comentarii

curma


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
as vrea sa te intreb ce crezi - de (anonim) la: 16/11/2003 01:59:20
(la: Continuand o dragoste)
as vrea sa te intreb ce crezi despre dragostea ranita,ce crezi despre o persoana cu care ai stat suficient timp impreuna ;care are sentimente adevarate ptr tine dar se teme sa nu te piarda si prefera sa renunte mai devreme decat sa sufere mai tarziu,dar facandu-te sa suferi intr-un mod mizerabil,asa treb procedat,ptr k suferinta nu ti o poate curma nimeni atunci cand iubesti cu adevarat? este doar o intrebare mai complexa,doar atat ,astept raspunsuri:(
#4367 (raspuns la: #2464) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
poezie... - de sorin1975 la: 22/11/2003 03:17:04
(la: Cele mai frumoase poezii)
mie mi se pare una dintre cele mai frumoase poezii...
RUGÃCIUNEA UNUI DAC



Pe când nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici sâmburul luminii de viatã dãtãtor,
Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeauna,
Cãci unul erau toate si totul era una;
Pe când pãmântul, cerul, vãzduhul, lumea toatã
Erau din rândul celor ce n-au fost niciodatã,
Pe-atunci erai Tu singur, îmcât mã-ntreb în sine-mi:
Au cine-i zeul cãrui plecãm a noastre inemi?



El singur zeu stãtut-au nainte de-a fi zeii
Si din noian de ape puteri au dat scânteii,
El zeilor dã suflet si lumii fericire,
El este-al omenimei izvor de mântuire:
Sus inimile voastre! Cântare aduceti-i,
El este moartea mortii si învierea vietii!



Si el îmi dete ochii sã vãd lumina zilei,
Si inima-mi împlut-au cu farmecele milei,
În vuietul de vânturi auzit-am al lui mers
Si-n glas purtat de cântec simtii duiosu-i viers,
Si tot pe lângã-acestea cersesc îmc-un adaos:
Sã-ngãduie intrarea-mi în vecinicul repaos!



Sã blesteme pe-oricine de mine-o avea milã,
Sã binecuvinteze pe cel ce mã împilã,
S-asculte orice gurã ce-ar vrea ca sã mã râdã,
Puteri sã puie-n bratul ce-ar sta sã mã ucidã,
S-acela între oameni devinã cel întâi
Ce mi-a rãpi chiar piatra ce-oi pune-o cãpãtâi.



Gonit de toatã lumea prin anii mei sã trec,
Pân’ ce-oi simti cã ochiu-mi de lacrime e sec,
Cã-n orice om din lume un dusman mi se naste,
C-ajung pe mine însumi a nu mã mai cunoaste,
Cãci chinul si durerea simtirea-mi a-mpietrit-o,
Cã pot s-mi blestem mama, pe care am iubit-o –
Când ura cea mai crudã mi s-ar pãrea amor...
Poate-oi uita durerea si voi putea sã mor.



Strãin si fãr’ de lege de voi muri – atunce
Nevrednicu-mi cadavru în ulitã l-arunce,
S-aceluia, Pãrinte, sã-i dai coroanã scumpã
Ce-o sã amute cânii, ca inima-mi s-o rumpã,
Iar celui ce cu pietre mã va izbi în fatã,
Îndurã-te, stãpâne, si dã-i pe veci viatã!



Astfel numai, Pãrinte, eu pot sã-ti multumesc,
Cã tu mi-ai dat în lume norocul sã trãiesc.
Sã cer a tale daruri, genunchi si frunte nu plec,
Spre urã si blestemuri as vrea sã te înduplec,
Sã simt cã de suflarea-ti suflarea mea se curmã
Si-n stingerea eternã dispar fãrã de urmã!

(1879, 1 septembrie)

...continuare... - de (anonim) la: 24/12/2003 18:27:32
(la: Cele mai frumoase poezii)
Caerul mi-e pe sfarsite
Poate maine-si curma firul
Intre patru blani de scanduri
Sa ma cheme cimitirul

Jale mi-e de voi, mamuca..
Chiar visez si chiar desteapta
Vad pe-o margine de groapa
Bietu taica-tu m-asteapta..

Tu, odoru mamii-n urma
Sa te-aduni cu fratii acasa
Si sa-mparti agonisirea
De pe urma lui ramasa...

Lui Mitrut sa-i dai zavoiul
Din rachiti, dinspre paraie..
Caru si-un pogon de lunca
Sa le dai lui Niculae..

(strofa aceasta nu mi-o amintesc)

Iara tu, ca mai cu stare
Decat fratii zisi pe nume
Sa iei casa-n care tie
Ti-a fost dat sa vi pe lume..

Cand si cand, in miezul verii
Sau la Pasti, sa vada satul
Cum imi vine ca-n toti anii
La casuta mea, baiatul...

Avand tihna si odihna
La venire sau plecare
S-aprinzi si la groapa maichii
Cate-un pai de lumanare...

Si-a tacut apoi batrana...
Si-a plans mult, cu lacrimi grele
Ce curgandu-i lin in poala
Se-ntalneau cu ale mele.....

Iti multumesc mult de tot...m-ai facut sa ma simt iar mica, cu mama langa mine, mandrindu-se ce fata desteapta are...stiu poezia asta de cand aveam 6 ani...o vesnicie....Sarbatori Fericite si La multi ani!



#7240 (raspuns la: #5121) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
condus pe partea 'aialalta' / pt Andreas - de desdemona la: 28/06/2004 12:29:45
(la: Automobile si soferi)
Cand pleci la drum lung ideea e sa iti lasi destul timp pentru pauze. Si sa nu te grabesti prea tare caci nu castigi extrem de mult. Chiar si la un drum de 900 km castigi doar o ora din 7 daca conduci in medie cu 150 in loc de 130. Insa risti viata altora si punctele propriului permis. Si zau ca nu merita sa curmi o viata care mai poate dura inca 20 de ani (cel putin) pentru o ora de graba a ta. Daca ai de facut un drum lung, fie te scoli de dimineata fie te opresti peste noapte la un popas - sunt atatea locuri faine de vazut in FR.

Si noi am patit-o cu soferii nervosi din Germania care te depasesc pe orice parte apuca (de parca se cred la jocuri video) si am fost bucurosi sa-i lasam sa mearga in treaba lor, daca sa grabeste omul lasa-l sa se duca ... Despre adaptarea pentru condus 'pe partea ailalta' nu e chiar asa de greu. Mai ales daca vii cu ferry-boat-ul sau cu trenul auto (pe sub Maneca). La iesire e simplu, ii urmezi pe ceilalti, ajungi direct pe Motorway, unde stai in banda ta si tu uiti in jur. Cand te-ai plictisit de mers incet, prinzi si tu un moment si schimbi banda, depasesti, revii. Majoritatea autostrazilor in UK au 3 benzi, ca sa aiba loc si lentii, si grabitii, si ailalti. Mai greu e pe un drum de tzara (chiar daca are linie pe mijloc), cand vii de pe o strada laterala si nu e nimeni in fata ta. Atunci ai tendinta sa mergi pe partea dreapta ... pana cand vezi ca vine alta masina din fata si poate atunci iti vine totusi ideea sa treci pe stanga. Eu am patit inversul: pana in Iunie anul trecut am condus pe stanga in UK (asa am invatat sa conduc), in August eram in Romania la munte parcata pe un drum cam pustiu la ora aceea. Am facut un 'U -turn' si in loc sa continui pe dreapta mi s-a parut perfect normal sa continui pe stanga. Obisnuinta. Noroc ca mi-au spus 'pasagerii' ca ar fi bine sa merg pe partea cealalta, ca altfel m-as fi trezit cu un tractor in fata si n-as fi stiut ce sa fac.



___________
"Sa fii tu insuti schimbarea ce o doresti in lume".
#16911 (raspuns la: #16853) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cine se teme de suferinta...va suferi de teama. - de Berkana la: 30/07/2004 22:38:21
(la: Cum gandim?)
Domnule Destin, iata o tema de dezbatere :Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

Eu cred ca teama este un sentiment pe care orice om/animal il inceaca, poate chiar o planta când o rupi sau o calci. Cine nu se teme de suferinta? Cine-i ala care sa accepte de bunavoie suferinta? Poate numai un fanatic religios ca aia care se leaga cu lanturi de picioare in ajunul Pastelui si se biciuesc...Am vazut in Filipine un dement care s-a crucificat. Cu teama/frica de pedeapsa si puterea dumenzeiasca si-a tinut Biserica turma sub control. Sigur imi veti aduce in scena suferinta Mântuitorului, dar si lui i-a fost frica de suferinta - dupa cum spune legenda -, l-a implorat pe tatal sau sa-i curme suferinta. Eu cred ca nu se teme de suferinta numai un nebun, un inconstient, un fanatic...
#18632 (raspuns la: #18559) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Menhirul îsi avea psihologia lui. - de DESTIN la: 03/09/2004 03:19:12
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Amintem in ultimile comentarii ca raspuns dat:

"Milenara noastra istorie, cultura si credinta dacilor, odata citite, studiate sunt reale surse ce vin sa ne vorbeasca despre nemurirea sufletului."

