criticii despre neamul soimarestilor

Salutari!

Vreo 10-20 de pagini despre inceputurile fotografiei in .ro se pot
gasi in cartea "Istoria Bucurestilor" de George Potra.
Luni o sa dau titlul exact al cartii si datele ei tehnice.
Oricum, autorul a publicat respectivele pagini si in revista
"Fotografia".

Cite ceva, insa foarte putin, vorba poetului, se poate cerne din
unele carti de la http://www.fotomagazin.ro/desprefotografie/carti/index.php

Da' e cam cum ai invata istoria perioadei 1457-1504 din...
"Neamul Soimarestilor"... ;-(

Dragos Bora

Asta-mi aduce aminte de Nicoara Potcoava, Fratii Jderi , Neamul Soimarestilor...Pe care a trebuit sa le citesc in liceu. Ca din Sadoveanu nu mi-au placut decat "Nada florilor" si ..."Dumbrava minunata"!
Dupa ce am terminat cu bacul la lb. romana, nu am citit decat din placere, (eu n-am meseria ta, Alicia!).

Da, trebuie sa citim doar ce ne place, sau ceea ce profesia ne obliga. Sa citim doar ca e la moda un curent sau un scriitor...pentru mine e pierdere de timp, iar timpul meu liber e al naibii de scurt...si deci, pretios!

Mrs. Dalloway, To the Lighthouse, The Sun Also Rises, Animal Farm, 1984, Gone With the Wind, The Great Gatsby, One Flew Over the Cuckoo's Nest, etc. un mare DA! Ce-ar fi fost literatura fara ele? Greu de imaginat...

Din partea mea as adauga : The Old Man and the Sea - Hemingway, The Magician - Faulkner, Forsyte Saga - Glasworthy, The Bell Jar - S. Plath si altele care nu-mi vin in minte.

Si in spiritul asta, propun sa facem si un top 100, capodopere in romana :) ( cu permisiunea Pasagerului)

Incep eu:

Patul lui Procust - Camil Petrescu
Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi - Camil Petrescu
Enigma Otiliei - George Calinescu
Intunecare - Cezar Petrescu
Morometii - Marin Preda
Rascoala - Liviu Rebreanu
Cel mai iubit dintre pamanteni - Marin Preda
Ciocoii vechi si noi - Nicolae Filimon
Padurea Spanuzatilor - Liviu Rebreanu
Ion - Liviu Rebreanu
Craii de curtea veche - Mateiu Caragiale
Neamul Soimarestilor - Mihail Sadoveanu
Zodia cancerului - Mihail Sadoveanu
Rusoaica - Gib. Mihaiescu
Concert din muzica de Bach - Hortensia Papadat Bengescu
Logodnicul - Hortensia Papadat Bengescu
Adela - Garabet Ibraileanu
Bietul Ioanide - George Calinescu
Panza de paianjen - Cella Serghi
Amintiri din copilarie - Ion Creanga
Nunta in cer - Mircea Eliade
Noaptea de sanziene - Mircea Eliade
Intoarcerea din rai - Mircea Eliade
Jurnalul de la Paltinis - Gabriel Liiceanu


Si... astept adaugiri, nu-mi mai vine nimic in minte :(
_____________________________________________________
Membra SIMC - Securitatea Inchizitoriala Mister Cafenea

Poporul român s-a format prin casatorirea barbatilor romani cu fetele dacilor si invers.

Taranii lui Creanga vorbesc o limba fara greseli de ortografie.

Vazând-o singura pe drum pe Vitoria, taranul a avut impresia ca este nemaritata si s-a comportat în consecinta.

Caragiale este autorul schitelor si nuvelelor sale, ca sa nu mai vorbim de teatru.

Anotimpurile care apar mai des în opera acestui mare poet al naturii
sunt : primavara, vara, toamna si iarna.

Cea de-a doua faza a creatiei lui Eminescu s-a deosebit de prima si a urmat dupa aceasta.

Dupa moartea parintilor sai, Creanga si-a trait viata în continuare pâna în ultimii ani ai vietii lui.

Pesonajele din "Neamul Soimarestilor" sunt reprezentative pentru secolul XVII pentru ca au trait epoca aceea.

Romanul "Rascoala" culmineaza la sfârsit cu un deznodamânt tragic.

Din cauza conditiilor grele, Eminescu a murit de foame toata viata.

In poezia lui Topârceanu gâzele, gândacii si insectele, cum e cotofana,
stau de vorba: "Ce ne facem fetelor ?".

Poetul cânta satul de care nu te mai poti desparti odata ce l-ai parasit.

Cruciadele sunt niste razboaie organizate de papalitatea nobilimii din orientul de apus pentru cuceriri de teritorii.

Datorita faptului ca Lapusneanu chinuia pe boieri taindu-le nasul,
urechile, mâinile etc., el le-a devenit antipatic acestora.

Ludovic al XVI-lea era regele tarii. El tinea cu Franta deoarece era bun prieten cu Danton. Taranimea era împotriva Frantei
deoarece Franta voia sa ocupe tara lor. Insurectii din Paris auzind ca Ludovic al XVI-lea tine cu Franta,
la 1 august 1792 au propus sa fie spânzurat. Franta devine republica!

Cosbuc cânta fetele care vin la râu cu fusta ridicata pâna la brâu.

Pasa Hassan este rugat de Mihai sa lupte ei amândoi, dar el fuge
miseleste si se lupta prin intermediul ostilor.

Viata albinelor e primejduita mereu de insecte ca : tântarul, viespea,
soarecele si ursii care se urca în fagi unde sunt albinele strânse în colonii si depun miere.

Mie îmi plac povestile -scrie un elev de 10 ani- fiindca au în ele
un melancolism care ma face sa dorm.

Imi plac povestile -scrie colega lui de banca- fiindca sunt cu zâne
care câteodata visez ca sunt chiar eu.

Romantismul apare într-o epoca de framântari cataclizmice în care omul, cel mai nobil animal, este ridicat în slavi.

Caragiale caracterizeaza personajele sunt chiar prin contrastul
acestora de a parea ceea ce în realitate nu esti, totodata chiar
prin vorbele personajelor, autocaracterizarea sau prin limbajul
defectuos al personajelor si prin vorbele altora despre acestia.

In secolul al XV-lea limba vorbita de popor era considerata vulgara si n-o vorbea nimeni.

Intâmplarile povestite s-au petrecut vara trecuta, mai exact într-un satulet oarecare.

In "Pastel" vedem o batrâna care alearga agale prin linistea noptii cu taciuni aprinsi în mâna.

Ca orice poezie simbolista, aceasta poezie a lui Bacovia ca lungime este scurta.

Asa cum arata Ion Creanga, in familiile de tarani barbatii erau
numai niste termeni ajutatori asupriti de femei.

Mircea cel Batrân sta la un discurs cu Baiazid. Acesta îl primeste
cu obraznicie si-l face în tot felul ca pe o albie de porci.

Si asa, dând de bucluc, taranul din "Arendasul român" pleaca multumit acasa.

Poema "Miorita" circula pe baza orala, adica nu a fost scrisa din motive tehnice.

In codru, acolo unde românul si-a aflat totdeauna un sprijin, îsi
va gasi si tânara fata fragii si capsunile ei.

Fata de taran descrisa de George Cosbuc este o realitate palpabila.

Ciobanul "Mioritei" a spus ca la cap sa-i puie diferite fluiere.

Eminescu arata ca fonfii, flecarii si gusatii se adunau în sfatul tarii sa-si satisfaca nevoile.

...Sinteza este o comparatie. La teza nu scriem ca la Eminescu gasim... la Labis gasim nu stiu ce. Sau ca la Eminescu gasim vara si la ala altceva. Nu asa se face o sinteza. Principalul e sa nu fie greseli de ortografie.

Pastelul nu este în fond decât sufletul poetului îmbalsamat în natura.

Cei care comit greseli sunt penibili de pedeapsa.

Primavara e cald si pasarelele se întorc din tarile calatoare.

Datorita geniului sau, Ion Creanga a ajuns sa fie tradus în toate
colturile tarii si chiar peste hotare.

Spre deosebire de tragedie, într-o comedie deznodamântul se termina de obicei vesel.

Caci, în definitiv, ce reprezinta un milion ? Ia, sapte-opt sute de mii, colo !

Atunci când un Aprod Purice îi da calul sau, acesta se face movila
pentru ca mai târziu sa ajunga boier.

Batrânul Dan traieste într-o pestera care-i da un aspect grotesc.

Tipatescu se purta cu nevasta lui Trahanache asa ca si cum ea n-ar
avea sot. Ii trimite scrisori de amor, vorbesc amândoi ca niste
îndragostiti si asa mai departe. La începutul piesei, Catavencu
este adresiv pentru a admira scrisoarea, iar în finalul piesei când
pierde scrisoarea este servil, lipsit de orice gest umil. Toate
personagele din "O scrisoare pierduta" sunt lipsite de incultura.
Deseori Caragiale demasca moravurile mosierilor de a da nas copiilor
lor. Politistul Prispanda vorbeste numai cu perle.

Ora exacta a plecarii trenurilor e de obicei mai devreme sau mai târziu, cum e norocul.

Acolo, la izvor, Labis aude detunatura pustii care constituie moartea gingasei fiare.

La nunta lui Calin, popa este un bondar lenes si gras care nu-i
mai tace gura cântând cântece lautaresti.

Trebuie sa facem o temeinica analiza, nu numai analitica, dar si sintetica.

Cristofel Columb a plecat în America unde s-a însurat cu o bastinoasa.

Estuarul este o pâlnie care se baga pe gura unui râu ca sa se largeasca.






---------------------------------------------------------------------
timpul nu le rezolva pe toate

:)am crezut ca-s singura care n-a citit Neamul Soimarestilor(nu ca ar fi singura, da' asta era lectura obligatorie)...
Imi amintesc ca prin'78 eram in clasa X-a, citeam in draci orice-mi cadea in fata.Da asta nu.De cate ori o luam in mana cu gandul sa o citesc nu vedeam in fatza ochilor decat:))) calaretzi la liziera unei paduri(si asta pentru ca, copil fiind de 5/6 ani am vazut filmul,o pelicula veche,intr-o sala improvizata la scoala.:( copil crescut in munti...)
Chestia faina a fost ca profu' (un tip mistho de care eram indragostita(nu doar eu, toate fufele:))) eram )m-a pus sa-i fac rezumatul...Si io,privindu-l in ochi cu seninatate,am zis n-am citit,am sa o citesc candva.Da' nici pana azi n-am reusit ,desi am avut cateva tentative...

rolia

ce sa mai faca Dumnezeu?

Ne-am facut-o singuri cu mintutele noastre,io zic sa mergi la capela si sa te rogi pentru sanatatea lui base(io nu-s urmasa lui neam de neamul soimarestilor),ca am convingerea ca nu-i intreg la tiroida si asta da devieri de comportament si gindire:(

Amin,ca iar m-am enervat.

O zi buna Romane!!!

Dragi cititori, contribuitori, romani de acasa si din strainatate,

Mesajul meu de mai jos a fost mai mult ca o destainuire, ca am tinut si tin detalii din astea in suflet si n-am avut ocazia sa le pun pe masa. Dar se pare ca unii sint de acord si au observat tendinte similare in comunitatea romana din strainatate. Trebuie sa fim atenti, pentru ca nu toti romanii expatriati sint asa; am intilnit si oameni foarte de treaba, care venisera din R numai de o luna. Oameni dintr-o bucata.

Ce vreau sa adaug este ca ceilalti romani, a caror atitudine lasa de dorit, au devenit tinte a criticii noastre. Eu am un principiu: daca gasesc ceva care eu consider gresit, si daca vreau sa anunt puncte critice, imi impun sa ma gindesc tare de tot sa propun si metode de remediare. Citeodata nu gasesc, si atunci decizia e grea daca sa critic sau nu, ca ma gindesc, ce se obtine din asta? Deci, ce vreau sa spun, e ca daca ii criticam pe unii din compatriotii nostri, propun sa incercam sa gasim feluri in care am putea remedia situatia. La nivel personal, social, politic, universitar, samd. Ce ziceti?

De exemplu, un scenariu fictiv. Ma intilnesc cu D-ul M, roman si el, si dupa citeva schimbari de opinii imi dau seama ca el cade in categoria de "romani nefericiti fara motive adevarate" (RNFMA). Ce fac? Incerc sa inteleg de ce M este asa de negativ. Incerc sa ramin intelegator, si sa nu ma las atras intr-un conflict. Spun niste fapte adevarate: el zice ca fructele nu au gust. Eu spun ca are dreptate, ca fructele de la supermarket intr-adevar nu au gust, in special iarna cind sint aduse de la 17000Km distanta. Dar, eu am fost la ferma cutare in Septembrie, si am gasit mere si prune cu un gust de poti sa faci gem ca acasa ("ca acasa" intotdeauna merge cu categoria RNFMA). El nu crede, eu zic. Uite, in Sept. iti aduc un borcan cu gem, si daca nu e "ca acasa" ma scuipi in gura! Si, daca totul merge bine, la costul unui borcan de gem, poate ca d-ul M va parasi categoria RNFMA? E posibil totusi ca M o sa-si zica in sine: ce vrea asta sa obtina de la mine? E gay/tilhar/securist/fanatic religios? De ce e asa de prietenos cu mine? Foarte suspicios! Atunci e greu sa convingi omul ca singura agenda ascunsa pe care o ai e sa-i imbunatatesti viata lui si in acelasi timp sa repari reputatia romanilor de peste hotare.

Problema e ca dupa un eveniment rar ca asta, o persoana nu-si schimba atitudinea sa fundamentala catre viata. Dar cine stie? Aproape ca sun ca un misionar, nu?

Numai bine,
Relu

daca ai ocazia citeste cateva carti despre psihologia emigrantilor..;ai sa intelegi poate ca cei pe care i critici atat de dur sunt oameni care trec prin momente dificile si care "se apara" , incearca sa faca ordine in haosul din capul lor. Nu e usor sa lasi in urma neam si tara, si sa vii leledescalecator la paris...aici trebuie sa supravietuiesti...trebuie sa decizi ce pastrezi din traditiile tale, ce alegi din cele noi;;;e ca si cum ti ai alege o alta piele:::
Eu sunt de cativa ani aici;;;si pentru a ma sustine in facultate a trebuit sa lucrez...sa suport istericalele unor frantuzoaice, ingimfarea unor prunci, ipocrizia, avaritia, etc...dar nu generalizez.. nu toti francezi sunt asa...au am dat peste aia naspa care angajeaza numai la negru si au un mare scop sa ciupeasca cativa centi...noa da asta este..mie mi a prins bine si tipul asta de oameni, ca cei corecti nu m ar fi angajat pana nu aveam actele in regula;;si pana sa am eu actele in regula a durat cateva luni...si de nu erau fripturisti puteam spune adio unui an de facultate...
cu roamani ma intalnesc rar;;nu din cauza fumurilor;;ci pentru ca pe cei care nu se descurca nu am cum sa i ajut iar cei care fura si fac cioace ma pot vara in damblale..iar cei care nu intra in astfel de categorii sunt mai greu de gasit pe aici.dar cand ii intalnesc ma bucur;;;cred ca nu putem generaliza totul;;nu putem imparti totul in alb si negru,,caci viata e mai mult gri;;;si cred ca nu este in masura noastra sa i judecam nici pe roamni nici pe straini;;nici ca si colectivitate nici luati individual;;;fiecare om are o poveste a lui;; n am de unde sa stiu de ce fura roamnul din metrou;;poate acasa are o mama bolnava, poate altceva nu a invatat de la viata;;poate;;;;
eu ii multumesc lui dumnezeu in fiecare zi pentru ca ma ajutat sa merg drept pe drumul meu;;;si daca pot sa i ajut pe cei din jurul meu o fac;;daca nu, macar nu i judec;;

Radu Herjeu : « Daca se spune ca un popor are acei conducatori pe care ii merita, eu as spune ca are si oamenii de televiziune pe care ii merita. «

Aici nu deloc sint de acord fiindca am ajunge la limita sa spunem ca romanii l-au meritat pe Ceausescu si Dej si tot asa am pune prea usor pe seama colectivitatii toate erorile si neimplinirile istoriei. Nu, conducatorii nu ofera neamului ceea ce neamul merita, fiindca nimeni nu stie ce merita cu adevarat neamul (dar care neam, cel de azi sau cel din Istorie, sint unul si acelasi ? , ma indoiesc , uneori as zice ca romanii care au facut Intregirea la 1918 nici macar nu mai seamana cu cei din 1989, etc,, dar de aici ar incepe o alta discutie) , ci mai degraba as zice ca orice societate produce lupta politica in care cineva cistiga fara ca prin aceasta poporului sa-i revina vreun merit si prin urmare nici conducatorii nu se simt obligati sa-i intoarca vreo recompensa. Conducatorii se mentin la putere prin joc politic, indiferent de sfintenia sau neghiobia populara. Politica si conducatorii politici interbelici romani, deci intr-o perioada de democratie rezonabila, ar fi putut fi parasutati in orice tara occidentala fara nici-o problema. Chiar in zilele noastre, in pofida coruptiei evidente in care s-a innamolit politica romaneasca, totusi situatia nu mi se pare atit de incomparabila pe cit se pretinde de false cassandre fata de ce se petrece in tari asa zis onorabile, unde si acolo musteste si uneori chiar da in clocot coruptia. Si acolo nimeni nu spune ca ar avea conducatorii pe care ii merita, fiindca asta inseamna inactiune, fatalism istoric, iar daca la romani asta ne vine din traditia si sursele noastre mioritice, e bine sa ne tratam cu medicamentele pe care ni le-a servit Caragiale in legatura cu falitii si nu numai.
Dar ce facem cu televiziunea ?
Ca unul care traiesc in Occidentul de peste ocean, sufar si nu sufar de aproape aceleasi lucruri ca si romanul in tara lui : de manipulari politice, de oameni de televiziune timpiti si imbecili, de prostul gust, de ignoranta, de filme comerciale, de moftangism cultural si politic , etc, dar ma bucur totusi si de filme bune, de emisiuni culturale bune si foarte bune pentru 200 de specatori, ei bine da, aceste emisiuni sint gindite pentru 200 de specatori fiindca asa e normal sa fie, cultura nu se face cantitativ, cu discursuri oarbe pentru multime, ci la o sueta, la o cafea, discutii pe nuanta la un nou roman aparut, cine doreste asta ? citiva pasionati, si e foarte bine asa.
Eu zic ca atunci cind luam in discutie Televiziunea si vocatiea ei culturala ar trebui sa plecam nu de la masele populare, de la public (ce vrea publicul ? asta este o intrebare inepta , publicul nu stie ce vrea, el vrea totul si nimic in acelasi timp) ci de la fiecare telespectator, prin satisfacerea grupurilor sensibile se va naste astfel dialogul privilegiat si atit de dorit educativ cu masele.
(eu zic sa ma opresc aici ca nu-mi plac cuvintarile lungi.)

Referitor la "presa cu nuante verzi",un articol "in tema" din revista Electra:
======================


Ştefan Postelnicu

ANTISEMITISMUL ÎN PRESĂ. PUBLICAŢIILE DE EXTREMĂ DREAPTA

Scurt istoric

De-a lungul celor 13 ani care au trecut de la Revoluţia din decembrie a apărut un număr relativ mare de publicaţii ce pot fi subsumate orientării ideologice de extremă dreapta. Şi totuşi puţini sînt analiştii care au acordat o atenţie constantă acestui fenomen. Sigur, articole ocazionale, critice luări de poziţie în raport cu excesele acestor publicaţii au fost şi sînt destul de frecvente. Însă majoritatea radiografiilor evoluţiei sectorului mass-media prin care s-a încercat conturarea specificului presei româneşti de după decembrie 1989 au ignorat acest fapt. O oarecare atenţie din partea cercetătorilor au primit – şi subliniez încă o dată că mă refer aici doar la acele studii sistematice, care nu se opresc doar la denunţarea atitudinilor excesive din punct de vedere ideologic – doar periodicele al căror program doctrinar (în cazul în care acesta există şi este unul coerent) se revendică în mod explicit de la extremă stînga sau reiau clişee ce pot fi identificate ca aparţinînd acestei orientări (e vorba, bineînţeles, de România Mare, Şi Totuşi Iubirea, Politica, Naţiunea şi lista poate continua). Cazul este cu atît mai interesant cu cît, dacă structurile organizaţionale sau de presă de extremă stînga par a fi cu totul dezinteresate în a-şi configura un program propriu-zis, la polul opus tocmai efortul de a elabora o ideologie coerentă pare a fi preocuparea majoră. Alegînd, la întîmplare, două dintre studiile dedicate acestui subiect, Mass Media in Revolution and National Development. The Romanian Laboratory de Peter Gross (Iowa State University Press/Ames, 1996) şi Tipologia presei româneşti de Marian Petcu, (Editura Institutului European, Iaşi, 2000) se poate constata cu uşurinţă cam care este interesul specialiştilor pentru acest segment de presă şi ponderea pe care i-o acordă (atunci cînd i se acordă!) în raport cu cel de extremă stîngă. Dar "bibliografia" neglijării publicaţiilor de extremă dreapta şi a locului lor în peisajul presei româneşti de azi este mult mai vastă şi nu este aici locul să insist asupra acestui fapt.

O scurtă trecere în revistă a acestor periodice este, cred, utilă. Foarte rar, apariţia unei publicaţii aparţinând acestui segment de presă a fost conjugată unei structuri de tip politic. Presa de partid oferă un singur exemplu notabil. Este vorba despre defuncta revistă lunară Mişcarea, organ de presă al Partidului Mişcarea pentru România, condus de Marian Munteanu.

Dacă din punctul de vedere al vieţii politice constituirea unor partide orientate ideologic în această direcţie a fost mai dificilă (iar atunci când acest lucru s-a produs respectivele partide nu au avut puterea financiară şi audienţa necesară editării unui organ de presă propriu), presa de extremă dreapta neafiliată unei grupări bine determinate de interese politice a cunoscut pe parcursul acestor 11 ani o evoluţie aş spune spectaculoasă.

Gazeta de Vest, săptămânal de informare, ce apărea la Timişoara, imparţial din punct de vedere ideologic în anii 1990-1991, va cunoaşte ulterior o rapidă metamorfozare, fiind preluat de un grup editorial orientat către extrema dreaptă (director Ovidiu Guleş, redactori: Zaharia Marineasa, Valeriu Neştian, Mircea Nicolau). Publicaţia va fi transformată în revistă lunară şi îşi va revendica un caracter extremist radical. Spre sfârşitul anului 1999 revista dispare din pricina divergenţelor de opinie ireconciliabile dintre director şi colaboratorii revistei.

Sub îngrijirea unui colectiv de redacţie compus din Gabriel Constantinescu (director), Răzvan Codrescu (redactor-şef), Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Florea Tiberian apare la Sibiu din 1990 cea mai longevivă revistă de extremă dreapta postrevoluţionară, Puncte Cardinale.

Din ianuarie 1998 apare la Bucureşti revista lunară Permanenţe, editată de Fundaţia Profesor George Manu. Colaboratori acesteia editează pe Internet revista Sfarmă Piatră, "săptămânal de rezistenţă românească". În mai 1998 apărea Cămaşa de izbândă, săptămânal ce, în lipsa unor colaboratori de prestigiu pentru mediile de orientare neolegionară, va dispărea curând.

Din 1998 apare cu regularitate revista lunară Vremea Dreptei Naţional-Creştine scoasă de Editura Vremea (director Nicolae Henegariu).

Din 1997 apare "revista de oceanografie ortodoxă" Scara, publicaţie fără dată fixă de apariţie, cu format de almanah. Gruparea revistei este constituită din aproximativ 100 de colaboratori, redacţia fiind condusă de Mugur Vasiliu (director) şi Rafael Udrişte (redactor-şef). Un program ideologic similar îşi asumă şi revista Măiastra.

Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi din România editează Schimbarea la Faţă, "o propunere de lectură ortodoxă a realităţii româneşti", publicaţie lunară ce apare din ianuarie 2000.

Pe lângă aceste reviste mai apare şi un buletin informativ al Fundaţiei "Buna Vestire", cu o circulaţie restrânsă, incontrolabilă şi fără un impact real.

Trepte ale antisemitismului

Ar fi total greşit să afirm că toate aceste reviste au manifestat în mod explicit atitudini antisemite. În fond, aici este o chestiune de nuanţă. Să luăm, spre exemplu, cazurile Mişcarea şi Scara, două dintre publicaţiile a căror prioritate o constituie (a constituit-o, pentru prima dintre ele, care nu mai apare de mult) conturarea unui program de renaştere în primul rînd culturală. Antisemitismul este aici mai degrabă o prezenţă implicit㠖 atîta vreme cît colaboratorii acestor reviste şi-au propus să readucă în atenţia cititorilor programul ideologic (într-o formă atenuată sau nu) al Mişcării Legionare.

Voi încerca în continuare o trecere în revistă a formelor de antisemitism prezente în discursul presei de extremă dreapta de astăzi, fără a-mi propune un mod sistematic de prezentare.

■

A vorbi despre nuanţe în atitudinile de tip antisemit poate părea cinic. Şi totuşi, între antisemitismul furibund şi autoasumat şi cel propagat prin reafirmarea, de pildă, a unui inventar simbolistic aparţinînd Mişcării Legionare este o diferenţă. O diferenţă care nu face ca formele "atenuate" de antisemitism să fie mai puţin culpabile sau care să ne dea dreptul de a le trece cu vederea. Există o scală a antisemitismului, dificil de realizat, dar care demonstrează că acest flagel este prezent în forme suficient de "productive" în discursul public din societatea românească.

De pildă, ar trebui să ne întrebăm dacă afişarea unui portret fotografic al lui Corneliu Zelea Codreanu în revista Scara în chip de model absolut al creştinului este sau nu o dovadă implicită de antisemitism. Răspunsul meu este pozitiv şi, în consecinţă, voi încerca o scurtă argumentare. Dacă luăm oricare dintre cele două texte programatice importante ale doctrinei legionare elaborate de către Codreanu – Pentru legionari şi Cărticica şefului de cuib – vom putea face observaţia de bun-simţ că antisemitismul nu este doar o prezenţă constantă aici, ba chiar una dintre cheile de boltă ale întregii construcţii ideologice (spun asta din convingerea că orice ideologie totalitară are mai multe chei de boltă, adică grile pe baza cărora îşi dezvoltă întreaga pseudoargumentaţie).

Cei care îşi doresc reabilitarea doctrinei codreniste îşi justifică demersul prin faptul că ar trebui uitate culpele trecutului, mai ales cele din perioada în care şef al mişcării a fost Horia Sima; ei pledează pentru o reîntoarcere la teoria şi spiritul acestei mişcări, încercînd să se facă abstracţie de excesele practicii. Dar, pentru că tocmai am pomenit cele două volume fundamentale pentru extremismul românesc interbelic, nu mă pot opri să nu observ faptul că doar în Pentru legionari peiorativul jidan apare de aproximativ 500 de ori. Cum, oare, se poate face abstracţie de componenta antisemită evident㠖 care, de altfel, nici nu mai trebuie demonstrat㠖 şi să se păstreze întreg spiritul originar al ideologiei legionare – iată o dilemă pe care neolegionarii "moderaţi" nu au cum să o depăşească.

Aşadar, a-l reabilita pe Codreanu, fie şi prin această modalitate iconografică şi a-l propune implicit drept model absolut al omului creştin este, implicit, un gest antisemit.

*

O altă marotă a neolegionarilor constă în repunerea în discuţie a holocaustului coroborată cu instaurarea regimului comunist în România, care este văzută drept opera exclusivă şi în beneficiul exclusiv al evreilor sau al iudeomasoneriei. A insita asupra acestui punct este, din punctul meu de vedere, inutil, aşa că, mai bine, să trecem la exemple pentru a vedea cum se încearcă sistematizarea acestui tip de "argumentaţie" în beneficiul propagandei antisemite.

Aşadar, simple exemple:

"Cine acuză?", articol de Filon Verca, publicat în Permanenţe, an I, nr.7, iulie 1998, ca răspuns la o analiză a lui Norman Manea din revista The New Republic:

"(…) Nu ştiu cui să mă adresez mai întîi, cînd dl Manea, ca şi toţi coreligionarii săi, de la Moses Rosen la Elie Wiesel, acuză poporul român de toate relele istoriei, dar trece sub tăcere perioada de început a comunismului în România, perioadă în care evreii au avut un rol preponderent în instaurarea lui, după cum au avut acelaşi rol în exterminarea elitei româneşti, ei servind drept instrument în supunerea ţării de către colosul sovietic.(…)"

"Naţionalism şi extremism", articol de Aristide Lefa, publicat în Permanenţe, an I, nr. 5-6, mai-iunie 1998, privitor la acuzaţia de antisemitism adusă întregii Mişcări Legionare:

"(…) În cei peste 70 de ani de la înfiinţarea ei, Mişcarea Legionară a creat acest tip de om [e vorba despre omul nou, n.n.] şi nu puţine sînt exemplele care demonstrează acest fapt, începînd cu jertfa lui Moţa şi Marin, care au murit în Spania pentru Hristos în lupta contra bolşevismului criminal şi ateu pe pămîntul Spaniei catolice şi terminînd cu numeroasele exemple date în închisori, cînd legionarii au ajutat cu sacrificii pe cei care-i prigoniseră în trecut, inclusiv pe evrei.(…) Dacă doctrina legionară îşi propune să creeze un nou tip de om, capabil de jertfă pentru neam şi aproapele său, cum pot fi acuzaţi legionarii de antisemitism, rasism sau xenofobie?(…)Şi Biserica creştină a avut şi are extremiştii ei. Ce sînt sfinţii decît creştini extremişti? Noi îi cinstim şi ne închinăm lor. După teria la modă ce incriminează extremismul, ar trebui

să-i contestăm şi să-i scoatem din calendar şi din biserici.(…)"

"Către prietenii mei români", articol de Nicolae Henegariu, în Vremea Dreptei Naţional-Creştine, an IV, nr.33, 20 aprilie-17 mai 2001; autorul răspunde articolului "Scrisoare către prietenii mei români" de Gaspar Miklos Tamas, publicat în Dilema, nr.416, în care se vorbeşte despre rolul unei părţi a elitei culturale în propagarea antisemitismului:

"După această întristare pentru prezentarea necritică a intelectualităţii interbelice de dreapta şi chiar fasciste (?), gardianul de serviciu al gîndirii politic corecte ajunge la locul care-l doare(…):<>. Împrejurarea probabil prea puţin importantă, că peste un milion de români au fost exterminaţi de către comunişti în închisorileşi lagărele din România şi URSS nu-l tulbură pe acest exponent local al gîndirii politice corecte(…)".

"Dogma capitală a noii ordini mondiale", semnat de Gabriel Constantinescu, în Puncte Cardinale, nr.4/88, aprilie 1998, prin care este repusă în discuţie cifra victimelor holocaustului după principiile cinice ale "aritmeticii" antisemite:

"(…)După obţinerea victoriei în cel de-al doilea război mondial (o victorie al cărei unic beneficiar a fost iudaismul, democraţiile şi comunismul sovietic nefiind decît instrumentele prin care s-a obţinut victoria), evreii au exploatat din plin consecinţele cumplitului carnaj, creînd cea mai redutabilă armă în procesul de decreştinare şi iudaizare a omenirii: mitul celor şase milioane, Holocaustul. (Cu menţiunea că în ultimul timp cele şase milioane au devenit totuşi o cifră negociabilă cu prudenţă).(…)"

Comentariile sunt de prisos, iar a continua lista de exemple ar deveni obositor.

*

O altă formă de realizare a antisemitismului, pe care doar o voi menţiona, este următoarea afirmaţie, prezentă constant – şi, surprinzător, venind uneori chiar de la intelectuali implicaţi în activităţi civice, de la democraţi de bună credinţă! – nu doar în presa extremist-legionară: antisemitismul de astăzi este doar rodul insistenţei cu care evreii încearcă să impună rediscutarea unor chestiuni "sensibile" (fie că e vorba despre rebeliunea legionară, de deportările din Transnistria, de antisemitismul unora dintre cărturarii români, sau de cel manifestat în perioada tîrzie a ceauşismului în unele publicaţii extremiste), fără a lăsa analizarea acestor fapte în seama "noastră", a românilor. Afirmaţia apare, de regulă, însoţită de o alta, şi anume: tragedia holocaustului este folosită drept modalitate de culpabilizare generală a celorlalţi, a ne-evreilor, de către evrei.

După cum s-a văzut, nu mi-am propus un studiu sistematic, ci, mai degrabă, un inventar parţial al unor atitudini extremiste, despre care se vorbeşte, cum spuneam şi mai sus, destul de des, fără a fi exemplificate sau analizate în amănunt. Desigur, problematica este complexă, dar asupra altor aspecte pe care le comportă voi reveni cu un prilej ulterior.

critica prea dura asupra unui sentiment universal,balcanic,romanesc,omenesc.eu i-as da conotatia ,,paradidului pierdut,,in rest propaganda

Stimate domnule Racovitan,
Dumneavoastra vreti sa intrati in istoria acestei natii ca un "comentator nepartinitor" al istoriei??? Cunoasteti adevarata istorie a acestei natii si a conducatorilor ei de va puteti pronunta atit de nonsalant? Sunteti istoric, sau doar indoctrinat de manualele de istorie pubicate de Ed.Didactica si Pedagogica pe care cu asiduitate le-ati studiat si din ale caror cuprinsuri citati fara nici o urma de bun simt???
Ca sa va citez: " Cu un deget pe virful ..." a ce domnule Racovitan????
Ati citit ceva literatura la viata Dvs.???
Ati aflat - in contextul a ceea ce "prezentati" - ca domnitorul Stefan cel Mare a SCRIS (sau i s-au scris sau reprodus vorbele si credintele) in pisaniile bisericilor pe care le-a ctitorit si faptul ca "sunt cu pacate" si ca toate infringerile "au fost cu voia lui Dumnezeu", aceasta ca si rasplata a pacatelor personale ale domnitorului?
Sau Dvs. nu permiteti intelectului Dvs. sa ia aminte la ceea ce este bunul simt al acestei natii de mai bine de 2000 de ani???
Nici altii nu sunt "sfinti" dar se prezinta natiunii acesteia incercate ca si salvatorii ei (in spate avind averi procurate asa cum stiu ei - dar si noi, ceilalti, ignoratii -, avind doctrine politice si religioase care nu apartin acestui popor, care nu rezoneaza cu sufletul, cu aspiratiile si cu istoria acestui popor, personaje dubioase, malefice care vor sa "conduca" spre fericire si bunastare acest popor, personaje pe care adevarata istorie a acestui neam le va trata asa cum merita - dar si atunci cind cu tottio vom merita).
Haideti, Domnule Racovitan sa lasam ura, lipsa de bun simt, ipocrizia la o parte si sa punem umarul la scrierea acestei istorii a natiei in care v-ati nascut, care v-a acceptat ca si membru cu depline drepturi (si facultati mintale), care v-a acceptat pina acum 'parerile" prezentate pe acest site, a adevaratei istorii pentru care vom fi aspru criticati de urmasi (asa cum criticam si desconsideram si noi - la rindul nostru - pe cei care au falsificatadevarata istorie a neamului romanesc, falsificare impusa de alte forte, necunoscute multora, dar care au avut foarte multe interese materiale, economice, politice sa impuna aceasta falsificare; falsificarea istoriei noastre - trebuie sa intelegeti cu totii - a inceput din timpul domniei lui Traian, nu acum in contemporaneitate).
Si acum, sa lasam spiritul manifestarilor prilejuite de comemorarea a 500 de ani de la "plecarea in rindul celor drepti" a Domnitorului Stefan cel Mare sa ne cuprinda sufletul - si asa destul de incercat de nevoile prin care trecem, si "SA DAM CEZARULUI CE ESTE AL CEZARULUI, SI LUI DUMNEZEU CE ESTE AL LUI DUMNEZEU".

Insasi Domnia Voastra este un intelectual. De ce nu incearca sa deschida ochii prostimii? Si ce din ce perspective o va facea? Din punct de vedere al teologului trist? Al fatalistului slav? A scriitorului liberal, care odata ce incepe critica rationala a unui sistem de orice tip, este improscat cu noroi sau i se contesta dreptul la credibilitate? La ce intelectuali va referiti, cand spuneti de ajutor dat partidelor politice?
Imi mai permit o intrebare, cand de-alungul istoriei romanii au fost uniti?
In timpul razboaielor moldoveno-valahe, sau valaho-ardelene?
Si cand au avut romanii un ideal? Inainte de prima Unire, sau ulterior cand s-a trebuit importa un rege al unei monarhii europene?
Curios, in general muntii despart, nu unesc.(L.Boia) si drept dovada stau sutele de ani de coloni germani, de slavonizare, turcizare, etc. Istoria romana nu e a unei natiuni, ci e istoria a trei provincii care au inceput sa imparta o aceiasi granita, cam pe cand masinile cu aburi au inceput sa devina eficiente in Europa. Nu stiu de ce nu ar trebui sa fie spuse toate astea. De ce ne e frica?
Sandu, ca tu esti pe taramuri germanice, explica-ne cu siguranta inginerului care stie sa treaga o linie dreapta, cum trateaza germanii la ei acasa holocaustul? Cum vad ei un evreu, acum, la doar 60 de ani dupa? Pe cine dau vina, pe Dumnezeu? Sau isi asuma sincer greseala si orice manifestare nationalista incearca sa o solutioneze si sa o medieze? Ei ce spun? A fost vina lor de a se crede o natie unica, ariana, pura, sau a sistemelor filosofice germane, a discursurilor nationaliste si a Leniei Riefenstahl, ca inovatoare in filmul de propaganda? Au fost un popor desteptat, sau o masa amorfa, ametita?

Da, mai stiu un neam care se imputineaza vazand cu ochii. Sunt spaniolii, ii vad in fiecare zi, au rata de natalitate 0. Acelasi caz se observa si in tarile scandinave. Tema e lunga, ar trebui deschis un alt topic.

Inteleg ce vrei sa spui despre america si cultura banilor. Si eu am avut aceeasi impresie in momentul in care am descoperit felul de a gandi si actiona al lumii vest-europene, care e discipolul fidel al sistemului american. Europa inca mai are ceva sa ofere pe plan uman, desi cele mai mari probleme sunt create tot de modelul american al 'religiei banului'. Totusi nu as numi asta 'comunism', ci mai degraba dictatura banilor, fiindca e intr-adevar o dictatura foarte subtila, mai privativa de libertate individuala decat a fost in vremea lui Ceausescu.

Totusi, nu idealiza Franta, chiar daca s-a opus politicii americane. Am constatat ca multe dintre lucrurile care nu merg bine in Ro sunt asa tocmai fiindca au fost copiate dupa sistemul francez, ale carui carente au fost recunoscute de mult timp chiar de francezi. Nu am vazut prea mult din Europa sau din lume insa sunt convinsa ca Franta e departe de-a fi locul idealizat pe care ni-l imaginam noi romanii cu conditionarile noastre de secolul XIX.

Cat despre romanii care sunt un neam slab sau mai lipsit de valoare ca altii, nu e adevarat, pur si simplu sunt intr-un moment in care adevaratele valori nu se pot face auzite. Singurul lucru care l-as reprosa romanilor emigrati pe care ii cunosc si celor ce scriu comentarii pe acest site e ca adesea prea usor ii critica pe alti romani, uitand ca (virgula) cine vede paiul din ochii altuia ...

Sper ca dupa o vreme ai sa te reconciliezi cu mediul in care esti si ai sa gasesti suficienta valoare umana in cei din jurul tau ca sa iti dea putere sa fii tu insati, chiar in mijlocul unui sistem bolnav de materialism. Iar daca nu reusesti, nu uita ca adevaratii locuitori ai acestui continent binecuantat (care e America) sunt amerindienii, si cultura lor te poate sustine moral si sa iti dea inspiratia artistica de care ai nevoie.

Uite cum vine cineva cu o initiativa laudabila si plina de entuziasm si (poate) cu un indemn prea radical ca altii sa faca la fel. Insa ce sa intampla ? Fiecare sare cu critica, si prezinta diferite justificari si scuze. E normal ca nu toti sa putem sa facem la fel, dar nu e un motiv sa ne simtim atacati si sa ripostam.

E drept ca tonul mesajului e foarte entuziast si prea imperativ pentru a place tuturor, si sigur nu toti au energia sau inclinatia sa faca la fel, sau pur si simplu nu a venit inca momentul. Scopul mesajului nu era o culpabilizare colectiva (deci nu sariti in sus) ci incercarea de-a generaliza o initiativa. Personal, eu as incerca sa accept provocarea, sa risc si sa incerc dar nu am nici cea mai mica urma de simt practic (economic) si nici un fel de capital, deci nu ma vad incepand de maine. Dar as incerca.

Fiecare din cei plecati isi face datoria fata de tara, fata de tara de adoptie si fata de el insusi in felul lui si conditiile sunt atat de variate incat aproape nimeni nu are dreptul sa il critice pe altul. Cel mai bun lucru ce il putem face e sa invatam unii de la altii, si profitand de ocazia de-a imaprtasi intre noi experientele traite sa cunoastem prin intermediul lor alte tari si alte obiceiuri, fara a uita ceea ce ne uneste si iubim cu toti: Romania.

Nu-nteleg - care-i problema cu criticarea unei societati care are atata putere in lume? Mi se pare necesar: o analiza in care sa se discute calitatile dar si defectele acestei societati, sau cel putin o reflectie personala asupra acestor lucruri. Cei care nu vor sa auda nici un fel de critica negativa fata de societatea in care traiesc, ori sunt rigizi in gandire, ori le este frica sa nu afle ceva negativ care sa le zdruncine parerea ca tara lor este perfecta, si deci ca alegerea lor de a trai acolo nu este chiar cea mai buna. Ori, pur si simplu, nu au reflectat niciodata la partile proaste ale tarii in care traiesc. Nu s-au uitat niciodata la ea cu un ochi critic. Toate aceste feluri de a gandi/comporta mi se par de-a dreptul copilaroase. Asa ca va rog, mai cresteti putin voi, si nu mai judecati pe altii pentru ca nu au varste "mature" pana nu dovediti ca voi aveti maturitate, INDIFERENT de varsta.

...........................
"Objets inanimés... avez-vous donc une âme?"

În statul multinational al Imperiului sovietic, tendinta ruseasca în directia statului centralizat a intrat în coliziune cu renasterea constiintei nationale a mai mult de o suta de minoritati din republicile autonome. În cazul Republicii Moldovenesti, raportul dintre crearea statului si crearea natiunii era chiar mai complex, deoarece atât identitatea nationala, cât si cea statala, erau creatii artificiale. Natiunea moldoveneasca fusese inventata de rusi pentru a preveni (re)nasterea unei constiinte nationale românesti la populatia basarabeana. Statul moldovean fusese creat în Imperiul sovietic în 1924.”
Wilhelmus Petrus Van Meurs,1
„Ideea ca moldoveni sunt o natiune distincta, în sensul obisnuit al cuvântului, e problematica astazi. Limba pe care o vorbesc ei este româna, chiar daca a fost numita mult timp moldoveneasca de locuitorii din zonele rurale si este în continuare numita astfel în constitutia republicii post-sovietice. Istoria Moldovei moderne este o parte ce nu poate fi ignorata a istoriei mai largi a latinitatii rasaritene, regiune ce se întinde de la padurile Transilvaniei si dealurile Bucovinei, în nord, pâna la Câmpia Dunarii si Marea Neagra, în sud, si pâna la dealurile rotunde si stepele ce se întind de-a lungul Nistrului, în est. Toate aceste regiuni, incluzând teritoriul de astazi al Republicii Moldova, au apartinut României Mari aparute dupa primul razboi mondial si distruse de cel de-al doilea. Moldovenii de astazi nu au reusit sa se afle în acelasi stat cu românii mai mult de câteva decenii, dar cultura, limba si traditiile folclorice provin incontestabil din aceleasi radacini. Eroii nationali si marile personalitati dintr-o regiune sunt, cu siguranta, recunoscute si în cealalta. În acest sens, din punct de vedere cultural, sunt astazi doua state 'românesti’ în Europa de Est, chiar daca ambele adapostesc si multe alte minoritati etnice – unguri, ucraineni, rusi, romi si turci.”
Charles King 2

„Cei care încearca sa dezvolte o constiinta moldoveneasca ar putea sa revina, astfel, la interpretarile sovietice de alta data privitoare la istoria si cultura Basarabiei. Prin urmare, putem fi martorii unei renasteri a unor pareri comuniste cu privire la trecutul Moldovei si ai unei reactii concomitent a românilor fata de ele.”
Denis Deletant3

Preambul. Republica Moldova – spatiu de frontiera euro-atlantica

Acest text va vorbi despre asa numita Conceptie a politicii nationale de stat a R. Moldova si Dictionarul moldovenesc-românesc a lui Vasile Stati încercând sa le aseze pe fundalul geopolitic adecvat. Nu doar informatia legata de aceste chestiuni lipseste astazi în România, dar si cadrul geopolitic just în care aceste evolutii sa fie plasate si citite. Caci, dincolo de amprenta locala pe care aceste evenimente o au neîndoielnic, ele sunt parte a unor evolutii politice si geopolitice mai ample care nu pot fi ignorate în nici o analiza. De prea multe ori aspectele legate de Republica Moldova sunt abordate într-o grila provinciala, în care actorii principali sunt personajele politice de la Chisinau iar evenimentele majore - alegerile locale sau parlamentare (vag, este pomenita si Rusia). În realitate, toate evenimentele de la Chisinau poarta, mai mult sau mai putin, amprenta unor evolutii geopolitice globale. Mai concret, ele sunt determinate de înaintarea frontierei NATO si UE spre Republica Moldova, de decizia acestor institutii de a fixa granita pe Prut si de reactia pe care aceste evolutii le genereaza.4

Frontiera ar însemna, în cadrul teoretic utilizat aici, aspectul dinamic al unei evolutii geopolitice, respectiv totalitatea proceselor prin care se manifesta o expansiune istorica, un popor, o civilizatie sau un imperiu etc. Frontiera, ca aspect dinamic, declanseaza si întretine o gama larga de procese spirituale sau institutionale, pe care le denumim procese ale frontierei. Granita este aspectul static, stabil (stabilit) al înaintarii unei frontiere. Înaintarea unei frontiere se fixeaza (este fixata) undeva, pe o granita. Dar asta nu înseamna, automat, ca, o data fixata granita, dinamica procesului de înaintare a frontierei dispare sau ca este suspendata. Dimpotriva. Atunci când avem de a face cu o fixare artificiala (politica, geo-strategica) a unei granite vom asista la perpetuarea manifestarilor de frontiera, iar spatiul în care asemenea evolutii se petrec îl numim spatiu de frontiera 5 . Aceste spatii de frontiera6 sunt, geopolitic vorbind, de multe ori, spatii de criza, de turbulenta geopolitica, care nu pot fi decriptate sau întelese just fara a lua în considerare aceste aspecte7.

Un asemenea spatiu de frontiera este astazi Republica Moldova. Nimic nu se poate întelege acolo daca se ignora înaintarea frontierei euro-atlantice si consecintele pe care aceasta înaintare – si, mai ales, fixarea granitei artificiale pe Prut - le genereaza. Republica Moldova este astazi un spatiu de frontiera euro-atlantic. Decizia politica (geo-strategica) de a fixa granita înaintarii frontierei euro-atlantice pe Prut, cuplata cu refuzul majoritatii populatiei din Republica Moldova de a accepta aceasta decizie sunt responsabile de evenimentele care au loc acolo. Razboiul din Transnistria, refuzul Moscovei de a retrage armata si armamentul de acolo, proiectul de federalizare, manifestarile din Piata Marii Adunari Nationale sau din fata Ambasadei Ruse, Conceptia presedintelui Voronin, chiar si Dictionarul lui Stati etc. sunt consecinte directe sau indirecte ale acestei decizii8.

Acesta este cadrul în care momentele punctate mai jos trebuie citite si percepute.

„Conceptia politicii nationale de stat a Republicii Moldova”

„Proiectul Conceptiei politicii nationale de stat a R. Moldova, inclus pe agenda de lucru a parlamentului R. Moldova, este un document politic, în esenta provocator, ce îsi propune, în ansamblul sau, sa anuleze Declaratia de Independenta din 27 august 1991, ca act juridic de nastere a celui de al doilea stat românesc, si sa-i confere R. Moldova o noua identitate etno-culturala, istorica, lingvistica si politico-juridica. El reprezinta suma tentativelor ideologice privind crearea unei doctrine nationale de stat si ideologizarea fortata a întregii societati. Axul respectivei doctrine îl constituie preceptele false din punct de vedere stiintific, cultural si istoric al existentei unui asa-numit popor moldovenesc si a unei limbi moldovenesti, camuflate inabil si de o maniera totalitara cu notiuni la moda, precum ‘multiculturalismul’, ‘multilingvismul’, ‘polietnicismul’ - toate amalgamate si ambalate sub drapelul tolerantei’, ‘pacii interetnice’ si ‘concordiei civice’”.9

Într-o ancheta a publicatiei Contrafort pe tema asa-zisului Dictionar moldovenesc-românesc, academicianul Mihai Cimpoi facea urmatoarea constatare: „Ma întristeaza atât aparitia, sustinuta oficial, a Dictionarului cât si atentia extraordinara pe care i-o acorda posturile TV din România (o ora la Pro TV, doua ore la Realitatea) fapt care nu s-a întâmplat cu nici o carte a vreunui scriitor basarabean” 10.

Naduful reputatului academician trebuie înteles corect: nu doar dezamagire fata de liderii de opinie din România care se întrec în a neglija si uita performantele culturale autentice ale carturarilor de peste Prut (supararea ar fi fost justificata fie si numai din aceasta pricina!), dar si deceptie fata de cecitatea vadita a acelorasi personaje care, lipsite de perspectiva si viziune, au transformat un eveniment minor, totusi, în eveniment de presa ignorând vinovat ca gestul ridicol al lui Stati – „renumit criminal al culturii noastre, plastograf si plagiator de cea mai joasa speta” cum numeste academicianul pe autorul acestei „monstruozitati” – este numai vârful de aisberg, expresia rizibila a unei evolutii politice mai profunde care se petrece în Republica Moldova si care, ea, ar fi trebuit sa se afle în colimatorul presei sau a societatii civile de la Bucuresti. O evolutie politica si geopolitica inedita, ale carei expresii reale si consistente sunt, pe de-o parte, asa numita Conceptie a politicii nationale a Republicii Moldova – document programatic complet ignorat, cu rarisime exceptii, în România! - si, pe de alta, dezbatere în jurul problemei federalizarii (incluzând aici chestiunea transnistreana). Aparitia Dictionarului lui Stati nu este decât partea cea mai putin consistenta a acestor evolutii ce se desfasoara astazi si despre care asa zisa „societatea civila” din România (analistii, jurnalistii si „purtatorii ei de cuvânt”) sau politicienii de la Bucuresti se încapatâneaza sa nu vorbeasca sau sa nu stie nimic. Ciudata reactie a celor chemati sa ghidoneze opinia publica a unei societati care sta sa se integreze în NATO si UE, adica institutiile a caror granita viitoare va fi, într-o prima instanta, tocmai Prutul...

Proiectul legii numit Conceptia politicii nationale de stat a R. Moldova a fost publicat pe 25 iulie în oficialul guvernamental, Moldova Suverana. Este un proiect de lege initiat de presedintele Voronin. Cum se va vedea mai departe, exista o legatura evidenta între aceasta conceptie si Dictionarul moldovenesc-românesc al lui V. Stati, publicat, în aceeasi zi, în ziarul partidului de guvernamânt, Comunistul. Validarea lui de catre guvernul de la Chisinau s-a facut recent, fara a stârni, nici de data asta, o discutie atât de necesara la Bucuresti.

Textul este aproape necunoscut publicului din România, astfel ca remarcile si comentariile vor fi flancate de ample apeluri la text .11

Axul definitoriu al documentului este indicat în deschidere: „Conceptia politicii nationale de stat a Republicii Moldova, denumita în continuare conceptia, reprezinta totalitatea principiilor, obiectivelor si sarcinilor prioritare privind integrarea si consolidarea poporului unic multicultural si multilingv al Republicii Moldova prin armonizarea intereselor nationale generale cu interesele tuturor comunitatilor etnice si lingvistice din tara”. Baza juridica este si ea sugerata din plecare: „Conceptia se bazeaza pe prevederile Constitutiei Republicii Moldova, pe normele legislatiei nationale si ale dreptului international, inclusiv ale: Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, Pactului International cu privire la drepturile civile si politice, Pactului International cu privire la drepturile economice, sociale si culturale, Conventiei europene pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ale altor acte internationale referitoare la drepturile omului si ale persoanelor apartinând comunitatilor etnice si lingvistice la care a aderat Moldova”. Temeiul elaborarii proiectului este acesta: „Actualitatea elaborarii si adoptarii conceptiei este determinata de necesitatea de a stabili principiile si sarcinile politicii nationale de stat, orientata spre consolidarea independentei si suveranitatii tarii noastre, crearea unor conditii favorabile pentru dezvoltarea libera a tuturor comunitatilor etnice si lingvistice, spre integrarea lor în poporul unic al Republicii Moldova”. Despre importanta textului vorbeste limpede un paragraf întreg: „Conceptia este documentul de baza pentru autoritatile publice la promovarea politicilor social-economice si culturale în domeniul dezvoltarii si consolidarii independentei si suveranitatii tarii, a poporului multietnic, multicultural si multilingv al Moldovei. Tot de aceste principii trebuie sa se conduca organele de stat ale Republicii Moldova în activitatea de sustinere a eforturilor de edificare a unei societati civile”.

Urmeaza apoi cinci sectiuni care cuprind: I. Dispozitii generale; II. Principiile politice nationale de stat; III. Scopurile politicii nationale de stat; IV. Sarcinile politicii nationale de stat; V. Asigurarea politicii nationale de stat.

Sa vedem însa ce spune, în detaliu, acest text, dincolo de protocolarele declaratii de intentii.

O declaratie explicita de politica interna si externa

Atmosfera textului este data deja de paragrafele citate. Înainte de a intra însa în substanta (!) lui, sa sesizam contextul în care se lanseaza documentul: momentul aparitiei proiectului coincide, practic, pe plan intern, cu demararea campaniei electorale în Republica Moldova (este vorba de alegerile parlamentare din primavara lui 2005), proiectul servind, implicit, drept platforma electorala pentru Partidul Comunistilor aflat la guvernare. Cel putin al acelei factiuni din acest partid care va merge neconditionat cu actualul presedinte, Vladimir Voronin, chiar daca, pentru asta, va fi necesara o scindare a partidului între linia dura si cea „moderata”, capabila sa faca o alianta cu partide necomuniste de genul Partidului Democrat al lui Diacov. Proiectul initiat de presedintele Voronin este un semnal clar si o conditie explicita pentru viitorii sai suporteri.

Pe plan extern, aparitia proiectului vine în consonanta cu presiunile pe care Rusia le face din ce în ce mai insistent asupra republicii, presiune „stimulata” tot mai mult de dorintele exprimate insistent în ultima vreme de catre UE de implicare a acestui organism în solutionarea conflictului din Transnistria, deci într-o chestiune care afecteaza direct interesul Rusiei în zona. Proiectul este, din acest punct de vedere, o declaratie de politica externa, cel putin prin atentia si grija deosebite care se acorda limbii ruse în document sau încapatânarii de a ignora organismele europene în care Moldova ar putea nazui sa fie parte12 .

Un text nul din punct de vedere academic

Conceptia este în primul rând un text politic, dar „argumentatia” sa deriva însa dintr-o perspectiva ce se vrea „stiintifica” asupra proceselor de formare si dezvoltare a natiunilor.

În primul rând, textul este parte a unui proces mai amplu de „nation building” (demarat însa în Basarabia de ocupantul sovietic si continuat astazi de Partidul Comunistilor). Ideea care fundamenteaza argumentatia este una de tipar modernist (inventionist, instrumentalism etc.) dupa care natiunile se nasc prin proiect (by design), ca o creatie de sus în jos si în care un rol crucial trebuie sa revina statului si institutiilor acestuia. Agresivitatea cu care este promovata o asemenea perspectiva în document este cel putin stranie, mai cu seama ca este vorba despre un teritoriu care, vreme de mai bine de 60 de ani a fost supus de catre puterea sovietica, cu sistem si încrâncenare, unui proces de nation building (asta este, în esenta, moldovenismul), respectiv de creare a unei Republici Moldovenesti de limba, traditie si istorie rusesti. Procesul a esuat, dupa cum evenimentele de la 1989 au demonstrat-o cu prisosinta. Acest esec trebuie sa faca pe cei care pariaza fara rest pe asemenea abordari mult mai circumspecti.

Cert este însa ca perspectiva constructivista a demersului – „Am creat Moldova, acum sa-i cream pe moldoveni...” –, lipsita de minimale precautii sau spirit critic, sfideaza ridicolul când încearca sa justifice tentativa.

În al doilea rând, frapeaza în text confuzia (voita sau nu) si inconstienta cu care autorii textului se joaca cu vorbele si conceptele. Un text care nu urmareste decât sa „legitimeze” un stat, o limba si o etnie nu gaseste de cuviinta decât sa.... vitupereze „nationalismul”. Iata o mostra inclusa în „Expunerea de motive la proiectul Conceptiei politici nationale de stat a Republicii Moldova”: „Însa evenimentele de la sfârsitul anilor ‘80 si începutul anilor ‘90 ai secolului trecut, inspirate, în republica de fortele politice radicale de orientare nationalista, au dus le dezintegrarea statului si societatii moldovenesti, la confruntarea interetnica si la scindarea teritoriala a tarii, scindare care mai persista. Din aceiasi perioada dateaza tentativele, care continua si astazi, de a nega existenta natiunii moldovenesti si a limbii moldovenesti, de a discredita istoria Moldovei - bazele politico-juridice si national culturale ale statului moldovenesc”13.

Prin urmare, tot ce s-a petrecut în perioada indicata este manifestarea fortelor „de orientare nationalista” împotriva carora Conceptia îsi propune sa lupte. Sofismul este aici la ele acasa: caci Conceptia, care îsi propune, cum spuneam, explicit, sa impuna un stat, o limba, o etnie, o limba etc. reprezinta, dupa toate normele sociologiei natiunii si nationalismului, chintesenta unui proiect sau program nationalist, în ciuda lipsei de consistenta si a falsului pe care se bazeaza argumentatia. Pentru autorii conceptiei, a fi nationalist moldovean nu e nationalism, dar a sustine limba, natiunea si etnia româna... da! Utilizarea atributului cu conotatii negative - nationalist – doar pentru ceea ce înseamna „românesc” nu este, în fond, decât o tehnica de propaganda sau proba unei confuzii majore care fundamenteaza acest document.

În al treilea rând, documentul se bazeaza pe o manipulare grosolana a textelor si conceptiilor europene privind drepturile omului sau ale comunitatilor etnice. În pofida filosofiei de la care pretinde ca se revendica, Conceptia nu face decât sa impuna de sus o carcasa identitara unei comunitati (populatia Republicii Moldova), ignorând nepermis dreptul individual la optiune al fiecarui cetatean. Altminteri spus, în loc sa plece de la drepturile omului pentru a ajunge la drepturile colective (multiculturalismul), textul le decreteaza pe cele din urma neglijându-le sistematic pe cele dintâi! În ciuda retoricii, este exact invers decât traseul european pe care documentul îl invoca cu obstinatie. Cum bine a sesizat un comentator de la Chisinau: „...atât actele privind drepturile si libertatile fundamentale ale omului, cât si actele referitor la drepturile minoritatilor etnice si nationale, vizeaza doar individul si autonomia sa ireductibila. Drepturile culturale si lingvistice sunt considerate drepturi individuale, dar care se exercita în mod colectiv. Ceea ce înseamna ca unui grup etnocultural i se acorda drepturi nu pentru a pastra si perpetua cu orice pret existenta acestui grup, indiferent de optiunile membrilor grupului. Dimpotriva, grupului i se acorda drepturi deoarece pentru persoanele respective apartenenta la acest grup este plina de sens si importanta pentru exercitarea libertatii lor”. În opozitie, cum sugeram deja, Conceptia, dimpotriva, propune o viziune si un sistem de valori care ar trebui împartasite de catre toti cetatenii. Autorii Conceptiei considera drept scop strategic: "afirmarea unui sistem de valori nationale la baza carora se afla constientizarea de catre toti cetatenii tarii noastre a apartenentei lor la poporul unic al Republicii Moldova" (partea IV, Sarcinile politicii nationale de stat)”14.

În esenta, este vorba despre „un proiect totalitar”, cum îl numea academicianul Cimpoi, care nazuieste sa impuna, de sus în jos, o unica identitate tuturor cetatenilor Republicii moldova, indiferent de optiunile sau dorintele lor. Indiferent, adica, de ceea ce comunitatea internationala numeste „drepturile omului”...

Mitul „fondator” al Republicii Moldova: moldovenismul

Axul principal al textului este ideologia modovenismului. Documentul vizeaza, în esenta, impunerea „moldovenismului” ca ideologie de stat. Cu vorbele unor reprezentanti ai societatii civile de la Chisinau: „Moldovenismul ca doctrina a asa-zisului specific national al ‘poporului moldovenesc’, cu istorie, cultura si limba diferite de cele ale poporului român, este, precum se stie, o fabricatie a regimului tarist de ocupatie si, în special, a ideologiei sovietice staliniste, menita sa justifice anexarea provinciei românesti Basarabia de catre Rusia tarista si, ulterior, prin aplicarea prevederilor Protocolului aditional secret la Tratatul sovieto-german din 23 august 1939 (Pactul Ribbentrop-Molotov) de catre Uniunea Sovietica”15.

Nu avem spatiu suficient pentru a descrie evolutia acestei ideologii relativ la teritoriul dintre Prut si Nistru (dar nu numai). Genealogia aceste idei indica limpede emitentul: Moscova si Kominternul, iar aparitiile ei pe scena istoriei – dupa cum sugereaza un comentator de la Chisinau - nu este lipsita de semnificatii: „De fapt, aceasta teza conceptie cominternista a mai fost formulata în aceiasi termeni si în noiembrie 1988, când au aparut faimoasele teze ale Comitetului Centra al PCM si cuvântarea lui N. Bondarciuc, la acea vreme secretar al CC al PCM, azi fruntas al aceluiasi partid, care se încheia cu celebrul ‘niet, niet I niet’. Anume acele teze au catalizat miscarea de emancipare nationala a românilor basarabeni si procesul de acordare a limbii române a statutului de limba de stat si de revenire la alfabetul latin”16.

Fenomenul moldovenismului a fost resuscitat în Republica Moldova mai ales dupa venirea la putere a Partidului Comunist, dar el nu este, în nici un caz, apanajul acestei formatiuni politice, caci versiunile în care acesta este livrat pe piata sunt diferite (cazul Partidului Democrat Agrar si a reuniunii acestora din 1994 – „Casa Noastra – Republica Moldova” – este primul care vine în minte). Recent, fenomenul a beneficiat de o analiza pertinenta sub forma unei teze de doctorat si care merita tata atentia. Una dintre concluziile lucrarii merita reluata: „ ... moldovenismul nu este ‘minciuna întreaga’, ci o semiminciuna. De aceea, demontarea acesteia nu este un lucru usor: a afirma ca basarabenii nu sunt moldoveni ar fi la fel de gresit cu a afirma ca ei nu sunt români. Într-o eventuala disputa privind tezele moldoveniste, este foarte important a nu se ataca partea asa-zis pozitiva a moldovenismului – faptul de a fi moldovean nefiind o contradictie cu a fi român. Pe de alta parte, faptul existentei statului Republica Moldova implica recunoasterea politonomului ‘moldovean’, care nu este o emanatie a moldovenismului, ci o realitate geopolitica. În calitatea lor de cetateni ai Republicii Moldova, si românii basarabeni si minoritarii sunt moldoveni. Speculând însa pe chestiunea identitara, moldovenistii comit în mod deliberat tot felul de confuzii, mizând pe deruta si ignoranta. (...) Astfel, moldovenismul se prezinta ca o manifestare a crizei identitare în Republica Moldova (urmare a politicilor de rusesti de deznationalizare si rusificare), dar si ca o continuare a acestor politici”17.

Miturile fondatoare ale Republicii Moldovenesti (2)

Proiectul de constructie se bazeaza pe câteva „axiome” repetate obsesiv. „Republica Moldova constituie continuarea politico-juridica a procesului multisecular de statalitate continua a poporului moldovenesc. Moldovenii - nationalitatea fondatoare a statului, împreuna cu reprezentantii altor etnii: ucrainenii, rusii, gagauzii, bulgarii, evreii, românii, belorusii, tiganii (romii), polonezii si altii constituie poporul Moldovei, pentru care Republica Moldova este Patria lor comuna”.

Textul este uluitor. În primul rând, prin acreditarea ideii ca actuala Republica Moldova ar fi succesoarea de drept a Principatului Moldova, principat al Tarilor Române care a participat la fondarea României moderne în 1859. Mai mult, acreditarea unui „proces secular de statalitate” este rizibila când implica un teritoriu (actual Republica Moldova) care nu a participat, de fapt, nici la unirea din 1958 (se afla atunci sub ocupatia Imperiului Rus). A doua chestiune, contradictorie, se refera la compozitia etnica a populatiei: acreditarea unui „melanj etnic” într-o republica care are, conform recensamântului în vigoare, o majoritate clara de circa doua treimi, nu face decât sa reia o ideea mai veche, de sorginte cominternista, referitoare la acest spatiu.

Românii ca „minoritate etnica”

O alta intentie clara a autoritatilor de la Chisinau este transformarea românilor într-o minoritate etnica. Plasarea „românilor” undeva între evrei si belorusi în textul Conceptiei sugereaza clar unul dintre obiectivele strategice ale Chisinaului. Unul dintre instrumentele cu care se va realiza acest obiectiv este recensamântul din 2004, unde confuzia etnie/cetatenie – se spera – va transforma „românii” într-o minoritate etnica, covârsita de... „moldoveni”. Textul Rezolutiei este relevant la acest punct: „Beneficiarii respectivei conceptii vor fi Rusia si diaspora rusa din R. Moldova: Rusia îsi va asigura astfel, pentru decenii înainte, dominatia sa în regiune si realizarea intereselor geostrategice în raport cu Uniunea Europeana si NATO. Pentru mentinerea statutului de mare putere în afacerile europene, Rusia impune R. Moldova, prin intermediul actualilor guvernanti comunisti de la Chisinau, un plan de deznationalizare definitiva a românilor basarabeni, de creare a unui "popor unic" în care elementul românesc majoritar va fi "dizolvat" în asemenea masura încât va putea fi ignorat. Diaspora rusa, care are la ora actuala suprematia economica si mediatica, va dobândi oficial si suprematia cultural-lingvistica si îsi va prezerva toate drepturile politice necesare pentru realizarea scopurilor geopolitice ale Rusiei. Astfel, R. Moldova i se pregateste, prin aceasta conceptie funesta si prin tentativa de federalizare, statutul de enclava rusa la frontiera Uniunii Europene si NATO, dupa modelul regiunii Kaliningrad”.

Aceasta idee ca românii sunt o minoritate etnica nu este noua în Republic Moldova, dar, odata cu recensamântul, va capata o confirmare „stiintifica”. Cu voie sau fara, aceasta ideea a mai fost invocata la Chisinau chiar de gazetari aflati în tabara democratica . Cea mai importanta „contributie” la impunerea acestui sofism periculos apartine însa lui Renate Weber, Valentin Stan si Gabriel Andreescu cei care, în studiul „Relatia României cu Republica Moldova”19 sustineau acelasi lucru: optiunile cetatenilor care se declara români sau a celor care se declara moldoveni trebuie respectate deopotriva etc., etc. Nu e de mirare ca textul a fost republicat rapid de catre publicatiile guvernamentale de la Chisinau!

Consecintele unei asemenea evolutii sunt extrem de grave si periculoase, pe termen scurt, iar pe termen lung insolubile. Pe termen scurt va exista atunci „baza legala” pentru impunerea limbii ruse ca a doua limba de stat – limba româna va deveni a limba a minoritatilor – a eliminarii cursului de „istoria românilor” sau chiar a... etnicizarii Mitropoliei Basarabiei prin transformarea ei într-o biserica româneasca, deci minoritara. Pe termen lung, însa, acest multiculturalism extrem – caci pulverizeaza bazele consensuale ale oricarui stat - nu are nici o solutie, pentru ca intra într-o serie de contradictii din care nu se mai poate iesi. Inutil sa spunem ca acest mod de gândire nu este acreditat de nici un document european si, mai ales, nu este practicat (caci este imposibil!) de nici un stat de pe continent20.

Multiculturalismul sau noul „marxism-leninism”

Socheaza aproape, în textul Conceptiei, abundenta termenului „multiculturalism”, „multicultural”, „multilingv”. În primul rând, e ciudata aceasta strategie pentru un text care vrea sa promoveze unitatea unui stat si a unei „natiuni”. Se vadeste însa în acest document – veritabila struto-camila din acest punct de vedere – dorinta de a pune cap la cap tezele mai vechi si mai noi ale internationalismului proletar, pe de-o parte ideologia moldovenismului, pe de alta, cea a multiculturalismului. Dupa cum comenta un ziarist de la Chisinau: „Daca în perioada sovietica politica de deznationalizare si rusificare a popoarelor ocupate se desfasura sub acoperirea ideologica a internationalismului proletar, iar temelia doctrinara o asigurau Marx, Engels si Lenin, astazi politica de asimilare, promovata de Rusia prin intermediul comunistilor, utilizeaza terminologia împrumutata din limbajul occidental despre societatea civila multinationala, stat polietnic, popor multicultural si multilingv”21.

Este limpede însa ca aceasta incoerenta doctrinara nu poate pretinde pretentii de document fondator.

O limba, doua limbi...

O alta contradictie ce brazdeaza textul se refera la limba. Iata textele: „Limba moldoveneasca, având statutul de limba de stat, se foloseste în toate sferele vietii politice, economice, sociale si culturale. Una din prioritatile nationale ale Republicii Moldova este asigurarea însusirii limbii moldovenesti”. Dar si: „Limba rusa care, în conformitate cu legislatia în vigoare, are statutul de limba de comunicare interetnica, se aplica si ea în toate sferele vietii statului si societatii. Pentru Moldova este caracteristic bilingvismul moldo-rus si ruso-moldovenesc statornicit istoriceste, care, în actualele conditii, este necesar sa fie dezvoltat si perfectionat”. Pe de-o parte: „crearea neîntârziata a conditiilor necesare pentru însusirea limbii moldovenesti de catre o parte a populatiei Moldovei”, pe de alta: „neadmiterea restrângerii sferei de folosire a limbii ruse în toate domeniile vietii statului si societatii” si „asigurarea de conditii pentru pastrarea si dezvoltarea în continuare a functiilor oficiale ale limbii ruse”22.

Textul este cel putin ambiguu. Pe de-o parte, daca, programatic, „limba moldoveneasca” va deveni o „prioritate nationala”, ce sens mai are acordarea unui statut egal limbii ruse? Care este, în mod real, intentia celor care au lansat documentul? Publicatia Flux, ziarul de limba româna cu cel mai mare tiraj, încearca sa raspunda: „autorii acestui plan cauta sa mentina, în mod artificial, situatia când majoritatea româneasca si toate minoritatile, cu exceptia celei ruse, vor cunoaste si vor vorbi obligatoriu limba rusa, în timp ce minoritarii reprezentând fosta natiune dominanta a imperiului sovietic vor cunoaste doar limba rusa. Prin urmare, avem de-a face cu un asa zis bilingvism cu totul distorsionat, care ar trebui numit mai corect aparhaid, adica dominatia discriminatorie a unei minoritati asupra majoritatii. Sa nu uitam ca aceasta majoritate include atât majoritatea româneasca cât si minoritatile ruse” .

O conceptie represiva a unui regim represiv

Chestiunea cea mai grava, probabil, si care ridica semne serioase de întrebare asupra acestui demers, este maniera în care acesta va fi implementat în societatea moldoveneasca. Indiferent de parerea pe care o avem fata de tezele documentului, o discutie sau dezbatere democratica pe aceasta tema nu are, în principiu, a dauna. În fond, democratia presupune si dreptul la eroare: poti gresi, te poti însela, dar pentru asta nu poti fi eliminat din spatiul discursului public.

Alta este însa problema grava – apropo de democratie – care apare relativ la acest document. Ea tine de maniera în care puterea politica propune si vrea sa impuna acest proiect. O discutie reala lipeste si, mai mult, textul stipuleaza explicit pedepse pentru cei care se vor opune. Acesta este principalul motiv pentru care academicianul Cimpoi o definea, la conferinta deja invocata, „cu caracter totalitar”: „Conceptia pusa în discutie este, de fapt, o anticonceptie, deoarece ignoreaza adevarul stiintific despre românii moldoveni si limba româna. Este construita pe un temei de nisip, o utopie ce nu tine cont de realitate. Ea nu are nici o sansa de a fi transpusa în practica, fiindca nu se tine cont de parerea intelectualitatii. Asa-zisul dialog fructuos între autoritatile publice si societatea civila s-a dovedit a fi o farsa mincinoasa. Aceasta conceptie nu respecta drepturile fundamentale si principiile democratice recunoscute pe plan european si international, libertatea de gândire si exprimare, valorile democratiei, drepturile omului etc. Este o conceptie cu caracter totalitar”23.

Textul contine, explicit, avertismente limpezi si deloc linistitoare în legatura cu viitorul Republicii Moldova. Astfel, documentul sustine orientarea politicii de stat catre: „neutralizarea juridica si politica a necontenitelor tentative de demoldovenizare, de negare a existentei natiunii moldovenesti si a statalitatii moldovenesti, de discreditare a istoriei moldovenesti, de negare a etnonimului „moldoveni” si glotonimului „limba moldoveneasca””. social-economica a tuturor regiunilor Republicii Moldova. Dupa cum s-a exprimat presa democratica de la Chisinau, „într-o singura propozitie avem concentrata dorinta expresa a comunistilor de a neutraliza, din punct de vedere juridic si politic, pe toti cei care vor îndrazni sa împartaseasca o alta opinie. Însusi faptul ca Voronin urmareste neutralizarea juridica si politica a celor pe care îi considera indezirabili, arata, fara putinta de tagada, adevarata fata a regimului comunist de la Chisinau. Acesta a ramas fidel traditiilor marxist-leniniste si staliniste de practicare a terorii ca norma politica si a violentei ca mijloc de anihilare a oponentilor. Aceste rânduri sinistre trebuie privite în contextul tuturor ajustarilor legislative operate de comunisti în ultimii doi ani, prin care sunt distruse în mod premeditat si metodic institutiile democratice si suprimate drepturile fundamentale ale omului”24.

Aceste planuri apar si mai periculoase daca ne gândim la initiativa comunista de modificare a Constitutiei care urmareste introducerea unui regim de functionare a unor legi speciale si extraordinare, ce ar anula, de fapt, principiile constitutionale democratice si ar distruge statul de drept, ca si prin Legea privind combaterea activitatii extremiste. Dupa prognoza aceluiasi ziarist: „Ar fi de asteptat ca dupa intrarea în vigoare a acestui document monstruos sa urmeze modificarea Codului Penal si a altor legi care sa permita lichidarea Opozitiei si a presei incomode”.

Dictionarul moldovenesc-românesc

„A promova sub orice forma o limba moldoveneasca deosebita de limba româna este, din punct de vedere lingvistic, ori o greseala naiva, ori o frauda stiintifica; din punct de vedere istoric si practic, o absurditate si o utopie; din punct de vedere politic, e o anulare a identitatii etnice si culturale a unui popor si, deci, un act de genocid etnico-cultural”
Eugen Cosariu25

Vineri, 25 iulie, în Partidului Comunistilor din Moldova Comunistul se putea citi o prezentare oficiala a straniului Dictionar moldovenesc-românesc. Evident, textul este scris de „neobositul detractor al culturii românesti V. Stati” (cum îl numeste presa de la Chisinau), tot el autor al dictionarului. Textul este plasat la rubrica „raftul de carti” si poarta supratitlul „Senzational! Prima data în istorie! A aparut dictionarul moldovenesc-românesc!” Nu e nici o coincidenta ca si Dictionarul si i au fost tiparite, practic, concomitent. Cum am scris deja, Dictionarul este parte organica a Conceptiei si cine nu îl percepe asa este în teribila eroare.

Un jurnalist de la Chisinau comenta astfel aparitia lui: „În fata unei tiparituri de acest fel, am înteles în sfârsit cum se descifreaza sigla comunistilor de azi, în care pe lânga secera si ciocan, mai e plasata si o carte deschisa. Negresit, cartea din sigla bolsevica, monument al prostiei si deopotriva al arogantei si agresivitatii împotriva bunului simt, este dictionarul lui Stati (...) Într-adevar o astfel de scriitura de sorginte stalinista apare în premiera si împinge dincolo de limitele absurdului vechea teorie comunista prin care se neaga unitatea etnolingvistica si culturala a românilor. Noi, românii de dincoace de Prut, am suportat din plin efectele nefaste ale politicii expansioniste rusesti, care si-a acoperit dintotdeauna invaziile din 1812, 1940 si 1944 cu „misiunea eliberatoare” a armatei de ocupatie, care salva „moldovenii” de ocupantii români”26.

Cartea presupune, practic, mai multe etaje de lectura, inclusive. În primul rând, volumul a fost o provocare organizata tocmai în acel moment (si) cu scopul de a stârni reactia oficialitatilor de la Bucuresti în preajma întâlnirii între Iliescu si Voronin27 . Pe lânga aberatiile inserate acolo sau strofele inepte semnate de acelasi V. Stati28 sunt inserate în prefata jigniri la adresa României sau a primului-ministru, România fiind, de fapt, ortografiata „Rromânia”.

Dincolo de mitocanie si provocare se afla al doilea nivel e lectura. Acesta justetea justetea, în sine, a întreprinderi. Care e, fireste, nula. Cel putin la acest capitol. Daca nu la altele, unanimitatea intelectualilor români de dincolo de Prut e clara si fara echivoc. Alaturi de textele din publicatii precum Flux29 sau Timpul30, grupajul realizat de publicatia Contrafort31 da radiografia reactiei intelectualilor de la Chisinau. Vasile Gîrnet scrie despre „... Vasile Stati, personaj grotesc, mândru purtator al unei prostii flamboiante, dublate de o impertinenta pe masura, care produce periodic diversiuni în mediul cultural si politic de la Chisinau”; Nicolae Negru spune ca „e rodul unei crize de schizofrenie antiromâneasca (cu foarte posibile radacini kaghebiste) combinate cu complexul lui Herostrat”; Mihai Cimpoi comenteaza: „Asa numitul Dictionar moldovenesc-românesc al lui Vasile Stati, renumit criminal al culturii noastre, plastograf si plagiator de cea mai josnica speta, este o monstruozitate care nu ar merita nici o atentie daca nu ar reprezenta o mentalitate ce tine de moldovenismul primitiv si nu ar avea sustinere oficiala”; Eugen Lunga avertizeaza ca „efectul stiintific al acestui op este nul”, dar ca „dictionarul semnaleaza... întoarcerea la era troglodita, când cutuma politica si ideologica scârnavea adevarul istoric si stiintific”; Vasile Romanciuc îl numeste „un certificat al prostiei ajunsa la paroxism”; Leo Butnaru scrie despre „sfertodoctul cu sistem” si despre dictionar ca „un mod de a scotoci în pubelele de gunoi ale ideologiei comunist-tariste”; Lidia Codreanca argumenteaza despre „fobia glotonimica”, aceasta „pecingine veche pe trupul Moldovei dintre Prut si Nistru, al Basarabiei noastre”; Constantin Cheianu îl numeste, simplu, „o escrocherie”; Andrei Burac scrie ca „V. Stati este o persoana care a sfidat deseori istoria, a scuipat în fata unui întreg neam din care face si el parte”; Iuria Colesnis afirma ca „nici chiar comunisti ortodocsi sovietici n-au îndraznit sa faca o asemenea mojicie sau ceva similar”; Ion Ciocanu scrie ca „în loc sa combata rusismele care s-au latit asemenea unei pecinegi pe corpul limbii noastre stramosesti, autorul „dictionarului” le considera piloni ai unei limbi distincte – „moldovenesti””; Nicolae Rusu crede ca „acest dictionar este o aberatie atât de evidenta, încât, probabil, nici autorul nu crede cu adevarat în „teoria” pe care, de mai multe decenii, o promoveaza cu atâta tupeu”; Grigore Chiper afirma ca „în noile conditii, când la putere au acces radicalii comunisti, pro-rusi si românofobi declarati, ideea moldovenismului a devenit doctrina de stat. În acest sens, V. Stati este expresia a ceea ce s-ar numi comanda politica”; Iurie Bodrug scrie ca „Antiromânismul veninos al celor care au pus la cale acest kitsch monstruos i-a impus sa scoata pe piata un asemenea produs cu o denumire atât de bizara”; Nicolae Spataru considera ca „sa le oferi basarabenilor un asemenea dictionar înseamna sa-ti bati joc de ei în modul cel mai mojicesc, sa nesocotesti în mod criminal soarta lor vitrega si faptul ca mai bine de jumatate de secol au fost îndobitociti, batjocoriti, umiliti si deznationalizati”; iar Iulia Ciocan crede ca „este în natura lucrurilor sa apara ineptii într-un stat în care domneste dezmatul, sa existe românofobie într-o republica condusa de fostii nomenclaturisti”. Alte comentarii sunt, cu siguranta, inutile... Vom încheia aceasta sectiune cu un pasaj din articolul directorului publicatiei Timpul, Constantin Tanase, deja citat: „Aparitie Dictionarului moldovenesc-românesc m-a facut sa-mi schimb parerea despre V. Stati. Dupa mine, Stati merita cu prisosinta un loc de cinste în Aleea Clasicilor din Chisinau. Stati, editând mult blamatul dictionar, a facut pentru clarificarea definitiva a problemei limbii române în R. Moldova mai mult decât academiile de la Chisinau si de la Bucuresti. Prin acest dictionar, Stati demonstreaza cp asa-zisa „limba moldoveneasca”, diferita de cea român, NU EXISTA! Si punctum, aplicând astfel o lovitura mortala (sa speram, ultima) moldovenismului primitiv anti-românesc”.

Al treilea nivel de lectura a dictionarului lui Stati este cel al semnificatiei lui dincolo de provocare si fals. Iar semnificatiile ultime sunt de esenta geopolitica. Nu doar în sensul ca este parte si expresia a proiectului numit Conceptia politicii nationale de stat a R. Moldova, ci ca ilustreaza întreaga fobie occidentala pe care un regim de extractie comunista înca o încarneaza si ilustreaza. România este pentru Republica Moldova, geopolitic vorbind, Uniunea Europeana si NATO. Un gazetar de la Chisinau a surprins excelent ideea ca atacul regimului comunist de la Chisinau nu este doar asupra României, ci asupra Occidentului pe care, în raport cu R. Moldova, România îl ilustreaza: „Dupa ce s-au tot facut glume pe seama inexistentei unui dictionar moldo-român, iata ca provocatorul de serviciu Stati ajunge sa materializeze un banc, care, devenind realitate, înceteaza sa fie comic si devine sinistru. V. Stati îsi bate joc cu nerusinare de România, îi prezinta pe români ca pe niste tigani si îl insulta mitocaneste pe premierul Adrian Nastase. Cliseul batjocoritor este cunoscut. Întreaga propaganda sovietica împotriva Occidentului se facea dupa acelasi tipar, acesta fiind un element de baza al „razboiului rece” dintre URSS si lumea libera. Denigrarea si insulta porcoasa erau procedeele predilecte ale propagandistilor sovietici. Asa cum R. Moldova de azi a devenit un URSS în miniatura, România este identificata cu Occidentul, prin urmare devine tinta unor atacuri sordide. Prin aceasta scriitura abominabila, puterea de ocupatie a Federatiei Ruse, exercitata de catre un partid de ocupatie, cel comunist, urmareste si testarea capacitatii de reactie a societatii” 32.

Razboiul regimului comunist nu este doar cu România, ci cu valorile euro-atlantice pe care (si) aceasta le reprezinta si semnifica. Aceasta este explicatia ca, în Piata Marii Adunari nationale sau în fata Ambasadei se pot auzi si cântece românesti, si drapele NATO sau ale Uniunii Europene...

Concluzii. Ce se întâmpla acolo? Dar ce se întâmpla aici...

“Desi pare convenabila, trebuie sa recunoastem ca este falsa sau cel putin incompleta ideea ca în Basarabia de azi discutiile despre glotonimul ‘limba româna’ si etnonomul ‘popor român’ ar purta doar un caracter stiintific… Aici, în Basarabia, afirmatia ca esti român constituie un act politic… La noi poti fi foarte bine orice, dar daca te îndaratnicesti sa fii ceea ce esti, adica român, exasperezi toata tagma de artizani ai unei noi natiuni”
Tara, 1995

Doua concluzii, redate succint, vor încheia acest material si vor tine deschis un dosar care este departe de a fi epuizat:

Criza identitara a Republicii Moldova

Recentele decizii ale autoritatilor comuniste sunt doar expresia unui razboi mai adânc care se petrece peste Prut. Genealogia conflictului si radacinile crizei trebuie cautate mult mai departe. Batalia aceasta culturala la care asistam – sa ne reamintim ca una dintre putinele, daca nu unica, miscare de protest care a pornit de la explicite revendicari culturale s-a petrecut anul acesta la Chisinau – a început demult în Basarabia si s-a acutizat odata cu aparitia statului Republica Moldova. Nu e cazul sa insist aici asupra unei istorii, în general, stiute33 .

Care este, de fapt, esenta chestiunii? Citatele au sugerat deja: una identitara. Întrebarea “Cine sunt eu?” ramâne una dintre mizele cruciale ale oricarui pariu existential. Nu vom intra aici în complicate chestiuni de sociologia natiunii si nationalismului sau de geopolitica, dar merita reamintit – apropo de statul moldovean - ca unul dintre elementele constitutive ale unei asemenea entitati este cel pe care Anthony Smith îl numea “etno-istorie” (etno-history). Intra aici suma tuturor elementelor – mituri, memorie comuna, simbolistica etnica, legatura cu teritoriul, asumarea trecutului etc. – care constituie si configureaza legitimitatea implicita a statului în cauza (pe care se bizuie, apoi, prestatia lui politica, culturala, economica etc.). Este vorba despre aceea parte necontractuala a contractului despre care vorbea clasicul sociolog francez Emile Durkheim si care constituie, în esenta, orice proiect comunitar (national), respectiv fixeaza bazele acelui consens care nu este – nu poate fi – doar de natura rationala. De aceea nu poate fi inventat rational, de sus în jos. În lipsa unui asemenea fond sau a neasumarii celui “oficial” (promovat de sus de o putere politica), criza este perpetua sau, în orice caz, recurenta. Acesta este cel putin verdictul lui Anthony Smith si a celora din scoala lui. Mai mult: în conditiile unor discursuri identitare paralele si/sau concurentiale – mai cu seama când unul dintre ele ale girul statului – ne aflam în situatia numita de geopoliticieni “tara sfâsiata” (torn-country). Instabilitatea, în asemenea conditii, este endemica, iar criza perpetua, în ciuda unor momente de aparenta stabilitate. Pe de o parte, oricând pot aparea noi generatii care sa urce pe scena publica si sa revendice sau sa impuna un alt discurs identitar, sau, pe de alta parte, niciodata discursul identitar forjat de oficialitate nu va reusi sa se impuna cu adevarat. Criza normalitatii se transforma în asemenea situatii în normalitatea crizei. Pe acest fundal se joaca, mai mult sau mai putin coerent, celelalte evolutii (Republica Moldova nu e în nici un caz unicat: nici Macedonia – FYROM sau Bosnia-Hertegovina, printre altele, nu o duc mai bine…)

Într-o asemenea situatie pare sa se gaseasca astazi Republica Moldova si de aici precaritatea statului de peste Prut. Conflictul la care asistam este de esenta identitara. Razboiul cultural si identitar este nu doar concomitent, ci sinonim cu Republica Moldova.

Momentele descrise aici sunt parte a acelei crize profunde34...

Integrarea euro-atlantica si obligatiile României

Ce e de facut? Paradoxal – doar pentru cei are gândesc raportul problematicii cu integrarea europeana ca incompatibil - extrem de mult. Si tocmai acum ceva e de facut, pentru ca trebuie sa fie facut! Altminteri spus, tocmai apropierea României de structurile euro-atlantice aduce, intempestiv, chestiunea Republicii Moldova în prim plan.

Din doua motive. Pe de-o parte, ca formula de angajare europeana. Integrarea în structurile institutionale europene nu aduce numai beneficii, dar si obligatii. Iar una dintre ele se refera strict la protectia minoritatilor si a drepturilor omului. Asa cum România din acest punct de vedere are, poate, cea mai liberala constitutie, excedând chiar baremurile impuse de procesele de integrare, ea trebuie sa-si asume rolul de curea de legatura între ce se întâmpla în alte spatii pe care, lingvistic cel putin este cel mai bine pregatita sa le abordeze, si institutiile europene. O încalcare a drepturilor unei minoritati vorbitoare de lima româneasca si traitoare în tari care se afla înca mai prost plasate în raport cu UE trebuie facuta publica si semnalata la nivel european. Este, în esenta, una dintre obligatiile care deriva (si) din conditia de candidat al României. România nu îsi poate asuma un rol de lider regional în zona daca nu va deveni lider regional si la nivelul respectarii drepturilor omului. Si asta nu înseamna numai legislatie interna – de departe cea mai liberala din zona -, ci si atentie la ceea ce se petrece în jurul ei din acest punct de vedere si colaborare sistematica cu structurile europene din acest punct de vedere. Activismul european pe aceasta directie este, deci, nu doar o optiune, ci o obligatie.

Daca prima motivatie are în vedere chestiunea integrarii în UE, a doua ratiune majora se refera la integrarea si locul României în NATO. Integrarea – este un lucru prea putin constientizat - a accelerat masiv interesul pentru populatia româneasca risipita în jurul frontierelor. Românii se întind nu doar în Balcani, Ucraina sau Republica Moldova, dar si în Georgia, tarile baltice, Armenia sau Moscova… Rolul pe care România îl va dobândi din punct de vedere strategic va spori, geometric, importanta acestor comunitati. Si contemplata pe acest versant, problema poarta, iarasi, stigmatul obligativitatii, nu cel al simplei optiuni…
Daca ce e de facut este, nadajduim, limpede, cum e de facut pare mai dificil de abordat. Dar nu e. Tinând seama de defectiunile lesne reperabile în acesti 13 ani, în ciuda unor gesturi laudabile, desi singulare, poate ca cel mai bun punct de plecare este… evitarea lor. Asta înseamna, înainte de toate, suprematia proiectului asupra proiectelor, coerenta institutionala si, mai ales, mutarea accentului – cantitativ vorbind – de la politic la civic, respectiv de la actiuni guvernamentale la cele prin intermediul asociatiilor non-guvernamentale (ONG, publicatii, cercuri de dezbateri etc.). În lipsa unor fundatii local (nationale) care sa aiba pe agenda aceasta chestiune, guvernul, prin fondurile pe care le aloca – nu o data complet aiuritor si pe niste directii absolut hazardate – va trebui sa-si asume plasarea problematicii în zona de interes a publicului român (finantare de publicatii de acest profil, cercetari, seminarii nationale si internationale, ONG cu activitati în zona etc.).

Si înca o observatie. Doar o redefinire a pozitiei problemei românilor Republica Moldova în spatiul civic poate sa redeschida cu succes acest dosar. Numai transformarea ei în chestiune cheie o poate impune atât la nivelul interesului public, dar si – prin recul - la nivelul interesului politicienilor. (Politicianul român de astazi, cu rarisime exceptii, ignora sistematic aceasta problematica. Si nu exista vreo speranta pe termen scurt ca lucrurile se schimba. Dar, indirect, prin plasarea chestiunii în spatiul public, deci ca problema care poate mobiliza o parte de public sau anumiti lideri de opinie, aceasta poate intra si pe agenda de interese a politicianului român, cel putin din motive pragmatice. La rându-i, acesta va putea perpetua atentia asupra problemei în mediile politice în care evolueaza).

Textul de fata nu vrea, fireste, sa epuizeze gama de solutii, cât, mai ales, sa deschida problema. Care, cum am sugerat, nu mai tine doar de registrul optiunilor României, ci de cel al obligatiilor ei – ca sa nu mai pomenim aici, excesiv, de vetusta… demnitate nationala35.


--------------------------------------------------------------------------------

Chestiune Basarabiei în istoriografia comunista, Editura Arc, Chisinau, 1996.
Moldovenii, România, Rusia si politica culturala, Editura Arc, Chisinau, 2002.
„Prefata” la Chestiune Basarabiei în istoriografia comunista, Editura Arc, Chisinau, 1996.
Cadrul conceptual utilizat în aceasta analiza l-am dezvoltat în alta parte. Vezi Ilie Badescu, Dan Dungaciu, Sociologia si geopolitica frontierei, Editura Floarea albastra, 2 vol., Bucuresti, 1995.
Numai în cazul în care fixarea granitei înaintarii unui proces frontalier este naturala, deci organica, spatiul de frontiera înceteaza sa existe. Cazul tipic aici este, de pilda, înaintarea frontierei protestante în Europa. Aceasta înaintare s-a oprit, organic, la marginea spatiului ortodox, deci fixarea granitei protestante s-a petrecut de la sine (de ce stau lucrurile asa nu e locul sa detaliem aici).
Este vorba despre acele zone care emit – justificat sau nu - pretentii la apartenenta la acel spatiu.
Este vorba mai ales despre acele spatii de frontiera refuzate, respectiv acele spatii care emit, justificat sau nu, pretentii la includere în interiorul granitei.
Chiar si exodul masiv al populatiei din Republica Moldova spre Occident – circa 1 000 000 de persoane – este explicabila doar în acesti termeni. Caci acesti oameni, care vor – si demonstreaza ca pot – sa munceasca si sa traiasca în spatiu occidental sunt adeptii si electoratul partidelor din Opozitie, deci anti-comuniste, care refuza programatic locul în care cancelariile politice au stabilit ca trebuie fixata granita înaintarii frontierei euro-atlantice. Ne aflam astazi în situatia în care acesti emigranti – activ socio-politic si anti-comunisti ca structura – ajung sa sustina regimul Voronin atât economic – prin valuta pe care o aduc în tara sau o trimit regulat familiilor lor – cât si politic – prin deprivarea partidelor din opozitie, anti-comuniste, de sectiunea cea mai activa a electoratului lor! Gestul acestora de a pleca a fost generat, din pacate, trebuie sa repetam, si de mesajele cinice pe care unele cancelarii europene (inclusiv OSCE) le-au transmis în legatura cu viitorul „ne-european” al Republicii Moldova. Principalul mobil pentru emigrare este astazi un amestec de lipsa de proiect, necredinta si sentiment de abandonare. Lipsa de încurajare sau declaratiile de respingere a Republicii Moldova formulate de membrii importanti ai institutiilor europene (Prodi este doar unul dintre acestia), lipsa de proiect si de angajare a României – ca virtuala punte spre Europa sau NATO a Moldovei – au facut mai mult rau populatiei de dincolo de Prut decât toate tancurile Armatei a XIV stationata în Transnistria.
Din Rezolutia conferintei „Conceptia politicii nationale de stat a R. Moldova”, desfasurata duminica, 14 septembrie, în sala mare a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Moderator a fost academicianul Mihai Cimpoi, presedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova. Au participat savantii si profesorii: Anatol Ciobanu, Gheorghe Bobâna, Andrei Esanu, Mihai Purice, Ion Barbuta, Ana Bantos, Anatol Petrencu, avocatul Gheorghe Susarenco, scriitorii Mihail Gheorghe Cibotaru si Ion Ciocanu, Stefan Urâtu, presedintele Comitetului Helsinki Moldova. În dezbateri au mai luat cuvântul academicienii Petru Soltan si Alexandru Mosanu, scriitorii Haralambie Moraru, Serafim Saka, Valeriu Matei, Ion Hadârca, Pavel Balmus s.a.
Contrafort, Anul X, nr. 7-8 (105-106), 2003.
Conceptia politicii nationale de stat a Republicii Moldova a fost examinata miercuri, 11 septembrie, în cadrul Clubului de presa de la Chisinau, participantii la dezbateri apreciind documentul elaborat de institutia prezidentiala drept „batjocura fata de natiunea titulara”. Potrivit presedintelui Uniunii Jurnalistilor, Valeriu Saharneanu, conceptia respectiv trebuie tratata în modul cel mai serios, deoarece „principalul scop al conducerii de vârf este ca Republica Moldova sa nu se integreze în Europa”. O atitudine similara fata de conceptie a exprimat-o liderul Partidului Social Democrat, Oazu Nantoi, desi considera ca „acest proiect nu merita o abordare academica, deoarece este o provocare politica cam rasuflata”. „Prin intermediul lui, conducerea de vârf încearca, de dragul succesului, sa faca vrajba interetnica. Faptul ca partidul de guvernamânt intentioneaza sa implementeze aceasta conceptie începând cu luna ianuarie 2004 este o dovada ca actuala guvernare comunista se pregateste de viitoarele alegeri parlamentare. Aceasta conceptie, elaborata la Presedintie, contravine flagrant prevederilor legislatiei internationale”, a conchis Nantoi. Comentatorul politic Vasile Botnaru a mentionat la rândul sau ca autorii conceptiei „nu si-au propus sa gaseasca o solutie pentru politica relatiilor interetnice, ci încearca sa satisfaca ambitiile puterii”. „Aceasta conceptie este o utopie care nu tine cont de realitate, de istorie si de procesul de deznationalizare, autorii urmarind o mentinere a limbii ruse si a realitatilor din perioada sovietica”, a declarat academicianul Mihai Cimpoi, care evidentiind contextul lingvistic al Conceptiei politicii nationale, a mentionat ca în cazul în care limba rusa va fi proclamata de stat, limba natiunii titulare va fi desconsiderata. Cu aceste opinii nu a fost de acord liderul partidului "Ravnopravie", Valerii Klimenko, caruia, desi „nu-i place aceasta conceptie”, articolul privind proclamarea limbii ruse ca limba de stat „ar fi o perspectiva”. „O treime din populatia Republicii Moldova vorbeste limba rusa si aceasta ar fi o solutie pentru rezolvarea conflictului transnistrean, deoarece transnistrenii nu vor accepta sa se reintegreze daca limba rusa nu va fi proclamata de stat in Republica Moldova”, a conchis Klimenko.
În ciuda unei retorici „europene”, documentul nu pomeneste nici o institutie euro-atlantica careia Republica Moldova ar dori sa i se alature în viitor.
Merita citat aici comentariul din Rezolutie la aceasta chestiune: „Între alte scopuri nedeclarate, dar urmarite de proiectul conceptiei, este denaturarea adevarului despre ampla miscare nationala din anii 1989-1991, definita ca fiind un "conflict civil", precum si anularea tuturor cuceririlor democratice din anii de renastere nationala a românilor basarabeni”.
Tamara Caraus, „Despre politica nationala în Republica Moldova: între bilingvism si unilingvism”, în Timpul, vineri 5 septembrie, pp. 12-13.
Din Rezolutia conferintei „Conceptia politicii nationale de stat a R. Moldova”.
Igor Burciu, „Revansa bolsevica în actiune. Conceptia impunerii minciunii prin teroare”, Flux, Editia de vineri, 1 august, 2003, p. 5.
Argentina Gribicea, National si politic în Republica Moldova. Contributii de sociologie si geopolitica regionala, teza de doctorat, Universitatea Bucuresti, Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala.
Vezi în aceasta chestiune polemica dintre publicatiile Literatura si Arta si Tara din iulie-august 1994.
Texul a fost tiparit în „22 Plus”, 25 ianuarie 1995.
Vezi, pe aceasta chestiune, articolul Tamarei Caraus, deja citat.
Burciu, articol citat. Sau, cum spune Rezolutia deja citata: „Proiectul conceptiei impune, de fapt, o maniera sfidatoare, fara precedent, de desconsiderare si umilire a românilor basarabeni – natiunea de baza a statului, prin promovarea ideii potrivit careia nu cultura, limba, istoria si jertfa pentru aceste valori eterne sta la temelia Republicii Moldova, ci amalgamul de "culturi" ale diasporei, de fapt, cultura si limba rusa. Realizarea acestei idei revansarde ne-ar situa în anii '50 din secolul trecut si ar fi de natura sa arunce în aer "pacea interetnica" si "concordia civica", declarate cu atâta emfaza în proiectul conceptiei ca valori fundamentale ale R. Moldova. Mai mult decât atât, o asemenea politica nationala urmareste si scopul izolarii societatii din R. Moldova de România si de poporul român, aflate într-un benefic proces de integrare în Uniunea Europeana”.
Burciu, articol citat.
Iar academicianul Alexandru Mosanu avertiza, în aceiasi idee, asupra persecutia românilor basarabeni: „În baza acestei conceptii, care prevede "formarea de catre stat a unei politici de cadre bazata pe criteriile profesionalismului, competentei si devotamentului fata de patrie", românii basarabeni vor fi discriminati pe motive de lipsa de patriotism ruso-comunist. Conceptia are drept scop transformarea celui de-al doilea stat românesc într-un stat antiromânesc, într-un stat-focar de tensiune la granita cu NATO si UE. Societatea civila trebuie sa creeze un centru de coordonare a luptei împotriva tentativelor de rasturnare a ordinii constitutionale în R. Moldova, de transformare a ei într-o enclava a Rusiei”.
Burciu, articol citat.
Apud. Gheorghe Ghimpu, Constiinta nationala a românilor, Editura Garuda-ART, Chisinau, 2002, p. 438. Eugen Cosariu este unul dintre marii savanti ai lumii: filolog, filosof, sociolingvist, cunoscator a circa treizeci de limbi ale lumii, Doctor Honoris Causa a 17 universitati si membru titular si membru de onoare al mai multor Academii.
Vitalie Calugareanu, „O carte între secera si ciocan”, în Flux, Editia de vineri, 1 august, 2003.
În plus, poate fi si un soi de praf în ochi pentru a distrage atentia de la initiativa politica mult mai grava si mai periculoasa pe care o ilustra, respectiv Conceptia presedintelui Voronin.
Iata o mostra a gândirii „savantului” Stati (în versuri de data asta) care te lasa fara glas: „Unii zic ca e otrava,/Dar de stai sa te gândesti,/Limba noastra cea moldava-i/Mama limbii românesti”.
Articolul lui Vitalie Calugareanu deja citat.
Vezi Vlad Pohila, „Când limba nationala e lasata la cheremul unor cârpaci” si, mai ales, textul nemilos al lui Constantin Tanase, „De neamul si limba moldovenilor”, nr. 29(91), p. 9 si, respectiv, 6,10.
Anul X, nr. 7-8 (105-106), 2003, pp. 16-19.
Calugareanu, articol citat.
Vadit, unul dintre momentele cele mai semnificative ale acestui conflict s-a derulat acum zece ani. Atunci, un “Ordin” semnat de Adrian Usatâi, directorul general al Radioteleviziunii, interzicea folosirea notiunii de “Basarabia” în institutia asupra carui rusii, vorba lui Eminescu, “l-au pus nacialnik”. Iata un fragment dintr-un text de la fata locului si intitulat “Fiecarui român – câte un calus în gura”: “Unul pentru Eminescu, altul pentru Iorga, se vor mai gasi câteva si pentru Kogalniceanu, Hasdeu, Russo. De azi înainte, adio Basarabie!… La nevoie se va gasi câte un calus si pentru Matcovschi cu Basarabia lui cu tot, care (ce neobranzare), chipurile, ar fi fost ‘trecuta prin foc si prin sabie, furata, tradata mereu’. Îi vine rândul si lui Vieru, facem rost de un cep si pentru ura lui. Sa astupam cu pamânt si gurile lui Ion si Doina Aldea Teodorovici, sa nu mai rasune din eternitate vocile lor anti-constitutionale care si de dincolo de mormânt submineaza statalitatea Republicii Moldova” (Tara, Chisinau, 1 iunie, 1993).
Daca 60 de ani de dominatie sovietica – iar regimul comunist a fost si un proiect identitar al unui stat care încalca orice reguli si avea la dispozitie toate institutiile culturale pentru a reusi – nu au fost capabile sa modifice si sa obliter

In loc sa criticam ce au facut altii si sa incercam sa le aratam ca au gresit mai bine am schimba ceva. Atunci ar deveni evidenta greseala lor.

Cred ca sunteti de acord ca pozele nu au fost trucate.

Ma intristeaza aceasta super agitatie pentru imaginea noastra la care tinem - nu-i asa - foarte mult, mai mult decit la realitate.

Marius Popescu

PS Iar istoria cu cacatii de pe strazile pariziene e copilareasca. Aratati-mi un parc fara mizerii in ro, o strada fara gropi etc etc etc Sa nu mai zic de maidanezi si altele ...

Am privit fotografiile si nu inteleg de ce s-au iscat atatea proteste si nemultumiri. Ar fi bine ca toti cei care posteaza comentarii sa priveasca mai intai fotografiile. Nu e vorba de mizerie, ci de imagini de la tara in care apar si niste copii de tigani frumosi si veseli. Sa intelegem ca doctoranzii nu cunosc aceste realitati? Sa credem ca nu au fost maca o data la tara? Pentru romani nu e nimic neobisnuit sa vada o casa din chirpici(asa se zice la materialul in care lutul joaca un rol important). Sunt atatea materiale de constructii pe lume care nu-i impiedica pe oameni sa traiasca bine si fericiti in astfel de case.
Si chiar daca nu fac dus in fiecare zi nu inseamna ca toti sunt prosti si ca trebuie sa-i ferim de ochii lumii. Ce se vede in fotografii e aproape jumatate din poporul roman. (Desigur, daca vrem sa diferentiem, sumt multi tigani, se vede dupa port).

Felul in care este scoasa in evidenta participarea acelei Alina la organizarea expozitiei mi se pare tendentios. Ni se baga in ochi acest nume ca sa vedem ce face o romanca...tz tz tz, iata unde-mi era tradatoarea!

Dace insa aveti rabdare sa cititi ce scrie Alina in prefata veti vedea ca nu e nimic iesit din comun. Da, agricultura ocupa inca un loc important in economia Romaniei, si UE critica asta. Sunt de acord ca putem masura nivelul de dezvoltare al unei tari dupa procentul pe care- l ocupa serviciile (in USA cam 70%), dar ce putem face daca asta e situatia Romaniei, cel putin in prezent? Nu tot noi ne mandrim cu "granarul Europei"?

Nu cred ca cel care priveste expozitia va crede ca asa e toata Romania. Nici noi nu ne inchipuim asa ceva cand vedem magini din India, SUA, Franta, China,Africa, etc. Eu zic ca e vorba de o simpla expozitie care nu si-a propus sa faca reclama Romaniei sub nici o forma. Ce vor sa obtina studentii si doctoranzii din Franta prin protestul lor? Vor poate sa tina contra prin a propune o expozitie alternativa in care se prezinta pe ei insisi? De unde firca asata pe care o intalnesc la atatia romani de a nu fi confundati cu tiganii? Chiar nu puten fi ata de siguri pe noi incat sa nu mai avem nevoie sa aratam doar fata lucioasa a tarii? Credeti ca daca tarile europene dezoltate n-ar sti ca Romania poate fi membru deplin,( "pe picioarele proprii") al UE, ar mai fi inceput negocierile? Credeti ca o fac doar pentru a-si face de lucru cu un neam de tigani pe care din mila si din lipsa de ocupatie vor sa-l scoata din mocirla?

Daca imi amintesc bine am vazut zeci de imagini si emisiuni de la tara din toate tarile care vor intra in mai in UE si nicaieri nu sunt castele la tara. Ce zicati de scandalul iscat pe seama reducerii ajutorului social in Slovacia? Asta inseamna ca acolo vor muri la propriu multi de foame si majoritatea vor fi tigani. Mai bine asa?

Ceea ce aduce intr-adevar un prejudiciu tarii si imaginii Romaniei sunt, de exemplu, posterele pe care le are afisat Oficiul de Turism al Romaniei din München/ Dachauerstr. Sunt niste poze marite de pe vederi cum le stiti si dumneavoastra din anii '70 cand erau la moda hotelurile cu 12 etaje de pe Litoral si de la Felix. Credeti- ma, asta-i ingrozeste pe straini. Am vrut de mult sa ma duc sa le spun sa rupa porcariile din geam, dar n-am prins pana acum deschis, deh, domnii inchid la 5. Insa un dram de inpiratie tot mai au: sting noaptea luminile si astfel nu sare nimanui in ochi ca acolo ar fi ceva...surprinzator :))

Salutari
Mi (semnez asa pantru ca am pierdut parola si copia solicitata se lasa asteptata)

nu inteleg de ce oamenii sunt asa de indiferenti la istoria neamului romanesc. nu sunt romanca get-beget, sunt tataroaica, strabunii mei au venit de nici 150 de ani in romania si totusi sunt mandra de istoria neamului romanesc. s-au facut si greseli, normal, dar asta nu sterge marile realizari. Suntem un popor latin intre 4 tari slave si totusi am reusit sa ne pastram limba. Am avut voievozi curajosi si domnitori invatati, am avut si avem oameni de cultura de mare valoare. cand ma gandesc la istoria romaniei de-a lungul veacurilor simt nu numai mandrie, din cauza faptelor ce s-au petrecut, ci si mandrie ca sunt romanca, ca traiesc in romania, ca vorbesc romaneste, ca am prieteni romani. In nici un caz nu sunt indiferenta....