,tu poate nu ai citit parte din subiectele mele,lucrez de acasa
via computer,ilustratiile mele le lucrez in modul obisnuit(magic markers),le scanez si apoi le trimit email la agentul meu care la posteaza pe site si asa ajung sa fie vazute de agentiile de adv. pt. care lucrez.
Eu si sotia,Marilyn(italianca-americana,prima generatie,tatal nascut in Napoli,
mama in Randazo-Sicilia,veniti aici in 1950)locuim de 12 ani in Cliffwood Beach-New Jersey,avem o vila proprietate personala,la 7 min. mers pe jos de plaja Atlanticului si in jur sint numai vile si multa padure cit si un lac mare cu stufaris in spatele casei(egrete,stirci,pasari diverse,iepuri,marmite,possomi ce de altfel vin in curte zilnic,le dam mincare)deci unde locuim este liniste si doar animalele si pasarile fac...zgomot.

de aceea imi este usor sa nu fiu alienat,sint rupt de multimea nebuna,cred ca doar de 2-3 ori merg in NY care e la 70 miles departe de casa.
Sotia nu mai face naveta in NY de citiva ani de cind eu cistig 7000-10,000$pe luna,pt. doua persoane fara copii(doar 2 pisici)este de ajuns,si cu cit esti mai departe de NY,casele sint mai ieftine si mari!
Avem o gradina mare in grija lui Marilyn,cu legume si flori,sintem amindoi vegetarieni si ne pare bine ca suntem departe de tumultul marelui oras,asta ne-a facut sa devenim si f. calmi.
Asa ca ducem o viata normala si de fapt nu ne plac contacte cu alti oameni decit cu familia,care si ei locuiesc nu departe,dar in distante cu masina.Vecinii imediati,ne spunem hello si atita tot.

Dar e adevarat ca am trait in trecut in diverse locuri,in Queens,Brooklyn,Jackson Heights,Manhattan si este o nebunie prin care nu mai vreau sa trec.
Radu,eram si f. tinar cind am venit aici,aveam 25 ani....era o alta lume,noua si desigur...diferita de lumea Ceausista in care am trait.Mi-a placut atunci si daca ai citit alte texte ale mele,le-am cam facut pe toate,de la sex in prostie,la droguri care mai de care,am experimentat totul,mai putin sex cu un barbat,as fi vrut s-o fi facut si pe asta de curiozitate,dar mi-a fost teama de aids.
De fapt am avut diverse boli venerice si in plus am fost si un betiv notoriu,sa ma fi luat de mina cu Keith Richards,pe care l-am cunoscut.Si multi altii.
De aceea vreau sa-mi scriu memoriile,am prea multe de spus si cred ca ar deveni un best seller!
Dar de 14 ani de cind cunosc pe Marilyn si casatorit cu ea,m-am schimbat enorm,si am renuntat la bautura si droguri din proprie vointa,dragostea face multe cind dai de ea.

Despre al nostru mare geniu conducator(parca se repeta istoria...ii spuneam lui Marilyn ca am plecat din Ro. sa scap de un dictator si acum traiesc sub altul)nu mai are sens sa mai discut aici,el insusi nu are sens!Un alt iliterat.

deci unde stau e calm,frumos si in mijlocul naturii,nu departe e un mare lac ocrotit de lege fiind monument natural,uneori vin stirci in curte si chiar ereti...din pacate mai prind cite o pasare si am vezut cu ochii mei de 2 ori asta.
Azi sper sa nu lucrez...dar cine stie cind suna telefonul si agentul meu imi da o noua comanda?
E bine si sa am un agent,pt. ca eu nu am nevoie sa caut de lucru si munca mea de fapt nu are un program anume.Pot avea o comanda la 7 seara ori la 11 dim.ori dupa 2-3 zile de stat si facut nimic ori de multe ori in weekenduri,nu-mi pasa,sint obisnuit.Am lucrat de ex. de Paste 3 zile la rind.
Am dat o fuga la familie,stat 2 ore la masa si vorbe si apoi am venit acasa sa lucrez.De multe ori lucrez cite 12-17 ore continuu,e obositor daca o faci 3-4 zile la rind,dar apoi stau 1 sapt. si nu fac decit sa ma odihnesc ori sa scriu la cafenea ca acum.

Practic lucrez in medie 70 ore pe luna in rest,liber,dar ma ocup cu ale casei,mai repar ceva,fac piata,gatesc zilnic.
La tv...nimic de vazut,ascultam airamerica radio si desigur ca vom vota pt. John Kerry!Dam bani pt. campania lui.
Religia lui Bush...e o hipocrizie!In aceste momente o moscheie e bombardata in Irak.In fine,am sa mai revin altadata.
Imi pare f. bine ca reusesc sa am o conversatie cu tine,always a pleasure my friend.

Love&peace,
Ozzy































































#15297 (raspuns la: #15279) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Singuratatea - de Little Eagle la: 14/05/2004 13:12:16
(la: Singuratatea a devenit o boala rusinoasa?)
Nu este deloc o boala rusinoasa.Este un act de bravura.Din pacate nu putem fi real singuri nici in momentele de singuratate.
Mintea e invadata constant de ginduri,unele chiar fara sens,este greu chiar sa si meditezi,trebuie sa fii un Brave warrior sa subjugi gindurile sa mentii doar pe cele ce au o valoare.
In fapt as face o asemanare intre minte si computer,ar fi bine daca am putea fi in stare sa aruncam la cos mesaje inutile gen spam si apoi sa-l golim.Am mai reduce din atata memory.

Cu multi ani in urma nu puteam trai o zi fara sa nu fiu cu cineva fie prieteni,fie fete(destule),petreceri,baruri,drug parties....acum ca-s mai intelept putin imi dau seama ca nu doream sa fiu impreuna cu mine insumi,fugeam de mine,ma ascundeam in diverse iluzii si minciuni,imi ascundeam singuratatea in sticla de vodca,imi era frica sa stau cu mine insumi macar citeva minute,eram un las!
Nu puteam sta singur in casa,trebuia sa ies afara sa fiu in mijlocul multimii si atentiei,eram un fals,un egoist complet.

Acum NU mai suport lumea,stau departe de ea,deprte de lumea nebuna,parca asa se numeste acel film din anii60.
Sa stii Daniel ca sunt fericit in singuratatea mea.Am trecut de la o extrema la alta total opusa.
Sint zilnic in mijlocul naturii,deci practic nu-s real singur,vorbesc cu pasarile si animalele si copacii si florile.Nu,nu-s nebun!!!Sunt singur si totusi nu sunt.
Si sotia mea e la fel ca si mine,noi doi ne intelegem f. bine si de fapt suntem antisociali.
Daca rar,poate de 3-4 ori pe an mergem la vreo petrecere lumea chiar amici si cunostinte ne oboseste,ne ia pareca din noi toata energia fizica si mintala.
Prima intentie cind suntem invitati undeva e sa cautam o scuza sa nu mergem,o minciuna adecvata si credibila!!!
Sunt in lume dar nu cu ea.
Nu-mi mai e frica sa fiu singur,in fapt CAUT sa fiu cit mai mult singur.Acum pot trai cu mine insumi.
Si nici sa ma ascund in sticla de vodca nu mai e nevoie!Si nici sa-mi creez o iluzie din droguri,o lume ireala in care iar sa ma ascund!

Cred ca citatul tau este adevarat,la fel si parerea ta,dar repet ca a fi total singur este f. greu,de fapt in acest moment nu-s singur pt. ca-ti scriu si indirect am o conversatie cu tine,de unul singur dar paradoxal nu.
Cind cu 16 ani in urma am avut vision quest(am scris un text pe seama acestei experiente personale),in 24 ore de stat in groapa toata noaptea mi-am dat seama cit de sublima poate fi singuratatea si totodata si spirituala.
Am inteles de ce o fac ascetii,este o plonjare in suflet si un drum de autocunoastere,te schimbi in tine,vezi altfel viata si creatia.Devii unul cu ea.

Singuratatea te invata sa si iubesti si sa devii sincer cu tine insuti dar si cu cei din jur,este un drum spiritual,nu cred ca este pt. oricine.
Am descoperit multe cuvinte de intelepciune la Myrtle Beach(So Carolina),unde e un loc spiritual pe 800 acres de padure virgina si un lac imens dincolo de care e Atlanticul.Stai in cabane mici de lemn,nu exista Tv si nu se discuta politica sau se citesc ziare.Exista o bucatarie in comun cu alti vizitatori,adica imparti cu ei si ei cu tine ceea ce au.
Te plimbi prin padure,te duci la ocean(plaja e prop. centrului),faci ce vrei tu si singur.
Stai si meditezi in fata lacului,ori iei barca si vislesti,sint insa aligatori in lac dar nu ataca,poate doar daca vrei sa inoti dar oricum e interzis.
Mereu in fiecare an vine acolo un indian(mohawk nation)pe nume Joseph Black Bear.In fiecare dimineata pe la 7 il vezi pe dealul paduros ce da la lac
imbracat in haine de ceremonial si cu o aripa intreaga de vultur in miini si cinta pe limba lui cerului si Marelui Spirit.
Apoi sta ore intregi si se uita in zare,mi-a spus ca singuratatea este o binecuvintare,ne uneste cu Creatorul prin vint,ploaie si stele,il simtim in noi doar fiind singuri.Este o credinta nu o filosofie si cu mai multe milenii practicata de indieni,inaintea bibliei si a altor credinte.

Astea am avut de spus,fie ca Marele Spirit sa va aiba pe toti in grija si paza lui.

Love&peace,
Ozzy

































































dar de lacul Cincis, ce spuneti? - de Coralie la: 08/07/2004 21:51:19
(la: Cine merge vara asta in România? si unde?)
la anul viitor m-as duce la lacul Cincis (e pe lânga Hunedoara), am organiza o intalnire acolo...cu cativa net-prieteni.. spre sfarsit iulie, început august 2005.
mai este vreun amator? ca deh, cu cât suntem mai multi nebuni, cu atât râdem mai bine.. :)
#17524 (raspuns la: #17444) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Song-kul, lacul de la 3000 de metri si o prima spita rupta - de zaraza sc la: 09/07/2014 09:08:37
(la: Cu bicicleta pe Drumul Mătăsii)
http://www.diaconescuradu.com/song-kul-lacul-de-la-3000-de-metri-si-o-prima-spita-rupta

"[...]E prima data cand s-a rupt o spita si mi se pare foarte interesant ca s-a intamplat pe o urcare absolut banala, fara nici un fel de soc aparte. E prima data cand trebuie sa vad si cum se inlocuieste caci am 2 de rezerva dupa mine pentru fiecare roata. Prima grija e in schimb montarea cortului caci se apropie inca o furtuna ca cea de dinante, il pun in doi timpi si 3 miscari fix inainte de a incepe rapaiala.

Nu tine in schimb mult si cum vreau sa scap de grija cu spita rupta ies si ma apuc sa trebaluiesc la roata spate, si dupa o mica abrambureala in care aleg din greseala una din spitele pentru roata fata (lungimea difera cu cativa milimetri) reusesc sa ma achit destul de onorabil de prima spita schimbata la 3100 de metri in mijlocul pustietatii. Urmatoarea grija e gatitul si apa de baut caci nu e un izvor prin zona asa ca trebuie sa urc pana la un petic de zapada ce se vede mult deasupra mea.

E aproape de ora inserarii si la fel de brusc cum a inceput vantul inceteaza sa mai bata si atmosfera de desupra lacului se limpezeste din nou. Culorile se schimba usor si imperceptibil intr-un degradeu albastru-rozaliu, o ceata de cai se vede in departare pierduta pe campia inierbata si e atat de linistite incat parca as putea sa-mi aud gandurile. Poate atunci cand esti singur te obisnuiesti cu muzica gandurilor si grijilor tale si nu iti dai seama de ele doar atunci cand e liniste, atat de liniste cum e acum. Dar pentru a o auzi trebuie sa pui pe pauza gandurile, sa privesti si sa asculti pret de cateva clipe. Si sa fii recunoscator pentru momente de genul acesta."

Image and video hosting by TinyPic
Ospitalitate cazaca si un foc in mijlocul muntilor - de zaraza sc la: 25/07/2014 11:53:48
(la: Cu bicicleta pe Drumul Mătăsii)
http://www.diaconescuradu.com/ospitalitate-cazaca-si-un-foc-mijlocul-muntilor

"[...]Valea a inceput sa se umple de kyrgyzy veniti la picnic si la sashlik (echivalentul gratarului) asa ca incercam sa grabim pasul pana la primul obiectiv al zilei, o cascada evantai pe margine vaii. Si aici e prea multa lume pentru gustul meu, sau poate doar m-am obisnuit cu locuri mai pustii si mai salbatice.

Si totusi putin mai sus primim o invitatie de la un kazakh foarte de treaba care se transforma intr-un pranz lung in toata regula in care toti punem la comun ce avem prin traista. Omul e venit cu nevasta si cu una din cele 16 nepoate cu lada la pescuit si la iarba verde. Parintii lui au fost chinezi dar el e musulman convins, casatorit fericit de 43 de ani. E primul om intalnit in calatoria mea de pana acum care a mancat cu betisoare chinezesti.

Masa de pranz s-a terminat in mod suprinzator cu o mica istorisire religioasa pe tema tolerantei religioase si imi dau seama ca e bine sa ai cu tine pe cineva care vorbeste bine rusa. Unele lucruri le-as fi inteles si singur, dar cu siguranta nu toate.

E deja dupa-amiaza si ne pornim fara tragere de inima la deal. Capcana e intr-un faptul ca si daca ajungem in pas, coborarea e tot pe aici. In schimb dam de o bariera ce inseamna sfarsitul masinilor si al gratarelor. In schimb si drumul se strica si in unele zone traverseaza zone cu multi bolovani ascutiti si incep sa-mi fac putin griji din cauza cauciucurilor destul de inguste.

Putin mai sus dam de un canton forestier parasit cu locuri faine de cort chiar langa, asa ca ne hotaram sa lasam bagajele aici si sa pornim mai sus cu bicicletele usoare. Zis si facut, doar ca e prea tarziu pentru a ajunge in pas. Valea e in schimb extrem de frumoasa, cu paduri pe versantii de pe marginea vaii si cu un drum placut de darapanat in unele locuri.[...]"

Image and video hosting by TinyPic
nuci...vin nou... - de sanjuro la: 24/10/2003 06:34:48
(la: A venit toamna...)
...baut in canite de lut cu masura, sa nu te ia de nas...pastrama grasutza de oaie cu mamaliga si mujdei, ceata peste lacul involburat de spinarile crapilor plecati in carduire...parfum amarui de tufanele si frunza muribunda, miros de pamant brumat, padurile de fag si brad ce imbraca Valea Teleajenului spre Cheia in sus, unde se intind poienile pline de branduse mov...talangile turmelor ce coboara prin vaile inrosite de frunzisul cazut de curand...latratul cainilor amusinand ursul... sangele gherghinilor si macesilor ce picura pe malurile raului pastrator de pastravi...

sanjuro
#2067 (raspuns la: #2028) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Mersi JCC. Ai in punct inter - de relu la: 30/10/2003 09:04:15
(la: Romani in strainatate)
Mersi JCC. Ai in punct interesant despre romanii din Anglia, Germania, si as adauga Austria. Oare tara gazda are un efect asupra romanilor care s-au stabilit acolo? Cuvintele "comunitate" si "Germania" poate ca nu prea merg in aceeasi propozitie. Ma bucur pentru tine JCC ca ai gasit un grup de oameni cu care sa-ti imparti viata in mod prietenos si omenesc. E rar, cred. Imi aduc aminte acum vreo 3 ani, in Kitchener-Waterloo (aici in Canada) unde am fost scolit un timp, e o comunitate romana destul de activa si mare. Cred ca sint majoritatea uniti prin credinta (biserici) dar nu sint sigur. Noi stim o familie de pocaiti, si daca caut in lung si-n lat nu cred ca o sa gasesc oameni mai de treaba decit ei. Jos palaria. Oricum, eu nefiind bisericos si foarte ocupat, nu m-am chinuit sa ma intilnesc cu aceasta comunitate. Dar in acea vara am auzit ca o sa fie un picnique romanesc la o arie de conservatie linga oras (foarte frumos, mare, cu lac, curat lacrima, copaci multi, iarba si tintari). M-am dus si eu cu prietena mea (nu vorbeste romaneste), sa-l ascultam pe Hrusca si vedem care-i treaba cu romanii nostri. A fost un success deplin. Au fost mici si suc (consumul de alcool este interzis in locuri publice) oamenii erau prietenosi, respectuosi, umoristi, veseli, si nici n-au clipit cind au trebuit sa vorbeasca engleza cu prietena mea, samd. Intr-adevar, m-am simtit mindru de romanii nostri. Apoi, cind a iesit Hrusca la mijloc in iie alba si pantaloni negri, cu chitara'n mina, si-anceput sa cinte cu vocea lui puternica "Treceti batalioane romane Carpatii...", mie, macho man, cu sufletul tare ca piatra, imi curgeau lacrimile girla! Oh boy. M-a uns pe suflet.

Apoi am stat la o coada de 30m sa cumpar un CD si sa dau mina cu Hrusca si sa-i spun ca a fost excelent. Apropos, vreau sa adaug ca profesionalismul lui Hrusca este impecabil. What a guy! E cumva din Ardeal? Ca asa se pare.

Numai bine,
-R
#2718 (raspuns la: #2685) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Draga pisicuta, - de (anonim) la: 18/12/2003 11:45:29
(la: De sarbatori...)

Singuratatea porneste din interior spre exterior.La inceput intr-o tara straina cu o iarna aproape vesnica, singuratatea m-a coplesit.Daca as fi avut macar un ciine ar fi ajutat...Nu am avut
Am avut numai o incapatinare si putere de a renaste, de a nu am lasa infrinta.

Iti spun eu pisicuto, iesi afara, vezi soarele, copacii, lacurile(daca ai), padurile(daca ai),incearca sa faci un lucru bun pentru cineva - nu conteaza pentru cine si nu astepta nimic in schimb...daca simti ca nu mai poti, lasa lacrimile sa curga ca nu-i pacat.
Atita timp cit esti sanatoasa, cit idealurile si sperantele tale depind numai de tine totul poate fi remediat.
Iar Craciunul, daca stau bine si ma gindesc, este doar o zi ca oricare, dupa 25 o sa vina(speram) 26,27 etc..
Craciunul , aici este inceput in NOV, ma satur deja pe la mijlocul lui dec(ca de, nu sunt zeita rabdarii :))
Iar in 25 am si uitat de el.
"Zoe ,fii barbata"

Sarmaluta(Sarmi)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...