TRECUTUL ESTE GARANTIA VIITORULUI - DACIA STRABUNA

O dovada ce sta marturie – formidabila ideologie, pe care dacii au raspandit-o în toata lumea, prin marele flux dacian,asezand, totodata, pe langa temelia scolilor teozofice si temelia unei singure biserici.

Biserica daciana universala, dupa cum constata marele Pitagora.

Simbolul acestei biserici este bolovanul de piatra – menhirul.

Carpatii nostri devin sfinti: “Piatra Domnului” (Car ˆ piatra; pati ˆ Domn), în limba clasica armeana, care este o ramura dacica.

Menhirul este un cuvant compus: men ˆ spirit; hir ˆ hire – hirea (firea) omeneasca, în perioada ei de trecere din tertiar în cuaternar.

Menhirul = Simbolul perfectiunii si al vietii eterne.

El stabileste o norma în viata omului.

Este un nucleu divin.

Menhirul îsi avea psihologia lui.

Strabunii nostri i se închinau,cu credinta ca se adreseaza însasi divinitatii, iar în aceasta forma sadita adanc în sufletele lor, ca trimis de sus, menhirul se raspandeste peste tot pamantul.

“Sub acest înteles a patruns peste tot locul unde exista suflare omeneasca, punand temelia unui singur lacas – biserica universala si a celei dintai scoli doctrinare, desavarsite de marii initiati care le conduc.”

Pentru explicarea faptului,amintesc de profesorului arheolog Archinti, care, în cartea sa Degli steli, vorbind de menhire, spune:

“Istoria si descrierile calatorilor antichitatii, ca si arheologii moderni, au semnalat existenta unei imense cantitati de monumente brute, mai primitive decat toate monumentele cele mai frumoase ale antichitatii”. Aceste “razii”, de cea mai veche arta primitiva se gasesc raspandite în întreaga omenire. Oriunde ramane amintirea unei stravechi civilizatii”

Intalnim aceste monumente pe toata suprafata pamantului, pe ambele emisfere, în unele locuri sunt mai numeroase, iar în altele sunt dispuse la distante foarte mari si rare.

Cele situate în afara Europei sunt putine si foarte departe unele de altele, iar cea mai mare parte au aspectul de adevarate opere de arta, care au scapat atentiei arheologilor.

Cele existente în Europa starnesc de secole curiozitatea si interesul oamenilor de stiinta si inspira o teroare mistica celor din jur.

Numele lor e menhir sau menir, iar cea mai mare parte se gasesc în Franta (Bretania), Anglia, Irlada, Scotia etc., formand mari aliniamente sau cercuri sfinte (Cromlech). Noi avem Curm. Numele lor sunt luate din vechile dialecte galice.

În regiunile unde este prezent menhirul, populatia vorbeste un dialect neanteles nici de francezi, nici de englezi etc. ceea ce denota ca numele lor sant luate din vechile dialecte: menhiri, cromlechi; în Sardinia – “Pietre del circo”“ toate cu acelasi caracter religios.

Obiecte de groaza mistica, sau de teroare, de legende stranii, fabuloase si socotite opere supranaturale, ele sunt anterioare oricarei arte orientale egiptene sau asiatice.

Intrebarea este :
cum si cu ce mijloace preistoricii au putut ridica în picioare acei monoliti, menhiri, de înaltimi si grosimi considerabile atingand zeci de metri?

Asemenea monumente se afla în nordul Frantei (Armorica), în Anglia (Irlanda), în Spania, dincolo de Gibraltar, în nordul Africii.

Ptolemeu, marele geograf, le gaseste în Egipt.

Se mai semnaleaza în Rusia, prin Siberia, India, Asia (Chaldeea, Persia, Palestina), în America si peste tot pamantul.

Profesorul italian Ed Morse a descoperit grupuri de dolmene la baza muntilor situati la 10 mile de Osaka (Japonia).

În toate aceste regiuni, traditiile locale spun ca popoarele vechi îsi faceau rugaciunile înaintea acestor pietre, încredintati ca se adreseaza însasi divinitatii.

Cu ele si-au facut oamenii lacasuri de rugaciune, mari aliniamente, cercuri sacre.

Menhirul este temelia bisericii universale, temelia adevaratului ortodoxism, în sensul strict al cuvîntului.

Cu toate acestea …de ce?
Conciliul Ecumenic tinut la palatul Trulli din Constantinopole, compus dintr-o preotime influentata de Vechiul Testament, a hotarat sa se darame pretutindeni aceste pietre sfinte, oprind pana si pomenirea numelui lor.

Unul dintre membrii Conciliului a dat ordin sa se distruga pietrele sfinte din Galia.

S-a lovit, însa, de rezistenta antropologului Quatrefages, care s-a opus acestui ordin.

Pe întinsul Galiei, s-au descoperit peste 15.000 de asemenea monumente sacre, cu toate intemperiile si mai ales distrugerea oamenilor.

Pitagora spune:

“Ceea ce se misca în tine, ceea ce se numeste – tu – sufletul tau este un dublu eterat al corpului, care cuprinde în sine un spirit nemuritor.
Acest corp spiritual este organul spiritului. El slujeste sa însufleteasca corpul, care fara dînsul ar sta inert”.

(va urma in conferinta: Cum gandim?)

Bibliography:

Herodot:Historiarum Liberi IX edidit Henri Rudolph Dietsch. Editio altera Curavit H. Kellenberg vol. I Lipsiae, in Aedibus, B. G. Tenbueri, 1885;

Herodot:Traducerea româneasca publicata dupa manuscrisul gasit în manastiirea Cosula, de N. Iorga, Valenii de Munte. Tip. Neamul Rom. Soc. Pe actiuni, 1909, p. 553;

Dione Cassius: Historia romana, vol. I-V, Leipzig, Taubner, 1864;

Hoefer, tomes I-IV, ed. II, Paris, Hachette, 1865;

W. Froehner: La Colonne Trajane d’après le surmoulage exécuté à Rome en 1861-1862;

Salomon Reinach: La Colonne Trajane, Paris, Leroux, 1886;

A.D. Xenopol: Istoria Românilor din Dacia Traiana, ed. III, vol. I-IV, Iasi;

A. D. Xenopol: Materiale arheologice, vol. I si II;

Ph. Le Bas: Histoiire romaine depuis la fondation de Rome jusqu’à la chute de l’empire d’Occident, vol. II, p. 558, Paris, Didot, 1846;

Gr. G. Tocilescu: Dacia înainte de Romani, Tip. Acad. Rom, 1880, p. 594;

N. Densusianu: Dacia preistorica, Buc. Instit. De Arte Grafice, Tip. Carol Göbl, 1913, p. 1152;

Teohari Antonescu: Lumi uitate. Studii liiterare si arheologice, Iasi, Tip. Edit. Dacia, P. Iliescu si D. Grossu, 1901, p. 214
Columna lui Traian, vol. I-III, Iasi, Tip. Goldner, 1910, p. 271

Dionisiu Fotino: Istoria generala a Daciei. Trad. G. Sion, Tom I, Buc., Impr. Nat. Rom., 1859;

Teohari Antonescu: Cetatea Sarmisegetuza reconstituita, Iasi, Tip. Goldner, 1906;

Anton D. Velcu: Contributii la studiul crestinismului Daco-Roman sec. I-IV d. Chr.,Imp. Nat. Buc.;

Vasile Pârvan: Dacia. Recherches et découvertes aechéologiques, vol. I/1924, vol. II/1925. Buc. Cultura Nationala;


Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#20914 (raspuns la: #20911) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Destin, - de Denysa la: 15/09/2004 23:07:40
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Acest minunat subiect ma fascineaza,credinta in Dumnezeu si dragoste face ca viata noastra a oamenilor sa fie un dar minunat de la Creator.
Am venit cu aceasta poezie a marelui poet national Eminescu.


Rugăciunea unui dac

Pe când nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici sâmburul luminii de viaţă dătător,
Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeuna,
Căci unul erau toate şi totul era una;
Pe când pământul, cerul, văzduhul, lumea toată
Erau din rândul celor ce n-au fost niciodată,
Pe-atunci erai Tu singur, încât mă-ntreb în sine-mi:
Au cine-i zeul cărui plecăm a noastre inemi?

El singur zeu stătut-au nainte de-a fi zeii
Şi din noian de ape puteri au dat scânteii,
El zeilor dă suflet şi lumii fericire,
El este-al omenimei izvor de mântuire:
Sus inimile voastre! Cântare aduceţi-i,
El este moartea morţii şi învierea vieţii!

Şi el îmi dete ochii să văd lumina zilei,
Şi inima-mi umplut-au cu farmecele milei,
În vuietul de vânturi auzit-am al lui mers
Şi-n glas purtat de cântec simţii duiosu-i viers,
Şi tot pe lângă-acestea cerşesc înc-un adaos:
Să-ngăduie intrarea-mi în vecinicul repaos!

