comentarii

corpul este invelisul sufletului


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Pentru toti cei care cred in nemurirea sufletului: - de Paianjenul la: 20/07/2004 13:12:22
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Pe unde or fi bintuind la ora asta sufletele lui Nero, Caligula, Hitler, Stalin... si-ale altora de teapa lor?... Experimentind diverse reincarnari succesive, pentru ca n-au avut timp suficient in viata asta sa-si formeze caractere integre?...

Daca Nero si Hitler au fost BOLNAVI MENTAL... au vre-o sansa ca in alte vieti sa devina SANATOSI MENTAL?... CE perspective au sufletele lor "nemuritoare"? UNDE se va termina periplul sufletelor lor....
in viitor - de mya la: 30/07/2004 21:02:21
(la: De ce simt femeile nevoia sa fie sexy?)
Pot sa-mi imaginez peste cateva sute sau mii de ani cum or sa rada oamenii cand or sa citeasca in cartile de istorie despre lumea noastra de azi.
"Auzi...pe vremea aia daca erai sexy (atractiv intr-un mod sexual) cica te apreciau mai mult. Actorii, cantaretii si chiar lumea ordinara care cauta sa fie sexy avea mare succes la public/societate. Nu conta creierul...ci corpul! Puahaha, si cica le placeau proastele cu forme si handicapatii cu muschi...Ce plictisitor, iti dai seama?! Totodata astia care de dezbracau prin filme, reviste ori la televizor (stii ca stateau la televizor cu orele zilnic, zau!) aveau mai mare succes si bani decat savantii si descoperitorii lumii respective (premiile Nobel, etc.)...care in fond duceau lumea mai departe. Tare, nu? Puaha, ha ha ! Ce inapoiati erau!".
Raspunde altul (telepatic eventual...):
- "Stai sa vezi...am citit recent ca au gasit in niste ruine un cadavru de femeie cu silicoane. Cica aveau mare succes la barbati femeile cu sanii mari. Trebuie ca oamenii pe vremea aia aveau o nesiguranta de sine ceva de speriat daca simteau nevoia sa atraga atentia prin aspectul exterior si nu prin stralucirea si magnetismul sufletului si al mintii. Trist!"
"Mereu am gandit ca exista o apropiere in spirit si suflet"ozzy - de DESTIN la: 02/08/2004 02:08:23
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
"Mereu am gandit ca exista o apropiere in spirit si suflet intre daci si indieni."

Ozzy,
Raspund cu placere la comentariul tau.Legaturi spirituale ,sufletesti intre daci (triburi carpato-danubiene) si indienii americani sunt si tot mai des apar dovezi de o deosebita "acuratete".

Cu doua trei mii de ani i.d.Hr. triburile carpato-danubiene au cucerit Asia ajungand pana in Insulele Japoniei.

Cercetari recente genetice ne multiplica atentia atunci cand ne "implicam" in pre-istorie.
Teoria genomului prezentata pentru prima oara, in detaliu, in luna mai 2000 prezinta si originea amerindienilor.

In America ne gasim intr-o situatie mult mai delicata ,complexa decat o simpla migrare de populatie.

Studiul mitocondrial al dr.Wallace arata ca dintre primelor grupuri din ramurile A, B, C si D gasite la populatia bastinasa nord-americana, A, C, si D se gasesc si in Siberia, sugerand ca principala sursa migratia acestora in America de Nord.
Absenta ramurii B in Siberia ne sugereaza sosirea acesteia de undeva de peste ocean.

Surpriza mare s-a produs in anul 1998, cand dr. Wallace gaseste ramura X, o ramura europeana foarte rara printre nativii Americii de Nord, ca Ojibwa si Sioux.
La inceput, el a considerat ca aceasta a aparut in urma casatoriei localnicilor cu europenii moderni.
Dar, X-lineage-ul american s-a dovedit a fi...pre-columbian (!), avand o varsta intre 15.000 si 30.000 de ani. X-lineage-ul european a avut doua cai de a ajunge in America:

una, trans-Siberiana, dar nu s-au gasit urmele ei in populatia siberiana;

alta, trans-Atlantica...acum mai mult de 20.000 de ani!!! Ramura aceasta se gaseste la extrema cea mai de nord a carpato-dunarenilor.

Prin secolul 18 indienii tzeltal din Guatemala ii vor de scriitorului spaniol Ordonezy Aguilar o carte veche, istorica, in limba Quiche.
Ordonezy o va numi “Probanza de Votan” – Evidenta lui Voltan.

In acest important document despre eroul Votan, se spune ca el a venit in America din ordinul unei divinitati, pentru a pune bazele unei civilizatii.

Ce este amuzant, se vorbeste de asezarea grupului Votan pe malurile raului Usumacinta din Guatemala cam cu 1000 de ani inainte de aparitia crestinismului (1000 i.d.Hr.).

Putem sa ne intrebam oare este numai un mit, o legenda? dar ceea ce numim mit, este de obicei, nimic altceva decat interpretarea unui eveniment istoric. In spatele unui mit de multe ori gasim un adevar, asa cum s-a intamplat cu Troia-Iliada.

Ne spune oare istoria europeana ceva despre Votan?
Este foarte greu de cautat, in special cand acesta trebuie sa fi trait prin 1,100 i.d.Hr.

Dupa istoria daneza, Votan este cunoscut ca Dan, Danu, Woden sau Odin. El a fost rege atunci demult, la sfarsitul secolului 11, inceputul secolului 10 i.d.Hr.

Danemarca facea pe atunci parte din provincia Dacia din vestul Europei.

Astfel Votan cu ai lui camarazi, au trecut Atlanticul spre America Centrala unde au dezvoltat o civilizatie infloritoare, Maya – asa cum ne spun si traditiile locale.

Referitor la numele de Maya, tinand cont de originea tracica a acestora, el poate veni de la numele fiicei lui Atlas – Maia, nume foarte popular in timpurile antice.
Dacii au avut-o si pe Marian – mama florilor de mar care ramanand insarcinata cu o raza de soare va de nastere la cei doi Zalmoxes. Marian-Maria- Maia-Maya

Bibliography:
"Originea rasei umane” pe www.dacia.org.


Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#18768 (raspuns la: #18765) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"...voi cauta sa explic ce e cu sufletul omenesc."Made enigmescu - de DESTIN la: 05/08/2004 00:19:50
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Adresele oferite, #2 singura functionala,#1;#3;#4;nu se pot accesa.

Astept si pareri personale in urmatoare interventie si o precizare necesara fireste la cele afirmate:

enigmescu din "obrocul neincapator si intunecat al mintii":

"cititi, documentati-va si puneti la suflet cele descoperite, nu le ascundeti sub obrocul neincapator si intunecat al mintii,"

Incearca sa intelegi a comunica in mod civilizat,renunta la "indicatii"si calificari gratuite.

Suntem ma repet, prin creatie liberi in gandire fiecare din semenii nostri isi formeaza o educatie,are credinta lui.Intelepciunea si transparenta in comunicare ne poate face mai buni mai iubitori.



Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#19045 (raspuns la: #18946) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
bati cimpii - de eusivoi la: 05/08/2004 21:29:30
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
see subj - am un material tocmai bun si potrivit pt. tine si cei ca tine.

Bârfa şi calomnia ca arme ale laşităţii - de la cel birfit si calomniat de tine, pt. toti ca tine:

Deoarece în ultima vreme bârfa şi calomnia au luat o amploare fără precedent, considerăm că este necesar să vă prezentăm, în cadrul acestei conferinţe, unele aspecte pe care trebuie să le cunoaşteţi cu privire la bârfă şi calomnie.

De bună seamă că unora li se va părea ciudat să vorbim despre „arme” când ne ocupăm de laşitate; laşitatea fiind o stare de pasivitate, am putea spune voită, laşul fiind omul unei neîncetate şi, deseori, josnice cedări. S-ar putea obiecta că el nu este în stare să se folosească de arme, căci de aşa ceva, mulţi îşi imaginează, că se slujesc numai cei care sunt gata de luptă.

Este adevărat că laşul, ori nu se supără deloc, ori face aceasta numai şi numai atunci când el este pe deplin încredinţat că se află cu totul la adăpost de orice neplăcere. Însă, oricum ar fi cazul, caracteristica principală a laşităţii este şi rămâne tot o neruşinată şi umilitoare stare de cedare. În ceea ce priveşte atacul el este în aşa fel realizat încât denotă, şi mai mult, laşitatea individului în cauză; este hoţesc, este cel mai adesea realizat pe furiş.

Armele obişnuite ale laşului sunt bârfa, aluziile răutăcioase şi anonimatul.

Între calomnie şi bârfă există deosebiri, căci deşi amândouă au cam acelaşi fond sufletesc care este comun – minciuna – felul lor de propagare este diferit. Calomnia se practică cel mai adesea pe faţă, pe când bârfa se realizează cel mai adesea pe ascuns. Uneori sunt unii oameni amorali şi mari neruşinaţi care le întrebuinţează pe amândouă, potrivit cu împrejurările.

Este uşor de înţeles de ce laşul se slujeşte de bârfă. Lipsindu-i îndrăzneala care este necesitată de practica calomniei, el nu poate face decât să bârfească, adică să-şi strecoare hoţeşte minciunile infame privitoare la o anumită persoană. Prin aceasta el îşi satisface invidia care îi roade cel mai adesea sufletul iar, în acelaşi timp, el se află la adăpost de atacul celui bârfit, căci dacă acela i-ar cere cumva socoteală, el, bârfitorul, ar recurge imediat la tăgadă şi ar nega că a făcut vreodată aceasta.

Bârfitorii sunt mai numeroşi decât calomniatorii, căci laşii sunt cu mult mai mulţi decât cinicii. Motivele care îi împing pe cei laşi la bârfă sunt multe. Deşi laşul este lipsit de sentimentul demnităţii, umilinţa la care el s-ar expune sau pe care el o suportă de bună voie, nu se poate să nu-i amărască întrucâtva sufletul lui meschin. Efectul acestei amărăciuni se răsfrânge atunci asupra celor cu sentimentul demnităţii, care pe nimeni nu-i lasă să-i calce în picioare.

Pe laş îl doare când vede cum un altul este respectat, pe când el este umilit şi dispreţuit. De aici apare la el un sentiment de invidie pregnantă împotriva acelora pe care îi simte că nu sunt croiţi întocmai ca el, din stofa mizerabilă a slugărniciei.

Invidia este cauza principală a bârfei. Atunci când cei laşi văd că unul din categoria lor socială valorează mai mult decât ei, sunt într-un anume mod straniu umiliţi, fiindcă ei ştiu că niciodată ei nu vor putea ieşi din obscuritatea pe care o merită, pe drept, şi în care, cel mai adesea, ei îşi târăsc zilele. Faptul că un alt om care a ocupat aceiaşi poziţie socială la fel cu a lor începe să se ridice deasupra lor îi revoltă foarte tare. Şi cum, cel mai adesea, ei sunt nişte laşi, „revolta” lor se manifestă sub forma bârfei împotriva celui care s-a relevat ca fiind un om de valoare sau chiar de o mare valoare spirituală.

Cel mai adesea bârfitorii realizează trei categorii de acţiuni:

1.Plăsmuirea minciunilor.

2.Răspândirea lor hoţească.

3.Întreţinerea lor mizerabilă şi sistematică.

În ceea ce priveşte plăsmuirea, sufletul laşilor este destul de „inventiv”, cel mai adesea fiind nişte oameni lipsiţi de scrupule. Bârfitorii nu se dau în lături de la cele mai gogonate defăimări la adresa cuiva. Dacă sunt suficienţi de dibaci, ei vor căuta ca toate bârfele lor să pară cât mai verosimile pentru a fi mai uşor crezute. Iar pentru aceasta ei vor exagera în rău unele însuşiri ale bârfitului pentru a le înfăţişa apoi sub forma unor cumplite cusururi. Astfel, de exemplu, dacă un om, având în vedere falsitatea altor oameni, este mai circumspect şi, deci, mai puţin încrezător în orişicine, numaidecât laşii cei bârfitori vor scorni zvonul că el suferă de mania persecuţiei. Dacă un alt om dă dovadă de ceva mai multă exactitate şi, în anumite domenii, nu lucrează grăbit şi superficial, colegii lui cei laşi vor spune că el este foarte moale. Când vreun om nu-şi expune viaţa în spectacol, atunci îi atribuie cine ştie ce vicii îngrozitoare şi astfel, aproape pentru fiecare om, ei găsesc câte ceva compromiţător.

