comentarii

corpul este invelisul sufletului


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Sufletul este nemuritor - de goanga la: 30/01/2006 08:47:35
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Eu cred cu tarie in ideea ca sufletul este nemuritor. Sufletul e pana la urma ceea ce suntem noi cu adevarat, trupul este doar coaja, invelisul in care traieste in lumea asta. Pentru cei ce nu cred inca, cei care refuza sa creada asta as vrea doar sa le sugerez sa citeasca putina literatura paranormala, sa afle mai multe de la cei care aflati in coma profunda sau in moarte clinica au avut privilegiul zic eu, sa-si vada propriul suflet ca pe un abur ridicandu-se din corp, au avut poate norocul sa-si priveasca propriul trup, iar apoi sa revina la viata si sa ne povesteasca ce-au trait. Alte argumente, Biblia, unde se tot vorbeste despre nemurirea sufletului, sau cartea Sic Cogito a lui P.B.Hasdeu in care dezbate pe larg acest aspect, aducand drept argumente rezultatele pe care le-a avut in timpul sedintelor de spiritism, dupa moartea Iuliei Hasdeu, care i-a dictat mai multe poezii, planul Castelului si chiar o partitura, o piesa pentru pian. Ar mai fi de adaugat marturiile unor oameni, care supusi la sedinte de hipnoza si-au amintit despre vietile anterioare, povestind cu amanunte ce-au fost, unde au trait, etc., precum si sentimentul unora dintre noi, care aflandu-ne intr-un loc in care n-am mai fost niciodata, sa ne dam seama ca de fapt cunoastem acele locuri.
SUFLETUL - de DESTIN la: 15/03/2004 20:53:30
(la: SUFLETUL OMULUI - Ce-i aia?...)
Oare avem o definitie "limpede",ce este SUFLETUL ?.Il putem oare eticheta?SUFLETUL SI CORPUL ne apartin,acelas calificativ de unicitate le detin impreuna.Cand viata dispare din corp ramane sufletul.SUFLETUL NU MOARE,moartea este rezultatul unor efecte :crima ,accident ,boala etc..Stim ca exista o "lume" a duhurilor de la creatie, pe care cu greu o putem definii,SUFLETUL sa se indrepte catre acolo?
cine e sufletul si ce vrea el - de medina la: 19/03/2004 13:38:32
(la: SUFLETUL OMULUI - Ce-i aia?...)
elementul acela care cintareste 21 de grame poate fi si atceva decit energia vitala care asa si pe dincolo?
cred ca tocmai faptul ca poate avea atitea definitii, nume, parafraze, imagini si mai stiu si eu ce, ii da dimensiunea complexa pe care o are. daca ne-am pune mintea cu totii am reusi sa definim corpul material...si de aceea acesta si dispare in momentul mortii asa cum o intelegem fiecare.
dar sufletul nu poate fi incadrat intr-un patratel accesibil intelegerii comune, si atunci creem tot soiul de definitii partiale si ii dam tot soiul de directii contradictorii dupa moarte.
eu cred ca sufletul exista si e nemuritor pentru ca altfel viata n-ar avea sens.

ziua buna :)
Ce ar inseamna sa stim ca sufletul este nemuritor? - de (anonim) la: 29/07/2004 07:36:47
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
probabil nimeni nu-si va schimba radical parerea, dar nu asta este ce conteaza; pentru mine intrebarea este oare cati o sa citeasca comentariile astea si cati o sa inceapa sa se gandeasca la nemurirea sufletului si la ce inseamna ca nu vom stii decat poate dupa ce vom muri (desi in unele religii poate nici macar atunci) daca intr-adevar sufletul este muritor

si sa spunem ca se descopera cu certitudine ca sufletul este intr-adevar nemuritor; vom devenii atunci cu totii mai lacomi ca sa acumulam mai multe cunostinte, mai multe experiente, mai multe sentimente in aceasta viata pe care o ducem acuma pe pamant; vom fii oare mai grijulii sa ne cladim o fire si un suflet ce ne va "tine" mult timp? sau poate ca odata ce presupunem ca sufletul este nemuritor incetam sa mai vorbim de timp ca ceva care trece, si atunci timpul devine pur si simplu ceva in care sufletul nostru exista asa cum corpul nostru exista in spatiu; si poate ca prin asta aproape deja avem o dovada a existentei sufletului, si anume teoria relativitatii; si aici argumentul meu imi devine cam neclar, asa ca mai opresc; dar teoria relativitatii dovedeste cel putin ca este posibil si chiar necesar de fapt ca timpul este o dimensiune reala si nu doar o notiune creata si inradacinata de cultura umana de-a lungul, ei bine, ... al timpului; insa corpul nu este capabil sa perceapa sau sa existe in aceasta dimensiune numita timp; pe cand sufletul (si prin asta ma refer aici la intelect) este - el retine evenimente din trecut pe care le foloseste apoi pentru a crea viitorul; asa cum si ochii, daca vad jumatate dintr-o mingie mare de plaja isi imagineaza ca exista si cealalta jumatate de mingie care o completeaza pe cea vazuta pentru a crea o mingie intreaga; la fel si prezentul si viitorul alcatuiesc impreuna ceea ce noi numim suflet; si pentru ca jumatate din el e imginar - si noi presimtim uneori acest lucru - incepem sa ne intrebam daca nu cumva tot ceea ce ne inconjoara este imaginar, sau pur simplu daca nu apartine in totalitate in domeniul sufletului

