comentarii

cuvant asemanator sau ridicat


Bacul e aproape: cum stai la mate? Testeaza-te online!
Teste cu rezolvari complete, cursuri cu teorie si exemple explicate
www.prepa.ro
baieti cu sensul de copii - de AlexM la: 07/07/2004 11:25:34
(la: A avea baieti in Moldova...)
cuvantul "bãiat" a fost cautat sa fie derivat din Latinã, presupunandu-se pentru aceasta un anume balneatus care sa fi insemna "imbãiatul" care ar fi dat "bãiat". Lucrul evident este absurd, dpdv semantic neavand nimic de a face cu imbaiatul si care nu este justificat decat de dorinta apriga a celor Latinisti care vor sa explice totul prin Latina.

Sa luam aminte:
-exista verbul (regionalism) "a bãia" care inseamna si "a nashte". Acest verb dupa cele 3 vocale una lânga alta "ãia" pare a fi un verb care a iotacisat una dintre cele 3 consoane care se asibileaza in lb româna ( n, l, r) cand sint urmate de "i". Deci, pe aceasta idee, am putea presupune ca forma lui "a bãia" a fost una ca: bãnia, bãria, bãlia din aceste forme fiind posibil sa avem pe "a bãia".
Si acum, pentru ca semantismul conteaza, ne ajuta lb. Albaneza care au si ei un cuvant asemanator care este "barrë" si inseamna "gravidã".
Semantismul este evident . cuvintele au o legatura semantica intre ele: a nashte ( in româna ) cu gravida ( in albaneza). Deci presupunerea ca " a bãia" vine dintr-o formã bãria este confirmata de "r" din Albaneza. Ca atare presupunerea unui Latinesc balneatus in afara de absurditatea semantismului se dovedeste o gaselnita nefondata si care nu e necesara deloc pentru a justifica cuvantul Românesc.

Acum, din " a bãia" care are forma la participiu de "bãiat" cu sensul de "nascut" a fost derivat substantivul "bãiat" cu sens initial de "copil" care s-a specializat la feminin prin "bãiatã" si la masculin "bãiat". Cuvantul este autohton in lb. Româna si nu este un imprumut din Albaneza sau Latina, el fiind mostenire din IndoEuropeana, aparent din radicalul bher- care inseamna "a purta".

Cu stima,

Alex

sarsilovici - de Cri Cri la: 24/04/2006 20:23:34
(la: Ce faci?!)
"Intreb, mi se raspunde dar foarte putini se sinchisesc in ma interoga mai in amnunt."...spui.
Am studiat problema... si am ajuns la concluzia ca ei nu stiu cum s-o faca. Nici eu nu stiu. Intreb: "Ce mai faci?", iar daca mi se raspunde cu "bine", trec mai departe. Acest raspuns ma goleste de intrebari. Si eu, cand raspund "bine", ma astept ca acela care a intrebat sa treaca mai departe.
Abia la un "nu prea bine" sau "mai bine decat de obicei", ma opresc: "de ce?". Chiar si in acest caz, poate aparea un "ei, asa.".. care iar ma lasa fara intrebari... si asa mai departe... intelegi tu.
Cat despre persoanele iubite... Privirile spun mult... tacerea spune mult. Iar un cuvant te poate ridica la cer in dans ametitor sau poate rupe tot farmecul.
Nu cred ca e atat de important sa aflu gandurile celui din fata mea, cat are sa nu se combata singur. Cum sa explic!?
"O iubesc, dar nu-i spun! Cum va interpreta? Daca va rade de mine? Daca va crede ca sunt fraier? Daca n-o sa ma creada si-o sa-mi puna vreo mie de intrebari? Daca isi va lua dupa aceea "nasul la purtare"? Daca...? Daca...?". Ne e teama de cuvinte, acesta e adevarul. Ne e teama si de gesturi. Parca atunci cand ne indragostim ne apuca o teama grozava de noi insine... de celalalt... Uneori, din aceasta teama, nici nu ne mai vin cuvinte pe limba, desi le-am pregatit indelung.
Stii... poate cel de langa noi chiar ne intelege, poate chiar i-am adaugat pe suflet o apasare cu durerea noastra... dar da, suntem pe cont propriu caci... ce-ar putea el face? Sa ne stranga mana, sa ne imbratiseze, poate, sa ne stearga lacrimile cu batista lui, poate sa ne ajute in sens material daca asta ne doare... dar cam atat. Nimeni nu ne poate "desuruba" sufletul din locul lui, ca apoi sa-l demonteze, sa-i inlocuiasca piesele defecte, apoi sa-l spele, frumos, si sa ni-l inapoieze reparat, ca nou.
Chiar si a ajuta pe cineva sa treaca mai usor peste necazuri, mie mi se pare o arta. O arta pe care nu toata lumea o stapaneste, chiar daca te intelege si-ti impartaseste durerea. Si nu cred ca pentru asta ii putem invinovati. :)
#118726 (raspuns la: #118489) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
intruder - de Honey in the Sunshine la: 17/12/2007 18:12:29
(la: Bilet dus - întors )
à propos de poshirca, da, nu cred ca exista un cuvant asemanator in italiana literara, dar poate in vreun dialect:)
mai caut...;)
#266283 (raspuns la: #266275) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cosma - de latu la: 22/11/2010 20:39:32 Modificat la: 22/11/2010 20:40:42
(la: Kobo Abe)
Copacu' ala, cica, l-a rasturnat insusi Eliade, pe cand trecea o caruta plina cu prohibisti din provincie.
Numai ca lumea nu stia pe-atunci ca 'a fi pentru' se poate zice si "pro", asa ca naratiunea intamplarii - cum caii se speriara, se smucira si carutza se rasturna, stricandu-se iremediabil - a avut loc folosindu-se un cuvant asemanator cu 'prohibisti', dar mai scurt...
#583373 (raspuns la: #583354) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sufletul romanesc - de SB_one la: 20/12/2003 14:15:18
(la: Romani in strainatate)
Sufletul romanesc - conditii istorice si trasaturi psihologice ale romanilor
de Lucian Hetco. 09.12.2001 - Göppingen bei Stuttgart