Odată minciuna plăsmuită, urmează a doua fază interesantă pentru ei şi anume răspândirea sau colportarea acelei minciuni.

După cum am spus deja, mijlocul de a proceda al laşului va fi aproape întotdeauna hoţia, adică el va acţiona pe ascuns. Să luăm de exemplu un loc de muncă oarecare. Când mişeii cei laşi de acolo îşi propun să compromită pe un coleg de-al lor care, într-un anume mod, îi „întunecă” prin valoarea lor reală personală, atunci ei plăzmuiesc o mizerabilă calomnie, sau chiar mai multe, pe socoteala lui şi apoi fiecare, în grupul său de cunoscuţi – sau dacă sunt yoghini, chiar prin ashramuri sau prin case particulare – o colportează tainic, de multe ori spunând-o cu un aer fals, plin de compătimire la adresa bârfitului. Iar acesta, chiar dacă ar vrea să ştie tot ceea ce s-a minţit pe socoteala lui adesea nu poate afla nimic în mod direct, fiindcă laşul totdeauna caută să ascundă pentru a se sustrage astfel de la orice răspundere.

A treia problemă care îi preocupă pe bârfitori este întreţinerea bârfei. Ei ştiu că un zvon răutăcios, chiar lipsit de o fundamentare reală, face la început un oareare zgomot însă apoi dispare. Tocmai de aceea atunci ei au grijă să-l întreţină răspândindu-l din nou şi, de cele mai multe ori, sub o altă formă, însă cel mai adesea păstrând cam acelaşi fond urât şi foarte copromiţător.

Faptul regretabil este că bârfa nu se practică numai între străini ci chiar şi printre persoane care se înrudesc. Ea se observă la fel de des chiar şi printre acestea. Cauza ei în acest caz este tot invidia. Atunci, ruda cea mai bine situată sau cea mai capabilă va fi întotdeauna obiectul invidiei şi chiar al bârfei rudelor celorlalte. De multe ori este de ajuns să nu te amesteci deloc cu ele pentru a le aţâţa imediat împotriva ta şi a le face să clevetească.

Este ceva rar ca oamenii superiori, spirituali, să o ducă bine cu toate rudele. Neavând nimic sufletesc în comun cu ele, ei nu pot suporta cercul lor strâmt. Se exclud, prin urmare, mai ales atunci, şi-şi aleg un alt mediu care este mult mai potrivit cu mentalitatea lor superioară. Aşa ceva însă rudele nu i-o iartă şi atunci ele se răzbună bârfindu-l, scornind fel şi fel de minciuni sau răspândind despre el multe zvonuri calomnioase. Venind din partea lor, toate acestea sunt mai uşor crezute decât dacă ar veni de la nişte străini, fiindcă mulţi cred, în mod greşit, că rudele sunt mai în măsură să fie bine informate, deoarece ele au avut ocazia să-l cunoască mai îndeaproape pe respectivul om. Ele abuzează atunci de aceasta, plăsmuind şi strecurând pe seama omului respectiv fel şi fel de minciuni mizerabile. Tocmai de aceea cei mai mulţi oameni inteligenţi şi evoluaţi spiritual sunt nişte izolaţi în mijlocul rudelor lor. Iar când ei sunt, în anumite situaţii, strâmtoraţi, rudele se mărginesc doar la a le da sfaturi, altceva nimic. Rareori se întâmplă ca ele să le recunoască în vreun fel valoarea.

Tocmai de aceea este foarte necesar să fim foarte circumspecţi atunci când luăm informaţii despre cineva de la rudele lui. Nu trebuie să cădem în greşeala de a le crede pe toate orbeşte pentru motivul că ele ar fi fost în măsură a-l cunoaşte mai bine pe acel om. Informaţiile lor atunci sunt mai mult interesate decât interesante.

Să vedem acum ce atitudine este cel mai bine să ia omul superior, spiritualizat, faţă de rudele lui bârfitoare. Cea mai inteligentă atitudine atunci este starea de detaşare suverană. Un asemenea om nu trebuie niciodată a face greşeala de a se coborâ la nivelul lor, de a se bălăci în mocirla cumplită în care trăiesc. Într-o asemenea situaţie, un asemenea om, trebuie să le lase pe astfel de rude să-şi continue mai departe „opera” lor mizerabilă, folosindu-se de fel şi fel de minciuni calomnioase, care, aşa cum am văzut, sunt armele obişnuite ale celor mici la suflet, neputincioşi, şi în timp ce el va urmări să se înalţe în ochii contemporanilor lui, care sunt capabili să-l aprecieze, şi va urmări de asemenea să se înalţe către Dumnezeu, ele vor vegeta mai departe într-un mediu mizerabil, ordinar, pierzându-şi timpul cu o mulţime de minciuni şi cu mici infamii.

Ceea ce se petrece din punct de vedere al bârfei în anumite grupuri sociale din oraşele mari, se întâmplă şi în oraşele mici, însă, din cauza numărului restrâns al locuitorilor, bârfa împotriva cuiva se răspândeşte atunci în tot oraşul sau orăşelul.

În provincie, ca şi printre yoghini, mobilul bârfei este tot invidia. De regulă provincialii bârfiţi sunt mai bine situaţi decât ceilalţi oameni sau sunt naturi indiferente şi inteligente, care sunt mai presus decât mediul social înconjurător. Ei bine, faptul că ei nu se prea amestecă cu ceilalţi îi jigneşte pe aceştia şi poate că pe unii chiar îi umileşte într-un anume mod. De aceea ei vor căuta să-şi descarce necazul pe care o generează atitudinea acestora, prin bârfe. Fiind laşi, ei nu vor îndrăzi atunci să recurgă şi la calomnie.

În anumite situaţii, sunt calomnii şi bârfe care nu pot fi înlăturate prin nimic de către victima lor. O astfel de cauză a bârfei este interesul. Nu mai este nevoie să demonstrez pentru ce anume. O cauză foarte răspândită este ciuda sau necazul pe cineva, împotriva căruia, din pricina laşităţii, bârfitorul nu poate să-şi manifeste ura pe faţă. În prezenţa acelei persoane el rămâne aproape totdeauna cu botul pe labe, chiar suferă dojeni şi reproşuri binemeritate, fără a îndrăzni cumva să crâcnească. De aceea el va căuta, la scurt timp după aceea, să-şi verse focul, bârfind pe cel care i-a administrat o lecţie de viaţă sau mai multe care erau chiar binemeritate.

De multe ori se poate ghici că s-a petrecut un incident între două persoane numai după felul în care una începe să o bârfească după aceea pe cealaltă.

Aşa cum am spus, bârfa este de cele mai multe ori nedespărţită de laşitate. Cel mai adesea nu se întâlneşte un laş care să nu fie şi un bârfitor. Acest fapt este explicabil, căci în sufletul laşului este cu neputinţă să nu clocească o stare mizerabilă de duşmănie împotriva celor care îi impun respect, teamă ori invidie şi mai ales împotriva acelora care îl pun în umbră. Şi cum el, cel mai adesea, fuge de atacul făţiş, va recurge în schimb la atacul pe furiş, sperând prin aceasta să fie totdeauna la adăpost de pedeapsă. Însă cel mai adesea acest calcul al lui este greşit.

Caracteristica de căpetenie a bârfei, în ceea ce priveşte modalitate ei de realizare, este că ea totdeauna se practică prin viu grai; altfel nici că s-ar putea. Interesul bârfitorului este ca el să rămână ascuns. De aceea el se mărgineşte la a strecura, chiar pe şoptite dacă se poate, insinuările lui calomnioase. Ştiind că cele scrise rămân, el nu face imprudenţa să se expună a fi demascat prin propriile lui scrisori. El ştie că, în celălalt caz, el are totdeauna o portiţă de scăpare, şi anume tăgăduirea vehementă a infamiilor pe care el le-a debitat hoţeşte.

Aceasta este o altă deosebire între calomnie şi bârfă. Cea dintâi, calomnia, se practică foarte des şi prin scris - de exemplu, calomniile care apar în ziare; cea de-a doua, bârfa, niciodată, căci laşitatea şi atacul făţiş sunt cel mai adesea două noţiuni care se exclud.

Dacă este să fie judecată după efectul produs, bârfa este mult mai vătămătoare decât calomnia. Calomnia fiind spusă cu glas tare sau scrisă poate fi mai uşor spulberată de către cel care se află în cauză, pe când bârfa nu este la fel. Cel care este înzestrat cu intuiţie psihologică, atunci când se introduce într-un mediu social în care el tocmai a fost bârfit, simte intuitiv aceasta, însă ce anume s-a spus pe seama lui şi cine anume l-a bârfit nu poate să afle întotdeauna. De asemenea el nu poate afla de îndată cine anume a fost plăsmuitorul şi transmiţătorul bârfei. Şi atunci se poate întâmpla că, până el ajunge să se documenteze şi să se apere, bârfa ce a fost răspândită despre el poate să-şi fi produs deja efectul nociv.

În afară de aceasta pe calomniatorul ordinar şi îndrăzneţ îl poţi târâ la bara justiţiei. Bârfitorul însă alunecă printre degete căci cel mai adesea îţi lipseşte dovada materială a infamiei lui. Pentru aceste motive, rar vei găsi intriganţi care să se folosească de calomnie, ci mai cu seamă de bârfă.

Atunci când devenim yoghini, mulţi dintre noi renunţăm la anumite vicii cum ar fi: băutura, drogurile, imoralitatea, etc. şi începem să ne petrecem timpul cu noii noştri prieteni, vorbind despre calea spirituală, despre existenţele noastre şi despre tot ceea ce se mai petrece în general; lucruri inofensive, la prima vedere, sau cel puţin aşa credem noi. Dar de multe ori spusele noastre sunt pline de judecăţi mincinoase şi bârfe care sunt atunci rostite de noi într-un mod elegant şi în spatele unui zâmbet fals spiritual.

Ştiind toate acestea, merită să ne amintim ce se spune în Biblie despre bârfă. Astfel, în Levitic 19.16 găsim scris: „Să nu umbli niciodată cu bârfe în mijlocul poporului tău.” Iar în Psalmul 101.5 se spune: „Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici.”

Iată deci că Dumnezeu pune bârfa alături de necredinţa, invidia, crima sau ura faţă de Dumnezeu. În plus ni se spune că „cei care practică aceste păcate merită moartea.” – Romani 1.28-32; 6.21-23; şi 7.5.

O definiţie a bârfei este aceasta: a vorbi urât sau într-un mod exagerat despre cineva, în absenţă, astfel încât discuţia respectivă nu conduce la rezolvarea problemei respectivei persoane. În Biblie, în textul lui Matei 18.15 se spune: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el, singuri. Dacă el te ascultă, ai câştigat astfel pe fratele tău, dar dacă atunci el nu te ascultă, mai ia cu tine pe unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă a ta să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.”

Şi acest text se poate spune că Dumnezeu l-a pus în Biblie fiindcă El ştie cât de slabi suntem noi oamenii şi că, de asemenea, noi avem nevoie de o înţeleaptă ghidare.

Dacă uneori suntem ofensaţi de greşelile cuiva, trebuie atunci să mergem la acea persoană şi să-i spunem, şi la nimeni altul. Să dăm aici un exemplu. Dacă cineva cade în păcat, cu ce-l va ajuta faptul că tu spui şi altora faptul acesta? Ce pot ei atunci să facă? Ideal este să-l ajutăm numai pe cel ce a păcătuit, ca să fie astfel readus pe calea cea bună. Iar dacă nu ascultă, atunci utilizează ce-a de-a doua metodă biblică.

Să nu uităm cuvântul biblic din Galateni 6.1: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată într-o greşeală, voi care sunteţi plini de iubire să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.”

