comentarii

cum ne inchipuim noi paradisul


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
sau - de Intruder la: 03/10/2011 19:00:47
(la: évanescence)
"ghicitori despre scriere"
"muisti care cauta muiste"
"cum ne inchipuim noi paradisul"
"cine are ochi de vazut vede"

cafenea de cafenea! :))))
#623138 (raspuns la: #623125) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Un paradis inchipuit intr-o l - de jeniffer la: 26/01/2007 17:58:59
(la: frica de aseaman)
Un paradis inchipuit intr-o lume inchipuita, ca o muza a creatiei. Dar pentru creatie nu ajunge sa gindesti.
Paradis pt. Florin si atat - de LMC la: 23/07/2004 01:55:20
(la: Casuta Postala A Lui LMC)
Este adevarat, barbatii si femeile vad unele lucruri diferit, dar pentru mine lucrul acesta este un lucru pozitiv. Sotul meu poate sa vada si alt punct de vedere, adica pe-al meu, iar eu sint privilegiata sa il vad pe-al lui. Asa ne complectam unul pe celalalt. Paradisul care il vedeai tu era aventura acelui loc, iar pentru sotia ta era locul. Amindoua idei sint legate si depind una de cealalta.

Mercedesul arata bine parcat in fata casei cu flori. Eu am obiceiul sa-l parchez pe-al meu in fata. Alealalte sint parcate in spatele casei. Binenteles ca vede florile, cine crezi ca taie iarba la noi. De-aia avem asa multe flori pentru ca nu-i place sa stea trei ceasuri sa taie iarba. In soarele asta nici nu-l condamn.

Aveam 13 ani pe-atunci....mintenas fac 32.

#18241 (raspuns la: #18238) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Daca dupa moarte cainii nu se duc in Paradis... (RSI) - de om la: 21/06/2005 17:55:03
(la: Oamenii nu se trag din maimuta)
" Daca dupa moarte cainii nu se duc in Paradis eu vreau ca dupa moarte sa fiu trimis acolo unde sunt cainii !" = super citat!
"chestia" ca animalele nu au suflet poate se trage din "spiritul arian"! Cu alte cuvinte poate un preotel a spus: "...voi sunteti superiori si nu merita sa va coborati la animale, mai...zoofililor" (;-D!
#55844 (raspuns la: #55741) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
wow! nu mi-am inchipuit nicio - de sabrina la: 26/07/2005 22:48:36
(la: moulin rouge)
wow! nu mi-am inchipuit niciodata ... si sincer , uneori e mai bine sa ramai nestiutor , dar cu senzatia ca acel ceva este impresionant.
mie mi-a placut ideea lor de a construi filmul pe "slagare de succes de altadata". chiar a iesit bine dupa parerea mea ... si nu e vorba ca te impresioneaza , dar urmaresti cu placere filmul.asta era ideea.si este si foarte usor de tinut minte :)
#61621 (raspuns la: #61404) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pasarea paradisului Ca pe- - de Shtevia la: 14/12/2005 15:29:30
(la: Cele mai frumoase poezii)
Pasarea paradisului

Ca pe-un vârtej de pene colorate
O văd zburând, cu ochii adormiţi.
Aş vrea să mă trezesc pe jumătate,
Să-i netezesc aripile fierbinţi,

S-o liniştesc, să-i spun: - Hai, nu te teme,
Eu te iubesc şi nu-ţi voi face rău,
Nu te-am văzut de-atât amar de vreme
Şi-mi fuse dor de ciripitul tău…

Când mă trezesc, de-acuma nu mai este,
Doar fâlfâit de aripi mai aud
Şi nu mai ştiu – a fost ca o poveste –
Duc mâna la ureche, ca un surd.

S-a stins orice ecou, e zarea lină,
Şi soarele purcede-a răsări…
O, pasăre din rai, ce zi senină
Mi-ai dăruit, ‘nainte de-a pieri!

(Vasiloi Adela)
vorbind cu inchipuitii - de maria de la medgidia la: 20/12/2005 11:25:03
(la: Autismul)
ma chinui de cateva saptamani sa scriu ceva despre vorbitul cu inchipuitii... si nu apuc, atat am fost de aglomerata...
nici acum nu am timp sa dezvolt (probabil imi trebuie tras de maneca pentru asta), dar vreau sa va spun ca anumiti copii autisti vorbesc cu personaje nevazute, la care eu le spun "inchipuiti"...

fix pentru ca am vazut manifestari de personalitati disfunctionale, pot sa afirm cu convingere ca nu este cazul de multipla personalitate la copiii autisti...

ca argumente pentru faptul ca "inchipuitii" exista:
- entitatile cu care vorbesc acesti copii nu sunt constante in diferite momente (nu sunt acelasi) fata de personalitatile multiple care sunt fixe de-a lungul mai multor ani, le recunosti cand iei contact des cu persoana
- intrarea in starile de conversatie cu inchipuiti nu este dependenta de circumstantele reale (adica daca e suparat, nu neaparat se cearta cu inchipuitii, daca e vesel, nu neaparat rade cu ei)... pe cand la personalitatile disfunctionale, "vocile" se leaga foarte tare de ce i s-a intamplat recent...
- relatia cu inchipuitii nu e de subordonare (ca la "voci") a persoanei fata de ceea ce i se impune, ci copiii au o relatie naturala, interpersonala cu aceste entitati... vorbesc, se joaca, asculta, contrazic, cearta "inchipuitii"... relationeaza cu ei
- "inchipuitii" sunt multi si diferiti intre ei, (cu putina atentie ii conturezi pe unii: unul mai jucaus, altul mai sacaitor, altul mai trist, altul mai rautacios... in timp ce "vocile" sunt doar de 2 tipuri, (in general doar de 1 tip, contradictoriu fata de personalitatea de baza afectata)

argumentele nu le aduc ca sa credeti ca "inchipuitii" exista, ci pentru ca puteti judeca pentru dumneavoastra insiva si ideal este sa nu credeti nimic ce nu puteti verifica for yourself...

imi este greu sa fac aceasta afirmatie, pentru ca sunt cumplit de rationala si de lucida si la tipul meu de personalitate am nevoie de argumente mai "palpabile"... dar eu stiu ca asa este, simt in mod limpede...

----------------------------------
Counseling pentru cretini: bungee-jumping de la 30 m cu coarda elastica de 60 m.
"inchipuitii" - de Shtevia la: 23/12/2005 19:46:29
(la: Autismul)
...faptul ca noi ne-am alterat atat de mult simturile si nu mai vedem ce e in jurul nostru, nu inseamna ca in jurul nostru nu mai e nimic. Copiii - autisti sau nu- mai vad inca si de aceea comunica cu "inchipuitii".
Lumea intreaga (nu ma refer acum deloc la Pamant) este ca o ceapa, noi traim pe un strat, pe o foaie. Dar mai sunt atatea foi langa asta a noastra... Copiii acceseaza si alte foi. Toti o facem - cand dormim, de exmplu. Dar, mai bine, incearca sa citesti Carlos Castaneda. Explica mai bine decat mine, ceea ce copiii si unii oameni mari vad :).

Iti doresc Craciun fericit!
#96693 (raspuns la: #96085) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cri cri - de jeniffer la: 21/05/2006 20:54:44
(la: DUMNEZEUL DUMNEZEULUI - MINTEA OMULUI)
ar fi mai bine sa ne privesti ca elemente,in viata,cert,dar nu altceva in spatiul cunoscut din univers.ca omul nu a fost creat de dumnezeu,ci,prin intermediul apei si schimbarii codului genetic in timp a fost aratat de cercetatori inspre creatia universului cunoscut,dar daca preferi sa il vezi ca o jucarie in miinile cuiva care se gasesta in paradis,care se gaseste nu stiu unde,este o alegere,dar prea inchipuita.
#123463 (raspuns la: #123140) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
valoarea umana a unor scrieri - de jeniffer la: 13/07/2006 02:37:18
(la: Codul Da Vinci (Da Vinci Code))
valoarea umana a unor scrieri despre zeu depaseste umanitatea, creind personaje enorme si ireale, dar pe care unii le cred reale. acest film permite sa vedem tendinta actuala despre ce se gindeste, ca nu zeul ne-a pus pe pamint, pentru a experimenta viata aici si apoi ne ducem unde el vrea, unde vom fi mai bine timp cit nu facem rau pe pamint, unde am putea avea si face tot ce ne place, paradisul inchipuit.

nu aceste idei fac sa progreseze calitatea de viata pe pamint. avem nevoie de o justitie mai dreapta, care apara inocentii si valorile.
#132964 (raspuns la: #132697) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pentru Alexandros - de casandra_radu la: 21/08/2006 08:52:03
(la: Stim ce este intr-adevar iubirea?)
Tot nu ma poti convinge ca iubirea poate fi unilaterala (poate doar cea de Dumnezeu) si in timp ce tu iubesti din toata fiinta ta pe cineva, pe cineva care ti-a si demonstrat ca nu se ridica la nivelul sentimentelor tale, acesta e ori debusolat, ori neinteresat de tine.
Nici nu vreau sa te conving de nimic. Singura experienta autentica pentru fiecare este propria sa experienta si nu cea a altuia.
Iubirea de Dumnezeu unilaterala? Stii, mie mi se pare ca noi, oamenii suntem “copiii” mult iubiti ai existentei. In noi, natura isi gaseste expresia cea mai inalta, suntem singurele animale constiente de sine...oare sa nu ne iubeasca Dumnezeu, existenta?! Hmm :)
Cineva zicea candva ca viata nu are nici o obligatie de a corespunde dorintelor tale. As adauga ca, de asemenea, omul pe care il iubesti nu are nici o obligatie de a te iubi si el si nu se poate pune problema ca el sa se ridice la nivelul sentimentelor tale. Nu este vina lui, nu i se poate reprosa unui om ceva ce nu simte. Nici macar de vointa nu tine. Chiar daca ar vrea sa te iubeasca, gandind la modul “ea ma iubeste enorm si ar fi bine sa o iubesc si eu, caci astfel vom fi fericiti”, iubirea nu tine de vointa. El nu este mai prejos decat mine doar fiindca nu simte la fel, pentru mine. Pur si simplu nu simte, asta este realitatea. Dar nu iubesti ca sa fii iubit, iubirea nu are motivatii, iubirea nu face calcule. Acestea le face ratiunea, nu iubirea.
Iubirea dintr-o singura parte – obsesie? Adica cu alte cuvinte, iubirea care nu vine din ambele parti nu este iubire? Nu stiu cum o “obsesie” te poate apropia de Dumnezeu, te poate face mai bun...iubirea cand este, este, nu depinde de sentimentele celuilalt. Sunt multe cupluri in care numai unul iubeste, celalat se preface. Poate ca cel care iubeste poate iubi fiindca are convingerea ca celalat il iubeste. Daca ar sti adevarul...cine stie?!
Cred ca fiecaruia dintre noi i-a murit candva cineva drag. Ei..acea persoana nici nu mai era in viata dar asta nu a insemnat ca noi am incetat sa o iubim. Poti iubi chiar si un om care a trecut in nefiinta, asa ca ce sa mai zic de un om care traieste...desi nu pot sa nu observ ca este mai greu sa iubesti un om in viata decat unul care nu mai este.
Nu vorbeam de pasiune. Pasiunea neintretinuta, pasiunea care nu primeste nimic in schimb, moare subit si nu mai reinvie. Pasiunea are nevoie de sustinere, are nevoie de atentie deosebita, de un interes poate extrem din cealalta parte. Esenta pasiunii este reciprocitatea, complicitatea. Ea nu poate exista independent, or daca exista, intr-adevar, pasiunea devine obsesie.
Si iubirea este un sentiment “latent”. Zace in fiecare din noi. Uneori mai reuseste sa iasa la iveala, dar deseori este obstuctionata de calculele noastre, de dorinta de siguranta, de teama. Eu nu ma opun iubirii. Daca “vrea” sa se manifeste, o las in pace sa faca ea cum crede de cuviinta :) Acuma, daca se intampla sa apara pentru o persoana care nu-mi raspunde la fel, asta este, oricum aceasta nu constituie o piedica. Am observat ca oricat te-ar iubi cineva, acest fapt pe tine nu te schimba cu nimic. Numai ceea ce simti tu te poate schimba.
Din contra, in dragoste ca sa mearga totul bine, trebuie sa fie un fel de competitie in care armele sant sentimentele si se face uz de tot arsenalul de fiecare parte.
Aici vorbesti de pasiune sau de dragostea inchipuita. Iubirea nu este un camp de lupta, competitia ii este straina iubirii. Multe relatii sunt astfel si oamenii se amagesc ca aceasta este iubirea. Sunt ei doi, sunt orgoliile lor si nesfarsita lupta. Care pe care, cine pe cine controleaza, instaurarea fortata a unui climat de incredere, gelozii, tradari si altele. Aceasta nu este iubire. Este disperare. Si multa risipa de energie. Doar o stiu, doi ani am trait astfel.
Nu e iubire, casandra, ce simti tu acum pentru omul acela, ci compasiune.
Cand ai descoperit superioritatea ta fatza de el, prin faptul ca poti simti asa cum ai zis dragostea (minunat mod de a simti) si el nici macar nu intelege asta, dar sa simta, in acel moment dragostea ta pt el s-a diluat in sentimentul de prietenie. Chiar mai putin de prietenie, pentru ca si prietenii sant pe pozitii de egalitate. Condescendentza.
De ce crezi ca cei trecuti printr-o experienta deceptionanta , ca a ta traiesc mai mult din amintiri?
Iubirea lasa urme.
Da, este compasiune, poate ca aceasta este o forma superioara a iubirii. Este iubirea lipsita de pasiune, de dorinta de a fi cu celalalt, acceptarea realitatii asa cum este ea, impacarea si linistea de dupa furtuna.
Nu ii sunt superioara. Toti venim din acelasi loc, suntem facut din acelasi material si fiecare are acelasi potential. Nu ma simt superioara lui. Sigur ca mi-a parut las, mi-a parut prost. Dar si eu sunt lasa uneori, si eu sunt proasta. Acum aceste lucruri nu mai au importanta, care cum este. Conteaza doar ca a fost ceea ce a fost, ca am avut norocul sa traiesc astfel, sa simt astfel.
Si prietenia este o forma de iubire si nu o gasesc cu nimic mai prejos decat iubirea pentru o persoana de sex opus. Ba chiar ca prietenia este mai longeviva decat dragostea dintre un barbat si o femeie. Barbatii/femeile vin si pleaca...dar prietenii raman.
Da, am avut poate momente de condescendenta. Dar acestea sunt nesemnificative. Dupa ce am acceptat lucrurile asa cum erau, asa cum sunt, nu a ramas decat compasiunea, dar nu cea de pe pozitii de superioritate. Ci acea compasiune care contine dorinta de a-l vedea ca este bine, ca este fericit, ca termina acea relatie seaca, intalneste iubirea si traieste cu adevarat. Si asta nu trebuie sa se intample cu mine. Oricum, eu nu ma intorc niciodata in trecut.
De ce o numesti experienta deceptionanta? Pentru mine nu asta a fost. Probabil ca asta isi imagineaza fiecare cand citeste ce am scris. Poate ca fiecare a avut macar o deceptie in viata sa si atunci interpreteaza ceea ce am scris ca fiind o deceptie. Nu o vad asa, nu o simt asa. A fost o experienta minunata, mai inaltatoare decat orice rugaciune. M-am simtit purificata de patimile umane si acum ma simt recunoscatoare pentru ca am trait acea iubire. Nu am resentimente, nu am nimic de reprosat, nimanui. M-am avantat total, nu am lasat nimic pentru mine. Iar la final am cunoscut ce inseamna eliberarea. Eliberarea de dorinte, eliberarea de tristete, de eventuale obsesii, de regrete. Nu a ramas decat ceva luminos, cald...da, poate ca este prietenie.
Nu traiesc din amintiri, Alexandros. Nu regret nimic, nu-mi doresc sa retraiesc ceea ce a fost, nu ma extaziez si nici nu ma intristez aducandu-mi aminte de acele momente. Stiu ca pot iubi si poate data viitoare voi iubi mai mult. Prin asta intelegand ca poate vor fi mai putine momente de tristete, mai putine momente in care ma voi gandi la mine. Eu nu imi car in spate trecutul. Faptul ca omul iubit nu m-a iubit nu ma poate determina sa ma feresc de iubire, sa joc “la sigur” sau sa ma tem. In iubire, ceea ce este sigur nu valoreaza doi bani. Si imi aduc aminte de o idee despre iubire dintr-o carte a lui Coelho, si anume ca dragostea este o forta salbatica, daca incerci sa o stapanesti, te transforma in sclav, daca incerci sa o incatusezi, te inrobeste.
In iubire, adevarata durere pe care am resimtit-o candva a fost aceea de a nu ma implica total, de a jongla cu jumatatile de masura, de a-mi lasa o portita de iesire...deceptia ca nu m-am implicat total. Iar aceasta implicare pe jumatate intotdeauna lasa urme. Urme dureroase. Iubirea totala nu lasa decat “urme” pozitive. Te transforma. Iar pe mine m-a facut sa o rup cu trecutul, sa traiesc in prezent, sa fiu constienta ca trecutul nu are nici o relevanta, sa fiu constienta ca pot iubi fiindca iubirea nu este o cantitate determinabila care se termina la un moment dat.
Ma omori cu fidelitatea asta. Cum poti vedea asa? Daca tu il iubesti el poate fi si infidel si neatent si nici sa te iubeasca macar?
Mi-as dori si eu sa fiu iubit de o asemenea femeie.
Fiindca eu nu sunt fidela pentru ca imi impun asta si nici pentru ca el este fidel. Eu sunt fidela fiindca asa simt. Daca simt altfel sa stii ca nu am nici o ezitare in a da curs dorintelor mele. De cate ori am avut o relatie si nu am iubit, am dat curs dorintelor mele vis a vis de alti barbati. Fara sa ma simt vinovata, fara sa simt macar ca am inselat. Cand am iubit, fidelitatea a fost ceva natural. Asa a fost, nimic impus si in acelasi timp nu am simtit atractie pentru alti barbati. Am realizat ca nu are sens sa stau langa un barbat pe care nu-l iubesc. Nu pot sa-mi impun fidelitatea. Ma simt incatusata si simt ca nu sunt eu insami. Ce sens are sa pretinzi ca esti fericit, ca nu doresti altceva? E simplu – faci asa cum simti. Daca mai ai si curajul de a fi sincer in legatura cu ceea ce simti, este minunat. Am descoperit ca asa ma simt bine si am incetat sa mai sufar si sa am probleme din clipa in care am inceput sa fac asa cum simt.
Ti-ai dori sa fii iubit de o astfel de femeie? Pai...pentru ce?! Eu iti urez sa iubesti TU astfel, fiindca chiar daca o femeie te va iubi asa...desi aceasta “maniera” de a iubi nu este altceva decat iubirea care tinde spre iubirea autentica – singura care este de fapt iubire – ei, chiar si asa, te asigur ca asta nu va produce in tine mare lucru. Nu iti va zdruncina constiinta, nu te va apropia de Dumnezeu. Poate orgoliul tau se va umfla ca un balon sau poate te vei simti chiar inferior ca nu esti pe masura sentimentelor ei. Sau poate o vei desconsidera si o vei trata ca pe un obiect proprietate personala..cine stie. Cum ziceam, doar ceea ce simti TU te poate transforma, nu ceea ce simte altul pentru tine.
Experienta asta te va ajuta cand vei descoperi adevarata dragoste. Dragostea impartasita.
Sant aproape convins ca tu faci parte din acel 0,1 procente ce poate simti dragostea, o poate trai, o poate oferi, dar nu stii ce inseamna sa primesti .
Nu cred ca te-am auzit(citit) spunand ceva de cum te simteai iubita ci numai de cum te simteai cand iubeai...
Iubirea este iubire, impartasita sau nu. Daca admiti ca iubirea este adevarata numai cand este impartasita, atunci lumea este chiar mai saraca in iubire decat pare. Ceea ce ar fi foarte trist. Bine ca nu este asa :) Si oricum, Alexandors, gandeste putin...chiar daca omul de langa tine se comportan frumos, iti vorbeste frumos, te ajuta, te alinta si in ochi ii poti vedea afectiunea...de fapt niciodata nu vei stii cu adevarat cum simte, cat de intens, cat de profund. Nu ai cum sa stii cat de mult, in ce fel sau cat te va iubi omul de langa tine. Si nici macar daca te-a iubit in adevaratul sens al cuvantului. Au fost barbati convinsi ca eu sunt indragostita si foarte mandri din cauza asta. O prostie. Am avut momente in viata cand pur si simplu mi-am dorit compania cuiva, am simtit nevoia de a darui afectiune, de a dulce, dragalasa...dar asta nu insemna ca i-am iubit. Intotdeauna mi-a placut sa cultiv o atmosfera de complicitate, de caldura, o atmosfera placuta si relaxata. Si asta a fost confundata cu dragoste.
Loiali...adica nu iubesti, nu-l cunosti pe cel de langa tine, dar esti fidel, iti duci viata de zi cu zi, iti cladesti o viata (si la un moment dat te indragostesti fiindca orice om isi doreste iubire si va cauta ceea ce nu are)...si tu vorbesti de loialitate?! Mi se pare mai degraba o minciuna, o ipocrizie extrem de rafinata, astfel incat chiar cel care o traieste ajunge sa creada in ea. O viata calduta la umbra sigurantei. Zicea odata un sfant ca “bucatele caldute nu incanta cerul gurii”. Ma rog..daca cineva simte ca acesta e sensul vietii, sa gasesti un barbat/femeie de treaba, sa ai un trai tihnit, sa muncesti, sa te distrezi, sa faci copii si la final sa mori, asta este treaba lor. Fiecare traieste asa cum poate. Si parafrazand-o pe Sulfina Barbu :) – fiecare are parte de viata pe care o merita.
Stiu ce inseamna si sa primesti. Da, poate stiu mai mult sa dau. Nu am vorbit despre cum este sa primesti fiindca aceasta nu este o preocupare pentru mine. Nu tanjesc dupa a primit. A primi este minunat. A fi tinuta in brate de omul iubit, a fi mangaiata, a fi privita, a fi invaluita de el...cine mai vrea Paradisul? In orice caz nu eu. Paradisul sa fie pentru altii. Pentru mine prezenta fiintei iubite este paradisul.
#140585 (raspuns la: #138528) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
casandra radu - de Alexandros la: 21/08/2006 15:06:00
(la: Stim ce este intr-adevar iubirea?)
Sa clarificam, casandra radu: E vorba de iubirea dintre doua persoane (de sex opus ori ba:) ) si nu de iubirea de Dumnezeu, de mama, tata, frate,sora. Acolo datele problemei se schimba. Oricum e altfel de dragoste.



Tot nu ma poti convinge ca iubirea poate fi unilaterala (poate doar cea de Dumnezeu) si in timp ce tu iubesti din toata fiinta ta pe cineva, pe cineva care ti-a si demonstrat ca nu se ridica la nivelul sentimentelor tale, acesta e ori debusolat, ori neinteresat de tine.

Nici nu vreau sa te conving de nimic. Singura experienta autentica pentru fiecare este propria sa experienta si nu cea a altuia.
Iubirea de Dumnezeu unilaterala? Stii, mie mi se pare ca noi, oamenii suntem “copiii” mult iubiti ai existentei. In noi, natura isi gaseste expresia cea mai inalta, suntem singurele animale constiente de sine...oare sa nu ne iubeasca Dumnezeu, existenta?!
Hmm :)

Aici nu cerem. Doar oferim.Nu conditionam si nici nu santem conditionati.

Cineva zicea candva ca viata nu are nici o obligatie de a corespunde dorintelor tale. As adauga ca, de asemenea, omul pe care il iubesti nu are nici o obligatie de a te iubi si el si nu se poate pune problema ca el sa se ridice la nivelul sentimentelor tale. Nu este vina lui, nu i se poate reprosa unui om ceva ce nu simte. Nici macar de vointa nu tine. Chiar daca ar vrea sa te iubeasca, gandind la modul “ea ma iubeste enorm si ar fi bine sa o iubesc si eu, caci astfel vom fi fericiti”, iubirea nu tine de vointa. El nu este mai prejos decat mine doar fiindca nu simte la fel, pentru mine. Pur si simplu nu simte, asta este realitatea. Dar nu iubesti ca sa fii iubit, iubirea nu are motivatii, iubirea nu face calcule. Acestea le face ratiunea, nu iubirea.

Doar pentru ca nu simte "la fel de mult", trebuia scris. Daca nu simte la fel, se poate intelege ca nu simte deloc si atunci...
Ea ma iubeste enorm si "merita" sa o iubesc si eu caci astfel vom fi fericiti.
Iubirea nu tine de vointa in sensul "rational" dar vointa sufletului nu poate fi controlata de rational.
Iubirea are motivatii: un zambet, un gest, o mangaiere, o vorba, o anumita afinitate, o autoregasire in cealalta persoana, un vis, o dorinta, un... miliard de motivatii.




Iubirea dintr-o singura parte – obsesie? Adica cu alte cuvinte, iubirea care nu vine din ambele parti nu este iubire? Nu stiu cum o “obsesie” te poate apropia de Dumnezeu, te poate face mai bun...iubirea cand este, este, nu depinde de sentimentele celuilalt. Sunt multe cupluri in care numai unul iubeste, celalat se preface. Poate ca cel care iubeste poate iubi fiindca are convingerea ca celalat il iubeste. Daca ar sti adevarul...cine stie?!

Am zis ca iubirea de Dumnezeu are alte principii.

Asta cu cuplurile in care unul iubeste si celalalt se preface, in care unul poate iubi fiindca are convingerea ca celalalt il iubeste e mai aproape de realitate, dar nu e obsesie si mai mult contrazice teoria ta despre cel ce iubeste chiar stiind sigur ca nu e iubit.

Daca eu o iubesc pe Sulfina Barbu ( =)) )si tipa saraca nu stie nimic despre asta, intre mine si ea e o dragoste adevarata? Nu cumva e obsesie, casandra radu?



Cred ca fiecaruia dintre noi i-a murit candva cineva drag. Ei..acea persoana nici nu mai era in viata dar asta nu a insemnat ca noi am incetat sa o iubim. Poti iubi chiar si un om care a trecut in nefiinta, asa ca ce sa mai zic de un om care traieste...desi nu pot sa nu observ ca este mai greu sa iubesti un om in viata decat unul care nu mai este.

De acord cu iubirea pentru cineva ce a trecut in nefiinta dar e o altfel de iubire. Poate fi frate sora mama tata sau fosta iubita ai cam acelasi fel de sentiment pentru cineva ce ti-a fost drag printre noi fiind si care a disparut. Nu discutam despre asta

Nu vorbeam de pasiune. Pasiunea neintretinuta, pasiunea care nu primeste nimic in schimb, moare subit si nu mai reinvie. Pasiunea are nevoie de sustinere, are nevoie de atentie deosebita, de un interes poate extrem din cealalta parte. Esenta pasiunii este reciprocitatea, complicitatea. Ea nu poate exista independent, or daca exista, intr-adevar, pasiunea devine obsesie.

Ba pasiunea face parte din iubire si ma bucur sa observ ca mai sus ai dreptate cu conditia sa incluzi pasiunea in iubire

Si iubirea este un sentiment “latent”. Zace in fiecare din noi. Uneori mai reuseste sa iasa la iveala, dar deseori este obstuctionata de calculele noastre, de dorinta de siguranta, de teama. Eu nu ma opun iubirii. Daca “vrea” sa se manifeste, o las in pace sa faca ea cum crede de cuviinta :) Acuma, daca se intampla sa apara pentru o persoana care nu-mi raspunde la fel, asta este, oricum aceasta nu constituie o piedica. Am observat ca oricat te-ar iubi cineva, acest fapt pe tine nu te schimba cu nimic. Numai ceea ce simti tu te poate schimba.

Pentru o persoana care nu-ti raspunde la fel, ca intensitate sau la fel in sensul de a nu-ti raspunde cu iubire? Dar pentru una care nu-ti raspunde deloc?


Din contra, in dragoste ca sa mearga totul bine, trebuie sa fie un fel de competitie in care armele sant sentimentele si se face uz de tot arsenalul de fiecare parte.

Aici vorbesti de pasiune sau de dragostea inchipuita. Iubirea nu este un camp de lupta, competitia ii este straina iubirii. Multe relatii sunt astfel si oamenii se amagesc ca aceasta este iubirea. Sunt ei doi, sunt orgoliile lor si nesfarsita lupta. Care pe care, cine pe cine controleaza, instaurarea fortata a unui climat de incredere, gelozii, tradari si altele. Aceasta nu este iubire. Este disperare. Si multa risipa de energie. Doar o stiu, doi ani am trait astfel.

Stop..stop.. asta nu e iubire ce insiri tu acolo ! Asa spuneam eu despre competitie? In sensul de a domina, forta, controla? Nu.. Daca tu-mi spui o vorba frumoasa, iubirea mea (necontrolata de ratiune), ma face sa-ti spun doua vorbe dulci, care la randul lor vor primi replica pe masura :)
Daca traiai tu doi ani de iubire cum o vad eu nici nu mai voiai altceva de la viata.



Nu e iubire, casandra, ce simti tu acum pentru omul acela, ci compasiune.
Cand ai descoperit superioritatea ta fatza de el, prin faptul ca poti simti asa cum ai zis dragostea (minunat mod de a simti) si el nici macar nu intelege asta, dar sa simta, in acel moment dragostea ta pt el s-a diluat in sentimentul de prietenie. Chiar mai putin de prietenie, pentru ca si prietenii sant pe pozitii de egalitate. Condescendentza.
De ce crezi ca cei trecuti printr-o experienta deceptionanta , ca a ta traiesc mai mult din amintiri?
Iubirea lasa urme.


Da, este compasiune, poate ca aceasta este o forma superioara a iubirii. Este iubirea lipsita de pasiune, de dorinta de a fi cu celalalt, acceptarea realitatii asa cum este ea, impacarea si linistea de dupa furtuna.
Nu ii sunt superioara. Toti venim din acelasi loc, suntem facut din acelasi material si fiecare are acelasi potential. Nu ma simt superioara lui. Sigur ca mi-a parut las, mi-a parut prost. Dar si eu sunt lasa uneori, si eu sunt proasta. Acum aceste lucruri nu mai au importanta, care cum este. Conteaza doar ca a fost ceea ce a fost, ca am avut norocul sa traiesc astfel, sa simt astfel.
Si prietenia este o forma de iubire si nu o gasesc cu nimic mai prejos decat iubirea pentru o persoana de sex opus. Ba chiar ca prietenia este mai longeviva decat dragostea dintre un barbat si o femeie. Barbatii/femeile vin si pleaca...dar prietenii raman.
Da, am avut poate momente de condescendenta. Dar acestea sunt nesemnificative. Dupa ce am acceptat lucrurile asa cum erau, asa cum sunt, nu a ramas decat compasiunea, dar nu cea de pe pozitii de superioritate. Ci acea compasiune care contine dorinta de a-l vedea ca este bine, ca este fericit, ca termina acea relatie seaca, intalneste iubirea si traieste cu adevarat. Si asta nu trebuie sa se intample cu mine. Oricum, eu nu ma intorc niciodata in trecut.

Compasiunea nu e iubire casandra radu. Prietenia nu e iubire..


De ce o numesti experienta deceptionanta? Pentru mine nu asta a fost. Probabil ca asta isi imagineaza fiecare cand citeste ce am scris. Poate ca fiecare a avut macar o deceptie in viata sa si atunci interpreteaza ceea ce am scris ca fiind o deceptie. Nu o vad asa, nu o simt asa. A fost o experienta minunata, mai inaltatoare decat orice rugaciune. M-am simtit purificata de patimile umane si acum ma simt recunoscatoare pentru ca am trait acea iubire. Nu am resentimente, nu am nimic de reprosat, nimanui. M-am avantat total, nu am lasat nimic pentru mine. Iar la final am cunoscut ce inseamna eliberarea. Eliberarea de dorinte, eliberarea de tristete, de eventuale obsesii, de regrete. Nu a ramas decat ceva luminos, cald...da, poate ca este prietenie.

Eu am numit-o experienta deceptionanta pentru ca ti-a fost denaturata notiunea de iubire de aceasta experienta.
Daca eu ascult "manele" si nimeni nu-mi arata cum suna adevarata muzica atunci ideia mea despre muzica e denaturata neavand termenul de comparatie.


Nu traiesc din amintiri, Alexandros. Nu regret nimic, nu-mi doresc sa retraiesc ceea ce a fost, nu ma extaziez si nici nu ma intristez aducandu-mi aminte de acele momente. Stiu ca pot iubi si poate data viitoare voi iubi mai mult. Prin asta intelegand ca poate vor fi mai putine momente de tristete, mai putine momente in care ma voi gandi la mine. Eu nu imi car in spate trecutul. Faptul ca omul iubit nu m-a iubit nu ma poate determina sa ma feresc de iubire, sa joc “la sigur” sau sa ma tem. In iubire, ceea ce este sigur nu valoreaza doi bani. Si imi aduc aminte de o idee despre iubire dintr-o carte a lui Coelho, si anume ca dragostea este o forta salbatica, daca incerci sa o stapanesti, te transforma in sclav, daca incerci sa o incatusezi, te inrobeste.
In iubire, adevarata durere pe care am resimtit-o candva a fost aceea de a nu ma implica total, de a jongla cu jumatatile de masura, de a-mi lasa o portita de iesire...deceptia ca nu m-am implicat total. Iar aceasta implicare pe jumatate intotdeauna lasa urme. Urme dureroase. Iubirea totala nu lasa decat “urme” pozitive. Te transforma. Iar pe mine m-a facut sa o rup cu trecutul, sa traiesc in prezent, sa fiu constienta ca trecutul nu are nici o relevanta, sa fiu constienta ca pot iubi fiindca iubirea nu este o cantitate determinabila care se termina la un moment dat.

Si aici, scumpa casandra radu, recunosti in sfarsit ca nu a fost ce trebuia.


Ma omori cu fidelitatea asta. Cum poti vedea asa? Daca tu il iubesti el poate fi si infidel si neatent si nici sa te iubeasca macar?
Mi-as dori si eu sa fiu iubit de o asemenea femeie.


Fiindca eu nu sunt fidela pentru ca imi impun asta si nici pentru ca el este fidel. Eu sunt fidela fiindca asa simt. Daca simt altfel sa stii ca nu am nici o ezitare in a da curs dorintelor mele. De cate ori am avut o relatie si nu am iubit, am dat curs dorintelor mele vis a vis de alti barbati. Fara sa ma simt vinovata, fara sa simt macar ca am inselat. Cand am iubit, fidelitatea a fost ceva natural. Asa a fost, nimic impus si in acelasi timp nu am simtit atractie pentru alti barbati. Am realizat ca nu are sens sa stau langa un barbat pe care nu-l iubesc. Nu pot sa-mi impun fidelitatea. Ma simt incatusata si simt ca nu sunt eu insami. Ce sens are sa pretinzi ca esti fericit, ca nu doresti altceva? E simplu – faci asa cum simti. Daca mai ai si curajul de a fi sincer in legatura cu ceea ce simti, este minunat. Am descoperit ca asa ma simt bine si am incetat sa mai sufar si sa am probleme din clipa in care am inceput sa fac asa cum simt.

jos palaria pentru sinceritate si luciditate aici:0


Ti-ai dori sa fii iubit de o astfel de femeie? Pai...pentru ce?! Eu iti urez sa iubesti TU astfel, fiindca chiar daca o femeie te va iubi asa...desi aceasta “maniera” de a iubi nu este altceva decat iubirea care tinde spre iubirea autentica – singura care este de fapt iubire – ei, chiar si asa, te asigur ca asta nu va produce in tine mare lucru. Nu iti va zdruncina constiinta, nu te va apropia de Dumnezeu. Poate orgoliul tau se va umfla ca un balon sau poate te vei simti chiar inferior ca nu esti pe masura sentimentelor ei. Sau poate o vei desconsidera si o vei trata ca pe un obiect proprietate personala..cine stie. Cum ziceam, doar ceea ce simti TU te poate transforma, nu ceea ce simte altul pentru tine.

Adica sa fac exact greselile nefericitului(in sens de slabutz la minte) dinaintea mea? Nu...

Experienta asta te va ajuta cand vei descoperi adevarata dragoste. Dragostea impartasita.
Sant aproape convins ca tu faci parte din acel 0,1 procente ce poate simti dragostea, o poate trai, o poate oferi, dar nu stii ce inseamna sa primesti .
Nu cred ca te-am auzit(citit) spunand ceva de cum te simteai iubita ci numai de cum te simteai cand iubeai...


Iubirea este iubire, impartasita sau nu. Daca admiti ca iubirea este adevarata numai cand este impartasita, atunci lumea este chiar mai saraca in iubire decat pare. Ceea ce ar fi foarte trist. Bine ca nu este asa :) Si oricum, Alexandors, gandeste putin...chiar daca omul de langa tine se comportan frumos, iti vorbeste frumos, te ajuta, te alinta si in ochi ii poti vedea afectiunea...de fapt niciodata nu vei stii cu adevarat cum simte, cat de intens, cat de profund. Nu ai cum sa stii cat de mult, in ce fel sau cat te va iubi omul de langa tine. Si nici macar daca te-a iubit in adevaratul sens al cuvantului.

1 Neimpartasita nu e iubire. 2 Si in ochi ii pot vedea afectiunea? Pai da, o vad daca e. Daca nu, nu. Nu poti pacali un oenolog(degustator de vinuri) cu posirca (ce modest am fost aici :))) )

Au fost barbati convinsi ca eu sunt indragostita si foarte mandri din cauza asta. O prostie. Am avut momente in viata cand pur si simplu mi-am dorit compania cuiva, am simtit nevoia de a darui afectiune, de a dulce, dragalasa...dar asta nu insemna ca i-am iubit. Intotdeauna mi-a placut sa cultiv o atmosfera de complicitate, de caldura, o atmosfera placuta si relaxata. Si asta a fost confundata cu dragoste.

Aici cineva a trisat ;) Noi vorbeam de dragoste :) Si apoi...vezi mai sus cu oenologul :)

Loiali...adica nu iubesti, nu-l cunosti pe cel de langa tine, dar esti fidel, iti duci viata de zi cu zi, iti cladesti o viata (si la un moment dat te indragostesti fiindca orice om isi doreste iubire si va cauta ceea ce nu are)...si tu vorbesti de loialitate?! Mi se pare mai degraba o minciuna, o ipocrizie extrem de rafinata, astfel incat chiar cel care o traieste ajunge sa creada in ea. O viata calduta la umbra sigurantei. Zicea odata un sfant ca “bucatele caldute nu incanta cerul gurii”. Ma rog..daca cineva simte ca acesta e sensul vietii, sa gasesti un barbat/femeie de treaba, sa ai un trai tihnit, sa muncesti, sa te distrezi, sa faci copii si la final sa mori, asta este treaba lor. Fiecare traieste asa cum poate.

Chestia asta se cheama casnicie si avem parte de ea 99.9% dintre noi de ea.
Pe tema asta se pot face mii de variatiuni iarasi. Casnicie din dragoste, din interese de toate felurile(materiala, politice, religioase), din traditie (ca sa fiu si eu la casa mea), din ambitie (sa-mi oftic fosta iubita) si altele...


Si parafrazand-o pe Sulfina Barbu :) – fiecare are parte de viata pe care o merita.

Casandra, casandra.. eu las modestia si-ti spun ca pot citi si printre randuri si printre cuvinte, chiar. Pe cine parafrazezi tu? La cat te cunosc eu ma asteptam la alt parafrazat, sincer. Asta daca nu cumva ai parafrazat-o peiorativ. Dar nu merita, crede-ma :)

Stiu ce inseamna si sa primesti. Da, poate stiu mai mult sa dau. Nu am vorbit despre cum este sa primesti fiindca aceasta nu este o preocupare pentru mine. Nu tanjesc dupa a primit. rimi este minunat. A fi tinuta in brate de omul iubit, a fi mangaiata, a fi privita, a fi invaluita de el...cine mai vrea Paradisul? In orice caz nu eu. Paradisul sa fie pentru altii. Pentru mine prezenta fiintei iubite este paradisul.

Te contrazici iar?
Vrei sau nu vrei sa fii iubita?
Stii sau nu stii cum e?



Caractere italice = alexandros text mai vechi
caractere bolduite = alexandrios replici la textul actual
Caractere normale = casandra radu


"omul stie mult mai multe decat intelege" - Alfred Adler
#140644 (raspuns la: #140585) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
nicc - de jeniffer la: 11/09/2006 22:40:54
(la: de ce credeti in dumnezeu?)
Cum este cind te rogi la ceva care nu exista si ocupi mintea cu idei fantastice care au devenit iluzii de eternitate la cei care inca mai cred ca zeul este in cer si zmeul in pamint, pentru a intimpina mortii. Zeul unora spune asa, a altora altfel si cind cauti, unii chiar isi dau viata crezind ca zeul a spus ceva, dar el nu a spus nimic, doar omul spune.

Ar trebui sa te multumesti cu frumusetea si bunatatea din om, nu sa crezi ca este incapabil si o face cu sprijinul zeului. Cei care raspindesc zisele cuvinte ale zeului nu ajuta societatea, doar se multumesc de o iluzie. Omul este creator si nimic nu a venit si va veni de la zeu sau zmeu, aceste idei sint pentru cei care nu-si pun intrebari si se multumesc cu ideea ca vor merge in paradisul inchipuit in timpuri unde nu se cunostea pamintul si creatia lui.

Oamenii ar fi in acord daca ar recunoaste realitatea, fara sa si-o inchipuie, mai ales ca in biblie, unde cei buni se duc in paradis, linga cel bun si invers. Aceasta idee mi se pare lipsita de interes si a fost creata pentru a dirija oamenii in trecut, acum nu mai poate ajuta, caci binele nu depinde de credinta in zeu, ci de educatie si alegere. A apara biblia nu inseamna a apara binele, ci doua creaturi imaginate de oameni si crezute reale de unii.
#144748 (raspuns la: #144511) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Bygot - de jeniffer la: 16/09/2006 21:59:53
(la: de ce credeti in dumnezeu?)
A folosi ideile despre zeu din trecut este a folosi o filozofie presupusa la un moment dat, dar nu dupa examinarea realitatii. Prin cea a frazei s-a ajuns la ultimele istorii despre zeu, cu concluzia generala ca toata maniera pozitiva, in orice domeniu, este gratie credintei ca zeul exista altfel decit ca simbol inchipuit pentru soare sau alte fenomene sau impresii, ci ca cel descris de biblie, care a inspirat celelalte credinte de acum.

Se vorbeste despre credinta moderata, ca la crestini, o religie dreapta, omagiul fiul zeului, inviat, dar ce se poate povesti celor care pun omul in centrul societatii si nu il considera creat de un zeu, cind avem nevoie de o oarecare imbunatatire a societatii? Religia a organizat structura societatii, o parte din traditie este prin ideea eternitatii paradisului, dar cine este apt sa recunoasca ce este in spatele acestei credinte, terorism, totalitarism, idei de inegalitate si conflicte comerciale si teritoriale? Fiu de zeu sau profet pe pamint dat de zeul din cer, ateii nu pot privi realitatea asa si aceasta trebuie sa se inteleaga, nu sa se acuze. Oamenii ar trebui sa fie capabili sa se inteleaga si sa considere ceea ce s-a descoperit despre pamint, s-ar ajunge la un acord.
#145750 (raspuns la: #145678) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
oltcit - de jeniffer la: 17/09/2006 23:24:01
(la: DUMNEZEUL DUMNEZEULUI - MINTEA OMULUI)
A crede in spirite care s-ar plimba in univers si delecta de nu stiu ce aspecte inchipuite nu este normal, deci aceste idei trebuiesc intelese si depasite.

A te crede eternel in paradisul domnului inchipuit de crestini este doar o inchipuire si nu poate depasi acest stadiu.

#145998 (raspuns la: #145919) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Goosy - de jeniffer la: 21/09/2006 23:17:12
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Poti gasi informatii despre ce se petrece cu un corp in care singele nu mai curge, a le accepta depinde de vointa de a recunoaste ce se stie, nu ce s-a inchipuit, chiar daca varianta eternitatii in paradisul "domnului" atrage.
#146828 (raspuns la: #146268) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
* - de picky la: 25/11/2006 11:42:55
(la: 3)
Adrian Fuchs :

Reiau aici ceea ce i-am spus numitei clody, in urma cu 10 luni.

clody
#102606, de picky la Sat, 28/01/2006 - 12:11


Adrian Fuchs :
Nu e prea limpede !
Urasti ce iubesti sau iubesti ce urasti ???
Sa fie perversiune ?
Sa fie pervertire ?
Cred ca mai simplu ar fi sa iubesti ce iubesti si sa nu urasti ce urasti ...
Daca amesteci aceste doua elemente ale simtirii s-ar putea sa obtii un produs foarte exploziv !
Amestecul nealeatoriu de vocale si consoane, da de regula cuvinte.
Amestecul de sentimente e un fel de alchimie care foloseste elemente insuficient studiate si cunoscute, iar rezultanta este incontrolabila, mai ales prin cantitatea de energie eliberata !!!
Fuziune sau fisiune ?
Oricum, nucleu exista !
Pot depune marturie in acest sens.
Daca renunti insa la aceste 2 sentimente, devii un fel de celula enucleata
si atunci vai tie !!!
Iubirea e de fapt ura in stare pura !
Ura in schimb, este o iubire pe cale de atrofiere ...
Esti in purgatoriu surioara, iar cele doua usi pe care le ai la dispozitie, nu dau nici in paradis, nici in infern, ci intr-un purgatoriu paralel ... !!!
In rest, iti doresc revenirea pa Terra, unde viata e scumpa si plina de nebanuit

clody
#103687, de picky la Fri, 03/02/2006 - 13:04


Adrian Fuchs :
Statul pe margine ?
O forma de sustragere si fuga de responsabilitate ?
Nu, fetito, tu trebuie sa extragi nucleul din miez !
Ura ta, de fapt nu exista ! Ca de altfel si iubirea ta !
Ele sunt doar niste notiuni imateriale !
Ura (iubirea) este o termen pur conventional, prin care denumim ceva, de asa maniera incat atunci cand vorbim despre ea sa stim la ce facem referire !
Altfel nu ne-am intelege.
Ura (iubirea) este doar o senzatie efemera. Ca fumul sau plutirea.
Mai mult un fenomen fizic decat unul interior. Forta ce-l impinge, insa poate fi concreta, adica de natura fizica.
Sa nu confundam spiritul cu moralul sau cu psihicul.
Senzatia e o forma abstracta de perceptie !
Cu radacini metafizice, mai mult sau mai putin adanci.
Poti sa-ti imaginezi a opta nota muzicala ? Dar o culoare (nu nuanta) din afara ROGVAIV-ului ?
Nu ?
Asta din cauza ca te raportezi doar la perceptii fizice.
Daca te raportezi la senzatii, totul e posibil, dar treci in metafizic.
Unde se sfarseste linia curba ? Cea care se-nchide-n cerc.
Mai ales atunci cand te (cu)prinde in interiorul cercului!
Dar daca devii prizoniera cercului si ai asupra ta (in buzunarele sufletului?) ura si iubirea ?
Intrebari grele ?

clody
#103770, de picky la Fri, 03/02/2006 - 20:03


Adrian Fuchs :

Si cum sti tu daca si cand iubesti sau urasti ?
La ce te raportezi ? Nu la niste conventii si conveniente ? Adica la lucruri stiute si acceptate.
Nu poti vedea simultan toate cele 6 fete ale zarului, dar poti sa-l faci nevazut in pumn !
Nu poti simultan sa fi si in car si in caruta decat daca caruta ta este carul !!!
Coala de hartie are 2 fete, pe-o fata ura, pe cealalta fata iubirea, dar totusi coala ta e una singura ...!

Normal ca au aparut si "membri sustinatori :

anisia, guinevere
#103867, de picky la Sat, 04/02/2006 - 11:04


Adrian Fuchs :

Mama, mama, ce de "causeure".
Lipseste doar alex andra !
Atunci cand parerile coincid, discutia nu-si mai are sensul, devenind fada, terna si monotona.
Asadar disputa fiind pe ring, iata argumente si partizanate. E bine.
Sunt in aceasta batalie si adevaruri si sofisme !
Unele enuntate, altele pe teava !
Hai sa le cautam impreuna.
1. Iubirea (cum si ura dealtfel) poate fi reala sau doar imaginata (inchipuita). "Prestatorul" de iubire (ura) crede ca iubeste (uraste) dar de fapt se-nsala, fiind de buna credinta. De fapt uraste dar avand nevoie de cel urat, crede ca-l iubeste. Si reciproca e valabila !
Punctul de trecere din iubire in ura si viveversa necesita o anumita "temperatura" si o anumita "stare de agregare".
Punerea in evidenta a trecerii e f. dificila din cauza melange-ului.

Astept punctul 2 si comentarii la punctul 1.
Hai ca nu-i greu. V-am dat mura-n gura ...


Andre29
#104019, de picky la Sat, 04/02/2006 - 22:19


Adrian Fuchs :

Senzatia si perceptia sunt de aceeasi tulpina si deci indisolubil legate !

Senzatia = forma imateriala sau metafizica.
Perceptia = forma materiala sau fizica.

La om (nu stim cum e la extraterestri) ele pot fi despartite, dar duc la o imagine incompleta si la impresia de neintreg.

Tot asa, extrapoland, ura si iubirea sunt ca simbolurile falice chinezesti, se completeaza si-mpreuna fac totul unitar. Ele nu pot fi despartite fara
a stirbi deplinatatea lor. Luate individual sunt imperfecte !

Exercitiu 1. : defineste separat, iubirea, dragostea si amorul (pt.incepatori).
2. : defineste separat ura si detestarea (pt. avansati).



scuze nu vad paradisul in romania - de samira la: 23/11/2008 14:46:10
(la: CAUT ROMANI IN EGIPT)
scuze dar nu vad paradisul asta in romania poate m-a ajuti tu.hahahhahah
#365451 (raspuns la: #294981) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Strict la subiect - de Alice la: 06/10/2003 04:39:21
(la: Aromanii, macedo-romanii, megleno-romanii, istro-romanii)
"Armanlu nu chiare" e mesajul pe care ei l-au transmis lumii de fiecare data cand cineva i-a ascultat.
Mai nou, Academia Romana refuza sa recunoasca cele 4 conjugari ale verbelor romanesti ( in aromana sunt tot 4), ca limba noastra sa semene mai mult cu franceza si italiana, inchipuindu-si, probabil ca ca asa ni se recunoaste mai usor filiatia romanica. Ca, ce, numai grecii, macedonii, albanezii? Si noi, nene, ne furam caciula si ne dam mai boieri decat boierii.
Elvetia - de (anonim) la: 06/10/2003 12:35:34
(la: Veti vota pe 19 octombrie?)
Elvetia-i plecata cu sorcova de mult.
Un paradis al hotiilor financiare ....nazisti,comunisti,teroristi toti au conturi acolo.
Nu avem nevoie sa "importam" nimic de la ei....si nici de la EU.
"Aerul" muntilor romanesti este mai bun ca al lor.:)
#790 (raspuns la: #737) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...