dar un lucru este sigur (desi unii poate ma vor contrazice): sufletul este capabil sa perceapa timpul, dar nu spatiul; iar corpul poate percepe spatiul, dar nu timpul; si trupul intr-un sens material nu moare cu desavarsire, de dezlcatuieste doar, sa zicem; asa ca poate nici sufletul, intr-un sens temporal nu moare, poate ca doar se dezalcatuieste

nu stiu inca ce inseamna asta
dar stiu ca eu nu scriu ca sa-i conving pe altii de parerea mea (chiar daca am o parere convinsa sau bine definita) ci ca sa vad ce idei au altii legate de parerea mea si ce poate devenii atunci parerea mea in relatiile cu ideile lor; asa ca nu sunt de acord cu tine cand spui ca "fiecare insa cauta sa convinga partea 'adversa' de adevarul sau" (ma dau cel putin pe mine drept contra-exemplu)

brutus


#18528 (raspuns la: #18479) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Drogurile si sufletul - de (anonim) la: 07/12/2004 13:41:03
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Pentru Adrian Marchidan, de Adela
"Chiar si drogurile folosite astazi au aceste efecte"
Astazi omenirea cunoaste, pe linga drogurile naturale, o sumedenie de droguri sintetice, care sunt, ca regula, mult mai eficiente (cum e heroina. par exemple, in comparatie cu opiul, din care se extrage). Cert este, ca mediul chimic din creier, "dres" cu ajutorul unui drog, influenteaza comportamentul si simturile omului, iar fiind utilizate cu regularitate, modifica chiar personalitatea lui. Ceea ce dovedeste, ca sufletul este dependent de corpul uman si de mediul chimic, intru totul material, din creierul uman.
Cu urari de bine, Adela Vasiloi
#30949 (raspuns la: #30817) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Eu Stiu ca Sufletul nu exista si orice argument ma lasa rece, - de DESTIN la: 11/12/2004 06:57:18
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Dear giocondel,

Afirmatia ta :

"Eu Stiu ca Sufletul nu exista si orice argument ma lasa rece, pentru ca nu are o baza reala."

ma surprinde,cu atat mai mult cu cat am citit comentariile tale in cadrul acestei conferinte!!!

In cele ce iti apartin afirmi:

"Rugaciunea este ca o scara, catre Dumnezeu.Nicidecum o pierdere de timp.Ea conduce sufletul omului spre Sursa tuturor lucrurilor si ii ofera acces la lumi necunoscute si la cunoastere de sine.combinand-o, bineinteles, cu meditatie."

"7.daca intr-adevar nu ar fi nici un Creator si sufletul nu ar exista sau ar inceta sa existe odata cu degradarea corpului fizic, atunci intreaga istorie a umanitatii nu ar fi decat un circ,iar marile minti si spirite ale diferitelor epoci, niste clovni!ca s anu mai vorbim de toti profetii: moise, krishna, Buddha, Zoroastru, Cristos, toti "sfintii" si oamenii spirituali( nu neaparat in sensul de apartenenta la o religie anume)...

(sublinierea imi apartine - bold)


O afirmatie gratuita:

"destin, nimic din ceea ce spuneti dumneavoastra nu este adevarat!va inselati amarnic, si sunteti atat de departe de adevar.Nu imi cereti sa imi sustin afirmatia, e inutil."

Nu iti voi cere sa "sustii"afirmatia...sa pot astfel a indeplini cerinta ta.


PS"am uitat ingredientul cheie din mesajul anterior.Un milion de fete zambitoare..:)::):):):):):):):):):):):):):):):):):):):):):):):):):):):):)"

Ok zambeste !!!

