comentarii

curent liberal


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
raqissa - de Protagoras la: 06/03/2008 19:48:05
(la: Extremism crestin, “Tabăra lui Isus”)
- exclusivitate = intradevar, o religie institutionalizata este in mod necesar rigida. Altfel nu ar rezista. Nu poti sa pretinzi ca stii adevarul suprem, ca mai apoi sa-ti schimbi teoriile de baza. Dar, exista in cadrul crestinismului si curente orientate spre unificarea credintelor religioase, la fel cum exista si curente extremiste.

- intoleranta si condamnarea a tot ce-i diferit de propria ideologie = la fel, nu trebuie sa generalizam. Chiar daca religia este esential conservatoare, ea se adapteaza societatii in cele din urma. De exemplu, divortul. La fel cred ca va fi si cu multe alte aspecte ale ideologiei. Sa nu uitam ca biserica crestina, este totusi o institutie a societatii, in majoritatea lumii. Ea trebuie sa se adapteze sau va disparea.

- Aici nu ai dreptate. In primul rand, pentru ca intelectualismul nu e totuna cu stiinta. De exemplu, cultura Europei in timpul evului mediu, a fost salvata de catre biserica. Majoritatea cartilor care au scapat pogromului barbarilor au fost duse in biserici, manastiri. Pe parcursul a aproape jumatate de mileniu, marea majoritate a "oamenilor de stiinta" au fost calugari sau teologi. Muzica si artele plastice, au fost predominant religioase. Regii si nobilimea nu stiau sa citeasca, iar teologii faceau filosofie. Sub umbra institutiilor bisericii s-a dezvoltat medicina. Problema a aparut odata cu faptul ca biserica a realizat ca detine o putere uriasa. De frica pierderii aceste puteri, biserica a incercat sa pastreze o parte cat mai mare din crestinism, pedepsind ereziile sau devierile de la norma. Era in interesul papilor si a episcopilor sa detina o influenta cat mai mare. De acolo vin persecutiile religioase asupra oamenilor de stiinta care contraziceau dogma. E vorba de politica practicata de mai-marii bisericii. E vorba de dorinta de putere a unor simpli oameni. Nu e crestinismul de vina pentru conducatorii sai.

- anti liberalism si conservationism = daca ai observat, gradul de politica religioasa a unui stat depinde de politica sa laica. Cu cat o tara este mai liberala, cu atat si biserica. Liberalismul sau conservatorismul, nu tin de o religie anume, ci de politica institutiei acelei religii. Asa a fost si in trecut. Crestinismul, inceput ca o revolutie oarecum de stanga, a ajuns prin politica bisericii sa devina o aristocratie. Ca orice aristocratie, ea a fost neaparat conservatoare. Asta nu inseamna ca acum, nu exista curente liberale in biserica crestina. Papa Ioan Paul al II-lea a fost un liberal (atat cat s-a putut, fara sa schimbe substantial dogma crestina).

- dorinta de teocratizare = Pai, legea biblica a fost mult timp suprapusa celei laice. Legea biblica a fost o instanta morala in primul rand. Atat timp cat ea presupune ca aceasta este vointa divinitatii, cel care crede in divinitate, trebuie sa se supuna in primul rand legii sale. Adica, un om cu adevarat credincios, ar prefera sa faca puscarie si sa ajunga in rai, decat invers. Asta in ceea ce priveste optiunea fiecaruia, in privinta legii pe care sa o urmeze. Despre faptul ca in timpuri de mult trecute, legea biblica se afla deasupra legii laice, ajungem din nou la conducatorii bisericii. E si normal ca nu le-a convenit locul doi, sa fie doar cei care sfatuiesc. Au simtit nevoia sa fie si cei care pedepsesc. Toate astea din dorinta de putere, oameni care nu aveau sanse sa conduca tari, au avut totusi ocazia sa conduca o institutie uneori mai puternica. Conducatorii bisericii au schimbat in permanenta legea biblica, in asa fel incat sa scoata maxiumul de profit sau influenta. Dorinta de teocratizare nu e altceva decat dorinta de a conduce o institutie extrem de puternica. Din nou spun, nu cred ca ar trebui sa dam vina pe doctrina crestina (sau islamica, de ce nu?), din cauza abuzurilor unor institutii. Iar teocratizarea, in occident cel putin, nu cred ca e o optiune luata in seama, nici macar de biserica.

Astea nu sunt spuse din punctul de vedere al unui crestin autentic. El ar avea cu totul alte argumente.
#291084 (raspuns la: #291029) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
liberalii si institutiile religioase - de donquijote la: 27/04/2005 12:53:26
(la: Biserica moderna)
- daca esti liberal atunci ce sa-ti pese? daca institutia (in cazul de fata biserica, dar valabil si pentru alte religii) nu vrea sa se modernizeze, treaba ei, o sa aiba mai putini adepti si influenta o sa-i scada si atunci de ce sa te bagi?.
valabil in tarile unde religia e complet separata de stat si atata timp cat nu incearca sa influenteze procese social - politice.

- institutiile religioase si in special biserica catolica, sunt implicate in diverse procese social politice cum ar fi ajutoare pentru lumea a treia. eu vad o contradictie in faptul ca biserica catolica se ocupa de ajutorarea saracilor si bolnavilor din Africa si in general din lumea a treia, si in acelasi timp se opune folosiri condomului si educatiei sexuale, 2 procese care ar putea avea influenta pozitiva in scaderea numarului de contaminati cu SIDA si a numarului de saraci in general.

- si in sfarsit sunt destule curente 'moderne' mai in toate religiile ca fiecare sa-si gaseasca echilibrul intre doza proprie de liberalism si nevoia de credinta fara sa se amestece in randuielile altora.


prea..."fotografic" acest curent - de sanjuro la: 02/12/2003 04:07:07
(la: Fratia pre-rafaelita)
Sincer, cel mai mult imi place Rosetti, dar cred ca acest curent ma face prea putin sa gandesc, sa-mi imaginez ceea ce se afla "dincolo". Sunt un admirator al impresionistilor, si un fan inrait al lui Gustav Klimt, un post-modernist ancorat in ART NOUVEAU, cu a sa "Secesiune Vieneza"...
Dar gusturile nu se discuta, nu-i asa?
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
Elita liberală - de Filip Antonio la: 06/02/2004 13:42:03
(la: Sa fi sau sa nu fi..? Electia lui Bush)
Observ că pe acest forum sunt exprimate mai ales opiniile elitei liberale urbane de pe cele două coaste, infestată de political correctness, care se ţine de nas când dă de "cealaltă" Americă (rurală şi suburbană), aceeaşi elită care a susţinut politica administraţiei Clinton, aceea care prin complezenţă în politica de securitate a creat 11 septembrie 2001 şi care a umflat băşica economică ce s-a spart în anul 2000.
#9051 (raspuns la: #9047) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
punct(um) si de la capat(um) - de (anonim) la: 20/03/2004 17:47:56
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Draga Irina, ca "membru" al acestui "grup", da-mi voie sa-ti raspund in masura in care cunosc eu situatia:
- acest site este particular, creat de un grup de amici care au dorit sa-si expuna si eventual critice imaginile intr-un cerc restrins.
- in acest sens nu are nici o importanta "in jurul cui ar fi format acest grup", pt. ca nu cred ca doreste sa fie nici un curent fotografic, nici sa instaureze o ideologie fotografica aparte.
- singura "filosofie" a grupului este un comportament civilizat, un discurs si conversatie fotografica civilizata si acceptarea unor persoane cunoscute din alte parti ori timpuri, dar care au dovedit ca pot face parte dintr-o comunitate restrinsa unde se discuta fotografie si nu se permit diatribe de genul celor intilnite pe siteuri mai "liberale".
- da, asa cum spune Dinu, regulamentul este catastrofal si a dat si da impresii gresite celor interesati sa participe si ei la acest grup; am semnalat organizatorilor aceste probleme cind am fost "acceptat" de grup, dar fiind un site particular, cei care l-au organizat au tot dreptul de a aplica ce regulament doresc fara sa dea socoteala altor persoane.
- da, o discutie intr-un grup restrins de amici probabil ca nu va aduce un real folos celor interesati sa avanseze in fotografie, si realizeaza numai un foarte restrins sondaj de opinie, dar daca asa doresc organizatorii, este treaba lor.

