cu alai de frunze moarte

multzam fain de sfaturi, le-am cam facut un pic pe toate,
preferatele mele:
baie calda in care pun 1 Kg de sare groasa de mare, iodata
si stau in cada pana se raceste apa
ceai fierbinte cu cardamom fiert inauntru si cu miere de stup
de fleurs de rosmarin sau lavanda
Karkadé (asta-i egiptian) ceai din petate de hibiscus rosu)..

insa incep sa fiu mai bine... febra a scazut cu antibioticele
chiar am luat pe mine 2 pantaloni si 3 pulovere si m-am dus
sa fac focul afara... frunze moarte si rejeturi de la taiat
vitza de vie,
parca a fost 2-3 grade mai caldutz azi..

iar ieri m-am consolat cu o prajitura cu prune,
retzeta care v-am dat-o
dar am scos prunele (bistritze) din sirop, conserve
facute de mine....
si am mancat-o pe toata ieri....

Servus Jimmy, vara vesnica zici ? Sunt cam 9 luni de caldura, adevarat.
Aici nu-i iarna, dar 3 luni pe an este ca un fel de toamna cu ploi torentiale. :((
Mi-e imi place o toamna frumoasa cu..."a ruginit frunza din vii...", frunze moarte, culori pastel , temperaturi moderate etc. Intre timp am vazut la TVR International ca saptamana asta tot ploua in Romania.
=================
"- Dubito ergo cogito"
"- Cogito ergo sum"
Descartes

Si te-ai prins?
Deocamdata eu stau cu bratele incrucisate si-l astept pe Rsi sa-i propun un schimb de colectii..!!..:))

Rsi,ce zici?Colectia mea de "frunze moarte" contra colectia ta din tinerete....:)Si-ti dau si grebla:)

in cafenea intra Dansatoarea imbracata cu fuste multe si colorate. acordurile chitarii se intensifica acompaniate de ritmul palmelor, capatind treptat dimensiune de furie, strigat, protest. din sufletul chitaristului razbeste totusi umilinta. dansatoarea isi tine portul mindru in timp ce picioarele se pierd in agitatia sacadata cu care lovesc podeaua. din cind in cind inclina capul intr-o parte, incununat de bratele lungi si subtiri, privirea indreptata cind in jos cind si-o ridica spre spectatorii care bat palmele din ce in ce mai excitati. patrunde adinc acolo unde atinge. spectatorii tin ritmul din ce in ce mai infocat, atmosfera se incinge, amenintatoare. bratele Dansatoarei, blinde si bine proportionate, cind se inalta in delir cind cad abandonate in timp ce Chitaristul alterneaza intre rivalitate si supunere la picioarele unei zeite.

“Olé!”

… si deodata Dansatoarea pare cuprinsa de nebunie convulsiva, isi arunca parul ca marea involburata ce ii acopera obrajii congestionati. privirea arde de infinita furie, podeaua sufera sub loviturile picioarelor necontrolate. ritmul sacadat devine un strigat continuu in timp ce toti sint cuprinsi de o emotie incontrolabila, in asteptarea unui orgasm imanent care sa-i elibereze. toti bat palmele uitind sa respire, ea este flacara...

...vantul ii sufla ziarul de care uitase in mainile sale. amintiri din alte timpuri il dusera departe. parea ca uitase de visul sau… o uitare impusa! cursul vietii il dusese pe alte carari. sa inveti sa uiti este intelepciune. anuntul din ziarul de astazi il simtea ca un flash venit dintr-o alta viata. ca un fulger ce s-a gandit sa-l trezeasca din amortiri. o promisiune facuta siesi, nu-i putin lucru.
statea pe trotuarul acela, inmarmurit. figura lui gri se pierdea in multimea trecatorilor. oamenii treceau pe langa el… le auzea pasii grabiti ca un fosnet de frunze moarte. incerca sa inteleaga ce simte. daca l-ai fi privit o secunda, ai fi crezut ca este un atlet ce tocmai a incetat o cursa lunga si obositoare, a trecut linia de sosire, dar continua sa isi dramuiasca energia, din obisnuinta. isi asculta gandurile…

bunicul lui, taran cu ceva avere si mai citit un pic avea o mare placere cand mergea la Bucuresti cu diverse treburi. asta se intampla de cateva ori pe an. întotdeauna se imbraca in "haine nemtesti" elegant şi ferchezuit de doar mainele batatorite de plug il tradau. dupa ce-si termina treburile musai mergea pe Lahovari unde era un birtulet tare intim si placut "LA profir", unde consuma o cinzeaca de mastica, o friptura garnisita cu cartofi prajiti si doi mici si o salata nemteasca. se cinstea cu o sticla de Fancusa de Dragasani. atunci uita de toate treburile si necazurile si se simtea "boier" cum ii placea sa spuna. toate astea pana intr-o zi cand a descoperit cine-i patronul birtului si cand cu obida a hotarat sa nu-i mai calce pragul.
in urbea lor prin anii 30, din secolul trecut, in fiecare zi de sambata si duminica in Piata mare cersea unul Dinu, poreclit pe drept Milogu. avea un anume fel de a cersi si toti il simpazizau si nu era trecator să nu-i puna un bănut in palma intinsa, curata, nu ca a altor cersatori mizerabili si zdrenturosi, in care pastra era mereu o moneda. omul cersea dar cu o anumita demnitate:
"Di dai vere si matale,/ceva parale,/ca-i ziua matale, /ca sa traiesc si eu,/dati-ar Dumnezeu mii si milioane in buzunar.."; de aceia ii se mai spunea si "poietul" iar multi sustineau ca ar fi de vita nobila, scapatat.
intr-una din zilele de vizita la Bucureşti, ca deobicei a mers la birt"la Profir". era plin ochi. chelnerii, care-i luase seama ca era un client cu dare de mana, de cum l-au vazut au facut pe dracu-n patru si i-au asezat intr-un colt o masuta nu mai mare decat o batista, probabil un piedesta de flori si i-au adus ceea ce stiau ca are obiceiul fara sa apuce sa dea comanda. Vazand atata clientela a intrebat ce se intampla. "Patronul sarbatoreste zece ani de cand a cumparat birtul si si-a invitat prietenii la sarbatoare. asa ca, nene Ghiorghita, azi consumatia e pe gratis." "si ciene-i patronul?" "rabdare că o sa apara imediat."

… o pisica tarcata ii trecu printre picioare si-l trezi din amintirile ce i se perindau prin fata ochilor. oare de cat timp statuse acolo ca o statuie? isi lua inima in dinti si trecu pragul cafenelei ce era de vanzare.

un miros de inchis il izbi de la primul pas. cu o prima privire isi forma o imagine de ansamblu: mesele din lemn lacuit, cu picioare labartate si colturile roase erau asezate in dezordine pe cimentul cu mozaic. scaunele parca iti vorbeau. servete cu patratele adaposteau frimituri ori pete de grasime. o tejghea cu pretentie de bar trona in fundul incaperii. In spatele ei un individ intre doua varste, buhait de la atata bautura, cu parul slinos si manecile suflecate, il intreaba nedumerit: ” pe cine cauti matale?”. ii intoarce intrebarea cu un zambet si-i spune cu tonul cel mai politicos posibil ”am venit dupa anuntul din ziar. e de vanzare locul acesta, asa-i?” . in timp ce-l asteapta pe domnul din spatele tejghelei sa raspunda, se gandeste la discrepanta dintre cafeneaua amintirilor lui si aceasta. fusese in multe cafenele de-a lungul vietii. constient sau nu, cauta sa gaseasca o alta care sa-i umple golul lasat de ziua aceea in care cafeneaua lui fuse demolata...

___________________________________________________
daca n-ai sa mai fii tu, am sa fiu si eu un om obisnuit...

va trimit aici ce s-a scris pana acum, intr-un intreg, si va las mai departe sa continuati voi...

--------------------------------------------------
titlul: cafeneaua punct com

locatie: bucurestii anilor 40 pentru inceput. si cel al anilor 90 apoi.


introducere: un pusti la vreo 14 ani vinde ziare, ca sa-si faca bani de buzunar. e iarna, i-e frig, ar vrea sa se adaposteasca... intra intr-o cafenea, sa se incalzeasca, sub pretextul ca vinde ziare. admira in taina viata de acolo. isi face un vis, o promisiune ...cand voi fi mare, voi fi patronul unei astfel de cafenele

**
cu el citind titlurile ziarului ce-l vinde, ascuns intr-un colt al cafenelei , se face trecerea timpului si iata acelasi ziar, dupa 50 de ani, titlul pe pagina de anunturi local de vanzare, cafenea retrasa, vad bun, vand convenabil. un barbat trecut de prima tinerete incercuie anuntul. impatureste ziarul. se ridica si porneste spre locatia cu pricina

***
... ajuns pe calea plevnei, vede cladirea alb-cenusie, cu peretii scorojiti de la distanta. era o casa, care precis a apartinut candva unei familii de mici burghezi, mai mult lata decat inalta. usa din lemn masiv, cu geamuri murdare si mult prea prafuita, era intredeschisa. parca il invita sa-i treaca pragul. scoase ziarul din buzunar, il despaturi si citii din nou anuntul... da, aceasta era locatia! brusc sunetul masinilor si vorbele oamenilor din jur se transforma in rasete senzuale de femei frumoase si clinchete de portelanuri ciocnite in graba.

***

poarta niste pantaloni gri de stofa de lana, putin prea scurti - cat sa-l rusineze cand il priveste o fata - . camasa cu frunzulite verzi ii e putin roasa la guler. de la atata spalat. puloverul verde cu gri i-l tricotase tanti margareta iarna trecuta din resturile adunate de pe la cucoane. haina de iarna, nu era decat un pardesiu ce-l mostenise de la frate-su mai mare. caciula nu purta niciodata. intra in cafeneaua pina de lume, pentru a cata oara? o considera cartierul lui general. traseul ce-i era destinat pentru impartirea ziarelor, trecea negresit prin fata ei. si in fiecare zi aproape intra sa-si salute oaspetii. de cate ori nu-i urmarise de la distanta, in timp ce-si beau cafeaua, ceaiul sau brandy-ul? femei cu frizuri buclate si parul lucios, cordelute subtirele, margele care sticleau in lumina difuza a cafenelei, barbati eleganti care fumau si discutau aprins - cunostea toti clientii fideli, le stia obiceiurile si gusturile, toaletele si felul in care zambeau sau salutau. privirea ii pica la masa dinspre centru... o dama blonda si decoltata cu pielea aurie si ochii viorii, cu rochie neagra si manusi negre pana la cot bea sampanie si rade cam teatral catre un barbat foarte bine, cu obraji roz si frac impecabil. incearca sa-l prinda in mreje. langa ea, o cucoana in varsta da nota respectabila tabloului. le zambeste pe ascuns. ar fi vrut sa se duca la masa lor, sa-i sarute mainile inmanusate frumoase doamne, privind-o in ochi... roseste, numai la gandul ca el, un baietzandru de altfel, ar fi atat de indraznet; ...este la ''varsta ingrata'' si o simpla privire ascunsa ii este de ajuns pentru un vis efemer de-o noapte...
la o alta masa sunt trei persoane: o doamna planturoasa imbracata intr-o rochie aurie cam de 45 de ani...rochia este intinsa bine peste corsetul strans pe trup...pe cap are o toca neagra cu voaleta ridicata si in maini are manusi negre incheiate cu nasturei mici...soarbe dintr-un pahar un cocktail rozaliu cu o visina mare zacand la fund...soarbe cu ochii-nchisi si tine paharul cu amandoua mainile...in stanga ei este un domn cam de aceeasi varsta, jovial, cu o dantura impecabila de care e constient...bea un martini rosu, sec si povesteste doamnei cum a fost la cursele de cai...este imbracat cu un costum de culoarea castanei si pe masa, langa scrumiera si-a asezat melonul de culoarea cafelei cu lapte...
in dreapta doamnei este un barbat foarte tanar, aproape adolescent...este blond si bea plictisit dintr-o halba de bere...e prima data cand a intrat in cafenea si cerceteaza tacut gravurile de pe pereti...s-ar putea sa fie fiul doamnei...se gandeste sa cumpere un ziar, nu-i bagat in seama si se agata optimist de vraful de jurnale care miros a tus proaspat...

in cafenea intra Dansatoarea imbracata cu fuste multe si colorate. acordurile chitarii se intensifica acompaniate de ritmul palmelor, capatind treptat dimensiune de furie, strigat, protest. din sufletul chitaristului razbeste totusi umilinta. dansatoarea isi tine portul mindru in timp ce picioarele se pierd in agitatia sacadata cu care lovesc podeaua. din cind in cind inclina capul intr-o parte, incununat de bratele lungi si subtiri, privirea indreptata cind in jos cind si-o ridica spre spectatorii care bat palmele din ce in ce mai excitati. patrunde adinc acolo unde atinge. spectatorii tin ritmul din ce in ce mai infocat, atmosfera se incinge, amenintatoare. bratele Dansatoarei, blinde si bine proportionate, cind se inalta in delir cind cad abandonate in timp ce Chitaristul alterneaza intre rivalitate si supunere la picioarele unei zeite.

“Olé!”

… si deodata Dansatoarea pare cuprinsa de nebunie convulsiva, isi arunca parul ca marea involburata ce ii acopera obrajii congestionati. privirea arde de infinita furie, podeaua sufera sub loviturile picioarelor necontrolate. ritmul sacadat devine un strigat continuu in timp ce toti sint cuprinsi de o emotie incontrolabila, in asteptarea unui orgasm imanent care sa-i elibereze. toti bat palmele uitind sa respire, ea este flacara...

***

...vantul ii sufla ziarul de care uitase in mainile sale. amintiri din alte timpuri il dusera departe. parea ca uitase de visul sau… o uitare impusa! cursul vietii il dusese pe alte carari. sa inveti sa uiti este intelepciune. anuntul din ziarul de astazi il simtea ca un flash venit dintr-o alta viata. ca un fulger ce s-a gandit sa-l trezeasca din amortiri. o promisiune facuta siesi, nu-i putin lucru.
Statea pe trotuarul acela, inmarmurit. Figura lui gri se pierdea in multimea trecatorilor. oamenii treceau pe langa el… le auzea pasii grabiti ca un fosnet de frunze moarte. incerca sa inteleaga ce simte. daca l-ai fi privit o secunda, ai fi crezut ca este un atlet ce tocmai a incetat o cursa lunga si obositoare, a trecut linia de sosire, dar continua sa isi dramuiasca energia, din obisnuinta. isi asculta gandurile…

bunicul lui, taran cu ceva avere si mai citit un pic avea o mare placere cand mergea la Bucuresti cu diverse treburi. asta se intampla de cateva ori pe an. întotdeauna se imbraca in "haine nemtesti" elegant şi ferchezuit de doar mainele batatorite de plug il tradau. dupa ce-si termina treburile musai mergea pe Lahovari unde era un birtulet tare intim si placut "LA profir", unde consuma o cinzeaca de mastica, o friptura garnisita cu cartofi prajiti si doi mici si o salata nemteasca. se cinstea cu o sticla de Fancusa de Dragasani. atunci uita de toate treburile si necazurile si se simtea "boier" cum ii placea sa spuna. toate astea pana intr-o zi cand a descoperit cine-i patronul birtului si cand cu obida a hotarat sa nu-i mai calce pragul.
in urbea lor prin anii 30, din secolul trecut, in fiecare zi de sambata si duminica in Piata mare cersea unul Dinu, poreclit pe drept Milogu. avea un anume fel de a cersi si toti il simpazizau si nu era trecator să nu-i puna un bănut in palma intinsa, curata, nu ca a altor cersatori mizerabili si zdrenturosi, in care pastra era mereu o moneda. omul cersea dar cu o anumita demnitate:
"Di dai vere si matale,/ceva parale,/ca-i ziua matale, /ca sa traiesc si eu,/dati-ar Dumnezeu
mii si milioane in buzunar.." de aceia ii se mai spunea si "poietul" iar multi sustineau ca ar fi de vita nobila, scapatat.
intr-una din zilele de vizita la Bucureşti, ca deobicei a mers la birt"la Profir". era plin ochi. chelnerii, care-i luase seama ca era un client cu dare de mana, de cum l-au vazut au facut pe dracu-n patru si i-au asezat intr-un colt o masuta nu mai mare decat o batista, probabil un piedesta de flori si i-au adus ceea ce stiau ca are obiceiul fara sa apuce sa dea comanda. Vazand atata clientela a intrebat ce se intampla. "Patronul sarbatoreste zece ani de cand a cumparat birtul si si-a invitat prietenii la sarbatoare. asa ca, nene Ghiorghita, azi consumatia e pe gratis." "si ciene-i patronul?" "rabdare că o sa apara imediat."

… o pisica tarcata ii trecu printre picioare si-l trezi din amintirile ce i se perindau prin fata ochilor. oare de cat timp statuse acolo ca o statuie? isi lua inima in dinti si trecu pragul cafenelei ce era de vanzare.

un miros de inchis il izbi de la primul pas. cu o prima privire isi forma o imagine de ansamblu: mesele din lemn lacuit, cu picioare labartate si colturile roase erau asezate in dezordine pe cimentul cu mozaic. scaunele parca iti vorbeau. servete cu patratele adaposteau frimituri ori pete de grasime. o tejghea cu pretentie de bar trona in fundul incaperii. In spatele ei un individ intre doua varste, buhait de la atata bautura, cu parul slinos si manecile suflecate, il intreaba nedumerit: ” pe cine cauti matale?”. ii intoarce intrebarea cu un zambet si-i spune cu tonul cel mai politicos posibil ”am venit dupa anuntul din ziar. e de vanzare locul acesta, asa-i?” . in timp ce-l asteapta pe domnul din spatele tejghelei sa raspunda, se gandeste la discrepanta dintre cafeneaua amintirilor lui si aceasta. fusese in multe cafenele de-a lungul vietii. constient sau nu, cauta sa gaseasca o alta care sa-i umple golul lasat de ziua aceea in care cafeneaua lui fuse demolata.
----------------------------------------------------------
___________________________________________________
daca n-ai sa mai fii tu, am sa fiu si eu un om obisnuit...

O frunza crescuta prea mult in ramura
Moare volubil in virgula ei abstracta
Niciodata subtila, niciodata lumina,
Isi cere in noapte cenusa
Si-i moarta-n tarana,
Si calda,
Si ciudat introdusa in geografia pamantului
Ea cere o frunza,
Poate o frunza arsa
Sa gaseasca o noua iesire abstracta
Din sanatoriul pamantului

Si daca azi sunt un poet nebun
ce se revendica in lacrimile sale
Raman nebun, un castelan de lut subtil
traind subtil
intr-un castel subtil
De Zapezi si Toamne
Farame de geniu, Iubiri trecatoare,
Si noi galaxii ale frunzelor.. moarte
======================
me: Sattwa@2000yahoo.com
scrisa in urma cu vreo 13 ani

stii, uneori sunt momente in care iti raman cuvintele mute. si privirile atintite surde-ti raman. mana intinsa, ce mangaiere-si doreste, condamnata ramane s-astepte. si buzele, tremurate de sushote amutite, inclestate raman dintr-o data. frunzele moarte tintuite-s de-asfalt, nici un vant sa le mute. ganduri siroaie intemnitate s-au dat, tacerii, sa le supuna. doar el sta la intrarea in parc si se lasa cand pe un picior, cand pe celalalt aproape insesizabil....

_____
ps- mi-a placut tare mult povestea ta. imi dai mie porumbelul alb sa-l bandajez? am de la mamaie o bucata de dantela, din rochia ei ce-a purtat-o la prima intalnire cu tataie. miroase inca a flori de camp. si daca-i invelesc aripa ranita cu ea, ai sa vezi ca se face bine :)

Anul in care am exclamat: "cica la 33 de ani trebuie sa vina si "saptamana patimilor" la un moment dat! S-a intors lumea pe dos!". Eram fericita. Primul an in care am ras si-am plans cu aceleasi cascade ca pentru oamenii din cotidianul palpabil, pentru/cu/din cauza voastra, cei care, desi dincolo de eter, ati fost uneori mai reali pentru mine.
Si, pentru ca amintea Valeriu Cercel de un carnetel, am si eu unul. Pentru fiecare fuga din mine, cineva a fost acolo la momentul potrivit, aratandu-mi cu degetul soarele pe care nu-l mai vedeam, adaugandu-mi suflet dintr-al sau.
Cronologic...
Intai a fost guine, care m-a luat de umeri si m-a intors inapoi cand vroiam sa parasesc site-ul. Guine care nu intelege niciodata ce spun si ne bosumflam amandoua. Cu toate astea, o iubesc.
Apoi a fost rembrandt care m-a tarat cu de-a sila afara din cea mai crunta depresie si a scos limba la textele mele cu tendinte taratoare.
picky care mi-a zis "scrie numai daca nu poti altfel, dar pleaca imediat si citeste!".
homo stultus care m-a invatat sa ma joc, fara sa-si dea seama ca e mai poet ca mine printre oameni si plante, insa nu mi-a mai placut atat de mult in afara lor. Sper ca nu-mi poarta pica pentru asta.
latu, care mi-a dat curaj si in general imi spune: "daca tu zici ca nu e bine, atunci aia nu-i minciuna ci adevar. Daca mi-ai zice ca cineva a afirmat ca n-ar fi bine, as zice ca aia-i minciuna, nu adevar".
alex andra care mi-a curatat de frunze moarte prima poezie care a fost numita si recunoscuta ca atare de catre toti cei care au comentat-o.
zaraza care ma scutura, sa ma trezesc la realitate (uneori uit si ca exista realitate).
Alexandros care va avea intotdeauna un loc in carnetelul de bal, pentru elegantza sa neostentativa.
vania cel atat de original si neasteptat, uimindu-ma cu uimirile sale
maan care mi-a dat o armura. Cu doua gauri pe spate, in dreptul umerilor.
Tuturor, atat criticilor cat si celor care m-au placut fara rezerve, va doresc sa primiti insutit tot ce mi-ati daruit mie. Eu sunt onorata ca v-am cunoscut.


--------------------------------------------
"Cine nu se teme de nimic e mai puternic decat acela de care se tem toti."

m-am suit intr-un alun
si-am mancat atatea mere
ca m-am saturat de pere.

io cred ca zicala era cam asa: iar femeia isi scutura fustele si pleaca. nu de alta, mai o frunza (moarta) mai o gaza, mai un bob zabava (ori de roua)...mai un ciuline luat de pe marginea drumului......da cum oare suna zicerea asta intr-o asezare de nudisti?

anii de ii numar, sunt comprehensibil
ca sunt doi sau zece chiar si peste mult
Toamna tot imi place, inima s-ascult.
picura pe-acoperis, stropi de galbena gutuie
din castani doar fructul, frunze palme-o mie,
toamna mai murim, asteptand Craciunul
pomul ce ne-aduce daruri, unul si-unul.
Iar primavara, capul clopotel, dintre frunze moarte, il saltam nitel.

Iubesc / Imi place toamna

Ultima strofa din poemul lui Verlaine - "Chanson d'automne", in doua versiuni romanesti:

Et je m'en vais
Au vent mauvais
Qui m'emporte
Deçà, delà,
Pareil à la
Feuille morte.

Si-n vânt mã las
În rãul pas
Care mã poartã
Din loc în loc
Acelasi joc
De frunzã moartã

(C. Georgescu)


Si m-am tot dus
Înspre apus,
Sã mã poarte
Vântul, rãul
Jos în haul
Frunzei moarte

(G. Mocuta)

Astept parerile voastre:)

In varianta originala nu exista cuvintele: "pas", "joc", respectiv "apus", "hau". Asta ca un eventual punct de pornire a discutiei:)

Şi mă duc
cu răul vânt
ce mă poartă
aici, departe
umbra unei
frunze moarte…

M-ai pierdut, m-ai uitat, iar rănile dor.

Pasii mei se curma-n,
Drumuri de rascruce
Intr-o zi chiar vintul
In cale-mi mi te-aduce
Ca pe-o frunza moarta,
Ca pe-un dor pustiu,
Dar mi-e rece-n suflet
Si e prea tirziu.

buburuza

eu zic sa faci tu primul pas, ca daca treci pe varfuri poate nu te observa!; comentariu (ca la clasa a opta):
aici poetul ne spune ca daca ar fi iubit de persoana in cauza ar deveni puternic, foarte puternic si n-ar imprastia degeaba frunzele moarte, adica vechile regretem, ca sa gaseasca vara din sufletul lui (ca vine iunie dupa mai, logic) asta presupunand ca "obiectul" ignorant e o persoana iubita si nu te adresezi altcuiva.. am eu niste idei dar iar tre' sa plec.
rezumat:mie imi place.

Merci, dar... nu. N-are de-aface cu nici un regret si nici o vara din nici un suflet :) Are cu frica - exagerata, paralizanta, fara sens.. inspre patologic :)) ergo, luna mai, cand riscul sa calci pe frunze moarte e, daca nu nul, oricum nedemn de luat in considerare.

Daca te-ar avea... Deci te vrea dar tu - nu si nu?
Ca daca cineva "are" pe altcineva il convinge cu usurinta - asta nu-i o noutate - ca si aspectul ca a convinge pe cineva de ceea ce vede singur - ca in cazul frunzelor moarte in mai - e relativ usor, afara doar daca acel cineva e un incapatanat.
Cu asta se inchide cercul, caci ajungem la intrebarea starnita de propozitia introductiva a capodoperei: "Daca m-ai avea..." si anume: De ce nu te are? Din incapatanare?...
Si daca tot suntem la intrebari: Care-i pisalogul si care-i incapatanatul?

Cat priveste ambalajul: Escapada aparent necontrolata in decorul exotic al limbajului poetic imi sugereaza o repetitie: Pasa-mi-te nu-i prima oara ca mersul pe varfuri calca "persoana" pe nervi...

Daca vrei sa continuam discutia, cu placere: Textul e de natura sa-mi dezlege limba...;-)

Daca te-ar avea... Deci te vrea dar tu - nu si nu?

E doar o poezie. Deci evident, nu e vorba despre nimeni care sa vrea pe nimeni, si de nici un incapatanat care refuza. Si nici nu este esential. Fie ca "ma are" au ba, indoiala tot ramane, ca asa zice-n poezie. Plus, poezia incepe cu "daca m-ai avea", dar in a doua parte zice ca nu e nici o problema daca nu se intampla ce am zis eu mai devreme, nu inseamna ca nu ma ai; deci m-ai convinge tu, dar degeaba :))


Ca daca cineva "are" pe altcineva il convinge cu usurinta - asta nu-i o noutate - ca si aspectul ca a convinge pe cineva de ceea ce vede singur - ca in cazul frunzelor moarte in mai - e relativ usor, afara doar daca acel cineva e un incapatanat.

Dar nu e un lucru sigur pentru toti. Cum cred ca am mai zis intr-un comentariu, mai devreme, se refera la frica incontrolabila.

daca m-ai avea,
atunci m-ai putea convinge cu usurinta
ca nu risc sa imprastii frunzele moarte

Eu nu prea am ce comenta,dar e tare subtila si faina,sunt sigura ca ai talent,
scrie .

sumbru...nelinisti,insingurari,infrigurari si frunze moarte ; moarte ,iluzii si nimic viu...nu-mi place toamna,dar te-am citit :)...m-am agatat de galben totusi,de ce nu!! o nuanta de caldura si optimism...

Glas de frunze moarte
Trist si gol rasuna
In amurg de seara
Scuturat de vint,
Vesteda-i cimpia
In pustia toamna
vested mi-este trupul
Si ma simt pamint.

E toamna si vintul
Mi-aduce-n pridvor
Doar frunze ofilite
Rapuse de dor.

Paseste agale prin frunzele moarte
Zimbind departarii ce azi ne desparte.