Să blesteme pe-oricine de mine-o avea milă,
Să binecuvânteze pe cel ce mă împilă,
S-asculte orice gură, ce-ar vrea ca să mă râdă,
Puteri să puie-n braţul ce-ar sta să mă ucidă,
Ş-acela între oameni devină cel întâi
Ce mi-a răpi chiar piatra ce-oi pune-o căpătâi.

Gonit de toată lumea prin anii mei să trec,
Pân' ce-oi simţi că ochiu-mi de lacrime e sec,
Că-n orice om din lume un duşman mi se naşte,
C-ajung pe mine însumi a nu mă mai cunoaşte,
Că chinul şi durerea simţirea-mi a-mpietrit-o,
Că pot să-mi blestem mama, pe care am iubit-o -
Când ura cea mai crudă mi s-a părea amor...
Poate-oi uita durerea-mi şi voi putea să mor.

Străin şi făr' de lege de voi muri - atunce
Nevrednicu-mi cadavru în uliţă l-arunce,
Ş-aceluia, Părinte, să-i dai coroană scumpă,
Ce-o să asmuţe câinii, ca inima-mi s-o rumpă,
Iar celui ce cu pietre mă va izbi în faţă,
Îndură-te, stăpâne, şi dă-i pe veci viaţă!

Astfel numai, Părinte, eu pot să-ţi mulţumesc
Că tu mi-ai dat în lume norocul să trăiesc.
Să cer a tale daruri, genunchi şi frunte nu plec,
Spre ură şi blestemuri aş vrea să te înduplec,
Să simt că de suflarea-ţi suflarea mea se curmă
Şi-n stingerea eternă dispar fără de urmă!

#22434 (raspuns la: #22333) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Denysa - de carapiscum la: 23/09/2004 05:08:54
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Pt. mine personal Eminescu a fost, inainte de a fi numit geniu, cel mai mare teolog al timpurilor sale, unul aproape desavarsit, care s-a incumetat sa puna in versuri ceea ce este aproape inexprimabil in cuvinte- originea lumii/inceputurile ei, infinitatea lui Dumnezeu si atributele Sale...

Imi permit sa fac un mic comentariu pe marginea catorva versuri din aceasta poezie.

"Pe cand nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici samburul luminii de viata datator,
Nu era azi, nici mane, nici ieri, nici totdeuna,"...

Va sa zica spatiul si timpul nu existau, materia inca nu primise forma fiindca "era din randul celor ce n-au fost niciodata". "Pe-atunci", adica intr-un moment nestiut de nimeni fiindca, normal, nu exista nimeni, "era El singur"- Dumnezeu (zeu). Acest "zeu" suprem "statut-au inainte de-a fi zeii"- asadar toti zeii de dupa El sunt simple nascociri ale mintii umane. Vine apoi cu indemnul de a-I aduce toti cantari in inimile noastre fiindca "El este-al omenimei isvor de mantuire". Cata simtire interioara trebuie sa fi avut el personal ca sa poata scrie asa niste versuri, atat de adevarate si de "personale"... SI nu se sfieste sa si-o exteriorizeze intr-un fel de elan de bucurie ce surprinde placut, mai ales ca obisnuieste sa faca apologia mortii aproape pretutindeni in scrierile sale.

Strofa a treia continua ideile de mai inainte, cu amendamentul ca acum vorbeste explicit despre sine, despre cum a luat el fiinta si cum "inima i-a fost umpluta de farmecele milei". Va sa zica este fermecat de mila divina, asa dupa cum putem interpreta ca el insusi este un om milos. "In vuietul de vanturi auzit-am al lui mers"... O fi vorba aici de "glasul Domnului" din Psalmii lui David? In Psalmi gasim nenumarate expresii referitoare la fenomene naturale prin care Dumnezeu se face cunoscut oamenilor. Tot in aceasta strofa "cerseste inc-un adaos: / Sa-ngaduie intrarea-i in vecinicul repaos!" Prin urmare EL se roaga, el personal "cerseste" sa intre in vesnicie la odihna vesnica, exact cum fac bunii crestini care asteapta sa intre in bucuria mantuirii.

Urmatoarele 3 strofe vorbesc despre zbuciumul si chinul sau interior, cu un fel de ura fata de propria persoana, sau mai bine zis fata de propriul destin uman. Pt. cineva neinitiat, cererile pe care le exprima el intr-un stil dramatic sunt intr-un anume fel de neconceput, parca nedemne de insasi conditia de om si de crestin. Dar IERTAREA de care dispune el si pe care vrea s-o imparta tuturor, chiar dusmanilor sai cei mai temuti, este expresia vie a lucrarii iubirii de semeni, ca ultim gest inainte si chiar dupa moarte. De unde toata aceasta pornire spre autodistrugere? Raspunsul il da chiar el: ""Poate-oi uita durerea-mi si voi putea sa mor". Se prea poate ca el sa fi simtit ca nu va putea muri pana ce nu va face acest ultim gest de smerenie si de mila crestina. Dar e f. probabil ca sa fi stiut ca iubirea si iertarea ADUC PACEA SUFLETEASCA DORITA atat de mult de noi toti, si in mod special de el. De fapt toate aceste versuri ale sale pot fi intelese deplin numai prin prisma si in contextul religios din care si-au luat fiinta, de buna seama.

Ultima strofa vine cu un fel de conciliere/impacare (cu sine si cu Dumnezeu), daca o putem numi asa, prin faptul ca multumeste pt. norocul de-a trai ce i-a fost daruit. Dincolo de mesajul anterior care poate lesne sa ne induca in eroare, versul al doilea din ultima strofa pune intr-o noua lumina si da la iveala intelesurile nebanuite ale acestei rugi. Asadar nu vrea sa se autodistruga, altfel ce rost ar mai avea sa zica: "Ca tu mi-ai dat in lume norocul sa traiesc."? EL MULTUMESTE PT. TOATE, deopotriva bune si rele. Mai mult decat atat da dovada si de un neasemanat spirit crestin zicand ca nu cere daruri care l-ar putea face nedemn, ci "ura si blestemuri" prin care el s-ar putea "lamuri ca aurul in foc". "Genunchi si frunte nu plec" nu inseamna refuz de a I se inchina Domnului, ci refuzul in a primi bunatati pe care nu le-ar merita sau care l-ar face sa cada in ispite- bineinteles, asta se subintelege, nu se zice in mod direct.

Contemplatia sa sfarseste intr-un ton aparent sumbru, insa in realitate unul plin de semnificatii teologice: "Sa simt ca de suflarea-ti suflarea mi se curma / Si-n stingerea eterna dispar fara de urma!" Pare a fi o aluzie la cuvintele Ap. Pavel care vorbeste despre a doua venire si invierea mortilor ce vor avea loc "la glasul Domnului si la trambita arhanghelului". Stingerea de care vorbeste se refera la distrugerea lumii acesteia pt. eternitate iar "disparitia fara de urma" poate fi privita ca o rupere a oricaror relatii/legaturi cu materia.

Ca o concluzie finala personala, suferinta si chinurile indurate l-au facut sa perceapa lucruri care in mod normal putini le percep fiind extrasenzoriale. De ce s-a numit poezia "Rugaciunea unui dac"? In primul rand pt. ca este o rugaciune. In al doilea rand as raspunde tot cu o intrebare: de ce nu a numit-o "Rugaciunea unui roman"? In opinia mea, chiar daca in poezie nu gasim nici o referire la vreun aspect legat de trecutul nostru istoric, inclin sa cred ca s-a numit pe sine dac, ca urmas al celor ce credeau in nemurirea sufletului, viata vesnica si un singur zeu suprem. Privita asa poezia capata inca un inteles tainic si anume bucuria prin care aceia isi dadeau viata cu zambetul pe buze fiindca aveau acel sentiment pre-crestin, aceasta bucurie de plecare spre eternitate o regasim in mod vadit la Eminescu. De aceea s-a numit pe sine "dac" si nu roman, om, crestin sau altfel.
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#23126 (raspuns la: #22764) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Libertatea constiintei si intolranta - de (anonim) la: 16/11/2004 14:58:13
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Sunt Adela. Un ultim mesaj pentru Manuela-Hipatia.

“Constat cu surprindere ca undeva intre noi e o bariera de comunicare. Ma acuzati de idei preconcepute, dar ma tratati exact din prisma unor idei preconcepute. Cel mai simplu era sa verificati la conferinta "Cine conduce lumea?" - iata un link: www.cafeneaua.com/node/view/2274 si v-ati fi convins de faptul ca va spun adevarul. Daca un lucru atat de simplu de verificat nu va este credibil, ce sa mai spun despre natura discutiei noastre, scumpa doamna?”

