comentarii

creaturi mitologice


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Raspund - de Cezar Pricop la: 30/06/2004 17:34:53
(la: Femei, noroace. La limita.)
Cum spuneai, e frumos să scrii ceva, dar se mai şi studiază. Există un fel trap etimologic de liceu, ori al DEX-ului (cum prinzi ceva, dai fuga la DEX şi gata, ştii), sau şi mai spectacular, un fel de ştii şi câştigi pe semiotică (pe la Litere ziceau unii „Semitică”). Dar acuma se joacă altceva: etimologia culturală. Altfel spus, să-i lăsăm pe liceeni să ştie că „zână” vine din albaneză, măcar atâta să ştie şi ei, iar noi să trecem la interferenţe culturale, nu de sintagmă - cu liniuţe.

Că doar am zis din titlu: „La limită” - dar acuma ştiu, e prea subtil. De aceea revin şi răspund, dar cât mai scurt.

A mai existat şi un război cultural între Bendis, zeiţa geto-tracilor şi Diana, omoloaga romană. Primul care a scris despre asta a fost Dimitrie Cantemir în Descripţio Moldaviae, pune şi citeşte-o. Apoi, Mircea Eliade, în "Istoria credinţelor şi ideilor religioase", Cartea Românească, 1988, la pag. 245, explică cu claritate similaritatea imaginală a Dianei cu Sînzîiana. Gheorghe Muşu în "Din mitologia tracilor", Cartea Românească, 1982, pag.49, scrie şi el cam acelaşi lucru. Dar Ioan Petru Culianu spune şi mai convingător: „Întra-adevăr, creaturile miraculoase numite zâne sunt deosebit de populare la români: or, numele lor derivă de la teonimul latin Diana.” (Ioan Petru Culianu, "Eros şi magie în Renaştere. 1484" Nemira, 1999, pag.336,337)
Trebuie să amintesc aici că zeiţa Diana era tare populară printre legionari, aşa se explică toată povestea mea.

Adevărat, albanezul "zanë" (nu aşa cum îl scrii tu) are aceeaşi rădăcină, la fel sârbul "yana", dar e numai o prelucrare silabică, eu m-am referit la cu totul altceva. Aşa că, vrei nu vrei, cel care „sună apropiat” - aşa cum zici - eşti numai tu.

Totuşi, eşti unul „cu carte”, aci; se pare că printre cei mai „citiţi” - dar ce anume?
#17067 (raspuns la: #16538) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Faceam aluzie la ...mitologia - de RSI la: 07/10/2005 13:20:51
(la: Trancaneala Aristocrata "6")
Faceam aluzie la ...mitologia greaca, cu printul troian Paris care a fost in "juriu" si a dat marul de aur "miss Olympus" Afroditei,
ceea ce le-a suparat groaznic pe celelalte zeite,
care au decis sa-l pedepseasca pe Paris si sa distruga Troia.
Asa a izbucnit razboiul troian.
Eu nu vreau sa se supere pe mine nici una din "zeitele" Cafenelei asa ca ma "dau" mai neutru ca Elvetia!... ;D
=================
"- Dubito ergo cogito"
"- Cogito ergo sum"

Descartes
#77309 (raspuns la: #77307) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Creaturi imaginare spui ... ? - de Eramarth la: 04/04/2006 19:48:49
(la: de ce credeti in dumnezeu?)
In mediile "non-stiintifice" se sustine ca realitatea este non-materiala si universul este mental. In mediile stiintifice s-a constatat ca, in experientele care tin de fizica cuantica, experimentul interactioneaza cu mentalul subconstient al experimentatorului. Fizica actuala are, printre altele si dilema cate dimensiuni exista, de fapt, 7, 11, ... si nu se mai pune problema ca nu ar exista decat 3 dimensiuni. Pentru noi, oamenii, prezentul este o fictiune. Nu putem percepe decat trecutul, si gandi la viitor (intre momentul aparitiei unui stimul si constientizarea lui trece un interval de timp, NU este instantaneu). Daca timpul si spatiul ar permite, as putea da inca multe exemple de "ciudatenii, creatii si creaturi imaginare". Crede-ma este f.f.f. hazardat sa afirmi despre ceva ca este imaginar, maiales ca nici nu prea stim cum sa definim imaginarul si sa-l deosebim de real. Ca o paranteza, exista elfi, gnomi, ondine, dwarfi, dragoni si inorogi si multe alte creaturi, deloc imaginare. Nu le intalnesti la tot pasul pentru ca nu poti/vrei, inca, sa le vezi.
#115416 (raspuns la: #115406) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
paul - de donquijote la: 18/10/2006 13:20:53
(la: de ce credeti in dumnezeu?)
eu nu cred ca a fost ceva creat vreodata.
dar, pentru sustinatorii toriilor creationiste de tot felul, daca raul a aparut in mod 'spontan', e adevarata cel putin una din consecinte:
1. daca ceva poate apare necreat, tot universul poate apare necreat deci nu e nevoie de creator,
2. creatorul nu este atotputernic daca poate apare ceva fara voia sa.

discutia se purta in jurul conceptiei de diavol, care nu exista in vechiul testament. dupa parerea mea introducerea diavolului e o 'involutie' de la monoteism la politeism.
mentionez ca si in mitologia vechilor greci era ierarhie in cea ce priveste putereea zeilor plus tot felul de semizei si eroi (ce pot fi comparati cu ingerii, heruvimii si alte creaturi din mitologiile religiilor mai moderne).

crestinismul nu sustine creatia a doua entitati la fel de puternice, (explicatia despre diavol e cam balbaita si nefondata, desi asta e alta chestie), dar judecand logic, cum infinitul nu poate fi comparat cu alt infinit, nu poti compara puterea a doua entitati supranaturale, doar daca puterea lor e finita, comparabila, caz in care ideea de dumnezeu atotputernic si atotstiutor (vezi si cartea lui iov, de ce a trebuit 'sa-l incerce' daca stia totul, doar n-ai sa afirmi ca d-zeu e rau sau sadist in limbaj modern cum ar rezulta din poveste daca ar fi citita de un extraterestru neindoctrinat cu povesti creationiste) e contrazisa.
#152009 (raspuns la: #151981) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Fara profetii si creaturi, - de jeniffer la: 21/10/2006 18:47:27
(la: Stationarea interzisa in Paradis)
Fara profetii si creaturi,
aceeasi cale pentru toti,
ogor de-o parte si de alta pravalie
iar la biserici, profeti din vechime
unde se inchinau la zeitati.
Din nou pentru Dan Calin - de Ingrid la: 14/10/2003 15:39:55
(la: A existat holocaust in Romania?)
Despre trenul mortii, plimbat pe ruta Iasi-Calarasi(Ialomita), iata "amintiri" culese dintr-un site probabil neolegionar :
"Viorica Agarici – mit si adevar in problema "Trenului mortii"

Din capul locului declar ca nu am intentia de a nega sau minimaliza tragicele evenimente petrecute la Iasi in iunie/iulie 1941, care s-au derulat pana in gara Romanului. Despre asta s-a scris si se va mai scrie mult, incat modesta mea contributie s-ar pierde ca o picatura de apa intr-un ocean de venin. In schimb, voi aduce cateva elemente noi legate de cele intamplate la Roman. Cititorii au latitudinea sa le arunce in talgerul balantei ce li se va parea mai adecvat.

Asadar, la gara din Roman - Era in fatidica zi de 3 iulie 1941, cand s-a anuntat sosirea, in tranzit, a unui tren cu evrei deportati din Iasi. Pentru fetele de la Cantina Crucii Rosii, ca si pentru personalul punctului sanitar din gara condus de doctorita Veronica Falcoianu (foto alaturata), situatia parea similara cu cea a trenurilor de raniti cu stationare scurta, avand alta destinatie. In acest rastimp, li se acordau, in vagoane, ajutoarele umanitare si medicale necesare. Totusi, judecand bine, medicul de serviciu la punct in acea zi, in unire cu echipele de la cantina, au inteles ca situatia actuala va fi oarecum diferita. Din aceasta cauza au chemat-o in ajutor pe doamna Viorica Agarici, presedinta Filialei locale a Societatii nationale de Cruce Rosie. Dansa a venit fara intarziere, insotita de vicepresedinta, d-na Eliza Vargolici si de medicul primar al judetului, dr. Stefan Pasov. In urma lor a sosit si seful Comenduirii Pietei, cpt. I. Cocaneanu.

