comentarii

cum se scrie cum se cade legat sau dezlegat


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
trist, dar... - de Dinu Lazar la: 23/09/2005 23:35:52
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
"s-a daramat si obeliscul de la costinesti, ati vazut? s-a daramat fara legatura cu of-ul nostru, desigur ..."

Nu stiu daca obeliscul ala avea suflet dar daca avea si citea anumite mesaje de pe forumurile foto serile astea se intorcea invers in pamint, nu cadea pur si simplu. E totusi inimaginabil si de nescuzat ce au fost unii in stare sa gindeasca si sa scrie.

Altfel sigur, era legat de toata tineretea noastra... of of...
#74391 (raspuns la: #74301) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cassandra - de Tudor-Cristian la: 26/04/2005 19:58:46
(la: Doua Romanii)
Este adevarat ce scrii tu, ca romanii din diaspora aduc in general beneficii, dar atentie si la ce scrie popix, are si el dreptatea lui. Una peste alta, eu cred ca noi, astia din tara, ar trebui sa avem de castigat, si din punctul asta de vedere multumim.

Revenind la subiectul existentei a doua perceptii pentru Romania noastra... Daniel Racovitan sugera putin mai devreme ca voi, care vorbiti de departe sa spuneti si de unde, de cand, ce statut, ce meserie... Ar fi relevant, totusi. Iar, daca nu se poate, macar tara in care esti... daca se poate. Nu de alta, dar la profilul tau nu scrie.
Cum vrei.

Acum, legat de ce ai scris tu, ca "pe aici mass-media repeta fara oboseala ca Romania are o mare problema de depasit, si de care depinde integrarea ei in Europa – coruptia", din pacate sunt nevoit sa confirm acest lucru, chiar daca nu-mi face placere.
Da, asa stau lucrurile...

Dar avem sperante in mai bine, ca speranta moare ultima.

Tudor
maan - de M a o la: 12/02/2008 17:02:00
(la: primul sarut)
Se fac patru bileţele, unu' le amestecă şi apoi fiecare trage câte unul. Pe bilete scrie:
vin avioanele
cad bombele
ce să fac
sărută-mă

Si tot aşa, dă-i la mozoleală:)

PS cel mai bine erea când nimereai o fată:)))
#285009 (raspuns la: #285008) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
dupa cum - de maan la: 25/02/2009 11:30:46
(la: Intrebare de gramatica.)
"de asemenea" se scrie fie despartit, fie legat prin cratima ('de-asemenea'). dar niciodata legat ('deasemenea').
#410359 (raspuns la: #410358) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Draga Myriam - de yumee la: 18/01/2006 20:09:30
(la: Cat de taios e sentimentul ratarii!?)
Am trait,si traiesc in fiecare secunda sentimentul ratarii cu diferentza ca nu o traiesc nici macar de pe un soi de varf de glorie. Am 36 ani ,poate de asta, apropo de ce spuneai despre varsta.
Pana acum cativa ani credeam ca ceea ce fac e ceea ce trebuie. Am avut o viata liniara(si o mai am!!!) ca sa zic asa, studii, casatorie, copii.Toate aceste lucruri s-au legat si dezlegat in defavoarea mea. Studiile, multe la numar nu-mi folosesc la nimic, nu se cauta specialitatea mea, si chiar daca s-ar cauta, sunt blocata de situatia mea deloc usoara legata de copii (nu am cu cine sa-i las acasa). Mai mult decat atat nu prea se omoara angajatorii sa primeasca o mama cu "obligatii" ,desi o astfel de mama ar fi mai motivata "sa traga tare". Sotul meu munceste ca un nebun ,face chiar si munci necalificate si cu toate astea traim foarte prost. Ce speranta de viata sa mai avem? Intr-o diperare, sora cu nebunia cred, am inceput sa luam informatii privitoare la emigrare.Am citit pe nerasuflate sute de mesaje, pareri,sfaturi si surpriza.....dupa toate cele citite nu mai stim nici daca mai dorim sa emigram. Emigrarea o vedeam ca ultima solutie salvatoare iar acum se clatina. De ce? Pentru ca, initial am citit tot felul de povestioare ale unor oameni care pareau sa fi invins pe taram Canadian, apoi la intrebarea:"Ce ati face cu 1milion de euro?, cam 80% sa spuna: "M-as intoarce in Romania sa scap de: peretii de placaj de aici (Canada), mancarea dopata, impuscaturi pe strada, miros de droguri pe holuri de bloc, educatie proasta la copii etc. Nu stiu unde este adevarul, prima sau a doua varianta. Cum sa gasesti pe cineva care sa fie obiectiv sa intelegi si tu dintr-un singur mesaj daca e alba sau neagra chestia asta cu emigrarea. Sau gri :bune si rele pe cinstite.
Acum suntem intr-un punct mort,gaura neagra.
Cred ca incepi sa te simti ratat din clipa cand nu mai ai solutii pentru viata ta, cand nu mai ai perspective majore de schimbare. Monotonia e nenorocirea. Spunea, nu mai stiu cine ca si atunci cand faci prea multe schimbari intrii tot in monotonie-monotonia schimbarilor.
La mine cel putin sentimentul de totala ratare intervine si din faptul ca nu stiu ce mi-as dori cu adevarat. Nu putine au fost cazurile cand mi-am spus ca daca as avea cutare lucru, sau as face nu stiu ce minune,totul ar fi altfel. Le-am avut si trairea sufleteasca maxima a fost zero.
Multa lume spune "ai copii, asta e cea mai mare realizare" Corect, dar asta amplifica durerea, ca atunci cand esti singur nu prea-ti pasa daca azi ploua sau e soare, daca ai papica in frigider, (nu ai si responsabilitatea unor bieti puisori nevinovati). Copiii imi dau valoarea lor dar eu ce le dau? Noi ce le dam? O mami si un tati "doi ratati "?
Poate ca gresala este in modul cum privim lucrurile. Poate avem prea multe pretentii de la viata, de la oameni...Standarde ridicate.Sau poate ne-am nascut nefericiti si nu suntem capabili sa vedem frumusetea in lucrurile urate. Am citit undeva ca asa te nasti, ca fericirea si nefericirea este data de o anumita substanta care exista in creier, daca e putina e de rau! Asa o fi..Uneori ramai surprinsa ca unii oameni se simt grozav intr-o situatie identica cu a ta ba chiar si in situatii pe care nu le-ai putea suporta. E ciudat. Daca te apuci sa-i spui cuiva ca viata ta e o mizerie te trezesti ca spune "La tine e bine sa vezi la mine cum e..." Fiecare om are o drama. Depinde de snsibilitatea , inteligenta fiecaruia de a percepe dimensiunea ei. Nu degeaba se spune ca numai prostul si nebunul sunt fericiti.
S-au sculat copii,trebuie sa ma opresc.
M-a impresionat ce ai scris, nu oricine poate spune deschis "am sentimentul ratarii" asta denota foarte multe calitati deci valoare. Esti un om valoros si puternic. Mult succes!
Se vede ca fiind luni...Ma gandeam la "intruna", il gasesc si legat si dezlegat...
#536574 (raspuns la: #536506) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Nu am fugit! Despre comunitatea noastra, despre energia mea - de Cristian C. FRANCU la: 20/02/2004 05:35:22
(la: Ce gandeste un roman...tanar!)
Iata: Nu ‘dau cu fuga’… Nu ma lasa felul meu de a fii! 
Am sa mai trec pe aici. Adevarul e ca nici timpul nu imi va mai permite sa fiu atat de activ, nici nu este intelept sa raspund la toate mesajele in fiecare zi.

Probabil, va exista un mesaj maxim doua pe zi de la mine. (in pauza de masa ca acum! Si seara dupa program) Asta cand voi simti nevoia sa raspund (fie ca imi place prea mult ceva ce am citit, fie ca simt ca ceva este nedrept, fals, malitios si incorect fata de mine si nu numai!) Sau daca simt ca pot adduce ceva nou…

Faptul ca am raspuns la fiecare mesaj…cred eu destul de politicos si deschis…aducand argumente, explicatii si cerand argumente si explicatii, prezentand pareri si atat…cred ca dovedeste ca nu vreau sa ma impugn sin u consider ca detin adevarul absolut! Insa permiteti-mi domnilor sa nu ma las demoralizat sau adus la realitate, adus cu picioarele pe pamant de cei care imi spun ca nu se poate!
Aveti idée cati oameni si cu cata ardoare si convingere spuneau ca …pamantul e plat, ca soarele se invarte in jurul pamantului, ca telefonul e o inventie inutila… ca Zidul berlinului nu va cadea…ca Ceausescu nu va cadea…ca PSDul si coruptia e vesnica… Unii s-a dovedit ca greseau…altii…vom vedea!

DA! Ceva e putred in Romania! Inclin sac red ca nu eu!
Legat de bancul cu dracii…daca ne-am aduna impreuna sa ii atacam pe baroni, corupti, guvernanti sin u unii pe altii…poate am ajunge undeva!

Am spus de cel putin 2 ori ca sunt deschis, ca accept orice perere chiar daca nu sunt deacord…’to agree to disagree’ mi se pare firesc uneori.

Pentru unii. poate am parut prea energetic si entuziast in a-mi sustine ideile fiindca cred in ceva si ma bazez pe ceva ce am vrut sa impartasesc cu voi! Daca pe un singur om a ajutat sau bucurat cu ceva ceva din ce am spus…a meritat!

Nu e cel mai important sa conving pe cineva mai invarsta decat mine ca eu as avea dreptate, insa imi place ‘debateul’, lupta de argumente si pareri sustinute.
Mai mult chiar…cred ca atitudinea pozitiva…orientarea pe solutii, proactivitatea, solidaritatea si networkingul pot aduce mai mult decat resemnarea, dezamagirea sau intelepciunea castigate dupa experiente negative sau neplacute si impartasite de ceilalti.. Cred in puterea optimismului, sperantei, viselor si energiei asupra viitorului…

Am doua urechi si o singura gura! Le voi folosi proportional…Voi asculta (citi) mai mult decat voi mai vorbi (scrie…)!

Tocmai diferentele dintre noi ne fac mai puternici! ASTA DACA AVEM ACELEASI SCOPURI LA NIVEL DE COMUNITATE SI ‘LUCRAM’ IMPREUNA PT A LE ATINGE!

Cu respect!

Cristian C. FRANCU
-------------------
Just Perform your MAGIC!
Pt. Alice - de Little Eagle la: 23/06/2004 23:35:41
(la: Native American Indians)
Dear sister Alice,

Duminica ce a trecut,am serbat 14 ani de casnicie si intre alte cadouri de la familie,sora mai mica a lui Marilyn ne-a dat un CD exceptional,cu muzica native american.
Se numeste "Echoes of the past" si artistul muzician este Peter Phippen,canta la fluier vechi cantece indiene,cand le asculti parca faci o calatorie in timp...
E muzica indienilor din sud vestul Americii,deci destule triburi si natii,Cheyenne,Comanches,Navajo,Ute,Pueblo,Hopi,e zona catre Arizona.Peter face o combinatie de stiluri impletind folclorul acestor triburi ce candva aveau acele teritorii doar pt. ele....

Cunosc un indian din tribul Ute(John Little Feet),nu l-am mai vazut insa de ani de zile,traieste in Phoenix(AZ),ne-a dat cadou odata un instrument specific,el stiu ca atunci traia din fabricarea lor(le lucra manual) si le vindea.
Este facut din un tub de bambus gros cam 6-7cm.diam.poate fi mai mare,in care pune beads(un fel de margele si pietricele de diverse marimi),dar secretul e sa stii cate pui si dim. lor,nu le pui la intamplare.

Aceste beads stau pe fundul tubului(tubul e acoperit la ambele capete cu piele) si cand il intorci si pui jos,margelele cad si creaza o muzica anume,naturala,organica.Tubul poate fi de 1m sau 2m lungime ori orice dim intre astea.
Alt lucru ce doar tribul Ute(ei au creat aceste tuburi) tine secret,este faptul ca in interior tubul e scobit in anume fel,si deci margelele cad nu toate deodata.E f. interesant.

Astfel de tuburi s-au creat si in Australia,fara ca indienii si aborigenii sa stie unii de altii,trebuie ca e ceva din un trecut indepartat.

Draga mea sora de suflet,ai dreptate,conditia principala e sa ai inima,dar crede-ma ca uneori sunt ca un leu in cusca,cand vad atata minciuna,ipocrizie in jur si nimanui nu-i pasa de acesti oameni fantastici si sinceri care au suferit atat de mult,indienii .
Mereu din senin imi dau lacrimile cand gandesc la ei,si mai recent am vorbit la telefon cu fratele meu de sange,Vern(navajo-hopi)si am plans la telefon...
Saracul Vern incerca sa ma calmeze si-mi spunea ca totul va fi okay,ca toate natiile de indieni azi lucreaza la nivel spiritual pt. ca lumea sa se schimbe si mi-a spus ca America va reveni lor curand....
la fel si Rhonda(din triburile unite Iroquois-Seneca,ei sunt in Nordul statului NY)mi-a spus acelasi lucru.

Abia astept sa ma revad cu ei,la un bbq in gradina noastra curand.Eu am fost tare bolnav 2 sapt,sunt mai bine azi,dar nu chiar 100%.Am avut un virus ce mi-a infectat gura toata deci n-am putut manca si aveam dureri la baut apa chiar.Dar sunt mai bine,Dr. mi-a zis ca peste 1 sapt. voi fi okay.
Asa ca abia dupa ce ma fac bine va fi o reuniune indiana in gradina noastra.

Sa stii ca cu 12 ani in urma eu si Marilyn am primit in semn de recunostinta din partea uniunilor tuturor natiilor de indieni din USA,pt. lupta noastra de a le apara drepturile,o pana de vultur si un certificat semnat de marii sefi de azi ce conduc natiile toate,suntem considerati ca apartinind natiilor de indieni.
Este o mare onoare.
In credinta tuturor triburilor,cand oferi o pana de vultur,inseamna ca esti legat de ei in suflet si spirit si ca pana este conexiunea directa cu Grand Father Spirit,adica Dumnezeu.

Mai scrie-mi,imi face o deosebita placere si iti simt in mine sufletul,esti un suflet bun si sincer,ai niste calitati artistice in tine literare,le simt,dar de multe ori esti trista sau melancolica,e o expresie a sufletului tau,fii mai zambatoare
and don't worry be happy.

Te sarut de peste mari si tari,
Love&peace,
Ozzy(Little Eagle Who Cries)








































#16637 (raspuns la: #16605) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Destin - de carapiscum la: 05/09/2004 17:09:47
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Dragule, cum se face ca de fiecare data cand cineva te contrazice in ideile pe care cu nonsalanta le expui il condamni ca se foloseste de atacul la persoana? Pai ce, te confunzi cu ideile astea, sau persoana ta intruchipeaza niste idei?... Nu te flata singur, nu esti atat de important pe cat crezi si nici asa de patrunzator cu mintea incat sa nu-ti poata sta nimeni inainte. Nu te-am atacat prin nimic, dar vad ca tu abuzezi de ceva vreme de ceea ce se cheama "pusul pumnului in gura". Mai abuzezi si de bunavointa mea fiindca in timp ce pun intrebari la care astept mult si bine raspunsuri, tu continui cu aceeasi serenada despre felul de a fi al unora sau altora. Pt. tine vad ca mai mult conteaza persoana ce-ti scrie decat ce anume scrie ea.

Te rog sa-mi spui si mie prin ce anume am fost partinitor si necivilizat? Te asteptai, poate, sa te laud si sa incep sa ma gudur pe langa tine ca un caine credincios? Nu sunt genul, in primul rand, si nici nu-mi place sa ling talpile altora ca sa-i fac sa se simta bine. Asta inseamna ca sunt necivilizat? De fapt ce intelegi tu prin "civilizat"? Sa nu indraznesc nici macar sa te contrazic, sa ma fac ca nu vad cum incerci sa ma tii la distanta deoarece nu-ti cad bine comentariile mele? Nu-i nimic, nu te pot obliga eu sa iei de bune spusele mele, asa dupa cum nici tu nu ma poti forta sa le iau pe ale tale de bune, nu-i asa? In ultima instanta am opiniile mele la fel cum tu le ai pe ale tale, si nu renunt la ele fiindca tu si inca vreo cativa pe aici va simtiti atacati personal de ori de cate ori imi expun unele pareri. E treaba voastra cum va simtiti, asta inseamna ca ce spun eu are unele ecouri. Si-am sa dau socoteala pt. tot cuvantul rostit.

"Mai, uite cum sta treaba. Vad ca de la inceputul acestui subiect continui sa pendulezi intre crestinism, credintele asiatice si cele mai moderne (protestantism si neoprotestantism), fara o directie clara, in opinia mea." Va sa zica "IN OPINIA MEA"... Imi mentin parerea pana la proba contrarie. Cand vei inceta sa folosesti sincretismul religios pe post de crestinism am sa incetez si eu cu ridicarea atentionarilor.

Ai afirmat ca: "Am venit cu exemple din BIBLIE ,de la marii filozofi si ganditori...chiar m-am exprimat si eu, ce gandesc despre subiectul tratat.Ganduri personale... cu siguranta ce nu am pretentia de a se situa la nivelul marilor ganditori." Tocmai in asta consta sincretismul tau, intr-o compilatie de citate disparate (disperate?), citate care ti-ar fi facut cinste daca le-ai fi folosit pe rand si daca le-ai fi expus din start cu mentiunea "eu personal cred ca sunt (sau nu) adevarate". Dar din moment ce le-ai expus fara a face aceasta precizare, da-mi voie sa ma indoiesc de intentiile tale. Gandeste-te ca nu intotdeauna intentiile noastre bune sunt si adeverirea viitoarelor lucruri bune. Acestea pot fi f. bine apanajul unor fapte rele: "drumul spre iad e pavat cu intentii bune!"

Pt. mine a divaga inseamna teoretizare fara tinta precisa, in acest caz. De aceea am afirmat ca ar fi fost de ajuns sa spui "sufletul este nemuritor". Restul e balast menit sa ingreuieze si mai mult mintea celor care incearca sa inteleaga pe cale mentala ceea ce trebuie inteles cu inima, cu sufletul. Despre asta incerc eu sa te fac sa intelegi: crestinismul autentic este traire, nu disperare in gandire, nu gandire in disperare! Poti sa le stii pe toate, daca nu experimentezi (implementezi in propria viata) ceea ce cunosti, ramane doar ca o cireasa ce se usuca pe ram fiindca nu-i culeasa la timp- precizare: vorbesc aici la modul personal, deci si pt. mine.

"Deci afirmatii au fost..." Spune-mi si mie asa, ca la un copil de gradinita, care sunt afirmatiile tale concrete cand nu folosesti citate? Iti cer sa fii pe intelesul tuturor cu niste lucruri asa de sensibile si interpretabile, nimic mai mult. Asta inseamna ca sunt duplicitar? Cred ca nu realizezi care este cu adevarat sensul expresiei. Duplicitar inseamna sa lupti pe doua fronturi, sa te dai cu cel mai tare si sa-l calci in picioare pe cel mai slab, sa injunghii pe la spate, sa le admiti pe toate chiar si atunci cand vin in contradictie cu propriile tale opinii s.a.m.d. E ceea ce se cheama fatarnicie. Am fost eu fatarnic in relatia asta scrisa pe cafenea?

"Ce numesti tu citate "disparate"?ce idei ascunse sunt???!!!" Citatele disparate sunt cele scoase dintr-un anumit context pt. a folosi in altul, in timp ce adaugi cateva luate aleatoriu din alti autori. Stii ce spune biserica? Citatele Scripturii se explica unele pe altele, nu mai au nevoie de "completari". Completarile astea pot fi niste interpretari, dar nu pot fi luate ca si cuvant de lege inaintea cuvantului divin. Ideile ascunse sunt cele care se insinueaza. Cam la fel cum au fost acelea care au dus la caderea primilor oameni: "oare a zis Dumnezeu sa nu mancati?" ehei, a zis El, "dar stie ca atunci cand veti manca veti fi ca El"... Prin urmare jumatate de adevar este mult mai periculos decat o minciuna sfruntata. Spui tu intregul adevar?

"Nu imi amintesc a nu fi raspuns la intrebari "indecente"/incomode cum tu le numesti." Sa-ti improspatez memoria: ce zici de intrebarile mele legate de reincarnare?

Lasand la o parte faptul ca ma faci nesimtit (fiindca nu fac pt. tine dovada bunului simt), am "comunicat sincer si deschis" cu tine inca de la inceput. De aia spui ca te-am atacat. Daca mi-am expus in acest mod parerile si-au venit in contradictie cu ale tale inseamna, cu siguranta, ca tu esti o persoana ce se confunda cu teoria ei.

"Enigmescule,de ce vorbesti tu in numele unei multimi?" In primul rand te rog sa-mi folosesti id-ul carapiscum, da?! In ce priveste vorbitul in numele unei multimi ce sa fac, defect profesional (pe de o parte). Pe de alta parte am vorbit in numele meu personal si modul meu de expunere poate avea, la fel ca si al tau, ceva prin care sa se diferentieze de celelalte. Consider ca nu mi-am arogat nici un drept asupra multimii.

Chiar atat de convins sunt de unele adevaruri incat nu permit sa fiu constrans in a mi le schimba. Accept orice alte pareri care nu vin in contradictie cu conceptiile mele despre viata, lume si Dumnezeu. Si chiar pe acelea care se adeveresc la inceput a nu veni in contradictie, tot le cercetez inainte. Stii de ce? Fiindca sunt f. suspicios cu oamenii care se arata invatatori pt. altii dar care pt. ei insisi nu sunt reformatori spirituali. "Toate imi sunt ingaduite, dar nu toate imi sunt de folos", zice Ap. Pavel. La fel si eu, cercetez inainte de a accepta ca bun ceva anume.

"Si in final iti marturisesc:nu iti port pica,chiar apreciez unele comentarii ce le-ai publicat insa fii mai realist si renunta la atacurile la persoana." Si eu iti marturisesc ca n-am avut si n-am nimic cu tine personal, nu-mi pasa cine sau ce esti. Eu m-am invatat sa nu ma uit la fata omului pt. a-l judeca. Problema e ca fata omului de multe ori arata interiorul acestuia. La fel si cuvintele izvorate din inima lui.

Sunt realist atat cat imi permite ratiunea, dar sunt destul de realist incat sa n-astept de la nimeni laude pt. ceea ce scriu sau gandesc. Lauda lumii este desarta si trecatoare, azi te pune pe piedestal, maine te calca in picioare. Prin urmare complimentul tau imi este indiferent. Sper ca asta nu inseamna tot "atac la persoana".

No hai, sa fii sanatos, fericit si cu lacrimi in ochi!


-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#21112 (raspuns la: #20664) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Denysa - de carapiscum la: 23/09/2004 05:08:54
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Pt. mine personal Eminescu a fost, inainte de a fi numit geniu, cel mai mare teolog al timpurilor sale, unul aproape desavarsit, care s-a incumetat sa puna in versuri ceea ce este aproape inexprimabil in cuvinte- originea lumii/inceputurile ei, infinitatea lui Dumnezeu si atributele Sale...

Imi permit sa fac un mic comentariu pe marginea catorva versuri din aceasta poezie.

"Pe cand nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici samburul luminii de viata datator,
Nu era azi, nici mane, nici ieri, nici totdeuna,"...

Va sa zica spatiul si timpul nu existau, materia inca nu primise forma fiindca "era din randul celor ce n-au fost niciodata". "Pe-atunci", adica intr-un moment nestiut de nimeni fiindca, normal, nu exista nimeni, "era El singur"- Dumnezeu (zeu). Acest "zeu" suprem "statut-au inainte de-a fi zeii"- asadar toti zeii de dupa El sunt simple nascociri ale mintii umane. Vine apoi cu indemnul de a-I aduce toti cantari in inimile noastre fiindca "El este-al omenimei isvor de mantuire". Cata simtire interioara trebuie sa fi avut el personal ca sa poata scrie asa niste versuri, atat de adevarate si de "personale"... SI nu se sfieste sa si-o exteriorizeze intr-un fel de elan de bucurie ce surprinde placut, mai ales ca obisnuieste sa faca apologia mortii aproape pretutindeni in scrierile sale.

Strofa a treia continua ideile de mai inainte, cu amendamentul ca acum vorbeste explicit despre sine, despre cum a luat el fiinta si cum "inima i-a fost umpluta de farmecele milei". Va sa zica este fermecat de mila divina, asa dupa cum putem interpreta ca el insusi este un om milos. "In vuietul de vanturi auzit-am al lui mers"... O fi vorba aici de "glasul Domnului" din Psalmii lui David? In Psalmi gasim nenumarate expresii referitoare la fenomene naturale prin care Dumnezeu se face cunoscut oamenilor. Tot in aceasta strofa "cerseste inc-un adaos: / Sa-ngaduie intrarea-i in vecinicul repaos!" Prin urmare EL se roaga, el personal "cerseste" sa intre in vesnicie la odihna vesnica, exact cum fac bunii crestini care asteapta sa intre in bucuria mantuirii.

Urmatoarele 3 strofe vorbesc despre zbuciumul si chinul sau interior, cu un fel de ura fata de propria persoana, sau mai bine zis fata de propriul destin uman. Pt. cineva neinitiat, cererile pe care le exprima el intr-un stil dramatic sunt intr-un anume fel de neconceput, parca nedemne de insasi conditia de om si de crestin. Dar IERTAREA de care dispune el si pe care vrea s-o imparta tuturor, chiar dusmanilor sai cei mai temuti, este expresia vie a lucrarii iubirii de semeni, ca ultim gest inainte si chiar dupa moarte. De unde toata aceasta pornire spre autodistrugere? Raspunsul il da chiar el: ""Poate-oi uita durerea-mi si voi putea sa mor". Se prea poate ca el sa fi simtit ca nu va putea muri pana ce nu va face acest ultim gest de smerenie si de mila crestina. Dar e f. probabil ca sa fi stiut ca iubirea si iertarea ADUC PACEA SUFLETEASCA DORITA atat de mult de noi toti, si in mod special de el. De fapt toate aceste versuri ale sale pot fi intelese deplin numai prin prisma si in contextul religios din care si-au luat fiinta, de buna seama.

Ultima strofa vine cu un fel de conciliere/impacare (cu sine si cu Dumnezeu), daca o putem numi asa, prin faptul ca multumeste pt. norocul de-a trai ce i-a fost daruit. Dincolo de mesajul anterior care poate lesne sa ne induca in eroare, versul al doilea din ultima strofa pune intr-o noua lumina si da la iveala intelesurile nebanuite ale acestei rugi. Asadar nu vrea sa se autodistruga, altfel ce rost ar mai avea sa zica: "Ca tu mi-ai dat in lume norocul sa traiesc."? EL MULTUMESTE PT. TOATE, deopotriva bune si rele. Mai mult decat atat da dovada si de un neasemanat spirit crestin zicand ca nu cere daruri care l-ar putea face nedemn, ci "ura si blestemuri" prin care el s-ar putea "lamuri ca aurul in foc". "Genunchi si frunte nu plec" nu inseamna refuz de a I se inchina Domnului, ci refuzul in a primi bunatati pe care nu le-ar merita sau care l-ar face sa cada in ispite- bineinteles, asta se subintelege, nu se zice in mod direct.

Contemplatia sa sfarseste intr-un ton aparent sumbru, insa in realitate unul plin de semnificatii teologice: "Sa simt ca de suflarea-ti suflarea mi se curma / Si-n stingerea eterna dispar fara de urma!" Pare a fi o aluzie la cuvintele Ap. Pavel care vorbeste despre a doua venire si invierea mortilor ce vor avea loc "la glasul Domnului si la trambita arhanghelului". Stingerea de care vorbeste se refera la distrugerea lumii acesteia pt. eternitate iar "disparitia fara de urma" poate fi privita ca o rupere a oricaror relatii/legaturi cu materia.

Ca o concluzie finala personala, suferinta si chinurile indurate l-au facut sa perceapa lucruri care in mod normal putini le percep fiind extrasenzoriale. De ce s-a numit poezia "Rugaciunea unui dac"? In primul rand pt. ca este o rugaciune. In al doilea rand as raspunde tot cu o intrebare: de ce nu a numit-o "Rugaciunea unui roman"? In opinia mea, chiar daca in poezie nu gasim nici o referire la vreun aspect legat de trecutul nostru istoric, inclin sa cred ca s-a numit pe sine dac, ca urmas al celor ce credeau in nemurirea sufletului, viata vesnica si un singur zeu suprem. Privita asa poezia capata inca un inteles tainic si anume bucuria prin care aceia isi dadeau viata cu zambetul pe buze fiindca aveau acel sentiment pre-crestin, aceasta bucurie de plecare spre eternitate o regasim in mod vadit la Eminescu. De aceea s-a numit pe sine "dac" si nu roman, om, crestin sau altfel.
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#23126 (raspuns la: #22764) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Adrian & co. - de carapiscum la: 15/10/2004 06:49:40
(la: Obligativitatea religiei in scoli - o masura nelegala?)
Incepusem aseara sa-ti raspund dar dintr-o data s-a facut ceata si invalmaseala pe pagina si mi s-au dus gandurile scrise in neant. Acum incerc sa reeditez.

Un adevar despre religie este un adevar religios! Poti sau nu sa fii de acord cu el dar asta nu-i schimba in nici un fel calitatea sa teologica. Exista adevaruri si adevaruri. De aia mi se pare un pic pueril modul tau de abordare a subiectului prin prisma aceasta.

Vad ca nu s-a mai inteles un lucru important si unii s-au legat de cele scrise de mine inainte. E vorba de ceea ce am afirmat: "adevarul religios este copilul nostru de suflet pe care suntem datori intr-un fel sau altul sa-l protejam". Nu era vorba despre adevarul MEU, ci despre o generalizare la scara globala, nimic mai mult, nimic mai putin. Fiindca spunea cineva de demult cam asa: "am intalnit popoare care nu cunosteau scrierea sau folosirea/intrebuintarea banilor; am intalnit orase fara cetati si intarituri; am intalnit popoare care nu stiau sa scrie si sa citeasca... Dar un popor fara Dumnezeu n-a vazut inca nimeni!" (am parafrazat de undeva, Hypatia- ajutoor!). A, ca mai exista oameni care se cramponeaza acum de crestinatate la fel ca la inceputurile ei cand puternicii zilei ardeau pe rug sau ingropau de vii prin catacombe pe adeptii ei, asta-i alta poveste. Si intr-un fel nu ma mira. Stii tu vorba: "tara arde, babele se piaptana"!!! Asta se intampla mai ales aici pe forumul asta. Toti arata cu degetul spre ortodoxie si valorile ei (care, zic unii, nu mai sunt valori dp lor dv) si se intreaba ce a facut ea pt. omenire. Iar eu vin si le raspund pe fata: ce a facut lumea pt. ortodoxie? Nimic, iata ca nici macar sa existe si sa se manifeste nu o sa mai aiba voie fiindca "interesele" ei contravin unui anumit segment al populatiei ce striga sus si tare: "Ia-L, ia-L, rastigneste-L, rastigneste-L!" Ca in fond asta se intampla. Dupa ce secole la rand biserica romaneasca a tinut flacara romanismului si a credintei arzanda, dupa ce secole la rand a dat cei mai de seama oameni de cultura, dupa ce ne-a pus condeiul in mana, ne-a invatat sa scriem si sa citim si apoi sa gandim noi insine, iata ca a venit vremea ca elevii/copiii de ieri sa se ridice impotriva dascalilor lor si sa strige cu nerusinare: nu va mai vrem si nu va mai recunoastem! Halal, n-am ce sa mai zic, de asta merge asa de bine in tara asta. Cine ai fi fost tu astazi, domnul meu, daca ortodoxia romaneasca n-ar fi existat pe aceste meleaguri? Iti spun eu: un nimeni, sau poate ca nici macar nu am mai fi existat ca natie. De aia am zis ca religia noastra ramane copilul nostru de suflet, in general vorbind. Fiindca pana una alta, atunci cand avem probleme mai mari decat putem noi duce, tot pe la portile manastirilor sau bisericilor poposim. Si atunci cand ne pierdem orice speranta intr-o viata mai buna, tot biserica vine si ne spune sa avem nadejde si sa credem ca binele va veni mai devreme sau mai tarziu. Altfel am ajunge sa nu ne mai suportam nici pe noi insine si am adopta intr-adevar strategia strutului adoptata, asa cum am spus, de americanii sinucigasi (si multi bolnavi mental).

Sa va spun ceva din experienta mea trecuta. Am fost candva impreuna cu un profesor de religie (student la doua facultati, actualmente calugarit si hirotinit preot) la o mare psihiatra din orasul nostru ca sa discutam unele probleme interesante. Printre altele am ajuns nu mai stiu cum la a-i adresa o intrebare aparent simpla: este sau nu crestina? A stat un pic si s-a gandit si a raspuns asa: eu sunt atee si nu cred in nici un dumnezeu; singurele aplicatii in viata mea sunt copiate din cartile pe care le-am studiat si totul in mintea mea se conduce numai dupa principii logice. La fel procedez si cu pacientii mei. DAR..., mi s-a intamplat nu de putine ori sa vina la mine oameni cu probleme atat de serioase si de greu abordabile (si implicit rezolvabile) incat am fost pusa in situatia ingrata de a nu le putea da nici un fel de suport concret, nici un fel de "medicament". Asa stand lucrurile si afland de la unii dintre ei ca au credinta intr-un dumnezeu, m-am gandit sa fac terapie cu ei prin intermediul slujitorilor bisericii- in sensul ca i-am trimis la niste duhovnici renumiti ca sa le rezolve ei, de va fi cu putinta, problemele. Asta pt. ca m-am gandit la binele lor intai si abia dupa aia la conceptiile mele despre Dumnezeu. Chiar am vrut sa-i pot ajuta si n-am avut cum, teoria pe care o cunosc nu da intotdeauna rezolvarile necesare.

In ce priveste toleranta de care vorbesti, sa avem pardon, dar nu stiu sincer daca nu cumva cineva, undeva, candva, a inventat o noua teorie despre toleranta mergand pana acolo incat a afirmat ca trebuie sa toleram pacatele din oameni, nu numai pe purtatorii acestora. Tu vrei sa admiti ca ortodoxia nu este toleranta? N-ai decat, dar uiti un fapt indubitabil si anume ca tocmai pe asta se cladeste ea si pe asta a si rezistat de-a lungul veacurilor: nu i-a infierat pe pacatosi (cum fac nu putine culte mai noi si mai vechi) ci a combatut pacatele acestora. Daca cineva s-a simtit confundat cu pacatele respective, atunci nu-i vina bisericii c-a ajuns la asa o stare depreciativa fata de sine incat s-a simtit ofensat direct. Biserica ortodoxa este singura (pe langa catolicism, desigur) care nu excomunica pe credinciosii ei, cat de pacatosi ar fi. Dimpotriva, pe toti vrea sa-i aduca la o stare de "jertfa si rascumparare" (teza de licenta, cred, a regretatului Prof. Pr. Galeriu) pt. ei insisi si pt. toata lumea. Adica o "unire in cuget si simtiri".

Vorbesti de toleranta numai in sanul unei anumite denominatiuni...? Asa o fi pe la altele, dar la ortodocsi toleranta este intr-adevar vie prin slujbele si viata ei duhovniceasca fiindca, oricat de bigoti, habotnici si de "ghebosi smeriti" ar parea unii crestini, nu ei sunt cei care se separa de restul lumii, ci restul lumii se separa de ei atunci cand isi alege calea cea larga si cu placeri trecatoare. Eu vad ca exista intoleranta mai degraba din partea unora ca cei de aici, nicidecum din partea crestinilor fata de atei (spre ex.).

"Oamenii religiosi" de care vorbesti tu nu sunt cei care au pastrat traditiile si obiceiurile primelor secole de crestinism, de aia nu pot cadea la un numitor comun. Toti si-au ingramadit invatatori dupa capul lor, asa cum zice Hristos, pt. ca n-au mai suferit inavatura cea buna si duhovniceasca. Asa ca acum fac orice ca sa-si castige noi adepti, de fapt sa fure dintre crestini. Stii ce spunea Ap. Pavel cand s-a pus problema taierii sau netaierii imprejur a crestinilor? Ca "in Hristos, nici taierea imprejur, nici netaierea imprejur poate ceva, ci fatura cea noua (sufletul curatit de pacate)"! Si zice in continuare ca "cei ce voiesc sa va taiati voi imprejur va silesc sa faceti aceasta CA SA SE LAUDE EI IN TRUPUL VOSTRU"! Cu alte cuvinte cine indeamna la schimbarea mentalitatii bisericii si a datinilor ei, aceia fac asta ca sa se laude ori ca ei sunt detinatorii singurului adevar, ori ca ca sa se laude cu numarul lor de prozeliti (in paranteza fie spus, se invart sume fabuloase pe la unele congregatii care se vor crestine dar care n-au nici o legatura cu Hristos- singura lor legatura este banul si influenta).

Si ca sa revin, religia chiar este o forma a cunoasterii vietii si lumii in general, dar o altfel de cunoastere. Cercetarile ultimilor ani se axeaza f. mult pe stiinte noi care n-au nici o legatura cu stiintele exacte. Tot mai multi tind sa creada ca vor ajunge sa studieze fenomene "paranormale" prin inducerea de stari de tot felul si prin simturi ascunse dar redescoperite in om. Sigur ca asa ceva nici nu se poate compara cu ceea ce presupune o viata duhovniceasca reala, spun numai ca pana si stiinta a mai lasat macaitul despre religie deoparte si s-a apucat sa studieze fenomene care altadata ii erau straine. Asta inseamna evolutie? Probabil, nu ne putem noi pronunta acum.

Si cu asta imi inchei pledoaria, argumentele fiecaruia in parte sunt diferite ca si punctele de vedere de la care pleaca. Argumentele pot fi aceleasi numai daca se schimba unghiul de privire al lucrurilor, altfel tot asa se intampla. Vrei numitor comun? Iata unul f. la indemana: Hristos!!! Cand oamenii vor inceta sa mai fie dispusi, din invidie si mandrie, la tot felul de concesii care contrazic invatatura de baza crestina, atunci si numai atunci se va realiza unitatea inclusiv fiintiala a bisericii universale. Altfel nu.
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#25140 (raspuns la: #24953) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
De ce nimeni nu mai scrie? - de (anonim) la: 14/11/2004 03:25:54
(la: Cele mai frumoase poezii)
Dragii mei, de ce taceti? mai scrie'i ceva, altfel raman aici singura si n-am cu cine discuta. Hai sa va mai trimit o poezie, poate vine dezghetul.

De fapt, este o "coroana de sonete", care se nume;te "Sete de viata":

1

Nu sufăr vorba spusă cu emfază -
Sinceritatea nu suportă falsul,
Timid şi molcum îi răsună glasul
Iar Adevăru-i stă mereu de pază.

În sufletul curat găsesc oaza
De sentimente mari, când sună ceasul,
Poruncitor chemându-mă Parnasul
Spre culmea lui, ce-n soare scânteiază.

Acolo-mi este raiul de lumină
Spre care tind cu inima senină
Când Poezia-n suflet se pogoară...

Acolo râd şi plâng precum îmi place,
Nu pot să mint, nu ştiu a mă preface,
Sunt simplă ca o strună de vioară.

2

Sunt simplă ca o strună de vioară,
Deşi exprim şi culmea şi abisul,
Conţin în mine iadul, paradisul,
Speranţa, ura, dragostea de ţară .

Moldova mea! Iubirea mea amară,
Eu îţi închin şi faptele, şi scrisul,
Cu viitorul tău nutrescu-mi visul,
Prin tine Universul mă-nconjoară...

Ce dragi îmi sunt aceste sate albe
Cu case ca mărgelele în salbe,
Privite de pe deal în toi de vară,

Ce dragi îmi sunt livezile-nflorite,
Băieţii tăi şi fetele smolite,
Admir aroma crinului, fugară...

3

Admir aroma crinului, fugară...
Ca raza - sveltă, dreaptă-i este firea
Petala-i albă - pură ca iubirea,
Ce frageda juneţe o-nfioară,

Dar fii atent - prea multe, te omoară
Aceste flori, deşi uimesc privirea
Şi par să-ţi dăruiască fericirea
Prin frumuseţea lor sublimă, rară.

Un paradox cum se întâmplă-ades,
Deşi e mult prea lesne de-nţeles :
Aşa-i natura - veşnic ne şochează...

Ci uneori îmi pare o trădare -
Perfidia aceasta crunt mă doare
Şi inima de dor mi se cabrează.

4

Când inima de dor mi se cabrează,
Speranţa-mi ca un abur se topeşte,
Se-ntâmplă să-i şi-njur moldoveneşte
Pe toţi - miniştrii, oamenii de vază...

Patriotismul? Nu e doar o frază
Cu care un popor se amăgeşte?
Îmi vine să exclam : Doamne, păzeşte
De cancerul verbal în metastază!

Un paradox şi-aici, dar ştiu prea bine,
Că dragostea ce-o port în piept la mine
Pentru poporul meu - ea mă salvează...

Cu ea mă simt păşind în nemurire -
Mă las cuprinsă de nemărginire,
Vibrând cu Universul într-o fază.

5

Vibrez cu Universul într-o fază
Şi simt că sunt mai sigură de mine
Când beau din energiile divine -
De parc-aş trece-n altă ipostază.

În alt diapazon îmi luminează
Şi soarele din cer; Atunci, în fine,
Micimile vieţi-mi sunt străine,
Pământul neclintit îmi stă la bază.

Sunt gata să împart cu toţi misterul
Acestei stări de forţă... Efemerul
Se sparge-n stânca asta solitară.

Când noaptea lin se lasă, ca o ceaţă,
Arunc calvarul grijilor din viaţă,
Absorb din lut esenţa mea primară.

6

Absorb din lut esenţa mea primară,
Mă contopesc cu tot ce-i viu pe lume -
Naiadă în a valurilor spume,
Driadă în pădurea seculară.

Cu arborii renasc în primăvară
Şi dau cu ei în floare - fără glume!
Aceste mici minunăţii anume
Îmi fac senzaţia vieţii clară.

În miezul codrului mă simt acasă,
Ating cu geana cerul de mătasă
Şi fruntea mi se mistuie în pară...

În arşiţele verii cu mirare
Din cupele ei pline cu vigoare
Sorb adierea vântului de vară.

7

Sorb adierea vântului de vară,
Ce poartă rodul lanului în spate -
Cu boabe de polen, înmiresmate
El fecundează grâul şi secara.

Această pâine-i dulce şi amară,
Dar zi de zi cu ea ne ţinem, frate,
Ea scoase din nevoi nenumărate
Şi neamul, şi familia, şi ţara.

Nu voi să iau nici cea mai albă pâine
Din alt pământ, din mâinile străine,
Căci maica noastră glia se-ntristează.

Mi-a-mprumutat orice atom din mine
Şi mă hrănesc din ea - aşa e bine -
Să-i prind cu gura ploaia, roua, raza...

8

Eu prind cu gura ploaia, roua, raza -
Orice-mi trimite cerul şi destinul;
Suport plăcerea, umilinţa, chinul,
Şi toate-adânc în suflet ma-ncrestează.

Eu le accept pe toate, cât durează
Această viaţă, căci urăsc suspinul.
Dulceaţă şi venin - aşa e vinul,
Deci bea - şi Dumnezeu te aibă-n pază!

Să joci, de ai intrat cumva în horă -
Ai de trăit un an, o zi, o oră?
Nu-ţi este dat să le cunoşti pe toate...

Dar am oricând o scumpă mângâiere -
Să simt Frumosul până la durere
Mă bucur pururea, că mi se poate!

9

Mă bucur pururea, că mi se poate
Să simt căldura ţarinii străbune,
Când bat călcâiu-n horă, să răsune
Ecoul peste văi şi peste sate.

În glia asta inima-mi se zbate,
Din ea răsare versul meu pe strune
Şi-n ea mă voi întoarce, când să sune
Va fi cel ultim ceas al vieţii...Vade!

Va spune Moartea, - vino, hai cu mine...
Şi voi pleca spre zările senine
Primindu-mi şi osânda, şi tainul.

Dar cât trăiesc - cu zâmbetul pe faţă!
Să râd, să plâng, să lupt cu rău-n viaţă,
Să beau licoarea vieţii, ca rubinul...

10

Eu beau licoarea vieţii, ca rubinul,
Vrăjită de sclipirile-i solare
Şi beată de aromele-i amare -
Nedespărţit de trandafir e spinul.

Eu nu mă plâng, că mi-am ratat destinul,
Deşi am tras necazuri, şi mă doare,
Dar am avut tărie şi răbdare -
Nu-i chip să-ţi iasă-ntruna doar cu plinul.

Greşit-am des, dar nu din rea voinţă,
Am fost senină chiar şi-n suferinţă
Şi n-am lăsat să mă sufoce splinul.

Păşind mereu cu fruntea ridicată
Am stors din rodia vieţii toată
Dulceaţa, şi tăria, şi veninul!

11

Dulceaţa, şi tăria, şi veninul
Fac existenţa noastră precum este -
Haină, sau frumoasă ca-n poveste,
Sau neagră, sau mai albă decât crinul.

Dar eu îi sunt şi robul şi stăpânul -
Cad în abisuri şi mă urc pe creste,
Fac vânătăi şi răni, îmi joacă feste,
Ci tot câstig în lupta cu destinul!

Câstig această boltă azurie,
Toloacele în puf de păpădie
Şi primăverile înmiresmate.

Acestea le ador la nebunie
Şi-n frumuseţea lor pe-o veşnicie
Aş vrea să mă dizolv încet... În toate!

12

Aş vrea să mă dizolv încet în toate -
Să alăptez cu dor întreaga fire,
Turnându-i dureroasa mea simţire
În toate florile, în orice vietate.

Spre ea înalţ aceste mâini crispate,
Spre ea îndrept sfioasa mea privire,
În muta rugăciune de iubire
Ce sufletul mi-l scaldă-n voluptate.

Extaz şi chin... O sete mă sfâşie
De-a tinereţii apă veşnic vie,
Deşi-mi coboară iernile în plete.

Iubesc şi cuget, arde-a mea făclie,
Dar voi întoarce sacra datorie
Când potoli-se-va această sete...

13

Când potoli-se-va această sete
De Dragoste, Frumos şi Poezie?
Atunci doar, când în inima pustie
Se va-ntrona răceala... Nu pot crede

Că osteneala cu mişcări încete
Din ochi va şterge râs şi veselie,
Că stelele vor înceta să-mi fie
Prietene fidele şi discrete.

Nu pot să cred că tot ce mă-nfioară,
Tot ce iubesc acum va fi să piară,
Că e zadarnic visul unei fete...

Ci dacă-i viaţa doar un vis de vrajă
Mă voi lăsa de moarte prinsă-n mreajă
Fără dureri şi fără de regrete.

14

Fără dureri şi fără de regrete
Voi părăsi această lume tristă,
Trecându-mi viaţa toată în revistă
Prin minte-mi trec imagini cete-cete.

Ştiu tainele-i şi micile-i secrete -
Ascund ades un zâmbet în batistă,
Având eu însumi suflet de artistă
Îi iert această farsă. Să se-mbete

Cu comedia azi jucată-n scenă
Cei obsedaţi de-o patimă obscenă -
Pe mine nada nu mă mai tentează.

Arunce-n aer fraze dulci, pompoase,
Pe mine doar în pace să mă lase -
Nu sufăr vorba spusă cu emfază.

15

Nu sufăr vorba spusă cu emfază,
Sunt simplă ca o strună de vioară,
Admir aroma crinului, fugară,
Şi inima de dor mi se cabrează.

Vibrez cu Universul într-o fază,
Absorb din lut esenţa mea primară,
Sorb adierea vântului de vară
Şi prind cu gura ploaia, roua, raza...

Mă bucur pururea, că mi se poate
Să beau licoarea vieţii, ca rubinul,
Dulceaţa ei, tăria, chiar veninul!

As vrea să mă dizolv încet în toate
Când potoli-se-va această sete -
Fără dureri şi fără de regrete...

Cu sincere salutari, Adela Vasiloi

H2SO4 - de lavdyi la: 21/11/2005 10:34:00
(la: peste ani)
Ma bucura comentariul extrem de "realist" pe care l-ai facut, poate cam deplasat din partea unuia care scrie poezii si ar trebui sa inteleaga nuanta metaforica a anumitor cuvinte dincolo de valoarea lor strict proprie. Desi intr-un fel ai dreptate, pentru ca am incercat sa vad daca e greu de inteles "unde vreau sa bat " pentru o persoana care habar nu are despre ce e vorba. Asta e realitatea iar daca am gresit adresand un text "ca eseu" publicului larg in loc sa-l transmit doar persoanei care trebuie sa-l inteleaga imi cer scuze. Iar ca sa intelegi aceasta ultima fraza (pentru a nu ma mai lua peste picior) am sa-ti dau un exemplu: eu iti zic atat: "joi la ora 20:00"; normal ca nu ai intelege nimic insa un amic de-al meu cu care am vb despre cupa uefa isi va da seama ca e vb de ora la care incep meciurile. Desigur asemanarea e putin cam deplasata, dar releva clar faptul ca cel caruia ii transmiti un mesaj il va intelege mult mai bine decat ceilalti care il citesc pe langa el. Cum cred ca poeziile de dragoste ale lui Eminescu le-a inteles mult mai bine Veronica Micle decat noi.
Revenind insa putin si la aspectul strict propriu al frazelor legate de " a dori,a avea , a cunoaste" ca povara pe de o parte sau ca progres pe de alta parte trebuia sa te gandesti de doua ori inainte de a face acea afirmatie. Si stii de ce? Iti "esplic": de exemplu dorinta lui Newton de a descoperi de ce marul din copac cade in jos si nu in sus a reprezentat un mare progres prin descoperirea fortei gravitationale. Dorinta mea de avea o masina straina devine un progres personal sa spunem in momentul in care imi cumpar o Toyota Corolla. Si in ambele cazuri si un motiv de bucurie, de fericire. Dar, dorinta care odata realizata reprez progres si un motiv de fericire, este urmata de o alta dorinta. Si tot asa pana la urma totul devine o povara. Pentru ca Newton desi si-a dorit , nu a reusit sa descopere nimic mai reprezentativ decat ceea ce tocmai realizase, iar eu chiar daca acum mi-as dori un BMW M6 si prin absurd as reusi sa-l am, probabil ca dupa o scurta perioada de timp ma va multumi , cine stie, doar un Mig 29. Iar aceste doua exmple, chiar daca sunt diametral opuse converg spre aceeasi idee: totul este relativ in functie de momentul in care se petrece.Pentru ca daca acum cateva luni un lucru( o persoana) ma multumea pe deplin, ma facea fericit, acum acel lucru(persoana) nu mai imi trezeste aceleasi sentimente. Si atunci vine presupunerea fireasca: poate era mai bine daca ma opream in acel moment...Esti fericit acum ca ti-ai cumparat un apartament cu doua camere iar peste ceva timp nu-ti mai ajunge o vila cu piscina. Chiar daca aceasta evolutie a lucrurilor este fara doar si poate un progres, cu timpul nu cumva devine o povara pentru noi ca persoane?
#89181 (raspuns la: #88897) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
D-le Vancea - de Dinu Lazar la: 07/02/2006 09:08:20
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Pe de o parte, imaginile acestea mi se par pline de o sensibilitate aparte;
pe de alta parte, sigur, e loc de mai bine, din punct de vedere tehnic, si
doamna fotografa in State are perfecta dreptate.

Pe de alta parte, imaginile astea ma fac sa ma gindesc la niste chestii
legate de fotografia de portret de la noi.

Exista maimulte modalitati de a scrie o poezie extraordinara; o modalitate
ar fi sa inveti sa scrii, sa faci citiva ani bastonase pe caiete cu linii,
sa inveti literatura, figurile de stil folosite, modalitatile de exprimare
in proza si poezie, apoi ce au facut ceilalti truditori in ale artei poetice
in ultimii sa zicem patru mii de ani, si apoi incet incet sa participi la
cenacluri, sa trimiti poezii la reviste de literatura, etc.
Si asa, muncind din foaaarte greu si cu putin noroc, ajungi poet, care este.
In fotografie e mult mai simplu; cumperi un aparat foto digital, faci ceva
declansari prin casa, postezi pe o lista de discutii, precis sunt citiva care
vor zice mama, ce tare esti, mai e si familia care va cadea pe spate, si un
viitor luminos in lumea fotografiei apare.
Faza cu bastonase, dictari, cultura, lecturi, mijloace de expresie, e pentru
ratati si fraieri.
Astfel avem doua lumi in fotografia romaneasca pe care o vedem; prin reviste,
unii care intr-o lume normala nu ar ajunge nici sa stearga clantzele de la o
revista ilustrata, pun una, doua umbrele, lumina difuza ca la balamuc, ocupa
spatiul si emisiunile cu vedete, si industria merge inainte cu spor, poporul
inghite timpeniile vizuale, viata merge inainte; mai exista insa universul
altora care chiar incearca sa isi faca un stil si au sensibilitate si incearca
sa descopere altceva decit banalele clisee, si care expun numai pe bloguri si
pe situri pe care nu le vede nici dracu din cei care ar tebui sa caute talente
sau noi artisti care sa spuna ceva.
Aparatul fotografic digital de azi ofera nenumarate posibilitati; poti ilumina
un cadru cu orice, de oriunde, nu mai trebuie surse mari de lumina si totul se
modifica in stilul fotografic actual; chiar si asa, in Ro lipseste in majoritatea
imaginilor pe care le vedem maiestria iluminarii, portretele sau obiectele sunt
iluminate tehnic, fara suflet si fara implicare emotionala, ca sa nu mai spun ca
in imensa majoritate a cazurilor vezi ca ala care expune imaginea habar nu are
nimic despre cultura iluminarii, despre cheia luminii, despre lumina de fundal
sau de contur, macar ca notiuni generale.
SI e asa de simplu de invatat!
Se ia un bust de ipsos si se construiesc patru surse de lumina din becuri,
cabluri, poleiala, cutii de conserve, folosind ca trepiede orice, de la clame
la nuiele sau trepiede de microfon. Si se pune aparatul pe trepied si se experimenteaza,
ce e aia cleste de lumina, ce e lumina principala, cum se reda un sentiment de bucurie,
de tristete, de mister, numai din iluminare.
Problema e ca trebuie munca pentru a ajunge la o maiestrie aplicabila, si munca e o
chestie odioasa, rusinoasa in ziua de azi, si nici nu e platita.
Sunt reviste dimbovitene care platesc un editorial de 8-11 pagini plus coperta cu
maxim 150-200 de euroi in total ( de 5 ori mai putin ca in EU)
facturabili si impozitabili, si sunt multi fotografi
exceptionali care pun botul la banii astia de rahat; asta e desigur alta discutie,
dar oricum ce se intimpla - costul neglijabil al sectorului foto - face ca afacerile
in domeniu sa infloreasca, si boierii sa aiba un profit si de 1000 la suta exploatind
de fapt dorinta de afirmare, inconstienta si lipsa oricarei culturi economice
a breslei fotografilor romani ( a masei de fotografi, ca nu pot spune bresla din motive evidente).

Oricum e frumos, unii ne incinta pe bloguri, cit or mai avea energie, si altii ne
dixtreaza cu intimplari incredibile, de la albume foto nedigerabile la imagini publicate, slabe
dar asa de vandabile.
Oricum e un univers grozav
#104403 (raspuns la: #104390) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cattalin - de abc111 la: 23/06/2006 08:22:43
(la: Oamenii nu se trag din maimuta)
"Pai nu-ti zisei ca nu mai discut cu tine despre crestinism?"

Ce-i drept imi zisesi, dar nu te-am suspectat vreodata ca te vei tine de cuvant!!!

Nu ti-am cerut pana acum sa scrii tratate, ci doar sa raspunzi cu cateva cuvinte la intrebari extrem de concrete, dar n-ai facut asta din lipsa de argumente. Pur si simplu n-ai putut! Ti-ar fi placut totusi sa scrii tratate despre lucruri care nu au nici in clin nici in maneca cu intrebarile puse, te cred!

Iar te citez: "Adevarul pentru tine e intrinsec legat si de orientarea ta sexuala si ceea ce se opune o consideri in afara adevarului tau personal...etc". Iar repeti o prostie?

Iar ii dai inainte cu subiectul introdus de tine la acest site, cand exista alt site la care sa postezi ce vrei pe tema respectiva! Din lipsa argumentelor te legi din nou de orientarea (mea) sexuala!!!

Chiar nu-ti dai seama ca asta e si neadevarat si insultator ce afirmi? Nici nu ai notiunea insultei? Poate ca e adevarat in cazul tau (ca parerile tale sunt legate de orientarea ta sexuala), dar nu incerca sa-ti insusesti meseria Mafaldei si sa "ghicesti " cum e pentru toata lumea! In cazul meu iti pot spune ca la 14 ani am fost extrem de bigot, dar si cinstit. Cand citeam biblia ma intrebam totusi despre multe lucruri imorale care erau interpretate ca morale.

In privinta atitudinii credintei crestine, iudaice si musulmane (religiilor surori, abrahamice) fata de orientarea sexuala, iti voi da trimiteri concrete. Biblia si Torah, in Leviticul 20:13 spun urmatoarele: (traducand , cuvintele pot fi usor diferite in romaneste):

"Daca un barbat se culca cu alt barbat, cum s-ar culca cu o femeie, ambii au comis o abominare: ei trebuie ucisi: sangele lor sa cada asupra lor si urmasilor lor". Frumoasa morala! Sa nu spui ca am scos-o din context, pentru ca in context mai exista si alte asemenea perle, de exemplu in Leviticul 18:22 si multe, multe asemenea "porunci" imorale.

In coran sa citesti 7:80 si 7:81, ca tot acelasi lucru gasesti! Sa nu dai vina pe neoprotestanti, ca toti crestinii, evreii si musulmanii au aceleasi prejudecati derivand din religie! Cum s-ar spune in franco-romana: "La meme Marghioala, autrement coiffee". Scuze pentru lipsa accentelor.

Dar asta nu e nimic fatza de ce este la gura sfantului Pavel in Romani 1:26-27!!!! Citeste si singur!

Si eu vreau sa readucem discutia la subiectul acestui site, pentru ca e foarte interesant, dar daca iar nu te vei tine de cuvant si iar vei scrie neadevaruri (sau insulte la adresa mea), ma voi simti iar obligat sa raspund, din pacate! Si renuntza te rog la subiectul "orientare sexuala" pe care tu l-ai strecurat aici si il repeti in fiecare mesaj din lipsa de argumente adevarate!
#129432 (raspuns la: #129246) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Un răspuns ortodox la "Codul lui Da Vinci"-Dan Brown - de aling22 la: 15/07/2006 09:05:59
(la: Codul Da Vinci (Da Vinci Code))
Un răspuns ortodox la
„Codul lui Da Vinci” – Dan Brown


S-ar putea spune că trăim într-o lume în care se vorbeşte enorm de mult, o lume în care nu mai există loc şi timp pentru tăcere, dar, în acelaşi timp, o lume în care nu se spune nimic. Dacă am putea să ne „măsurăm” existenţa prin cuvinte rostite în chip demn, valoros, în prea puţine cazuri am găsi un rost al existenţei, al cuvântului.
Gravitatea stă în faptul că locul cuvintelor bune, locul înţelepciunii şi al cuminţeniei, nu poate rămâne gol, nu se constituie într-un vid. Acolo unde nu există binele, se instaurează răul. Întunericul este lipsa luminii, iar boala este o alterare, o lipsire de sănătate. Deci, dacă cuvântul bun lipseşte, nu este rostit sau nu este scris, atunci se naşte anti-cuvântul.
Ce este acest „anti-cuvânt”? Poate fi numit pur şi simplu „trădare”, „minciună”, „blasfemie”, „sperjur” etc. Este un cuvânt pornit dintr-un suflet care nu este totuşi un suflet. Pare ilogic, dar aici s-ar găsi dezlegarea nonsensului verbal sau existenţial în care ne aflăm. Aceasta pentru că sufletul este, la urma urmelor, legat de Dumnezeu. Adică de Adevăr, Viaţă, Sens.
Iar ceea ce se desprinde de Viaţă, decade în non-viaţă, în moarte.
Vorbim de suflete moarte, ascunse, îngropate în trupuri ce dau dovadă de toate semnalmentele unei existenţe normale! Oameni ce trăiesc în moarte, lipsiţi de sens, de valoare, de demnitate. Deşi dramatic, astfel de „oameni” ridică societatea actuală. Tot ei propun noi coordonate de viaţă, de gândire şi chiar de simţire. Neavând Adevărul, îşi permit să impună „adevăruri” maselor ce se complac într-o tot mai josnică incultură şi imoralitate. Se ridică din rândul inform al acestor mase şi propun „adevăruri” proprii. Iar lumea, în toată obtuza ei întunecime şi lipsire de verticalitate, acceptă aceste „adevăruri”. Le consideră normale, necesare şi universale. Nimeni nu se mai sinchiseşte să le cerceteze, să le caute sufletul. Înghiţim absolut orice ni se oferă, acceptăm orice ni se spune, aplaudăm frenetic tot ceea ce se vede, dorim tot ce ni se pune înainte. Ne place enorm de mult să nu mai fim liberi. Strigăm, urlăm chiar în gura mare că nu acceptăm să ni se lezeze libertatea, dar zâmbim dulce şi complice atunci când ne sunt dirijate, impuse, dictate coordonatele vieţii. Important este că s-a găsit cineva care să gândească pentru noi. S-a găsit cineva să ne spună ce să facem, ce şi cum să gândim şi chiar cine suntem. De acum putem dormi liniştiţi!
Putem fi fericiţi! Altcineva răspunde de noi şi pentru noi. Partea noastră de existenţă constă în a ne lăsa moale, diafan şi visători în voia unuia sau a unora care „riscă” totul pentru noi, pentru „fericirea” noastră.
Astfel, deci, se zideşte societatea actuală. Acest sărăcăcios articol îşi propune să abordeze un simplu aspect al acestei trădări la scară mondială. Şi voi trece direct la subiect!
Editura „Rao” propune publicului cititor român o carte extrem de interesantă: „Codul lui Da Vinci”. A nega valoarea artistică a acestei cărţi este inadmisibil. Partea acestui articol este însă alta: a intra în miezul acestui roman, în mesajul pe care absolut orice carte doreşte să îl transmită cititorului. Iar în cazul de faţă avem un mesaj cu totul anti-creştin. Dacă m-aş adresa unui public realmente trăitor întru Hristos, nu ar fi nevoie de o demonstraţie complexă. Simpla citire a unor pasaje din acest roman ar leza inimi şi conştiinţe ce trăiesc în şi pentru Hristos. Dar lucrurile nu stau tocmai aşa...
E drept, suntem creştini. Suntem, prea mulţi dintre noi, pentru că aşa ne-am născut, aşa sunt şi cei din jur, pentru că astfel şade bine. Dar care sunt coordonatele şi condiţiile acestui creştinism nu prea ştim. Iar golul acesta de cunoştinţe şi de trăire trebuie umplut cumva. Cum afirmam şi mai sus: aşteptăm să ni se spună cum, să ni se arate ce şi când trebuie să gândim sau să credem. Din păcate chiar şi în punctul esenţial al existenţei oricăruia dintre noi: cunoaşterea şi iubirea lui Iisus Hristos.
Ocazia s-a ivit. "Fericirea” ne-a venit iarăşi incognito! Dan Brown a devenit instantaneu un deschizător de drumuri, un luminător de conştiinţe. "Adevărul” a ieşit la suprafaţă. Până şi cei din urmă dintre oameni, românii (sic!), pot cunoaşte de acum ceea ce au gândit, ce au trăit şi ce i-a caracterizat de aproape două mii de ani! A venit ziua iluminării, a înţelegerii acestui dificil creştinism...
Nu îmi voi permite să relatez conţinutul acestui roman. Poate chiar cu spaimă am înţeles că este arhicunoscut. Simpla pronunţare a titlului făcea să apară pe chipul interlocutorilor mei zâmbete pline de complicitate. Parcă toţi ar fi vrut să îmi spună:”Aşa, deci ai aflat şi tu!” Dar apoi toţi se încruntau puţin şi parcă se temeau ca nu cumva să îmi permit să neg acest nou „adevăr”. De prea mult timp doreau să-l afle, să guste ceva senzaţional.
În tot acest „amalgam” indefinit de dogme, practici şi slujbe, din care mulţi nu înţeleg nimic, simţeau ei că trebuie să fie ceva ascuns, vreo conspiraţie a Bisericii! Da, acesta este cuvântul cheie al romanului: „conspiraţie”! Şi, după cum spuneam, se temeau ca nu cumva să vin eu, un oarecare, şi să îmi permit să neg, să mă opun, să refuz această dezvăluire a „conspiraţiei”.
Dar tocmai aceasta îmi propun, cu ajutorul Domnului! Nu căuta aici un răspuns ştiinţific, bine documentat! Hristos nu poate fi demonstrat! Însă poate fi trăit, iubit, rostit.
Ideea de bază a romanului este una mai mult decât evidentă: Iisus Hristos nu a fost şi nu este cea de-a doua Persoană a Sfintei Treimi, Dumnezeu adevărat şi Om adevărat. Nu I se neagă existenţa istorică. Nu se mai face asta, căci până şi ateismul a devenit ridicol, iar dovezile istorice sunt mai mult decât evidente. A existat Iisus Hristos.
Însă D.B. aduce câteva lămuriri bine venite! A fost un om, ca toţi ceilalţi. Un evreu ceva mai răsărit, cu iz profetic şi cu alură harismatică. Toate bune şi frumoase până ce acest Iisus îşi găseşte şi nevastă! Pe cine? Pe Maria Magdalena. Iar culmea chestiunii în cauză este că a mai avut şi copii. Unde mai pui că era îndrăgostit lulea, vorba românului. Se îmbrăţişa, se săruta pe unde apuca cu această Magdalenă. Toată lumea era fericită şi voioasă; doar Petru, Apostolul, era mai supărat. Că de, soţia lui era acasă şi nu avea pe cine să sărute...
Cum de nu s-a cunoscut acest „adevăr” până acum? Totul este o uriaşă conspiraţie a Bisericii, care a considerat necesar să „fabrice” un Iisus Hristos cu totul nou, să rectifice în mod flagrant Evangheliile şi să mintă în mod impertinent pe om timp de două mii de ani. Iar D.B. aduce adevărul la suprafaţă, încadrându-l într-un scenariu extrem de complex, palpitant şi chiar bine închegat.
Aspecte ale afirmaţiilor cuprinse în acest roman vor fi reliefate mai pe larg în cadrul acestui eseu. Pentru început consider necesar să punctez ceea ce găsesc a fi „cheia de boltă” a acestui roman. Ce urmăreşte la urma urmelor, care se dovedeşte a fi „target”- ul acestei scrieri?
Eu consider că este însăşi desfiinţarea, negarea calităţii de Dumnezeu a lui Iisus Hristos. A Celui pe Care Biserica Îl consideră a fi Fiul lui Dumnezeu, întrupat din Fecioara Maria, pentru noi şi pentru a noastră mântuire.
Totul se reduce la a admite sau nu lui Hristos această calitate. Nu este absolut nimic mai important între cadrele acestei existenţe.
D.B. se străduie, iar prin el o întreagă armată de mercenari ai conştiinţelor şi ai sentimentelor umane, să demonstreze că Iisus Hristos este un simplu om, supus păcatului şi morţii. Un om bun, un exemplu de (i)moralitate şi un profet al conştiinţelor acelor timpuri. Un om „îmbrăcat” de Biserică cu calităţi supranaturale şi apoi afişat timp de două mii de ani în scopuri mercantile, cât se poate de josnice şi de mincinoase.
Ce reiese de aici? Că timp de două mii de ani am trăit în minciună. Că pe minciună s-au zidit miliarde de vieţi, lipsite de sens, de valoare şi de o moarte să zicem echitabilă. Că timp de două mii de ani existenţa s-a consolidat pe un mit plin de artificii şi de neadevăruri grosolane. Căci dacă Hristos a fost doar un om, atunci în zadar au crezut, au sperat, au trăit şi au murit prea multe miliarde de oameni. Căci nu se face să trăieşti şi să mori pentru un om mai păcătos decât tine. Hristosul lui D.B. nu a făcut minuni, nu a cunoscut mila, iubirea, iertarea. Hristosul acesta nu a pătimit pe Cruce, căci patima lui nu îşi mai avea rostul. Apoi a murit ca oricare alt ins. Şi atât... Nimic ceresc, nimic sfânt...
Cine este Hristosul lui D.B.? Un afemeiat mizer? Un familist nu prea convins de propria moralitate? Un acerb propagator al feminismului? Un ins cu idealuri măreţe dar cu fapte josnice? Probabil nu vom cunoaşte niciodată „adevărul”, căci nici măcar D.B. n-a catadicsit decât să-şi lase cititorul în ceaţă şi să lase cortine peste simple supoziţii. Dar rămân prea multe întrebări fără răspuns, iar eu voi aminti doar o mică parte din acestea.
Hristosul lui D.B. nu este Fiul lui Dumnezeu. S-a născut şi el în urma unei relaţii sexuale la limita animalicului. Nu a săvârşit nici o minune, căci un simplu om nu le poate săvârşi. A făcut păcate, ca oricare alt om. A murit pe o cruce, nu din iubire de oameni, ci pentru simplul fapt de a se fi dovedit neascultător faţă de autorităţile romane. Mai înainte de aceasta a trăit totuşi bine! Cu toate condimentele necesare unei vieţi „frumoase”: reputaţie, ucenici, bani, desfătări şi până şi o viaţă sexuală intensă. Iar ceea ce este cu mult mai grav se arată faptul că nu a înviat! A murit şi basta! Mă întreb de ce o viaţă atât de comună şi totuşi atât de jalnică a interesat ulterior Biserica?!
Acest infam Hristos, profetul de doi bani al lui D.B. este deci un simplu om. Cu vicii, cu neajunsuri, visător şi idealist. Dar...
În Numele şi cu puterea Lui s-a ridicat şi încă există ceea ce D.B. numeşte parcă cu greaţă „Biserica”. Pentru El au murit prea mulţi creştini. Pentru El au trăit, au iertat, au iubit, au îndurat chinuri înfricoşătoare. Pentru El au refuzat păcatul, în toate formele lui posibile şi imposibile. Pentru El încă se mai învaţă demnitatea, adevărul şi iertarea. De două mii de ani ne ţine vii un mit ce abundă în minciună şi în compromis? Am crezut oare, noi şi strămoşii noştri, într-un infam desfrânat? Lui ne rugăm? Iubim un mit? Murim pentru un mit?
Conform lui D.B., de la acest „profet” nu ne-a rămas decât un curios exemplu de viaţă şi...un plod ce ar fi inaugurat o dinastie „regală”!
Anulăm toate învăţăturile Bisericii, inclusiv toate Sfintele Taine?
Te-ai botezat? Ai fost păcălit cu simplă apă. Te-ai împărtăşit? Erau pâine şi vin. Te-ai rugat? Cui oare? Ai postit? A fost doar un regim dietetic. Ai iertat în Numele Lui? Ai fost umanist. Ai spus la Înviere: „Hristos a înviat!”? Zadarnic vis, deşarte speranţe. Ai crezut în învierea morţilor, în învierea ta? Te înşeli, prietene. Cum a sfârşit „profetul”, aşa sfârşi-vei şi tu. Pământ şi cenuşă. Ai crezut că ai un suflet? Nu, doar instinctul te conduce. Ai crezut că Biserica te îndeamnă şi consideră corect a nu săvârşi păcate? Nu ai ştiut să te bucuri de viaţă şi ai fost minţit o viaţă întreagă.
Astfel totul se dărâmă...Rămânem astfel doar ca nişte animale. Care vin de nicăieri şi merg spre nicăieri. Trăiesc pentru a muri şi mor fără a fi trăit. Nimic sfânt, nimic curat, nimic veşnic. Totul este aici şi acum. Ridicol, trist şi lamentabil.
Dar cine este această „Biserică” care s-a folosit de un ins de acum două mii de ani pentru a subjuga miliarde de oameni? D.B. greşeşte în mod voit din start, refuzând, conştient sau nu doar cel rău mai ştie, să amintească că Biserica nu este reprezentată de Vatican. Nu ceea ce acest compromis Vatican afişează la ora actuală înseamnă Biserica instituită de Iisus Hristos.
Oare să nu fi auzit de existenţa Bisericii Ortodoxe acest D.B.? S-a temut cumva că nu îi poate pună în cârcă greşelile istorice ale Catolicismului? S-a temut să se apropie de Adevărul, de Sfinţii şi de Taina Ortodoxiei? A simţit cumva că Hristos este viu în, prin şi pentru Biserica Ortodoxă? De ce se fereşte de Adevăr, susţinând totuşi că propagă adevărul?
D.B. vorbeşte la un moment dat de „teama Bisericii”. De cine? Biserica aceasta este totuşi o instituţie? Şi cum îi poate fi frică unei instituţii? Sau este acea mână de oameni, mereu în umbră, gata să manipuleze şi să mintă, la care face mult prea des referire? Cine sunt aceşti oameni ce formează „Biserica”? Apostolii, care au murit crucificaţi, decapitaţi, schingiuiţi sau torturaţi? Martirii, milioane şi zeci de milioane, care au crezut că a muri înseamnă a fi mereu cu Cel ce a înviat, cu Hristos Iisus? Pustnicii, călugării sau doar cei ce au trăit în lume, însă iubind cinstea, demnitatea şi adevărul? Dacă nu aceştia, atunci cine? Căci D.B. vede Biserica ca pe un fel de societate secretă care cuprinde ca o caracatiţă pe cei naivi, pe cei retardaţi...
Citez iarăşi! „Istoria violentă şi plină de falsitate a Bisericii nu putea fi trecută cu vederea. Campania ei brutală de „reeducare” a credinţelor păgâne, feministe, se întinsese pe durata a trei secole şi folosise metode pe cât de originale, pe atât de cumplite."
D.B. frizează ridicolul, bazându-se pe lipsa de cunoştinţe religioase minime a cititorilor! Şi prea des îi reuşeşte!
Deci vorbim de primele trei secole ale creştinismului. Şi noi admitem existenţa unei prigoane, a persecuţiilor, a unor mijloace cumplite de „reeducare” a maselor. Dar cu o fantastică deosebire! Persecuţiile au fost duse de autorităţile romane, în speţă păgâne, împotriva creştinilor. Deci păgânismul căuta să reeduce creştinismul şi nu invers! D.B. uită că Biserica nu era nici măcar recunoscută, admisă de stat. Cum putea să persecute pe alţii?! Violenţa amintită de D.B. a făcut, de fapt, milioane de martiri creştini, care susţineau cu preţul vieţii un adevăr negat azi de mii din speţa lui D.B.
Deci Biserica s-a opus credinţelor păgâne, implicit celor feministe. Astfel recunoaştem în tendinţa feministă actuală rădăcinile păgâne! Iar Hristos ar fi fost şi El un păgân, implicit un feminist. Biserica s-a opus cu încăpăţânare, a ucis mişeleşte nenumăraţi păgâni, a distrus credinţe străine de ale ei şi, în final, a martirizat proprii ei membri. Începând cu cei ce se încăpăţânau să rămână păgâni. Diabolic scenariu! Dar eu tot nu am înţeles cine este Biserica aceasta...atât de însetată de sânge!
D.B. ne spune că Biserica a folosit metode cumplite de subordonare a celor neascultători! Autorul nu ne spune care, dar ne asigură că erau cumplite...Să fie ceva de genul sectei lui Jim Jones? Sau să aibă drept preoţi pe câte unul de talia lui Hitler sau Stalin? Cumplita ei sete de sânge să fi dus la existenţa unor macabre „slujbe” de tipul unui Auschwitz sau din cadrul închisorilor comuniste?
Adevărul e prea evident pentru a nu ne îndoi de buna credinţă şi de iubirea de sens a lui D.B.
Ulterior autorul ne informează cum că Biserica a luptat cu furie împotriva vrăjitoarelor. Ce înţelege D.B. prin „vrăjitoare”? „Femeile învăţate, preotesele, ţigăncile, misticele, iubitoarele naturii, tămăduitoarele." Tacâmul e complet, deci se poate trece la arderea pe rug. Ni se spune chiar câte arderi pe rug a săvârşit „Biserica”! Nici mai mult, nici mai puţin de cinci milioane de femei. Cifră curios de rotundă şi de sigură...Biserica a fost un abator de femei...Deşi studiile istorice mai recente reduc numărul total al victimelor Inchiziţiei Catolice la 4500 de oameni (bărbaţi şi femei), D.B. susţine că au fost doar femei cinci milioane!
Să presupunem prin absurd că are dreptate. Ce vină are Biserica Ortodoxă?
Ce vină are învăţătura de credinţă creştin-ortodoxă dacă nu admite practicile păgâne nici măcar la ora actuală? Iar a nu le admite nu înseamnă în mod implicit a condamna pe cel ce greşeşte la moarte.
În numele cărei libertăţi se cade să admitem pierderea sau alterarea unui adevăr pe care noi îl considerăm a fi perfect, inalterabil şi veşnic? Şi dacă Biserica este aşa de misogină, de ce nu ar fi ucis toate femeile, păstrând doar un număr restrâns, care să nască şi să crească pe cei ce, la rândul lor, vor ucide femei, vrăjitoare, preotese etc.?
Cunoştinţele mele teologice îmi „spun” că Biserica nu a făcut decât să îşi exprime, să îşi formuleze adevărul de credinţă. Dacă Hristos este Fiul lui Dumnezeu, atunci El continuă să existe. Adică este viu, este veşnic viu. Iar Biserica Îl cunoaşte, trăieşte în El, pentru El şi prin El. Dogmele formulate în anul 325, la Sinodul de la Niceea, nu au urmărit să condamne „vrăjitoare” la moarte, ci să dea o formă să zicem umană Tainei Fiului lui Dumnezeu, Întrupării, Patimii şi Învierii Lui pentru mântuirea noastră. A avut atunci Biserica reacţia pe care o are organismul uman atunci când este ameninţat de viruşi ce îi pot afecta integritatea biologică vitală. S-a definit pe sine şi propria învăţătură. Altfel ar fi pierdut legătura cu Iisus Hristos, Cel ce S-a arătat nouă ca Adevăr veşnic şi indisolubil.
Bisericii nu i-a fost frică de „vrăjitoare” şi de „păgâni”, ci de propria ei moarte. Corpului uman nu îi este „frică” de viruşi, ci de propria moarte, ce intervine prin acceptarea acestor viruşi în cadrele proprii de vieţuire. A te apăra nu înseamnă a urî şi nu presupune a condamna pe eretic la moarte. "Vrăjitoarele” continuă să existe şi astăzi doar pentru că există Adevărul Bisericii, pe care caută să-l distorsioneze, să-l coboare în propriul întuneric.
D.B. se contrazice şi în privinţa Împăratului Constantin cel Mare. Pe de o parte afirmă că a rămas un păgân convins până în clipa morţii şi nu a crezut în dumnezeirea lui Hristos, iar pe de altă parte afirmă că a făcut jocul Bisericii de a impune o falsă imagine a lui Iisus, în scopuri politice, mercantile, sociale. Oare un împărat păgân şi-ar dărâma propria poziţie şi şi-ar submina propriul imperiu promovând o religie care îi neagă cu desăvârşire cultul imperial – prin care orice împărat era cinstit ca un zeu – şi propune în schimb egalitatea între oameni, incluzând defăimarea religiilor păgâne?
De ce ignoră D.B. actele istorice neutre, adică cele ce nu aparţin oamenilor Bisericii? Aceste documente demonstrează clar că timp de trei secole, împăraţii păgâni au prigonit Biserica, au condamnat la moarte mult prea mulţi creştini, au ridiculizat sau au blamat învăţăturile creştine. Şi nu pentru că acestea erau feministe sau pentru că propuneau un Hristos cinstit ca simplu om, fie El şi un profet. Ci pentru că erau de o noutate absolută şi, în acelaşi timp, la limita absurdului. Dumnezeu întrupat dintr-o Fecioară, pătimeşte ca un muritor pe Cruce şi înviază a treia zi – o învăţătură ce greu poate fi acceptată raţional!
Ca o simplă curiozitate proprie ar fi şi următorul aspect: ştim că la Cina cea de Taină au participat cei doisprezece Apostoli, dar şi Mântuitorul Iisus Hristos. Dar D.B. ne spune că ar fi participat şi Maria Magdalena. Dar confuzia devine mai mult decât evidentă! Căci tabloul lui Da Vinci, pe care se bazează şi cartea sus numită, reprezintă doar un număr de treisprezece participanţi la Cină. Iar eu nu înţeleg cum ar putea ca cei doisprezece Apostoli, cu Mântuitorul, dar şi cu Magdalena, să dea un număr de treisprezece participanţi la Cina cea de Taină! Paisprezece participanţi sau treisprezece? D.B. ne crede chiar atât de infirmi intelectual?
Sau lângă Mântuitorul era Sfântul Evanghelist Ioan, deci nu era nici o Magdalenă la Cină sau lipsea unul dintre Apostoli! Unde stă „adevărul” lui D.B.? Sau poate că unul dintre Apostoli era deja plecat la vânătoare de „vrăjitoare”!? Dincolo de ironia cu care trebuie „muşcată” minciuna lui D.B., trebuie să înţelegem că nu se cade să ne lăsăm doborâţi de cei ce urăsc pe Hristos.
Citez din nou pe D.B.:”Biserica acelor începuturi l-a confiscat pe Iisus, deturnându-i mesajul universal, învăluindu-l într-o aură impenetrabilă de divinitate şi folosindu-l pentru a-şi spori propria putere."
Poţi confisca în totalitate adevărul? Poate această curioasă „Biserică” să mintă cu neruşinare timp de două mii de ani? Oare chiar nu s-a putut găsi un personaj istoric mai răsărit decât acest profet evreu? Oare chiar nimeni nu a putut păstra şi nu a putut arăta lumii acest aşa zis mesaj universal? Şi dacă Iisus a fost doar un om, păcătos şi muritor ca şi noi, de ce este atât de important mesajul Lui? Oare Biserica să fi ucis chiar pe toţi cei ce deţineau acest „adevăr”?
Prea multe miliarde de creştini trăiesc şi au trăit în „minciună”, crezând în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Şi nu s-au simţit manipulaţi, manevraţi, minţiţi, dirijaţi, ostracizaţi etc. Au fost prea mulţi dintre ei fericiţi. Au gustat demnitatea şi verticalitatea morală. Au avut idealuri veşnice. Au iubit, au crezut, au iertat. Se pot trăi oare toate acestea în numele unei minciuni?!
Şi care era, la urma urmelor, acest mesaj universal al lui Iisus? Biserica, ca o tirană, ca o perversă şi inumană instituţie, o străveche Mafie, conform lui D.B., a înlocuit tainicul mesaj al lui Iisus cu un altul, mistificat. Autorul nu ne spune care este acesta. Aşa că se cade să deschidem Noul Testament. Ce găsim în această scriere a unei Biserici ce ucide milioane de femei şi ascunde adevăruri universale?
Curios, dar găsim Fericirile! Îndemnuri la milostenie, iertare, răbdare. La o iubire necondiţionată a aproapelui. La o puritate a inimii, a sufletului. Îndemnuri la bucurie şi veselie. O continuă afirmare la înălţarea duhovnicească prin ferirea de tot ceea ce lezează, răneşte şi întunecă propriul suflet şi inima aproapelui. O nouă viziune asupra celui de lângă tine, înţeles ca frate de care răspunzi cu o iubire veşnică. O apropiere tainică de Dumnezeu prin Acest Iisus Hristos, cu consecinţe eterne.
Curios mesaj al unei Biserici însetate de sânge! Dar este unul clar şi plin de viaţă. Spre deosebire de cel al lui D.B....
Să revenim la „adevăr”! Iisus s-a însurat cu Magdalena. Aceasta i-a făcut şi copii. Biserica, începând cu Petru, o urăşte pe „însoţitoarea Mântuitorului” şi ascunde o bună parte din viaţa şi învăţătura profetului. Care este misterul? Ne spune tot D.B.!
Pentru Biserică „utilizarea actului sexual ca un mijloc de a comunica direct cu Dumnezeu constituia o ameninţare serioasă pentru puterea şi autoasumata ei poziţie de unic intermediar între om şi divinitate”. Se putea ceva mai clar?
De două mii de ani, din cauza Bisericii, nu s-a mai comunicat direct cu Dumnezeu?! Şi nu îmi este dat să pricep cum ar putea actul sexual al unei persoane să pericliteze puterea şi poziţia unei „Biserici”?
Mai mult decât atât! Cum poate fi cunoscut Dumnezeu prin actul sexual? Nu ni se dau lămuriri. Se lasă doar să înţelegem că Biserica ne-a castrat moral şi fizic pe toţi, iar D.B. a venit să ne elibereze. Cum? Printr-un roman, gen thriller...
Totul se reduce la actul sexual… D.B. nu îşi ascunde apartenenţa la mişcarea New Age de promovare a Erei Vărsătorului, care ar înlocui şi ar elibera de acum perimatul mesaj creştin.
Ni se spune că în Era Vărsătorului vom afla adevărul. Iar acest „adevăr” este o curioasă sumă de învăţături preluate din hinduism, brahmanism şi budism. Se adaugă ceva „piper” islamist pentru a da un chip fioros Bisericii. Iar în final se presară ceva creştinism, ca să facă învăţătura cât mai credibilă. Deci „coptura” New Age este gata, iar cei creduli şi, totodată, obsedaţii sexual sunt gata s-o înfulece nemestecată !
Biserica a îndemnat la cumpătare, la abstinenţă înainte de căsătorie, la monogamie şi la ferirea de orice împătimire de ordin sexual. A condamnat doar verbal şi nu prin foc şi sabie homosexualitatea, pedofilia sau orice altă deviaţie carnală. E drept că toate acestea însemnau o unire cu divinitatea, dar o „divinitate” ceva mai întunecată, mai împătimită, mai josnică…
Curentul New Age „eliberează” pe om. Îl eliberează de condiţia sa umană, pentru o condiţie animalică, fără nici o oprelişte, fără nici o normă morală. Actul sexual este unicul adevăr. Priveşte bine situaţia şi condiţia (i)morală a societăţii în care trăim şi îmi vei da dreptate.
Eu un singur aspect ţin să mai punctez aici. De ce anume Biserica lui Iisus Hristos a cerut fiilor ei să nu cadă în ceea ce a numit „păcatul desfrânării”. Nu pentru că s-ar fi văzut ameninţată sau terorizată de nişte obsedaţi. Nu pentru că Hristos ar fi fost un profet pervers, iar ea avea nevoie de un Cap sublim şi pur, pe care se cădea să-l „fabrice”. Nimic din toate acestea!
Răspunsul găseşte-l tu însuţi la cei ce s-au „eliberat” de Biserică şi trăiesc după îndemnuri New Age, alias D.B. Ce vezi? Cumva oameni liberi şi fericiţi? Priveşte la cei ce au o viaţă sexuală intensă şi care s-au unit direct cu „divinitatea”, fie ei yoghini, practicanţi „tantra” sau simpli tineri americani, europeni. Dincolo de „fericirea” afişată în mod actoricesc, au devenit de abia de acum simple marionete. Nu ale Bisericii, ci ale propriilor trupuri, ale propriilor instincte şi patimi, ale propriilor boli incurabile. De atâta „libertate” se tot sinucid...
Se automutilează, se urăsc, se chinuie reciproc. Se aruncă pătimaş unul asupra altuia, încercând să găsească ceea ce doar Iisus Hristos le poate dărui: sens, valoare, adevăr, viaţă. Şi, mai presus de toate, veşnicie.
D.B. nu aminteşte nimic din ceea ce oferă „adevărul” lui după trecerea pragului morţii. Pentru că nu are ce."Profetul” lui e ţărână. Magdalena lui e pământ. (O curiozitate! Ne spune că acum Magdalena s-ar odihni în pământul natal, adică în Franţa. Să înţelegem că era franţuzoaică? Adică galică? Păi tot el spune că Magdalena face parte dintr-o spiţă nobilă iudaică şi că Hristos a trăit doar între graniţele iudaice! Va fi ajuns din greşeală şi în Franţa?!)
„Adevărul e că nimic nu e original în creştinism”, susţine D.B.
În care? În cel „autentic” sau în cel „falsificat” de Biserică? În primul ar fi autentic doar actul sexual ca mesaj universal. În cel „falsificat” găsesc că sunt totuşi prea multe aspecte autentice, unice şi inconfundabile. Iertarea şi iubirea duşmanului şi Dumnezeul întrupat. Mila şi îngăduinţa nelimitată, dar şi Naşterea dintr-o Fecioară. Împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos, dar şi Învierea Lui din morţi. Puterea inexplicabilă a iertării şi a dragostei, a abstinenţei, a disciplinării morale, dar şi bucuria de a trăi, de a simţi, de a iubi pe Cel ce totuşi există. Suferinţa inevitabilă în viaţa tuturor celor ce cred şi iubesc pe Hristos, dar şi puterea demnităţii, a verticalităţii, a purităţii. Şi lista ar putea continua...
Biserica nu este anti-feministă. Dovada ne-o dă tot D.B. atunci când ignoră cu bună ştiinţă şi în mod drăcesc o anumită persoană din istoria mântuirii noastre, din viaţa lui Iisus Hristos. Să zicem că nu a auzit de existenţa Bisericii Ortodoxe, dar să nu fi auzit de existenţa Maicii Domnului este de neadmis! Sau s-a temut că admiţând existenţa Ei, ar fi periclitat pretenţiile feministe ale „adevărului” său?
Oare chiar nu cinsteşte Biserica femeia? Oare chiar a subjugat-o în aşa măsură? Sau aceasta se întâmplă de fapt abia acum, când „adevărul” New Age prinde forme, iar libertinajul sexual transformă femeia, fata, copilul în obiecte impersonale ale plăcerii?
Ce om are o cinste egală sau mai mare decât cea adusă Maicii Domnului? Prin Ea ne-a venit mântuirea. Prin Ea ni s-a dăruit veşnicia. Prin Ea gustăm adevărata demnitate şi împlinirea staturii de om. Prin Ea omul este veşnic.
Sau cultul atâtor sfinte care au trăit în aşa-zisa „minciună” împotriva căreia cei de teapa lui D.B. luptă cu atâta înverşunare...
„Practica sacră – uniunea sexuală sacră dintre bărbat şi femeie, prin care cei doi deveneau un tot spiritual, fusese defăimată, considerată un act profan, ruşinos. Credincioşii care înainte simţeau nevoia comuniunii cu corespondentul lor feminin pentru a deveni una cu Dumnezeu, îşi reprimau acum impulsurile sexuale fireşti şi le considerau lucrarea diavolului”, ne învaţă din nou D.B.
De ce nu au supravieţuit religiile ce promovau astfel de „practici sacre”? De ce nu au supravieţuit societăţile ce cultivau această uniune sexuală? De ce s-au auto-ruinat prin imoralitate, decadenţă şi prin lipsirea de o serie de minime valori? De ce acest aşa-zis „tot spiritual” antrenează doar trupurile, ignorând elementul esenţial al făpturii numită „om” şi anume sufletul? De ce toţi cei care s-au lăsat integraţi în această „practică sacră” au decăzut moral, spiritual, intelectual sau chiar fizic, culminând mulţi în sinucidere? De ce o astfel de „practică sacră” se poate împlini până şi cu cea din urmă prostituată din această lume? De ce cooptează până şi minori, ajungând la perversiuni şi imoralităţi inimaginabile? De ce impulsurile sexuale au ajuns să fie motivul şi condiţia cunoaşterii şi comuniunii cu Dumnezeu? De ce este îndestulătoare împlinirea spirituală cu acte ce ţin de instinct, pe care le săvârşeşte orice animal? De ce apropierea de Dumnezeu se face prin plăcere epidermică, printr-o carnalitate ce des-figurează pe om? De ce această „uniune sacră” este atât de impersonală, atât de pasageră şi atât de scurtă? De ce nu pot avea parte de ea copiii şi cei bătrâni, nemai vorbind de cei bolnavi moral, intelectual sau chiar fizic? Să înţelegem că doar cei activi sexual pot cunoaşte pe Dumnezeu?
Întrebările pot continua astfel la infinit, iar răspunsurile vor întârzia la infinit să apară...
D.B. se cramponează de faptul că nu admite Biserica preotese în cadrul cultului. Dar Hristos şi implicit Biserica admite mame demne şi cinstite, surori curate şi împlinite moral şi intelectual, copii ce încă păstrează puritatea, candoarea şi inocenţa ce se pierd iremediabil prin actul sexual.
Feminismul cere integrarea femeii în cler, în cadrul cultului creştin. Biserica nu poate accepta aceasta din motive mai mult decât rezonabile. Nu pentru că ar discredita femeia, ci tocmai pentru că o cinsteşte. Rolul mâinii este acela de a scrie, de a spăla sau de a ajuta la întreţinerea nutritivă a vieţii. Acest rol nu poate fi suplinit în cadrul existenţei organismului uman de picior sau de ochi. Cultul divin este strict „masculin” pentru că în acest cult este jertfit Hristos, Capul Bisericii.
Pentru că în acest cult nimic nu are conotaţii sexuale. Aceasta pentru a ţine cont de faptul că în cadrul Sfintei Liturghii are loc o chemare a lui Hristos, o invocare continuă şi o primire a Lui. Pe El, pe Iisus Hristos, Îl cheamă, Îl invocă şi Îl primeşte un alt „el”. Rolul femeii este de a naşte preoţi, care să hrănească lumea cu Trupul lui Hristos. Demnitatea ei stă în a cinsti, a sfinţi viaţa peste care coboară harul invocat de bărbat, de preot. Acesta slujeşte o Liturghie care sfinţeşte o existenţă ce nu o are de la sine, ci de la o femeie. Fiecare gen are un rol bine definit, pe care feminismul îl ignoră cu desăvârşire.
Cuvântul rostit de Hristos trebuie rostit din nou de un bărbat. Minunile săvârşite de El sunt re-făcute tot de un bărbat-preot. Jertfa lui Hristos trebuie în-chipuită, re-prezentată tot de un bărbat. Cum ar putea o femeie să ne pună înainte viaţa lui Iisus Hristos? Înaintea Sfintei Treimi stă totuşi un bărbat, vorbind desigur de Sfânta Liturghie. Iar extrapolând, viaţa este adusă printre noi doar de o femeie. De ce se caută a se anula nişte rosturi bine definite? Nu consideră Biserica că femeia ar fi nevrednică sau impură. Dar ea, femeia, este potirul, primitoarea, receptacolul a tot ceea ce este sfânt prin intermediul bărbatului. Nicidecum sexual, ci în chip tainic, liturgic, divin. Precum Iubirea...
Dar acestea sunt Taine pe care D.B. nu le poate cuprinde. Femeia, pentru el, nu mai este viaţă, maternitate, dăruire, candoare şi lumină. Este un obiect sexual, mascat în aşa zise „practici sacre”.
„Biblia este un produs al omului”. Dacă Iisus Hristos este doar un om, are dreptate D. B. Dar ce facem dacă El este Fiul lui Dumnezeu? Cartea „Codul lui Da Vinci” este un produs al omului. Punem Biblia pe acelaşi cântar? Ceea ce cuprinde ultima naşte sfinţi, martiri şi genii ai adevărului şi
şi demnităţii. Ce naşte prima însă? O generaţie de obsedaţi sexual, o generaţie lipsită de ideal, de frumuseţe, de cultură şi de vigoare. Atât!
Cei infirmi moral vor să aibă un Dumnnezeu infirm moral şi El, Care să le îngăduie şi chiar să le susţină toate căderile, păcatele şi patimile lor josnice. Adevăratul Hristos nu poate cuprinde în braţele Sale iubitoare pe cei pătimaşi, pe cei înlănţuiţi de păcatele trupeşti. De aceea D.B. şi cei de teapa lui s-au gândit să „fabrice” un „Hristos” murdar, josnic şi mult prea uman.
Autorul caută să ne convingă că se bazează pe texte relevante, descoperite la Qumran sau la Marea Moartă. Nu ne explică de ce este atât de sigur cum că „Evanghelia lui Toma” chiar a fost scrisă de Sfântul Apostol Toma. Doar pentru că acest fals moral cuprinde o învăţătură ce susţine o viaţă imorală şi se arată a fi pe linia păgână a curentului New Age?
De ce are siguranţa faptului că aceste scrieri realmente cuprind adevărul? Cele de la Qumran sunt doar amintite de D.B., ignorând însă esenţialul! Ele aparţin unei comunităţi monastice, cu reguli de vieţuire extrem de aspre. Abia comunitatea de la Qumran ar putea fi bănuită de anti-feminism, căci impunea o strictă deosebire între sexe, cu o abstinenţă ce frizează regulile monahale de astăzi. Se presupune că însuşi Sfântul Ioan Botezătorul ar fi făcut parte din cadrul acestei comunităţi.
Deci cum ar putea acest tip de comunitate să elaboreze scrieri ce susţin practici sexuale dubioase? Cum ar putea promova această iresponsabilitate, această pervertire şi însăşi această tăgăduire a lui Dumnezeu, atât timp cât modul lor de vieţuire era unul ascetic, cu stricte norme morale şi cu o vie credinţă în venirea lui Mesia? Iar dacă Biserica nu recunoscut aşa-zisa „Evanghelie a lui Toma” sau pe cea „a lui Iuda”, nu a făcut-o din frică, cu un sentiment de culpabilitate. Se cade să admitem falsuri grosolane doar pentru a nu fi acuzaţi de ipocrizie, de trădare a adevărului, de bigotism? Iubim pe Iisus Hristos şi apărăm adevărul Lui. La fel cum copilul îşi iubeşte mama şi apără demnitatea, integritatea şi numele acesteia. Toţi cei care cred în „cuvintele” lui Iuda vor avea acelaşi sfârşit ca şi el.
Articolul de faţă se cuvine să se apropie de final. Cine a gustat măcar o clipă în viaţa sa din dulcea demnitate, din credinţa şi dragostea faţă de Iisus Hristos, nu se va lăsa lezat de astfel de cărţi. Satana are şi el un cuvânt de spus. Fie prin „Evangheliştii”lui Pippidi, fie prin falsul Hristos al lui D.B. Curios este că ambele „cuvinte” sunt impregnate de o făţişă sexualitate. Sau că ambele sunt apreciate de cei fără de Dumnezeu, învăluiţi de necredinţă, imoralitate, incultură şi egoism profund. Iubitorii de plăceri carnale, adică cei mici, murdari şi întunecaţi moral, vor primi benevol „adevărul” New Age. Cei cocoşaţi sufleteşte nu văd soarele decât în bălţile de noroi şi de mizerie ale acestei lumi. Şi consideră că soarele e strâmb, murdar şi negru, aşa cum le este şi lor inima şi conştiinţa.
Adevărul este Iisus Hristos. Cine Îl iubeşte, va rămâne pentru veşnicie în Adevăr!








#133332 (raspuns la: #133174) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ce faci cand cade din cer? v - de Cri Cri la: 29/01/2007 18:29:15
(la: joc nou)
Ce faci cand cade din cer?
verifici plasele de sigurantza (sa nu fie prea elastice), condensezi implementofungiformulele cu electrocomplementarizatorul, apoi iti aprinzi o tigara de foi, cu grija sa nu te foiesti si tu de la ea
-a nu se aplica in cazul in care cade din ofer-

ce faci daca ramai fara spitze? Sau e "spetze"?
mah, imi zice si mie cineva ce scrie aici?
#172063 (raspuns la: #172032) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Brancusi e coborat cu harzobul din ceruri - de Daniel Racovitan la: 24/09/2003 16:54:41
(la: Cel mai mare defect al francezilor)
"5)Francezii din echipa de atletism sint francezi din departamentele de dincolo de mare, Guadelupa si Martinica foarte francezi chiar daca sint negri (sinteti rasisti?)"

Sunt francezi in acte. In fond si in cultura sunt guadeloupieni si martinicani, nu francezi. Francezii nu sunt acolo decat un ocupant colonial. Nu sunt rasist: nu m-am legat de faptul ca sunt negri, ci am scos in evidenta ca sunt de fapt antillezi.

"Dictionarul Larrousse spune ca Bracusi este un sculptor roman"

O fi zicand, dar la muzeul Brancusi din inima Parisului nu scrie NICAIERI ca e originar din Romania.
Toti vizitatorii muzeului care nu sunt romani, daca ii intrebi la iesirea din muzeu iti vor spune ca Bracusi e francez.
#419 (raspuns la: #406) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
CNN top story - de darianne la: 30/09/2003 16:18:36
(la: Romania, lumea a patra si tara pedofililor)
Scottsman ca Scottsmanu', da' uite ca a facut cap de afis povestea chiar si la CNN World :) Macar isi mai aduc aminte ca exista Romania... chiar daca doar legat de povestea (ne)amoroasa a unor minori(tati).

http://edition.cnn.com/2003/WORLD/europe/09/30/romanian.gypsy.ap/index.html

Enjoy paine si circ! Se intreaba cineva cate fete rroma se marita la 12 ani, sunt batute crunt sau chiar omorate de parinti pt. ca fug de mirele care le-a fost "sortit" de familie cand inca de abia ziceau "mama" (asa cum a facut si Mrs. Cioaba - actual Birita), sunt obligate sa traiasca viata pe care o traiesc, chiar daca ele au vise mai inalte etc., etc.?... Nimanui nu ii pasa de toti ceilalti, ci doar de cateva VIPuri in jurul carora se invart cu camerele si microfoanele si carnetelele de notite. De parca toata viata tuturor s-ar agata de firul subtire impletit de stelele de carton romanesti. Si nu ma refer doar la regi si imparati, ci si la "cartoanele" de la TV, radio, presa in general. Cum ajunge cate unu sa isi puna fatza "pe sticla", e declarat vedeta si i se face statuie.

Dar de fapt care e "point-ul" meu in toata povestea asta, ...ca m-am pierdut? Scrie cineva o continuare la chestia asta?

Waiting...
Waiting...
Waiting...

#589 (raspuns la: #581) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
de câte ori se vorbeste despre România... - de JCC la: 13/10/2003 02:30:26
(la: Hotia e de pret, la romani (din Evenimentul Zilei))
de cate ori se vorbeste si se scrie, in tara sau in occident, ma doare sufletul...
nimic nu se schimba, nimic nu inainteaza spre o viata mai buna facuta cinstit, constat ca un fel de inertie perpetuala...

unii fura, jegmanesc si traiesc aproape in palate, care rasar ca ciupercile dupa ploaie...

majoritatea populatiei devina fatalista, nu mai face eforturi ca se intreaba la ce bun?
asteapta sa le faca altii, sa le cada mura'n gura

o parte, convinsi ca nu-i nimic de facut in tara, pleaca in strainatate, facand sacrificiul de a pleca in necunoscut, departe de familie, prieteni si traditii

o minoritate, curajoasa, idealista si optimista se lupta si se zbate sa prospereze cinstit prin munca in tara, dar sunt inundati, pierduti in marea majoritate

Din multe puncte de vedere, pentru omul de rând din România, nivelul de viata este inferior celui de inainte de 1989..
dupa 14 ani de la revolutie...

De cati ani este inca nevoie pt a regasi nivelul 1989? de cati altii pentru ca fiecare sa poata manca carne in fiecare zi, sa se incalzeasca corect si sa aiba un minimum de confort???



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...