Eşti confuză. Ce să verific la acea adresă. În ce chestiune ai spus adevărul? Care-i sensul frazei “dacă un lucru atât de simplu de verificat nu vă este credibil”? UN LUCRU SAU ESTE CREDIBIL, SAU NU. Ce are asta cu mine personal sau cu oricine altcineva? Dar fiindcă a fost ultimul tău mesaj, adresat mie, nu insist să-mi răspunzi. Între noi într-adevăr există o barieră de comunicare, cum aexistat întotdeauna între omul, care vrea să creadă cu dinadinsul în ceva (tu ai spus într-un mesaj: “…minte-mă frumos”), pe de o parte, şi omul, care nu acceptă minciuna sub nici o formă, oricât de consolatoare, romantică şi frumoasă, care nu acceptă să fie manipulat, ci doreşte să înţeleagă până la capăt raţiunile unui îndemn din afară, de a proceda aşa sau altfel, verificându-le cu propriile principii morale şi propriile raţionamente. Ceea ce tu consideri, că este un afront, un comportament periculos şi antisocial.

“Ati spus ca ratiune constienta este o tautologie, atunci inseamna ca Descartes facea aceeasi greseala cu mine cand cauta sa puna in evidenta legatura dintre constiinta de sine si ratiune: "Dubito, cogito, cogito, ergo sum".”

Fraza lui Descartes a fost înţeleasă greşit de tine. Eu o interpretez altfel, şi cred că această interpretare este mai aproape de ceea ce a vrut el să spună. Semnele de punctuaţie sunt cam limitate în posibilităţile lor, pentru a reda nuanţele unui gând atât de profund, de aceea îmi permit să folosesc unele simboluri matematice, pentru a transcrie această frază astfel, ca să fie mai aproape de sensul, pe care i l-a dat Descartes:
“Dubito -> cogito, cogito => ergo sum”
Adică din faptul că mă îndoiesc rezultă că cuget (raţionez), iar faptul că cuget (raţionez) este egal cu aceea că exist (sunt conştient de existenţa mea), iar semnul > indică o oarecare relativitate a egalităţii dintre raţiune şi conştiinţă. Anume: din faptul că cuget reiese cu certitudine, că eu exist (am conştiinţa de sine). Ceea ce ne sugerează următoarele:
- noţiunea de “conştiinţă” îi este anterioară noţiunii de “raţiune
- este mai amplă, decât noţiunea de “raţiune” şi o conţine în interiorul său.
Iată de ce am spus, că expresia “raţiune conştientă” este o tautologie. Raţiunea este într-atât de conştientă, încât nici nu face să vorbim despre aceasta. Este cam acelaşi lucru ca “raţiunea raţională”.

Acum, si din ceea ce scrieti iese un adevar,caci protestantii au interpretat fiecare cum o vrut Biblia si momentan sunt in jur de 5000 de congregatii / confesiuni crestine. Gasiti ca e bun acest lucru?

“Acum, si din ceea ce scrieti iese un adevar,caci protestantii au interpretat fiecare cum o vrut Biblia si momentan sunt in jur de 5000 de congregatii / confesiuni crestine. Gasiti ca e bun acest lucru?”
Odată ce sunt ateu, problemele interne ale bisericii îmi sunt total indiferente. Dar din câte ştiu eu, şi în sânul bisericii ortodoxe au luat naştere şi continuă să existe mai multe secte, în special în Rusia, unde încercările lui Petru I de a reforma biserica ortodoxă rusă, apropiind-o de contemporaneitate au generat o amplă răzvrătire religioasă. “Tradiţionaliştii” erau exilaţi în Siberia sau fugeau de persecuţii înspre hotarele statului rus –astfel au apărut în Basarabia, Bucovina şi în delta Dunării “lipovanii”, purtătorii unei ortodoxii de modă veche –“starover”.
În afară de aceasta, mai erau şi alte secte, dintre care îmi amintesc cu certitudine de secta “scopeţilor”, ceea ce în traducere înseamnă “castraţi”. Aceştea se castrau într-adevăr, pentru a deveni “puri” şi “sfinţi” – uite o aducere la absurd a ideilor creştine despre păcatul de a întreţine relaţii sexuale. După cum vă daţi seama, această sectă nu era sortită să prospere, odată ce sectanţii nu puteau să aibă copii. În România de asemenea există ortodoxie “de stil vechi” şi “de stil nou”.
În general, consider diversificarea opiniilor un lucru normal şi natural, de aceea consider că apariţia sectelor este un rezultat al evoluţiei religiilor – cum se poate observa, acest termen este aplicabil şi aici. E vorba de principiul universal al dezvoltării (de la simplu la complex), care generează procese evolutive nu numai în lumea fizică, dar şi în sfera spirituală.

“Intr-o carte de-a dreptul atee, care se doreste monografie despre viata lui Giordano Bruno, se arata foarte clar ca moartea i s-a tras de la "paturile bogate" care l-au dat in mana Inchizitiei. Sigur ca s-au facut abuzuri si ca multi oameni au cazut victima Inchizitiei, dar nu din cauza stiintei, ci din cauza implicarii politice a oamenior de stiinta din acele vremuri.”

Am subliniat acest pasaj ca să-ţi atrag atenţia, cât eşti de subiectivă – dacă o carte este atee, îi refuzi dreptul de a fi corectă din punct de vedere ştiinţific. De ce adică, “nu din cauza ştiinţei”?
Toţi acei, care au căzut victime ale Inchiziţiei, au fost denunţaţi, pârăţi, denigraţi de cineva, în cele mai multe cazuri, de oameni cu influenţă, adică aproape sigur “din păturile bogate”. E clar, că denunţurile nu erau “construite” pe motivaţii personale, ci pe considerente ideologice (religioase). Erau învinuiţi de erezie, de ocupaţii “oculte”, care de multe ori erau ocupaţii ştiinţifice (chimie, fizică, medicină), de afirmaţii nerespectuoase faţă de cler etc, etc. Nu văd de cum faptul că erau pârâţi ar putea să justifice religia (instituţia ei judiciară – Inchiziţia).

“…trebuie sa stiti ca cel mai dotat observator astronomic in sec. XVI-XVII era cel de la Vatican. Dovada sta indreptarea calendarului, ceruta de astronomii de la Vatican papei Grigore.”
Ştiu. Norocul acestor astronomi, că l-au găsit în duţi buni şi nu l-au dat pe mâna inchiziţiei. Datorită acestui observator Giordano Bruno a putut să-şi facă descoperirle, dar el a avut mai puţin noroc.
“Copernic era canonic si si-a scos cartea sub pseudonim etc. “
Şi de Copernic ştiu. Mulţi călugări aveau posibilitatea să facă ample cercetări astronomice, să se ocupe studii în alte domenii ale ştiinţei. Cei mai valoroşi dintre ei aveau şi cele mai multe probleme, de îndată ce studiile lor ieşeau din sfera mult prea strâmtă a religiei în sfera cunoştinţelor general umane, dacă îmi permiţi să le zic aşa. De obicei, mai întâi li se făcea din deget, iar dacă nu se supuneau, până la urmă ajungeau să fie persecutaţi.
“Hypatia, doamna mea, a fost omorata nu pentru ca era om de stiinta, ci pentru ca era aparatoarea paganismului. Personal, regret foarte mult gestul facut de cel care a instigat pe crestini la omorarea Hypatiei…”
Hipatia nu era “apărătoarea păgânismului”. Era păgână în sensul direct al cuvântului, adică nu era creştină, dar nu se ocupa de politică şi nu promova decât ştiinţele cu care se ocupa. În special, preda matematica şi astronomia. De asemenea, era liderul şcolii de filosofie din Alexandria şi adeptul filosofiei platonice, acel Platon, care mai târşiu a intrat în graţiile bisericii creştine, deşi post mortem. Îţi înţeleg rezerva în privinţa celui care a instigat mulţimea să o omoare – de ce nu spui, că acel cineva era chiar arhiepiscopul Alexandriei Chiril, canonizat ulterior şi cunoscut sub numele de “Sfântul Chiril”. (Poate ar trebui să scriu cu K, dacă am greşit, îmi cer scuze, dar numai pentru aceasta!). Motivele, în general erau politice. Arhiepiscopul dorea să fie el unicul, care să aibă putere şi influenţă asupra spiritelor, nimeni nu trebuia să strălucească şi să-l eclipseze, pentru binele bisericii şi al religiei creştine, bineînţeles. Dar oficial i s-a imputat anume faptul, că predă matematica, care se considera o parte a filosofiei. Şi anume datorită inteligenăei neordinare şi a ştiinţelor sale s-a pomenit Hzpatia de-a curmezişul căilor prea sfinţiei sale. Dacă te interesează cu adevărat acest subiect, caută pe Internet articolele filosoafei din Grecia Kristina Voco. Dânsa e precaută, nu-şi afişează convingerile personale, ci a făcut studii ample la acest subiect şi le expune cu destulă rigurozitate ştiinţifică.
“…tocmai de aceea mi-am luat acest pseudonim, caci vreau ca peste veacuri, omenirea sa inteleaga un lucru simplu: multa stiinta apropie pe om de Dumnezeu, iar putina stiinta il indeparteaza.”

