comentarii

cuvint opus la umbra


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
adevar?minciuna? - de Little Eagle la: 23/03/2004 16:30:25
(la: Despre adevar si minciuna)
"Adevarul e o minciuna"spunea demult un filosof pe nume Nietzsche cum la fel a mai spus ca"Dumnezeu e mort".
Cind am studiat in liceu filosofia precis nu-mi aduc acum aminte ce mare filosof(poate Kant sau Hegel?)a spus ca exista 2 ...tipuri de adevar:relativ si absolut,poate aici ma poti ajuta sa-mi aduc aminte numele filosofului respectiv.
Ceea ce scrii, personal imi este din punctul meu de vedere f.corect si ai perfecta dreptate.
Ceea ce pot aduga si poate fi un raspuns la textul tau ar fi ca eu sint convins
ca la baza oricaror experiente umane si manifestari filosofice ori spirituale in cautarea adevarului sau exprimarea lui sta EGO-ul uman.
In fapt acest etern ego ne este o povara pe suflet,ne indeparteaza de adevar!Ne trimite in minciuna zilei si iluzia de a "crede" ca sintem in masura de a fi stapini pe adevar.

Eu cred ca primul pas ce trebuie facut in gasirea adevarului este numai pe plan spiritual si cu cit devii mai spiritual te apropii tot mai mult de adevar si ego-ul se transforma,devine receptiv la ce-i in jurul lui si la fel treptat incepe sa dispara,ideea e sa NU ai ego deloc,este poate o idee filosofica indiana veche dar cred in ea,India este si a fost in acest univers unicul loc cel mai spiritual din lume,opus de ex. matrialismului total ce exista in USA dar si America s-a schimbat incet incet si gindirea spirituala din est a patruns si e tot mai larga in a fi acceptata.
Putini oameni au detinut prin ei ADEVARUL si au fost cei mai mari spirituali incarnati pe aceasta planeta.iti aduci aminte de ex. cind Pilat intreaba pe Isus
ce este adevarul si Isus se uita in ochii lui si nu zice nimic?In acel moment Pilat si-a dat seama ca are in fata lui ...ADEVARUL in carne si oase.
Ceea ce vreau sa spun e ca pina in acest moment in istoria lumii ce o cunoastem noi NIMENI NU a avut curajul vreodata sa afirme ca este intruchiparea umana a adevarului decit avatarii acestui ciclu universal in care traim,Abraham,Zoroaster,Rama,Krishna,Buddha,Jesus,Mohamed,Meher Baba.
Ai sa observi ca fiecare din ei a fost in timp la anumite perioade ale istoriei umane si ale Creatiei,initial este o distanta de 700 ani intre ei dar uneori poate fi pina la 1400 ani si numeric este o dublare a numarului 7.Este un numar divin precum 3 si 12.Nu vreau sa intru in Kabala acum,cert e ca o anumita ordine exista in creatie.
Acesti avatari(avatar in trad. din lb. indiana,NU inseamna potrivit conceptului romanesc reincarnare obisnuita a oricui muritor de rind ci reincarnarea divina directa a Lui Dumnezeu insusi in forma umana.).Detinatorul Adevarului vine in mijlocul propriei Lui Creatii pt. a o ridica spiritual din nou si a o aduce si mai aproape de El.
Stie ca va suferi si suferinta va fi un exemplu dar in acelasi timp inalta spiritual omenirea de la ultima Lui prezenta cu 700-1400 ani in urma deci vine pt. epoca curenta prin care trece omenirea si mesajul cu toate ca va fi MEREU ACELASI ca in urma cu mii de ani va fi expus potrivit NIVELULUI cultural si spiritual atins la noua revenire.
Noi ca oameni spirituali sau nu ori materialisti feroce sintem ghidati de ego si realmente cream in noi insine si in jur o iluzie in plus la cea in care traim,nu avem acces la realul adevar care culmea este chiar in NOI insine,in chiar rasuflarea noastra!In India este numita Maya,este realitatea in care traim zilnic ce de fapt nu e decit un vis,o iluzie dar ...Tare mult ne place de ea incit
o luam drept"realitate" si e greu sa o abandonam.Ni se pare mai buna o Coca Cola decit apa simpla?Cert este ca DA!Dintr-un foc ai acceptat o iluzie in loc de o reala realitate.
Ego ul vrea mult si mai mult de la Maya si ea ii va da totul prin chiar ..noi insine si adevarul ramine undeva in umbra si doar in speculatii filosofice si f. rar de atins in mod exact.Pt. ca in final nebunul de Nietzsche a avut dreptate ca "adevarul e o minciuna",pt. ca nu numai ca ne mintim pe noi insine in numele unor"adevaruri" ce sintem"convinsi" ca le posedam dar la scara larga ne mintim in stinga si dreapta cu nonsalanta si nu ne doare asta pt. ca avem"convingerea" ca sintem cei drepti si care au in mina adevarul ce altii nu-l au si deci trebuie sa-i trezim la...."realitate".
Am sa-ti dau un exemplu legat de iluzia vietii,Maya:
Sufletul este mereu treaz,nu doarme atunci cind trupul tau se odihneste.In somn ai diverse vise,unele pot chiar fi din vieti trecute ce ai trait(ca suflet in alt trup)altele pot fi doar "creatii" imaginative ale sufletului legate de viata ta actuala,ori pur si simplu influentate de ceva ce ai citit ori vazut la TV sau cinema,el le transforma insa intr-o existenta noua lui deci in fapt creaza o alta Maya separata de cea actuala in care se experimenteaza in nou trup.
In acele momente de "vis",practic devii creator al unei noi "realitati"ce de fapt
nu-i nimic altceva decit o iluzie.Cind te scoli din somn STII in tine ca ai visat si ca NU a fost nimic real din acel vis,uneori te bucuri in caz ca a fost vreun cosmar urit.
Dar in fapt te trezesti in iluzie dar ea este mult mai puternica decit visul pt. ca in ea ai de-a face cu simturile si pt. tine a pipai ceva ,a gusta,a mirosi etc. reprezinta ultima ..realitate si o vei crede ca atare.
Este pt. tine adevarul!Dar oare esti chiar atit de sigur ca nu este decit o alta forma a iluziei si ca in final traiesti un vis cu ochii deschisi?
Toti avatarii ce am mentionat mai sus au spus de multe ori despre forta iluziei si Maya ca este inselatoare si ne indeparteaza de realul adevar,ca trebuie sa renuntam la ea,sa luptam cu ego-ul pina la anihilarea lui totala,evident au spus-o in anumiti termeni si cuvinte potrivit epocii lor pt. a fi intelesi de omenirea la acel punct de dezvoltare material si spiritual,dar in esenta lui mesajul este acelasi si va fi mereu.
Nu sint un om religios in sensul cunoscut si nu merg nici la biserici si nici nu ma inchin,cred insa ca Dumnezeu exista si ca traim zilnic in iluzie dar ne complacem in aspectele ei si o adulam chiar in orice forme,Maya e o forta puternica si stiu in mine ca e o minciuna,adevarul este in mine si trebuie zilnic sa-l caut pt. a ma redescoperi .
La fel stiu ca asta nu e unica mea viata si din pacate voi reveni in alta forma umana in urmatoarea pt. a-mi continua drumul spre realul adevar din mine,el exista!De aceea nu-mi e frica de moarte,este o trecere de la o forma la alta doar sufletul insa va ramine acelasi si treptat se va apropia si mai mult de adevar prin experienta vietii in Maya pina la acel punct final din existenta cind ea va fi total eradicata si picatura din ocean ce sint acum va deveni insusi oceanul.
Este f. adevarat ca te aduni cu cei de-o seama cu tine in pareri si discutii pt. ca NU intimplator doua suflete se gasesc din atitea sa-si exprime idei similare.
Este produsul Karmic al atitor vieti prin care am trecut,uneori habar nu ai cind ajuti pe cineva la greu ca de fapt intorci ajutorul dat in trecut intr-o alta viata cuiva care atunci te-a ajutat si azi sufletul lui este in trupul actual al persoanei ce ajuti.
TOTUL are un sens si NIMIC NU e INTIMPLATOR.Karma este legea destinului uman si al creatiei toate,daca faci un rau in viata asta si scapi nepedepsit fi sigur ca in urmatoarea vei plati!STIU,multi nu cred in reincarnare,cu timpul se vor convinge ca exista,toti avatarii lumii au vorbit despre ea si chiar si Jesus!
Revenind la adevar spune-mi daca cunosti in istoria lumii noastre pe cineva care sa faca afirmatia cu tarie si certitudine si prin exemplul sau real de totala sinceritate :"EU sint Dumnezeu!"?
Jesus a spus ca este regele regilor,Buddha ca EL este realul drum spre adevar,Mohamed a spus ca EL si Allah sint unul si acelasi,Jesus a spus asta si EL,Meher Baba a declarat cu autoritate divina ca este Dumnezeu.Acesti avatari Nu au facut afirmatii aiurea!
NU poti spune asa ceva decit stiind CINE esti si nici megalomani despoti si tirani ori gurus n-au indrazneala de a face astfel de afirmatii pt. ca stiu ca nu sint ceea ce se pretind a fi!Oameni paranoici poate da se cred orice dar nu prea cred ca se cred Dumnezeu.
Ceva te va retine ,ceva in tine nu te va lasa sa spui astfel de minciuna omenirii!Doar cei care sint adevarul in carne si oase pot afirma ceea ce sint pt. ca vor spune ...ADEVARUL despre ei si cine sint si intotdeauna va fi urmat de viata lor ce a fost puritate totala!
Daca nu traiesti prin exemplul vietii tale realele precepte ale adevarului si stiind ca vei suferi si chiar muri pt. a ridica tot mai mult creatia la nivelul ei natural si al tau,nu te poti numi avatar.
Baba odata a spus "Daca real vrei sa crezi in Jesus atunci trebuie sa-i traiesti viata."Altadata a spus" Din 1 milion de credinciosi in Dumnezeu,doar unul crede cu adevarat."Este descurajant nu?Dar traim in minciuna si iluzie si departe de adevar,ipocrizia e peste tot de la mic la mare si ...in numele LUI Dumnezeu!Este real ce spui ca avem nevoie sa credem in noi si ceilalti,dar ce fel de "adevar" traim in noi si cum sa-l vedem in ceilalti?
Simplu ar fi sa fim noi insine....usor de zis!
De cite ori nu ai mers la vreun party si de fapt NU ai vrut sa mergi caci nu-ti place de nimeni acolo? dar poti crea relatii si ai sefi acolo si asta te-ar ajuta in meserie?
A fi tu insuti deci a fi adevarat cine esti(adevarul) inseamna sa te duci la party si sa spui in fata oricui ce nu suporti ca nu-ti place de el sa pleci zimbind si sa trintesti usa la plecare.
Este principiul Buddha,care era bogat si print avea orice vroia si intr-o zi a renuntat la TOTUL si a meditat doar la umbra unui neem .(copac specific in India din care se face ceai din frunze ori o bautura usor alcoolica).
Daca ai spune adevarul din tine celor din jur cu siguranta vei ramine singur si poate chiar fara serviciu.
Ori ajunge la puscarie,multi au incercat sa spuna adevarul si au fost asasinati
(Kennedy,Martin Luther King de ex.)ori arsi pe rug in trecut considerati ...eretici(Giordano Bruno)altii au ajuns prin spitale de nebuni pusi acolo fara ca ei sa fie nebuni,altii persecutati si vezi atitea din istoria Romaniei comuniste.ADEVARUL ...supara chiar duce la crucificare ori la omorit cu pietre
precum Mohamed de proprii lui credinciosi!Ce a nascut adevarul spus de EL?
O minciuna azi in mina teroristilor si musulmanilor ce vad doar URA in jur.
NU asa este calea ce a dat Mohamed!
De fapt nu-ti fabrici la repezeala un alt adevar ci o noua iluzie si minciuna despre tine si cei din jur.
dar in final adevarul totusi exista,e dat cu lingurita insa in doze f. mici dar e bine ca e dat si asa.E pacat,mare pacat ca trebuie sa traim din minciuna si nu din adevar.
Anul trecut cu multe luni in urma deci,i-am zis citeva dure agentului meu artistic si nu mi-a mai dat comenzi vreo 2 luni!I-am spus ce cred despre el si deci adevarul in mod evident s-a simtit cu musca pe caciula dar atacul lui a fost copilaresc,multi NU suporta critici si adevaruri ce stiu despre ei insisi spuse de altcineva!
A trebuit sa-mi dea de lucru pt. ca agentiile vor arta mea,asa ca nu a avut incotro.Acum sintem iar prieteni si recent mi-a dat dreptate celor ce i-am spus demult.M-am bucurat ca pe undeva s-a schimbat putin in bine.
Propriile convingeri isi au ecou in persoane ce au o Karma apropriata de a noastra si de aici rezulta ca exista o conexiune intre noi cu aceleasi ginduri ori cu ginduri opuse,sufletul se recunoaste in altul se vede ca-n oglinda.Te intelegi bine cu sotia inseamna ca sinteti pe aceiasi unda karmica.si inversul.
La fel in mari catastrofe poti afla de ex. ca au murit 2000 oameni dar au scapat 10....acesti 10 NU trebuiau sa fie acolo,NU aveau aceiasi soarta karmica cu restul de aceea au scapat cu viata!Stiu,e GREU de crezut si acceptat adevarul.In fapt adevarul mereu este scrutinizat si atacat si pus la zid si exploatat,minciuna insa...e ceva comfortabil si pe placul tuturor.
de la cersetorul de pe strada la presedintele tarii!Pina la adevar e un drum lung ,imagineaza-ti ca zapada ar fi minciuna ce acopera adevarul....intr-o buna zi se va topi!
Trebuie sa credem ca exista si primaveri in vietile noastre.