Cu bine,

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.
#31403 (raspuns la: #31401) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ma gandeam la suflet - de pouffyshor la: 08/02/2005 21:28:09
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
ok.corpul trece.imbatraneste si moare.dar sufletul...ramane.cu c ramane?d cine va mai depinde?c va face?cum va umbla?cum se va exprima?si sunt atatea alte intrebari.cred k sufletul meu va zbura linistit printre nori.de fapt asa vreau sa fie.dar nu d unul singur k atunci ar insemna k nu mai e linistit, ci k sufera.un suflet, k sa nu sufere trebuie sa fie langa un alt suflet asa k nici un suflet nu poate trai sungur.cnd sunt ink in captivitate, adik in corpul omului,ele inceark sa se apropie, atunci se folosesc d corpuri...deci, corpurile se apropie.asa se realizeaza o legatura intre ele si sufletelor le place.cnd corpul dispare, moare atunci corp[ul celalalt se simte distrus, dar el ar trebui sa stie mai bine k sufletul care a ocupat corpul, va fi mereu aproape(suna k reclama d la prima:))sufletele pur si simplu nu pot fi despartite, asa k se atrag unul p altul la fel ca magnetii.la urma urmei c fac sufletele sunt sa iubeasca
asta e tot:IUBESC.asta-i toata meseria lor.dar poate fi foarte periculoasa.si totusi mai devreme sau mai tarziu ele reusesc sa se ridice din groapa intunecoasa in care au cazut si sa o ia d la inceput.asta-i frumos la ele.niciodata nu se plang d greutati...le accepta cu atata naturaletze k ai zice k fac parte din ele acele lucruri c ranesc atat d tare.sufletele zburda mereu d fericire!!!
#35697 (raspuns la: #35439) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
sufletul este nemuritor - de spinroz la: 19/04/2005 13:21:48
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Este sufletul nemuritor? Ca să aflăm dacă sufletul este nemuritor trebuie să aplicăm maieutica socratică şi să ne întrebăm, ce este sufletul? După aproape şase veacuri de la moartea lui Platon, Plotin,ultimul mare mistic păgân, încerca să răspundă la întrebare socratică. Din răspunsul lui mi-am dat seama că el s-a apropiat cel mai mult de <>. Prin meditatiile sale profunde, atât de profunde încât spune el, în acele momente se rupea complet de lumea sensibilă, Plotin a pătruns <<înlăuntrul lui>>, rupându-se complet de lumea sensibilă. Deci ca să răspundem ce este sufletul trebuie să-l citim pe Plotin. Şestov spune că a-l citi pe Plotin înseamnă a-l ucide, dar a nu-l citi înseamnă a renunţa la el. Cum să ieşim din această dilemă? Concluzia: Plotin nu trebuie citit, el trebuie cercetat. În <>, Plotin încearcă, mai întâi, să definească sufletul. Pentru aceasta Plotin priveşte în sine în meditaţiile sale:,,Trezindu-mă adesea din trupul meu(şi căutând ) la mine însumi, ajuns şadar în afara tuturor lucrurilor şi înlăuntrul meu..''(Enn.IV,8,1,1), contemplă divinul din el. După ce s-a odihnit în divin prin aveste meditaţii Plotin se întreabă ,, cum de-a putut , şi înainte şi-acum din nou, să cobor aşa, cum de-a venit sufletul meu înlăuntrul unui trup, este tocmai cum vi s-a arătat.'' (ibid.). Când pătrundem prin meditaţii în inconştient, acolo unde este divinul, aşa cum a făcut Plotin e greu să ne mai întorcem în lumea sensibilă. Înţelegem că în contemplaţia sa <<înlăuntrul său>>, Plotin a călătorit în inconştientul său. Câţi dintre noi pot călători astfel în inconştient?
Plotin remarcă un mare adevăr despre suflet, un adevăr pe care nici una din gândirile materialiste nu-l poate contesta, anume că, sufletul omului spre deosebire de al tuturor vieţuitoarelor nu s-a confundat pe deplin în sensibil, ,,ci mereu rămâne ceva din el în lumea spirituală '' (Enn. IV,8,8,1). Dacă aşa stau lucrurile înseamnă că tot ce înseamnă vieţuitoare în lumea asta este în noi şi noi suntem în toate,( ADN-ul o demonstrează), dar noi, oamenii suntem şi în divin prin aceea că în sufletul nostru ne rămâne ceva din lumea spirituală. Cum spune Plotin relând o expresie homerică <>(Enn.IV,3,12,5 - Cf. Iliada,IVşi Platon, Theiatetos,90a). Realitate pe care noi o percepem cu mintea este un <> . Prin acest <> spune Plotin, Dumnezeu se află în noi, căci dacă ar lipsi din noi ar lipsi şi din lume. Pot oare gândirile materialiste să explice gândirea prin acţiunea materiei? Pot ele să explice sufletul omului care este intrisec legat de gândire, care este spiritul,care este chiar gândirea fiecăruia? Acest model superior al gândirii divine de care noi nu avem conştiinţă, nu suntem conştienţi de el este partea superioară a sufletului nostru este chiar divinul din noi. ,,Nu tot ce se află în suflet spune Plotin este conştient, ci ajungând în <> , ajungând în conştiinţă. Când sufletul lucrează fără a împărtăşi nimic conştiinţei, lucrarea lui nu ajunge la sufletul total. Aşa se face că noi nu ştim nimic despre această lucrare, de vreme ce <> suntem suntem legaţi de conştiinţă şi de vreme ce noi nu suntem o parte, ci sufletul total.'' (Enn. V1,12,5).
Singura posibilitate pentru noi, omenii de rând, de a pătrunde în tainele inconştientului este visul. Visul spunea Freud este calea regală a inconştientului. Paranormalii, ca Plotin de pildă, căci Plotin nu a fost numai un mare mistic dar şi un paranormal (discipolul său Porphyrios aduce multe argumente plauzibile în acest sens, în Viaţa lui Plotin), pot contempla inconştientul prin meditaţii, noi doar prin vis . Isus este cel mai celebru exemplu în acest sens; puterea lui de a sonda inconştientul ne fascinează la fel şi astăzi cum i-a fascinat pe evrei şi pe romani cu două milenii în urmă.
Freud spune că în inconştient se află partea noastră instinctuală , Jung îl contrazice, căci spune el acolo, nu sunt instincte, acolo este informaţie codificată în arhetipuri într-un program, format din <>. Prin asta analiza lui Jung se pare că este mult mai apropiat de adevăr decât psihanaliza bazată pe instintincual al lui Freud, iar Plotin afirmă că acolo se află nivelul superior al sufletului, acolo se găseşte <> de care nu suntem conştienţi. Şi oare copilul care se naşte cu acest <> cu care acesează cunoaşterea binelui şi răului, este oare el conştient? În acepţia IA-ului(inteligeneţei artificiale) modelul gândirii divine este un program informaţional de accesare a realităţii, cu care fiecare ne naştem, implantat în reţelele neuronale fundamentale, model care cuprinde codificat în arhetipuri, reprezentări despre o lume posibilă, o lume virtuală, informaţii ale <> (informaţii ereditare primite şi/sau dobândite de înaintaişi) şi cu care fiecare progenitură poate cunoaşte lumea. Am putea crede că acesta este sufletul total, dar nu este numai acesta. El este compus şi din informaţia dobândită de noi înşine, adică de experienţa fiecăruia rezultată din interacţiunea informaţiei fundamentale cu care ne naştem cu a celei dobândite în lumea în care am fost <>. Căci fiecare din noi suntem o proiecţie a trecutului în viitor, o sinteză rezultată din interacţiunea tezei şi antitezei cum ar spune Hegel. Ce am înţeles din această scurtă refutaţie? Că sufletul este informaţie! Că sufletul este personal, deşi <> el este colectiv. Informaţia ca şi sufletul este de natură spirituală; acest e un adevăr pe care nimeni nu-l poate contesta, nici chiar şi cei mai fanatici materialişti - marxiştii, şi ideologiile extremiste pe care le-a generat! Numai că informaţia (sufletul) ca să existe are nevoie de un suport material. Materia nu poate exista în forme fără ca forma materială să fie generată de informaţie progrmată şi nici informaţia nu poate exista dacă nu are ca suport material - sămânţa (DVD-ul biologic). Programarea informaţiei reclamă cu necesitate o Inteligenţă. Dacă sufletul este informaţia din cortexul fiecăruia se pune întrebarea: mai poate fi sufletul nemuritor ? Ce mai rămâne la moarte din suflet, dacă corpul a murit şi creierul a încetat orice activitate?
sufletul este nemuritor - de spinroz la: 19/04/2005 14:52:24
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
sufletul este nemuritor #, de spinroz la Tue, 19/04/2005 - 13:20

Este sufletul nemuritor? Ca să aflăm dacă sufletul este nemuritor trebuie să aplicăm maieutica socratică şi să ne întrebăm, ce este sufletul? După aproape şase veacuri de la moartea lui Platon, Plotin,ultimul mare mistic păgân, încerca să răspundă la întrebare socratică. Din răspunsul lui mi-am dat seama că el s-a apropiat cel mai mult de suflet . Prin meditatiile sale profunde, atât de profunde încât spune el, în acele momente se rupea complet de lumea sensibilă, Plotin a pătruns ,,înlăuntrul său’’ , rupându-se complet de lumea sensibilă. Deci, ca să răspundem ce este sufletul trebuie să-l citim pe Plotin. Şestov spune că a-l citi pe Plotin, înseamnă a-l ucide, dar a nu-l citi înseamnă a renunţa la el. Cum să ieşim din această dilemă? Concluzia: Plotin nu trebuie citit, el trebuie cercetat. În ,,chestiuni platoniciniene’’ , Plotin încearcă, mai întâi, să definească sufletul. Pentru aceasta Plotin priveşte în sine, înlăuntrul său’’ în meditaţiile sale:,,Trezindu-mă adesea din trupul meu(şi căutând ) la mine însumi, ajuns şadar în afara tuturor lucrurilor şi înlăuntrul meu..''(Enn.IV,8,1,1), contemplă divinul din el. După ce s-a odihnit în divin prin aceste meditaţii Plotin se întreabă ,, cum de-a putut , şi înainte şi-acum din nou, să cobor aşa, cum de-a venit sufletul meu înlăuntrul unui trup, este tocmai cum vi s-a arătat.'' (ibid.). Când pătrundem prin meditaţii în inconştient, acolo unde este divinul, aşa cum a făcut Plotin e greu să ne mai întorcem în lumea sensibilă. Înţelegem că în contemplaţia sa , Plotin a călătorit în inconştientul său. Câţi dintre noi pot călători astfel în inconştient?
Plotin remarcă un mare adevăr despre suflet, un adevăr pe care nici una din gândirile materialiste nu-l poate contesta, anume că, sufletul omului spre deosebire de al tuturor vieţuitoarelor nu s-a confundat pe deplin în sensibil, ,,ci mereu rămâne ceva din el în lumea spirituală '' (Enn. IV,8,8,1). Dacă aşa stau lucrurile înseamnă că tot ce înseamnă vieţuitoare în lumea asta este în noi şi noi suntem în toate,( ADN-ul o demonstrează), dar noi, oamenii suntem şi în divin prin aceea că în sufletul nostru ne rămâne ceva din lumea spirituală. Cum spune Plotin reluând o expresie homerică, la oameni ,,capul rămâne înfipt deasupra cerului’’ (Enn.IV,3,12,5 - Cf. Iliada,IVşi Platon, Theiatetos,90a).Mintea este un program informaţional cu care percepem realitatea. Prin acesta spune Plotin, Dumnezeu se află în noi, căci dacă ar lipsi din noi ar lipsi şi din lume. Pot oare gândirile materialiste să explice gândirea prin acţiunea materiei? Pot ele să explice sufletul omului care este intrisec legat de gândire, care este spiritul,care este chiar gândirea fiecăruia? Acest model superior al gândirii divine de care noi nu avem conştiinţă, nu suntem conştienţi de el este partea superioară a sufletului nostru este chiar divinul din noi. ,,Nu tot ce se află în suflet spune Plotin este conştient, ci ajungând în , ajungând în conştiinţă. Când sufletul lucrează fără a împărtăşi nimic conştiinţei, lucrarea lui nu ajunge la sufletul total. Aşa se face că noi nu ştim nimic despre această lucrare, de vreme ce suntem suntem legaţi de conştiinţă şi de vreme ce noi nu suntem o parte, ci sufletul total.'' (Enn. V1,12,5).
Singura posibilitate pentru noi, omenii de rând, de-a pătrunde ,,înlăuntrul nostru ’’ în tainele inconştientului este visul. Visul spunea Freud este calea regală a inconştientului. Paranormalii, ca Plotin de pildă, căci Plotin nu a fost numai un mare mistic dar şi un paranormal (discipolul său Porphyrios aduce multe argumente plauzibile în acest sens, în Viaţa lui Plotin), pot contempla inconştientul prin meditaţii, noi doar prin vis . Isus este cel mai celebru exemplu în acest sens; puterea lui de a sonda inconştientul ne fascinează la fel şi astăzi cum i-a fascinat pe evrei şi pe romani cu două milenii în urmă.
Freud spune că în inconştient se află partea noastră instinctuală , Jung îl contrazice, căci spune el, acolo, nu sunt instincte, în inconştient este informaţie codificată în arhetipuri într-un program, format din ,,inconştientul colectiv’’ . Prin asta analiza lui Jung se pare că este mult mai apropiată de adevăr decât psihanaliza bazată pe instinte, al lui Freud. Plotin afirmă că acolo se află nivelul superior al sufletului, acolo se găseşte modelul gândirii divine de care nu suntem conştienţi. Şi oare copilul care se naşte cu acest program informaţional cu care acesează cunoaşterea binelui şi răului, este oare el conştient ? când gândim nici noi nu sutem conştienţi de gândirea noastră. În acepţia IA-ului(inteligeneţei artificiale) modelul gândirii divine este un program informaţional de accesare a realităţii, implantat în reţelele neuronale fundamentale, cu care fiecare din noi ne naştem, model care cuprinde codificat în arhetipuri, reprezentări despre o lume posibilă, o lume virtuală, informaţii ale (informaţii ereditare primite şi/sau dobândite de înaintaişi) şi cu care fiecare progenitură poate cunoaşte lumea. Am putea crede că acesta este sufletul total, dar nu este numai acesta. El este compus îndeosebi din informaţia dobândită de noi înşine, adică de experienţa fiecăruia rezultată din interacţiunea informaţiei fundamentale cu care ne naştem cu a celei dobândite în lumea în care am fost ,,proiectaţi’’. Căci fiecare din noi suntem o proiecţie a trecutului în viitor, o sinteză rezultată din interacţiunea tezei şi antitezei cum ar spune Hegel.