În multe situaţii bârfa este deghizată într-un aşa zis sfat. Este drept că nu este nimic rău atunci când te adresezi unui adevărat sfătuitor pentru ca să-ţi ofere un sfat înţelept dacă acesta este o persoană matură din punct de vedere spiritual, care te poate ajuta să iei deciziile care sunt stringent necesare în situaţia ta. Din păcate însă, majoritatea oamenilor la care ne ducem cu programele noastre, nu sunt sfătuitori, căci de cele mai multe ori noi nu găsim la ei soluţii înţelepte şi adecvate la problemele noastre. De obicei noi dorim un ascultător care trebuie să ne dea dreptate. Se pare că atâta vreme cât noi putem avea unii oameni de partea noastră, nu ne pasă câtă dezbinare producem şi nici cât rău facem celor care ne aud şi celor despre care vorbim.

În această direcţie merită să ne amintim un alt citat din Biblie: „Şapte lucruri urăşte Domnul Dumnezeul tău; acestea îi sunt urâte: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos şi cel ce prin bârfă stârneşte certuri între fraţi.” – Proverbe 6.16-19.

Mulţi dintre noi, datorită ignoranţei, cred că a asculta nu este chiar atâta de nociv cum este a răspândi bârfa. Dar nu este deloc aşa. În această direcţie Dumnezeu spune în Biblie: „Cel rău ascultă cu luare aminte la buza nelegiuită şi mincinosul pleacă urechea la limba nimicitoare.” – Proverbe 17.4.

În textul lui Samuel 24.9 David îl întreabă pe Saul: „De ce oare asculţi tu de vorbele oamenilor care zic: David îţi vrea răul?” De ce oare ascultăm şi noi la cei care bârfesc? De ce suntem mereu gata să credem tot ceea ce poate fi mai rău? Biblia însă spune: „Dragostea nădăjduieşte totul.” – Corinteni 13.7.

De ce oare nu le spunem celor care incită la clevetire în mod abil, dar ferm: Îmi pare rău, dar tu eşti mizerabil, şi-mi spui ceva ce eu nu cred că trebuie să ascult. Ar trebui mai bine să vorbeşti despre aceasta cu Dumnezeu sau cu cei implicaţi în ceea ce-mi spui, dar nu cu mine.

Biblia ne avertizează că nu este bine să ne asociem cu bârfitorii: „Cine umblă cu bârfe dă astfel pe faţă lucruri rele care sunt ascultate. Şi cu cel care nu-şi poate ţine gura şi bârfeşte să nu te amesteci.” – Proverbe 20.19.

Tot în Biblie apostolul Matei spune: „Vă spun că în ziua Judecăţii de Apoi oamenii vor da socoteală de orice bârfă şi de fiecare cuvânt nefolositor pe care îl vor rosti.” – Matei 12.36.

La fiecare cuvânt rostit noi facem o alegere; alegem între a-l binecuvânta aşa cum se cuvine pe Dumnezeu Tatăl, ori a produce o întristare călcând cuvântul Său: „Nici un cuvânt stricat, ori rău, să nu iasă de la tine din gură, ci unul bun, după zidire, după cum este nevoie, să de-a har celor care-l aud.” – Efeseni 4.29.

Controlul limbii este o adevărată emblemă a yoghinului avansat.

Tot în Biblie, Iacov ne spune: „Dacă crede cineva că el este religios şi nu-şi înfrânează limba, atunci îşi înşeală inima, iar religiozitatea unui astfel de om este zadarnică.” –1.26.

Din cele prezentate mai sus, cât şi din textele biblice pe care deja le-am enunţat, apare foarte clar pentru noi că, în realitate, bârfa este una dintre instrumentele satanei. Trebuie tocmai de aceea să ne oprim şi să decidem acum, în inima noastră, că niciodată nu vom mai asculta, nu vom mai răspândi bârfa şi aceasta o vom putea face mai ales cu ajutorul lui Dumnezeu, a Atotputernicului nostru Creator.

Prin urmare cuvintele rele, printre care sunt incluse bârfa şi calomnia, au un potenţial atât de dăunător încât un avertisment împotriva abuzului lor apare chiar printre Cele zece porunci. A noua poruncă spune: „Să nu mărturiseşti niciodată strâmb împotriva aproapelui tău.” –Exod 20.13.

Conform, de asemenea, tradiţiei iudice această poruncă înseamnă că este greşit să vorbeşti de rău o altă persoană, chiar dacă ceea ce spui ar fi adevărat, cu excepţia situaţiilor când este important pentru persoana cu care vorbeşti să audă informaţia.

O binecunoscută povestire cu tâlc care aparţine tradiţiei ebraice vorbeşte despre un evreu care umbla prin comunitate şi îl vorbea de rău şi chiar îl bârfea sau calomnia pe rabinul acesteia. După o perioadă de timp omul şi-a dat seama de greşeala sa, a regretat că l-a vorbit de rău pe rabin, şi i s-a înfăţişat pentru a-i cere iertare. Omul respectiv s-a arătat foarte mâhnit pentru ceea ce făcuse rău şi era dispus să facă aproape orice pentru a primi, în felul acesta, iertarea rabinului. Rabinul i-a spus atunci că primul pas în a îndrepta ceea ce greşise este să ia trei perne mari pline cu pene şi puf şi apoi să le desfacă şi să lase vântul să ia penele pentru a le răspândi apoi pretutindeni.

Omul a ascultat şi a realizat întrutotul instrucţiunile rabinului şi apoi s-a întors la el şi l-a înştiinţat că i-a îndeplinit cererea. Atunci rabinul i-a spus: ,,Acum eşti gata pentru cel de-al doilea pas pe calea corectării a ceea ce ai făcut rău. Du-te, te rog, şi adună, una câte una, toate penele.”

După câtva timp omul în cauză s-a întors şi a spus că a realizat că este imposibil să reuşească aceasta. Atunci rabinul i-a spus: „Deşi s-ar putea ca tu să regreţi sincer şi să vrei într-adevăr să repari tot răul pe care l-ai făcut, iată că este la fel de imposibil să-l repari, cum îţi este imposibil să aduni la loc toate penele din perne.”

După cum ne arată şi această poveste bârfa cauzează adeseori celui care este bârfit daune aproape ireversibile.

La evrei, deloc întâmplător, cuvântul ebraic pentru bârfitor corespunde cuvântului pentru vânzător ambulant. Şi acesta, la fel cum un vânzător ambulant merge din casă în casă, cumpărând de la unul şi vânzând altuia, oarecum tot la fel face şi el atunci când bârfeşte. Bârfitorul are, am putea spune, o mentalitate de vânzător ambulant. Când dăm cuiva informaţii intime, tendenţioase sau rele despre o a treia persoană, ne aşteptăm aproape imediat ca persoana cu care vorbim să ne dea, la rândul ei, tot spontan, informaţii intime, tendenţioase sau rele despre persoana care se vorbeşte sau eventual despre altcineva. În felul acesta se face un schimb murdar de informaţii intime tendenţioase şi rele.

De obicei, atunci când ne gândim la etică, gândim în termenii acţiunilor oamenilor faţă de ceilalţi şi dacă aceste acţiuni sunt corecte sau nu. Totuşi etica iudaică se ocupă şi de felul cum oamenii comunică unii cu alţii. Cuvintele, în viziunea acestei tradiţii, pot avea efecte foarte puternice. Dacă sunt folosite într-un mod binefăcător pot alina, pot încuraja sau chiar pot binecuvânta o fiinţă umană, declanşând anumite fenomene de rezonanţă, în funcţie de noţiunile care sunt integrate în cuvintele respective. Pe de altă parte, când sunt folosite în mod rău, ele pot distruge prieteniile, familia, reputaţia sau chiar mijloacele de subzistenţă.

De aceea, data viitoare când vorbiţi sau aveţi tendinţa să începeţi să-i vorbiţi pe alţii de rău luaţi în consideraţie una dintre maximele unui gânditor ebraic şi anume Israel Salander, care a trăit între 1810-1883. El era un mare moralist evreu şi un învăţător ebraic. Rabinul Salander spunea că, de obicei, noi ne confundăm priorităţile: „În mod normal, noi ne preocupăm cel mai adesea de bunăstarea noastră materială şi de sufletul vecinului. Eu însă vă sfătuiesc să ne preocupăm mai bine de bunăstarea materială a vecinului şi apoi de propriile noastre suflete.”

Iată acum o glumă despre bârfă: Bârfa este singurul zgomot care se propagă chiar mai repede decât sunetul.



În lumina a ceea ce v-am expus până aici, merită să trageţi unele concluzii şi, atunci când unele fiinţe umane vin la dvs. şi au tendinţa să bârfească sau să îi calomnieze pe ceilalţi, merită să le daţi următorul sfat: Ştim că trebuie să-ţi mărturiseşti păcatele dar, crede-mă, n-ai nici o obligaţie să le mărturiseşti şi pe ale altora.

Dincolo de aceasta, am observat că cea mai bun modalitate spontană de a afla cu uşurinţă ceva despre caracterul unui om este să întrebi ceva despre altul. În felul acesta poţi să te edifici foarte uşor asupra caracterului acelui om cu care vorbeşti.

Mai adaug doar un anume aspect pe care nu-l comentez. El aparţine gânditorului genial Blaise Pascal. El spunea: „Dacă toţi oamenii din lume ar şti exact tot ceea ce spun ceilalţi despre ei, atunci n-ar mai exista în lume nici măcar 4 prieteni.”

În ceea ce priveşte oamenii care se află la cursurile de yoga, aici puteţi observa cu uşurinţă că minţile ilustre discută idei geniale, spirituale, elevate, inteligente; minţile medii discută evenimente, iar minţile reduse discută şi–i bârfesc pe alţii. Ştiind toate acestea merită să nu uitaţi că, întotdeauna, prietenul tău are un prieten, iar acel prieten al prietenului tău are şi el un prieten, aşa că cel mai bine e să fii cât mai discret.

Un om de spirit spunea la un moment dat că: „Limba bârfitorului ucide trei dintr-o lovitură; în primul rând pe cel care bârfeşte, apoi pe cel care ascultă şi după aceea pe cel despre care se vorbeşte.”

Aşa cum puteţi observa uneori în jurul dvs., unii nu vor să spună nimic rău despre cei morţi, dar nici nu spun nimic bun despre cei vii.

Conversaţia inteligentă şi binefăcătoare este un exerciţiu minunat al minţii. Bârfa, în schimb, este un exerciţiu mizerabil al limbii. Nu uitaţi deci că tot ceea ce intră prin vorbe rele pe o ureche şi iese apoi peste gard sau în discuţiile pe care le realizaţi pe la colţuri este numai şi numai bârfă.



În continuare vă voi prezenta unele citate şi maxime cu privire la bârfă şi calomnie. Iată ce se spune în această direcţie în folclor:

„Nu toate femeile repetă zvonuri şi bârfe; unele le creează.”

„Tuturor ne place să auzim adevărul, dar mai ales despre alţii.”

„Datorită bârfei o limbă de 10 cm ucide un om de 2 m.”

„Cel care adeseori seamănă buruieni, să nu se aştepte niciodată că o să culeagă după aceea trandafiri.”

Noul Testament, Prima scrisoare către Timotei: „Totodată să nu uitaţi că unele femei se deprind să umble fără nici o treabă din casă în casă. Şi atunci ele nu numai că sunt leneşe, dar totodată ele sunt şi limbute iscoditoare şi vorbesc ce nu trebuie să fie vorbit.”

Vechiul Testament, Proverbe: „Acela care nu pomeneşte despre o mică greşeală a altuia caută fără îndoială dragostea, dar acela care o menţinonează mereu în discuţiile cu ceilalţi, aduce dezbinare între prieteni.”

Whiliam Cooper: „Acela care este avid să caute bârfe şi calomnii, poate să fie sigur că astfel aude care vesteşte ceartă şi scandal.”

Marele poet Ovidiu spune. „Chiar dacă tu nu şti, de multe ori tu poţi fi subiectul bârfelor de tot felul care circulă în tot oraşul.”

Genialul William Shakespeare spune: „Şoaptele mizerabile şi înveninate se răspândesc totdeauna cu mare repeziciune.”

Marele poet Virgiliu spune: „Bârfa cea mizerabilă, pe care aproape nici un alt om rău nu o poate întrece, capătă dimensiuni cu atât mai mari cu cât pe la mai mulţi oameni.”

Tot William Shakespeare spune: „Nu există virtute care să nu reprezinte subiectul unei calomnii.”

