comentarii

credinta-i singura tarie-n noi


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
si sa ne conducem singuri tar - de Honey in the Sunshine la: 17/11/2005 00:36:35
(la: Chiar vrem sa intram in UE? Cum?)
si sa ne conducem singuri tara

UE si suveranitatea nationala n-au nici o treaba una cu alta... Sa nu exageram...
______________________________________________________
"Oricum, e intotdeauna perfect adevarat si contrariul" - Longanesi
Apoi mai oameni...sunteti cam ..."dusi" ::)))))) - de (anonim) la: 17/05/2004 02:35:00
(la: Preoti homosexuali?)
Catalina...trebe sa zic ca iti admir judecata.Ceea ce lipseste pe acest site...oricum ...din cite am vazut...este simpla parere a unuia care chiar ii place de un barbat.Trebe sa va zic ca partea sexuala nu primeaza si mai mult , personal as prefera sa nu existe.Imi place de un barbat pentru cum se uita la mine...de gales...sau de rugator...sau surizid..., pentru cum ma face sa ma simt cind sint cu el (sau mai bine zis ca sa nu interpretati fizic sensul cuvintului "simte" ca pun pariu ca la asta v-ati gindit cu totii cei cu dorintele si placerile zavorite si care pretindeti a fi total altceva decit sinteti doar ptr a conveni celor din jur::))) asa credeti voi ::)))), ptr cine e si ptr cine sint cind il stiu cu mine.Imi place cum arata...desigur...la nebunie...dar faptul de a stii ca exista cineva care tine la tine e mai mult decit poti cere de la viata.Pentru toti cei cu argumente teologice....ce sa va zic decit ca am ajuns sa pot spune asta deschis dupa ce am studiat biblia detaliat.Multa vreme mi-a fost groaza de o gramada de lucruri si unele inca imi mai stau pe suflet.Dar dezastrul pe care il proavoaca in sufletul meu doar ideea ca "el" nu m-ar placea e mai mare decit oricare frica as fi simtit-o vreodata( cu toate ca real asta nu s-a intimplat) fata de Dumnezeu.Frica e singurul lucru care ne opreste de a fi aproape de noi si ceea ce e mai important...de Divinitate.Ca sa nu pierd subiectul exact al discutiei.....care include teologia crestna ...sa va intreb unele lucruri pe cei "asa de documentati"...si va rog.....va voi reda cuvint cu cuvint ce scrie in biblie si nu ma luati cu : asta se interpreteaza asa si asa...ca atunci putem interpreta absolut orice dupa cum vrem.Deci daca luam biblia...putem vedea in primul rind cum cu totii aberati cind spuneti Tatal Nostru:

...si nu ne duce pe noi in ispita..." dar dragilor simplu rational iti dai seama ca te rogi ca Dumnezeu sa nu te conduca sa faci ceva rau....nu e ilogic complet???...fara interretari va rog ca asa putem ajunge oriunde...si oricum cine vrea sa citeasca la Corinteni zice fff clar ca " sa nu zici niciodata catre dumnezeu sa nu te duca in ispita ......etc ceea ce de fapt este logic si rational....Asa ca o mica intrebare....cum a aparut Diavolul???...hopa hopa..parca va vad cu totii cu povesti si explicatii de ingeri convertiti.....si alte si alte...dar dragilor va indoiti de atotcunoasterea Domnului????? Daca esti cu adevarat credicios si admiti ca Dumnezeu a creat tot ce este si e atotcunoscator.......atunci El stie/stia f bine ce se v-a intimpla de la inceput...deci ar crea asa ceva ce ar da nastere la atitea urmari pe care sa se "zbata" sa le indeparteze......??? nu vedeti ca pare cam aberant si de cite ori admiti pe diavol iti arati simpla necredinta??? Daca Dumnezeu a creat pe homosexual...de ce il condamna?????ce aberatii.DUMNEZEU ESTE IUBIRE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! si asta de toate din care asa putintel cit este , este si cea pe care o cunoastem noi in diferite feluri. Vezi la Corinteni 1- cap 13.

Tot in biblie scrie: Toate sint ingaduite dar nu toate zidesc......
...dupa cum putem vedea simplu si clar ...si dupa cum clar stiti cu totii dar vreti sa va ascundeti sub explicatii si "interpretari".....in biblie exista mult prea multe contradictii....Dumnezeu e Iubire....el nu se minie.....e mult prea deasupra tuturr lucrurilor comune noua...iubirea fiind legatura unica, completa si vesnica intrenoi si el intre noi toti.Stiu ca va e teama sa incercati si sa aruncati ochii in spatele acestei "usi" ce am deschis-o...dar FA-O OMULE!!! nu prea ai ce pierde...daca ai credinta asa de tare si esti asa de sigur pe ergumentele tale...incearca si vezi : oare poate aceasta lume e mai frumoasa decit stiam???si mai buna???
Ptr oricine doreste sa-mi dicute argumentele sau sa comenteze...scrieti la expertboyman@yahoo.com.

DUMNEZEU NE-A DAT MINTEA.....ASA CA GINTITI INAINTE SA VORBITI!!!
DUMNEZEU NE-A DAT IUBIREA.....ASA CA IUBITI FARA SA URITI.
NU VA FIE FRICA DE NIMIC, IUBITI TOTUL CACI DUMNEZEU E CU VOI !!! ...... SI EU INCERC SA FIU LA FEL ...IN GIND ........SI-N FAPTE......." in ochi , pe flori, pe buze ori morminte."
Mai oameni....sinteti cam "dusi"...unii cel putin::))) - de expertboyman la: 17/05/2004 02:43:02
(la: Preoti homosexuali?)
Catalina...frumoase comentarii in special ultimul...Ceea ce lipseste pe acest site...oricum ...din cite am vazut...este simpla parere a unuia care chiar ii place de un barbat.Trebe sa va zic ca partea sexuala nu primeaza si mai mult , personal as prefera sa nu existe.Imi place de un barbat pentru cum se uita la mine...de gales...sau de rugator...sau surizid..., pentru cum ma face sa ma simt cind sint cu el (sau mai bine zis ca sa nu interpretati fizic sensul cuvintului "simte" ca pun pariu ca la asta v-ati gindit cu totii cei cu dorintele si placerile zavorite si care pretindeti a fi total altceva decit sinteti doar ptr a conveni celor din jur::))) asa credeti voi ::)))), ptr cine e si ptr cine sint cind il stiu cu mine.Imi place cum arata...desigur...la nebunie...dar faptul de a stii ca exista cineva care tine la tine e mai mult decit poti cere de la viata.Pentru toti cei cu argumente teologice....ce sa va zic decit ca am ajuns sa pot spune asta deschis dupa ce am studiat biblia detaliat.Multa vreme mi-a fost groaza de o gramada de lucruri si unele inca imi mai stau pe suflet.Dar dezastrul pe care il proavoaca in sufletul meu doar ideea ca "el" nu m-ar placea e mai mare decit oricare frica as fi simtit-o vreodata( cu toate ca real asta nu s-a intimplat) fata de Dumnezeu.Frica e singurul lucru care ne opreste de a fi aproape de noi si ceea ce e mai important...de Divinitate.Ca sa nu pierd subiectul exact al discutiei.....care include teologia crestna ...sa va intreb unele lucruri pe cei "asa de documentati"...si va rog.....va voi reda cuvint cu cuvint ce scrie in biblie si nu ma luati cu : asta se interpreteaza asa si asa...ca atunci putem interpreta absolut orice dupa cum vrem.Deci daca luam biblia...putem vedea in primul rind cum cu totii aberati cind spuneti Tatal Nostru:

...si nu ne duce pe noi in ispita..." dar dragilor simplu rational iti dai seama ca te rogi ca Dumnezeu sa nu te conduca sa faci ceva rau....nu e ilogic complet???...fara interretari va rog ca asa putem ajunge oriunde...si oricum cine vrea sa citeasca la Corinteni zice fff clar ca " sa nu zici niciodata catre dumnezeu sa nu te duca in ispita ......etc ceea ce de fapt este logic si rational....Asa ca o mica intrebare....cum a aparut Diavolul???...hopa hopa..parca va vad cu totii cu povesti si explicatii de ingeri convertiti.....si alte si alte...dar dragilor va indoiti de atotcunoasterea Domnului????? Daca esti cu adevarat credicios si admiti ca Dumnezeu a creat tot ce este si e atotcunoscator.......atunci El stie/stia f bine ce se v-a intimpla de la inceput...deci ar crea asa ceva ce ar da nastere la atitea urmari pe care sa se "zbata" sa le indeparteze......??? nu vedeti ca pare cam aberant si de cite ori admiti pe diavol iti arati simpla necredinta??? Daca Dumnezeu a creat pe homosexual...de ce il condamna?????ce aberatii.DUMNEZEU ESTE IUBIRE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! si asta de toate din care asa putintel cit este , este si cea pe care o cunoastem noi in diferite feluri. Vezi la Corinteni 1- cap 13.

Tot in biblie scrie: Toate sint ingaduite dar nu toate zidesc......
...dupa cum putem vedea simplu si clar ...si dupa cum clar stiti cu totii dar vreti sa va ascundeti sub explicatii si "interpretari".....in biblie exista mult prea multe contradictii....Dumnezeu e Iubire....el nu se minie.....e mult prea deasupra tuturr lucrurilor comune noua...iubirea fiind legatura unica, completa si vesnica intrenoi si el intre noi toti.Stiu ca va e teama sa incercati si sa aruncati ochii in spatele acestei "usi" ce am deschis-o...dar FA-O OMULE!!! nu prea ai ce pierde...daca ai credinta asa de tare si esti asa de sigur pe ergumentele tale...incearca si vezi : oare poate aceasta lume e mai frumoasa decit stiam???si mai buna???
Ptr oricine doreste sa-mi dicute argumentele sau sa comenteze...scrieti la expertboyman@yahoo.com.

DUMNEZEU NE-A DAT MINTEA.....ASA CA GINTITI INAINTE SA VORBITI!!!
DUMNEZEU NE-A DAT IUBIREA.....ASA CA IUBITI FARA SA URITI.
NU VA FIE FRICA DE NIMIC, IUBITI TOTUL CACI DUMNEZEU E CU VOI !!! ...... SI EU INCERC SA FIU LA FEL ...IN GIND ........SI-N FAPTE......." in ochi , pe flori, pe buze ori morminte."
Dumnezeu a creztn totul....te indoiesti??????::))))))))) - de expertboyman la: 17/05/2004 03:08:56
(la: Viata gay...romaneasca!)
Dumnezeu a creat tot ce este....altfel daca nu admiti asta desigur arati cit de necredincios esti...si multe altele.Deci tot el a creat femeia si homosexualul.Daca miine apare o stire ca s-a descoperit o parte a noului sau vechiului testament care condamna barbatii cu parul lung???sau femeile far copii???Dupa cum un hetero nu poate sa se schimbe homo din simpla dorinta , la fel e si invers.Si e normal asa cum e totul. Ceea ce lipseste pe acest site...oricum ...din cite am vazut...este simpla parere a unuia care chiar ii place de un barbat.Trebe sa va zic ca partea sexuala nu primeaza si mai mult , personal as prefera sa nu existe.Imi place de un barbat pentru cum se uita la mine...de gales...sau de rugator...sau surizid..., pentru cum ma face sa ma simt cind sint cu el (sau mai bine zis ca sa nu interpretati fizic sensul cuvintului "simte" ca pun pariu ca la asta v-ati gindit cu totii cei cu dorintele si placerile zavorite si care pretindeti a fi total altceva decit sinteti doar ptr a conveni celor din jur::))) asa credeti voi ::)))), ptr cine e si ptr cine sint cind il stiu cu mine.Imi place cum arata...desigur...la nebunie...dar faptul de a stii ca exista cineva care tine la tine e mai mult decit poti cere de la viata.Pentru toti cei cu argumente teologice....ce sa va zic decit ca am ajuns sa pot spune asta deschis dupa ce am studiat biblia detaliat.Multa vreme mi-a fost groaza de o gramada de lucruri si unele inca imi mai stau pe suflet.Dar dezastrul pe care il proavoaca in sufletul meu doar ideea ca "el" nu m-ar placea e mai mare decit oricare frica as fi simtit-o vreodata( cu toate ca real asta nu s-a intimplat) fata de Dumnezeu.Frica e singurul lucru care ne opreste de a fi aproape de noi si ceea ce e mai important...de Divinitate.Ca sa nu pierd subiectul exact al discutiei.....care include teologia crestna ...sa va intreb unele lucruri pe cei "asa de documentati"...si va rog.....va voi reda cuvint cu cuvint ce scrie in biblie si nu ma luati cu : asta se interpreteaza asa si asa...ca atunci putem interpreta absolut orice dupa cum vrem.Deci daca luam biblia...putem vedea in primul rind cum cu totii aberati cind spuneti Tatal Nostru:

...si nu ne duce pe noi in ispita..." dar dragilor simplu rational iti dai seama ca te rogi ca Dumnezeu sa nu te conduca sa faci ceva rau....nu e ilogic complet???...fara interretari va rog ca asa putem ajunge oriunde...si oricum cine vrea sa citeasca la Corinteni zice fff clar ca " sa nu zici niciodata catre dumnezeu sa nu te duca in ispita ......etc ceea ce de fapt este logic si rational....Asa ca o mica intrebare....cum a aparut Diavolul???...hopa hopa..parca va vad cu totii cu povesti si explicatii de ingeri convertiti.....si alte si alte...dar dragilor va indoiti de atotcunoasterea Domnului????? Daca esti cu adevarat credicios si admiti ca Dumnezeu a creat tot ce este si e atotcunoscator.......atunci El stie/stia f bine ce se v-a intimpla de la inceput...deci ar crea asa ceva ce ar da nastere la atitea urmari pe care sa se "zbata" sa le indeparteze......??? nu vedeti ca pare cam aberant si de cite ori admiti pe diavol iti arati simpla necredinta??? Daca Dumnezeu a creat pe homosexual...de ce il condamna?????ce aberatii.DUMNEZEU ESTE IUBIRE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! si asta de toate din care asa putintel cit este , este si cea pe care o cunoastem noi in diferite feluri. Vezi la Corinteni 1- cap 13.

Tot in biblie scrie: Toate sint ingaduite dar nu toate zidesc......
...dupa cum putem vedea simplu si clar ...si dupa cum clar stiti cu totii dar vreti sa va ascundeti sub explicatii si "interpretari".....in biblie exista mult prea multe contradictii....Dumnezeu e Iubire....el nu se minie.....e mult prea deasupra tuturr lucrurilor comune noua...iubirea fiind legatura unica, completa si vesnica intrenoi si el intre noi toti.Stiu ca va e teama sa incercati si sa aruncati ochii in spatele acestei "usi" ce am deschis-o...dar FA-O OMULE!!! nu prea ai ce pierde...daca ai credinta asa de tare si esti asa de sigur pe ergumentele tale...incearca si vezi : oare poate aceasta lume e mai frumoasa decit stiam???si mai buna???
Ptr oricine doreste sa-mi dicute argumentele sau sa comenteze...scrieti la expertboyman@yahoo.com.

DUMNEZEU NE-A DAT MINTEA.....ASA CA GINTITI INAINTE SA VORBITI!!!
DUMNEZEU NE-A DAT IUBIREA.....ASA CA IUBITI FARA SA URITI.
NU VA FIE FRICA DE NIMIC, IUBITI TOTUL CACI DUMNEZEU E CU VOI !!! ...... SI EU INCERC SA FIU LA FEL ...IN GIND ........SI-N FAPTE......." in ochi , pe flori, pe buze ori morminte."
francmasoneria si alte aspecte - de spirit_intelept la: 20/05/2005 10:28:56
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
E bine cand exista activitate pe forum, fiindca pentru oamenii inteligenti schimbul de idei este o activitate constructiva. Am sa raspund pe scurt la cele 3 posturi aparute intre timp:

1. Pentru ella25 - se pare ca nu te dezici de rautatile tale. Nu sunt in nici un fel "trimis voluntar". De fapt, dupa cum am spus intr-un reply, am revenit pe forum dupa mai multe luni in care nu m-a interesat ce se zice pe aici, si atunci am revenit fiindca am vazut din nou pe Google acest link. Eu oricum am o anumita consecventa si in general imi place sa nu las lucrurile neterminate.
Chiar in legatura cu tine, nici macar nu am avut intentia sa-ti raspund ca sa-mi sustin ideile si faptul ca ti-am raspuns s-a datorat doar celor care au dorit sa afle care sunt argumentele mele la prostiile pe care le-ai scris.
Iti multumesc totusi pentru urari si intr-adevar sper ca practica yoga sa ma ajute cat mai mult din punct de vedere spiritual.

2. Pentru ampop - Despre protocoalele "inteleptilor" Sionului, exista mai multe teorii. As fi curios unde ai gasit argumentele impotriva credibilitatii lor. Ca surse relativ la ele, poti consulta introducerea de la:
http://www.dezvaluiri.as.ro/protocoale.htm
in care se prezinta mai multe fapte din istoria acestor documente.
In legatura cu poporul evreu, personal nu am nimic impotriva lor. Chiar am prieteni evrei, cu care am desfasurat relatii profesionale si in acelasi timp MISA are curs de yoga deschis in Israel. Il cunosc personal pe acel instructor din Israel si este o persoana deosebita.
Exista totusi o anumita clasa evreiasca extremista, ultrareactionara, cu ale carei actiuni nu sunt in nici un fel de acord. Daca ai fost atent in aceste zile chiar Ariel Sharon a primit amenintari de la evrei extremisti (serviciile secrete israeliene ii numesc si mai dur "teroristi", fiindca au planuit si atacuri cu rachete impotriva unor moschei arabe).
E clar ca nu trebuie sa confundam evreii de buna credinta cu acesti extremisti si fanatici religiosi, care se cred "poporul ales" si care chiar in multe documente istorice se considera mult superiori altor popoare sau religii, dupa cum nu trebuie sa confundam germanii cu nazistii.
In legatura cu Rotschild am sa povestesc un episod despre cum si-a creat el averea imensa. Acest episod este graitor relativ la abilitatea francmasonilor sa faca bani prin orice metode:
""" In timpul razboaielor napoleniene, Rotschild, care se afla in Anglia, avea cel mai bine pus la punct si cel mai rapid servici de informatii. Agentii lui il tineau la curent cu tot ce se petrece in Europa. Cand Napoleon a fost invins la Waterloo, Rotschild a aflat primul despre acest lucru si imediat a scos la vanzare la bursa toate actiunile pe care le detinea, la un pret derizoriu. Ceilalti participanti la bursa, vazand acest lucru, au presupus imediat ca s-a petrecut ceva rau si au inceput sa-si vanda si ei propriile actiuni la preturi de nimic. Profitand de aceasta, agentii secreti ai lui Rotschild au cumparat la preturi modice toate aceste actiuni. Cand vestea despre rezultatul bataliei a ajuns la Londra, evident ca la aceste actiuni le-a crescut pretul din nou, la valoarea lor normala, dar deja ele aveau un alt stapan. """
Oricum proba adevarului relativ la protocoalele masone, o reprezinta chiar actualitatea lor. Un exemplu graitor este protocolul XII, in legatura cu mass-media si controlul acesteia. Tinand cont ca protocoalele au fost redactate in 1897, acest capitol este cutremurator prin actualitatea lui. Vedem cum se recunostea inca de atunci rolul mass-mediei ca formator de opinie si cum inca de atunci s-a planuit subjugarea presei si in special al agentiilor de stiri pentru ca astfel oamenii sa poata fi manipulati. La ora actuala exista foarte multe exemple despre cum s-a reusit acest lucru si exista chiar liste de magnati francmasoni care conduc aceste trusturi media. Nu este intamplator faptul ca multi dintre acestia deja au aparut in diverse scandaluri, lumea incepand sa afle despre afacerile lor.
Si alte protocoale daca sunt citite cu atentie, desi sunt scrise cu un secol un urma, le regasim ca fiind foarte actuale si chiar putem afla din ele cheile care ne permit sa intelegem multe lucruri care se petrec in prezent. Chiar si numai acest fapt arata importanta lor deosebita si de fapt arata ca la modul practic aceste protocoale ii sunt de folos oricui care vrea sa inteleaga cu adevarat mecanismele politice si directiile catre care reprezentantii acestei secte satanice vor sa impinga omenirea.

3. Pentru donquijote - Personal cred ca acel site este mentinut de un entuziast si nu ca este finantat. De fapt chiar serverul pe care are hosting (as.ro) este un server pentru site-uri free.
In legatura cu Ceausescu nu sunt nostalgic in nici un fel dupa el. Dupa cum am mai spus, in timpul lui ceasca Romania a fost singura tara din lume in care yoga a fost interzisa si Grieg a fost inchis si in inchisorile securitatii si in azilul de la Poiana Mare, pentru a-i fi aplicat un "tratament" de distrugere psihica.
Oricum Ceausescu are si unele merite, ca de exemplu faptul ca a fost unul dintre putinii lideri din tarile Pactului de la Varsovia care au intretinut relatii cu tarile vesteuropene si SUA. Cum spunea Pacepa, "Ceausescu cu rusii sufla cand una calda cand una rece". Cand erau suparati de relatiile noastre externe, ceasca le furniza diverse planuri pe care serviciile noastre secrete le furasera din vest (gen planuri de rachete sau reactoare nucleare) si cu asta ii multumea oarecum.
In concluzie este bine sa respectam adevarul istoric. Daca tu ai gasit pe ( http://www.dezvaluiri.as.ro/ ) ceva care din punct de vedere al adevarului istoric nu ti se pare real, poti sa-mi spui si mie.
Si relativ la faptul ca ar fi "speculatii", eu dimpotriva am gasit pe site multe nume, cifre, date, etc. Daca vrei, putem eventual sa le verificam pe acestea si din alte surse.
Nu cred ca ideile respective pot fi acuzate de xenofobie. Dimpotriva, fata de alte popoare, romanii sunt foarte deschisi si primitori. Chiar se manifesta la ora actuala o foarte acuta tendinta de negare a valorilor proprii si de importare a celor vestice. Daca ar fi sa dau un exemplu, francezii sunt mult mai xenofobi. De la muzica si pana la termenii tehnici, la ei totul trebuie sa fie francez si din pacate asta e un motiv pentru care in unele domenii ei au ramas in urma.
Trebuie inteleasa clar distinctia dintre xenofobie si un nationalism armonios. De exemplu americanii, care au numai cateva sute de ani de istorie, isi stiu foarte bine presedintii, istoria nationala, etc. Poporul roman, care are mai multe mii de ani de istorie, ar trebui sa stie sa-si respecte mai mult valorile spirituale traditionale.

Spirit Intelept
#49955 (raspuns la: #49169) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
off topic despre japonezi - de donquijote la: 11/01/2006 14:46:50
(la: Oamenii nu se trag din maimuta)
japonia este, cred, singura tara unde numarul de credinciosi declarati este mai mare decit numarul de locuitori.
japonenezii sunt atei in marea majoritate. Tin craciunul, anul nou, dar si anoul nou chinezesc si inca vreo 2-3 sarbatori traditionale (solstitiul de vara, solstitiul de iarna, etc.). ideea de baza e sa aibe mai multe zile de odihna si prilej de a face cadouri.
un japonez poate sa apartina, si sa cotizeze, la mai multe culte religioase
poate cotizeaza la mai multe cluburi de golf, karioki sau 'private clubs' cu gheishe, nu la culte.
de exemplu se casatoresc la crestini pentru ca e mai spectaculos dar fac inmormintarile la budisti ca e mai frumos.
de casatorit, se casatoresc la starea civila. unii mai fac (partial) o parte din ceremonia budista fie la un templu, fie la localul de nunti. n-am auzit ca fac ceremonie crestina, dacat daca sunt crestini practicanti.
cam toti cunosc traditiile, dar le practica 'de distractie'.
cica Buddha ajuta chiar daca esti de alta credinta sau nu crezi de loc:)))
cunosc o firma mare si celebra, care a fost infiintata si se conduce inca dupa principii morale budhiste. orice vizitator strain care vine la firma primeste o carte cu invataturile lui Buddha in limba lui. de cand intemeietorul firmei a decedat(acum cativa ani), au mai renuntat la traditii. pana si mesele servite in interiorul firmei nu mai sunt 'vegetariene' cum erau odata.


#99638 (raspuns la: #99500) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Buna ! Am observat ca este - de Inca_un_Catalin la: 07/04/2006 19:38:50
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Buna !
Am observat ca este plin de Catalini pe aici . Si eu sunt tot un Catalin .
In legatura cu subiectul discutat , am o teorie personala . As dori sa va dati cu presupusul vis-a-vis de aceasta idee . Suna cam asa :

" Religia (asa cum ne este prezentata) reprezinta o modalitate de ingradire a spiritului . Desi este o arma puternica ( armele puternice ar trebui sa se gaseasca in maini puternice ) , ea se gaseste in prezent in mana unor idioti . Acesti oameni , care au o influenta fantastica asupra credinciosilor ( sau mai bine zis - inadaptatilor ), au in proportie de 80-90 % ( cifrele sunt intuitive , nu statistice ) un intelect obtuz , sunt asemenea caporalului din armata Romana care de obicei este ales din grupul taranilor complexati de lipsa lor de instruire . Acest lucru este logic d.p.d.v. al celor care ii aleg , deoarece numai un idiot poate sustine cauza diferitelor religii pana in panzele albe , indiferent cat de absurd sunt ele prezentate . Toate cartile ,,sfinte ,, au fost scrise de oamenii acelor timpuri in care s-au format religiile aferente . Oameni care la vremea respectiva pareau deasupra celorlalti . Intr-un fel , chiar erau si au stiut sa profite de asta . Exista multe religii pe Pamant. Cea Ortodoxa nici macar nu este in primele doua :-) . Fiecare Religie sustine altceva . Cu ce este mai reala o religie decat alta ? Adevarul, se spune ca este unul singur ...asa suntem invatati sa credem . Atunci de ce sustin diferitele Religii lucruri atat de contradictorii ?
Acum vine partea interesanta a teoriei mele .
Din cauza rapidei circulatii a informatiei , din cauza internetului , din cauza presei si nu in ultimul rand datorita slabei pregatiri a diferitilor reprezentanti ai religiilor , aceasta arma puternica , tinde sa devina incontrolabila . Avand acces la informatie , actuala generatie nu mai este dispusa sa creada gogosile scrise cu mii de ani inainte de niste oameni care in prezent nu ar reusi sa ia nici Examenul de Capacitate pentru clasa a 8-a . ( nu sunt sigur ca atunci este respectivul examen , dar ati prins ideea ) . Tot mai mult prind la public emisiunile de Stiinta . Sunt date publicului imagini magnifice surprinse de telescopul Hubble , care in ciuda puterii extrordinare de a vedea Deep-Space ...nu a zarit nici macar un ingeras lesinat , ca sa nu mai vorbim de barba alba a lui Dumnezeu .
Acest lucru este bun , d.p.d.v. al iesirii din minciuna seculara care se numeste Religie .
Dar este rau din cauza ca oamenii , prin natura lor , doresc sa apartina la ceva : la o societate , la o organizatie ...sau de ce nu ...la o religie :-) .
De cate ori nu ne mintim pe noi insine zilnic , in legatura cu lucruri marunte ? Religia a aparut probabil ca medicament pentru labilitatea psihicului uman . Ar fi fost un medicament bun , daca nu ar fi facut mai mult rau decat bine :-) .
Ce se va intampla atunci cand va trebui umplut golul lasat de Religia care a avut in trecut un rol important in viata lor ? O fi ea o minciuna , dar cu ce o inocuim ? Daca aveti un raspuns va rog sa mi-l trimiteti .

Acum sa va marturisesc ceva .
Sunt un tip ,,credincios ,, .
Daca tot v-am plictisit cu teoriile mele , am sa va spun si in ce consta aceasta credinta .
Cred cu tarie , ca in afara de universul material , mai exista si alte forme de manifestare ale .... naiba stie ce , sa ii zicem Existanta ( sau Verb - cum spunea Eliphas Levi) . O forma o intuim , o simtim , dar nu o cunoastem si cu siguranta nu o controlam - unversul spiritual . Poate pe aici ar exista o urma de divinitate , dar cu siguranta aceasta nu s-a scoborat printre noi cu scopul de a-si lasa samanta materiala in vreo tantica draguza , pierduta prin desert . Facand asa ceva ,in mirifica-i splendoare , s-ar fi umplut de penibil in ochii celor asemeni lui . Oricum ideea este veche ...Zeus obisnuia sa calareasca muritoarele cu mii de ani inaintea lui Dumnezeu , intr-o religie cu mai multi Zei , si mai multa prea-curvie decat in Ortodoxism .
Religiile actuale au sa moara . In parte din cauza necredinciosilor , in parte din cauza credinciosilor si a propovaduitorilor .
Au sa apara altele mai adaptate la realitatile timpurilor noastre .
Daca avem bafta si nu murim toti de gripa aviara , sau sa nu ne loveasca vreun meteorit , Pamantul va dainui atat de mult incat sa moara si religiile nou formate .

Cred ca un mare adevar este faptul ca "nimic nu este nou sub soare " .

cu respect , pentru credinciosi
si cu admiratie pentru mai putin credinciosi , dar mult mai realisti ,

Inca_un_Catalin
#115920 (raspuns la: #115910) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Scaunul electric - de (anonim) la: 18/10/2003 14:20:46
(la: "Sa nu ucizi!")
Uciderea atacatorului de catre victima nu se condamna in majoritatea tarilor civilizate cu anumite exceptii. Nu stiu cum se aplica legea in Romania in acest caz dar stiu cum se aplica in tara mea si pot sa-ti spun ca este in favoarea victimei in cazul in care aceasta isi ucide atacatorul.
In alta ordine de idei ce-i mai agravant este ca pina ca ,criminalul sa fie pus pe scaunul electric dureaza cam vre-o 5-10 ani de tergiversari legale mai bine zis apeluri fara sens care sa-i comute nemernicului pedeapsa cu moartea la inchisoare pe viata.
In tot acest timp acest nemernic traieste in inchisoare pe banii mei/nostrii adica a cetatenilor care muncesc cinstit zi de zi si sintem taxati la singe de catre stat pentru a contribui la bunastarea acestor putregaiuri ale societatii pe durata incarcerarii lor pina la ziua finala aceasta fiind partea mai durereoasa....la buzunarul contribuitorilor.
China are cea mai buna solutie.
Daca condamnatul a fost pedepsit cu pedeapsa cu moartea, ea se aplica la 7 zile dupa emitere de catre procuror, soldindu-se cu-n glont in cap.
Ieftin si eficace.Nu tu apeluri si avocati timp de 10 ani pe banii populatiei.
Romania pe de alta parte este singura tara unde criminalii si lichelele sint lasati acasa in permisie din inchisori si unde omorurile se pedepsec cu pedepse usoare si nu cel putin cu viata.
As propune re-introducerea tepelor a la Vlad Tepes caci numai asa vor lichida ei problema criminalitatii in Ro.
#1619 (raspuns la: #1579) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Tricolorul Romanesc - de talusa la: 10/11/2003 01:24:32
(la: ROMANIA)
Cele trei culori ale drapelului românesc - Rosu , galben si albastru - sunt de origine strãveche, iarr reunirea lor pe standardul national are adânci semnificatii istorice, exprimând dãinuirea noastrã neîntreruptã pe vatrã în care ne-am plãmãdit ca popor, legãturile permanente între românii de ambele versante ale Carpatilor, idealurile de unitate si independentã nutrite cu ardoare de neamul românesc de-a lungul întregii sale existente.

Introducerea a celor trei culori - rosu, galben si albastru - pe drapelul românesc s-a înfãptuit la 14 octombrie 1834, cu aprobarea Înaltei Porti , de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica (1834 - 1842), domnitorul Tãrii Românesti. La cererea domnului muntean , sultanul a încuviintat printr-un hatiserif înfãtisarea steagurilor pentru navele comerciale românesti si unitãtile ostirii pãmântene. Pentru corãbiile negustoresti se prevedea “steag cu fata galbenã si rosie, având pe dânsul stele si la mijloc pasãre albastrã cu cap”, iar pentru armatã, “steag cu fata rosie, albastrã si galbenã, având si acesta stele si pasãre cu cap în mijloc.”

Asadar, drapelele cu care au fost înzestrate unitãtile militare muntene în toamna lanului 1834, primele din istoria armatei românesti moderne, erau tricolore, având benzile dispuse orizontal, “rosu deasupra, galben la mijloc si albastru jos. În mijlocul câmpului pânzei, pe un scut alb, se afla o acvilã cu zborul luat, încoronatã princiar si cruciatã cu aur. În porunca datã ostirii, cu prilejul înmânãrii lor solemne, domnitorul arãta, între altele , cã “steagurile acestei de Dumnezeu pãzite tãri din vechime au fost fala ostirilor sale si semnele slavei lor… Militia româneascã, organizatã pe temeiuri de regulã si disciplinã, dobândeste iarãsi acel drept din vechime si primeste steagurile sale cu fetele nationale, lãsând a se întelege cã tricolorul reprezintã neamul românesc , este expresia fiintei sale nationale, simbolul sacru cãtre care se îndreaptã aspiratiile tuturor românilor adunati în jurul lui.
În 1848, în toiul revolutiei , însã, tricolorul a devenit în Tara Româneascã însemnul national, principalul element constitutiv al drapelului de stat. Guvernul revolutionar , prin decretul nr. 1, din 14 iunie 1848, a hotãrât ca drapelul tãrii sã aibã “trei culori: albastru, galben si rosu”, iar pe pânzã sã fie înscrise cuvintele “Dreptate, Frãtie O lunã mai târziu, “vãzând cu nu s-a înteles încã cum trebuiesc fãcute stindardele nationale”, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou cã “stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis si rosu carmin”. El vor fi dispuse vertical si vor fi aranjate în ordinea urmãtoare: “lângã lemn vine albastru, apoi galben si apoi rosu fâlfâind.

Adoptarea tricolorului ca drapel national nu s-a datorat însã unor situatii de conjuncturã si nici influentelor strãine, ci a urmat o veche traditie cu rãdãcini adânci în lupta neamului nostru pentru unitate si neatârnare. Este semnificativã, în acest sens , precizarea fãcutã în zilele revolutiei de ministrul treburilor din afarã al Tãrii Românesti, într-o notã adresatã lui Emin Pasa: “Culorile esarfului ce purtãm noi nu sunt de datinã modernã. Noi le-am avut încã de mai înainte pe steagurile noastre Dar nu precizeazã de când anume.

Înlãturat odatã cu interventia strãinã din toamna anului 1848, tricolorul va fi reintrodus ca drapel national la 1 septembrie 1863, de cãtre Alexandru Ioan Cuza. El avea însã culorile dispuse orizontal , redate rosu, galben, albastru, si se va mentine în aceastã alcãtuire pânã în anul 1867, când punându-se din nou problema însemnului nostru national, comisia însãrcinatã cu stabilirea drapelului tãrii si-a însusit propunerea lui N. Golescu, fostul pasoptist, “ca culorile sã fie asezate cum era la 1848, adicã vertical , în ordinea albastru, galben, rosu, care s-a pãstrat pânã azi . referindu-se la originea si semnificatia drapelului de stat, Mihail Kogãlniceanu preciza în sedinta parlamentului din 26 martie 1867 cã: “Drapelul tricolor, cum era astãzi, nu este drapelul Unirii Principatelor. El este un ce mai înalt. El este însusi drapelul neamului nostru, din toate tãrile locuite de români.

Rezultã de aici cã Mihail Kogãlniceanu si generatia sa primiserã tricolorul, prin traditie de la strãbuni si o datã cu el si explicatia însemnãtãtii pe care o reprezintã pentru toti românii. Este, deci, fãrã îndoialã cã în perioada modernã s-a pãstrat o traditie mai veche, din bãtrâni, a tricolorului. Dar unde se aflã izvorul de la care porneste traditia? În cartea istoricului german J. F. Neigebaur, consacratã Transilvaniei si publicatã la Brasov în 1851, se face mentiunea cã cele trei culori ale drapelului românesc sunt o mostenire de pe timpul Daciei Traiane.

Mergând înapoi, pe firul istoriei, constatãm cã cea mai veche însemnare despre tricolor, ca formând culorile Dacie, se aflã în Novella XI, datã la 14 aprilie 535 de împãratul Justinian (527 - 565) cu prilejul fixãri teritoriilor supuse Arhiepiscopiei din Justiniana Prima, care cuprindea , alãturi de regiuni din Panonia Secunda, pãrti din fosta Dacie românã, formatã din Dacia Cisdanubianã (Dacia Mediteraneea si Dacia Ripensis) si Dacia Transdanubianã, aceasta din urmã fiind alcãtuitã din tinuturile vecine cu Dunãrea, de la gura tisei pânã la vãrsarea Oltului, ale Banatului si Olteniei.
Decretul imperial, care stabilea si însemnele acestor teritorii, descrie astfel stema Daciei Justiniane: “Din partea dreaptã , în prima diviziune, scut rosu, în mijlocul cãruia sunt vãzute turnuri, însemnând Dacia de dincolo , în a doua diviziune, scut ceresc (de culoarea cerului, adicã albastru), cu semnele tribului burilor, ale cãrui douã laturi (margini) sunt albe, iar mijlocul (câmpul dintre cele douã scuturi) auriu (galben).

În acest simbol heraldic, scutul albastru, cu însemnele tribului burilor, reprezenta acea parte a Daciei Traiane aflatã încã sub stãpânirea efectivã a lui Justinian, respectiv Banatul si Oltenia de azi, sau fosta Dacie Malvensis, locuitã de buri, cel mai reprezentativ trib al dacilor, precum si o zonã a Transilvaniei, ce se întindea de-a lungul drumului comercial care ducea spre regiunile aurifere din Muntii Apuseni, unde sãpãturile arheologice au confirmat existenta asezãrilor romane pânã în secolul al VI-lea, adicã fosta Dacie Porolissensis. Scutul rosu, însemnând Dacia de dincolo , se referã la sudul si centrul Moldovei, altã parte a Daciei Traiane pe care Imperiul roman de rãsãrit o considera posesiune a sa , cel putin în principiu, aflatã însã în afara teritoriului detinut efectiv de cãtre romani. Precizarea Dacia de dincolo avea în vedere tocmai pozitia geograficã si politicã deosebitã a acestei pãrti a Daciei. Mijlocul auriu, respectiv câmpul galben dintre cele douã scuturi (rosu si albastru), reprezintã , fãrã îndoialã, Muntenia de astãzi sau fosta Moesie inferioarã.

Se stie cã armatele lui Justinian , urmãrind refacerea Imperiului roman în vechile lui hotare, au cucerit Africa de nord - vest de la vandali, Italia de la ostrrogoti, sudul Spaniei de la vizigoti, iar gepizilor le-a luat teritoriile dintre Tisa si Dunãrea de jos, întinzându-si stãpânirea în Banat, Muntii Apuseni, Oltenia si Muntenia. Imperiul roman de rãsãrit era exprimatã prin prezenta pe stema Daciei Justiniane a însemnelor tuturor provinciilor fostei Dacii Traiane, atât a celor de la sudul Carpatilor, cât si a celor de la nordul lor.

Prin urmare , cele trei culori, rosu la dreapta, galben la mijloc si albastru la stânga, din stema Daciei Justiniane, asezate în ordinea si în pozitia culorilor drapelului românesc de astãzi, se referã la Dacia Traianã, confirmând afirmatia lui J. F. Neigebaur cã tricolorul românesc este o mostenire de la începuturile mileniului întâi.

Transmise din generatie în generatie, ele dovedesc, împreunã cu celelalte mãrturii de culturã materialã, statornicia românilor în vatra în care s-au plãmãdit ca popor, prin simbioza daco - romanã, rezistenta lor în fata urgiei vremurilor si a valurilor succesive ale neamurilor migratorii, lupta neîntreruptã pentru afirmarea idealurilor de unitate si independentã.

Puternic legati de traditiile si marile virtuti ale înaintasilor , românii au pãstrat neîntinate , cu demnitatea ce le e caracteristicã, vechile culori ale Daciei Traiane (rosu, galben, si albastru), dar obligati sã trãiascã timp îndelungat despãrtiti în trei principate - Moldova , Muntenia si Transilvania - , i au fãcut din fiecare culoaare câte un stindard pentru fiecare principat, expresie a vechimi si dãinuirii lor pe pãmântul strãmosesc, pe care nu l-au pãrãsit niciodatã, iar din reunirea acestora pe acelasi drapel, adicã din tricolor, simbolul unor grele si necontenite eforturi pentru realizarea unitãtii nationale.

Steagul Moldovei, având bourul, pe o parte, si Sf. Gheorghe cãlare pe un cal alb în luptã cu balaurul, pe cealaltã parte, era de culoare rosie. Fãurit probabil de Bogdan I (1359 - 1365), la întemeierea tãrii, care a preluat culoarea rosie, transmisã de traditie, din vremea Daciei Traiane, el a fost pãstrat identic de urmasii sãi în domnie. În timpul lui Stefan cel Mare (1457 - 1504), steagul era din atlas rosu . si avea reprezentat, pe o fatã, pe Sf. Gheorghe încoronat de doi îngeri, stând în jilt si cu picioarele supunând un balaur cu trei capete , iar pe cealaltã fatã era reprodusã stema tãrii (capul de bour). Steagul domnesc al lui Ieremia Movilã (1595 - 1606), capturat de Mihai Viteazul, în martie 1601, în lupta de la Gorãslãu, avea fondul rosu. cu o bordurã galbenã deschisã, iar la mijloc capul de bour. Cãlãtorii poloni în trecere spre Constantinopol, Samuel Twardowski, la 1622 si Ioan Gnindski, la 1677, îl mentioneazã ca fiind din damasc si din aceeasi culoare rosie.Pe un document emis la 1817 de Scarlat Calimahi (1812 - 1819) se vãd în culori douã steaguri rosii. În timpul lui Mihail Sutu (1819 - 1821) pe stindardele moldovei apare Sf. Gheorghe cãlare, pe fond rosu. La fel, steagul armatei moldovenesti sub Mihail Sturdza (1834 - 1849) avea bourul în mijloc si în fiecare colt câte un pãtrat mare rosu iar cel al lui Alexandru Grigore Ghica (1849 - 1856) era în întregime rosu, cu o cruce albastrã în centru.

În Muntenia, steagul cel mare al tãrii pe timpul lui Mihail Viteazul (1593 - 1600), descris de cavalerul italian Ciro Spontini, era din damasc galben - auriu, cu vremea decolorat în alb, având la centru o acvilã neagrã, stând pe o ramurã verde de ienupãr si tinând în cioc o cruce patriarhalã rosie. Acelasi stindard galben - alburiu e mentionat - fãrã sã fie si descris - de douã stiri de origine polonezã, din 19 si 29 mai 1600, relative la lupta de la Hotin, dintre Mihai si Movilã. Documentele vremii ne vorbesc despre pretuirea pe care a acordat-o ilustrul voievod steagului tãrii, în care neîndoilenic vedea întrupatã glia strãmoseascã, Pentru apãrarea cãreia lupta. Nici în momentele grele , nici în clipele în care era pusã în cumpãnã însãsi viata sa, Mihai Voievod n-a uitat de steag. Este semnificativ faptul cã dupã bãtãlia de la Mirãslãu, din septembrie 1600, cu imperialii comandanti de Basta, în care sortii nu i-au surâs, Mihai nu s-a retras de pe câmpul de luptã pânã nu i s-a adus steagul tãrii, pe care, strângându-l la piept, l-a luat cu sine. [

Acest steag cu câmpul galben, ce “era foarte vechi si privit de romani ca sfânt”, dupã cum precizeazã acelasi Spontoni, fusese “semnul si marca cea mai importantã a Tãrii Românesti” sub Neagoe Basarab (1512 - 1521) si Vlad Tepes (1456 - 1462) si îl însotise pe Mircea cel Bãtrân (1386 - 1418) si pe voievozii de dinaintea luui pe câmpurile de bãtãlie fiind cu sigurantã o mostenire de la Basarab cel Mare (1317 - 1352), care-l primise, La rândul sãu, prin traditie, din vremea Daciei Traiane si-l pãstrase la întemeierea tãrii , ca simbol al legãturilor cu înaintasii.

Salvat de Mihai Viteazul dupã înfrângerea de l Mirãslãu, el a fost pãstrat cu mare cinste si de Radu Serban (1602 - 1611), ca steag al tãrii în vremea domniei sale. Relatând primirea la Târgoviste a contelui Camillo Cavriolo, trimis de împãratul Rudolf -II- pentru a duce lui Radu Vodã stindardul imperial, o datã cu confirmarea titlului de principe al imperiului, tot Spontoni aratã cã a marea ceremonie care a avut loc atunci la curtea domneascã, a fost vãzut si steagul cel mare al tãrii, din damasc galben - alburiu, socotit sfânt, si pe ccare voievodul a poruncit sã fie purtat înainte..

Datoritã asupririi nationale la care au fost supusi de stãpânirea maghiarã si apoi de cea austro - ungarã, români ardeleni desi constituiau majoritatea populatiei si erau locuitorii autohtoni ai Transilvaniei, n-au avut posibilitatea sã-si aleagã singuri culoarea drapelului si n-au fost reprezentanti printr-un simbol aparte pe steagul si stema principatului, nici în evul mediu si nici în epoca modernã. Ei au avut, totusi, un simbol propriu, culoarea albastru .- azur (cer), mostenitã din vremea Daciei Traiane, pe care, dacã n-au putut s-o impunã pe însemnele heraclidice ale tãrii, datoritã împrejurãrilor vitrege ale istoriei, au pãstrat-o pe stemele de familie si au transmis-o , astfel, din generatie în generatie, ca expresie a vechimii si înfrãtirii lor cu glia strãbunã.

În sprijinul celor de mai sus, mentionãm cã în perioada dominatiei maghiare, în timp ce stemele acordate nobililor sasi si unguri au în majoritatea lor culoarea rosie, cele date familiilor de origine românã sunt în exclusivitate de culoare albastru -azur (cer). În colectia heraclitticã J. Siebmcher, de pildã, unde sunt publicate aproape 2500 de steme acordate nobililor din Transilvania, apar , pe lângã armenii, maghiare, sãsesti si secuiesti, peste 500 de steme ale familiilor nobile românesti, care se prezintã sub forma unui scut având ca mobile, într-un câmp întotdeauna de azur (albastru), osteni cãlãri sau pedestri, înarmati cu spade drepte sau curbe, luptând împotriva unor turci, precum si felurite animale si diverse alte însemne. De altfel, culoarea albastrã a fost introdusã si pe însemnele heraclitice ale unor familii boieresti din Muntenia si Moldova, tocmai pentru a desemna detinerea unor posesiuni în Transilvania si, totodatã, legãturile existente în evul mediu între tãrile române. În stema familie Vãcãrescu, de exemplu , apare ca o dovadã a apartenentei districtului Fãgãras la Tara Româneascã, o cetate crenelatã , având arborat, în dreapta sus, un drapel albastru. [

Se poate, deci, afirma cã adunarea la un loc , pe acelasi drapel, a celor trei culori, rosul românilor moldoveni, galbenul românilor munteni si albastrul . azur al românilor transilvãnenii, reprezintã o singurã tarã, alcãtuitã din provinciile ei Moldova, Muntenia si Transilvania si un singur popor… Nu mai încape nici o îndoialã cã la acest adevãr se gândea Mihail Kogãlniceanu când spunea, în 1867, cã tricolorul românesc înseamnã “neamul nostru, din toate tãrile locuite de români”.

Dar cine este autorul contopirii celor trei culori într-un singur drapel si când s-a înfãptuit acesta? Cercetarea istoricã ne conduce, cum e si firesc, la Mihail Viteazul, primul unificator al tãrilor românesti, care a întrunit sub sceptrul sãu, în anul 1600, stãpânirea Munteniei, a Transilvaniei si a Moldovei.
Privitã în contextul realitãtilor politice ale vremii , unirea tãrilor române, realizatã prin cugetul militar si iscusinta diplomaticã a lui Mihai Viteazul , apare ca expresia concretã a polarizãrii în jurul lui a întregului popor român, ce avea constiinta unitãtii sale. Tocmai existenta constiintei unitãtii de neam la românii din cele trei principate, a apartenentei lor la acelasi unic popor, dorinta lor de unire într-un singur stat, explicã optiunea lui Mihai pentru înfãptuirea “planului daci”, care-si propunea sã reconstituie în formã româneascã vechea unitate politicã pe care o reprezentase Dacia în antichitate.
Cãlãuzit de dorinta de a-i uni pe toti românii sub un singur stindard, temerarul conducãtor, care se intitula “Io Mihail Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tãrii Românesti si Ardealului si a toatã Tara Moldovei”, a fãurit drapelul national prin contopirea culorilor de pe steagurile celor trei principate românesti, care de la el a devenit simbolul unitãtii noastre nationale. Aceastã constatare se bazeazã pe cercetarea diplomelor si a stemelor pe care Mihai Viteazul le-a acordat , potrivit obiceiurilor vremii, dupã bãtãlia de la Stalingrad, din 18 octombrie 1599, atât vitejilor boieri munteni cât si nobililor români si unguri din Transilvania care i s-a alãturat. Pe diploma acordatã lui Preda Buzescu, de pildã, apare un scut militar timbrat de un coif închis cu gratii, pe care stã o coroanã anticã, din care apare figura unui leu. De pe coama coifului si de sub coroanã iese o flamurã cu aspect de mantie, în trei culori asezate vertical, albastru la dreapta (steagul românilor transilvãneni ), galben la mijloc (steagul românilor munteni) si rosu la stânga (steagul românilor moldoveni)

Se cunosc pânã acum peste 20 de diplome eliberate de cancelaria lui Mihail din Transilvania, în anii 1599 si 1600, cu steme care au tricolorul albastru, galben si rosu pe lambrechine, iar la unele si pe scuturi. Descoperirea în viitor a unor noi diplome si acte emise de marele voievod va întãri afirmatia cã drapelul astfel îmbinat, prin gruparea în jurul culorii galben, asezatã la mijloc, a celor albastru si rosu, toate dispuse vertical a fost fãurit de Mihai Viteazul care, unind cu Tara Româneascã mai întâi Transilvania si apoi Moldova, a refãcut în formã româneascã integritatea vechii Dacii si a reînviat tricolorul din epoca românã, conferindu-i valoare de simbol al unitãtii noastre nationale, Pentru înfãptuirea uniri într-un singur stat a românilor din cele trei principate, Mihai Viteazul a luptat pânã la sacrificiul suprem al vietii sale pe câmpia de lângã Turda, El a cimentat, astfel, aceastã unire si a sfintit drapelul national cu sângele sãu.

Biruintã temporarã din punct de vedere politico - militar, izbânda lui Mihai avea sã dureze , însã , în planul constiintei nationale. Cei ce si-au asumat dupã Mihai conducerea tãrilor române au cãutat, în functie de împrejurãrile istorice, sã-i urmeze pilda, iar tricolorul românesc fãurit de el a fost pãstrat cu sfintenie secole de-a rândul si transmis din generatie în generatie, întruchipând pânã azi idealul de peste veacuri al unitãti tuturor românilor.
În perioada de dupã Mihai Viteazul , datoritã stabilitãtii interne, Tara Româneascã va continua sã îndeplineascã rolul de portdrapel al luptei pentru neatârnare si al unitãti românesti. De aici vor porni cele mai multe initiative atât pe plan politic , cât si spiritual. Faptul s-a reflectat si pe tricolor, unde culoarea galbenã, reprezentându-i pe românii munteni, este asezatã la mijloc, fiind încadratã, de-o parte si de alta, de culoarea rosie si de cea albastrã, atestându-se si în felul acesta cã unirea tuturor românilor s-a fãcut având Tara Româneascã , cu capitala ei Bucuresti, drept centru de activitate si realizare politicã a unitãtii nationale.

Nesemnalat în documentele primelor trei decenii ale secolului al XVII-lea, tricolorul reapare în timpul lui Matei Basarab (1632 - 1654), ales domn al Munteniei f&atildde;rã învoirea Portii, dar pe care sultanul a fost nevoit sã-l mentinã în scaun de teama puterii militare a tãrii , precum si a aliantei cu Transilvania, aflatã la rândul ei în relatii de bunã întelgere cu Moldova. EL s-a manifestat permanent ca un adversar al Imperiului otoman, fatã de care a pãstrat o atitudine demnã, fiind hotãrât la nevoie sã reziste cu armele. În acest sens, rezidentul habsburgilor la Constantinopol, Rudolf Schmidt, scria în 1643 cã turcii “se tem de Matei si-l considerã aproape ca pe un al doilea Mihai Vodã Cu ajutorul ostirii, mereu gata de actiune, el a înlãturat douã încercãri otomane, în 1636 si 1647, de a-l scoate din domnie.

Desigur , domnul muntean era constient cã restaurarea deplinã a independentei tãrii devenea posibilã numai printr-o actiune comunã a celor trei tãri românesti, capabile sã întreprindã cu succes o ofensivã de proportii care sã înlãture dominatia Imperiului otoman. Iatã de ce, în timpul sãu, relatiile politice dintre Muntenia si Transilvania au îmbrãcat forma unui tratat de aliantã, încheiat la 17 iulie 1635, care a fost reconfirmat si întãrit în mai multe rânduri (1637, 1638, 1640 si 1647). În pofida unor situatii conflictuale cu Moldova, între cele trei tãri românesti s-a ajuns , totusi, la un sistem de aliantã comunã sub forma întelegerilor bilaterale dintre Transilvania si celelalte douã tãri, iar în urma împãcãrii intervenite la 1644 între domnul muntean si cel moldovean , s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã sub forma întelegerilor bilaterale la 1644 între domnul muntean si cel moldovean, s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã. În cadrul aliantei dintre cele trei tãri românesti , încheiate în scopul luptei de eliberare de sub dominatia otomanã, Matei Basarab, care afirmase încã din 1632 cã “de cine ne vom teme dacã tãrile noastre vor pãstra buna întelegere de pânã acum? În afarã de Dumnezeu, de nimeni, se bucura de multã autoritate , contemporanii numindu-l “prea luminatul stãpân si voievod al acestor tãri dacice”.

Strãdaniile lui Matei Basarab de refacere, pe calea diplomaticã a aliantelor, a unitãtii tãrilor române, întreruptã prin moartea lui Mihai , n-a concretizat si în reintroducerea tricolorului, într-o formã permisã de împrejurãrile vremii, printre însemnele oficiale ale autoritãtii domnesti. Se cunosc pânã acum douã documente de la Matei Vodã care au pecetea legatã cu un snur în culorile drapelului national. Sigiliul cel mare rotund al Tãrii românesti, de pildã, confectionat din cearã rosie, este atasat hrisovului din 27 noiembrie 1640, prin care un numãr de mãnãstiri pãmântene au fost scoase de sub închinarea cãtre Locurile Sfinte, cu un snur împletit din mãtase rosie galbenã si albastrã . Era si firesc ca un asemenea document , prin care se adopta o mãsurã importantã pentru tarã, o adevãratã secularizare, constând din ridicarea drapelului unor mãnãstiri de la Muntele Athos de a exploata averile a 22 de mãnãstiri românesti închinate acestora, sã fie scris în limba românã, sã aibã monograma si iscãlitura tricolorului, mãrturie a aspiratiilor poporului nostru spre unitate si independentã. Tot cu un snur de mãtase rosie, galbenã si albastrã este atasat sigiliul mijlociu al voievodului muntean la hrisovul din 20 august 1648, prin care se fãcea unele danii Mãnãstirii Radu Vodã si, desigur , asemenea documente având tricolorul drept legãturã a pecetii de pergament, trebuie cã au mai fost emise de cancelaria lui Matei Basarab, dar, fie cã nu ni s-au pãstrat, fie cã n-au fost încã descoperite. Credem , însã, cã numai si aceste douã exemple fac pe deplin dovada cã si Matei Basarab, în conditiile istorice ale domniei sale, a dat expresie nãzuintelor de veacuri ale românilor cãtre unitate si neatârnare, sintetizate în tricolor, fãcând din însemnul national imbold în realizarea acestora si, totodatã , mijloc de a le transmite urmasilor.

Continuând opera înaintasilor , de apãrare a intereselor tuturor românilor, Serban Cantacuzino (1674 - 1688) a croit si el planuri de eliberare de sub jugul otoman a celor trei tãri surori si de unire a lor într-un singur stat, sub conducerea sa voind, ca si Matei Basarab, sã-l imite în aceastã privintã pe Mihai Viteazul….. În acest scop, el a încheiat, la 1 iunie 1685, la Fãgãras , “în numele traditiei de prietenie si apropiere a celor douã tãri un tratat de aliantã vesnicã cu Mihail Apaffi al Transilvaniei. Cei doi principi se angajau sã se ajute reciproc de orice lovituri îndreptate împotriva lor, fie de turci, fie de alte puteri. În anul urmãtor, Serban Vodã, dupã ce a mijlocit înscãunarea lui Constantin Cantemir (1685 - 1693), a închinat cu acesta la Bucuresti o întelegere de aderare a Moldovei la alianta perpetuã dintre Muntenia si Transilvania.

Fãurirea blocului antiotoman al celor trei tãri române, pe baza întelegerilor bilaterale initiate de Serban Cancatuzino în anii 1685 si 1686, care a avut o mare importantã în lupta poporului nostru pentru unitate si independentã, a fost prefiguratã de introducerea tricolorului pe steagul Tãrii Românesti. Cel trei culori ale drapelului national, exprimând idealul de unitate al românilor de pretutindeni, se pot si astãzi vedea pe steagul care l-a însotit pe Serban Cantacuzino la asediul Vienei.

Dupã cum se stie , în anul 1683 turcii au împresurat Viena, piedica cea mai de seamã în calea pãtrunderii lor în inima Europei, cerând si voievozilor români, în virtutea vechilor obligatii fatã de Poartã, sã participe la aceastã expeditie. Desi au fost obligati de turci sã lupte împotriva crestinilor, ei au actionat în sprijinul asediatilor, prin scoli încurajatoare sau prin interventii militare simulate. Sub zidurile Vienei s-a realizat atunci o actiunea anti otomanã româneascã e drept mascatã - care izvora dintr-un imbold de solidaritate etnicã si crestineascã. Cel mai activ în aceastã actiune a fost Serban Cantacuzino, convins cã o loviturã puternicã primitã de turci la Viena , departe de bazele lor, putea fi decisivã. Pasivitatea domnului moldovean Gh. Duca, dar mai ales actiunile lui Serban Cantacuzino au contribuit într-o mãsurã însemnatã la salvarea Vienei, oferind crestinilor rãgazul necesar pentru regruparea fortelor si pentru declansarea contraofensivei, Prevãzând sfârsitul dezastruos al expeditiei, Serban Vodã s-a gândit sã lase locuitorilor orasului un semn care sã le aminteascã de sprijinul prietenesc acordat de el în timpul asediului turcesc, acesta fiind, dupã obiceiul românesc al vremii, o troitã, adicã o cruce. El a poruncit oamenilor lui sã facã o cruce mare de stejar având sculptatã în mijloc icoana Maicii Domnului, iar dedesubt o inscriptie latineascã ce arãta cât de mari erau simpatiile lui pentru cauza crestinitãtii, pe care a ridicat-o chiar pe locul unde îsi avusese tabãra.

Odatã cu aceastã cruce, Serban Cantacuzino a lãsat pe câmpul de luptã de sub zidurile Vienei si un steag, care a ajuns mai târziu la Muzeul din Drezda. De unde a fost adus în 1937 , în tarã si expus la Muzeul Militar din Bucuresti. El este de mãtase, din trei fâsi orizontale cusute între ele cu atã galbenã si are o singurã fatã, fiind lipsit de un suport de pânzã. În mijloc se aflã Mântuitorul Iisus Hristos, asezat pe tronul împãrãtesc, tinând cu o mânã Sf. Evanghelie deschisã, sprijinitã pe genunchi, pe care se aflã o inscriptie, iar cu cealaltã binecuvânteazã. În dreapta Mântuitorului, sus, se aflã scris în româneste “Vitejia dreaptã sã birueascã”, iar dedesubt trei stele cu câte sase raze. Desi s-a deteriorat cu vremea, cele trei culori ale drapelului românesc se pot si astãzi usor distinge. Câmpul steagului este galben auriu, Haina cu care este îmbrãcat Domul Hristos este rosu aprins, iar vesmântul de deasupra albastru - azur. Aceleasi culori apar si pe detaliile steagului. Astfel nimbul , gulerul, brâul si dunga ce uneste umãrul cu brâul hainei Mântuitorului sunt galbene. Marginile cãrtii, perna de pe scaun si inscriptia din dreapta sunt rosii, identice cu haina Mântuitorului. Fata, mâinile si picioarele Domnului Iisus Hristos sunt rosu - Bordeaux, iar jiltul si cele trei stele rosu - brun s-au sepia Steagul trebuie sã fi avut pe cealaltã fatã, care astãzi nu se mai poate vedea din cauza suportului de pânzã ce i-a fost aplicat, o cruce asemãnãtoare celei de stejar. Cãreia i-a servit cu sigurantã ca model, precum si icoana Maicii Domnului si stema Tãrii Românesti. .

Iatã, deci, cã si Serban Cantacuzino a exprimat prin tricolor, transpus pe steagul tãrii dupã obiceiul vremii, printr-o scenã din iconografia bisericeascã, constiinta unitãti de neam, limbã si teritoriu, de viata economicã si spiritualã, care lega pe români din cele trei principate, ducându-i deseori pe acelasi câmp de luptã împotriva dusmanilor, iar pe voievozii lor la initierea unor actiuni diplomatice si militare comune. Desi n-a ajuns sã-si punã în aplicare planul sãu de luptã , deoarece a murit pe neasteptate, Serban Vodã are meritul de a fi trasat coordonatele politicii externe ale celor trei tãri române, deschizând calea pe care o vor urma Constantin Brâncoveanu, în Muntenia si Dimitrie Cantemir, în Moldova.

Nepot si succesor al lui Serban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714) a avut, datoritã abilitãti sale politice, una dintre cele mai lungi domni din istoria Tãrii Românesti.
Întelegând cã prin forta armelor nu va putea înlãtura stãpânirea turceascã, Constantin Brâncoveanu a cãutat , pe cãrãrile deseori întortochiate ale diplomatiei, sã încadreze tara în marile aliante antiotomane, sã o apropie de Habsburgi sau de Rusia, urmãrind , astfel, sã restaureze drepturile suverane ale Tãrii Românesti. Încercând sã profite atât de rivalitatea Austro - turcã cât si de cea rusoo - turcã, pentru a putea pãstra neatârnarea tãrii, Constantin Brâncoveanu a initiat sisteme de aliantã si de negocieri de tratate. Tratatul pregãtit de Serban Cantacuzino cu Habsburgii a fost primit si de Brâncoveanu, care a acceptat suzeranitatea Austriei în schimbul recunoasterii de cãtre acesta a independentei Tãrii Românesti. În acelasi timp, pãstrând supunerea fatã de Poartã, el a întretinut raporturi strânse si cu Rusia care au dus la încheierea unui tratat prevãzând sprijin în vederea eliberãrii de sub dominatia otomanã. O întelegere asemãnãtoare fusese încheiatã cu Rusia si de Dimitrie Cantemir domnul Moldovei.
Este semnificativã , în acest context, prezenta tricolorului românesc pe stema domnului muntean, alcãtuitã în 1695 cu prilejul acordãrii titlului de principe al imperiului de cãtre Leopol I. Ea constã dintr-un scut în mijlocul cãruia se aflã un cãlãret costumat ca un ostas din legiunile romane, tinând în mâna dreaptã o spadã în vârful cãreia se aflã un cap de turc. Pieptarul cãlãretului este rosu, coiful, sabia si sandalele acestuia, precum si frâul si saua calului sunt galbene iar fondul scutului este albastru.

Asocierea celor trei culori ale drapelului national pe stema familiei Brâncoveanu nu poate fi în nici un caz întâmplãtoare, dacã ne gândim la dragostea de glie si de neam a voievodului muntean , la idealurile care i-au cãlãuzit domnia, între care mentinerea neatârnãrii si înfãptuirea unitãtii românesti, de la care i s-a si tras mazilirea, urmatã de tragicul sfârsit, în 1714 la Constantinopol, împreunã cu cei patru fii ai sãi, suportat cu demnitate si cu o remarcabilã tãrie sufleteascã.

În a doua jumãtate a secolului al XVIII - lea , tricolorul apare si în Moldova pe stema familiei Ghica.
Uciderea de cãtre turci, în octombrie 1777 , a lui Grigore III Ghica, , aflat al a doua domnie în Moldova, dupã ce ocupase mai înainte si tronul Munteniei, pentru cã a protestat energic si în mai multe rânduri împotriva anexãri Bucovinei de cãtre Imperiul habsburgic cu acordul Înaltei Porti, a fost exprimatã simbolic prin introducerea pe stema acestei familii a “lacrimilor de argint”, element heraldic semnificativ pentru tragicul sfârsit al domului, precum si al tricolorului, sugestiv în a exprima împotrivirea lui fatã de stirbirea unitãtii teritoriale si autonomiei tãrii. Stema familiei Ghica cuprinde, în registrul superior, 12 lacrimi de argint, dispuse sase cu vârful în jos, fatã de alte sase în pozitie inversã, iar în registrul inferior, tãiat si despicat, în dreapta pe albastru, acvila cruciatã de aur (galbenã), iar în stânga pe rosu, capul de bour, de asemenea de culoare galbenã.
Dupã rãscoala tãranilor români din 1784 , care a urmãrit pe lângã desfiintarea servitutiilor apãsãtore si emanciparea nationalã , iar Horea, conducãtorul ei, gândindu-se chiar, dupã cum ne informeazã traditia, la refacerea vechii Dacii, prin unirea Transilvaniei cu celelalte douã principate românesti, înregistrãm la începutul secolului XIX - lea, în Tara Româneascã, o altã mare ridicare la luptã, sub conducerea lui Tudor Vladimirescu, pentru scuturarea dominatiei strãine si cucerirea libertãtii nationale.

Caracterul national al Revolutiei din 1821, de luptã pentru neatârnarea poporului român, atât împotriva dominatiei Imperiului Otoman ce încãlcase prevederile stabilite prin Capitulatii, cât si a altor imperii care îsi întinseserã stãpânirea asupra unor însemnate teritorii românesti si nu-si ascundeau intentiile spre noi imixtiuni, a fost înscris în programul ei politic, formulat în Proclamatiile de la Pades si de la Bucuresti, si s-a reflectat si în includerea tricolorului pe steagul ridicat de Tudor.

Flamura steagului este alcãtuitã din douã bucãti de mãtase, una albã si cealaltã albastrã, suprapuse si cusute pe margini. Numai partea de culoare albã are însemne heraldice, ea constituind fata steagului, pe când cea albastrã era nepictatã si reprezenta spatele acestuia. În mijlocul câmpului alb al fetei steagului, la partea superioarã, este zugrãvitã Sfânta Treime: Dumnezeu - Tatãl si Dumnezeu - Fiul si deasupra Sfântul Duh în chip de porumbel. În dreapta Mântuitorului se aflã Sf. Mucenic Teodor Tiron, patronului Tudor Vladimirescu , iar în stânga Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtãtorul de biruintã. Sub Sfânta troitã, în mijlocul unei ghirlande din frunze de laur (dafin) se aflã acvila cruciatã, cu zborul jos, stema Tãrii Românesti.

Cele trei culori ale drapelului national sunt incluse subtil, dar perfect vizibil , în cromatica vesmintelor purtate de personajele cu valoare simbolicã de pe steag, în ordinea si gruparea lor de astãzi, asa cum este corect , rosu la margine, pe mantia lungã a Sf. Gheorghe, galben la mijloc, fustanela lui Dumnezeu Tatãl, si albastru la hampã, pe fustanela Mântuitorului.

Tricolorul de pe flamurã îl regãsim si pe ciucurii cu care erau împodobit stindardul. Trei la numãr, împletiti din fire de mãtase de culoare rosu, galben si albastru, ei erau dublu etajati si aveau cât e o micã sferã de argint masiv la capete. Fiind detasabil, si deci, independenti de steag 46 , ciucuri , spre deosebire de flamurã, au fost executati fãrã nici o discretie în culorile nationale a cãror îmbinare este cum nu se poate mai expresivã, tricolorul apãrând aici în toatã mãretia si splendoarea lui.

Asadar, stindardul cel mare al Revolutiei din 1821 simboliza, prin tricolor, ideea de unitate si independentã a “tot norodul românesc”, fiind, în acest sens, un mesaj pentru viitor ce venea precum se stie, din veacurile trecute si care va dobândi noi dimensiuni în deceniile urmãtoare.
La numai câtiva ani dupã introducerea în 1834, de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica, a culorilor nationale pe steagurile ostirii muntene, în Transilvania, la marea adunare de la Blaj din 3 / 15 mai 1848, deasupra multimi se va înãlta demnã “flamura cea mare tricolorã a natiunii române”, pe care erau însemnate cuvintele “Virtutea românã reînviatã”. Era un steag mare , confectionat cu o sãptãmânã mai devreme si declarat drept drapel national de Conferinta de la Sibiu din 26 aprilie - 8 mai 1848, dovedindu-se si prin aceasta cã si români erau o natiune cu aceleasi drepturi la viatã proprie ca si celelalte natiuni ale principatului. El era expresia idealului de independentã nutrit cu ardoare de cei reuniti pe câmpia Blajului, numitã de atunci Câmpia Libertãtii si, în acelasi timp, simbolul unitãtii nationale. Întelegându-i mesajul si impresionat de entuziasmul si emotia cu acare multimea de pe întinsul Câmpiei Libertãtii s-a strâns sub faldurile lui, cãrturarul Sas Stephan Ludwig Roth , aflat de fatã la acea grandioasã manifestare, afirma cã “Desi drapelul national nu a fost ridicat atât de sus ca sã fie vãzut de la Dunãre, totusi, cunoscând comunitatea spiritualã unitã, cred cã fluturarea acestor culori aici , în cest loc, trebuie sã fi produs bãtãi de inimã la Bucuresti si Iasi”.

Traditia nationalã ne informeazã cã un steag semãnãtor, având culorile asezate orizontal, în ordinea albastru, galben , rosu, ar fi servit si lui Avram Iancu. În acelasi timp, în Tara Româneascã , asa cum arãtam la 14 iunie 1848, ca rezultat al triumfului revolutiei, tricolorul, având înscrisã deviza” Dreptate, frãtie” se instituia ca steag national. La mai putin de un deceniu de la revolutia pasoptistã, în 1857, Divanurile Ad-hoc din Moldova si Muntenia exprimau vointa unirii românilor din cele douã principate într-un singur stat, devenit realitate la 24 Ianuarie 1859.

Era firesc ca tricolorul, simbolul peste timp al unitãtii românesti, sã însufleteascã lupta pentru fãurirea statului national român modern. Reintrodus de Barbu Stirbei (1849-1856) pe drapelele armatei muntene, dupã ce fusese scos din folosintã din Cãimãcãmie, tricolorul va reapare si în Moldova în perioada luptei pentru unirea Baronului Talleyrand de Perigord, presedintele Comisiei europene de supraveghere a constituirii Divanurilor Ad-hoc, scria în 1857 contelui Walewski, ministrul de externe al Frantei, cã în drumul sãu spre Iasi a fost întâmpinat la Bacãu de peste trei mii de oameni purtând pieptare cu tricolorul national al unirii, iar la intrarea în capitala Moldovei a fost primit de populatia orasului care avea în frunte pe mitropolit, pe episcopii si nouãzeci de preoti, toti îmbrãcati în haine negre si având brâie si cocarde tricolore.

Înfãptuirea unirii Munteniei cu Moldova, la 24 Ianuarie 1859, care a reprezentat actul de vointã al întregii natiuni române, încununarea luptelor purtate de atâtea generatii de înaintasi si, în acelasi timp, temelie pentru cucerirea independentei si desãvârsirea statului national unitar, prin unirea cu România a celorlalte provincii aflate sub dominatie strãinã, trebuie întãritã printr-o serie de reforme largi si radicale. I-a revenit lui Alexandru Ion Cuza misiunea istoricã de a da viatã cerintelor legate de consolidarea statului national. Domnul Unirii a initiat un vast program de mãsuri care au modificat structural aspectul societãtii românesti. Între acestea s-a înscris, la loc de cinste, reintroducerea oficialã a tricolorului ca drapel national al Principatelor Unite.
Adoptarea tricolorului cãpãta în noile conditii sensuri mai adânci, care aveau sã fie exprimate de însusi domnitorul Cuza, la 1 septembrie 1863, în discursul tinut cu ocazia înmânãrii noilor drapele unitãtilor militare: “Steagul e România, acest pãmânt binecuvântat al patriei, stropit cu sângele strãbunilor nostri si îmbelsugat cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiecãruia, casa în care s-au nãscut pãrintii nostri si unde se vor naste copiii vostri … Steagul e totodatã trecutul, prezentul si viitorul tãrii, întreaga istorie a României!

El avea încã culorile redate orizontal, în ordinea rosu sus, galben la mijloc si albastru jos. Pe una din fetele steagului era imprimatã stema Principatelor Unite, iar dedesubt înscrise cuvintele pline de semnificatie: “Unirea Principatelor. Fericirea Românilor”.
Prin Constitutia din 1866 si prin legile pentru fixarea armeriilor României din 1867 si 1872 s-a stabilit ca tricolorul sã aibã culorile asezate vertical, în ordinea albastru alãturi de hampã, galben la mijloc si rosu la margine “flotând” liber în aer, iar în centrul uneia din fete stema tãrii”.

Tricolorul, astfel instituit, avea sã triumfe la 9 Mai 1877, când Parlamentul României, într-un glas cu întreaga natiune, a proclamat independenta noastrã de stat. Cã independenta de stat a fost gândul ce domina cugetele si simtãmântul ce încãlzea inimile, au dovedit-o lunile eroice care au urmat acelei zile mãrete. Un întreg popor a actionat ca un singur om însufletit de o unicã hotãrâre, sã-si cucereascã neatârnarea. Statul român si-a cucerit independenta deplinã prin sângele ostasilor sãi, alãturi de care s-au jertfit si fratii lor din teritoriile aflate sub stãpânire strãinã, veniti sã lupte sub stindardul tricolor al tãrii în care vedeau viitoarea lor patrie.

Cucerirea independentei de stat a României a dat un puternic imbold miscãrii de eliberare nationalã a românilor din Transilvania , constituind o premisã importantã a desãvârsiri unificãrii national statale, ce se va înfãptui la 1 Decembrie 1918. În acea memorabilã zi, semintia lui Decebal si Traian si-a dat întâlnire între zidurile Alba Iuliei, devenitã neîncãpãtoare. Îndreptându-se din toate pãrtile si de pe toate vãile Transilvaniei spre cetatea Albei , pe jos sau cãlãri, cu trenurile si cãrutele, asemenea fluviului care îsi adunã apele din vãrsarea râurilor într-o singurã matcã, miile si zecile de mii de români, îmbrãcati cu cele mai frumoase straie nationale, purtând steaguri tricolore confectionate din pânzã de casã si citind “Desteaptã-te române” si “Pe-al nostru steag e scris Unire”, au venit sã afle, prin glasul autorizat al alesilor lor, supremul testament al tuturor generatiilor bimilenarei noastre istorii, proclamarea libertãtii lor nationale, dreptul lor de a trãi liberi si demni pe strãvechiul lor pãmânt, de a aseza temelii trainice unitãtii lor national statale. Au venit, de asemenea, si cei de altã nationalitate, pe care soarta îi asezase alãturi de ei , animati de dorinta de a clãdi împreunã un viitor mai bun pentru toti fii acestui pãmânt, un viitor de prosperitate, întemeiat pe dreptate, respect si colaborare reciprocã.

Erau acolo, aievea coborâti parcã de pe columnã, din hrisoave, peceti si steme, plãiesii lui Stefan , mosnenii lui Mihai , motii lui Horea si ai lui Iancu, pandurii lui Tudor, luptãtorii pasoptisti, fãuritorii Unirii de la 1859 si dorobantii de la 1877. Un popor întreg dorea fierbinte unirea si era ferm hotãrât s-o înfãptuiascã. Tricolorul românesc pãstrat cu pietate din zilele glorioase ale lui Mihai Viteazul si Avram Iancu, s-a înãltat demn în acea zi , îndemnându-i pe românii din cele ptru unghiuri sã se uneascã spre a putea birui în lupta lor dreaptã. De la vlãdicã pânã la opincã, mai bine de 100.000 de bãrbati si femei, tineri si bãtrâni, sub faldurile tricolorului ce strãlucea mândru în lumina blândã a iernii, au aclamat o zi întreagã mãretul ideal împlinit, unirea pentru toate veacurile a Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu Români. Un vis de veacuri biruise. Era mare izbânda. Asteptatã si pregãtitã de lucrarea multor generatii, era fireascã venirea ei. Roata istoriei a fost definitiv învârtitã, prin vointa si puterea poporului, cu spita dreptãtii spre viitorul demn al neamului românesc.

Fãurirea statului national unit la 1 Decembrie 1918 a avut o înrâurire profundã asupra întregii evolutii a societãti românesti, a creat conditii noi pentru dezvoltarea economicã, politicã si socialã a României, pentru apãrarea independentei si suveranitãtii patriei, pentru întãrirea unitãtii nationale.





#3837 (raspuns la: #3812) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cred ca aici e locul potrivit. - de talusa la: 10/11/2003 03:50:16
(la: TRICOLORUL ROMANESC)
Cele trei culori ale drapelului românesc - Rosu , galben si albastru - sunt de origine strãveche, iarr reunirea lor pe standardul national are adânci semnificatii istorice, exprimând dãinuirea noastrã neîntreruptã pe vatrã în care ne-am plãmãdit ca popor, legãturile permanente între românii de ambele versante ale Carpatilor, idealurile de unitate si independentã nutrite cu ardoare de neamul românesc de-a lungul întregii sale existente.

Introducerea a celor trei culori - rosu, galben si albastru - pe drapelul românesc s-a înfãptuit la 14 octombrie 1834, cu aprobarea Înaltei Porti , de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica (1834 - 1842), domnitorul Tãrii Românesti. La cererea domnului muntean , sultanul a încuviintat printr-un hatiserif înfãtisarea steagurilor pentru navele comerciale românesti si unitãtile ostirii pãmântene. Pentru corãbiile negustoresti se prevedea “steag cu fata galbenã si rosie, având pe dânsul stele si la mijloc pasãre albastrã cu cap”, iar pentru armatã, “steag cu fata rosie, albastrã si galbenã, având si acesta stele si pasãre cu cap în mijloc.”

Asadar, drapelele cu care au fost înzestrate unitãtile militare muntene în toamna lanului 1834, primele din istoria armatei românesti moderne, erau tricolore, având benzile dispuse orizontal, “rosu deasupra, galben la mijloc si albastru jos. În mijlocul câmpului pânzei, pe un scut alb, se afla o acvilã cu zborul luat, încoronatã princiar si cruciatã cu aur. În porunca datã ostirii, cu prilejul înmânãrii lor solemne, domnitorul arãta, între altele , cã “steagurile acestei de Dumnezeu pãzite tãri din vechime au fost fala ostirilor sale si semnele slavei lor… Militia româneascã, organizatã pe temeiuri de regulã si disciplinã, dobândeste iarãsi acel drept din vechime si primeste steagurile sale cu fetele nationale, lãsând a se întelege cã tricolorul reprezintã neamul românesc , este expresia fiintei sale nationale, simbolul sacru cãtre care se îndreaptã aspiratiile tuturor românilor adunati în jurul lui.
În 1848, în toiul revolutiei , însã, tricolorul a devenit în Tara Româneascã însemnul national, principalul element constitutiv al drapelului de stat. Guvernul revolutionar , prin decretul nr. 1, din 14 iunie 1848, a hotãrât ca drapelul tãrii sã aibã “trei culori: albastru, galben si rosu”, iar pe pânzã sã fie înscrise cuvintele “Dreptate, Frãtie O lunã mai târziu, “vãzând cu nu s-a înteles încã cum trebuiesc fãcute stindardele nationale”, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou cã “stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis si rosu carmin”. El vor fi dispuse vertical si vor fi aranjate în ordinea urmãtoare: “lângã lemn vine albastru, apoi galben si apoi rosu fâlfâind.

Adoptarea tricolorului ca drapel national nu s-a datorat însã unor situatii de conjuncturã si nici influentelor strãine, ci a urmat o veche traditie cu rãdãcini adânci în lupta neamului nostru pentru unitate si neatârnare. Este semnificativã, în acest sens , precizarea fãcutã în zilele revolutiei de ministrul treburilor din afarã al Tãrii Românesti, într-o notã adresatã lui Emin Pasa: “Culorile esarfului ce purtãm noi nu sunt de datinã modernã. Noi le-am avut încã de mai înainte pe steagurile noastre Dar nu precizeazã de când anume.

Înlãturat odatã cu interventia strãinã din toamna anului 1848, tricolorul va fi reintrodus ca drapel national la 1 septembrie 1863, de cãtre Alexandru Ioan Cuza. El avea însã culorile dispuse orizontal , redate rosu, galben, albastru, si se va mentine în aceastã alcãtuire pânã în anul 1867, când punându-se din nou problema însemnului nostru national, comisia însãrcinatã cu stabilirea drapelului tãrii si-a însusit propunerea lui N. Golescu, fostul pasoptist, “ca culorile sã fie asezate cum era la 1848, adicã vertical , în ordinea albastru, galben, rosu, care s-a pãstrat pânã azi . referindu-se la originea si semnificatia drapelului de stat, Mihail Kogãlniceanu preciza în sedinta parlamentului din 26 martie 1867 cã: “Drapelul tricolor, cum era astãzi, nu este drapelul Unirii Principatelor. El este un ce mai înalt. El este însusi drapelul neamului nostru, din toate tãrile locuite de români.

Rezultã de aici cã Mihail Kogãlniceanu si generatia sa primiserã tricolorul, prin traditie de la strãbuni si o datã cu el si explicatia însemnãtãtii pe care o reprezintã pentru toti românii. Este, deci, fãrã îndoialã cã în perioada modernã s-a pãstrat o traditie mai veche, din bãtrâni, a tricolorului. Dar unde se aflã izvorul de la care porneste traditia? În cartea istoricului german J. F. Neigebaur, consacratã Transilvaniei si publicatã la Brasov în 1851, se face mentiunea cã cele trei culori ale drapelului românesc sunt o mostenire de pe timpul Daciei Traiane.

Mergând înapoi, pe firul istoriei, constatãm cã cea mai veche însemnare despre tricolor, ca formând culorile Dacie, se aflã în Novella XI, datã la 14 aprilie 535 de împãratul Justinian (527 - 565) cu prilejul fixãri teritoriilor supuse Arhiepiscopiei din Justiniana Prima, care cuprindea , alãturi de regiuni din Panonia Secunda, pãrti din fosta Dacie românã, formatã din Dacia Cisdanubianã (Dacia Mediteraneea si Dacia Ripensis) si Dacia Transdanubianã, aceasta din urmã fiind alcãtuitã din tinuturile vecine cu Dunãrea, de la gura tisei pânã la vãrsarea Oltului, ale Banatului si Olteniei.
Decretul imperial, care stabilea si însemnele acestor teritorii, descrie astfel stema Daciei Justiniane: “Din partea dreaptã , în prima diviziune, scut rosu, în mijlocul cãruia sunt vãzute turnuri, însemnând Dacia de dincolo , în a doua diviziune, scut ceresc (de culoarea cerului, adicã albastru), cu semnele tribului burilor, ale cãrui douã laturi (margini) sunt albe, iar mijlocul (câmpul dintre cele douã scuturi) auriu (galben).

În acest simbol heraldic, scutul albastru, cu însemnele tribului burilor, reprezenta acea parte a Daciei Traiane aflatã încã sub stãpânirea efectivã a lui Justinian, respectiv Banatul si Oltenia de azi, sau fosta Dacie Malvensis, locuitã de buri, cel mai reprezentativ trib al dacilor, precum si o zonã a Transilvaniei, ce se întindea de-a lungul drumului comercial care ducea spre regiunile aurifere din Muntii Apuseni, unde sãpãturile arheologice au confirmat existenta asezãrilor romane pânã în secolul al VI-lea, adicã fosta Dacie Porolissensis. Scutul rosu, însemnând Dacia de dincolo , se referã la sudul si centrul Moldovei, altã parte a Daciei Traiane pe care Imperiul roman de rãsãrit o considera posesiune a sa , cel putin în principiu, aflatã însã în afara teritoriului detinut efectiv de cãtre romani. Precizarea Dacia de dincolo avea în vedere tocmai pozitia geograficã si politicã deosebitã a acestei pãrti a Daciei. Mijlocul auriu, respectiv câmpul galben dintre cele douã scuturi (rosu si albastru), reprezintã , fãrã îndoialã, Muntenia de astãzi sau fosta Moesie inferioarã.

Se stie cã armatele lui Justinian , urmãrind refacerea Imperiului roman în vechile lui hotare, au cucerit Africa de nord - vest de la vandali, Italia de la ostrrogoti, sudul Spaniei de la vizigoti, iar gepizilor le-a luat teritoriile dintre Tisa si Dunãrea de jos, întinzându-si stãpânirea în Banat, Muntii Apuseni, Oltenia si Muntenia. Imperiul roman de rãsãrit era exprimatã prin prezenta pe stema Daciei Justiniane a însemnelor tuturor provinciilor fostei Dacii Traiane, atât a celor de la sudul Carpatilor, cât si a celor de la nordul lor.

Prin urmare , cele trei culori, rosu la dreapta, galben la mijloc si albastru la stânga, din stema Daciei Justiniane, asezate în ordinea si în pozitia culorilor drapelului românesc de astãzi, se referã la Dacia Traianã, confirmând afirmatia lui J. F. Neigebaur cã tricolorul românesc este o mostenire de la începuturile mileniului întâi.

Transmise din generatie în generatie, ele dovedesc, împreunã cu celelalte mãrturii de culturã materialã, statornicia românilor în vatra în care s-au plãmãdit ca popor, prin simbioza daco - romanã, rezistenta lor în fata urgiei vremurilor si a valurilor succesive ale neamurilor migratorii, lupta neîntreruptã pentru afirmarea idealurilor de unitate si independentã.

Puternic legati de traditiile si marile virtuti ale înaintasilor , românii au pãstrat neîntinate , cu demnitatea ce le e caracteristicã, vechile culori ale Daciei Traiane (rosu, galben, si albastru), dar obligati sã trãiascã timp îndelungat despãrtiti în trei principate - Moldova , Muntenia si Transilvania - , i au fãcut din fiecare culoaare câte un stindard pentru fiecare principat, expresie a vechimi si dãinuirii lor pe pãmântul strãmosesc, pe care nu l-au pãrãsit niciodatã, iar din reunirea acestora pe acelasi drapel, adicã din tricolor, simbolul unor grele si necontenite eforturi pentru realizarea unitãtii nationale.

Steagul Moldovei, având bourul, pe o parte, si Sf. Gheorghe cãlare pe un cal alb în luptã cu balaurul, pe cealaltã parte, era de culoare rosie. Fãurit probabil de Bogdan I (1359 - 1365), la întemeierea tãrii, care a preluat culoarea rosie, transmisã de traditie, din vremea Daciei Traiane, el a fost pãstrat identic de urmasii sãi în domnie. În timpul lui Stefan cel Mare (1457 - 1504), steagul era din atlas rosu . si avea reprezentat, pe o fatã, pe Sf. Gheorghe încoronat de doi îngeri, stând în jilt si cu picioarele supunând un balaur cu trei capete , iar pe cealaltã fatã era reprodusã stema tãrii (capul de bour). Steagul domnesc al lui Ieremia Movilã (1595 - 1606), capturat de Mihai Viteazul, în martie 1601, în lupta de la Gorãslãu, avea fondul rosu. cu o bordurã galbenã deschisã, iar la mijloc capul de bour. Cãlãtorii poloni în trecere spre Constantinopol, Samuel Twardowski, la 1622 si Ioan Gnindski, la 1677, îl mentioneazã ca fiind din damasc si din aceeasi culoare rosie.Pe un document emis la 1817 de Scarlat Calimahi (1812 - 1819) se vãd în culori douã steaguri rosii. În timpul lui Mihail Sutu (1819 - 1821) pe stindardele moldovei apare Sf. Gheorghe cãlare, pe fond rosu. La fel, steagul armatei moldovenesti sub Mihail Sturdza (1834 - 1849) avea bourul în mijloc si în fiecare colt câte un pãtrat mare rosu iar cel al lui Alexandru Grigore Ghica (1849 - 1856) era în întregime rosu, cu o cruce albastrã în centru.

În Muntenia, steagul cel mare al tãrii pe timpul lui Mihail Viteazul (1593 - 1600), descris de cavalerul italian Ciro Spontini, era din damasc galben - auriu, cu vremea decolorat în alb, având la centru o acvilã neagrã, stând pe o ramurã verde de ienupãr si tinând în cioc o cruce patriarhalã rosie. Acelasi stindard galben - alburiu e mentionat - fãrã sã fie si descris - de douã stiri de origine polonezã, din 19 si 29 mai 1600, relative la lupta de la Hotin, dintre Mihai si Movilã. Documentele vremii ne vorbesc despre pretuirea pe care a acordat-o ilustrul voievod steagului tãrii, în care neîndoilenic vedea întrupatã glia strãmoseascã, Pentru apãrarea cãreia lupta. Nici în momentele grele , nici în clipele în care era pusã în cumpãnã însãsi viata sa, Mihai Voievod n-a uitat de steag. Este semnificativ faptul cã dupã bãtãlia de la Mirãslãu, din septembrie 1600, cu imperialii comandanti de Basta, în care sortii nu i-au surâs, Mihai nu s-a retras de pe câmpul de luptã pânã nu i s-a adus steagul tãrii, pe care, strângându-l la piept, l-a luat cu sine. [

Acest steag cu câmpul galben, ce “era foarte vechi si privit de romani ca sfânt”, dupã cum precizeazã acelasi Spontoni, fusese “semnul si marca cea mai importantã a Tãrii Românesti” sub Neagoe Basarab (1512 - 1521) si Vlad Tepes (1456 - 1462) si îl însotise pe Mircea cel Bãtrân (1386 - 1418) si pe voievozii de dinaintea luui pe câmpurile de bãtãlie fiind cu sigurantã o mostenire de la Basarab cel Mare (1317 - 1352), care-l primise, La rândul sãu, prin traditie, din vremea Daciei Traiane si-l pãstrase la întemeierea tãrii , ca simbol al legãturilor cu înaintasii.

Salvat de Mihai Viteazul dupã înfrângerea de l Mirãslãu, el a fost pãstrat cu mare cinste si de Radu Serban (1602 - 1611), ca steag al tãrii în vremea domniei sale. Relatând primirea la Târgoviste a contelui Camillo Cavriolo, trimis de împãratul Rudolf -II- pentru a duce lui Radu Vodã stindardul imperial, o datã cu confirmarea titlului de principe al imperiului, tot Spontoni aratã cã a marea ceremonie care a avut loc atunci la curtea domneascã, a fost vãzut si steagul cel mare al tãrii, din damasc galben - alburiu, socotit sfânt, si pe ccare voievodul a poruncit sã fie purtat înainte..

Datoritã asupririi nationale la care au fost supusi de stãpânirea maghiarã si apoi de cea austro - ungarã, români ardeleni desi constituiau majoritatea populatiei si erau locuitorii autohtoni ai Transilvaniei, n-au avut posibilitatea sã-si aleagã singuri culoarea drapelului si n-au fost reprezentanti printr-un simbol aparte pe steagul si stema principatului, nici în evul mediu si nici în epoca modernã. Ei au avut, totusi, un simbol propriu, culoarea albastru .- azur (cer), mostenitã din vremea Daciei Traiane, pe care, dacã n-au putut s-o impunã pe însemnele heraclidice ale tãrii, datoritã împrejurãrilor vitrege ale istoriei, au pãstrat-o pe stemele de familie si au transmis-o , astfel, din generatie în generatie, ca expresie a vechimii si înfrãtirii lor cu glia strãbunã.

În sprijinul celor de mai sus, mentionãm cã în perioada dominatiei maghiare, în timp ce stemele acordate nobililor sasi si unguri au în majoritatea lor culoarea rosie, cele date familiilor de origine românã sunt în exclusivitate de culoare albastru -azur (cer). În colectia heraclitticã J. Siebmcher, de pildã, unde sunt publicate aproape 2500 de steme acordate nobililor din Transilvania, apar , pe lângã armenii, maghiare, sãsesti si secuiesti, peste 500 de steme ale familiilor nobile românesti, care se prezintã sub forma unui scut având ca mobile, într-un câmp întotdeauna de azur (albastru), osteni cãlãri sau pedestri, înarmati cu spade drepte sau curbe, luptând împotriva unor turci, precum si felurite animale si diverse alte însemne. De altfel, culoarea albastrã a fost introdusã si pe însemnele heraclitice ale unor familii boieresti din Muntenia si Moldova, tocmai pentru a desemna detinerea unor posesiuni în Transilvania si, totodatã, legãturile existente în evul mediu între tãrile române. În stema familie Vãcãrescu, de exemplu , apare ca o dovadã a apartenentei districtului Fãgãras la Tara Româneascã, o cetate crenelatã , având arborat, în dreapta sus, un drapel albastru. [

Se poate, deci, afirma cã adunarea la un loc , pe acelasi drapel, a celor trei culori, rosul românilor moldoveni, galbenul românilor munteni si albastrul . azur al românilor transilvãnenii, reprezintã o singurã tarã, alcãtuitã din provinciile ei Moldova, Muntenia si Transilvania si un singur popor… Nu mai încape nici o îndoialã cã la acest adevãr se gândea Mihail Kogãlniceanu când spunea, în 1867, cã tricolorul românesc înseamnã “neamul nostru, din toate tãrile locuite de români”.

Dar cine este autorul contopirii celor trei culori într-un singur drapel si când s-a înfãptuit acesta? Cercetarea istoricã ne conduce, cum e si firesc, la Mihail Viteazul, primul unificator al tãrilor românesti, care a întrunit sub sceptrul sãu, în anul 1600, stãpânirea Munteniei, a Transilvaniei si a Moldovei.
Privitã în contextul realitãtilor politice ale vremii , unirea tãrilor române, realizatã prin cugetul militar si iscusinta diplomaticã a lui Mihai Viteazul , apare ca expresia concretã a polarizãrii în jurul lui a întregului popor român, ce avea constiinta unitãtii sale. Tocmai existenta constiintei unitãtii de neam la românii din cele trei principate, a apartenentei lor la acelasi unic popor, dorinta lor de unire într-un singur stat, explicã optiunea lui Mihai pentru înfãptuirea “planului daci”, care-si propunea sã reconstituie în formã româneascã vechea unitate politicã pe care o reprezentase Dacia în antichitate.
Cãlãuzit de dorinta de a-i uni pe toti românii sub un singur stindard, temerarul conducãtor, care se intitula “Io Mihail Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tãrii Românesti si Ardealului si a toatã Tara Moldovei”, a fãurit drapelul national prin contopirea culorilor de pe steagurile celor trei principate românesti, care de la el a devenit simbolul unitãtii noastre nationale. Aceastã constatare se bazeazã pe cercetarea diplomelor si a stemelor pe care Mihai Viteazul le-a acordat , potrivit obiceiurilor vremii, dupã bãtãlia de la Stalingrad, din 18 octombrie 1599, atât vitejilor boieri munteni cât si nobililor români si unguri din Transilvania care i s-a alãturat. Pe diploma acordatã lui Preda Buzescu, de pildã, apare un scut militar timbrat de un coif închis cu gratii, pe care stã o coroanã anticã, din care apare figura unui leu. De pe coama coifului si de sub coroanã iese o flamurã cu aspect de mantie, în trei culori asezate vertical, albastru la dreapta (steagul românilor transilvãneni ), galben la mijloc (steagul românilor munteni) si rosu la stânga (steagul românilor moldoveni)

Se cunosc pânã acum peste 20 de diplome eliberate de cancelaria lui Mihail din Transilvania, în anii 1599 si 1600, cu steme care au tricolorul albastru, galben si rosu pe lambrechine, iar la unele si pe scuturi. Descoperirea în viitor a unor noi diplome si acte emise de marele voievod va întãri afirmatia cã drapelul astfel îmbinat, prin gruparea în jurul culorii galben, asezatã la mijloc, a celor albastru si rosu, toate dispuse vertical a fost fãurit de Mihai Viteazul care, unind cu Tara Româneascã mai întâi Transilvania si apoi Moldova, a refãcut în formã româneascã integritatea vechii Dacii si a reînviat tricolorul din epoca românã, conferindu-i valoare de simbol al unitãtii noastre nationale, Pentru înfãptuirea uniri într-un singur stat a românilor din cele trei principate, Mihai Viteazul a luptat pânã la sacrificiul suprem al vietii sale pe câmpia de lângã Turda, El a cimentat, astfel, aceastã unire si a sfintit drapelul national cu sângele sãu.

Biruintã temporarã din punct de vedere politico - militar, izbânda lui Mihai avea sã dureze , însã , în planul constiintei nationale. Cei ce si-au asumat dupã Mihai conducerea tãrilor române au cãutat, în functie de împrejurãrile istorice, sã-i urmeze pilda, iar tricolorul românesc fãurit de el a fost pãstrat cu sfintenie secole de-a rândul si transmis din generatie în generatie, întruchipând pânã azi idealul de peste veacuri al unitãti tuturor românilor.
În perioada de dupã Mihai Viteazul , datoritã stabilitãtii interne, Tara Româneascã va continua sã îndeplineascã rolul de portdrapel al luptei pentru neatârnare si al unitãti românesti. De aici vor porni cele mai multe initiative atât pe plan politic , cât si spiritual. Faptul s-a reflectat si pe tricolor, unde culoarea galbenã, reprezentându-i pe românii munteni, este asezatã la mijloc, fiind încadratã, de-o parte si de alta, de culoarea rosie si de cea albastrã, atestându-se si în felul acesta cã unirea tuturor românilor s-a fãcut având Tara Româneascã , cu capitala ei Bucuresti, drept centru de activitate si realizare politicã a unitãtii nationale.

Nesemnalat în documentele primelor trei decenii ale secolului al XVII-lea, tricolorul reapare în timpul lui Matei Basarab (1632 - 1654), ales domn al Munteniei f&atildde;rã învoirea Portii, dar pe care sultanul a fost nevoit sã-l mentinã în scaun de teama puterii militare a tãrii , precum si a aliantei cu Transilvania, aflatã la rândul ei în relatii de bunã întelgere cu Moldova. EL s-a manifestat permanent ca un adversar al Imperiului otoman, fatã de care a pãstrat o atitudine demnã, fiind hotãrât la nevoie sã reziste cu armele. În acest sens, rezidentul habsburgilor la Constantinopol, Rudolf Schmidt, scria în 1643 cã turcii “se tem de Matei si-l considerã aproape ca pe un al doilea Mihai Vodã Cu ajutorul ostirii, mereu gata de actiune, el a înlãturat douã încercãri otomane, în 1636 si 1647, de a-l scoate din domnie.

Desigur , domnul muntean era constient cã restaurarea deplinã a independentei tãrii devenea posibilã numai printr-o actiune comunã a celor trei tãri românesti, capabile sã întreprindã cu succes o ofensivã de proportii care sã înlãture dominatia Imperiului otoman. Iatã de ce, în timpul sãu, relatiile politice dintre Muntenia si Transilvania au îmbrãcat forma unui tratat de aliantã, încheiat la 17 iulie 1635, care a fost reconfirmat si întãrit în mai multe rânduri (1637, 1638, 1640 si 1647). În pofida unor situatii conflictuale cu Moldova, între cele trei tãri românesti s-a ajuns , totusi, la un sistem de aliantã comunã sub forma întelegerilor bilaterale dintre Transilvania si celelalte douã tãri, iar în urma împãcãrii intervenite la 1644 între domnul muntean si cel moldovean , s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã sub forma întelegerilor bilaterale la 1644 între domnul muntean si cel moldovean, s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã. În cadrul aliantei dintre cele trei tãri românesti , încheiate în scopul luptei de eliberare de sub dominatia otomanã, Matei Basarab, care afirmase încã din 1632 cã “de cine ne vom teme dacã tãrile noastre vor pãstra buna întelegere de pânã acum? În afarã de Dumnezeu, de nimeni, se bucura de multã autoritate , contemporanii numindu-l “prea luminatul stãpân si voievod al acestor tãri dacice”.

Strãdaniile lui Matei Basarab de refacere, pe calea diplomaticã a aliantelor, a unitãtii tãrilor române, întreruptã prin moartea lui Mihai , n-a concretizat si în reintroducerea tricolorului, într-o formã permisã de împrejurãrile vremii, printre însemnele oficiale ale autoritãtii domnesti. Se cunosc pânã acum douã documente de la Matei Vodã care au pecetea legatã cu un snur în culorile drapelului national. Sigiliul cel mare rotund al Tãrii românesti, de pildã, confectionat din cearã rosie, este atasat hrisovului din 27 noiembrie 1640, prin care un numãr de mãnãstiri pãmântene au fost scoase de sub închinarea cãtre Locurile Sfinte, cu un snur împletit din mãtase rosie galbenã si albastrã . Era si firesc ca un asemenea document , prin care se adopta o mãsurã importantã pentru tarã, o adevãratã secularizare, constând din ridicarea drapelului unor mãnãstiri de la Muntele Athos de a exploata averile a 22 de mãnãstiri românesti închinate acestora, sã fie scris în limba românã, sã aibã monograma si iscãlitura tricolorului, mãrturie a aspiratiilor poporului nostru spre unitate si independentã. Tot cu un snur de mãtase rosie, galbenã si albastrã este atasat sigiliul mijlociu al voievodului muntean la hrisovul din 20 august 1648, prin care se fãcea unele danii Mãnãstirii Radu Vodã si, desigur , asemenea documente având tricolorul drept legãturã a pecetii de pergament, trebuie cã au mai fost emise de cancelaria lui Matei Basarab, dar, fie cã nu ni s-au pãstrat, fie cã n-au fost încã descoperite. Credem , însã, cã numai si aceste douã exemple fac pe deplin dovada cã si Matei Basarab, în conditiile istorice ale domniei sale, a dat expresie nãzuintelor de veacuri ale românilor cãtre unitate si neatârnare, sintetizate în tricolor, fãcând din însemnul national imbold în realizarea acestora si, totodatã , mijloc de a le transmite urmasilor.

Continuând opera înaintasilor , de apãrare a intereselor tuturor românilor, Serban Cantacuzino (1674 - 1688) a croit si el planuri de eliberare de sub jugul otoman a celor trei tãri surori si de unire a lor într-un singur stat, sub conducerea sa voind, ca si Matei Basarab, sã-l imite în aceastã privintã pe Mihai Viteazul….. În acest scop, el a încheiat, la 1 iunie 1685, la Fãgãras , “în numele traditiei de prietenie si apropiere a celor douã tãri un tratat de aliantã vesnicã cu Mihail Apaffi al Transilvaniei. Cei doi principi se angajau sã se ajute reciproc de orice lovituri îndreptate împotriva lor, fie de turci, fie de alte puteri. În anul urmãtor, Serban Vodã, dupã ce a mijlocit înscãunarea lui Constantin Cantemir (1685 - 1693), a închinat cu acesta la Bucuresti o întelegere de aderare a Moldovei la alianta perpetuã dintre Muntenia si Transilvania.

Fãurirea blocului antiotoman al celor trei tãri române, pe baza întelegerilor bilaterale initiate de Serban Cancatuzino în anii 1685 si 1686, care a avut o mare importantã în lupta poporului nostru pentru unitate si independentã, a fost prefiguratã de introducerea tricolorului pe steagul Tãrii Românesti. Cel trei culori ale drapelului national, exprimând idealul de unitate al românilor de pretutindeni, se pot si astãzi vedea pe steagul care l-a însotit pe Serban Cantacuzino la asediul Vienei.

Dupã cum se stie , în anul 1683 turcii au împresurat Viena, piedica cea mai de seamã în calea pãtrunderii lor în inima Europei, cerând si voievozilor români, în virtutea vechilor obligatii fatã de Poartã, sã participe la aceastã expeditie. Desi au fost obligati de turci sã lupte împotriva crestinilor, ei au actionat în sprijinul asediatilor, prin scoli încurajatoare sau prin interventii militare simulate. Sub zidurile Vienei s-a realizat atunci o actiunea anti otomanã româneascã e drept mascatã - care izvora dintr-un imbold de solidaritate etnicã si crestineascã. Cel mai activ în aceastã actiune a fost Serban Cantacuzino, convins cã o loviturã puternicã primitã de turci la Viena , departe de bazele lor, putea fi decisivã. Pasivitatea domnului moldovean Gh. Duca, dar mai ales actiunile lui Serban Cantacuzino au contribuit într-o mãsurã însemnatã la salvarea Vienei, oferind crestinilor rãgazul necesar pentru regruparea fortelor si pentru declansarea contraofensivei, Prevãzând sfârsitul dezastruos al expeditiei, Serban Vodã s-a gândit sã lase locuitorilor orasului un semn care sã le aminteascã de sprijinul prietenesc acordat de el în timpul asediului turcesc, acesta fiind, dupã obiceiul românesc al vremii, o troitã, adicã o cruce. El a poruncit oamenilor lui sã facã o cruce mare de stejar având sculptatã în mijloc icoana Maicii Domnului, iar dedesubt o inscriptie latineascã ce arãta cât de mari erau simpatiile lui pentru cauza crestinitãtii, pe care a ridicat-o chiar pe locul unde îsi avusese tabãra.

Odatã cu aceastã cruce, Serban Cantacuzino a lãsat pe câmpul de luptã de sub zidurile Vienei si un steag, care a ajuns mai târziu la Muzeul din Drezda. De unde a fost adus în 1937 , în tarã si expus la Muzeul Militar din Bucuresti. El este de mãtase, din trei fâsi orizontale cusute între ele cu atã galbenã si are o singurã fatã, fiind lipsit de un suport de pânzã. În mijloc se aflã Mântuitorul Iisus Hristos, asezat pe tronul împãrãtesc, tinând cu o mânã Sf. Evanghelie deschisã, sprijinitã pe genunchi, pe care se aflã o inscriptie, iar cu cealaltã binecuvânteazã. În dreapta Mântuitorului, sus, se aflã scris în româneste “Vitejia dreaptã sã birueascã”, iar dedesubt trei stele cu câte sase raze. Desi s-a deteriorat cu vremea, cele trei culori ale drapelului românesc se pot si astãzi usor distinge. Câmpul steagului este galben auriu, Haina cu care este îmbrãcat Domul Hristos este rosu aprins, iar vesmântul de deasupra albastru - azur. Aceleasi culori apar si pe detaliile steagului. Astfel nimbul , gulerul, brâul si dunga ce uneste umãrul cu brâul hainei Mântuitorului sunt galbene. Marginile cãrtii, perna de pe scaun si inscriptia din dreapta sunt rosii, identice cu haina Mântuitorului. Fata, mâinile si picioarele Domnului Iisus Hristos sunt rosu - Bordeaux, iar jiltul si cele trei stele rosu - brun s-au sepia Steagul trebuie sã fi avut pe cealaltã fatã, care astãzi nu se mai poate vedea din cauza suportului de pânzã ce i-a fost aplicat, o cruce asemãnãtoare celei de stejar. Cãreia i-a servit cu sigurantã ca model, precum si icoana Maicii Domnului si stema Tãrii Românesti. .

Iatã, deci, cã si Serban Cantacuzino a exprimat prin tricolor, transpus pe steagul tãrii dupã obiceiul vremii, printr-o scenã din iconografia bisericeascã, constiinta unitãti de neam, limbã si teritoriu, de viata economicã si spiritualã, care lega pe români din cele trei principate, ducându-i deseori pe acelasi câmp de luptã împotriva dusmanilor, iar pe voievozii lor la initierea unor actiuni diplomatice si militare comune. Desi n-a ajuns sã-si punã în aplicare planul sãu de luptã , deoarece a murit pe neasteptate, Serban Vodã are meritul de a fi trasat coordonatele politicii externe ale celor trei tãri române, deschizând calea pe care o vor urma Constantin Brâncoveanu, în Muntenia si Dimitrie Cantemir, în Moldova.

Nepot si succesor al lui Serban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714) a avut, datoritã abilitãti sale politice, una dintre cele mai lungi domni din istoria Tãrii Românesti.
Întelegând cã prin forta armelor nu va putea înlãtura stãpânirea turceascã, Constantin Brâncoveanu a cãutat , pe cãrãrile deseori întortochiate ale diplomatiei, sã încadreze tara în marile aliante antiotomane, sã o apropie de Habsburgi sau de Rusia, urmãrind , astfel, sã restaureze drepturile suverane ale Tãrii Românesti. Încercând sã profite atât de rivalitatea Austro - turcã cât si de cea rusoo - turcã, pentru a putea pãstra neatârnarea tãrii, Constantin Brâncoveanu a initiat sisteme de aliantã si de negocieri de tratate. Tratatul pregãtit de Serban Cantacuzino cu Habsburgii a fost primit si de Brâncoveanu, care a acceptat suzeranitatea Austriei în schimbul recunoasterii de cãtre acesta a independentei Tãrii Românesti. În acelasi timp, pãstrând supunerea fatã de Poartã, el a întretinut raporturi strânse si cu Rusia care au dus la încheierea unui tratat prevãzând sprijin în vederea eliberãrii de sub dominatia otomanã. O întelegere asemãnãtoare fusese încheiatã cu Rusia si de Dimitrie Cantemir domnul Moldovei.
Este semnificativã , în acest context, prezenta tricolorului românesc pe stema domnului muntean, alcãtuitã în 1695 cu prilejul acordãrii titlului de principe al imperiului de cãtre Leopol I. Ea constã dintr-un scut în mijlocul cãruia se aflã un cãlãret costumat ca un ostas din legiunile romane, tinând în mâna dreaptã o spadã în vârful cãreia se aflã un cap de turc. Pieptarul cãlãretului este rosu, coiful, sabia si sandalele acestuia, precum si frâul si saua calului sunt galbene iar fondul scutului este albastru.

Asocierea celor trei culori ale drapelului national pe stema familiei Brâncoveanu nu poate fi în nici un caz întâmplãtoare, dacã ne gândim la dragostea de glie si de neam a voievodului muntean , la idealurile care i-au cãlãuzit domnia, între care mentinerea neatârnãrii si înfãptuirea unitãtii românesti, de la care i s-a si tras mazilirea, urmatã de tragicul sfârsit, în 1714 la Constantinopol, împreunã cu cei patru fii ai sãi, suportat cu demnitate si cu o remarcabilã tãrie sufleteascã.

În a doua jumãtate a secolului al XVIII - lea , tricolorul apare si în Moldova pe stema familiei Ghica.
Uciderea de cãtre turci, în octombrie 1777 , a lui Grigore III Ghica, , aflat al a doua domnie în Moldova, dupã ce ocupase mai înainte si tronul Munteniei, pentru cã a protestat energic si în mai multe rânduri împotriva anexãri Bucovinei de cãtre Imperiul habsburgic cu acordul Înaltei Porti, a fost exprimatã simbolic prin introducerea pe stema acestei familii a “lacrimilor de argint”, element heraldic semnificativ pentru tragicul sfârsit al domului, precum si al tricolorului, sugestiv în a exprima împotrivirea lui fatã de stirbirea unitãtii teritoriale si autonomiei tãrii. Stema familiei Ghica cuprinde, în registrul superior, 12 lacrimi de argint, dispuse sase cu vârful în jos, fatã de alte sase în pozitie inversã, iar în registrul inferior, tãiat si despicat, în dreapta pe albastru, acvila cruciatã de aur (galbenã), iar în stânga pe rosu, capul de bour, de asemenea de culoare galbenã.
Dupã rãscoala tãranilor români din 1784 , care a urmãrit pe lângã desfiintarea servitutiilor apãsãtore si emanciparea nationalã , iar Horea, conducãtorul ei, gândindu-se chiar, dupã cum ne informeazã traditia, la refacerea vechii Dacii, prin unirea Transilvaniei cu celelalte douã principate românesti, înregistrãm la începutul secolului XIX - lea, în Tara Româneascã, o altã mare ridicare la luptã, sub conducerea lui Tudor Vladimirescu, pentru scuturarea dominatiei strãine si cucerirea libertãtii nationale.

Caracterul national al Revolutiei din 1821, de luptã pentru neatârnarea poporului român, atât împotriva dominatiei Imperiului Otoman ce încãlcase prevederile stabilite prin Capitulatii, cât si a altor imperii care îsi întinseserã stãpânirea asupra unor însemnate teritorii românesti si nu-si ascundeau intentiile spre noi imixtiuni, a fost înscris în programul ei politic, formulat în Proclamatiile de la Pades si de la Bucuresti, si s-a reflectat si în includerea tricolorului pe steagul ridicat de Tudor.

Flamura steagului este alcãtuitã din douã bucãti de mãtase, una albã si cealaltã albastrã, suprapuse si cusute pe margini. Numai partea de culoare albã are însemne heraldice, ea constituind fata steagului, pe când cea albastrã era nepictatã si reprezenta spatele acestuia. În mijlocul câmpului alb al fetei steagului, la partea superioarã, este zugrãvitã Sfânta Treime: Dumnezeu - Tatãl si Dumnezeu - Fiul si deasupra Sfântul Duh în chip de porumbel. În dreapta Mântuitorului se aflã Sf. Mucenic Teodor Tiron, patronului Tudor Vladimirescu , iar în stânga Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtãtorul de biruintã. Sub Sfânta troitã, în mijlocul unei ghirlande din frunze de laur (dafin) se aflã acvila cruciatã, cu zborul jos, stema Tãrii Românesti.

Cele trei culori ale drapelului national sunt incluse subtil, dar perfect vizibil , în cromatica vesmintelor purtate de personajele cu valoare simbolicã de pe steag, în ordinea si gruparea lor de astãzi, asa cum este corect , rosu la margine, pe mantia lungã a Sf. Gheorghe, galben la mijloc, fustanela lui Dumnezeu Tatãl, si albastru la hampã, pe fustanela Mântuitorului.

Tricolorul de pe flamurã îl regãsim si pe ciucurii cu care erau împodobit stindardul. Trei la numãr, împletiti din fire de mãtase de culoare rosu, galben si albastru, ei erau dublu etajati si aveau cât e o micã sferã de argint masiv la capete. Fiind detasabil, si deci, independenti de steag 46 , ciucuri , spre deosebire de flamurã, au fost executati fãrã nici o discretie în culorile nationale a cãror îmbinare este cum nu se poate mai expresivã, tricolorul apãrând aici în toatã mãretia si splendoarea lui.

Asadar, stindardul cel mare al Revolutiei din 1821 simboliza, prin tricolor, ideea de unitate si independentã a “tot norodul românesc”, fiind, în acest sens, un mesaj pentru viitor ce venea precum se stie, din veacurile trecute si care va dobândi noi dimensiuni în deceniile urmãtoare.
La numai câtiva ani dupã introducerea în 1834, de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica, a culorilor nationale pe steagurile ostirii muntene, în Transilvania, la marea adunare de la Blaj din 3 / 15 mai 1848, deasupra multimi se va înãlta demnã “flamura cea mare tricolorã a natiunii române”, pe care erau însemnate cuvintele “Virtutea românã reînviatã”. Era un steag mare , confectionat cu o sãptãmânã mai devreme si declarat drept drapel national de Conferinta de la Sibiu din 26 aprilie - 8 mai 1848, dovedindu-se si prin aceasta cã si români erau o natiune cu aceleasi drepturi la viatã proprie ca si celelalte natiuni ale principatului. El era expresia idealului de independentã nutrit cu ardoare de cei reuniti pe câmpia Blajului, numitã de atunci Câmpia Libertãtii si, în acelasi timp, simbolul unitãtii nationale. Întelegându-i mesajul si impresionat de entuziasmul si emotia cu acare multimea de pe întinsul Câmpiei Libertãtii s-a strâns sub faldurile lui, cãrturarul Sas Stephan Ludwig Roth , aflat de fatã la acea grandioasã manifestare, afirma cã “Desi drapelul national nu a fost ridicat atât de sus ca sã fie vãzut de la Dunãre, totusi, cunoscând comunitatea spiritualã unitã, cred cã fluturarea acestor culori aici , în cest loc, trebuie sã fi produs bãtãi de inimã la Bucuresti si Iasi”.

Traditia nationalã ne informeazã cã un steag semãnãtor, având culorile asezate orizontal, în ordinea albastru, galben , rosu, ar fi servit si lui Avram Iancu. În acelasi timp, în Tara Româneascã , asa cum arãtam la 14 iunie 1848, ca rezultat al triumfului revolutiei, tricolorul, având înscrisã deviza” Dreptate, frãtie” se instituia ca steag national. La mai putin de un deceniu de la revolutia pasoptistã, în 1857, Divanurile Ad-hoc din Moldova si Muntenia exprimau vointa unirii românilor din cele douã principate într-un singur stat, devenit realitate la 24 Ianuarie 1859.

Era firesc ca tricolorul, simbolul peste timp al unitãtii românesti, sã însufleteascã lupta pentru fãurirea statului national român modern. Reintrodus de Barbu Stirbei (1849-1856) pe drapelele armatei muntene, dupã ce fusese scos din folosintã din Cãimãcãmie, tricolorul va reapare si în Moldova în perioada luptei pentru unirea Baronului Talleyrand de Perigord, presedintele Comisiei europene de supraveghere a constituirii Divanurilor Ad-hoc, scria în 1857 contelui Walewski, ministrul de externe al Frantei, cã în drumul sãu spre Iasi a fost întâmpinat la Bacãu de peste trei mii de oameni purtând pieptare cu tricolorul national al unirii, iar la intrarea în capitala Moldovei a fost primit de populatia orasului care avea în frunte pe mitropolit, pe episcopii si nouãzeci de preoti, toti îmbrãcati în haine negre si având brâie si cocarde tricolore.

Înfãptuirea unirii Munteniei cu Moldova, la 24 Ianuarie 1859, care a reprezentat actul de vointã al întregii natiuni române, încununarea luptelor purtate de atâtea generatii de înaintasi si, în acelasi timp, temelie pentru cucerirea independentei si desãvârsirea statului national unitar, prin unirea cu România a celorlalte provincii aflate sub dominatie strãinã, trebuie întãritã printr-o serie de reforme largi si radicale. I-a revenit lui Alexandru Ion Cuza misiunea istoricã de a da viatã cerintelor legate de consolidarea statului national. Domnul Unirii a initiat un vast program de mãsuri care au modificat structural aspectul societãtii românesti. Între acestea s-a înscris, la loc de cinste, reintroducerea oficialã a tricolorului ca drapel national al Principatelor Unite.
Adoptarea tricolorului cãpãta în noile conditii sensuri mai adânci, care aveau sã fie exprimate de însusi domnitorul Cuza, la 1 septembrie 1863, în discursul tinut cu ocazia înmânãrii noilor drapele unitãtilor militare: “Steagul e România, acest pãmânt binecuvântat al patriei, stropit cu sângele strãbunilor nostri si îmbelsugat cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiecãruia, casa în care s-au nãscut pãrintii nostri si unde se vor naste copiii vostri … Steagul e totodatã trecutul, prezentul si viitorul tãrii, întreaga istorie a României!

El avea încã culorile redate orizontal, în ordinea rosu sus, galben la mijloc si albastru jos. Pe una din fetele steagului era imprimatã stema Principatelor Unite, iar dedesubt înscrise cuvintele pline de semnificatie: “Unirea Principatelor. Fericirea Românilor”.
Prin Constitutia din 1866 si prin legile pentru fixarea armeriilor României din 1867 si 1872 s-a stabilit ca tricolorul sã aibã culorile asezate vertical, în ordinea albastru alãturi de hampã, galben la mijloc si rosu la margine “flotând” liber în aer, iar în centrul uneia din fete stema tãrii”.

Tricolorul, astfel instituit, avea sã triumfe la 9 Mai 1877, când Parlamentul României, într-un glas cu întreaga natiune, a proclamat independenta noastrã de stat. Cã independenta de stat a fost gândul ce domina cugetele si simtãmântul ce încãlzea inimile, au dovedit-o lunile eroice care au urmat acelei zile mãrete. Un întreg popor a actionat ca un singur om însufletit de o unicã hotãrâre, sã-si cucereascã neatârnarea. Statul român si-a cucerit independenta deplinã prin sângele ostasilor sãi, alãturi de care s-au jertfit si fratii lor din teritoriile aflate sub stãpânire strãinã, veniti sã lupte sub stindardul tricolor al tãrii în care vedeau viitoarea lor patrie.

Cucerirea independentei de stat a României a dat un puternic imbold miscãrii de eliberare nationalã a românilor din Transilvania , constituind o premisã importantã a desãvârsiri unificãrii national statale, ce se va înfãptui la 1 Decembrie 1918. În acea memorabilã zi, semintia lui Decebal si Traian si-a dat întâlnire între zidurile Alba Iuliei, devenitã neîncãpãtoare. Îndreptându-se din toate pãrtile si de pe toate vãile Transilvaniei spre cetatea Albei , pe jos sau cãlãri, cu trenurile si cãrutele, asemenea fluviului care îsi adunã apele din vãrsarea râurilor într-o singurã matcã, miile si zecile de mii de români, îmbrãcati cu cele mai frumoase straie nationale, purtând steaguri tricolore confectionate din pânzã de casã si citind “Desteaptã-te române” si “Pe-al nostru steag e scris Unire”, au venit sã afle, prin glasul autorizat al alesilor lor, supremul testament al tuturor generatiilor bimilenarei noastre istorii, proclamarea libertãtii lor nationale, dreptul lor de a trãi liberi si demni pe strãvechiul lor pãmânt, de a aseza temelii trainice unitãtii lor national statale. Au venit, de asemenea, si cei de altã nationalitate, pe care soarta îi asezase alãturi de ei , animati de dorinta de a clãdi împreunã un viitor mai bun pentru toti fii acestui pãmânt, un viitor de prosperitate, întemeiat pe dreptate, respect si colaborare reciprocã.

Erau acolo, aievea coborâti parcã de pe columnã, din hrisoave, peceti si steme, plãiesii lui Stefan , mosnenii lui Mihai , motii lui Horea si ai lui Iancu, pandurii lui Tudor, luptãtorii pasoptisti, fãuritorii Unirii de la 1859 si dorobantii de la 1877. Un popor întreg dorea fierbinte unirea si era ferm hotãrât s-o înfãptuiascã. Tricolorul românesc pãstrat cu pietate din zilele glorioase ale lui Mihai Viteazul si Avram Iancu, s-a înãltat demn în acea zi , îndemnându-i pe românii din cele ptru unghiuri sã se uneascã spre a putea birui în lupta lor dreaptã. De la vlãdicã pânã la opincã, mai bine de 100.000 de bãrbati si femei, tineri si bãtrâni, sub faldurile tricolorului ce strãlucea mândru în lumina blândã a iernii, au aclamat o zi întreagã mãretul ideal împlinit, unirea pentru toate veacurile a Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu Români. Un vis de veacuri biruise. Era mare izbânda. Asteptatã si pregãtitã de lucrarea multor generatii, era fireascã venirea ei. Roata istoriei a fost definitiv învârtitã, prin vointa si puterea poporului, cu spita dreptãtii spre viitorul demn al neamului românesc.

Fãurirea statului national unit la 1 Decembrie 1918 a avut o înrâurire profundã asupra întregii evolutii a societãti românesti, a creat conditii noi pentru dezvoltarea economicã, politicã si socialã a României, pentru apãrarea independentei si suveranitãtii patriei, pentru întãrirea unitãtii nationale.
adry - de (anonim) la: 28/01/2004 11:10:40
(la: A existat holocaust in Romania?)
E greu de spus daca a existat sau nu holocaust in Roamania. Eu asi spune mai degraba ca Romania a fost printre singurile tari din Europa care i-a protejat pe evrei
ro.altermedia.info - de anonim la: 21/02/2004 01:35:55
(la: Evreii si o manie curioasa..)
CHESTIONAR-SURPRIZA DESPRE ORIENTUL MIJLOCIU

de Charles Reese/ The Orlando Sentinel


*Care este singura tara din Orientul Mijlociu ce detine arme nucleare?

*Ce tara din Orientul Mijlociu refuza sa semneze tratatele de non-proliferare nucleara si interzice inspectiile internationale?

*Ce tara din Orientul Mijlociu incalca suveranitatea altora prin forta si continua sa ocupe teritoriile altor natiuni, sfidand rezolutiile Consiliului de Securitate al ONU?

*Ce tara din Orientul Mijlociu violeaza regulat granitele altor state suverane cu avioane de lupta, focuri de artilerie de camp si navala?

*Ce aliat al SUA din Orientul Mijlociu trimite, de ani, asasini in alte tari pentru a ucide inamicii politici?

*In ce tara din Orientul Mijlociu, ofiteri de rang inalt din armata au admis ca au executat prizonieri de razboi neinarmati?

*Ce tara din Orientul Mijlociu a creat 762.000 (cifre ONU, 1949) de refugiati si refuza sa le permita intoarcerea la casele, slujbele si fermele lor?

*Ce tara din Orientul Mijlociu refuza sa plateasca compensatii oamenilor carora le sunt confiscate bunurile?

*In ce tara din Orientul Mijlociu a fost asasinat un inalt diplomat ONU?

*In ce tara din Orientul Mijlociu, omul care a ordonat acest asasinat a devenit premier?

*Ce tara din Orientul Mijlociu a aruncat in aer o institutie rezervata dimplomatilor americani, in Egipt, si a atacat o nava militara americana, USS Liberty, in apele internationale provocand 35 de morti si 177 de raniti?

*Ce tara din Orientul Mijlociu a angajat un spion, Jonathan Pollard, sa fure documente secrete din SUA si apoi le-a impartit cu URSS?

*Care tara din lume are cel mai puternic lobby in SUA?

Cateva ganduri - de (anonim) la: 04/03/2004 21:58:30
(la: Antisemitism)
In Statele Unite nu se poate vorbi despre anti-Semitism si nici despre anti-Sionism. Din contra.
Anti-Semitismul s-a nascut si infloreste in Europa. Dece? Sunt multe de spus. Poate cu alta ocazie.
Ati remarcat oare ca intre Israel si USA exista o afinitate foarte mare? Cele doua tari sunt ca doua surori. Americanii iubesc pe Evrei, iar Evreii ii adora pe Americani. Acesta este un fapt vazut cu ochii mei: militari Americani in Israel sunt asaltati de populatie care doreau numai si numai sa dea mana cu ei.
Cred ca la baza este civilizatia si cultura Iudeo-Crestina din Statele Unite (nu includ aici si Canada).
Stim ca in lume exista tari Crestine, tari Catolice, tari Protestante, tari Islamice, tari Hinduse etc. dar o singura tara din lume este Iudeo-Crestina: Statele Unite.
Deaceia eu cred ca atata timp cat va exista cerul si pamantul, nicaieri nu vor trai Evreii mai fericiti decat in Statele Unite si nicaieri in lume un American nu va fi mai bine primit decat in Israel.
#11376 (raspuns la: #10600) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Anita47: #13754 - de thelinuxguy la: 13/04/2004 10:22:14
(la: Irakul un al doilea Vietnam?)
Citez: "Credeam ca cineva imi va explica intr-un mod "entuziast" de ce este necesar sa fie ales candidatul democrat!"

Ok. Cred ca am s'a atac problema diferit. Americanii sunt conservatori prin definitie, de aceea critica toate tarile care nu sunt ca ei; adica: Canada, Europa de Vest. Partea ridicola in critica lor este ca, SUA este singura tara industrializata care nu se ingrijeste de popor (asistenta sociala nu este pentru toata lumea, batranii la 70+ ani sunt obligati sa munceasca pentru a'si plati medicamentele, etc.). In plus SUA este pe locul I in ceea ce priveste costurile pt. medicare si pe locul 34 in ceea ce priveste calitatea serviciului medical. De ce?? Companiile farmaceutice si de asigurari vand produsele lor la preturi f. ridicate. De ce?? Pentru ca guvernul nu reglementeaza preturile la serviciile medicale. Kerry vrea sa introduca medicare pt. toti prin ridicand tax exemptions de la bogati si vrea ca guvernul sa reglementeze preturile in acest domeniu. Bush vrea sa dea tax exemptions la bogati. Aici este comparatia intre Kerry is Bush.

Citez: "Bogatasii(republicanii?) sunt cei cu afacerile si daca le merge bine,dau locuri de lucru si bni pentru ajutoare sociale(vezi teoria economica a lui Friedman)".

Nu cunosc this guy Friedman, dar pot sa'ti spun ca in SUA, cel putin, bogatasii (companiile) exporta locurile de munca (high-tech) aiurea (India, China). Si asta cunosc f. bine pentru ca sunt programator amenintat sa'mi pierd slujba din aceasta cauza. Acum sunt in process sa'ncep un MBA pentru a fi capabil sa continui sa muncesc.
Kerry a promis sa puna un stop la acest fenomen prin tax reductions pt. companiile care nu exporta locuri de munca. Bush promite sa re-train the people care si'au pierdut locul de munca. Re-train my ass; am deja doua diplome universitare (plus viitorul MBA face 3 diplome). Ce vrea Bush sa fac?? O alta diploma? In plus, retrained people vor deveni incepatori in noul domeniu de activate, deci vor pierde bani. In plus, ce faci cu people care au 45+ si sunt seniori in domeniul lor, cu mari salarii? Si discutia poate continua in acest sens.

In acelasi timp, am respect pentru republicani deoarece oricine are dreptul sa'si exerseze opinia personala! Dar ii rog sa nu'si impuna propia lor opinie altora care nu gandesc ca ei.

Este destula pasiune in mesajul meu? :-)
#13773 (raspuns la: #13754) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
#13773, de thelinuxguy - de anita47 la: 13/04/2004 11:16:49
(la: Irakul un al doilea Vietnam?)
1)Este enorm de multa pasiune in mesajul tau!

2)Si punctul tau PERSONAL DE VEDERE ESTE FOARTE CLAR!

3)Din pacate,inteleg din mesajul tau ca acest Kerry(in ale carei promisiuni se pare ca si crezi!!) este primul ADEVARAT democrat ales la carma Statelor Unite!.
Cinton,Carter si alti presedinti democrati nu stiau care sunt "idealurile democratilor americani",asa cum le descrii tu?

Atunci cum ramane cu citatul de mai jos,dupa toate cadentele acestor presedinti democrati?

=====
"Partea ridicola in critica lor este ca, SUA este singura tara industrializata care nu se ingrijeste de popor ."
=====

Sau poate "idealurile" sunt pana in clipa cand sunt alesi!Si ce te face ca sa ai incredere in acest Kerry?(alte promisiuni!)

anita47

P.S.Nu ai auzit de Milton Friedmann si "Scoala economica a baietilor din Chicago"?
Noi avem un admirator al acestei teorii economice,care ne ia si pielea de pe noi!(Beniamin Nathaniahu!!Nu-ti pot spune ce cred despre acest personaj,caci pana si forumul ar...rosi de rusine!!)


#13776 (raspuns la: #13773) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
#14155, de Paianjenul - de anita47 la: 20/04/2004 16:54:19
(la: Evreii si o manie curioasa..)
La toate acele "intrebari" exista un singur raspuns, tot printr-o intrebare:

Care este singura tara din lume careia(inca!) nu i se recunoaste dreptul la existenta?(Vezi si cele trei razboaie "nedeclarate".)

Anita47

p.s.In rest, vezi raspunsurile date de "thelinuxguy".
p.s.1.Crezi ca Spania a pus capat actelor teroriste pe teritoriul ei?
Consulta mesajul ElQuida care vorbeste care vorbeste despre "lupta care va continua pana cand Andaluzia va redeveni musulmana".
#14196 (raspuns la: #14155) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
da si nu - de fleurty la: 06/05/2004 00:46:18
(la: Studenti romani plecati la studii, va mai intoarceti?)
Si eu am studiat in strainatate, burse de specializare nu foarte lungi, ce-i drept, conditii foarte bune de viata asigurate, dar m-am intors. Si nu cred ca as ramane in alta tara doar pentru ca acolo, aparent as putea face mai multi bani sau alte motive. Sa fim seriosi! Doar stim cum suntem priviti afara, in Europa mai ales! Si daca esti nu bun profesionist intr-o meserie onorabila, ti se lipeste eticheta de est-european! Totusi, fiecare are sansele lui si nu sunt putine cazurile celor care desi nu au pornit din pole position in privinta bakground-ului, au ajuns pe cele mai inalte culmi. Daca se impune un raspuns punctual, acesta ar fi: as ramane dupa studii in strainatatate intr-o singura tara :SUA si m-as intoarce din UE inapoi in Romania. Scurt pe doi!
In Canada si America sint a - de (anonim) la: 17/06/2004 00:30:30
(la: Ce parere aveti de scolile din strainatate)
In Canada si America sint analfabeti in scoala - daca nu ai parinti bogati ai pus-o.
In general copiii sint mult mai tembeli si mai lenti in gandire. Dar ii invata cum sa se vanda si sa bullshiteze de mici.
Eu prefer un sistem ca in RO in care s ama futa la examene dar sa pot chiuli si sa-mi dezovolz capacitatile intelectuale si nu sistemul de tocelala cronometrata din Satte si Canada - in facultate poti fi geniu - au grija sa nu ai timp liber - chiulitul e "rau" si se pedepseste drastic.
De fapt nu este decit o propaganda ordinara de la cea mai frageda varsta in care lumea este brainwashed ca sa ridice in slavi guvernul si societatea in care traieste - cam ca pe vremea lui Ceausescu doar ca metodele sint mia perverse.
Controleaza populatia prin vanitate, mirajul banilor etc.
Ameirca - singura tara industrializata care nu a aratificat tartatul de la KYOTO? Singura tara care isi protejeaza proprii criminali de razboi in fata conventiilor internationale - singura tara care-si permite sa nu tine cont de ONU? Tara care distruge resursele unei intregi planete si dupa aia spune cu ipocirizie lumii ca au vedenii si ca ii doare-n cur?
Cu ce pret cred ca traiesc bogatii din state? Cu pretul a 40%saraci lipiti in propria tara si inca 4 miliarde in afara. Din 2 imperii a ramas unul - USSR s-a dus la vale- a ramas America.

#16313 (raspuns la: #16215) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Declinul Umanitatii... pt. DESTIN - de LMC la: 26/06/2004 01:16:47
(la: PUTEREA RUGACIUNII)
Aseara am urmarit in parte un program foarte interesant la televizor pe PBS. Nu am reusit sa-l vad de la inceput, dar am prins o parte foarte tragica. Era vorba despre genocidul din Rwanda. Nu am inteles niciodata care a fost motivul pentru care peste 800,000 de barbati, femei si copii au fost omoriti. De asemenea nu am inteles de ce "cineva" care ar fi putut sa intervina nu a intervenit numai pentru ca regiunea nu prezenta un interes national. Lumea in care traim, cu adevarat, asa cum ai zis tu, se raporteaza tot mai putin sau de loc la aceste elemente de supravietuire de credinta, dragoste, iubire, realitate si adevar. Totul se reduce la interes carnal, iar ideia sacrificiului personal a ajuns un mit. Declinul umanitatii pe plan spiritual este de o gravitate feroce, asa cum scrie in Biblie noi nu luptam impotriva carnii si-al singelui ci impotriva principiilor rele, puterea intunericului, si al minciunii (Efeseni 6:12), iar rugaciunea si credinta sint singurele arme impotriva acestor forte invisibile.
#16784 (raspuns la: #16783) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
COMENTARIU - de (anonim) la: 13/09/2004 18:18:14
(la: Existenta divinului?!)
Omul nu numai cand este fara speranta are nevoie de divin, ci insasi credinta este singura speranta si alinare, restul sunt pofte, orgolii, trufii, suflare de vant...Divinitatea, prietene, nu are nevoie de explicatii si faptul ca incerci sa le gasesti indica o mare deruta...Cu zeii nu s-a intamplat nimic, ei pur si simplu nu au existat, au reprezentat- si mai reprezinta inca pentru unii- doar o perioada intermediara in dezvoltarea spirituala a omenirii.
Tratezi destul de lejer subiectul daca te intrebi:"cun s-a putut trece de la o credinta la alta, din comoditate?" si totusi ma incumet sa incerc o lamurire :crestinismul reprezinta singurul raspuns complet la toate angoasele, nelinistile metafizice caracteristice omului.Prin aparitia cerstinismului ochii spirituali s-au dechis atat de firesc incat imbratisarea noii credinte a fost un act aproape involuntar, ca si respiratul ,sa zicem...Nu te-a convins nimeni sa respiri, nu e asa ?



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: