comentarii

cum am invatat sa citesc literatura


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Rodica, - de Madalina Dancus la: 11/02/2008 18:32:29
(la: Plimbari nocturne)
"Fiecare parinte doreste ceva bun pentru copiii sai, dar ceea ce doreste parintele nu este intotdeauna ce se potriveste si-si doreste copilul." - Va asigur ca tata nu ma obliga sa citesc. Am invatat sa citesc la 6 ani, in clasa I. Si mi-a placut dintotdeauna sa citesc, indiferent ce imi cade in mana. Citesc de placere. Sa va dau un exemplu: mi s-a cerut, ca lectura suplimentara, sa citesc "Morometii". Desi am inceput sa citesc romanul cu pricina inca din vara, trebuie sa marturisesc ca nu am fost capabila sa citesc mai mult de cinci pagini. Tot ce scria acolo mi se parea absolut inutil.
Ca veni vorba, nu tata ma obliga sa citesc. Mama a fost profesoara de matematica, deci as fi putut fi influentata si de ea. Dar daca eu consider ca literatura mi se potriveste si, pentru ca sunt in clasa a 8-a, am realizat ca trebuie sa-mi aleg eu drumul. Sunt constienta de faptul ca nimeni nu ar fi putut sa o faca in locul meu. Pentru ca este alegerea mea.
:) - de adina.petre la: 30/03/2011 11:39:28
(la: Bebe, Malo)
sanatate sa fie, da, oricand, saru'mana! :)

imi place foarte mult limba, am studiat-o putin in timpul liceului, am dezvoltat-o de una singura mai tarziu. acum sunt mandra cand spun ca citesc literatura spaniola, chiar daca o fac in continuare cu creionul, si invat constant chestii noi.

imi place melodic, imi plac ideile lor pasionale si chiar si excesul de drama, exprimate in cuvintele 'simple', imi place spaniola. prima data cand am citit o traducere mot-a-mot a unei melodii in spaniola am zis ca cineva isi bate joc de mine, ca nu stiam piesa, citisem doar versurile, si erau asa, ca de melc-melc codobelc. dar totul s-a schimbat cand am inceput sa inteleg.

cu muzica si filme, asa inveti cel mai usor. ;)

corect, melodiile nu sunt din aceeasi categorie de expresie. am fost placut surprinsa sa vad ca stie cineva de aici de bebe, si mi-am impartasit favorita. :D
#605301 (raspuns la: #605280) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Un interviu cu Lucian Boia - de Filip Antonio la: 27/02/2004 03:22:56
(la: Lucian Boia un demitizator, nemesisul naţionaliştilor de mucava)
Interviu cu istoricul Lucian Boia

Sorin Lavric: Domnule Lucian Boia, sînteţi un personaj atipic în rîndul istoricilor români. Citindu-vă cărţile am aflat ceea ce ceilalţi istorici nu-mi spuseseră: că istoria nu este o ştiinţă propriu-zisă, că obiectivitatea istoricului este o fantasmă şi că imaginea pe care un popor o are despre propriul trecut se modifică după cum dictează imperativele clipei prezente. Iată suficiente motive ca să fiţi considerat un istoric atipic. Cum sînteţi perceput înlăuntrul breslei istoricilor? Şi invers, ce părere aveţi depsre breasla colegilor dumneavoastră?
Lucian Boia: Mai întîi de toate, să nu vă închipuiţi că aş fi un „marginal“. Sînt profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti şi (din păcate!) chiar unul dintre cei mai vechi (aici mi-am început cariera încă din 1967; a fost singurul meu loc de muncă). Am motive să cred că sînt apreciat de majoritatea colegilor mei, îndeosebi de cei mai tineri. Mă întrebaţi însă cum sînt perceput înlăuntrul breslei istoricilor în genereal. Primul meu răspuns este că eu nu cred în bresle. Cred în libertatea individului. Şi, în orice caz, în dreptul meu de a fi liber. Istoricii care se consideră în „breaslă“ riscă să devină prizonierii unor reguli depăşite, captivii unor tradiţii conservatoare. Cu siguranţă că o bună parte dintre ei nu sînt de acord cu mine. Este treaba lor, nu este treaba mea. Treaba mea este să spun cinstit ceea ce cred, să-mi fiu, pentru a-l cita pe Shakespeare, „mie însumi credincios“. Sînt convins că m-am achitat de această obligaţie. Cînd spun că istoria este mereu alta, spun o banalitate; nimic mai uşor de constatat decît această diversitate. Istoricilor nu le place. Au şi ei dreptatea lor. Se tot străduiesc, generaţie după generaţie, să facă din istorie o adevărată ştiinţă, o ştiinţă cît mai exactă, cu soluţii precise şi incontestabile. În fapt, istoria, prin esenţa ei, este ştiinţa cea mai nesigură şi cu gradul cel mai înalt de variabilitate. În faţa acestei sfidări, istoricii supralicitează. Fizicienii (pentru a menţiona o ştiinţă „dură“) par mai dispuşi decît istoricii să accepte partea de imaginar cuprinsă în demersul lor. Poate că pe unii îi deranjează ideile mele. Pe mine însă nu mă deranjează ideile diferite de ale mele (exceptînd atacurile lipsite de bună-credinţă). Nu are cum să mă deranjeze diversitatea; este tocmai ceea ce susţin în materie de istorie.
SL: Dacă ceea ce numim îndeobşte istorie nu este decît o naraţiune simplificată şi dramatizată despre trecut, aşa cum afirmaţi în Jocul cu trecutul, nu cumva disciplina istoriei îşi găseşte în dumneavoastră un adversar de temut? Nu cumva această disciplină este subminată dinlăuntru de unul din cei mai străluciţi reprezentanţi ai ei de astăzi?
LB: Mă amuză afirmaţia că aş putea fi un adversar al istoriei. Eu n-am avut altă dragoste intelectuală decît istoria, şi asta încă din copilărie. În tot cazul, de pe la 12 ani ştiam că voi urma istoria. Am o relaţie foarte strînsă cu trecutul; probabil că trăiesc mai mult în trecut decît în prezent. Nu de mine riscă istoria să fie aruncată în aer, ci de conservatorii care scriu o istorie cu totul neadaptată momentului actual. Eu am încercat să desluşesc regulile „jocului istoric“, şi asta tocmai fiindcă sînt ataşat de istorie. Respingerea din partea unora, ca şi entuziasmul altora, se datorează faptului că sîntem o societate conservatoare, care gîndeşte încă în bună măsură în termeni de secol al XIX-lea („obiectivitatea ştiinţei“, „naţiunea mai presus de toate“, şi aşa mai departe), şi de aici uimirea în faţa unor interpretări care la anul 2000 sînt absolut fireşti.
SL: În primăvara acestui an, cititorii români vor avea în faţă o nouă carte semnată de dumneavoastră: România, ţară de frontieră a Europei. Ce aduce ea nou faţă de Istorie şi mit în conştiinţa românească sau faţă de Mitologia ştiinţifică a comunismului? Sau altfel spus, care este „istoria“ acestei istorii a României?
LB: Istorie şi mit în conştiinţa românească s-a vrut o decriptare a discursului istoric românesc. Cu alte cuvinte este o carte care nu priveşte în mod direct România, ci interpretările privitoare la România. Nu o istorie, ci o critică a istoriei (sau, mai clar spus, a istoriografiei). După ce i-am criticat pe alţii, era oarecum firesc şi corect să prezint şi propria-mi versiune a istoriei româneşti. Aceasta este România. Nu este o istorie obiectivă, fiindcă nu există istorie obiectivă. Este o încercare de a explica România aşa cum o înţeleg eu. Este răspunsul meu la întrebarea: Ce este România?
SL: Deşi nu îndrăgiţi publicitatea, sînteţi un intelectual celebru în România. Nu vă daţi în vînt după apariţii la televiziune, nu acceptaţi decît după o îndelungată chibzuinţă interviurile şi invitaţiile la mese rotunde sau conferinţe, şi totuşi toate cărţile dumneavostră au un tiraj care depăşeşte sensibil media. Succesul dumneavostră e un fel de „izbîndă pe seama discreţiei“. Dar credeţi că o carte, oricît de bună, poate răzbi singură? Sau e nevoie de sprijinul viu al autorului?
LB: Cred că de regulă o carte nu poate răzbi singură. În ziua de azi, fără publicitate greu se mai mişcă ceva. Din fericire, regulile au şi excepţii. Istorie şi mit în conştiinţa romănească a fost o asemenea excepţie. S-a descurcat aproape fără nici un fel de sprijin. Iar 13 000 de exemplare astăzi în România nu e puţin lucru. Îi urez şi ultimei cărţi (România) să se descurce la fel. Mi-e teamă că nu are încotro. Nu-mi place publicitatea, nu-mi place să ies în public, nu-mi place să apar la televiziune. Şi mă bate gîndul că am dreptul să-mi trăiesc viaţa cum îmi place (am şi de recuperat; pînă în 1989 am făcut destule lucruri care nu mi-au plăcut!). Idealul meu este desprinderea completă a cărţii de viaţa autorului; nu este uşor, dar promit să perseverez.
SL: Ştiu că aţi studiat istoria din pasiune. Dar atunci, în adolescenţă, cînd a fost să vă alegeţi facultatea, aţi optat de la bun început pentru istorie? Nu aţi oscilat? Nu a mai fost nici o altă îndeletnicire intelectuală, umanistă sau ştiinţifică, la care să vă gîndiţi ca la o posibilă cale a vieţii?
LB: Am răspuns puţin mai înainte la această întrebare: am optat pentru istorie de cînd mă ştiu. Dar ca adolescent, după istorie, m-au interesat geografia şi (într-o manieră selectivă) literatura. Cam acelaşi lucruri care mă interesează şi astăzi. Sînt foarte constant.
SL: Care au fost intelectualii români care v-au fascinat în adolescenţă, exercitînd o influenţă modelatoare şi stimulatoare asupra dumneavoastră?
LB: Aproape că îmi pare rău că trebuie să o spun, dar nici un intelectual român (sau neromân) nu cred să fi exercitat vreo influenţă hotărîtoare asupra mea. Cînd, de copil, m-am îndreptat spre istorie, influenţa formatoare a fost a mediului familial (biblioteca şi lucrurile vechi din casă, faptul că mama mea, specializată în literatură română veche, a lucrat într-un domeniu apropiat) şi, cu siguranţă, casa de la Cîmpulung-Muscel, unde îmi petreceam verile şi în mansarda căreia erau îngrămădite, ca într-un depozit de muzeu, cărţi, reviste şi tot felul de obiecte de pe la 1900. Asta te marchează. Eu şi acum trăiesc în bună măsură la 1900, acolo mă simt mai în largul meu!
Ca adolescent, îi citeam cu plăcere pe Maiorescu şi Hasdeu; mă atrăgeau, şi mă atrag şi astăzi, ironia rece a celui dintîi şi fantezia riguroasă a celui de-al doilea. Însă modele nu mi-au fost; ei s-au întîlnit, se vede, cu ceva similar în propria mea structură intelectuală.
Oricît ar părea de ciudat obsedaţilor naţionalişti, am avut şi mai am încă o relaţie specială cu Eminescu. Mi-au plăcut cîndva — estetic vorbind— şi textele lui politice, la care însă nu subscriu. Poezia lui Eminescu însă o ştiam aproape în întregime pe dinafară, şi cu un mic efort aş recita şi astăzi, fără să greşesc prea mult, cele aproape o sută de strofe ale „Luceafărului“.
Am citit şi citesc încă multă literatură, poate chiar mai multă literatură decît istorie. Ca adolescent, Cei trei muşchetari şi romanele lui Jules Verne erau în prima linie. Pe Jules Verne nu l-am uitat; în viitorul nu prea îndepărtat voi scrie o carte despre el. Să-l menţionez şi pe Victor Hugo: cîţiva ani am fost absedat de Mizerabilii. Am încercat recent să recitesc cîteva pagini: imposibil, nu-i mai suport stilul grandilocvent!
Să nu uit enciclopediile. Am copilărit alături de un Larousse în două volume, editat prin 1920. Îl mai consult şi astăzi. Am avut o adevărată manie a dicţionarilor, care s-a mai alterat între timp, dar, oricum, aproape nu e zi în care să nu caut de cîteva ori în Larousse, sau într-un remarcabil Brockhaus în 17 volume, apărut la 1900, sau în dicţionarul de istorie şi geografie al lui Bouillet (de pe la 1860). Acesta din urmă mi l-a cumpărat mama mea de la anticariat cînd aveam 14 ani, şi a fost multă vreme lectura mea istorică favorită.
La facultate, n-am avut nici un profesor care să-mi fie model. Am mers pe drumul meu; cred că se şi vede!
SL: Citiţi zilnic şi întotdeauna cu plăcere? Nu vi se întîmplă să luaţi o carte în mînă şi să simţiţi că nu vă regăsiţi în rîndurile ei, şi asta nu din vina cărţii, ci din neputinţa de a vă rupe de agitaţia lumii? Cum vă adunaţi din risipa zilei?
LB: Nu citesc zilnic, fiindcă trebuie să mai şi gîndesc. Plăcerea mea supremă este să gîndesc; lectura vine în al doilea rînd. Din pură plăcere citesc literatură, fără nici o legătură cu preocupările profesionale. În ultimii ani însă, scriind atît de mult, am citit mai ales cărţi necesare anchetelor pe care le-am întreprins. Am ajuns astfel să citesc — şi cu mare interes — cărţi care altminteri m-ar fi plictisit cumplit. De pildă, mie nu-mi place science fiction-ul (exceptînd cei doi autori clasici: Jules Verne şi H. G. Wells), dar nu-mi place chiar deloc! Am parcurs însă o bibliotecă întreagă de science fiction în pregătirea cîtorva cărţi (Explorarea imaginară a spaţiului, Sfîrşitul lumii, o istorie fără sfîrşit).
SL: Ce loc ocupă televizorul în viaţa dumneavoastră?
LB: Televizorul în viaţa mea ocupă un loc foarte precis şi foarte limitat. Mă uit aproape exclusiv la programele de ştiri, în fiecare seară şi pe mai multe canale. Mă interesează atît informaţia în sine, cît şi manipularea prin informaţie. Evident, o „deformare“ profesională.
SL: Şi o ultimă întrebare: Cu ce se ocupă istoricul Lucian Boia atunci cînd încetează să mai fie istoric, devenind omul Lucian Boia?
LB: Dacă am răspuns la opt întrebări, îmi pot permite să nu răspund la a noua. Autorul Lucian Boia scrie cărţi pe care oricine le poate citi. Omul Lucian Boia îşi propune însă să rămînă discret. Este drept că discreţia nu se mai poartă astăzi. Mă întorc la 1900!