Nu crezi că ţi-ai luat o sarcină peste puterile tale? Nu e prea tare spus? După cum am subliniat mai sus, anume acei savanţi, care ne-au lăsat descoperiri importante în ştiinţă, adică aveau multă ştiinţă, se îndepărtau de Dumnezeu… şi erau îndepărtaţi de biserică. Iar cei mai aproape de Dumnezeu, după cum a spus Isus Christos, sunt “cei săraci cu duhul”, adică acei care au mai puţină ştiinţă.

“Iata ceva si pentru Adela:
Pentru că sufletul este nemuritor, iată ce ne spune Avva Antonie (sec. III-IV), în “Filocalia”, Vol.1, 1946, Sibiu, p.13 şi p.22:
“Cei umpluţi de răutate şi ameţiţi de neştiinţă nu cunosc pe Dumnezeu şi n-au trezvia sufletului.Căci Dumnezeu nu poate fi văzut, ci numai înţeles cu mintea, fiind cât se poate de învederat în cele văzute, aşa ca sufletul în trup. Pentru că, precum trupul nu poate fiinţa, fără suflet, aşa toate cele ce se văd şi sunt nu pot fiinţa fără Dumnezeu.”

“Cea mai mare boală a sufletului, ruina şi pierzarea lui este să nu cunoască pe Dumnezeu care a făcut toate pentru om ş i-a dăruit lui mintea şi cuvântul prin care zburând sus omul se uneşte cu Dumnezeu, înţelegând şi preamărind pe Dumnezeu.”

“Raţiunea ne face vrednici să ne numim oameni. Iar de nu o avem pe aceasta, numai glasul şi forma mădularelor ne deosebim de dobitoace. Să recunoască omul cu mintea întreagă că este nemuritor şi va urî toată pofta cea păcătoasă, care ne face între oameni pricină de moarte.”

Hypatia

P.S. Ia ce scriu ca parerea mea si nu intentia de a ma lansa intr-o dezbatere. Consider ca a face o dezbatere pe o astfel de tema, este un atentat la dreptul de libera constiinta a celuilalt. “

Acest pasaj, evidenţiat de mine prin caractere italice, este luat în întregime dintr-un mesaj, adresat altei persoane, dar care mă priveşte pe mine. Aşadar, în afara ultimului tău mesaj ai hotărât să mă împroşti din nou cu “umpluţi de răutate”, “ameţiţi de neştiinţă”, n-au trezvia sufletului“, “cea mai mare boală a sufletului”, “să recunoască omul cu mintea întreagă că este nemuritor”, “pofta cea păcătoasă” , folosindu-te de ajutorul sfinţilor părinţi, ca să nu fii învinuită de atac la persoană. Bun şiretlic. Dar observ, că propriul tău stil nu se prea deosebeşte de acest stil “teologic”, în care frazele sunt construite nu conform logicii, ci într-un fel sucit, căci premisele şi deducţiile se confundă şi deduc unele din altele, iar argumentele, de cele mai multe ori, lipsesc cu desăvârşire. Dacă un astfel de proces mintal-verbal poate fi numit “cugetare”, I’m sorry! Mai slăbeşte-mă cu asemenea soi de înţelepciune, în care ocara, blestemul şi afurisirea ţin loc de argumente şi care pot convinge doar pe cei slabi cu duhul.
Şi însfârşit, în post scriptum-ul tău iarăşi lansezi flamura intoleranţei, încercând să interzici altora să discute pe anumite teme. Sau le interzici să discute doar atunci, când vezi că nu ai câştig de cauză? Atunci declari senin, că cineva atentează la drepturile tale la liberatatea conştiinţei, şi gata! Dar este numai o discuţie! Fiecare îşi expune liber opinia şi nu constrânge pe nimeni să-i fie acceptată. Dimpotrivă, încercarea de a interzice cuiva să-şi expună opinia este un atentat la drepturile lui. Nu văd în judecăţile tale acea “trezvie a minţii” care vrei s-o impui tuturor, dar în special mie, odată ce secvenţele respective sunt “pentru Adela”.
În încheiere, vreau să-mi iau rămas bun de la tine, odată ce ne-am trimis deja “ultimele mesaje”, în continuare mă voi adresa altor persoane, sau tutror acelor, care vizitează acest site.
Adio, Manuela
#28868 (raspuns la: #28797) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
rangi - de carapiscum la: 08/01/2005 05:53:19
(la: FILOSOFUL)
Nu stiu cat de vechi sunt pe site, sa tot fie ceva mai bine de un an, insa de cateva luni n-am mai fost gazda lui decat f. rar- din motive personale si obiective. Altfel trebuie sa-ti spun ca-mi lipseste uneori acea verva din vremea cand corespondam sau "ma luptam" pe baricade cu unii bravi de pe aici. Ce sa fac, ma conformez noii situatii. Tocmai de aia am sa te rog sa ai mai multa rabdare pana ce voi reusi sa intru intr-un oarecare ritm si pana o sa-mi rezolv problemele existentiale, ca sa zic asa.
In ce priveste problema ta nu-mi prea dau seama ce anume cauti, ce explicatii logice. Iertare dar ori sunt eu acum debusolat, ori ai fost prea subtila pt. mintea mea lenesa. Asa ca te rog sa vii cu ceva mai la obiect daca poti. Daca e vorba de conditia omului fauritor de cultura nu stiu ce-as mai putea adauga pe langa cele deja cunoscute. Exista sute de oameni care au tratat problemele acestea in fel si chip dar nimeni n-a gasit pt. ele o rezolvare- ma refer la starea aceea in care unul ca Eminescu isi amaneta haina pt. o carte veche si rara, stare in care paianjenii si soarecii ajung sa-ti fie companioni, stare in care cea mai crunta mizerie nu poate in veci sa curme frumusetea izvorului curgator de frumuseti perene. Asta este chestiune de dedicatie personala- si intr-un anume fel de satisfacere a nevoii de exteriorizare prin lucruri sau cuvinte care se transforma automat in arta. Ramane intrebarea: ai prefera sa ai de toate in locul spiritului tau de aventura in lumea artelor? In ce ma priveste, uneori am avut aceasta tendinta de a renunta la a mai fi eu insumi, daca ma intelegi ce vreau sa spun. Si atunci m-am simtit gol, pustiu pe dinauntru si mi-a parut rau de darul meu sufletesc lasat sa putrezeasca in uitare, sub o palma de praf. Si l-am luat din nou, l-am curatit si l-am lasat sa-mi conduca spiritul nesatios. Am fost fericit, PT. MINE INSUMI, dar n-am putut fi fericit pt. ca le-am impartasit si altora din tumultul inimii mele. Un astfel de om pare in lumea dimprejur un om gol si fara vlaga. Ei nu stiu cata afectiune poate gasi in sine unul care stie sa aprecieze adevarata putere spirituala si interioara. Si nu pot sa-si dea seama nici de faptul ca un astfel de om este in stare sa jertfeasca totul pt. binele celorlalti, fara pareri de rau, fara ipocrizie. Stiu ca suna cam anapoda in zilele noastre, nimeni nu mai cauta la fata celuilalt, fiecare e pt. el si pt. satisfacerea propriului orgoliu...! Dar asta nu inseamna ca si eu trebuie sa fiu asemeni lor, nu-i asa?
In fine, astept cateva lamuriri suplimentare de la tine ca sa pot vorbi la obiect. Numai sa ai, asa cum te-am rugat, "putintica rabdare".
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#32962 (raspuns la: #32907) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
says me - de rembrandt la: 24/03/2005 00:05:47
(la: Maine e o noua zi)
care e diferenta intre omul creat de Dumnezeu si omul "din ziua de azi"? La rece vorbind, nu e acelasi om?
nu te inteleg gresit. n-am fost facut (si nici un m-am nascut) din greseala. si by the way, n-am zis ca tu ai fi fost facuta din greseala. so calm down... Te poarta prea departe nefastul gand.
critici adevarati? in ochii tai sau oficial?


textul tau imi pare scris in graba si aruncat la apa fara prea multa consideratie pentru ochii cititorului. dupa insignifianta mea parere, cam sufera de clisee si manierism. plus ca... sunt foarte multe repetitii si imagini care mie, cititorul, nu imi spun prea multe. Iti dau cateva exemple...

E noapte... o noapte trista, dar frumoasa ! Si luna... Doamne, ce luna ! Te-n valuie cu frumusetea ei... te adoarme... te poarta in taramuri necunoscute si triste...

- 1. acest fragment mi se pare banal (gusturile nu se discuta, insa textele da. deci eu am dreptul sa comentez textul tau avand in vedere ca imi exprim gustul astfel)
- 2. sunt (prea) multe repetitii (impresia mea). o noapte trista, dar frumoasa. luna te-nvaluie cu frumusetea ei... te poarta pe taramuri triste. Sfatul meu - mai schimba un pic cuvintele...

ii simti durerea ce greu o apasa si nu vrei decat sa-i curmi suferinta, sa-i alini durerea...

