comentarii

cum se spune in franceza la masina


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Hai sá spun si eu o poveste... - de Gabi M la: 25/04/2005 14:29:35
(la: Hartuirea sexuala - o problema simplificata de barbati!?)
Locul povestii mele este un oras mare si frumos din Romania. Personajul principal este patronul unei firme, detine peste 80, poate 90% din actiuni. Cásátorit, copii, bani multi de tot. Firma merge foarte bine, íncá de la ínfiintare, produse la export, locuri de munca poate 40-50, salarii decente la nivel "pot trái omeneste din el". Sora mea, cu diploma, angajatá cu concurs. Máritatá, un copil, multumitá de viata ei. Cotact cu seful cel mare, zilnic. Se cunosc deja de ani, poate trei-patru. Íntre timp tot doi metrii distantá.
Íntr-o joi i se pune sefului pata: o chemá pe sora mea ín birou, si-i spune: Am sampania ín masiná, unde mergem sá o bem? Sora mea: Stiti dom' director, eu femeie máritatá, sotul are grijá de mine, multumesc, nici sampania nu-mi place...
Vineri ne íntílnim, sotul ei, ea, noi, eu cu sotul, párintii, discutám problema pe toate fetele. Vai draga mea, poate ai ínteles gresit, sá astepti, sá vezi, etc...
Luni de dimineatá, o cheamá iar:
- Te-ai mai gíndit?
Sora mea:
- N-a fost la ce.
Seful:
- Preaviz douá sáptámíni, predai lucrárile la colega de birou.
Cum s-a terminat?!

Erau douá pe toatá ramura, cu efort, dar cea care rámínea eventual fácea fatá. Dupá o sáptámíná, colega de birou, ísi cere transferul, lásínd mascá pe patron. Sora mea este chematá din nou, i se spune cá poate sá rámíná, dacá preia toatá munca.
Urmeazá frecusuri, sicane, propuneri, timp de un an de zile. Ín acest timp, sora mea, lunar a dat concurs la tot felul de firme, ca sá poatá pleca. Probleme au fost numai financiare, fiindcá multá vreme nicáieri nu i-au putut oferi salariul pe care íl primea acolo. De un an de zile i-a reusit sá plece, toatá lumea e very happy, mai putin patronul, care a cam rámas fárá replicá. A spus el atunci cátre sora mea: "Ai sá vii plíngínd ínapoi!"...N-a fost sá fie cum ar fi vrut el...
...
Cred cá nimeni nu a generalizat, cá toti bárbatii ar fi la fel. Cred cá nu depinde de femeie dacá se íntímplá asa ceva, nu este vorba de a nu stii sá-ti impui respectul. Cred cá nu poate da un ráspuns corect la íntrebare acel sau acea cineva care nu a tráit oroarea acestor situatii, cínd esti ín dependentá de un loc de muncá, eventual ai si copil de crescut.
Dupá párerea mea nu se pot defel confunda cele douá cazuri, prima cínd vine un "santierist" si fluierá cínd treci pe língá el, asta eventual este situatia cínd poti sá-ti impui respectul, iar a doua este situatia, cínd un sef, un patron, indiferent dacá e bárbat sau femeie, te umileste si te hártuieste si te aduce ín situatii imposibile...
Nu pot decít sá vá spun párerea mea. Nu e o concluzie, nu e o generalizare. Bine-nteles povestea mea e ín trei(?) rínduri, dar a durat mult prea mult ca sá nu lase urme chiar si ín sufletul meu, care am fost doar spectator... Má bucur pentru fetele care scapá din asa íncercári. Cáci pot fi si care nu scapá, nu-i asa?..Dar despre ele nici filme nu se fac...
#45423 (raspuns la: #45281) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Dragutzul.. adica Anita... - de Jimmy_Cecilia la: 17/02/2004 07:12:57
(la: Evreii si o manie curioasa..)
dragutzul este masculinul de la draga, ca sa nu-ti mai scrie careva "doamna Anita"

nu sari - adica n-ai mitive, ca nu erai concernat, nu era vorba despre ultimul tau citat

românii "les justes" cum li se spune in franceza, cei care au ascuns evrei, nu nu ma deranjeaza.. sa fi OM, nu-i deranjant, si nu despre citatul asta vorbeam..
nu mai sari, vrea sa spuna : nu te crede intotdeauna cel vizat, nu sta tot timpul pe defensiva, daca vreau sa te atac, o fac nominal, stii bine ca nu am complexe.. :)

si revenind la titlul subiectului, nu lua siu tu mania curioasa sa te crezi vizat sau persecutat tot timpul...
pentru o data cand nu ma refeream la tine... :)




#9765 (raspuns la: #9760) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
LMC/memories - de Little Eagle la: 04/07/2004 02:29:04
(la: Amintiri din Copilarie)
WOW....my dear sis,m-ai daramat,

Amandoi (sotul tau si tine...de la 13 ani va stiti?)
Am citit cartile spuse de tine,am vazut si filmul regizat de Elisabeta Bostan daca nu am uitat....atata bautura si droguri....distrug creierii darling....

Stiu ce vrei sa spui,si eu am scris candva un text lagat de copilaria mea....mai plina de atatea ......eu as zice ca iubesc acele vremi si cele de liceu,sau universitate,dar totusi nu as vrea sa le mai retraiesc.

Nu stiam ca Gamalie e your pet rabbit,eu am 2 pisici,Bebitza (14 ani si...9KG)si Pooghee(3 ani si 4 Kg).
Sa stii ca-s un VIP la Ebay.com si my password e .......Pooghee0,deci vezi cum ne iubim animalele?

Forget about Heaven girl,live for today,dream a lot,heaven is in your eyes anytime.Love si atata tot!!!!Fi ce vrei,azi ai 12 ani? Apoi vei AVEA!!!!!NIMENI NU TE VA OPRI....!!!!

Iti spun ceva:merg cu masina si ascult very loud orice muzica imi place,Zeppelin,Sabbath,Ozzy,Hendrix,Doors,Who etc.....poate tu nu-i agreezi,in fine,sunt ca la 14 ani,si nu-mi e rusine,mereu imbracat in negru si cu par lung si ochelari de soare a la Ozzydati cu ani in urma de el...!!!!)
Asta sunt si stii ceva ?:ce spun asta sunt!!!!Nu visez,Nu am visat,Am trait visele mele!!!!Doar ca nu am revenit la trecut azi....

Am visat sa am femei frumoase sa cada barbatii pe jos vazindu-ma cu ele la brat?Le-am avut....cam in jur de 80-90,trebuie sa le pun pe hartie odata sa fac numaratoarea.Am visat sa fiu faimos?Am avut faima ca artist,am visat sa am bani cu gramada?Am avut de nu stiam ce sa fac cu ei....
Am trait ca Jimmi,ori Morrison????YES din plin si inca si azi sunt fete de 18 ani care ar vrea sa aiba sex cu mine....si le-as putea fi ....tata!

visele mereu devin realitate!!!!!!!!
Vei avea iar 12 ani,crede-ma,chiar maine!!!!Si va fi REALITATE!!!!!
NU visa cand orice dream e o iluzie si viata e la fel,esti...creatorul lumii tale,si daca vrei,la orice secunda poti fi de 12 ani,ori de 90,CINE te opreste????

Vrei sa traiesti in rai?apoi vei trai!!!!Il vei gandi si trai oricand darling!Tu vei alege ce vrei de la tine si cei din jur si rai sau iad,nimic nu exista fara ca tu sa existi!Cred ca sotul tau citeste ce scriu si e suparat pe mine...NU are de ce....
NU sunt pus sa fii iubita mea,esti o sora si asa te gandesc.mai vorbim???

LOVE&PEACE,
OZZY













syntheticzero - de reincarnat la: 28/07/2005 07:00:03
(la: Nimic din ce ni se intampla nu e intamplare...adevar sau nu?)
***Daca ti-au ghicit usor probabil ca esti empatic . Dupa cum semnezi SO Happy probabil ca esti . Pe undeva in chartul tau natal Venus e puternica. Iti place sa maninci?... esti cumva Taur? Glumeam...***

Au reusit sa-mi ghiceasca pentru ca sint relaxat. Persoanele stresate acumuleaza cantitati enorme de energii negative si asta face ca intregul spectru sa se schimbe.

Evenimentele importante in viata sint predestinate. Putem schimba cursul lor numai daca sintem in cunostinta de cauza si actionam la momentul potrivit. Cineva spunea ca viata este ca o gara prin care trenul spre destinatia cea buna trece o data. Daca ne urcam in el ajungem la destinatie rapid si usor... daca nu?... va trebui sa trecem prin tot felul de incercari si in final poate vom ajunge, dar nu la fel de usor.

A fi in cunostinta de cauza este sa stii cind este momentul potrivit sa intreprinzi actiunea (sa te urci in trenul cel bun). Asta poti sa o simti, daca esti destul de sensibil, sau sa ti-o spuna cineva care se pricepe.
Momentul potrivit poate sa fie configuratia astrala, ciclul bioritmului sau o combinatie a amindorura.

O sa-ti spun o poveste:
Conduceam masina pe o sosea complet libera si in plina ziua. Eram in masina cu un prieten. La un moment dat, ca din senin, la una din intersectii o masina ne taie calea. Intersectia avea vizibilitate totala si totusi nici eu si nic prietenul meu nu am vazut masina pina in ultimul moment. La 120 Km/H tot ce am putut face a fost sa incerc sa o ocolesc prin spate (opus sensului ei de deplasare) i-am atins numai bara din spate. Destul ca sa o trimit invirtindu-se cam 50 de metri. Masina mea s-a lasat pe doua rotzi, cauciucurile au explodat, si am intrat in santzul de pe marginea soselei unde ne-am rostogolit de citeva ori.
Masina a fost complet distrusa dar nici unul dintre noi nu am avut nici cea mai mica zgirietura. La fel pasagerii din masina pe care am lovit-o. Dupa doua saptamini prietenul meu are un alt accident, mult mai usor decit cel pe care il avusesem impreuna, si moare!
Dupa mai bine de 10 ani si la aproape 20000 de Km departare de la data si locul accidentului, una din clairvoiantele pe care le-am vizitat mi-a descris accidentul cu lux de amanunte si mi-a spus ca prietenul meu a fost cel caruia i se terminase "mandatul" ca dovada ca dupa scurt timp a murit tot intr-un accident. La primul accident a scapat datorita faptului ca era sub ocrotirea configuratiei astrale favorabile mie care a fost mai puternica decit cea nefavorabila a lui. Daca confguratia lui negativa at fi fost mai puternica decit a mea am fi murit amindoi.

As putea sa-ti mai dau citeva exemple insa timpul si spatiul nu ne permite. Dar incearca sa te gindesti la citeva experientze din viatza ta. Sint sigur ca ai avea destule din care sa tragi concluzia ca daca procedai diferit ar fi fost altfel si incearca sa deslusesti care au fost circumstantele care te-au determinat sa procedezi asa cum ai procedat.

P.S. Nu sint Taur, de fapt sint total opus :-)))) ... si in general sint foarte happy.


#61861 (raspuns la: #59692) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
intrusule - de anisia la: 20/09/2005 15:11:52
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA)
hai sa mergem peste gaga la mare in week-end... promit sa nu mai cant in masina :))

