cum se mai poate spune nimicise

dap, se poate spune si "agenda", sau "carnet personal"

am deschis un subiect pe tema asta la "[O noua denumire pentru "blog"?]"

nu se poate spune "cetatean moldovean de nationalitate rusa?"
ca si roman de nationalitate maghiara.

se mai poate spune si Lachiate ogli speranza voi che entarate achi-
italiana mea stiu ca nu e altceva, dar se poate intelege.

In principiu, se poate spune asta. Totusi, este bine de evitat o generalizare in acest sens. De ce? pentru ca suntem persoane particulare si numai Dumnezeu stie gandurile ascunse ale omului si motivatiile lui. Ca repere generale, cam asa este. Dar la ce ne sunt de folos repere generale, cand noi suntem particulari? Eu personal m-as sfatui cu parintele meu duhovnic, omul cel mai apropiat de mine si de Dumnezeu in acelasi timp. Pentru ca el ma stie cel mai bine si stie ce se ascunde dincolo de intentiile mele bune, sau ale celuilalt. Si, in plus, prin faptul ca apelez din toata smerenia mea (atata smerenie de care pot fi eu capabila) la Dumnezeu prin duhovnic, ma las in mana lui Dumnezeu, Care lamureste totul. Si atunci nu mai conteaza nici varsta, nici alte detalii. Atunci cand nu ai un astfel de ajutor este mai greu, chiar imposibil de a gresi as spune.

ori ce nume putem sa-i dam, faptele tot alea raman.
de acord cu punctul 2, dar si zidul il amplifica
In plus razboiul in Irak si situatia Israel/Palestina incurajeaza teroristii, si nu numai in Israel sau Irak, ci in toate tarile.

cate atentate n-au fost de-jucate si prevenite in Franta! de cate ori planul vigilenta-pirat n-a fost activat (pentru a preveni atentatele)

cineva intreba pe undeva, de ce ne preocupam atat de Israel, pai ca mergem pe strada si putem fi victima unui atentat!

Anita, o cunosc bine pe Coralie, frecantam aceleasi cluburi si facem parte din acelas grup de prieteni, noi avem o comunitate destul de unita in Sudul Frantei,
Nu-ti fa griji, pustoica asta nu are "froid aux yeux", adica n-o sa-i fie frica sa-ti raspunda, si o sa-ti raspunda cu siguranta,
dar ea nu lucreaza in birou tot timpul
toata lumea stie ca e arhitecta, face si santiere, este mult pe teren.. asteapta si tu sa revina pe Internet..
cred ca nu este un secret pt nimeni aici pe Luneta, a afirmat-o de mai multe ori, in plus sunt mai multe mesajii aici pe forum despre intalnirile romanilor de pe Coasta de Azur.

Eu nu pot sa-ti raspund in numele ei, trebuie sa ai rabdare, ca lucrul are prioritate, ca asta ne da painea pe care o mancam.. :)

am vazut ca "strigai" si dupa mine, sa-ti raspund, dar nu eram atunci pe sit.. lucram ...
rabdare si tutun.. nu asa se spune?

p.s. discursul a fost el pt antisemitism, ca a fost urmarea incendiului scolii, dar comisia ministeriala care va fi formata va fi pt. toate formele de discriminare

ii tot aud pe unii ca se plang, mie nu mi-a spus inca nimeni ca sunt de "neam de hoti"...poate depinde de si ce faci si de ce respect poti "impune" cu personalitatea ta interlocutorilor..:)

Eu sunt turdeanca la origini dar, locuiesc in Cluj de 12 ani si pot spune ca intr-adevar clujul e un oras romanesc!
Nu pot sa cred ca se pune o astfel de intrebare!
Soacra-mea e maghiara, dar asta doar pt ca parintii ei au fost maghiari :), altfel ea este romanca, nici nu concepe ca cineva sa-i spuna unguroaica! :)
Pana si ungurii din Romania sunt mai romani decat romanii!:(
Ca se vorbeste mult limba maghiara...? Da! Adevarat! Fiecare vorbeste cum poate sa se exprime mai bine, asta cred eu. Mai cred ca orasul nostru e un oras european indiferent daca tara noastra se va integra sau nu in UE. Nu ai cum sa schimbi granitele unui continent! Ma uit pe harta lumii si vad continentele, iar din Europa vad ca facem parte indiferent de ce spun altii.

Nu neglija copilul din tine si vei trai inzecit!:)

Ar fi f. multe de spus pe marginea acestei teme si cred ca eu sunt in masura sa dau unele raspunsuri la unele intrebari (nu la toate) deoarece "din intamplare" am fost casatorit cu o femeie mult mai in varsta decat mine, cam cu vreo 14 ani. Asta s-a intamplat nu de mult, unii dintre voi deja ati aflat de problemele mele. Din pacate pt. amandoi, adica atat pt. mine cat si pt. sotia mea, am ajuns in final sa spun ca "n-a fost sa fie", sau ceva de genul asta. Oricat am incercat eu si ea sa ne potrivim si sa ne completam reciproc, oricat ne-am iubit noi la inceput, diferentele mari in mentalitati, in gandire si in felul de a privi viata in general au fost insurmontabile. Ceea ce spun aici nu se vrea a fi un fel de manual bun de citit in cazuri ca al meu, nu consider ca preferintele, experientele sau cunostintele acumulate de unii sau de altii pot fi un suport destul de temeinic care trebuie insusit 100%. Este o vorba: "fiecare caz cu necazul lui".
Am putea pleca in aceasta dezbatere de la ceea ce-si doresc cei doi la inceputul sau chiar inainte de inceputul relatiei lor caci mi se pare a fi extrem de important aspectul asta. Daca cei doi n-au dorinte, idealuri si principii comune, mi se pare ca e extrem de dificil (daca nu chiar imposibil) de realizat ceva trainic si de lunga durata. Mai devreme sau mai tarziu ies la iveala refularile pt. neimpliniri, pt. idealurile naruite si desigur pt. principiile personale incalcate in numele unei iubiri pe care oricum n-o poti intelege. Cred ca a fi onest cu tine insuti, inainte de a lua decizia casatoriei cu cineva mai in varsta decat tine, este capital. Daca nu te minti din start gandindu-te ca poate o sa fie bine chiar daca trebuie sa treci/calci peste principiile proprii, atunci pastrezi o sansa reala de a nu forta lucrurile pana acolo incat sa-ti para rau mai tarziu pt. decizia ta. Insa asa cum se stie, de cele mai multe ori nu tinem cont de absolut nimic atunci cand vine vorba de persoana pe care o iubim. Suntem in stare de orice, ne dam "rotunzi" si a-toate-stiutori, ajungem chiar sa credem ca tot ce zboara se mananca (inclusiv vreun boeing de nu stiu cate milioane de $) si in final nu mai vedem fata reala a relatiei pe care o s-o intemeiem, ci un fel de proiectie a mintii noastre. Asta inseamna insa nu numai ca te minti pe tine insuti, dar si pe persoana careia i se adreseaza sentimentele si trairile tale, ceea ce este extrem de grav oricum am intoarce-o noi.
In privinta interesului de care vorbea gazda acestui subiect, eu consider (si cred ca pe buna dreptate) ca inca nu s-a nascut pe acest pamant vreun om care sa nu aiba un anumit interes vis-a-vis de consoarta: fie ca e vorba de returnarea iubirii prin gesturi, vorbe si acte de tot felul- vorbesc de impartasirea iubirii; fie ca e vorba de egoismul uman care cere fara a da la fel inapoi; fie ca e vorba de sentimentul de stabilitate sau de forta oferit de celalalt; fie ca e vorba de dorinta de manifestare a puterii fata de o persoana mai slaba; fie ca e vorba de a procrea; fie ca e vorba de a avea pe cineva alaturi pt. a nu duce o viata in singuratate; fie ca e vorba de "intr-ajutorare"; fie ca e vorba de placerile sexuale; fie ca e vorba de atingerea unor scopuri materiale; toata lumea "VREA CEVA ANUME" atunci cand se casatoreste! Prin urmare nu cred ca se poate vorbi de relatie dezinteresata in nici un caz anume. Ca sa stam si sa calculam acuma daca persoanele ce o fac dintr-un anumit scop sunt sau nu indreptatite, sau daca este scuzabila purtarea lor privit prin prisma iubirii pe care ele insele aceste persoane cred ca o manifesta, nu stiu in ce masura este relevant. Poate par un pic negativist si desigur ca o sa mi se puna in vedere faptul ca am trecut (inca mai trec) printr-un proces care mi-a afectat serios modul de abordare a vietii la plural, insa ce vreau sa va asigur ca n-am nici un fel de resentimente fata de nimeni si inca nu m-am demoralizat si nu m-am schimbat intru atat incat sa nu mai accept iubirea ca sentiment unic si desavarsit. NU, ce vreau sa spun e ca iubirea manifestata interuman este o copie infidela a iubirii divine manifestata fata de noi. Diferenta consta in faptul ca iubirea lui Dumnezeu este creatoare, in timp ce iubirea omului fata de om este de multe ori distructiva- asta pt. ca, asa cum am spus mai sus, primeaza interesul. Da, recunosc ca si eu la randul meu am urmarit anumite interesuri cand m-am casatorit cu o femeie mai in varsta decat mine, altele decat cele materiale dar interesuri. La fel si ea a urmarit anumite scopuri cand s-a casatorit cu mine, ca daca n-ar fi avut nimic de urmarit inseamna ca nici nu s-ar fi casatorit cu mine. Vreau sa scot in evidenta doar esenta, asa cum spuneam nu are o mare relevanta ce anume a dorit unul sau celalalt. Spunea un scriitor francez, al carui nume nu mi-l amintesc acum, ca iubirea e una singura dar exista mii de copii diferite. Inclin sa-i dau dreptate, sentimentul de iubire socotit/judecat la modul absolut este unul singur, difera doar modul in care acesta este pus in practica de la caz la caz si de la persoana la persoana.
In ce priveste diferentele intelectuale..., sa avem pardon dar in opinia mea cine se crede superior pe motiv ca are mai multa scoala decat altii n-o sa-si gaseasca niciodata locul intre semeni. Generalizez fiindca e o chestiune care nu se refera exclusiv la problemele familiale. Diferentele acestea "de pregatire, de educatie, de medii din care provin cei doi" sunt create artificial in momentul in care unul sau altul tine sa domine. Am intalnit profesori universitari care stateau de vorba cu intelectuali la fel si cu opincari, oameni pe care nivelul de cultura acumulat i-a facut sa inteleaga esenta vietii, anume "curatenia" sufletului unui om indiferent de patura sociala din care provine. Si cred ca cu asta am spus totul. Cine invatat fiind inca n-a inteles importanta curateniei spirituale/sufletesti a omului, atunci si-a capatat diplomele pe ochi frumosi. Revin, si cu asta inchei, exista la noi la romani anumite retineri legate de ceea ce spunea gazda forumului, retineri manifestate ca urmare a impamantenirii ideilor preconcepute, asa cum bine remarca cineva inaintea mea. Cine uzeaza de ele creaza aceste diferente artificial, adica "face din tantar armasar".
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.

*** Contemplând asupra marilor scrieri, începând de la filosofii antichităţii şi până la cei contemporani, am întâlnit o diversificare bogată de idei, asupra sufletului şi asupra sentimentelor. Aprecierea mea este că nu s-a ajuns la o concluzie finală definitoare, iar ce ştim, este ceea ce raţiunea ne-a permis să înţelegem şi să descifrăm.
De aceea gândesc că o mare parte din sentimentele noastre nu ne sunt pe deplin cunoscute. Şi uneori sub influenţa raţiunii care le controlează, sunt ori mai intense, ori diminuate ca valoare şi conţinut.
Omul este bivalent, trăieşte pe seama celor două
( raţiune şi suflet ), însă nu necesită o informare amplă despre acestea, mulţumindu-se cu caracteristici generale. Însă ca orice alte existenţe, acestea trebuie cunoscute în întregime, sau măcar în întregimea care ne este permis să cunoaştem.
Sufletul ca orice alt lucru trebuie studiat cu amănuntul, pentru că există întotdeauna întrebarea, ce este sufletul?
Majoritatea l-au căutat prin raţiunea care le defineşte şi analizează pe toate, eu am să-l caut în abstract. Pentru că sufletul nu are caracter echivoc, ci abstract.
În concepţia mea sufletul nu poate fi definit prin raţiune, pentru că nu are caracter raţional. Este o entitate existential conştientă prin raţiune, dar total abstractă ca formă.
Astfel că trebuie căutat abstractul, prin care înţeleg separarea şi generalizarea însuşirilor caracteristice ale sufletului, căci despre el discutăm.
În filosofie abstractul este categoria care desemnează cunoasterea proprietăţilor esenţiale şi generale ale obiectelor şi ale fenomenelor, reflectând asupra notelor esenţiale şi generale, lăsând la o parte particularităţile concrete - senzoriale, ale obiectelor.
Sufletul este abstract din cauza lipsei de ilustrări fizice concrete a acestuia. Deoarece sufletul nu are reprezentări materiale decât atunci când omul tranfsormă sentimentele în acte ale acţiunii sale.
Totodata pornind de la analiza sufletului din prisma proprietăţilor lui generale şi esenţiale vom ajunge să vedem că tot ceea ce este general în suflet deja cunoaştem, pentru că sentimentele prin care caracterizăm sufletul ne sunt cunoscute în definire ca orice alte lucruri şi însuşiri exterioare. Generalitatea se află permanent în conştiinţa noastră, nu ne putem desprinde de ea în gandire pentru că există fără îndoială pe deplin legată de fiinţa noastră în caracterizarea generală a individului. Proprietăţile esenţiale ale sufletului nu se pot gândi cu amănuntul, ele doar există undeva în noi, mai adânci decât gândul.
De aceea există această incertitudine asupra sufletului, pentru că dacă omul nu poate gândi logic asupra a ceva, consideră că acel ceva nu există cu adevarat şi totul este imaginaţie.
Însă esenţa pură a sufletului se dovedeşte a fi în noi datorita faptului că uneori gândul în genialitatea sa reuşeşte să gândească esenţa chiar dacă nu ştie ce este aceasta cu adevarat.
Sentimentele pe care le trăim ne definesc în ineriorul nostru, le percepem inevitabil şi cu ajutorul lor caracterizăm sufletul ca pe un general în fiecare, individualizându-l doar în funcţie de intensitatea simţirii generalitaţii din fiecare. Esenţialul este totuşi în fiecare acelaşi, iar din esenţial pornesc toate aceste trăiri individuale. Profunzimea sufletului este de fapt abstractul din el, nedefinitul ce nu se defineşte decât printr-o înşiruire de sentimente, dar care este mai profund decât acestea şi mai complex.
Pentru că proprietăţile generale sunt doar adjectivele unui singur cuvât care este esenţa. Sufletul privit din prisma proprietăţilor generale şi esenţiale este definit în conştiinţa noastră doar de generalitatea sa, esenţialul ridicând problema cunoaşterii în întregime a sufletului. Esenţa sufletului nu poate fi descoperită cu ajutorul trăirilor noastre, acestea au darul de a ne formula o idee despre ceea ce numim suflet, însă adâncimea pe care omul nu are puterea să o găsească este de fapt sufletul pur, restul sunt doar amănunte.
Iar omul este un norocos că poate înţelege aceste amănunte, chiar dacă esenţa reprezintă totul. Avem informaţii despre suflet ca exprimare independentă de raţiune, pentru că sentimentele nu sunt raţionale, dar nu avem o certitudine adevărată asupra lui însuşi ca un întreg ansamblu de reprezentări, tocmai din motivul că nu-i cuprindem logic esenţa, ci doar o simţim la întâmplare.
Încercând să cunosc sufletul prin abstract, privindu-l ca fiind independent de ce e în mine raţional, detaşat de obiecte şi de relaţiile care există în realitate, devenind astfel o entitate separată de mine, dar pe care o cuprind, nu din voinţa mea, ci a ei, descopăr o oarecare putere de a atinge esenţa. Poate gândind sufletul mai puţin, trăindu-i sentimentele fără o analiză interioară de a afla ce sunt, de unde vin, m-aş apropia de esenţa sufletului, care poate fi un tumult al nonsensului care capătă sens doar din exprimarea mea liberă.
Totodată esenţa sufletului se poate afla într-un centru nervos, dar în acest caz nu ar fi nimic mai mult decat organic, şi ne-am îndepărta de la mitul sufletului veşnic. Poate esenţa sufletului se află în libertatea lui de mişcare, mişcare care nu poate fi condiţionată de nimic.
Poate tocmai această mişcare liberă este baza de pornire a tuturor sentimentelor, gândind că toată generalitatea simţită nu poate exista decât printr-o acţiune a ceva, deoarece un repaos nu poate produce o reacţie, o trăire, astfel că sentimentele oamenilor nu pot provenii decât printr-o acţiune de ordin interior sau exterior.
Vom căuta însuşirile generale, raportându-le la caracteristicile esenţiale independente de noi. Pentru că dacă am spus că sufletul este abstract, trebuie să arăt abstractul ce-l caracterizează.
Să ne imaginăm sufletul ca pe un tablou plin de culori desăvârşit aşezate, dar fără o formă concisă, o imagine nedefinită pe care noi trebuie să o interpretăm. Să spunem că fiecare culoare din acest tablou reprezintă un sentiment, astfel că vom enumera totul încercâd să-i definim particularităţiile.
Dividem sufletul în culori, aflând astfel calităţile acestuia.
Aceste culori devin simple culori, ignorând existenţa sentimentelor pe care le reprezintă. Sufletul devenind o paletă de culori.
Privindu-l astfel, cunoaştem definiţia fiecărei culori în parte şi încercăm să stabilim efectul ei asupra noastră. Clasificându-le în ordinea preferinţei noastre cromatice sau pe intensitatea culorii, obţinem o evaloare a scării noastre valorice şi totodată obţinem o informaţie despre o latură a personalităţii noastre.
O persoană care alege culorile vii înaintea celor închise, este o persoană veselă, optimistă, încrezătoare; o persoană care alege culorile închise, este tristă , pesimistă şi nâncrezătoare.
Aşa cum culorile au o gradare în preferinţele noastre, aşa şi sentimentele sunt preferabile într-o anumită ordine.
Prin această ordonare a culorilor şi a sentimentelor ne individualizăm şi concretizăm imaginea noastră exterioară şi interioară.
Vorbeam despre caracteristicile esenţiale independente de noi, acestea sunt lucrurile exterioare prin care în suflet se produc o serie de sentimente, singurul esenţial al sufletului dependent de noi şi prin care putem trăi unele sentimente, este gândul.
Sufletul este o complexitate de calităţi şi sentimente care se află într-o deplină analogie unele cu altele. Cum de altfel se poate constata foarte uşor prin extinderea unui sentiment în altul. Ca de exemlu trecerea de la sentimentul de iubire în sentimentul geloziei sau urii, sau de la tristeţe la bucurie. Toată această schimbare sentimentală evidenţiază legătura analoagă a trăirilor. Un sentiment produce un alt sentiment, o trăire produce o altă trăire.
Nimic nu se întâmplă necoordonat şi nefiresc, totul are o bază reală de pornire şi un scop în apariţie şi desfăşurare.
Multe nu par evidente, însă sunt oricât de mărunte şi, se divid în mai multe feluri de simţiri şi exprimări.
Privind sufletul asemeni unui tablou abstract, fiecare înţelege din nonsensul lui, ceea ce i se pare a fi convenabil şi inteligibil pentru sine.
Şi cum de multe ori viziunea unui individ este împărtăşită şi de alţii, atunci tabloului i se va da o definire plauzibilă şi acceptată.
Însă cu toate acestea fiecare trebuie să-şi picteze singur tabloul abstract în funcţie de culorile preferate, în ordinea şi combinarea care i se potriveşte.
Am afirmat că putem încerca să definim sufletul prin culori.
Vom gândii că acesta nu este mai mult şi nu exprimă mai mult.
Este pur şi simplu vizibil. Conştiinţa identifică culorile şi prin efectul lor asupra noastră le ierarhizăm. Astfel că eu în tabloul meu aş aşeza înainte de toate culoarea albastră. De ce?
Albastrul îmi reprezintă cerul, libertatea mea de a fi şi de a visa o nemărginire.
Privind albastrul îmi voi simţii dorinţa de a zbura, ceea ce reprezintă o libertate imposibilă, dar la care sper şi mă gândesc că aş putea să o ating într-un fel.
Apoi aş alege culoarea roşie, pentru că îmi place alături de albastru, fiind o culoare aprinsă care îmi transmite ideea de viaţă.
E ca un foc ce-mi aprinde trupul în nevoi şi trăiri vulcanice. Reprezentând pentru imaginea mea dorinţa de descătuşare, de trăiri intense.
Astfel că îmi descopăr prin culori anumite senzaţii şi acestea devin stimulenţii mei interiori.
Considerând că astfel descopăr ceva nou în mine care vine din influenţa culorii asupra mea.
Revin la sentimente fără să mă gândesc la culori. Conştientizez că le simt dar nu ştiu de unde vin şi ce le produce. Spun că vin din suflet, dar nu ştiu ce este acesta. Atunci mă voi gândii ce anume mi-a produs sentimentul. Recurg la proprietăţile exterioare şi analizez vizual, auditiv, senzorial, tactil şi gustativ, prin care dintre aceste etape am trecut pentru a avea un sentiment.
Să spunem de exemplu că nu am mâncat nimic, nu am atins nimic şi nu am mirosit nimic, dar am văzut un apus de soare incredibil şi am auzit foşnetul mării.
Şi sentimentul care m-a străbătut iniţial a fost uimirea, apoi încântarea, emoţia şi bucuria.
Patru sentimente ierarhizate de o singură imagine care le-a produs fără ştiinţa mea.
Nu mi le-am creat singură raţionând că acestea trebuie simţite în acel moment, ci le-am trăit fără un scop anume dar cu o cauză.
Cauza fiind imaginea care a acţionat asupra mea independentă de conştiinţa mea.
Reacţia devine pur organică, însă această reacţie a fost determinată de ceva existent în mine. Nu am simţit durere şi nici vre-un organ care să-mi provoace aceste trăiri, dar conştientizez că au pornit din interiorul meu ca efect dintr-o acţiune exterioară.
În afara exteriorului şi al organicului există ceva mai mult, pe care nu-l pot determina material ca organ sau lucru exterior, dar ştiu că există. Este total independent de acestea, dar acţionează în deplină legătură cu ambele.
Astfel spus nu putem avea un sentiment dacă nu-l trăim organic şi totodată dacă un factor exterior nu acţionează asupra organicului, dar se întâmplă uneori să fim conştienţi că trăim un sentiment care nu provine din exterior, ci din interior. Astfel ca nu numai exteriorul produce sentimente spre interior ci şi interiorul spre interior, sentimente care se nasc din esenţă si nu au definire.
Tot ceea ce defineşte omul spre exterior din suflet sunt numai proprietăţi generale, iar tot ceea ce omul nu poate definii şi înţelege din suflet, sunt proprietăţile esenţiale ale acestuia.
Toate gândurile noastre pornesc din exterior spre interior, astfel se poate spune ca şi sentimentele noastre pornesc din exterior spre interior. În interior fiind doar definite şi trăite, în exterior fiind constatate şi preluate.
Aşa cum se preiau informaţiile, asa interceptăm şi factorii care ne produc sentimente. Iar acestea nu se produc la ordinul raţiunii şi nici la nivelul ei.
Conştienţi de faptul ca trăirea noastră produce mai mult decât putem gândii şi asimila din exterior, chiar dacă avem tendinţa să considerăm toate sentimentele noastre ca fiind produsul unor acţiuni din afară, nu putem să contrazicem nici ideea conform căreia o parte din sentimentele umane se nasc ăn interior şi le reprezentăm exterior printr-o acţiune de orice fel.
Cum am afirmat anterior, sufletul dacă ar fi organic ar fi reprezentat de cel mai sensibil organ din constructul nostru anatomic.
Pentru că numai un organ foarte receptiv şi senzitiv ar avea puterea să dezvolte în noi o asemenea gamă variată de trăiri şi, nu numai variată cât diferenţiată calitativ şi sensibil.
Iar pentru că nu toţi putem trăii sentimentele la aceleaşi nivele, am gândii că acest organ se dezvoltă diferit în fiecare. Astfel spus categorizăm oamenii în fiinţe sensibile, mai puţin sensibile sau insensibile.
Totuşi un organ care se pretinde a fi senzitiv atât de sensibil, încât să poată produce astfel de reacţii interne, nu se poate dezvolta la unii excesiv, iar la aţii deloc.
Atunci ajung să gândesc din nou, că acest suflet este imposibil să nu existe în fiecare, ca o abstractizare a fiecăruia.
Este ceva ce nu are înţeles decât organic datorită reacţilor acestuia la diferiţi stimuli exteriori, dar este o existenţă care nu-şi are explicaţie logică.
Aşa cum nici efectul culorilor asupra noastră nu-l putem explica, pentru că fiecare individ vede într-o culoare altceva decât văd eu.
Cineva poate spune că o culoare îi determină un gust sau un miros, aşa altcineva vede în culoare un obiect sau chiar un sentiment.
Totul depinde de fiecare în parte, aşa cum un tablou abstract este înţeles de fiecare în parte.
Să spunem că eu privind culoarea portocalie, mă gândesc la o portocală şi îi simt gustul, aceasta provocându-mi o reacţie a papilelor gustative şi mi se face poftă de o portocală.
În acest caz putem vorbii de o reacţie fizică creată de raţiune prin imaginea imaginară a portocalei. Însă pofta nu e un sentiment ci o reacţie pur fizică care poartă această definire.
Poate am deviat de la subiectul iniţial prin care am vrut să definesc sufletul, abstractul de la care am pornit. Această trecere prin organic şi material a avut ca scop evidenţierea faptului că sufletul e abstract şi nu-l pot definii altfel.
Dar totuşi abstractizarea a ceva se datorează faptului că acel ceva este conceput ca o generalitate, iar în temeiul lui nu au fost aduse suficiente dovezi de a fi demonstrat şi asta îmi întăreşte convingerea că ce a rămas nedemonstrat asupra sufletului este esenţa, adâncimea pe care nu o vom putea explica niciodată, dar pe care avem norocul să o simţim uneori.
Atunci aş putea venii să gândesc că putem definii sufletul prin absurd, ceea ce înseamnă contrazicerea oricărei logici şi prin metoda reducerii la absurd să demonstrez un adevăr.
Este logic să gândim că nu există suflet atâta timp cât nu avem o formă real palpabilă sau vizibilă, este logic să căutăm un adevar asupra sufletului pentru a avea siguranta că acesta există, este logic să nu ne încredem în vise care până acum nu au putut fi demonstrate, este logic că suntem nişte dobitoci dacă credem că aceasta este logica sufletului.
Este absurd să gândim că nu există suflet dacă acesta nu este un material palpabil!
Logic suntem nişte imbecili şi absurditatea noastră este sufletul, singurul adevar ilogic, dar care există.
Metoda este modul în care cercetez ceva pentru a cunoaşte şi transforma realităţile obiective.
Obiectivitatea sufletului se găseşte în sentimentele care îl fac real în conştiinţa noastră, pentru că dacă nu am fi conştienţi de acestea nu am şti despre suflet că există.
Sufletul este singura realitate obiectivă, dar pe care lumea nu o ia în seama decât din nevoia egoistă de a trăii uneori regeşte.
Descartes spunea că pentru a cunoaşte sentimentele sufletului trebuie să facem distincţie între funcţiile sale şi acelea ale corpului. Astfel că el gândeşte că ceea ce este în suflet “afect”, adică efect, este în corp acţiune.
De aici concluzionez că sentimentele sunt efectele unor acţiuni dependente sau independente de noi. Iar ceea ce înţelegem că aparţine numai de noi, în interirul nostru si, nu aparţine nici unui alt corp, atribuim sufletului.
Virtutea umană nu se afla în corp, ci în suflet.
Sufletul este un construct imaterial ce-şi găseşte locul în materie.
Sufletul nu are definiţie de aceea nimeni nu poate să spună ce este, însă sufletul are simţire şi simţindu-l putem spune ce este.
În vasta sa exprimare şi întindere interioară putem înţelege legătura sufletului cu universul, iar de aici gândim că adâncimea sufletului omenesc este nelimitată completându-se cu adâncimea universului, astfel sufletul devine libertatea omului, libertate pe care nu o găseşte pe lume. Sufletul este elementul care ne leagă de întreg prinrt-o neânţeleasă armonie cu tainele universale.
Sufletul poate fi nedefinirea care are definire prin moartea organicului, atunci când omul devine el însuşi esenţă.
Este singura liberate autentică a omului, dar pe care acesta şi-o îngrădeşte cu bună ştiinţă, contabilizând-o şi disecând-o ca la o oră de anatomie.
Sufletul este martirul imaginaţiei noastre. Poate fi gândit, ca fiind unitatea născută din legătura între forţa universală contopită cu forţa organicului. Numai printr-o astfel de conexiune fantastică, sau interacţiune fizică între forţe cu poli opuşi,cu sarcini diferite, sufletul
şi-ar găsi definiţia ce se vrea a fi un adevăr, contestabil.
Sufletul este o forţă narturală care acţionează asupra organicului pământesc în funcţie de forţa emanată de fiecare organism în parte. Astfel că omul ar putea fi cel mai puternic organism viu al planetei, sau cel mai slab, iar din legătura sa fizică cu universul iau naştere sentimentele.
Aşa că dacă sufletul este o forţă naturală, nu omul cuprinde sufletul în sine, ci sufletul îl cuprinde pe om. Gândind astfel înţeleg ce este de fapt şi omul şi sufletul : natură si forţă universală.
Iar daca sufletul cuprinde omul, s-ar putea ca noi sa existam tocmai din nevoia sufletului de a traii, de a se exprima, si astfel spus sa fim doar simple existente de care acesta se foloseste in exprimarea sa. Ca orice anorganic care are nevoie de materie pentru a fi si-a gasit locul propice in oameni, iar de aici apare proprietatea omului de a avea suflet si dependenta sufletului de om.
Cred că de aceea se spune că sufletul este veşnic, forţa universală nu dispare niciodată, indiferent daca organicul se dezintegreaza.

In ceea ce priveste Spania aveti fara indoiala dreptate .
Cat despre Grecia si ortodoxism sunt multe lucruri de luat in considerare .
Cum Grecia de astazi nu mai este vechea Grecie am putea vorbi de traditii crestine ortodoxe acum cand este Grecia independenta .
Dar sub imperiul Roman si sub cel Otoman au fost fara indoiala multe schimbari . Cum Bisericile ortodoxe sunt autocefale este normal ca nu au nici o treba cu Moscova , cum nici Biserica Romana nu are de a face cu Moscova decat ca folosesc acelasi vechi testament , care era Biblia Bizantina . Asta spre deosebire de papalitate unde Vaticanul a incercat sa obtina monopolul absolut al credintei , dar nu a reusit decat sa dezbine credinta catolica in tot felul de secte .
Evreii au ca biblie Talmutul care nu are nici o legatura cu credintele Crestine , ei fiind de fapt cei care l-au tradat pe Iisus .
Doar numele de Juda , si numele de Judei si nu mai este nimic de zis .
Numai cat a durat Imperiul Bizantin se poate spune de bazele ortodoxismului , dar grecii nu sunt singurii care faceau parte din imperiul bizantin ..

Vreau sa ma inscriu la o facultate in strainatate....si nu stiu ce pasi trebuie sa urmez....poti, te rog sa ma sfatuiesti in aceasta privinta???
Da-mi si tu o pagina de net....sau spune-mi cum te-ai inscris tu????cum ai fost acceptat???

sau poate spun asta fiindca am trecut eu prin asa ceva . este un lucru oricum admirabil , faptul ca ti-ai scris aici niste ganduri atat de personale . amintiri ...
of , amintiri ...

hmm...sa vedem.cum ar fi fost sa fi avut o relatie pasionala , nebuna , plina de dragoste si sinceritate cu acea fata si apoi , ca si cum totul s-ar ascunde dupa o perdea , sa dispara . sa te trezesti ca nu mai ai ce sa faci , ce sa gandesti , ce sa spui ... fiindca tot ce ai avut un timp destul de indelungat (incat sa devii oarecum dependent de o astfel de relatie)s-a oprit brusc.
stii ca ai putea s-o ai(acea viata) si totusi sa nu ti se intample.tanjesti dupa ea , dar nu o capeti nicioadata inapoi , cel putin nu asa cum era.
din cate am observat esti o persoana cu capul pe umeri , cel putin asa mi-ai sugerat ca ai fi in prezent.asa ca ... sper ca tu sa ai viata pe care acum inca nici nu ti-o poti imagina (nimeni nu poate,intotdeana ne surprinde;) ) si crede-ma ... se poate si mai rau .
speranta moare ultima ;)
ps:ceva de genul asta am facut si eu . mi-am copiat dintr-un caiet 2 pagini ... dar n-am avut noroc de comentarii interesante... asa ca nu stiu daca ar avea rost sa scriu un fel de continuare ;)))

succesc in continuare . si ... eu una cred ca cele mai bune si frumoase lucruri din viata ti se intampla fara sa-ti dai seama , si nu sunt neaparat un rezultat al cautarii.

esti penibila si plina de fal
#95018, de history la Wed, 14/12/2005 - 15:26


esti penibila si plina de falsitate



Am citit acest mesaj aparut pe conferinta mea ... si nu pot sa-i vad link-ul celui care l-a trimis...Imi poate spune cineva despre ce-i vorba????

Am mai spus asta aici, dar desigur s-a pierdut in difuzia celor 3000 de
postari.
Tot ce se poate spune despre preturi si fotografie, despre tarife si
tot ceea ce inseamna acest subiect, se gaseste perfect delimitat,
explicat, ordonat, explicat, pe situl asociatiei italiene de creatori,
http://www.fotografi.org/fees_professional_photography_ITALY.htm
Mie mi se pare simplu, alea sunt regulile, alea sunt preturile, am putea sa le aplicam si noi.
Nu vor clientii sa plateasca? Ghinionul lor.
Daca nu se gasesc gushteri sa sparga piata, vor urca preturile.
Daca apar mameluci care sa faca totul pe muie sau pe un firfireu,
fara sa se intrebe de cum devine cazul, asta e, o sa stam o mie de ani
sa ne intrebam cum devine cazul.

Toate religiile sint dedicate zeului si facute pentru el, deci cine separa religia de zeu, incearca numai sa nu dea vina pe aceasta inchipuire cind nu sint de acord cu ce a creat. Nimeni nu poate spune cum zeul ar trebui fi vazut, pentru ca s-a spus indeajuns si se ajunge la concluzia ca legea si religia sint diferite.

Scopul umanitatii nu este sa revina in timpurile unde credinta in zeu era obligatorie, acest zeu care nu a ajutat si nu va ajuta niciodata cu nimic, fiind inchipuire si inteles de fiecare cum vrea.

Cu teorii din astea se poate spune ca esti intr-o lume inchipuita, pe care vrei sa o crezi realitate, dar numele nu sint decit litere, chiar daca orice semn poate avea o imagine simbolica, este in relatie cu ceea ce ne inconjoara. A le scrie invers nu inseamna nimic, mai ales ca proba spuselor tale nu se poate avea.

Oare ce spun acum manelisti care i-au dedicat cantece (favorabile) lui Basescu?
Ce poate sa mai spuna "Imparatul Iulian" (n-am putut sa pun ghilimele si sus si jos), pt ca l-a sustinut pe Basescu???...
Oare ce se mai poate spune?!?!?!

salut, as vrea sa te felicit pt ceea ce ai scris...dar totusi ce ai scris?

Am inteles ca descrii spatiul "rrromanesc"..asta e clar..cuvinte dragute..
dar totusi eu nu pricep o iota..
Poti sa ma acuzi de ignoranta, nepricepere...si ma rog ce altceva mai vrei dumitale..
Insa daca exersezi... poate spun, poate ai sa reusesti
Iti urez noroc, sper sa gasesti calea...

Un sfat/ordin/rugaminte sau cum vrei sa il/o percepi... Incearca sa gusti din poezie..inainte de a o scrie :)

A fost o data un om sarac care avea, in schimb, un cal foarte frumos, pe care dorea sa-l cumpere stapanul castelului. Dar de fiecare data, batranul il refuza.
"Pentru mine acest cal nu este doar un animal. Este un prieten. Cum pot sa-mi vand prietenul?"
Intr-o dimineata s-a dus la grajd si a descoperit ca disparuse calul.
Toti satenii i-au zis: "Ti-am spus doar! Ar fi trebuit sa vinzi calul. Acum a fost furat. Ce ghinion teribil!"
"Ghinion sau noroc?" a spus batranul. "Cine poate spune?"
Toata lumea a ras de el.
Dar peste 15 zile calul s-a intors, urmat de o intreaga herghelie de cai salbatici. A scapat din grajd, a curtat o iapa tanara si s-a intors cu intreg alaiul dupa el.
"Ce noroc!" au strigat satenii.
Batranul si fiul sau au inceput sa antreneze caii salbatici. Dar, o saptamana mai tarziu, fiul sau si-a
rupt piciorul, incercand sa antreneze un cal salbatic.
"Ghinion," i-au spus prietenii. "Ce-ai sa te faci acum fara ajutorul fiului tau? Esti si asa vai de
capul tau." "Ghinion, noroc, cine poate spune?" A replicat batranul.
Cateva zile mai tarziu armata stapanului pamantului a fortat toti tinerii din sat sa devina soldati.Toti in afara de unul... fiul batranului, care avea piciorul rupt.
"Cat de norocos poti sa fii," au urlat satenii. "Toti copii nostri merg la razboi, dar tu poti sa-ti pastrezi fiul acasa. Fii nostri probabil vor fi ucisi..."
Batranul a replicat, "Ghinion, noroc, cine poate sti?"

Viitorul vine spre noi fragmentat. Nu putem sti niciodata ce ne rezerva. Dar daca mentii tot timpul o atitudine pozitiva, usile sanselor raman deschise, iar tu vei fi o persoana mai fericita.

Tinerii romani stiu engleza si inca foarte bine si as vrea sa-i felicit fiindca multi straini intilniti de mine in multele mele pelerinaje in jurul lumii o vorbesc la un nivel inferior sau de loc in comparatie cu romanii nostrii. Franceza ,la fel.
Un exemplu ar fi cu cei lucreaza pe vapoarele de croaziera ale unor companii de turism in portul Miami
Una dintre ele este Royal Caribbean .Vaporul se numeste "Majesty Of The Sea" si am navigat cu ei foarte recent pe traseul Miami-Nassau(Bahamas)-Coco Islands- Key West-Miami timp de o saptamina.
Sandu ,roman din Sf .Gheorghe lucreaza ca "purser"( o slujba foarte importanta pe un vapor de 2000 de pasageri) si face parte din echipajul salariat al vaporului in comparatie cu restul care lucreaza la bar,la restaurant sau ca ,cameristi si care sint platiti din bacsisurile adunate de la turisti inainte de debarcare.
Engleza lui Sandu era foarte buna in comparatie cu cea a unora din alte tari care lucrau cu el pe acelasi vapor in alte departamente si pe care de abia puteai sa-i intelegi.
Exemplu cu romanii care stiu engleza si care nu ar intelege un banc englezesc la fel ca un englez get beget este o chestie relativa.
Acelasi lucru se poate spune si invers despre englezii si americanii care stiu romaneste dar care la un banc romanesc rid si ei mai putin.

ptr. mine acasa este aici -din prima zi- ptr. ca nu a mai existat drum de-ntoarcere( se mai intimpla si chestii de astea) Ai mei- majoritatea-(unii sint in lume:Paris, Montreal...o aruncatura de batz) sint acasa in Ro si ma bucur ptr. asta;cindva trebuie ca cineva sa ne poata spuna un "BUN VENIT"...si face fiecare in felul lui face ce trebuie. Astia sint ptr. mine "Melinnddenii" ce ne-asteapta!