Ingaduiti-mi sa prelungim infatisarea metaforica a poporului roman - neam romanesc la rascruce de drumuri pe o placa turnanta aflata la gurile Europei, copil orfan al istoriei europene, fara neamuri aproape, lasat singur in calea tuturor neamurilor migratoare, vadit razboinice. Sintem un popor de oameni toleranti (prima noastra caracteristica care a influentat decisiv istoria noastra, voi arata mai incolo cum am ajuns aici), care cu intelepciunea taranului pamantean ( taran vine de la latinescul "terra" care inseamna pamant, aceasta denumire o avem doar noi romanii), s-a adaptat conditiilor neprielnice ale vremii reusind sa-si pastreze fiinta etnica prin intermediul culturii si limbii sale de tip latin. Sintem insa un popor in genele caruia intalnim si elemente ramase din trecerea si asimilarea altor popoare care ne-au stapinit vremelnic si partial, sintem adevarati europeni - autentici si nu veniti de prin pustiile eurasiatice. Insusi limba noastra poseda elemente din limbile Europei, pe fondul ancestral traco-moesic, cu preponderenta latinei vulgare, cu influentele puternice slave, germanice de devreme (gepizii, gotii si de mai tarziu, ale sasilor transilvaneni) , mai tarziu urmate de cele turane (pecenegii), ugro-finice (ungurii), cumane (inruditi cu pecenegii), turcice, ruse, franceze etc. Cultura romana a trait toate fatetele si inrauririle vremilor reusind sa se omogenizeze intr-o spiritualitate coplesitoare.
Insasi vocabularul limbii noastre moderne, atesta consistenta si suculenta vorbei noastre, asa cum spunea Ciulei. Succesiunea neamurilor care s-au perindat prin spatiul carpato-dunareano-pontic se regaseste inca si acum dupa sute de ani in fiinta noastra. Nu ramane decat sa constientizam origini, toponimii, denumiri si obiceiuri - sintem intr-adevar un unicat in Europa. Contrar teoriilor de natura politica prin care neamul nostru ar fi un neam de contrabanda, teorii vehiculate cu atata dezinvoltura si nonsalanta in occident de cei ostili noua romanilor, de parca falsificarea istoriei ar fi un fapt firesc, putem argumenta astazi, dincolo de subiectivism si interese nationaliste ca autenticitatea noastra este un fapt real si ca autenticitatea noastra e data si nu facuta. Mult hulitul (nu de istoriografia romana) cronicar anonim al regelui Bela atesta prezenta formatiunilor romanesti la navalirea brutala a triburilor ungurilor spre Europa, (dupa multi ani de existenta ungara in "Ätelküz" in sudul actualei Basarabii) este un fapt real si confirmat, existenta sa nu poate fi pusa la indoiala, iar faptele nu se pot contesta.
Mai intai de toate insa sintem traci si nu oarecum ci... cei mai buni dintre traci - daci romanizati prin destinele istoriei, neamului nostru trac ale carui gene le purtam azi in noi impreuna cu celelate popoare balcanice autentice, cum ar fi bulgarii si albanezii, ii fusese dat insasi de Herodot urmatoarea descriere:" ...neamul Tracilor este, dupa acela al Inzilor, cel mai numeros din lume. Daca ar avea un singur carmuitor sau daca tracii s-ar intelege intre ei, el ar fi de neinvins si, dupa socotinta mea, cu mult mai puternic decat toate nemurile".
Coplesitor acest:"..daca ar avea un singur carmuitor sau daca tracii s-ar intelege intre ei, el ar fi de neinvins si, dupa socotinta mea, cu mult mai puternic decat toate nemurile". Actuala si mai adevarata ca oricand aceasta a doua caracteristica a noastra. Istoria se repeta, iar noi romanii purtam aceasta caracteristica a strabunilor nostri mai departe cu noi, de parca am fi dorit sa o avem ascunsa in subconstientul nostru. Sa constientizam un alt element al spiritualitatii noastre, tipic spatiului nostru carpato-moesic atestandu-i autenticitatea istorica si prelungirea mentalitatii trace de-a lungul secolelor pina in zilele noastre.
Am luat de la slavi o multime de elemente, fapt de altfel firesc, caci in Tara Romaneasca ( Oltenia, de exemplu) romanii asimilara pe slavi, in Moesia ( actuala Bulgarie si Serbia) populatia vlaha sau valaha fu asimiliata de acestia. De la inraurirea slavona pe la anul 600-1000, ne-au ramas denumirile de institutii de tip cnezat sau voievodat, (totusi aici parerile difera, multi istorici vazind in cnezate continuarea vechii judecii de origine romana, numele de origine slava " cneaz" suprapunindu-se cu acesta, de la slavii care traiau impreuna cu romanii) . Institutiile crestine de tip roman, dupa 500 de ani de crestinism apropiat de Roma, au fost violent trecute la ritul grec ortodox sub "apasarea violenta a bulgarilor" (Xenopol). Trebuie insa sa fie si ceva adevarat in teoria dlui. Xenopol. De la vechiul imperiu bulgar, ne-au ramas cel putin in sudul tarii influente slavone de tip bulgaresc. Crestinismul slavon ne-a slavizat partial mentalitatea pe mai departe, intr-o propaganda activa. Slavii insa au acelasi rol in formarea poporului roman si a limbii romane neolatine, precum l-au avut germanicii in procesul de formare a limbilor neolatine occidentale.
Aceeasi origine slavona o avura mai tarziu toate dregatoriile politice, pe fondul carora se organizara principatele de mai tarziu. Numele dregatoriilor sunt de exemplu: Logofat, Ban, Vornic, Postelnic, Paharnic, Stolnic, Clucer, Jitnicer, Parcalab etc, care cu exceptia logofatului sint toate de origine slava. Nu cred sa fie multi romani astazi care sa poata sa descrie explicit functiile acestea. Inclusiv birul este tot de origine slava, inlocuind latinescul "tributum", dar aseaza deja darea pe cap a poporului de rand, si este un element rudimentar, premergatorul impozitelor de astazi, ca element de baza in constituirea constienta a unei societati oricat de rudimentara ar fi fost ea.
Elementul slav este deci un adaos, nu este insa implicit hotarator, adaosul venind destul de tarziu, pentru ca poporul roman tinar atinsese deja, in romanitatea sa nord-dunareana un grad de definitie si delimitare, de structurare si omogenizare, care nu mai permitea asimilarea de catre noii migratori. In concluzie - au fost ei (slavii) cei asimilati, cel putin la nord de Dunare. Etnicitatea noastra este un faptor complex si de necontestat. De sorginte tracica, mentionate si in timpul stapinirii romane, obstile teritoriale daco-romane erau esentialmente deosebite si superioare obstilor gentilice ale neamurilor slave sau germanice. Obstile se reuneau in uniuni de obsti, aceste "Romanii populare" cum le-a denumit Nicolae Iorga. Acestea au cunoscut o dezvoltare spre forme social-politice superioare, administrative si militare. ( P.P. Panaitescu). Deci in final datoram romanitatii noastre supravietuirea noastra.
Este o trasatura din vechiul caracter al dacilor si al romanilor , ramasa noua proprie in ciuda nefericirilor istoriei noastre: o dorinta nestirbita de libertate, o pornire excesiva spre neatarnare. Ne-au ramas toate acestea din vremea invaziilor, cele de devreme ale pecenegilor, gepizilor, cumanilor, ungurilor si cele de mai tarziu ale turcilor sau ale rusilor. Neiubiti: grecul si evreul sint in mentalitatea romaneasca de tip viclean si sint lacomi. Boierii (cuvant slav), tipul de mic stapinitor local, sint neiubiti si haiducii de mai tarziu care se ridica impotriva exceselor acestora sint adevarati eroi, elogiati si iubiti, adapostiti si ridicati la rang de eliberator, mici "Zapata" intr-un perimetru al tolerantei traditionale tipice noua romanilor.
Nici primele secole de dupa anii 1000 si nici Evul Mediu nu ne-au fost prea prielnice. Stransi intre chezarimea austriaca cu iz unguresc in Ardeal, cu vasalitatea principatelor romane in fata turcimii ce asfixia mijlocul Europei, cu polonezii si cu rusii in Est am stat la confluenta intereselor puterilor vremii. Ne-am plecat deseori capul spre a supravietui, dar de fiecare data l-am si ridicat afirmand demnitatea noastra. Am fost si mai tarziu adeseori umiliti si batjocoriti, sa nu uitam de moartea lui Mihai si tradarea lui Basta, groaznicele chinuri pe care ardelenii Horia, Closca si Crisan au trebuit sa le indure inainte de moartea lor ca martiri ai neamului. Ne-au umilit fanariotii, slugarnicia iar demnitatea noastra a fost calcata in picoare: sa nu uitam de macelul familiei Brancoveanu, de cei patru fii ai sai care au murit sub ochii tatalui. O fiica de-a familiei Safta (Elisabeta)se refugiaza in Ardeal, astfel ca, in mod contrar dorintei Portii otomane singele familiei Brancoveanu nu s-a pierdut si inca mai curge inca in venele unor romani ardeleni.

De pierdut insa nu ne-am pierdut noi romanii niciodata, nici nu aveam cum, de vreme ce eram un popor cu o natalitate demna de invidiat, fapt subliniat de altfel si de istoricul american Milton G. Lehrer in lucrarile sale despre Romania. Ne-au trebuit umilintele vremii, pierderea Basarabiei pentru prima data la 1812, barbaria grecilor fata de Tudor Vladimirescu, dispretul lui Kossuth fata de romanimea lui Avram Iancu si inca multe altele pentru a putea constientiza prin carturarii vremii sensul primei unitati noastre nationale faurite cu sute de ani in urma de primul strateg al neamului, banul Craiovei, principele Mihai Viteazul. Si nu numai de aici ne-au ramas idea de unitate si suflet, caci si simbolicele batalii de la 1877 au antrenat si pe romanii ardeleni. Prin hazardul istoriei am avut sansa unui prim rege de sorginte germana care a continuat constientizarea treptata spre Europa si sub care am reusit sa devenim in sfarsit independenti.

Repulsia romanilor de a servi pe altii, in special a vechii taranimi romane este un alt element tipic. Tocmai toleranta taranului roman in simplitatea sa a ingaduit excesele boierimii, iobagii, robii moderni au oferit de-a lungul istoriei noastre exemple suficiente. Romanii sunt un popor superstitios, mai superstitios chiar decat rusii, in ciuda vioiniciunii si istetimii spiritului sau. Calitatile mentale ale romanului nu stau la suprafata, el fiind de multe ori subapreciat - trebuind sa cobori in sufletul sau pentru a-l descoperi cu adevarat. Un german va fi cu siguranta mai silitor si mai muncitor, dar romanul va fi mai patrunzator si spiritul sau va fi mai vioi decat al germanului. Taranul roman, baza poporului roman, este latin autentic, asemanindu-se cu taranul francez, spaniol sau italian. Defavorabila este pina azi imaginea romaneasca cel putin in spatiul de limba german unde filo-germanitatea altor natiuni nu ne-au ingaduit o imagine corespunzatoare realitatii.
Ospitalitatea traditionala a romanilor si bunatatea caracterului sau o atesta calatori ai secolului trecut care relateaza ca romanii au obiceiul de a pune pe marginea drumurilor vase cu apa, pentru calatorii care pot trece si seara dinaintea portilor. Linga vasele cu apa, cei bogati mai pun si paine pentru cei ce vor veni noaptea. In bilciuri, fetele tinere se plimba cu vasele lor de lut pline cu apa si dau sa bea la cei insetati. Ospitalitatea noastra este o alta caracteristica a poporului nostru. In sfarsit scriitorul francez Le Cler rezuma admirabil in aceste cuvinte firea si psihologia romanilor: "rasa este occidentala, caci aminteste in privinta limbii si fizionomiei de italieni si spanioli, obiceiurile ei sunt orientale". Stramosii noastri, atacati mereu de cate vre-un neam mai puternic fura de multe ori invinsi... cu timpul renuntara de a mai ataca, devenind toleranti, au evitat luptele cautand sa reziste defensiv. O tactica care s-a confirmat in rezistenta pasiva vizavi de dominatia ideologiei comuniste timp de 50 de ani. Pentru noi romanii a fost o intrebare care a tinut de factorul timp.
Lipsa noastra de metoda ne-a fost adeseori fatala, atmosfera morala a orientului in care dominatia turceasca si greco-fanariota, bacsisurile si aceasta expresie: " de a te descurca..." coplesi si enerva spiritualitatea noastra. Mai apoi imprumutul sovietic: "omul nou", de tip comunist, o creatie a unor minti bolnave, modelat in spirit neo-sovietic de tip slav a pus pecetea sa asupra mentalitatii romanesti. De distrus insa nu poate fi vorba. Mentalitatea romana s-a imbogatit cu o noua experienta. Patima noastra de mai tarziu in a face politica este coplesitoare; rar intalnim o natiune europeana care sa discute cu atita patima problemele sale si sa se piarda la randu-i in detalii, coruptie si balcanism. Sintem o natiune europeana care se redescopera astazi cu tot optimismul, avand un trecut zbuciumat. Si meritam sansa istorica ce ni se acorda. Avem destule minti luminate, ar fi pacat sa nu ne trezim definitiv pe muzica imnului nostru national "desteapta-te romane" , acum cand poarta e deschisa.
O ultima observatie: avem in sufletul romanesc o sumedenie de contraste, nedesavirsiri si provizorate. Am trait mai multe umilinti decat oricare alt popor european. Nici imaginea noastra in spatiul european nu ne-a fost decat rareori favorabila. Avem insa si capacitatile noastre nationale, care vor modela si armoniza aprecierea spiritului romanesc la adevarata sa valoare si pe viitor. Nu avem voie sa ne vindem usor niciunde in Europa si niciunde in lume. Sa afirmam existenta noastra si a spiritului nostru pe plan international cu argumente si cu o imagine favorabila Romaniei in lume. Numai asa vom reusi sa tinem pasul cu alte natiuni care au invatat din mersul istoriei sa culeaga elementele favorabile lor si sa le sublinieze cu elocventa. Si noi avem potentialul necesar, sa o facem deci cu totii. Indemnul meu: Sa nu uiti ca esti roman - si daca poti sa faci ceva pentru poporul tau, oriunde ai fi - acasa sau in strainatate - sa o faci fara ezitare! Avem nevoie de fiecare suflet.
#7020 (raspuns la: #7016) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Muresh - de AlexM la: 21/05/2004 23:37:37
(la: Gramatica si butélia)
Muresh
Care sa fie problema ?
1. Se spune , intr-adevar , "conform afirmatiei facutA anterior"
si nu "conform afirmatiei facutE anterior" ("facutE" se potriveste cu "conform afirmatiilor facutE anterior") . Nu stiu , dar n-am nici o problema "pe chestia asta" . Vorbesc natural , fara sa fiu nevoit sa ma outocontrolez gindindu-ma tot timpul la legile gramaticale .

