cum scapi de farmece

cand am citit prima data acest articol m-am gandit ca este vorba de o persoana care nu are ce face,l-am inchis si am trecut mai departe la ce ma interesa.ideea este ca acest articol nu mi-a dat pace si m-am hotarat sa pun si eu parerea mea chiar daca nu intereseaza pe nimeni...
...eu de loc sunt din calarasi.cine nu stie unde se afla,este la 130 km de bucuresti in drum spre constanta.acum a ramas acolo doar mama mea eu incercandu-mi norocul in europa.dar in orasul meu undeva pe la periferie este postata o casa inalta care inainte era o mandrete de casa dar acum locuieste o batrana:Maria.se vede ca nu mai are putere de munca si casa pare nelocuita.numai sutele de oamenii care trec in fiecare zi pe acolo ii da o alura ca ar fii locuita.tanti maria este vrajitoare.asa spune toata lumea din oras.vin oameni din toata tara si stau cu noptile la coada in fata portii pt a sta de vorba cu tanti maria.oamenii spun ca lecuieste de asa zisul"argint viu" si ca "te scapa de farmece".eu una sa fiu sincera nu prea cred in acete licruri dar daca te poate ajuta cu ceva eu iti pot face rost de un numar de telefon,si daca intr-adevar povestea ta este reala si esti gata sa lupti pt iubita ta eu sunt dispusa sa te ajut.da-mi un semn de viata.

"lucraturile" de vrajitoare in general se desfac cu slujbe de dezlegare la biserica... sunt cateva biserici in bucuresti in care se tin aceste slujbe si care au foarte mare putere. printre acestea sunt Bisrica Sf. Ciprian, Sf. Mina, Gradina Icoanei.
dar asa cum spunea cineva de aici prima rezolvare o gasesti in tine.

apoi iti recomand sa citesti cartile lui Ovidiu Dragos Argesanu. vei gasi destul de multe raspunsuri acolo. poti chiar sa mergi la el la cabinet. are o vasta experienta in "lupta" cu farmecele, blestemele si alte "belele" venite de la vrajitoare.

tot la biserica, in caz ca ai un duhovnic bun, iar daca nu ai poti merge la o manastire si ii ceri unui parinte sa iti citeasca Moliftele Sfantului Vasile cel Mare. pentru asta insa trebuie sa tii post si sa mergi in zi de post (miercurea/vinerea).

sunt multe metode prin care poti scapa de farmece si vrajitorii...
principalul este sa te hotarasti si sa fii consecvent. o astfel de lupta dureaza dar nu este de neinvins.

mai avea de spus de trei ori.... ofranda...si scapam de farmecele astea...dar asa, ai strigat in gura mare si mai trebuie sa umblu fro 2 saptamani cu pielea asta pe mine....(dintr-o Povestea...porcului...., nu ca vine Pastele nu Craciunul....)

E ceva care-mi scapa :-)) Sa inteleg ca e scump un buchet de flori la 1.000.000 de lei ? 20-30 de eur ? Pt. cineva care castiga 1500 eur / 10.000 eur pe luna in Romania ? Pe cat poate parea de incredibil, mi-a fost dat sa intalnesc multe persoane in acest caz. Nu vorbesc aici de cei ce sunt la limita legii si care probabil au venituri cu mult superioare ...

Sunt salariati romani care lucreaza pt. firme straine sau institutii staine in Romania, cei care sunt asociati in diverse firme care merg bine, si sa nu uitam, din ce in ce mai multi straini "expatriati" in Romania.

Pai tocmai ca ai posibilitatea sa te scoli din pat dimineata ,sa mergi la servici,sa vii acasa in mijlocul familiei,sa mergi doua zile la sfirsit de saptamina intr-o mica excursie....sa te bucuri de anotimpuri si de sarbatori,sa fii cu prieteni...
Asta-i farmecul vietii cind D-zeu ti-a dat sanatatea si puterea sa le faci.Banii nu conteaza.
Sint multi care nici nu pot sa sa deplaseze din pat si pina la bucatarie...
Asta-i farmecul vietii si sa-i multumim lui D-zeu in fiecare zi pentru ca ni l-a dat si de asemenea sa ne rugam pentru cei care din motive de sanatate nu pot face ce facem noi zi de zi sa aiba si ei parte de ce avem noi.
Simplu.

Intrebarea de ca re nu scapa aproape nici un invitat: care sunt ultimele 5 carti pe care le-ai citit?

..................................................................................
"-- Hei, uitati-va! regele e gol!"

Inteleg motivul invocat pentru a nu publica textul.

Cred totusi ca raspunsul ar fii fost mai satisfacator daca cuprindea o explicatie de ce ultima fraza nu este acceptabile...carui fel de cititori publicatia se adreseaza...In acest fel, cred ca scriitorului i se arata mai mult respect si poate se ajungea la un compromis ca textul sa fie publicat. Raspunsul nu da un punct de reper pentru ce ar fii acceptabil.
Gasesc ca raspunsul nu este profesional, cred eu ca mai degraba este nepoliticos.
Faptul ca se cere sa se renunte la ultima fraza, ca o optiune, cred ca redactorul n-are simtul umorului si scapa poanta.

Cu ultima fraza modificata, cred eu, textul s-ar putea sa-si piarda din farmec.

Personal cred ca textul, asa cum este, ar putea fii publicat unui numar restrins de cititori, pentru acei carora vocabularul nu include acele cuvinte si 'vad' partea nostima. Altfel, unii ar putea intelege ca acest fel de limbaj este acceptabil.

Numai bine
Florin si atat.

***
Am simtit cum ma ridic. Dar eu stiam sigur ca era coborarea. Eram greu, chiar atat de greu incat ma ridicam in caderea catre adevar. Usor ghemuit, in intinderea ce parea ca, departe de a avea un sfarsit, nu incepuse vreodata.
Nu curgea, dar il auzeam. Am inchis ochii si m-a napadit ca un fum gros cu aroma aerului de munte. Am vrut sa plang dar lacrimile au apucat-o prin albia izvorului in susul muntelui. Stanci colturoase si fierbinti imi tulburau raceala. Si eu le muscam si ma taram mai departe. Ma unduiam si ma aruncam. Mereu rostogolirea, domolea, in durerea intinsa in urma, calea devenita poteca. In clocotul meu tipau stancile transformate in pietre. Intreaga padure dansa in tumultul acordurilor mele. Am vrut sa aud ritmul si peste auz a cazut cerul ca un clopot. Lumina se strangea in urma si eu ma imbracam in aur si ma vopseam pe fata cu argila si carbune. Am simtit rasuflarea mea cum cauta. Am simtit-o, in cadere, cum pandeste, cum se zbate, cum se intoarce in ea. Ma loveau, ca pietrele urii, toate lacrimile lumii. Eu le adunam si le croiam in aripi pe care intunericul mi le manca imediat. Apoi l-am simtit in piept si am inteles ca imi strangea, ca in pumni de otel, rasuflarea. Am inaltat privirea si am ridicat bratele dar ochii nu mai puteau face nimic si mi-am simtit degetele dezmierdandu-mi calcaiele. M-am cutremurat. Pieptul mi-a rabufnit in stanci mari, pe care, zdrobindu-mi fata, le lasam clipocind in urma. Imi simteam fata in palme asa cum galeata plina nu mai are ce cauta in fantana. Tresaltarile iuti ale pieptului ma infasurau in jurul rasuflarii imprastiate, ca marea ce nu-si mai gaseste locul. Ma inaltam in ameteala descatusarii. Asa am ridicat din nou capul si bratele. Mi-am simtit fata strivindu-se de inaltul cerului si ma dureau degetele strivite sub calcaie. M-am avantat orbeste. Urcam si norii mangaietori imi dezmierdau spatele. Am inceput sa-i croiesc in aripi ce cresteau odata cu mine. Si am zambit si m-am simtit puternic si cerul era al meu, cu mari aripi de nori, unduite la unceput cu stangacie si apoi mereu mai sigur. Simteam cum ma arde de dedesupt neputinta pasarilor de a ma ajunge. eram puternic si am simtit nevoia de a ma avanta. Mai sus, mereu mai sus. Aripile ma purtau asa cum doream eu. Zborul mi-era un dans iar cerul o fata cu parul albastru si ochii de soare. Am inceput jocul. eram mereu atat de aproape si o simteam ca zambindu-mi peste umar. A disparut brusc si m-am trezit ochi in ochi, asa cum cineva care incearca sa se sarute in oglinda. Am vrut sa strig dar glasul meu nu mai stia decat un nume. Si m-a cutremurat numele pe care l-am auzit si stiam ca e numele meu. Mi-am smuls ochii din imbratisarea privirilor nesfarsite si i-am inchis. Am simtit cum colturi mari de stanca imi strivesc si imi zdrentuie aripile. Am sarit ca un arlechin, sfasiind hartia ce-l desparte de scena. Am deschis ochii si am inteles ca nu mai am ce face cu ei. M-am strigat fara a ma auzi. M-am cautat. Totul era in zadar.era ca si cum ar fi fost in fata mea, dar nu era pentru ca eu nu mai eram. Stiu sigur doar ca eu eram, cumva, intr-una din fetele sale. Fara a-l privi stiam ca arata ca un sarpe. Si era tot. cu penele ridicate si aripile intinse. Cine stie cat era de lung. Stiam ca isi va inghiti coada. Am stiut cu uimire ca se va inghiti. M-am simtit atunci ca o haina intoarsa pe dosStiam ca alt sarpe, ca alt sarpe, desi pe partea cealalta era acelasi, avea candva sa-si inghida, inghitindu-se, coada. M-a privit si am stiut, asa, de parca mi-ar fi spus, ca e Jocul si Natura ii e Lege. In Natura Legii, Jucator este, Invins si Invingator, Niciodata Acelasi, Mereu la fel, Este.
Am deschis ochii si Soarele, pe care il puteam privi in fata mi-a spus sa scriu. se uita peste mine undeva, in noapte. Si asa am scris pana cand am primit binecuvantarea: amandoi, incununati de lumina, imi zambeau inlantuiti.
***
Citesti. Sau visezi. Sau nici nu citesti nici nu visezi. E intuneric. E cald. Undeva, candva, cineva spunea ca cea mai buna relaxare o obtii intr-un bazin cu apa sarata. cum e intuneric nu-ti ramane decat sa crezi ca esti intr-un bazin cu apa sarata. E cald pentru ca nu este frig si pentru ca e bine. Atat. Inainte? Inapoi? De unde? Cat? Sunt intrebari de prisos. Totusi, de cand stai asa? Intrebarea nu face decat sa te nelinisteasca. Te zbati si farmecul nemiscarii se rupe. Ai vrea sa poti spune ca simti furnicaturi in tot corpul, ca simti! Nu poti decat sa-ti musti genunchii. Nu poti cede nimic. Nu poti. Neputinta iti devine evidenta. Evidenta apasatoare devine agitatie. Agitatia aduce cu ea teama. Te zbati. Vrei sa scapi dar nu sti de ce. Nu sti unde. Nu sti cum. nu sti. Nestiinta te paralizeaza, fara ca tu sa sti ca ea e aceea. nu accepti si te zbati mai rau. Realizezi ca intunericul ce te inconjoara a inceput sa nasca cutremure. Ti-e frica? Nu sti ce e frica!
Aluneci si te zbati dar nu sti ce e alunecarea si zbaterea. Oare va dura mult? ai vrea sa te intrebi, dar nu sti ce e a vrea si timpul nu inseamna nimica pentru tine. Te intinzi si ti-e frica. Totusi simti aproape usurarea. Dar nu sti ca simti si nici nu sti ce e usurarea.
Lumina te ia prin surprindere. Ai vrea sa faci ceva. Nu Sti ce...
Lovitura te prinde tot atat de nepregatit ca lumina. Atunci, tipi. Tipi!
Tipi!

Vorbele tale mi-au amintit un film celebru la vremea lui
“Priveste inpoi cu manie” cu Richard Burton!

Intrebarea insa e despre regrete, si eu le-am lasat sa-mi scape!
Nu urasc pe nimeni, si nu privesc chiar minios inapoi, insa timpul acela care
a fost parte din viata mea, il regret! Profund! Cred ca mi-am dorit atit de mult
sa fiu in controlul actiunilor si al destinului meu. Dar ce era in jurul nostru?
Minciuna zilei, a anului, a istoriei ! Militianul, sectoristul si securistul trufasi, plini de un devotament sinistru, straniu si inuman, raspindind teroarea, activistul si secretarul de partid privind extraterestru relitatile zilei, si fete de oameni aspri in cruda lumina a diminetilor albastre!
Foametea si frigul din suflete si case, cozile interminabile, ratiile de benzina, ciurda acea de oameni care bombanea inteligibil in nefericirea diurna! Cum putem oare caracteriza toate aceste realitati? Nici un ideal, nici o raza de lumina nici o speranta nu-si mai avea locul ! Primavara cind pomii erau in floare ma intrebam: cum e oare posibil un asa miracol in totala mizerie a vietii? Anii 70 cind se stringea surubul! Benzina se scumpea, se circula’n duminici pe criterii de par, impar, cultura de tip chinez se adincea in acea sinistra “Cintare a Romaniei”, iar muncile agricole erau la mana elevilor!
Femeile mureau in maternitati sub ancheta, cite un erou isi mai dadea foc in Poiana Brasov, ori in fata comitatului central, dar societatea mergea mai departe oarba in minciuna ei.
Toate astea au existat chiar daca nu sunt in cartea de istorie!
Irosirea vietii, a timpului, plutea peste limitele imaginatiei! Pentru ca lucruile au totusi limite, iar la noi se genera un haos specific Romanesc! Teroarea zilnica, mizeria, lipsa de speranta, nechezolul, salamul de soia, aroganta puterii, erau exact ce putea produce socialismul si comunismul mai bun! De fapt vor produce acelasi lucru atita timp cit vor fii experimentate! Nu exista socialism cu fata umana!

Despre America:
Americanii sunt novice e adevarat, dar au un simt al dreptatii pe care nu l-am gasit la europeni!
In inceputuri am fost inclinat sa am idei identice cu ale tale despre aceasta tara si despre oamenii ei! Peste timp in imprejurari diferite am aflat ca lucrurile stau cu totul altfel.
Regulile de aici sunt simple! Respecta si vei fii respectat! Ai in jur un spatiu de 2-3 picioare chir atunci cind esti in linie la cassa! Oamenii sunt respectuosi si civilizati!
Sarcasmul, aroganta si marlania lipsesc aici, si pentru a-ti aminti de existenta lor citesti ziarele Romanesti unde abunda in limbajul presidential! Desigur ele domina toata piata si la vladica si la opinca!
Nu cred ca americanul isi cumpara masina preferata pentru a se da mare, o face insa pentru placerea’i proprie, ca sa se bucure de cei place, si uite masina nu e un lux in lipsa acuta a unui flux in transportul metropolitan.
In Romania am citit tot ce se mai gasea despre aceasta tara Dos Pasos – USA, Romulus Ruslan – America ogarului cenusiu, Boris Polevoi – America! Si ce crezi? Impresii, doar impresii! Viata de zi cu zi e diferita, foarte diferita!
Am cunoscut America la “ea acasa” si ea nu e L.A. ori N.Y. s-au in mari orase unde ne invirtim! Locul de unde observam pulsul acestei tari ne da o imagine surprinzatoare, reala ori mai putin! America e ca piftie continentala inalta care se misca cind la stinga cind la dreapata, cum sa zic, fara extra-excese desigur!
Cu megametropolele e alta poveste insa! Tipic Babilonian dar cu mult farmec si intradevar splendoare!

Scoala Romaneasca nu a fost rea! Ba chiar a fost buna! Gasesc insa ca e lipsita de o reala stimulare a gindirii proprii, de o pregatire in decizii individuale, caracteristice care trebuie luate, unde sa stii sa pui urmatorul pas! Si azi uneori noi nu stim de unde sa incepem ceva!
Crezi ca universitatile Americane sunt cele mai bune din lume pentru ca sunt scumpe ori pentru ca stiu sa-si faca reclama? (Observa ca nu pomenesc colegiul comunitati care e atit de jos).
Cu libertatea pornografiei, a drogurilor…… Libertatea e abuzata oriunde in lume! America nu e o exceptie Nu poti ingradii livada fara buruieni! Ori libertatea care ne e data noua oamenilor se naste cu noi, si o avem in noi, indiferent daca realizam sau nu asta! In numele libertati toleram, pentru ca ingradindu-I pe ei ne vom ingradi pe noi!
Observa cit de des se fac referiri la constitutie!
Si sti de ce? Pentru ca libertatea e aparata 24 de ore pe zii si nu e o fraza pe un petec de hirtie!
Nu vreau sa crezi ca totul AICI e perfect! Nu! Dar exista speranta ca poate fii mai bine,
ca urmarim sa fim fericiti si ca e posibil sa si fim!
S-auzim numai de bine!
DR

Nota: Impresiile mele sunt rezultatul experientei personale. Nu intotdeuna impresiile mele sunt certitudini!
As fii putut spune toate lucrurile de mai sus in mai multe sau mai putine cuvinte.
Nu stiu daca asta ar face vreo diferenta.
Respect orice alt punct de vedere!

Ai dreptate, eu sunt gay de cand am constientizat asta, sa stii un lucru, eu niciodata nu mi-am facut complexe in privinta a ceea ce sunt, cum vorbesc, am o voce feminina, nu s-a schimbat prea mult, ma comport absolut normal, recunosc ca in timpul copilariei ma mai prosteam, imitand femeile si dorindu-mi sa fiu fata, dar spre adolescenta am desoperit ca e mai bine cum sunt si am cunodcut oameni minunati care mi-au inseninat viata, sunt de 2 ani cu iubitul meu, ne intelegem foarte bine si suntem fericiti.
Cred ca e minunat sa ai incredere in tine si in partenerul tau si sa nu pui la suflet ceea ce zic unii, si mie mi s-a mai intamplat, dar stii ce mi-am zis, eu iubesc mult folclorul si traditia populara, are atat de multa intelepciune si niciodata nu am auzit de hulirea altor oameni, am asa un fel de crez inspirat din folclor, suna asa ,,Si-am gandit asa de bine/ Ca imbatranesc ca maine/ Si nu-i rau daca iubesc/ Chiar daca ma prapadesc" . De fapt e un text, cred ca spune totul,
Foaie verde pelinita
Pe cand eram copilita
Pe maicuta o iubeam
Alte griji nu mai aveam,
Dar de cand m-am facut mare
Mi-a iesit dragostea-n cale.
Si nu stiu ce sa mai fac
De ea cum sa fug, sa scap
De toate m-ai invatat
De dragoste ai uitat,
Care boala e mai grea
Pentru inimioara mea.
Mi-a raspuns a mea maicuta
Dragostea-i grea suferinta,
Si-am gandit asa de bine
Ca imbatranesc ca maine,
Si nu-i rau daca iubesc,
Chiar daca ma prapadesc.(Aneta Stan)
Concluzia se regaseste spre final, oamenii sunt cum sunt dar cel atotputernic ne iubeste, eu nu cred in Apocalipsa, poate daca omenirea se autodistruge, dar Dumnezeu nu cred ca isi doreste sa murim, sa ne separe, atata timp cat Dragostea uneste doua inimi, ceilalti nu au nici o putere, si nici nu au dreptul sa judece.Asta e important, celelalte sunt frunze in vant. Iar bisericosii, care ne spun ce e bine sau nu, aceste legi sigur au fost facute de oamenii vremurilor, biblia e o istorie scrisa de oameni, Dumnezeu a dat legile acelea lui Moise si cuprindeau o esenta din ceea ce avrut sa comunice omenirii, restul s-a scris si adaugat, dragostea e un legamant care ne cuprinde pe toti, suntem la fel, doar anumite conceptii ne-au distantat, nu pot sa uit cat rau a facut biserica de-a lungul miilor de ani, oameni nevinovati torturati, vanatoare de vrajitoare...Stii de multe ori cand vad o fata bisericeasca si mai are si o ura in ea, te face sa-l asociezi cu necuratul, ori Dumnezeu nu a lasat
asa, e o doctrina, mai ales la unele religii, sau secte, iar la noi in general preotii sunt doar niste functionari, facuti la norma, cata simplitate avea Isus in port, acum la noi cu podoabe si cruci de aur, o fatarnicie, atat de rai, rar mai gasesti la o manastire preoti batrani intelepti care te asculta si au o vorba duioasa.
La noi oameniimai au de invatat, atata timp cat nu suntem unii dintre noi in stare sa ne spalam si sa igienizam locul un de stam si cel de langa noi, mai avem multe de invatat, primordiala la noi, o spun in mari orase dar si in unele comune este mizeria, si psihica dar si fizica, ar trebui sa incepem cu ambele, nu generalizez dar cand vezi doctrina asta comunista in ce hal ne-a adus, unii chiar nu accepta schimbarea, desigur valorile sunt la locul lor, raman marturii peste vremuri ca sunt si vor mai fi genii, oameni care intr-adevar lasa o urma pe pamant.vorbesc de majoritate, de cei multi, de educatia sexuala in scoli si de gradul de civilizatie ce ar trebui impus.sunt multe de spus, ramane sa mai treaca vreme, dar puterea si cei din ministere sa colaboreze cu oameni adevarati, sa elaboreze programe educationale, sa impuna reguli, se se miste mai repede, cand vezi la cate o institutie cum stau niste ,,vaci" ce dorm pe ele, cum sa mai misti, sau comunisti ce nu vor sa se mai deranjeze, stand frumusel pe scaun si dupa pensie, iti vine sa fugi, sau mergi la vreun minister si vezi cum arata cestile de cafea la toarta, un jeg, in plin Bucurestiul, nu peste tot dar sunt atatea. Am trecut la altele, dar vezi cum sunt unele sisteme, mai ales cei tineri, au atata nevoie sa fie sprijiniti, sunt infometati de dorinta de a explora, de acunoaste, putin se face, sa nu mai zic de sexualitate, parintii se feresc sa aduca discutia de sex, sau cum se fac copii, imediat i se spune ,,e rusine" si a terminat, sau separarea copiilor in grupuri de fete si baieti, nu e voie sa te joci...
poate am exagerat cu unele lucruri dar doream sa spun cuiva.
Apreciez tot ceea ce ai scris, pe langa toate astea, viata isi are farmecul ei, sa stii cum s-o faci mai placuta si sa te bucuri de fiece zi, care e un dar de la natura care ne-a creat. Viata e un noroc, un dar ceresc, unic in felul lui, uneori ma intreb :,,De ce oare oamenii au ajuns aici si mai ales in zilele noastre, cu atatea descoperiri, cu tehnologii avansate, ne pierdem vremea cu unele maruntisuri de a condamna, de a fi rai, cand am putea sa creem paradisul aici pe pamnt, fara bariere , e trist ca exista oameni saraci si chiar muritori de foame, oare cei ce au sau fiecare stat sa loce fonduri si sa rebiliteze aceste state, nu mai spun de someri si lipsa de locuinte, sunt probleme mondiale dar e trist sa vezi asta, eu cred ca se pot gasi solutii in toate dar exista alte interese care inlatura oamenii de a face efectiv ceva.
Iti doresc numai bine si multe realizari.

Despre poezie

Când dorim să exprimăm o idee cu maximă precizie, alegem cuvintele cele mai expresive şi mai potrivite scopului, fără a ţine cont de careva reguli, în afară de regulile gramaticii – astfel ne exprimăm în proză. În proză ideea este componenta primordială şi cea mai importantă, stilul şi vocabularul utilizat slujesc ideea, creând climatul psihologic adecvat unei perceperi optime. Poezia tradiţională, dimpotrivă, presupune respectarea strictă a unor anumite reguli, care impun un ritm şi un tip de rime unic pentru poemul respectiv. Necesitatea de a rima versurile impune căutarea cuvintelor care rimează cu cele deja găsite, iar asociaţiile care apar pe parcurs îmbogăţesc ideea iniţială cu noi nuanţe, îi dau o turnură neaşteptată, descoperă faţete şi contururi nebănuite. Acesta îi aplică jocului de-a versificarea un farmec deosebit, prospeţime şi mister, oferindu-ne emoţii inegalabile. Este lafel cum ai păşi pe un tărâm neexplorat, într-o junglă deasă fără cărări bătătorite, care îţi dirijează ea-înseşi paşii, obligându-te să învingi obstacolele apărute pe neaşteptate în cale. În schimb, îţi dăruieşte privelişti minunate după fiecare stâncă ocolită, iar dacă te pricepi să nu pierzi orientarea, vei ajunge unde ai dorit după o călătorie palpitantă şi plină de aventuri. Astfel constaţi cu uimire că ai exprimat ideea poate chiar mai bine decât ai fi făcut-o în proză, deşi aceasta a suferit o metamorfoză uluitoare, ca o femeie care pe un corp frumos de la natură îmbracă o rochie minunată, care îi scoate în evidenţă şi îi amplifică frumuseţea. Butonul a pleznit, scoţând la iveală farmecul florii, un fluture încântător şi-a luat zborul, părăsind crisalida uzată.
Pe de altă parte, nu e nici o pagubă, dacă busola, brusc, se strică şi nu-ţi mai indică corect direcţia. Mulţi călători, rătăcindu-se, au făcut descoperiri extraordinare. Columb, după cum se ştie, a luat calea spre India, dar a descoperit două continente noi şi o mulţime de insule! Important este să găseşti, totuşi, drumul spre casă.
Minunat este faptul, că restricţiile pe care ne-am propus să le respectăm nu numai că nu ne-au încurcat, ci ne-au şi ajutat să obţinem efectul optimal, răsplătindu-ne eforturile cu vârf şi îndesat. Din păcate, astăzi poezia tradiţională este privită ca o Cenuşăreasă care a zăbovit să plece de la bal după termenul fixat, trezindu-se din scurtul ei vis în rochiţa veche chiar în mijlocul cucoanelor gătite şi a cavalerilor dichisiţi. Jocul de-a rimele nu mai pasionează poeţii, considerându-se demodat şi învechit. Şi e păcat! Versul alb, deşi îţi permite să-ţi expui ideea “goală” cu eforturi minime, fără a fi constâns de oarecare condiţii, nu-ţi oferă satisfacţia de a învinge multiple şi variate obstacole pe un drum întortocheat şi anevoios, nici posibilitatea unor descoperiri neaşteptate în jurul propriului tău gând. Până la urmă se constată că o formă perfectă din punct de vedere estetic slujeşte ideea cu mai multă fidelitate şi o scoate în evidenţă, urmându-i contururile ca propria ei piele. Frumuseţea mişcă sufletele şi le face mai receptive la ideile, pe lângă care mulţi ar trece cu nepăsare, fără a le lua în seamă.
Simplul fapt ştiinţific, că unele stele pe care le vedem se află la depărtări imense, de mii de ani lumină, tulbură puţine persoane sensibile, pe când versurile des citate
“La steua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii, să ne-ajungă…”
au miraculosul dar de a trezi imaginaţia, făcându-ne să conştientizăm ideea nu numai cu mintea, dar şi cu sufletul. Omul este o fiinţă complexă, în care simţurile, emoţiile şi raţiunea trebuie să conlucreze.
Puţini sunt acei, care au un văz deosebit de ager şi pătrunzător, fiind în stare să distingă asemenea detalii, care le scapă altora. La fel, puţini oameni posedă o sensibilitate ieşită din comun, şi mai puţini au darul a o face un bun al tuturor, creând opere de artă care apropie realitatea de sufletele noastre. Un adevăr amar, trecut prin inima poetului, devine o durere sfâşietoare, care se amplifică, intrând în rezonanţă cu inimile tuturor, devine un clopot de alarmă care trezeşte sensibilitatea publică şi mobilizează forţele spirituale ale organismului social în faţa primejdiei. Nu întâmplător poeţii s-au pomenit întotdeauna în epicentrul erupţiilor sociale. Dar şi în condiţiile unei acalmii relative poeţii găsesc destulă hrană pentru a alimenta şi a creşte această floare rară, pe care o numim poezie. Rostul ei este să ne sporească sensibilitatea, descoperindu-ne esenţa fenomenelor de natură spirituală şi frumuseţi care altfel ar trece neobservate, tot astfel precum ochelarii servesc pentru sporirea văzului, dezvăluindu-ne calităţile optice ale obiectelor materiale. Prin urmare, poezia este un instrument care prelungeşte posibilităţile noastre de a percepe Frumosul dincolo de limita individuală a fiecăruia.
Dacă ne referim însă la substanţa ei, putem spune că poezia este o sinteză a ideii cu trăirea emoţională şi veşmântul ei verbal, sonor. O îmbinare armonioasă a acestor componenţi este absolut necesară - lipsa sau slăbiciunea unuia dintre ei poate desfiinţa poezia. Când scriem poezia pe hârtie, nu facem decât să o notăm, să-i dăm o formă materializată. Evident, că această materializare a unor elemente în fond nemateriale este imperfectă. Partitura unei simfonii încă nu este muzică - muzică ea devine doar atunci, când îmbracă veşmântul ei sonor şi emoţional. O interpretare proastă o desfiinţează, una excelentă o renaşte. La fel şi poezia - cititorul îi redă haina sonoră şi emoţională după priceperea sa - cu mai multă sau mai puţină dibăcie.
Poezia scrisă pe hârtie este doar o jumătate de poezie. Poezie cu adevărat ea devine numai atunci, când este declamată într-o manieră sinceră, adecvată conţinutului său ideal şi emoţional. În realitate acest lucru se întâmplă destul de rar, deşi este foarte important. Poezia trebuie să sune, să acţioneze asupra ascultătorului prin toate mijloacele de care dispune, prin toată vraja ei lăuntrică. Este greu de spus, din ce se compune această vrajă, dar ritmul, rima, melodia versului sunt componenţi importanţi ai acesteia. Aici se adaogă intonaţia artistului, calităţile melodice ale vocii sale, precum şi sensibilitatea lui, inteligenţa lui, care îl ajută să pătrundă conţinutul ideal şi emoţional al poeziei, să ghicească fără greş interpretarea adecvată. Un poem cu o deosebită încărcătură emoţională, în opinia mea, solicită o declamatoare cu voce joasă, adâncă, plină de o forţă reţinută izvorâtă din interior,cu o manieră de declamare care ar produce impresia că cuvintele sunt smulse din propriul ei trup, sunt rupte din propria-i carne. Dar poezia nu trebuie urlată, sentimentele mari vorbesc mai mult în şoaptă - o şoaptă adâncă, grea, dureroasă.
Mă întristează nespus o poezie prost declamată, mai ales dacă aparţine unui mare poet. Este o profanare. Nu ştiu de ce s-a înrădăcinat convingerea eronată, că pentru a interpreta opere muzicale trebuie să faci şcoală, iar pentru a declama versuri nu trebuie decât să înveţi cuvintele. Sunt categoric împotriva acestui mod de gândire. Pentru a putea declama versuri trebuie să înveţi această artă deloc simplă. Trebuie să munceşti, să experimentezi, să-ţi pui în valoare calităţile artistice - dacă le ai, desigur.
Eu nu accept anumite maniere de declamare, printre care şi cea dulceagă, lascivă, excesiv feminizată. Nu-mi place nici stilul de incantaţie şamanistică, în care poezia este interpretată ca un descântec vrăjitoresc. Îmi place maniera naturală, sinceră, sufletistă, deşi accept şi chiar consider necesară scoaterea în evidenţă a ritmului interior al versului, precum şi jocul uşor al vocii, valorificarea calităţilor ei melodice. Este extrem de important să respectăm o corelaţie armonioasă între toate aceste elemente. Simţul măsurii este măsura talentului artistului.
În ceea ce priveşte veşmântul verbal al poeziei, acesta cere o atitudine lafel de responsabilă, o muncă grea şi minuţioasă de selecţie şi prelucrare a materialului. Limbajul poetic cere o atitudine deosebit de grijulie din partea acelora, care pretind (cu temei sau fără) că fac poezie. Din păcate, unii dintre aceştea nu-i acordă mare importanţă, neglijându-l cu uşurinţă. Suntem obişnuiţi să mizăm întotdeauna pe har, pe miracolul inspiraţiei, pe spontaneitate, pe multe alte “miracole”, fără a ne îngriji să depunem careva eforturi intelectuale pentru a ne cultiva şi îmbogăţi sufletul nu numai cu valori morale, dar şi cu acele cunoştinţe concrete, rodul investigaţiilor uriaşe pe care le-a întreprins omenirea în zona tăinuită şi inaccesibilă filistinului, pe care o numim Poezie. O asemenea atitudine dezvăluie subdezvoltarea noastră spirituală, pe care o constat cu amărăciune. Mi-ar fi greu să-i zic pe nume virusului, care i-a atacat pe toţi membrii societăţii noastre, dar denaţionalizarea, devalorizarea cunoştinţei de carte, cultivarea atitudinii agresive şi dispreţuitoare faţă de intelectuali (nu găsesc un termin mai potrivit pentru a desemna omul care posedă cunoştinţe vaste, suflet mare şi înalte calităţi morale) au fost condiţiile favorabile pentru ca acesta să prospere. Acum, dacă dorim să ne vindecăm, nu mai putem subaprecia tezaurul spiritual pe care l-a acumulat umanitatea timp de secole şi milenii, nici pe purtătorii lui.
Dar să ne întoarcem la oiţele noastre, cum spun francezii. Oricine simte în sine aplecare sufletească spre poezie şi doreşte să facă poezie, trebuie să înveţe ce este poezia, nebizuindu-se pe cunoştinţele fragmentare pe care le capătă în mod spontan. Un muzician consacrat este obligat să cunoască secretele meseriei sale, iar măsura în care le cunoaşte este un indiciu important al valorii sale ca maestru în arta muzicii. Tot astfel un poet este obligat să fie un adevărat maestru al cuvântului poetic, un iniţiat în secretele “ars poetica”, care este o artă şi o ştiinţă în acelaşi timp. Sensibilitate, intelect, cunoaştere şi măestrie - iată patru piloni pe care se sprijină templul Poeziei. Slăbiciunea unuia dintre aceştea poate fi fatală - fiecare trebuie să fie suficient de durabil pentru a-şi îndeplini misiunea. E adevărat, uneori surplusul de vigoare al unuia poate substitui şi camufla slăbiciunea altuia, dar până la o limită doar. Templul Poeziei nu poate sta în trei picioare.
În primul rând, un poet trebuie să-şi cunoască la perfecţie materialul, din care îşi durează opera, adică limbajul poetic. În general, nu putem alcătui un dicţionar complet al limbajului poetic, care ar conţine acea submulţime a unei limbi, despre care putem spune: aceste şi numai aceste cuvinte pot fi admise într-un poem. Ca limba însăşi, limbajul poetic este supus unei fluctuaţii permanente, unei dezvoltări continue - unele cuvinte apar, altele dispar din uz. Limbajului poetic îi este caracteristică însă o anumită adâncire în trecut, el conţine unele cuvinte arhaice, ieşite din uzul cotidian, şi admite cu greu neologismele, doar după un proces de “rotunjire” prin folosire frecventă, când acestea devin familiare şi se înscriu cu succes în peisajul lingvistic respectiv. Acest proces este aidoma lucrului de secole al fluxului, care rotunjeşte şi cizelează pietricele diforme, comunicându-le formă, luciu şi culoare. Fluxul netezeşte muchiile ascuţite, curăţă impurităţile şi transformă pietricelele obişnuite în comori strălucitioare. Dar această muncă necesită timp şi nu suferă graba. Cuvântul îşi poate găsi locul în colierul unui poem numai după ce a căpătat forma, luciul şi culorile necesare, potrivite mediului lingvistic respectiv.
Adela Vasiloi

Hai sa va povestesc cateva din experientele mele la coafor, in Romania. E interesant, zau.

Acum vreo 15 ani, mi-a venit asa brusc pe chelie, ideea ca mi-ar sta bine blonda. Drept care m-am dus la Hotelul Bucuresti cu o caruta de bani la mine si am gasit o tanti care sa-mi vopseasca parul in suvite dar exact cum i-am explicat eu. Trebuia ca parul in final sa nu arate a par vopsit (ca se pierdea tot farmecul, nu?) ci a par decolorat de soare. Asa incat tipa m-a vopsit de trei ori (in suvite), cu trei nuante de blond, din ce in ce mai spre culoarea mea naturala (saten roscat). Aia a fost unica mea experienta in ale coafor-ului incununata de succes. Mi-am vopsit si sprancenele tot atunci, fiindca cu parul blond si sprancene saten inchis as fi aratat sinistru. Domne' chiar imi statea bine, serios vorbesc. Ce nu-mi placea era ca se luau golanii pe strada de mine si imi stigau ineptii despre blonde (glumele de santier pe care le stiti)

Dupa vreo cateva luni, timp in care parul a crescut si eu am incercat alte "doamne" coafeze (aia de la Hotel Bucuresti era prea scumpa pentru mine, deh)...mi-a trecut elanul brusc si am vrut sa revin la culoarea mea naturala. Ma saturasem de glume cretine si era si destul de frustrant sa tot schimb coafezele, nici una nu-mi facea in cap ce voiam eu. Buuun. M-am dus la coafor-ul din cartier si le-am zis ce vreau. Totul a fost in regula...vopsit, spalat, etc...pana sa se usuce parul...arata totul normal. Dar cand parul s-a uscat, am observat ca toata lumea din coafor se holbeaza la mine cu mana la gura (ca la tara, stiti gestul). Aveam parul verde inchis (in loc de saten roscat). Soc. Noroc ca stateam la 2 minute de casa (au fost cele mai luuuuungi 2 minute din viata mea!). Imi venea sa merg in maini ca sa nu se vada, nu...nu m-am intalnit cu nimeni (cu un caine da' ala nu se pune).

Vopseaua fusese veche si coclise in parul meu, asta a fost explicatia savanta. Inutil sa va zic ca si-au dat cu parerea zeci de "doamne" coafeze, cliente, etc. Nu se mai termina cosmarul, io voiam doar sa plec si sa scap de acolo! Nu am platit nimic (nici bacsis) si am revenit dupa fix o saptamana (saptamana in care am stat ascunsa in casa) ca sa mi se revopseasca parul. A iesit bine, spre bucuria mea sincera!!!!

Culmea e ca tortura nu s-a sfarsit aici. Nu stiu ce-mi vine si dupa vreo 6 luni imi zic...ia sa-mi fac si eu un permanent (primul si ultimul din existenta mea pe acest pamant!). Numai ideea de permanent imi suna cam aiurea...cum adica permanent? Pai cum, tine asa la nesfarsit...ma rog, suna sinistru. M-am dus la un coafor si am cerut un permanent foooarte slab, asa...sa fie parul putin ondulat (parul meu e putin ondulat dar nu destul in mintea mea de atunci). Tanti in cauza era foarte in verva ca nu stiu ce eveniment avea in familie (nunta, botez, nu mai retin). Nu prea era atenta. Eu i-am povestit ce patisem cu 6 luni in urma. Oricum mi-am zis ca trebuie sa o tin sub observatie mereu ca sa nu imi faca vreo prostie in cap. "De ce ti-e frica nu scapi!" M-a lasat prea mult cu solutiile de permanent in par (parul lung) si am iesit in final exact la Tina Turner (jur!!!). Mi-a ars parul pana la radacina! Si-a cerut iertare de 100 de ori da' ce sa mai fac? Nu puteam sa ma pieptan sub nici o forma (par uscat, umed, ud de tot), mi se rupea pieptanul in par. Daca va zic ca aratam ca Tina Turner cand avea ea coama aia in cap...poate va aduceti aminte.

Dupa o saptamana (timp in care imi faceam ceva de genul coc da' iesea ceva de genul coc d-ala supraetajat ca nasa la nunta, Doamne...ce vremuri de trista amintire!!!) m-am tuns numarul doi (fratele meu, carea avea plete ma lua mereu la misto, fiara, voia sa-mi faca poze pentru posteritate dar am refuzat cu demnitate!). Atunci am jurat ca nu mai calc in viata mea intr-un coafor si asa a fost. De regula ma tundeam singura (si le tundeam si pe prietenele mele si toti din jur) asa ca m-am specializat intre timp iar cu vopsitul sau permanentul am terminat in viata asta si pentru eternitate!

Sotul meu s-a gandit sa se tunda inainte de cununia noastra, in Romania. L-a tuns un frizer d-asta din descrierea de mai sus ("Sa va fie de bine!") si pozele de la cununie sunt crunte! Are capul tesit cand te uiti din profil, parca e cioplit in stanca. Trebuia mereu sa-i zic ca se uite la aparatul foto, din fata arata mai de Doamne ajuta...cat de cat. Acum il tund eu, avem o masina automata meseriasa si face minuni (nu mai zic de banii economisiti).

Mesajul a fost prea lung (stiu!) dar am avut chef sa scriu. Poate v-ati distrat citindu-l insa pentru mine astea sunt amintiri de genul...din epoca de piatra. Dar nu m-au marcat psihic ;-).

Mai intai de toate vreau sa jur pe ce am mai sfant ca cele ce urmeaza sa le scriu aici sunt purul adevar, adica acelasi adevar pe care l-am ascuns cu buna stiinta, intai de mine insumi apoi de ceilalti.

De aici a inceput totul:
EU- "Sa-ti spun ceva: eu am fost multi ani pe cont propriu, inainte de a ma casatori, si singur m-am intretinut fara vreo greutate, sa stii. Dupa fericitul eveniment lucrurile nu s-au schimbat prea mult, in sensul ca nu intotdeauna m-a asteptat mancarea calda intinsa pe masa- si asta nu m-a suparat. Nu m-au suparat f. multe lucruri desi in sinea mea nu le-am agreat niciodata. Si ce s-a intamplat cand am avut curajul si nasabuinta de a rosti ce gandesc? Sa fiu considerat un fel de intrus in viata ei. Am stat atunci si m-am intrebat: de fapt cine este intrusul aici, eu sau ea? Cine mi-a invadat viata cu iubirea pe care apoi a uitat-o? Cine s-a gasit sa-mi zica mai apoi ca nu-mi da socoteala unde merge si ce face, asta in conditiile in care eu ii spuneam cu f. mici exceptii unde sunt si ce fac? Femeia care s-a folosit de iubirea mea pt. ea!!!"
Daniela M.- "in cuvintele tale vad ciuda de mascul respins din barbatul roman fata de barbatul strain care "are mai mult succes". si nu ai facut decit sa iti ungi orgoliul ranit cu acelasi balsam: cu alte cuvinte "aha, daca nu ma vrea pe mine si il vrea pe altul, asta nu e din cauza ca nu sunt eu bun de nimic sau ca nu stiu cum sa ma port cu ea, cum sa o respect si cum sa o tratez ca egala mea pt ca e si ea o fiinta umana care merita acelasi respect ca si mine, ci pt ca are altul mai multi bani ca mine! asta-i motivul, nu altul". este o autoamagire masculina, tocmai pt ca DIN PUNCTUL DE VEDERE AL BARBATULUI banii conteaza foarte mult, sint o extensie a masculinitatii, si atunci judeca si femeia dupa calapodul sau. sau ii este barbatului mai usor sa dea vina pe bani decit sa se "uite in oglinda" si sa vada ca ii lipsesc anumite calitati.

lamureste-ma si pe mine: vrei ca femeia sa fie "si desteapta si frumoasa si banoasa si devreme acasa" (sau ma rog, asta o fi idealul) ... ok, dar tu, barbat roman, ce ii oferi?"

PRECIZARE NECESARA: nu e vorba de o a treia persoana in cazul nostru!

Nici nu stiu cu ce ar trebui sa incep. Am recitit ce am scris eu si ce au scris altii despre mine la acest forum si va spun cu toata onestitatea de care mai pot da dovada ca MI-A FOST EXTREM DE RUSINE DE MINE INSUMI!!! Dar ce urmeaza sa va spun tuturor sub forma de marturisire publica, spre stupefactia unora si spre extazul altora, tin sa precizez ca nu cauta sa atraga nici compasiune/compatimire, nici incurajari si nici altceva. Este pur si simplu vorba de nevoia mea interioara de a restaura cat de cat dreptatea si de-a ma putea impaca- cu Dumnezeu si cu oamenii, semenii mei- in special cu sotia mea. De iertat eu singur nu ma pot ierta! Ramane la latitudinea voastra sa ma judecati cum vreti. Pe langa asta, consider ca o mai mare umilire decat insusi faptul ca ne vom desparti anul asta nici nu pot concepe.

Decizia de a scrie aceste lucruri aici si acum vine intr-un context cu totul special din viata mea, asa cum deja v-am spus- pe fondul unei imense deznadejdi si pareri de rau pt. ceea ce am facut in trecutul nu tocmai indepartat. Va scriu acestea si cu greu imi pot retine lacrimile care deja mi-au inundat cararile vietii, zile si nopti la rand.

Din conversatia mea cu gazda acestui subiect, stand acum si judecand mai pe indelete, am dedus ca am facut pe interesantul la momentul postarii raspunsurilor mele. Eram intr-o pasa proasta, asta pot sa-mi amintesc, nici nu mai stiu ce am gandit atunci. Nu-mi caut scuze, am facut ce-am facut si acum suport consecintele faptelor mele. Am pozat in drept si sfant, am facut pe lupul moralizator, m-am impaunat cu tot felul de citate care nici macar nu aveam caderea necesara de a le lua in gura mea. Nu stiu cat de cerebral mai pot fi sau daca am fost vreodata, insa stiu ca mi-e dor de demnitatea mea pe care ca un nebun eu singur am profanat-o.

Nici unul dintre voi nu mi-ati atras atentia, cand i-am raspuns Danielei si i-am pomenit de deziluziile mele, ca prin afirmatiile acelea am jignit-o crunt pe sotia mea, mai ales ca nu era de fata sa-si poata lua apararea. Imbecil, nerod, ipocrit bicisnic ce sunt, sa ma ierte Dumnezeu ca spun asta dar mai bine mi-ar fi fost in ziua aceea sa-mi fi pierdut o mana ca sa nu mai pot redacta elucubratiile alea! Cum adica s-a folosit de dragostea mea? Iubindu-ma si iertandu-mi toate mojiciile, trecand cu vederea impasibilitatea unui trantor care-i sugea mierea sufletului, suportand absolut eroic traiul alaturi de un om care a dezapreciat-o si i-a calcat demnitatea in picioare in numele iubirii lui parsive??? Pai asta n-a fost casnicie pt. ea, a fost temnita grea in care cu ferocitate si fata schimonosita de ranjetu-mi salbatic am aruncat-o ca pe-un gunoi nefolositor. Si pt. faptul ca m-am considerat cel drept, care nu savarseste nici o faradelege asupra ei, am indraznit sa-i cer si ultima picatura de inima ce-i mai ramasese, am adus-o pana la stadiul acela de epuizare psihica si fizica in care a cazut bolnava. Iar cand am vazut asa ceva ce credeti ca am facut? NIMIC, oameni buni, NIMIC!!! Am lasat-o ca pe-un gard ce sta sa se prabuseasca si nici macar un leat de compasiune nu i-am pus in sprijin. De apa si de alte cele nici nu mai vorbesc. Sigur, in sinea mea ma gandeam atunci ca am dreptate sa ma port asa. ...Ah, nesuferitul de mine, dar cum poti lasa un bolnav sa zaca in patul de suferinta in care de fapt chiar tu l-ai infundat, mai ales ca este vorba de consoarta ta, cand legea crestina pe care ai invocat-o de atatea ori spune ca pana si pe dusmanii tai esti dator sa-i ajuti la vreme de necaz??? Si uite-asa mi-am dat singur dreptate si m-am intaratat in propria-mi inima pana ce am devenit dusmanul dinauntru- cariul ce roade in nestire si subrezeste lemnul de cea mai buna calitate. Zice o vorba: "pazeste-ma, Doamne, de prieteni/(casnici), ca de dusmani ma pazesc eu singur!"

Vreau in contextul asta sa vorbesc si despre ceva ce n-am vorbit cu nimeni niciodata. E vorba de vizionarea unor scene sexy sau porno, din reviste sau filme. Stiu ca e greu de crezut, chiar pt. mine insumi este pur si simplu inexplicabil, dar niciodata revistele porno sau sexy n-au avut alta insemnatate pt. mine decat ca material informativ, de documentare. Nu stiu cum priviti voi lucrul asta, insa eu in afara de sotia mea, de formele trupului ei frumos si curat, n-am dorit mai mult. Exista instinctual in fiinta mea dorul de ea, nu de femeie straina, pt. ca fantezii erotice nici macar nu mi-am putut inchipui sa am cu altcineva in afara ei. Si poate ca n-ar fi rau de spus un lucru aici, anume ca ea a fost prima femeie din viata mea si a ramas singura! Cred ca totusi i-am ramas fidel pana la capat, in pofida aparentelor care m-au tradat de inselator. Dar, sigur, asta ramane o afirmatie neverificabila. Cred ca ei i s-a parut a fi hidoasa aceasta fata ascunsa a mea, insa mie mi s-a parut a fi in regula fiindca oricine isi doreste sa aiba o viata sexuala normala, mai ales cand e vorba de inceputurile acestei vieti. Asta nu m-a facut instabil in sentimentele mele fata de ea si nici in dorintele mele pasionale pt. ea ca femeie. Daca macar ar fi existat posibilitatea citirii gandurilor...

Revenind la conversatia mea cu gazda, stiti cum s-a intamplat atunci cand mi-a zis verde-n fata cine sunt? Am scuturat din cap si-am zis: NU, eu cu siguranta nu sunt asa! NU sunt eu cel zugravit aici! Cata mascarada, ce oglinzi diforme am trebuit sa folosesc pt. a-mi canta singur in struna...! Pai e normal de vreme ce ego-ul uman si in special cel masculin nu poate accepta ideea ca daca ai gresit cumva trebuie sa recunosti asta cat mai curand, nu sa dai din colt in colt doar-doar s-o gasi o portita de scapare din fata propriei constiinte. Cand nu-ti joaca nimeni dupa cum ii canti, crezi ca nu vrea sau nu stie sa joace, nu te gandesti niciodata ca muzica ta e proasta si ca are ritmul stricat. In plus uiti ca fiecare are anumite afinitati pt. probabil lucruri diferite decat ale tale.

Mi-am zis la un moment dat ca de s-ar deschide pamantul sub mine si pe loc m-ar inghiti, nu mi-ar parea rau. Merit cu varf si indesat o bataie crunta, dar daca s-ar intampla asa n-as mai avea vreme sa indrept pe cat posibil greselile trecutului. Si apoi cui i-ar folosi un asa sacrificiu? Ei, asta-i o intrebare mai dificila. Poate ca in felul asta ar scapa lumea de tirania si de mandria mea...

Stiti ce e cel mai dureros in amintirile astea? Ca unele persoane din apropierea ei mi-au atras atentia inca de la inceput sa n-o ranesc, fiindca e o fiinta sensibila si a indurat destule la viata ei. Dar nesimtitul de mine a dat din cap atunci ca un natang ca intelege, a raspuns sa nu-si faca griji pt. ea si i-a asigurat ca o iubeste nespus de mult. Sigur ca o iubeam, insa indiferenta mea in a applica in practica acest sentiment rafinat si uitarea rugamintilor ei si ale prietenilor ei a facut din mine cel mai josnic si lipsit de constiinta barbat de care ar fi putut avea parte. Si nu pot sa nu ma intreb acum: de ce mi-au atras atentia atunci, ce au vazut acele persoane in viitorul nostru...?

Cred insa ca cea mai mare greseala pe care am putut-o face a fost aceea de a-i reprosa unele lucruri, asta fara a ma gandi in prealabil ca era necesar sa-mi aplic intai mie aceleasi reprosuri. M-am grabit sa ridic piatra si sa arunc asupra ei cu manie, n-am cautat niciodata cu adevarat sa inteleg si logica dupa care isi randuia ea propria viata. Si chiar sa fi avut dreptate, oare nu puteam macar sa fiu mai blajin, mai bland, mai temperat??? Sigur ca n-au existat numai zile negre, totusi ce folos de toate celelalte zile bune daca atunci cand a fost mai mare nevoie de mine eu am lipsit cu desavarsire la apelul cel mai important??? Vedeti voi, eu am gandit (superficial ca intotdeauna) ca ea n-a vazut decat partea goala a paharului... Insa nu m-am gandit niciodata ca in fapt eu n-am turnat nimic in respectivul pahar, ea mi l-a intins plin si eu am sorbit pana la ultima picatura apoi am uitat de asta si m-am trezit ca cer din nou sa beau- ceva in genul: "muieti ti-s posmagii?". In imaginatia mea bogata eu il vedeam plin, dar in el sufla vantul deznadejdii ei, nu era iubirea sau vreun rod al iubirii mele, ci numai un gol imens- si iata ca acum asta se razbuna fiindca acest gol s-a transferat pe deplin in propria-mi inima ca sa vad si eu cum e...

Stiti ce regret cel mai mult? In primul rand zambetul ei cald, dragastos, aproape nelumesc, acel zambet care incetul cu incetul s-a intunecat, apoi a disparut fara urma de pe fata ei obosita de atata chin sufletesc. In al doilea rand regret enorm timpul ei irosit in van in incercarea ei supraomeneasca si inutila de a mentine viabila o casnicie pe care eu o daramam prin orice mijloace. Apoi regret noptile pierdute in fata monitorului sau a televizorului, nopti care cel putin teoretic ar fi trebuit sa i le dedic in totalitate. Imi vine acum sa ma dau cu capul de toti peretii, sa-mi sfasii pieptul ca sa-mi scot inima si sa mi-o arunc la caini, dar cred ca nici cainii n-ar manca asa o inima neagra si stricata. Si cate regrete nu s-au ancorat acum in sufletul meu..., cate pareri de rau... Ce folos, sunt tardive.

A avut anumite pretentii pe care m-am grabit sa le accept gandindu-ma ca chiar daca unele nu-mi prea convin va trebui sa invat sa le respect ca atare. Dar bineinteles ca nu i le-am respectat nici o clipa; cum adica ea sa ridice pretentii si eu nu? Pai bine, mai golane, atunci de ce-ai mai acceptat? Si daca ti-a cerut s-o respecti si sa nu-i incalci anumite reguli pe care ea le avea deja in practica, tu te-ai gasit sa terfelesti totul fara zabava in dorinta de a-ti impune tu propriile legi? Adica tu sa-ti hranesti orgoliul masculin pana crapa iar ea sa taca si sa inghita ineptiile tale? Ce te asteptai, sa-ti puna cununi de lauri pe tamplele-ti intelepte??? A avut dreptate sa afirme ca ai incercat sa manipulezi in fel si chip unele situatii de asa maniera incat, normal, ea sa apara ca o scolarita prinsa cu copiatul si pedepsita- pusa la colt. Dar stii ceva interesant? N-ai facut decat sa te manipulezi pe tine insuti, pana la urma.

Stiu acum ca nu mai exista cale de intoarcere din voiajul de...despartire, incerc sa ma impac cu ideea asta. Acum..., acum ce-i de facut? Nimic nu mai e de facut decat bineinteles luarea aminte pe viitor si indreptarea copacului crescut stramb. Mai este posibil oare? Minuni se mai intampla, dar se spune ca tin doar 3 zile. Socotesc ca mie mi s-au oferit din partea sotiei mele mai mult decat suficiente zile pt. minuni (fara a mai pune la socoteala noptile) si daca ineptia si inertia nu m-ar fi dus in continuare pe acelasi val pierzator, azi n-as mai fi avut ce scrie aici. De aia va spun ca daca este cineva de care trebuie sa va fie mila in toata povestea asta sordida, acea unica persoana este sotia mea.

O singura dorinta mai am acum in viata, indiferent pe ce drumuri vom apuca fiecare din noi: anume sa reuseasca in cele din urma sa-si calce (inca o data, pt. a cata oara???) pe inima si sa ma ierte- nu cu sensul de a ma primi inapoi in viata ei, n-as merita asa ceva. Recunosc totusi ca sufletul meu nu mai are pace de cand ne-am separat si ca singura alinare mai rasare in sufletu-mi hain doar atunci cand o zaresc, altfel viata mi se pare lipsita de sens, lipsita de culoare, de farmec... Vioiciunea de altadata m-a parasit definitiv in ultima vreme iar de reusesc sa uit pt. o clipa si zambesc, atunci vine glasul acesta cumplit care ma intreaba: mai poti zambi? Si ca un facut, chiar de vad o femeie mai frumoasa in fata mea, ma uit la ea ca prin sticla- fiindca dincolo de ea o vad tot pe frumoasa si nevinovata mea sotie!!!

Am avut un noroc orb sa dau peste asa o femeie care sa ma iubeasca sincer, si asa cum spunea un antevorbitor aici (care nu stie cum sa-si mai arate aprecierea fata de propria sotie) eu n-am stiut/n-am invatat sa-i apreciez calitatile decat dupa ce am pierdut-o.

Cred ca pe aceasta cale am raspuns inclusiv cererilor mai vechi de a-mi cere iertare fata de unele persoane de pe forum.

Vreau sa inchei prin copierea unuia din ultimele mesaje aparute la acest topic fiindca mi se pare ca se potriveste f. bine acestei situatii.
"Barbatii nu sunt cele mai importante fiinte de pe Pamant ,caci in fata lui Dumnezeu toti suntem egali ,si daca va iubim-noi femeile ,nu inseamna ca nu mai avem si alte prioritati in aceasta viata.Imi pare indaratul acestei afirmatii o unda de aroganta.DA, sigur gresim ca sunteti centrul universului nostru ,ca va iubim cu disperare ,ca sunteti lumina ce ne ghideaza pasii prin intunericul vietii,ca suntem orbite de dragoste sub influenta careia se sterg toate supararile provocate,dar nu e greseala noastra ca sentimentele nu sunt impartasite ,ca suntem tratate necorespunzator, pentru ca barbatii habar nu au ce este respectul in primul rand pentru ei si apoi pentru cei din jur.Suntem sclave ale iubirii da ,si deci si ale barbatilor spre rusinea noastra.Oare nu ar trebui sa mai iubim?Ar trebui sa ne schimbam sufletele, materia creierului nostru,caci doar asa stim sa iubim oferind tot ce este inlauntrul nostru.
Atat a avut de spus o romanca din Ploiesti."

Asadar uitati ce ati citit in carti sau ati vazut prin filme, asta e povestea adevarata a doua vieti irosite si a unei iubiri distruse de un barbat roman- damnat sa fie in veci!
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.

Oricare din metode ai aplica, sigur ai sa regreti. Este greu sa iei o hotarare, de aceea ai grija, nu te mai implica, incearca sa-ti impui sa nu te mai gandesti asa mult la ea. Cum? Gaseste-ti ceva captivant de facut, incearca sa te intalnesti si cu alte fete. Daca stai in casa si vorbesti numai cu ea pe net, te gandesti numai la ea, te intalnesti numai cu ea, nu ai scapare.
Eu in locul tau nu i-as cere sa se desparta de prietenul ei, las-o sa ia singura hotararea. Daca intr-un final o sa-ti spuna ca nu poate renunta la cealalta relatie inseamna ca nu te merita si poate e mai bine sa nu fiti impreuna. Nu dispera foarte tare, gandeste-te ca asa cum a facut cu tine, poate face si cu alta persoana?!
Eu te sfatuiesc total dezisteresata, nu te cunosc, doar ca poate mi s-a intamplat si mie sa traiesc aceiasi poveste .....

Sufletul e esenta curata a ceea ce suntem noi (de-a lungul vietilor, neschimbata) un fel de imagine perfecta a lui Dumnezeu (adica vesnic, fericit, fara dileme si probleme).

Ego-ul e o manifestare a simturilor omului (cele 5 simturi) numai din viata actuala, prezenta. Daca te enervezi, se enerveaza ego-ul, daca te exciti se excita ego-ul, daca te emotionezi puternic se emotioneaza ego-ul etc.

Iluminatii zic ca trebuie sa scapi de "coaja" ego-ului (simturilor) si sa ajungi sa-ti vezi sufletul. De aici si greutatea intelegerii depline a explicatiilor legate de suflet si ego. Incerci sa le intelegi prin prisma ego-ului si e imposibil.Trebuie ca intelegerea sa vina din intuitie, din suflet ca sa se perceapa corect.

De regula, fiindca in omul obisnuit predomina simturile si nu sufletul, omul se identifica puternic cu ego-ul lui, cu drama vietii si deci sufera. Daca s-ar identifica toti cu sufletele lor (fericite mereu) ar fi alta treaba. Ar fi toti cam ca Isus, Budda etc. O sa zici ca nu are nici un farmec sa fie toti asa ca s-ar plictisi lumea. Da' nu stii ce vorbesti ;).

Calugarii avansati spiritual sunt asa, d-aia unii ajung sa "vada" efectiv prin tine, sa traiasca fara mancare, somn...numai din har divin (meditatie lunga, introspectie, rugaciune etc).

Trebuie sa pui mana si sa citesti despre toate astea, nu mai pune intrebari pe forumuri (poti sa fi indus in eroare usor), citeste tu direct. Exista multe carti despre vietile sfintilor, avatari, comentarii profunde ale cartilor sfinte etc. Sunt foarte interesante si inspirante.

Aici poti sa-ti pierzi timpul relativ usor, citind insa direct de la sursa - nu.

Salut cititoru-le,

In mare parte iti dau dreptate si nu o sa discut despre asta. As vrea sa discut despre ce nu-ti dau dreptate. Suna bine, nu-i asa? Ca romanul impartial...:-)

Prin "unire" nu se refera nimeni la ajutorul reciplroc pe care ni-l putem acorda in caz de nevoie, sau prin a petrece timpul impreuna... etc. 23 de milioane (sau citi au mai ramas) nu pot sa fie toti prieteni intre ei. Dar pot sa fie uniti in idealuri si ideologie.
Toti vorbesc (si au vorbit) pe la colturi si si-au exprimat nemultumirea (in particular) dar cind cineva a avut curajul sa ridice vocea?!... toti ceilalti au tacut de frica! chiar daca au agreat cu s-a spus!
Toti isi exprima nemultumirea dar nu se unesc sa reprezinte o opozitie serioasa. La noi nu a existat o "SOLIDARITAEA" pentru ca toti am fost lasi! La noi nu a existat opozitie serioasa regimului comunist pentru ca nu am fost uniti si nu am sprijinit pe cei care au avut curajul sa ridice vocea. I-am lasat sa suporte consecintele actiunilor lor si noi toti ceilalti am bagat capul in nisip, ca strutzul!
Daca am fi fost uniti nu ar fi existat MINERIADE - sa ne facem inca odata de rusinea lumii, si poate regimul lui Ceausescu ar fi cazut fara interventie din afara. Daca am fi fost uniti nu ar fi fost in situatia de a alege "neo-comunismul" lui Bunicutza... si le-am fi dat un shut in c__r la toti golanii "eroi de revolutie fabricati". Am fi avut si am avea un guvern democrat si competent nu o sleahta de jefuitori corupti!

Imnul Internationala spunea:
"Unire muncitori unire
Si lumea va scapa de ei"

Si "Internationala" a reusit sa-i uneasca pe muncitori si sa implementeze socialismul. Dar tot socialismul a reusit sa-i dezbine ca sa-i poata domina si controla. Asta este unirea de care vorbim!

In strainatate?!... Well, aceeasi poveste!
Ungurii sint uniti in jurul asociatiilor lor comunitare, isi sprijina liderii si au un lobby foarte puternic. Instiga opinia publica despre drepturile ungurilor din Romania si ataca direct reputatia Romaniei in lume. Noi?!.. nu-i putem combate, desi nu sint in numar mai mare ca al nostru. Dar noi nu sintem uniti si organizati si de asta nimeni nu ne ia in seama.

Evreii sint uniti peste tot in lume si au lobby puternic pe linga toate guvernele tarilor in care traiesc. Din cauza asta Israel isi poate permite sa ignore 256 rezolutii ONU, si este singurul conflict serios din lume unde nu se trimit armate ONU pentru mentinerea pacii.

Cite exemple de "unire" sa-ti mai dau? Sint sigur ca nu mai este nevoie si ca ai inteles despre ce este vorba.

All the best,

Dr Evil

Vreau sa scap de tine dar nu pot, nu ma lasi sa fug, sa te uit; esti prezent oriunde m-as duce; e ca si cand m-a urmaresti desi vrei sa dovedesti contrariul.

nu mai fugi si-atunci nu o sa te mai alerge! opreste-te o clipa si lasa-l sa-ti mearga alaturi...si-ai sa vezi daca poate tine pasul!?!! cine stie, poate ca o sa vrea singur sa fuga! poate tocmai faptul ca fugi il face sa te urmareasca indaratnic... imi amintesc in copilarie, cand vre-un coleg de clasa ma tachina si vedea ca ma necajeam, parca mai tare continua. cand am invatzat sa arat indiferenta tachinarilor, pentru el si-a pierdut farmecul si a incetat. asa si acum...

Un subiect serios: mineriade
Publicat de stancosty1 la 10/06/2005 - 11:24

...“Sper că schimbarea de macaz nu are iz politic, pentru că, oricum, nu prea mai are importantă acum condamnarea unui bătrânel, care dacă mai este mult chemat pe acolo face apoplexie”...

Gind la gind cu bucurie! Romani, vi se pregateste ceva!
Cosma este de mult dupa gratii, minerii au fost deja anchetati, Valea Jiului este mai mult ca oricind ingropata in saracie. Ce sens are? Credeti ca doreste cineva sa se razbune pe Iliescu? Corb la corb nu-si scoate ochii! Atunci?
In conferinta “Nicolae Steinhardt turnat la securitate de seful scriitorilor“,
de Daniel Racovitan la 11/05/2005 - 10:58 la Arta si Cultura , faceam o socoteala “aiurita” din care iesea ca vreo 10.000.000 de alegatori au facut jocurile in ultimii 15 ani, acestia fiind mai mult sau mai putin conectati la “nostalgia trecutului”. Cineva m-a corectat spunindu-mi ca cifra este mult mai mare! Credeti ca acestia au disparut asa ca prin farmec? Acest guvern aproape minoritar le cade ca o manusa. Se va testa daca mai sunt naivi care sa dezgroape mortii. Si iata ca sunt!

Prin acest proces cred ca se lucreaza intens la sensibilizarea celor 10.000.000 de alegatori amintiti mai sus. Este un fel de “bate saua sa priceapa iapa”. Se gindeste cam asa: “vedeti tovarasi, daca eu Iliescu nu sunt lasat in pace, credeti ca voi veti scapa?” Imi aduc aminte cum o mare parte a populatiei i-a intimpinat pe mineri cu flori, urale sau cel putin cu comentarii admirative la locul de munca. Credeti ca acestia si-au schimbat parerea? Suntem romani doar, chiar daca ne dam seama ca am gresit mergem cu greseala pina in pinzele albe. Am devenit maestri in a spune una si a gindi altceva. Imensa majoritate nu citesc ziarele si se uita la Tv. Ce isi aduc aminte? Ca un grup ai caror membri vor fi regasiti ulterior in miscarea legionara au incercat sa destabilizeze tinara democratie romana. Ce spune acum Iliescu? Cam acelasi lucru. Este cea mai eficace campanie pe care Iliescu o poate face si mai ales cu bani putini. Ziarele relateaza si vor relata pas cu pas declaratiile acestuia. Ce legatura se va face in mintea taranului alegator daca regimul Basascu apara acea miscare din Piata Universitatii? Cind va fi singur in cabina de vot, pe cine va vota acest alegator?
Pai, dupa ce vor fi din nou toti strins uniti in jurul tatucului, “pac la Razboiu”... un nou partid care va face din nou jocurile pentru urmatorii ... ani!

Va mai aduceti aminte de “Sa facem procesul comunistilor!?” Cei mai vehementi erau niste naivi care se grupasera in PNT-CD. Cine a disparut dupa o guvernare infantila? Se mai aude pe undeva de PNT-CD? Urmatorul la rind...Fereasca sfintul ca Romania sa nu intre in UE. Cine va disparea din viata politica romaneasca? Cumva, tot un partid istoric?

Nu stiu cume din punct de vedere al unui barbat, zic si eu...
Un om mare a zis - "Ce promite frumusetea unei femei lipsite de farmec?" Cred ca Noica, nu stiu sigur!