comentarii

cum se desparte cinste


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
M-am distrat pe cinste. Frust - de My la: 10/12/2003 12:44:56
(la: Lucrul la stat. Statul francez.)
M-am distrat pe cinste. Frustrarile unora care au ramas pe dinafara ...
#6388 (raspuns la: #6371) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Bogdanovka - un Auschwitz antonescian - de Filip Antonio la: 09/02/2004 18:28:44
(la: Evreii si o manie curioasa..)
Istoria comunismului si a Holocaustului (II). Interviu cu Liviu ROTMAN

Lavinia BETEA


Holocaustul ca tema de cercetare

Ce imagine putem avea din arhive despre guvernarea Antonescu?

Da, documentele s-au pastrat. O parte au fost publicate. Recent, la Tel Aviv, la centrul pe care-l conduc, am publicat o voluminoasa lucrare a colegului Jean Ancel, despre Transnistria, atit de voluminoasa ca n-am putut s-o iau cu mine in geamantan. Despre lagarele din Transnistria pentru ca in Transnistria nu era un singur lagar, ci un sistem de lagare. E ceva despre care nimeni n-a stiut nimic. Transnistria se stia poate geografic ce era. Dar din punct de vedere al suferintei evreiesti acest lucru nu s-a stiut pina acum citiva ani. Jean Ancel a facut o munca de Sisif, de unul singur, in arhive din Romania, dar si din fosta Uniune Sovietica, unde exista multe documente romanesti pentru ca armata sovietica a capturat arhivele romanesti. Deci, dupa o cercetare foarte complexa a documentelor din arhivele romanesti si de pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice sau care se gasesc la Washington, la Muzeul Holocaustului, a publicat cca 1200 de documente care insumeaza aproximativ 2200 de pagini.

Sintetizate ce ar insemna ?

Sintetizate – demonstratia nu este a mea, este a lui Jean Ancel – ar putea fi prezentate astfel. In primul rind, in Romania a existat o politica de exterminare calificata a evreilor. E adevarat ca intr-o anumita perioada lucrurile s-au schimbat, dar in ’41-’42 a existat o politica sistematica de exterminare a evreilor. Nu au fost niste atrocitati la intimplare, facute de un locotenent sau de un capitan barbar, ci o politica bine pusa la punct de factorul de decizie de la Bucuresti. Factorul de decizie de la Bucuresti fiind in acea etapa Ion Antonescu si cei apropiati lui, pentru ca el a condus impreuna cu un guvern participant la conducere. Nu e vorba de comitetul executiv de pe vremea lui Ceausescu, exista acolo un dialog. Sigur ca a lui era decizia, dar oamenii participau si aprobau deciziile. Fara doar si poate, nu se poate vorbi de o rezistenta in cadrul guvernului, pe problema evreiasca.

O politica intrerupta tot de catre Antonescu...

Tot de catre el. Tot el are meritul, sa spunem asa, el fiind omul care decidea. In septembrie-octombrie 1942, datorita unui complex de factori, el isi schimba politica fata de evrei. Acest complex de factori contine o situatie speciala a Romaniei in 1942. E adevarat, este inainte de Stalingrad, dar se contura deja o modificare a raportului de forte. In al doilea rind, existau niste probleme foarte grave pentru statul roman. Diplomatia germana, in primul rind ministrul de externe Ribbentrop, dar si alte personaje care gravitau in jurul lui Hitler isi consolidau in timpul anului 1942 pozitia promaghiara si considerau ca trebuie mers la un nou arbitraj care sa coboare spre sud granita, deci sa dea cea mai mare parte a Transilvaniei. In paralel, prin organizatiile fasciste ale sasilor, bineinteles sub patronajul serviciilor speciale hitleriste, Reichul punea la cale un plan de autonomie a sasilor. Se pare ca din nou integritatea teritoriala a Romaniei era in pericol si atunci se pare ca s-a gindit ca va trebui sa ia legatura cu Occidentul. Si nu poti sa iei legatura cu Occidentul, in paralel cu deportarea evreilor spre lagarele mortii din Polonia. In afara de asta mai sint si alte elemente. A existat o presiune a anumitor parti ale societatii civile romanesti, nu foarte largi, care au cerut oprirea masurilor antievreiesti. Este vorba de cercul din jurul regelui, de regina mama, de inalti reprezentanti ai clerului si, nu in ultimul rind, de oameni politici, dintre care se detaseaza interventia lui Iuliu Maniu. De asemenea, o serie de elemente ale birocratiei romanesti, se vorbeste de conducerea CFR-ului care a incercat chiar sa saboteze trimiterea garniturilor de tren pentru deportare. Si nu trebuie omisa declaratia extrem de ferma a Secretarului de stat al Statelor Unite, ce ameninta cu grave represalii, in cazul deportarii evreilor. Deci au fost niste factori care au determinat oprirea realizarii planurilor de exterminare... Ceea ce nu exclude insa faptul ca in ’41-’42...

Ce explicatii aveti pentru faptul ca, desi Antonescu a dus aceasta politica de exterminare a evreilor in ’41-’42, nu a dus-o in maniera extrema. Adica nu i-a trimis la Auschwitz, ci in Transnistria. Oare stia ce se intimpla la Auschwitz?

Ca sef de stat aliat sa nu stie ce se intimpla in zona aliata? Pot sa va spun si ca a existat un plan foarte bine pus la punct, plan incheiat si predat, de care fusesera anuntate si autoritatile germane. Plan intocmit de Radu Lecca, personalitate importanta care avea sarcina sa se ocupe de evrei. Radu Lecca intocmeste un plan pe care guvernul si Antonescu personal il aproba, privind deportarea evreilor din Romania in valuri, in etape spre lagarele de la Auschwitz si din Europa Centrala...

In ce an?

In 1942. Neaplicarea acestui plan, dupa ce fusese semnat si transmis Germaniei – intii aminarea lui si apoi neaplicarea lui – a insemnat schimbarea pozitiei lui Antonescu datorita cauzelor pe care le-am pomenit inainte. Faptul ca a existat acest plan este foarte clar. Antonescu a avut propriul plan de exterminare a evreilor, principala cale era Transnistria, si, spre deosebire de alti aliati ai lui Hitler, a evitat cit a putut sa se incadreze in planul german. Explicatiile sint multiple, multe tinind si de structura sa psihica. Dar rezultatul trebuia sa fie acelasi! In al doilea rind, as vrea sa mai adaug ca o vreme nu s-a vorbit deloc de Transnistria. Apoi s-a incercat sa se vorbeasca despre Transnistria ca despre ceva foarte usor si blind, un fel de casa de odihna in care au fost dusi evreii. Transnistria a fost – si cartea pe care a publicat-o Ancel a demonstrat acest lucru – un loc unde evreii erau dusi sa fie exterminati. Sigur ca nu ca la Auschwitz, nu compar, dar exista grade ale crimei.

Cine-ar putea stabili o ierarhie in privinta chinurilor uciderii rapide – prin impuscare, otravire cu gaze sau oroarea Hiroshimei – si a mortilor lente prin infometare si frig din lagarele celuilalt tip de regim totalitar, comunismul?
Toate acestea fac parte din ceea ce numim istorie contemporana, fiind chiar o caracteristica a ei...

Nu trebuie pus semnul egal, dar vorbind despre Transnistria, ideea era exterminarea. In momentul in care evreii ajungeau in Transnistria, li se confiscau buletinele de identitate. Deci acesti oameni se transformau in oameni fara identitate care puteau fi omoriti oricind si oriciti. Puteau fi si pastrati. Dar nu mai aveau apararea pe care o are orice om, in orice parte a lumii. Erau apoi transportati in modul cel mai brutal, mergeau pe jos prin zapada si din timp in timp erau si omoriti, va rog sa consemnati acest amanunt cinic pentru ca incerc sa demonstrez un lucru. Adica nu erau transportati ca niste detinuti, ci ca niste oameni care puteau fi si erau din cind in cind omoriti. Transnistria insasi era un complex de lagare. Unul dintre ele, Bogdanovka, era un loc al mortii la fel ca Auschwitz. Acolo oamenii erau adunati, strinsi intr-un staul de porci si exterminati prin impuscare si ardere. A fost deci o exterminare sistematica. Sigur n-a fost acea „exterminare stiintifica“ ca la Auschwitz. Apropo de aceasta, exista foarte multe proteste germane impotriva omorurilor evreilor folosite de armata romana. Nu din dragoste pentru evrei, ci pentru ca aceste cadavre aruncate puteau produce epidemii periculoase pentru o armata care se indrepta spre front. Din motive de igiena, nemtii voiau o lichidare curata si sistematica, ceea ce nu se intimpla in Transnistria.

Ca orice cetatean matur al Romaniei, in scoala am avut o singura sursa de informare despre cele petrecute in Transnistria – romanul Satra de Zaharia Stancu, care descrie tiganii deportati. Despre ei, despre tiganii de care povestea romanul, de ce nu se mai vorbeste acum?

Se vorbeste. Dar exista o intirziere. Cartea colegului meu Radu Ioanid s-a numit in editia engleza, publicata la Washington, Holocaustul evreilor si al tiganilor. Fireste, e de datoria istoriografiei sa dezvaluie atrocitatile comise de guvernul Antonescu impotriva populatiei rome. E un fapt istoric centralitatea „problemei evreiesti“ in timpul regimului Antonescu. El insusi avea sa spuna, la un moment dat, pentru mine important nu este razboiul impotriva bolsevicilor, pentru mine important este razboiul impotriva evreilor.

Care este sensul corect al acestui cuvint foarte folosit, dar putin cunoscut – Holocaust?

O definitie filologica nu este importanta in istorie. Un fenomen grav in istorie primeste un nume si ramine cu acest nume datorita faptului ca asa a fost. Holocaust inseamna exterminarea sistematica a evreilor in perioada respectiva. Inseamna o politica de exterminare si inseamna lipsirea unor oameni de drepturile de baza. In general aceste doua elemente dau sensul cuvintului. Astazi se incearca ocolirea fondului problemei, prin „retragerea“ in discutii savante filologice. Eu vad in aceasta metoda o incercare de a fugi de esenta problemei.

Cum se defineste, in opinia dv., fenomenul numit Holocaust?

Continutul capitolului romanesc al Holocaustului este dat de urmatoarele fapte: 1. Faptul ca o populatie in integralitatea sa – nu conteaza starea materiala, orientarea politica, religiosi sau laici – este scoasa de sub scutul legii. E vorba de posesori ai cetateniei romane. Deci un singur numitor comun: evreitatea. Acesti oameni, prin legislatia evreiasca a lui Ion Antonescu, sint spoliati economic, li se confisca proprietatile, sint dati afara din casele lor, elevii si studentii sint exclusi din sistemul de invatamint de toate gradele, specialistii: ingineri – printre ei si regretatul meu parinte –, avocati, medici, artisti sint scosi din breslele profesionale – barou, asociatia inginerilor, sindicatul scriitorilor etc. – si sint siliti sa-si cistige piinea prin tot felul de munci ocazionale. Se iau impotriva lor masuri umilitoare, precum confiscarea aparatelor de radio etc. In mare se poate spune ca devin cetateni de rang inferior. O data cu aceasta degradare civica se pot astepta la orice! Viata lor nu mai are aceeasi valoare cu a vecinului neevreu. 2. Au loc pogromuri, la Bucuresti – in perioada guvernarii legionare si apoi in ajunul si imediat dupa inceperea razboiului intr-o serie de centre, din care cel mai important a fost la Iasi, in iunie 1941. 3. Deportarea aproape integrala a populatiei din Basarabia si Bucovina in Transnistria. Incercarea de a se face o deosebire intre cele doua regiuni si restul tarii e un simplu joc, ele erau regiuni romanesti. De altfel au fost deportati si evrei din sudul Bucovinei, regiune ce nu fusese sub ocupatie sovietica in perioada 1940-1941. 4. Atrocitati impotriva populatiei evreiesti din Ucraina. Nu cred ca crimele din Odessa pot fi puse pe seama altora decit a guvernului si a armatei romane. 5. Conceperea planului de deportare – in valuri – incepind cu cei din sudul Transilvaniei si Banat – a tuturor evreilor din Romania. Plan de care am vorbit mai inainte.

Cercetarea Holocaustului este mult mai mediatizata decit, sa spunem, cercetarea…

Perioadei lui Carol cel Mare...

Pentru exteriorul comunitatii istoricilor pare foarte important raspunsul intrebarii la ce foloseste cercetarea Holocaustului? Dv. ce finalitati ii conferiti?

Are o semnificatie foarte importanta. Am incheiat un secol care incepe, in mod figurativ, cu pogromul de la Chisinau in 1930 si se termina cu represiunile grave din fosta Iugoslavie. Deci un secol al lagarelor, un secol al exterminarii fara precedent care este in acelasi timp un secol al dezvoltarii fara precedent a stiintei, a culturii. Un secol in care apare computerul, un secol in care televiziunea se impune ca o putere foarte mare, in care formele de comunicare intre oameni sint revolutionate, in care corespondam si noi prin Internet... Cind l-am incheiat, ne-a fost frica cind am trecut pragul de la un mileniu la altul ca se intimpla ceva cu aceste computere. Daca vine sau nu acel val, si n-a venit. Poate ar trebui acum, dupa ce ne-am linistit, sa ne gindim putin si asupra semnificatiei umane, ce s-a intimplat si unde ne ducem. Sa ne gindim si ca cea mai grava reprimare care a existat a fost la mijlocul secolului trecut si inseamna Holocaust. E fara precedent, dar ca sa fie fara urmare trebuie sa o analizam si sa o cercetam. Asta pe de o parte. Pe de alta parte, multi spun ca Holocaustul, cercetarea Holocaustului este – sa retineti in ghilimele foarte ingrosate – „o afacere evreiasca“. Ii intereseaza pe evrei, e importanta pentru evrei, evreii vor… Intreb: de ce? Sigur ca pentru evrei, care au fost victime principale, Holocaustul a insemnat o trauma enorma, dar inca nu s-a raspuns la toate intrebarile de ordin politic, ideologic, teologic. Apropo de teologic, foarte multi evrei care au scapat au negat existenta lui Dumnezeu. Ceea ce e si firesc poate – daca Dumnezeu a permis sa se intimple ceea ce s-a intimplat, inseamna ca Dumnezeu nu exista. Sau daca exista, nu merita sa-i dam vreo cinstire. Sau dimpotriva, au devenit foarte religiosi. Deci impactul este foarte puternic. Dar mult mai importanta este cercetarea acestei tragedii de catre societatile in mijlocul carora s-a petrecut, trebuie pusa in permanenta intrebarea: „Cum a fost posibil?“. E vorba, in primul rind, despre responsabilitatea tortionarului, dar si a celor care au fost martori tacuti si nepasatori. Din acest punct de vedere mi s-a parut foarte interesant un articol al Magdalenei Boiangiu intitulat Ferestre inchise. Despre indiferenta martorilor la deportarea evreilor, aparut recent intr-o publicatie a Institutului Goethe din Bucuresti.

Secolul incheiat e plin de orori care – sint de acord cu dv. – ridica chestiuni mult mai complexe decit priceperea si munca istoricului. Se pune chestiunea grava a studiului naturii umane si a contextelor care transforma oameni normali in criminali. Citeva date de referinta ale secolului trecut ne-ar putea determina sa-l denumim „secolul crimei in masa“. Redau citeva cifre dintr-o statistica prezentata de Tzvetan Todorov, unul dintre analistii acestor fenomene umane exceptionale. Primul razboi mondial: 8,5 milioane de morti pe fronturi, aproape 10 milioane din rindul populatiei civile, 6 milioane de invalizi. Rusia sovietica – 5 milioane de morti in razboiul civil, 4 milioane de victime ale represiunii, 6 milioane de morti in vremea foametei din 1932-1933. Al doilea razboi mondial – 35 milioane de morti doar in Europa. Statisticile se raporteaza, in general, la Europa. Dar n-a fost doar acesta un continent singeros. In Cambodgia, spre exemplu, in timpul regimului comunist al lui Pol Pot, toti cei care nu sustineau proiectul de creare a omului nou au fost ucisi – unul din sapte cetateni ai tarii... Cum ajung oamenii sa savirseasca asemenea orori? Cercetarile de psihologie demonstreaza ca, in general, tortionarii nu sint niste psihopati, ci apartin categoriei oamenilor obedienti...

Putem in felul acesta reveni la intrebarea de ce e important Holocaustul. Pentru evrei este desigur important, dar eu zic ca este mult mai important pentru celelalte popoare care nu au fost victime, din mijlocul carora s-au ridicat cei care au ordonat asasinatele. In primul rind, Germania. Dar Germania n-a fost singura. Este mult mai important pentru ei. Ca sa inainteze, trebuie asumate niste responsabilitati. Nu poti sa treci intr-o etapa noua fara sa-ti asumi niste responsabilitati. Nu poti sa treci in secolul XXI, pastrind niste clisee din secolul al XIX-lea cum ar fi romantismul acesta „ce bine era intr-o civilizatie rurala...“. Poate era bine, poate nu era bine, dar nu poti sa inaintezi cu acel model in secolul XXI. Germania hitlerista este principala vinovata si Hitler este autorul principal al acestor planuri monstruoase. Dar efectul acestui plan ar fi fost mult mai redus daca n-ar fi existat colaborarea citeodata entuziasta a altor popoare, a oamenilor din politie, din armata, din birocratiile diverselor state. Inclusiv in tari cu grad de civilizatie ridicat si chiar cu traditie democratica. Sa nu uitam de Franta regimului de la Vichy, de unde au fost deportati multi oameni la Auschwitz...

Dv. vorbeati de responsabilitati. Ceea ce s-a intimplat este bine de stiut si trebuie folosit exemplul consecintelor ca mijloc de avertizare in fata nationalismului, populismului sau fanatismului religios. Dar nu poti sa platesti in istorie, cred, nimic. Cum, in fata justitiei, nici fiul nu poate ispasi pedeapsa de criminal a tatalui sau...

Nu e vorba de platit. E vorba de asumare ca sa ne putem feri de o repetitie. Un interes national al popoarelor despre care am vorbit este asumarea acestor raspunderi pentru ca prin asta se despart de o greutate, de o ghiulea.

Intr-un ziar de mare tiraj din Romania – nu intr-o publicatie de specialitate – erati citat, este adevarat, nu de catre gazetarul ce semneaza articolul, ci de catre un alt istoric, ca sustinator al opiniei ca romanii vor trebui sa plateasca despagubiri atunci cind cercetarile istorice vor dovedi consecintele politicilor antievreiesti din timpul guvernarilor de dreapta. Cum comentati informatia aceasta?

Da, cunosc citarea din Evenimentul zilei. Din pacate, afirmatia mea este scoasa din context. Am spus ca, fireste, este necesar sa se plateasca despagubiri tuturor celor care au fost spoliati de totalitarismul de dreapta sau de stinga. Aceasta nu e o problema „evreiasca“, ci una generala. Ideea este ca noua Romanie recunoaste principiul sacrosanct al proprietatii si ii despagubeste pe cei spoliati, fie evrei in perioada Antonescu, fie romani, evrei, unguri, germani in perioada comunista. Asta am spus, dar nu in contextul discutiei despre Holocaust. Regret ca ziarul nu a gasit de cuviinta sa publice lamuririle mele ulterioare. Regret, printre altele, pentru ca apreciez ziarul Evenimentul zilei. In general, incercarea de a prezenta problema asumarii Holocaustului ca pe o problema financiara este inca o cale de a distorsiona discutia autentica, de „a trage trenul pe linie moarta“.

Care este stadiul actual al temei Holocaustului in istoriografia din Romania?

Problema nu e simpla si nu vreau sa ascund ca inca e greu sa fie discutata deschis. Una dintre cauze a fost deja amintita, tacerea indelungata de decenii. Alt grup de cauze este intelegerea diferita a disciplinei istorice. Conceptual, istoricul a fost invatat ca istoria e un instrument al educatiei patriotice, al formarii omului nou. In acest context, cercetatorul istoric a fost invatat sa se solidarizeze cu obiectul cercetarii sale. Nu intimplator se folosesc termeni de „ai nostri“ pentru… armata lui Mihai Viteazu… De aici dificultatea de a discuta un subiect cu inalt grad de dificultate. Deci, pe de-o parte, este o incercare de a „ameti“ subiectul, de a vorbi de el, dar, de fapt, de a nu vorbi. In acelasi timp, in cadrul mai multor universitati din Romania: Universitatea „Babes-Bolyai“ din Cluj sau Universitatea Bucuresti, se aud si alte voci, care vorbesc deschis despre problema Holocaustului. Marea speranta este „cresterea“ si „maturizarea“ tinerei generatii de cercetatori. Am avut multe discutii cu tineri cercetatori, doctoranzi, masteranzi sau tineri profesori din invatamintul preuniversitar si am fost placut surprins de capacitatea lor de a discuta deschis problematica Holocaustului, decrisparea lor. Ca istoric, nu pot sa nu observ avansul pe care il au politologii in aceasta directie. Indrumati de universitari, care inteleg importanta fenomenului Holocaustului, ca George Voicu sau Stelian Tanase, ei i-au depasit pe colegii istorici in abordarea fenomenului. Aceasta prezenta tinara ma umple de optimism si e mult mai importanta decit asertiunile unuia sau altuia dintre politicieni, cu gindul la viitorul sondaj de opinie.

V-ati nascut si ati trait multi ani in Romania. Credeti ca romanii sint mai
antisemiti decit alte popoare?

In general, sint impotriva formularii „popor antisemit“ sau „popor mai antisemit“ ori a ideii de a masura antisemitismul unui popor. Eu nu cred ca exista popoare antisemite. Exista popoare la care a existat educatie antisemita, exista popoare in care a existat antisemitismul la nivel guvernamental, un antisemitism de stat. Nu cred ca se poate vorbi despre popoare antisemite. In contextul acesta, eu nu vorbesc niciodata de poporul roman ca de un popor antisemit. Vorbesc insa de o traditie antisemita in cadrul civilizatiei romanesti, care exista...

In prezent se spune ca in Romania avem „un antisemitism fara evrei“. Asa o fi, oare?

Se aplica aceasta nu numai in Romania, ci in multe alte tari – un antisemitism impotriva unei populatii care practic nu mai exista. Exista o comunitate ai carei membri au virsta ridicata, care nu mai sint activi decit, vorba aceea, numarati pe degete! Multi, inclusiv comunistii, au incercat sa demonstreze ca antisemitismul este produs de evrei. Antisemitismul nu este produs de evrei. Antisemitismul este produs de o serie de cauze sociale, economice s.a.m.d.

Ce v-ar placea sa „scoateti la lumina“ in viitorul apropiat din arhivele romanesti?

De obicei, nu afli ce-ti place. As vrea sa-mi pot continua cercetarile. Chiar daca mi-am scris, de fapt, cartea, cred ca nu voi fi in stare sa ma opresc aici si sa nu ma mai ocup de alte aspecte ale perioadei comuniste. Eu cred ca cercetarea istoriei evreilor in perioada comunista, ca si cercetarea altor minoritati – si alte minoritati au probleme foarte importante in perioada comunista: deportarea germanilor, niste masuri antimaghiare, nivelarea tuturor, inchiderea oricaror scoli confesionale etc. –, se poate face prin cercetarea comunismului ca atare. Mai cred ca exista in Romania si in Estul Europei, in general, o retinere in a studia fenomenul comunist din diverse motive. Exista un leit-motiv, in care eu nu cred, ca-i prea aproape. Ce inseamna prea aproape? Nu avem cu cine, impresiile sint prea apropiate, trairile afective sint prea puternice... Eu cred ca in stiinta nu trebuie sa existe probleme afective. Cercetatorul – spre asta tindem, catre aceasta tind si eu – trebuie sa fie, de fapt, un chirurg care judeca la rece, cu manusi si halat alb curat. Sa nu ia virusii care vin din arhive, sa nu cada prada lor. Sa mentina distanta, nu neaparat in timp, ci sa aiba o distanta ideologica pentru a cerceta.

Ce „ne invata“, in principal, comunismul?

Cred ca cercetarea fenomenului comunist, de exemplu acum, dupa 11 septembrie 2001, cind problema lumii este terorismul, devine foarte importanta. Ar trebui sa ne intoarcem sa-l cercetam pe Lenin, pentru ca eu cred ca primul teoretician sistematic al terorismului este Lenin. El a condus grupul terorist care preia puterea, indiferent daca are sau nu majoritate. Este un grup de oameni hotariti, bine indoctrinati, bine legati intre ei cu legaturi de asemenea structura incit pot face orice. Inclusiv sa atace cu avioanele doua turnuri din centrul celui mai puternic stat. Cercetarea comunismului este importanta pentru foarte multe aspecte si ar trebui facuta. Cu incercarea de a avea distanta nu in timp si nu geografica, ci distanta ideologica pentru a studia formele acestei structuri, problemele, rolul conducator al partidului care insemna de fapt controlul intregii societati, nivelarea intregii societati, ingineria sociala a regimului, formarea unui anumit tip de om... Pe care, in parte, din pacate, l-au format. Noi speram atunci ca e o vorba goala. Toate acestea sint probleme foarte interesante. Si stiu ca sinteti de aceeasi parere. Cred ca ne-am intilnit in pasiunea pentru cercetarea acestei perioade anormale. Cred ca au aparut deja o serie de lucrari importante – printre ele si cartea pe care ati scris-o despre Lucretiu Patrascanu, care este una dintre cele mai bune analize ale perioadei staliniste din Romania si vine sa lumineze acea perioada neagra care este perioada comunista.

http://www.observatorcultural.ro/arhivaarticol.phtml?xid=9416
Te înseli, cinstirea icoanel - de (anonim) la: 23/02/2004 16:20:34
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Te înseli, cinstirea icoanelor nu înseamnã credinta în obiectele care sunt ele. A se vedea si cartea Pãrintelui Vasile Rãdutcã "Ghidul crestinului ortodox de azi" (Editura Humanitas, Bucuresti).
#10397 (raspuns la: #8798) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
DESPARTIREA CEL MAI GREU MOMENT DE TRECUT - de (anonim) la: 14/03/2005 09:47:52
(la: Durere)
DESPARTIREA INTRADEVAR ESTE CEEA MAI GREU DE SUPORTAT CAND STII CA TOT CE AI AVUT MAI SCUMP PE LUMEA ASTA SA PIERDUT SI ACUM AI RAMAS DOAR CU AMINTIRILE.IN ACEASI SITUATIE SUNT SI EU AM RANIT PERSOANA IUBITA DAR EA NU POATE SA IERTE ATUNCI UNDE E IUBIREA.VOM DECLARA RAZBOI SINGURATATII.UNII NU STIU CE INSEAMNA DUREREA SI SUNT MULTI.CU DRAG JUSTIN
despartirea si durerea - de andrusca la: 18/03/2005 14:18:12
(la: Durere)
Sa ranesti este foarte usor, sa ierti pe cel care te-a ranit......spune mult despre sufletul si caracterul persoanei care are puterea de a ierta.....
Despartirea doare, singuratatea este apasatoare insa acestea ne sunt lectii de viata.
Cine nu a trecut prin astfel de momente, cine nu stie ce inseamna durerea, durerea ce provine din dragoste, dragostea care ne-a parasit, nu a inceput inca sa traiasca, sau ........viata lor a fost o iluzie.....
#39783 (raspuns la: #39378) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Carte frumoasa cinste cui te-a scris" - de Intruder la: 02/04/2005 23:14:41
(la: Carti ce ne-au marcat existenta)
"Guarda e passa..." (Dante)

Cartile care mi-au marcat existenta sunt cartile care, atunci cand le recitesc este ca si cum le-as citi pentru prima data...

Carte frumoasa cinste cui te-a scris
Incet gandita, gingas cumpanita,
Esti ca o floare, anume inflorita
Mainilor mele, care te-au deschis...
(T.Arghezi - Ex libris)
fac cinste... - de Jimmy_Cecilia la: 17/05/2005 23:01:49
(la: Trancaneala Aristocrata "3")
am mâncat... m-am spalat..
si m-am intors sa fac cinste...

sa nu va imbatatzi...betzi cu cumpana.. :))
va ofer digestivul...francez...
pupici

http://fr.pg.photos.yahoo.com/ph/cecilia_yemen/detail?.dir=40e9&.dnm=b6a6.jpg&.src=ph
#49604 (raspuns la: #49581) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Astazi ne despartim" - Stefan Augustin Doinas - de iluzoria la: 27/07/2005 20:07:37
(la: Cele mai frumoase poezii)
Astazi ne despartim

Astazi nu mai cintam, nu mai zimbim.
Stind la inceput de anotimp fermecat,
astazi ne despartim
cum s-au despartit apele de uscat.
Totul e atit de firesc in tacerea noastra.
Fiecare ne spunem: - Asa trebuie sa fie...
Alaturi, umbra albastra
pentru adevaruri gindite sta marturie.
Nu peste mult tu vei fi azurul din mari,
eu voi fi pamintul cu toate pacatele.
Pasari mari te vor cauta prin zari
ducind in gusa mireasma, bucatele.
Oamenii vor crede ca suntem dusmani.
Intre noi, lumea va sta nemiscata
ca o padure de sute de ani
plina de fiare cu blana vargata.
Nimeni nu va sti ca suntem tot atit de aproape
si ca, seara, sufletul meu,
ca tarmul care se modeleaza din ape,
ia forma uitata a trupului tau...
Astazi nu ne sarutam, nu ne dorim
Stind la inceput de anotimp fermecat,
astazi ne despartim
cum s-au despartit apele de uscat.
Nu peste mult tu vei fi cerul rasfrint,
eu voi fi soarele negru, pamintul.
Nu peste mult are sa bata vint.
Nu peste mult are sa bata vintul...


Iluzoria
"The future is already here; it's just unevenly distributed"
francmasoneria si realitatea - de condor la: 23/08/2005 05:30:25
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
VIII. UNUL CARE CREDE CA PAPA IOAN PAUL II E
VINOVAT


Vatican II a dat o lovitura mortala catolicismului, si Papa Ioan Paul II a parut ca oscileaza între slujirea puterilor oculte pe linia Vatican II si încercari de revenire la crestinismul traditional. Abatele Daniel Le Roux analizeaza aceasta aparenta în cartea sa Pierre M'Aimes-Tu? (Fideliter, Vernet, 1988; traducere engleza Instauratio Press, Yarra Junction, Australia, 1989, 1990).

De când si-a început studiile teologice, Karol Wojtyla, cel care urma sa devina Papa Ioan Paul II în 1978, a fost influentat de filozofia lui Husserl, Kierkegaard, Hans Urs von Balthasar, Scheler, Rudolf Steiner, si de personalitatea papei Paul VI. Monsignorul Wojtyla era cunoscut ca un cardinal "progresist", "mai progresist decât compatriotul sau, Cardinalul Wyszynski", chiar "înfrânat de presenta Cardinalului Wyszynski", scrie ziarul Le Matin la 17 Octombrie 1978 cu uimitoare veracitate; si tot cu uimitoare candoare, ziarul The Times scrie în aceeasi zi ca "au facut cardinalii poate o alegere buna, dar pe de alta parte si-au asumat riscul de a da frâu liber fortelor umanismului în politica si'n religie, pe care nu le vor mai putea controla." Ziarul Le Monde remarca faptul ca noul papa "este mai degraba existentialist decât tomist", ca "se opune celor care vor sa condamne cu severitate ateismul", si ca, desi în public se arata în dezacord cu comunismul si totdeauna a aparat drepturile omului, "nu este anti-comunist în adâncul fiintei lui" (Le Roux, pp. 4-5).

"Trebuie sa studiem ateismul cu ajutorul sociologiei si psihologiei, nu ca o negare a lui Dumnezeu, ci mai degraba ca o stare a constiintei persoanei umane," scria viitorul Papa Ioan Paul II în 1965. De acum încolo nu credinta în Isus Hristos este preocuparea bisericii fondate de El ci unanimitatea diverselor populatii ale globului: "Scopul Papei Ioan XXIII a fost în primul rând unitatea crestinilor; ... ce-i uneste pe crestini e mai puternic decât ce-i desparte. Dorul de unitate a crestinilor merge mâna'n mâna cu dorinta de unitate a întregii rase omenesti. ... Aceasta premisa arata atitudinea bisericii fata de celelalte religii, care este baza recunoasterii valorilor care sunt spirituale, umane si crestine în acelasi timp, extinse la astfel de religii ca islamul, budismul, hinduismul ... Biserica doreste sa initieze un dialog cu reprezentantii acestor religii. Aici iudaismul ocupa un loc special. Conceptul declaratiei viitoare va vorbi raspicat despre unitatea spirituala dintre crestini si evrei.. Biserica se ocupa de dialogul cu necredinciosi care sunt de importanta capitala în zilele noastre, când pentru prima data în istorie, necredinta si ateismul apar ca fenomene de masa. ... Biserica întelege ca tendinta spre eliberarea omului si iesirea lui de sub orice alienare, manifestata sub forma ateismului, este poate un fel de a-l cauta pe Dumnezeu. ... E necesar sa scoatem crestinismul din forma sa europeana. Popoare cu culturi antice întâmpina piedici în fata crestinismului care se explica prin psihologia lor: li se prezinta formule europene! Vedem ca sunt necesare africanizarea, indianizarea, japonizarea si asa mai departe" (consemnat de Parintele Malinski în cartea Mon Ami, Karol Wojtyla, apud Le Roux, pp. 6-7).

Papa Ioan Paul II se declara fidel conceptelor care au guvernat Cel de-al Doilea Consiliu de la Vatican, numit pe scurt Vatican II: libertatea religioasa, colegialitatea, si ecumenismul. Cu mult înainte de a ocupa Sfântul Scaun, Papa nostru planuia sa renunte la crestinism si sa accepte ateismul, voodoo-ul african, cultul spiritelor celor morti, de dragul ecumenismului. De dragul libertatii religioase, Vaticanul a fost cel care a cerut statului italian sa revizuiasca Concordat-ul si sa transforme Italia dintr'o tara catolica într'una atee; la 19 Februarie 1984, papa a salutat acest eveniment din balconul catedralei Sf. Petru din Roma. Noua formula de conducere a bisericii este colegialitatea, adica descentralizarea si participarea laicilor la hotarârile doctrinale. Adica laicizarea. Formula aceasta tripartita, libertatea religioasa, colegialismul si ecumenismul, seamana cu trilogia masonica a libertatii, egalitatii si fraternitatii care a dominat revolutia franceza (Le Roux, pp. 9-11).

Dintre predecesori, Papa Ioan Paul II îi admira doar pe Ioan XXIII si Paul VI, caci doar acestia, explica el, s'au înhamat la opera de "reformare" a bisericii catolice. "Paul VI a fost papa umanismului, papa drepturilor omului", spune Ioan Paul II. Inainte de a fi ales papa, Ioan XXIII fusese observator permanent la UNESCO, si la 11 Aprilie 1963 lauda Organizatia Natiunilor Unite si declaratia drepturilor omului - al carei scop nu este sa asigure individului drepturi în Noua Ordine Mondiala ci sa-i dea iluzia ca le are si sa-l înrobeasca în socialismul universal, "eliberându-l" de nationalism, de crestinism, si de individualism. Papa Paul VI cânta laudele omului si bunatatii lui originare: "Avem încredere în om; credem în aceasta adânca bunatate din fiecare inima..." , negând doctrina pacatului originar si a salvarii prin Isus Hristos. La mai putin de un an dupa ce a devenit papa, Ioan Paul II ridica si el osanale Organizatiei Natiunilor Unite, de care, zice el, "Papii Ioan XXIII si Paul VI s'au apropiat cu încredere. ... Viziunea umanista pe care-ati proclamat-o în lume este si a noastra" (Le Roux, pp. 11-19).

Papa Leo XIII aratase sorgintea masonica a doctrinei ca "toate religiile sunt la fel de bune," si ca nu e nici o diferenta între crestinul care-l iubeste pe Dumnezeu si pe aproapele sau ca pe sine însusi, si satanistul care tortureaza si ucide copii si oameni nevinovati în cinstea demonilor carora li se închina. Rezultatul imediat al afilierii Bisericii Catolice la conceptul libertatii religioase au fost noile concordate prin care s'a realizat "separarea statului de biserica" si eliminarea "religiei de stat". Concordatele cu Columbia din 1972, cu cantonul Valais din Elvetia din 1974, cu Portugalia din 1975, cu Spania din 1976, cu Peru din 1986, si cu Italia din 1984 au fost realizate la cererea Vaticanului , nu a statelor respective; deci, Vaticanul a initiat pagânizarea lumii. Dupa semnarea noului concordat cu Italia, Papa a tinut un discurs prin transparenta caruia, dincolo de frazele frumoase si expresiile vagi si sentimentale, se zareste planul diabolic al Noii Ordini Mondiale. Libertatea religioasa este lozinca prin care masoneria a cautat sa distruga crestinismul dupa izbânda ei din 1789 în Franta, pe care Papa Ioan Paul II nu o deplânge ci o aproba, însirând: "Recunoasterea si garantia drepturilor inviolabile ale omului, ca individ si în grupuri sociale în care se poate dezvolta si-si poate extinde personalitatea; datorii ferme de solidaritate politica, economica si sociala; demnitatea si egalitatea tuturor cetatenilor fara discriminare în fata legii; respingerea razboiului ca instrument de atac al libertatii altor popoare; colaborare internationala." Cuvinte frumoase, la fel cu cele folosite de regimurile totalitare comuniste. Dupa câteva luni, la ratificarea concordatului cu Italia, papa a vorbit despre "ideea libera a pluralismului în relatii" si despre "profunda unitate de idei si sentimente." Celor care s'ar putea lasa sedusi de aceste cuvinte frumoase, le reamintim ca ele au fost alese cu grija în culise în cadrul unor colaborari ca de exemplu cea care a avut loc când Cardinalul Bea a vizitat loja masonica exclusiv iudaica B'nai B'rith; aceasta loja ceruse sa se promulge libertatea religioasa, promitând în schimb sa permita decurgerea consiliului Vatican II fara scandal (pp. 20-29).

Colegialitatea este un cuvânt care a aparut în vocabularul Vaticanului în 1959 cu un sens imprecis. In practica, colegialitatea îi ia papei autoritatea si o confera adunarii episcopilor, care cârmuiesc nava bisericii dupa model sovietic: adica hotarârile sunt luate dinainte de catre o retea organizatorica secreta care lucreaza din culise, unor participanti li se traseaza sarcina de a face propuneri, iar adunarea le voteaza dar rezultatul votului e cunoscut dinainte de votare. Ideea nu este noua; cu 140 de ani în urma, Bolgeni, un iezuit italian, facuse aceeasi propunere. "Totul s'a facut într'o maniera 'stranie' si misterioasa," scrie Parintele Schillebeekcx, teologul episcopilor olandezi (p. 32). Sunt deci doua surse de putere, una a papei, cealalta a episcopilor. Primele fructe ale colegialitatii sunt eliminarea celibatului preotilor, admiterea femeilor ca preoti, si admiterea celor divortati si recasatoriti. Apoi, publicarea de doctrine si catechisme la initiative locale, ca de exemplu catechismul Pierres Vivantes , care nu afirma creatiunea, considera ca înaltarea la cer a lui Hristos e doar o metafora, si zice ca doctrina despre Fecioara Maria nu e autentica. Când papa le-a cerut preotilor care fac pe ministrii în guvernul "revolutionar" al Nicaraguai sa nu participe în acel guvern, acestia au refuzat si au declarat ca este mai important pentru ei sa se întâlneasca cu conducatorii lumii a treia decât cu papa.

A remarcat Papa Ioan Paul II situatia precara în care s'a lasat sa cada? Inca înaintea lui, Papa Paul VI a deplâns roadele politicii pe care a sprijinit-o, iar Papa Ioan Paul II scria în 1981: "Trebuie sa admitem cu realism si cu mila ca multi crestini sunt pierduti, confuzi, perplecsi, si lipsiti de speranta; primesc idei contradictorii despre adevarul revelat si învatatura traditionala, se propaga erezii în domeniul moral si dogmatic, creându-se îndoieli, confuzii, revolte; pâna si liturghia a fost manipulata ... Crestinii sunt dusi în ispita de ateism, agnosticism, si de un iluminism vag moral ..." (Le Roux, pp. 30-39).
Din cauza ca textul e lung iata adresa:
http://miscarea.com/Catolica.htm
cine are rabdare va citi.



#67172 (raspuns la: #49955) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ne despartim, dar nu ne hotar - de sifonara la: 23/09/2005 12:48:29
(la: Cele mai frumoase poezii)
Ne despartim, dar nu ne hotaram
Ne arde-n piept perfid, la fiecare,
Un maldar vechi de frunze de salcam,
Un foc mocnit si-o alba remuscare.

Ca niste regi de piatra ne privim,
Bufonii dezmatarii ne devora...
Ce rai suntem, ce mult ne mai iubim
Ce straniu bate cea din urma ora.
mi-ati face mare cinste daca - de latu la: 16/10/2005 19:45:56
(la: Cand esti singur si nimeni nu te ajuta, ce faci?)
mi-ati face mare cinste daca m-ati parasi, ‘nainte de-a arunca cu rosii…: )

N-a fost intentia mea, de a arunca cu rosii si respect parerea ta cu privire la primul dintre motivele enumerate de mine.
De fapt, intentia mea a fost aceea, de a te face pe tine sa descrii putin ceea ce te framanta si de aceea am facut textul un pic provocativ folosind atributul "lesne" in loc de "poate".
Nu orice prieten este capabil sa urmeze calea unui suflet visator pe culmile - si in adancurile - spirituale pe care acesta le strabate si ca urmare nu fiecare poate deveni un prieten.
Poate ca de aceea multi oameni cu mult suflet sfarsesc intr-o izolatie nemeritata, doar pentru ca n-au norocul de a fi intelesi intr-o lume unde chiria neplatita are un statut mai usor de inteles dacat un vis neimplinit sau credinta intr-un vis, chiar daca acesta este neimplinit...

In ceea ce ma priveste pe mine, ma plec in fata celor care au curajul de a merge drumul singuratatii, in loc de a se nega pe ei insisi jucand rolul pe care socieatatea il accepta.
Personal ii si invidiez pe cei care-si pot permite luxul de a visa ...

"N-o fac, oricum as muri de foame – nici unul n-ar sti sa-mi aduca raze."
Nu fi suparata pe ei. Daca ar sti cum, ti le-ar aduce. Poate nu toti dar cativa precis...:-)
#79127 (raspuns la: #79113) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Continuare Maria versiunea 2 - de Sibipot la: 06/12/2005 16:35:19
(la: sa facem un film!)
Trec anii si sunt neiertatori si haini. Ce n-ar da sa fie iar ca acum douzeci de ani. Si pe Mihai l-ar vrea la fel. Dar ceasul nu poate fi dat inapoi....

Nu stia ce sa mai spuna. Ar fi dorit sa-l certe pentru disparitia fara nici un avertisment. Stia ca totul a fost calculat, pentru ca altfel nu propunea aceasta intalnire. Privi spre Mihai si deodata il vazu ca ceva il macina. Freca fara rost un pahar iar privirea statea tinta pe acel pahar. Ceva in sufletul lui se sbatea, poate ca il chinuia groaznic pentru ca pe chipul lui se citea suferinta. Ce sa mai lungim vorba, el acum cauta modalitatea de a se justifica pentru "fuga " rusinoasa de acum douzeci de ani. Privi la pendula de langa usa de la intrare.
-Peste o ora am sa ies din tura. Maria, cate am sa-ti spun?...
-Si eu , Mihai...
O ora se spune ca nu-i prea mult. Mariei aceasta ora parea sa fie o vesnicie. Tot la cateva secunde privea la pendula si parca acele se oprise, doar pendului se misca ceva mai lent iar ticaitul era inervant de rar si tare. O loveau ca un traznet pe creier.
Masa din colt s-a eliberat. Cei doi au plecat incatusati in imbratisarea lor de parca erau un singur trup. Maria le ura in gand fericire si nimic sa nu-i desparta, ca despartirea este tare grea. O stie pe propia ei piele. Atatia ani a asteptat. De multe ori se intreba daca merita. Mihai o parasise ca un las fara nici o vorba. E drept ca la ultima lor intalnire avea un comportament ciudat. Era trist si putin nervos. Atunci i-a venit ideia propunerii sa se intalneasca peste douzeci de ani. Ce oare ce il facuse, ce resort interior porni aceasta propunere? Maria atunci nu a stiut.
In sfarsit a trecut ora si colegul a luat in primire inventarul cu toata repeziciunea. Mihai imbracat la costum, cu trandafir ros la butoniera, sprijinind-o de mana a invitat-o la masa lor din colt. Abia acum Maria a vazut ca masa din colt avea o placuta:REZERVAT.
S-a asezat pe canapeaua pe colt capitonata cu piele si deoadata s-a simtit ca atunci. N-o mai interesa minic. In sfarsit s-a intalnit cu omul iubit. Au incercat multi dar niciunul nu i-a cucerit inima, ea fiind deja data. E drept asteptarea fost grea si de multe ori se hotarase sa sfarseasca odata si primul care o va cere va fi acceptat. Dar cand venea momentul se razgandea si iar era singura cu gandurile, speranteledar mai ales chinurile ei. Pana la urma era si ea femeie si nu un bot de siga fara suflet. In tranvai un mos o pipaia pe fundulet. Prima isbucnire a fost sa-l plesneasca si sa-l ocarasca. Pentru moment si-ainchiăpuit ca-i Mihai, el o mangaie tandru si in visarea ei se trezi ca ceva placut o moleseste. O senzatie pe care nu a avut-o niciodata si care-i invaluia tot corpul, toata fiinta ei. Utase de tot ce-i in jurul ei, ea plutea in alte sfere, pe alte meleaguri unde nuexista decat fericire si placere. Vatmanul o trezi din visare spunandu-i ca a ajuns la cap de linie. Ea tinea bara in mana iar mosul disparuse. A coborat fara sa stie incotro s-o ia. S-a urcat in primul tranvai care pleca si a coborat la statia Rebreanu.
-Mihai cum ai putut...
Intentia a fost sa-l certe dar intalnindu-i privirea s-a oprit. Acesti ochi cereau iertare si indurare.
-Stiu ca esti suparata pe mine dar cred ca venind azi aici, inseamna ca ai puterea sa ma ierti. Maria sa stii ca nu am fugit de tine. In noaptea despartirii noastre nu am pus geana in geana. As fi vrut sa vin la tine si sa-ti spun adevarul. Dar ceva ma retinea. Nu ca nu as fi avut incredere in tine ci pentru ca vroiam sa te feresc de o suferinta si mai mare, o suferinta aproape mortala.
Mihai ii mangaia mainele peste masa. Ar fi vrut sa o tina in brate, asa ca la ultima lor intalnire.
-Maria, atunci nu de tine fugeam ci de securitate. Planuisem cu un prieten sa plec, mai ales ca imi aranjase ceva la Paris. A doua zi am fugit si dupa multe peripetii am ajuns la Parisul mult visat. Tot timpul ma gandeam daca securitatea stia de legatura noastra si daca nu ai fost cumva arestata. Speram sa nu fie asa. La Paris nu a fost asa cum ma asteptam si dupa circa doua luni, printr-un prieten de nadejde ti-am trimis o scrisoare. Mi-a spus ca adresa nu mai exista ca acea casa era demolata. Nu stiam unde sa te mai caut. Am incercat la liceul tau dar deja dasusesi bacalauratul si nu mai avem cum sa te gasesc. Negasindu-mi mai nimic de lucru am acceptat sa ma inrolez in legiunea straina cu contract pe zece ani. Vai de viata mea prin cate am trecut, mai bine nu-ti povestesc. Dupa ce treburile s-ai schimbat aici m-am intors. Am fost tare fericit sa gasesc acest local in picioare. Ma rugam la Dumnezeu sa nu fie demolat si iaca Dumneze, Dumnezeul nostru al iubitilor, mi-a ascultat ruga si-i aduc multumiri. Am facut tot posibilul sa ma anagajez aici si sa te astept. Iaca acum asteptarea mi-a fost rasplatita. Te am alaturi si pot sa te strang la pieptul meu.
Mihai o cuprinse cu bratul si o stranse la piept cu un usor tremur de emotie. Cat de mult asteptase aceasta clipa ca nici nu mai spera. Mereu o vedea pe Maria cu o droaie de copii in jur si cu un sot bardahanos si cu o moaca de betiv. Acum era alaturi de el si nici nu indraznea s-o intrebe despre viata ei, despre trecerea acestor ani...
-Mihai, hai sa plecam de aici...
-Da iubitra mea, mergem unde vrei tu...
-Hai la tine, ca eu stau intr-un apartament cu parintii. Ai dreptate atunci eram pe mutate. Casa a fost demolata iar asta l-a afectat enorm pe tatal meu care o facuse cu mainele lui si numai el stie cat de greu i-a fost.
-Numai ca eu stau intr-o camaruta cat un chibrit.
-N-are importanta, o masa si doua scaune unde sa taifasuim si sunt deajuns.
Pe drum Mihai a cumparat ceva dea le guri, o sticla de sampanie dar si una de lichior de cacao.
Camaruta era mica undeva pe Carol la ultimul etaj al unui bloc. Abia te puteai misca intre micul pat, masa din colt si chiveta de dupa usa. Mihai a asezat masa punand la mijloc un sfestnic din argint cu doua brate in care a infipt doua lumanari; una alba si una roz. Cat ai clipi din ochi a aranjat un platou cu ceva mezel, branzeturi si rosii, a pus sticlele pe masa si pahare adecvate pentru fiecare bautura in derptul fiecarui tacam.
-Zic sa inchinam in cinstea reantalnirii noastre. Ce doresti?..
-Normal ca sampanie...
Dopul pleca din sticla cu zgomot ce o facu pe Maria sa scoata un usor tipat si sa-si prinda capul intre maini. Apoi se lipi de Mihai care turna in pahare. Lua paharu si-l privi in lumina becului. Bule mici se ridicau incet la suprafata. Atinci isi imagina, o clipa ca acele bule sunt incarcate cu fericire si-i veni sa le soarba pe toate. Sa nu scape niciuna. Duse paharul la gura si bau dintr-o suflare tot continutul de lichid ce o pisca placut in ceru gurii. Dintrodata devni vesela.
-Mihai canta-mi ceva, ce stii tu mai bine, parafraza vechiul cantec.
Mihai isi drese glasul si incepu sa cante abia soptit La casuta cu zorele.
Maria s-a asezat pe scaun invitandu-l sa ia loc pe celalalt scaun.
-Sa gustam ceva, a propus Maria, nestiind ce sa faca mai intai. Mihai printre imbucaturi mai recita cate o poezie sau canta franturi din vechi cantece. Nu le uitase dovada ca le repetase mereu.
Timpul trecea acum cu repeziciune. Afara inceuse sa apuna soarele. In camaruta se facuse zaduf iar Mihai a dat sa deschida fereastra.
-Nu Mihai, nu deschide, ca mie mi-au ingetat picioarele. Mai bine ma urc in pat.
Mai sa fie, sa-i inghete picioarel acum in miez de vara, in luna lui cuptor? Mihai a inteles mesajul.
-Urca daca vrei si fa-te comodă.
-Nu vreu sa sifonez rochia sper ca nu te superi daca o scot.. si incepu sa se dezbrace de rochia, pe care acum Mihai vazu ca-i roz, culoarea lui preferata.
Miaria se urca in pat si ii facu si lui loc.
-Scuze, am sa vin si eu langa tine ca azi am stat numai in picioare si ma doare groajnic mijlocul.
-Vino alaturi iubite...
Lui Mihai intrecu prin cap versurile lui Minlescu:
"Si-asa, tacuti
Ca doua umbre, trintiti pe maldarul de flori
Sa-ncepem slujba-n miez de noapte
si miine s-o sfirsim in zori!"
Maria s-a cuibarit la pieptul lui. Un usor tremur facea sa-i vibreze tot corpul. Mihai o tine strans in brate simtindu-i repiratie calda pe pieptul desgolit, pe care mana catifelata a Mariei il mangaia usor...

Si maine este o zi... poate mai buna!
#93279 (raspuns la: #93203) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Numai despartirea asta este - de gabi2377 la: 13/01/2006 21:39:07
(la: Si mori ...)
Numai despartirea asta este
a noastra,
nimeni nu ne-o poate lua
despartirea asta e singurul lucru adevarat
care s-a intimplat intre noi
Ma pierd, ma pierd. Si-mi e bine. Ma pierd
"Fac cinste! Cine vine la bai - de Calypso la: 22/02/2006 16:59:54
(la: Trancaneala Aristocrata "8")
"Fac cinste! Cine vine la bairam?"

euuuu! as veni cu drag, pacat ca nu esti mai aproape :);)
oricum, felicitari!
anisia - de latu la: 26/02/2006 21:38:12
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA)
Daca astazi esti geloasa
Maine-intrusu' o veni
Si ne-arata gelozie
De-ncotro nu vom mai sti

Pe de alta parte insa
El, atunci cand a plecat,
S-a-ngrijit de o portita:
Mie mi te-a-"ncredintat".

Dincolo de asta cinste,
Din al tau repros deduc
Ca-mi lasai indatorirea
Doar un pic din ochi. Uituc?

Nu, ci doar curiozitatea
De-a citi ce voi ati scris
M-a facut sa sar aiurea,
Sa citesc precum din vis.

Insa iata-ma-s aicea
Revenind intrucatva
La indatorirea sfanta
De-a va scrie-n cafenea.

Nu te uit - nu de aceea
Nu ti-am scris pana acum -
Tu esti unul din motive
Pentru care vin din drum,

Pentru care-n cafeneaua
Ma simt renascut si viu:
Pot aici sa fiu eu insumi
Si din inima sa scriu...

Deci nu suspina in taina
Nici sub ochii soarelui,
Nu mai fi in van geloasa
Dand tribut condensului!

Ploaia aia invocata
Chipurile-n mintea mea
E doar o inchipuire,
Vina mea asisderea...

Falfaitul ma-nspaimanta,
Fiindca de asa ceva
N-ai nevoie tu pe mine
De a ma-mpresiona...

Iata, vine-acum expresul
Chiar de vine cam tarziu,
Insa versurile mele
Sper sa-ti spuna ca sunt viu

Iar batista falfaita
(Altul falfait nu stiu)
Sa-ti aduca de la mine
Apa vie in pustiu

Trista pare despartirea
De-un intrus plecat hai-hui
Eu iti zic: Nu-ti fa tu ganduri
O sa vina, ca prost nu-i...

Asadar pitici cu tata,
Nu va faceti sange rau:
O sa vina vremea iara
Cand la vatra vin si eu

Si sunt sigur ca intrusul
Uneori mai trage-un ochi...
Va veni cu siguranta
Ptiu! Sa nu-l mai si deochi!

Iar de scurta mea cantare
Nu te-a smuls de la suspin
Ma-nvoiesc sa-ti scriu pe-a doua
Deindata ce revin.

Ca de maine-ncepe iara
"Moara cu noroc". Si-apoi,
Pana Vineri zilnic gandul
Ma va trage inapoi...

Intre timp - ziceam si-aseara -
Intai Martie va fi
Un prilej de sarbatoare:
Sper ca vesela vei fi

Iti doresc sa capeti multe
Martisoare de la noi
Si-ti doresc pe-acela unul,
Care-l meriti: Cel de soi,

De la cel care vedea-va
Ceea ce ascunzi pe drept:
Pe a doua si pe-a treia
Dintre-anisiile din piept...:-)
#108328 (raspuns la: #108280) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Intre cinste si ipocrizie ale - de bloom la: 03/05/2006 13:21:16
(la: CINSTIT sau IPOCRIT?)
Intre cinste si ipocrizie aleg sa nu fiu ipocrit:)
II spunem ca preferam pe altcineva si ca ramanem prieteni (amici).
Si incepem relatia cu noua persoana.
Moarte despartire? - de angelis la: 04/05/2006 19:51:39
(la: despartire prin moarte ?)
Daca ai trecut prin asa ceva inseamna ca evenimentul s-a petrecut destul de recent.
Pentru mine au trecut deja 5 ani.In primii 3 ani a fost mai greu (nedescris de greu de fapt), dupa aceea ... am invatat.
Eu sunt incapatanata din fire si insist inceea ce CRED.
Nu am crezut din start ca moarte poate desparti sentimente, de fapt sentimentul iubirii.
Si am inceput sa caut.
Si am gasit, si persoana si raspunsurile, treptat.
Si, paradoxal, cred ca a fost cel mai bun lucru care mi s-a intamplat in viata.
Inteleg ca am luat o pauza pentru moment si astept cu nerabdare momentul reintalnirii. Poate pentru asta traiesc? Asa am crezut mult timp.
Dupa perioada de 3 ani, am inceput sa-mi schimb perceptia.
Oricum am ramas in continuare sa caut.
Care este de fapt ideea, scopul, etc, vietii mele. Si vreau sa depasesc necesitatea unor experiente similare acum precum si in ceea ce va urma dupa acum.
Viata fara acea persoana? Goala. Dar in spatele goliciunii pe care trebuie sa o simti cu TOTUL, incepi sa descoperi ceva. Si acel ceva esti chiar TU. De fapt experienta ca atare te face ssa te indrepti catre Sine.
Si restul vine de la Sine.



picky - de latu la: 01/06/2006 21:24:38
(la: DUMNEZEUL DUMNEZEULUI - MINTEA OMULUI)
Domnule coleg si stimate ortac (cred ca imi permiti colega, sa-ti zic asa familiar, ortac,...
Evident mult stimate colega, imi este o placere deosebita a constata la randul meu, ca aplomburile si iesirea peste marginea farfuriei n-au ramas neobservate, ci au prilejuit familiaritatea de care ai binevoit a aminti, pe care si eu tin s-o evidentiez aici.

...incep prin a-ti spune ca absenta mea temporara (o, tempora, o, dei) a fost determinata...
Nici o clipa n-am considerat-o a fi nedeterminta! Neterminata, poate. Dar nu nedeterminata!
Cum scrii mai departe, mi-e imposibil sa nu observ cat de justa mi-a fost prevederea, prevazand vederea dumitale in ceea ce priveste concediul necesar dupa lupte seculare care au durat aproape doua zile. Chiar si acest - scurt, foarte scurt, scurtissim daca nu chiar allegro - rastimp, ti-a fost suficient pentru intarirea si izolarea fata de intemperii a fundatiei precum si - paralel - pentru descoperirea cutremuratoare, care m-a facut si pe mine sa tremur la citirea stirii despre ea. Ca urmare am dat drumul la incalzire, dar sentimentul de tremolo a dainuit inca mult timp. Ce zic eu! Foarte mult timp. Pana aproape de pasajul secret cu despre secretara...

Da, este darul Lui Humboldt, cum bine ai intuit.
Multumesc pentru fundata calificare. Probabil asa - confirmat in cele preconizate - s-a simtit si Hindenburg matematicianul, la criticile pozitive obtinute cu lucrarea sa "Verificarea formulei binomiale si a trecerii in rezerva".

Sa mergem in Tasmania!
Am urmarit stirile in acea vreme, si, dincolo de praznicele napraznice date in cinstea dumitale de catre bastinashi si pe care le-am putut zari de aproape, despartit practic doar de sticla ecranului de televizor, astfel ca am fost la curent intr-o oarecare masura cu rezultatele laborioasei dumitale activitati in laboratoare elaborate pentru cercetarile ejaculatorii intrerupte din cauza soartei potrivnice care a trimis-o pe secretara in concediu cu tot cu Kinder. Probabil ca lipsa timpului probabil, precum si lipsa de interes a bastinasilor napraznici in timpul praznicelor, au stat la baza intreruperii de exorcizare a diavolului din sanul societatii. De aceea cred ca probabilitatea cu care faptele reprobabile ale lui Schweitzer vor fi si in continuare preluate in vazul lumii bantuite de aviarism, arivism, shovinism si alte isme, este cu atat mai mare, cu cat rezultatele sunt mai gustate, pe de o parte de publicul satanizat si pe de alta parte datorita peridocitatii schizofrenice a entuziasmului cu care rezultatele acestei tratari pe mal (in versiunea populara: "maltratare") sunt unanim acceptate ca fiind eficiente.

Consider ca angajamentul dumitale este profund si aprofundat, fundat pe fundamentul de neclintit al duiosiei care a initiat in modul zguduitor pe care l-ai descris lupta Don Quijote-iana impotriva martzoagelor afisate tabelar de catre calusarul firmei Mendeleev, pe nume Sancho.

Doresc sa te asigur de intregul meu sprijin moral, in aceasta tentativa tentanta si tenace de a vindeca spatiul afro-mioritic de catastrofa astrala abatuta asupra ei de un cataclism virtual, ale carei virtuti inca nu pot fi calculate.

#125668 (raspuns la: #125046) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Adevarata problema - de Marghiolita la: 13/07/2006 01:20:15
(la: Imi sacrific dragostea...)
Cred ca ceea ce iti lipseste este ceva maturitate. Nu stiu pentru ce motiv te-ai casatorit, in afara de cel financiar pe care il recunosti. Nu am impresia ca esti cu adevarat indragostita de celalalt : nu poate fi decat o pasiune trecatoare daca faptul ca nu are bani si/sau pozitie sociala te impiedica sa traiesti cu el. Morala nu te da nici ea afara din casa, dupa cate marturisesti. Nu-l cunosc pe sotul tau, dar presupun ca un om care ti-a dat numele lui merita cel putin respectul tau. Nu-l poti iubi, pentru ca nu l-ai iubit niciodata, si oricum iubirea nu este un sentiment care depinde de vointa cuiva. Nu-ti poti impune sa iubesti pe cineva, iti poti insa impune sa fii corecta fata de el. Inteleg ca are mult mai putin farmec un om pe care il vezi in fiecare zi, venind obosit de la servici (daca are multi bani, inseamna ca si lucreaza mult), decat unul care nu are alta grija decat sa se joace de-a Fetii Frumosi pe langa femeile maritate. Un pic de cinste, nu ti-ar strica. Dar unde sa o gasesti, daca in tine nu o ai, nu ai stiut sa o cultivi, nu ai fost educata sa o apreciezi, pentru ca numai banii conteaza, o casa, o situatie, o viata de parazit (daca ai munci pe jumatate din cat munceste sotul tau, nu ai mai avea timp sa visezi la cai verzi pe pereti). Nu de un psihanalist ai nevoie, ci de o ocupatie. Tu nu vezi ca iti creezi singura false probleme? Esti casatorita. Fa-i omului aluia un copil, ocupa-te de el, cauta-ti de lucru, nu mai sta cu ochii zgaiti la telenovele, pune mana si invata, continua-ti studiile, sau completeaza-le, si ai sa vezi ce fericita esti seara cand te culci un pic mai putin idioata decat atunci cand te-ai sculat.
E interesant de analizat faptul ca "ai fugi cu el" (cu amantul) daca ar deveni bogat peste noapte. Ti-a trecut prin minte ca ai putea avea o discutie cu sotul tau, sa-i marturisesti ca nu-l iubesti, ca te-ai casatorit cu el numai pentru ca are bani, si corect si cinstit este sa va despartiti ? Dar pe tine o viata cinstita nu te intereseaza, nu poti trai decat in mocirla morala pe care singura ti-ai creat-o si in care te simti bine. Reusesti sa te privesti in oglinda fara sa-ti vina sa vomiti? Esti tare!
Si ca o concluzie, cat timp crezi ca o sa dureze iubirea ta pentru celalalt? Un an, doi? In momentul in care va avea si el o situatie materiala "corespunzatoare" ce te face sa crezi ca nu te va arunca ca pe o otreapa si-si va alege o frumusete de 18 ani care si ea viseaza numai bani si situatie, si concedii la mare ?
Nu-ti urez sa ai noroc, se pare ca il ai deja dar nu stii sa-l apreciezi !
Simt enorm si vad monstruos - de zaraza sc la: 20/07/2006 11:29:24
(la: truisme)
La mine a sosit clipa reimpacarii cu trandafirii! In aceasta vara am reusit sa-i privesc cu alti ochi, cu cei de altadata...chiar daca de altadata inseamna o epoca nedorita...c'est la vie!
Ma simt fericita adeseori fara un motiva anume...ma simt cazuta in depresie si iar, motivul pare minor...
Sint o fire optimista, asta-i tot...Aplic cu succes proverbele si trec usor peste necazuri, dar nu sint deloc multumita de viata mea, de tara asta, de nimic oare?! Punctual, sint multumita de acest eseu din fruntea paginii, de muzica ce o pastrez cu grija, dar inca nu-i pe dvd...Sint multumita de unii oameni ce fac cinste numelui de om. Stiu ca romanii pot, dar nu e suficient. Trebuie creat, gasit un nucleu care sa se aglomereze incet-incet si sa devina bulgarele care se va rostogoli si va duce la renasterea tarii... Incerc sa ma suport, sa fac din defectele mele obiectul ironiilor mele.

Daca ma gindesc anume la ne/fericire, sint ne/fericita concomitent...Intru in subconstient si gasesc paradoxuri...dar cum astea nu tin de foame si ma zapacesc cu totul, ca s-ar putea sa uit sa plec de la servici sau sa uit sa ma duc acolo sau alte patzanii, trebuie sa le trec cu vederea si sa pornesc automatismele...cineva imi spunea ca ma port rece, desi stia ca nu eram...asa rezist...lumea asta e o mare pacaleala, as vrea sa fiu sincera, dar ar fi un comportament sinucigas...exista mai multe sensuri...hmmm...si totusi nu m-as fi sinucis daca m-as fi comportat deschis...dar nu puteam...sensibilitatea exagerata se poate ascunde foarte bine...dar nu mai sint inteleasa..."simt enorm si vad monstruos"...asa spunea Caragiale? Ar fi sinucidere insa daca as vrea sa simt sentimentele pe de-a-ntregul...iubire, patriotism, prietenie...le tin departe sa le vad mici...nu ma pot apropia de ele, m-ar distruge...sint ale mele, un geam dublu, vidat, ne desparte...

cere si ti se va da



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...