corect este intradevar "conform afirmatiei facutã anterior (ce afirmatie? aia "facutã") Mai frumos este cu "anterior" care, ar trebui sa fie "afirmatie anterioarã" dar care printr-un necunoscut mecanism de hiper-correctie involuntara este folosit ca "afirmatiei anterioare":-)Desigur ca acest exemplu nu a pornit de la "afirmatia facuta anterior" unde anterior este folosit corect ci numai de la observatia despre cum se foloseste cuvantul "anterior" in anumite contexturi cand acest cuvant joaca rolul de adjectiv si trebuie acordat cu substantivul ce'l insoteste.
2. "Sunt" si "sint" :
In primele clase primare si , dealtfel , prin romaneasca vorbita acasa , fusesem instruit a spune si scrie "sunt" . Mai tarziu s-a schimbat macazul si ni s-a spus ca trebuiese trecut la "sint" . Motivul nu-l stiu . Sa fie nevoia de a fi asemanatori cu rusii , sau cu latinii ?

hai sa tinem politica departe de lingvistica. Forma româneasca este "sânt" cu "â" ; ca acest sunet este redat grafic prin "â", sau "î", asta nu este numai o chestiune minora de "gust" al celor ce decid. Aparent numai "a" si "e" devin "â" in limba româna si nu si "i". Din punctul meu de vedere, justificat ar fi deci scrierea cu "a" ->"sânt"

Adica , de ce n-am incerca sa fim noi insine si sa vedem ce se intampla .
Au mai fost si alte schimbari : de exemplu "intr'o" a devenit "intr-o" --s-a eliminat apostroful . Schimbarea a fost motivata de nevoia de simplificare a ortografiei , in special in folosul stradaniilor de a micsora numarul analfabetilor . Am salutat aceasta schimbare desi de atunci simt c-am pierdut din autenticitatea limbii .

o schimbare minora dar totusi apostroful joaca rolul sau si cratima rolul ei.

3. Ma folosesc de "se datoreste" si nu de expresia "se datoreaza" (prea e caraghios) , "cafeina" si nu "cofeina" , , s.a.m.d .
(Apropo , cum trebuieste spus :
"Doi oi moi " sau "doua oua moua" ?) .

Doua oua moi; Neutrul este caracterizat prin sg = terminatie masculina, pl= terminatie feminina. Asa invataram la shcoala. Pentru cazul in discutie, discrepanta vine de la cuvantul "ou" care are forma de plural in "ã" si de toate numeralale care sint compuse cu "2" care cer si ele acordarea lor la substantivul langa care sint. Deci:
-doua oua moi (moi pentru ca-i pluralul lui moale unde vedem ca transformarea li > i via li > l'i ( prezent inca in Aromâna ) > i
(doua, dozecisidoua,treizecisidoua -douajdoua, treijdoua etc:-)


4. Termeni in englezese au intrat in limba noastra . De exemplu chiar la "Cafenea" sintem indrumati sa "afiseaza ultimele mesaje din sit" (mare atentie , "sit" nu "shit") . Probabil ca e in regula . Procesul de globalizare impune . Chestia e ca limba noastra , fiind o limba fonetica , ajungem la contradictii . Sit e si "sit (down)" , etc .


"sit" nu este prezent nici in DEX 1998; neologisme care intra in limba in mare parte cu circulatie redusã in ciuda incercarilor (snobiste?) de a le impune. Un utilizator normal foloseste mai mereu " am vazut pe o pagina de web" in loc de "pe un sit de web".
De fapt este foarte interesant aceste gen neutru in lb. româna care cere o terminatie feminia aiurea. De ce spun "aiurea"? Pentru ca inca nu stiu de o explicatie acceptabila a pluralului românesc in "-uri".
Nu se explica prin Latina si nici prin slava si este un sufix care a jucat un rol de sufix "colectiv" in IndoEuropeana; acest sufix aparent vine din substrat unde avem si formele sale de feminin singular "-urã" si masculin singular "-ure"; pentru unele cuvinte intalnim o reducere a sufixului masculin "-ure" in "-ur" ( veizure/viezur, strugure/strugur, mugure/mugur) iar pentru unele cuvinte intalnim aceasi forma de -ure/urã numai pentru feminin ( buturã/buture).
Un sufix foarte, foarte interesant dat fiind ca multe cuvinte Latine fac plural in "-uri"; asta ar arata o "adaptare" a cuvintelor din Latina la "modul de a vorbi" al unei anumite populatii. Dar ma opresc aici pentru ca urmarirea unei astfel de idei ar ridica un mare semn de intrebare asupra sintagmei "cuvinte mostenite din Latina" si ar arata ca de fapt nu sint cuvinte mostenite ci "imprumutate". Iar sa sustii ca limba româna a imprumutat cuvinte din Latina si nu ca a mostenit, ar insemna sa negi ca limba româna ar fi o limba NeoLatina precum "surorile" ei. Or, asa cea, este pentru multa lume intelectuala au ba asemanator unei crime a la les majeste:-))

Alex


#15730 (raspuns la: #15424) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sa ramanem la subiectul initial - de carapiscum la: 27/09/2004 13:40:12
(la: Jena de a fi roman? - Andrei Vartic)
Cinstite autorule, fara a ma da roman-verde tin sa-ti spun ca ai in mine un iubitor de patrie si de neam, poate mai mult decat altii de aici sau de aiurea. Sigur, asta nu se afirma, cat mai ales se dovedeste prin fapte. Dar fiindca e vorba de fapte, sunt mandru ca am la activ cateva experiente personale care daca nu ma fac vrednic de demnitatea de roman, cel putin ma pot lasa sa vorbesc liber despre cum vad eu acest subiect.

Asadar am avut sansa si in acelasi timp cinstea de a ma afla in cateva randuri printre romanii adevarati, romanii de dincolo de Prut si cei din satele sasesti de prin Covasna si Harghita... Acuma nu ca doar acolo s-ar afla romani adevarati, ce vreau sa spun e ca acolo i-am intalnit pe putinii romani care stiu ce inseamna patriotism, dragoste de tara si de neam- la modul concret. I-am vazut plangand si cantand romaneste, plangand si vorbind romaneste, plangand si traind romaneste. De ce plangand intotdeauna? Hmmm, motivele sunt atat de multe... De dorul tarii mama?! Din cauza deziluziilor pe care le traiesc zilnic?! Din cauza neputintei lor de a mai face ceva care sa conteze in istorie?! Oricum, sigur e faptul ca plansul pe romaneste este cel mai bine cunoscut de toti acestia. Asta au toti romanii in comun: plansul- si de aici doinele.

Imi amintesc de parca a fost ieri: o intreaga comunitate dintr-un sat cernautean adunata la un praznic al bisericii locale, prilej nu numai de bucurie (fiindca le-au venit oaspeti mari din Romania: o parte a unei comunitati ortodoxe) ci si de in/cantare dupa datina strabuna. A auzit cineva de Hruseuti, com. Voloca? Eu atunci am auzit pt. prima data de acest sat- ironia consta in aceea ca nici macar nu e departe de granita. Nu as putea niciodata descrie in cuvinte ce am trait in acele momente pe viu.