- 1. repetitii ( de fapt eu as reface prima parte complet. suna un pic moale )

Si te trezesti la cruda realitate... aerul rece al noptii patrunde, incetul cu incetul, in tot corpul tau...te simti gol, pustiit si ratacit prin drumurile moarte si sumbre al vietii... si n-ai nici un sprijin... esti singur !

- 1. dupa gustul meu/parerea mea sau spune-i cum vrei, sunt prea multe adjective. Poate ca sunt eu genul mai sange-rece-insensibilo-acrisor, insa pentru mine "te simti gol, pustiit si ratacit" insemna, in mai putine cuvinte, "te simti parasit" (sau, altfel spus : "nu te simti deloc").

Dar nu stie nimeni oare ca ca el, OMUL, a fost facut din iubire ?! Nu stie nimeni oare ca acest sentiment atat de pur sta la baza noastra, a tuturor ?!

- 1. (din nou dupa parerea mea) - semnele de punctuatie pot sa induca in eroare cititorul - ?! ?! ! , etc. Citind textul tau, am avut mereu impresia ca... tipi.
- 2. cred foarte drept ca "acest sentiment atat de pur" is a big cliché.

so... multe cuvinte in plus, banalitate cat cuprinde, etc. etc. etc.


da, ti-am citit tot textul. iti dau in scris.
si as mai putea sa zic multe... dar ma opresc aici... pentru ca nu se merita.


P.S. - eu, cel putin, cand imi scriu textele... nu prea merg pe principiul 'gusturile nu se comenteaza'.


________
keep it simple...
#40566 (raspuns la: #40427) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
mai mult "pro", decat "contra" eutanasiei. - de sanjuro la: 24/03/2005 15:14:48
(la: Terri Schiavo , eutanasia pro sau contra?)
Eutanasia poate fi ultima solutie in a curma agonia si a aduce linistea atunci cand un suferind trece prin chinuri groaznice. Trece oare Terri prin asa ceva? Cei de la Tv au aratat-o chiar cu un fel de zambet pe fatza...Zambet care probabil era doar rezultatul contractiilor unor muschi. Greu de spus daca decizia de a o lasa in viata este cea buna.
Daca as fi in locul lui Terri si as fi fost intrebat ce aleg, as fi ales moartea. Probabil ca sotul, sau fostul sot, a ales aceasta solutie cunoscandu-i firea, si punandu-se in locul ei. Reactia familiei a fost una normala, pentru ca nu exista durere mai mare pe lume decat sa-ti ingropi copilul. Iar parintii sai traiesc cu gandul ca poate se va produce vreo minune, ca se va descoperi un tratament, un medicament ceva care sa o scoata din starea in care se afla. Iar daca nu, macar sa se stinga ei inaintea lui Terri. Sa nu o vada moarta.
#40640 (raspuns la: #40632) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
biserica si politica - de giocondel la: 25/03/2005 21:40:31
(la: Terri Schiavo , eutanasia pro sau contra?)
eu cred ca astfel de decizii ar trebui lasate total la alegerea si constiinta individului. Caci atunci cand intervine statul, apar altfel de probleme, se creeaza precedenturi ce pot fi folosite inadecvat in viitor de altii, de aceea decizia este grea de luat.

la fel si cu biserica, ce impune anumite legi morale care uneori nu au nimic de- aface cu adevarata credinta, sunt rigide si lipsite de dragoste si sensibilitate, ci mai de graba interesate de mentinerea enoriasilor
intr-o permanenta stare de control si stergere de creiere...

in fapt, ceea ce se intampla cum, este o condamnare la moarte, insa e o chestie de nuanta, in loc sa i se curme viata direct si sigur, in cateva secunde, deci sa se faca o actiune clara, viata ii este luata prin Ne actiune, deci mainile raman aparent " curate". E o tampenie cat toate zilele. Si astfel de probleme poate ar fi eliminate si observate cu altfel de ochi daca oamenii ar intelege ADEVARATA NATURA A MORTII.

Terri probabil ca de mult nu mai este aici , cu noi, a plecat mai de parte, desi mai exista un mic fir artificial ce ii leaga sufletul de trup si care este mentinut din Egoismul celor din jur, din ignoranta.

este foarte important cum mori, trebuie sa o faci cu demnitate si fara regret dar cel mai important este ca cei din jur, cei iubiti sa invete sa te lase sa te indrepti spre lumina cu concentratie maxima, netras inapoi de plansete si pareri de rau.

Cu totii ne dorim si meritam o moarte demna si nobila.
"To merit the madness of love, man must abound in sanity"
-The Seven Valleys-

doua comentarii - de cico la: 23/05/2005 11:38:19
(la: Decretzeii)
stancosty1: Avortul este încă mai de condamnat decât execuţia, pentru că iei viaţa cuiva complet nevinovat, care nu a avut optiunea de a trăi conform regulilor sociale sau împotriva lor ...

Trecerea in nefiinta priveste primordial gradul de constiinta al persoanei respective. Nici suferinta fizica nu mai are importanta daca nu esti constient de ea. Amintirile noastre din copilarie (pina la 3-4 ani) sint foarte vagi; ce sa mai spun de un embrion (fie si evoluat). Cind executi pe cineva, iei nu doar viata lui, ci curmi si o istorie umana intinsa pe citiva zeci de ani. Mai e cazul in care eviti s-aduci pe lume un copil cind n-ai ce conditii decente sa-i oferi. Daca nu se ofera mijloace 100% eficiente de prevenire a sarcinii, nici avortul n-ar trebui sa fie interzis.

gigi2005: Nu inteleg de ce oameni care au posibilitati materiale se limiteaza la un singur copil?

De fapt, majoritatea celor ce ajung sa-si creeze o mai buna situatie materiala o fac in mare parte datorita faptului ca n-au copii (sau se limiteaza la unul, maxim doi).
minciuna - de sylva carmen la: 03/06/2005 01:34:46
(la: Minciuna - pana unde poate merge)
Draga Ana,viata este un privilegiu si un dar lasat de la Dumnezeu,nimeni nu are dreptul sa decida curmarea ei,nici macar atunci cand e vorba de un raufacator inrait...Asta nu inseamna ca valori ca BINE ADEVAR FRUMOS sa ramana niste concepte uitate intr-un manual de filosofie.Daca-l amintesti pe Eminescu invocand pe Tepes ca spirit justitiar si nu sanguinar,atunci......Si eu traiesc in afara Romaniei de aproape zece ani intr-o tara considerata printre cele mai bogate si civilizate din lume si te asigur ca,in ciuda a ceea ce se crede despre El dorado-ul occidental,fenomenele de coruptie la nivel inalt,justitie ineficace,minciuna oneroasa, nu sunt cazuri izolate sau doar subiecte de telenovela...Oricum,asa cum citeam intr-un articol pe net(nu-mi amintesc autorul,dar conteaza esenta),in Romania e nevoie de o Renastere a spiritului Parintilor Fondatori ai Romaniei moderne-carturari si oameni politici altruisti si cu dragoste de tara....Nu stiu daca acolo unde locuiesti tu se verifica acest lucru,dar eu de multe ori am constatat lipsa de solidaritate a romanilor(in aeroport,spre exemplu,nu socializeaza intre ei,de parca le-ar fi rusine ca sunt romani...).Atata timp cat nu simti o legatura viscerala cu patria care te-a generat si te-a format ca om si ca roman,nu pot exista nici conducatori politici,nici alegatori de conducatori politici ca atare:ei nu sunt nici idealisti(sau daca sunt, seamana cu Catavencu),nici pragmatici(sau daca sunt,tot cu Catavencu seamana)...de aceea, devine usor sa minti ca sa castigi alegerile(tot se vorbeste in ultima vreme de "deep throat"),si asta, tot la fel de usor cum ai minti ca sa primesti in linie preferentiala apalturile pentru constructia unor opere publice de anvergura(cum ar fi constuctia unei autostrazi,de pilda) sau pt. favorizarea cumpararii unei societati la un pret de nimic,pentru a fi apoi revanduta pe bucati la preturi exorbitante si tot la fel de usor cum ai minti pt.1"prieten" care a comis o gainarie oarecare.......In orice caz,nu exista"numai alb" sau"numai negru" sau mai bine zis sunt lucruri care nu se pot cumpara,dar pt. rest exista mastercard:))))))))))_e o reclama care circula pe-aici....a parte gluma,exista si romani fericiti_si pe buna dreptate sa fie-prin meritul,valoarea si munca lor! BE ALWAYS HAPPY!!!!!!! Sylva
#52967 (raspuns la: #52508) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ca o parere - de gigi2005 la: 06/08/2005 12:40:43
(la: Demnitatea vietii, demnitatea mortii)
cred ca moral eutanasia este corecta. Mi se pare o cruzime sa lasi un om sa moara si sa nu-i curmi suferintza. Daca se accepta pentru animale, nu este o inuman sa permitzi, ca om, sa se chinuie cineva apropiat si tu sa suferi pe langa acesta stiind ca nu poti face nimic? Sunt ciudate legile scrise! Se cunosc cazuri in razboi cand, in viatza fiind dar grav mutilat, soldatul isi roaga camaradul sa-i crute suferintza.
De ce pot ucide un animal care sufera si nu pot face aceeasi chestie pentru un om? Numai pentru ca cel din urma poate spune unde il doare?

