critica cocosatului

Dragi cititori, contribuitori, romani de acasa si din strainatate,

Mesajul meu de mai jos a fost mai mult ca o destainuire, ca am tinut si tin detalii din astea in suflet si n-am avut ocazia sa le pun pe masa. Dar se pare ca unii sint de acord si au observat tendinte similare in comunitatea romana din strainatate. Trebuie sa fim atenti, pentru ca nu toti romanii expatriati sint asa; am intilnit si oameni foarte de treaba, care venisera din R numai de o luna. Oameni dintr-o bucata.

Ce vreau sa adaug este ca ceilalti romani, a caror atitudine lasa de dorit, au devenit tinte a criticii noastre. Eu am un principiu: daca gasesc ceva care eu consider gresit, si daca vreau sa anunt puncte critice, imi impun sa ma gindesc tare de tot sa propun si metode de remediare. Citeodata nu gasesc, si atunci decizia e grea daca sa critic sau nu, ca ma gindesc, ce se obtine din asta? Deci, ce vreau sa spun, e ca daca ii criticam pe unii din compatriotii nostri, propun sa incercam sa gasim feluri in care am putea remedia situatia. La nivel personal, social, politic, universitar, samd. Ce ziceti?

De exemplu, un scenariu fictiv. Ma intilnesc cu D-ul M, roman si el, si dupa citeva schimbari de opinii imi dau seama ca el cade in categoria de "romani nefericiti fara motive adevarate" (RNFMA). Ce fac? Incerc sa inteleg de ce M este asa de negativ. Incerc sa ramin intelegator, si sa nu ma las atras intr-un conflict. Spun niste fapte adevarate: el zice ca fructele nu au gust. Eu spun ca are dreptate, ca fructele de la supermarket intr-adevar nu au gust, in special iarna cind sint aduse de la 17000Km distanta. Dar, eu am fost la ferma cutare in Septembrie, si am gasit mere si prune cu un gust de poti sa faci gem ca acasa ("ca acasa" intotdeauna merge cu categoria RNFMA). El nu crede, eu zic. Uite, in Sept. iti aduc un borcan cu gem, si daca nu e "ca acasa" ma scuipi in gura! Si, daca totul merge bine, la costul unui borcan de gem, poate ca d-ul M va parasi categoria RNFMA? E posibil totusi ca M o sa-si zica in sine: ce vrea asta sa obtina de la mine? E gay/tilhar/securist/fanatic religios? De ce e asa de prietenos cu mine? Foarte suspicios! Atunci e greu sa convingi omul ca singura agenda ascunsa pe care o ai e sa-i imbunatatesti viata lui si in acelasi timp sa repari reputatia romanilor de peste hotare.

Problema e ca dupa un eveniment rar ca asta, o persoana nu-si schimba atitudinea sa fundamentala catre viata. Dar cine stie? Aproape ca sun ca un misionar, nu?

Numai bine,
Relu

a fost odata un cocos.

cel mai tare din parcare.
cu cele mai frumoase pene.

ajuns in curtea stapanului sau.
isi canta in fiecare dimineata maretia:
CUCURIGUUU!
Eu sunt cel mai tare cocos!
Ma iubesc toate gainile!

dupa doua trei zile,
cocosii vecinilor
morti de ciuda,
pun la cale o marsavie:
sa-i smulgem penele
sa nu se mai laude...

zis si facut...

dimineata, cocosul cel frumos
s-a trezit si a strigat:

CUCURIGUUU!
Eu sunt cel mai tare!
Ma iubesc toate gainile!
si dezbracat e si mai bine!!!
CUCURIGUUU!

vreo doua trei zile

batran,
stapanul curtii
iubit de toate gainile...

trebuie sa predea stafeta:
dar cui?
ca nu prea vede
in ograda
un urmas demn de el...

cocosul tanar:
bade, eu sunt tanar.
sangele imi arde
gainile tinere ma iubesc...

mosneagu spune:
baiete, iti dau toate gainile
doar pe baba aia de acolo din spate
o vezi?
aia ciufulita si urata
este soata mea.
sufletul meu pereche.
nu pot sa ti-o dau.
ca nu te va iubi cu adevarat...

Tanarul spune:
batrane, nu intelegi ca trebuie sa te retragi?
ce-i aia suflet pereche?
bla, bla...
vise de mos...

Mosu ii propune tanarului:
facem o intrecere:
daca castig baba-i a mea.
daca castigi, toata ograda e a ta...

Vezi ciubaru ala de departe?
alergam
si cine ajunge primul, castiga...

Incepe intrecerea:
cocosul cel tanar, sprinten ia avans...
dar distanta pana la cuibar
era mare...
dupa cinczeci de metri,
sprintul tanarului se domoleste...
mosu, incet si sigur ia avans...
si ajunge primul la tinta.

Ardeleanul,
stapanul ograzii, ii spune vecinului:
fereasca-ma Dumnezeu.
s-a dat lumea peste cap...
asta-i al treilea cocos homosexual din ograda mea...
Ce sa ma fac?

critica prea dura asupra unui sentiment universal,balcanic,romanesc,omenesc.eu i-as da conotatia ,,paradidului pierdut,,in rest propaganda

Uite cum vine cineva cu o initiativa laudabila si plina de entuziasm si (poate) cu un indemn prea radical ca altii sa faca la fel. Insa ce sa intampla ? Fiecare sare cu critica, si prezinta diferite justificari si scuze. E normal ca nu toti sa putem sa facem la fel, dar nu e un motiv sa ne simtim atacati si sa ripostam.

E drept ca tonul mesajului e foarte entuziast si prea imperativ pentru a place tuturor, si sigur nu toti au energia sau inclinatia sa faca la fel, sau pur si simplu nu a venit inca momentul. Scopul mesajului nu era o culpabilizare colectiva (deci nu sariti in sus) ci incercarea de-a generaliza o initiativa. Personal, eu as incerca sa accept provocarea, sa risc si sa incerc dar nu am nici cea mai mica urma de simt practic (economic) si nici un fel de capital, deci nu ma vad incepand de maine. Dar as incerca.

Fiecare din cei plecati isi face datoria fata de tara, fata de tara de adoptie si fata de el insusi in felul lui si conditiile sunt atat de variate incat aproape nimeni nu are dreptul sa il critice pe altul. Cel mai bun lucru ce il putem face e sa invatam unii de la altii, si profitand de ocazia de-a imaprtasi intre noi experientele traite sa cunoastem prin intermediul lor alte tari si alte obiceiuri, fara a uita ceea ce ne uneste si iubim cu toti: Romania.

Nu-nteleg - care-i problema cu criticarea unei societati care are atata putere in lume? Mi se pare necesar: o analiza in care sa se discute calitatile dar si defectele acestei societati, sau cel putin o reflectie personala asupra acestor lucruri. Cei care nu vor sa auda nici un fel de critica negativa fata de societatea in care traiesc, ori sunt rigizi in gandire, ori le este frica sa nu afle ceva negativ care sa le zdruncine parerea ca tara lor este perfecta, si deci ca alegerea lor de a trai acolo nu este chiar cea mai buna. Ori, pur si simplu, nu au reflectat niciodata la partile proaste ale tarii in care traiesc. Nu s-au uitat niciodata la ea cu un ochi critic. Toate aceste feluri de a gandi/comporta mi se par de-a dreptul copilaroase. Asa ca va rog, mai cresteti putin voi, si nu mai judecati pe altii pentru ca nu au varste "mature" pana nu dovediti ca voi aveti maturitate, INDIFERENT de varsta.

...........................
"Objets inanimés... avez-vous donc une âme?"

In loc sa criticam ce au facut altii si sa incercam sa le aratam ca au gresit mai bine am schimba ceva. Atunci ar deveni evidenta greseala lor.

Cred ca sunteti de acord ca pozele nu au fost trucate.

Ma intristeaza aceasta super agitatie pentru imaginea noastra la care tinem - nu-i asa - foarte mult, mai mult decit la realitate.

Marius Popescu

PS Iar istoria cu cacatii de pe strazile pariziene e copilareasca. Aratati-mi un parc fara mizerii in ro, o strada fara gropi etc etc etc Sa nu mai zic de maidanezi si altele ...

Mult prea critic autorul ! De ce insista atat pe actiuni caritabile cand romanul are nevoie de cu totul altceva in acest moment! Are nevoie de cineva care sa-i ceara sa munceasca si sa-l asigure ca acolo..... sus ......nu se mai fura ca-n codru. Ca nu va mai fi o politica de impozitare descurajatoare, si una de protectie sociala asemanatoare!
Ce face romanul acum: asteapta somajul si se duce cu el in ....crasma unde discuta politica..... dar dupa ce se aghezmuieste bine cu un pahar de cinzeaca! Da discuta cat timp sa ne mai subjuge partidul-stat cu votul lui cumparat cu acest pahar de bautura! Asa ca sa nu mai solicite acest individ ..... actiuni caritabile pentru ca oricum cele cateva milioane pe care le-ar oferi Lea Roberts n-ar ajunge decat pentru cate o picatura de vodca pentru milioanele de insetati din scumpa noastra tara ROMANIA. Treziti-va oameni buni la realitate!

Nu vreau sa ma arat sentimental sau sa dau dovada de un umanitarism fortat, insa stiu perfect/inteleg prin ce treci. Si cred ca intuiesc destul de bine cam cum decurge relatia voastra, de vreme ce eu insumi am trecut prin ceva asemanator in relatia mea cu propriul tata. Sper sa nu te superi daca am sa vin aici cu exemple din experienta proprie.

Spre deosebire de mama mea, care provine dintr-o familie ce a frecventat biserica (ortodoxa) si care tinea cu strasnicie pravilele crestine strabune, tatal meu provine dintr-o familie care a fost exact contrariul primei: oameni simpli si needucati, invatati doar cu munca rudimentara a campului si intotdeauna cu grija vietii de maine, nu numai ca n-au inteles niciodata rostul bisericii si implicit al lui Dumnezeu in viata lor, dar au si dus un fel de campanie sustinuta impotriva oricaror idei despre divinitate luand in ras cam orice legat de aceasta. Prin urmare tatal meu a fost fidel intocmai celor invatate in copilarie si mai tarziu in tinerete, impunand in mod tacit aceeasi nepasare fata de cele sfinte inclusiv mamei mele- nu trebuie uitat insa ca in perioada despre care vorbesc acum sentimentul anti-religios era la moda, comunismul ateu ducand lupta impotriva bisericii pana la limitele imposibilului.

Au trecut anii, repede ca furtuna, ani din care nu-mi pot aminti decat necazuri, greutati, neajunsuri, piedici, injuraturi, blesteme, vaiete, simtamantul neputintei si al robiei sufletesti impuse cu forta...si o singura "Inviere" la care am fost impreuna cu mama mea dupa multi ani de lipsa totala. Am ajuns la varsta intrebarilor mai mult decat la cea a raspunsurilor si, printr-un concurs de imprejurari care avea sa-mi schimbe mai tarziu intreaga viata, am pasit pt. prima data pe drumul spre biserica, singur si neindrumat de nimeni. Care a fost "bobarnacul"? Incerc sa spun pe scurt: o profesoara de limba romana si franceza, care ne preda limba straina la liceul in care am intrat, infruntand obiceiul prin care majoritatea profesorilor la cursuri denigrau biserica si ne invatau sistemul de gandire evolutionist stiintifico-fantastic, ne-a propus la una din ore (celor care eram interesati) sa mergem la una din bisericile ortodoxe ale orasului, loc in care se intalneau de ceva vreme cateva sute de copii si tineri. Asa ca eu cu inca vreo trei colegi de clasa am mers intr-o sambata seara la acea intalnire si dupa vecernie am ramas sa ascultam predica. Aceasta a fost pt. mine prima intalnire reala cu Dumnezeu, prima dintr-un lung sir ce avea sa urmeze. Ca o paranteza, pt. ca acesta este un aspect important, din ceilalti colegi ai mei unul mi-a devenit cumatru (am amintit despre el intr-un alt loc in cafenea), altul s-a lasat de "sportul" asta devenind sergent in politie (sa-l vezi cum umbla ca un cocos pintenat...), si ultimul a devenit un critic si un aspru judecator al faptelor crestinilor pe motiv ca viata ii fusese pusa la incercare de niste greutati ce-l lovisera (dupa ce dusese stilul de viata hollywoodian). Despre ultimul pot spune ca de cate ori ma intalneam cu el, de tot atatea ori se plangea de viata lui, vorbea cu un fel de constiinta a propriului martiraj social, si-i ataca pe preoti (chiar si pe Dumnezeu) fiindca nu-l scapa de necazuri. Nici eu insumi n-am scapat acestor atacuri virulente. Orice i-as fi spus considera din start ca fiind venit din partea unuia "habotnic". Ori asta ma durea f. tare fiindca, f. sincer trebuie sa spun asta, daca as fi fost bine situat i-as fi dat in fiecare zi cate un peste sa manance, n-as fi incercat numai sa-l invat sa pescuiasca. Insa si eu insumi se intampla sa n-am nici macar coada uscata a unui peste pt. mine insumi. Culmea e ca lui i se parea ca eu o duc regeste fata de el. I se parea, fiindca in realitate nici nu beam ca el, nici nu mergeam la "curve" (cum se lauda el), nici nu cheltuiam pe prostii putinii bani de care dispuneam.

Sa revin insa la tatal meu. Putini si dintre prietenii sau cunoscutii mei apropiati stiu faptul ca inca de la inceputul crearii acestui lant acasa-biserica-acasa am intampinat din partea propriului tata o opozitie extrema, opozitie ce s-a soldat nu in putine randuri cu bataile de rigoare suferite pt. ca i-am incalcat porunca de a nu mai merge la biserica. Imi amintesc acum ca si cum ar fi aievea, seara in care intors de la vecernia de sambata impreuna cu sora mea (pe care nici nu mai stiu cum am facut-o sa vina cu mine) am fost luati pe sus inca de la usa. Si in timp ce el se rafuia cu sora-mea, eu am zbughit-o pe usa afara, descult si dezbracat ca un cersetor de rand (norocul meu ca era vara), m-am ascuns printre blocuri o vreme ca sa vad ce mai urmeaza, apoi m-am suit intr-un troleibuz si m-am oprit in fata usii surorii lui care statea in partea opusa a orasului. Povestea e lunga, nu vreau sa o mai continui aici.

In orice caz, vazand el in timp ca nu mai vreau sa-l ascult si ca ii voi incalca hotararea de a nu mai merge la biserica, n-a avut incotro si pana la urma nu facea decat sa ma certe, dar nu ma mai oprea. Cu toate acestea, in sufletul meu n-am fost si nu sunt linistit nici in ziua de azi. Poate te intrebi de ce. Fiindca simt in sinea mea acea mustrare de constiinta pt. faptul ca n-am reusit sa-l fac sa inteleaga ceea ce intelesesem eu referitor la Dumnezeu. Nimic de zis, "biruinta" asupra sistemului lui de gandire si logica s-a petrecut atunci cand in sfarsit a inceput sa-si mai faca seara cate o cruce (dupa ce toata ziua pomenise numai de sfinti si de cruci si de dumnezei) si a culminat cu spovedirea lui- probabil prima si ultima. Spun ultima pt. ca nici acum nu crede in asa ceva. Asadar continui sa simt o frustrare adanca in ce priveste persoana tatalui meu, pe care totusi nu-l condamn pt. ce a facut, dar simt aceasta frustrare cu atat mai tare cu cat relatia dintre noi s-a deteriorat mult ducand la o ruptura sufleteasca. Intrebarile ce mi le pun tot timpul: AM FACUT TOT CE SE PUTEA PT. EL? Sunt eu mai putin vinovat fata de el? Nu cumva, undeva, candva, in loc sa-i deschid o portita eu i-am trantit-o in nas?

In fine, anii trec la fel de repede, viata merge inainte indiferent ca vrem sau nu noi. Ce am invatat pana acum la sanul bisericii mama e ca: nimic nu e intamplator in viata asta, totul are o ordine si o disciplina interioara sau exterioara; nimeni nu-ti scrie in frunte destinul (cum gresit se afirma: "ce ti-e scris, in frunte ti-e pus"- poate doar momentul mortii, in nici un caz felul cum mori); fara Dumnezeu suntem suferinzi chiar de am fi cei mai sanatosi oameni (fizic vorbind) si cei mai saraci chiar de am avea milioanele de dolari la tescherea; un om fara constiinta sufletului spiritual n-are cum sa inteleaga existenta unei fiinte spirituale mai presus de fire si de intelegere; un om fara constiinta pacatului nu poate avea un echilibru interior care sa-l faca sa interactioneze pozitiv cu cei din jur; un om care nu-ti accepta explicatiile poate fi usor strabatut de fiorul sfant atunci cand nu o minune, ci un cutremur ii va zgudui viata; cine hraneste spiritual pe cineva, chiar daca "mancarea" asta va fi mult timp aruncata la gunoi de cel/cea caruia ii este destinata, trebuie mai intai sa se inarmeze cu multa rabdare si sa faca asta din dragoste, nu numai din convingerea ca acesta e un lucru bun; cine daruieste aceasta dragoste crestina nu trebuie sa se astepte la multumiri si sa stie ca mai devreme sau mai tarziu samanta pe care o arunca poate sa dea rod- nadejdea poate sa dea rod bun, deznadejdea niciodata. Sunt multe lucrurile pe care le-am invatat, dar totusi atat de putine in comparatie cu cat de adanc este sacul plin cu aceasta invatatura... Si totusi, chiar de n-as sti nimic din stiinta lumii sau a bisericii, in sinea mea exista acel "ceva" fiintial care isi cere legatura cu eternul, cu viata vesnica. Pt. ca, in ultima instanta, a trai doar cu gandul ca viata dureaza doar pe pamant si dincolo suntem desfiintati este optiunea acelora care nu stiu sa iubeasca cu adevarat. Iubirea este nemuritoare, trece dincolo de mormant, e vie si lucratoare ca picatura de apa ce loveste stanca de granit. Asadar pe unii ca acestia trebuie mai intai sa-i invatam sa iubeasca, abia dupa aceea sa le vorbim despre dogmatica crestina.

Si un ultim aspect: impietrirea inimii nu este semnul ateismului din om, ci al lipsei lui Dumnezeu din viata acestuia. Poti fi un "slab" crestin, fara o viata dusa pe principiile evanghelice, dar asta nu inseamna sa fii ateu. Dar poti fi un bun teoretician modern care cunoaste numele si miscarea tuturor stelelor si prin aceasta ti se pare ca Dumnezeu este desfiintat nemaiaflandu-si rostul intre conceptiile tale- asta te poate face sa lupti impotriva Lui. Asadar ateu inseamna sa fii/te pui impotriva Lui. Pt. unul ca acesta exista alternativa "Saul pe drumul Damascului". Si, apropo, menirea vietii tale nu e sa-i mantuiesti pe altii, ci pe tine insati. Fa aceasta si celelalte se vor adauga de la sine.
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.

Conform AFP(Agence France Presse) citat de Revista Presei

Parlamentarii britanici au criticat planul ucrainean de construire a Canalului Bastroe, informeaza AFP. Motiunea introdusa de cei opt deputati exprima preocuparea Camerei Comunelor din Parlamentul Marii Britanii, provocata de efectele construirii Canalului Bastroe in Delta Dunarii.
Documentul apreciaza ca materializarea unui asemenea proiect ar aduce uriase daune ecologice in mai multe tari tranzitate de Dunare si solicita Guvernului britanic sa ceara de urgenta autoritatilor de la Kiev sistarea lucrarilor.

La randul ei, Comisia Internationala a Dunarii a cerut amanarea lucrarilor la Canalul Bastroe, pana la realizarea unui studiu de impact "impartial" si pana la analizarea detaliata a concluziilor. O rezolutie in acest sens a fost aprobata la reuniunea Grupului, ce s-a desfasurat la Viena, in perioada 16-17 septembrie.
In cadrul aceleiasi reuniuni, delegatia Ucrainei a prezentat proiectul, subliniind faptul ca, in opinia sa, acesta "nu va avea consecinte negative majore asupra ecosistemului Deltei si nu va avea nici un impact transfrontalier". Mai mult, oficialii ucraineni au reluat argumentele de natura economica, referitoare la necesitatea construirii canalului.
Pasagerul

"Pai, cind un critic de arta ii spune ceva unui pictor, aceluia nu ii trece prin cap sa ii arate criticul ceva lucrari ca sa vada daca e legitimat prin creatia domniei sale sa vorbeasca despre pictura.
Arta e una, si critica, e altceva."

D-le Lazar, nu uitati ca cei ce picteaza, au la baza, de regula, o scoala de specialitate. Amititi-va situatia evocata de dvs pentru fotografie.
In plus, asa cum am mai spus, sunt intr-adevar curios si mi-as dori sa vad si imagini facute de dl Pandele la Vulcani. Si nu numai. Pe internet n-am gasit, AAFeu nu mai e etc.
Va rog sa ma intelegeti ca eu nu contest valoarea dansului, nici ca fotograf, nici ca si critic.

Mai spuneti: "Eu cred ca in primul rind comunicarea e cheia care ne lipseste in fotografia romaneasca. Si intrebarile. Si raspunsurile. Si toate astea sunt fara poze de aratat."

Hmmm, sa inteleg ca nu mai e valabila cestiunea cu "o imagine face cat 1000 de cuvinte ?"

Vlad Mereuta: culori foarte frumoase, la ultima imagine prezenta gardului mise pare cam brutala, imi plac in schimb prima si a doua.
Andrei P. : o fi ceva malitie in parabola cu cimpanzeul numit Pandele, dar nu mi se pare un atac la persoana dumneavoastra sau, cuatit mai putin, a legendarelor aparate Leica si a obiectivelor lor. Eu sa zic sa punem nucile de cocos deoparte si sa ne multumim cu nucile autohtone, eventual asezonate cu ceva castane.

Cocosul organizeaza o sedinta cu gainile. Despacheteaza o cutie si
scoate din ea un ou de strut.
- Nu vreau sa va critic, dar nu strica sa fiti la curent cu ce poate
face concurenta!

Nu vreau să mă leg de concepte prea subtile cum ar fi analiza critică a mediului, fiindcă nu-mi închipui ce poate fi aia. Probabil selecţia ce o facem noi la facultă: „la cursul ăsta nu-nvăţăm, că oricum n-are cum să folosească mai târziu”.

Dar nu neg că de cele mai multe ori şcoala-i paralelă cu „mediul real”. Nu se pune problema utilităţii, la ce-mi folosesc toate tâmpeniile astea. Şcoala-i şcoală, e ceva sacru şi care nu poate fi comentat. Îţi formează, vezi doamne, „capacitatea de învăţare”. Adică o cantitate imensă de cunoştinţe inutile îţi traversează creierul în scop modelator. Şi când îţi cauţi de lucru bineînţeles că trebuie să înveţi de la zero limbajul sau programele de-acolo. De altfel e cam vulgar să ceri să înveţi în facultate ce vei lucra mai târziu. Şcoala nu-ţi di mură-n gură, îţi antrenează numai mintea.
În liceu am avut un schimb de experienţă cu italienii, ocazie cu care ne-am plimbat la Torino noi şi profii. Partenerii noştri făceau numai în clasa a doişpea ecuaţiile de gradul doi de care noi ne bucurasem într-a noua. Profii erau tare mândri că ce deştepţi suntem noi şi ce proşti îs ăia. Mă gândeam ce mult ne vor folosi ecuaţiile în câţiva ani când mulţi dintre noi vor servi pe la mese, vor spăla vasele şi vor săpa pe câmpurile proştilor.

Dintr-o f mare dragoste pt ei .Cel mai adesea femeile va critica pt ca va iubesc nebuneste ,pt ca nu pot trai fara voi desi le jigniti le umiliti ,le iubiti nebuneste la randul vostru .O femeie care e multumita de barbati ,cu siguranta nu e femeie .E ceva lipsit de interes ,e ceva care se pierde in decor care nu traieste pt ei .Pt ca pana la urma cu toata cruzimea care se penduleaza ,ca sa nu zic se freaca clipa de clipa intre noi si ei ,va iubim nebuneste clipa de clipa si criticandu-va de fapt incercam doar sa ne convingem ca nu e asa .Ti-ai dat deja seama ca nu am reusit ,pt ca va criticam in continuare .
Gandeste -te cata energie consumam in acest scop
Cu siguranta ca am reusi sa scriem si noi Critica ......,daca ne-am redirectiona .Si sa de-a Domnul sa fim si noi criticate ,caci crede -ma asta ne-ar face fericite .

nu ma intereseaza argumentele tale privitoare la putreziciunea societatii australiene si in general a lumii capitaliste de tip occidental, ma intereseaza altceva: ce alternativa social politica propui tu capitalismului liberal pe care-l critici? ai ceva mai bun?
poate republica teocratica ca iranul?
sau monarhie absolutista teocratica ca arabia saudita?
sau dictatura prezidentiala ca pe vremea lui ceausescu sau ca irakul lui saddam?

Remarca generala :
Epitetul "hormonal" mi se pare absolut geniaaaaaaal ! :))
Remarci la subiect:
Dupa o definitie sau dupa alta, probabil ca in ultima instanta cu totii suntem acuzabili de a "bârfi". Totusi, merita facuta distinctia intre bârfa si critica. Prima este blamata, cea de-a doua, cand e "constructiva", nu. O diferenta importanta ar fi ca barfa presupune intotdeauna ca persoana vizata nu este de fata, in timp ce critica, daca se vrea pozitiva, presupune exact contrariul. Insa nu neaparat toate comentariile pe care le facem in absenta celui vizat sunt barfe si nu critici. Critica poate fi si literara, nu? :))

La nivelul asta, cred ca o alta diferentiere se impune. As spune ca, in cazul criticii adevarate, observatiile sunt bazate preponderent pe ceea ce s-ar putea numi, la figurat, "cercetare fundamentala", mai mult sau mai putin obiectiva, in timp ce in cazul bârfei...Ei, in cazul bârfei resorturile sunt mult mai primitive - invidie, ranchiuna, oportunism, orgoliu, s-au enuntat aici mai multe, toate prin definitie subiective. Dar lista nu e exhaustiva.

O alta remarca ar fi ca bârfa este intotdeauna de mauvaise foi, in timp ce critica, dimpotriva. Dar cine poate sa identifice mobilul? De pilda, uneori, motivele de a bârfi sunt destul de naturale. In primul rand, introvertitii barfesc mult mai putin, in timp ce pentru extravertitii barfa este o forma de a-si transfera trairile in exterior, ceea ce pentru ei e o nevoie aproape permanenta. Si cum nu toata lumea e capabila de "cercetare fundamentala", comentariile care rezulta sunt...well, ca si persoana care le emite - mici, meschine, lovite de miopie intelectuala (ex. limitarea la a discuta detaliile vestimentare ale unei persoane, si nimic altceva, pentru mult mai mult timp decat ar putea avea sens o astfel de discutie). Nu ar fi neaparat un caz de mauvaise foi, desi pentru persoana vizata ar fi o calomnie. Asta nu inseamna nici ca e pe deplin scuzabil. E scuzabil numai in masura in care emitentul chiar nu e capabil de mai mult, si vorba ceea : de unde nu e...

La urma urmei, critica poate fi savanta. Bârfa insa, niciodata. De aceea, as spune ca in primul rand emitentul e cel care face diferenta.

Un om care nu se teme sa gandeasca nu-si permite sa-si iroseasca materia cenusie pe ultimele aventuri amoroase ale vecinei de la parter. Viata e scurta si nu ne putem permite sa ramanem prosti pe termen nelimitat. Bârfa este o pauza a intelectului; momentul cand creierul somnolent lasa anumite resorturi ale subconstientului sa-si faca de cap. Fenomenul e interesant si nu se reduce numai la bârfa, de altfel. A te uita la o telenovela este o pauza intelectuala cel putin la fel de "adânca", de exemplu.:)) Intr-o forma sau alta, probabil ca in final nimeni nu i se poate sustrage. Probabil ca si avem nevoie de asa ceva, din cand in cand, altfel ne-ar exploda capetele :) Totusi, forma de manifestare pe care o alegem poate spune foarte multe despre noi.

Ceea ce mi se pare deplorabil este nevoia constanta de a te proiecta in viata altora, si asta depaseste limitele unei pure extraversii. Ori fugi de ceva ce nu suporti la tine, ori stii ca, vazandu-ti de propria persoana, nu vei gasi absolut nimic interesant, si atunci trebuie sa cauti la altii...

Nu cred ca femeile barfesc mai mult decat barbatii sau romanii mai mult decat strainii. Ar fi prea simplu. Dar ma intreb daca nu cumva lucrurile pe care nu le iertam la ceilalti sunt in primul rand acelea pe care nu le putem suporta la noi insine...

PS Iar despre capra vecinului, un fenomen diferit dar mult mai interesant...in episodul urmator :) Asta chiar e ceva ce n-am mai vazut la alte natii desi, trebuie sa recunosc, triburile africane de ex. nu le cunosc prea bine. :))

Viata reala e altfel decit cea din basme!
Cu , (CITEZ) "Pentru patura de emigranti cu calificare superiora, sistemul ii tine in loc. Chiar daca au un job, dar in care nu-si folosesc cunostintele acumulate in ani de scoala si munca>, e altceva. Acestia pot sa-si folosesca experienta si eventualele cunostinte lucrind pentru ei, pentru compania lor privata!
Sistemul nu tine pe nimeni nicaieri, nici pe loc, nici pe virf, si nici in job!
Individul poate ajunge pe virf, poate sa-si gasesca o vale, poate sa lucreze s-au sa traiasca din mila altora, aici e alegerea lui! Concediile sunt bune si ele chiar exista, dar sunt la alegerea ta!
Nici o munca nu e degradabila! Poate cea de calau!
Daca vorbim insa de socialismul Canadanian care nu e departe de comunism, e posibil ca totul sa fie degradadabil cu exceptia lenei care se pare ca pe unii ii inobileaza si viseaza la frumoasele zile ale dictaturii proletariatului, cind putorile traiau bine pe spinarea celor harnici!
Dar aici e poate o diferenta de opinii! Tu de care parte esti?
Acum, s-auzim numai de bine si sa reflectam la relitatea zilei si la critica criticiii!
"K".

Inseamna deci ca si cocosatii sunt normali!

Eu cred ca incerc sa critic cat pot mai bine, la fel cum incerc sa fac pace atunci cand e cazul.
Din cand in cand ma port ca un nesimtit si ajung chiar sa folosesc apelative din afara contextului.
Insa de un lucru ma izbesc: libertatea de a spune orice. Ca orice obiect democratic, fiecare a primit dreptul de a vorbi dupa bunu-i plac. Pentru dreptul asta s-au luptat ilustrii acum il folosesc idiotii.
Nu sint de acord sa vorbeasca oricine despre orice, atata vreme cat nu face decat paguba de cuvinte.

Ati intrat pe forumuri straine limbii romane? Exista un nivel de decenta care impune tonul si topicul.
Daca in 89 s-a castigat libertatea de expresie, ei bine, gata, s-a terminat. Sa vorbim cand ne aflam in cauza si in deplinatatea mintii. E pur si simplu o evolutie de bun simt.