Ce am înţeles din această scurtă refutaţie? Că sufletul este informaţie! Că sufletul este personal, deşi el este informaţie colectivă . Informaţia ca şi sufletul este de natură spirituală; acesta e un adevăr pe care nimeni nu-l poate contesta, nici chiar şi cei mai fanatici materialişti - marxiştii, şi ideologiile extremiste pe care le-a generat! Numai că informaţia (sufletul) ca să existe are nevoie de un suport material. Materia nu poate exista în forme fără ca forma materială să fie generată de informaţie progrmată şi nici informaţia nu poate exista dacă nu are ca suport material - sămânţa (DVD-ul biologic). Programarea informaţiei reclamă cu necesitate o Inteligenţă. Dacă sufletul este informaţia din cortexul fiecăruia se pune întrebarea: mai poate fi sufletul nemuritor ? Ce mai rămâne la moarte din suflet, dacă corpul a murit şi creierul a încetat orice activitate?
sufletul este nemuritor - de doctors la: 04/09/2005 11:59:41
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
In medicina,in speta in psihologie-psihiatrie,exista o categorie de fenomene,denumite"deja-vu"sau"deja-connu".Acestea constau in faptul ca anumite persoane,fenomene,etc.,care de fapt sunt necunoscue pentru persoana in cauza,nemaifiind intalnite in decursul vietii personale,sunt percepute ca fiind,paradoxal,foarte familiare.Nu stiu daca fenomenul a fost explicat folosindu-se mijloacele mai mult sau mai putin stiintifice cunoscute.Dar acest fenomen ar putea fi explicat(este doar o ipoteza)prin existenta in corpul nostru fizic a unei entitati distincte-spirituale.Aceste fenomene de "deja-vu''sau"deja-connu''ar putea fi "franturi'de memorie dobandite de suflet inainte de a fi integrat in corpul fizic(adeptii ideii existentei unei entitati spirituale in stransa interrelatie cd corpul fizic sugereaza ca sufletul nu are o memorie bine definita,aceasta pierzandu-se odata cu intrarea sau iesirea in/din corpul fizic).Ideea aceasta pare cel putin fantezista,hazardata,in lipsa existentei unor probe care sa demonstreze veridicitatea acesteia.
Astept cu mare nerabdare reactiile voastre la acest lucru-poate reusi sa aflam o cat mai mare parte de adevar-ce ziceti?
Ce intelegeti prin suflet? - de jeniffer la: 21/03/2006 19:59:39
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Nu inteleg ideea ca este un al doilea in noi, care simte si este nemuritor. Ce ar fi, constiinta si sentimentele? Sufletul : principiu spiritual care, alaturat corpului, constituie omul in viata, sufletul reprezinta deci ceea ce gindim si simtim. Nemuritor ar fi cel al umanitatii, achizitia cunostintelor si sentimentelor umane in timp? Nu cred. Ideile insasi schimba in timp, oamenii le schimba, pentru ca nu tot ceea ce a fost gindit in trecut este corect.
Pentru Jeniffer - de Muresh la: 19/04/2006 07:00:12
(la: de ce credeti in dumnezeu?)
Jeniffer
Scrieti dv.:
"nu prea am inteles ceea ce gindesti despre aceasta istorie."
Si inca:
"inteleg ca nu se poate cunoaste adevarata istorie care s-a petrecut in capul celor citati de tine"
Doamna adevarata istorie a fost gasita cu descifrarea textului. Daca NT e adevarat (daca), atunci si textul asta e adevarat. Nu mai putin decat NT.
Yehuda (yehudi = evreu) a fost o victima sacrificata si cu el tot poporul evreu. Scrie in textul cu pricina ca Iisus i-ar fi spus ceva in genul:
Sa stii ca vei fii invinovatit de toti si ca numele tau va fi pe veci dezonorat, dar, totusi, te conjur sa ma dai pe mina romanilor ca sa ma pot lepada de acest invelis material (corpul sau) si ca cele proorocite sa se indeplineasca. Si iac-asa s-a nascut crestinismul. Crestinii au capatat un sfint care prin jertfa lui i-a curatit de pacate. Evreii au capatat si ei ceva. O oftica, un cancer, un kkt in suflet, un nume de gheseftari. Oameni care pt. un gheseft de 30 de arginti sunt in stare sa-l vinda pe D-zeu facand pact cu diavolul. Si in timpul rastignirii (Evanghelia lui Mark) s-a mai gasit un evreu timpit care a spus ceva in genul: singele lui (a lui Iisus) sa cada pe capul nostr' (pina aici hai sa spunem ca e in regula desi vorbeste fara ingaduinta in numele tuturor - omul e mazohist si isi face autocritica comunista) si pe capul copchiilor nostrii. Si eu spun ca asta e prea de tot. Nu numai ca toata tarasenia e o vina inchipuita acum ca s-a gasit TEXTUL, dar sa mai tragi vina asta inchipuita asupra copchiilor? Si vin acum crestinii cei isteti si spun ca copii nu-s suficienti. Treba, musai, bagati in chestia asta si nepotii si stranepotii si stra-stranepotii, etc. si prin operatia matematica numita INDUCTIE ajungem la Hitler si continuam. Si vine textul asta si rastoarna caruta. Adica cum, evreii nu-s vinovati? Adica cum? au iesit de fraieri. Aproape ca as fi vrut ca TEXTUL asta sa nu fi fost gasit de la bun inceput. Nu e placut sa te simti fraier. Mort?, da, dar fraier... Si inca ceva... Evanghelistii nu au inclus textul asta in NT. Pe Marc il inteleg. Ce mai ramane din singele pe capul... daca mai vine si Textul asta. Dar ceilalti evanghelisti?
Clar, cineva a MINTIT aici prin omiterea unui text primordial. Adevarul a iesit la lumina, dar prea tarziu...
#117917 (raspuns la: #117899) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sufletul si mintea - de anadi108 la: 04/06/2006 21:23:52
(la: Iubirea Divină)
Jeniffer a spus
pentru mine, mesajele tale sint de neinteles.