LOVE&PEACE,
Ozzy
hai sa vedem cum se folosesc cuvintele - de (anonim) la: 09/05/2004 05:25:39
(la: De ce sexul in public e dezaprobat?)
secular vine din "seculum", care in latina inseamna si secol, insa mai inseamna, intr-un sens mai larg, veacul de acum ca opus eternitatii in viata duhovniceasca. de aici expresia "lasata secului", adica lasarea placerilor veacului de acum pentru post, care e sinonim, in acest context, cu placerile imateriale ale vietii de apoi.

Laic vine de la grc laos, care inseamna popor, si care este aproape acelasi lucru etimologic cu mirean, ce vine de la slav mir, care inseamna si pace si lume. precum se vede, mirean exprima mai puternic o incarcatura filozofca/religioasa.

Sa vedem cam cum merg antonimele, si cred ca merita sa ne uitam, datorita faptului ca aceste cuvinte sunt folote mai mult in contex reliogios, chiar acolo.

Laic este opus lui cleric, mirean e opus lui calugar. Deci, laic este ceea ce nu fae parte din ierarhia superioara a bisericii, insa o sprijina, caci nu poate exista ierarhie fara stratele inferioare, pe cand mireanul si calugarul nu se inter-conditioneaza.

Laic mai poate fi inteles si ca profan, chiar daca sensurile sunt totusi diferite, caci profan este ceva care se afla in opozitie cu sacru, pe cand laicul sustine ierarhia.

Mirean denota un crestin care, indiferent de starea lui duhovniceasca, traieste in lume, insa nu "veacul acesta", adica acea relatie de opozitie perfecta, ci in lumea care e crestinata. Se poate vedea si o influenta istorica, caci "lumea" celor care vorbeau latina in romania in primele secole era practic lumea pagana, pe cand lumea in contextul slavizarii romaniei era lumea crestina aflata in afara zidurilor manastirii.

Deci,

secular e total opus lui religios (e drept ca statul roman o o exceptie, caci zice ca e secular, insa sponzorizeaze Biserica, si pune obligatorii orele de religie, insa trebuie sa ii intelegem pe acesti batranei ce conduc si BOR si Republica Socialista Democrtica Romaniacare au fost colegi candva la scoala securitatii)

laic are ideea de ierarhie cad e folosit in cotext religios, si ideea de inferioritate(care pana la urma e tot un fel de ierarhie) cand e folosit in sensul de profan.

mirean presupune standarde mai inalte duhovnicesti, care nu sunt insa necesare pentru mantuire, cum sunt voturile monahale.
#15164 (raspuns la: #15161) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Frate, regimul lui Milosevici - de dacia1300 la: 15/07/2006 09:03:30
(la: Scopul umanitatii)
Frate, regimul lui Milosevici era un regim comunist, daca ne amintim. Deci ateu, opus crestinismului.

Observ ca ai obiceiul (copilaresc) sa ii acuzi pe cei care nu sint de acord cu tine ca nu sint bine informati, dar tu esti cel care da dovada de lipsa de informare.

Daca tu crezi ca biserica ortodoxa sirba n-a avut nimic de-a face cu razboiul, poate te razgindesti dupa ce citesti asta:

Patriarch Pavle assured that "Serbian priests do now hide those charged for war crimes."

http://news.suc.org/bydate/2004/April_07/1.html

Asadar, biserica ortodoxa era mina in mina cu criminali de razboi. Pe linga asta, exista numeroase filmari in care apar Mladic, Karadzic si cite un popa ortodox care sfinteste... el stie ce... In plus, sirbii au afirmat ca se razbuna pentru crimele comise de musulmani (imperiul otoman) impotriva lor. Mai ai dubii? Mai poti afirma ca religia (ortodoxa) nu a avut nici un rol? Biserica ortodoxa sirba s-a implicat in politica si a sprijinit din umbra lupta impotriva "necredinciosilor".


Mai sint o gramada, dar nu se pot da daca nu ai citit Biblia.

??? Iarasi faci afirmatii absolut gratuite, fara sa stii care este nivelul cunostintelor mele. Dupa cum am mai spus data trecuta, argumentul ca "tu nu stii" e copilaresc si nu te face mai convingator.

Sper sa nu fie cu suparare, in citeva zile se pot aduna informatii minime care ar evita un dialog de citeva luni.

Mi-a venit sa rid la citirea cuvintului "dialog". Dialog?? Ceea ce faci tu nu e "dialog", e monolog. Dupa tine, ortodoxia e singura religie adevarata iar celelalte religii sint creatii diabolice. Cei care nu sint de acord cu tine sint ignoranti, si cu asta basta. Asta numesti tu dialog? Eu numesc asta incapacitate de a accepta idei noi.

Dupa cum am mai spus, fiecare religie poate sa citeze propriile scripturi pentru a "dovedi" ca este singura religie "adevarata". Asta e ce faci tu cu Biblia. La fel fac si musulmanii fanatici cu Coranul. La fel fac si hindusii fanatici cu Vedele. Fiecare e convins de superioritatea lui si inferioritatea celorlalti.

Bineinteles ca fiecare il acuza pe celalalt de ignoranta, cind de fapt ei sint cei care dau dovada de intoleranta crasa.
pentru Alexandros - de casandra_radu la: 21/08/2006 08:52:03
(la: Stim ce este intr-adevar iubirea?)
Tot nu ma poti convinge ca iubirea poate fi unilaterala (poate doar cea de Dumnezeu) si in timp ce tu iubesti din toata fiinta ta pe cineva, pe cineva care ti-a si demonstrat ca nu se ridica la nivelul sentimentelor tale, acesta e ori debusolat, ori neinteresat de tine.
Nici nu vreau sa te conving de nimic. Singura experienta autentica pentru fiecare este propria sa experienta si nu cea a altuia.
Iubirea de Dumnezeu unilaterala? Stii, mie mi se pare ca noi, oamenii suntem “copiii” mult iubiti ai existentei. In noi, natura isi gaseste expresia cea mai inalta, suntem singurele animale constiente de sine...oare sa nu ne iubeasca Dumnezeu, existenta?! Hmm :)
Cineva zicea candva ca viata nu are nici o obligatie de a corespunde dorintelor tale. As adauga ca, de asemenea, omul pe care il iubesti nu are nici o obligatie de a te iubi si el si nu se poate pune problema ca el sa se ridice la nivelul sentimentelor tale. Nu este vina lui, nu i se poate reprosa unui om ceva ce nu simte. Nici macar de vointa nu tine. Chiar daca ar vrea sa te iubeasca, gandind la modul “ea ma iubeste enorm si ar fi bine sa o iubesc si eu, caci astfel vom fi fericiti”, iubirea nu tine de vointa. El nu este mai prejos decat mine doar fiindca nu simte la fel, pentru mine. Pur si simplu nu simte, asta este realitatea. Dar nu iubesti ca sa fii iubit, iubirea nu are motivatii, iubirea nu face calcule. Acestea le face ratiunea, nu iubirea.
Iubirea dintr-o singura parte – obsesie? Adica cu alte cuvinte, iubirea care nu vine din ambele parti nu este iubire? Nu stiu cum o “obsesie” te poate apropia de Dumnezeu, te poate face mai bun...iubirea cand este, este, nu depinde de sentimentele celuilalt. Sunt multe cupluri in care numai unul iubeste, celalat se preface. Poate ca cel care iubeste poate iubi fiindca are convingerea ca celalat il iubeste. Daca ar sti adevarul...cine stie?!
Cred ca fiecaruia dintre noi i-a murit candva cineva drag. Ei..acea persoana nici nu mai era in viata dar asta nu a insemnat ca noi am incetat sa o iubim. Poti iubi chiar si un om care a trecut in nefiinta, asa ca ce sa mai zic de un om care traieste...desi nu pot sa nu observ ca este mai greu sa iubesti un om in viata decat unul care nu mai este.
Nu vorbeam de pasiune. Pasiunea neintretinuta, pasiunea care nu primeste nimic in schimb, moare subit si nu mai reinvie. Pasiunea are nevoie de sustinere, are nevoie de atentie deosebita, de un interes poate extrem din cealalta parte. Esenta pasiunii este reciprocitatea, complicitatea. Ea nu poate exista independent, or daca exista, intr-adevar, pasiunea devine obsesie.
Si iubirea este un sentiment “latent”. Zace in fiecare din noi. Uneori mai reuseste sa iasa la iveala, dar deseori este obstuctionata de calculele noastre, de dorinta de siguranta, de teama. Eu nu ma opun iubirii. Daca “vrea” sa se manifeste, o las in pace sa faca ea cum crede de cuviinta :) Acuma, daca se intampla sa apara pentru o persoana care nu-mi raspunde la fel, asta este, oricum aceasta nu constituie o piedica. Am observat ca oricat te-ar iubi cineva, acest fapt pe tine nu te schimba cu nimic. Numai ceea ce simti tu te poate schimba.
Din contra, in dragoste ca sa mearga totul bine, trebuie sa fie un fel de competitie in care armele sant sentimentele si se face uz de tot arsenalul de fiecare parte.
Aici vorbesti de pasiune sau de dragostea inchipuita. Iubirea nu este un camp de lupta, competitia ii este straina iubirii. Multe relatii sunt astfel si oamenii se amagesc ca aceasta este iubirea. Sunt ei doi, sunt orgoliile lor si nesfarsita lupta. Care pe care, cine pe cine controleaza, instaurarea fortata a unui climat de incredere, gelozii, tradari si altele. Aceasta nu este iubire. Este disperare. Si multa risipa de energie. Doar o stiu, doi ani am trait astfel.
Nu e iubire, casandra, ce simti tu acum pentru omul acela, ci compasiune.
Cand ai descoperit superioritatea ta fatza de el, prin faptul ca poti simti asa cum ai zis dragostea (minunat mod de a simti) si el nici macar nu intelege asta, dar sa simta, in acel moment dragostea ta pt el s-a diluat in sentimentul de prietenie. Chiar mai putin de prietenie, pentru ca si prietenii sant pe pozitii de egalitate. Condescendentza.
De ce crezi ca cei trecuti printr-o experienta deceptionanta , ca a ta traiesc mai mult din amintiri?
Iubirea lasa urme.
Da, este compasiune, poate ca aceasta este o forma superioara a iubirii. Este iubirea lipsita de pasiune, de dorinta de a fi cu celalalt, acceptarea realitatii asa cum este ea, impacarea si linistea de dupa furtuna.
Nu ii sunt superioara. Toti venim din acelasi loc, suntem facut din acelasi material si fiecare are acelasi potential. Nu ma simt superioara lui. Sigur ca mi-a parut las, mi-a parut prost. Dar si eu sunt lasa uneori, si eu sunt proasta. Acum aceste lucruri nu mai au importanta, care cum este. Conteaza doar ca a fost ceea ce a fost, ca am avut norocul sa traiesc astfel, sa simt astfel.
Si prietenia este o forma de iubire si nu o gasesc cu nimic mai prejos decat iubirea pentru o persoana de sex opus. Ba chiar ca prietenia este mai longeviva decat dragostea dintre un barbat si o femeie. Barbatii/femeile vin si pleaca...dar prietenii raman.
Da, am avut poate momente de condescendenta. Dar acestea sunt nesemnificative. Dupa ce am acceptat lucrurile asa cum erau, asa cum sunt, nu a ramas decat compasiunea, dar nu cea de pe pozitii de superioritate. Ci acea compasiune care contine dorinta de a-l vedea ca este bine, ca este fericit, ca termina acea relatie seaca, intalneste iubirea si traieste cu adevarat. Si asta nu trebuie sa se intample cu mine. Oricum, eu nu ma intorc niciodata in trecut.
De ce o numesti experienta deceptionanta? Pentru mine nu asta a fost. Probabil ca asta isi imagineaza fiecare cand citeste ce am scris. Poate ca fiecare a avut macar o deceptie in viata sa si atunci interpreteaza ceea ce am scris ca fiind o deceptie. Nu o vad asa, nu o simt asa. A fost o experienta minunata, mai inaltatoare decat orice rugaciune. M-am simtit purificata de patimile umane si acum ma simt recunoscatoare pentru ca am trait acea iubire. Nu am resentimente, nu am nimic de reprosat, nimanui. M-am avantat total, nu am lasat nimic pentru mine. Iar la final am cunoscut ce inseamna eliberarea. Eliberarea de dorinte, eliberarea de tristete, de eventuale obsesii, de regrete. Nu a ramas decat ceva luminos, cald...da, poate ca este prietenie.
Nu traiesc din amintiri, Alexandros. Nu regret nimic, nu-mi doresc sa retraiesc ceea ce a fost, nu ma extaziez si nici nu ma intristez aducandu-mi aminte de acele momente. Stiu ca pot iubi si poate data viitoare voi iubi mai mult. Prin asta intelegand ca poate vor fi mai putine momente de tristete, mai putine momente in care ma voi gandi la mine. Eu nu imi car in spate trecutul. Faptul ca omul iubit nu m-a iubit nu ma poate determina sa ma feresc de iubire, sa joc “la sigur” sau sa ma tem. In iubire, ceea ce este sigur nu valoreaza doi bani. Si imi aduc aminte de o idee despre iubire dintr-o carte a lui Coelho, si anume ca dragostea este o forta salbatica, daca incerci sa o stapanesti, te transforma in sclav, daca incerci sa o incatusezi, te inrobeste.
In iubire, adevarata durere pe care am resimtit-o candva a fost aceea de a nu ma implica total, de a jongla cu jumatatile de masura, de a-mi lasa o portita de iesire...deceptia ca nu m-am implicat total. Iar aceasta implicare pe jumatate intotdeauna lasa urme. Urme dureroase. Iubirea totala nu lasa decat “urme” pozitive. Te transforma. Iar pe mine m-a facut sa o rup cu trecutul, sa traiesc in prezent, sa fiu constienta ca trecutul nu are nici o relevanta, sa fiu constienta ca pot iubi fiindca iubirea nu este o cantitate determinabila care se termina la un moment dat.
Ma omori cu fidelitatea asta. Cum poti vedea asa? Daca tu il iubesti el poate fi si infidel si neatent si nici sa te iubeasca macar?
Mi-as dori si eu sa fiu iubit de o asemenea femeie.
Fiindca eu nu sunt fidela pentru ca imi impun asta si nici pentru ca el este fidel. Eu sunt fidela fiindca asa simt. Daca simt altfel sa stii ca nu am nici o ezitare in a da curs dorintelor mele. De cate ori am avut o relatie si nu am iubit, am dat curs dorintelor mele vis a vis de alti barbati. Fara sa ma simt vinovata, fara sa simt macar ca am inselat. Cand am iubit, fidelitatea a fost ceva natural. Asa a fost, nimic impus si in acelasi timp nu am simtit atractie pentru alti barbati. Am realizat ca nu are sens sa stau langa un barbat pe care nu-l iubesc. Nu pot sa-mi impun fidelitatea. Ma simt incatusata si simt ca nu sunt eu insami. Ce sens are sa pretinzi ca esti fericit, ca nu doresti altceva? E simplu – faci asa cum simti. Daca mai ai si curajul de a fi sincer in legatura cu ceea ce simti, este minunat. Am descoperit ca asa ma simt bine si am incetat sa mai sufar si sa am probleme din clipa in care am inceput sa fac asa cum simt.
Ti-ai dori sa fii iubit de o astfel de femeie? Pai...pentru ce?! Eu iti urez sa iubesti TU astfel, fiindca chiar daca o femeie te va iubi asa...desi aceasta “maniera” de a iubi nu este altceva decat iubirea care tinde spre iubirea autentica – singura care este de fapt iubire – ei, chiar si asa, te asigur ca asta nu va produce in tine mare lucru. Nu iti va zdruncina constiinta, nu te va apropia de Dumnezeu. Poate orgoliul tau se va umfla ca un balon sau poate te vei simti chiar inferior ca nu esti pe masura sentimentelor ei. Sau poate o vei desconsidera si o vei trata ca pe un obiect proprietate personala..cine stie. Cum ziceam, doar ceea ce simti TU te poate transforma, nu ceea ce simte altul pentru tine.
Experienta asta te va ajuta cand vei descoperi adevarata dragoste. Dragostea impartasita.
Sant aproape convins ca tu faci parte din acel 0,1 procente ce poate simti dragostea, o poate trai, o poate oferi, dar nu stii ce inseamna sa primesti .
Nu cred ca te-am auzit(citit) spunand ceva de cum te simteai iubita ci numai de cum te simteai cand iubeai...
Iubirea este iubire, impartasita sau nu. Daca admiti ca iubirea este adevarata numai cand este impartasita, atunci lumea este chiar mai saraca in iubire decat pare. Ceea ce ar fi foarte trist. Bine ca nu este asa :) Si oricum, Alexandors, gandeste putin...chiar daca omul de langa tine se comportan frumos, iti vorbeste frumos, te ajuta, te alinta si in ochi ii poti vedea afectiunea...de fapt niciodata nu vei stii cu adevarat cum simte, cat de intens, cat de profund. Nu ai cum sa stii cat de mult, in ce fel sau cat te va iubi omul de langa tine. Si nici macar daca te-a iubit in adevaratul sens al cuvantului. Au fost barbati convinsi ca eu sunt indragostita si foarte mandri din cauza asta. O prostie. Am avut momente in viata cand pur si simplu mi-am dorit compania cuiva, am simtit nevoia de a darui afectiune, de a dulce, dragalasa...dar asta nu insemna ca i-am iubit. Intotdeauna mi-a placut sa cultiv o atmosfera de complicitate, de caldura, o atmosfera placuta si relaxata. Si asta a fost confundata cu dragoste.
Loiali...adica nu iubesti, nu-l cunosti pe cel de langa tine, dar esti fidel, iti duci viata de zi cu zi, iti cladesti o viata (si la un moment dat te indragostesti fiindca orice om isi doreste iubire si va cauta ceea ce nu are)...si tu vorbesti de loialitate?! Mi se pare mai degraba o minciuna, o ipocrizie extrem de rafinata, astfel incat chiar cel care o traieste ajunge sa creada in ea. O viata calduta la umbra sigurantei. Zicea odata un sfant ca “bucatele caldute nu incanta cerul gurii”. Ma rog..daca cineva simte ca acesta e sensul vietii, sa gasesti un barbat/femeie de treaba, sa ai un trai tihnit, sa muncesti, sa te distrezi, sa faci copii si la final sa mori, asta este treaba lor. Fiecare traieste asa cum poate. Si parafrazand-o pe Sulfina Barbu :) – fiecare are parte de viata pe care o merita.
Stiu ce inseamna si sa primesti. Da, poate stiu mai mult sa dau. Nu am vorbit despre cum este sa primesti fiindca aceasta nu este o preocupare pentru mine. Nu tanjesc dupa a primit. A primi este minunat. A fi tinuta in brate de omul iubit, a fi mangaiata, a fi privita, a fi invaluita de el...cine mai vrea Paradisul? In orice caz nu eu. Paradisul sa fie pentru altii. Pentru mine prezenta fiintei iubite este paradisul.
#140585 (raspuns la: #138528) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
casandra radu - de Alexandros la: 21/08/2006 15:06:00
(la: Stim ce este intr-adevar iubirea?)
Sa clarificam, casandra radu: E vorba de iubirea dintre doua persoane (de sex opus ori ba:) ) si nu de iubirea de Dumnezeu, de mama, tata, frate,sora. Acolo datele problemei se schimba. Oricum e altfel de dragoste.



Tot nu ma poti convinge ca iubirea poate fi unilaterala (poate doar cea de Dumnezeu) si in timp ce tu iubesti din toata fiinta ta pe cineva, pe cineva care ti-a si demonstrat ca nu se ridica la nivelul sentimentelor tale, acesta e ori debusolat, ori neinteresat de tine.

Nici nu vreau sa te conving de nimic. Singura experienta autentica pentru fiecare este propria sa experienta si nu cea a altuia.
Iubirea de Dumnezeu unilaterala? Stii, mie mi se pare ca noi, oamenii suntem “copiii” mult iubiti ai existentei. In noi, natura isi gaseste expresia cea mai inalta, suntem singurele animale constiente de sine...oare sa nu ne iubeasca Dumnezeu, existenta?!
Hmm :)

Aici nu cerem. Doar oferim.Nu conditionam si nici nu santem conditionati.

Cineva zicea candva ca viata nu are nici o obligatie de a corespunde dorintelor tale. As adauga ca, de asemenea, omul pe care il iubesti nu are nici o obligatie de a te iubi si el si nu se poate pune problema ca el sa se ridice la nivelul sentimentelor tale. Nu este vina lui, nu i se poate reprosa unui om ceva ce nu simte. Nici macar de vointa nu tine. Chiar daca ar vrea sa te iubeasca, gandind la modul “ea ma iubeste enorm si ar fi bine sa o iubesc si eu, caci astfel vom fi fericiti”, iubirea nu tine de vointa. El nu este mai prejos decat mine doar fiindca nu simte la fel, pentru mine. Pur si simplu nu simte, asta este realitatea. Dar nu iubesti ca sa fii iubit, iubirea nu are motivatii, iubirea nu face calcule. Acestea le face ratiunea, nu iubirea.

Doar pentru ca nu simte "la fel de mult", trebuia scris. Daca nu simte la fel, se poate intelege ca nu simte deloc si atunci...
Ea ma iubeste enorm si "merita" sa o iubesc si eu caci astfel vom fi fericiti.
Iubirea nu tine de vointa in sensul "rational" dar vointa sufletului nu poate fi controlata de rational.
Iubirea are motivatii: un zambet, un gest, o mangaiere, o vorba, o anumita afinitate, o autoregasire in cealalta persoana, un vis, o dorinta, un... miliard de motivatii.




Iubirea dintr-o singura parte – obsesie? Adica cu alte cuvinte, iubirea care nu vine din ambele parti nu este iubire? Nu stiu cum o “obsesie” te poate apropia de Dumnezeu, te poate face mai bun...iubirea cand este, este, nu depinde de sentimentele celuilalt. Sunt multe cupluri in care numai unul iubeste, celalat se preface. Poate ca cel care iubeste poate iubi fiindca are convingerea ca celalat il iubeste. Daca ar sti adevarul...cine stie?!

Am zis ca iubirea de Dumnezeu are alte principii.

Asta cu cuplurile in care unul iubeste si celalalt se preface, in care unul poate iubi fiindca are convingerea ca celalalt il iubeste e mai aproape de realitate, dar nu e obsesie si mai mult contrazice teoria ta despre cel ce iubeste chiar stiind sigur ca nu e iubit.

Daca eu o iubesc pe Sulfina Barbu ( =)) )si tipa saraca nu stie nimic despre asta, intre mine si ea e o dragoste adevarata? Nu cumva e obsesie, casandra radu?



Cred ca fiecaruia dintre noi i-a murit candva cineva drag. Ei..acea persoana nici nu mai era in viata dar asta nu a insemnat ca noi am incetat sa o iubim. Poti iubi chiar si un om care a trecut in nefiinta, asa ca ce sa mai zic de un om care traieste...desi nu pot sa nu observ ca este mai greu sa iubesti un om in viata decat unul care nu mai este.

De acord cu iubirea pentru cineva ce a trecut in nefiinta dar e o altfel de iubire. Poate fi frate sora mama tata sau fosta iubita ai cam acelasi fel de sentiment pentru cineva ce ti-a fost drag printre noi fiind si care a disparut. Nu discutam despre asta

Nu vorbeam de pasiune. Pasiunea neintretinuta, pasiunea care nu primeste nimic in schimb, moare subit si nu mai reinvie. Pasiunea are nevoie de sustinere, are nevoie de atentie deosebita, de un interes poate extrem din cealalta parte. Esenta pasiunii este reciprocitatea, complicitatea. Ea nu poate exista independent, or daca exista, intr-adevar, pasiunea devine obsesie.

Ba pasiunea face parte din iubire si ma bucur sa observ ca mai sus ai dreptate cu conditia sa incluzi pasiunea in iubire

Si iubirea este un sentiment “latent”. Zace in fiecare din noi. Uneori mai reuseste sa iasa la iveala, dar deseori este obstuctionata de calculele noastre, de dorinta de siguranta, de teama. Eu nu ma opun iubirii. Daca “vrea” sa se manifeste, o las in pace sa faca ea cum crede de cuviinta :) Acuma, daca se intampla sa apara pentru o persoana care nu-mi raspunde la fel, asta este, oricum aceasta nu constituie o piedica. Am observat ca oricat te-ar iubi cineva, acest fapt pe tine nu te schimba cu nimic. Numai ceea ce simti tu te poate schimba.

Pentru o persoana care nu-ti raspunde la fel, ca intensitate sau la fel in sensul de a nu-ti raspunde cu iubire? Dar pentru una care nu-ti raspunde deloc?


Din contra, in dragoste ca sa mearga totul bine, trebuie sa fie un fel de competitie in care armele sant sentimentele si se face uz de tot arsenalul de fiecare parte.

Aici vorbesti de pasiune sau de dragostea inchipuita. Iubirea nu este un camp de lupta, competitia ii este straina iubirii. Multe relatii sunt astfel si oamenii se amagesc ca aceasta este iubirea. Sunt ei doi, sunt orgoliile lor si nesfarsita lupta. Care pe care, cine pe cine controleaza, instaurarea fortata a unui climat de incredere, gelozii, tradari si altele. Aceasta nu este iubire. Este disperare. Si multa risipa de energie. Doar o stiu, doi ani am trait astfel.

Stop..stop.. asta nu e iubire ce insiri tu acolo ! Asa spuneam eu despre competitie? In sensul de a domina, forta, controla? Nu.. Daca tu-mi spui o vorba frumoasa, iubirea mea (necontrolata de ratiune), ma face sa-ti spun doua vorbe dulci, care la randul lor vor primi replica pe masura :)
Daca traiai tu doi ani de iubire cum o vad eu nici nu mai voiai altceva de la viata.



Nu e iubire, casandra, ce simti tu acum pentru omul acela, ci compasiune.
Cand ai descoperit superioritatea ta fatza de el, prin faptul ca poti simti asa cum ai zis dragostea (minunat mod de a simti) si el nici macar nu intelege asta, dar sa simta, in acel moment dragostea ta pt el s-a diluat in sentimentul de prietenie. Chiar mai putin de prietenie, pentru ca si prietenii sant pe pozitii de egalitate. Condescendentza.
De ce crezi ca cei trecuti printr-o experienta deceptionanta , ca a ta traiesc mai mult din amintiri?
Iubirea lasa urme.


Da, este compasiune, poate ca aceasta este o forma superioara a iubirii. Este iubirea lipsita de pasiune, de dorinta de a fi cu celalalt, acceptarea realitatii asa cum este ea, impacarea si linistea de dupa furtuna.
Nu ii sunt superioara. Toti venim din acelasi loc, suntem facut din acelasi material si fiecare are acelasi potential. Nu ma simt superioara lui. Sigur ca mi-a parut las, mi-a parut prost. Dar si eu sunt lasa uneori, si eu sunt proasta. Acum aceste lucruri nu mai au importanta, care cum este. Conteaza doar ca a fost ceea ce a fost, ca am avut norocul sa traiesc astfel, sa simt astfel.
Si prietenia este o forma de iubire si nu o gasesc cu nimic mai prejos decat iubirea pentru o persoana de sex opus. Ba chiar ca prietenia este mai longeviva decat dragostea dintre un barbat si o femeie. Barbatii/femeile vin si pleaca...dar prietenii raman.
Da, am avut poate momente de condescendenta. Dar acestea sunt nesemnificative. Dupa ce am acceptat lucrurile asa cum erau, asa cum sunt, nu a ramas decat compasiunea, dar nu cea de pe pozitii de superioritate. Ci acea compasiune care contine dorinta de a-l vedea ca este bine, ca este fericit, ca termina acea relatie seaca, intalneste iubirea si traieste cu adevarat. Si asta nu trebuie sa se intample cu mine. Oricum, eu nu ma intorc niciodata in trecut.

Compasiunea nu e iubire casandra radu. Prietenia nu e iubire..


De ce o numesti experienta deceptionanta? Pentru mine nu asta a fost. Probabil ca asta isi imagineaza fiecare cand citeste ce am scris. Poate ca fiecare a avut macar o deceptie in viata sa si atunci interpreteaza ceea ce am scris ca fiind o deceptie. Nu o vad asa, nu o simt asa. A fost o experienta minunata, mai inaltatoare decat orice rugaciune. M-am simtit purificata de patimile umane si acum ma simt recunoscatoare pentru ca am trait acea iubire. Nu am resentimente, nu am nimic de reprosat, nimanui. M-am avantat total, nu am lasat nimic pentru mine. Iar la final am cunoscut ce inseamna eliberarea. Eliberarea de dorinte, eliberarea de tristete, de eventuale obsesii, de regrete. Nu a ramas decat ceva luminos, cald...da, poate ca este prietenie.

Eu am numit-o experienta deceptionanta pentru ca ti-a fost denaturata notiunea de iubire de aceasta experienta.
Daca eu ascult "manele" si nimeni nu-mi arata cum suna adevarata muzica atunci ideia mea despre muzica e denaturata neavand termenul de comparatie.


Nu traiesc din amintiri, Alexandros. Nu regret nimic, nu-mi doresc sa retraiesc ceea ce a fost, nu ma extaziez si nici nu ma intristez aducandu-mi aminte de acele momente. Stiu ca pot iubi si poate data viitoare voi iubi mai mult. Prin asta intelegand ca poate vor fi mai putine momente de tristete, mai putine momente in care ma voi gandi la mine. Eu nu imi car in spate trecutul. Faptul ca omul iubit nu m-a iubit nu ma poate determina sa ma feresc de iubire, sa joc “la sigur” sau sa ma tem. In iubire, ceea ce este sigur nu valoreaza doi bani. Si imi aduc aminte de o idee despre iubire dintr-o carte a lui Coelho, si anume ca dragostea este o forta salbatica, daca incerci sa o stapanesti, te transforma in sclav, daca incerci sa o incatusezi, te inrobeste.
In iubire, adevarata durere pe care am resimtit-o candva a fost aceea de a nu ma implica total, de a jongla cu jumatatile de masura, de a-mi lasa o portita de iesire...deceptia ca nu m-am implicat total. Iar aceasta implicare pe jumatate intotdeauna lasa urme. Urme dureroase. Iubirea totala nu lasa decat “urme” pozitive. Te transforma. Iar pe mine m-a facut sa o rup cu trecutul, sa traiesc in prezent, sa fiu constienta ca trecutul nu are nici o relevanta, sa fiu constienta ca pot iubi fiindca iubirea nu este o cantitate determinabila care se termina la un moment dat.

Si aici, scumpa casandra radu, recunosti in sfarsit ca nu a fost ce trebuia.


Ma omori cu fidelitatea asta. Cum poti vedea asa? Daca tu il iubesti el poate fi si infidel si neatent si nici sa te iubeasca macar?
Mi-as dori si eu sa fiu iubit de o asemenea femeie.


Fiindca eu nu sunt fidela pentru ca imi impun asta si nici pentru ca el este fidel. Eu sunt fidela fiindca asa simt. Daca simt altfel sa stii ca nu am nici o ezitare in a da curs dorintelor mele. De cate ori am avut o relatie si nu am iubit, am dat curs dorintelor mele vis a vis de alti barbati. Fara sa ma simt vinovata, fara sa simt macar ca am inselat. Cand am iubit, fidelitatea a fost ceva natural. Asa a fost, nimic impus si in acelasi timp nu am simtit atractie pentru alti barbati. Am realizat ca nu are sens sa stau langa un barbat pe care nu-l iubesc. Nu pot sa-mi impun fidelitatea. Ma simt incatusata si simt ca nu sunt eu insami. Ce sens are sa pretinzi ca esti fericit, ca nu doresti altceva? E simplu – faci asa cum simti. Daca mai ai si curajul de a fi sincer in legatura cu ceea ce simti, este minunat. Am descoperit ca asa ma simt bine si am incetat sa mai sufar si sa am probleme din clipa in care am inceput sa fac asa cum simt.

jos palaria pentru sinceritate si luciditate aici:0


Ti-ai dori sa fii iubit de o astfel de femeie? Pai...pentru ce?! Eu iti urez sa iubesti TU astfel, fiindca chiar daca o femeie te va iubi asa...desi aceasta “maniera” de a iubi nu este altceva decat iubirea care tinde spre iubirea autentica – singura care este de fapt iubire – ei, chiar si asa, te asigur ca asta nu va produce in tine mare lucru. Nu iti va zdruncina constiinta, nu te va apropia de Dumnezeu. Poate orgoliul tau se va umfla ca un balon sau poate te vei simti chiar inferior ca nu esti pe masura sentimentelor ei. Sau poate o vei desconsidera si o vei trata ca pe un obiect proprietate personala..cine stie. Cum ziceam, doar ceea ce simti TU te poate transforma, nu ceea ce simte altul pentru tine.

Adica sa fac exact greselile nefericitului(in sens de slabutz la minte) dinaintea mea? Nu...

Experienta asta te va ajuta cand vei descoperi adevarata dragoste. Dragostea impartasita.
Sant aproape convins ca tu faci parte din acel 0,1 procente ce poate simti dragostea, o poate trai, o poate oferi, dar nu stii ce inseamna sa primesti .
Nu cred ca te-am auzit(citit) spunand ceva de cum te simteai iubita ci numai de cum te simteai cand iubeai...


Iubirea este iubire, impartasita sau nu. Daca admiti ca iubirea este adevarata numai cand este impartasita, atunci lumea este chiar mai saraca in iubire decat pare. Ceea ce ar fi foarte trist. Bine ca nu este asa :) Si oricum, Alexandors, gandeste putin...chiar daca omul de langa tine se comportan frumos, iti vorbeste frumos, te ajuta, te alinta si in ochi ii poti vedea afectiunea...de fapt niciodata nu vei stii cu adevarat cum simte, cat de intens, cat de profund. Nu ai cum sa stii cat de mult, in ce fel sau cat te va iubi omul de langa tine. Si nici macar daca te-a iubit in adevaratul sens al cuvantului.

1 Neimpartasita nu e iubire. 2 Si in ochi ii pot vedea afectiunea? Pai da, o vad daca e. Daca nu, nu. Nu poti pacali un oenolog(degustator de vinuri) cu posirca (ce modest am fost aici :))) )

Au fost barbati convinsi ca eu sunt indragostita si foarte mandri din cauza asta. O prostie. Am avut momente in viata cand pur si simplu mi-am dorit compania cuiva, am simtit nevoia de a darui afectiune, de a dulce, dragalasa...dar asta nu insemna ca i-am iubit. Intotdeauna mi-a placut sa cultiv o atmosfera de complicitate, de caldura, o atmosfera placuta si relaxata. Si asta a fost confundata cu dragoste.

Aici cineva a trisat ;) Noi vorbeam de dragoste :) Si apoi...vezi mai sus cu oenologul :)

Loiali...adica nu iubesti, nu-l cunosti pe cel de langa tine, dar esti fidel, iti duci viata de zi cu zi, iti cladesti o viata (si la un moment dat te indragostesti fiindca orice om isi doreste iubire si va cauta ceea ce nu are)...si tu vorbesti de loialitate?! Mi se pare mai degraba o minciuna, o ipocrizie extrem de rafinata, astfel incat chiar cel care o traieste ajunge sa creada in ea. O viata calduta la umbra sigurantei. Zicea odata un sfant ca “bucatele caldute nu incanta cerul gurii”. Ma rog..daca cineva simte ca acesta e sensul vietii, sa gasesti un barbat/femeie de treaba, sa ai un trai tihnit, sa muncesti, sa te distrezi, sa faci copii si la final sa mori, asta este treaba lor. Fiecare traieste asa cum poate.

Chestia asta se cheama casnicie si avem parte de ea 99.9% dintre noi de ea.
Pe tema asta se pot face mii de variatiuni iarasi. Casnicie din dragoste, din interese de toate felurile(materiala, politice, religioase), din traditie (ca sa fiu si eu la casa mea), din ambitie (sa-mi oftic fosta iubita) si altele...


Si parafrazand-o pe Sulfina Barbu :) – fiecare are parte de viata pe care o merita.

Casandra, casandra.. eu las modestia si-ti spun ca pot citi si printre randuri si printre cuvinte, chiar. Pe cine parafrazezi tu? La cat te cunosc eu ma asteptam la alt parafrazat, sincer. Asta daca nu cumva ai parafrazat-o peiorativ. Dar nu merita, crede-ma :)

Stiu ce inseamna si sa primesti. Da, poate stiu mai mult sa dau. Nu am vorbit despre cum este sa primesti fiindca aceasta nu este o preocupare pentru mine. Nu tanjesc dupa a primit. rimi este minunat. A fi tinuta in brate de omul iubit, a fi mangaiata, a fi privita, a fi invaluita de el...cine mai vrea Paradisul? In orice caz nu eu. Paradisul sa fie pentru altii. Pentru mine prezenta fiintei iubite este paradisul.

Te contrazici iar?
Vrei sau nu vrei sa fii iubita?
Stii sau nu stii cum e?



Caractere italice = alexandros text mai vechi
caractere bolduite = alexandrios replici la textul actual
Caractere normale = casandra radu


"omul stie mult mai multe decat intelege" - Alfred Adler
#140644 (raspuns la: #140585) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cri Cri, - de Astoniu la: 11/05/2007 00:33:30
(la: Gânduri de dincolo)
Hai să-ţi alung umbra de susceptibilitate din cuvintele tale : "opusul lui "copil" e "batran"...", cu precizarea că şi inocenţa copilului - explorator al lumii lui - este la fel de binevenită în cunoaştere ca şi analiza maturului sau înţelepciunea bătrânului.
"in opinia mea, amestecul experimentarilor fragmentare are insusiri proprii, diferite de cele ale fiecarei componente in parte " - evident, fiecare experienţă de viaţă este unică; asta ne face originali, irepetabili. Chiar de ar fi gemeni siamezi. Ba chiar şi de ar fi clone identice, experienţa de viaţă tot i-ar diferenţia unul de altul!
#196062 (raspuns la: #196058) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cuvinte - de (anonim) la: 21/08/2003 09:30:33
(la: Cuvantul, ca prieten !)
Sunt de acord, insa chiar daca Diana face erori asta nu inseamna ca nu poate fi o "pasionata"! Poate nu erudita, dar de ce nu pasionata?
In ce priveste radacinile comune ale unor cuvinte in diferite limbi, exista asemanari , si nu numai in cazul neologismelor. Dar e un subiect foarte vast.
Va trimit un zambet sperand sa fiti mai ingaduitor(oare).
#28 (raspuns la: #26) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
tot Nichita - de sanjuro la: 14/10/2003 04:06:22
(la: Cele mai frumoase poezii)
Emotie de toamnã

A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mã tem ca n-am sã te mai vad, uneori,
ca or sã-mi creasca aripi ascutite pana la nori,
ca ai sã te ascunzi intr-un ochi strain,
si el o sã se-nchida cu o frunza de pelin.







Si-atunci mã apropii de pietre si tac,
iau cuvintele si le-nec în mare.
Suier luna si o rasar si o prefac
intr-o dragoste mare.

Marin Sorescu - de sanjuro la: 16/10/2003 01:28:27
(la: Cele mai frumoase poezii)
Pictura cu crin


Si as dori sã te pastrez
In clipa aceasta de stralucire
Ca pe-o floare, care se daruie singura
Unei picturi cu sfânt.
(Vezi arhanghelul cu crinul în mâna.)
Sigur, eu nu sint sfintul!
Dar îmi place imaginea si o pastrez.
Azi-noapte am ascultat spovedaniile complete
(Volumul II sau I?)
Legate în piele, oricum.

Cum se mai aduna si viata noastra!
Ca un film de desene-animate,
Fãcut din cuvinte scrise.
Ce nevoie avem de aceste priviri în urma
Si toate aceste intimplari
Mai mult sau mai putin necesare,
Pe care, pânã la urma,
Sintem tentati sã le credem chiar fericite?
Sint insasi viata noastra cu gust amar
Care tinjeste dupa o lacrima de cainta,
Ca sã-l mai dilueze.

Ai trecut ca o umbra prin toate aceste incaperi
Ale castelului tau
(Nu din Spania, desigur!)
Si nu te-a intinat nimic
Nu te-a atins nici o arma din panoplia
Ghiftuita de spade, din sala armelor.
E nemaipomenit cum frumusetea ta stie sã se apere
Si chiar daca nu mi-ai fi spus o vorba
Pentru mine ai fi fost mai limpede
Decât primul meu gând de dimineata.

Azi-noapte am fost mai epici -
Si cuvintele tale
Le-am vãzut strecurindu-se
Prin fereastra intredeschisa,
Prefacindu-se în fulgi,
Pentru neintinarea orasului.

utilizatorul zamolxe.... - de lmm la: 26/10/2003 12:38:23
(la: A existat holocaust in Romania?)
...scria la sfirsitul unui comentar al sau urmatoarele cuvinte la care ma alatur pentru ca si mie personal mi se pare interesanta intrebarea.Deci citez:

PS. S-a mai pus intrebarea, si eu o reiau, la care nici un evreu sau neevreu nu a dat un raspuns concret, clar, si documentat: de ce sint evreii persecutati de toate popoarele lumii?
Nu am studiat acest aspect, dar mi se pare extrem de ciudat. Nu se poate ca toate popoarele sa deteste si asupreasca evreii asa pur si simplu!
Trebuie sa fie o cauza sau mai multe, trebuie sa fie motive concrete!
Incheiat citatul....

Despre conflictul in Palestina mi-as permite fara sa am pretentia ca sint politician...(;) sa mentionez doua aspecte.
De violenta sint ambele parti de acuzat,absolut,cu aceeasi tarie.
Nu inteleg de ce palestinienii nu inceteaza cu sinuciderile si ignora sanse(chiar daca par minore la inceput) care li se ofera, si nu inteleg de ce Israel se duce noaptea si bombardeaza blocurile in care locuiesc si oameni nevinovati si ce-i mai rau familii, copii...

Despre Israel fiind tara mai civilizata nu inteleg mai multe...de ce trec cu tancuri peste jurnalisti si chiar activisti ai pacii cum a fost cazul unei tinere americane.... De ce, daca vor pace si rezolvarea conflictului pasnic, au ales conducatorul care l-au ales desi precis stiau de ce se intimplase in Libanon...De ce nu demonstreaza pentru pace si arat ca se opun violentei,daca se opun(?????) uciderii de oameni nevinovati ...E adevarat mai sint si gesturi din acestea, cum citisem de curind despre CITIVA (!!....)piloti care s-au opus sa zboare sa arunce bombe stiind ca vor muri si oameni nevinovati si nu numai citiva teroristi....Chiar daca stii exact ca un anume terorist pe care il cauti se afla intr-un loc la un moment dat, esti mai bun ca el daca arunci bombe stiind exact ca tot acolo se afla si alti oameni, nevinovati, copii,mame, batrini ?? ....Nu prea vad spiritul de popor ales, in ce se intimpla in coltul ala de lume de cind ma stiu de fapt.
It takes two to tango, dar lupta mi se pare si strigator la cer de unfair/nedreapta pentru ca ma gindesc daca Israel nu s-ar simti sprijinit/aparat de ....nimeni...., conflictul ar avea mai multe sanse de a fi rezolvat cit de cit intr-un viitor care acum mi se pare foarte indepartat. Si desi personal nu cunosc dar tot aud vorbindu-se de mindria popoarelor arabe, ma gindesc ca poate daca aceasta mindrie le-ar fi si lor respectata cit de cit, dreptul uman de a trai in conditii mai bune si mai civilizate si s-ar inceta cu ocupatia, ma gindesc ca poate ATUNCI nu ar mai fi atita ura si disperare in sufletele lor care sa indemne atitia tinerii palestinieni la acte de sinucidere.
S-au intimplat in istorie nedreptati ingrozitoare contra evreilor.Dar popoare (germania de exemplu)si-au cerut iertare si au platit si mai platesc despagubiri etc.., acum cred ca e timpul sa mai mergem si inainte....
Sa invatam din istorie de exemplu ca violenta nu este buna pentru nimeni, nici contra noastra, dar nici folosita de noi...si sa nu folosim istoria numai ca un paravan in spatele caruia sa ne ascundem, sa si dam nu numai sa cerem..... Istoria nu este o scuza ipocrita pentru un copil alintat´´dar tata uite ce mi-a facut si el mie...´´
Mai bine ma opresc aici inainte de a incepe sa bat cimpii prea tare.
marin sorescu - de Catalina Bader la: 08/11/2003 06:17:20
(la: ROMANIA)

Si as dori sã te pastrez
In clipa aceasta de stralucire
Ca pe-o floare, care se daruie singura
Unei picturi cu sfânt.
(Vezi arhanghelul cu crinul în mâna.)
Sigur, eu nu sint sfintul!
Dar îmi place imaginea si o pastrez.
Azi-noapte am ascultat spovedaniile complete
(Volumul II sau I?)
Legate în piele, oricum.

Cum se mai aduna si viata noastra!
Ca un film de desene-animate,
Fãcut din cuvinte scrise.
Ce nevoie avem de aceste priviri în urma
Si toate aceste intimplari
Mai mult sau mai putin necesare,
Pe care, pânã la urma,
Sintem tentati sã le credem chiar fericite?
Sint insasi viata noastra cu gust amar
Care tinjeste dupa o lacrima de cainta,
Ca sã-l mai dilueze.

Ai trecut ca o umbra prin toate aceste incaperi
Ale castelului tau
(Nu din Spania, desigur!)
Si nu te-a intinat nimic
Nu te-a atins nici o arma din panoplia
Ghiftuita de spade, din sala armelor.
E nemaipomenit cum frumusetea ta stie sã se apere
Si chiar daca nu mi-ai fi spus o vorba
Pentru mine ai fi fost mai limpede
Decât primul meu gând de dimineata.

Azi-noapte am fost mai epici -
Si cuvintele tale
Le-am vãzut strecurindu-se
Prin fereastra intredeschisa,
Prefacindu-se în fulgi,
Pentru neintinarea orasului
#3704 (raspuns la: #3693) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
NICHITA STANESCU - de Catalina Bader la: 08/11/2003 06:20:54
(la: ROMANIA)
Emotie de toamnã

A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mã tem ca n-am sã te mai vad, uneori,
ca or sã-mi creasca aripi ascutite pana la nori,
ca ai sã te ascunzi intr-un ochi strain,
si el o sã se-nchida cu o frunza de pelin.
Si-atunci mã apropii de pietre si tac,
iau cuvintele si le-nec în mare.
Suier luna si o rasar si o prefac
intr-o dragoste mare.


#3705 (raspuns la: #3693) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cred ca cuvintele cheie in lo - de (anonim) la: 01/12/2003 14:30:22
(la: Downloadul de mp3-uri si filme de pe Internet.)
Cred ca cuvintele cheie in logica ta sint "drept de autor". Ce naiba toata lumea intelege de ce dreptul de autor ar trebui platit. Singura mea problema este ca autorii adevarati nu primesc mai mult de 10% sin dreptul asta.
D'aia downloadez muzica si filme de cite ori am ocazia. Si dau bani celor care cinta in statiile de metrou sau in fata sa Safeway.
#5711 (raspuns la: #1329) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
artisti-fotografi-casa scinteii - de Dinu Lazar la: 09/12/2003 01:57:01
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Sa-l luam ca exemplu pe Sandu Mendrea; un fotograf foarte bun, creativ, cu multe albume la activ, un indragostit si un impatimit de imagine; nu era un exuberant, toata viata a muncit in partea mai putin iluminata a cadrului si a preferat sa stea mai in umbra si sa creeze si atit. Putin inainte de `89 a plecat din tzara si acum traieste retras in Israel; pe alte coordonate, pasiunea sa este continuata de unul din fii sai, Dinu Mendrea, care a facut si citeva expozitii foto in Ro de curind.
Pentru Sandu Mendrea, Internetul a venit prea tirziu; acum este un om in virsta si nu poate sa scaneze imaginile, care si alea cine stie unde sunt, si sa isi faca un sit; ca el sunt multi fotografi in virsta, care s-au stins sau se duc in uitare - crunta soarta pentru niste creatori si pentru niste artisti ai fotografiei, aceasta arta a comunicarii.
Asa ca Sandu Mendrea nu are nici macar un sit, si nici un rind macar intr-o antologie a fotografilor romani care nici aceea nici in faza de proiect nu exista.
Cumplit.
...Ceilalti fotografi de la Casa Scinteii s-au dus aproape toti intr-o lume probabil mai buna, pe rind, cu discretie... si in nemeritata uitare.

In Romania neexistind o cultura profunda a imaginii, a fotografiei, care sa creeze un numar de istorici ai fotografiei si de critici de arta specializati in fotografie, situatia este cea care este; nu exista o privire de ansamblu, nu se poate sti nici ce a fost bun si ce a fost rau, cei ce au fost nu sunt cunoscuti si sunt uitati si lucrarile lor sunt pierdute pe vecie, cei tineri pe buna dreptate cred ca nu a fost nimic, si putinii care se mai ocupa acum de estetica imaginii fotografice si poate de istoria ei fac jocurile unor bisericutze sau caste, cu partinire si de multe ori cu o energie negativa incredibila.

Timpul trece si nu numai ca nu stim acum cine si ce facea in fotografia romaneasca in anii `30, `50, `70, si chiar in `90 ... dar fragmentarea si lipsa de comunicare fac sa nu se cunoasca nici acum mai nimic despre fotografia romaneasca si fotografii romani, in mediile culturale apropiate de fotografie de afara.

Problema este complexa si spinoasa, generatoare de lungi discutii...
Este incredibil cum totusi dintre atitia iubitori de fotografie din tara nu s-a cristalizat nevoia de a face ceva pentru cunoasterea a ceea ce a fost, si bun si rau. Este incredibil cum in paishpe ani de democratie un cabinet de stampe si fotografie de la Academie sau o sectie de foto de la Muzeul de arta al RSR (!) nu pot sa aiba un cuvint de spus. Ma refer la un cuvint constructiv, nu la parerile unei muzografe care cocheteaza numai cu anumiti fotogafi, si care spune (pe culoare, nu in carti, ca o carte se scrie greu) ca ala nu e fotograf si ala e o janghinea, fara sa-i cunoasca macar...
Sau nimeni nu zice nimic de la Institutul de teoria artei, o mai fi existind?
Vai de fotografia romaneasca... nici nu apuca sa se cristalizeze ceva ca si intra in uitare sau se darima... sa fie o continuare a istoriei cu Mesterul Manole?
#6231 (raspuns la: #6217) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Loveste furia unitar! Daca ne unim ai rade. - de Daniel Racovitan la: 16/12/2003 03:47:12
(la: Codex Rohonczi)
Traducerile lui Viorica Enachiuc sunt CRI-MI-NA-LE!... :))))
Merita sa cititi articolul pana la capat.

Un articol din Observatorul Cultural:

"
Nu trageti in ambulanta

Dan UNGUREANU


Viorica ENACHIUC
Rohonczi Codex: descifrare, transcriere si traducere
Editura Alcor, 2002, 400.000

Autoarea

Viorica Mihai, casatorita Enachiuc, a absolvit in 1966 Facultatea de Filologie, Romana-Istorie, la Iasi. A lucrat ca arheolog. A primit o bursa la Roma, in 1983, pe probleme de arheologie si lingvistica istorica. In 1982 a auzit de existenta Codexului [Rohonczi]. Directorul Institutului de studii istorice si social-politice (de pe linga CC al PCR) Ion Popescu-Puturi, (ideolog de sinistra memorie) i-a facut o copie dupa codex si i-a „incredintat-o“ spre studiu.
Dupa cercetari preliminare, Viorica Enachiuc a publicat un articol despre codex in Analele de Istorie (ale Institutului de studii istorice si social-politice de pe linga CC al [PCR]) in numarul 6/1983. Arata ea acolo ca a fost scris codexul in [latina] vulgara, in sec. XI-XII, cu caractere mostenite de la [dac]i. Si da si citeva pagini traduse.

Pina aici am parafrazat continutul paginii de garda a cartii. Parantezele imi apartin.
Am citit respectivul articol. Inghesuit intre unul despre miscarea muncitoreasca interbelica si unul despre rolul conducator al PCR in lupta etc. s.a.m.d., articolul cuprinde citeva pagini traduse din codex. Practic, autoarei nu i-a luat nici un an descifrarea scrierii si a limbii. Publicarea intregii carti n-a fost decit o chestiune de timp. Si a aparut cartea – 850 de pagini in octavo, cu coperta, supracoperta si finantare de la Ministerul Culturii. Publicarea ei a fost recomandata de barbati cu titluri academice, profdirdoci: Ariton Vraciu prof. univ. dr. lingvist din Iasi, in 1983, unu’ Ioan Chitimia prof. univ. dr. doc., si unu’ Pandele Olteanu, slavist, Universitatea Bucuresti, prof. univ. dr. doc., prin 1990. Cele trei recomandari apar in postfata cartii. Nici un cunoscator de latina, de prisos s-o spunem, printre cei care gireaza cercetarile doamnei Enachiuc.


Manuscrisul

Autoarea e suficient de onesta sa-l descrie. Codex Rohonczi e scris pe hirtie, al carei filigran, o ancora incadrata intr-un cerc, sub o stea cu sase raze, a permis si datarea: conform catalogului de filigrane al lui Briquet, e vorba de hirtie din Italia de nord, produsa intre 1529-1540. Cartea are 224 foi de 12/10 cm, cu text intr-o scriere necunoscuta, cu 150 de semne diferite, de la dreapta la stinga, si citeva miniaturi destul de primitive. Manuscrisul isi face aparitia abia in 1838, cind Gusztav Batthyany il doneaza Academiei de stiinte a Ungariei – cum de nu e pomenit in nici un catalog, timp de trei secole dupa presupusa sa scriere? E scris dupa 1500 – cine sa-l fi copiat, intr-un alfabet nefolosit, intr-o limba necunoscuta? Autoarea depaseste apoi orice limita cind afirma ca e scris de jos in sus. Or, bunul-simt insusi ne spune ca nu se poate scrie astfel, fiindca mina care scrie ar sterge rindurile deja scrise, minjindu-le. Nu exista in toata istoria scrisului vreun scris de jos in sus. Alfabetul, „dac“ desigur, are 150 de semne – totusi, autoarea nu foloseste nici 20 de sunete in transcrierea fonetica. Manuscrisul e frust, cu desene rizibile, in alb si negru1 – si asta, intr-o epoca in care copistii lui [Stefan cel Mare] si cei ai lui Matei Corvinul rivalizau in rafinament.


Limba manuscrisului

Limba in care e scrisa cartea ar fi latina vulgara din secolele XI-XII – pe atunci se vorbea deja romana comuna, stim asta comparind romana si aromana, fondul lor comun seamana bine cu limba care va fi fost vorbita in secolul al XI-lea. Autoarea ofera un ingrijorator „[dictionar] latin vulgar-roman“ la finele cartii – latina vulgara din secolul XII, care n-are nici un cuvint comun cu [romana] din secolul XV, pe care o cunoastem!
Faptul ca a lucrat la manuscris si la traducere 20 de ani, intre 1982, cind primeste manuscrisul, si 2002, cind apare cartea, e inexact: articolul aparut in 1983 demonstreaza ca inca de pe atunci avea autoarea idei clare despre scrierea si limba codexului. In schimb, nu i-au ajuns cei 20 de ani de [munca] pentru ca sa ofere o echivalenta a numitului alfabet si o gramatica minimala a inchipuitei „latine vulgare“. Dam mai jos citeva mostre de traducere:
„Prielnic in traire, din nou sa strigi datator! Iubire aleasa, matur de a merge cu cavaleria, sa traiesti plecarea!“ (p. 7); „Departezi blestemul nereidei catre iad.“ (p. 35); „Cu adevarat a arata brazdare.“ (p. 37); Ater iris imiuoi nectani = „curcubeu spaimintator patrunde spre a ucide“ (p. 143); „Pe acei unguri sa spadasesti.“ (sic! p. 143); „Fie ca am spalat lovind, sprijinul sporind, lupta am unit!“ (p. 57)
Fie ca am spalat lovind, sprijinul sporind – fie ca am lovit spalind, sporul sprijinind – tot aia este...
Restul cartii e cam la fel.

Totul se petrece intr-o tara ipotetica, condusa de unul Vlad: singurele localitati ale tarii lui sint Ineul, Aradul, Olbia si Dridu (exista un sat cu acest nume, linga Bucuresti, pe unde a facut sapaturi Viorica Enachiuc); mai figureaza Nistrul si Tisa, apoi Raraul. Dar cel mai frecvent figureaza Raraul si Ineul. Si Dridu. Alea trebuie aparate, cam asta e ideea textelor din carte.
Textul manuscrisului e neintrerupt. Autoarea simte insa nevoia de a pune subtitluri: unele sint discursuri ale acestui Vlad, altele, solii ale lui Alexie Comnenul adresate primului, ale lui Robert al Flandrei, ale lui Constantin Ducas. Nu conteaza ca in Alexiada, biografia lui Alexie Comnenul, Ana Comnena nu pomeneste nicidecum de asemenea solii adresate vreunui Vlad ; ca nici in documentele referitoare la Robert de Flandra, Ducas, si nicaieri in alta parte nu e pomenit vreun Vlad. El exista, si gata. Nu conteaza ca n-are capitala, ca localitatile cele mai frecvent pomenite sint Ineul si Dridu. Vlad e puternic.

Ce-i cere Constantin Ducas lui Vlad? „Er sibid irarau rar rad tisa = mergi la Rarau, mai ales rade la Tisa“ (p. 259). Cam mare teritoriul stapinit de Vlad acesta !
Apar si diverse popoare daunatoare – uzii, cumanii, ungurii – si gotii, despre care stiam ca disparusera deja in secolul al VI-lea. Ei, nu-i asa: gotii ii trimit o solie numitului Vlad, in 1101. Mai apar si niste oameni galbeni: „ikter eua = oamenii galbeni striga“; „a glivi reden = pe cei galbeni stapinind“; „liviso ala iucet iustis = pe cei galbeni ii bate cavaleria cu dreptate“. Anii, in manuscris, sint numarati dupa Christos, fara ca autoarei sa-i pese ca in epoca se folosea cronologia de la facerea lumii.


Concluzii

Nimic nu se potriveste din cele avansate de autoare. Manuscrisul e cu siguranta o contrafacere tirzie. Autoarea nu publica nici regulile folosite de ea in transliterare, nici gramatica ipoteticei sale „latine vulgare“. Ofera in schimb facsimilul manuscrisului si un ingrijorator vocabular latin vulgar-roman. Textul traducerii ar fi facut deliciul dadaistilor, caci aduce cu dicteul automat visat de Tristan Tzara.
Ei, si ce-i cu asta?, veti spune. Nu e nici prima, nici ultima apucata de la noi, si sint sute adeptii – era sa spun „tovarasii de boala“ – ai lui Napoleon Savescu, animatorul unui halucinant Congres international de dacologie; emulii din salonul lui Pavel Corut sint la fel de numerosi. Ambuscati „e“ peste tot...

Alarmante sint, insa, vocile care cautioneaza aceasta patologica impostura. Alde Ariton Vraciu, Chitimia si Pandele Olteanu au murit, mi se pare, cam o data cu orinduirea care le daduse titluri academice si statut social; cu atit mai bine pentru ei, fiindca ar fi trebuit sa dea seama in fata respectivelor Universitati pentru aiurelile pe care le-au girat.
Impostura dacomaniei si [paranoia] protocronismului n-au disparut, din pacate, o data cu funestul regim. G. C. [Paunescu] a sustinut, din banii lui, fantasmagoricele congrese ale lui Savescu; iar televiziunea i-a facut, desigur, propaganda. Acum, cu acest aiuritor Rohonczi Codex, Ministerul Culturii este cel care finanteaza publicarea unei carti atinse de paranoia, iar [televiziune|Televiziunea] nationala acorda doua lungi ore de interviu autoarei. E de crezut ca atit generozitatea Ministerului Culturii, si cea a Televiziunii vor fi fost puse in miscare de vechi retele securiste, la fel de eficiente acum ca inainte. E gretos ca CNA-ul n-a gasit nimic de spus impotriva emisiunilor; si, mai ales, ca banii care se puteau da pentru publicarea unor carti de istorie cinstite s-au risipit pe publicarea acestei maculaturi.
Asemenea deliruri sistematizate exista in toata lumea. Insa numai la noi sint sustinute de retele influente si bogate, care pot crea o legitimitate factice, scurt-circuitind consensul specialistilor, fie istorici, fie lingvisti, fie paleografi. E destul ca cineva sa flateze frustrarea talimba a unora ca fratii Paunescu, finantatorii lui Napoleon [Savescu]. Celalalt mare magnat al economiei romane, Iosif Constantin Dragan, e si el un corifeu al tracomaniei. Trecutul securist, averile vechi/recente si dacomania sint legate intre ele si se sprijina. Acesti oameni influenti polueaza cu banii lor pina si riurile linistite ale dezbaterii stiintifice.

P.S. Romanticul secol XIX e celebru pentru gustul sau medieval: atunci cind oamenii n-au gasit antichitati, le-au facut singuri; de la cintecele lui Ossian la „ruinurile“ factice de la curtile printilor rusi, veacul e plin de falsuri pioase. [Ungaria] e o tara in care contrafacerile au fost numeroase: un anume Kálman, in secolul al XIX-lea, a produs el singur un numar de documente medievale din care o parte, pare-se, trec si azi drept autentice. Din fericire, tot in Ungaria a aparut reactia opusa, spiritul ironic: Istoria prostiei omenesti a fost scrisa de un maghiar, Rath-Vegh István.
Departe de mine sa neg interesul intrinsec al cartii: deschisa la-ntimplare, citita de-a-ndoaselea, pe luna plina, la trei rascruci, ea vindeca de bubat, de gilci, de nabadai, de buba-neagra. De deochi, de dambla, de orbu-gainii, de trinji si de opaceala e buna mai ales aia cu: „Identi uzia iu eta ereuai. Ik ira as. Si anecti iradires. Iuniki usus visti imikn. Ercisca siccin. Imudir goti venot = Adesea uzii merg si naruie. Loveste furia unitar! Daca ne unim ai rade. Mergi mai ales folositor, ai vazut pe aceia lovind. Secarea impartirii. Fara stapinire gotii sa vina!“."


Sursa: http://www.observatorcultural.ro/arhivaarticol.phtml?xid=8266

Catalina,
Mutumesc,
Imi place tonul acestei conversatii "virtuale." Tocmai am citit niste comentarii de pe urma interviului pe care l-am dat la "Evenimentul Zilei," destul de vulgare, referitoare la faptul ca am folosit imagini de la Mineriada din 1990 in filmul meu. Alt motiv de a nu incerca sa port un dialog civilizat cu o societate departe de civilizare. Dar sa raspund la intrebarea ta.

Familia mea a fost destul de ciudata, amestec de tarani si aristocrati. Toate informatiile pe care le am despre ei sint vagi, si multe lucruri pe care astazi cred ca le stiu, au multe pete albe. Parintii mei au murit in 1982 si in 1983, cind nu-mi inchipuiam ca vor muri vreodata, si ca urmare, am aminat intrebarile esentiale pe care orice adolescent ar trebui sa le puna parintilor. Din partea mamei, stiu ca sint ceva legaturi cu Brincovenii (am aici in state, un arbore genealogic care explica, chiar daca destul de vag, legaturile astea). Bunica din partea mamei a fost grecoaica, s-au stabilit la Buzau. Legatura cu Brincovenii vine de la bunicul meu, pe care nu l-am cunoscut.
Fratele mamei mele, ambasador cultural, prieten cu Nicolae Iorga, a infiintat Liga Culturala. I-a promis mamei ca, dupa ce ea ii va absolvi facultatea, ii va deschide o casa de mode la Paris, unde sa-si desavirseasca visul (a studiat moda). Poate ca a simtit ceva, sau poate ca a stiut ceva despre ce se va intimpla in Romania. El s-a insurat si a plecat pe Coasta de Azur in luna de miere. In tara, Iorga si alti demnitari din cercul lui au fost asasinati. Din Franta a venit vestea ca unchiul meu s-a sinucis, destul de aberant daca te gindesti ca nimeni nu s-ar sinucide pe Coasta de Azur, in luna de miere, in loc sa ceara azil politic si sa se stabileasca in aceasta tara magnifica.
Bineinteles ca mama si ideile ei de moda s-au topit in salopetele rusilor si a comunistilor locali, care au considerat ca ea n-a avut "origine" sanatoasa, si ca urmare, desi era absolventa de facultate cu studii in design de moda, a fost nevoita sa fie "re-educata" si sa lucreze in posturi amarite de cusatoreasa, etc. Cred ca moartea fratelui ei a fost prima lovitura majora. Altele au urmat, dar ea nu si-a revenit niciodata. Am crescut in spiritul acela al lumii "vechi," inconjurat de ceea ce a putut sa salveze, un sens de cultura apusa, o umbra veche a ceea ce a fost vreodata, ca o patina de aur de-abia vazuta pe o icoana veche.
Tatal meu...n-a fost usor de trait cu el, desi m-a iubit mult mult. La 12 ani ascultam Europa Libera sub un cort de paturi improvizat intr-unul din dormitoarele apartamentului din Drumul Taberei. Tata credea ca paturile vor fi un fel de buffer (nu-mi aduc aminte cuvintul in romaneste), si ca vecinii nu vor putea auzi ce ascultam. N-a vrut sa se inroleze in partid, si toata viata a incercat sa ne salveze, ca familie, desi lupta pentru o cauza pierduta. A fost un om simplu, nascut intr-o casa de chirpici, fara podele. Cred ca a regretat ca n-a ramas la tara, si s-a mutat la oras pentru o viata mai buna. Cred ca si-a dat seama ca viata mai buna era doar o iluzie. A avut tot timpul nostalgia oalei de pamint si a strachinii. Mama avea seturi de tacimuri de argint masiv (salvate si nedeclarate la militie), dar tata s-a incapatinat sa-si manince ciorba intotdeauna cu o lingura de lemn. A fost un om ciudat, excelent fotograf amator, foarte patimas, care in ultimii ani de viata si-a gasit consolarea in bautura.
#6733 (raspuns la: #6627) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Decembrie 1989 - de Dinu Lazar la: 24/12/2003 05:16:22
(la: Decembrie 1989)
Este un sit desigur interesant. Imagini de razboi.
Sa presupunem ca nu as fi roman, ca nu as sti nimic si ca ma uit la acele imagini. Ce vad acolo; scene tip Stalingrad, in care nu inteleg ce si cum si care cu care. Nici o imagine de acolo nu este suficient de buna ca sa povesteasca ceva de la cap la coada. Nici una cu caracter emblematic sau de simbol.
Asta e o nenorocire datorata prostiei sau o facatura ca sa rezulte ca masele populare au facut revolutia si ca ele nu au fost masa de pioni miscati din umbra de cine trebuie.
Ca s-a murit, este o tragedie si nu contesta nimeni durerea acelor timpuri. Ca s-a murit 95% dupa 22 dec e insa un mister rusinos.
Profesionalismul celor care au invaluit totul in ceatza si in brambureala uitarii este indubitabil de inalta clasa.
Ar fi multe de spus despre evenimentele acelea, dar intimplarea face ca marea majoritate a celor care nu au fost foarte in lumina reflectoarelor dar au participat intr-un fel sau altul, au disparut, s-au sinucis sau au murit cu o frecventa mult, mult mai mare decit altii de aceeasi virsta, decit o masa etalon, sa zicem. Asta pecetluieste gura celor ce ar mai putea spune ceva. Timpul a trecut, va mai trece, si dintr-o orchestratie complexa or sa ramina citeva imagini neclare cu lupte de strada in care nu se va sti cine cu care si unde ce si cum, si niste cimitire de nevinovati care vor intra intr-o liniste nedreapta intr-o meritata memorie...pentru ca istoria se face dupa cum bate vintul.
Pacat.
Ar fi interesant de vazut unitar imaginile facute de fostul Agerpres, de corespondentii de presa, de fosta securitate.
O imagine poate spune mai mult decit o mie de cuvinte, dar proverbul nu spune si cind se intimpla asta...
am ramas fara cuvinte - de (anonim) la: 25/12/2003 17:30:59
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
waw!! am vazut siteul si am ramas efectiv fara cuvinte! poate suna banal dar mi se pare extraodinar(www.fotografu.ro)Eu am fost intotdeauna fashcinata de fotografie dar acum m-am indragostit complet!!

anka
Titlu: am ramas fara cuvinte - de Dinu Lazar la: 26/12/2003 17:18:15
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Va multumesc foarte mult pentru cuvintele Dvs referitoare la sit; sigur ca din punct de vedere al designului se poate face mult mai bine, dar si pentru mine mai importanta e fotografia si nu (inca) designul... si ma bucur ca v-ati indragostit de fotografie.

Mi-ar place ca peste citiva ani sa ma intilnesc cu Dvs la o expozitie de fotografie a Dvs si sa-mi spuneti ca ceva s-a intimplat cind ati vazut niste fotografii cindva pe un sit si ca v-ati apucat de atunci de fotografie.

Aproximativ trei ani am fost profesor de fotografie la sectia de grafica publicitara a Academiei de arte, in anii nouazeci si ceva; au fost si momente frumoase, dar si multe momente mai asa si asa, dar pe ansamblu desi cred ca am incercat mai multe lucruri (...si am adus primul computer in locul cu pricina) nu cred ca am reusit sa fac vreun student de la grafica sa se apuce serios de fotografie, adica full time, si cu succes, si trec asta la seria mea cam lunga de esecuri personale... daca excludem fostul laborant de acolo, care acum e oarecum fotograf de succes in Bucuresti si care si-a scris in CV ca a terminat Academia de Arte, in loc de ca "a terminat cu Academia de Arte"

Daca v-ati indragostit de fotografie, si daca vreti sa faceti fotografie, mi-ar place sa citi si sa nu uitati citeva fraze ale unor mari fotografi:

The magic of photography is metaphysical. What you see in the photograph isn't what you saw at the time. The real skill of photography is organised visual lying. Terence Donovan (b. 1936), British photographer. Guardian (London, 19 Nov. 1983)

The photograph isolates and perpetuates a moment of time: an important and revealing moment, or an unimportant and meaningless one, depending upon the photographer's understanding of his subject and mastery of his process.-Edward Weston

Let us first say what photography is not. A photograph is not a painting, a poem, a symphony, a dance. It is not just a pretty picture, not an exercise in contortionist techniques and sheer print quality. It is or should be a significant document, a pene- trating statement, which can be described in a very simple term - selectivity. -Berenice Abbott

Photographs are perhaps the most mysterious of all the objects that make up, and thicken, the environment we recognize as modern. Photographs really are experience captured, and the camera is the ideal arm of consciousness in its acquisitive mood.-Susan Sontag

You learn to see by practice. It's just like playing tennis, you get better the more you play. The more you look around at things, the more you see. The more you photograph, the more you realize what can be photographed and what can't be photographed. You just have to keep doing it.-Eliot Porter
#7273 (raspuns la: #7259) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Draga Alice, aceste cuvinte n - de Daniel Racovitan la: 07/01/2004 10:40:13
(la: Gramatica si butélia)
Draga Alice, aceste cuvinte ne doare... :)))))))))
#7739 (raspuns la: #7733) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...