Un proverb chinezesc străvechi spune: „Zeflemeaua, sarcasmul şi ironia reprezintă „armele” calomniei.”

Pierre Dailler spune: „Calomnia provine în special din două surse importante: pe de o parte ea are la bază anumite interese, iar pe de altă parte, ea este şi rezultatul unei josnice vanităţi.”

Casimir Delavigne spune: „Cu cât o calomnie este mai greu de crezut, cu atât mai mult ea va fi imediat reţinută de cei proşti şi slabi la minte.”

William Shakespeare: „Chiar dacă ai fi cast precum este gheaţa şi pur precum este zăpada, să ştii că tot nu ai putea scăpa de calomnie.”

Pelopida spune: „Oamenii îi calomniază aproape totdeauna pe cei care sunt mai buni decât ei.”

Jean Cocteau spune: „Calomnia este o afirmaţie falsă care prinde totuşi rădăcini în cel care are un caracter slab sau care este rău intenţionat.”

Charles de Fregne spune: „Calomnia ar trebui să fie pedepsită mult mai aspru decât furtul deoarece ea reprezintă o adevărată plagă a societăţii civile. Este mult mai dificil să te aperi de cineva care te bârfeşte sau te calomniază, decât să te aperi de un hoţ.”

Francisc Bacon spune: „Nu ignoraţi niciodată răul pe care îl poate produce calomnia. Eu însumi cunosc persoane dintre cele mai oneste şi mai bune a căror viaţă a fost practic distrusă de acuzaţiile calomnioase care le-au fost aduse.”

Pierre de Beaumarchais spune: „Calomnia este precum banii falşi; deşi nimeni nu doreşte ca aceştia să existe, totuşi ei circulă fără scrupule pe piaţă.”

Un anonim spune: „A calomnia înseamnă a atribui cu o mare răutate unei persoane anumite acţiuni vicioase, rele, pe care aceasta nici nu a avut intenţia şi nici nu s-a confruntat, de asemenea, cu posibilitatea de a le săvârşi ea însăşi.”

Nicolas de Chanford spune: „Calomnia este precum o viespe care nu ne dă pace şi împotriva căreia nu trebuie să facem nici o mişcare până când nu suntem siguri că o putem omorâ. În caz contrar, ea va reveni şi ne va ataca cu o şi mai mare forţă şi înverşunare.”

Tot Nicolas de Chanford spune: „Nedreptatea nu face decât să înalţe şi mai mult sufletul care este puternic, liber, pur şi sincer.”

Marie José de Chenier spunea: „Cel care calomniază, ia prânzul împreună cu răutatea şi cinează cu scandalul, bârfa şi minciuna.”

Victor Hugo spunea: „Calomnia este precum fulgerul; ea ameninţă mai ales vârfurile înalte.”

Eugen Marbeau spunea: „Calomnia este un viciu straniu; dacă vrei să-l omori el va continua să trăiască, iar dacă îl laşi în pace el va muri de la sine.”

Tot Pierre de Beaumarchais spunea: „Calomnia apare şi se manifestă într-un mod insinuant. Mai întâi ea apare ca un tunet slab undeva în depărtare care se propagă razant cu solul, întocmai aşa cum zboară o rândunică înaintea furtunii. Deşi atunci ea este doar precum un murmur, calomnia îşi seamană totuşi sămânţa ei otrăvitoare în urechile şi în gurile celor care o primesc. Apoi răul germinează, se ridică, umblă şi se răspândeşte cu o mare rapiditate. Aproape brusc, nimeni nu ştie cum, calomnia capătă proporţii gigantice. Ea se lansează atunci în forţă, iar vârtejurile ei sunt distrugătoare. Totul devine atunci un vuiet general, un crescendo public, un corp comn de ură şi proscriere.”

Poetul Charles Baudelaire spune: „Răul este totdeauna săvârşit fără efort, aproape în mod natural, de către falsitate. În schimb binele a reprezentat mereu produsul minunat al unei arte delicate.”

Un gânditor anonim spunea: „Insinuarea este chiar mai periculoasă decât calomnia, deoarece ea permite astfel să se manifeste imaginaţia morbidă.”

Un alt gânditor anonim spune: „Plictiseala şi telefonul sunt sursele bârfei şi ale calomniei.”

Esoteristul Fri Juo Shuon spunea: „Calomnia reprezintă o acţiune rea, deoarece persoana care este calomniată nu se poate apăra, iar răspândirea unor zvonuri care îi sunt nefavorabile, dar în acelaşi timp false, îi poate crea mari neajunsuri şi prejudicii. În plus, fiinţa umană are mereu tendinţa de a exagera felul în care ea prezintă o anumită situaţie.

Din punctul de vedere al logicii simple este firesc ca omul să relateze faptele care îl surprind sau care îl fac să sufere deoarece în acest fel el doreşte să primească sfaturi şi să se asigure de justeţea propriilor sale trăiri şi sentimente. Însă de multe ori această expunere este exagerată, iar cel care relatează îşi pierde imparţialitatea şi profită în acest mod, mai mult sau mai puţin conştient, de demnitatea morală a celui căruia îi prezintă faptele, cât şi de absenţa celui pe care îl incriminează.

Calomnia constă în răspândirea unor zvonuri inexacte şi nefavorabile despre o anumită persoană, precum şi în interpretarea voit nefavorabilă a unor aspecte, care sunt totuşi pozitive în ceea ce priveşte persoana respectivă, fără să se facă nici o distincţie între ceea ce este sigur, probabil, posibil, îndoielnic, improbabil şi imposibil. În felul acesta se poate spune că, de fapt, calomnia nu reprezintă o eroare accidentală, ci manifestarea unui viciu sistematic.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „La fel ca şi în cazul vicleniei şi al şireteniei, tendinţa predominantă către suspiciune nu reprezintă nici ea o caracteristică firească a inteligenţei.”

Unul dintre înţelepţii sufişti afirmă: „Păziţi-vă să deveniţi suspicioşi, căci suspiciunea este unul dintre aspectele cele mai neplăcute pe care omul îl poate exprima.”, iar îndemnul unui alt înţelept este : „Nu faceţi anchete şi nu spionaţi! De fapt spiritul poliţienesc este solidar cu un moralism bănuitor şi totodată coroziv care fără îndoială că exprimă trăsăturile incipiente ale maniei persecuţiei. Atunci când apare în mod spontan, ca urmare a unei impresii juste, suspiciunea poate fi legitimă. Însă ea nu este justificată atunci când ea devine o tendinţă puternică sau chiar un principiu de acţiune sau simţire, deoarece atunci ea, suspiciunea, se schimbă într-un fel de maladie a sufletului, care este incompatibilă cu virtutea şi, prin urmare, cu starea de sănătate globală a fiinţei.

Trebuie să luăm însă în considerare faptul că suspiciunea nu este alimentată doar de iluzii subiective şi ea se bazează, de asemenea, şi pe aparenţele de natură obiectivă, care sunt şi ele iluzii, dar care totuşi îşi au rădăcinile în faptele reale. De fapt, deşi ignoră Legile Sincronicităţii şi ale Paradoxului, suspiciunea pare să colaboreze, de multe ori în mod misterios, cu aparenţele conjuncturale care iau atunci forma unor enigmatice coincidenţe, a unor evidenţe contradictorii şi a unei realităţi care disimulează, înşelând astfel de multe ori percepţia corectă.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „Anumite experienţe ale vieţii ne obligă să constatăm următoarele aspecte. Omul obişnuit îi judecă, cel mai adesea, pe ceilalţ,i după propriile sale posibilităţi intelectuale, după interesele sale şi după trăsăturile sale de caracter. De pildă, atunci când un om sincer îşi exprimă puterea sa, care totodată este şi varianta corectă în ceea ce priveşte un anumit aspect, omul josnic va avea imediat tendinţa să afirme că această părere exprimă ambiţie, vanitate sau un alt aspect rău. Această opinie survine mai ales datorită faptului că detaşarea şi, prin urmare, obiectivitatea, lipseşte cu desăvârşire din concepţiile şi din comportamentul omului cel rău, de o mică valoare.”

Aşa după cum afirmă înţelepţii hinduşi: ”Nu este nimic mai decât apropierea unei stări spirituale elevate, de o mare josnicie sau o meschinărie concretă care nu se poate autodepăşi.”

Esoteristul francez Cedille spunea: „A calomnia pe cineva, acuzându-l de fapte pe care el nu le-a comis niciodată, este ca şi cum ai face un asasinat. Ori, să nu uitaţi că ceea ce se înnoadă într-un anumit loc în Univers, nu se poate deznoda, mai târziu, decât în acelaşi loc şi în acelaşi mod.”

Cicero spunea: „Nimic nu este atât de rapid precum este calomnia. Nimic nu se propagă mai uşor decât aceasta. Nimic nu este mai curând crezut şi nimic nu circulă pe o arie mai întinsă decât acuzele calomnioase.”

Filozoful Diogene spunea: „Calomnia nu reprezintă altceva decât pe care îl fac cei nebuni.”

Un gânditor anonim spunea: „Adeseori calomnia se umflă precum marea; nimeni nu ştie de unde vine însă ea poate să provoace pagube foarte mari.”



Ceea ce este esenţial pentru calomnie este faptul de a se amuza în acest mod mizerabil pe socoteala altuia. Pentru ea acest aspect este uşor de realizat. Calomnia foloseşte mai mereu aceleaşi „ingrediente” pe care le combină cu abilitate şi apoi le agită din nou şi din nou sub nasul oamenilor, ca şi cum ar vrea să-i facă să râdă. Succesul ei este cel mai adesea garantat de ochii avizi să vadă rele, de buzele strânse din cauza sadismului, de gândurile vădit răutăcioase sau chiar duşmănoase, apoi, în final, de râsul batjocoritor.

Unele aspecte care predomină se corelează foarte bine cu noţiunea de calomnie deoarece ele exprimă anumite fapte particulare ale acesteia. Putem astfel să distingem:

-semnificaţia peiorativă sau, altfel spus, care are un sens depreciativ, dispreţiutor, al unui cuvânt sau al unui joc de cuvinte;

-devalorizarea intenţionată şi fără un suport real a unor fapte sau a unor aspecte în legătură cu o anumită persoană;

-deprecierea faptelor sau a realizărilor unei persoane care intervine atunci când devalorizarea lor este practicată în mod sistematic;

-deprecierea extremă care survine mai ales atunci când se face comparaţie cu aspectul cel mai negativ din categoria respectivă;

-exprimarea caustică ce provine mai ales din tendinţa exagerată de a observa numai defectele şi tot ceea ce nu este bun, atât în ceea ce priveşte oamenii, cât şi în ceea ce priveşte obiectele;

-animozitatea, adică atitudinea ostilă faţă de o anumită persoană sau un grup de persoane;

-asprimea comportamentului;

-severitatea exagerată, care provine din manifestarea dezagreabilă a unui comportament dur, nemilos;

-atitudinea ironică ce provine mai ales din sentimentele care au fost acumulate faţă de o anumită persoană;

-răutatea sau ostilitatea care exprimă sentimentele negative în legătură cu o persoană sau cu un grup de persoane;

-nesimţirea care demonstrează foarte clar lipsa de respect, brutalitatea verbală sau chiar fizică şi gradul foarte mic de inteligenţă a persoanei care manifestă această trăsătură de caracter;

-vulgaritatea aproape constantă care apare la o minte superificială, grosieră şi un suflet imatur.

Tradiţia spirituală afirmă, deloc întâmplător, că limba, subânţelegând prin aceasta capacitatea de a exprima prin cuvinte intenţiile, ideile şi gândurile noastre, este un organ care poate să devină foarte periculos şi chiar devastator, prin efectele nocive care pot să apară ca urmare a folosirii ei rele.

Pe de altă parte să nu uităm că învăţăturile creştine afirmă că vorbirea care nu este absolut deloc inspirată de Duhul Sfânt poate deveni repede arma favorită a satanei. De aceea, în textele creştine uneori se spune că limba este un organ prin intermediul căruia cel rău, diavolul, îşi duce la îndeplinire multe dintre proiectele sale malefice. El se serveşte astfel, prin intermediul limbii, de doi dintre cei mai fideli colaboratori ai săi, care sunt bârfa şi calomnia.