Din primul moment, duduia Viorica a inceput a-si organiza echipa cu care avea sa intre in actiune. Din aceasta faceau parte: Sofia Lazarescu (sefa cantinei), invatatoarele Zoe Iacobescu, Elena Taune si Maria Curelescu, tinerele Mura Hagiaturian, Rodica Lazarescu si doua maici detasate de la manastirea Agapia. Intre timp, cpt. Cocaneanu a luat informatii suplimentare de la biroul de miscare al garii, de unde s-a intors foarte posomorat. Cand au iesit pe peron, cantinierele cu tavi si cosuri cu de ale gurii, 4 soldati cu caldari cu ceai, doctorita Falcoianu insotita de of. san. V. Toma si infirmierele voluntare de Cruce Rosie, purtand medicamente pentru urgente si material de pansat, Cocaneanu s-a apropiat de d-na Agarici, soptindu-i ceva la ureche. Cei prezenti au spus ca niciodata n-au vazut-o decat blanda si amabila, dar acum si-a iesit din sarite!

Deodata intra trenul in gara - o garnitura lunga cu vagoane de marfa ("bou-vagon" cu portierele zavorate) din care razbateau voci disperate, cerand ajutor si apa! Pentru acest tren insa era un Ordin de la Comandatura militara germana din Iasi, ca nimeni sa nu se apropie.



Interventia Reginei-Mama (Relatare a doctorului Nicolae Horga, radiolog sef la Spitalul Precista)

La aflarea acestui ordin d-na Viorica Agarici i-a cerut cpt. Cocaneanu sa intervina pentru a fi deschise vagoanele si a se putea acorda asistenta medicala celor din interior. Cpt. Cocaneanu l-a contactat telefonic pe generalul de Divizie Stefan Ionescu, prefectul judetului Roman care tocmai atunci se pregatea sa intampine pe Regina Mama Elena, sosita intr-o vizita la spitalul din Roman.

Prefectul i-a expus Reginei situatia disperata din gara chiar in Spitalul Precista Mare (atunci Z.I. 448). cand se faceau prezentarile si i-a raportat tot ce se intampla in gara. Revoltata, regina l-a trimis pe aghiotantul ei pentru a verifica daca informatia este adevarata. Cand aghiotantul s-a intors si a confirmat cele spuse de prefect, Regina i-a cerut generalului Stefan Ionescu sa-i inlesneasca legatura cu generalul Ion Antonescu, care se afla in trenul Patria, aflat in exclusivitate la dispozitia sa. Regina cerandu-i sa ordone deschiderea portierelor si acordarea asistentei medicale evreilor din tren.

In tot acest timp, d-na Agarici a dus o adevarata "batalie" cu soldatii germani care pazeau si ei trenul. Ea a pasit hotarata inainte, facand fetelor semn sa o urmeze. Trebuiau sa strabata distanta pana la linia a 4-a, unde fusese tras trenul cu deportati, semn ca nu va avea cale libera. Prioritate aveau atunci trenurile militare germane si romanesti, care goneau spre front. Asa incat avea de stationat un timp, exact cat era nevoie a intra cu ajutoarele cerute. Soldatii germani, cand au vazut ca grupul de persoane in alb se apropie hotarat de trenul lor, le-au iesit inainte, cu pistoalele mitraliera intinse si strigand: "Zuruck Verboten!" (Indarat! Oprit!). Era o prima somatie. D-na Agarici, fara teama, li s-a adresat pe acelasi ton: "Verflucktes Gesindel, auf die Seite!" (Creaturi blestemate, la o parte!). Cpt. Cocaneanu, stiind de ce sunt in stare acesti ostasi fanatici, din trupele SS, a venit in graba rugand echipa sa se intoarca pe peron, caci la o a doua somatie, acestia vor trage in plin. A fost un moment de panica. Fetele si soldatii cu caldari au facut cale intoarsa. Numai duduia Viorica Agarici s-a repezit ca un glonte in fata locomotivei, prinzandu-se cu mainile de ea si a inceput a striga cat tinea o gura ca daca nu se deschid portierele vagoanelor, pentru a se acorda ajutor detinutilor, ea ramane acolo pana ce va trece trenul peste dansa!

In timpul acesta, nemtii isi vedeau linistiti de treaba, asteptand momentul cand vor putea ordona pornirea trenului, cu riscul, de a strivi romanca aceea furioasa... La amenintarea cu pistolul in piept a unui ofiter SS, Viorica Agarici a raspuns: "Wenn Du mich schiesst, schiesst Du deine Mutter!" (Daca ma impusti pe mine, o impusti pe maica-ta!).

Intre timp, generalului Ion Antonescu, informat de cele intamplate la Roman si neavand autoritate asupra militarilor germani care nu permiteau asistarea detinutilor, a luat legatura cu Comandantul al Armatei a XI-a germana, generalul colonel Eugen von Schorner solicitandu-i aprobarea celor solicitate de regina Mama. Acesta, in cele din urma, a ordonat asistarea deportatilor din trenului cu evrei.

In sfarsit au fost date la o parte usile de la un vagon, le-a aparut o scena de infern: vii si morti, claie peste gramada, cu imbracamintea sfasiata zaceau intr-un namol de fecale si urina. Era prea din cale afara! Pentru a nu alarma populatia orasului (din care peste 7000 erau evrei), care prinzand de veste, incepusera a aflui spre gara, s-a convenit ca trenul sa fie impins indarat, la Sabaoani. Acolo fura deschise toate vagoanele iar cei morti, dupa ce au fost verificati de cpt. Dr. Radu Popovici, chirurgul Spitalului Militar (venit si el cu sanitarii sai, foto alaturata), au fost depusi intr-o groapa sapata ad-hoc in dosul garii.

Dupa intoarcerea trenului in gara dintre cei vii, cei bolnavi au fost consultati de doctorita Falcoianu, o parte din ei fiind internati in Spitalul Militar pentru ingrijirile necesare. Intre timp, dr. Stefan Pasov, medicul orasului, colaborand cu Presedintele Comunitatii evreiesti, dr. med. Reznic Meer, au organizat transportarea, cu randul, a tuturor deportatilor valizi la baia Companiei a IV-a Sanitara de langa gara, unde au fost curatiti, reechipati cu haine noi, hidratati si alimentati, cu ajutorul si pe contul Comunitatii. Bineinteles, sub paza severa, pentru a se evita dezertarile. La randul lor, prin grija Companiei a IV-a sanitare, toate vagoanele au fost spalate, dezinfectate si capitonate pe jos cu paie proaspete, peste care s-au intins cearceafuri.

A doua zi, 4.VII.1941, cu obloanele descuiate, trenul - fost pana aici ???al mortii" - s-a repus in miscare. Pe parcurs, oprind in garile mai mari, se deschideau usile vagoanelor pentru ca echipele de Cruce Rosie sa poata controla si asista deportatii. E drept, ici - colo se mai auzea si cate o huiduiala, venita din partea unora, dar asta nu a influentat cu nimic tinuta ocrotitoare a organelor oficiale. Ajunsi cu bine la Calarasi (pe Dunare), la predare in lagar au fost numarati 776 de oameni. Precum se stie, in 1944, au fost eliberati cu totii.



Epilog

1. Prin anii ‘50, dupa razboi, victimele, in numar de 53, dezgropate la Sabaoani (nu "370" cum gresit s-a scris!), carora li s-a adaugat mortii in numar de 360, depusi anterior la Mircesti, au fost aduse la Cimitirul Israelit din Roman, unde au fost reinhumate in doua gropi comune alaturate, peste care s-au turnat placi de beton cu dimensiunea de 3/10 metri. Din cele de mai sus rezulta ca, daca intre Mircesti si Roman, cale de 20 km, si-au pierdut viata inca 53 de oameni, fara "minunea" de la Roman, la Calarasi ar fi ajuns numai cadavre.

A fost in mod incontestabil, meritul duduii Viorica Agarici, de a-i fi salvat pe acestia. Dar nu numai al ei, singura; fara concursul tuturor persoanelor sus mentionate, n-ar fi reusit aceasta performanta. Ii reamintim: capitan I. Cocaneanu, general divizie Stefan Ionescu, vicepresedinta Crucii Rosii romascane, Eliza Vargolici, cei trei medici cu ajutoarele lor. In fine, dar nu in ultima instanta, acordul in acest sens al conducatorului statului (si prin concursul prompt al Reginei Mama Elena), a tras mult in cumpana. Mai e nevoie sa amintim si compasiunea populatiei romascane (crestini si mozaici la un loc) care au contribuit cu totii la usurarea suferintelor atator oameni inocenti...?

2. La urma, inca ceva despre doamna Viorica I. Agarici, eroina acelor zile. Dupa anii 1949, a fost despuiata de toata averea ei (proprietatea de la Calugareni, jud. Roman, casa din oras de pe str. Alexandru cel Bun etc.) si aruncata in strada, fara chip de subzistenta. A avut totusi noroc de cateva familii romascane care i-au intins atunci o mana de ajutor. Familia av. Mart a primit-o intr-o odaita, iar dintre evrei, dr. medic Iosif Abraham si fotograful Jack Reinstein organizau lunar, pentru ea, o cheta (bani marunti), pe care doamna nu voia sa-i primeasca decat sub forma de recompensa pentru meditarea unor copii (printre care si elevul Radu Cozarescu). Desigur, fiind retinuta in casele acestora si la masa de pranz. In fond, era adusa in pozitia de cersetoare. De altfel, si umbla cu cosnita de papura in mana, unde i se mai arunca cate ceva...

Ar fi plecat din Roman, dar nu avea unde: sotul, mort de gangrena apendiculara in spitalul de aici (nu la Iasi, cum s-a scris!), cei trei fii, Georgel, Vasilica si Costache, bagati la puscarie... Abia in 1967, Georgel fiind eliberat, s-a mutat la dansul, in Bucuresti. De atunci si-a adus aminte si Federatia comunitatilor evreiesti de meritele doamnei Agarici, fixandu-i o mica renta viagera.

Acum, eroina de la Roman isi doarme somnul de veci intr-un cimitir din Bucuresti, in vreme de copacul sadit in amintirea ei, pe "aleea dreptilor" de langa Rechowot (Israel), creste falnic.

Dr. Epifanie Cozarescu

#1330 (raspuns la: #1328) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Si Ion Caraion - de Ingrid la: 19/11/2003 10:57:18
(la: Cele mai frumoase poezii)
Te-am asteptat la toate trenurile vietii mele...
Polare zapezi rebele...
Întotdeauna am venit la gara,Doamne
mai devreme decat pleca trenul.
Si te-am asteptat la toate trenurile vietii mele,
sa te-ntampin.
Ma vedeau cum bat campii-n
zadar - copiii,acarii,vântu-limbut.
Tu n-ai venit.Sau ai trecut
fara sa cobori.
Habar n-am in care tren ai fost ori
unde si la ce ti-i fi dus...
Câte lumi n-au rasarit Câte n-au apus,
pâna se-nerase de tot si timpul incepuse sa se
termine si sa se faca urât!
Acuma,ca-i asa de tarziu incât
nu va mai trece nici un tren si nu va mai fi nici un an,
mi-nchipui c-ai fost in fiecare din ele
insa erai obosit ca un elan
pe care-l fugaresc la pol haita de iele
si spaima si figul
ca atipisesi,ca visai si de aceea
n-ai mai aparut la geam,n-ai mai coborât
n-ai mai pus pe nimeni de paza la digul
dintre mocirla si stele
dintre urât si urât.

Cum isi asteapta femeia
iubitul din razboaie,
te-am asteptat la toate trenurile vietii mele -
in soare ,in ploaie,
pâna m-am destramat...
insa tu n-ai mai gasit semnul,aleea
(Nici adevarul nu-i adevarat),
dramul de drum
pe care apucand sa dai de timpu-ntalnirii.
Ca strigoii mitologiei Asirii,
îi fi calatorind si-acum
prin cine stie ce naprasnice ierni sau toamne,
prin cine stie ce vraiste,ce vreme,ce putred,ce tinä.

Trezeste-te,Doamne,
sa n-ajungi in tara straina!


Ucenici - de Dinu Lazar la: 22/11/2003 12:40:56
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Problema e mai complexa.
Nu am asitenti, ucenici, studenti sau elevi.
Acum vreo 10 ani am incercat sa predau fotografie la Academia de Arte din Bucuresti, pe linga sectia de Grafica Publicitara, dar pe urma s-a infiintat sectia foto si nu am mai intrat in "jocuri" asa ca mi s-a spus "valea".
Am mai incercat sa imi dau cu parerea pe ici pe colo, pe listele de discutii si forumurile foto romanesti, chiar am fondat cindva cu un prieten un sit de educatie fotografica, www.fotomagazin.ro , dar reactiile stirnite au fost de natura sa imi dau seama ca e mai bine sa stau la locul meu, si fac fotografie cind pot, cum pot, cind imi place, cum imi place, fara sa ma raportez la nimic si fara a incerca sa stirnesc valuri si virtejuri care ma fac sa pierd timp si atita tot.
Ca demonstratie a celor spuse as da doua linkuri:
http://www.badorgood.com/detailq.php?id=127
si mai ales
http://www.badorgood.com/detailq.php?id=126
unde citim diverse printre care si:
=================================================
Dinu Lazar este un manunchi de inconsistente si reactii contradictorii si mojicii care totusi sunt acceptate acolo unde altii sunt admonestati pe loc. El se poarta ca reprezentarea in piatra a imaginii unei zeitati indiene atunci cand ceva i se pare prea marunt ca unul ca el sa se oboseasca sa cerceteze si ca manifestarea acelei creaturi supranormale in inchipuirile bietilor adulatori atunci cand i se aduce vreo critica fie direct fie indirect.
=====================================================
Ar mai fi interesant linkul
http://www.badorgood.com/detailq.php?id=118
unde spun ca:
======================
Eu am peste 500 de pareri si sfaturi postate. Dar numarul imaginilor proaste puse mi se pare mult mai mare. In fiecare zi apar alte si alte productii subculturale, care arata o incultura si o redusa sau inexistenta capacitate a autorului de a intelege ca fotografia nu e un sport, nu e o minuire a unui obiectiv sau aparat, ci un mijloc de comunicare. Cum pune unul mina pe un aparat se bucura si ne omoara cu o productie, fara sa comunice nimic, fara a avea nimic de spus. E jignitor totusi. Si de facut, nu stiu ce s-ar putea face. Poate ar trebui pus degetul pe rana si aratat celui ce e redus ca e redus, celui ce e incult ca e incult, celui ce nu stie ca nu stie. Ce nu stie, nu are decit sa invete singur, Internetul ofera atitea posibilitati.
Oricum, asistam la o tiranica avalansa a prostiei in limbajul fotografilor romani, cu atit mai de neinteles cu cit e asa de usor de citit si de invatat ce trebuie facut ca sa faci o imagine buna. Revin: fotografia e un mijloc de comunicare. Mie multi imi comunica un gol spiritual si intelectual uluitor si nu pot sa ma opresc din mirare. Fotografia inseamna si munca si autoevaluare si dorinta de a invata. Aici nu se vede asta, din pacate.
=================================
Deci nu am ucenici, parerea de mai sus nu mi s-a schimbat in anul care a trecut, pe masura ce trece timpul nici nu vreau sa am ucenici, si ca sa fiu sincer nici nu si-a manifestat nimeni dorinta; acum ar fi oricum tirziu, nu mai vreau sa am de a face cu nimic din ce ma inconjoara si care ar putea sa ma fac sa nu acord toata energia si atentia fotografiei mele.
Apoi, la atitia profesori si specialisti in fotografie, ce sa spun, eu lipseam... conform celor citite mai sus.

Dinu Lazar
#4941 (raspuns la: #4918) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
dupa ce am citit aceste carti - de mama la: 25/11/2003 00:29:41
(la: Carti ce ne-au marcat existenta)
mi-a marcat existenta:
MITOLOGIA
greaca
indiana
germana
romana
norvegiana/suedeza

am o intrebare:unde se incadreaza Sinbad marinarul?
sau Sindobado (personajul din desene animate pe care il iubeam atat de mult copiil fiind si pe care il mai iubesc si acum?

pedeapsa capitala sau moarte - de (anonim) la: 25/11/2003 10:56:57
(la: Pedeapsa capitala sau inchisoare pe viata?)
Totusi mie mi se pare ca noi oamenii nu avem dreptul sa luam viata cuiva. Poate inchis in cele mai rele conditii l-ar face pe vinovat sa se simta mult mai rau. Daca ar fi omorat, el ar scapa de furia oamenilor, poate de propria sa constiinta, dar asa trebuie sa indure viata, daca se mai poate numi viata conditiile mizerabile din inchisori, si atitudinea respingatoare a celor din jur. Sunt studenta la drept, tatal meu este avocat, am vazut si eu multi monstrii, creaturi ce nu se pot numi oameni, dar parerea mea este ca inchisoarea pe viata fara eliberare conditionata, in mizerii, si nu in conditii de lux cum sunt unele inchisori este o metoda mai buna.
te-ai aprins, anita 47 ... - de (anonim) la: 15/12/2003 12:22:30
(la: Evreii si o manie curioasa..)
Identitatea mea nu e nici un secret. Mi-e doar lene sa tot subscriu pe orice site unde se pot purta discutii...

Mda. Poate ca am atins doar un aspect al lucrurilor. Imi cer scuze daca a parut ca am ceva cu o etnie anume. Doar ca s-a facut extrem de mult tapaj pe suferintele etniei cu pricina, in timp ce suferinte ale unor popoare / populatii intregi (de etnii amestecate) sunt uitate cu desavirsire. Nu mi se pare deloc corect.
Ca sa revin la raspunsul aspru si sever al anitei47, mai caut un nod in papura si intreb de ce miscarea sionista incuraja din greu intemeierea kiboutz-urilor cam de prin anii '20 incoace desi conform statutului teritoriului respectiv erau actiuni ilegale ? Si mai am un nod in papura si intreb de ce se intemeiaza in continuare colonii in teritorii recunoscute international ca fiind palestiniene ? Imi cer scuze daca sunt lipsit de bun-simt cu intrebarile mele... si nu mai continui fiindca papura aia ar trebui sa fie tare lunga ca sa incapa atitea noduri... Fac doar remarca ca o tara cu serioase probleme de securitate ar trebui sa umble la cauzele problemelor si nu la manifestarile lor. Nu faptul ca exista palestinienii constituie cauza problemelor Israelului.
In legatura cu crimele politice. Nu, nu ma iau de nici o etnie. Vreau doar sa subliniez ca fiecare etnie / popor are ciurucurile lui si ca ar fi foarte bine sa le ia in consideratie si pe astea inainte de-a face bloc impotriva unor ciurucuri dinafara. Ciurucurile astea fac deservicii la fel de grave ca si amenintarile externe.
Dar discutii din astea am putea purta pina la sfirsitul timpurilor fiindca in fiecare loc si in fiecare neam exista astfel de intimplari si astfel de creaturi omenesti.
Ceea ce remarc, insa, e ca dai tare, anita47, si asta inainte de-a te lamuri despre ce e vorba. O fi vreo deformatie legata de securitatea personala... Numai ca aici discutam si schimbam idei, nu atentam nici la persoana, nici la etnia si nici la demnitatea interlocutorilor.

In speranta ca nu am plictisit si enervat pe nimeni, toate cele bune.
Calin
#6607 (raspuns la: #6577) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Decat muncitor la noi, mai bine somer in Vest!... - de ARLEKYN la: 20/12/2003 13:38:34
(la: Romani in strainatate)
Imi spunea deunazi un cunoscut "de dincolo" ca in Romania, la 14 ani de la Revolutie, totul este nebulos, saracacios si trist. Ca tot romanul patriot, am fost tentat sa-l contrazic. Am incercat insa pentru o clipa sa trec de partea cealalta a baricadei si sa vad lucrurile din punctul lui de vedere. Ei bine, in secunda urmatoare, am realizat ca "de dincolo" situatia de la noi nici nu are cum sa se vada altfel. Legi proaste maresc si mai mult puterea discretionara a functionarului public corupt, pentru ca apoi sa se schimbe de la un an la altul si sa arunce totul intr-o fundatura muceda, gaurile negre se perpetueaza de frica celor care ar putea iesi in strada, orasele raman mizere, iar saracia este dusa pana la limita supravietuirii.

Sa-l acuzi atunci pe somerul care vrea sa plece cu tot dinadinsul din tara pentru ca nu mai poate sa ia de Craciun nici macar o portocala copilului sau? Pai, sa nu-l acuzam, caci iata ce spun cifrele. In vreme ce in Olanda sau Belgia, ajutorul de somaj reprezinta 80% dintr-un consistent salariu minim (1.249, respectiv 1.266 euro), la noi s-a gasit mai cu cale ca omul fara slujba sa primeasca doar 75% din cei 62,5 de "euroi", cat reprezinta brutul nostru lunar. Cand a venit insa vorba de TVA, legiuitorul "istet" si "cu mila" de compatriotul sau nu a facut referendum, ca-n Elvetia, unde natiunea a votat in corpore pentru TVA de numai 6%, ci ne-a trantit dintr-o data una de trei-patru ori mai mare, asa, ca nu cumva sa ne ridicam cu burta de la pamant, ci s-o ducem de pe o zi pe alta, tot taras, tot pe coate si pe genunchi.

Cu 47 de euro, cat reprezinta 75% din salariul nostru minim brut pe economie, am ajuns sa fim priviti de straini ca o a opta minune a naturii, ca niste creaturi de poveste, precum bacteriile care traiesc fara aer. Pai, cum sa nu se minuneze un somer luxemburghez de noi ca inca supravietuim, cand el primeste 1.094 de euro ajutor de somaj si se gandeste ca o duce greu? Stiti ce populatie are Luxemburgul? Doar 410.000 de locuitori, adica de vreo cinci ori mai putin ca Bucurestiul.

Tinem insa musai sa platim, in 2007, la momentul aderarii in UE, acelasi pret la gaze, la benzina, la absolut orice, precum micul luxemburghez. Ca asa vrea UE. Ca lor nu le pasa de noi inteleg, dar ca nici alesilor nostri nu le da prin cap ca-n felul asta nu vom scapa de saracie nici in 30 de ani, asta e mai greu de inghitit.

Practicand exasperantul, masochistul stil al taiatului cracii de sub picioare, ca nu cumva sa luam viteza, vom avea aceeasi zi a cartitei, in care noi ne facem ca muncim, iar ei se fac ca ne platesc.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Crede si nu cerceta!...
Kinkade/ Alma-Tadema - de Florin Firimita la: 03/01/2004 22:48:57
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")
Comparatia dintre Alma-Tadema si Kinkade....Desi nu pot spune ca prefer kitsch-ul englezesc celui american, cel putin pictorul englez a avut ceva urme de talent, in timp ce Kinkade este ceea ce in Romania am fi definit drept "pictor de bilci." Alma-Tadema, de care nimeni n-a auzit astazi, a fost foarte popular in timpul vietii. A fost fascinat de Egiptul antic, si in general, de viata grecilor si romanilor antici. Prin 1850, englezii cultivau acesta sentimentalitate dulceaga, teatrala, reprezentata prin fecioare cu obrajii roz pe fundalul unor tufisuri de trandafiri, figuri androgine cintind la harpa, etc, un alfabet visual conceput pentru a le justifica tendintele decadente mai mult sau mai putin latente. Una dintre caracteristicile kitsch-ului este tendinta de a cenzura originalul, de a inlocui originalul cu o copie daca se poate mult mai “draguta,” mai populara. Kinkade si Alma-Tadema se intilnesc pe planul acesta, pentru ca ambii trivializeaza trecutul, natura, etc. Ambii au fost propulsati de avaritie. Daca Alma-Tadema n-ar fi fost "descoperit" de un dealer belgian care i-a comandat zeci de picturi pentru piata engleza...daca n-ar fi inceput sa picteze pe banda rulanta....cine stie, poate ca Thomas Kinkade n-ar fi existat astazi.
In Statele Unite, felul in care arta lui clasicista a fost imbratisata si interpretata a avut o influenta enorma asupra felului in care Hollywood-ul a reprezentat antichitatea in productiile siropoase de la prima jumatate a secolului trecut pina in ziua de azi (“The Finding of Moses,” are toate ingredientele unei procesiuni tipice unor filme de genul “Quo Vadis”, produs de MGM in 1951, ”Ben-Hur,” sau chiar recentul film al lui Ridley Scott, “Gladiator.”)
Pictorii de tipul lui Alma-Tadema au fost generatori de pseudo-mitologii care au avut foarte putin de-a face cu adevarul istoric. Roma sau Grecia antica recreate in picturile lui, sint decoruri de teatru. Ambele s-au materializat in cele din urma intr-un peisaj care nu se sfieste sa incorporeze gladiatori care-ti parcheaza masina sport, chelnerite care-ti amintesc de regina Nefertiti, pirati si gondolieri, in Las Vegas, (la care Anglia Victoriana nu s-ar fi sfiit deloc sa se uite prin gaura cheii).

#7566 (raspuns la: #7564) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Nu inteleg totusi de ce se - de gabriel.serbescu la: 22/02/2004 15:06:34
(la: A fi roman: virtute, blestem, necesitate?)
Nu inteleg totusi de ce se exagereaza acest complex de a fi roman? Eficienta germana pana una alta a masacrat inginereste cateva milioane de evrei. Pasiunea spaniola a degenerat intr-un razboi civil care a lasat o tara in ruina. Colonizarile franceze au lasat tari in deriva identitara. Paranoia americana naste anual un criminal in serie. Nu inteleg. Ce e rau in a fi roman? Voi realizati macar un moment vitalitatea asta a noastra? Incapatanarea cu care am reusit sa nu fim asimilati nici de slavi, nici de arabi si nici de catolici? Lectia de patriotism ar trebui sa inceapa cu o harta de geopolitica ca sa realizeze fiecare unde s-a nascut. Polonezii inca se intreaba si ei, cu ce au gresit Providentei ca sa aibe vecini pe Germania si pe Rusia. La noi a fost mai rau.
Abia am inflorit ca noua monarhie, nu stiam ce modele europene sa mai importam, cum sa le aplicam, cum sa scapam de acele forme fara fond adica, si nu a mai fost nevoie, ca Mama Rusie ne-a luat ocrotitor la sanul ei. Pentru Rusia a fost vital sa aibe o centura de tari satelit ca sa se protejeze de o Europa cel mai adesea belica. Pentru romani a fost o nesansa. Sovietizarea si schimbul impus de ierarhii a creat un vacuum social ce-l resimtim si azi. Explozia demografica a fost sustinuta de tigani.
Modelele sociale de azi sunt tot ei. Romania are probleme, e cert, dar sa nu confundam lucrurile. E intarziata, dar nu pierduta.
In fata unei probleme e recomandabil sa-ti menti calmul nu sa te isterizezi emotional. Furtul de la targul de carte, descris de Liiceanu, e un simplu caz de cleptomanie, nu am nici o indoiala. Pare insa altceva in noianul de literati. Si descris intr-un mod nevrotic pare furtul secolului.
Hai sa ne mentinem judecata. Romania are probleme, si nu ni le rezolva nici rusinea, si nici niste modele sociale depasite ca Hagi, Nadia Comaneci sau mai stiu eu cine.
Eu unde merg imi asum romanismul. Am scapat insa in acelasi timp de tarele lui, pentru ca incerc sa nu ma mai impiedic de mitologie, de promiscuu si de complexe.



#10301 (raspuns la: #10280) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
[Istoria nu este dreapta cu n - de SB_one la: 23/02/2004 13:23:59
(la: A fi roman: virtute, blestem, necesitate?)
[Istoria nu este dreapta cu noi, nu fiindca suntem mici intre cei mari, ci fiindca suntem prea toleranti cu greselile noastre sau ale altora fata de neamul nostru. Suntem contraproductivi. Trebuie sa ne schimbam si mentalitatea si felul de a actiona, dar nu vad multi dispusi sa faca asta.....
Hypatia ]

Hypatia, cita dreptate ai!

[Eu unde merg imi asum romanismul. Am scapat insa in acelasi timp de tarele lui, pentru ca incerc sa nu ma mai impiedic de mitologie, de promiscuu si de complexe.
gabi.boldis]

Gabi,citind ce-ai scris ,sint convins ca pina acum nu a fost decit o neintzelegere. Ma bucur sa te "revad"

Insa, poporul roman e ca un copil mic ce trebuie educat; si asta nu-i treaba tocmai usoara care se face peste noapte. Timp de 2000 de ani -in afara limbii si a credintzei in Dumnezeu- i sa furat mai tot.

Pentru asta nu sint de acord cu discursul filozofic al D-lui Plesu( de altfel corect, dar...cu prea multe batai colaterale nefaste) . Si pentru ca treaba asta m-a ros mult, uite ce spune un prieten( publicist):

["problema pe care o ridica Plesu reflecta doar jumatate din realitate si necesitate. Adica el neglijeaza din motive retorice si de frustrare a momentului specific éxact celalata "mare jumatate" a identitaii unei natii, care este istoria ei! Sa faci abstractie de ea este o utopie si o mare greseala. Fiecare popor se identifica si "traieste" in prezent si pentru viitor prin trecutul sau si marii lui reprezentanti, ce-i poarta pe "umerii valorilor" ce le-au creat de-a lungul timpului.
Ca este un fenomen de exagerare a prezentului si al anumitor oameni, poate preponderent la romani, aceasta nu indreptateste pe nimeni sa-i "stearga" din memorie si de pe "stindardul national" marile lui realizari ce calauzesc orice societate prin apele uneori destul de tulburi ale vremurilor.]

Cu privire la Liiceanu ai dreptate; dar parca nu suna asa grav ca la D-l Plesu.

Numai bine
Sandu


SB
................................................................
Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#10379 (raspuns la: #10301) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sandu - de gabriel.serbescu la: 23/02/2004 14:11:13
(la: A fi roman: virtute, blestem, necesitate?)
E absolut necesar ca un individ sa apartina unei natiuni si sa se indentifice cu ea. E exact ceea ce spunea Plesu: e sansa anonimului de a avea un destin.
Insa uitam un lucru, istoria Romaniei a fost rescrisa de cateva ori, in functie de contextul ei socio politic. Carol si-a ales o panoplie de lideri in conformitate cu interesele regatului Romaniei, iar comunistii au rescris istoria conforma Republicii Populare care a fost. Sub socialism lucrurile au degenerat intratat incat s-a ajuns la declaratii de independenta, de neatarnare, de neagresiune etc. cand se uita campaniile militare romanesti impotriva Bulgarilor(un exemplu), iar ca mit fondator s-a ales Mihai Viteazau ca sa formeze (Lucian Boia) primul stat unitar indepenent roman, in contextul in care staul ca notiune a fost inventat de francezi mai. Sa nu mai povestim nimic de Burebista si Decebal care incerca unificarea triburilor dace. Ce sa-ti spun... E o enormitate sa ataci identitatea unei tari, insa romanismul e o notiune atat de nationalista si de falsificata de catre comunisti incat ii face pe europeni sa rada, sau sa ne desconsidere, de ce, pentru simplu motiv ca astfel de mistificari nu-si mai au nici un sens. Mai ales in conditiile in care europenii sunt la stadiul actual niste federalisti si niste etnocentristi nevrotici.
E evident ca istoria constituie coloana vertebrala a unei tari, insa nu stiu daca vertebrele astea sunt bine alese, si nu cred ca sunt bine alese din momentul in care alt nevrotic, Vadim Tudor, castiga infricosator voturi, fara un plan politic imediat, ci pur si simplu apeland exact la elemente arhaice si barbare de justitie: Vlad Tepes, de unitate: Mihai Viteazu, de religie Stefan cel Mare etc. (ca o paranteza Stefan e de admirat pentru rezistenta si abilitatile militare, insa Sfant nu a fost si nu va fi nici daca se mai naste de noua ori)
Daca doar abordand steagul unei Romanii Mari interbelice, urland la un microfon mesaje ultranationaliste bazate atentie! pe lectiile banale de istorie romaneasca, si doar fredonandu-l pe Furdui Iancu, se pot castiga alegeri intr-un stat, atunci se naste intrebarea: ce se intampla in istoria respectivei tari? Intrebarea asta e de factura istorico sociala, adica una stiintifica, eludabila si corectibila. Problema e ca noi ne panicam inca in fata acestui examen in fond, de identitate nationala. Sa nu-i spui maica-mii de auto-administrare regionala, ca ia foc. Daca ii spun de interdependenta regionala imi inchide telefonul in nas, desi in fond e vorba de administarre si nimic mai mult, pentru ca realitatea trece prin stomac si buzunar.
In fata primului proiect ardelean de autonomie administrativa, Nastase a spus ca e imoral ca o regiune sa se dezvolte in detrimentul alteia. Poftim! In secolul XX un nimurici cu costume scumpe a emis o propozitie politica care nu numai ca nu a deranjat, ci i s-a dat chiar dreptate.
Nu e centralism? Nu e economie comunista? Ori in ce genereaza o economie centralizata? Intr-o alta subterana si de aici la saracie.
Pe ce s-a bazat Nastase cand a afirmat toate astea? Pe figura sa de om politic. Pe ce se bazeaza aceasta postura? Pe intreaga istorie si mitologie romana: cea a lideratului unic, a despotului iluminat, a conducatorului de osti, intelept si cu o viziune de unitate etc.

Plesu nu spune sa-l cobori pe Isus de pe cruce, isi da seama si el ca trebuie pus imediat ceva in loc, ci incearca sa afere un pic, un strop de atitudine civica. E normal sa sacrifice o groaza de cuvinte retoricii, e un text de ziar in fond, o declaratie, o opinie. Dar e capabil romanul sa citeasca un referat social? Se invata in scolile primare ca materie de studiu societatea? Nu! pentru ca asa ar invata ce inseamna o definitie contextuala, ce inseamna o presiune din afara, ce e aia geometrie urbana, si alti termeni prin care ar interpreta realitatea imediata de un alt mod ca si pana acum.
Adica fatalist si pagubos. ¨Asa a vrut Dumnezeu¨, sau ¨istoria e nedreapta¨. (Hypatia nu o lua in nume de rau, doar ai folosit un automatism cultural, e normal) Printre singurele publicatii care fac educatie civica, se numara Dilema. Si printre publicistii scriitori romani Plesu.

toate cele bune
#10385 (raspuns la: #10379) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Un interviu cu Lucian Boia - de Filip Antonio la: 27/02/2004 03:22:56
(la: Lucian Boia un demitizator, nemesisul naţionaliştilor de mucava)
Interviu cu istoricul Lucian Boia

Sorin Lavric: Domnule Lucian Boia, sînteţi un personaj atipic în rîndul istoricilor români. Citindu-vă cărţile am aflat ceea ce ceilalţi istorici nu-mi spuseseră: că istoria nu este o ştiinţă propriu-zisă, că obiectivitatea istoricului este o fantasmă şi că imaginea pe care un popor o are despre propriul trecut se modifică după cum dictează imperativele clipei prezente. Iată suficiente motive ca să fiţi considerat un istoric atipic. Cum sînteţi perceput înlăuntrul breslei istoricilor? Şi invers, ce părere aveţi depsre breasla colegilor dumneavoastră?
Lucian Boia: Mai întîi de toate, să nu vă închipuiţi că aş fi un „marginal“. Sînt profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti şi (din păcate!) chiar unul dintre cei mai vechi (aici mi-am început cariera încă din 1967; a fost singurul meu loc de muncă). Am motive să cred că sînt apreciat de majoritatea colegilor mei, îndeosebi de cei mai tineri. Mă întrebaţi însă cum sînt perceput înlăuntrul breslei istoricilor în genereal. Primul meu răspuns este că eu nu cred în bresle. Cred în libertatea individului. Şi, în orice caz, în dreptul meu de a fi liber. Istoricii care se consideră în „breaslă“ riscă să devină prizonierii unor reguli depăşite, captivii unor tradiţii conservatoare. Cu siguranţă că o bună parte dintre ei nu sînt de acord cu mine. Este treaba lor, nu este treaba mea. Treaba mea este să spun cinstit ceea ce cred, să-mi fiu, pentru a-l cita pe Shakespeare, „mie însumi credincios“. Sînt convins că m-am achitat de această obligaţie. Cînd spun că istoria este mereu alta, spun o banalitate; nimic mai uşor de constatat decît această diversitate. Istoricilor nu le place. Au şi ei dreptatea lor. Se tot străduiesc, generaţie după generaţie, să facă din istorie o adevărată ştiinţă, o ştiinţă cît mai exactă, cu soluţii precise şi incontestabile. În fapt, istoria, prin esenţa ei, este ştiinţa cea mai nesigură şi cu gradul cel mai înalt de variabilitate. În faţa acestei sfidări, istoricii supralicitează. Fizicienii (pentru a menţiona o ştiinţă „dură“) par mai dispuşi decît istoricii să accepte partea de imaginar cuprinsă în demersul lor. Poate că pe unii îi deranjează ideile mele. Pe mine însă nu mă deranjează ideile diferite de ale mele (exceptînd atacurile lipsite de bună-credinţă). Nu are cum să mă deranjeze diversitatea; este tocmai ceea ce susţin în materie de istorie.
SL: Dacă ceea ce numim îndeobşte istorie nu este decît o naraţiune simplificată şi dramatizată despre trecut, aşa cum afirmaţi în Jocul cu trecutul, nu cumva disciplina istoriei îşi găseşte în dumneavoastră un adversar de temut? Nu cumva această disciplină este subminată dinlăuntru de unul din cei mai străluciţi reprezentanţi ai ei de astăzi?
LB: Mă amuză afirmaţia că aş putea fi un adversar al istoriei. Eu n-am avut altă dragoste intelectuală decît istoria, şi asta încă din copilărie. În tot cazul, de pe la 12 ani ştiam că voi urma istoria. Am o relaţie foarte strînsă cu trecutul; probabil că trăiesc mai mult în trecut decît în prezent. Nu de mine riscă istoria să fie aruncată în aer, ci de conservatorii care scriu o istorie cu totul neadaptată momentului actual. Eu am încercat să desluşesc regulile „jocului istoric“, şi asta tocmai fiindcă sînt ataşat de istorie. Respingerea din partea unora, ca şi entuziasmul altora, se datorează faptului că sîntem o societate conservatoare, care gîndeşte încă în bună măsură în termeni de secol al XIX-lea („obiectivitatea ştiinţei“, „naţiunea mai presus de toate“, şi aşa mai departe), şi de aici uimirea în faţa unor interpretări care la anul 2000 sînt absolut fireşti.
SL: În primăvara acestui an, cititorii români vor avea în faţă o nouă carte semnată de dumneavoastră: România, ţară de frontieră a Europei. Ce aduce ea nou faţă de Istorie şi mit în conştiinţa românească sau faţă de Mitologia ştiinţifică a comunismului? Sau altfel spus, care este „istoria“ acestei istorii a României?
LB: Istorie şi mit în conştiinţa românească s-a vrut o decriptare a discursului istoric românesc. Cu alte cuvinte este o carte care nu priveşte în mod direct România, ci interpretările privitoare la România. Nu o istorie, ci o critică a istoriei (sau, mai clar spus, a istoriografiei). După ce i-am criticat pe alţii, era oarecum firesc şi corect să prezint şi propria-mi versiune a istoriei româneşti. Aceasta este România. Nu este o istorie obiectivă, fiindcă nu există istorie obiectivă. Este o încercare de a explica România aşa cum o înţeleg eu. Este răspunsul meu la întrebarea: Ce este România?
SL: Deşi nu îndrăgiţi publicitatea, sînteţi un intelectual celebru în România. Nu vă daţi în vînt după apariţii la televiziune, nu acceptaţi decît după o îndelungată chibzuinţă interviurile şi invitaţiile la mese rotunde sau conferinţe, şi totuşi toate cărţile dumneavostră au un tiraj care depăşeşte sensibil media. Succesul dumneavostră e un fel de „izbîndă pe seama discreţiei“. Dar credeţi că o carte, oricît de bună, poate răzbi singură? Sau e nevoie de sprijinul viu al autorului?
LB: Cred că de regulă o carte nu poate răzbi singură. În ziua de azi, fără publicitate greu se mai mişcă ceva. Din fericire, regulile au şi excepţii. Istorie şi mit în conştiinţa romănească a fost o asemenea excepţie. S-a descurcat aproape fără nici un fel de sprijin. Iar 13 000 de exemplare astăzi în România nu e puţin lucru. Îi urez şi ultimei cărţi (România) să se descurce la fel. Mi-e teamă că nu are încotro. Nu-mi place publicitatea, nu-mi place să ies în public, nu-mi place să apar la televiziune. Şi mă bate gîndul că am dreptul să-mi trăiesc viaţa cum îmi place (am şi de recuperat; pînă în 1989 am făcut destule lucruri care nu mi-au plăcut!). Idealul meu este desprinderea completă a cărţii de viaţa autorului; nu este uşor, dar promit să perseverez.
SL: Ştiu că aţi studiat istoria din pasiune. Dar atunci, în adolescenţă, cînd a fost să vă alegeţi facultatea, aţi optat de la bun început pentru istorie? Nu aţi oscilat? Nu a mai fost nici o altă îndeletnicire intelectuală, umanistă sau ştiinţifică, la care să vă gîndiţi ca la o posibilă cale a vieţii?
LB: Am răspuns puţin mai înainte la această întrebare: am optat pentru istorie de cînd mă ştiu. Dar ca adolescent, după istorie, m-au interesat geografia şi (într-o manieră selectivă) literatura. Cam acelaşi lucruri care mă interesează şi astăzi. Sînt foarte constant.
SL: Care au fost intelectualii români care v-au fascinat în adolescenţă, exercitînd o influenţă modelatoare şi stimulatoare asupra dumneavoastră?
LB: Aproape că îmi pare rău că trebuie să o spun, dar nici un intelectual român (sau neromân) nu cred să fi exercitat vreo influenţă hotărîtoare asupra mea. Cînd, de copil, m-am îndreptat spre istorie, influenţa formatoare a fost a mediului familial (biblioteca şi lucrurile vechi din casă, faptul că mama mea, specializată în literatură română veche, a lucrat într-un domeniu apropiat) şi, cu siguranţă, casa de la Cîmpulung-Muscel, unde îmi petreceam verile şi în mansarda căreia erau îngrămădite, ca într-un depozit de muzeu, cărţi, reviste şi tot felul de obiecte de pe la 1900. Asta te marchează. Eu şi acum trăiesc în bună măsură la 1900, acolo mă simt mai în largul meu!
Ca adolescent, îi citeam cu plăcere pe Maiorescu şi Hasdeu; mă atrăgeau, şi mă atrag şi astăzi, ironia rece a celui dintîi şi fantezia riguroasă a celui de-al doilea. Însă modele nu mi-au fost; ei s-au întîlnit, se vede, cu ceva similar în propria mea structură intelectuală.
Oricît ar părea de ciudat obsedaţilor naţionalişti, am avut şi mai am încă o relaţie specială cu Eminescu. Mi-au plăcut cîndva — estetic vorbind— şi textele lui politice, la care însă nu subscriu. Poezia lui Eminescu însă o ştiam aproape în întregime pe dinafară, şi cu un mic efort aş recita şi astăzi, fără să greşesc prea mult, cele aproape o sută de strofe ale „Luceafărului“.
Am citit şi citesc încă multă literatură, poate chiar mai multă literatură decît istorie. Ca adolescent, Cei trei muşchetari şi romanele lui Jules Verne erau în prima linie. Pe Jules Verne nu l-am uitat; în viitorul nu prea îndepărtat voi scrie o carte despre el. Să-l menţionez şi pe Victor Hugo: cîţiva ani am fost absedat de Mizerabilii. Am încercat recent să recitesc cîteva pagini: imposibil, nu-i mai suport stilul grandilocvent!
Să nu uit enciclopediile. Am copilărit alături de un Larousse în două volume, editat prin 1920. Îl mai consult şi astăzi. Am avut o adevărată manie a dicţionarilor, care s-a mai alterat între timp, dar, oricum, aproape nu e zi în care să nu caut de cîteva ori în Larousse, sau într-un remarcabil Brockhaus în 17 volume, apărut la 1900, sau în dicţionarul de istorie şi geografie al lui Bouillet (de pe la 1860). Acesta din urmă mi l-a cumpărat mama mea de la anticariat cînd aveam 14 ani, şi a fost multă vreme lectura mea istorică favorită.
La facultate, n-am avut nici un profesor care să-mi fie model. Am mers pe drumul meu; cred că se şi vede!
SL: Citiţi zilnic şi întotdeauna cu plăcere? Nu vi se întîmplă să luaţi o carte în mînă şi să simţiţi că nu vă regăsiţi în rîndurile ei, şi asta nu din vina cărţii, ci din neputinţa de a vă rupe de agitaţia lumii? Cum vă adunaţi din risipa zilei?
LB: Nu citesc zilnic, fiindcă trebuie să mai şi gîndesc. Plăcerea mea supremă este să gîndesc; lectura vine în al doilea rînd. Din pură plăcere citesc literatură, fără nici o legătură cu preocupările profesionale. În ultimii ani însă, scriind atît de mult, am citit mai ales cărţi necesare anchetelor pe care le-am întreprins. Am ajuns astfel să citesc — şi cu mare interes — cărţi care altminteri m-ar fi plictisit cumplit. De pildă, mie nu-mi place science fiction-ul (exceptînd cei doi autori clasici: Jules Verne şi H. G. Wells), dar nu-mi place chiar deloc! Am parcurs însă o bibliotecă întreagă de science fiction în pregătirea cîtorva cărţi (Explorarea imaginară a spaţiului, Sfîrşitul lumii, o istorie fără sfîrşit).
SL: Ce loc ocupă televizorul în viaţa dumneavoastră?
LB: Televizorul în viaţa mea ocupă un loc foarte precis şi foarte limitat. Mă uit aproape exclusiv la programele de ştiri, în fiecare seară şi pe mai multe canale. Mă interesează atît informaţia în sine, cît şi manipularea prin informaţie. Evident, o „deformare“ profesională.
SL: Şi o ultimă întrebare: Cu ce se ocupă istoricul Lucian Boia atunci cînd încetează să mai fie istoric, devenind omul Lucian Boia?
LB: Dacă am răspuns la opt întrebări, îmi pot permite să nu răspund la a noua. Autorul Lucian Boia scrie cărţi pe care oricine le poate citi. Omul Lucian Boia îşi propune însă să rămînă discret. Este drept că discreţia nu se mai poartă astăzi. Mă întorc la 1900!

http://www.humanitas.ro/servlet/humanitas.articole.AfiseazaArticolul?id=28
Cati romani sunt in RM - de belazur la: 29/02/2004 06:26:31
(la: Care este viitorul Republicii Moldova?)
Cat priveste numarul celor care s-ar declara romani in RM, diverse sondaje dau cifre dintre cele mai diferite, incepand 2-3 % si terminand cu 19-20%. Cunosc ca s-au facut sondaje in care cifra era chiar mai mare, rezultalele carora nu au fost publicate. Si nu e de mirare, avand in vedere romanofobia ridicata la rang de politica de stat in RM... Iata un interviu publicat in ziarul Timpul cu Victor Stepaniuc (luderul comunist caruia ii apartine celebra fraza "In tara asta sunt prea multi romani"):

"Întrebare: Credeţi că minoritatea românească are dreptul să aibă nişte şcoli în Chişinău? Ce aţi face dacă majoritatea şcolilor s-ar declara româneşti?

V. S.: Acuma, jumătate din şcoli în republică sînt declarate româneşti. Deşi părinţii vin la şcoală şi întreabă cum liceul ista se numeşte româno-englez sau româno-turc dacă pe copii îi trimitem la şcoală ca moldoveni. Ce ar însemna asta? Şi apare problema elementară. Iaca asta se numeşte asimilare.

Întrebare: Aţi avut o iniţiativă ca securitatea să verifice loturile de carte românească adusă în RM. Aveţi de gând să lichidaţi bibliotecile de carte românească din RM, despre care aţi putea spune că prezintă un pericol pentru societate, statalitate?

V. S.: Eu am spus foarte clar, deci, literatura subverisvă. Ian închipuiţi-vă că noi azi începem a aborda foarte tranşant problema Moldovei istorice. Asemenea literatură dacă ar nimeri pe teritoriul României, statul român are dreptul şi el aşa şi face statul român, face bine, că el ştie a-şi apăra securitatea naţională. Asemenea literatură nu nimereşte în bibliotecile şcolare. Ea nimereşte la index. Da, aţi înţeles? În RM un asemenea mecanism nu există şi el nu există special. Special nu există. Nu a fost făcut. Când am anunţat acea adresare către organele respective, eu am vorbit despre literatura subversivă, antistatală. Acolo când nu se recunoaşte statalitatea RM, nu se recunoaşte nici populaţia majoritară moldovenească, când este atacată însăşi bazele statului moldovenesc, statul e numit stat artificial, creatură a Rusiei, a şovinismului rus ş.a., iată asemenea literatură nu trebuie să nimerească. Dacă vine literatura ştiinţifică pentru obiecte ca fizica, chimia, biologia atunci e o altă întrebare. Dar atuncea când e vine la tema aşa foarte jângaşă dacă spunem aşa pentru RM, pentru mentalitatea noastră, spiritualitatea noastră, aicea apar întrebări.

Întrebare: Totuşi, n-am înţeles ce ar putea presupune la modul concret "neutralizarea juridică".

V. S.: Şi ce dacă e scris "neutralizare juridică"? Ce noi acum nu încercăm să neutralizăm juridic româno-unionismul din această concepţie? Iată aceasta se numeşte neutralizare juridică. Încetişor, adică, am scos-o, am făcut dintr-însa lege. Dar dacă o să facem un referendum şi în baza acestuia o să adoptăm o lege, nu o să fie asta neutralizare juridică? Facem lege, dacă legea nu se respectă, după aceea încep să lucreze organele de drept.


Întrebare: Admit că sunteţi moldovean de etnie. Dar cu ce drept vă consideraţi majoritar dacă nici un studiu în acest domeniu nu s-a făcut, dacă nu puteţi numi nici un procent, confirmat ştiinţific sau sociologic, şi dacă cele trei instituţii de specialitate de la AŞM combat concepţia. De unde aţi luat că moldovenii nu-s români şi-s majoritari?

V. S.: Da de unde aţi luat dvs. că sunteţi majoritari? Dvs. aţi monopolizat absolut viaţa spirituală în RM. Dvs. nu vă convine că sunteţi minoritate? Bine, consideraţi-vă ce doriţi. Dar vă spun că aţi monopolizat absolut viaţa spirituală în ţara noastră. Iacat-aşa. Noi spunem aşa: fraţilor, nici românii, nici ucrainenii, nici leşii şi nici ruşii n-au creat aicea stat. Aicea au creat stat moldovenii din cele mai vechi timpuri şi ei s-au delimitat foarte clar de ucraineni, de români, de munteni ş.a.m.d. de la 1359 şi ei îs delimitaţi până astăzi. Dacă dvs. aveţi alte formule statale, dovediţi. Eu vă arăt cinci documente istorice, care nici un istoric din acei care se socoate că ei sunt cu adevărul ştiinţific în mână şi nu ştiu de unde îl au, care afirmă că este popor moldovenesc şi limbă moldovenească. Numai după 1990 absolut voluntar, fără drepturi, fără a primi acceptul populaţiei s-a întrodus în mentalitatea şi în spiritualitatea din RM două lucruri: Istoria românilor şi limba română. Pe teritoriul Moldovei lucrul ista n-o fost. El o fost numai când ne-am aflat în ocupaţie de la 1918 până în 1940. Şi punctum, cum spunea Eminescu la tema asta."

http://www.timpul.mdl.net/Article.asp?idIssue=12&idRubric=192&idArticle=384
#10924 (raspuns la: #10902) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
E vorba de mit in istorie in - de gabriel.serbescu la: 29/02/2004 16:46:45
(la: Lucian Boia un demitizator, nemesisul naţionaliştilor de mucava)
E vorba de mit in istorie in general, iar de aici la mitologie. Principiile sunt la toate popoarele aceleasi. Boia d altfel e profesor pe undeva pe la Paris.
Nu demoleaza miturile romanesti, ci le analizeaza. E comparabil, jobul unui hacker, sa zicem :), arata gaurile din sistem, intra peste tot, dar nu comite absolut nici o infractiune. E ceea ce ilustreaza expresia care o aveai tu: ¨Uitati-va, regele e gol¨.
Acum reactile fiecaruia sunt in functie de cat e de capabil a afronta adevarul.
#10968 (raspuns la: #10858) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Marius Rotar - lamuriri - de Dinu Lazar la: 01/03/2004 08:12:52
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Stimate domnule Marius Rotar,

Va rog foarte foarte mult sa ma scuzati ca am abordat atit de gresit lectura interesantei, ce-i drept, lucari de licenta la care ne referim.

Viata tumultoasa, stresul cotidian, problemele de tot felul, m-au facut sa uit de lecturile din tinerete, si de anii cind am invatat pe dinafara multe pagini din Svejk si din opera lui Iaroslav Hasek.

Dar interventia Dvs a sters cu buretele ceatza si mi-am adus aminte de marele scriitor.

Ce se intimpla; exista intre superbele schitzeale lui Hasek una, aproape autobiografica, senzationala , si anume "Cum am devenit redactor la LUMEA ANIMALELOR"

Personajul principal s-a angajat cronicar de specialitate la publicatia cu numele din titlu; dupa un sumar examen de tot hazul, s-a apucat serios de lucru; elefantul, tigrul, leul, maimutza, erau creaturi prea cunoscute cititorilor, asa ca omul s-a apucat sa inventeze balena cu pintece de sulf, care nu era mai mica decit un morun; aceasta lansa asupra prazii un acid de balena; apar apoi foca tarcata - un mamifer din neamul cangurului; boul suplu; infuzorul sepia, ca un tip de guzgan; nu in ultimul rind, un purice orb, care traia pe spatele unei cirtitze preistorice, si ea oarba, pentru ca strabunica ei se imperechease cu un arici orb si el.

Acum imi dau seama ca acestea sunt subiecte de licentza foarte bune pentru un student roman la istorie!

Pentru ca despre aceste posibile lucrari se va vorbi, biologi revoltati vor fi pusi la zid ca retrograzi; dar desigur e mai important de pus o problema, si daca scopul este sa se vorbeasca despre lucrare, subiectele din LUMEA ANIMALELOR mi se par senzationale si tot asa de curajoase ca tema de la care a pornit discutia.

Spre deosebire de ce se intimpla in lumea stiintifica si culturala romaneasca, unde iata, poti spune orice oricum oricind, pentru ca daca esti tinar "te afli in zona unei ulterioare si posibile slefuiri", si daca esti batrin esti, cum e cazul meu, ramolit si retrograd, reporterul de la LUMEA ANIMALELOR, despre care spuneam, a avut mai mult ecou; totul a inceput de la faptul ca a a decupat o fotografie a unei pasari care statea intr-un nuc, si a botezat-o nuculeana, logic, pentru ca una care sta intr-un ienupar s-ar numi ienuparutza.
Cine doreste poate citi nuvela; este senzationala si iata, foarte actuala.

Lucrarea de licentza care a stirnit polemica aceasta este o lucrare la istorie a unui student care arata ca practic nu a fost nimic in fotografia romaneasca pe vremea comunismului, si ce a fost, daca a fost, dar nu a fost, a fost rau, prost orientat, retrograd si condamnabil, eufemistic vorbind.
Cel putin asa am inteles eu din ce am citit, si puterea de intelegere scade o data cu virsta, din pacate, asa ca multe se pare sa-mi fi scapat.
Dar ma gindesc ce grozav ar fi un examen de licenta la drept despre cresterea rationala a pricolicilor in sala de judecata, care din luna a sasea se hranesc cu malt, sau o licenta la litere, despre insusirile spirituale si literare ale caracatitelor.
Oricum, este de laudat cineva care face o lucrare de licenta originala, pe bune; am auzit ca in ziua de azi poti sa o cumperi cu citeva sute de dolari sau poti sa scrii "Alba ca zapada si cei shapte pitici" si daca ai sustinere tot treci.
Asa ca mii de scuze, si mult succes in continuare, dumneavoastra si tinarului de viitor, care este.
#11010 (raspuns la: #10991) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: