comentarii

cum se scrie corect cativa


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Mersi - de Dantimis la: 11/02/2004 16:19:47
(la: Politica Romaniei ( sau in RO ). Ce ai face TU?)
SB, Aussie - mersi pt felicitari desi nu cred ca le merit in mod deosebit. Sunt convins ca marea majoritate a romanilor gandesc in mod similar, fie ca o spun in gura mare sau nu. Iar referitor la biletul dus pt Romania... mersi, poate pe cand ies la pensie. Daca-o sa-nceapa sa ninga si-n Florida... atunci chiar ca ma intorc in Romania.

Si ca o intarire la cele spuse de mine in mesajul anterior, Ev Zilei publica la stirea zilei de azi articolul "Guvernul cu oua de aur", unde se prezinta ce au mai reusit unii dintre guvernanti sa "economiseasca" din salariul de demnitar in timp uluitor de scurt. Sa-ti vina sa sari in sus de pe scaun cind citesti articolul. Cum pot ministrii romani sa economiseasca mai mult decat salariul pe care-l primesc? Poate din alte afaceri secundare? Pai daca au si alte afaceri, cand le mai ramane timp sa-si faca meseria? Dupa cate stiu un doctor, sau un inginer, sau un muncitor in fabrica, daca sunt alesi pe post de demnitar atunci renunta la a-si practica meseria pe perioada mandatului. Se pare ca un excroc si-o intensifica...

Si alta chestie: cum de au salariile astea uriase pt nivelul unei tari ca Romania? 800 - 1200 de euro/luna in situatia in care media e pe economie e... cat? 100 - 200 euro/luna, cred? Din discutiile pe care le mai am cu prieteni proaspat veniti din Ro sau care mai sunt inca in Ro, salariul unui inginer e undeva intre 150 - 300 euro. Am auzit de cativa super norocosi care au ajuns la 400-500. Corectati-ma daca gresesc...

Cum se explica atunci faptul ca un demnitar are asa salariu mare? Aha... stiu: si l-au stabilit singuri! Pai daca au salariu asa de mare in comparatie cu omul de rand banuiesc ca sunt cam rupti de realitate, nu credeti?

Doar ca si comparatie si sunt convins ca in cazul ca gresesc sunt multi romani din Canada sau SUA aici care m-ar putea corecta: In Canada si SUA salariul unui inginer cu experienta medie (si care lucreaza ca si inginer nu ca si muncitor) este intre 40k si 70k, fara beneficii sau overtime, sau functie de conducere. Binenteles ca sunt si exceptii care fac mai mult sau mai putin. Iar salariul unui om politic este undeva intre 70k si 120k. Schwarzenegger ca si guvernor (una dintre cele mai inalte functii politice in SUA) a primit salariul de 108k (de parca si avea nevoie...). Deci in concluzie diferenta nu e chiar asa mare, ba chiar daca esti un inginer bun poti sa faci mai mult decat un congressman. Binenteles ei mai au si alte beneficii in plus fata de salariu. Dar de ce in Romania diferenta e asa de mare intre salariul unui om politic si omul de rand? Ce merite deosebite au acesti tovarasi? Cunosc treaba cu "partea leului"...

Articolul cu pricina din Ev Zilei il puteti gasi aici (sper):

http://www.expres.ro/topstory/?news_id=145710

Daca nu l-ati citit inca v-as recomanda sa nu-l cititi pe stomacul gol :))

Bafta,

Dan

pentru o politica mai corecta - de andrei banica la: 13/02/2004 06:54:18
(la: Ati face ceva pentru Romania daca vi s-ar ivi ocazia?)
pentru o politica mai corecta creezi un partid mai corect, impotriva actualilor politicieni incorecti.
Un partid corect distruge incorectitudinea.
Asta e ideea.
#9561 (raspuns la: #9560) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
este corect si de incredere . - de (anonim) la: 14/02/2004 08:59:21
(la: Pe cine veti vota ca presedinte? (votul e anonim))
este corect si de incredere . inteligent, calculat si pragmatic
#9614 (raspuns la: #9569) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Sunt sigur ca, pe modelul Ir - de My la: 18/02/2004 08:15:31
(la: Ce gandeste un roman...tanar!)
"Sunt sigur ca, pe modelul Irlandei daca vrei, in cativa ani buni...romanii de afara se vor grabi sa se intoarca ...

Si ii primim cu bratele deschise.
"

Nu te supara, dar citind cele scrise de tine, am pufnit în râs. Inteleg ca esti pus pe realizare personala, dar nu începe cu faze din astea, în România daca tu ajungi sa depasesti salariul mediu, obligi pe altii sa se scufunde sub el (pentru ca media salariului sa ramâna aceeasi), înteleg ca vrei sa traiesti bine în mizerie, dar nu te crede geniu doar din atâta. "Se vor grabi sa se întoarca" zici ? "Brate deschise" ? LOL.


Later edit: am vazut ca ti-ai modificat postul initial. Ce vreau sa spun, e ca sa scrii texte din astea e pe gratis. Mai mult, oricine le poate scrie. Da-i bataie, reuseste, fa ce vrei, dar scuteste-ne de mesajele astea hilare.
#9912 (raspuns la: #9892) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
V-ati duce sa va opereze de a - de Crisa la: 20/02/2004 08:43:52
(la: Facultati particulare)
V-ati duce sa va opereze de apendicita un medic despre care stiti ca a terminat o facultate particulara? E dificil pentru facultatile de stat, cu traditie, cu vechime, sa asigure o baza materiala pe care se poate exersa (sali de disectie, cadavre pentru anii mici, practica efetiva in spitale pentru anii mari). A merge la stagiu si a sta intr-un amfiteatru 4-5 ore cat tre musai sa stai acolo, sau, si mai rau, a nu te duce deloc pentru ca "medicii nu vor sa fie incurcati" nu ajuta cu nimic. Din povestiri stiu si eu sa fac operatia de extragere a unui apendice, fiecare pas, unde si cum sa tai, cum sa caut sacul lui Douglas... dar nu m-as incumeta sa o fac chiar daca vreun inconstient ar apela la serviciile mele.
Nu stiu daca e corect spus ca studentii vor sau nu sa invete. Oricum nu e suficient. Probleme sunt mai multe. De ce se merge la particulara? Pentru ca la foarte multe se intra mai usor decat la facultatile de stat. In ultima vreme a devenit chiar o practica, dai intai la facultatea particulara, unde intri mai lejer, apoi la stat, daca intri acolo, e super, ramai la stat, daca nu... macar esti agatat undeva. Facultatea particulara e un soi de parasuta de rezerva.
O data intrat, vrei sa inveti. Si... trebuie sa iti cumperi cartile in totatlitate sau sa apelezi la o bibioteca a unei facultati de stat (prin relatii desigur, ca daca nu esti student acolo, nu poti imprumuta carti) sau la o alta biblioteca din oras care are, intamplator, cartile pe care ti le recomanda profesorii. De ce? Pentru ca facultatea particulara ale carei cursuri le urmezi nu are biblioteca! Nu are spatiu pentru asa ceva, nu are fond de carte. De foarte multe ori profesorul iti recomanda o carte proprie, si nu doar sa o citesti, ci sa o cumperi chiar, cu indicatia ca acea carte e "cea mai noua, cea mai buna".
E vorba de partea practica apoi. Inveti din carti, dar cat din ceea ce ati invatat din carti se pupa cu ceea ce faceti practic, in cazul in care va practicati profesia pentru care v-ati pregatit? Imi aduc aminte ca in facultate, in perioadele de practica, ma revoltam fata de inginerii din rafinarii care spuneau ca "una invatati voi la scoala, alta e practica aici". Atunci nu realizam, dar chiar aveau dreptate. Cum poti spune ca se lucreaza in autoclava, daca tu nu stii sa o regasesti in instalatie? Cum vrei sa repari un vas de sange cand tu nu stii decat din carte ca arterele sunt rosii, venele sunt albastre si tu gasesti in plaga doar ceva alb-galbui?
Ajungand la profesori te intrebi de unde provin ei. Sunt o parte si din cei care predau si la facultatile de stat. Doar ca acolo nu sunt titulari. Adica locul lor de munca nu e acolo, sunt profesori asociati, in regim de "plata cu ora". "Anul asta avem studenti la anul 3, deci ne trebuie un profesor de .....! Pai il cunosc eu pe X, lucreaza la Camera de comert (sau la Spitatul H, sau e avocat....). Bine, intreaba-l daca vrea." Iar omul vrea, cum sa nu vrea sa isi rotunjeasca veniturile? Si, ulterior, cand studentul de la particulara e intrebat pe cine are la cutare materie, raspunde cu incredere "pe X, e prof. si la voi, la universitatea de stat". Ca nu stie sarcu' culisele....
Nu neg ca exista si profesori bine pregatiti sau bine intentionati, dar cati sunt aceia? Cati din cei care predau la facultatile particulare isi pregatesc cursul sau seminarul dinainte, temeinic? A scrie o carte despre o activitate pe care o practici zi de zi nu e acelasi lucru cu a transmite altora continutul acelor carti. Nu mai comentez cum sunt, de multe ori, scrise acele carti.
Cat despre partea cu examenele platite... am auzit si la facultatile de stat de practicile acestea; personal nu le-am vazut, dar sunt convinsa ca exista. Dar facand un raport intre cati studenti la facultatile de stat spun ca au luat examenul cu plic, si cati dintre cei de la particulara ("trebuie sa fiu doar prezent in sala"), inclin sa cred ca in cele particulare examenele se trec mult mai usor. De alfel, nu cred ca am auzit de studenti de la particulara care sa fii ramas repetenti din cauza ca au picat examenele, ceea ce .. iti da de gandit.
Poate ca invata mai cu ravna, stiind ca o fac pe bani, dar exista si la stat studenti in regim "cu taxa", deci dau bani si pierd ani din cauza nepromovarii examenelor.
Cred ca invatamantul particular in Romania este inca prea crud si ca va mai dura ceva pana sa inspire tuturor incredere.
Eu o votez :) - de Diana1978 la: 20/02/2004 20:56:36
(la: Lia Roberts candidata la presedintie)
Eu o votez cu siguranta, si alti cativa prieteni de-ai mei o voteaza :), nu ma intereseaza cum a facut averea sau de ce a plecat, a demonstrat ca poate obtine ce vrea, si daca are curajul sa se intoarca sa conduca Romania acum si sa investeasca niste bani este clar ca vrea sa faca ceva pentru romani, altfel ar fi stat linistita acolo unde e, sau ar fi venit aici sa traiasca linistita.

Cat despre Nastase, nu mai are zile multe in Guvern, nici PSD-ul, citesc zilnic ziarele, urmaresc zilnic stirile TV si de pe Internet si pot spune ca incet dar sigur romanul se desteapta din somn, chiar si la sate unde lumea era mai usor de manipulat, sondajele nu sunt totul, am lucrat si eu la sondaje pentru IMAS si Mercury si stiu cum le faceam, sute de rezultate false, sute de minciuni doar ca sa incasam banii pe fiecare sondaj, atunci eram studenta si mi-era frica sa mint, vroiam sa le fac corect pana m-au educat colegele veterane in meserie de la IMAS, de-atunci nu mai cred minciunile lor, pledez vinovata pentru o parte a minciunii pentru ca si eu am participat la asta dar eu m-am schimbat de-atunci, la mine minciuna nu-i un stil de viata, a fost doar un episod si o experienta de viata pe cand ei si-au pastrat modul de a face sondaje.
Corect, nici nu-l privesc pri - de nabab la: 24/02/2004 17:22:00
(la: Stefan Niculescu-Maier, despre dizidenta si diaspora)
Corect, nici nu-l privesc prin prisma lui papa... as fi preferat sa nu confirme "traiectul", e doar un pattern care se regaseste in societatea romaneasca contemporana...mi-a placut in postura de ambasador, cred ca face o figura onorabila in postura de ministru de externe.

Ai mei copii au 3 si 9, fete...ai mei stiu ca sunt americani, chestia cu originea nu e inca prea clara, cea mare in schimb doreste sa vorbeasca romaneste, ceea ce e rar pentru copii nascuti aici din parinti romani. Sper sa o tina.

Ar fi interesant sa putem comunica in particular, as fi interesat de un schimb de opinii pe tema unor initiative cum sint cele descrise de tine...am o initiativa oarecum diferita, cu un non-profit.
#10496 (raspuns la: #10490) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Un interviu cu Lucian Boia - de Filip Antonio la: 27/02/2004 03:22:56
(la: Lucian Boia un demitizator, nemesisul naţionaliştilor de mucava)
Interviu cu istoricul Lucian Boia

Sorin Lavric: Domnule Lucian Boia, sînteţi un personaj atipic în rîndul istoricilor români. Citindu-vă cărţile am aflat ceea ce ceilalţi istorici nu-mi spuseseră: că istoria nu este o ştiinţă propriu-zisă, că obiectivitatea istoricului este o fantasmă şi că imaginea pe care un popor o are despre propriul trecut se modifică după cum dictează imperativele clipei prezente. Iată suficiente motive ca să fiţi considerat un istoric atipic. Cum sînteţi perceput înlăuntrul breslei istoricilor? Şi invers, ce părere aveţi depsre breasla colegilor dumneavoastră?
Lucian Boia: Mai întîi de toate, să nu vă închipuiţi că aş fi un „marginal“. Sînt profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti şi (din păcate!) chiar unul dintre cei mai vechi (aici mi-am început cariera încă din 1967; a fost singurul meu loc de muncă). Am motive să cred că sînt apreciat de majoritatea colegilor mei, îndeosebi de cei mai tineri. Mă întrebaţi însă cum sînt perceput înlăuntrul breslei istoricilor în genereal. Primul meu răspuns este că eu nu cred în bresle. Cred în libertatea individului. Şi, în orice caz, în dreptul meu de a fi liber. Istoricii care se consideră în „breaslă“ riscă să devină prizonierii unor reguli depăşite, captivii unor tradiţii conservatoare. Cu siguranţă că o bună parte dintre ei nu sînt de acord cu mine. Este treaba lor, nu este treaba mea. Treaba mea este să spun cinstit ceea ce cred, să-mi fiu, pentru a-l cita pe Shakespeare, „mie însumi credincios“. Sînt convins că m-am achitat de această obligaţie. Cînd spun că istoria este mereu alta, spun o banalitate; nimic mai uşor de constatat decît această diversitate. Istoricilor nu le place. Au şi ei dreptatea lor. Se tot străduiesc, generaţie după generaţie, să facă din istorie o adevărată ştiinţă, o ştiinţă cît mai exactă, cu soluţii precise şi incontestabile. În fapt, istoria, prin esenţa ei, este ştiinţa cea mai nesigură şi cu gradul cel mai înalt de variabilitate. În faţa acestei sfidări, istoricii supralicitează. Fizicienii (pentru a menţiona o ştiinţă „dură“) par mai dispuşi decît istoricii să accepte partea de imaginar cuprinsă în demersul lor. Poate că pe unii îi deranjează ideile mele. Pe mine însă nu mă deranjează ideile diferite de ale mele (exceptînd atacurile lipsite de bună-credinţă). Nu are cum să mă deranjeze diversitatea; este tocmai ceea ce susţin în materie de istorie.
SL: Dacă ceea ce numim îndeobşte istorie nu este decît o naraţiune simplificată şi dramatizată despre trecut, aşa cum afirmaţi în Jocul cu trecutul, nu cumva disciplina istoriei îşi găseşte în dumneavoastră un adversar de temut? Nu cumva această disciplină este subminată dinlăuntru de unul din cei mai străluciţi reprezentanţi ai ei de astăzi?
LB: Mă amuză afirmaţia că aş putea fi un adversar al istoriei. Eu n-am avut altă dragoste intelectuală decît istoria, şi asta încă din copilărie. În tot cazul, de pe la 12 ani ştiam că voi urma istoria. Am o relaţie foarte strînsă cu trecutul; probabil că trăiesc mai mult în trecut decît în prezent. Nu de mine riscă istoria să fie aruncată în aer, ci de conservatorii care scriu o istorie cu totul neadaptată momentului actual. Eu am încercat să desluşesc regulile „jocului istoric“, şi asta tocmai fiindcă sînt ataşat de istorie. Respingerea din partea unora, ca şi entuziasmul altora, se datorează faptului că sîntem o societate conservatoare, care gîndeşte încă în bună măsură în termeni de secol al XIX-lea („obiectivitatea ştiinţei“, „naţiunea mai presus de toate“, şi aşa mai departe), şi de aici uimirea în faţa unor interpretări care la anul 2000 sînt absolut fireşti.
SL: În primăvara acestui an, cititorii români vor avea în faţă o nouă carte semnată de dumneavoastră: România, ţară de frontieră a Europei. Ce aduce ea nou faţă de Istorie şi mit în conştiinţa românească sau faţă de Mitologia ştiinţifică a comunismului? Sau altfel spus, care este „istoria“ acestei istorii a României?
LB: Istorie şi mit în conştiinţa românească s-a vrut o decriptare a discursului istoric românesc. Cu alte cuvinte este o carte care nu priveşte în mod direct România, ci interpretările privitoare la România. Nu o istorie, ci o critică a istoriei (sau, mai clar spus, a istoriografiei). După ce i-am criticat pe alţii, era oarecum firesc şi corect să prezint şi propria-mi versiune a istoriei româneşti. Aceasta este România. Nu este o istorie obiectivă, fiindcă nu există istorie obiectivă. Este o încercare de a explica România aşa cum o înţeleg eu. Este răspunsul meu la întrebarea: Ce este România?
SL: Deşi nu îndrăgiţi publicitatea, sînteţi un intelectual celebru în România. Nu vă daţi în vînt după apariţii la televiziune, nu acceptaţi decît după o îndelungată chibzuinţă interviurile şi invitaţiile la mese rotunde sau conferinţe, şi totuşi toate cărţile dumneavostră au un tiraj care depăşeşte sensibil media. Succesul dumneavostră e un fel de „izbîndă pe seama discreţiei“. Dar credeţi că o carte, oricît de bună, poate răzbi singură? Sau e nevoie de sprijinul viu al autorului?
LB: Cred că de regulă o carte nu poate răzbi singură. În ziua de azi, fără publicitate greu se mai mişcă ceva. Din fericire, regulile au şi excepţii. Istorie şi mit în conştiinţa romănească a fost o asemenea excepţie. S-a descurcat aproape fără nici un fel de sprijin. Iar 13 000 de exemplare astăzi în România nu e puţin lucru. Îi urez şi ultimei cărţi (România) să se descurce la fel. Mi-e teamă că nu are încotro. Nu-mi place publicitatea, nu-mi place să ies în public, nu-mi place să apar la televiziune. Şi mă bate gîndul că am dreptul să-mi trăiesc viaţa cum îmi place (am şi de recuperat; pînă în 1989 am făcut destule lucruri care nu mi-au plăcut!). Idealul meu este desprinderea completă a cărţii de viaţa autorului; nu este uşor, dar promit să perseverez.
SL: Ştiu că aţi studiat istoria din pasiune. Dar atunci, în adolescenţă, cînd a fost să vă alegeţi facultatea, aţi optat de la bun început pentru istorie? Nu aţi oscilat? Nu a mai fost nici o altă îndeletnicire intelectuală, umanistă sau ştiinţifică, la care să vă gîndiţi ca la o posibilă cale a vieţii?
LB: Am răspuns puţin mai înainte la această întrebare: am optat pentru istorie de cînd mă ştiu. Dar ca adolescent, după istorie, m-au interesat geografia şi (într-o manieră selectivă) literatura. Cam acelaşi lucruri care mă interesează şi astăzi. Sînt foarte constant.
SL: Care au fost intelectualii români care v-au fascinat în adolescenţă, exercitînd o influenţă modelatoare şi stimulatoare asupra dumneavoastră?
LB: Aproape că îmi pare rău că trebuie să o spun, dar nici un intelectual român (sau neromân) nu cred să fi exercitat vreo influenţă hotărîtoare asupra mea. Cînd, de copil, m-am îndreptat spre istorie, influenţa formatoare a fost a mediului familial (biblioteca şi lucrurile vechi din casă, faptul că mama mea, specializată în literatură română veche, a lucrat într-un domeniu apropiat) şi, cu siguranţă, casa de la Cîmpulung-Muscel, unde îmi petreceam verile şi în mansarda căreia erau îngrămădite, ca într-un depozit de muzeu, cărţi, reviste şi tot felul de obiecte de pe la 1900. Asta te marchează. Eu şi acum trăiesc în bună măsură la 1900, acolo mă simt mai în largul meu!
Ca adolescent, îi citeam cu plăcere pe Maiorescu şi Hasdeu; mă atrăgeau, şi mă atrag şi astăzi, ironia rece a celui dintîi şi fantezia riguroasă a celui de-al doilea. Însă modele nu mi-au fost; ei s-au întîlnit, se vede, cu ceva similar în propria mea structură intelectuală.
Oricît ar părea de ciudat obsedaţilor naţionalişti, am avut şi mai am încă o relaţie specială cu Eminescu. Mi-au plăcut cîndva — estetic vorbind— şi textele lui politice, la care însă nu subscriu. Poezia lui Eminescu însă o ştiam aproape în întregime pe dinafară, şi cu un mic efort aş recita şi astăzi, fără să greşesc prea mult, cele aproape o sută de strofe ale „Luceafărului“.
Am citit şi citesc încă multă literatură, poate chiar mai multă literatură decît istorie. Ca adolescent, Cei trei muşchetari şi romanele lui Jules Verne erau în prima linie. Pe Jules Verne nu l-am uitat; în viitorul nu prea îndepărtat voi scrie o carte despre el. Să-l menţionez şi pe Victor Hugo: cîţiva ani am fost absedat de Mizerabilii. Am încercat recent să recitesc cîteva pagini: imposibil, nu-i mai suport stilul grandilocvent!
Să nu uit enciclopediile. Am copilărit alături de un Larousse în două volume, editat prin 1920. Îl mai consult şi astăzi. Am avut o adevărată manie a dicţionarilor, care s-a mai alterat între timp, dar, oricum, aproape nu e zi în care să nu caut de cîteva ori în Larousse, sau într-un remarcabil Brockhaus în 17 volume, apărut la 1900, sau în dicţionarul de istorie şi geografie al lui Bouillet (de pe la 1860). Acesta din urmă mi l-a cumpărat mama mea de la anticariat cînd aveam 14 ani, şi a fost multă vreme lectura mea istorică favorită.
La facultate, n-am avut nici un profesor care să-mi fie model. Am mers pe drumul meu; cred că se şi vede!
SL: Citiţi zilnic şi întotdeauna cu plăcere? Nu vi se întîmplă să luaţi o carte în mînă şi să simţiţi că nu vă regăsiţi în rîndurile ei, şi asta nu din vina cărţii, ci din neputinţa de a vă rupe de agitaţia lumii? Cum vă adunaţi din risipa zilei?
LB: Nu citesc zilnic, fiindcă trebuie să mai şi gîndesc. Plăcerea mea supremă este să gîndesc; lectura vine în al doilea rînd. Din pură plăcere citesc literatură, fără nici o legătură cu preocupările profesionale. În ultimii ani însă, scriind atît de mult, am citit mai ales cărţi necesare anchetelor pe care le-am întreprins. Am ajuns astfel să citesc — şi cu mare interes — cărţi care altminteri m-ar fi plictisit cumplit. De pildă, mie nu-mi place science fiction-ul (exceptînd cei doi autori clasici: Jules Verne şi H. G. Wells), dar nu-mi place chiar deloc! Am parcurs însă o bibliotecă întreagă de science fiction în pregătirea cîtorva cărţi (Explorarea imaginară a spaţiului, Sfîrşitul lumii, o istorie fără sfîrşit).
SL: Ce loc ocupă televizorul în viaţa dumneavoastră?
LB: Televizorul în viaţa mea ocupă un loc foarte precis şi foarte limitat. Mă uit aproape exclusiv la programele de ştiri, în fiecare seară şi pe mai multe canale. Mă interesează atît informaţia în sine, cît şi manipularea prin informaţie. Evident, o „deformare“ profesională.
SL: Şi o ultimă întrebare: Cu ce se ocupă istoricul Lucian Boia atunci cînd încetează să mai fie istoric, devenind omul Lucian Boia?
LB: Dacă am răspuns la opt întrebări, îmi pot permite să nu răspund la a noua. Autorul Lucian Boia scrie cărţi pe care oricine le poate citi. Omul Lucian Boia îşi propune însă să rămînă discret. Este drept că discreţia nu se mai poartă astăzi. Mă întorc la 1900!

http://www.humanitas.ro/servlet/humanitas.articole.AfiseazaArticolul?id=28
Uitati-va ce scrie Cartarescu - de gabriel.serbescu la: 03/03/2004 13:13:35
(la: Ajutor)
Uitati-va ce scrie Cartarescu, in Travesti: ¨...stateau goi, culcati pe spate, sub soarele fierbinte, tinandu-se de mana si privindu-se in ochi¨ unde e clar, e descrisa o scena de amor, intre o pereche tanara. Si continua ¨ totul era ca dintr-un vis vechi¨, evocand o stare imaginativa erotica, sau poate o experienta traita la nivel personal. Insa intervine pasajul urmator: ¨Pe cand ii priveam fascinat imi aminteam ca undeva in hipotalamus exista un centru al placerii, o gradina paradisiaca unde lumina orgasmului, aprinzand aerul in cercuri groase de aur, pierde orice caldura animala, etc etc

Atunci in ultima carte citita, dupa o descriere a unei intalniri sexuale, cele doua personaje incep sa vorbeasca despre corpusculii lui Krause, ce odata excitati produc o puternica emisie de endorfine la nivel cerebral. Faptul ca in ambele exemple se vorbeste despre sex e o pura coincidenta, sunt primele exemple care-mi vin la indemana.
Atunci mie mi-e foarte clar ca in afara esteticii umane exista ceea ce bine a numit Crinuf ¨motorul masinii¨. Pana unde se pot asocia diverse stari cu diversele procese cerebrale?
De la depresii la senzatiile de bine presupun, dar ce sunt endorfinele astea, cu ce se mananca? Unde traiesc ele? Sunt mici chinezi care rezida la mine in cap si-mi coordoneaza corpul? dar cum isi permit, fara sa-mi ceara voie :))?
Cred ca asta as vrea sa aflu. Imi place sa bag o plimbare cu masina dar uneori ajung chiar sa ma intreb, care e propulsia?

¨lumea este egala cu suma cunostintelor pe care le avem despre ea¨
michel houellebecq-particulele elementare

#11240 (raspuns la: #11226) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
integrare naturala?!?!? - de bluey2564 la: 04/03/2004 06:58:44
(la: Integrarea tiganilor)
Varianta propusa imi aminteste de o discutie "coffee break" avuta cu ceva timp in urma despre un cu totul alt subiect, dar pe care o sa incerc sa o redau cat mai pe scurt. Enuntasem ideea ca unul din motivele pentru care se traieste prost in Romania este acela ca toata lumea face de toate, ne pricepem la orice si refuzam sa ne recunoastem diletantismul. Daca am renunta sa ne zugravim singuri bucataria si am plati un zugrav calificat, bucataria noastra ar arata mai bine, iar zugravul isi va permite sa plateasca un mecanic in loc sa-si dreaga singur masina in fata blocului iar mecanicul i-ar da nevestei bani de coafor ca sa nu o mai vada cu vopseaua in cap prin bucatarie, iar coafeza ar avea si ea bani mai multi si... pana se inchide cercul la zugrav.
Argumentul era ca - in felul asta - banii circula si devin productivi. Am primit o replica ce m-a lasat fara replica: "e un rationament corect, dar de ce sa incep eu prin a plati un zugrav, in loc sa zugraveasca Pisi (asta era sotul partenerei mele de discutie).

Revenind la integrarea naturala si la ramanerea in expectativa pana la realizarea acesteia, nu ma pot opri sa remarc, ca un pieton grabit aflat in trecere prin jungla de beton, ca nefacand nimic, inseamna sa-i lasam pe ei sa faca ce vor.
Ma mai mir de ce vad la ProTV, la principala editie a stirilor cum a fost incoronat regele manelelor, in timp ce o alta echipa reportericeasca se afla acasa la "concurenta" si pare a se simti minunat. La alt buletin de stiri crainica schita cativa pasi de dans tiganesc printre fetele ce aspirau la titlul de Miss Piranda 2004. Deci integrarea rromilor in societatea romaneasca se produce prin tiganizarea romanilor....
Daca asta e scopul urmarit, atunci putem astepta linistiti: il vom atinge cu siguranta, dupa principiul "daca nu-i poti dovedi, alatura-te lor!"
Propun organizarea un training al factorilor de raspundere din justitie care sa urmareasca modul de solutionare al problemelor specifice in cadrul staborului tiganesc, in timp ce noi, ceilalti, sa invatam lectia solidaritatii de la etnia rroma!
#11303 (raspuns la: #11290) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
unde scrie de 60 de euro? - de Daniel Racovitan la: 15/03/2004 07:19:36
(la: Congresul cadrelor /studentilor din Franta (trimiteti si CV-ul))
unde scrie de 60 de euro?

..................................................................................
"-- Hei, uitati-va! regele e gol!"
#12067 (raspuns la: #12061) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Manifestul si morile de vant - de Dinu Lazar la: 23/03/2004 01:56:53
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Din pacate, la datu` cu parerea despre fotografie si tehnica fotografica exista atitia pseudospecialisti in presa, ca te intrebi unde stateau internabilii astia pina acum.
Intr-o revista de decoratiuni aparuta luna trecuta aflam ca cutare aparat foto are un motor VSI asa si asa (ala era micoprocesorul, pentru duduia cu capu` in moatze e tot aia cu motoru`'); iar in revistele de computeristi si computere dezastrul bintuie creierii infierbintati ai tinerilor lupi de chat; care va sa zica in ultimul Extreme PC scrie negru pe alb ca Olympus a anuntat dezvoltarea unei lentile pentru camere foto digitale cu dimensiuni foarte reduse.
Cind colo, stim si vedem ca nu e o lentila, ci un sistem care cuprinde si un obiectiv, CARE E FACUT DIN MAI MULTE LENTILE, si un captor CCD.
Dupa ce shmecherul care informeaza poporul depsre ce mai e nou la Olymus ne spune de noua lentila, aflam in fraza urmatoare ca treaba e de fapt o camera, ca vorbeste de prototipul camerei; si ca e vinjoasa, pentru ca suporta 1,3 MP. Suporta! Mare sunt meandrele limbii romane.
Dezmatul continua insa: care va sa zica la o adica acest lucru ( grosimea si rezolutia, scuzati, suportata) a fost posibil datorita lentilelor cu forma libera!
Alo, academia! optica dintr-a shaptea se mai face? Lentile cu forma libera?
Invatamintul e deci un dezastru.
Pe vremea mea asa un specimen nu ar fi terminat niciodata liceul...
Sau o fi luat ceva ierburi omul si ne batem capul de pomana.
Pentru ca: lentilele cu forma libera au fost asezate orizontal, nu vertical.
Comitetul de premiul Nobel ce face, nu citeste Extrem PC din Ro?
Ce inculti astia cu Nobelu...ca vine bomboana pe coliva:
avantajul lentilelor cu forma libera asezate orizontal, e corectarea aberatiilor cromatice. De unde? Din telefoanele mobile!!!!!!!!!
Din doua una; ori aceste reviste sunt serioase si scriu corect stiintific si profesional despre orice numai despre fotografie nu, si a dat drumu` la Socola si toti redusii mintal au fost angajati la ziare si reviste ca mari specialisti in tehnica fotografica, ori toate informatiile sunt la nivelul fotografiei digitale vazute de iluminatii care este, si atunci e grav.
La Cotidianu`, domnul EOP scrie linistit si probabil trist ce poate si viata merge inainte, cititorii afla ce panseuri produc circumvolutiile creierului autorului si lumea merge inainte, si a venit primavara si spatiul tipografic umplut cu sfaturi inalte miine e uitat si poimiine alte ineptii vor apare.
Printre panseurile autorului care nu au nici o treaba cu realitatea gasim:

1.Magazinele de la noi ofera in prezent, la un pret de aproximativ 19 milioane de lei, camere foto digitale superioare din multe puncte de vedere aparatelor foto clasice.

Fals. Daca ne referim la aparate si numai la aparate, la acelasi pret unul clasic va fi mai bun (tehnic, mecanic, optic, etc) decit orice aparat digital.

2.Cum camerele foto digitale nu trebuie sa impresioneze o pelicula foto, acestea ajung fara nici o problema pana la sensibilitati de 6400 in standard ISO, fotografiile rezultate fiind clare, pentru simplul fapt ca aceste camere nu folosesc pelicula fotosensibila.

FALS, FALS, FALS!!!!!!!!!

Pina la 400ISO conform oricaror teste digitalul e mai bun ca filmul, peste 800ISO filmul bate digitalul la definitie si granulatie.

3. O rezolutie de 1024/768 de pixeli este buna, permitand punerea pe hartie fotografica a unei imagini de calitate. Imaginile pot fi printate cu rezultate bune pe orice tip de hartie, in formate mari, pana la 25/38 cm

Asta e un panseu ceva ce nu se poate... o imagine la pixelii astia nu poate fi printata sa arate oarecum bine la mai mult de maximum, maximum 8x10 centimetri...

Fotografia digitala e ca Fata Morgana; pare aproape si e departe, pare ca stim multe, ca spunem si la altii din adincurile panseurilor noastre, dar de fapt nu spunem nimic.

Trista treaba.
#12617 (raspuns la: #12582) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Inaintarea frontierei NATO si UE si criza din Republica Moldova - de belazur la: 24/03/2004 19:01:54
(la: Adevarata sursa de anti/americanism este Rusia)
În statul multinational al Imperiului sovietic, tendinta ruseasca în directia statului centralizat a intrat în coliziune cu renasterea constiintei nationale a mai mult de o suta de minoritati din republicile autonome. În cazul Republicii Moldovenesti, raportul dintre crearea statului si crearea natiunii era chiar mai complex, deoarece atât identitatea nationala, cât si cea statala, erau creatii artificiale. Natiunea moldoveneasca fusese inventata de rusi pentru a preveni (re)nasterea unei constiinte nationale românesti la populatia basarabeana. Statul moldovean fusese creat în Imperiul sovietic în 1924.”
Wilhelmus Petrus Van Meurs,1
„Ideea ca moldoveni sunt o natiune distincta, în sensul obisnuit al cuvântului, e problematica astazi. Limba pe care o vorbesc ei este româna, chiar daca a fost numita mult timp moldoveneasca de locuitorii din zonele rurale si este în continuare numita astfel în constitutia republicii post-sovietice. Istoria Moldovei moderne este o parte ce nu poate fi ignorata a istoriei mai largi a latinitatii rasaritene, regiune ce se întinde de la padurile Transilvaniei si dealurile Bucovinei, în nord, pâna la Câmpia Dunarii si Marea Neagra, în sud, si pâna la dealurile rotunde si stepele ce se întind de-a lungul Nistrului, în est. Toate aceste regiuni, incluzând teritoriul de astazi al Republicii Moldova, au apartinut României Mari aparute dupa primul razboi mondial si distruse de cel de-al doilea. Moldovenii de astazi nu au reusit sa se afle în acelasi stat cu românii mai mult de câteva decenii, dar cultura, limba si traditiile folclorice provin incontestabil din aceleasi radacini. Eroii nationali si marile personalitati dintr-o regiune sunt, cu siguranta, recunoscute si în cealalta. În acest sens, din punct de vedere cultural, sunt astazi doua state 'românesti’ în Europa de Est, chiar daca ambele adapostesc si multe alte minoritati etnice – unguri, ucraineni, rusi, romi si turci.”
Charles King 2

„Cei care încearca sa dezvolte o constiinta moldoveneasca ar putea sa revina, astfel, la interpretarile sovietice de alta data privitoare la istoria si cultura Basarabiei. Prin urmare, putem fi martorii unei renasteri a unor pareri comuniste cu privire la trecutul Moldovei si ai unei reactii concomitent a românilor fata de ele.”
Denis Deletant3

Preambul. Republica Moldova – spatiu de frontiera euro-atlantica

Acest text va vorbi despre asa numita Conceptie a politicii nationale de stat a R. Moldova si Dictionarul moldovenesc-românesc a lui Vasile Stati încercând sa le aseze pe fundalul geopolitic adecvat. Nu doar informatia legata de aceste chestiuni lipseste astazi în România, dar si cadrul geopolitic just în care aceste evolutii sa fie plasate si citite. Caci, dincolo de amprenta locala pe care aceste evenimente o au neîndoielnic, ele sunt parte a unor evolutii politice si geopolitice mai ample care nu pot fi ignorate în nici o analiza. De prea multe ori aspectele legate de Republica Moldova sunt abordate într-o grila provinciala, în care actorii principali sunt personajele politice de la Chisinau iar evenimentele majore - alegerile locale sau parlamentare (vag, este pomenita si Rusia). În realitate, toate evenimentele de la Chisinau poarta, mai mult sau mai putin, amprenta unor evolutii geopolitice globale. Mai concret, ele sunt determinate de înaintarea frontierei NATO si UE spre Republica Moldova, de decizia acestor institutii de a fixa granita pe Prut si de reactia pe care aceste evolutii le genereaza.4

Frontiera ar însemna, în cadrul teoretic utilizat aici, aspectul dinamic al unei evolutii geopolitice, respectiv totalitatea proceselor prin care se manifesta o expansiune istorica, un popor, o civilizatie sau un imperiu etc. Frontiera, ca aspect dinamic, declanseaza si întretine o gama larga de procese spirituale sau institutionale, pe care le denumim procese ale frontierei. Granita este aspectul static, stabil (stabilit) al înaintarii unei frontiere. Înaintarea unei frontiere se fixeaza (este fixata) undeva, pe o granita. Dar asta nu înseamna, automat, ca, o data fixata granita, dinamica procesului de înaintare a frontierei dispare sau ca este suspendata. Dimpotriva. Atunci când avem de a face cu o fixare artificiala (politica, geo-strategica) a unei granite vom asista la perpetuarea manifestarilor de frontiera, iar spatiul în care asemenea evolutii se petrec îl numim spatiu de frontiera 5 . Aceste spatii de frontiera6 sunt, geopolitic vorbind, de multe ori, spatii de criza, de turbulenta geopolitica, care nu pot fi decriptate sau întelese just fara a lua în considerare aceste aspecte7.

Un asemenea spatiu de frontiera este astazi Republica Moldova. Nimic nu se poate întelege acolo daca se ignora înaintarea frontierei euro-atlantice si consecintele pe care aceasta înaintare – si, mai ales, fixarea granitei artificiale pe Prut - le genereaza. Republica Moldova este astazi un spatiu de frontiera euro-atlantic. Decizia politica (geo-strategica) de a fixa granita înaintarii frontierei euro-atlantice pe Prut, cuplata cu refuzul majoritatii populatiei din Republica Moldova de a accepta aceasta decizie sunt responsabile de evenimentele care au loc acolo. Razboiul din Transnistria, refuzul Moscovei de a retrage armata si armamentul de acolo, proiectul de federalizare, manifestarile din Piata Marii Adunari Nationale sau din fata Ambasadei Ruse, Conceptia presedintelui Voronin, chiar si Dictionarul lui Stati etc. sunt consecinte directe sau indirecte ale acestei decizii8.

Acesta este cadrul în care momentele punctate mai jos trebuie citite si percepute.

„Conceptia politicii nationale de stat a Republicii Moldova”

„Proiectul Conceptiei politicii nationale de stat a R. Moldova, inclus pe agenda de lucru a parlamentului R. Moldova, este un document politic, în esenta provocator, ce îsi propune, în ansamblul sau, sa anuleze Declaratia de Independenta din 27 august 1991, ca act juridic de nastere a celui de al doilea stat românesc, si sa-i confere R. Moldova o noua identitate etno-culturala, istorica, lingvistica si politico-juridica. El reprezinta suma tentativelor ideologice privind crearea unei doctrine nationale de stat si ideologizarea fortata a întregii societati. Axul respectivei doctrine îl constituie preceptele false din punct de vedere stiintific, cultural si istoric al existentei unui asa-numit popor moldovenesc si a unei limbi moldovenesti, camuflate inabil si de o maniera totalitara cu notiuni la moda, precum ‘multiculturalismul’, ‘multilingvismul’, ‘polietnicismul’ - toate amalgamate si ambalate sub drapelul tolerantei’, ‘pacii interetnice’ si ‘concordiei civice’”.9

Într-o ancheta a publicatiei Contrafort pe tema asa-zisului Dictionar moldovenesc-românesc, academicianul Mihai Cimpoi facea urmatoarea constatare: „Ma întristeaza atât aparitia, sustinuta oficial, a Dictionarului cât si atentia extraordinara pe care i-o acorda posturile TV din România (o ora la Pro TV, doua ore la Realitatea) fapt care nu s-a întâmplat cu nici o carte a vreunui scriitor basarabean” 10.

Naduful reputatului academician trebuie înteles corect: nu doar dezamagire fata de liderii de opinie din România care se întrec în a neglija si uita performantele culturale autentice ale carturarilor de peste Prut (supararea ar fi fost justificata fie si numai din aceasta pricina!), dar si deceptie fata de cecitatea vadita a acelorasi personaje care, lipsite de perspectiva si viziune, au transformat un eveniment minor, totusi, în eveniment de presa ignorând vinovat ca gestul ridicol al lui Stati – „renumit criminal al culturii noastre, plastograf si plagiator de cea mai joasa speta” cum numeste academicianul pe autorul acestei „monstruozitati” – este numai vârful de aisberg, expresia rizibila a unei evolutii politice mai profunde care se petrece în Republica Moldova si care, ea, ar fi trebuit sa se afle în colimatorul presei sau a societatii civile de la Bucuresti. O evolutie politica si geopolitica inedita, ale carei expresii reale si consistente sunt, pe de-o parte, asa numita Conceptie a politicii nationale a Republicii Moldova – document programatic complet ignorat, cu rarisime exceptii, în România! - si, pe de alta, dezbatere în jurul problemei federalizarii (incluzând aici chestiunea transnistreana). Aparitia Dictionarului lui Stati nu este decât partea cea mai putin consistenta a acestor evolutii ce se desfasoara astazi si despre care asa zisa „societatea civila” din România (analistii, jurnalistii si „purtatorii ei de cuvânt”) sau politicienii de la Bucuresti se încapatâneaza sa nu vorbeasca sau sa nu stie nimic. Ciudata reactie a celor chemati sa ghidoneze opinia publica a unei societati care sta sa se integreze în NATO si UE, adica institutiile a caror granita viitoare va fi, într-o prima instanta, tocmai Prutul...

Proiectul legii numit Conceptia politicii nationale de stat a R. Moldova a fost publicat pe 25 iulie în oficialul guvernamental, Moldova Suverana. Este un proiect de lege initiat de presedintele Voronin. Cum se va vedea mai departe, exista o legatura evidenta între aceasta conceptie si Dictionarul moldovenesc-românesc al lui V. Stati, publicat, în aceeasi zi, în ziarul partidului de guvernamânt, Comunistul. Validarea lui de catre guvernul de la Chisinau s-a facut recent, fara a stârni, nici de data asta, o discutie atât de necesara la Bucuresti.

Textul este aproape necunoscut publicului din România, astfel ca remarcile si comentariile vor fi flancate de ample apeluri la text .11

Axul definitoriu al documentului este indicat în deschidere: „Conceptia politicii nationale de stat a Republicii Moldova, denumita în continuare conceptia, reprezinta totalitatea principiilor, obiectivelor si sarcinilor prioritare privind integrarea si consolidarea poporului unic multicultural si multilingv al Republicii Moldova prin armonizarea intereselor nationale generale cu interesele tuturor comunitatilor etnice si lingvistice din tara”. Baza juridica este si ea sugerata din plecare: „Conceptia se bazeaza pe prevederile Constitutiei Republicii Moldova, pe normele legislatiei nationale si ale dreptului international, inclusiv ale: Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, Pactului International cu privire la drepturile civile si politice, Pactului International cu privire la drepturile economice, sociale si culturale, Conventiei europene pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ale altor acte internationale referitoare la drepturile omului si ale persoanelor apartinând comunitatilor etnice si lingvistice la care a aderat Moldova”. Temeiul elaborarii proiectului este acesta: „Actualitatea elaborarii si adoptarii conceptiei este determinata de necesitatea de a stabili principiile si sarcinile politicii nationale de stat, orientata spre consolidarea independentei si suveranitatii tarii noastre, crearea unor conditii favorabile pentru dezvoltarea libera a tuturor comunitatilor etnice si lingvistice, spre integrarea lor în poporul unic al Republicii Moldova”. Despre importanta textului vorbeste limpede un paragraf întreg: „Conceptia este documentul de baza pentru autoritatile publice la promovarea politicilor social-economice si culturale în domeniul dezvoltarii si consolidarii independentei si suveranitatii tarii, a poporului multietnic, multicultural si multilingv al Moldovei. Tot de aceste principii trebuie sa se conduca organele de stat ale Republicii Moldova în activitatea de sustinere a eforturilor de edificare a unei societati civile”.

Urmeaza apoi cinci sectiuni care cuprind: I. Dispozitii generale; II. Principiile politice nationale de stat; III. Scopurile politicii nationale de stat; IV. Sarcinile politicii nationale de stat; V. Asigurarea politicii nationale de stat.

Sa vedem însa ce spune, în detaliu, acest text, dincolo de protocolarele declaratii de intentii.

O declaratie explicita de politica interna si externa

Atmosfera textului este data deja de paragrafele citate. Înainte de a intra însa în substanta (!) lui, sa sesizam contextul în care se lanseaza documentul: momentul aparitiei proiectului coincide, practic, pe plan intern, cu demararea campaniei electorale în Republica Moldova (este vorba de alegerile parlamentare din primavara lui 2005), proiectul servind, implicit, drept platforma electorala pentru Partidul Comunistilor aflat la guvernare. Cel putin al acelei factiuni din acest partid care va merge neconditionat cu actualul presedinte, Vladimir Voronin, chiar daca, pentru asta, va fi necesara o scindare a partidului între linia dura si cea „moderata”, capabila sa faca o alianta cu partide necomuniste de genul Partidului Democrat al lui Diacov. Proiectul initiat de presedintele Voronin este un semnal clar si o conditie explicita pentru viitorii sai suporteri.

Pe plan extern, aparitia proiectului vine în consonanta cu presiunile pe care Rusia le face din ce în ce mai insistent asupra republicii, presiune „stimulata” tot mai mult de dorintele exprimate insistent în ultima vreme de catre UE de implicare a acestui organism în solutionarea conflictului din Transnistria, deci într-o chestiune care afecteaza direct interesul Rusiei în zona. Proiectul este, din acest punct de vedere, o declaratie de politica externa, cel putin prin atentia si grija deosebite care se acorda limbii ruse în document sau încapatânarii de a ignora organismele europene în care Moldova ar putea nazui sa fie parte12 .

Un text nul din punct de vedere academic

Conceptia este în primul rând un text politic, dar „argumentatia” sa deriva însa dintr-o perspectiva ce se vrea „stiintifica” asupra proceselor de formare si dezvoltare a natiunilor.

În primul rând, textul este parte a unui proces mai amplu de „nation building” (demarat însa în Basarabia de ocupantul sovietic si continuat astazi de Partidul Comunistilor). Ideea care fundamenteaza argumentatia este una de tipar modernist (inventionist, instrumentalism etc.) dupa care natiunile se nasc prin proiect (by design), ca o creatie de sus în jos si în care un rol crucial trebuie sa revina statului si institutiilor acestuia. Agresivitatea cu care este promovata o asemenea perspectiva în document este cel putin stranie, mai cu seama ca este vorba despre un teritoriu care, vreme de mai bine de 60 de ani a fost supus de catre puterea sovietica, cu sistem si încrâncenare, unui proces de nation building (asta este, în esenta, moldovenismul), respectiv de creare a unei Republici Moldovenesti de limba, traditie si istorie rusesti. Procesul a esuat, dupa cum evenimentele de la 1989 au demonstrat-o cu prisosinta. Acest esec trebuie sa faca pe cei care pariaza fara rest pe asemenea abordari mult mai circumspecti.

Cert este însa ca perspectiva constructivista a demersului – „Am creat Moldova, acum sa-i cream pe moldoveni...” –, lipsita de minimale precautii sau spirit critic, sfideaza ridicolul când încearca sa justifice tentativa.

În al doilea rând, frapeaza în text confuzia (voita sau nu) si inconstienta cu care autorii textului se joaca cu vorbele si conceptele. Un text care nu urmareste decât sa „legitimeze” un stat, o limba si o etnie nu gaseste de cuviinta decât sa.... vitupereze „nationalismul”. Iata o mostra inclusa în „Expunerea de motive la proiectul Conceptiei politici nationale de stat a Republicii Moldova”: „Însa evenimentele de la sfârsitul anilor ‘80 si începutul anilor ‘90 ai secolului trecut, inspirate, în republica de fortele politice radicale de orientare nationalista, au dus le dezintegrarea statului si societatii moldovenesti, la confruntarea interetnica si la scindarea teritoriala a tarii, scindare care mai persista. Din aceiasi perioada dateaza tentativele, care continua si astazi, de a nega existenta natiunii moldovenesti si a limbii moldovenesti, de a discredita istoria Moldovei - bazele politico-juridice si national culturale ale statului moldovenesc”13.

Prin urmare, tot ce s-a petrecut în perioada indicata este manifestarea fortelor „de orientare nationalista” împotriva carora Conceptia îsi propune sa lupte. Sofismul este aici la ele acasa: caci Conceptia, care îsi propune, cum spuneam, explicit, sa impuna un stat, o limba, o etnie, o limba etc. reprezinta, dupa toate normele sociologiei natiunii si nationalismului, chintesenta unui proiect sau program nationalist, în ciuda lipsei de consistenta si a falsului pe care se bazeaza argumentatia. Pentru autorii conceptiei, a fi nationalist moldovean nu e nationalism, dar a sustine limba, natiunea si etnia româna... da! Utilizarea atributului cu conotatii negative - nationalist – doar pentru ceea ce înseamna „românesc” nu este, în fond, decât o tehnica de propaganda sau proba unei confuzii majore care fundamenteaza acest document.

În al treilea rând, documentul se bazeaza pe o manipulare grosolana a textelor si conceptiilor europene privind drepturile omului sau ale comunitatilor etnice. În pofida filosofiei de la care pretinde ca se revendica, Conceptia nu face decât sa impuna de sus o carcasa identitara unei comunitati (populatia Republicii Moldova), ignorând nepermis dreptul individual la optiune al fiecarui cetatean. Altminteri spus, în loc sa plece de la drepturile omului pentru a ajunge la drepturile colective (multiculturalismul), textul le decreteaza pe cele din urma neglijându-le sistematic pe cele dintâi! În ciuda retoricii, este exact invers decât traseul european pe care documentul îl invoca cu obstinatie. Cum bine a sesizat un comentator de la Chisinau: „...atât actele privind drepturile si libertatile fundamentale ale omului, cât si actele referitor la drepturile minoritatilor etnice si nationale, vizeaza doar individul si autonomia sa ireductibila. Drepturile culturale si lingvistice sunt considerate drepturi individuale, dar care se exercita în mod colectiv. Ceea ce înseamna ca unui grup etnocultural i se acorda drepturi nu pentru a pastra si perpetua cu orice pret existenta acestui grup, indiferent de optiunile membrilor grupului. Dimpotriva, grupului i se acorda drepturi deoarece pentru persoanele respective apartenenta la acest grup este plina de sens si importanta pentru exercitarea libertatii lor”. În opozitie, cum sugeram deja, Conceptia, dimpotriva, propune o viziune si un sistem de valori care ar trebui împartasite de catre toti cetatenii. Autorii Conceptiei considera drept scop strategic: "afirmarea unui sistem de valori nationale la baza carora se afla constientizarea de catre toti cetatenii tarii noastre a apartenentei lor la poporul unic al Republicii Moldova" (partea IV, Sarcinile politicii nationale de stat)”14.

În esenta, este vorba despre „un proiect totalitar”, cum îl numea academicianul Cimpoi, care nazuieste sa impuna, de sus în jos, o unica identitate tuturor cetatenilor Republicii moldova, indiferent de optiunile sau dorintele lor. Indiferent, adica, de ceea ce comunitatea internationala numeste „drepturile omului”...

Mitul „fondator” al Republicii Moldova: moldovenismul

Axul principal al textului este ideologia modovenismului. Documentul vizeaza, în esenta, impunerea „moldovenismului” ca ideologie de stat. Cu vorbele unor reprezentanti ai societatii civile de la Chisinau: „Moldovenismul ca doctrina a asa-zisului specific national al ‘poporului moldovenesc’, cu istorie, cultura si limba diferite de cele ale poporului român, este, precum se stie, o fabricatie a regimului tarist de ocupatie si, în special, a ideologiei sovietice staliniste, menita sa justifice anexarea provinciei românesti Basarabia de catre Rusia tarista si, ulterior, prin aplicarea prevederilor Protocolului aditional secret la Tratatul sovieto-german din 23 august 1939 (Pactul Ribbentrop-Molotov) de catre Uniunea Sovietica”15.

Nu avem spatiu suficient pentru a descrie evolutia acestei ideologii relativ la teritoriul dintre Prut si Nistru (dar nu numai). Genealogia aceste idei indica limpede emitentul: Moscova si Kominternul, iar aparitiile ei pe scena istoriei – dupa cum sugereaza un comentator de la Chisinau - nu este lipsita de semnificatii: „De fapt, aceasta teza conceptie cominternista a mai fost formulata în aceiasi termeni si în noiembrie 1988, când au aparut faimoasele teze ale Comitetului Centra al PCM si cuvântarea lui N. Bondarciuc, la acea vreme secretar al CC al PCM, azi fruntas al aceluiasi partid, care se încheia cu celebrul ‘niet, niet I niet’. Anume acele teze au catalizat miscarea de emancipare nationala a românilor basarabeni si procesul de acordare a limbii române a statutului de limba de stat si de revenire la alfabetul latin”16.

Fenomenul moldovenismului a fost resuscitat în Republica Moldova mai ales dupa venirea la putere a Partidului Comunist, dar el nu este, în nici un caz, apanajul acestei formatiuni politice, caci versiunile în care acesta este livrat pe piata sunt diferite (cazul Partidului Democrat Agrar si a reuniunii acestora din 1994 – „Casa Noastra – Republica Moldova” – este primul care vine în minte). Recent, fenomenul a beneficiat de o analiza pertinenta sub forma unei teze de doctorat si care merita tata atentia. Una dintre concluziile lucrarii merita reluata: „ ... moldovenismul nu este ‘minciuna întreaga’, ci o semiminciuna. De aceea, demontarea acesteia nu este un lucru usor: a afirma ca basarabenii nu sunt moldoveni ar fi la fel de gresit cu a afirma ca ei nu sunt români. Într-o eventuala disputa privind tezele moldoveniste, este foarte important a nu se ataca partea asa-zis pozitiva a moldovenismului – faptul de a fi moldovean nefiind o contradictie cu a fi român. Pe de alta parte, faptul existentei statului Republica Moldova implica recunoasterea politonomului ‘moldovean’, care nu este o emanatie a moldovenismului, ci o realitate geopolitica. În calitatea lor de cetateni ai Republicii Moldova, si românii basarabeni si minoritarii sunt moldoveni. Speculând însa pe chestiunea identitara, moldovenistii comit în mod deliberat tot felul de confuzii, mizând pe deruta si ignoranta. (...) Astfel, moldovenismul se prezinta ca o manifestare a crizei identitare în Republica Moldova (urmare a politicilor de rusesti de deznationalizare si rusificare), dar si ca o continuare a acestor politici”17.

Miturile fondatoare ale Republicii Moldovenesti (2)

Proiectul de constructie se bazeaza pe câteva „axiome” repetate obsesiv. „Republica Moldova constituie continuarea politico-juridica a procesului multisecular de statalitate continua a poporului moldovenesc. Moldovenii - nationalitatea fondatoare a statului, împreuna cu reprezentantii altor etnii: ucrainenii, rusii, gagauzii, bulgarii, evreii, românii, belorusii, tiganii (romii), polonezii si altii constituie poporul Moldovei, pentru care Republica Moldova este Patria lor comuna”.

Textul este uluitor. În primul rând, prin acreditarea ideii ca actuala Republica Moldova ar fi succesoarea de drept a Principatului Moldova, principat al Tarilor Române care a participat la fondarea României moderne în 1859. Mai mult, acreditarea unui „proces secular de statalitate” este rizibila când implica un teritoriu (actual Republica Moldova) care nu a participat, de fapt, nici la unirea din 1958 (se afla atunci sub ocupatia Imperiului Rus). A doua chestiune, contradictorie, se refera la compozitia etnica a populatiei: acreditarea unui „melanj etnic” într-o republica care are, conform recensamântului în vigoare, o majoritate clara de circa doua treimi, nu face decât sa reia o ideea mai veche, de sorginte cominternista, referitoare la acest spatiu.

Românii ca „minoritate etnica”

O alta intentie clara a autoritatilor de la Chisinau este transformarea românilor într-o minoritate etnica. Plasarea „românilor” undeva între evrei si belorusi în textul Conceptiei sugereaza clar unul dintre obiectivele strategice ale Chisinaului. Unul dintre instrumentele cu care se va realiza acest obiectiv este recensamântul din 2004, unde confuzia etnie/cetatenie – se spera – va transforma „românii” într-o minoritate etnica, covârsita de... „moldoveni”. Textul Rezolutiei este relevant la acest punct: „Beneficiarii respectivei conceptii vor fi Rusia si diaspora rusa din R. Moldova: Rusia îsi va asigura astfel, pentru decenii înainte, dominatia sa în regiune si realizarea intereselor geostrategice în raport cu Uniunea Europeana si NATO. Pentru mentinerea statutului de mare putere în afacerile europene, Rusia impune R. Moldova, prin intermediul actualilor guvernanti comunisti de la Chisinau, un plan de deznationalizare definitiva a românilor basarabeni, de creare a unui "popor unic" în care elementul românesc majoritar va fi "dizolvat" în asemenea masura încât va putea fi ignorat. Diaspora rusa, care are la ora actuala suprematia economica si mediatica, va dobândi oficial si suprematia cultural-lingvistica si îsi va prezerva toate drepturile politice necesare pentru realizarea scopurilor geopolitice ale Rusiei. Astfel, R. Moldova i se pregateste, prin aceasta conceptie funesta si prin tentativa de federalizare, statutul de enclava rusa la frontiera Uniunii Europene si NATO, dupa modelul regiunii Kaliningrad”.

Aceasta idee ca românii sunt o minoritate etnica nu este noua în Republic Moldova, dar, odata cu recensamântul, va capata o confirmare „stiintifica”. Cu voie sau fara, aceasta ideea a mai fost invocata la Chisinau chiar de gazetari aflati în tabara democratica . Cea mai importanta „contributie” la impunerea acestui sofism periculos apartine însa lui Renate Weber, Valentin Stan si Gabriel Andreescu cei care, în studiul „Relatia României cu Republica Moldova”19 sustineau acelasi lucru: optiunile cetatenilor care se declara români sau a celor care se declara moldoveni trebuie respectate deopotriva etc., etc. Nu e de mirare ca textul a fost republicat rapid de catre publicatiile guvernamentale de la Chisinau!

Consecintele unei asemenea evolutii sunt extrem de grave si periculoase, pe termen scurt, iar pe termen lung insolubile. Pe termen scurt va exista atunci „baza legala” pentru impunerea limbii ruse ca a doua limba de stat – limba româna va deveni a limba a minoritatilor – a eliminarii cursului de „istoria românilor” sau chiar a... etnicizarii Mitropoliei Basarabiei prin transformarea ei într-o biserica româneasca, deci minoritara. Pe termen lung, însa, acest multiculturalism extrem – caci pulverizeaza bazele consensuale ale oricarui stat - nu are nici o solutie, pentru ca intra într-o serie de contradictii din care nu se mai poate iesi. Inutil sa spunem ca acest mod de gândire nu este acreditat de nici un document european si, mai ales, nu este practicat (caci este imposibil!) de nici un stat de pe continent20.

Multiculturalismul sau noul „marxism-leninism”

Socheaza aproape, în textul Conceptiei, abundenta termenului „multiculturalism”, „multicultural”, „multilingv”. În primul rând, e ciudata aceasta strategie pentru un text care vrea sa promoveze unitatea unui stat si a unei „natiuni”. Se vadeste însa în acest document – veritabila struto-camila din acest punct de vedere – dorinta de a pune cap la cap tezele mai vechi si mai noi ale internationalismului proletar, pe de-o parte ideologia moldovenismului, pe de alta, cea a multiculturalismului. Dupa cum comenta un ziarist de la Chisinau: „Daca în perioada sovietica politica de deznationalizare si rusificare a popoarelor ocupate se desfasura sub acoperirea ideologica a internationalismului proletar, iar temelia doctrinara o asigurau Marx, Engels si Lenin, astazi politica de asimilare, promovata de Rusia prin intermediul comunistilor, utilizeaza terminologia împrumutata din limbajul occidental despre societatea civila multinationala, stat polietnic, popor multicultural si multilingv”21.

Este limpede însa ca aceasta incoerenta doctrinara nu poate pretinde pretentii de document fondator.

O limba, doua limbi...

O alta contradictie ce brazdeaza textul se refera la limba. Iata textele: „Limba moldoveneasca, având statutul de limba de stat, se foloseste în toate sferele vietii politice, economice, sociale si culturale. Una din prioritatile nationale ale Republicii Moldova este asigurarea însusirii limbii moldovenesti”. Dar si: „Limba rusa care, în conformitate cu legislatia în vigoare, are statutul de limba de comunicare interetnica, se aplica si ea în toate sferele vietii statului si societatii. Pentru Moldova este caracteristic bilingvismul moldo-rus si ruso-moldovenesc statornicit istoriceste, care, în actualele conditii, este necesar sa fie dezvoltat si perfectionat”. Pe de-o parte: „crearea neîntârziata a conditiilor necesare pentru însusirea limbii moldovenesti de catre o parte a populatiei Moldovei”, pe de alta: „neadmiterea restrângerii sferei de folosire a limbii ruse în toate domeniile vietii statului si societatii” si „asigurarea de conditii pentru pastrarea si dezvoltarea în continuare a functiilor oficiale ale limbii ruse”22.

Textul este cel putin ambiguu. Pe de-o parte, daca, programatic, „limba moldoveneasca” va deveni o „prioritate nationala”, ce sens mai are acordarea unui statut egal limbii ruse? Care este, în mod real, intentia celor care au lansat documentul? Publicatia Flux, ziarul de limba româna cu cel mai mare tiraj, încearca sa raspunda: „autorii acestui plan cauta sa mentina, în mod artificial, situatia când majoritatea româneasca si toate minoritatile, cu exceptia celei ruse, vor cunoaste si vor vorbi obligatoriu limba rusa, în timp ce minoritarii reprezentând fosta natiune dominanta a imperiului sovietic vor cunoaste doar limba rusa. Prin urmare, avem de-a face cu un asa zis bilingvism cu totul distorsionat, care ar trebui numit mai corect aparhaid, adica dominatia discriminatorie a unei minoritati asupra majoritatii. Sa nu uitam ca aceasta majoritate include atât majoritatea româneasca cât si minoritatile ruse” .

O conceptie represiva a unui regim represiv

Chestiunea cea mai grava, probabil, si care ridica semne serioase de întrebare asupra acestui demers, este maniera în care acesta va fi implementat în societatea moldoveneasca. Indiferent de parerea pe care o avem fata de tezele documentului, o discutie sau dezbatere democratica pe aceasta tema nu are, în principiu, a dauna. În fond, democratia presupune si dreptul la eroare: poti gresi, te poti însela, dar pentru asta nu poti fi eliminat din spatiul discursului public.

Alta este însa problema grava – apropo de democratie – care apare relativ la acest document. Ea tine de maniera în care puterea politica propune si vrea sa impuna acest proiect. O discutie reala lipeste si, mai mult, textul stipuleaza explicit pedepse pentru cei care se vor opune. Acesta este principalul motiv pentru care academicianul Cimpoi o definea, la conferinta deja invocata, „cu caracter totalitar”: „Conceptia pusa în discutie este, de fapt, o anticonceptie, deoarece ignoreaza adevarul stiintific despre românii moldoveni si limba româna. Este construita pe un temei de nisip, o utopie ce nu tine cont de realitate. Ea nu are nici o sansa de a fi transpusa în practica, fiindca nu se tine cont de parerea intelectualitatii. Asa-zisul dialog fructuos între autoritatile publice si societatea civila s-a dovedit a fi o farsa mincinoasa. Aceasta conceptie nu respecta drepturile fundamentale si principiile democratice recunoscute pe plan european si international, libertatea de gândire si exprimare, valorile democratiei, drepturile omului etc. Este o conceptie cu caracter totalitar”23.

Textul contine, explicit, avertismente limpezi si deloc linistitoare în legatura cu viitorul Republicii Moldova. Astfel, documentul sustine orientarea politicii de stat catre: „neutralizarea juridica si politica a necontenitelor tentative de demoldovenizare, de negare a existentei natiunii moldovenesti si a statalitatii moldovenesti, de discreditare a istoriei moldovenesti, de negare a etnonimului „moldoveni” si glotonimului „limba moldoveneasca””. social-economica a tuturor regiunilor Republicii Moldova. Dupa cum s-a exprimat presa democratica de la Chisinau, „într-o singura propozitie avem concentrata dorinta expresa a comunistilor de a neutraliza, din punct de vedere juridic si politic, pe toti cei care vor îndrazni sa împartaseasca o alta opinie. Însusi faptul ca Voronin urmareste neutralizarea juridica si politica a celor pe care îi considera indezirabili, arata, fara putinta de tagada, adevarata fata a regimului comunist de la Chisinau. Acesta a ramas fidel traditiilor marxist-leniniste si staliniste de practicare a terorii ca norma politica si a violentei ca mijloc de anihilare a oponentilor. Aceste rânduri sinistre trebuie privite în contextul tuturor ajustarilor legislative operate de comunisti în ultimii doi ani, prin care sunt distruse în mod premeditat si metodic institutiile democratice si suprimate drepturile fundamentale ale omului”24.

Aceste planuri apar si mai periculoase daca ne gândim la initiativa comunista de modificare a Constitutiei care urmareste introducerea unui regim de functionare a unor legi speciale si extraordinare, ce ar anula, de fapt, principiile constitutionale democratice si ar distruge statul de drept, ca si prin Legea privind combaterea activitatii extremiste. Dupa prognoza aceluiasi ziarist: „Ar fi de asteptat ca dupa intrarea în vigoare a acestui document monstruos sa urmeze modificarea Codului Penal si a altor legi care sa permita lichidarea Opozitiei si a presei incomode”.

Dictionarul moldovenesc-românesc

„A promova sub orice forma o limba moldoveneasca deosebita de limba româna este, din punct de vedere lingvistic, ori o greseala naiva, ori o frauda stiintifica; din punct de vedere istoric si practic, o absurditate si o utopie; din punct de vedere politic, e o anulare a identitatii etnice si culturale a unui popor si, deci, un act de genocid etnico-cultural”
Eugen Cosariu25

Vineri, 25 iulie, în Partidului Comunistilor din Moldova Comunistul se putea citi o prezentare oficiala a straniului Dictionar moldovenesc-românesc. Evident, textul este scris de „neobositul detractor al culturii românesti V. Stati” (cum îl numeste presa de la Chisinau), tot el autor al dictionarului. Textul este plasat la rubrica „raftul de carti” si poarta supratitlul „Senzational! Prima data în istorie! A aparut dictionarul moldovenesc-românesc!” Nu e nici o coincidenta ca si Dictionarul si i au fost tiparite, practic, concomitent. Cum am scris deja, Dictionarul este parte organica a Conceptiei si cine nu îl percepe asa este în teribila eroare.

Un jurnalist de la Chisinau comenta astfel aparitia lui: „În fata unei tiparituri de acest fel, am înteles în sfârsit cum se descifreaza sigla comunistilor de azi, în care pe lânga secera si ciocan, mai e plasata si o carte deschisa. Negresit, cartea din sigla bolsevica, monument al prostiei si deopotriva al arogantei si agresivitatii împotriva bunului simt, este dictionarul lui Stati (...) Într-adevar o astfel de scriitura de sorginte stalinista apare în premiera si împinge dincolo de limitele absurdului vechea teorie comunista prin care se neaga unitatea etnolingvistica si culturala a românilor. Noi, românii de dincoace de Prut, am suportat din plin efectele nefaste ale politicii expansioniste rusesti, care si-a acoperit dintotdeauna invaziile din 1812, 1940 si 1944 cu „misiunea eliberatoare” a armatei de ocupatie, care salva „moldovenii” de ocupantii români”26.

Cartea presupune, practic, mai multe etaje de lectura, inclusive. În primul rând, volumul a fost o provocare organizata tocmai în acel moment (si) cu scopul de a stârni reactia oficialitatilor de la Bucuresti în preajma întâlnirii între Iliescu si Voronin27 . Pe lânga aberatiile inserate acolo sau strofele inepte semnate de acelasi V. Stati28 sunt inserate în prefata jigniri la adresa României sau a primului-ministru, România fiind, de fapt, ortografiata „Rromânia”.

Dincolo de mitocanie si provocare se afla al doilea nivel e lectura. Acesta justetea justetea, în sine, a întreprinderi. Care e, fireste, nula. Cel putin la acest capitol. Daca nu la altele, unanimitatea intelectualilor români de dincolo de Prut e clara si fara echivoc. Alaturi de textele din publicatii precum Flux29 sau Timpul30, grupajul realizat de publicatia Contrafort31 da radiografia reactiei intelectualilor de la Chisinau. Vasile Gîrnet scrie despre „... Vasile Stati, personaj grotesc, mândru purtator al unei prostii flamboiante, dublate de o impertinenta pe masura, care produce periodic diversiuni în mediul cultural si politic de la Chisinau”; Nicolae Negru spune ca „e rodul unei crize de schizofrenie antiromâneasca (cu foarte posibile radacini kaghebiste) combinate cu complexul lui Herostrat”; Mihai Cimpoi comenteaza: „Asa numitul Dictionar moldovenesc-românesc al lui Vasile Stati, renumit criminal al culturii noastre, plastograf si plagiator de cea mai josnica speta, este o monstruozitate care nu ar merita nici o atentie daca nu ar reprezenta o mentalitate ce tine de moldovenismul primitiv si nu ar avea sustinere oficiala”; Eugen Lunga avertizeaza ca „efectul stiintific al acestui op este nul”, dar ca „dictionarul semnaleaza... întoarcerea la era troglodita, când cutuma politica si ideologica scârnavea adevarul istoric si stiintific”; Vasile Romanciuc îl numeste „un certificat al prostiei ajunsa la paroxism”; Leo Butnaru scrie despre „sfertodoctul cu sistem” si despre dictionar ca „un mod de a scotoci în pubelele de gunoi ale ideologiei comunist-tariste”; Lidia Codreanca argumenteaza despre „fobia glotonimica”, aceasta „pecingine veche pe trupul Moldovei dintre Prut si Nistru, al Basarabiei noastre”; Constantin Cheianu îl numeste, simplu, „o escrocherie”; Andrei Burac scrie ca „V. Stati este o persoana care a sfidat deseori istoria, a scuipat în fata unui întreg neam din care face si el parte”; Iuria Colesnis afirma ca „nici chiar comunisti ortodocsi sovietici n-au îndraznit sa faca o asemenea mojicie sau ceva similar”; Ion Ciocanu scrie ca „în loc sa combata rusismele care s-au latit asemenea unei pecinegi pe corpul limbii noastre stramosesti, autorul „dictionarului” le considera piloni ai unei limbi distincte – „moldovenesti””; Nicolae Rusu crede ca „acest dictionar este o aberatie atât de evidenta, încât, probabil, nici autorul nu crede cu adevarat în „teoria” pe care, de mai multe decenii, o promoveaza cu atâta tupeu”; Grigore Chiper afirma ca „în noile conditii, când la putere au acces radicalii comunisti, pro-rusi si românofobi declarati, ideea moldovenismului a devenit doctrina de stat. În acest sens, V. Stati este expresia a ceea ce s-ar numi comanda politica”; Iurie Bodrug scrie ca „Antiromânismul veninos al celor care au pus la cale acest kitsch monstruos i-a impus sa scoata pe piata un asemenea produs cu o denumire atât de bizara”; Nicolae Spataru considera ca „sa le oferi basarabenilor un asemenea dictionar înseamna sa-ti bati joc de ei în modul cel mai mojicesc, sa nesocotesti în mod criminal soarta lor vitrega si faptul ca mai bine de jumatate de secol au fost îndobitociti, batjocoriti, umiliti si deznationalizati”; iar Iulia Ciocan crede ca „este în natura lucrurilor sa apara ineptii într-un stat în care domneste dezmatul, sa existe românofobie într-o republica condusa de fostii nomenclaturisti”. Alte comentarii sunt, cu siguranta, inutile... Vom încheia aceasta sectiune cu un pasaj din articolul directorului publicatiei Timpul, Constantin Tanase, deja citat: „Aparitie Dictionarului moldovenesc-românesc m-a facut sa-mi schimb parerea despre V. Stati. Dupa mine, Stati merita cu prisosinta un loc de cinste în Aleea Clasicilor din Chisinau. Stati, editând mult blamatul dictionar, a facut pentru clarificarea definitiva a problemei limbii române în R. Moldova mai mult decât academiile de la Chisinau si de la Bucuresti. Prin acest dictionar, Stati demonstreaza cp asa-zisa „limba moldoveneasca”, diferita de cea român, NU EXISTA! Si punctum, aplicând astfel o lovitura mortala (sa speram, ultima) moldovenismului primitiv anti-românesc”.

Al treilea nivel de lectura a dictionarului lui Stati este cel al semnificatiei lui dincolo de provocare si fals. Iar semnificatiile ultime sunt de esenta geopolitica. Nu doar în sensul ca este parte si expresia a proiectului numit Conceptia politicii nationale de stat a R. Moldova, ci ca ilustreaza întreaga fobie occidentala pe care un regim de extractie comunista înca o încarneaza si ilustreaza. România este pentru Republica Moldova, geopolitic vorbind, Uniunea Europeana si NATO. Un gazetar de la Chisinau a surprins excelent ideea ca atacul regimului comunist de la Chisinau nu este doar asupra României, ci asupra Occidentului pe care, în raport cu R. Moldova, România îl ilustreaza: „Dupa ce s-au tot facut glume pe seama inexistentei unui dictionar moldo-român, iata ca provocatorul de serviciu Stati ajunge sa materializeze un banc, care, devenind realitate, înceteaza sa fie comic si devine sinistru. V. Stati îsi bate joc cu nerusinare de România, îi prezinta pe români ca pe niste tigani si îl insulta mitocaneste pe premierul Adrian Nastase. Cliseul batjocoritor este cunoscut. Întreaga propaganda sovietica împotriva Occidentului se facea dupa acelasi tipar, acesta fiind un element de baza al „razboiului rece” dintre URSS si lumea libera. Denigrarea si insulta porcoasa erau procedeele predilecte ale propagandistilor sovietici. Asa cum R. Moldova de azi a devenit un URSS în miniatura, România este identificata cu Occidentul, prin urmare devine tinta unor atacuri sordide. Prin aceasta scriitura abominabila, puterea de ocupatie a Federatiei Ruse, exercitata de catre un partid de ocupatie, cel comunist, urmareste si testarea capacitatii de reactie a societatii” 32.

Razboiul regimului comunist nu este doar cu România, ci cu valorile euro-atlantice pe care (si) aceasta le reprezinta si semnifica. Aceasta este explicatia ca, în Piata Marii Adunari nationale sau în fata Ambasadei se pot auzi si cântece românesti, si drapele NATO sau ale Uniunii Europene...

Concluzii. Ce se întâmpla acolo? Dar ce se întâmpla aici...

“Desi pare convenabila, trebuie sa recunoastem ca este falsa sau cel putin incompleta ideea ca în Basarabia de azi discutiile despre glotonimul ‘limba româna’ si etnonomul ‘popor român’ ar purta doar un caracter stiintific… Aici, în Basarabia, afirmatia ca esti român constituie un act politic… La noi poti fi foarte bine orice, dar daca te îndaratnicesti sa fii ceea ce esti, adica român, exasperezi toata tagma de artizani ai unei noi natiuni”
Tara, 1995

Doua concluzii, redate succint, vor încheia acest material si vor tine deschis un dosar care este departe de a fi epuizat:

Criza identitara a Republicii Moldova

Recentele decizii ale autoritatilor comuniste sunt doar expresia unui razboi mai adânc care se petrece peste Prut. Genealogia conflictului si radacinile crizei trebuie cautate mult mai departe. Batalia aceasta culturala la care asistam – sa ne reamintim ca una dintre putinele, daca nu unica, miscare de protest care a pornit de la explicite revendicari culturale s-a petrecut anul acesta la Chisinau – a început demult în Basarabia si s-a acutizat odata cu aparitia statului Republica Moldova. Nu e cazul sa insist aici asupra unei istorii, în general, stiute33 .

Care este, de fapt, esenta chestiunii? Citatele au sugerat deja: una identitara. Întrebarea “Cine sunt eu?” ramâne una dintre mizele cruciale ale oricarui pariu existential. Nu vom intra aici în complicate chestiuni de sociologia natiunii si nationalismului sau de geopolitica, dar merita reamintit – apropo de statul moldovean - ca unul dintre elementele constitutive ale unei asemenea entitati este cel pe care Anthony Smith îl numea “etno-istorie” (etno-history). Intra aici suma tuturor elementelor – mituri, memorie comuna, simbolistica etnica, legatura cu teritoriul, asumarea trecutului etc. – care constituie si configureaza legitimitatea implicita a statului în cauza (pe care se bizuie, apoi, prestatia lui politica, culturala, economica etc.). Este vorba despre aceea parte necontractuala a contractului despre care vorbea clasicul sociolog francez Emile Durkheim si care constituie, în esenta, orice proiect comunitar (national), respectiv fixeaza bazele acelui consens care nu este – nu poate fi – doar de natura rationala. De aceea nu poate fi inventat rational, de sus în jos. În lipsa unui asemenea fond sau a neasumarii celui “oficial” (promovat de sus de o putere politica), criza este perpetua sau, în orice caz, recurenta. Acesta este cel putin verdictul lui Anthony Smith si a celora din scoala lui. Mai mult: în conditiile unor discursuri identitare paralele si/sau concurentiale – mai cu seama când unul dintre ele ale girul statului – ne aflam în situatia numita de geopoliticieni “tara sfâsiata” (torn-country). Instabilitatea, în asemenea conditii, este endemica, iar criza perpetua, în ciuda unor momente de aparenta stabilitate. Pe de o parte, oricând pot aparea noi generatii care sa urce pe scena publica si sa revendice sau sa impuna un alt discurs identitar, sau, pe de alta parte, niciodata discursul identitar forjat de oficialitate nu va reusi sa se impuna cu adevarat. Criza normalitatii se transforma în asemenea situatii în normalitatea crizei. Pe acest fundal se joaca, mai mult sau mai putin coerent, celelalte evolutii (Republica Moldova nu e în nici un caz unicat: nici Macedonia – FYROM sau Bosnia-Hertegovina, printre altele, nu o duc mai bine…)

Într-o asemenea situatie pare sa se gaseasca astazi Republica Moldova si de aici precaritatea statului de peste Prut. Conflictul la care asistam este de esenta identitara. Razboiul cultural si identitar este nu doar concomitent, ci sinonim cu Republica Moldova.

Momentele descrise aici sunt parte a acelei crize profunde34...

Integrarea euro-atlantica si obligatiile României

Ce e de facut? Paradoxal – doar pentru cei are gândesc raportul problematicii cu integrarea europeana ca incompatibil - extrem de mult. Si tocmai acum ceva e de facut, pentru ca trebuie sa fie facut! Altminteri spus, tocmai apropierea României de structurile euro-atlantice aduce, intempestiv, chestiunea Republicii Moldova în prim plan.

Din doua motive. Pe de-o parte, ca formula de angajare europeana. Integrarea în structurile institutionale europene nu aduce numai beneficii, dar si obligatii. Iar una dintre ele se refera strict la protectia minoritatilor si a drepturilor omului. Asa cum România din acest punct de vedere are, poate, cea mai liberala constitutie, excedând chiar baremurile impuse de procesele de integrare, ea trebuie sa-si asume rolul de curea de legatura între ce se întâmpla în alte spatii pe care, lingvistic cel putin este cel mai bine pregatita sa le abordeze, si institutiile europene. O încalcare a drepturilor unei minoritati vorbitoare de lima româneasca si traitoare în tari care se afla înca mai prost plasate în raport cu UE trebuie facuta publica si semnalata la nivel european. Este, în esenta, una dintre obligatiile care deriva (si) din conditia de candidat al României. România nu îsi poate asuma un rol de lider regional în zona daca nu va deveni lider regional si la nivelul respectarii drepturilor omului. Si asta nu înseamna numai legislatie interna – de departe cea mai liberala din zona -, ci si atentie la ceea ce se petrece în jurul ei din acest punct de vedere si colaborare sistematica cu structurile europene din acest punct de vedere. Activismul european pe aceasta directie este, deci, nu doar o optiune, ci o obligatie.

Daca prima motivatie are în vedere chestiunea integrarii în UE, a doua ratiune majora se refera la integrarea si locul României în NATO. Integrarea – este un lucru prea putin constientizat - a accelerat masiv interesul pentru populatia româneasca risipita în jurul frontierelor. Românii se întind nu doar în Balcani, Ucraina sau Republica Moldova, dar si în Georgia, tarile baltice, Armenia sau Moscova… Rolul pe care România îl va dobândi din punct de vedere strategic va spori, geometric, importanta acestor comunitati. Si contemplata pe acest versant, problema poarta, iarasi, stigmatul obligativitatii, nu cel al simplei optiuni…
Daca ce e de facut este, nadajduim, limpede, cum e de facut pare mai dificil de abordat. Dar nu e. Tinând seama de defectiunile lesne reperabile în acesti 13 ani, în ciuda unor gesturi laudabile, desi singulare, poate ca cel mai bun punct de plecare este… evitarea lor. Asta înseamna, înainte de toate, suprematia proiectului asupra proiectelor, coerenta institutionala si, mai ales, mutarea accentului – cantitativ vorbind – de la politic la civic, respectiv de la actiuni guvernamentale la cele prin intermediul asociatiilor non-guvernamentale (ONG, publicatii, cercuri de dezbateri etc.). În lipsa unor fundatii local (nationale) care sa aiba pe agenda aceasta chestiune, guvernul, prin fondurile pe care le aloca – nu o data complet aiuritor si pe niste directii absolut hazardate – va trebui sa-si asume plasarea problematicii în zona de interes a publicului român (finantare de publicatii de acest profil, cercetari, seminarii nationale si internationale, ONG cu activitati în zona etc.).

Si înca o observatie. Doar o redefinire a pozitiei problemei românilor Republica Moldova în spatiul civic poate sa redeschida cu succes acest dosar. Numai transformarea ei în chestiune cheie o poate impune atât la nivelul interesului public, dar si – prin recul - la nivelul interesului politicienilor. (Politicianul român de astazi, cu rarisime exceptii, ignora sistematic aceasta problematica. Si nu exista vreo speranta pe termen scurt ca lucrurile se schimba. Dar, indirect, prin plasarea chestiunii în spatiul public, deci ca problema care poate mobiliza o parte de public sau anumiti lideri de opinie, aceasta poate intra si pe agenda de interese a politicianului român, cel putin din motive pragmatice. La rându-i, acesta va putea perpetua atentia asupra problemei în mediile politice în care evolueaza).

Textul de fata nu vrea, fireste, sa epuizeze gama de solutii, cât, mai ales, sa deschida problema. Care, cum am sugerat, nu mai tine doar de registrul optiunilor României, ci de cel al obligatiilor ei – ca sa nu mai pomenim aici, excesiv, de vetusta… demnitate nationala35.


--------------------------------------------------------------------------------

Chestiune Basarabiei în istoriografia comunista, Editura Arc, Chisinau, 1996.
Moldovenii, România, Rusia si politica culturala, Editura Arc, Chisinau, 2002.
„Prefata” la Chestiune Basarabiei în istoriografia comunista, Editura Arc, Chisinau, 1996.
Cadrul conceptual utilizat în aceasta analiza l-am dezvoltat în alta parte. Vezi Ilie Badescu, Dan Dungaciu, Sociologia si geopolitica frontierei, Editura Floarea albastra, 2 vol., Bucuresti, 1995.
Numai în cazul în care fixarea granitei înaintarii unui proces frontalier este naturala, deci organica, spatiul de frontiera înceteaza sa existe. Cazul tipic aici este, de pilda, înaintarea frontierei protestante în Europa. Aceasta înaintare s-a oprit, organic, la marginea spatiului ortodox, deci fixarea granitei protestante s-a petrecut de la sine (de ce stau lucrurile asa nu e locul sa detaliem aici).
Este vorba despre acele zone care emit – justificat sau nu - pretentii la apartenenta la acel spatiu.
Este vorba mai ales despre acele spatii de frontiera refuzate, respectiv acele spatii care emit, justificat sau nu, pretentii la includere în interiorul granitei.
Chiar si exodul masiv al populatiei din Republica Moldova spre Occident – circa 1 000 000 de persoane – este explicabila doar în acesti termeni. Caci acesti oameni, care vor – si demonstreaza ca pot – sa munceasca si sa traiasca în spatiu occidental sunt adeptii si electoratul partidelor din Opozitie, deci anti-comuniste, care refuza programatic locul în care cancelariile politice au stabilit ca trebuie fixata granita înaintarii frontierei euro-atlantice. Ne aflam astazi în situatia în care acesti emigranti – activ socio-politic si anti-comunisti ca structura – ajung sa sustina regimul Voronin atât economic – prin valuta pe care o aduc în tara sau o trimit regulat familiilor lor – cât si politic – prin deprivarea partidelor din opozitie, anti-comuniste, de sectiunea cea mai activa a electoratului lor! Gestul acestora de a pleca a fost generat, din pacate, trebuie sa repetam, si de mesajele cinice pe care unele cancelarii europene (inclusiv OSCE) le-au transmis în legatura cu viitorul „ne-european” al Republicii Moldova. Principalul mobil pentru emigrare este astazi un amestec de lipsa de proiect, necredinta si sentiment de abandonare. Lipsa de încurajare sau declaratiile de respingere a Republicii Moldova formulate de membrii importanti ai institutiilor europene (Prodi este doar unul dintre acestia), lipsa de proiect si de angajare a României – ca virtuala punte spre Europa sau NATO a Moldovei – au facut mai mult rau populatiei de dincolo de Prut decât toate tancurile Armatei a XIV stationata în Transnistria.
Din Rezolutia conferintei „Conceptia politicii nationale de stat a R. Moldova”, desfasurata duminica, 14 septembrie, în sala mare a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Moderator a fost academicianul Mihai Cimpoi, presedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova. Au participat savantii si profesorii: Anatol Ciobanu, Gheorghe Bobâna, Andrei Esanu, Mihai Purice, Ion Barbuta, Ana Bantos, Anatol Petrencu, avocatul Gheorghe Susarenco, scriitorii Mihail Gheorghe Cibotaru si Ion Ciocanu, Stefan Urâtu, presedintele Comitetului Helsinki Moldova. În dezbateri au mai luat cuvântul academicienii Petru Soltan si Alexandru Mosanu, scriitorii Haralambie Moraru, Serafim Saka, Valeriu Matei, Ion Hadârca, Pavel Balmus s.a.
Contrafort, Anul X, nr. 7-8 (105-106), 2003.
Conceptia politicii nationale de stat a Republicii Moldova a fost examinata miercuri, 11 septembrie, în cadrul Clubului de presa de la Chisinau, participantii la dezbateri apreciind documentul elaborat de institutia prezidentiala drept „batjocura fata de natiunea titulara”. Potrivit presedintelui Uniunii Jurnalistilor, Valeriu Saharneanu, conceptia respectiv trebuie tratata în modul cel mai serios, deoarece „principalul scop al conducerii de vârf este ca Republica Moldova sa nu se integreze în Europa”. O atitudine similara fata de conceptie a exprimat-o liderul Partidului Social Democrat, Oazu Nantoi, desi considera ca „acest proiect nu merita o abordare academica, deoarece este o provocare politica cam rasuflata”. „Prin intermediul lui, conducerea de vârf încearca, de dragul succesului, sa faca vrajba interetnica. Faptul ca partidul de guvernamânt intentioneaza sa implementeze aceasta conceptie începând cu luna ianuarie 2004 este o dovada ca actuala guvernare comunista se pregateste de viitoarele alegeri parlamentare. Aceasta conceptie, elaborata la Presedintie, contravine flagrant prevederilor legislatiei internationale”, a conchis Nantoi. Comentatorul politic Vasile Botnaru a mentionat la rândul sau ca autorii conceptiei „nu si-au propus sa gaseasca o solutie pentru politica relatiilor interetnice, ci încearca sa satisfaca ambitiile puterii”. „Aceasta conceptie este o utopie care nu tine cont de realitate, de istorie si de procesul de deznationalizare, autorii urmarind o mentinere a limbii ruse si a realitatilor din perioada sovietica”, a declarat academicianul Mihai Cimpoi, care evidentiind contextul lingvistic al Conceptiei politicii nationale, a mentionat ca în cazul în care limba rusa va fi proclamata de stat, limba natiunii titulare va fi desconsiderata. Cu aceste opinii nu a fost de acord liderul partidului "Ravnopravie", Valerii Klimenko, caruia, desi „nu-i place aceasta conceptie”, articolul privind proclamarea limbii ruse ca limba de stat „ar fi o perspectiva”. „O treime din populatia Republicii Moldova vorbeste limba rusa si aceasta ar fi o solutie pentru rezolvarea conflictului transnistrean, deoarece transnistrenii nu vor accepta sa se reintegreze daca limba rusa nu va fi proclamata de stat in Republica Moldova”, a conchis Klimenko.
În ciuda unei retorici „europene”, documentul nu pomeneste nici o institutie euro-atlantica careia Republica Moldova ar dori sa i se alature în viitor.
Merita citat aici comentariul din Rezolutie la aceasta chestiune: „Între alte scopuri nedeclarate, dar urmarite de proiectul conceptiei, este denaturarea adevarului despre ampla miscare nationala din anii 1989-1991, definita ca fiind un "conflict civil", precum si anularea tuturor cuceririlor democratice din anii de renastere nationala a românilor basarabeni”.
Tamara Caraus, „Despre politica nationala în Republica Moldova: între bilingvism si unilingvism”, în Timpul, vineri 5 septembrie, pp. 12-13.
Din Rezolutia conferintei „Conceptia politicii nationale de stat a R. Moldova”.
Igor Burciu, „Revansa bolsevica în actiune. Conceptia impunerii minciunii prin teroare”, Flux, Editia de vineri, 1 august, 2003, p. 5.
Argentina Gribicea, National si politic în Republica Moldova. Contributii de sociologie si geopolitica regionala, teza de doctorat, Universitatea Bucuresti, Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala.
Vezi în aceasta chestiune polemica dintre publicatiile Literatura si Arta si Tara din iulie-august 1994.
Texul a fost tiparit în „22 Plus”, 25 ianuarie 1995.
Vezi, pe aceasta chestiune, articolul Tamarei Caraus, deja citat.
Burciu, articol citat. Sau, cum spune Rezolutia deja citata: „Proiectul conceptiei impune, de fapt, o maniera sfidatoare, fara precedent, de desconsiderare si umilire a românilor basarabeni – natiunea de baza a statului, prin promovarea ideii potrivit careia nu cultura, limba, istoria si jertfa pentru aceste valori eterne sta la temelia Republicii Moldova, ci amalgamul de "culturi" ale diasporei, de fapt, cultura si limba rusa. Realizarea acestei idei revansarde ne-ar situa în anii '50 din secolul trecut si ar fi de natura sa arunce în aer "pacea interetnica" si "concordia civica", declarate cu atâta emfaza în proiectul conceptiei ca valori fundamentale ale R. Moldova. Mai mult decât atât, o asemenea politica nationala urmareste si scopul izolarii societatii din R. Moldova de România si de poporul român, aflate într-un benefic proces de integrare în Uniunea Europeana”.
Burciu, articol citat.
Iar academicianul Alexandru Mosanu avertiza, în aceiasi idee, asupra persecutia românilor basarabeni: „În baza acestei conceptii, care prevede "formarea de catre stat a unei politici de cadre bazata pe criteriile profesionalismului, competentei si devotamentului fata de patrie", românii basarabeni vor fi discriminati pe motive de lipsa de patriotism ruso-comunist. Conceptia are drept scop transformarea celui de-al doilea stat românesc într-un stat antiromânesc, într-un stat-focar de tensiune la granita cu NATO si UE. Societatea civila trebuie sa creeze un centru de coordonare a luptei împotriva tentativelor de rasturnare a ordinii constitutionale în R. Moldova, de transformare a ei într-o enclava a Rusiei”.
Burciu, articol citat.
Apud. Gheorghe Ghimpu, Constiinta nationala a românilor, Editura Garuda-ART, Chisinau, 2002, p. 438. Eugen Cosariu este unul dintre marii savanti ai lumii: filolog, filosof, sociolingvist, cunoscator a circa treizeci de limbi ale lumii, Doctor Honoris Causa a 17 universitati si membru titular si membru de onoare al mai multor Academii.
Vitalie Calugareanu, „O carte între secera si ciocan”, în Flux, Editia de vineri, 1 august, 2003.
În plus, poate fi si un soi de praf în ochi pentru a distrage atentia de la initiativa politica mult mai grava si mai periculoasa pe care o ilustra, respectiv Conceptia presedintelui Voronin.
Iata o mostra a gândirii „savantului” Stati (în versuri de data asta) care te lasa fara glas: „Unii zic ca e otrava,/Dar de stai sa te gândesti,/Limba noastra cea moldava-i/Mama limbii românesti”.
Articolul lui Vitalie Calugareanu deja citat.
Vezi Vlad Pohila, „Când limba nationala e lasata la cheremul unor cârpaci” si, mai ales, textul nemilos al lui Constantin Tanase, „De neamul si limba moldovenilor”, nr. 29(91), p. 9 si, respectiv, 6,10.
Anul X, nr. 7-8 (105-106), 2003, pp. 16-19.
Calugareanu, articol citat.
Vadit, unul dintre momentele cele mai semnificative ale acestui conflict s-a derulat acum zece ani. Atunci, un “Ordin” semnat de Adrian Usatâi, directorul general al Radioteleviziunii, interzicea folosirea notiunii de “Basarabia” în institutia asupra carui rusii, vorba lui Eminescu, “l-au pus nacialnik”. Iata un fragment dintr-un text de la fata locului si intitulat “Fiecarui român – câte un calus în gura”: “Unul pentru Eminescu, altul pentru Iorga, se vor mai gasi câteva si pentru Kogalniceanu, Hasdeu, Russo. De azi înainte, adio Basarabie!… La nevoie se va gasi câte un calus si pentru Matcovschi cu Basarabia lui cu tot, care (ce neobranzare), chipurile, ar fi fost ‘trecuta prin foc si prin sabie, furata, tradata mereu’. Îi vine rândul si lui Vieru, facem rost de un cep si pentru ura lui. Sa astupam cu pamânt si gurile lui Ion si Doina Aldea Teodorovici, sa nu mai rasune din eternitate vocile lor anti-constitutionale care si de dincolo de mormânt submineaza statalitatea Republicii Moldova” (Tara, Chisinau, 1 iunie, 1993).
Daca 60 de ani de dominatie sovietica – iar regimul comunist a fost si un proiect identitar al unui stat care încalca orice reguli si avea la dispozitie toate institutiile culturale pentru a reusi – nu au fost capabile sa modifice si sa obliter
#12771 (raspuns la: #12770) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Stimata Ema Word, - de belazur la: 25/03/2004 05:46:30
(la: Adevarata sursa de anti/americanism este Rusia)
Va multumersc pentru aprecieri si le primesc cu cea mai mare placere - cu sentimentul ca am mai gasit pe cineva cu care pot fi de acord in foarte multe privinte (lucru ce mi se intampla din ce in ce mai rar!). Le primesc, cu atat mai mult cu cat... nu-mi sunt adresate. Probabil nu am stiut sa fiu foarte clara si am creat, involuntar, o confuzie, de aceea ma simt datoare sa fac aceasta precizare: nu sunt Dan Dungaciu, autorul articolelor in cauza. Daca am vreun merit aici, e ca le-am gasit pe Internet si le-am adus in atentia dvs. Mi s-au parut foarte bine documentate si convingatoare. Dan Dungaciu este profesor de sociologie la Universitatea din Bucuresti, preocupat, printre altele, si de problema Basarabiei.

In ce ma priveste, sigur ca sunt de acord cu conlcuziile autorului privind rolul Rusiei in zona. As fi putut scrie pe forum doar aceste concluzii, mentionand sursa (articolele dlui Dan Dungaciu), dar mi s-a parut interesant insusi modul de analiza si am decis sa pun articolele in intregime.

Sunt de acord si cu modul, destul de indraznet, recunosc, in care ati pus problema rolului Rusiei in acest razboi numit anti-terorist. Fara a merge pana la culpabilizarea excusiv a Rusiei pentru recentele acte de terorism international (asta nu ar fi corect, bineinteles), sunt cateva chestiuni de care trebuie sa se tina seama - dincolo de modul, terorist si el, cu care Rusia isi trateaza fostele "colonii sovietice". 1. Se stie ca primul pogrom anti-evreiesc a avit loc anume in Basarabia, in Rusia tarsita. 2. Insusi cuvantul "terorism" trimite imediat al operele clasicilor rusi. 3. Rusia insista (deocamdata fara nici un succes) ca problema cecena sa fie tratata ca un simplu act de terorism international, atunci cand Rusia insasi se face vinovata de incalcarea drepturilor omului si instaurarea unui regim de teroare in Cecenia. 4. Sentimentele anti-americane si anti-evreiesti au constituit chintesenta propagandei sovietice. 5. Mentalitatea nu s-a schimbat prea mult in Rusia de la implozia URSS-ului: a ramas in esenta pro-imperiala si anti-americana.

Fara indoiala, sunt o multime de alte aspecte ale acestei probleme pe care probabil le vor mentiona altii. Sper ca nu postarile mele, putin cam prea lungi, sa fie percepute asa cum am intentionat - ca o incitare la polemica.

#12795 (raspuns la: #12782) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Romania pe care o cunosc eu - de ionel la: 31/03/2004 15:02:43
(la: Imaginea Romaniei: un nou scandal in Franta.)
Nu inteleg de ce se obfusca atat doctoranzii! Pai, chiar asa e-n Romania! M-am uitat si eu la cateva din fotografii si n-am vazut nimic anormal sau batator la ochi fata de realitatea din Romania. Vreti sa vedeti ceva socant, pai deschideti National Geographic-ul din sep '98 si sa vedeti voi poze color stil la tiganii nostri cum isi jupuiesc capra! Iar NG are milioane de abonati...

Cati dintre voi ati fost pe la tara in sudul sau estul tarii, prin mahalalele "micului Paris", prin orasele mici sau miniere, etc, etc? Voi ce vreti, numai poze de vedere sa vada strainii, ca pe vremea lu'mpuscatu? Romania nu este doar arterele principale si punctele turistice din Bucuresti, Timisoara si alte cateva orase mai mari. Romani sunt si tiganii cu obiceiurile lor, si cei de la tara care traiesc in saracie lucie fara lumina, fara televizor, fara telefon, fara sisteme septice adecvate sau fara apa potabila. Nu-s cazuri razlete acesti "fara", oameni buni! Deschideti-va ochii.

Copii prin orfelinate, fete care-si vand tineretea prin vest, mizeria, sunt toate adevaruri ce trebuiesc aerisite si corectate, nu maturate sub covor. Cati dintre voi cei oripilati de "imaginea" Romaniei ati facut ceva pt cei ce va face de rusine in vest? Ce este mai important pt voi: imaginea sau corectarea problemelor?

Si mie mi se face draci, dar mai mult cand aud atata vaicareala de la cei ce li-i rusine de adevarata Romanie, asa cum e ea cu problema emigrarii specialistilor, cu cei cativa diasporeni ultrasensibili si cu o majoritate mizera.
13162 - de Dinu Lazar la: 02/04/2004 14:51:35
(la: Imaginea Romaniei: un nou scandal in Franta.)
pai, stimate domn, eu nu m-am legat de aparatu` lu` hartistu` care este.
Daca aveti cindva timp si dati o goneta sa cititi ce mai scrie subsemnatu` in vorbele despre fotografie de pe situl asta veti vedea ca eu sunt cel mai mare partizan al lomografiei (vedeti la google ce este) si sunt absolut convins ca absolut cu orice gioarsa de aparat se pot face opere de arta. M-am legat eu de aparatul sau de polaroidu` sau de tehnica??? Poate mai vedeti ce am spus, nu are rost sa repet aici, dar daca poate va e greu sa faceti scroll in jos, acolo scrie:
"- desi tehnic aparent sunt corecte, atit de corecte cit pot fi produse de un aparat automat, minuit la marea zeflemea -
- ca idee sunt banale si la limita de foare jos a limbajului vizual si facute la stilul "opreste aici masina sa-i pozam si pe astia" - pozare care se face ducind aparatul la ochi stind in picioare si luind o "amintire" cu un obiectiv care ala e, cine stie care,
- ca estetica sunt dezastru, sunt poze facute de cineva care habar nu are de ce e aia fotografie, facute in bataie de joc, dupa ce ca subiectul e cum e, mai e si fotografiat ca dracu`; o lumina execrabila, umbre foarte urite, compozitie voit idioata probabil, ca subiectul sa fie si mai dezastruos, linii de fuga si de compozitie zero, perspectiva e la pamint,
genul de imagine facute de un inapoiat mintal care zice ca e voit totul si ca e mare arta pe care noi, intzepeniti in timp, nu o putem pricepe."

Asa ca unde ati vazut ceva de polaroid sau vorbe despre tehnic corect ce poate transmite, chiar sunt curios.

Mesajul transmis de fotografii francezi e unul la misto si daca chiar va intereseaza problema despre cum se face imaginea unei natii, mergeti tot la conferinta mea pe la inceputuri si cititi cum un mare redactor de la o mare publicatie europeana a fost dus la ciolhane la manastiri in moldova, si articolul publicat era despre copii strazii si aurolacii de la Gara de Nord.
Nu vreau acum sa dezgrop mortii, dar a fost vazut un membru marcant al gedeseului cum platea niste aurolaci ca sa se ia la bataie si sa filmeze un sanchi cine verite, ca sa faca un film cu care a luat multi bani de la fundatii barosane... cam asa se scrie istoria.
Si ar mai fi chestii, dar plictisim lume a pe aici.
Parerea mea este ca foarte multe lucruri sunt murdare si jegoase la noi si alte multe lucruri sunt minunate si superbe si incintatoare; de ce se vad in lume numai si numai alea jegoase, sa ne spuna iluminatii care mai beau cafele pe aici, dar parerea mea e ca un aport considerabil il aduc incompetentii nostri guvernanti, care este.
Fraza pe care se bizuie propaganda Romaniei acum este "Romania, pur si simplu surprinzatoare"
Tata si mama campaniilor de imagine a fost anul trecut pe aici in Ro si a fost intrebat ce crede de fraza asta si a spus ca e o timpenie.
Nu mai intru in detalii ca nu are rost.
Cum e cu polaroidu?
#13208 (raspuns la: #13197) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Nu am reusit sa ma inregistre - de (anonim) la: 06/04/2004 04:06:47
(la: De ce ai decis sa nu emigrezi?)
Nu am reusit sa ma inregistrez dar nu sunt lasa si va pot scrie numele meu:Luisa Wohlers
Spui ca noi romancele plecate in strainatate stim doar sa bocim...Eu te-as ruga sa nu generalizezi...Si eu locuiesc in Germania de cativa ani si cu siguranta mi-a fost greu la inceput dar ma multumesc sa merg cat de des posibil in concedii in Ro si nu ,,bocesc,, cum crezi tu...
Am si eu un prieten in Ro care trebuie sa se decida daca vine aici definitiv sau si pot spune ca el e cel care...,,boceste,, deja de pe-acum... Si barbatii sunt la fel. Depinde de om si nu de...femeie sau barbat...
#13354 (raspuns la: #11723) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
arta de-a sofa din UK in RO - de desdemona la: 08/04/2004 03:27:02
(la: Automobile si soferi)
Am trait in UK 4 ani (in Leeds). Fiind student cu buget redus, am profitat din plin de serviciile National Express. In Franta nu exista asa ceva. Si am auzit preocupari si studii (am avut colegi doctoranzi la 'transport studies') despre cum s-ar putea oferi servicii de transport colectiv mai bune, care sa reduca congestia generata de automobile. Ei macar incearca.

Eu am avut fericirea sa invat sa conduc in Anglia, timp de un an am tot luat ore si am tot dat examene, si am fost foarte mandra cand intr-un sfarsit am obtinut mult doritul carnet. Ca la doua saptamani dupa aceea sa ne mutam in Franta, si dupa inca o saptamana sa mergem in Romania cu masina. Francezii sunt foarte 'bagareti' si nervosi, germanii, desi mai corecti, au si ei nervosii lor, in Austria soferii au fost destul de corecti si calmi, si nici in Ungaria (in afara de cativa nerabdatori ocazionali) n-a fost prea rau. In general, italienii sunt mai agresivi decat francezii. Insa in ce priveste traficul din Romania, e cu totul alta mancare de peste. Parca ar fi o alta lume. Unde sunt doua benzi (mai ales in oras) nu e niciodata sigur ca daca rulezi doar intr-una dintre ele nu nimeresti intr-o groapa suficient de mare ca sa-ti strice directia. Deci se practica solutii 'de compromis', toata lumea conduce in mijlocul drumului, indiferent de numarul benzilor (2-3). Semnele de circulatie (cand sunt lizibile) sunt ascunse in tufisuri, si de obicei nu prea sunt respectate. Distanta de siguranta intre masini e ceva de care nu s-a auzit (mai ales in ce priveste oprirea la stop), si aproape intotdeauna cand ma urc in masina condusa de un sofer roman mi se strange stomacul de spaima vazand cum accelereaza si cum franeaza. Se pare ca intimidarea celorlalti e o virtute la volan, si mersul cu 70km/h in localitati rurale (unde de obicei nu e riscul de a fi radare) e o datorie sfanta pentru toti, de la trabant la vehicule de trafic greu. Totusi, culmea acestei arte (raliul nostru cel de toate zilele) este atinsa numai si numai in Bucuresti, unde orice sofer trebuie sa fie gata de-a fi un sportiv al strazii.
Ma mai farmeca o practica. Aceea de-a 'taia curbele' indiferent daca tai peste una, doua sau trei benzi, de cate ori nu m-am trezit nas in nas cu un 'meserias' care voia sa mearga mai repede.
In fine, arta de-a sofa imbraca aspecte nebanuite si exotice in Romania, insa as prefera sa pot mentine in practica standardul britanic.

Desde

***
Las' ca-i bine ca nu-i mai rau !
#13483 (raspuns la: #13456) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
The Passion - de (anonim) la: 09/04/2004 14:05:12
(la: Filmul "The Passion of the Christ" si antisemitismul)

Am vazut filmul si regret. De-acum incolo o sa-ncerc sa-mi infrang curiozitatea
in ceea ce priveste filmele cu Isus. Dumnezeu nu este un bun de consum, iar
Isus nu este un supererou hollywood-ian, cum au unii impresia.


The Passion e extrem de violent, violenta explicita, o baie de sange,
un film de groaza.
Oare de ce Evangheliile nu spun mai nimic despre
aspectul violent, sangeros, al rastignirii lui Isus? Nu cumva pentru ca suferinta
Lui fizica reprezinta cea mai mica parte din mesajul pe care a vrut El sa ni-l
transmita?


Intr-adevar, Isus a suferit si a murit pentru noi, dar daca El nu a
considerat important sa ne transmita o descriere a suferintei sale pentru ca
sa ne "impresioneze", dupa cum nu a considerat important nici sa lasa
vreo urma materiala pe pamant, pe ce baza ne permitem noi sa facem altfel?


Oamenii au incercat si incearca tot timpul sa-l aduca pe Dumnezeu la nivelul
lor, sa aiba un dumnezeu pe care sa-l poata atinge, vedea, simti... desi Biblia
avertizeaza ca asta este o blasfemie.


Ce mesaj religios poate sa transmita un film "ne-recomandat minorilor"??
Violenta super-abundenta din film subliniaza cel putin doua lucruri:

1. Sangele si violenta vand filmele (dupa cum au vandut si "Braveheart"
si "The Patriot".

2. Credinta lui Gibson in mantuirea prin suferinta si autoflagelare, chiar rastignire,
practicata de unii catolici.


'The Passion' NU respecta relatarea biblica, nici in spirit, nici in
litera. O foloseste doar ca pretext.
Cine crede altfel demonstreaza
ca se bazeaza pe folclor sau pe "teologia" invatata de la televizor,
din ziare sau alte filme. E usor de cazut in 'capcana' autenticitatii, filmul
este vorbit in latina si aramaica si aceasta sugereaza ca ceea ce spun actorii
sunt chiar ceea ce s-a spus atunci. Insa dupa cum si Gibson declara, filmul
este inspirat in cea mai mare masura din scrierile mistice ale unei calugarite
catolice, Anne Emmerich, apoi tradus in latina si aramaica.


Cateva scene dintre cele mai S.F. scene care NU se regasesc in Biblie:


- la inceputul filmului, cand Isus este arestat in gradina Ghetsemani, nu scrie
in Biblie ca a fost batut, ci doar ca a fost arestat si dus la marele preot.

- in drum spre casa marelui preot, Isus cade de pe un pod si ramane suspendat
in lanturi. Scena 'artistica' pusa pentru spectacol, nu exista in Biblie asa
ceva. De remarcat lanturile enorm de lungi - o alta exagerare 'artistica'.

- Maria si Maria Magdalena sterg cu niste cearceafuri sangele care a ramas pe
jos dupa ce Isus a fost dus din locul de unde a fost biciuit, nu exista asa
ceva in Biblie, si nu inteleg de ce-ar fi facut munca asta patriotica. Poate
ca sa pastreze relicvele si sa le vanda peste cativa ani - scuzati-mi sarcasmul.

- scena de la Golgota, cand un corb mare vine si incepe sa ciuguleasca din ochii
talharului rastignit care isi batuse joc de Isus e din nou pusa iarasi de dragul
spectacolului, o scena groaznica, nu apare in Biblie si e total opusa caracterului
milos al lui Isus care pe cruce fiind, a spus: "Tata, iarta-i, caci nu
stiu ce fac".

- camasa lui Isus e rupta de soldatii de romani in timp ce il dezbracau, desi
in Biblie scrie ca era o camasa facuta dintr-o singura bucata, si romanii au
tras la sorti pentru ea, ca sa nu o imparta in doua si sa o strice.


Mai sunt si multe altele, mai subtile.


Biblia NU SPUNE ca toti evreii l-au rastignit pe Isus sau ca evreii
ca natiune sunt vinovati de moartea Sa.
Conducatorii evreilor, marele
Preot si Sinedriul au fost cei care au planuit omorarea lui Isus, pentru ca
le lua 'enoriasii'. Totusi unii dintre farisei, ca Nicodim, il simpatizau, ca
si multimile care-i ascultau predicile. La fel unii romani - cum a fost centurionul
roman din episodul Golgotei sau cel al carui sclav l-a vindecat Isus. Asa se
explica si 'explozia' de crestini care au aparut dupa moarta Sa. In film, in
afara de 4-5 personaje, toti par o gloata de demonizati.


Isus a murit pentru pacatele intregii lumi, nu numai ale celor dinainte de
venirea Lui pe pamant si ale contemporanilor Lui, ci si pentru ale noastre.
Insa suferinta Sa a constat mai mult in faptul ca desi nu savarsise nici un
pacat, a platit pentru pacate pe care nu El le-a facut, ci omenirea, si a simtit
ce face inseamna sa fii despartit de Dumnezeu prin pacat ("Tata, Tata,
de ce M-ai parasit")..


Daca ne luam dupa Gibson, singura deosebire dintre Isus si cei doi talhari
de pe crucile alaturate este cantitatea de sange varsata si bataia si chinurile
suportate. Isus al lui Gibson e un fel de supererou, un fel de 'Braveheart'.
Apropo, cei doi talhari sunt cam 'curatzei', din cate imi amintesc, nu prea
au sange pe ei, oare de ce sa fi primit tratament preferential? Cumva ca sa
fie un contrast 'artistic' intre ei si Isus?


Concluzia mea ar fi: sa citim Biblia, nu "despre Biblie", sa aflam
adevarul de la sursa, nu distorsionat de altii. Sa nu mai cautam lucruri spectaculoase,
care sa ne socheze. Nu violenta ne va face sa fim mai religiosi.


Il putem cunoaste pe Dumnezeu din Cuvantul Sau - Biblia, ea este reperul de
care avem nevoie. Oricat de atragatoare ar putea parea noile tehnologii (nu
m-ar mira sa apara si jocuri cu rastignirea lui Isus) ele nu fac altceva decat
sa ne imbacseasca mintea si sa ne tina departe de la Adevar. Chiar daca pare
'old-fashioned', sau plictisitoare, citirea Bibliei este SINGURUL mod de a-l
cunoaste pe Dumnezeu. Altfel ajungem sa ne inchinam la actorul care l-a 'jucat'
pe Isus, in locul celui adevarat. "Nu am citit cartea - dar am vazut filmul",
deci stiu despre ce e vorba - cum spun unii - n-are nici o valoare. Si mai avem
si impresia (si vrem sa ne linistim constiinta) ca vizionand un astfel film
participam la un act religios.


Din filme ramanem cu niste imagini eronate care nu se sterg usor, chiar si
atunci cand vedem filmul cu un ochi critic. Spre deosebire de carti, unde ceea
ce citim putem analiza si gandi, ceea ce vedem intr-un film ni se intipareste in minte chiar fara voia noastra.



Faceti-va un bine si nu va uitati la film, nu fiti curiosi.


Dumnezeu sa ne-ajute.


R.

raspuns onest (atat pe cat se poate) - de miraz la: 13/04/2004 04:38:29
(la: De ce ai decis sa nu emigrezi?)
e destul de greu sa dai un raspunss onest deoarece sint tot felul de prejudecati vis-a-vis de cei care pleaca si vis-a-vis de cei care raman. incep prin a spune ca este o decizie personala si motivele acestei decizi, oricare ar fi ea, nu trebuie generalizata.
ai dreptate, cel putin in ceea ce ma priveste: familia - parintii - este ceea ce ma tine deocamdata aici. dar si un fel de sentiment ca nu m-as simti bine traind in alta tara. vreau sa vizitez alte tari, sa traiesc pentru o perioada relativ scurta de timp - 6 luni sa zicem - in alta tara, dar nu vreau sa plec pentru totdeauna. poate e si asa o chestie de constiinta, ca si cum as fugi de ceva. nu pot sa spun ca o duc bine material, dar in mod sigur as duce-o prost spiritual in alta tara. este si asta ceva ce tine de felul in care suntem fiecare si de felul in care simtim.
nu as pleca pentru ca in romania ai parte in fiecare zi de un spectacol, mai mult sau mai putin placut. schimbarile in bine sau in rau sunt atat de rapide incat daca pleci 6 luni, cand vii risti sa nu mai recunosti nimic. apropo de asta, un scriitor occidental spunea ca ii invidiaza pe cei esteuropeni pentru ca au despre ce scrie. asa si eu. am teme de gandire cat incape.
nu plec pentru ca sunt convinsa ca poti avea o viata buna si aici.
mi-ar lipsi incursiunile in natura cu familia si prietenii, mi-ar lipsi petrecerile de sambata seara, discutiile de zi de zi, mirosurile de placinte si prajituri din fiecare duminica, chiar si sarmalele desi nu mi-ar lipsi sarmalele, agitatia din vinerea mare din oras si piata, colinzile din saptamana craciunului, sentimentul ca faci parte din ceva (nu stiu ce) si o senzatie de protectie ca indiferent ce se intampla in lumea mare aici este in loc sigur (asta deja tine de superstitie nu neaparat de o realitate). mi-ar lipsi mormantul bunicii mele.
si este ceva ce nu imi lipseste: vesnica intrebare ce ar fi daca? am luat o hotarare si deocamdata nu cred ca este cea gresita. poate ca peste cativa ani o sa cred altceva, dar in mod sigur nu o sa regret decizia de acum.
#13757 (raspuns la: #13442) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...