În lumina acestor revelaţii, bârfa reprezintă, aşa cum am arătat deja, acţiunea de a denigra şi de a defăima pe cineva sau, cu alte cuvinte, de a proiecta către o anumită persoană aspecte inventate, mizerabile, rele, prin intermediul cuvintelor. Bârfa este deci o armă diavolească foarte puternică deoarece ea este capabilă să provoace răni profunde în sufletul persoanei care este astfel vizată, pe care se vor grefa apoi sentimentele chinuitoare de ciudă şi amărăciune, toate acestea reprezentând „patul” de tortură al demonilor prin care ei îşi realizează acţiunile lor distrugătoare.

Calomnia constă, la modul esenţial vorbind, din afirmaţii false şi mincinoase care se referă la faptele care îi sunt atribuite pe nedrept altei persoane şi care au scopul să distrugă reputaţia şi onoarea sa. Calomniatorul acuză deci o altă persoană spunând minciuni şi afirmând fapte care nu sunt deloc adevărate şi care nu se foandează pe ceva real dar care, totuşi, sunt prezentate în această manieră. Prin însăşi natura ei, calomnia este diabolică. De altfel, nu întâmplător, Iisus Christos a afirmat că, înainte de toate: „diavolul este tatăl minciunii şi al denigrării şi calomnia...”

Prin urmare bârfa şi calomnia sunt în realitate nişte „instrumente” importante prin intermediul cărora diavolul acţionează pentru a provoca neîncrederea în calea spirituală sau în tehnicile yoga, cearta între oameni, pentru a-i dezbina şi învrăjbi pe unii împotriva altora, pentru a creea, de cele mai multe ori, sentimente de invidie, animozitate, rivalitate, ură, duşmănie, etc.

Înţelegem acum cu uşurinţă motivul pentru care se spune, adeseori, că limba este capabilă să „murdărească” întregul trup care, aşa după cum ştim foarte bine, reprezintă însuşi templul cel sacru al lui Dumnezeu.

Prin urmare, trebuie să vă daţi seama că totdeauna cel care procedează astfel nu se poate bucura de Graţia lui Dumnezeu; cu atât mai mult cel care calomniază nu poate să rămână nepedepsit de Justiţia Divină. Cei care se lasă pradă ispitei de a bârfi şi a calomnia va trebui să suporte, mai devreme sau mai târziu, consecinţele pedepsei divine care nu reprezintă în realitate decât acţiunea perfect integrată a Legii universale a Karmei, căci aşa cum se afirmă şi în Vechiul Testament: „Limba cea mincinoasă este urâtă Domnului Dumnezeu” – Proverbe 12.22. Şi de asemenea: „Spune Domnul: pe cel care, în ascuns, bârfeşte şi calomniază îl voi pedepsi aspru.” – Psalmi 105.5.

Tot în Biblie, în Proverbe 19.9. se spune: „Martorul mincinos nu rămâne niciodată nepedepsit, iar cel ce spune numai minciuni, până la urmă va pieri.”

Cel care calomniază exprimă aproape totdeauna, de fapt, într-un mod direct, ura şi răutatea ascunsă care există în inima lui. Se ştie că iubirea adevărată iartă, acoperă şi nu dezvăluie secretele sale, în timp ce răutatea şi ura inventează cu neruşinare şi răspândeşte cât mai mult greşelile mult exagerate ale altora şi acuzaţiile rele, neadevărate, împotriva lor.

Dumnezeu, care este infinit mai bun şi răbdător, ne iubeşte necondiţionat şi ne iartă chiar şi atunci când greşim foarte grav, mai ales dacă noi suntem atunci foarte sinceri în inima noastră şi dorim cu adevărat să ne îndreptăm, pe când diavolul, întocmai precum servitorii care sunt cutre şi slugarnici, bârfeşte şi acuză aproape fără încetare, cu scopul esenţial de a dezbina şi de a distruge.

În Biblie, în Prima scrisoare sobornicească a lui Petru 3.10 se spune: „Căci cine iubeşte cu adevărat viaţa şi vrea să aibă mai mereu zile bune, trebuie să-şi înfrâneze cât mai des limba de rău şi buzele de la cuvintele înşelătoare.”

Prin urmare, se poate spune că acesta este unul dintre motivele importante pentru care mulţi oameni nu pot cunoaşte pacea lăuntrică şi fericirea sufletească, cu alte cuvinte, din cauza păcatelor pe care ei le săvârşesc prin intermediul cuvintelor care sunt adeseori rostite şi a inimii impure pe care o au. Căci aşa cum este scris în textele timpurii ale Sfinţilor Părinţi creştini: „Limba este fericită atunci când ea exprimă bogăţia inimii.”

Cel care bârfeşte sau calomniază provocând în acest fel multă suferinţă, demonstrează în felul acesta, în mod implicit, că deja tenebrele i-au cuprins sufletul şi că el a devenit de fapt un agent, care cel mai adesea este inconştient, al acţiunilor demoniace şi satanice.

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 13.3 se spune. „Cine îşi păzeşte gura, îşi păzeşze sufletul, iar cine îşi deschide buzele mari spre a rosti minciunile şi răul, aleargă astfel spre pieirea lui.”

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 21.23 se spune: „Cine îşi păzeşte gura şi limba de vorbe rele sau mincinoase îşi scuteşte sufletul de multe necazuri.”

Graţia cea tainică şi Binecuvântarea lui Dumnezeu nu se revarsă niciodată din plin asupra acelora care bârfesc şi care calomniază. Dimpotrivă, mai devreme sau mai târziu, ei vor trebui să suporte consecinţele şi fructele amare ale acţiunilor rele. Mai mult decât atât, să nu uitaţi că, în ciuda rugăciunilor pe care, poate, aceste persoane le adresează uneori lui Dumnezeu, dorinţele lor nu vor fi împlinite atâta timp cât ele vor continua să se complacă în această stare mizerabilă.

În încheierea acestei conferinţe, ofer un sfat celor care deja s-au obişnuit să bârfească şi să calomnieze. Mai bine decât să bârfiţi sau să calomniaţi, citiţi cu atenţie cursurile pentru că mai ales aceştia dintre voi aveţi o mare nevoie să vă îmbogăţiţi nivelul spiritual şi să depăşiţi această stare mizerabilă în care vă complaceţi.
Girl,I wanna be your dog... - de Little Eagle la: 07/08/2004 02:03:21
(la: De ce simt femeile nevoia sa fie sexy?)
Cam asa zicea un descreierat,dar talentat si cunoscut muzician...Iggy Pop.

Initial,depinde de barbat.Sunt 3 tipuri de barbati si o zic din experienta si la fel dau un sfat si voua fetelor din Cafe non stop,sa stiti sa-i recunoasteti...din pacate acest secret odata divulgat acum...va fi stiut si de barbati!
In fine,soarta decide.

#1 de barbat:se uita la femeie de la cap la picioare,nu-i prea interesat in marimea sanilor(vechi tabu si criteriu de "apreciat"la o femeie),ori bulane de-s lungi,frumoase ,are talie supla si cur frumos,rotund si tare.
Ce vrea este o relatie sexuala de 1 zi,poate 1 sapt. ,unii ajung la cateva luni,dar intre timp cauta ...piata zilnic!
Nu e interesat in casatorie ori ceva de lunga durata,doar daca fata are banet si o situatie avantajoasa lui!Oricum dupa 1 luna(cel mult) va avea o mistress...Fetelor,NU va lasti pacalite!

#2de barbat:Asta se uita la femei de la bulane la cap...e curist,in sensul ca are ca un fetis si ii place curul femeii,rotund,para,mar in forme,nu-l intereseaza,vrea sa vada un cur perked up.La fel bulane lungi si neaparat vrea sa va vada cu pantofi stiletto,inalti cui si definitv garter belt si fishnet!
Uneori si depinde de gusturile barbatului,puteti fi slabe dar in forma si corp superb,ori grasute ori f. grase...atentie la acest tip...are multe de ascuns,e un potential(depinde de om)psihopat.Ori este un barnat bun in familie ca sot si tata,dar are mereu ganduri ascunse si erotice perverse,eventual va avea candva o mistress,asupra careia sa-si dea drumul la tot ce nu poate cu sotia!In general insa,#2 sunt barbati ce vad femeile un obiect de f...t si atata tot(cum eram eu demult....)si relatia nu dureaza mult,uneori e doar a one nite stand!!!

#3de barbat: cam rar dar exista,el vede in femeie nici big boobs or ass,or hot legs,vede femeia la care putini se uita si daca o fac ,o fac din politete(care o mai are azi...),o vrea din instinct de a-i fi a mate, nu o jucarie sau sexual object.Este pe undeva tipul de...nerd(de ambele sexe).
Se vor gasi ,vor fi virgini la casatorie,nici o experienta sexuala oarecare,dau din cur de 2 ori si se extaziaza la ceruri.Au copii,se f...t de 10 ori pe an si life is beautiful.
Astia nu se uita dupa nimeni in afara casniciei.La AM beau cafeluta citesc ziarul spun"yes dear" si fug la serviciu.

Dar mai exista si un combo,format din toate 3 categoriile...he is ...Superman!!
Asta l-am lasat la coada pt. ca e special si surpriza.
Intruneste pt. o femeie toate 3 categ. dar la fel poate fi si gay...un cuvant ce sperie pe destui in lume:HOMOSEXUAL,ori LESBIANA.Boy,sunt sau nu sarcastic acum?Si rau!?
Acest tip este de fapt f. comun si cam 75% din populatia globului.Cam fac parte din aceasta categorie....am avut femei destule si grasute si slabe si manechine de mode si "obisnuite" si fantezii de a avea sex cu barbati,n-am apucat inca,cine stie?Oi fi eu batranel dar se uita si gagicute dupa mine dar si barbati.Stiu de la femei ca am un cur tare si frumos,fetelor,va intreb acum,oare nu ne judecati si voi pe noi?

Scriu acum ca multe fete ce am avut le-a placut si atras curul meu...sa fie un criteriu anume pt. voi?
Poate,daca eu ma uit la sanii vostri si cur si bulane de ce nu ati face la fel si voi?Erau unele care erau inebunite dupa sfarcurile mele...le chinuiau(imi cam place),le lingeau,le luau la palme,si altele ce luau la palme....dar mereu mi-a placut sa fiu putin torturat...legat de pat in catuse,eram o vreme in S&M dar mai slab,nicidecum f. violent.Unor fete le place,si de ce nu?
Din nou am divagat si iar vorbesc despre mine...pe destui la cafenea non stop ii supara asta...deci ma opresc aici

Femeile zic eu trebuie sa fie sexy dar nu provocator.A purta mini skirtchiar de ai picioare colosale,este ceva cheap,aduce a prostituata,ori ..o cauti cu lumanarea!Si va fi vina ta,sunt o gramada de lupi out there....
La fel si cu cleaveage(decolteu),ai sani mari barbatul,fie el casatorit ori pretinzand a fi ...neinteresat,meru arunca ochii la tate!Si eu ma uit ,nu ma opreste nimeni,fac pacate cu nemiluita daca vrei asa,dar le fac in gand si nu le mai transform in realitate!Mereu i le spun lui Marilyn.Nu am nimic de ascuns.Uneori mergem pe starad in oras si vad o gagica ii zic ei:nice ass and boobs and long legs,I'll do her anytime.

Mai bine asa in vorbe doar decat in fapte.Nu se supara deloc pe mine.Asa sunt deh.Cum am fost am fost si cum sunt,sunt dar ma prezint in toate chipurile mele,pt. ca nu am ce ascunde si cred ca e important a fi onest.
A la Oscar Wilde"the importance of being honest".

Si inca un lucru:nu mi-a pasat de marimea sanilor, voi fetelor aveti unele(majoritatea)un complex legat de sani,la fel noi barbatii de marimea
dick-ului!E un mit!Am cunoscut destule si va zic, ca nu le place sa aiba ditamai dick-ul in ele!!!!A good medium size it's enough.
Nu mai intru in detalii.

In privinta hainelor....din pacate oriunde in lume..."haina face pe om".Personal nu cred in mode,vin si pleaca,sunt faduri si expresii de vanitate.
Poti atrage o femeie fara fi Pierce Brosnan(James Bond)ci poti fi Jhonny Depp
imbracat ca un gipsy ori ..uita-te cum e imbracat si inca ramane #1 ca cel mai
frumos barbat din lume.