Cam atit, s-ar putea ca impresiile mele sa fie gresite sau incomplete, nefacind parte din grupul initial care a publicat acest site si sa existe si alte motive pt. functionarea lui. Dar nu ma intereseaza, atita timp cit se poate discuta civilizat, vedea si eventual comenta imagini interesante citeodata, si sint sigur ca pe parcurs siteul se va maturiza, poate se vor schimba unele lucruri, etc.
Deocamdata exista aceste doua siteuri de fotografie si critica la poluri opuse, badorgood si punctum. Cine va opreste sa faceti un alt site intermediar, care se situeaza intre acestea doua pt. cei care nu pot face parte din unul sau celalalt, din diverse motive, si daca acest site va aduce ceva nou in peisaj, sint convins ca va avea succes.
AG
#12476 (raspuns la: #12470) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Curent. :) - de Petre Buzoianu la: 24/03/2004 12:48:41
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Ara, taica
Ti-am mai spus de citeva ori ca chestia cu autodidacticismul pe care it tot propovaduiesti nu prea merge.
De ce nu mergi matale la scoala ca sa inveti exact ce inseamna un "Curent " ,iar dupa ce ai invatat, abea atunci poti sa vii si sa ne fericesti cu panseurile matale, despre lumea, viata si fotografia inconjuratoare.

Petre Buzoianu
#12749 (raspuns la: #12703) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
principalul curent foto la noi: ce bine-mi pare c-ai luat tzapa - de mole la: 25/03/2004 03:50:19
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Nu am reusit sa inteleg de ce atata inversunare la unii de a fi admisi de punctum.ro. In fond nu nu a zis nimeni ca sunt niste fotografi slabi, nepriceputi, incepatori, necopti s.a.m.d. Deci faptul ca nu au fost admisi acolo nu are ABSOLUT nici o relevanta din p.d.v. al "performantelor" individuale la capitolul arta fotografica, la cei refuzati. (oricum "vrajeala" cu "ati fost admis sau respins" mi se pare de cel mai indoielnic gust) Refuzul celor de la punctum nu se face la modul: "taica, mai ai de invatat, esti un fraiec coclit, nu sti fotografie" ci la la modul (zic io civilizat) ca nu i-ai convins. Nu i-ai convins ca ce? ca nu esti un bun fotograf? Nu cred.
Mai degraba poate nu corespunzi modului lor de a gandi fotografie. Asta nu inseamna ca au minimalizat intr-un fel sau altul fotografia (stilul) pe care o practici. Pur si simplu nu inteleg, nu practica sau nu ii atrage stilul unora. De aici refuzul. Mai mult, cred ca s-a dat deja prea multa importanta subiectului. Si nu cred ca merita atata osteneala. Alergam dupa o fotografie buna sau dupa patalamale de genul: sunt membru in 479 de site-uri foto, am 47 de diplome si 24 de perechi de ciorapi cu sigla APTR, FIAP, AAFR, CFR etc? Mai ales ca dupa cate am vazut, si pe punctum sunt afisate o gramada de foto slabe slabe. Si acolo (ca si pe alte site-uri foto) sunt membrii care nu prea au multe in comun cu fotografia. Deci care ar fi problema? Are cineva impresia ca daca este vazut in compania (virtuala) lui Bumbut, Lazar, Falub etc. le creste "cota"? Tot slabi raman. Poti sa expui pe orice site. Daca ai ceva de spus prin fotografia ta vei fi remarcat. Prin numarul de view-uri, prin note sau comentarii. Daca pui poze cu mici la gratar, cele 19 sticle de bere pe care tocmai le-ai baut cu pretenu' sau cu prietena care tocmai a cazut din masina, iar parul facut valvoi da bine in vizor si ai tras un portret "sabatic", nu cred ca faci mare lucru.
Adevarul o fi pe undeva pe la mijloc. Cei de la punctum nu s-au exprimat tocmai elegant si au creat unele confuzii vis-a-vis de acceptarea ca membru. Cred ca e si un pic de aroganta la mijloc (la romani am senzatia ca un succes, sau un oarecare succes ii face sa si-o ia in cap).
Altii au luat-o razna pe campie, ca daca nu i-au acceptat aia pe punctum sunt niste dobitoci care nu stiu ce e aia fotografie etc. etc.
Asa e domnu' Lazar, in fotografia romaneasca sunt de toate, numai o minima solidaritate si curente artistice nu.
Cu stima
,,curentul e mai scump ca sanatatae oamenilor``? - de (anonim) la: 19/04/2004 07:30:14
(la: Despre bestialitatea filmelor)
Am trecut sa imi cumpar o cutie cu iaurt de la un magazin din cartier,o numica toata ,ceva normal dar mai amormal decat asta a fast sa constat ca acasta este sticat .Nu este posibil ca intr-o tara care vrea sa adere la normele europene sa mai aiba magazine de acest fel , de fap astazi mi-s-a raspuns la o intrebare mai veche ce mi-o puneam despre acel magazin si aceea de ce in acel magazin dimineata vitinele frigorifice sunt aburite,raspunsul acum imi este limpede acum,pt ca noaptea din cauza ,,curentului care este scump ``se opreau vitrinele frigorifice ce aveau ca efect cresterea numarului de bani in buzunarul patronului si stricarea alimentelor care duc la imbolnavirea oamenilor.
Partea frumosa a venit din parta OPC-uli la care am sunat si iar am sunat si degeaba .Eu tind sa cred ca ceea ce vedem la televizor cum ca inspectorii sanitari veterinari isi fac treba e doar o fatada pt a-si face publicitate inspectorii si televiziunile care ii promoveaza.
Intrebarea cea mare este:ce sar intampla daca produsul ar fi usor alterat si copii nostril-ar manca cine este vinovatul :noi,patronul,sau OPC-ul ?
Semnez ca nu mi-e frica MATEI
#14110 (raspuns la: #13932) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Capcanele lui 23 august 1944 - de RSI la: 02/09/2004 13:45:20
(la: O CATASTROFA NATIONALA: 23 AUGUST 1944)
Capcanele lui 23 august 1944 (NO RATING!)

[romanian-portal.com], (8/23/2004) »
Ca niciodata in ultimii 15 ani, apropierea acestui 23 august a starnit in discursul public romanesc o revigorare a interesului (uneori a pasiunilor) fata de acest eveniment important al istoriei contemporane. Mai multi factori au condus aici: in primul rand, intentia oficialitatilor, anuntata inca de la mijlocul lui iulie a.c., de a organiza o celebrare substantial mai consistenta decat in toti anii de dupa 1990 (legitimata de implinirea unui numar rotund de ani); apoi, trebuie sa luam in calcul recentele avataruri ale Casei regale romane, ca si ameliorarea spectaculoasa a relatiilor dintre Regele Mihai si actualul presedinte al Romaniei; in fine, cred ca in substratul intregii povesti se afla balanta inca neechilibrata, in memoria noastra comuna, intre nostalgia dupa autoritarismul legitimat "patriotic" al maresalului Ion Antonescu si frustrarile firesti ale celor care stiu ca, o data cu acea zi, a inceput drama comunizarii Romaniei. Istoricii nu pot conduce, prin ei insisi, la rezolvarea definitiva a acestui impas - o data pentru ca istoria este o disciplina in continua rescriere*, apoi pentru ca s-a vazut limpede ca nici macar ei nu au cazut intru-totul de acord asupra interpretarii acestui subiect fierbinte.



Propun aici o analiza succinta a evenimentului de acum 60 de ani, avand convingerea ca orice incercare de clarificare a acestui trecut relativ recent poate conduce la o mai buna intelegere a prezentului nostru.


I. Cum s-a ajuns la 23 august 1944?

Intre 21-24 noiembrie 1940, pe fondul unei Europe prinse de mai bine de un an in conflict, generalul Ion Antonescu (devenit, din 14 septembrie acel an, Conducatorul statului national-legionar roman) facea prima vizita la Berlin, ocazie cu care le prezenta lui Adolf Hitler si ministrului de Externe german Joachim von Ribbentrop viziunea sa asupra situatiei europene si locului Romaniei in acest peisaj. Antonescu si Hitler si-au facut reciproc o buna impresie. Generalul roman, al carui patriotism sincer nu putea masca un mare amatorism intr-ale politicii, si-a expus dorinta de a lupta pentru refacerea granitelor statale, grav afectate de pierderea Basarabiei, Bucovinei de Nord si a unei parti din Transilvania, in chiar vara acelui an. Spre deosebire de Antonescu, Hitler avea o mare abilitate politica: "Istoria nu se va termina in anul 1940" - i-a spus el lui Antonescu, sugerandu-i o speranta. Din acest moment, Romania va intra intr-o dezastruoasa competitie cu Ungaria lui Horthy pentru captarea bunavointei Fuhrer-ului. In chiar aceasta vizita, pe 23 noiembrie, Conducatorul roman semneaza in numele tarii sale aderarea la Pactul Tripartit (alcatuit din Germania, Italia si Japonia si completat de Ungaria cu doua zile mai devreme, pe 21 noiembrie).



Explicatia acestui gest - si a celor care aveau sa urmeze - nu este pasiunea fascista a lui Antonescu, ci convingerea sa ca Hitler va castiga razboiul. Din 1916, politica externa a Romaniei fusese legata de cea a Frantei; dar Franta cazuse, sub loviturile unei armate germane care parea invincibila. Ca militar, Antonescu a avut o intuitie corecta: ca, in ciuda pactului din 23 august 1939, Germania si URSS vor ajunge in conflict. Temator pana la obsesie de sovietici (avea, ca roman, motive, desigur), Antonescu a ales sa mearga pe mana Germaniei.



In cele sapte luni care vor urma, in toate intalnirile si in mesajele schimbate, Antonescu arata disponibilitatea Romaniei de a lupta impotriva bolsevismului. Dar Hitler s-a aratat initial rezervat fata de aceasta oferta. Nedorind sa-i dea un cec in alb liderului roman si aparent deplin increzator de forta sa, el insista pe nevoia de stabilitate a Romaniei, siguranta economica etc. Convins totodata de dorinta de revansa a romanilor, Hitler definitiva la mijlocul lui decembrie 1940 Planul Barbarossa de atacare a Uniunii Sovietice, in care Romania avea rolul sau - chiar fara ca, in acel moment, Antonescu sa stie!



Discutia definitiva intre cei doi a avut lor pe 12 iunie 1941; abia acum Hitler l-a anuntat pe Antonescu de intentia inceperii razboiului in Est (fara a-i spune data exacta!). Antonescu, intarit intre timp in tara prin infrangerea legionarilor (in 21-23 ianuarie), s-a declarat decis sa lupte, in vederea recuperarii teritoriilor romanesti pierdute. De retinut ca, spre deosebire de Primul Razboi Mondial, cand Ionel I.C. Bratianu a negociat intens conditiile iesirii Romaniei din neutralitate, in iunie 1941 Ion Antonescu a acceptat intrarea in conflict fara nici un tratat formal cu Germania, bazandu-se exclusiv pe o intelegere verbala cu Hitler.



Greu de imaginat astazi entuziasmul inceputului campaniei anti-sovietice, dupa 22 iunie 1941. Pentru multi romani, contaminati de optimismul propagandei germane, razboiul pentru Basarabia echivala cu o excursie ceva mai plictisitoare in stepa rusa. Cucerirea Odessei (cu pierderi de peste 90.000 de soldati!), pe 16 octombrie, a intarit aceasta speranta. Aici trebuie spus ca, increzator el insusi, Antonescu a preluat datele esentiale ale politicii germane, inclusiv conceptiile rasiste: dupa ocuparea Transnistriei, intre august 1941 si iulie 1942, cca 110.000 de evrei din Basarabia si Bucovina au fost deportati aici, urmand ca din septembrie 1942 sa fie adusi si evrei din Romania (din cauza cursului razboiului, planul nu s-a aplicat); in acelasi timp, intre iunie si septembrie 1942, cca. 25.000 de tigani nomazi au fost deportati tot acolo.



Iarna 1942-1943 (adica esecul din batalia Stalingradului) si pierderile masive de aici, din Cotul Donului si Stepa Calmuca (cca. 150.000 de oameni) au fost un avertisment sever pentru Antonescu. Din vara acestui an, bombardamentele asupra Ploiestiului si zonei petroliere (incepute inca din iunie 1942) devin o problema curenta. Din acest moment, oficialii romani (fie ministrul de externe Mihai Antonescu, fie reprezentanti ai partidelor politice aflate in "adormire") vor sonda o posibila iesire din razboi, fara succes. In cadrul aliantei antihitleriste, se impusese pregnant ideea ca Romania este o problema a Rusiei - drept urmare, emisarii romani vor fi sfatuiti, insistent, sa trateze cu sovieticii si sa nu mai astepte sprijin separat de la Anglia sau Statele Unite.



Trebuie spus foarte clar ca, in vara anului 1944, aceste negocieri erau practic blocate. Cu exceptia unor schimburi sporadice de conditii la Cairo, URSS urmarea sa traga de timp, pentru a-si continua contra-ofensiva spre Berlin si a cuceri, implicit, Romania.


II. Filmul unei zile incepute in haos si terminata in speranta

Pe 19 august 1944, ofensiva sovietica incepe, in operatiunea Iasi - Chisinau, incercuirea trupelor germano-romane in Nordul Moldovei, indreptandu-se spre aliniamentul Focsani-Ismail. Si aici intervine exagerarea numita linia de aparare Focsani - Namoloasa - Galati. Vazuta ca antepenultima reduta impotriva rusilor (in cazul caderii ei, Antonescu ar fi incercat rezistenta pe crestele Carpatilor si pe Olt), aceasta linie fortificata, in realitate, nu era inca terminata, era prost echipata din punct de vedere tehnic si - ceea ce e mai important - urma sa fie ocupata de soldatii aflati in retragere din Est, ei insisi demoralizati si intr-o stare precara. Cei care estimeaza, pe baza unor date fragmentare, ca aici s-ar fi putut rezista in fata rusilor pana la sase luni se hazardeaza intr-un optimism nejustificat.



In noaptea de 21 spre 22 august 1944, la Palatul Regal din Bucuresti a avut loc o ultima intalnire a complotistilor care initiasera, inca din iunie, consultari in vederea iesirii din alianta cu Germania si, la nevoie, eliminarii lui Ion Antonescu. Au fost prezenti Regele Mihai, Iuliu Maniu (presedintele PNT), Constantin I.C. Bratianu (PNL), Constantin-Titel Petrescu (PSD) si Lucretiu Patrascanu (in numele comunistilor, dar in virtutea bunelor relatii pe care el le avea cu "lumea burgheza"). Cu acest prilej s-a decis ca duminica, 26 august, la ora 13.00, Regele sa-l convoace pe Ion Antonescu la Palat si sa-i ceara fie semnarea armistitiului, fie demisia.



Lucrurile s-au precipitat aproape dramatic in dimineata de 23 august, cand s-a aflat ca maresalul Antonescu urma sa plece pe front. Si astfel s-a profilat determinarea si curajul tanarului Rege Mihai (pe 25 octombrie el urma sa implineasca 23 de ani). Fara sprijinul direct al liderilor politici, dar cu concursul unor inalti ofiteri apropiati Casei Regale, Mihai i-a convocat pentru ora 15, la Palat, pe Ion Antonescu si Mihai Antonescu. Ultimul a fost punctual, iar maresalul, invocand treburi reale, a ajuns in jurul orei 16. Discutia s-a purtat in biroul regal, intre patru persoane: Regele Mihai, generalul Sanatescu (seful Casei Militare regale), maresalul Ion Antonescu si ministrul Mihai Antonescu. Intr-o camera alaturata se aflau generalul Aldea (consilier al Regelui pe probleme militare), maresalul Curtii Ion Mocsony-Starcea, secretarul regal Mircea Ionitiu si Grigore Niculescu-Buzesti, iar in apropiere, pentru a interveni la nevoie, un alt grup de ofiteri de incredere.



Arestarea celor doi Antonescu s-a facut in jurul orei 17, dupa un schimb de replici in care maresalul si-a prezentat obiectiile cu privire la iesirea din razboi, motivand ca astfel ne vom da cu mainile legate rusilor. Odata inchisi cei doi intr-o camera de valori a Palatului, imediat Regele a demarat consultarile pentru alcatuirea guvernului. In jurul orei 18 au ajuns la Palat, convocati, si generalul Constantin Pantazi (ministru de Razboi), generalul Picky Vasiliu (seful Jandarmeriei) si colonelul Elefterescu (seful Politiei). In fata alternativei arestarii, ei au ales colaborarea. Simultan, a fost convocat si seful Serviciului Sigurantei, Eugen Cristescu. Din intuitie sau ca urmare a unor informatii scurse, acesta a banuit despre ce e vorba si, in loc sa vina la Palat, s-a deplasat la locuinta ambasadorului german von Killinger, avertizandu-l.



Primul detaliu ce merita retinut este ca schimbarea s-a produs fara nici o defectiune majora; ofiterii superiori din Bucuresti, informati rand pe rand, au dovedit o mare fidelitate fata de Rege si o lipsa de solidaritate cu Antonescu asupra careia merita meditat. In jurul orei 18.30, Armata romana era deja plasata in noi dispozitive, in vederea unei riposte. Dupa ora 19 au ajuns la Palat ambasadorul Killinger, generalul Gerstenberg (seful Apararii antiaeriene) si generalul Hansen (seful Misiunii militare germane in Romania). Informati cu deferenta, li s-a cerut evacuarea fara lupta a armatei germane din tara. In zilele urmatoare, Killinger avea sa se sinucida - pentru ca, in ciuda informatiilor pe care le primea constant, nu prevazuse actul - iar Gerstenberg a ales, din 24 august, calea represaliilor, desi isi daduse cuvantul de onoare in sens contrar.



In jurul orei 22.10, a fost difuzat, prin Radio, mesajul Regelui catre tara. In acel moment, schema noului guvern - prezidat de generalul Constantin Sanatescu - era, in linii mari, definitivata: cei patru lideri politici amintiti mai sus erau ministri secretari de stat (in plus, Lucretiu Patrascanu - vezi mai jos - primise Justitia), iar restul posturilor erau ocupate de militari. La ora 2 a diminetii de 24 august, Regele, insotit de cativa apropiati, a plecat spre Gorj - via Craiova - la sugestia apropiatilor care se asteptau (si aveau dreptate) ca a doua zi Palatul sa fie bombardat.


III. Consecinte imediate si multe intrebari

Un numar mare de intrebari agita inca analiza acestei zile.



In primul rand, care a fost rolul factorului politic? Singurii lideri care au ajuns la Palat in seara de 23 august au fost, in ordine, Lucretiu Patrascanu (ajuns spre orele 19.30) si Constantin-Titel Petrescu; dupa ora 22, a venit si comunistul Emil Bodnaras, cu intentia ferma de a se interesa de Ion Antonescu. Se poate glosa mult pe seama lipsei liderilor taranist si liberal; cea mai probabila explicatie este aceea ca, desi informati, au preferat expectativa, nu foarte convinsi de reusita actului.



Cum se explica rolul lui Lucretiu Patrascanu? Prezenta sa la Palat si propunerile cu care vine imediat (amnistierea detinutilor politici, desfiintarea lagarelor etc.), precum si dorinta de a fi inclus pe lista guvernamentala intr-o pozitie net privilegiata isi au sursa in stradania lui de a lua un avans in fata celorlalti lideri ai partidului comunist. Patrascanu avea sa nutreasca, pana prin 1947, convingerea ferma ca el ar avea datele intelectuale si meritele istorice si politice pentru a conduce PCR. Aceasta convingere il va duce in inchisoare si apoi la moarte, peste mai putin de 10 ani.



De ce a ajuns Ion Antonescu in mainile comunistilor atat de repede, inca din primele ore ale lui 24 august? Oricat de trist, adevarul este ca numai comunistii (dirijati de Bodnaras) au putut alcatui, in timp scurt, o brigada de soc, capabila sa-l deplaseze intr-un loc sigur si sa-l pazeasca pe maresal. Liberalii si socialistii spusesera inca din 21 august ca nu au oameni pregatiti pentru o asemenea eventualitate, iar Ilie Lazar, seful departamentului Muncitoresc al PNT, care - teoretic - avea oameni, aparent a lipsit in acea zi din Capitala. Antonescu a ajuns astfel in cartierul Vatra Luminoasa si, in nici o saptamana, era deja predat sovieticilor.



Care a fost rolul noului guvern Sanatescu? Atunci, ideea unui guvern militar a parut a fi cea optima. Astazi, se poate medita daca un guvern preponderent politic nu ar fi fost mai eficient in vederea rezistentei la comunizare. Imediat dupa 12 septembrie (data la care era semnata la Moscova Conventia de Armistitiu intre Romania si Aliati), Comisia Aliata de Control (in esenta sovietica) a devenit organul de conducere neoficial al Romaniei, iar presiunile ce au urmat pana la impunerea guvernului pro-comunist Petru Groza din 6 martie 1945 s-au desfasurat in ritm sustinut. Primul rezultat a fost, deloc paradoxal, tocmai lipsa regelui de la sarbatorirea primului an de la eveniment, pe 23 august 1945; atunci, surprins de refuzul lui Groza de a-si prezenta demisia (asa cum Regele Mihai i-o ceruse), suveranul a boicotat, in mod simbolic, aceasta celebrare si incepea astfel "greva regala" ce avea sa dureze pana pe 7 ianuarie 1946.



In fine, a fost 23 august un act de salvare nationala sau o catastrofa? La o analiza lucida, rezulta ca inlaturarea lui Antonescu si ruperea aliantei cu Germania erau, (in acel moment si in acele conditii concrete), singura sansa pentru a putea spera la un statut mai bun al Romaniei postbelice. Nu e cazul sa ne facem complexe: Romania nu a parasit atunci o Germanie democratica, ci un Reich utopic si criminal. E drept, acea zi nu a adus sfarsitul razboiului - dar a adus, oricum, ruperea unei aliante nefaste, pe care Romania nu o alesese de bunavoie, dar care impinsese tara in dezastru si o putea conduce la dezmembrare. Personal, am convingerea ca daca azi Transilvania se afla in granitele Romaniei (URSS ne-a sustinut in acest sens, in 1946-1947, sugerandu-ne astfel sa "uitam" de Basarabia), acest lucru are legatura si cu 23 august 1944.


IV. Ce mai inseamna azi 23 august 1944?

Confiscata de comunisti, ziua de 23 august a purtat de-a lungul deceniilor diverse semnificatii, toate impuse. Ea a devenit zi nationala in 1948, imediat dupa proclamarea frauduloasa a Republicii. Vreme de aproape un deceniu, 23 august a fost descrisa ca zi de eliberare a Romaniei de catre glorioasa Armata Rosie (care, evident, nu fusese implicata in mod direct). La inceputul anilor 60, regimul Gheorghe Gheorghiu-Dej a deplasat treptat atentia spre insurectia antifascista, reducand in paralel apologia armatei sovietice. Succesorul sau, Nicolae Ceausescu, va agrea mai mult o formula complicata, in stare sa legitimeze impletirea dintre istoria inventata a PCR si istoria neamului: Revolutia de Eliberare Sociala si Nationala, Antifascista si Antiimperialista.



Sperantele romanilor din seara de 23 august 1944, ca vor iesi din razboi si ca se vor intoarce la democratia de pana in 1938, au fost abrupt inselate. Practic, ziua arestarii lui Antonescu a fost primul pas pe calea unei sovietizari accelerate. Dar trebuie sa spunem ca nici unul dintre actori nu putea atunci intui ce avea sa urmeze. A-i face pe Regele Mihai sau pe apropiatii sai vinovati de evolutia ulterioara tradeaza fie necunoasterea istoriei, fie rea-credinta.



In fine, care este oare sintagma cea mai potrivita in rememorarea acestui eveniment? Aparent, lovitura de stat este o formula potrivita, din moment ce Ion Antonescu era, in acel moment, Conducatorul statului, iar Regele Mihai nu mai avea decat o mica parte din prerogativele constitutionale regale din 1923. Totusi, in opinia mea, indiferent de statutul oficial (si autorevendicat!) al Maresalului, o lovitura de stat data de un rege in functie este o contradictie in termeni si o imposibilitate logica.



Asadar, cred ca, fara a ne complica inutil in formule pretentioase, dar greu de argumentat, gen insurectie, lovitura de Palat, lovitura de stat s.a.m.d., putem accepta ca la 23 august 1944 a avut loc demiterea fortata a regimului Ion Antonescu, in virtutea unei sperante care - asa cum spuneam - va mai avea nevoie de 45 de ani pana la a prinde contur.


Adrian CIOROIANU

Semnalez cu placere o ultima aparitie dedicata subiectului, din care provin unele dintre detaliile analizei de fata: Ion Solacolu (editor), Tragedia Romaniei 1939 - 1947, Institutul National pentru Memoria Exilului Romanesc & Ed. Pro Historia, Bucuresti, 2004



Stire preluata de pe siteul ZIUA

http://www.ziua.net/
¨Sunt ... si aprob acest mes - de gabriel.serbescu la: 02/11/2004 19:49:18
(la: Alegerile in USA)
¨Sunt ... si aprob acest mesaj¨

Punctele de suspensie se complecteaza sau cu Kerry sau cu Bush, si anunturile sunt confirmate cand de unul cand de celalalt pentru ca amandoua campaniile au fost teribil de asemanatoare.
Amandoua au mizat pe ¨ securitatea¨ oferita cetateanului american in lupta cu terorismul. Am pus ghilimele la securitate pentru ca a fost mai mult decat o prioritate un produs, o marca, la fel cum parte a ziaristilor europeni spun ca pentru americani inclusiv Al Quaeda este o marca care vinde ter0oarea, alerta, si deci costul belic.
Atat Kerry cat si Bush isi vor continua prezenta in Irak, insa primul, spre difernta de Bush, va incerca sa negocieze o alianta, cu restul de state, pentru a nu se produce un curent public mondial din antiBush in antiamerica, cum mai remarca aici pertinent cineva.

Greseala lui Kerry este nevasta sa, prea liberala, prea independenta si prea sigura de sine, in totala antiteza cu o Laura Bush atat de puritana, feminista si plapanda, exact tipul de femeie ideala, pentru americanul ideal: in camasa cu carouri, palarie de Texan, si aliterat, cum spune Ozzy.



trustman – logica şi istorica - de Simeon Dascalul la: 04/11/2004 12:13:59
(la: 30.000.000 euro despagubiri pentru rege. No comment.)

1. Proprietatea – dacă ar fi sacră şi inviolabilă, la adăpost de schimbările politice atunci pe principiul ăsta ar trebui despăgubiţii şi Ceauşeştii - e exact aceeaşi situaţie: avere strânsă cât au condus România, de care au fost spoliaţi la schimbare de regim; de-ar fi proprietatea aşa de sfântă cum o vor unii, atunci neamurile împuşcaţilor n-ar avea altă treabă decât să se-nţeleagă cum să-şi împartă între ei agoniseala lui Nicu şi a savantei Leana.
Sau să luăm alt exemplu, mai depărtat în istorie ca să poată fi privit mai obiectiv: Cuza şi emanciparea mănăstirilor închinate; ar trebui să-i despăgubim şi pe ăia?
Iar Hohenzollernii au avut toate acareturile ce şi le revendică nu ca simpli cetăţeni particulari, ci ca şi casă domnitoare. În secolul al nouăşpelea îşi aveau utilitatea lor, acum nu mai e cazul. Dacă erau în stare să-şi păstreze regatul stăteau şi acuma în castele, dar n-a fost să fie.
2. Asumarea riscurilor – drăguţ cuvânt. Risc e atunci când iei din piaţă o lubeniţă fără s-o tai, dar ce risc îşi asumă dragii de guvernanţi? Electoral? Se pare că oricum vor fi debarcaţi la alegerile astea. Probabil îşi asumă riscul în sensul că dacă vine alt guvern care zice: "stop, nu mai dăm nimic" – atunci ei îşi dovedesc proaspăta afecţiune pentru rege despăgubindu-l cu vilele şi conturile bancare proprii.
3. Unirea – înainte de primul război Carol I încheiase un tratat cu Germania şi Austro-Ungaria, tratat oarecum justificat de apetitul Rusiei, dar care rămăsese secret fiindcă opinia publică era majoritar favorabilă unirii Transilvaniei cu Regatul. La începerea războiului în august 1914 regele convoacă Consiliul de Coroană , îi pune la curent cu tratatul şi solicită intrarea României în război alături de Puterile Centrale. Dar Brătianu, majoritatea guvernului şi a Consiliului de Coroană se declară împotrivă şi Carol I e nevoit să accepte neutralitatea. Foarte afectat că nu şi-a putut ţine cuvântul dat Kaiserului şi împăratului Austriei moare după câteva săptămâni în septembrie 1914. Urmează Ferdinand care se înţelege mult mai bine cu Brătianu şi după doi ani de negocieri cu Aliaţii se hotărăşte intrarea în război. Ni se promiseseră Transilvania, Bucovina şi întreg Banatul. Dar dacă pregătirea politică a fost la înălţime, cea militară nu s-a ridicat la acelaşi nivel. Clasa noastră politică a fost la fel, în toate timpurile. Dezorganizare, incompetenţă, promovare pe criterii partinice, toate escrocheriile posibile cu furnituri pentru armată şi după entuziasmul începutului transilvan suntem bătuţi pe ambele fronturi, iar familia regală, guvernul, o armată prost pregătită şi prost echipată se retrag în Moldova. În iarna 1916-1917 franţujii ne trimit prin Rusia armament şi instructori, apoi ne mai organizăm şi noi cât de cât. Prin victoriile de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz reuşim să stăvilim înaintarea germană. Dar atunci îşi găsesc ruşii timp să facă revoluţie şi ne trezim încercuiţi din trei părţi de duşmani, iar de o parte erau foşti aliaţi, acum neutri şi în război civil. Lupta părea pierdută şi semnăm mai întâi armistiţiul şi apoi pacea de la Bucureşti în 7 mai 1918. Dar sorţii se întorc în favoarea aliaţilor, Puterile Centrale cad una câte una şi chiar înainte de abdicarea ultimei – Germania – declarăm şi noi război la loc, aşa că sfârşitul războiului ne-a prins, d.p.d.v. juridic printre învingători.
Cu palmaresul ăsta strălucit nu se poate spune că am fost primiţi cu braţele deschise la conferinţa de pace şi Aliaţii nu prea aveau chef să-şi ţină promisiunile din 1916. Dar "pe teren" se întâmplaseră multe: Sfatul Ţării în Basarabia, Consiliul Naţional în Bucovina şi apoi Marea Adunare Naţională a românilor din Transilvania, Banat, Crişana hotărăsc pe rând unirea cu ţara. Teoretic totul s-a săvârşit până în 1 decembrie 1918, dar negocierile diplomatice s-au terminat în 1920. Şi am pierdut o parte din Banat care a fost dată sârbilor.
Meritul Unirii a fost plimbat după gustul şi interpretarea fiecăruia de la rege, la Brătianu, la liberali în ansamblu, la armată, la masoni, la intelectualitatea greco-catolică, la franţuji etc. Părerea mea personală e că Unirea a fost posibilă fiindcă a fost dorită de toate provinciile şi fiindcă noi românii am avut atunci o cantitate excesivă de noroc, o conjunctură favorabilă cum rar se întâlneşte în istorie. În nici un caz nu a fost artizanatul exclusiv al casei domnitoare pentru ca urmaşii să poată ronţăi dividendele întregirii multe generaţii de-acum încolo.
4. PSD – şi-a dat cu firma-n cap; a uitat ce de voturi frumoase a strâns de la sate speriind lumea cu moşierii? A fost o mare distracţie pentru mine să informez doi votanţi credincioşi că "pesedeu’ vost’ dă treizeci de milioane la rege". Mai întâi n-au vrut să creadă bieţii oameni, apoi au rămas tare nedumeriţi. Sper că am reuşit să sporesc numărul nevotanţilor.
#27620 (raspuns la: #27526) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
dex-ul zice ca... - de anisia la: 04/11/2004 21:46:36
(la: Alegerile in USA)
M-am dus pe site-ul www.dexonline.ro si iata ce zice acolo la definitii:
LIBERALÍSM s.n. 1. Doctrină care, opusă socialismului şi dirijismului, proclamă principiul nonintervenţiei statului în economie, în relaţiile economice existente între indivizi, grupuri sociale sau naţiuni; promovează ideea libertăţii economice, a liberului schimb, a liberei concurenţe etc. 2. Atitudine de îngăduinţă excesivă faţă de greşelile altora. – Din fr. libéralisme.
Trimis de RACAI, 21/11/2003. Sursa: DEX '98
si
LIBERALÍSM n. 1) Curent ideologic şi social-politic care promovează iniţiativa privată, ce se opune comunismului şi dirijismului. 2) fig. Toleranţă excesivă. /iar la liberal zice ca:
LIBERÁL, -Ă, liberali, -e, adj., s.m. I. Adj. 1. Care aparţine liberalismului, privitor la liberalism. ◊ Burghezie liberală = parte a burgheziei adeptă a liberalismului. Partid liberal = partid al burgheziei liberale. 2. (Înv.) Iubitor de libertate. 3. Înţelegător; generos; care are idei largi, nepreconcepute. II. S.m. Adept, membru al unui partid liberal. – Din fr. libéral, lat. liberalis.
Trimis de RACAI, 21/11/2003. Sursa: DEX '98
liberál adj. m., s. m., pl. liberáli; f. sg. liberálă, pl. liberále
Trimis de siveco, 10/08/2004. Sursa: Dicţionar ortografic
LIBERÁL3 adv. Într-un mod care denotă generozitate. A se purta ~. /Trimis de siveco, 21/08/2004. Sursa: NODEX
LIBERÁL2 ~i m. Adept al liberalismului. /Trimis de siveco, 21/08/2004. Sursa: NODEX
LIBERÁL1 ~ă (~i, ~e) 1) Care ţine de liberalism; propriu liberalismului. Partid ~. 2) înv. Care preferă libertatea; iubitor de libertate. 3) Care tolerează greşelile şi purtările altora; caracterizat prin indulgenţă faţă de alte persoane. /Trimis de siveco, 21/08/2004. Sursa: NODEX
Liberal ≠ riguros, sever
Trimis de siveco, 03/08/2004. Sursa: Antonime
NB! :Acuma eu nu am incercat decit sa va dau definitii in limba romana, ca de-aia sintem romani, ce se gasesc in dexonline.ro . Restul va las pe voi sa va continuati discutia. :)
#27674 (raspuns la: #27669) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Traducere - de OmuletulGoma la: 04/11/2004 22:38:28
(la: Alegerile in USA)
despre #27662, de OmuletulGoma
Draga Gabi, ai perfecta dreptate. Pasajul este luat de la
http://www.encyclopedia.com/html/l1/liberali.asp si mi-a fost lene sa-l traduc. Cu scuze, iata ce spune pe romaneste:

Filozofie sau miscare care are ca scop dezvoltarea libertatii individuale. Datorita evolutiei, in diferite perioade istorice, a conceptului de libertate, programele specifice ale liberalismului sunt de asemenea in schimbare. Scopul final al liberalismului insa, ramane fix, asa cum ramane credinta caracteristica acestuia, in bunatatea si rationalitatea umana. Liberalismul asuma ca oamenii, avand un intellect rational, au capacitatea de a identifica si rezolva probleme si in acest fel pot obtine o imbunatatire sistematica a conditiei umane. Opus liberalismului se afla doctrina conservatoare, care, pus in termeni simplii, doreste mentinerea status quo –ului. Liberalismul, care doreste o imbunatatire, cere o schimbare a ordinii curente.

I am only one, but I AM one!
#27681 (raspuns la: #27669) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Citeva aspecte Liberale - de LMC la: 05/11/2004 01:48:01
(la: Alegerile in USA)
Un aspect al liberalismului este depedenta total de relativism si ambiguitate morala. Pentru ca adevarul sa se schimbe cu timpul, absolutul trebuie negat. Conceptia drepturilor acordate de Creator care nu pot fi schimbate de guvern sau om nu este si nu poate fi tolerata de filozofia liberalista. Ierarhia originala asa cum a fost stabilita si infiintata de “Founding Fathers”: 1. Dumnezeu (sau Creator) 2. Omenire si 3. Guvernul, este complect ofensiva doctrinei liberale. In momentul cind Dumnezeu este scos afara din equatie totul se poate fabrica dupa placerile fiecaruia. Deci in absenta drepturilor acordate de Dumnezeu, omul nu mai are nici o aparare impotriva singurei puteri ramase, Guvernul.

Un alt aspect al liberalismului este dorinta de egalitate socio-economica. Aici afli fundatia valorilor economiei liberale. Ideia ca “saracii” sint intitulati averilor celor cu succes, idea taxarii progresive, si justificarea culturii intitulata, reflecta clar fatada gindirii comuniste si Marxiste. Aceste idei au fost la baza raspindirii al comunismului, revolutia bolsevica fiind exact aceasta de a rasturna burghezia (adica clasa de mijloc) si crearea cooperativelor.

Intrebarea care am pus-o mai devreme cu privire la cine a lucrat in Romania pe vremea comunistilor a fost raspunsa de o singura persoana si el zicea ca pe vremea comunistilor nu se lucra. Da, cu adevarat pe vremea comunistilor nu se lucra. Mai ales daca aveai pile sau te intelegeai bine cu directorul. Totusi, cine lucra in locul celor care nu lucrau luau tot acelasi salariu ca si cei care lafaiau. Dreptatea individualului sirguincios a fost negata pentru binele tuturor celor afiliati de acel loc de munca. Acelasi lucru se intimpla si prin ridicare de taxe, prin regulamentare excesiva a business-urilor, prin incalcarea drepturilor unor oameni in favoarea altora, si asa mai departe. Adevarul este ca nici un om sarac nu a beneficiat de pe urma taxelor ridicate de liberali, saracii au ramas tot la fel de saraci si la urma urmei singurii care se simt bine la sfirsitul zilei sint liberalii.

Si-acuma hai sa va las cu citeva cuvinte rostite de niste oameni foarte cunoscuti.

“America este ca un corp sanatos al carui rezistenta este impletita in trei: patriotismul ei, moralitatea ei si viata spirituala. Daca noi vom submina aceste trei arii, America va colapsa din launtrul ei.” ....Joesef Stalin

“Tovarasi! Noi trebuie sa desfiintam cultul individualismului categoric odata si pentru totdeauna!” ... Nikita Khrushchev 2/25/1956 Congresul XX al Partidului Comunist

“Noi trebuie sa ne oprim din gindirea pentru individual si sa incepem sa ne gindim la ce este cel mai bine pentru societate.” ...Hillary Clinton, 1993

“Acest an va fi scris in istorie. Pentru prima data, o natiune civilizata are toate armele inregistrate. Strazile noastre vor fi mai in siguranta, politia noastra mai eficienta, iar intreaga lume ne va urma in viitor.” ...Adolf Hitler, 1935
wellcome to the club - de donquijote la: 19/01/2005 20:47:45
(la: Parinti si copii)
wellcome to the club - cel al parintilor educati sub vechiul regim cu copii care cresc si trebuie sa faca fata problemelor ridicate de o lume mai libera, as adauga si mai liberala.
desi ne despart cativa ani (in defavoarea mea) suntem cam in aceeasi situatie.
la tot ce s-a spus pe acest site as mai adauga un aspect: e o diferenta intre fete si baieti, daca sunt numai baieti sau numai fete, daca sunt baieti si fete care e cel mai mare, etc.
imi amintesc de exemplu ca dintre fostii colegi de armata si facultate cei care au urmat liceul la 'internat' si au fost 'caministi' in studentie erau mult mai descurcareti si mai uniti (si au ramas asa pana azi) decat cei ca mine care au 'stat' acasa pana la repartitie dupa terminarea studiilor. de ce? pentru ca au fost expusi mult mai devreme unor probleme existentiale si sociale, cea ce i-a ajutat sa se maturizeze mai repede si in unele cazuri 'mai bine'.
politica ingradirii 'libertatilor' si a cenzurarii informatiilor in afara ca nu e buna (poate duce la reactii de razvratire si de a face 'din contra') e practic imposibila mai ales din cauza 'democratizarii' mijloacelor de comunicatie. chiar daca tu esti un parinte constient si codezi anumite canele de TV sau filtrezi site-uri de pe internet, si asa fac inca cativa parinti constienti, o sa se gasesca un prieten sau o cunostiinta a carui parinti nu au facut-o sau are un frate mai mare care locuieste separat, samd... deci vorba americanilor: 'if you cannot beat them, join them'.
trebuie sa facem maximum sa le dam o baza sanatoasa de gandire, exemplu personal si sa-i avertizam (fara sa-i batem la cap prea mult ca sa nu-i plictisim) de pericolele mari ale epocii moderne: droguri, sida, conducerea automobilului in stare de ebrietate. trebuie sa discutam deschis (voba bancului: la radio eravan un ascultator ingrijorat intreba daca e recomandabil sa discutam despre sex cu copii, la care raspunsul a fost da, e recomandat mai ales ca puteti invata ceva nou de la ei - acum mai actual decat oricand, cel putin pentru o parte din parinti), sa fim la curent cu toate trend-urile din universul in care se invart ei.
atunci cand copiii aduc prieteni sau prietene acasa eu si sotia nu ne refugiem imediat intr-o camera separata sau plecam la cumparaturi sa nu-i deranjam, ci incercam sa discutam cu ei, mai glumim, le demonstram ca nu suntem monstrii, si noi am fost ca ei si faceam prostii, ca ei inca nu au inventat nimic nou, toate trucurile pe care le incearca sunt demult rasuflate si binecunoscute. ei trebuie sa vada in noi nu numai autoritate si sursa de bani de buzunar, ci si un prieten pe care te poti bizui la nevoie ca sa nu-si caute sa-si rezolve problemele prin sfaturile prietenilor.
si in incheiere una picanta:
la un articol (din internet) care relata despre un studiu efectuat in randul elevilor de clasa a 12-a, la intrebarea daca au avut deja relatii sexuale raportul dintre baieti si fete a fost cam de 10:1 si la care un cititor comenta:
ori baietii mint de ingheata apele, ori fetele sunt prea rusinoase sau c__ve de inalta clasa ori procentul de homosexuali e mult mult mai mare decat se crede...
moore - de sunny la: 01/03/2005 23:25:23
(la: Celsius 41.11)
ce este cu moore? este numai o exagerare? am vazut si "bowling for columbina" si "fahrenheit 911"
primul m-a impresionat mult, era prima oara cand vedem un documentar pe tema "o alta america", si asa am inceput sa ma interesez de aceasta alta america. am vazut un documnetar care se numea exact asa, pe arte, si l-am pus in acelasi curent cu ce-l care-l poarta pe moore.
horia d: traiesti in america, cunosti "o alta america", predominant si activ anti-bush.
as avea incredere in comentariul tau pentru ca mi-a placut autocaracterizarea ta: crescut liberal si devenit conservator:)
eu traiesc in germania, la inceput eram foarte "verde", acum sunt de partea cdu, conservatoare deci:)
#37834 (raspuns la: #35908) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cool...unu' POPULAR nu-i asa? - de ampop la: 14/04/2005 08:01:40
(la: v-ati dori un nou partid politic?)
Comunistii "criptanzi" cleptocrati s-au muncit cu sarg 15 ani sa gatuie drepta din Romania. Insusi conceptul de dreapta devenise ridiculizat prin expunerea sarmanului Ciorbea "periscopu' " datorita infirmitatii craniene. Din 1990 tovarasii lui Ilici rageau "bosorogii fara dinti vor s-ajunga presedinti", apoi in guvernarea CDR Basescu si Radu Vasile au eliminat definitiv "bosorogii" din competitie si pe "tapu' "...care Tzap recunostea infrangerea finala de catre securitate. Cleptocratia PSD-ista a venit la putere in 2000 sprijinita tot de aceiasi stalpi ai natiunii, care, in 2004 s-au gandit s-o mai traga pe linie moarta, ca si Patriciu & PNL-PD jazz band mai au de castigat ceva.
Acum "stalpii" natiunii se confrunta cu ceva neprevazut de ei. Pe plan european exista un curent politic popular, bine reprezentat in Parlamentul Europei. In Romania canci populari sau dreapta. Exista national comunism in Romania Mare, socialism amestecat cu elemente de dictatura sudamerican cleptocrata in PSD, cleptocrato stangism mai aproape de social-democratia europeana in Alianta PD+PNL, un partid sui-generis ( social-liberal, care va sa zica strutzo-camila) creat in jurul unui magnat media izvorat din securitatea lui Ceasca, acoperit si rasacoperit, respectiv PUR, un partid etnic inodor si insipid, etern la guvernare UDMR-ul si basta. Asta doar despre partidele parlamentare. Caci partidele de 1% nu mai conteaza. Dreapta canci!
Amu' tovarasii au incercat marea cu dejetu' botezand PRM drept PPRM. Ha, ha, ha...rasul curcilor din Europa! Auziti tovarasi, partidul ce extermina pe stadioane "dusmanii tarii" este acum popular? Nenorocitul de Vadim de la Cadrilaterul Rosu din 1994 ajunge acum strans de partile sensibile aratandu-i-se file de dosar de securitate unde este zugravit drept proxenet si pedofil. Clefaie din buze precum un pensionar de 80 de ani...scleroza ii este inainte. Hai la partidu' popular "tribune-nebune".
Un individ haios este Gigi Becali, care vrea si el partid...ca are bani. Poate el sa fie popular? dang, dang, dang...filosof de cand s-a nascut. Are charm, ce mai...si paradoxal si ceva voturi...de la suporterii Steaua.
Ce mai vreti tovarasi, partid popular?
Mario
Irma, Nu sunt la curent cu - de Mihai B la: 30/10/2005 13:22:08
(la: Oana Pellea in conflict cu Gigi Becali !)
Irma,

Nu sunt la curent cu stirile din tara si am dormit foarte bine noaptea fara sa stiu cine este acest Becali. Mesajul lui RSI- pentru care ii multumesc- mi-a umplut acest 'gol' de cunostiinte.:).

Nu pot decit sa te admir ca-ti exprimi dezgustul fata de ceva care consideri ca este gresit din punct de vedere moral.

Nu stiu insa toate detaliile. Sa presupun ca Oana Pelea are dreptate:
Becali a folosit in campania electorala poza lui Amza Pelea- pozing ca Mihai Viteazul- fara acordul familiei sau acelora care au dreptul de copyright asupra acelei poze.
Hai sa presupunem ca Oana Pelea are drepturile de copyright.

Ai scris ca: '..nu cred ca are vreo importanta daca Oana Pellea castiga sau nu procesul...' si da-mi voie sa te contrazic.
Ce rost ar avea procesul daca societatea nu recunoaste dreptul la copyright? Numai prin cistigarea procesului, ea poate sa dovedesca (,) ca un 'furtishag' s-a comis.
Ca de fapt, fiind consultata, ea ar fii refuzat sa-i dea lui Becali acea 'libertate'.

Chestia cu '...Important e ca ea a vrut sa-si declare dezaprobarea fata de personajul in cauza...' seamana mai mult cu :
Mi-am vindut masina rosie la un garaj dar nu-mi place tipul care a cumparat-o...asa ca il dau in judecata pentru ca o conduce...nu o sa cistig dar cel putin imi arat dezaprobarea fata de individ pe care il consider un personaj dubios.
Ce as dovedi si resolva? Nimic.
#82902 (raspuns la: #82882) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
exista un anumit curent print - de Intruder la: 07/11/2005 07:21:48
(la: In cautarea barbatului galant)
exista un anumit curent printre unele femei cum ca un barbat galant ar fi un fel de papa-lapte, un libidinos, un obsedat sexual chiar, sau un om perimat...eu n-am sa zic neaparat "galant", ci mai degraba politicos...parca suna mai bine, nu?
sunt multe femei care nu vor sau nu stiu sa-si dea seama ca un barbat are-n sange acea tendinta de-a ocroti femeia...ele, habar n-au cata feminitate le confera acele marunte gesturi de acceptare a politetii unui barbat, si-si aduc doar aminte cum stiu ele sa care sacose si geamantane, cum pot foarte bine sa-si imbrace singure parpalacul din cuier, cum rezista ele cand nasc in dureri sau cum pot bine merci sa iasa pe-o usa si-n urma barbatului, ca nu cade cerul...habar n-au ca feminitatea lor, poate fi un atu...bineinteles ca exagerarile sunt neplacute dar daca un barbat nu stie sa se poarte firesc in situatii din astea, m-ar bine s-ar lasa de un asa sport...suntem in secolul 21 si nu ne-apucam sa dansam menuet in fata semaforului...

Se poarta frumos, pare ca te respecta, te cucereste cu vorbe si gesturi romantice, e dispus sa te asculte pana la capat, este...un Don Juan veritabil.

pai hai sa nu mai ascultam ce vrea doamna sa spuna, nu vrem sa fim luati drept fraieri, nici obsedati sexuali, nici sa fim acuzati de hartuire, mai bine-i retezam cuvantul, eventual ii dam o palma amicala peste umeri, oricum dumneaei a suferit mult mai mult pe masa de travaliu, nu?...cum scrie domnisoara bombonik, un om galant (politicos, zic eu) este un Don Juan veritabil...pai, e normal d-ra bombonik ca eu, sau X sau Y sa te lasam in banii dumitale nevrand sa fim luati drept vanatori sentimentali...vedeti?...asta-i conceptia, am redat-o mai sus, negru pe alb!
donq a spus foarte bine ca e vorba de principiul cererii si ofertei, nu-nteleg de ce s-a ofuscat cineva, era o figura de stil...ne repliem si noi, dupa situatie...

TeodoraPA spune:
Foarte multi barbati practica galanteria doar pana cand reusesc sa te cucereasca, apoi incet incet uita de maniere. Probabil obosesc prea tare in perioada dinainte si isi trag sufletul, sau nu stiu...
He he he. Prietenul meu obisnuia sa ma astepte langa taxi, afara din masina, cand venea dupa mine seara cu taxiul. Ma amuzam foarte tare pe chestia asta, nu mai intalnisem asa ceva. Dar a trecut, a fost doar o chstie de doua-trei luni, acum nu mai face asa ..


da, foarte multi barbati fac asta, asa cum foarte multi n-o fac numai atunci...Teodora, te-ai gandit ca poate de aceea nu se mai poarta ca inainte, pentru ca te AMUZA gestul lui?...chiar daca n-ai mai intalnit asa ceva, poate era cazul sa te fi comportat ca si cum toata viata te-ai invartit printre oameni ca el...mama mea avea o vorba pe care o tot repeta lui sora-mea: un barbat, cum il inveti asa-l ai...punct.

Maria spune:
daca barbatul pe care-l iubesc ar apela la gesturi de-astea penibile, standard, comune, ca sa-mi arate ca ma iubeste, cre`ca si-ar lua vro` doo pamatufuri de buchete peste kokoasha, de ar reveni imediat cu picioarele pe pamant...
io-s o femeie reala, traiesc intr-o lume reala, si m-am plictisit de costume de-astea de carnaval... am trait un mariaj intreg cu un barbat "galant" si mi-am invatat lectia... numa` forma fara fond...


cum spunea donq: principiul cererii si ofertei...pana la urma, aici se rezuma totul...Maria, gesturile standard sunt una si cele penibile, alta...e normal (poate), sa nu-ti placa de ala care se-apuca sa-ngenuncheze cand te cere de nevasta, sau sa-ti cante serenade la balcon, sau sa-ti recite din Eminescu sau din poeziile proprii cand e luna plina...cum am spus, suntem in secolul 21...dar, nici sa te transformi intr-o "Leanca vaduva", pe bune...:)

pana la urma, politete ar trebui sa existe chiar si-n cele mai intime imprejurari...invatati, doamnelor sa nu mai interpretati orice gest, invatati sa primiti flori nu numai de 8 martie sau de ziua onomastica sau, daca nu se poate, atunci nu mai spuneti ca strugurii sunt acri...eh, dar cine-s eu sa dau sfaturi?



























Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...