comentarii

cum s-a format cuv incruntati


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moart - de SB_one la: 26/12/2003 14:29:12
(la: Ceausescu asasinat de cetateanul Iliescu si gasca lui)
...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7271 (raspuns la: #7268) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Rugaciunile Parastaselor: Nedumeriri - de (anonim) la: 03/01/2004 09:20:37
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Buna ziua!

Am citit cu interes explicatiile privitoare la invataturile si practicile Bisericii Ortodoxe in legatura cu cei care au murit. Totusi, am cateva nedumeriri la care m-as bucura sa primesc raspuns din partea pr. Iulian.

Eu sunt inginer de profesie si, daca totul merge bine, spre sfarsitul anului imi voi termina teza de doctorat in inginerie electrica. Pe langa aceasta, sunt foarte pasionat de citit. Printre altele, am citit si Biblia, deoarece cred ca orice om, care se respecta si vrea sa aiba o buna cultura generala, trebuie sa o citeasca. Orice s-ar spune despre ea, Biblia a fost si este cea mai raspandita si citita carte din lume, a influentat cel mai mult omenirea si doar un ignorant in materie de cultura poate sa spuna ca nu este interesat sa o citeasca.

Dar, sa revin la subiect. Mi se parea normal ca explicatiile pe care le-ati dat sa fi fost sprijinite de niste texte din Biblie. Prin urmare, as dori sa aflu ce argumente biblice aveti cand faceti urmatoarele afirmatii:
- sufletul trece in lumea duhurilor (...) si, acolo, el e "sfâsiat" de o lupta interna a sa. (...) Sufletul se va gasi in fata iubirii lui Dumnezeu care va arde toate aceste atasamente
- Biserica are o suma de rugaciuni in pragul mortii si imediat dupa moarte. Aceste "rugaciuni" (...) ajuta sufletul pe acest drum
- omul, din cauza acestei strânse uniri intre trup si suflet, sufera o "desfacere" treptata
- referitor la aceasta "desfacere", "desprindere" treptata a sufletului, Biserica are o suma de traditii, pentru care face slujbele parastaselor la 3 zile, la 40 de zile, la un an (am enumerat doar acele termene pentru care traditiile converg)

Invatatura Bibliei este ca "orice vorba sa fie sprijinita pe marturia a doi sau trei martori" (Deu 17:6, Mat 18:16, 2Co 13:1, etc). Biserica Ortodoxa spune ca invatatura si practicile ei se bazeaza pe Biblie si pe Sfanta Traditie. Cum se procedeaza, insa, atunci cand Biblia si Traditia (sau traditiile, asa cum ati mentionat) nu converg, ba chiar exprima opinii contrare?

Cum raspunde Biserica Ortodoxa la acuzatiile protestantilor si neoprotestantilor, care spun ca ritualurile pentru cei morti sunt de origine pagana si au fost imprumutate din religiile orientale?

Cand este vorba de deosebirile dintre Biblie si Sfanta Traditie, cum se aplica invatatura apostolului Pavel din Galateni 1:8-12?

Cata greutate au principiile biblice in invatatura Bisericii Ortodoxe? Exista principii biblice care astazi sunt depasite, sau Biblia continua sa ramana autoritatea suprema, cand este vorba de credinta crestina?

V-am scris din punctul de vedere al cuiva care este in cautare sa se documenteze atat cu privire la invataturile bisericilor traditionale (ortodoxa si catolica), cat si cu privire la invataturile bisericilor protestante si neoprotestante.

Am acasa mai multe traduceri ale Bibliei: romana, franceza, engleza si spaniola. Pentru varianta romana, prefer traducerea facuta de Cornilescu. Chiar daca nu este populara printre clericii ortodocsi, consider ca limbajul este mult mai apropiat de limba romana moderna, care se vorbeste astazi in Romania, decat cel al traducerilor care poarta sigla Sfantului Sinod de la Bucuresti. Mai mult, aceasta traducere se poate gasi si in format electronic, devenind astfel si mai interesanta cand se doreste gasirea rapida a locurilor in care Biblia trateaza un anumit subiect.

As dori sa stiu, de ce Biserica Ortodoxa se incapataneaza sa accepte traducerea lui Cornilescu, care a fost un student si absolvent eminent al Facultatii de Teologie ortodoxa din Bucuresti, si continua sa puna in vanzare traducerea lui Gala Galaction si alte traduceri de acest gen, care utilizeaza o limba romaneasca arhaica, plina de exprimari slavone, pe care nici acum 150 de ani nu le mai gaseai in limba romana vorbita in popor si care fac lectura Bibliei deosebit de plicticoasa si neatragatoare. Este oare o strategie a Bisericii Ortodoxe Romane prin care urmareste sa-i tina pe oameni departe de Biblie, astfel incat preotii sa poata da orice fel de invataturi, fara ca cei care-i asculta sa-i poata verifica? Daca nu ai o traducere a Bibliei in limba pe care o vorbesti zilnic, cum se pot implini cuvintele din Ps 119, care spun "Mă desfătez în orînduirile Tale, şi nu uit Cuvîntul Tău. (...) Nu mă depărtez de legile Tale, căci Tu mă înveţi. Ce dulci sînt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele! Mai dulci decît mierea în gura mea!" ?

M-as bucura daca as primi raspunsuri la aceste intrebari.

Cu respect,
Tavi
#7552 (raspuns la: #7485) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
romanizarea desdemonei - de AlexM la: 21/06/2004 13:14:42
(la: Rolul lui Traian in formarea natiei romanesti .)
Desdemona scrisã:
> In fiecare provincie cucerita, zeii locali erau preluati si romanizati, >pentru a convinge populatia sa accepte mai usor noile structuri, si totul >se facea mai mult prin stimul si incurajare decat prin opresie. De fapt >era imposibil altfel, fiindca majoritatea imperiului roman era formata din >alte popoare decat cel latin.
>In fine, nu vad unde s-ar putea vedea aceasta mare contradictie intre >ce se invata la scoala si ceea ce se cunoaste inca in lumea stiintifica >din domeniu, la ora actuala.


sub ce nume o fi fost romanizat Zalmoxis? Acceptand aceste faceri de bine romane, de ce oare avuram o gramada de rascoale ale dacilor? Ce o fi oare cu acel "census Traianus" care este specificat ca fiind o lege special pentru "dacii cei nesupusi care tot timpul se rascoala." Oare stii dumneata ca acest "census Traianus" spunea ca sa ia totul dacilor incat sa nu mai aibe decat minimul de a mânca? Stii dumneata cum arata dpdv arheologic mormintele din Dacia Felix cu mormintele din restul Daciei? Ia sa te uiti un pic si ai sa vezi ce inseamna termenul "saracie lucie".
Spusera cele surse istorice ca Maximus Trax "tare rau vorbea latina" si vorbi su Severus in "limba parintilor sai". Stim iarasi ca atunci cand Caracala a facut pace cu dacii folosi un talmaci din Dacia Felix, drept care se vede treaba ca nici dupa 100 de ani de "romanizare" nu prinsesera tare drag de limba culturii acesti daci. Stim iarasi mai departe ca aparand valahii in istorie, Kekaumenos spune clar "acesti valahi sint urmasii acelor daci pe care i-a supus Traian si care niciodata nu ne-au aratat credinta". Si cate si mai cate, si cate si mai cate...
O sa veniti si o sa-mi spuneti "dar limba noastra e o limba Romanica, cum e franceza, cum e italiana, cum e restul lumii neolatine!!". O sa zâc: "ie?"
Si o sa spuneti "O da, limba noastra e limba latina, limba latina vorbita neitnrerupt din timpul lui Traian pana in ziua de azi in aceasta parte geografica a lumii".
La o asemenea afirmatie nu pot spune decat ca Shcoala Ardeleana a facut o treaba buna si ca ceea ce avem in limba Româna din IndoEuropeana, asa cum are si Latina si Greaka si Lituaniana si ce mai stiu eu ce alte limbi, a fost incondeiat cu ushurinta si entuziasm ca fiind "de origine latina". Nici macar Papa de la Roma nu a avut tupeul sa o faca asa de simplu cum o facura ai nostri pro-roma corifei. Papa spuse "se zvoneste cum ca ati fi urmasi ai colonistilor romani" ai nostri corifei in frunte cu Klein, Micu, Sincai afirmau "pã dãrept cuvânt" stârpirea "celei natsii dace, a sasilor stramosi". Ca asa e in tenis si asa se stia la ora aceea...
Ma opresc aici pentru ca depasim deja ramele discutiei intrand intr-o zona de specialitate.


cu stima,

Alex
#16508 (raspuns la: #15233) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Felicitari formatiei O-Zone c - de (anonim) la: 16/08/2004 09:55:16
(la: Va place O-Zone?)
Felicitari formatiei O-Zone care a înnebunit si Ungaria.
Colegi de servici, prieteni îmi cer CD-ul lor, la un post de radio care se difuzeaza "Dragostea din tei" am trimis traducerea melodiei de care s-au bucurat toti ascultatorii.
Tot asa mai departe baieti !
#19854 (raspuns la: #16048) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Boierimea româna s-a format tarziu,..."(continuare III) - de DESTIN la: 14/09/2004 00:43:31
(la: Cum gandim?)



Urmează cea de-a doua domnie a lui Dumitraşco-vodă Cantacuzino.

În timp ce Miron Costin fugise împreună cu Petriceicu-vodă , marele vornic, Gavriliţă, cumnatul cronicarului, sfătuit de Buhuş hatmanul, care îl avertizează că Dumitraşco-vodă plănuieşte să-i taie pe toţi boierii filo-poloni, fuge, împreună cu fiii săi şi cu alţi boieri gioseni, în Ţara Românească, la Şerban-vodă Cantacuzino, vărul şi rivalul domnului moldovean .

În Muntenia, boierii fugiţi îl aleg domn pe Constantin Cantemir:

“Şi au socotit cu toţii pre Costantin Cantemir cliuceriul, fiind om bătrân, ca de şaptedzăci de ani, şi om prost, mai de gios, că nice carte nu ştié, socotind boierii că l-or purta precum le va fi voia lor […]. Că alţii mai de cinste şi mai de neam nu priimié să fie domnu” .

Tot în Letopiseţul lui Neculce (care, de altfel, nu le este deloc favorabil Costăcheştilor, din pricina propriului diferend al autorului cu Lupul Costache; este interesant de remarcat cât de mult influenţează interesele personale viziunea de ansamblu a acestui cronicar) găsim o nouă probă a uriaşei influenţe la care ajunseseră Gavriliţă şi ai săi - noul domn, Constantin Cantemir, jură în faţa marelui boier:

“Aşijdere au mai giurat Cantemir şi lui Gavriliţă: luund domnia Cantemir, să nu să atingă sabia lui de dânsu sau de vreun ficior a lui”,
după care urmează nelipsitul comentariu maliţios al lui Neculce, care îl vizează, desigur, pe duşmanul său de moarte, Lupul, fiul lui Gavriliţă:
“pentru căci el vidé Gavriliţă pe ficiorii lui că nu sunt toţi aşedzaţi la minte, ce o samă sunt şi can zlobivi” .

După mazilirea lui Dumitraşco-vodă Cantacuzino, ieşenii se revoltă împotriva grecilor, iar armaşul Fliondor, Gheorghiţă Ciudin, căpitanul Mitre şi Mileştii, în fruntea “burzuluirii”, îl caută cel mai vârtos pe Sarăieni “carele au fost de au fost bătut stupii lui Gavriliţă vornicului şi au fost dat ştiubeilor foc”, dar grecul scapă .

În 1685 începe domnia lui Constantin-vodă Cantemir. Gavriliţă este ţinut la mare cinste (vel-vornic de Ţara de Jos) şi atinge punctul maxim al puterii:

“Şi din toţi boierii era mai ales la acest domnu Gavriliţă vornicul şi cu ficiorii lui. Era el boieriu şi chivernisié precum îi era voia. Şi era o samă din ficiorii lui can făr’ de ispravă , zlobivi: Lupul şi Solomon şi Costachi. Avé slugi tălhari la casăle lor, de ţiné drumurili, de ucidè turcii şi fura bucate din Bugeac, cai, iepe. Şi să făce farmutale totdeuna şi slimuri cu tătarâi pentru fapteli lor, şi nu puté să dzică nime nemică de frica lui Gavriliţă.. Şi domnul, de şi ştié, răbda”.

Vrând-nevrând, cronicarul depune astfel mărturie, printre obişnuitele insulte, pentru măreţia la care ajunseseră Costăcheştii în timpul domniei lui Constantin Cantemir.

Deja nu mai este vorba doar de o familie bogată şi influentă, ci de un adevărat spirit de clan, pe care îl dezvoltă Gavriliţă şi ai lui.

Încercând o comparaţie puţin cam excentrică, am putea sesiza asemănările dintre aceste mari neamuri din Moldova şi clanurile din Scoţia medievală.

Costăcheştii au ştiut cum să-şi apere interesele spiţei şi au avut un “rol pe care nu l-a avut nici o familie boierească din trecut, pentru o perioadă atât de lungă” .

Vodă Cantemir îl trimite pe Gavriliţă cu solie în Ţara Românească, la Şerban-vodă Cantacuzino .

La scurtă vreme de la întoarcerea în Moldova, Gavril Costache, unul dintre cei mai puternici boieri din istoria Moldovei, trece la cele veşnice.

Au existat şi voci care au susţinut că marele boier ar fi fost otrăvit la ordinul domnului Munteniei (şi, mergând mai departe, însuşi Constantin-vodă Cantemir ar fi avut de câştigat de pe urma morţii omului care avusese o atât de importantă influenţă în cadrul procesului de stabilire a candidaţilor la domnie, care îl ţinuse, până atunci, sub control şi peste al cărui cuvânt nu putuse trece; uciderea ulterioară a cărturarului Miron Costin, la ordinul aceluiaşi domnitor, face această supoziţie şi mai plauzibilă: cei doi domnitori, înţeleşi pentru a suprima un personaj devenit mult prea incomod).

De pe urma lui Gavriliţă Costache, familia va fi poreclită, în cronicile vremii, şi Gavriliţeşti.

După moartea lui Gavriliţă, îi urmează în dregătoria de mare vornic de Ţara de Jos, fiul său, Vasile (Vasâlie, Vasâlaki), care însă nu mai avea la fel de multă trecere la Domnie, ca tatăl său.

Încet-încet, şi ceilalţi Costăcheşti sunt decăzuţi din demnităţile avute anterior .

Vasile, căsătorit cu Catrina, născută Cantacuzino , a fost un personaj ceva mai şters şi mai neinteresant pentru cronici , dar un dregător iscusit şi onest, de care nu prea s-a plâns nimeni.

Acum încep să se profileze unele nemulţumiri faţă de Constantin Cantemir, care se înconjurase de mujici şi nu mai cinstea neamurile (există o radicală conştiinţă elitară în rândul boierilor moldoveni; pentru ei, celălalt nu este neapărat străinul, ci necredinciosul şi, poate în primul rând, mujicul.

De multe ori, boierii moldoveni se identifică mai lesne cu, să zicem, nobilii polonezi, decât cu ţăranii de pe propria moşie). În acest context, mai mulţi boieri de frunte ai Ţării de Jos se strâng, în 1690, la Băcani, lângă Bârlad, la nunta lui Ion Pălade. Printre ei: Costăcheştii şi vornicul Velicico Costin. Ei hotărăsc să fugă în Ţara Românească, unde să îi ceară ajutor domnului Constantin Brâncoveanu, pentru a-l instala domn în Moldova pe Velicico. Trădată însă de boierul Ilie Ţifăscul, zis Frige-vacă, conjuraţia a dat greş.

Velicico şi Miron Costin sunt ucişi din ordinul lui Cantemir (care va fi măcinat, mai apoi, de remuşcări), iar Vasile, Solomon şi Costachi Costache, împreună cu Gheorghiţă Mitre, spătarul Dedul, cei trei fii ai lui Miron Costin şi Nicolae Costin sunt închişi.

Aceeaşi soartă o va avea şi un alt grup de boieri, fugiţi în Muntenia şi readuşi: Lupu Costache, cumnatul său, paharnicul Lambrino, Antiohie Jora şi Bujorăneştii.

Cantemir are ordin de la Poartă să nu-i omoare pe prinşi; în plus, îşi aminteşte şi de jurământul făcut faţă de Gavriliţă, acela de a nu-şi atinge sabia de neamul său. Aşa că le cere să plătească, unii zece pungi, iar alţii cinci şi îi eliberează .

Vornicul Vasile o va găzdui în casa sa pe Maria, fiica lui Constantin-vodă Brâncoveanu, în timpul nunţii acesteia cu Constantin Duca, noul domnitor instalat în Moldova .

La 1696, este vel-vornic al lui Antioh-vodă Cantemir .

În anul 1701, revine la domnie Constantin-vodă Duca.

Vasile Costache se încuscreşte cu vistiernicul Iordache Ruset, care îl convinge la nuntă să se rupă de Duca şi să fugă în Muntenia, la Brâncoveanu.

Pleacă în Muntenia toţi Costăcheştii, împreună cu Mihalache Racoviţă, Ilie Ţifăscu, Lupu Bogdan şi alţi aproape 50 de boieri .

Boierii pribegi ţin sfat, împreună cu vodă Brâncoveanu şi hotărăsc să îşi aleagă domn dintre ei.

Până la urmă, Vasile Costache moare în pribegie, în Ţara Muntenească:

“Şi n-au apucat să-ş vie la pământul lui şi la casa lui, nice să să bucure de sfatul ce-l începusă” .


(va urma)

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#22130 (raspuns la: #21846) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Popor de sclavi - de AlexM la: 09/10/2004 09:12:30
(la: Tara lui "Asta e...")
nu convine nimanui poate o astfel de denumire dar ma intreb cat adevar este in ea. Din cat stim, iobagii , robii pamantului erau denumiti in Moldova si in Tseara Româneascã "rumâni". Acest cuvânt are aceasi evolutie fonetica pe care termenul "romanus" o are in limba româna, denumirea pe care ne-o dam noi insine. Rumâni.
Lingvistii nostrii au explicat cu mare mandrie trecerea lui romanus la rumân pentru a arata mareata origine a noastra ca popor. Tot aceiasi lingvisti au mari probleme in a explica evolutia semantica a notiunii de "rumân", de om legat de pãmântul altuia, de notiunea de sclav de fapt.
Undeva s-a intamplat ceva, s-a intamplat ceva ce inca nu am aflat. Pentru etnogeneza noastra, atat shcoala româneascã, adepta continuitatii milenare pe plaiurile Daciei cat si scoala Roselariana care ne considera emigranti tarzii la Nord de Dunare, amandoua shcolile au un punct comun. Ei ne considera ca fiind urmasii bastinasilor (nord sau sud Dunareni), bashtinasi romanizati si amestecati cu tot ce a venit de-a lungul timpului peste noi, noi veniti care dintr-un motiv sau altul ne-au placut sau au fost nevoiti sa ramana cu noi -poate doar o dorinta/necesitate temporara- si pana la urma, s-au contopit, devenind si ei o parte componenta din ceea ce sintem noi.
Românii? Daca intradevar este ceva adevarat in etnogeneza noastra, atunci ce sintem? Sintem o mare coliva. O coliva de grâu dacic, fiarta in apa Imperiului Roman, mestecata cu facaletul slav, pusa intr-o farfurie purtata la oblancul seii de niste migratori huni, avari, cumani, pecengi, data cu zahar unguresc si peste care , spre sfarshitul formarii sale, s-au pus 5 bomboane turcesti intr-o forma de cruce greceasco-bizantina.
Poate intelegand si acceptand modul in care ne-am format, intelegem si de ce sintem asa. Undeva in adancurile noastre am ramas acelasi vechi popor de sclavi. Acel grau dacic ramas fara cap, fierti in ceaonul numit latinitate, condusi de slavi si asa mai departe.... pana la crucea bizantina.... mda....

Cu stima,

AlexM
Formatorul de opinie - de ampop la: 03/02/2005 10:56:38
(la: Ce regretati de pe vremea lui Ceausescu?)
Profil:
Varsta: de obicei intre 45-55 ani.
Studii: tehnice, politehnica, geologie si/sau drept la fara frecventa inainte de 1989. Studii postuniversitare: eventual ziaristica la Stefan Gheorghiu.
Fizic: 1.75-1.80m, 80-85 kg atletic de obicei, practicant in tinerete de sport performanta/semiperformanta, acum cu strat adipos mai dezvoltat;
Ideologie: stanga si stanga nationalista;
Gusturi culinare: palinca de Ardeal, branza, ceapa, rosii, carne de oaie.
Partener de viata: obligatoriu casatorit legitim, cu aventuri extraconjugale admise tacit de partener;
Moralitate: aparenta, de convenienta sociala dar expusa la tot coltul, cerand limbaj adecvat, maniere, etica...;
Avere: medie spre mare, la limita bunsatarii, in Romania obligatoriu posedand cabana montana.
Religie: declarativ ortodoxa sau greco catolica, uraste profund neoprotestantismul si religia mozaica. In realitate este ateu.
Se recunoste dupa un discurs sarac ideatic, accentuand pe:
istoria romaneaca Decebal si Ion Antonescu, patriotism de mucava, superioritatea societatii ante-89, potentialul ascuns al Chinei, "tigrii" asiatici, razboiul drept al sarbilor, anti-occidentalism si mai ales anti-americanism patologic, similar gruparilor HizbAllah etc.
Deviante sexuale: necesitatea exhibarii virilitatii in discutii asa-zis amicale, laudarosenie cu numarul de "cuceriri" amoroase, in realitate individ inhibat si obsedat de inevitabilitatea andropauzei.
Familie: copii educati materialist/ortodox, rasfatati cu cadouri trendy, fiind viitorul batranului formator de opinie. Cei de varsta mai inaintata pozeaza in bunicuti placizi, veseli.


Mario
#35238 (raspuns la: #35040) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Formatorul de opinie... de fata cu reactiunea... hahaha - de PRIBEAGUL la: 04/02/2005 02:55:19
(la: Ce regretati de pe vremea lui Ceausescu?)
Salut Mario,

Imi place "profilul psihologic" facut pentru formatorul de opinie".
Am vazut in comentariile tale ca folosesti acest termen destul de frecvent, scuza-mi ignoranta dar netraind in Romania de citiva ani buni, am ramas in urma cu vocabularul cel nou. Nu ca nu as sti ce inseamna un "formator de opinie" dar nu stiu daca este un termen oficial sau este inventat de tine?

Daca este inventia ta?... Felicitari!
Dar daca este un termen oficial, cel care l-a inventat nu a fost prea destept. Pentru ca opinii are oricine, depinde daca are curajul sa si le exprime si daca prind la public.

De asemenea diferenta de opinii, exceptind poate in Romania, nu-i face pe unii destepti si pe altii prosti. Fiecare analizeaza o situatie prin prisma proprie si prin volumul si nivelul de informatii la care acces. As putea spune ca din acest motiv s-a inventat sistemul de votare si asa numitele "poll-uri de opinii" ca se sa ia in considerare opinia generala si de la toate nivelurile.
Altfel, in luarea unor decizii ar fi consultati numai cei destepti. Ca tine de exemplu. Din fericire, cei care au inventat democratia s-au gindit ca si cel sarac cu duhul are dreptul sa-si spuna cuvintul, chiar daca nu stie prea mult despre religia mozaica sau care este cauza razboaielor din Middle East.

Citind comentariul tau despre "Formatorii de opinie" am senzatia ca l-ai scris in fata oglinzii.

Este adevarat?

Mult succes,

Pribeagul

#35348 (raspuns la: #35238) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Formatia Anton PAn - de (anonim) la: 11/03/2005 17:28:39
(la: Muzica romaneasca veche)
Buna ziua! Ma numesc Nicu si as dori sa asculte cateva piese ale acestei formatii. Am auzit ca au o muzica foarte frumoasa, am dat o cautare pe internet si v-am gasit pe dumneavoastra. Am incercat sa deschid cu Real Player acel link dar nu merge, primesc un mesaj de eroare ca nu mai am spatiu pe o partitie, cand de fapt mai am 1,2 Gb liberi.
Ma puteti ajuta cu o adresa unde pot asculata mp3-uri???
Adresa mea este : nicus08@yahoo.com

Imi cer scuze pt partea de identificare a acestui comentariu. Nu aveam nici o intentie de a semna cu "anonim"...:)
Va multumesc!
Nicu
1.Care este cuvântul favorit - de Caterin la: 12/05/2005 14:04:23
(la: Chestionarul Bernard Pivot)
1.Care este cuvântul favorit
Lumină
2.Care este cuvântul cel mai puţin favorit
Pedofil
3.Ce va face placere în mod deosebit
"sa sorb" emoţia celui de lângă mine....
4.Ce vă displace cel mai mult
Violenţa( de orice fel)
5.Care este înjuratura favorită
?!...mama lui de derbedeu...(cred...,uneori...f.rar...)
6.Ce sunet vă place
Harpă...
7.Ce sunet/zgomot vă displace
plâns de copil...
8.Ce altă profesie v-ar place să practicaţi
Arheolog
9.Ce altă profesie nu aţi practica nici in ruptul capului
chirurg
10.Dacă Raiul există,ce aţi dori să vă spună Domnul când ajungeţi la Porţile Raiului.
Linişteşte-te,ai tăi sunt bine!!...
RSI - muscalii simpatici - de Simeon Dascalul la: 10/06/2005 12:03:19
(la: rasismul, xenofobia, intoleranta... cuvinte straine romanilor?)
Lagăre şi tratamentul aplicat diferenţiat duşmanilor în funcţie de sex – seamănă a propaganda servită de NATO în vederea invaziei şi nici măcar a cea mai finisată formă de propagandă. O parte e integral neagră şi cealaltă albă ca zăpada. Poporul A, fără nici un motiv e cuprins de nebunie temporară şi începe să atace nişte blânzi etnici străini, să-i numim B, C, D, care stăteau cuminţi. Se impune ca NATO să se bage-n zonă cu nişte bombardamente chirurgicale care vor avea ca efecte secundare mai neplăcute spulberarea a câţiva civili A, dar pe ansamblu poporul cel rău A va fi făcut inofensiv.
Atrocităţile sunt un sine qua non al fiecărui război. Nici o armată nu se poartă frumos cu civilii duşmani. La Petru Dumitriu şi în proza lui Topârceanu se găsesc câteva menţiuni ale vitejiilor noastre din al doilea război balcanic – prima dată, după ce l-am băgat pe Burebista în groapă, când am reuşit şi noi să fim agresori. Au comis şi sârbii câte ceva din ce li se pune în spate. Dar ăilalţi au făcut altfel? Albanezii, croaţii şi ce naiba o mai fi fost acolo nu s-au atins de sârbi nici cu o floare? Ca să nu menţionez bombele inteligente.
E drept că întotdeauna învingătorii scriu istoria şi de aici tendinţa de a-i demoniza pe cei ce au luat-o pe coajă. În dezmembrarea belicoasă a Iugoslaviei nu cred că a existat vreo parte mai cumsecade ca alta, mai neatroce, cu o morală superioară, ci doar o parte preferată de NATO şi alta aleasă să fie caftită. Mult s-a discutat la noi care au fost criteriile reale pe care s-a ales, nu alea cu muieri atacate şi lagăre, în care n-au crezut nici copiii de şcoală.

Că sârbii, irakienii, coreenii, etc. sunt răi şi atacatorii lor buni e o credinţă ce o pot induce mass-media, interesul statului de adopţie, lipsa de implicare anterioară în conflictele zonei, asta mai pricep. Dar habar n-am cum de ai reuşit să scoţi ruşii cumsecade. Nu-i aşa de mult timp de când au trecut pe-aici şi nu s-au remarcat chiar prin faptul de a fi stat încheiaţi la pantaloni şi ţinându-şi mâinile acasă. Va să zică de aia nu se bagă nimeni, că în proiecţie occidentală miliţiile lui Smirnov sunt mai cumsecade decât sârbii. Nişte contrabandişti mai buiaci care poate devastează din când în când câte-o şcoală, dar alte rele sigur nu fac. Mă întreb dacă iei chiar aşa de bună versiunea oficială încât să te deplasezi dacă ar fi cazul, eventual cu nevasta, în zona controlată de cei veniţi „să apere sfintele pământuri ruseşti de la Nistru de fasciştii români”?

> tacerea de ambele parti ale Prutului

Spune-mi când a fost România în stare să-şi apere prin forţe proprii teritoriile din est? Până în 1775 n-au fost probleme, că nu ajunseseră ruşii la Bug. După aia hai să zicem că am fost proprietate otomană şi n-am avut ce comenta când ni se tot luau bucăţi de teritoriu. În primul război, când eram deja stat independent şi micuţă putere locală am preferat să călcăm tratatul ce-l făcusem cu puterile centrale decât să ne luăm la pumni cu ruşii. În 1919 n-am putut să ne descurcăm singuri cu un imperiu în descompunere şi război civil şi am avut nevoie de ajutor francez ca să menţinem graniţa pe Nistru. Şi probabil n-am fi scos-o la capăt dacă nu-i ordona Lenin lui Rakovski să lase tot baltă şi să-i trimită trupele că are nevoie de ele să-şi apere revoluţia. În al doilea război ne-am cărăbănit cuminţi fără nici un foc de armă şi n-am revenit decât la braţ cu nemţii.
Ajungând în epoca modernă se vede că în timpul scurs din ’45 s-a format o falie mai mare decât între 1775/1814 şi 1918 şi se poate trăi bine-mersi şi separat. Dacă Iliescu a fost şcolit la Moscova şi are oarecare justificare pentru ce-a semnat în aprilie ’91 „fără pretenţii teritoriale, fără alianţe contra”, Băsescu a dovedit în schimb că gândeşte corect, european, în termen de cetăţeni şi nu de etnici. Chiar dacă a fluturat unirea în campanie nu-l văd dându-se de ceasul morţii pentru o provincie pierdută. Se pare că nu suntem în stare să ne descurcăm singuri, la ce ne-ar mai trebui un balast care să ne tragă în jos. Nu văd Europa primind cu braţele deschise o ţară ce nu şi-a închis diferendele teritoriale cu slavii din est.
Pe celălalt mal al Prutului nu-i decât o colonie, o parcelă pe care Moscova o propune la schimb cum are chef - vezi proiectul Belkovski din 2004.
Moscalii sau muscalii – nu-i cuvânt inventat de mine, dacă asta te deranja, l-am văzut folosit mai ales în relatările locale. O să-l găseşti şi într-o poezie incorectă politic, dar care totuşi ne-a fost predată în şcoală.

M-am întins prea mult într-o discuţie care nu are legătură cu subiectul propus, dar sunt dintr-o zonă care putea nimeri foarte uşor de altă parte a graniţei şi n-a lipsit mult să nimerim şi noi între românii de a căror soartă statul s-a spălat pe mâini.
#54166 (raspuns la: #53905) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Am găsit în dicţionar cuv - de RSI la: 16/08/2005 22:16:07
(la: Trancaneala Aristocrata "4")
Am găsit în dicţionar cuvântul gruel. Ăsta-i un terci din fulgi de ovăz. Ce zic cunoscătorii ?
=================
"- Dubito ergo cogito"
"- Cogito ergo sum"

Descartes
#65697 (raspuns la: #65693) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
proaspat despre moldoveni - de donquijote la: 04/09/2005 16:19:45
(la: Trancaneala Aristocrata "5")
unele chiar originale :)

>> Ce sunt aia "chilotzi"?
Aia de chiloteaza avioanele.

>> Cum se numeste pe moldoveneste piure-ul de cartofi? Barabuli batushitzi.

>> Ce e ala "piron"? Locul de unde te urci în tren.

>> Cum se cheama pe moldovineste filmul "Lovitura fulgeratoare"? Palitura crânshina.

>> Dar filmul "Razboiul stelelor"? Gâlshiava pi shier.

>> Cum îl numesc moldovenii pe Mihai Viteazul? Mihaitzî Bataiosu.

>> Cum se numeste pe moldovieneste lovitura de colt la fotbal? Palitura
di ungher

>> Cum se numeste pe moldovieneste lovitura de pedeapsa?
Palitura di osânda

>> Cum se numeste pe moldovieneste garda de corp?
Strajar(din Bodyguard)

>> Cum se numeste pe moldoveneste filmul "Salvati de clopotel"?
Izbaviti di talangutza.

>> Care-i treaba la Suceava? Bei,manânci si stai dijeaba.

>> Care-i deviza moldoveanului?
Viata-i scurta.Daca tot n-o putem lungi, hai s-o facem lata!

>> Ce primesti la un restaurant moldovenesc daca ceri "creier pane"?
Mimorie di porc prajita

>> Care e bancul cu IBM la moldoveni? Ai biem o bere!

>> Ce fel de anunturi se difuzeaza la metroul moldovienesc?
Pazea ca sa lichiesc ushili. Urmiaza stazia Primavierii, cu podisca pi partia driapta.

>> Ce îsi scriu mai nou ardelenii pe poarta în loc de "câine rau"?
Moldovean în gazda.

>> Ce-ti spune o frantuzoaica si o moldoveanca dupa o noapte de amor?
Frantuzoaica: "esti un amant asa de bun!".
Moldoveanca: "ali tali is toati mobilili astia?"

>> Ce se numeste pe moldoveneste "camera ascunsa"? Camara chitita

>> Un moldovean se duce la un bar si striga:
- Marman, adu un rachiu ca ma ardie buzili!
Barmanul aduce,dupa cinci minute, iar:
- Marman,adu un rachiu ca ma ardie buzili!
Barmanul nervos aduce, dar dupa cinci minute:
- Marman,adu un rachiu ca ma arghe buzili!
Barmanul nervos ca o pruna uscata vine si zice:
- Asculta, în primul rând io sunt "barman" si nu "marman"! In al doilea rând, ia gura de pe scrumiera!

>> Un om mergea cu trenul prin Moldova. Cu el in compartiment un
moldovean. Se apropie de gara Oituz si omul nostru deschide fereastra
sa vada gara. Moldoveanul din spate: - Marashesti... Omul nostru:
-Oituz! Moldoveanul iara:
- Marashesti!
- Ba-i Oituz!
La care moldveanul infuriat:
- Închide ba giamul ca ma rashesti!...

>> Vorbeau un moldovean si un oltean. Întreaba olteanul:
- La voi mortii se îngroapa cu popa?
Si moldoveanul:
- Nu la noi popa ramâne afara

>> Un trib de bastinasi prinde un grup de turisti format dintr-un american, un englez si un moldovean. Seful tribului le comunica acestora:
- Cine îmi spune un cuvânt din limba engleza care nu-l stiu, îi dau drumul acasa.
Americanul:
- Butterfly!
Seful de trib: - Bai, da' eu am facut cursuri la Oxford, crezi ca nu stiu ca înseamna fluture? Hai la cârnati cu tine!!!
Englezul: - Butterfly!
Seful de trib: - Ba si tu esti prost. Înseamna fluture. Hai, la pasta de mici cu tine!
Moldoveanul:
- Butterfly-li!
Seful de trib dupa îndelungi strofocari:
- Bai, asta nu mai stiu. Spune-mi ce înseamna si poti pleca acasa!
- Fluturi-li!







Codul lui Da Vinci - format electronic - de Ovignat la: 29/09/2005 11:06:18
(la: Codul Da Vinci (Da Vinci Code))
As dori mult sa am Codul in format electronic, pentru ca in format tiparit... e inca prea scump pentru mine.
Cum il pot obtine de la tine? E mare fishierul?
#75422 (raspuns la: #74087) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
as dori si eu codul lui da vinci in format electronic - de blackdress la: 05/10/2005 21:10:56
(la: Codul Da Vinci (Da Vinci Code))
salutare , as dori si eu codul lui da vinci in format electronic...multumesc mult ! adresa mea de email e sorinvaju@yahoo.com
#76969 (raspuns la: #74087) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
codul lui da vinci - format electronic - de magda draghici la: 11/10/2005 21:32:51
(la: Codul Da Vinci (Da Vinci Code))
imi pare rau ca am rasp asa tarziu. pentru cine a lasat adresa aici am trimis cartea in format electronic. cine mai vrea sa spuna:)
Codul...format electronic - de lore_jeny la: 19/10/2005 08:29:51
(la: Codul Da Vinci (Da Vinci Code))
Loredanna
As dori si eu codul + alte chestii despre...in format electronic...sper ca nu e prea mare fis
#79830 (raspuns la: #74087) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
BRONICA MEDIUM FORMAT BUSINESS TERMINATED - de Dinu Lazar la: 22/10/2005 02:12:50
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
October 14, 2005, Commack, New York — Tamron USA, Inc. announced today that it has discontinued the production of the Bronica RF645 6x4.5 range finder camera model along with its relevant interchangeable lenses and accessories. The discontinuation of this last Bronica model marks the termination of the Bronica brand business. Bronica withdraws from the medium format camera business after 47 years since its first model, the Zenza Bronica D, was introduced in 1959.

Due to the drastic worldwide shift to digital over the past few years, medium format business has suffered, particularly in the portrait and wedding photography segment, the core customer base for Bronica cameras. “I believe we all understand the issues at hand when it comes to the business of medium format,” stated Kenji Nakagawa, Sales Manager of Tamron headquarters’ Overseas Sales & Marketing Department in Japan. “We have been struggling to find the best possible solution for the medium format camera business under the Bronica brand, but after careful study and the comprehensive consideration of the market situation, we have concluded that there is no other choice but to end this business.”

Bronica sales have drastically dropped as age of digital photography rapidly eclipses the film era. The quick adoption and shift to digital technology by the core Bronica customer, professional portrait and wedding photographers, accelerated the decline in Bronica business faster than other brands of medium format equipment. “For many years, Bronica cameras have been the workhorses used to photograph hundreds of thousands, perhaps millions, of weddings around the world,” stated Stacie Errera, Chief Marketing Officer for Tamron USA, Inc. “However, for these photographers, who collectively made up a huge percentage of our installed customer base, digital SLRs produce satisfactory image results, higher creativity options and increased profits (after the initial issues of workflow and printing were worked out by most), which made the switch to digital almost unanimous among this group of professional photographers.”
#80720 (raspuns la: #80669) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Fericirea e formata din bucur - de chrisstallina la: 28/11/2005 10:16:49
(la: Nimic despre ...fericire.)
Fericirea e formata din bucurii temporare, marunte. Nu inteleg de ce toata lumea o cauta ca pe o stare permanenta. Daca esti euforic non-stop, ori esti dus cu sorcova ori drogat :))

Nefericire înseamnă să nu ştii să treci frumos prin viaţă, sperând să mori frumos.
Wow, asta chiar ca nu inteleg...
sepuku, harakiri

Nefericire este să nu poţi uita.
Cine uita, nu merita, spunea IOrga. Il contrazici?
sau te referi la uitare=iertare. Neeeeeeee, iertare =intelegere, acceptare

Cred ca sunt intr-o stare de fericire ca nu prea iti inteleg "nefericirea"
__________________________________
decat sa ruginesti mai bine te consumi :D
aveti codul in format electronic - de Sibipot la: 04/12/2005 17:10:15
(la: Codul Da Vinci (Da Vinci Code))
laimony_taty@yahoo.com
cristina.vilceanu@gmail.com
prsiasi@yahoo.com
cnlnat@yahoo.com

Alaturi v-am trimis codul in format electornic. Nu mi se pare o carte care sa prezinte interes istoric sau religios. Totul este o publicitate si poate un poate plata unei vechi polite catolicismului, care sa fim seriosi nu s-a aratat dealungul timpurilor a fi prea religios...

La cati nu ne cade in mana o carte superbuna dar cu un autor sub metiatizat si care ramane in anonimat. Codul a fost cumparat de cine a vrut si nu a vrut si dupa ce l-a citit a realizaz ca a aruncat banii pe un nimic...

Este in spirit comercial evreesco+american ca multe altele...

Si maine este o zi... poate mai buna!
#92812 (raspuns la: #92725) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...