Se apropie cu pasi repezi sarbatoarea nationala a Romaniei... Cu ceva ani in urma, in ajun de sarbatorile Domnesti ale iernii, cutreieram impreuna cu cateva zeci de romani, tineri si indrazneti ca mine, plaiurile care candva au fost rascolite de vuietul si valmaseala luptelor pt. neatarnare. Asa trecand din sat in sat si din comuna in comuna pana in Mun. Sf. Gheorghe, nu pot sa nu-mi amintesc cum eram primiti de romanii de acolo si sa nu mi se stranga pielea pe spate si acum: prapuri, cruci, mese pline cu tot felul de bucate (de post, ca era vremea postului), sateni calari pe cai si purtand drapele... Doamne, ce fior, sa te prinzi in Hora Unirii ca la Alba-Iulia si sa reeditezi acele momente unice ale Romaniei Mari! Si apoi sa tragi o dusca de vin nobil din plosca lasata de la daci incoace, din tata-n fiu... Si Imnul National cantat din toate piepturile..., marsul tinerilor care plecau la lupta... Nu e nici vreme si nici decent cred sa-mi vars pasiunea aici. Dar pot sa mai adaug ca aceste intamplari, chiar in momentele in care le traiam aievea, erau in plus si aducerea aminte a celor jertfiti pt. idealul suprem de reintregire a neamului romanesc. Da, ei s-au indoliat pt. ca noi sa putem astazi purta vesminte/straie de sarbatoare. Ei au purtat drapelul intr-o mana, arma in cealalta si crucea in inima. Unii dintre ei mai traiesc si azi, uitati de lume sau pur si simplu nebagati in seama, si cu unii dintre ei ma intalnesc din cand in cand cu promisiunea de a depana amintirile istoriei "live".

Dar care este rostul acestora, ce ma face sa scriu asa? Tocmai titlul subiectului. Nu-mi pot retine acum, asa cum nici atunci nu mi-am putut retine, acel sentiment ciudat cand in fata statuii lui Mihai Viteazu (din Sf. Gheorghe) se canta Imnul National si doar cativa dintre romanii adunati acolo au avut curajul de a intra in Hora Mare. Le-am vazut expresia de pe chipuri, un fel de teama de "imprejurimi"... Si i-am inteles atunci fiindca doar cu cateva zile inainte nu-mi putusem cumpara un film foto de la un magazin- nu stiam decat limba materna, adica romana! Si iar nu pot sa nu amintesc un aspect: noi cantam si hoream in piata iar "oficialii" si-au facut datoria de ochii lumii, au depus coroanele de flori si-au plecat "la vestiare"- ca era frig si pe masa primariei zgribulea un godac cum numai prin filmele despre timpurile medievale mai poti vedea. Si oricum cu putini te puteai intelege, ca nici ei nu stiau (?) romaneste. Iar noi, romanii din toate colturile Romaniei Mari, mersesem sa-i colindam dupa datina strabuna... Mai are rost sa va spun si ce ingretosati am fost la vazul acestora?

Una peste alta, "bucurosi le-om duce toate, de e pace, de-i razboi". La intrebarea daca am cu cine sau cu ce ma mandri ca roman pot raspunde intr-un singur fel: nu mi-e rusine de neamul meu, nici chiar de as ramane singurul care mai tine la el. Si daca prin absurd as admite ca nu m-am nascut in Romania, ochii mei tot spre ea s-ar indrepta fiindca nu are asemanare pe lume. S-o fi umplut de uscaturi si de lepre, ca asa a lasat Dumnezeu ca dupa potop gunoaiele sa fie ridicate de umflatura apelor si sa fie duse unde nu merita si unde nu se asteapta, dar mai stiu pe de alta parte ca dupa potop vine si soarele dogoritor care le usuca si le face netrebnice- nici macar pt. foc nu mai sunt bune. De aici si cuvantul Psalmistului: "cand se ridica sus oamenii de nimic, nelegiuitii misuna pretutindeni"!

P.S. Imi plac morile, cu noroc sau fara, plutind sau nu pe ape; imi place cantecul greierilor si dezmierdarea lebedelor; imi place culoarea cerului romanesc mai mult decat a celui strain; imi plac muntii nostri milenari pe care de cate ori i-am vazut am vrut sa-i iau acasa... Prea multe imi plac, ca sa le scriu aici. Am sa admit insa ca sunt si lucruri ce nu-mi plac: parvenirea, stilul "copist de pretutindeni", ingamfarea, tiganeala, cersetoria profesionalizata, vinderea pe un blid de linte s.a. E adevarat, nu suntem sfinti, dar avem cel putin datoria de onoare de a urma celor ce au scris cu sangele lor istoria noastra. Stiti ce zice in Scriptura atunci cand Cain il ucide pe fratele sau Abel: "iata, sangele fratelui tau striga la Mine din pamant". Asa sa stim, ca sangele inaintasilor nostri striga la Dumnezeu cerand dreapta rasplatire pt. ce se intampla cu tara. Si cine va fi aflat nevrednic...
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
Elena - de carapiscum la: 08/10/2004 15:33:22
(la: L-am gasit pe Dumnezeu, stii ce FANTASTIC e?)
Nu inteleg prea bine, ce sfaturi ceri sa-ti dam noi? Si de unde gandul asta fara pic de nadejde? Din ce ai scris tu, fara a vrea sa te laud cu nimic, esti mai crestina decat multi dintre noi, ca in timp ce noi ne chinuim sa descoperim noi taine si cunostinte despre Dumnezeu, tu, chiar si nesupravegheata de nimeni, te caznesti singura sa patrunzi in iubirea divina fara ipocrizie, fara prejudecati- asta dupa o viata atee, ceea ce e mai mult decat de admirat, este aproape o minune (o fi acesta rezultatul iubirii de mama si al rugaciunilor ei).

Intrebi de vreo terapie... Pai tocmai ai inceput-o si vad ca da roade. Stiu cat iti este de greu, stiu cat de mult te certi cu sinea ta si poate chiar cu Dumnezeu, stiu prin ce stari confuze treci uneori cand te simti mai aproape de El si ceva din afara vine si te indeparteaza automat... Asta e lupta cea mare pe care trebuie s-o duci fiindca dupa ce atata vreme diavolul ti-a tinut ascuns adevarul despre Dumnezeu, cand ti s-a desteptat constiinta el simte ca te poate pierde si atunci vine cu si mai multa forta sa te determine sa cedezi si sa revii la starea dinainte. Numai ca el nu stie ca tu acuma Il ai pe Dumnezeu de partea ta, adica stie dar iti sopteste pe la urechile simtirii ca te-a uitat si ca nu tine cont de tine fiindca esti pierduta dupa o viata dusa in afara Lui. Ceea ce-i total gresit, tocmai acum Il ai mai aproape de tine pe Dumnezeu si mai departe pe vrajmas.

De ce ti se pare aproape imposibil sa faci legatura directa si imediata cu divinitatea?! Fiindca esti la inceput de drum. Inchipuie-ti ca esti data afara dintr-o slujba si esti nevoita sa te reprofilezi. Cum crezi ca te simti intr-un astfel de caz, neputincioasa poate?... E ceva normal, orice inceput este cat se poate de greu. Dar sa vezi pe urma ce satisfactii o sa ai! Oricum e bine de stiut ca in drumul acesta al mantuirii exista mai multe trepte si fiecare in parte trebuie parcursa intr-un anumit fel si timp. Ai nevoie de f. multa rabdare, in primul rand, si sa fii incredintata ca ceea ce faci nu este in zadar, ca daca ai facut o fapta buna fata chiar de tine insati inseamna ca l-ai indatorat pe Dumnezeu, iar El nu ramane dator niciodata nimanui.

Am sa-ti scriu in cele ce urmeaza o intamplare f. veche pe care n-o stiu intocmai si cu lux de amanunte, insa i-am retinut pilda.

Cica trei copii au scapat dintr-un naufragiu pe mare si valurile i-au dus pana la tarmul unei f. mici insule inca necunoscuta de oameni. Acolo si-au petrecut multi ani pana au ajuns maturi. Ce era de remarcat ca toti trei, la o anumita ora din zi se strangeau si rosteau ceea ce pt. ei era o rugaciune mai mult decat simpla, o rugaciune aproape fara sens pt. un om modern (nu-mi amintesc acea rugaciune dar stiu ca era un joc de cuvinte f. interesant- sper sa ma jute cineva sa mi-o amintesc). In fine, intr-una din zile aparu la tarmul insulei lor o corabie de pe care coborara diferiti oameni printre care si cativa calugari ce cautau noi vanari de suflete. Si asa aflara acesti slujitori ca tinerii erau de f. multi ani acolo si ca n-aveau habar nici macar de notiunile elementare ale credintei crestine. Asa ca au inceput a-i invata toate fiindca auzisera rugaciunea lor precrestina si li se paruse puerila- si le-au predat rugaciunea Domneasca, "Tatal Nostru". Cand s-a apropiat ziua plecarii in larg a corabiei, tinerii au fost intrebati daca vor sa paraseasca insula si sa se intoarca in lumea din care plecasera candva impreuna cu parintii lor. Raspunsul lor a fost ferm: NU. La sorocul hotarat corabia a ridicat ancora si s-a indepartat de la tarm. Era exact vremea la care tinerii obisnuiau sa-si spuna rugaciunea. Numai ca dupa un timp calugarii de pe nava au ramas incremeniti vazandu-i pe cei trei tineri agitati cum gesticulau si alergau desculti pe apa ca si pe uscat dupa corabie. Cand in sfarsit au ajuns pe punte, toti i-au intrebat: ce s-a intamplat si cum de au putut ei alerga pe mare? La care ei au raspuns asa: - Noi oricand putem alerga pe mare daca vrem, dar acum s-a intamplat ca am uitat o parte din rugaciunea pe care ne-ati invatat si am alergat dupa voi ca sa ne-o mai spuneti odata si sa n-o mai uitam! La care calugarii au zis la randul lor: - Nu va mai trebuieste nici o alta rugaciune, spuneti-o in continuare pe cea pe care o stiti voi, ca noi, cu toata stiinta si priceperea noastra in ale teologiei, cu toate rugaciunile ce le rostim pe de rost ore in sir, de am fi pasit pe apa ne-am fi innecat de la primul pas! Nu voi aveati trebuinta sa fiti invatati credinta, ci noi.