Dragă jeniffer, nu înţelegi pentru că
nu vrei să înţelegi, (vezi explicaţiile despre minte)
iar aceasta se vede din faptul că nici nu întrebi ceea ce nu înţelegi.
Sufletul nu este numai etern, el are calitatea intrinsecă de a iubi, fiind făcut din iubire, iar
forma de manifestare a iubirii spirituale este serviciul divin pentru Cel Iubit - bhakti-yoga.

Spre reamintire:

1. Ego-ul este adevăratul eu, sau sinele, sau adevărata identificare.
2. Acest eu, care este sufletul, este făcut din iubire pură, care este o energie spirituală,
3. evidenţe pentru această afirmaţie sunt date de cei care experimentează în mod direct această realitate, urmând în mod strict modul de viaţă prescris de diferite şcoli spirirtuale personaliste (care realizeză diferite forme ale Adevărului Absolut).
4. alte evidenţe se găsesc în cunoaşterea spirituală vedică, reflectată în literatura vedică, care confirmă experienţele pe care le au cei ce sunt calificaţi să urmeze anumite şcoli spirituale originale.

Jeniffer a spus

incearca sa folosesti vorbele tale pentru a explica ce simti despre sufletul tau,

Dragă jeniffer,
1. anadi foloseşte propriile sale cuvinte, dar pentru afirmaţiile pe care le face aduce în general evidenţe din cunoaşterea vedică.
2. Sufletul nu se simte. Sufletul se realizeză. Adică este perceput prin reflectare sa în mintea care a devenit pură.

Mintea este o maşină subtilă, un câmp informaţional, asemenea unui recipient în care curg toate informaţiile culese prin oraganele de simţ, prin interfaţa numită creier,.
Mintea are trei functiuni :

Gândirea, Simţirea şi Voirea

Prima funcţiune a minţii este gândirea.
A gândi inseamnă a compara.
Toate informaţiile care curg în minte sunt înmagazinate.
O parte din aceste informaţii sunt acceptate şi sunt înmagazinate in acele biblioteci mentale cu informaţii acceptate,
iar altă parte din informaţii sunt respinse ca nepotrivite cu informţiile acceptate, dar sunt de asemenea înmagazinate, dar în acele biblioteci mentale cu informaţii respinse.
In momentul in care informaţiile respinse devin majoritare şi continue, are loc o deplasare de conştiinţă.
Ce este conştiinţa? Conştiinţa este locul ataşamentului.

Exemple normale de deplasare a ataşamentului sunt in planul schimbarii ataşamentelor materiale.
Exemplul extraordinar este in planul schimbării ataşamentului material într-unul spiritual.
Această deplasare in planul spiritual se realizează prin Purificarea minţii - "spălarea creierului".

Pentru a purifica mintea, trebuiesc purificate organele de simţ, dar pentru a purifica organele de simţ, trebuiesc purificate obiectele organelor de Simţ.
De aceea cei ce practică o cale spirituală încearcă să se îndepărteze de ceea ce îi ţine legaţi de lumea materială.

Cei ce practicau în mod strict yoga sau sfinţii, trăiau in pădure, care este în modul de existenţă al bunătăţii, trambulina pentru modul de existenţă al bunătăţii pure, Şuddha sattva - planul spiritual.

A doua funcţiune a minţii este simţirea.
Aceasta se exprimă in atracţia sau repulsia faţă de obiectul care transmite informaţii (sunete, forme, culori, mirosuri, etc) care sunt culese de organele de simţ.
Iar această atracţie sau repulsie in planul mental se transmite in corpul grosier, mai mult sau mai puţin intens, putând da naştere emoţiilor.

A treia funcţiune a mintii este voinţa,
Datorită sentimentelor de atracţie sau repulsie care sunt transmise în întregul corp
mintea face planuri cum să obţină obiectul atracţiei, sau cum să evite obiectul ce creează repulsia.
Mintea e tot timpul ocupată cu planuri pentru a se bucura de plăceri

Cele trei functiuni ale mintii sunt gandirea, simtirea si vointa.

Aceste informaţii sunt confirmate în literatura vedică, ce a fost compilată de către inţeleptul Veda-Vyasa (aparţinând culturii Indiei antice de acum peste 5100 de ani) există o descriere a acestei maşini subtile.

De menţionat că aceste informaţii intră in categoria ştiinţei revelate in starea de transă, care este baza stiinţei interne, experimentale, spirituale, pe cale de dispariţie, total deosebită de ştiinţa experimentală externă, materială in plin avânt ... (constructiv-destructiv), care totuşi îşi are şi ea meritele ei.

#126108 (raspuns la: #125998) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sufletul şi lumea relativă - de anadi108 la: 16/06/2006 08:22:56
(la: Absolutul şi Cauzalitatea)
Jenifer a afirmat:
Sufletul nu aparţine lumii relative, materiale, ar fi deci numai in mintile noastre, nu ar putea actiona inspre forma materiala a universului.

Comentariu:

Sufletul nu aparţine lumii relative, materiale, înseamnă
1. natura sa este spirituală, absolută, imutabilă
2. provine din zona marginală, zona tampon dintre lumea spirituală şi cea materială.
3. el poate alege din acea zonă marginală între cele două lumi, lumea materială sau lumea visului şi lumea spirituală sau lumea trezirii.
4. Pentru a putea exista în lumea materială, o lume străină naturii sufletului, acesta este îmbrăcat cu mai multe costume (scafandru) prin care el se poate cufunda în lumea materială.
5. Primul şi cel mai strâns costum pe suflet, este falsul ego (aham-kara), prin care el este obligat să se identifice cu obiectele lumii materiale.

Cu ajutorul acestei maşini sufletul se poate identifica cu corpul grosier (alcătuit din cele cinci tipuri sau stări de agregare ale materiei) şi subtil (minte, inteligenţă şi fals eu), precum şi cu alte produse ale acestora,
produse directe sau indirecte, cum sunt copiii sau în general familia.
Cu cat sufletul este mai cufundat in vârtejul lumii materiale el se va identifica cu casa in care se află, cu maşina care îl poartă la serviciu, cu oraşul, ţara, cu asociaţia sau partidul de care s-a ataşat ...
Daca cineva i-a zgâriat maşina care îl duce la servici, zice AU! pentru că inconştient se identifică chiar şi cu o masină de tablă.
Intr-un plan mai subtil sufletul se poate identifica fie cu mintea sau cu inteligenţa, devenind foarte ataşat şi mândru de ideile achiziţionate, şi puterea de discernământ atinsă.
Cogito ergo sum.
Si asta numai datorita egoului fals (ahaMkAr).

6. În momentul în care se hotărăşte să distrugă falsa identificare, sufletul intră pe calea eliberării din lumea materială.
7. Pentru a obţine însă viza de intrare în lumea spirituală el trebuie să-şi reveleze relaţia de iubire pe care o are cu una dintre infinitele forme ale Celui Atoate Atrăgător.
8. Sufletul care nu şi-a revelat corpul spiritual şi relaţia de iubire cu Cel Atoate Atrăgător, dar s-a eliberat de lumea materială, intră în brahman, zidul luminii strălucitoare care înconjoară lumea spirituală, fără însă a putea trece dincolo de acesta.
#128165 (raspuns la: #127750) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Realitatea Sufletului - de anadi108 la: 16/06/2006 19:26:54
(la: Absolutul şi Cauzalitatea)
abc111 a scris :

A vorbi despre "suflet" ca si cand ar fi o realitate, ...in absenta unei definiri cat de cat acceptabile a subiectului mi se pare deplasat.


Răspuns
Sufletul este adevaratul ego, in limba sanskrita – ahaM.
Substanţa din care este facut sufletul este energia iubirii pure (spirituale).

Implicaţia este cä sufletul e spiritual.
Pentru cä natura iubirii este spiritualä, ea nu aparţine acestei lumii materiale.

Iubirea sau conştienţa pură, este locul atasamentului faţă de Cel Atoate Atrăgător.
Conştienţa inseamnä iubire.

În lumea aceasta gäsim o forma pervertitä a conştienţei sau a iubirii pure.
Cum pervertitä? Adicä direcţionatä cätre formele trecătoare ale acestei lumii.
Ataşamentul aparţine acestei lumi.

Forma iubirii este serviciul devotional spiritual: a iubi inseamnä a te därui.
Acesta este începutul dramei in lumea materială,
dar totodatä dăruirea in planul spiritual este inceputul realizärilor spirituale.

Pentru a te de dărui ai nevoie de încredere sau credinţă - şraddha.
Procesul experimental (ştiinţific) de dezvoltare a credinţei spirituale (Şraddha), pâna când devine vlastar al iubirii divine, în starea de bhava, se numeşte sadhana bhakti.

In Bhagavad-gita 7.4-5 care a fost vorbită (cântata) acum peste 5000 de ani de catre Şri Krişna, care este acceptat ca un avatar şi in acelasi timp ca forma originala a Adevarului Absolut se spune:

bhūmir āpo 'nalo vāyuḥ / khaḿ mano buddhir eva ca
ahańkāra itīyaḿ me / bhinnā prakṛtir aṣṭadhā

Această energie materială a Mea are opt diviziuni după cum urmează
pământ (bhUmir) apă (Apa) foc (anala) aer (vayu) Kham (ether)
manaH (minte) buddhiH (inteligenţă) Si (ca) desigur (eva) falsul ego (ahaM kAraH)

apareyam itas tv anyāḿ / prakṛtiḿ viddhi me parām
jīva-bhūtāḿ mahā-bāho / yayedaḿ dhāryate jagat

Oh, preaputernicule (Arjuna) trebuie să întelegi că această (energie materială descrisă anterior) este inferioară dar dincolo de aceasta există o altă energie a Mea superioară care sunt fiinţele (vii) - jiva bhutam prin care acest univers (– jagat), este acceptat.

Realitatea sufletului poate fi experimentată de cei calificaţi pentru a urma o şcoală corespunzătoare, prin care cel puţin falsul ego este distrus. Pentru experimentarea corpului spiritual este nevoie de revelarea relaţiei de iubire cu una dintre formele Personalităţii Supreme.
#128168 (raspuns la: #127766) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ideea sufletului a condus la - de jeniffer la: 02/07/2006 00:36:34
(la: Oamenii nu se trag din maimuta)
ideea sufletului a condus la credinta in dumnezeu. pentru cei care cred in forte supranaturale, sufletul nu poate fi numai in corp, este altceva, care ar fi in grija domnului atotputernic. dar ceea ce sintem depinde numai de noi, ceea ce natura a devenit, este din cauza noastra, fiind condusi de ideea ca sintem condusi.

ce cred ca vom deveni cei care cred ca am fost creati de o entitate, cum isi inchipuiesc relatia cu ea si la ce ajuta?
Jenny - de doctors la: 18/08/2006 17:10:50
(la: de ce credeti in dumnezeu?)
Sunt de acord ca evoluam,acesta este si rostul nostru.Doar ca spre deosebire de tine eu vad omul ca fiind format nu numai din materie ci si din spirit.Partea materiala a fiecaruia dintre noi este "muritoare",impropriu spus,pentru ca desi trupul moare,desi moleculele substantelor din care suntem formati se degradeaza,atomii componenti intra din nou in natura,intr-un circuit etern.Ceea ce este nemuritor,in conceptia religioasa,este sufletul.
Incerc sa fac o paralela:In teoria formulata de Einstein,fotonul,particula luminoasa,are un caracter dual,unda si corpuscul;in anumite conditii se manifesta ca o particula materiala("corpusculul"),in alte conditii se manifesta ca o unda,ca o vibratie.
De ce oare omul nu ar putea sa fie privit la fel,ca avand "caracter dual",material(format din corpul fizic,supus pieirii,degradarii) si spiritual(sufletul care persista si dupa moartea invelisului material,avand un caracter de componenta sa-i spunem "energetica")?Stiu ca nu crezi in asta,da cum iti explici teoriile unora conform carora fiecare dintre noi ar avea pe langa corpul nostru fizic si o anumita "aura" energetica,luminoasa,care ne inconjura de jur imprejur si care se pare ca a fost pusa in evidenta prin anumite tehnici fotografice?
#139991 (raspuns la: #139988) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
sufletul pereche - de ratusca la: 10/10/2003 03:46:23
(la: suflet pereche)
citisem si eu undeva chestia asta, dar uitasem. E adevarat...sufletul pereche exista..trebuie doar sa l cauti...sau poate nu, il vei intalni atunci cand te vei astepta mai putin
Florin, cred ca tu ai vacanta in suflet.. - de JCC la: 22/10/2003 08:33:23
(la: Traiasca vacantele!)
Florin George, cred ca tu ai vacanta in suflet, ti-e data in fiecare clipa de multumirea sufleteasca de a-ti vedea copiii crescand in bune conditii si in a le asigura un viitor mai bun
nu trebuie sa regreti, mai tarziu o sa ai ocazia sa le ai si in realitate
iti tinem pumnii...
poate copiii tai vor pleca mai tarziu in occident si va vor duce si pe voi parintii acolo.

mesajul tau mi-a strans un pic inima Florin, cei din occident se plang des, nu stiu sa aprecieze sansa care o au..
#1866 (raspuns la: #1626) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Personal nu cred in sufletul - de Daniel Racovitan la: 05/11/2003 07:52:27
(la: suflet pereche)
Personal nu cred in sufletul pereche; cred ca este posibila o potrivire extraordinara a doi oameni, un lucru rar deatfel (ca de-aia-i extraordinar, hehe)...

Este cel mult un ideal, si ca toate idealurile, este de neatins.
Dragostea perfecta? -- numai Dumnezeu o poate oferi.



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...