http://www.humanitas.ro/servlet/humanitas.articole.AfiseazaArticolul?id=28
de la bluey pentru mariro (si nu numai) - de (anonim) la: 31/05/2004 10:46:56
(la: Chiar nu deranjeaza pe nimeni greselile de ortografie?)
ma grabesc si nu am mai apucat sa fac loggin-ul, de aceea imi cer scuze.

Ceea ce vreau sa remarc este optimismul tau, mariro: "imi este mila de cei care, INCA mai fac greseli de ortografie". Ce bine ar fi daca acest "inca" n-ar fi atat de - scuza-ma, te rog - naiv folostit. Inca? Greselile se fac din ce in ce mai des si de catre oameni care au trecut prin din ce in ce mai multe forme de pregatire.
Poate ca de vina e si sistemul de invatamant, dar - daca VREAU sa invat ceva, nu-mi ascunde nimeni "secretele" limbii romane.
Sunt poate o exceptie (nu un unicat in generatia mea): am invatat sa citesc pe la 3 ani si jumatate si mi-am petrecut copilaria citind. Platesc si acum pretul acestei precocitati: in clasa I-a, pe cand eu citeam "Colt alb", iar colegii mei buchiseau abecedarul, in loc sa castig deprindeea de a munci cot la cot cu ceilalti copii, imi intrase in cap ca sunt desteapta foc si am devenit o putoare de 24 de carate. Mi-a mers mult si bine asa: plecam de la scoala cu lectia invatata, acasa facutul temelor se rezuma la temele scrise si, iaca asa, m-am trezit la liceu, in imposibilitatea (aproape organica) de a studia materii sau capitole "antipatice" dar necesare!
Cunosc indivizi nuli, sub aspect intelectual, care au muncit pe branci sa-si ia o diploma si - la adapostul acesteia - se exprima si scriu mizerabil. Muncesc cu ei, pentru ei si in subordinea lor, scrasnesc din dinti si ma intreb la ce-mi foloseste sa scriu si sa ma exprim corect romaneste!
Ma "zgarie" cand aud (pe strada, la radio, la televizor sau la birou) cum se foloseste "decat" fara a fi insotit de o negatie, cum tzugulanii intreaba "ce-s cu astea?" si cate altele... O vreme am pastrat aceste remarci pentru discutiile cu prietenii mei... O vreme, pana cand, am inceput sa descopar ca si printre ei, prietenii mei, aparusera "contaminati". Ma refugiez (in rarele ocazii cand timpul imi permite) in cafenea sau in lungile conversatii cu partenerul meu de chat, pe care l-am facut - desi plecat de mult din tara - sa reinvete limba asta ce mult de dulce si frumoasa, dar pentru unii, tare-i grea...
(sper sa nu fiu acuzata de plagiat).

Si, ca sa revin la gandul de la inceput, senzatia mea este ca limba romana a luat-o la vale. Sunt perfect de acord ca, in timp, orice limba va suferi transformari. Consider, insa, ca acestea ar trebui sa reprezinte o evolutie a limbii, nicidecum o involutie.

Oameni buni, atata timp cat am mai ramas cativa mritori de rand carora le suna fals aceste acorduri, hai sa lasam politetea pentru alte ocazii si sa le atragem atentia celor cazuti in greseala. Daca doctorul ar fi "politicos" mi-ar spune ca am o sanatate de fier chiar si cand as fi cu un picior si inca un calcai in groapa! Englezii isi pot permite sa-si lase in pace agramatii (o jumatate de lume le vorbeste limba si sunt inca destui care o fac corect). Noi suntem o natie mica si nu ne putem permite acest lux.

As incheia cu urmatoarea chestie: as prefera ca cei ce isi permit sa ma injure sa fie in stare sa si ortografieze corect "urarea" respectiva. ;-)
#16028 (raspuns la: #15855) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
acasa - de giocondel la: 13/06/2005 17:47:38
(la: Cum va simtiti cand va intoarceti in Romania ?)
am fost in romania, pentru o luna...

paleta de emotii simtite este atat de bogata incat imi este foarte greu
sa pun totul in cuvinte...

cand ma intorc in Romania, de fiecare data, nu pot dormi in avion...ajung sa stau fara somn in jur de 50 de ore, cu pregatiri, calatoria la aeroport si tot drumul pana la usa mamei...nu pot dormi pt ca de fiecare data ma chinuie tot felul de ganduri: pe de o parte, ma rog si sper sa fie mai bine, sa gasesc o Romanie transformata ,intr-un pic de mai bine, oricat de insesizabil, dar sa fie mai bine....pe de alta parte stiu, in cel mai indepartat coltisor al subconstientului meu ca NU, in Romania mai nimic nu e mai bine decat era cand am terminat eu liceul si m-am desprins de oraselul meu de munte....

poate ca unora li se pare ca romania se dezvolta dar aici e chestie de gusturi si de standarde... eu sunt cam mofturoasa cand vine vorba de calitatea vietii si de respectarea drepturilor individului...groapa dintre saraci si bogati se adanceste pe zi ce trece, birocratia este la fel de intortocheata, nepotismele sunt la ordinea zilei, oamenii fura, inseala, calca pe ceilalti.

o tara corupta pana in maduva oaselor! asta e romania...o tara in care trebuie sa fii lup si sa mananci cadavrele altora ca sa poti supravietui.

o tara in care vecinul mamei isi poate permite sa taie apa la tot blocul, doar pentru ca el este consilier si teava trece prin curte lui. o tara in care daca iti ceri drepturile fundamentale nu esti bagat in seama decat daca iesi la inaintare cu euroi.

o tara in care colegii mei analfabeti termina facultati si mastere in domenii ale caror nume nici nu le pot pronunta corect, pentru ca au bani sa indese in buzunarele profesorilor.

o tara in care zi de zi trebuie sa fii martor al abuzurilor, lipsei de respect si mitocaniilor.

cred ca e destul de clar cum ma simt in Romania! pentru ca Refuz sa mint, sa insel, sa fur si sa calc pe altii... la mine acasa ma simt ca un extraterestru, un loser, un inadaptat!

imi este pur si simplu FRICA!!!! de romania.

adevarul este ca pe cat de teama imi este de toate porcariile de-acasa, pe atat de mult iubesc muntii, padurile si poienitele care mi-au incantat copilaria.

de asta imi e teama..pentru ca ma intristeaza nemaipomenit sa vad cat de greu ii este societatii romanesti sa se desprinda de obiceiurile maligne si sa isi recladeasca prezentul si prin urmare viitorul ALTFEL!

imi iubesc tara, sunt mandra ca sunt romanca, apreciez calitatile romanilor si ador natura si viata din sangele romanilor.

dar ma doare ca atat de multi oameni sunt condamnati sa traisca vieti fara sens, concentrate pe supravietuire, gandind minut de minut la ce vor manca maine sau cum sa isi plateasca nenorocitele alea de gaze pe care nici nu le consuma...in timp ce altii, manati de aceleasi temeri dar cu oportunitatea si norocul de a fi la locul potrivit, in momentul potrivit, fac evaziuni, baga mana adanc in bogatia tarii, isi cladesc palate si traiesc inconjurati de bogatii de-adreptul obscene.

desigur mai e si patura de mijloc, a romanului care munceste cinstit( si asta e o chestie de nuanta) si care isi trece zilele in iluzia ca totusi se putea si mai rau.

si mai sunt si cei care au avut noroc sau au fost pur si simplu de-asupra multimii si s-au realizat profesional si is cat de cat mai bine.

dar majoritatea romanilor traiesc in saracie, cu toate masinile de ultimul racnet, furate din germania, care ne umbla pe soselele gaurite!

manelisti, fals-snobi, epatati, femei din c e in ce mai usoare, superficialitate si incultura, cultul banului obtinut prin orice mijloace caci scopul le scuza pe toate, psihoza fotbalului!!,batrani obositi si infometati, agricultura de trei lei, batjocorirea maselor sinistrate,agresivitate, mishtocarie, bashcalie!!!!!

de asta, cand ma intorc in Romania ma simt ca si cum m-as duce la ghilotina.