Sper sa-ti fie de folos vreun cuvant ceva, dar si mai mult sper sa nu te dai batuta. Ai sa vezi tu pe parcurs ce de bucurii duhovnicesti vei avea. Si sa stii ca nu vorbesc de o bucurie asemanatoare cu aceea la implinirea vreunui gand de-al nostru lumesc, nu, eu vorbesc de o bucurie ce o vei simti izvorand din tine si revarsandu-se-n cascade peste toti ceilalti. Gustul biruintei asupra raului, placerea de a sta alaturi de oameni simpli dar onesti cum sunt majoritatea crestinilor, pacea care se va cobora ca o adiere sfanta peste inclusiv lucrul mainilor tale..., toate acestea iti vor aduce mai devreme sau mai tarziu pasiunea adevarata pt. Dumnezeu. Si cand ai sa-L gusti prima data n-ai sa-L mai uiti si n-ai sa mai vrei sa mananci altceva. Atat sa-ti mai amintesti in timp ce ai inceput sa alergi pe mare: "de cate ori vei cadea, scoala-te si te vei mantui"!!! Asta a spus-o Hristos, "Dumnezeul necunoscut" pe care L-a predicat Ap. Pavel in Areopag. Si inca ceva, si cu asta inchei: "cui i s-a iertat mult, mult iubeste; dar cui i s-a iertat putin, putin iubeste". Tu iubesti fara sa-ti dai seama, si nu multe au fost femeile mironosite sau o Maria Egipteanca. Important e ca te afli pe un drum bun, al intoarcerii la Dumnezeu si al neintoarcerii la cele dinainte.
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#24475 (raspuns la: #24367) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
! - de maan la: 22/04/2005 22:51:10
(la: Hartuirea sexuala - o problema simplificata de barbati!?)
hartuirea de care vorbesc eu are ca victime femeile si barbatii in egala masura, ea are adanci radacini in nevoia de-a face parada cu puterea pe care o ai, nicidecum cu sexul.
cineva aici confunda 'mi s-au facut avansuri' cu 'am fost hartuit'.
exista o distanta uriasa intre oamenii care nu inteleg ce-i aia "NU" si aceia care fac abuz de putere, umilindu-i pe cei din jur, gata oricand sa le dovedeasca faptul ca pot avea orice, pe oricine si oricand, exploatand slabiciuni - nu toti sunt dispusi sa renunte la o slujba, nu toti cunosc arta comportamentului evaziv, nu toti au curaj sa bata cu pumnu-n masa!
Iar asta nu-nseamna nicidecum ca ar fi ... permisivi!
Am observat chiar ca, in general (daca vorbim de sexul frumos!), persoanele volubile, sigure pe ele, sunt foarte rar victimele acestui gen de comportament.

vorbesc in cunostinta de cauza.
spuneam si eu, ca cei de pe-aici, ca atitudinea femeii conteaza, ca respectul se impune (as zice mai degraba ca se castiga!).

n-o patisem niciodata, sunt om foarte deschis, dar stiu sa ma fac inteleasa de oricine, oricat de prost ar fi ala, oricat de inferioara m-as simti eu.

s-a intamplat la prima sedinta, cand seful nu ma vazuse niciodata si habar n-avea cine sunt.
eram preparator universitar la o facultate de prestigiu, se discutau probleme organizatorice, timp in care eram fixata cu atata obraznicie incat incepusem sa spumeg si incercam din rasputeri sa ma domolesc, stiindu-ma destul de lovita de mania persecutiei ... omul ar fi putut, nu-i asa, sa fie doar curios...
s-a treminat intrunirea, m-a chemat la el in birou, m-a intrebat cum ma cheama, la ce catedra predau, cum mi se par colegii, mi-a spus ca-s frumoasa, i-am multumit, iar dupa ce mi-a urat succes, sugerandu-mi ca audienta a luat sfarsit, s-a ridicat de la birou, m-a condus catre usa si mi-a spotit sagalnic, cu un brat pe mijlocul meu ca-s ..."tare buna de-o tura".
cum ziceam, fierbeam de multa vreme si eram, in plus, furioasa pe mine ca m-am condamnat, inchipuindu-mi ca am tradus gresit privirile libidinoase din timpul sedintei.
la asemenea replica, i-am raspuns: "va cred, la varsta dvs., doar cu viagra ati mai putea si tura a doua!" si-am iesit.
de-atunci, viata mea la slujba a devenit un calvar: nu-i convenea nimic din ce faceam, incerca sa ma discrediteze in sedinte, a fost atat de meschin incat atunci cand rectorul a cerut ca orarul fiecarui prof sa fie afisat, pe-al meu l-a modificat, in asa fel incat sa nu-mi vina studentii la cursul practic si sa ma poata blagoslovi cu mustrari publice, pentru 'lipsa de interes acordata procesului instructiv-educativ'.
nu-l puteam suporta, mi-era asa de greata de el, incat singura atitudine pe care eram in stare s-o adopt era sfidarea ... faceam intotdeauna exact ce-mi cerea, ii duceam orice hartie vroia la ora la care hotara, fara sa scot un cuvant, fara sa ma plang nimanui.
colegii au observat, evident, si ma sfatuiau sa fiu mai 'maleabila', intrucat ar fi fost in interesul meu.
n-o mai lungesc ... calvarul a luat sfarsit abia cand a fost schimbat din functie!

sotului meu nu i-am povestit decat tarziu, dupa ce povestea a devenit trecut: m-am crezut intotdeauna capabila sa-mi rezolv singura problemele!
sincer, daca omul ala ar fi ramas 'in scaun', nu stiu cum ar fi evoluat ostilitatile.
eu nu faceam decat sa rezist la umilinte iar el se chinuia zadarnic sa-mi demonstreze 'hu'z da boss'!

o poveste asemanatoare i s-a intamplat unui coleg de facultate, de care se indragostise o asistenta, o ciudata care ii 'baga strambe' la examene, fiindca n-a vrut sa o insoteasca la o nunta.

asa ca, stimabililor, problema nu-i atitudinea, ci viermii din capul jigodiei.
de pe urma mintilor ratacite si/sau frustrarilor unora, n-ar trebui sa sufere decat ei.
din pacate, nu se intampla intodeauna asa.
#45031 (raspuns la: #44997) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Logosul intrupat - de Homo Stultus la: 02/03/2006 22:16:34
(la: de ce credeti in dumnezeu?)
Este cel mai bun argument pana la urma. "La inceput era Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul....si Cuvantul s-a facut trup." Lumea a fost facuta de Dumnezeu prin Cuvant. Dumnezeu a zis si s-a facut. Omul este chip al lui Dumnezeu avand ca scop asemanarea. Asta inseamna ca omul este inzestrat cu ratiune. El poate sa cugete o lume ce poate fi cugetata. Cosmosul a fost facut rationabil. Lumea este un loc de intalnire a omului cu Dumnezeu. Fiecare frunza care cade este un ravas de iubire pe care Dumnezeu i`l trimite omului. Ca persoana trebuie sa ai curatia si transparenta necesara pentru a putea percepe acest mesaj. Fiecare lucru care ne inconjoara are o "ratiune plasticizata". In fiecare lucru sunt seminte ale Logosului "logos spermaticos" sau loghii lucrurilor. Cuvantul a venit si a luat natura umana pentru a o ridica in intimitatea Sfintei Treimi. Parga firii noastre a fost adusa in imediatiatea, in sanul Treimii. Omul abatut de la cele proprii lui si imbracat in haine de piele simbol al coruptiei si mortalitatii nu mai poate reveni de unul singur la cele dintai si atunci din iubirea fara de sfarsit Fiinta cea mai presus de Fiinta ipostasiata in Persoana Logosului se intrupeaza, se smereste pentru ca sa inalte pe cel ce nu se mai putea inalta. In Hristos firea umana este enipostaziata fiind indumnezeita de Cel ce indumnezeieste. Dumnezeu a venit a luat firea noastra cu afectele ei dureroase urmari ale pacatului dar nepacatoase si a facut`o transparenta pentru relatia cu El. Prin intrupare a pasit pe lume un Om care nu era deschis spre sine ci spre Dumnezeu si spre celalalt. Orice argumentatie contra credintei cade in fata Logosului intrupat si mai apoi rastignit pe cruce. In primele trei secole au murit aproape 10 milioane de crestini doar pentru credinta in IIsus Hristos. Aproape toti Apostoli au sfarsit tragic datorita credintei lor. Ei nu puteau sa se lepede de Cel pe care Il vazusera inviat din morti. Trebuia ca ei sa`l marturiseasca chiar daca pentru asta plateau pretul suprem. Numai cand ma gandesc la ei toate indoielile aparent justificate si nejustificate trec ca si cum niciodata nu ar fi fost.
advertising - de Cri Cri la: 08/05/2006 13:41:23
(la: Trebuie sa fie arta comerciala?)
Un scriitor trebuie sa aiba constiinta valorii si a esteticii celor scrise, cel putin dupa criteriile sale. Face parte din respectul de sine. Cred ca, inainte de a lansa o carte trebuie sa-si puna cateva intrebari: ce aduc eu nou? ce adancesc sau ce explorez eu mai profund decat cei dinaintea mea care au tratat acelasi subiect? cu ce imbogatesc eu sufletul sau mintea? Si, poate nu in ultimul ra'nd: "Mie-mi place cartea asta? Ce m-ar putea determina s-o cumpar? Ce m-ar putea face s-o citesc?"
Daca se hotaraste asupra unor compromisuri, din ratiuni materiale, il pot intelege, dar n-am de ce sa-l respect.
In ceea ce priveste marketingul, e clara necesitatea sa. Nu fiindca ar fi inculti eventualii cumparatori, ci fiindca piata e suprasaturata. Iar in gramada de nulitati e greu de identificat o valoare atunci cand nu i-ai auzit pe nicaieri titlul si nu stii nimic despre autor. Si critica e tot un fel de advertising.. Pentru cine citeste critica, pentru cine priveste emisiuni culturale, in concluzie, pentru cine cauta valori cu obstinatie. Dar mai sunt si cei care pur si simplu ies sa-si cumpere ceva de citit, sau sunt in gara si vor ceva de citit, sau... prefera sa-si ocupe putinul timp liber citind o carte in loc de a citi critica sau a privi la televizor. Ei pe ce sa se bazeze? Pe recomandarea librarului... poate fi o optiune (presupunand ca acesta este un erudit, eventual ca are gusturi asemanatoare)... dar de pe o taraba ce cumperi? Te uiti la coperti? Mai iei cate o carte in mana s-o rasfoiesti (sub privirea ostila a vanzatorului care se crispeaza pentru fiecare amprenta de-a ta?), sau cumperi pur si simplu cartea unui autor de care ai mai auzit ori din a carui opera ai mai citit?
Adevarat, sunt promovate si nonvalori, si carti "pentru biblioteca" si snobi (cu coperti din piele, inscrisuri aurite, etc)... ca si carti pentru naivi (gen "cum faci un miliard in doua minute, doar prin forta gandului")... dar pana la urma, advertisingul e chiar o problema de bani: "vrei reclama, platesti pretul"; nu-l putem blama ca nu se preocupa de valoarea celor promovate.
Etica e apanajul celui care solicita promovarea, nu a celui care o realizeaza in diverse forme. Si aici e o chestie de optiuni, ca si de posibilitati de a investi(ale scriitorului).
Apropos de "valoarea vine in timp si o dau cititorii"... aveam o discutie cu cineva in legatura cu un anume autor, despre care "cineva-ul" zicea ca e genial. "Ok, dar e punctul tau de vedere", am replicat eu. "Mie nu-mi place". "N-are cum sa nu-ti placa. Si n-are importanta daca-ti place tie sau nu, el e tot genial". "D'accord, aprecierile sunt subiective... de aceea ma deranjeaza ca-mi impui cuvantul genial, uite-asa, fiindca iti place tie si fiindca, poate, mai place catorva pe care-i cunosti tu" La chestia asta, omul s-a inflamat de-a dreptul: "Nu asta conteaza. Un geniu e un geniu in sine, chiar daca nu place nimanui". Am izbucnit in ra's: "Pe-asta chiar nu trebuia s-o spui! Ce anume il face geniu, atunci? Daca nu exista o majoritate care sa fie de acord ca acel scriitor are o incomensurabila valoare, de unde poate aparea ideea ca ar fi geniu? Ne-o trimite divinitatea prin intermediul unei revelatii? Inlocuieste nu place nimanui cu nu-l intelege nimeni relativizand astfel evaluarea, si poate lasam subiectul deschis... adica mai vorbim de el intr-o viata ulterioara, cand altii, mai destepti ca noi, vor pricepe si-l vor ridica in slava pe care probabil o merita".
Vox populi, vox dei... adevarat. Dar avem nevoie sa stim ce exista pentu a putea ridica vocea...
--------------------------------------------
He who laughs last thinks slowest.
*** - de Giordano Bruno la: 04/08/2007 12:05:47
(la: Grylliolus)
In primul rand vreau sa va spun ca aveti un mod tare ciudat de-a comenta poeziile. latu este ( pana acum ) singurul care se ridica la profesionalismul unui critic . picky are un mod transant si pur obiectiv crezand ca doua trei cuvinte sunt suficiente pt asi zice parerea, si de a se mentine obiectiv .. Partea buna este ca l-am impresionat la "una bucata poezie" asta insemnand juma din valoarea lui Eminescu in ochii lui :). cri cri , daca nu-i convine stilul o zice direct fara prea multe ascunzisuri. Nu mai vreau sa-i aduc pe ceilalti in discutie pt ca incep sa am migrene. Dar asta nu inseamna ca-i detest sau ceva de genu
Acum va prezint reteta "biscuitelui" de mai sus, pe nume "Grylliolus".... in latina insemnand greier, si are punct de pornire discutiile avute cu userul Cri Cri pe cafeneaua.com si pe ym.

'Adesea:
Cântã neînţeles pe lângã pragul uşii mele'
= Suntem atat de diferiti si nu te inteleg, e vorba de poeziile tale si nu numai.

'Din struna lui de lene sau din durerea vieţii;'
= cu indiferenta ta sau din experienta ta, de viata.

'Prin câmpurile-nseninate - pe lângã umbre '
= umplutura

'El toarce simfonie. '
= cel mai adesea esti bine intentionata si este normal sa mi se para simfonie... daca imi shi place melodia .. o ridic la rangul de simfonie ( muzica superioara )

'Adesea:
El sforãie sau cântã neînţeles de nimeni '
= intrebare pt Cri Cri. De cate ori te-ai simtit scarbita de ideile userilor sau chiar de ideile mele Sau a oamenilor in general ?

'Melancolia mea îl duce, pe palme cãtre iarbã;'
= ti-am dat ignore la ym cristalx bla bla bla

'Nevinovat revine, ca valul unduios al mãrii '
=Iti trece supararea, si ne reintalnim pe conferinte ce tie iti par interesante relevanta comentariu luat de pe conf Frantura Picasso "GB - de Cri Cri la: 03/05/2007 21:07:15
hai sa fie-n baza 3, ca nu dai de la tine, ok? :))
ma surprinde sa revin, sa ma retrag, iar sa revin, nu mereu cu-aceeasi impresie, cum nu-i un val la fel. Intai iti gasisem sufletul, apoi ironia neprincipiala, nervii, platitudinea, acum ordinea; unitar totusi in acestea. Si cel mai bine e ca zambesti simtind sau doar constatand :)"
.......
Greierash - de Giordano Bruno la: 06/05/2007 14:59:58
M-ai dat gata la asemanarea cu valurile :) ( mi-a placut !!! ) .

'Ce mângâie limanul.'
= pai daca te intorci, este normal ca mangai limanul

'Adesea:
Nu-i înţeleg recenta simfonie şi mã-avânt -
Prin lanuri verzi sau prin câmpiile înflorite;
Natura-i - cugetul - tãlmaci şi astfel râd
Cãci cântã doar de bine.
'
= Adesea dupa discutiile tale a trebuit sa ma documentez, sa cuget la ce zici.. rad si iar ma gandesc cat de sclipitoare esti. Poate sunt subiectiv ... pt ca nu te cunosc si scriu din soaptele vantului

'Odatã:
Sub ţârâitul simfoniei lui a râs şi-a zis:
- În cuibul meu e plin de flori! Final bizar;
Duminica şi stropitoarea lui, aduce ploi -
Seducţie de nori - Seducţie de flori.

= Intr-o Duminica mi-ai zis ca ai (parca) 60 de ghivece de flori si trebuie sa le uzi. Astfel, poti fi o seductie si pentru flori si pentru barbati. Darrrrrr !! Mentionez !!! A nu se interpreta gresit ca va mananc "huzerilor" :)
Asta-i " dincolo de a doua perdea "
....................................
A doua perdea:

Incepi sa-i citesti fetei tale , pe care o cheama Bianca ... Heiii !!!! nu imi mai zice ca am o memorie grozava :)). Sau sa nu crezi ca-s vre-un psiho pt ca mi-au ramas detaliile arhivate pe materia cenusie . Gata... sa trecem la a doua perdea...
Ii citesti fetei tale poezia. Din start ! ea te intreaba : - Mami, ce inseamna Grylliolus ?. Iar tu ii spui ca, in limba latina inseamna greierash. Peisajele amazoniene, peisajele magnifice si de basm incep sa o capteze .Cand ajungi la final si reciti : - În cuibul meu e plin de flori! ea se amuza si tresalta minunanduse , daca face asemanarea intre cuibul greierashului si casa/apartamentul in care locuiti, :))) stai ! ca mi-am adus aminte " apartament. Hmmm doar o ora jumate de discutie intr-o Duminica :). Am o minte odihnita se pare .. Astea se pot intampla intr-un caz ideal "Carton nush cum ... ma refer la postul de televiziune ce emite doar Desene Animate " si alte filmulete sunt , o mai mare preocupare a copiilor.. sa nu mai zic de filmele de groaza. Poezia sau basmele fiind detronate de Superman, Spider Man, etc. DAR, asta nu-i ceva rau ...Ar mai fi a treia perdea, ar mai fi de scris la a doua ... dar sincer nu-i vad rostul. Ii dau cuvantul Marelui Eminescu :

Somnoroase pasarele


Somnoroase pasarele
Pe la cuiburi se aduna,
Se ascund în ramurele –
Noapte buna.