auzi, si mai lasa munca si treci pe mess, ca sa-ti spun unde am parcat masina, in caz ca am sa uit din nou :)) hihihi... fi atent, ca e vacant postul de asistent particular al anisiei. te incumeti?
___________________________________________________
"daca n-ai sa mai fi tu, am sa fiu si eu un om obisnuit..."
#73336 (raspuns la: #73335) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
aaaa, stai - de Intruder la: 07/04/2008 21:06:12
(la: viitorul suna bine :))
ca n-am ajuns acolo unde spun ca nu folosesc masini, nu stiam ca sunt asa retrograzi!
am citit de-a-mpiezis. :)))))
la stanga-mprejur, spre Comuna Primitiva...mars!
un-doi, un-doi, "ce frumoasa e armata, hei...si iubita mea s-a dus, hei"...(nu mai stiu, am uitat cantecul)
#300179 (raspuns la: #300173) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Draga mami si tati, - de Areal la: 22/07/2008 15:27:27
(la: Caniculă mare)
ghidul nostru ne-a spus sa scriem acasa ca poate ati vazut la televizor
inundatia si sunteti ingrijorati. Suntem bine. Apa a luat doar un cort
si doi saci de dormit. Din fericire, nimeni nu s-a inecat pentru ca eram
toti pe munte si il cautam pe Cristi. A, da, sun-o pe mama lui Cristi si
spune-i ca totul e bine. Cristi nu poate scrie pentru ca si-a rupt mana.
Am mers si eu cu unul dintre jeep-urile Salvamont. A fost super. Nu l-am
fi gasit niciodata in intunericul acela daca nu fulgera. Ghidul nostru,
Victor, s-a enervat foarte tare pe Cristi pentru ca a plecat fara sa
spuna nimanui.
Cristi zice ca i-a spus, dar era in timpul incendiului, asa ca probabil
n-a auzit. Stiai ca daca pui benzina pe foc, canistra o sa explodeze?
Lemnul ud nu ardea, dar unul dintre corturi, da. Si hainele noastre la
fel. Danut o sa arate ciudat pana ii creste parul la loc. Ne intoarcem
acasa sambata daca Victor reuseste sa repare masina. Nu a fost vina lui.
Franele mergeau bine cand am plecat. Victor spune ca, cu o masina atat
de veche, ceva se strica mereu; probabil de asta nu are asigurare. Mie
mi se pare o masina misto. Nu se supara daca i-o murdarim, si cand e
cald, ne lasa sa stam pe capota ca sa ne mai racorim. Se face destul de
cald, cu 13 oameni intr-o masina. Ne lasa sa stam si in portbagaj pana
l-a oprit un politist.
Ghidul nostru e misto. Il invata pe Tudorel sa conduca masina pe
drumurile de munte, unde nu e trafic. Tot ce vedem pe aici sunt camioane
cu busteni. Dimineata asta, toti tipii sareau in lac de pe stanci. Pe
mine nu m-a lasat, pentru ca nu stiu sa inot, iar Cristi avea mana
rupta, asa ca ne-a lasat sa mergem cu barca. A fost super. Se pot vedea
sub apa copacii rupti de inundatie. Victor nu e un scortos ca ceilalti
ghizi pe care ii stiu. Ne-a lasat sa mergem fara veste de salvare.
Trebuie sa petreaca mult timp lucrand la masina, asa ca incercam sa nu-i
facem probleme.
Ghici ce! Am primit toti insigne pentru ca am trecut cursul de prim
ajutor. Cand Danut si-a taiat mana cu toporul, am invatat sa coasem
vene. Marius si eu am vomitat, dar ghidul nostru zice ca era de la puiul
stricat. Ne-a mai spus ca mancarea din inchisoare era si mai rea. Ma
bucur ca a iesit de acolo. Zice ca acum a invatat cum sa faca lucrurile
cum trebuie. Apropo, ce e un pedofil?
Trebuie sa plec acum. Mergem in oras sa ne trimitem scrisorile si sa
cumparam vaselina. Nu va faceti griji. Suntem bine.
Cu dragoste,
al vostru Mihai

Cum te-ai impacat cu cenzura - de Dinu Lazar la: 07/12/2003 10:55:25
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Problema este mai complicata. As reformula intrebarea astfel: cum te impaci cu cenzura, fie ea comunista sau contemporana?
Pentru ca am avut si am de a face cu chestii incredibile.
Cenzura a fost si este o problema pentru oricine vrea sa faca ceva.
Asta oriunde si oricind.
Chiar si cenzura economica; ai face ceva, dar nu ai mijloacele, si asta e cel mai rau lucru dintre toate.
Inainte de 89, sigur, erau niste subiecte interzise, erau tot felul de cretini care isi dadeau cu parerea, ( dar asta gasim si acum) - de in general ti se scirbea sa mai faci ceva ( nu o sa uit niciodata pozele mele rupte si aruncate prin camera de consiliu de un bou, fost director la Agerpres, care acum preda liber si democrat un curs de jurnalism la o universitate particulara) - dar daca erai shmeker si elastic puteai sa o cotesti cumva si sa mai faci, ca fotograf cel putin, si chestii interesante.
Mai tras, mai impins, mai o cafea, mai un kentosan, mai o glumitza, oameni erau si ei, am facut totusi o expozitie cu nuduri la care trimisul de la Consiliul Culturii nu a scos decit o poza din 50 care au ramas, si tot in acele vremuri am publicat si poze cu Noica, si peisaje, si eseuri, si a fost o intreaga pleiada de fotografi care au facut niste fotografii extrem de interesante, departe de linia ideologica a momentului, de la Mihailopol si Edmund Hoffer la Agarici si Emanuel Tinjala sau Armand Rosenthal.
"Faptele vorbeshte", indiferent de ce ar zice oricine acum.
In 1985 am participat la un concurs al companiei Air France si am luat un premiu care a constat in 2 saptamini la Paris, masa casa si masina ca sa fac orice poze as fi vrut; am facut citeva mii de imagini in acele 2 saptamini si am selectat in timp citeva, cu care am luat alte premii, si totul mergea ca o senila cumva. Bun, dar cu mari eforturi, supraomenesti, am facut rost de niste hirtie foto Ilford, care se gasea extrem de greu, si am facut citeva zeci de printuri de calitate, mari, ca sa fac si eu o expozitie la Biblioteca Franceza; era prin `87 cred; am rugat pe mosh Comanescu, secretarul AAF, sa imi faca o trampa sa ma duc la directoarea de atunci a Bibliotecii, ea imi spune ce chestie , ar fi interesant, sa las pozele citeva zile sa se uite. Trec doua saptamini si ma suna cineva de acolo, sa imi spuna ca doamna directoare considera ca imaginile sunt mult prea triste, ca ce am facut nu e un act cultural care sa poata avea ca rezultat o expozitie, ca are chiar dubii daca e un act cultural, si sa iau ambalajul inapoi.
De cenzura, fie ea ideologica, de casta, economica, de grup, de bisericutza, de neam, cine face ceva are parte tot timpul deci.
Asa ca ce sa zic... nu am avut de facut fotografii de muncitori fericiti, nu am facut poze politice, m-am fofilat pe unde am putut si i-am dat tare cu peisajul, fotografia de arhitectura, atit cit s-a putut, fotografia de ambianta, si de obiceiuri populare. Am o lada mare de publicatii de atunci, in care am aparut cu fotografii de care nu imi e rusine si care constituie o parte importanta a portofoliului meu si majoritatea lucrarilor alb negru care se vad pe situl meu sunt atunci facute si multe tot atunci tiparite.
Nu am apucat sa-i fac poze lui Ceausescu si acum mai ca imi pare rau, ca fotograf vorbind; ca fotograf la Femeia, trebuia sa fac o fotografie la Plugusoru` cu copilu` parfumat si Nea Nicu in fata CC a PCR pe 29 decembrie `89 si stiu ca cei din redactie cerusera aprobare sa particip la aceasta circaraie, dar ceasurile istoriei au hotarit altfel, ceea ce nu e rau.
Dar nu am apucat sa-i fac poze nici regelui Mihai, a carui mecanism de relatii cu presa nu a agreeat sa ii fac niste fotografii pentru citeva mari publicatii si agentii, inclusiv franceze, cind a revenit in mod oficial acum doi ani, daca nu ma insel; imi trebuia acreditarea si sprijinul biroului lui de presa sau a cui facea pe atasatul de presa, asa ca au pierdut citeva reportaje interesante, zic eu. Eu personal tot la capitolul cenzura trec asta.
Asa ca povestea cu cenzura e complicata si nu se rezuma la un regim sau la un timp... cine face cite ceva se poate lovi de tot felul de cenzuri oricind.
Nu vreau sa minimalizez chestiile cumplite de dinainte de `89, dar nici sa patesc acum precum un bun prieten, adica sa fiu scriitor in aceste timpuri democrate si libere, sa scriu despre ceva despre care a mai scris un alt cetatzean, si el acolo scriitor, filosof si editor, sa deranjez, adica, si ca la o juma` de an sa scoata secretara editorului filosof o carte despre tortionari ai anilor `50 si sa-l gasesc acolo pe tatal meu, sa aduc probe ca nu a fost asa si sa nu ii pese nimanui. Asa ca... treaba cu cenzura e mai complicata...
La o analiza a amintirilor, cred ca totusi mi s-a intimplat si mie o chestie inainte de `89.
Pe scurt, un student de la Institutul Grigorescu, de la sculptura, a facut o foarte interesanta chestie la Muzeul Satului; parca il chema Popescu, dar nu sunt sigur; a conceput niste mumii de paie, de statura unui om, si le-a pus ca o populatie in diverse locuri, pe prispa, in pat, la poarta; era o instalatie superba si arata extrem de bine, mi se parea un proiect grozav; eu am facut niste fotografii, la rindul lor interesante, si m-am dus cu ele pe unde am putut, ca sa le public; erau diverse suplimente literar artistice, unde se puteau publica fara probleme eseuri.
Era chiar in timpurile cind incepuse sistematizarea de la sate, cu sustinerea din fiecare seara de la Europa Libera si cu tragediile cunoscute.
Bun, am lasat acele poze pe la citeva redactii, un om de cultura de atunci, sotul unei importante personalitati de acum din lumea tevereului, le-a vazut, si a facut un tapaj ingrozitor, s-a dus cu o falca in cer si una in pamint la Consiluil Culturii, ca ce bataie de joc, taranul romani nu e din paie, tovarashi, el nu poate fi din stuf, uite unde mege educatia decadenta, acum, cind suflarea natiei da o noua fatza satului romanesc, bla bla.
Eu nu am patit nimic, dar nu s-a mai publicat nici o poza, si am stat mai pe linga shantz un an doi, si de soarta lui Popescu nu mai stiu nimic.
Acum din pacate, pentru ca timpul are un efect edulcorant, mi se par glumitze momentele cind la Electrecord vedeam fatza pamintie a directorului venit de la Madam Suzi Quatro ( Suzana Gidea) sau de la Dulea ( de unde termenul mai duleaza) care imi respingeau la rind coperti de disc, asta ca e cu ogor de griu si de ce nu e griul strins, asta ca e cu capitze si vede toarashul si intreaba la ce ceapeu nu s-au strins roadele, si aici parca e o cruce in zare si zice toarasha ca nu s-a vegheat la cultura maselor.
Despre imaginea de moda raportata la acele timpuri am mai zis cam cum era.
Asa ca... ar fi multe de zis cu cenzura.
Noroc ca acum cenzura e o amintire tulbure a unor vremi apuse, cum ar putea spune si domnul Ardelean de la EvZ, reporterul proaspat batut saptamina trecuta. Pai?
#6095 (raspuns la: #6089) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
16 best (andrei p) - de Dinu Lazar la: 08/12/2003 06:38:21
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
E normal ca o imagine sau alta sa genereze o stare sau alta.
Dar ca sa scoatem dopul la shampanie, ar trebui spus ca imaginea cu taranul la arat este facuta digital, ca taranul care ara e adus din alta poza si fumul e si el accentuat in mare parte; puparea miinii minerului a aparut tabloid 30x40 cm si in multe locuri in presa vremii de aici sau de prin lume si la citeva expozitii; imaginea cu barcagiul face parte dintr-o serie marita la 50x60 cm, de poze facute la Paris, serie de care am mai vorbit ca nu a placut madamei de la biblioteca franceza dar care serie a luat medalia de bronz la concursul international de fotojurnalism in `86, deci cred ca ambele au si peste 300 de pixeli; si imaginile descrise ca de studio nu sunt de studio, sunt instantanee la lumina existenta, facute una intr-o pivnicioara igrasioasa, cu nimic stroboscopic, si alta intr-un holishor. Restul e cum se spune in comentariu, adica imaginea cu avioane la borcan nu e facuta la comanda nimanui, si tipa de la Basarabi nu e regizata, ci tot instantaneu.
Cel putin asa le stiu eu...si filmul nu era erotic ci eroic si se numea "Balada soldatului", nu "Baba o da soldatului"...si nu era masina, era bicicleta...
#6172 (raspuns la: #6144) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
Emil Cioran.. scriitor in franceza - de Jimmy_Cecilia la: 28/12/2003 05:54:30
(la: Emil Cioran - viziune asupra vietii)
Cu exceptia a 4 carti in romaneste, incepand din 1947 Emil Cioran a scris doar in franceza. Era stabilit la Paris.
Se spun si scriu multe baliverne despre el...
L-am cunoscut personal, era un om generos, cu respect pt oameni, a fost legionar toata viata lui.
Pe vremuri, era unul dintre cei care s-au batut pentru salvarea Bisericii ortodoxe din Paris.
A publicat in editura Galimard, eu am vreo 6 carti scrise de el, dintre care 2 dedicate, pe care mi le-a oferit:
"De l'inconvénient d'être né " si "Écartèlement"
#7318 (raspuns la: #7246) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Asa cum spune Dantimis furtul - de Nico la: 15/02/2004 06:27:26
(la: Poporul roman si furtul.)
Asa cum spune Dantimis furtul mege mana in mana cu saracia. Poate ca a spune ca romanii sunt caracterizati de hotie este cam mult dar din pacate e ceva ce oricine poate vedea Crisa! Cred ca anii de comunism au transformat poporul roman intr-un mod unic! Hotia a deventit o boala cronica si din pacate nu s-a gasit inca un remediu eficient ( medicii sunt si ei atinsi de boala). Sa recunosti asta nu inseamna ponegrire dupa cum sa spui despre cineva ca este bolnav de cancer si are nevoie de dratament nu inseamna a acuza persoana respectiva.
Cat despre alte meleaguri bineinteles ca si pe acolo se fura. Dar e o diferenta: POTI SA-TI ALEDI UNDE SI CU CINE TRAIESI! ESTE SCUMP DAR FACE! De 6 ani de cand am emigrat in USA locuiesc in acelasi loc si sunt pe deplin multumit. Criminalitatea este aproape 1% si se resuma de cele mai multe ori la "imprumutatul" de biciclete si apoi abandonarea lor (adolescentii si copii se amuza!) sau ceva violenta domestica. Nu betivi pe strada, nu scandaluri in public iar masinile mele ca dealtfel usa de la intrarea in casa, stau neincuiate. Pentru asta platesc si asta am pentru mine si familia mea. In Romania nu am putut sa gasesc un astfel de loc!
Sunt de acord insa ca hotia nu este cel mai bun subiect de discutie si ca nu asta trebuie subliniat cand vorbim de tara si poporul nostru. Este usor de criticat, mai greu este sa gasesti o solutie! De asta cred ca sunt tot mai putini scriitori si poeti: toati vor sa fie critici!
Sa auzim de bine
#9647 (raspuns la: #9567) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
O regula elementara spune ca - de Daniel Racovitan la: 26/02/2004 04:08:29
(la: "Ceausescu a fost dat jos de CIA")
O regula elementara spune ca atunci cand n-a vazut despre ce e vorba te abtii de la comentarii.

Secundo, documentarul nu a fost realizat de catre presa franceza. Nu e cazul sa-ti defulezi aici ura francofoba. Cine vorbea despre "prostia agresiva"?

..................................................................................
"aceste cuvinte ne doare" (sic)
#10648 (raspuns la: #10640) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
un amplasament nefericit - de andrei p la: 30/04/2004 02:42:34
(la: CATEDRALA SAU MAUSOLEUL?)
„Democratia este puterea poporului. In democratie fiecare poate face ce vrea Atat Timp Cat Nu Dauneaza Altuia.” Asa incepe Constituia Franceza, citez din memorie.
Raspunsul e si reactia la o intrebare. Un sondaj cu intrebari gresite da raspunsuri comice. In 1990 a fost facut un sondaj cu intrebarea: Cine va iesi Campioana Mondiala la Fotbal. 86% au raspuns Romania. Pai „minoritatea sa se supuna majoritatii...”
Din pacate si „majoritatea si minoritatea” sunt neinformate.
In nici-un oras din lume nu se construieste intr-un parc. Dara-mi-te intr-unul secular.
Este un abuz prostesc si nerusinat, identic cu al Primariei sector 2 din parcul Obor.

Am scris degeaba mesajul 14.174 de tue 20 /04 /2004?
Nu mai revin cu argumentele de acolo. Le puteti citi si acum.
Mesajul initial spunea: Va invit sa discutam problema constructiei Catedralei Mantuirii Neamului in Parcul Carol. Titlul: Catedrala sau Mausoleul a creat confuzii.
Amplasamentul Catedralei in Parcul Carol este cel putin nefericit, daca nu chiar stupid si daunator atat parcului cat si orasului. Nici macar pentru Catedrala nu este deloc favorabil. N-are nici-o legatura cu mausoleul.
Cu regret observ ca apar mai multe prejudecati decat pareri. Prejudecati care fac pozitiile “combatantilor” ireconciliabile. Unii considera perfect corecta inlocuirea Mausoleului cu Catedrala, ca o razbunare pentru ororile comunismului. Sunt alti cativa care sunt in principiu impotriva Catedralei. Mai sunt cativa care sustin ca nu exista “cel putin trei personalitati publice, oameni de cultura, care se opun construirii acestei catedrale”
Exista macar 100 de personalitati care sunt pentru construirea Catedralei, dorita si de marele public in principiu, dar sunt constiente ca locul e nefericit pentru oras si pentru Catedrala!
Si care personalitati ar fi de acord in principiu cu demolarea mausoleului. Dar ce rost are sa demolezi daca nu pui altceva in loc?
Cat de bine cunosteti locul? Acolo sunt 2 lucrari diferite.
Mausoleul este o potcoava din beton oribila, fara valoare. Si demolarea lui nu ar fi nici-o pierdere. Despre Memorialul splendid cu 5 arcade din granit de Suedia este vorba. Pe locul initial al mormantului soldatului necunoscut, era oficial Monumentul Eroilor pentru Eliberarea Poporului si Dreptate Sociala. Doar pentru acesta sunt banii de la Guvern.

Si cateva argumente pentru cele cateva grupulete:
Da, Catedrala se face (facea) in centrul orasului. Si orasul vine spre ea. Amplasamentul in parcul Carol este total impropriu din acest punct de vedere. Nu este in centrul orasului, ci la extremitatea sud (SSV) a zonei centrale. Acum orasul nu mai poate „veni” spre sud. A fost rupt prin Demolarile Aberante din 1984.
Nu credeti? Mergeti cu 10 masini intr-o duminica dupa amiaza. Ma indoiesc sa aveti unde sa le parcati. Dar daca ar veni 10.000?
Sfanta Vineri avea cam 8x17m. Numai Altarul Catedralei va avea cca 40x17m. De 5 ori mai mare doar altarul.
Parcul se va distruge oricum in acest caz. Merg la biserica saptamanal. In fata bisericutei (micute) sunt in fiecare duminica macar 10 cersetori. In Parcul Carol vor fi macar 1000...
De inviere, prin parc vor cobora circa 70.000 oameni cu lumanari, care ar calca totul in picioare. Pentru Catedrala exista amplasamente mult mai bune.
Nu are rost sa mai insist.
#14765 (raspuns la: #14699) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
iertare......... - de cosmacpan la: 27/09/2004 22:04:07
(la: Jena de a fi roman? - Andrei Vartic)
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ si nu ucid
……….
caci eu iubesc/ si flori si ochi si buze si morminte.

Cu toate scuzele de rigoare pentru schilodirea testamentului blagian am pastrat doar inceputul si sfarsitul poeziei caci pentru acest material doar doua idei se zbat in mine : « si nu ucid – caci eu iubesc » atat si nimic mai mult. In continuare dau glas printr-un citat domnului Vartic ce pretuieste toate eforturile celor ce se alatura « in lupta noastra » zice dansul. A cui?

« Draga Domnule Cojocaru!
Cu riscul de a intra in polemica cu dl Plesu si articolul lui MANDRIA DE A FI ROMAN am publicat azi in Jurnal de Chisinau articolul JENA DE A FI ROMAN? pe care vi-l trimit. Pretuim imens toate eforturile pe care le faceti pentru a fi alaturi de lupta noastra. Multa sanatate!
Av Andrei Vartic »

In lupta cui ? Domnul in cauza vorbeste in numele domniei sale ? al unei elite ? sau al tuturor moldovenilor ?
Cu toata stima ce o am pentru mine, recunosc ca m-am nascut, am crescut, traiesc si poate ca o sa si mor in Romania. Nu sunt mandru ca sunt roman dar nici nu imi este rusine de acest lucru. A avea o nationalitate este un lucru normal. Am vrut sa spun a fi cetatean, dar mi-am adus aminte ca ar fi cea mai sfruntata minciuna, caci nu sunt cetatean, nu apartin cetatii pentru ca nu ma implic in viata cetatii ci doar locuiesc in cetate. Poate pentru acest lucru am cautat si o sa mai caut. Ce ? acel ceva care sa ne adune in jurul « jarului din inima » in jurul unei doine. Am fost tentat (si mai sunt inca) sa intreb (retoric) : unde sunt actele de mandrie ale « conducerii de partid si de stat » de dupa ’89 ? Caci :
- in decembrie 89 am cazut in genunchi si am plans (copil fiind…..)
- in ianuarie 90 am cazut de pe “tanc “ si iar am plans (ce esti copil?)
- in martie 90 am “alunecat” la Targu-Mutes si am mai plans un pic (ei, hai! Nu fi copil!)
- in iunie (pe la inceput) mi-am aruncat privirile spre inaltul cerului si am plans (oh, ce copil esti)
- pentru ca in acelasi iunie (13-15) sa-mi arunc inima in strada si sa vreau sa plang (de ce nu mai esti copil ?) dar fara a mai putea….caci secase izvorul lacrimilor ca parjolit de aparitia unei “gauri negre”.
E posibil sa-ti bati joc cu spaime (morti si destramari) de proprii tai copii ? E posibil sa-ti urasti proprii intelectuali (atatia cati ii mai ai) ? E posibil sa-ti arati (cu mandria de a avea) tot puroiul unei minti diabolice (copii subnitriti, distrofici, infectati HIV) in speranta ca vei smulge lacrimi (si bani sau vedetisme) de la vecini ? Unde oare a fost atunci mandria de a fi roman ? Cine a venit sa-si ceara scuze pentru eticheta ce ne-a fost pusa ? Caci EU, cetatean roman, eram catalogat (indiferent de ce facusem sau nu facusem) cu acel nume generic « bestialitate » fara a se tine cont de prezumtia de nevinovatie ? Sa fie oare unul dintre motivele pentru care nu am emigrat (rusinea ?) NU. Caci stiam ca si aici poate fi bine. Si trebuie sa fac ceva pentru acest bine.
Imi asum raspunderea pentru faptul de a nu fi citit articolul domnului Plesu. Dar a fi roman nu inseamna altceva decat faptul ca m-am nascut, simt si traiesc in Romania. Si Romania este asa cum o vede camera obiectiva a unui aparat foto. Cu istoria ei, cu gunoaiele ei (gunoaie de tot felul, incepand cu cele umane), cu Delta ei, cu muntii ei, cu saracia ei, cu Baraganul ei, cu satele ei, cu tiganii ei, cu orbirea ei, cu logofetii ei, cu ciocoii vechi si noi, cu pensionarii ce-si petrec timpul privind la vitrine ca la tv, cu copii superdotati care n-au vazut Disneyland-ul sau Euroland-ul. Cu sportivi de aur, cu masini de lux pe sosele desfundate, cu batrani ce vorbesc fluent franceza, engleza si germana, cu tineri carora viata nu le-a aratat decat ce se petrece dupa bloc ((B.U.G. Mafia – este doar un strigat disperat (?) in urechile nespalate ale indiferentei)).
Am citit aici atatea date (istorice) legate de acest pamant incat rusinea ma patrunde, dar intreb ca prostul satului si eu :
- i-a fost de vreun ajutor lui Paulescu sau doamnei Ana Aslan faptul ca au fost romani ?
- s-au simtit mai impliniti Eugen Ionesco ? Cioran ? Eliade ? Enescu ? ca « au fost alungati »
- Regelui Mihai i s-a implinit oare ultimul vis avand o Duda in familia regala ?
- Fetele mele sunt mai fericite pentru ca Domnul Plesu a fost ministrul Culturii iar acum tot ce s-a chinuit sa ridice se surpa ? Mai avem cutura ? Mai avem sport si sportivi ? Mai avem muntii ?
« Caci mai sarac ca anul acest, ca anul trecut si ca de cand ma stiu, parca nu am fost niciodata » si nu o spun eu, nu o mai spune Creanga ci o spune marea masa a deznadajduitilor. Nu sunt adeptul socialismului victorios, dar in America a functionat pentru cateva zeci, sute de ani, legea pistolului (si a fortei chiar daca nu-s adeptul luptei si al violentei) ca masura pentru un start. In toate lumea singurele lucruri valabile si de nezdruncinat au fost proprietatea, familia si Dumnezeu (ordinea este strict alandala). Ce ne-a mai ramas din astea : proprietarea ( ai apartament la bloc, taci din gura, esti in joc)
« o minciuna de dansii inventata » , familia (daca nu ne-au intrat inca sub plapuma cum se intampla inainte de 89, nu va speriati, nu-i timpul trecut) « a fost pe cand nu vedeam, azi o vedem » dar unde-i ? Dumnezeu ? redus ontologic la un sistem filozofic ne priveste cu seninatate si ne cearta cu iertarea sa parinteasca.
Deci trebuie sa mandru sau sa-mi fie jena ?
Nu. Trebuie si vreau sa ma acomodez, sa ma obisnuiesc cu starea de normalitate. Dar credeti-ma nu a fost moment in care sa nu vorbesc cu duiosie de muntii nostri (aur poarta, noi cersim dim poarta-n poarta ), sa nu spun celor ce au fost curiosi sa stie ca « da, in Romania sunt tigani si sate tiganesti unde gasesti bmw, opel, mercedes si … » dar si ca in familiile noatre cea mai calda sarbatoare este Craciunul cu nelipsitul brad si cu colindele lui nemaicantate de altii la fel. Ca Romania inseamna si saracie si bogatie, ca Romania este un tinut cu oameni primitori (atunci cand au ce pune pe masa), le-am povestit despre Sapanta, Voronet, Curtea de arges, Ceahlau, Rarau, Apuseni, Valea Cernei, despre Sighisoara care este printre putinele cetati medievale locuite si despre festivalurile noastre, am deschis gura si le-am aratat ca n-am nici macar toti dinti nicidecum dinti de vampir. Le-am povestit despre copii nostri care se bucura cand canta cu virtuozitate, cand se joaca serios de-a pictura, baletul, dansul, ca si ei joaca teatru in limbi straine, si castiga Olimpiade internationale.
Voi spune ca sunt mandru ca sunt ROMAN atunci cand in Romania OMUL va fi stimat si respectat pentru calitatile sale si nu pentru apartenenta la un partid, organizatie, klan, etnie (tre’ sa fi in borcan).
Dar pana atunci nu fac altceva decat sa ma patrund de lectiile si pilda celui mai mare Invatator. Caci El a iubit lumea chiar daca lumea nu L-a iubit. El a avut puterea sa spuna « pacatele ei, care sunt multe, sunt iertate ; caci a iubit mult. Dar cui i se iarta putin, iubeste putin ». Caci cea mai mare porunca este « Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu tot cugetul tau » iar a doua, asemenea ei este « Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti ». Incerc sa iubesc Romania si toti romanii, oriunde s-ar afla ei. Iar vorbele Lui « Cine dintre voi este fara pacat sa arunce cel dintai cu piatra in ea » le vad ca pe un indemn la cautare.
In final revin cu intrebarea adresata domnului av. Andrei Vartic: chiar sunt mandri ca-s romani, moldovenii? Eu nu stiu dar citind insemnarile unui tanar basarabean parca incerc sa zic cu toata durerea si deznadejdea, « caci n-am promis nimic, ci doar ti-am deschis usa » “Tata, iarta-i caci nu stiu ce fac“. (vezi inceputul si sfarsitul acelui articol – ciopartit se va zice si pe buna dreptate).

Conferinta: : Educatie / Ce a fost si ce au ajuns (s-au trezit totusi!)
Publicat de mironbur la 31/10/2003 - 07:09

"Romania
#7002, de ARLEKYN la Sat, 20/12/2003 - 09:21

Soare, nisip, coca-cola, plictiseala dulceaga, asta era imaginea mea despre Romania cand in sfarsit visul meu se implinea: Romania! Plecam prin transfer la facultate in Romania! Ah, ce imagini de vis aveam atunci despre Romania! Tara a visurilor mele. Fusesem numai o data in Eforie, la mare, cand terminam 11 clase, si imaginea Romaniei se infrumuseta din ce in ce mai tare: literatura, libertate, fericire, dom doctor, nu va mint, asa vedeam eu Romania atunci. Mai auzisem si de tigani care iti intorc buzunarele daca nu in tren, atunci sigur pe peron, de procentul destul de mare al celor infectati de sida, despre atatea altele care mi se pareau total aberante.
…………..
! Am invatat sa beau bere in Pub si sa-mi caut si eu ceva de facut, ca la facultate sa-l citesc a opta oara pe Sadoveanu, sa geografia, istoria, cata istorie, domnilor, sa invat ca sa ma lasati odata in pace? Borasc!
Asta a fost inceputul fericit. Asta era inceputul spulberarii visului cu Romania, o baba ramolita care cica vrea sa se dea la Europa si la NATO. Romania din visele mele! Nu am asteptat sa ma primeasca cu bratele deschise, dar nici nu imi inchipuiam ca ceva, cineva vrea atat de mult sa fie violata, fututa, nu ma asteptam, zau."

Sã-ti fie dat sã trãiesti în timpuri interesante!
Daniel, statisticile... - de Jimmy_Cecilia la: 01/10/2004 22:14:36
(la: Guvernul american împotriva fabricantilor de tigari)
Statisticile tin cont de tigarile vandute legal in Franta, dar se pare ca in Spania, Italia si alte tari frontaliere, statisticile arata o progresiune...
la fel si turismul de scurta durata...
sa nu mai vorbim de contrabanda...

sa-ti spun o chestie... prieteni sau dus in Principauté d'Andorre, super-lungi, cartusul de tigari: 19 euro, in FR 54 euro, pe drum este control de vama la masini, este tolerat 2 cartuse pe adult...
s-au intors relax cu 4 cartuse...
dar in mai multe pachete posta recomandate au trimis 80 de cartuse... acolo este posta franceza, deci nu este vama la posta... si nici control...
:))
Bonjour, bonjour.. Hai sa ne gândim putzin..poate gasim solutzi - de Jimmy_Cecilia la: 14/05/2005 08:22:41
(la: Trancaneala Aristocrata "3")
Ce va mai merge guritza... abia am reusit sa citesc ultimiule
90 mesaje, scriu si apoi trec la rest, sa citesc din urma

BELLE draga, La multi ani... înapoi! dar nu in Ro :))
Aniversare placuta si plin, plin de cadouri... vezi sa nu uiti ca sa
ceri un solitar la dl belle.. :))

Horica,
nu te mai plange atat de iarba ta, ca-i doar iarba si terenu-i plat,
te pui pe masina si tunzi

la mine trebuie sa o faci cu "cositoarea mecanica" ca terenu-i
denivelat, cu pietre, sunt dâmburi, pietroie mari,
arbusti si copaci... in camp sunt buruieni si copacei salbatici,
vitza de vie salbatica, chestie de grosime de 1-2-3-5 cm,
asa ca trebuie sa pun cutzitul, nu merge cu firul gros...

unii arbusti, trebuie sa-i tai cu drujba...
si eu tot 5 acrii am (adica 20.000 m² - 2 hectare, mai pe
româneste)...
da' m'am saturat de cosit... sau taiat.. sau tuns... cum naiba
se mai zice in romania...
in franceza e simplu se zice broussailles (balarii cu copacei)
iar cositul este "debroussailler", iar masina cu esentza, o imbraci
cu un harneu pe bust, agatzata in talie, o dai cu miscarile
din bratze de la dreapta la stanga si vice versa,
poate avea cutzite sau fir gros cu metal
cand termini, nu-ti mai simtzi bratzele si umerii

cum se chiama in romaneste, masina asta???
in franceza se cheama "debroussailleuese"

Gaby,
bine ai venit in ograda, ce bine ca clubul se mareste...
in plus vad ca ai profilul "aristocratic" ca si noi.. :))
imi face placere sa te citesc...

sTrudel
unde ai disparut??? ca nu te mai vedeam?
mi-ai lipsit... :))

Don,
tu pe ce coclauri traiesti???
bine ca ai aderat si tu la club... vorba ceia : cu cât mai multi
nebuni... pardon... aristocrati... cu atat ne amuzam mai bine...

Yvishor,
imi pare tare bine ca te-ai intors, pe unde naiba tot
dispari??? ca-ti ducem dorul cu saptamanile...
te faci rara... :((

Fefe,
ce mai ai in gradina, ti-au inflorit trandafirii si iasomia?
nu te imbata mirosul???
la mine a inceput iasomia, in plus pe dâmbul ce ma separa
de drum, este inalt de vreo 10 metrii sunt plin de artzari,
salcâmi, toti sunt infloritzi, un miros... de te imbata
in plus acum infloresc garofitele duble albe, astea sunt
mai ceva la miros ca tuberozele...acusi o sa infloreasca si crinii albi...

cand bate vantul, simtzi toate mirosurile de la 1 km distanta...

pe urma , petalele florilor de salcami sunt ca un covor alb
in gradina, pe scari... trebuie tot timpul sa matur...:((

anisia,
inca n-am vazut pozele, dar ma duc imediat sa vad
am sa-ti spun apoi..
cand pleci spre FR??
O sa vedem cum, sa ne intalnim dupa ce revii inapoi..
ANISIA, IMPERATIV, inainte de plecare, trimite-mi un e-mail cu
numarul tau de telefon dinb RO, ca sa te pot cauta si sa organizam
ceva, NU UITA!

Giocondel,
pe unde esti fetitzo???
pana la ce data ramai in RO? prelungesti sederea?
ajungem sa ne vedem???

ATHOS,
tu nu vii vara asta in RO? in ce luna iei vacantele?
ramai in IL sau vrei sa pleci pe undeva?

de multe ori, avem atatea de descoperit in tara unde traim,
si nu cunoastem tot, dar naiba ne indeamna sa plecam la drum,
in alte coltzuri a lumii...

SA NE GANDIM PUTZIN, poate gasim solutzia...

sa organizam ceva pt 2006, sa ne intalnim undeva cu totzii,
poate in RO???
sa fixam o luna, sa ne organizam de acum, eventual rezervari
cu tarif redus, ce naiba, ca nu-i asa de greu...
ce zicetzi???
#48767 (raspuns la: #48763) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Eu va spun doar atat:am 31 de - de Reallifehunter la: 01/06/2005 23:00:26
(la: Castigati 1 milion de euro. Ce veti alege: Romania sau occident?)
Eu va spun doar atat:am 31 de ani,am o firma de cursuri care imi produce cam 1200 euro pe luna stau in Rom,parintii la Paris.ei,acum vine treaba,nu va puteti inchipuii cat sunt de fericit si ce viata am,de joi plec prin tara,la munte,oriunde imi doresc,la padure,prieteni,gratare,femei nu mai zic,superbe si mai putin superbe,la peste,la mare, cu masinile,cu veselie mare,cu combinari,invidii,barfe,futaiuri,blaturi si noi prietenii.Simt ca traiesc cu adevarat,ma combin cu neveste curve si bune rau,sunt si insurat,am de toate si nu duc lipsa de nimic,NU as pleca pt.NIMIC IN LUME.E drept,unii nu au stiut sa traiasca niciodata cu adevarat,sa se bucure de tinerete,s-au axat pe altele,mai"serioase"dupa parerea lor.M-am bagat si la un leasing la un Peugeot 307HDI,mi-am cuparat si un teren,imi fac o casa,dar in ...Apuseni,aproape de Scarisoara.Merg pretutindeni,am celular cu camera,am prieteni medici,avocati,brutari,cofetari,...etc,am caine,pisici,garsoniera pe ascuns(pt escapade),femei care ma iubesc,femei pe care le iubesc,am dusmani,am prieteni care si-ar da si viata.Merg la restaurant,alerg pe autostrada cu 150 constant,am antiradar,aer conditionat,libertate,bani,sanatate,fac si un copil al anul sa ma laud cu el,spre ciuda altora.Sunt invidiat,am femei si ma simt bine.Ce imi mai lipseste oare?Sa fim seriosi,daca as muri maine nu mi-ar pare rau.
Sunt adevarata clasa de mijloc si nu as pleca nici mort din tara!
Puteti sa ma comentati cat vreti,nu veti putea trai vreodata mai bine ca mine.UNII din voi.Pt restul,le spun"Bagati puternic,ca se pot face bani,dupa aia lumea e a voastra!"
bizar ca acelasi lucru spunea - de cico la: 31/08/2005 21:22:09
(la: Test de limba engleza.)
bizar ca acelasi lucru spuneam si eu recent, ca gradul maxim de cunoastere al unei limbi il atingi cind rizi instantaneu la bancurile povestite in acea limba :) E totusi oarece pretentie de perfectionism aici, ca e de-ajuns sa fii destul de fluent in acea limba (si nu la stadiul de Me Tarzan, You Jane) si sa-ntelegi 90% din ce spune celalalt.

Putem sa cerem maximul de la noi, dar vizionati filmele americane din ultima vreme. Dai de actori de-ai lor presupusi sa spuna nu mai mult de citeva cuvinte in franceza sau alta limba de circulatie. Lasind deoparte accentul de-a treptul teribil, ai pur si simplu impresia ca sint handicapati!
Ambasada franceza - de stancosty1 la: 10/04/2006 19:46:41
(la: Un nou forum: "Bancuri, glume, poante...")
Un turist american viziteaza Londra, cand deodata simte nevoia sa urineze. Cauta, cauta si nu gaseste nici o toaleta. Neavand incotro intra pe o straduta, se apropie de un colt mai intunecat langa un zid mai inalt si incepe sa se deschie la fermoar. Inca inainte de-a incepe sa urineze simte o bataie usoara pe umar. Se intoarce si langa el se afla un politist tipic englez.
- Scuza-ma domnule - spune politistul - este interzis a urina in locuri publice.
Americanul se scuza, ii spune ca nu are incotro, ca nu se poate abtine si nu gaseste WC.
- Te voi ajuta - zice politistul - vino dupa mine.
Il conduce pe turist spre o portita in zid si-i arata drumul in interior. Turistul intra si ochii aproape ca-i ies din orbite. Se afla intr-o superba gradina, intretinuta, plina de aranjamente cu iarba, flori, tufe si copaci. Politistul ii indica unul din copaci si-i spune:
- Nici o problema, poti sa urinezi aici.
Americanul urineaza, respira usurat si-l intreaba pe politist:
- Spune, asta-i adevarata amabilitate engleza, nu-i asa ?
- Nu - raspunde politistul - noi numim asta ambasada franceza.



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...