Am citit despre un caz: un om sufera un accident si paralizeaza complet. Doar capul putea sa-l miste si sa ingaime cateva cuvinte. Nevasta-sa l-a ingrijit cativa ani buni pana s-a saturat. Ii dorea moartea omului cu care impartise o viatza si care acum era neputincios in fatza ei. Il ura, ii era mila, sentimente controversate...Pe urma si-a gasit un prieten. O perioada s-au dus pe la el pe acasa, dar statea cu mama-sa. Dupa cca. un an l-a adus acasa la ea, in casa in care locuia impreuna cu barbatul sau paralizat. La inceput se ferea, apoi nu mai tinea cont de nimic. Acea umbra de om era tratata ca o mobila. Tipa de durere in casa, scotea sunete cu sensuri numai de el stiute, in timp ce nevasta-sa "si-o tragea" cu noul partener.
Pe urma l-au batjocorit, il manjeau cu mizerii, il machiau ca pe clovn, il puneau sa se uite la orgiile lor.
Ce era in sufletul acelui om pe care trupul nu-l mai asculta? Ce fapte se ascundeau in trecutul sau sau in karma sa pentru a indura asemenea umilintze?
Nu mai tin minte ce s-a intamplat cu el. De fapt nici nu mai conteaza. Eu cred ca daca putem sa facem un testament care sa lase bunurile noastre pamantesti cui dorim noi, putem sa facem un testament si pentru cazul cand corpul nostru devine "un obiect" si poate fi aruncat sau distrus. Si eu il pot lasa cui vreau eu sa faca ce am dorit eu sa faca cu el. Mi se pare fair! Si atunci nimeni nu va mai fi o povara si poti alege sa mori demn.

Cam asta ar fi parerea mea.

#63658 (raspuns la: #63651) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Hamlet - W. Shakespeare (fragment actul III) - de Intruder la: 13/08/2005 11:06:49
(la: Cele mai frumoase poezii)
A fi sau a nu fi: iată-ntrebarea.
Mai nobil e să-nduri în cuget, oare,
Săgeţi şi prăştii ale-ursitei rele,
Sau apucând o armă tu să curmi al
Restriştilor noian? Să mori, să dormi...
Nimic mai mult. Şi printr-un somn să ştii
Că pui sfârşit durerii sufleteşti
Şi-atâtor mii de alte suferinţe
Ce sunt a cărnii parte. E-o-ncheiere
Chiar foarte de dorit. Să mori, să dormi.
Să dormi, dar cine ştie? Să visezi!
Aici e greul! Căci în somnul morţii,
Când ai scăpat vremelnicul caier,
Ce vise-atunci ai să mai poţi visa?
E tocmai ce ne-ndeamnă-a şovăi,
Şi-aici e teama care dă năpastei
Un trai atât de lung. Cine-ar mai sta
Să rabde biciul şi dispreţul lumii,
Despoticul bun-plac, zăbava legii,
Sfidările din partea celor mândri,
Durerea dragostei ne-mpărtăşite,
Trufia stăpânirii şi-njosirea,
Prin cei nemernici, a destoiniciei,
Când poate să-şi dea singur dezlegarea
C-un vârf de jungher? Cine şi-ar mai duce
Povara vieţii-n geamăt şi sudori
De n-ar fi groaza tainei ce urmează
Şi-acel hotar necunoscut de unde
Nu-i călător să se fi-ntors vreodată,
Şi care zdruncină voinţa noastră,
Făcându-ne să suferim mai lesne
Urgiile de-aici decât să tindem
Spre altele pe care nu le ştim.
Ăst gând pe toţi ne face-a fi mişei.
de la Lazarescu citire...(fragmente) - de Intruder la: 13/08/2005 22:36:56
(la: "Academia Cafeavencu")
cele redate mai jos, nu sunt ''critici''...nici nu mi-as permite sa critic texte din acest site sau de aiurea...ceea ce unii ar considera ''critica'' facuta de Intruder, este de fapt zeflemea nevinovata, fara intentia de a fi eu mai catolic decat papa...
(asta ca paranteza la postarile mele anterioare)

cititi sa va amuzati...textul e super si autorul talentat...;)

Jurnal intim
Publicat de lazarescu la 12/02/2004 - 06:03 la Eseuri


Împărţeam cu doi tineri căsătoriţi o căsuţă cu două camere, un hol, o bucătărie, o baie, cîţiva şoareci şi mii de furnici.

în curte există un cîine-lup (blînd, pîinea-lui-Dumnezeu), care nu latră decît la mine. Dimineaţă am ieşit în vîrful picioarelor, privind în stînga şi în dreapta, şi am rupt-o la fugă spre poartă. A ieşit naiba ştie de unde şi a năvălit după mine, lătrînd înnebunit. Azi nu m-a prins.
Pe cîine îl cheama Lucky. De ce l-o fi chemînd aşa, treaba lui. Şi eu m-am simţit "lucky". De ieri dimineaţă nu l-am mai văzut. Am înţeles că noaptea doarme în casă. Treaba lui.

Aseară, în timp ce umblam bezmetic printr-o alimentară, memoria afectivă mi-a fost brusc deşteptată de imaginea unei banane verzi. Mi-am amintit cum, în copilărie, am aşteptat să se coacă o banană. O cumpărase tata, după vreo doua ore de stat la coadă. Mi-a explicat că, de fapt, bananele sunt galbene şi că-s mai bune coapte. Am pus-o pe fereastră şi o cercetam cu sufletul la gură de cîteva ori pe zi. Singura evoluţie a fost că s-a veştejit.

Azi, cînd am ieşit din editură ca să-mi cumpăr ţigări, am văzut o veveriţă care trecea strada pe zebră. Semn că nu mai există veveriţele de-altădată. Nu se mai sperie de aglomeraţie. În plus, au şi un comportament civilizat.

Muntele Rarău, ajunul Revelionului 2002, pe o cărăruie aflată la 15 km distanţă de civilizaţie. Mă opresc să-mi aprind o ţigară. Apare de niciunde un aurolac: "Da si mie un ban". Hai, că la restaurant, pe strada, mai înţeleg. În creierii munţilor nu-mi pot imagina ce căuta un aurolac.

Astă vară, mă plimbam cu iubita şi a venit un aurolac la noi, cu celebrele cuvinte: "Dă şi mie un ban". Eram amîndoi lefteri. Fumător înrăit, m-am gîndit să-i ofer totuşi ceva: "Ia nişte ţigări". "Mersi, nu fumez", a venit prompt răspunsul lui.

Printr-un concurs de împrejurări greu de închipuit, am ajuns cu cîţiva ani în urmă să-l colind pe regele Mihai. Venise pentru a sărbători Crăciunul la Iaşi, invitat de primar la o petrecere cu VIP-uri locale.
(...)
Ne dusesem în gaşcă să-l colindăm pe directorul căminului şi ne-am trezit la masa regelui.
(...)
Mă rog, era acolo toată eticheta de care n-aveam habar decît din cărţi, o etichetă pe care am călcat-o în picioare cu inocenţă, ciocnind cu regele, apoi cu bodyguarzii şi pe urmă cu regina şi membrii familiei.

În primul rînd am slăbit. Aşa spun ceilalţi. Ar mai fi un semn faptul că toţi cunoscuţii la care mă duc în vizită mă întreabă în primul rînd dacă nu vreau ceva de mîncare. Se şi exagerează. Tata exclamă de fiecare dată cînd mă vede: "Bă, da' ce-ai mai slăbit!".

Aşadar, 29 de ani. O vîrstă frumoasă, respectabilă. Cea mai frumoasă vîrstă pe care mi-o închipui este la 30 de ani. Suficient de tînăr ca să nu-ţi fi pierdut entuziasmul, acea inconştienţă de a crede că frumuseţea vieţii tale e abia la început, destul de matur ca să dai în mă-sa toate lucrurile care nu merită.