Doar izvoarele suspina,
Pe când codrul negru tace;
Dorm si florile’n gradina –
Dormi în pace.

Trece lebada pe ape
Între trestii sa se culce –
Fie-ti îngerii aproape,
Somnul dulce !

Peste-a noptii feerie
Se ridica mândra luna,
Totu-i vis si armonie –
Noapte buna !
#223600 (raspuns la: #222756) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
de fapt cred ca mi-e prea somn si sunt cam obosita, si e si prea devreme sa scrii ceva, orice - de lafemme la: 02/06/2008 09:42:38
(la: ora de des-compunere)
Cand m-am nascut aveam ochii larg deschisi, in pupila mea se reflecta cerul intreg, cu toti astrii si pasarile lui, picioarele mele strabateau continente de idei, in bratele mele incapeau toate florile lumii, mi le aduceam aproape de obraji, le miroseam, le adunam petalele, pistilul si din esenta lor dadeam parfum fiecarei dimineti, fiecarui apus.
M-ati luat sa ma cresteti in cetatea voastra, cu alei pavate cu osemintele atator invatati, erati incercuiti de ziduri solide, inaltate cu greu, plamadite din sange si gloante. Casele voastre erau inalte ca muntii, cu pereti netezi, printre ele vantul suiera si-si canta singuratatile. Aici, in cetatea voastra, mi-am cautat locul, acel loc caruia sa-i pot spune acasa, am ratacit in labirintul voastru mult prea ingust, pana cand pielea mea a sangerat. Cautam marea, sa-mi spele suspinele, sa-ndeparteze balastul, cautam indienii cu pene colorate in plete sa-mi descante tamplele, sa-mi sufle peste frunte, pana cand gandurile vor putea sa tasneasca, pagane, fragile, senine, ca un chip de copil. E mult prea strant aici la voi, si eu sunt mult prea alba. Am sangerat aici, pe pietrele catatii voastre mi-am asternut pielea, mi-ati spus ca e firesc sa se intample asa, ca trebuie sa trec prin cazna sangelui ca sa-mi dau seama ca-s doar un om.
Tot aici mi-ati aratat cuvantul, mi-ati aratat cum sa-mi ordonez gandurile pe umerii lui, si am putut sa va vorbesc despre mine, despre lumea de dincolo de cercul vostru de piatra, despre visele care-mi electrocutau noptile. Le simteam arzand incandescent pe buzele mele, clocotea sangele in plamada lor, erau fragile, volatile, se inaltau deasupra orasului ca voi sa le priviti, ca o cupola de circ pe panza caruia era proiectata o lume fantastica. Sunt frumoase povetile tale, mi-ati spus, dar atat de inutile. Atunci m-ati invatat cum sa fac ordine, cum sa le dirijez, ca pe niste soldati de plumb aliniati in cohorta intinsa sub steagul cetatii. Cu timpul, noptile mele s-au transformat in hau, visele mele zaceau plapande-n adancul lui, iar eu, prea neputincioasa, prea speriata sa ajung la ele, adormeam incolacita, la radacina teilor, ca sa le las sa se intoarca, in pamantul care le sadise. Ele curgeau din craniul meu, plesuv deja, se prelingeau prin buricele degetelor, pana cand carnea mi s-a uscat pe oase, a devenit piatra.
Tot aici am invatat ca oamenii se trezesc devreme, pentru a ajunge departe. Drumurile sunt croite pentru a fi strabatute in acelasi ritm de generatie dupa generatie, pasii trebuiesc cronometrati, nu se accepta salturile acrobatice, nu ne putem intoarce din drum. E bine sa speram, iubim, gandim, sa ne construim o familie, sa ne bucuram, sa renuntam, sa murim ritualic. Mi-ati sfasiat pieptul, mi-ati luat inima in palme. E prea rapace mi-ati spus, prea indaratnica. Ai sa doresti prea mult Ati luat-o si ati modelat-o dupa chipul si asemanarea normelor voastre, repetate de atatea ori, de atatea voci, ati pus-o inapoi, in prapastia ramasa in pieptul meu.
Cand am sa mor, nu sapati gropi, nu e nevoie de alai sau bocitori. Luati doar ramasitele trupului meu si asezatile in piata cea mare. Din mine, fata cu pielea alba si ochii sclipitori au mai ramas doar osemintele. Lasati acolo, scheletul meu de pasare gigant, sa se ridice pana peste zidurile cetarii, si seara, copii vostrii au sa arunce frangii, au sa se suie pana-n crestet, pe craiul meu lucios, plesuv. Acolo au sa-si construiasca culcusuri solare, incandescente, de unde, atunci cand nu se uita nimeni, au sa priveasca pana departe, dincolo de zidurile construite ermetic, dincolo de cuvintele voastre, dincolo de nevoi.
lory - de latu la: 16/10/2010 11:16:46 Modificat la: 16/10/2010 11:35:24
(la: o scroafa insarcinata si cinci tovarasi)
Eu iti multumesc pentru amplul raspuns.
Cand am scris, m-am referit doar la textul publicat. Sigur, ca daca e un fragment dintr-un roman, n-ai avut cum sa-l publici altfel.
Raman la parerea ca textul e bun si ca tu ai potentialul. Nu stiu cum ai putea sa te "antrenezi" in privinta scrisului, altfel decat scriind. Nu ca a scrie un roman de doua ori n-ar fi exercitiu, dar a lucra la el presupune un fel de a te concentra si a te limita, ca-n fond romanul are o tematica bine determinata.
In sensul asta, cred ca o sa te-ajute cafeneaua si daca publici din cand in cand texte, dar si daca doar dialoghezi pe-aici: Iti revin formulari, redescoperi cuvinte, pentru ca oricat de asemanatoare ar fi italiana si romana in ce priveste constructia frazei, exista deosebiri in felul de exprimare. De exemplu, atunci cand scrii despre vocile pe care le-ai "imprumutat" in versiunea a doua, poate ca ai vrut sa zici de fapt "figuri". Nu ca nu se-ntelege si daca scrii despre voci, dar nu-i asa romaneste :) (Conteaza desigur si limba in care vei dori sa-l publici: Daca in italiana, atunci n-are rost sa-ti bati capul cu cele ce-am scris mai sus, pentru ca atata romaneste incat sa participi cu brio la viata de cafenea, stii fara indoiala).
Scriindu-ti toate astea, nu fac de fapt decat sa redau din experientele mele si o fac pentru ca imi ridic palaria cand zici:
Dar sunt 9 ani de cand ma lupt cu lb it pt ca stau aici, am viata mea aici si vreau sa ma implinesc aici ...
Mi-o ridic, pentru ca vestul e plin de romani care plutesc intre doua lumi, neprinzand in nici una dintre ele radacini. De-aceea s-ar putea sa fiu subiectiv, pentru ca si eu am vazut lucrurile dupa emigrare la fel ca tine.
Asta, precum si faptul ca si eu eram "mare si tare la limba romana" - iar acum ma ingrozesc uneori ce stangaci ma exprim romaneste - ma face sa-ti pot intelege "dificultatile".

...si sper ca imi veti ierta micile neajunsurui si ca mi le veti face prezente, ca sa aduc remediu
Hihi :)))
Odata: Nimeni a carui parere e relevanta, nu se va lega de tine din pricina formularilor sau greselilor de scriere. In comparatie cu altii, scrii oricum foarte bine.
Dar de ce am ras (dar nu a batjocura!): ca mi le veti face prezente, ca sa aduc remediu Asta e tot asa de putin romanesc, cum ar fi un raspuns cam asa: "Pe greseli nu trebuie sa te faci atenta, caci in cafenea nimeni nu devine suparat pe greseli". :))
Dar nu-ti fa probleme: Pe-aici suntem mai multi care traim "afara". Iar cine se leaga de chestii din astea, oricum nu merita sa te enervezi din cauza lui.
In ce priveste citatul, eu as fi scris ceva de genul "Trage-ti-ma de maneca, daca fac greseli, ca sa le pot indrepta"... sau asa.

N-am nimic impotriva regionalismelor. Nu auzisem insa cuvantul si-am intrebat, banuind ca s-ar putea sa fie un regionalism.

Word are formatari, care pot stabili lungimea randurilor la o valoare rigida.
Ca sa nu mai ai probleme cu textul mult mai lung decat e monitorul de lat, poti scrie in Word, dar nu copia textul direct in fereastra pentru text a cafenelei, ci mai intai in notepad. (Daca nu-l gasesti, spune, ca-ti scriu unde e). Pe urma trebuie iarasi sa-l copiezi din notepad si atunci sa faci paste in cafenea.
Acum degeaba mai schimbi ceva, ca e textul conferintei deja astfel formatat, precum si comentariul la care am raspuns deja si care acum nu mai poate fi modificat.
Asa ca la urmatoarea confa :)

Sper ca am fost exhaustiva
Da, ai raspuns cam la tot ce scrisesem :)

Ciao!
#574947 (raspuns la: #574927) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Portugheshu' - de Ingrid la: 05/10/2003 06:35:42
(la: Portugheshu')
Eu am un dictionar electronic portabil care traduce in 12 limbi, inclusiv romana si portugheza.Ori de cate ori trebuie sa traduc un cuvant romanesc, in daneza sa spunem, il trec , din curiozitate si in alte limbi.
Intradevar cea mai asemanatoare traducere este cea in portugheza, incomparabil cu franceza, italiana sau spaniola.
Problema insa, in portugheza , este pronuntia!
Nici un cuvant nu are magia - de Alice la: 06/10/2003 00:39:08
(la: Downloadul de mp3-uri si filme de pe Internet.)
Nici un cuvant nu are magia lui "gratis". GRATUIT! Si incetezi sa mai gandesti!
Coruptia in SUA - de ninel la: 06/10/2003 16:15:06
(la: Inca un sit care se bate cu coruptia)
Diferenta de coruptie dintre SUA si Romania este foarte mare, dar asta nu inseamna ca nu exista coruptie in SUA, desi nu atat de pronuntata si nevoalata ca in Romania (ex. axa Enron-Bush-Cheney-Halliburton-Carlisle Group e considerata de majoritatea americanilor un exemplu pozitiv al capitalismului intreprinzator american sau in cel mai rau caz clientelism perfect legal).

Chestia cu "In Canada si USA cuvantul dat este crezut" este cam exagerata. Nu stiu despre Canada, dar traiesc in SUA de mai bine de 13 ani si dupa cate stiu eu, cuvantul dat nu are nici o valoare fara martori, si chiar cu martori cuvantul dat e nul in cazul politicienilor. Contractul scris si notariat e cu totul altceva, iar aplicarea legilor cu uniformitate relativa este ceea ce creaza diferenta dintre SUA si Romania.

Putem sa vorbim de coruptie la nivelul legislativ in SUA, o coruptie care afecteza in mod negativ majoritatea americanilor prin tratate gen NAFTA, WTO, GATT sau legi care permit circulatia libera a capitalului, toate acestea avand efectul de a inchide fabrici in SUA si a le redeschide in Mexic, Europa de est si sud-estul Asiei. Bineinteles ca americanii sunt descurcareti si gasesc servici intotdeauna dupa ce sunt somerizati: ori la McDonald's sau restaurante asemanatoare, ori in alte industrii usoare pentru o leafa mai mica, fara asigurare medicala, mai putina vacanta si mai multe ore de lucru, dar atat timp cat randamentul si bursa stau bine, noi nu tinem discutii dintr-astea comuniste. Noi nu gandim, noi facem biznis!

Pe scurt, daca romanii cauta exemple de urmat in lupta anti-coruptie, ar face bine sa treaca SUA mai jos pe lista, ca-s tari mult mai calificate. De ex, pe 2002, Transparency International a clasificat SUA pe locul 16 si Canada pe locul 7. Pe primele sase locuri in ordine sunt: Finlanda, Danemarca, Noua Zeelanda, Islanda, Singapore, si Suedia. Intre Canada si SUA mai gasiti pe lista: Luxembourg, Olanda, Anglia, Australia, Norvegia, Elvetia, Hong Kong si Austria. Romania este pe locul 77 la egalitate de puncte cu Pakistanul, Filipinele si Zambia, dar mai bine decat Moldova ce se afla pe locul 93 la nu mare departare de codasa Bangladesh de pe locul 102. Sursa: http://www.transparency.org/pressreleases_archive/2002/2002.08.28.cpi.en.html

Pe o tangenta, ma intreb daca cei de pa Transparency International au luat in calcul faptul ca bancile vestice, Banca Mondiala si Fondul Monetar International (controlate de SUA si celelalte tari dezvoltate) perpetua situatia din tarile mult mai corupte prin faptul ca le furnizeaza imprumuturi grase ce ajuns des in buzunarele celor ce sunt cei mai vinovati de stagnarea economiilor rasuflate din acele tari. Credeti oare ca lipsa imprumuturilor din vest ar ajuta caderea guvernelor clientelare?
De ce sint patagonezii vinovati de Holocaust? - de dan-calin la: 15/10/2003 12:17:02
(la: Evreii si o manie curioasa..)
RSI te citez:
“Dar se pare ca o discutie cinstita este mai mult decit pot suporta anumiti oameni care se simt vizati si culpabilizati de simpla prezentare a faptelor.“

Ai dreptate. Evrei se simt culpabilizati atunci cind li se prezinta faptele simple asa cum sint ele. Iar daca faptele nu corespund nevoilor lor ei considera ca trebuie ignorate.

Este extrem de dificil sa suporti o discutie in care singurul argument sint vorbele goale. Atunci cind cineva le cere probe si dovezi pentru a accepta textele fara acoperire devin repede nervosi si vor sa inchida discutia.

Au fost in acea vreme de razboi, deportari, lagare, mizerie, foame, teroare, violenta. Nimeni nu le neaga.
Si din pacate evreii victime nu au fost cu toti niste inocenti. Mai ales evreii din Bucovina si Basarabia.
Dar nu a fost Holocaust.

Si nu pot sa nu remarc asemanarea frapanta dintre lagarele de concentrare din Transnistria si taberele de refugiati palestinieni din tarile din jurul Israelului.
Asemanarea este la fel de frapanta la nivelul represaliilor: au atacat evreii (CIVILI) din Odesa comandamentul român cu o bomba, armata a ripostat cu represalii dure. Ataca palestinienii cu un sinucigas o statie de autobus sau un punct de control, evreii riposteaza cu duritate distrugind case cu ocupanti cu tot, chiar daca sint si femei si copii inauntru.

O alta asemanare socanta este ca la fel ca la Berlin unde s-a ridicat un zid al rusinii, acum se construieste intre Israel si Cisiordania un zid al rusinii mai mare, mai inalt acum se ridica.

Si toate acestea pentru ca pas cu pas evreii au ajuns sa ii culpabilizeze pe toti locuitorii planetei, direct indirect, prin ricoseu, aemanare sau contaminare.

Si daca le spui adevaruri care nu le convin, iti pun eticheta antisemit.

Am recitit niste texte oficiale de la http://www.ong.ro/ong/euroaction/masacre_ro.html.
Politica pe care o promova Antonescu, este similara cu cea promovata de de statul evreu in primii ani de la constituire, cind a eliminat enclavele palestiniene, curatind neamul evreu de “venetici”. Si la fel ca si politica lui Antonescu, pe care el o considera buna pentru tara, ea avea efecte dezastruoase pentru populatia minoritara vizata.

Este ciudat cum metodele statului contra indivizilor se propaga de la un stat la altul, de la o putere la alta, si cum diferentele finale sint doar de tehnologie si conditii, dar se conserva metoda.

Si trebuie sa mai citez pe cineva (JCC) si este un sfat si o observatie adresata evreilor si nu numai lor: Mai traiti in prezent, nu numai in trecut, sau poate prezentul este mai jenant de discutat??

Dan-Calin

Am zis "cochilia ca labirint" - de Alice la: 20/10/2003 03:27:15
(la: Buna dimineata intelepciune .....)
Am sa explic de ce.
De multe ori,te ratacesti pe drum, ca intr-un labirint, in propria ta casa, in propriul tau suflet.
Adesea, doua suflete ratacite in propriul lor "caush" ("caca rapace" caci bine-a zis!)se intalnesc, si fac greseala sa creada ca de sunt ratacite sunt la fel, si-atunci semneaza hartii si intemeiaza familii, convinse ca se-aseamana!
Mai rau e ca fac copii si-abia apoi realizeaza ca singura asemanare fost-a "ratacirea" de atunci.
"Sa ne unim singuratatile!" uite marea greseala, pe care-o facem cu totii.
Dup-aia-i simplu: ratacim in caca-rapace, pana ne dam seama ca de fapt si asta-i o iluzie, creata tot de noi si ne temem.
Si inventam alte scuze s.a.m.d.

Am omis intentionat lucrurile frumoase: cuvantul "mama", o mana pe frunte cant ti-i rau, un dans intr-o noapte cu luna, un vin bun, siguranta ca maine cineva iti spune "’neatza" de cealalta parte a patului, s.a.m.d.

Sa fac marturisiri? Are cineva curajul?
Chiar cu protectia de-anonimat sub nas!!?
Sa-l vad, si-atuncea mea culpa-mi fac!
Sau nu, voi sari cu dintii pe el si am sa-l sfartec drept pedeapsa c-a rupt tacerea...

Prostii ce spun, iata evidenta, Imm!
tu vrei sa-ti vorbim de tabuuri...nu cred ca se poate.:)
Nu de teama ca vor afla altii.
Dar daca ne-om trezi ca recunostem ce nu vrem?
Hm?

#1690 (raspuns la: #1677) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ca io - de Alice la: 27/10/2003 01:59:55
(la: Destin)
n-am pus victimele intre ghilimele de pomana!
Sigur c-asa-i!
Si cand picam (ca unii pica des ca sa se-ntrebe doar "de ce m-am ridicat, doar ca sa cad iara?, mai bine stau cuminte!")dam vina pe..."asa a fost a fie"!
Parafrazand "trebuia sa poarte-un nume", i-au zis DESTIN, cuvant frumos, de altfel, si usor de pronuntat!
#2211 (raspuns la: #2210) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Bacul e aproape: cum stai la mate? Testeaza-te online!
Teste cu rezolvari complete, cursuri cu teorie si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...