Criterii fara de sens.Cam astea avusei de comentat.Femeile?Le iubesc la nebunie si azi cu sufletul doar,dar ce frumoase sunt si atragatoare chiar si
fara make up,hot legs,long heels,ori fustite ...le vad ca pe niste prieteni dragi mie,si mereu le voi adora si iubi.

Mai vorbim altadata,
LOVE&PEACE,
Ozzy






































































































Imortalitatea sufletelor, - de DESTIN la: 08/08/2004 01:17:18
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Cunoastem cum sunt descrise pe scurt lucruri despre imortalitatea sufletelor , în care Geţii au crezut dintotdeauna (Geţii, adică Gautoi, Gautar, Gothar, Gothi19);

Cuvintele meritorii ale lui Vulcanius:
"Nu pot să trec sub tăcere faptul că întotdeauna am fost admiratorul, mai mult decât al tuturor, al acestui nume prin excelenţă nobil al unui neam, care crede din adâncul inimii lui în nemurirea sufletelor, căci, după judecata mea, condamnând puternic moartea, ei capătă un curaj neţărmurit de a înfăptui orice; după cum se vede, neamul Geţilor s-a ivit dintotdeauna aşa de la natură, el a fost şi este un popor cu totul aparte şi veşnic."

Mai adaugă, pe lângă acestea, şi inscripţiile străvechi gravate în piatră de către profani unde asemenea şi alte formule le vedem cu sufletul şi cu ochii noştri de pe aceste meleaguri şi locuinţe de la lăcaşurile celor fericiţi la cel mai înalt cuprins al cerului, îmbrăţişând şi înlănţuind toate.

Şi nu fără cea mai mare admiraţie, se citesc următoarele pe inscripţia dedicată zeului nemuritor şi operei sale, mulţumirile aduse de susţinătorii lui (inscripţia este gravată cu caractere runice, n.t.): "Zeul să fie mai binevoitor cu sufletul acestuia; zeul să ajute sufletul acestuia. Zeul să facă numai bine sufletelor tuturor acestora. Zeul să bucure veşnic sufletele tuturor acestora."


Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

Miau si iar miau miau miau - de Little Eagle la: 09/08/2004 01:48:12
(la: Pisicutza in dilema...)
Pisicutzo,

I fucked up...as usual(suspect that I am...),
Ti-am scris un lung text...dar din greseala l-am deleted ca un bou ce sunt!
Dar hey,baby,I-m your friend.And if you want I am your dog too!
Oricand ai intrebari de orice fel,vrei sa cunosti anume lucruri,scrie-mi,I'll always be here for you baby.
Putini,daca nu ...99.9% din Cafenea au trecut sau trait ca mine,si daca I say I love you,you better believe me girl!

Limbajul meu e cam nasol(uneori) dar conteaza?Nici nu stiu cum arati si deja te iubesc!Pt. ca nu ma uit la corp,sani mari sau mici,bulane,cur etc.ma uit la cine esti ca suflet.
Important e ca ai un mare prieten in mine si daca mergi curand la mare,te rog sa o saruti din partea mea.Ultima oara am fost acolo in 1990....

I love you girl and God bless you,you'll be alright believe me!
So don't cry and whine on me anymore!!!!!!A cat?Be the CATWOMAN(am desenat-o de cateva ori pt.D.C. Comics(they own the rights),azi e un film
cu Hale Berry in rolul ei.Such a gorgeous girl....

LOVE&PEACE,si te sarut unde vrei tu,
Ozzy



















#19406 (raspuns la: #19378) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sufletul este nemuritor? - de andree la: 11/08/2004 09:09:35
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Biblia nu spune desspre om ca este nemuritor . Din contra spune ca este muritor, la geneza: adam se spune ca a fost facut un suflet viu nu ca i s -a dat un suflet, Isus l-a inviat pe Lazar, el nu a spus ca a fost cu sufletul in alta parte, Isus a plans la mormantul lui pentru ca stia ca sufletul lui e mort. Daca nu era el un suflet viu pentru ce mai era necesara invierea? La ce ar mai folosi invierea aceast mijloc pe care ni la oferit Dumnezeu pentru a fi rascumparati din pacat si moarte?
Este un subiect pe care ar trebui sa - l cercetezi mai mult! Nu-i crede pe filozofii greci care credeau in zeitati nicidecum intr-un singur dumnezeu! Andree
Raul ca definitie... - de DESTIN la: 14/08/2004 18:39:42
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Timaion ne spune:
"universul este cel mai bun posibil, iar raul este o necesitate in opera divina. Acesta se traduce in lumea fizica in doua forme: raul fizic (fara de care natura nu s-ar putea innoi) si raul spiritual (provenit din unirea sufletului nemuritor cu cel muritor si cu corpul)."

Cel mai important lucru, si care incununeaza toata opera scriitorilor crestini din perioada patristica ce au contribuit la problema raului, este ca sursa dezbaterilor lor, este Cuvantul lui Dumnezeu, singura autorizata si in masura sa ofere siguranta veridicitatii acestui sistem de gandire si care ofera peste veacuri garantia ca in Dumnezeu este posibila rezolvarea tuturor problemelor, indiferent de gradul de dificultate pe care il au.

Bibliography:
1. Augustin, Retractiones, ed. Anastasia, 1997. 2. Augustin, Confessiones, ed. Penguin

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#19788 (raspuns la: #19544) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Suflet pereche - de mya la: 22/08/2004 11:06:40
(la: suflet pereche)
Eu zic ca Dumnezeu e adevaratul suflet pereche al fiecaruia dintre noi.

Exista suflete cu care ne intelegem extraordinar de bine in viata asta, suflete care au fost poate in vietile trecute rude cu noi (mama, sot, copil) si cu care ne-am regasit in viata actuala (eventual sub alte forme: tata, frate, prietena). Poate d-aia ni se pare uneori ca formam cu cineva o legatura asa de puternica - legatura de suflet. Uite...eu am avut cu bunica mea o astfel de legatura, de suflet. Dar nu as putea sa zic ca sufletul bunicii mele era sufletul pereche al meu.

Mi-e greu sa-mi imaginez ca Dumnezeu a decis ca sufletele trebuie sa aiba nevoie de perechi ca sa fie fericite. Sufletul e fericit fara conditii si nu are nici sex ( in mod evident ;-) ). Vezi sfintii si luminatii lumii noastre.

Dumnezeu este sufletul pereche al fiecarui om.

Problema de viata si moarte! - de mya la: 23/08/2004 12:22:27
(la: Despre viata si moarte)
De ce sa-mi fie frica de moarte? Cat traiesc nu mi-e frica de moarte fiindca sunt in viata...iar cand o fi sa mor ... de ce sa-mi mai fie frica, ca tot am murit? ;-).

Parerea mea e ca moartea face parte din viata, nu e ceva special, abstract...e ceva normal, firesc. Apoi cei carora le mor rudele, prietenii sufera pentru ei (ca raman fara persoana respectiva) isi plang oarecum de mila, la modul egoist. Mortii sunt dusi si impacati in fond, sufletul lor e eliberat si fericit. Se ridica din stramtoarea si incorsetarea corpului (ca ambalaj), se duc la Dumnezeu. Zic la modul general.

Daca ajungi sa nu-ti fie frica de moarte din timpul vietii - nu ti-e frica nici de viata si stai sa vezi atunci...cum se duc toate fricile (astea marunte), le razi cu cutitul si ramai curat!

Sufletul, la iesirea sa din trup, - de DESTIN la: 25/08/2004 04:20:50
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)


Dumnezeu a harazit sufletul sa treaca prin trei stari diferite, care constituie viata sa vesnica: viata in pantecele mamei, viata pe pamant si viata de dincolo de mormant.

Sufletul, la iesirea sa din trup, trece in imparatia fiintelor asemenea lui, adica in imparatia spirituala a ingerilor.

Dupa faptele sale bune sau rele, sufletul se uneste cu ingerii cei buni in rai sau cu ingerii cazuti in iad.

Acest adevar ni se descopera noua de catre Iisus Hristos, in parabola bogatului si a lui Lazar, ne invata ca sufletele, dupa ce s-au despartit de trup, intra in aceeasi zi in rai sau in iad. "Adevar zic tie ca astazi vei fi cu Mine in rai." (Lc. 23, 43), a zis Hristos talharului celui bun.


Bibliograph:
Parintelui Mitrofan (calugar rus din secolul trecut), Viata raposatilor nostri si viata noastra dupa moarte (talmacita in romaneste de Mitropolitul Iosif Gheorghian).
Parintele Dumitru Staniloae scria despre ea: "Cartea aceasta este socotita de mare folos credinciosilor si Bisericii intregi,"
Vol.I 1993 Ed.Anastasia.
Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

Ambalaj vs. continut - de mya la: 26/08/2004 15:15:18
(la: Despre dorinta de a fi mai tineri.)
Totul e relativ, ce inseamna tinerete dar batranete? E ca un film la care te uiti (plangi, razi, suferi acolo in sala, etc.) si cand s-a terminat filmul pleci acasa si gata, l-ai uitat. A fost doar un film...ce mare lucru, oricum nu era adevarat iti spui...

Oare nu si viata e doar un film, ceva nereal in mintile oamenilor? Daca te duci in cosmos si privesti de acolo galaxiile, infinitatea spatiului si timpului...ce mai inseamna destinul marunt al unui om? Nimic, e ca un graunte daca-l compari cu lumea cosmica, cu lumea astrala sau cu alte lumi din alte constelatii.

Vad mereu tineri care sunt deja batrani asa cum intalnesc si batrani tineri. Le citesti asta in ochi imediat. Sau exista tineri foarte intelepti dar si batrani inchistati (desi au trecut prin experiente de viata multe si teoretic inspirante). E relativa treaba.

Ambalajul (corpul) in care este spiritul uman se degradeaza de cand apare si pana la moarte, trece prin diverse cicluri. Nu exista ciclu rau si ciclu bun, noi le percepem asa...ele insa sunt mereu la fel din punctul de vedere al spiritului. Ce treaba are sufletul cu forma si starea ambalajului/corpului? Cand zic spirit ma gandesc la sufletul din fiecare om si nu la Ego-ul lui care e cu totul si cu totul altceva. Sufletul e tot timpul fericit si nu are varsta.

Oamenii traiesc astazi ingrosati in Ego-urile lor. De aici apar dorintele (diverse) si stresul continuu pentru satisfacerea lor. Daca imi doresc ceva cu mare ardoare , sa zicem o pereche de pantofi mai hoti...imi pun mintea si energia (munca adica bani) si pana la urma ii cumpar. Imediat ce mi-am luat pantofii uit de ei si vreau altceva...si tot asa. Pot sa o tin asa pana mor ca tot nu ma satisfac deplin si fara de sfarsit urmatoarele: lucrurile, cariera, banii, copii, tineretea si frumusetea prelungita cat de mult posibil. Vreau mereu mai mult ci vreau ceva care sa tina - nu ceva trecator sau care ma plictiseste.

Sufletul e fericit mereu, Ego-ul isi baga insa coada. De aici rezulta toate dezamagirile, ororile si nedreptatile din lume. Oamenii au uitat de sufletele lor. Pe urma cand le moare amantul, copilul sau si-au pierdut banii dand faliment - se incranceneaza impotriva lui Dumnezeu/mama natura si sunt suparati foc ca i-a lovit asa de dur tocmai pe ei. "De ce tocmai pe mine?", "De ce a facut Dumnezeu atatea orori pe lume?"...etc., cunoasteti placa. Cine sta sa se gandeasca ca el s-a nenorocit singur, ca-si plange de mila inutil si ca e cazul - poate - sa VADA ce e important si ce nu in lume, in viata, in viata lui. Dumnezeu (sau mama natura sau cum vreti sa-i ziceti) saracul tot incearca sa-i reantoarca la el...da' cine-l aude?!

Omul e extraordinar de egoist...isi da singur cu tesla in cap zilnic si pe urma vrea explicatii rapide si exacte, de ce are rani la cap, da' de ce sangereaza...etc.

Cel mai bine e sa te intorci la suflet (in suflet) si sa fii cu El mereu. Satisfactiile castigate sunt de nedescris si mereu noi, fara de sfarsit! Si apoi ... doar acolo nu esti niciodata singur ;-).


da,sufletul este nemuritor - de violet rain la: 26/08/2004 16:50:18
(la: Viata dupa moarte)
ceva imi spune ca exista viata dupa moarte,cred in reincarnare.Nu mai stiu exact care popor,dacii,parca atunci cand se nastea un copil ii jeleau soarta ce urma sa o aiba pe Pamant,iar atunci cand murea cineva sarbatoreau jucand si cantand,fericindu-l pe cel care a murit ca a scapat de viata plina de rautati de pe Pamnt.Eu cred ca dupa ce moare trupul,sufletul renaste reincarnandu-se intr-un copil nou nascut,nu pot da o explicatie mai exacta a acestui fenomen,deoarece aceasta nu exista,dar nu cred in rai sau in iad,asta-i cert.v.rain
suflet ratacitor - de cireasa la: 27/08/2004 13:14:01
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)

Asta e doar o parte a problemei. Bun, si eu cred ca sufletul e nemuritor dar asta nu ma linisteste cu nimic. Ceea ce ma sperie este unde anume ratacesc dupa aceea. Ce se intampla cu mine? Sunt o mie si una de teorii iar unele m-au consolat o perioada. Acum nu ma mai consoleaza nimic. Tortura fizica din aceasta lume ar putea avea un echivalent si dincolo, cine stie? E un lucru care nu-mi iese din cap. Manipularea si dominarea noastra poate continua si acolo! Ar fi frumos sa fie totul asemenea povestilor celor iesiti din coma. Dar poate ce-au vazut ei a fost una din multele iluzii in care noi(sub toate formele) suntem invaluiti. Sper din toata inima ca, credinta sa fie intradevar salvarea noastra.


R.B.
Menhirul îsi avea psihologia lui. - de DESTIN la: 03/09/2004 03:19:12
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Amintem in ultimile comentarii ca raspuns dat:

"Milenara noastra istorie, cultura si credinta dacilor, odata citite, studiate sunt reale surse ce vin sa ne vorbeasca despre nemurirea sufletului."

TRECUTUL ESTE GARANTIA VIITORULUI - DACIA STRABUNA

O dovada ce sta marturie – formidabila ideologie, pe care dacii au raspandit-o în toata lumea, prin marele flux dacian,asezand, totodata, pe langa temelia scolilor teozofice si temelia unei singure biserici.

Biserica daciana universala, dupa cum constata marele Pitagora.

Simbolul acestei biserici este bolovanul de piatra – menhirul.

Carpatii nostri devin sfinti: “Piatra Domnului” (Car ˆ piatra; pati ˆ Domn), în limba clasica armeana, care este o ramura dacica.

Menhirul este un cuvant compus: men ˆ spirit; hir ˆ hire – hirea (firea) omeneasca, în perioada ei de trecere din tertiar în cuaternar.

Menhirul = Simbolul perfectiunii si al vietii eterne.

El stabileste o norma în viata omului.

Este un nucleu divin.

Menhirul îsi avea psihologia lui.

Strabunii nostri i se închinau,cu credinta ca se adreseaza însasi divinitatii, iar în aceasta forma sadita adanc în sufletele lor, ca trimis de sus, menhirul se raspandeste peste tot pamantul.

“Sub acest înteles a patruns peste tot locul unde exista suflare omeneasca, punand temelia unui singur lacas – biserica universala si a celei dintai scoli doctrinare, desavarsite de marii initiati care le conduc.”

Pentru explicarea faptului,amintesc de profesorului arheolog Archinti, care, în cartea sa Degli steli, vorbind de menhire, spune:

“Istoria si descrierile calatorilor antichitatii, ca si arheologii moderni, au semnalat existenta unei imense cantitati de monumente brute, mai primitive decat toate monumentele cele mai frumoase ale antichitatii”. Aceste “razii”, de cea mai veche arta primitiva se gasesc raspandite în întreaga omenire. Oriunde ramane amintirea unei stravechi civilizatii”

Intalnim aceste monumente pe toata suprafata pamantului, pe ambele emisfere, în unele locuri sunt mai numeroase, iar în altele sunt dispuse la distante foarte mari si rare.

Cele situate în afara Europei sunt putine si foarte departe unele de altele, iar cea mai mare parte au aspectul de adevarate opere de arta, care au scapat atentiei arheologilor.

Cele existente în Europa starnesc de secole curiozitatea si interesul oamenilor de stiinta si inspira o teroare mistica celor din jur.

Numele lor e menhir sau menir, iar cea mai mare parte se gasesc în Franta (Bretania), Anglia, Irlada, Scotia etc., formand mari aliniamente sau cercuri sfinte (Cromlech). Noi avem Curm. Numele lor sunt luate din vechile dialecte galice.

În regiunile unde este prezent menhirul, populatia vorbeste un dialect neanteles nici de francezi, nici de englezi etc. ceea ce denota ca numele lor sant luate din vechile dialecte: menhiri, cromlechi; în Sardinia – “Pietre del circo”“ toate cu acelasi caracter religios.

Obiecte de groaza mistica, sau de teroare, de legende stranii, fabuloase si socotite opere supranaturale, ele sunt anterioare oricarei arte orientale egiptene sau asiatice.

Intrebarea este :
cum si cu ce mijloace preistoricii au putut ridica în picioare acei monoliti, menhiri, de înaltimi si grosimi considerabile atingand zeci de metri?

Asemenea monumente se afla în nordul Frantei (Armorica), în Anglia (Irlanda), în Spania, dincolo de Gibraltar, în nordul Africii.

Ptolemeu, marele geograf, le gaseste în Egipt.

Se mai semnaleaza în Rusia, prin Siberia, India, Asia (Chaldeea, Persia, Palestina), în America si peste tot pamantul.

Profesorul italian Ed Morse a descoperit grupuri de dolmene la baza muntilor situati la 10 mile de Osaka (Japonia).

În toate aceste regiuni, traditiile locale spun ca popoarele vechi îsi faceau rugaciunile înaintea acestor pietre, încredintati ca se adreseaza însasi divinitatii.

Cu ele si-au facut oamenii lacasuri de rugaciune, mari aliniamente, cercuri sacre.

Menhirul este temelia bisericii universale, temelia adevaratului ortodoxism, în sensul strict al cuvîntului.

Cu toate acestea …de ce?
Conciliul Ecumenic tinut la palatul Trulli din Constantinopole, compus dintr-o preotime influentata de Vechiul Testament, a hotarat sa se darame pretutindeni aceste pietre sfinte, oprind pana si pomenirea numelui lor.

Unul dintre membrii Conciliului a dat ordin sa se distruga pietrele sfinte din Galia.

S-a lovit, însa, de rezistenta antropologului Quatrefages, care s-a opus acestui ordin.

Pe întinsul Galiei, s-au descoperit peste 15.000 de asemenea monumente sacre, cu toate intemperiile si mai ales distrugerea oamenilor.

Pitagora spune:

“Ceea ce se misca în tine, ceea ce se numeste – tu – sufletul tau este un dublu eterat al corpului, care cuprinde în sine un spirit nemuritor.
Acest corp spiritual este organul spiritului. El slujeste sa însufleteasca corpul, care fara dînsul ar sta inert”.

(va urma in conferinta: Cum gandim?)

Bibliography:

Herodot:Historiarum Liberi IX edidit Henri Rudolph Dietsch. Editio altera Curavit H. Kellenberg vol. I Lipsiae, in Aedibus, B. G. Tenbueri, 1885;

Herodot:Traducerea româneasca publicata dupa manuscrisul gasit în manastiirea Cosula, de N. Iorga, Valenii de Munte. Tip. Neamul Rom. Soc. Pe actiuni, 1909, p. 553;

Dione Cassius: Historia romana, vol. I-V, Leipzig, Taubner, 1864;

Hoefer, tomes I-IV, ed. II, Paris, Hachette, 1865;

W. Froehner: La Colonne Trajane d’après le surmoulage exécuté à Rome en 1861-1862;

Salomon Reinach: La Colonne Trajane, Paris, Leroux, 1886;

A.D. Xenopol: Istoria Românilor din Dacia Traiana, ed. III, vol. I-IV, Iasi;

A. D. Xenopol: Materiale arheologice, vol. I si II;

Ph. Le Bas: Histoiire romaine depuis la fondation de Rome jusqu’à la chute de l’empire d’Occident, vol. II, p. 558, Paris, Didot, 1846;

Gr. G. Tocilescu: Dacia înainte de Romani, Tip. Acad. Rom, 1880, p. 594;

N. Densusianu: Dacia preistorica, Buc. Instit. De Arte Grafice, Tip. Carol Göbl, 1913, p. 1152;

Teohari Antonescu: Lumi uitate. Studii liiterare si arheologice, Iasi, Tip. Edit. Dacia, P. Iliescu si D. Grossu, 1901, p. 214
Columna lui Traian, vol. I-III, Iasi, Tip. Goldner, 1910, p. 271

Dionisiu Fotino: Istoria generala a Daciei. Trad. G. Sion, Tom I, Buc., Impr. Nat. Rom., 1859;

Teohari Antonescu: Cetatea Sarmisegetuza reconstituita, Iasi, Tip. Goldner, 1906;

Anton D. Velcu: Contributii la studiul crestinismului Daco-Roman sec. I-IV d. Chr.,Imp. Nat. Buc.;

Vasile Pârvan: Dacia. Recherches et découvertes aechéologiques, vol. I/1924, vol. II/1925. Buc. Cultura Nationala;


Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#20914 (raspuns la: #20911) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Nu te lasa!!! - de mya la: 03/09/2004 13:43:17
(la: Sunt supraponderal! De ce ma alunga lumea?)
Draga Andrei,

Am dat acum peste mesajul tau si am citit cu interes toate interventiile forumistilor.

Vin sa-mi dau si eu cu parerea daca...nu te superi. Poate ai rabdare sa citesti tot mesajul desi prevad ca o sa ma intind cu el. E greu sa scriu in trei fraze ceea ce vreau sa-ti transmit. Sper sa nu te plictisesc. Imi cer scuze daca o sa o fac. Poti sa te intrerupi cand vrei si sa treci la altceva...faci cum doresti. Sanatate taica si noroc!

Eu personal sunt de parere ca oamenii supraponderali, alcoolici, fumatori inraiti si dependenti de droguri sau de altele, etc.etc.....au o chestie mica de tot la cap. Nu zic ca esti nebun! Stai! Doamne fereste.

Zic ca sunt putin mai slabi mental...nu e nimic rau aici. Asa e lumea, fiecare are slabiciuni de un fel sau de altul. Cum le controlezi e alta mancare de peste...stai ca ajung si acolo.

Am si eu o prietena foooarte buna care de mica este supraponderala. Parintii sunt normali, fratele idem si ea...totusi este supraponderala (sau era...ma rog.). Stai sa vezi.

Dependentele astea de care vorbesc...vin de fapt din subconstient. Exista pe undeva in subcontientul tau o lipsa de ceva (dragoste, intelegere, ceva...o trauma din copilarie...ceva poate de care nici nu-ti aduci aminte acuma) si astazi incerci sa compensezi aceasta lipsa prin mancare (care te face fericit pe moment). Altii beau, altii iau droguri, altii se duc des la femei, etc...Din cauza lipsei ce-o simt in suflet se recompenseaza cu cate ceva (ce-si aleg ei).

Prietena de care-ti zic e o tipa extraordinara (am fost colege, ne stim de mult timp), foooooarte sufletista, draguta (cand nu e supraponderala, altfel...nu i se mai disting trasaturile). Tot ea este foarte vioaie, extrem de in forma, sprintena si nu greoaie. Canta la pian, e arhitecta, are preocupari diverse, etc. Are insa...ceva in subconstient. Eu am discutat cu ea in timp mult despre chestia asta si treptat am ajuns sa fim prietene la catarama, cum rar se intampla in viata. Desi nu mai traiesc in tara de ceva timp imi scriu cu ea mereu mesaje, o sun si stam de vorba, ma vad cu ea de fiecare data cand ma duc in Bucuresti, etc. etc. Cum spuneam tipa e fooooarte ca lumea.

E foarte greu la inceput sa contientizezi si sa depistezi cauza supraponderalitatii (sau a altor dependente). E dificil in primul rand pentru ca oamenii respectivi isi gasesc scuze nenumarate instantaneu de genul: mostenesc pe cineva din familie, am probleme cu glanda (hei...unii chiar au!), e de la stres (bulimie de stres cum zicea I.G. Pascu din Divertis ;-) ), am incercat orice si tot ma ingras, si daca beau un pahar cu apa si se depune, se uita lumea urat daca alerg, etc. etc. Scuzele astea ti le gasesti singur cat ai zice peste. Nu trebuie sa te justifici in fata nimanui si nici nu trebuie sa ai complexe de inferioritate cand rade lumea de tine ca esti gras (o prostie!). E plina lumea de oameni fara busola care toata viata stauuuu si vegeteaza, se uita in jur si dau din gura, rad de unul sau de altul, baga cuie, instiga...fac si ei ce pot, ce-i duce capul. Uite asa se simt mai bine si isi iarta lor toate defectele si porcariile. Da-i in colo...ce-ti pasa de ei, lasa-i in durerea lor. Orice ai face tot nu poti sa-i multumesti pe toti, ocupa-te de tine!

Transforma-te pe tine mai intai in om ca lumea si sa vezi pe urma ce-ti creste si magnetismul (oamenii ca lumea la suflet atrag prieteni si tovarasi precum ei si nu ciurucuri).

Nu te supara pe mine daca iti vorbesc asa...direct si fara ocolisuri. Insa pe undeva exista in subconstientul tau o dezamagire, ceva...habar nu am ce...si incerci sa-ti gasesti refugiul si fericirea (ca o recompensa) in mancare. Asta este adevarul!

Cel ma simplu si logic este sa te duci la un doctor nutritionist si sa discuti cu el dar foarte serios. Sa te apuci de a doua zi sa-ti schimbi viata (regimul alimentar, modul de-a respira, de-a mesteca, de-a gandi) sa te vezi cum esti, EXACT cum esti si apoi - sa-ti imaginezi cum ti-ai dori sa fi. Acorda-ti cativa ani pana la reusita, nu iti propune deziderate pe care nu poti sa te atingi (in trei luni slabesc 100 de Kg. si ma duc la concurs de manechini). Fii realist, fii cu capul pe umeri, fii sincer cu tine si nu te induce in eroare (era sa scriu oroare!).

Gandeste la rece...iesi din corpul tau si studiaza-te din afara ta ca pe un strain. Zic asa...ipotetic, fa o incercare. Ce pierzi!?

Prietena mea si-a rezolvat oarecum problema, a reusit sa dea jos vreo 30 de Kg. si arata omeneste acum. Totusi a ramas cu o mica chestie la cap si cateva complexe. Greutatea ei e mereu oscilanta insa nu mai ajunge sa fie supraponderala atunci cand sare calul ci doar mai plinuta. La ea exista din copilarie o lipsa de afectiune din partea familiei (mama are probleme psihice iar tatal a decedat cu ani buni in urma; fratele nu se implica desi e mai mare ca ea...un tip mai egoist, deh). Da' noi nu depindem de mediu si de imprejurari...suntem stapani pe noi, nu?

E foarte greu sa dai sfaturi asa...de pe margine, realizez asta - lumea e circumspecta si satula de sfaturi d-astea de la oameni care cica le stiu pe toate. Eu una, stiu ca nu le stiu pe toate...cu cat inveti mai multe cu atat iti dai seama ce putin cunosti de fapt ;-). Am si eu lipsuri si nu putine da' ma straduiesc sa le controlez...si nu e usor deloc dar nici nu e imposibil. Nu exista imposibil! Iti garantez ca poti sa faci ce vrei din tine daca iti canalizezi energia exact unde trebuie.

D-aia zic ca nu ar fi rau sa citesti cu mare atentie mesajul asta. Poate la prima citire o sa te enerveze si o sa ma injuri de mama da' daca il recitesti...asa, dupa un timp...poate gasesti aici ceva care o sa te ajute. Fa o incercare, ce zici? Injura-ma cat vrei...da' pe urma reciteste mesajul...;-).

Mi-am dat seama ca esti un tip ca lumea si sufletist, reiese clar din postarile tale. Totusi problema asta cu kilogramele in plus - reprezinta un cui pentru sufletul tau. Scapa de ea! Arunc-o, da cu ea de pamant, fa-o bucati! Sunt atatea chestii in viata de care o sa te lovesti, hai sa-ti antrenezi vointa cu treaba asta slabind. Esti la inceput de drum si trebuie musai sa prinzi un start bun ca altfel...viitorul nu se intrevede prea roz. Sa vezi pe urma ce bine o sa-ti prinda. Te redescoperi ca om si razi si tu de tine...ia uite domne' cum eram, de necrezut!

Acum la final...inchei asa...mai dur: cum domne' sa ajungi sa te domine dorintele si corpul - PAI DOMINA-LE TU PE ELE!!! Ca doar tu (cu mintea, capul si vointa) esti mai presus decat carcasa in care le porti pe toate!

Mancam sa traim nu traim ca sa mancam! La fel si cu altele...nu traim de dragul sexului, a drogurilor, a lu' mama mare sau mai stiu eu de ce.

Capul sus si nu te lasa!!! Eu sunt alaturi de tine, uite crede-ma ca daca am stat sa-ti scriu mesajul asta asa de lung (in loc sa dau la trafalete...tocmai zugraveam...;-) )... se cheama ca imi pasa si nu-mi esti indiferent!

Mult succes, rabdare si sa iasa precum VREI!

"sufletul este nemuritor cata vreme credinta este nemuritoare." - de DESTIN la: 04/09/2004 02:43:21
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Buna dinisor,


Am folosit expresia ta ca titlu al comentariului acesta,cat adevar si sensibilitate...

Cineva imi "reprosa"ca folosesc aproape de invidiat anume cuvinte...Suntem prin creatie liberi,liberi sa gandim,sa traim sa iubim alegandu-ne singuri directii si orientari spirituale...Credinta in Creator,te purifica,exista intotdeuna aceea raportare a existentei noastre la Dumnezeu.

Cat de simplu si cat de cuprinzatoare este expresia folosita de tine:

"Am sa iti spun doar ca SIMT! Simt ca sufletul nu moare. Simt ca vin de undeva.Mi se intampla lucruri pe care le-am mai trait odata. Altcandva...Port cu mine amintiri ce nu mi le amintesc si cunosc lucruri despre care nu am studiat.
Incotro ma indrept? Spre o alta viata!"

Numai prin credinta si intelepciune ca semeni vom intelege, de unde venim si incotro ne indreptam.

Incerc sintetic sa parcurg comentariul tau:scepticul,pesimistul ...acolo unde nu exista speranta si optimism...este o zona desarta,unde nici lumina nu va atinge valori reale...

Oamenii de stiinta,chiar si filozofii ...nu toti sunt sceptici.Am intalnit medici de un inalt grad profesional,ce au recunoscut :citez din memorie..."miracolele nu le poate face omul,numai Dumnezeu..."

Cu bine,

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#20977 (raspuns la: #20943) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Zodiile in caz de moarte - de mirelavus la: 15/09/2004 22:12:33
(la: Banc: doi mosi pe o banca...)
Cum se descurca zodiile in cazurile de moarte
clinica?

Berbec-" Cine-i seful aici? Vreau sa-l vad pe Zeul
Suprem acum! Sunt mort? Zau, nu am crezut ca mi se
poate intampla chiar mie!! De unde pot sa fac rost de
un palat de cristal luminat ca ala??"

Taur: Parasindu-si corpul, Taurul realizeaza ca nu
mai are stomac si se intoarce instantaneu in corp,
fara sa vada tunele, lumini sau entitati ceresti, ceea
ce il face sceptic pentru tot restul vietii

Gemeni: Ideea de baza in cazul Gemenilor nu este
experienta in sine, ci felul in care o pot infrumuseta
atunci cand o povestesc ( sau o scriu) . De vreme ce
Gemenii se simt bine in orice lume, mai putin intr-una
fara telefoane, internet sau alte mijloace de
comunicare, se intorc in corp destul de repede- iar
gura are tendinta de a functiona inaintea restului
corpului

Rac: Racii traiesc cam 125 ani si, in general, nu au
de-a face cu moartea aparenta. In schimb, din cand in
cand, se pot apropia de ceea ce restul numesc "
viata", atunci cand isi fac curaj sa iasa din casa
pentru cumparaturi.

Leu: " Nuuuuuuuuuuuu....NU am murit! Nu, nu nu!!
Cine-s aia in alb? Ce naiba canta acolo..? Suna
complet aiurea. Eu pot sa cant mai bine! Unde e
dirijorul? Vreau un microfon acum! Si nu ma deranjati,
decat
daca e vorba de un impresar important!"

Fecioara: Dupa 60 ore de munca in continuu, Fecioara
pica franta si paraseste corpul, ajungand intr-un
tunel de lumina ce straluceste de curatenie..insa, in
curand, incepe sa se ingrijoreze la gandul ca cei
dragi au ramas singuri si fara ajutorul ei, asa ca
revine in corp instantaneu, se ridica, spune ca e ok
si se uita la ceas pentru a vedea daca nu cumva e in
intarziere.

Balanta: In corp, in afara corpului, in corp..in
cele din urma spiritul se hotaraste sa iasa...Balanta
vede un tunel la capatul caruia se afla o fiinta
luminoasa. " Sa fie Isus? Stai asa...poate e Kwan Yin.
Hainele alea sunt stilul ei". Nereusind sa se
hotarasca
daca sa traverseze tunelul ( ce ar fi moartea daca
nu ai cu cine sa o imparti??) , Balanta se trezeste
inapoi in corp din greseala, iar primul gand este sa
deschida o agentie matrimoniala pentru suflete..

Scorpion: De vreme ce majoritatea Scorpionilor au 9
vieti, acestia sunt tentati sa experimenteze multe
feluri de moarte aparenta ( uneori provocata de ei
insisi). Cand se despart de corp, o foarte mica parte
din ei traverseaza tunelul de lumina fara a intalni o
fiinta astrala cu care sa faca sex. Intrebati pe
cine ar dori sa intalneasca la celalalt capat- 75% vor
numi vampirul preferat, iar Meduza este urmatoarea
optiune.

Sagetator: Parasindu-si corpul, Sagetatorul nu se
poate abtine sa nu rada de felul stupid in care a
facut-o. Dupa ce reuseste intr-un fel complet
aiuristic sa strapunga tunelul de lumina, refuza sa se
intoarca in corpul pe care a incercat sa il abandoneze
atata timp , printr-o serie de accidente datorate
neindemanarii proverbiale. Deoarece este foarte curios
daca religiile "organizate" sunt valide, profita de
ocazie pentru a invata cateva lucruri esentiale...pana

cand, satule, entitatile astrale, il trimit inapoi in
corp , pentru cat mai mult timp posibil

Capricorn: Capricornului ii ia ceva timp sa realizeze
ca a murit, mai ales ca pe lumea celalalta sunt locuri
speciale, amenajate ca niste birouri, in care sunt
instalati Capricornii. Un domn batran si distins le
inmaneaza un manual numit" Cum sa reusesti in
afacerile
astrale", un exemplar de "evaluarea muncii" ( pentru
profani- evaluarea faptelor bune si rele din timpul
vietii) si o nota roz (reinviere). Capricornii se
intorc destul de repede in corp, nefiind capabili sa
indure existenta non-fizica

Varsator: Varsatorul ajunge in Rai, vede ca nu este
condus prin consens si se duce in Iad, unde macar e
anarhie si regulile sunt facute pentru a fi incalcate.
Intr-un mod ironic, experienta Varsatorului e destul
de traditionala- Dumnezeu- Tatal, Sf. Petru, coruri de
ingeri, etc, deci un alt motiv pentru a opta pentru
Iad. O data ajuns acolo, il enerveaza la culme pe
Satan & co. cu ideile lor de reforme, asa ca sunt
trimisi de urgenta inapoi in corp.

Pesti: Dintr-un motiv sau altul, Pestii nu prea
obesrva moartea aparenta. In schimb, intr-o zi de
munca normala, multi Pesti spun ca vad fiinte cu
figuri suferinde care le spun intr-un mod calm sa se
intoarca in corp.

Tomorrow Never Dies!



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...