Ma bucur sa imi vad mama si bunica, sa imi salut muntii, sa imi revad prietenii.Si da, parte din mine este strans legata de Romania, intotdeauna ma voi identifica cu cultura si nationalitatea mea cumva.Pentru ca asa cum cineva a spus mai jos, acolo m-am nascut si asta nu e intamplator..acolo am invatat sa citesc, sa vorbesc,
sa gandesc si mai ales acolo am trait sub comunism, fsn ism(tot aia) si acolo m-am format ca om si m-am dezvoltat si am evoluat tocmai impotriva putreziciunii din jur.

cand ma intorc in romania e ca si cum m-as intoarce in timp. mai ales in oraselul meu unde vad aceleasi fete obosite, fara speranta, aceiasi oameni purtand aceleasi haine de cand eram eu in clasa 1...

ma opresc aici.
cu bine,
gio


"To merit the madness of love, man must abound in sanity"
-The Seven Valleys-



"To merit the madness of love, man must abound in sanity"
-The Seven Valleys-

cozi si carti - de dochia la: 23/09/2005 18:32:33
(la: Amintiri din Iepoca de Aur)
m-am nascut si am crescut in cea mai neagra perioada a comunismului. la 6-7 ani in oraselul meu, deja vanam magica expresie :"se da". Si alergam la telefon s-o anunt pe mama, careia mai apoi ii tineam randul la coada la oua, carne, ulei. De fapt doar la oua! Carnea si uleiul erau oricum pe cartela. Cascaval era doar in Bucuresti. Era minunat cand erau pene de curent. Iarna, ai mei ne bagau in pat cu ei sa ne incalzeasca si ne invatau capitalele lumii. Atunci le stiam pe toate, acum..........Si povestea tatalui meu cu "supa primordiala". Aia-i poveste? De citit am invatat sa citesc pentru a deosebi discurile cu povesti (cele care nu erau copertate frumos). Iar apoi am citit in nestire. La 7-8 ani citeam Elias Canneti (acum nici sa-l scriu corect nu reusesc, spre rusinea mea). Si citeam si citeam in disperare. Era cea mai mare bucurie si placere, daca nu pun la socoteala cartofii prajiti cu mujdei de usturoi la Teleenciclopedia de sambata seara! Partidul! Pai partidul, statul, tara, neamul, pentru mine erau acelasi lucru. Ce grotesc! Brrrrrrr. Rece in iepoca de aur. Asta e senzatia pe care inca o am!
daca as titulariza o carte as nedreptati cu siguranta alta - de daniela_sorina_albeanu la: 24/10/2005 20:19:24
(la: Carti ce ne-au marcat existenta)
De-a lungul timpului de cand am invatat sa citesc (inainte de inceperea scolii) ar trebui sa incep cu o carte din copilarie care mi-a marcat existenta Toate panzele sus a lui Radu Tudoran pe care eu o ascundeam in abecedar in timp ce colegii mei silabiseau pe langa mine, probabil ca ma vedea si invatatoarea uneori dar ma lasa in pace! a fost ca o biblie pentru mine. Mult mai tarziu clasicii rusi i-am citit pe nerasuflate: "Idiotul" lui Tolstoi, "Anna Karenina" sau clasicul Balzac cu parfumul lui desuet si minunat. "Pe aripile vantului" care m-a purtat intr-o lume de suferinte si patimi dar si "Arta conversatiei" la care ma intorc de cate ori sunt deprimata si imi incarc bateriile. Cu siguranta ca uit acum o sumedenie de minuni care mi-au luminat viata,intr-o epoca prea putin luminata, cea a comunismului.
Ma intorc si eu acasa si gase - de Honey in the Sunshine la: 11/11/2005 18:49:52
(la: Premiile Cafeneaua 2005 - Sectiunea Literatura)
Ma intorc si eu acasa si gasesc numai probleme :) Glumesc, desigur.
Anisia, am inteles ca nu prea ai timp zilele astea, dar as zice sa nu fi atat de categorica, in alte cuvinte sa nu spui "ma retrag din juriu". Daca nu ai timp zilele astea, e de inteles, la urma urmelor fiecare dintre noi avem destul de putin timp de dedicat "initiativei maan", dar e de ajutor dead-line-ul pe care ni l-am propus.Cum zicea si admin, mai e o luna jumate, deci nu exista nici un fel de "pressure".

Sigur ca sunt perioade in care cineva nu are timp poate nici sa intre pe site, dar suntem totusi multi si lipsa unuia poate fi usor acoperita.

In opinia mea problema e alta: avem in continuare nevoie de "mana de lucru", asa ca rog inca o data userii care citesc literatura de pe acest site si care o apreciaza, sa se ofere pentru juriu. (à propos, Intruder, nu ne onorezi cu participarea?).

Probabil dupa newsletter vor urma alte propuneri. Ca totul sa fie bine "cand se termina cu bine" nu avem nevoie, de fapt, decat de un minim de bunavointa si de timp alocat acestui site pe care majoritatea dintre noi il apreciem.

Sper ca inca ne putem baza pe maan, zaraza, oana, gabi.boldis si Ovidiu Scarlat .
_____________________________________________________
Communication is not just words, communication is architecture
#86837 (raspuns la: #86753) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
hmm... - de live_2day la: 17/03/2006 10:21:19
(la: Unde ne sunt valorile?!)
mom mi-s spus o chestie faina seara asta : dumnezeu nu te poate ajuta (deschide usi, etc, cum vreti voi ...) intr-un domeniu de care tu nici nu ai auzit :)

parerea mea e ca scoala e vraiste ... si imi pare rau ... imi pare rau insa ca eu nu am vointa sa invat la scoala sa fiu printre primii ... parca nici nu vreau; dar se poate, fiindca am colegi cu 9.88 si pe acolo ... deci, daca vrei poti, dar eu nu vreau, nu ma tenteaza, parca pur si simplu nu ma intereseaza. nu ma intelegeti gresit, nu urasc invatatura, ci doar scoala ... imi place sa invat, sa citesc etc si vreau sa ajung ceva in viata!

orele : dirigentie, franceza, sport, desen, muzica, antreprenoriala, psiho, tic, religie, bio ... sunt ore de somn ... eu de multe ori recuperez noptiile nedormite in orele astea :))

imi pare rau de copiii ai caror parinti nu au timp de ei ... foamea de bani ne mananca ...

live 2day like u'R going 2 die 2morrow(demult, tare demult ... )
Amintirile...?! - de corghi la: 22/07/2006 18:58:53
(la: Amintirile, primul pas spre propia distrugere?)
Amintirile in primul rind sunt lectiile de viata sau din viata pe care ar trebui sa ni le insusim incepind din perioada copilariei si pina la momentul respectiv.Nu pot trai din amintiri ci doar din intepciunea deprinsa in trecut...pentru a nu mai face aceleasi greseli, pentru a cunoaste persoanele si Oamenii si diferenta intre ele, pentru a ma indrepta spre calea unei vieti sanatoase si ar fi ideal daca as putea sau am putea invata din greselile altora, am economisi energie si timp.Ceea ce am invatat eu personal...multe ...si cu cit aflu mai mult cu atit imi dau seama ca nu stiu destul si nici prea mult, in consecinta mereu trebuie sa fii informat atit in plan profesional (cu experiente din trecut ) dar si in lectiile de viata- ei bine am descoperit dupa vreo citiva ani de la terminarea liceului ce inseamna "a nu da cinstea pe rusine", "ca banii nu sunt un scop ci doar un mijloc", ca "banii te fac doar bogat insa scoala si experienta vietii te face un adevarat OM"; trebuie mereu sa gindesti pozitiv, sa fii incarcat de energia pozitiva de a face, de a realiza ceva, de a crea ,chiar daca "incepi de la lingura"...toate acestea desigur fac referinte la un trecut personal in functie de educatia parintilor,fratilor,rudelor, conjunctura prietenilor,amicilor,colegilor de scoala, a profesorilor(este foarte important) si de ce nu dar nu in ultimul rind a colegilor de munca;a persoanelor pe care le cunosti in tot acest timp.
Am invatat sa ascult caci asa voi sti cu citeva procente mai mult decit inainte, ascult orice persoana indiferent de sex ,religie,culoare sau nationalitate...cind a terminat si sunt sigur ca am inteles atunci pot aduce o completare sau analiza daca e vine sau rau?!Ar fi multe de spus dar din pacate nu cred ca sunt in gradul sa ofer cel putin pina acum lectii mai putin ambitia restul la s pe ceilalti sa analizeze personalitatea, caracterul,temperamentul s.a.d.m ,imi prind bine criticile si nu ma fac deloc un superom laudele as zice dimpotriva imi dau doar satisfactie multumirile si salutul unui om pe strada...
Am invata ca dintotdeauna legea leului si a banului a avut ultimul verdict cu mici exceptii ...am ales exceptiile ca-n matematica judecind cazurile la limita la infinit.Am invatat sa devin practic si util eliminind tot ce este de prisos, am invatat sa creez, sa caut idei pentru mine si pentru altii (daca-mi sunt cerute), am invatat sa citesc "printre rinduri", sa caut foarte bine cauzele producerii unui efect de orice natura deci ma bazez doar pe stiinta, respectind traditiile oricarui popor si natura .Am invatat foarte mult de la animale (mai bine un ciine prieten decit un prieten ciine) , am invata sa fiu mereu atent la orice cumpar,semnez, spun (gindeste ce spui si spune ce gindesti) si am deprins ideea de a face o arta din orice meserie (asa-zisul management american), strategii de piata, ceea le plac persoanelor,oamenilor, copiilor;important insa este sa-ti placa ce faci nu sa faci ce-ti place...jocul de cuvinte l-am deprins de la rude, sportul de la prieteni, cinstea de la parinti, si de la copii am deprins "risul" ....sa nu rideti este singul "ris" ,efectul bucuriei depline a unui copil ...fiti atenti si veti observa ca nu toti au risul natural?!
Desigur si aici sunt foarte multe de spus...am invatat sa dorm eficient si strictul necesar,fiecare minut e pretios din viata,am invatat sa adun informatii mai intii din ceea ce-mi place sa fac si apoi din cit mai multe subiecte complementare activitatii insa "recurenta" m-a dus la altele s.a.m.d...in concluzie este bine sa natrenati mereu creierul dupa pricipiul lui Dalton cu gazele diferite ce ocupa acelasi volum ...paralelismul informatiilor este ceva asemanator dar este eficienta legea reusitei in viata a lui Einstein A+B+C=succes (A=studiu,B=munca,C=odihna,distractie), atentie la abuzuri de orice natura duc la daune...si alte exagerari de comportament si boli...viata sanatoasa?!
Deocamdata atit ne mai auzim si cine doreste sa-mi scrie , sa completeze sau sa critice va astept la cornel@ghinea.it

va multumesc cu repect pentru a vostra cultura
uniti suntem puternici!
www.ghinea.it
www.corneliughinea.cabanova.ro

din nou toate cele bune!

Traieste in prezent invatind din trecut si cu gindul la viitor!
Multe vise putine idealuri
Multi specialisti putin profesionisti
Orice informatie are mai multe puncte de vedere
Orice om are un bagaj de cunostinte dar la un moment dat se ingusteaza pina la un punct...acela vafi punctul de vedere
Partidul spune trebuie,religiile spun crezi,stiinta demonstreaza si natura confirma!
avocatu` ;)) - de Cri Cri la: 22/04/2007 20:05:32 Modificat la: 22/04/2007 20:12:46
(la: cuvant imperfect catre diavol)
Omule, cat ma costa linistea ta! Te vrei singur si nepatruns, neispitit, neajuns si-mi trebuie veacuri de gand sa-ti ajung zambetul. Ma vrei doar ca pe-o idée de contrast.
Daca tot nu ma pot feri de bucata ta de cer, iti pot da, in schimb, neliniste. Doar o priveliste de inutile tortze in pur iti pot oferi. E bine, aprinde-mi tigara, vei suporta jarul ei mai usor.
N-ai tu idée de cand te ascult; ce-i drept putine cuvinte ai, si-i mai placut cu ele, dar lipsa lor nu-i de-ajuns sa te ascunda.
Nu-ncape invidie intre noi, nici fericit n-ai cum fi, nu in zborul acesta. Stii pentru ce existi, si-ti vei atinge scopul; cand vei termina de citit vei sti si cum. Eu inca nu am invatat sa citesc.
Cheia nu e nasterea pe verticala, ci verticalul prin devenire, aici ti-e intelesul si puterea.
Lumea e in tine de la inceput, ti s-au dat pe rand doar treptele catre ea, tacerea e balustrada de care se tine sunetul pentru a nu aluneca tot in vorbe. Unele sunete ar fi ucise de o ureche, altele ar ucide lumea. Frumosul si uratul nu exista, exista universul si retina.
Cuvantul nu canta, ci degetele hartiei pe clapele randurilor, arcusul sufletului pe struna celui ce asculta. Precuvantul e materia acestora.
Eu mi-am tinut promisiunile, fara sa cer. Cine e mai fatarnic? Pauza de cuvant ti-am dorit-o, la dorinta ta. Imi platesti pe cat te razbuni, negandu-te. De m-as intoarce la origine, n-as indura decat fragmentarul care m-a gonit la inceput, de care-as fugi din nou. Nu-i alt drum. Inca esti singurul dintre noi care se plange.
Cand maine va fi amintire, nu voi mai fi nici eu, nici timp, desi va fi tot azi.
om - de acvarius la: 26/04/2008 15:42:13
(la: Metamorfoza)
daca scopul prezentei pe carfenea ar fi fost sa fac din nume un renume (chiar atat de buimac nu pot sa fiu), probabil ca nu as fi renuntat. in acest caz, numele ar fi fost o miza in sine. am explicat deja ce era cu personajul acela.
cred ca inceputurile sunt frumoase.

"the acquatic ape" :)))))))))))))
merci de recomandare... abia am timp sa mai intru pe aici. imi mai incarc bateriile cu comentariile si prezenta voastra. sunt prea epuizat ca sa citesc literatura. cititul a ajuns mai nou o vanatoare de informatii. o spun cu tristete. poate ca voi apuca si ziua in care sa citesc si altceva.
#306494 (raspuns la: #306491) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
adi - de lafemme la: 09/06/2008 09:14:52
(la: FARA TITLU (CAP 6) MIA SI MAHMUD)
nu-s suparata. de ce as fi? ca am citit un text prost? nu se face.

Inteleg ca esti experta in "colectia de dragoste " de care te-ai cam plictisit. :)))))) te-am suparat tare ai?

asa e, ai dreptate. io-s o femeie moderna fara pic de romantism, in schimb, din motive ca-s pragmatica foarte si trairile mele sunt ucise.... ei bine cerebralismul asta acut ma face sa citesc literatura de dragoste de calitate proasta. ;)

ei bine, cred ca ai dreptate, ca prea se leaga spusele tale in mod logic. adi, textul tau este sublim. n-ai scris niciodata mai bine. expresiile expemplificate dau dovada unei imaginatii debordante. e bine asa?

P.S. - am vazut aseara "Dragoste in vremea holerei", o ecranizare frumusica as zice, m-am uitat la el cu nostalgie. e un film de dragoste. you should try it. ;)
#316468 (raspuns la: #316447) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de anitzasmile la: 22/08/2008 11:09:27
(la: anitzasmile)
stiu cum, dar eu vorbeam de inchisu italicelor cand raman deschise de la alt comentariu.in fine, se pare ca a mers.

mai, nu stiu cat discuti tu in contradictoriu, da eu eram toma necredinciosu.asta ma facea sa nu cred decat ce vad.cu timpul am invatat sa citesc printre randuri, sa vad dincolo de gesturi, fapte, vorbe...sa zicem ca s-a mai estompat tendinta de a contrazice :D.
#335515 (raspuns la: #335481) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
zaraza sc - de Galbenush la: 09/10/2008 14:54:14
(la: joculete)
Aici se obisnuieste sa se raspunda in locul altora? Am observat inca odata numele tau, cand vorbeam cu alta persoana...Eu am invatat la scoala literatura romana separat de literatura universala.De aceea am ramas surprinsa.
Depinde cum privesti lucrurile...,eu cred ca exista o literatura nationala, a tarii in care esti nascut, crescut, invatat, si o literatura universala, literatura celorlalte tari, cu ceea ce au ele mai reprezentativ.
#349394 (raspuns la: #349390) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ce ziceti de - de GloriaVictis la: 20/10/2008 13:37:48
(la: book club)
“Puşca de vânătoare”, Yasushi Inoue... ?

e scurtuta, dar editata prima data prin '50 (deci nu noua-noua). la noi a scos-o humanitas daca nu ma insel, acum vreo 6-7 ani...

mi-a fost intotdeauna un picutz peste mana sa citesc literatura japoneza... as fi curioasa de unde-mi vine limitarea asta, daca o mai simt si altii
#353670 (raspuns la: #353657) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Lady Allia, - de Intruder la: 27/11/2008 11:12:45
(la: Hanul Poveştilor - Poveste de Iarna (3))
da, Ispirescu a adunat basme populare dar le-a adus la o forma literara, asta inteleg prin "prelucrat". Alecsandri, la fel cu baladele lui...
Harap-Alb e de Ion Creanga.
si eu le-am citit cu sufletul la gura, le-am mancat pe paine. mama m-a invatat sa citesc de la 5 ani si de-atunci a avut pace cu mine.
la Capra cu trei iezi am plans ca un copil tembel, ca mi-era mila de iezisorii mancati de lup...dac-a vazut asa, mama a luat putin din Scufita Rosie si inainte sa cada lupul in groapa cu jaratec - un vanator se iveste din senin si scoate iezisorii din burta lupului...asta, bineinteles, inainte sa-nvat sa citesc!
ok, pe urma mi-a fost mila de lup...d-aia ziceam sa spargi niste mituri! :)))
bufnitele chiar sunt niste pasari inteligente, tinand cont de clasa din care fac parte. la fel, corbii, vulturii, eretii...si cam toate pasarile rapitoare de noapte si de zi. :)
ma rog, corbii nu-s pasari rapitoare...cred.
din Harry Potter, cele mai misto personaje mi s-au parut Hedwig, Hagrid si Snape. :))

"Soarecii Clapaugi"...yesss, suna bine!
eu am texte cu Domnul Smith dar doar 2-3 am pus pe cafenea...nu-s chiar pentru copii.

n-ai ce sa apreciezi, vezi-ti de treaba!
deja am in minte niste soricei clapaugi - au pantaloni treisferturi, in carouri si cu bretele...si niste tricouri lalai, lool! :))))))))
sa nu razi, eu vizualizez tot...chiar daca imi povestesti cum te-ai dus la piata si-ai cumparat varza! oare sunt ticnit? :D
#366612 (raspuns la: #366549) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de Honey in the Sunshine la: 03/12/2008 16:44:43
(la: Cum te-ai apucat de citit?)
Si la mine e tot maica-mea de vina:)
Pe la 4-5 ani deja se plictisise sa-mi citeasca mereu aceleasi povesti (eu aveam o obsesie pentru La Scaldat :)) ) ca sa ma multumeasca totusi imi citea cu voce tare din orice citea ea. Bineinteles ca nu pricepeam o iota, dar asa am inceput sa inteleg ca lumea cartilor e mai mare decat raftul cu povesti nemuritoare, fratii Grimm si Andersen.

Ah, si mai era o problema: cand totusi imi citea "La Scaldat", scurta povestea:)
Dar, cum eu o stiam deja pe de rost, ma prindeam si ma simteam batjocorita.
Asa ca m-am invatat sa citesc. Am inceput cu o carticica despre o familie de soricei pe care o stiam pe de rost si asa am facut primele legaturi dintre sunet si litera. Apoi ii intrebam pe taica-miu si pe unchiu-miu cand nu recunosteam litere sau nu reuseam sa citesc cuvantul.
La ceva vreme dupa asta a venit si seara cand i-am facut maica-mii o demonstratie de forta citind jumatate de pagina dintr-o revista "Turnul de Veghe" (alea pe care le lasau Martorii lui Iehova in cutia postala, daca va mai amintiti) :))
*** - de alex andra la: 03/12/2008 16:48:13
(la: Cum te-ai apucat de citit?)
Ce stiu e doar ca am invatat sa citesc inainte de a merge la scoala.
#368622 (raspuns la: #368621) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
* - de cher la: 03/12/2008 20:52:09
(la: Cum te-ai apucat de citit?)
Si eu am invatat sa citesc inainte de a intra la scoala, deci inainte de 7 ani, dar nu cred sa fi citit altceva atunci decat abecedarul si, imi amintesc vag, ziarul! Da! Citeam ziarul, si imi amintesc acum cum familia era in culmea admiratiei de performanta aceea!
Cand am inceput sa merg la biblioteca, banuiesc ca citeam ceva dar eu imi amintesc doar ca imi rodeam unghiile si verisoara mea,care este mai mica decat mine cu 10 zile, m-a pocnit si m-a facut de rusine, asa cum primise instructiuni de la mama.... Si de atunci multa vreme n-am mai frecventat biblioteca, dar nu mi-am mai ros unghiile niciodata.



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...