Emoţionante mesaje de felicitare de la adminul unor situri pe care am cont. Mi se oferă cadou liste cu tipe născute în aceeaşi zi cu mine, reduceri la schiuri, o carte de credit gratis la una din băncile din sudul Americii... Într-adevăr emoţionant mi se pare următorul mesaj de pe situl meu:
''situl e fain realizat,simplu si la obiect,imi place mai ales explicatia din jpegul de mai sus ( eu ---> ) e super.. la viata mea am citit numai carti de colorat(volumul 1,volumul2,trilogii etc..) si pot spune ca,referitor la continut,situl tau ma incanta din nou...pana acu ai 2 bile albe!! oricum sa nu te-astepti sa-ti cumpar cartea..sunt lefter :)'' . Semnat: un gigel oarecare

Produceam clorofilă. Vegetam. Am stins lumina şi am încercat să adorm. Nimic. Gînduri şi imagini de toate felurile - banale, extrem de banale - au început să-mi apară: golul Danemarcei marcat de la 40 de metri, faze din camera Big Brother, o mîţă care mi-a tăiat calea, lista cu lansările pentru Bookarest, corzile de chitară pe care le-am primit cadou etc. etc. Toate aceste gînduri-imagini au început să circule în viteză, ca nişte maşini pe o autostradă cu mai multe benzi. Vehicule care respectă regulile de circulaţie, supravegheate de sus de elicopterul poliţiei. Apoi, brusc, o asemenea maşină derapează de-a curmezişul autostrăzii, provocînd o coliziune în lanţ: şutul tras de danez la poarta noastră sparge un geam de la casa Big Brother, mîţa apare năucă în mijlocul autostrăzii, maşinile explodează pentru că a căzut peste ele elicopterul poliţiei.

Dracilor din Pateric li se potriveşte perfect zicala românească: "nimic nu fac, dar nici nu stau degeaba".

Aseară fumam lîngă magazinul Billa. Prin faţa mea, trei aurolaci se trăgeau cu cărucioarele de la supermarket, transformate în trotinete. Unul - după ce mi-a cerut "măcar" o mie de lei - a plecat voios, cu un picior pe cărucior, cu celălalt, făcîndu-şi vînt. Cînta într-un amestec de ritm gospel şi hip-hop: Dumnezeuuu/ Taatăl nostruuu/ Iisus Hristooos!. Partea cu "Iisus Hristooos!" cădea ca un refren, un soi de "Check it up!". Probabil că peste zi, în timpul "serviciului", îşi cînta versurile pe altă melodie. Acum, se distra. Îşi permitea să improvizeze.

Bunică-mea a rămas văduvă cînd avea tata 15 ani. Habar n-am cum era pe vremea cînd trăia bunicul, dar sînt convins că s-a făcut mai rea după moartea lui. Avea o casă retrasă, pe malul unei rîpe. Nu suporta pe nimeni, se certa cu toată lumea. Dacă stau şi mă gîndesc bine, avea două aşa-zise prietene (Mariţa şi Floarea, parcă) cu care se întîlnea duminicile, bîrfea lumea din sat şi toate neamurile (mama fiind cap de listă). Nu reţin din discuţiile lor decît două ticuri verbale: "Am păţit ca 'ceala!" (Bunica) şi "Fac ca cîntecu'!" (Floarea). Mariţa vorbea mai puţin. Prefera să tragă cîte o duşcă dintr-o sticlă cu ţuică şi să intervină atunci cînd mirosea că e rost de sfadă, turnînd gaz pe foc. Discuţiile se terminau într-un vacarn generalizat, în care toate blestemau şi nimeni nu mai asculta pe nimeni, ca la Tucă-show sau la Procesul etapei. Se despărţeau jurîndu-se vă nu vor să se mai vadă niciodată, pentru a se întîlni o săptămînă mai tîrziu. Nu de puţine ori eu deveneam subiectul dicuţiei: că de ce umblu în chiloţi (de fapt, pantaloni scurţi) în Sfînta Duminică, de ce bolovănesc cîinele, de ce umblu aşa murdar. "Apăi, da, e murdar, că nu-l spală mă-sa", prindea bunica prilejul să se lege de mama. "Da' taci, ţaţă, ce-ai cu mă-sa! Mă-sa îl spală, faci ca cîntecu', el e drac împieliţat", sărea Florea. Mariţa scrîşnea dezaprobator din cei trei-patru dinţi rămaşi în gură, trăgea un gît de ţuică şi spunea ca pentru sine: "Eu n-aş înghiţi una ca asta!". Apoi bunica uita că ea se pornise pe mama şi întorcea vorba ca şi cum celelalte s-ar fi legat de noră-sa. Şi dă-i ceartă.

Cel mai nasol lucru pe care i l-am făcut
(bunicii- n.b). a fost odată cînd mi-a dat să mănînc nişte vişine scoase din ţuică. M-am îmbătat şi eu, şi porcul (cu care am împărţit vişinele). Porcul s-a îmbătat mai rău, stătea lat în curte, dar eu m-am comportat mai urît: am luat o cană şi am pocnit-o în cap, fără vreun motiv anume, pe bunica. Îmi amintesc că era o cană de marmură şi că am rămas cu toarta în mînă. Mă rog, e lucru scuzabil, avînd în vedere că vorbesc despre prima mea beţie.


sursa: http://www.cafeneaua.com/node/view/1018


lui cico - datorie - de maan la: 16/08/2005 22:12:25
(la: Dezgolirea femeii)
Poate-ar fi mai bine daca as preciza ca:
1. pentru mine, mojicia n-are sex si nu e niciodata scuzabila, indiferent de varsta.
2. in comentariul care te-a ofensat, n-a fost nici o clipa vorba despre mitocani.

Uite, as zice ca daca cineva n-ar simti o scanteie de atractie fizica fata de (unele) persoane de sex opus, e semn ca tre’ sa mearga prin doctori.
La fel si daca simte si nu vrea s-o recunoasca public.

Mi se par firesti privirile admirative – am spus-o clar.
Accept chiar fluieraturile admirative, pe strada.
Nu toata lumea e identic cizelata si de-aceea gama de expresii este atat de larga.

Sunt insa situatii penibile, care mi-au produs intotdeauna sila.
Privirea e un barometru esential.
Din strict perspectiva asta am observat adesea cum barbatii se feresc sa priveasca o femeie sexy.
Acestia insinta uneori ca gestul lor e dovada de discretie.
E posibil, dar toate astea ar fi o bagatela daca respectivii ar incerca sa invete sa … se uite.
Ti s-o parea incredibil ca poti face un compliment sincer doar … privind?

Am vazut atatia barbati fastancindu-se in fata unei femei frumoase, inghitind in sec, transpirand si balbaindu-se incat mi-a fost rusine de propriile sentimente – mi-era mila.
In momente de-astea, chiar femeile au reactii diferite: unele se-amuza, altele pluseaza.
Nu mi s-a intamplat des, insa, de cate ori am fost privita ‘pe furis’ mi-am dorit asa de mult sa-i curm suferinta aluia, incat, singura reactie de care-am fost capabila a fost sa trag de tricou, ca sa-mi acopar cumva cei cativa centimetri vizibili de piele.

barbatii care nu-s capabili sa priveasca o femeie in asamblu, direct si onest, care nu-s capabili sa faca un compliment istet atunci cand il simt n-au ce cauta in cercul celor pe care-i respect – in doua randuri, asta era mesajul meu.

Nu ma mai scuz de mult pentru ceea ce sunt sau gandesc, dar am calitatea de-a-mi recunoaste greselile.
n-am pentru ce sa-mi cer scuze nici acum, dar regret din suflet ca te-am ofensat.
Nu asta a fost intentia, mai ales ca esti unul dintre userii a caror posturi le citesc cu predilectie.

Ps. despre femeile care merg merg la showuri de ‘striptiz’, am aceeasi parere ca despre barbatii care gusta genul asta de manifestare…artistica.

si inca ceva, ca uitam: omul care ma suporta nu-i minunea minunilor - sincer, nici acu' n-am habar ce-a gasit la mine si de ce inca ma mai vrea.
pentru ca-mi plac si mie aforismele (...vezi ce coincidenta?) am sa ma folosesc de ele ca sa ma explic la randul meu...nu ca mi-ai fi cerut vreo explicatie, dar cateodata asa-mi vine sa ma explic...;)
deci, daca ai sa (ma) suporti un minut (cel mult) eu, iti multumesc de-acuma pentru lectura...

am vrut sa spun ca:
foarte putine fiinte isi dau de gol dintru inceput cusururile. in general, fiecare se straduieste sa se prezinte cu o infatisare atragatoare(Balzac)
dar cum...
oamenii ar trebui sa fie ceea ce par, iar acei care nu sunt, n-ar trebui sa para... (Shakespeare)
si cum
unii nu pot mesteca si vor sa muste... (Iorga)
eu cred ca
e trist sa placi oamenilor sub o masca si sa te gandesti ca scotand-o, vei deveni odios... (P. Merimee)
asa ca eu te sfatuiesc...
sa aduci lumea in singuratatea ta, nu sa-ti plimbi singuratatea prin lume...(M. Codreanu)
si nu uita ca...
fiecare zi este o existenta in miniatura...(J.L. Averbury)
si mai cred ca...
viata este arta de a trage suficiente concluzii din premise suficiente...(S. Butler)
de aceea
oamenii nu-s intotdeauna ce par...si rar ceva mai buni.
si inchei spunandu-ti:
largeste-ti fiinta si peste cea margine care te curma... (L. Blaga)

cu bine,
Intruder.


#65768 (raspuns la: #65032) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: