comentarii

cronicile din narnia


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
perspectiva elevului - de thebrightside la: 21/10/2009 13:45:50
(la: invatamantul, incotro?)
Adică, am chiulit de la şcoală, ne-am luat ceva să ne încălzim şi .. nu am pierdut chiar aiurea timpul. Ne-am apucat de citit, un lucru pe care chiar îl facem cu plăcere. Însă, citim ce ne place nouă .. nu zeci de mii de romane băgate pe gât de către profesorii de română despre ţăranii români de pe vremurile demult apuse. Încet-încet, am început să dăm pagină cu pagină din “Memoriile unei gheişe“, “Codul lui Da Vinci” şi “Cronicile din Narnia“. Faza mai nasoală a fost că acele cărţi, împreună cu mirosul puternic de vin fiert cu scorţişoara ne-a ţinut pe loc şi nu am mers nici la ora următoare, franceză, însă nu ne-am supărat, iar la sfârşit am promis că o să mai repetăm experienţa. Sincer .. prefer să merg într-un bar, să beau ceva şi să citesc, decât să stau la şcoală, să-mi povestească profesoara despre cum i-a murit soacra, călcată de un Jeep, chiar dacă ea era pe trotuar. Nici după 1-2 săptămâni nu-mi pot da seama de ce a ţinut morţiş să ne zică chestia asta, căci chiar nu ne interesa, dar .. aştia sunt profesorii din ziua de azi. Iar dacă îndrăzneam să vorbesc cu un coleg, îmi mai şi atrăgea atenţia că .. nu sunt atent şi deranjez ora. Defapt, singura care o deranja, era chiar ea.

de aici
nemultumire cronica - de Simeon Dascalul la: 04/10/2004 09:22:48
(la: ABSOLUT NEPOETIC SI NECREATIV:O zi din viata mea…)
"Cand doi iti spun ca esti beat, du-te si te culca"

Proverb ce concentreaza multa intelepciune. Dupa ce mi-am etalat dezgustul peste tot: rude, prieteni, cunostinte am avut reactii de genul: "la urma urmei, ce-ti lipseste? sunt altii care-o duc mult mai rau si nu se plang cat te plangi tu". Mentalitatea generala e ca daca ai ce manca si ce-mbraca se cheama ca n-o duci rau. Sa te plangi ca-ti petreci cea mai mare parte a zilei inconjurat de cretini, ca peisajul din jurul blocului e deprimant si ca salariul iti ajunge cat sa supravietuiesti gratios de la o chenzina la alta e ca si cum nu ti-ar conveni ca cerul e albastru si nu roz. Da, e cat se poate de rau, dar raul e ceva firesc. Romanii, cel putin majoritatea, suporta foarte bine raul.
In timp am ajuns la concluzia inteleapta de a ma plia in aparenta opiniei cetatii oricat de inepta mi-ar parea. La urma urmei ei sunt mai fericiti.

Cred ca nemultumirea nostra cronica vine din lipsa de logica, de control si de perspective.

Lipsa de logica a ce se intampla in jur; nu vad decat un haos desavarsit si pana acuma o lipsa completa de control a ce mi se intampla. Absolut intamplator am picat in slujba asta dispretuita pe care unii o vad neamaipomenita. Absolut din intamplare as putea sa aung mai bine sau mai rau financiar. Lipsa de perspective: nu-i jalnic cumva ca singura cale de iesire posibila sa fie rasfoirea saptamanala a ziarului cu oferte de munca?
#24125 (raspuns la: #23679) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
O intrebare foarte buna - de gabi la: 17/10/2003 18:32:31
(la: de ce atat de putini romani citesc ziare?)
Good Point (!), la cateva mile de Funeral Hills si cu vedere la Death Valley, pentru sublinierea atmosferei generale... (: (http://www.americansouthwest.net/california/death_valley/zabriskie_point.html).

Raspunsurile posibile/simultane, pe care le stim cu totii, sunt:
-cozile din '90 au fost expresia incantarii vremelnice in fata unui lucru nou (libertatea presei) si au avut ca obiect mai putin publicatiile de substanta (rare, e-adevarat) si mai mult ziarele de scandal.
-potentiala audienta pentru ziare de informare obiectiva si de analiza, deja redusa, nu a facut decat sa se subtieze: prin emigrare masiva si prin frustrare cotidiana => neputinta => "la ce bun?".
-majoritatea ziarele care au supravietuit fiind nevoite sa functioneze SI dupa criterii economice, au ales sa functioneze EXCLUSIV dupa aceste criterii, favorizand senzationalul ieftin, substantei.
-au fost rare (a fost, de fapt, vreunul?) ziarele ne-partinice, prin urmare adevaratii intelectuali (principalii "consumatori", de fapt, in Romania pre si post'89) s-au scarbit repejor, ei fiind in continuare putin inclinati sa "adere".
-si mai ales, dar mai ales, romanul mediu evita presa deoarece nu vede in informare o solutie la problemele vietii cotidiene iar "politicul si socialul" ii accentueaza gustul de cenuse care i-a cotropit simtirile si papilele in mod cronic.

Sau poate ma insel...
Cronicare, cronicare... - de papadie67 la: 28/10/2003 04:40:07
(la: "Cronicarul parizian" o noua rubrica personala la Luneta)
peste vremuri, cine nu-ti va fi citit blogul originar te va considera un semi-anonim!
Gandesc c-a fost inteligentza cu premeditare asa ca intru-n joc:

Dutronc - Paris s' eveille.

...sau Ghidul Parisului pentru parizienii cu minim patru ani "de-acasa". Ce zici? Ce ziceti, citadini lutetzieni?
Patriotism - de Florin George la: 08/11/2003 03:12:17
(la: Romani in strainatate)
" Dar lasati macar stramosii
Ca sa doarma-n colb de cronici..."
Tot nu pot sa pricep de unde intrebarea asta obsedanta? Confunzi patriotismul cu altceva! Ai auzit pe cineva ca a plecat din tara pentru ca nu-i place Romania? Altele nu le plac celor ce pleaca (dupa cum nici noua, cei ramasi), asta nu inseamna ca nu suntem patrioti. Iarta-ma Alexandra, am mai incheiat un comentariu la un subiect de-al tau intr-un anume fel. Toate cele bune!
#3654 (raspuns la: #3625) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
In continuare. - de talusa la: 12/11/2003 05:08:50
(la: A existat holocaust in Romania?)
In continuarea mesajului lui "lifeform":

"Sã fiu bine înteles: nu am nimic împotriva maghiarilor, în general. Am avut si am cunostinte, chiar prieteni dintre aceia care au înteles cã apartin Poporului Român, cã Dumnezeu ne-a rînduit sã convietuim împreunã, în liniste si întelegere. Tot asa dupã cum americanul (ne place sã-l luãm drept etalon al democratiei) este mai întîi american, si apoi mexican, chinez ori mai stiu eu ce altã etnie. Am si voi avea opinii dure la adresa iredentismului maghiar, care cucereste, pas cu pas, cu o perseverentã diabolicã, sub oblãduirea Puterii (istoria va aprecia cîrdãsia prezentã), asa-zisele „drepturi“. Am tot asteptat vreo reactie oficialã la „propunerile Consiliului National (?! – n.a.) Secuiesc“ de constituire a „Tinutului Secuiesc“, aceasta fiind o actiune care lezeazã securitatea nationalã. Zadarnic! Desi n-au lipsit avertizãrile presei scrise. Iatã cîteva: „Proclamîndu-si «Patria-Mamã», Tökes & Co. au cerut autonomia teritorialã a Tinutului Secuiesc“, „La Universitatea de Varã a Ligii Pro-Europa, pledoarie pentru secuimea autonomã“ („Independent“, 2 iunie si 4 august a.c.), „Maghiarii promoveazã în lume «Transilvania, pãmînt unguresc»“, „Tökes & Co. lucreazã sitematizat: Radicalii si-au fãcut calendar pentru obtinerea autonomiei“, „Tökes pregãteste autoguvernarea maghiarilor“ („Curentul“, 25 februarie, 24 mai si 8 august a.c.), „Se reface Imperiul Austro-Ungar?“, „PSD a fãcut pe plac UDMR“ („Jurnalul national“, 2 si 24 septembrie a.c.), „Regionalizarea dezbãtutã la Universitatea de Varã «Transilvania»“ („Ziua“, 4 august a.c.), „Planuri de autonomie teritorialã pe cont propriu. Oamenii lui Tökes înfiinteazã consilii locale secuiesti în Harghita, Covasna si Mures“, „La Forumul de la Odorheiul Secuiesc, Laszlo Tökes a cerut autonomie teritorialã pentru maghiarii din România. S-a constituit Consiliul National al Maghiarilor din Ardeal“ („Curierul National“, 29 aprilie si 8 august a.c.), „Propunere la Universitatea de Varã de la Balvanyos: ceangãii vor fi rugati sã se mute în Covasna si Harghita“ („Realitatea Româneascã“), „Tökes îndeamnã la insurectie: «Este timpul sã ne luãm soarta în propriile mîini»“, „Cînd românii devin strãini la ei acasã: «Sîntem români, dar nu stim româneste». Un reportaj trist, realizat acolo unde maghiarizarea nu se opreste niciodatã“, „Un pericol public: radicalii maghiari. Amicii lui Laszlo Tökes si Marko Bela tin cu orice pret sã provoace tensiuni între români si unguri. Viceprimarul muresean Fodor Imre, recunoscut pentru atitudinea sa radicalã, a fost surprins lipind afise“ („Cronica Românã“, 2 iunie, 15 iulie si 10 octombrie a.c.). Si exemplele pot continua. Despre atitudini ostile românismului în însãsi agora supremã a tãrii, printre parlamentari: „Un deputat UDMR ponegreste tara în care trãieste. Raduly: «România e un stat hot!»“, „Deceptia Raduly: «România e un stat hot si doar maghiarii au onoare»“ („Jurnalul national“, 23 si 24 iulie a.c.), „Radicalii din UDMR cer autonomie si o politicã proprie: «Dezideratele maghiarimii se pot realiza doar prin presiuni externe»“ („Curierul National“, 28 iulie a.c.). Cine afirmã? Un deputat UDMR, Tibor T. Toro. A cui presiune? „Pretentia maghiarimii“ („Ziua“, 23 iulie a.c.), „Tensiune diplomaticã între Bucuresti si Budapesta: Ungaria vrea sã vãmuiascã negocierile României cu UE“ („Evenimentul zilei“, 23 iulie a.c.). Asadar, oficialitãtile tac. PSD, la fel. Cu toate cã „PSD Cluj condamnã actiunea extremistilor episcopului Laszlo Tökes“ („Cronica Românã“, 25/26 iulie a.c.), „Forumul de la Satu Mare nu rãmîne fãrã ecou: un deputat PSD (Valentin Iliescu – n.a.) cere sanctionarea lui Tökes“ („Cotidianul“, 4 iunie a.c.), „Adrian Cãsuneanu (presedintele PSD Covasna, deputat – n.a.): membrii Consiliului Maghiarilor trebuie deferiti Justitiei“ („Curentul National“, 9/10 august a.c.), „Efectele Protocolului UDMR-PSD: Românii din Harghita si Covasna discriminati etnic în propria tarã“ („Curentul“, 15 iulie a.c.), „Românii din Har-Cov se plîng lui Dorneanu cã sînt discriminati“ („National“, 14 iulie a.c.), „Senatul UBB cere Ministerului Educatiei sã-si asume responsabilitatea separãrii pe criterii etnice a facultãtilor. Protocolul PSD-UDMR, sursã de tensiuni la Babes-Bolyai“ („Cotidianul“, 1 septembrie a.c.). Cu exceptia PRM, tac si celelalte partide din Opozitie. Interviul cu Adrian Cioroianu („Cotidianul“, 3 noiembrie a.c.) este concludent: „PNL se pronuntã în mod clar si ferm (?! – n.a.) împotriva oricãror încercãri de regionalizare a României pe criterii etnice“, dar aflãm, în continuare, cã problematica ar fi trebuit „supusã unei ample dezbateri“, „o dezbatere realã, la nivel politic“. Ceva gen Caragiale: ori sã se revizuiascã, ori sã nu se revizuiascã. Duplicitarã pozitie pentru un partid ce se defineste national. Ce sã se discute? Cînd este vorba despre securitatea nationalã, despre caracterul national al Statului, nu încape loc pentru discutii. Îmi voi schimba pãrerea cînd voi afla de „regionalizare“ gen „Tinutul Secuiesc“ prin Franta, Germania, Spania, Italia sau chiar SUA. „Extremistii“ sînt altii, cei ce apãrã… românitatea. În afara legii se propune a fi scoasã, de cãtre o minte plecatã cu sorcova, o altã formatiune politicã. Iar un cotidian, ce are înscris cu verzale pe frontispiciu „ZIAR NATIONAL INDEPENDENT“ si cã „Nimeni nu este mai presus de lege“, titreazã: „Corul extremistilor pe o singurã voce: C.V. Tudor si Laszlo Tökes spun NU noii Constitutii“ („Adevãrul“, 15 octombrie a.c.). Ipocrizie! Asadar, ziare care se respectã au sesizat pericolul. Goethe afirma: „Adevãrul este ca o fãclie, dar una îngrozitoare: o privim mai tare clipind cînd trecem pe lîngã ea si ne e fricã sã nu ne aprindã“. Iredentismul maghiar este ca aceastã fãclie. Jocul cu focul este periculos. A-l preveni este datoria principalã a institutiilor abilitate constitutional. Argumente sînt destule. În numãrul viitor voi aduce spre informare publicã o lucrare mai putin cunoscutã, scrisã de un jurist si economist, mare consumator si producãtor de culturã, patriot autentic, vertical, fãrã compromisuri morale, care, obligat de regimul trecut sã-si gãseascã locul pe alte meleaguri, a monitorizat si consemnat, în eseuri politice, situatia din România: Grigore Nedei (pe numele real Adamescu – nota red. R.M.) „În numele adevãrului si dreptãtii Neamului Românesc: Iredentismul maghiarilor, boalã fãrã leac“.

#4012 (raspuns la: #3974) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Iar pe mine.... - de anita47 la: 18/11/2003 12:34:15
(la: A existat holocaust in Romania?)
....toate aceste chestii in numele celui de sus ma dezgusta!
Mai ales cand sunt promovate pentru a "face un conflict de nerezolvat".
Cred ca daca vom incepe sa dam citate si din Coran(din acelea militante),acest conflict nu va avea nici o data rezolvare.Spre marea satisfactie a anumitor interesanti de ambele parti!
Si poate,acelasi gen de interesanti existau si in timpul cand au fost scrise cele citate de tine!Mai stii?
In fond,multe din cele "sfinte"(in toate religiile) pot fi interpretate si ac niste "cronici alt timpului.
#4616 (raspuns la: #4612) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Singuratatea temporara e buna. - de Daniel Racovitan la: 02/12/2003 04:33:51
(la: singuratate)
Zici: "E singuratatea un test de viata?"

Eu red ca da. Vorbesc despre singuratatea temporara, cea care iti permite sa te apleci asupra tie insuti, sa iti evaluezi viata, sa ai o privire franca asupra a ce vrei de la tine. Singuratatea e temuta de multi tocmai fiindca te pune fata in fata cu tine insuti...

Singuratatea cronica insa, inceteaza a mai fi benefica, fiindca totusi omul a fost creat sa traiasca in comunitate...
#5780 (raspuns la: #5445) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
dr. Nechit Vinereanu (SUA) 16 - de SB_one la: 13/12/2003 14:11:36
(la: Codex Rohonczi)
dr. Nechit Vinereanu (SUA) 16 iulie, 2002


Tue, 16 Jul 2002 03:46:46 EDT

...In legatura su caracterele scrierii din Codex pot sa comunic urmatoarele: eu am studiat ceva sanscrita, chiar ceva ebraica, ceva limba greaca,slava veche si ma descurc in astfel de semne si caractere nelatine. Parerea mea este ca acest Codex Rohonczy foloseste si unele semne care se aseamana cu caracterele scrierii in care a fost scrisa Biblia.Se spune ca aceste caractere sunt luate din scrierea feniciana.

In scrierea ebraica, vocalele sunt puse nu alaturea de consoane,ci
sub consoane sau deasupra consoanelor,cum punem noi,de exemplu,caciula
lui a sau i, sau sedila sub t,ca sa-l facem ts,sau sub s , ca sa-l facem sa se
pronunte ca in conjunctia si, sau ca in substantivul scoala. Textul Rohonczi
foloseste astfel de smne "diacritice",.daca le-am putea numi asa, pentru a
indica silabele.

La randul meu,eu am putut singur descifra aceasta scriere si am observat
ca Doamna Enachiuc in mod aproximativ corect a transcris caracterele origi-
nale ale textului in caractere latine, ceea ce este un mare merit al Doamnei
Enachiuc. Eu de asemenea ma descurc in a citi in vreo 15 limbi straine,
printre care rusa, polona, slava veche, maghiara, germana, franceza, engleza,
latina, greaca veche, italiana, spaniola, si am constatat ca nu am
gasit aproape deloc cuvinte care macar sa semene pe departe cu vreuna
dintre limbile citate mai sus. Consider, deci, ca limba in care a fost scris Codex Rohonczy este o limba foarte deosebita de limbile europene.

Ma indoiesc ca textul acestui Codex ar fi o insirare fantezista de grupuri de
sunete, fara nici un inteles, asezate sub forma de cuvinte. Se pare ca
acele grupe de caractere sunt cuvinte reale dintr'o limba necunoscuta, greu
accesibila cunostintelor noastre, a celor educati in cultura europeana.

In legatura cu arhitectura bisericilor desenate in miniaturi, cred ca
interpretarea Dv. este cat se poate de aproape de adevar. Mai trebuie sa
tinem seama ca religia lui Zamolxis, cat si alte religii precrestine au dainuit
pana prin secolele XV si XVI. Lituanienii, mi se pare, au inceput sa se
crestineze prin secolul XV, iar in actuala Cehie sau Slovacie, care in secolul
XV apartinea de Imperiul Habsburgic, niste romani de acolo au fost condamnati la galere pe viata de autoritatile austriace pentru ca se inchinau inca lui Zamolxis! Se gasesc documente istorice in legatura cu aceasta intamplare.

Deci este de inteles ca aceste miniaturi contin foarte multe simboluri ale
unei religii precrestine. Ramane de vazut cat de corect am inteles noi si
daca aceste miniaturi contin si simboluri crestine. Parerea mea este ca
miniaturile acestea contin foarte putine, sau deloc, simboluri crestine. Este
chiar posibil ca unele simboluri religioase precrestine sa semene cu cele
crestine si sa ne induca in confuzie.

Avand la indemana acest pretios document, in care caracterele
originale ale textului sunt fotografiate cat se poate de clar, oamenii
de stiinta din zilele noastre, atat romani cat si cei apartinand popoarelor
care locuiesc in jurul nostru, vor avea un bun prilej sa afle in ce limba a
a fost scris acest tezaur inestimabil, care intr'adevar nu este nici
cronica, nici vreo istorie, ci poate fi vreun poem sau vreo carte de cult
al unei religii precrestine.

Eu consider ca transcrierea caracterelor Codexului in caractere latine este aproximativ corecta, dar traducerea se pare ca este departe de a fi reala si dupa textul original. Pentru a intelege sensul cuvintelor acestei limbi, cred ca imaginile, simbolurile si catacterele de pe miniaturi ne pot fi de mare folos. Aici este punctul de la care putem incepe sa intelegem misterioasa limba in care a fost scris Codex Rohonczy.

http://www.dr-savescu.com/codex/
#6518 (raspuns la: #6482) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
C.S.Lewis... Ai citit "Mere c - de Daniel Racovitan la: 16/12/2003 02:54:31
(la: Carti ce ne-au marcat existenta)
C.S.Lewis... Ai citit "Mere christianity"?
As vrea sa citesc "Narnia Chronicles" am auzit ca e faina.
#6650 (raspuns la: #5945) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moart - de SB_one la: 26/12/2003 14:29:12
(la: Ceausescu asasinat de cetateanul Iliescu si gasca lui)
...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7271 (raspuns la: #7268) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
helmut newton - de Dinu Lazar la: 27/01/2004 09:55:22
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Pentru ca marele fotograf nu facea sex oral in momentul accidentului, pentru ca nu a lovit cu farul drept o farfurie zburatoare sau pentru ca nu a facut decit fotografii bune, si asta poate oricine azi, cum se si vede in presa romana, nu a existat nici o mentiune despre el nicaieri pe prima pagina in Bucuresti.
La rubrica de diverse, ici, colo, cite un ziar a mai spus in doua cuvinte ca a murit un mare fotograf care a facut multe fotografii de nuduri, si cam atit.
Din pacate, presa romaneasca duce mare lipsa de cronicari de arta - asa ceva nu prea gasesti, atit ziarele cit chiar si presa culturala (!) sufera la acest capitol, ; si unde citesti o cronica de expozitie, afli ca sandvisurile au fost ochei si sampania cam rece, nu ce tablouri s-au vazut. Siturile de fotografie efoto.ro si fotomagazin.ro au inserat citeva cuvinte, macar asa se mai drege busuiocul; altfel, nimeni nu a aflat cine a fost HN, ce a facut el, ce a fost bine si ce a fost rau, daca a fost ceva rau. Viatza merge inainte si mai important e un viscol, pe urma faptul ca a trecut viscolul, pe urma ca a inverzit shtevia, si tot asa.
Ori fara marile exemple, fara idoli, vai de discipoli... care este.
#8506 (raspuns la: #8495) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
raspuns - de Adrian M. la: 11/02/2004 04:13:25
(la: Stefan cel Mare si... Sfant)
de acord - partial - cu analogia; sunt foarte multe aspecte subtile si sensibile de analizat si de comentat; in ceea ce priveste "singele nevinovat" cronicarul a preluat legende; in cazul in care ar fi trait in acea perioada, deci contemporan episoadelor mentionate in cronici, as fi fost de acord cu el in cazul in care se afla printre cei......, deci printre cei care erau nedreptatiti de aplicarea legii (exista un codice de legi si atunci, exista un BUN SIMT al celui care aplica regulile judecatii - a se vedea Solomon care nu avea un 'minister al justitiei' si care judeca dupa ceea ce-i dicta sufletul !!!!).
#9413 (raspuns la: #8017) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Asa cum spune Dantimis furtul - de Nico la: 15/02/2004 06:27:26
(la: Poporul roman si furtul.)
Asa cum spune Dantimis furtul mege mana in mana cu saracia. Poate ca a spune ca romanii sunt caracterizati de hotie este cam mult dar din pacate e ceva ce oricine poate vedea Crisa! Cred ca anii de comunism au transformat poporul roman intr-un mod unic! Hotia a deventit o boala cronica si din pacate nu s-a gasit inca un remediu eficient ( medicii sunt si ei atinsi de boala). Sa recunosti asta nu inseamna ponegrire dupa cum sa spui despre cineva ca este bolnav de cancer si are nevoie de dratament nu inseamna a acuza persoana respectiva.
Cat despre alte meleaguri bineinteles ca si pe acolo se fura. Dar e o diferenta: POTI SA-TI ALEDI UNDE SI CU CINE TRAIESI! ESTE SCUMP DAR FACE! De 6 ani de cand am emigrat in USA locuiesc in acelasi loc si sunt pe deplin multumit. Criminalitatea este aproape 1% si se resuma de cele mai multe ori la "imprumutatul" de biciclete si apoi abandonarea lor (adolescentii si copii se amuza!) sau ceva violenta domestica. Nu betivi pe strada, nu scandaluri in public iar masinile mele ca dealtfel usa de la intrarea in casa, stau neincuiate. Pentru asta platesc si asta am pentru mine si familia mea. In Romania nu am putut sa gasesc un astfel de loc!
Sunt de acord insa ca hotia nu este cel mai bun subiect de discutie si ca nu asta trebuie subliniat cand vorbim de tara si poporul nostru. Este usor de criticat, mai greu este sa gasesti o solutie! De asta cred ca sunt tot mai putini scriitori si poeti: toati vor sa fie critici!
Sa auzim de bine
#9647 (raspuns la: #9567) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ygrec si Daniel - de core la: 20/02/2004 10:14:22
(la: Cum sunt crescuti copiii de unele mame romance)
"Mamele crizate de prostiile copilasilor, de intrebarile acestora, isi uita menirea. Copilul nu este un alt membru al familiei si atat. Copilul este Dragostea, Grija, Rabdarea..."

Ygrec, se vede ca nu ai copii si nu o spun cu rautate. e frumos ce spui, dar e departe de realitate. imediat dupa nastere, femeia sufera de depresie post-natala, daca a trecut printr-o cezariana este imobilizata la pat, alaptatul o seaca de vlaga, in caz ca alapteaza unul-doi ani, are carente de vitamine care ii dau anemie si pot duce la tulburari cronice, ramane cu kilograme muuulte dupa sarcina care nu dispar automat, caci organismul are nevoie de 1-2 ani sa isi revina la echilibrul hormonal normal, daca se mai afla si la prima nastere, deci fara experienta, are niste frici ingrozitoare de esec in meseria de mama, este iritabila pentru ca asa ii dicteaza transformarile organismului...asa ca, te-as parafraza: MAMA nu este doar un membru al familiei si atat, iar tatal ar trebui sa stie toate lucrurile astea care i se intampla unei femei cand devine mama si sa fie extrem de responsabil, sa nu se eschiveze, sa fie inarmat cu Dragoste, Grija si Rabdare. faptul ca aproape toti vorbiti exclusiv de cum trebuie sa fie o mama, ignorand rolul tatalui, imi confirma spusele initiale: faptul ca mama romanca este asa cum este cateodata i se "datoreaza" tatalui in buna masura.

Daniel, pasajul ala este auto-ironic, scris premeditat cu umor, scos iarasi din context. Crede-ma, as fi ultima persoana din lume sa iau apararea celor care isi bat copiii, ti-as putea da si eu linkuri cu discutii pe tema asta in care am combatut la greu. Haide sa nu mai vorbim de siteul respectiv, ca nu asta e problema, parca mutasem discutia spre ce se intampla acasa...
#10154 (raspuns la: #10130) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
somer - de SolidEdge la: 22/02/2004 04:43:42
(la: Romani in strainatate)
Pt afi somer in vest trebuie nu-i asa sa ai mai intii un servici...ti-a povestit prietenul cit timp i-a luat sa aiba un servici?sigur sint alte ajutoare care in euro par enorme relatate la Romania la care poate s-a referit el.Situatia cu locurile de munca este extrem de critica in toata Europa.Din pacate in imaginatia unora se intipla cam asa:omul se vede in Romania de fapt dar cu buzunarul plin de euro...realitatea este mult mult mai complexa.A fi somer aici inseamna a fi desfiintat ca om ..nu existi...
dar fiind acolo in Romania nu poti efectiv sa-ti dai seama ce inseamna a nu exista.somajul temporar sigur este oarecum acceptat dar nu uita ca sint milione de someri cronici in EU..peste care trebuie sa treci pt a reusi.

Pentru amai vorbi de emigrant si somer.Nu uita ca aici nu exista mentalitatea ca te tine statul pe ajutor ...aici fiecare se uita la tine si iti spune :EU te tin pe ajutor!(figurativ vorbind).

Nu vreu sa moralizez dar nu-i asa prea usor se vehiculeaza aceasta sigtagma in Romania fara de fapt a se stii despre ce e vorba..

Cu prietenie

SolidEdge
#10262 (raspuns la: #7016) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Azi noapte intr-un moment de - de gabriel.serbescu la: 27/02/2004 14:00:24
(la: Neocrestinii)
Azi noapte intr-un moment de smerenie am vorbit cu Dumnezeu. Asa... cam vreo jumatate de ora. I-am spus la inceput ca sunt roman, a stat o clipa si mi-a marturisit ca habar nu are pe unde vine asta. I-am spus ca e ok, e pe undeva prin Balcani, si ca in principiu e o tara destul de controversata. Discutia a continuat fada si lipsita de orice substrat ca si comentarile voastre si textul meu.

Schitroc spre exemplu speculeza o greseala de exprimare ca sa ma intrebe de pe ce planeta vin. Ceea ce vroiam sa spun, dar nu am spus, si-mi asum greseala, e ca o Asociatie Romana nu are absolut nici un drept sa faca discriminari pe baza religioasa. Nu vorbesc de Asociatia Adventistilor, sambatarilor sau ¨pocaitilor¨ romani. Ci de una romaneasca. Sau asa autointitulata. In afara faptului ca nu sunt dispusi sa-ti ofere nici macar un minim de interes, te invita la Biserica.

Intr-o alta ordine de idei incepe sa se conturez o noua discutie, respectiv una definitorie conceptului de crestin. Ce sunt, cum sunt, gradul lor de distilare, de purete etc. Din pacate amandoua termina intr-un unanim roaga-te, de parca a emite o opinie cu privire la o secta sau alta, la un mod mai mult sau mai putin critic, ar fi exact biletul meu spre Iad.
E foarte buna definita lumea asta ca final mistic, si e evident ca evanghelic vorbind, sa vorbesti despre Isus, intr-o jalnica oda cu nori grei, din care mai lipsesc poate pasarelele lui Eminescu, nu interzice nici macar un percept biblic, nici unul. Insa ori eu nu reusesc sa scap de un ermetism de nevoie (nu am intodeauna timp sa scriu asa cum as vrea sa o fac), si atunci condeiul meu scartaie, ori din amalgamul asta frazeistic fiecare intelege ce vrea.

Si la final vine ampop, care intr-o scurta cronica revizuieste starea de fapte a Romaniei (totul e adevarat?), juxtapunand textul chinuit de mine intr-un final a la Pavel Coruti.

Eu cred ca doar tampitii nu pot avea un fior mistic, cat de mic, fie el om de stiinta, fie Lena.
Incerc insa sa disting foarte bine intre ceea ce este credinta, intima si intransferabila, exact cum e ea definita in Biblie, adica ca se cladeste in taina sufletului; si o secta care in general unicul ei scop e sa ma faca sa merg la un loc de cult , unde lui Isus i se taie parul, e barberit, tranfigurarea crestina ii dispare intr-un zambet middle-class, iar crucea e inlocuita miraculos printr-un stalp, un stalp minimalist si frivol, pentru ca in asertiunea neocrestinilor astora ¨nu exista nici o dovada ca Isus ar fi fost rastignit pe o cruce¨.
Astfel, cu doar doua palme impreunate pe fatada unei biserici, si cateva noi simboluri iconoclastice, se naste subit o religie noua, am inteles ca de origine americana. Cam de pe la inceputul secolului XX incoace, si probabil dintr-o independentizare totala fata de Europa, adica atat in plan de liderat politic, cat si social, militar si religios. Tot de pe atunci, o noua biserica, presioneaza prin orice mijloc castigarea de noi adepti. Eu am odata la saptamana in cutia postala un astfel de anunt, prin care mi se explica ca ei au secretul vietii, sau ca sa parafrazez un film, ei stiu care e secretul trompetei.

Mie mi se pare definitoriu ca omul crede, plasmuieste, viseaze, transpune, asta e spiritualul din noi. In timp ce adorau, probabil ca cea mai mare parte dintre sentimente avute, oamenii le-au transformat in arta pura si sublima. Ceea ce acum Unesco numara ca patrimoniu universal este in mare parte adoratie religioasa la modul nealterat.
Si nu ma refer doar la crestini, ci la tot ce e fenomen religios. Acum Daniel, partea de propaganda artistica neocrestina reduce tot ceea ce e arta religioasa la gluma, la gag. Sincer, nu inteleg cum un om care etaleaza cultura, ca tine, sa intrebe care e raul evanghelic in ¨Isus si norii negri.¨ E hidosul e kitchul. Sau poate ca nivelul tau de toleranta il depaseste cu mult pe al meu, nu stiu, sincer te-as admira pentru asta.

In mica mea intelegere pricep religia, credinta generata de ea, ca pe o interpretare certa a imediatului cotidian, e mai mult, ¨daca si-ar respecta conditia sa umana, omul nu ar mai trai decat in glorie sau in asceza¨M.Eliade.In istorie maestrii incecau sa predice controlarea dorintei, carnale sau materiale, acum ti sa propovaduieste, in conceptia neocrestina sa muncesti, chiar mai mult decat in epoca feudala, sau chiar in cea protestanta. Si nu ar fi surprinzator sa se fi inspirat chiar de la protestanti, in modul de a percepe lumea. (Pentru cei nefamiliarizati, una dintre discutiile cu privire la imbogatirea sau saracia unor societati, atinge exact influenta religiilor. Saracia musulmana este explicabila de spiritualitatea fanatica a credinciosilor. O alta evidenta e nevoia de individualizare si de autodepasire protestanta. Dar ar fii alta discutie)
Ma repet, dar o religie insemna,de pe vremuri, un scut, iar finalul oricarui dreptcredincios era asceza sau intr-u gloria lui Dumnezeu. In teorie... deci vorbesc la modul general, va rog nu ma rastalmaciti. La noecrestini in schimb nu. Sistemele de valori nu mai sunt aceleasi, ba dimpotriva.
Acum, eu intr-un fel deplang pragmatismul occidental, dar si inteleg foarte bine de ce acest ateism valoric, il gasesc uneori foarte justificat; totusi mi se pare o deturnare totala a sentimentului religios ce inca rezida in noi, directionarea lui in niste directii adventiste, baptiste sau penticostale.

Iar ca sa inchei, sincer, fiecare predica ceea ce simte, o facem de la un nivel personal, la unul de grup, iar ¨pocaiti¨au un drept stipulat legal la asta. Insa nu mi se pare corect ca ei sa ma bombardeze la modul publicitar vorbind cu tot felul invitatii la revelatii, in cadrul privat al comunitatii lor, slujindu-se de tot felul de tertipuri persuasive, negandu-mi retoric si de o oratorie de agenti comercial niste valori tot atat de universale ca bunul simt, iar eu sa tac fara sa-mi exprim frustrarea. Ba mai mult sa-mi arate, de o comapasiune aroganta, sa-ma forteze psihologic ca ei au descoperit secretului trompetei asteia de care va vorbeam si mai inainte. Si nici nu cred ca in fata depersonalizarii umane actuale, pentru ca ampop, aceasta depersonalizare e certa, la fel ca si ecologia, ca si ¨consumerismul¨, mai lipseau sa vina neocrestinii si sa redefineasca pe ¨homo religiosus¨ la modul atat de global incat iar ajungem la depersonalizare. In fine. Nu mai insist. Toate cele bune.
de ce nu plec? - de (anonim) la: 09/03/2004 00:37:14
(la: De ce ai decis sa nu emigrezi?)
poate din comoditate, poate pentru faptul ca nu mi se mai interzice sa plec ...
Cred ca suma compromisurilor este egala, atit pentru cei care stau, dar mai ales pentru cei care pleaca.
De cite ori am fost plecata, la un moment dat de-abia asteptam sa ma intorc "acasa", chiar daca strazile sint murdare si pline de gropi, chiar daca oamenii sint rai si indiferenti. De cite ori m-am intilnit cu romani peste hotarele Romaniei, s-a discutat doar despre Romania (despre eforturile lor sa prinda prin satelit un post romanesc de televiziune, despre informatiile lor, la zi, despre politica si scandalurile din Romania). De cite ori vorbesc cu cei din generatia mea care au ales sa traiasca in strainatate, vorbim mai ales despre romani si ce a ramas "acasa", oricit as incerca eu sa aflu despre natura, cultura sau modul de viata din tara respectiva.
Oare de ce? Daca avantajele oferite de nivelul superior de civilizatie si de cistigurile obtinute sint cele care motiveaza plecarea, oare de unde apar nostalgia si inadecvarea la noua viata?
Totul depinde de noi - de fiecare si de ce vrem. Eu nu vreau sa plec (decit temporar, pentru a vedea si a cunoaste cit mai multe locuri si cit mai multi oamnei). Nu vreau sa plec dintr-un oarecare simt al datoriei pentru parintii mei, nu vreau sa plec pentru ca imi place sa cred ca ceea ce fac eu foloseste cuiva (chiar daca doar mie), nu vreau sa plec pentru ca imi conserv energia de care dispun ca sa ma simt bine tot timpul - obiectivele mele nu sint sa devin bogata si sa le arat celorlalti ce tare sint, nici sa demonstrez ceva cuiva. Vreau sa ma simt bine, si am vazut, pe propria mea piele, ca aici ma simt mai bine decit in alte parti. Nu inseamna ca nu vad si nu simt rautatea, minciuna, dezinteresul si alte defecte cronice ale majoritatii romanilor, chiar inconstiente sau gratuite. Dar oamenii sint diferiti. Cum am mai aborda aceasta discutie, daca am fi toti plecati?
["Nu vreau sa plec dintr-un o - de SB_one la: 09/03/2004 14:50:05
(la: De ce ai decis sa nu emigrezi?)
["Nu vreau sa plec dintr-un oarecare simt al datoriei pentru parintii mei, nu vreau sa plec pentru ca imi place sa cred ca ceea ce fac eu foloseste cuiva (chiar daca doar mie), nu vreau sa plec pentru ca imi conserv energia de care dispun ca sa ma simt bine tot timpul - obiectivele mele nu sint sa devin bogata si sa le arat celorlalti ce tare sint, nici sa demonstrez ceva cuiva. Vreau sa ma simt bine, si am vazut, pe propria mea piele, ca aici ma simt mai bine decit in alte parti. Nu inseamna ca nu vad si nu simt rautatea, minciuna, dezinteresul si alte defecte cronice ale majoritatii romanilor, chiar inconstiente sau gratuite. Dar oamenii sint diferiti. Cum am mai aborda aceasta discutie, daca am fi toti plecati?"]

...fata mea, RESPECT!


SB
................................................................
it's nice to be important, but it's more important to be nice !
#11704 (raspuns la: #11665) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ptr Dan Ghiocel/11988 - de Tombola la: 14/03/2004 12:03:14
(la: Armata, o necesitate sau un semnal de alarma?)
Este o diferenta sa fi tratat ca un gunoi sau sa-ti servesti tara intr-o armata care-si trateaza recrutii corect.
Inceraca tu sa vezi conditiile armatei americane si dupa aia sa vii si sa ne vorbesti noua astora care am servit Romania in zdrente,infometati unii din noi murind degeaba in timp de pace desi nu a fost necesar si se putea sa fie altfel ,nu numai pentru fiii de stabi care serveau in Bucuresti mai mult pe acasa in conditii diferite.
Am servit patria si am salvat vieti si asta imi da dreptul sa va povestesc despre mizeria si murdaria prin care am trecut in stagiul militar.Ba am mai strins si recolta de griu din Fetesti fiindca taranii erau prea puturosi. Iar hepatita cronica cu care am iesit si care m-a afectat pe viata imi da si ea dreptul sa vorbesc.
Si am fost si la inundatiile din Bihor din primavara lui 1974 am mai salvat si citeva porcine ale unor tarani care daca le cereai un pahar cu apa te luau la injuraturi.

"O armata marsaluieste bine pe stomacuri pline"

Si mai vroiam sa-i batem pe americani

P.S. Chestia cu bromura era "legenda ".Am lucrat la dezinfectare ,la curatatul cartofilor,la servitul la mese, etc.. plus ca la bucatarie aveam prieteni bucatari in toate turele si am facut si serviciul de noapte cu ei si am ajutat la prepararea micului dejun ; ceai cu pine neagra cu marmelada.
Nu s-a pus nimic in ceai niciodata cit am fost eu acolo.

Cu Stima
Andre Morariu
#12021 (raspuns la: #11988) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...