comentarii

cuvinte care se termina in -tat


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
:( - de Sancho Panza la: 08/05/2007 08:04:09
(la: Inutilitate)
Ma ierti...Credeam ca postezi poeziile aici pentru ca te intereseaza SI felul in care ajung trairile spre cititor, distilate prin simtirea acestuia.
Am inteles ca ai trecut printr-o drama, imi pare sincer rau.
Dar durerile noastre raman doar continutul pe care-l turnam...in formele cuvintelor.
Cand am terminat de scris, dam drumul in lume unui ansamblu, unui produs finit.
in fine...
pareri personale.:)

scuza-ma, s-ar parea ca-i mai bine sa nu mai intervin...
#194863 (raspuns la: #194855) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sanchita - de Lady Allia la: 22/05/2007 15:40:55
(la: iubire capruie)

...cuvintele mele se termina la tine si ramane doar o imbratisare prieteneasca si din suflet!
Mereu calda, plina de gingasie si frumusete...: multumesc pentru ca ai ramas aproape de mine tot timpul!
#199679 (raspuns la: #199636) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pai ... - de beatlemaniacul la: 10/12/2010 01:07:14
(la: Rime-n Cruce)
atunci mai bine editeaza un dictionar al cuvintelor care se termina cu OX.

sa vezi cum vor curge rimele pe urma ...
#586718 (raspuns la: #586715) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de om la: 21/11/2011 15:56:52
(la: un zambet pe 16 bits)
cautari recente
"id fete singure din buzau" = 072 354 xxxx
"cabana Baciu" = hotelul Gica Popescu
"nu sa fi bogat te face fericit ci sa devi bogat" = apoi poti sa mori fericit
"so mai penes" =so cheres
"zeama de urzici" = Fe
"cresc amintirile de lucian blaga" = asa o fi
"ce sint cartile pentru mine" = kindle surprise
"explicarea proverbului ;asculta invatatura tatalui tau si nu uita povetele maicii tale" = daca esti baiat
"negura" = da gura
"irlanda dublin" = IRA
"nrgura" = d gura
"ca va ajunge sangele pana la zabeile cailor" = abator
"inebuni sau innebuni" = in rai
"ghicitori matematice pt clasele I IV" = imparte 3 paie la 4 magari
"vraji cu chistocul de tigara" = ascunde'l in gura cand vine profu' in control
"cum sati pastrezi sufletul curat" = sa mananci sati-os
"zeama de urzici" = hemoglobina
"a spala putina" = poi dat cu cocolino
"ati adus" = inchis la alimentara
"rugaciunea sf ciprian" = nu ma bate doamne tare, ca's si eu al dumitale
"limba norvegiana" = oltchim
"explicatia proverbului fiecare pasare pe limba ei piere" = daca nu a invatat carte ca sa fie poliglota
"a scrie la indicativ la toate timpurile trecutului pers 2-a singular" = tulaiii, ce-a mai naspha tema pt acasa facuta la o cafenea
"desparte in silabe cuvantu intr-ol inalt" = in-tro-llat
"mircea carturescu" = ciripescu
"incoronati ai iadului" = incornorati
"cuvinte care se termina in -te" = xxx-te
"texte cu ortograme" = meta, para-
"cantareti italieni ani 50" = celentano ?
"eugen ilina pictura" = eugeni lina/(lana?) picura
zara - de monte_oro la: 24/07/2012 22:09:15
(la: De ce mă duc să votez...)
nu esti automat masa de manevra...aia e optiunea pentru cei care ar vrea, totusi, sa voteze...chiar vrand s-o faca, dar tehnic..neputand, in lipsa documentului necesar. Deci...fireste..pasaportu nu se baga pe gat.. So..unde-i masa de manevra..cand votul ramane tot la optiunea ta? Nu te mai repezi asa..zau..la cuvinte mari...Macar termina prima bere..si dupa aia..mai vidiem..;)
#634110 (raspuns la: #634109) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de pescadorul la: 24/01/2013 10:15:51
(la: Ce facem in tramvai?)
"si eu care credeam ca vacanta mare e tot ce poate fi mai ingrozitor in materie de umor."

Se stie ca "vacanta mare" avea audiente record, chiar si pentu mine, in mod inexplicabil. Dar putem noi ca oameni, trei suflete plapande in fata torentului majoritar care aflueste vijelos maturand tot ce-i sta in cale, pentru ca sa ne opunem? Am fi ca trei picaturi razlete intr-un ocean, ca trei brazi intr-o tulpina pierduti intr-o padure de molizi, ca trei ochi intr-o lumina in tara orbilor.
Nici mie nu-mi place ca nu pot sa citesc mai mult de un rand si jumatate si incepe sa ma manance pielea din varful capului, asa cum zicea si OM ca simte cand citeste... orice dar vocile noastre potrivnice nu pot suna decat ca trei soapte intr-un vacam de decibeli dezlantuiti, deci cum ar veni ca sa spun mai plastic, in tribune la Stadionul National plin cu stelisti care urla "muie Dinamo", noi sa fluturam drapelul alb-rosu. Ar fi o sinucidere curata caci suntem sclavii societatii si nu ne putem izola ca pustnicii in vechime fugind in desert sa traim mancand radacini si alte jiganii care misuna pe acolo.
In concluzie ca sa inchei deci cu alte cuvinte ca sa termin, insusi OM care initial a pornit vijelios cu tarnul nihilismului agresiv sa mature mizeriile, dejectiile, puroiul, putregaiul, mlastina s-a declarat invins, descoperind totusi sublimul din ele daca ar fi fost ferecate in "cutia cu litere" dar iata-le erupte la suprafata ca semintele ingropate in "mormantul de clisa al indoielii" dar care reusesc in mod invariabil sa iasa la lumina si la randul lor sa dea lumina ca "farul" ce calauzeste corabiile sufeletelor noastre ratacite.
Deci, cum spuneam, chiar uimiti in consternarea noastra trebuie sa acceptam conform principiilor democratice eminamente europene unioniste ca nu putem pentru ca sa facem nota discordanta si deci suntem nevoiti sa acceptam evidenta asa cum sustinea de altfel Comisia de la Venetia caci vox po-pulii vox dei... ;))))
#639843 (raspuns la: #639827) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cuvinte care se termina cu do... - de anadaria la: 12/01/2014 18:36:01 Modificat la: 12/01/2014 18:38:45
(la: Munca voluntara!)
stiu doar torpedo.
Oare mai sunt?
*** - de anadaria la: 12/02/2014 17:47:02
(la: Munca voluntara!)
datorita voua stiu acum o gramada de cuvinte care se termina cu do!
Hai sa va mai zic si eu unul, care nu numai ca se termina da' si incepe cu do.
Nota do!
:))
Cuvinte care se termina in uă - de zaraza sc la: 26/02/2015 10:17:43
(la: Munca voluntara!)
ouă
rouă
vouă
nouă
două
amândouă
ambiguă
asiduă
ziuă
continuă
diminuă
dezavuă
evoluă
eşuă
luă
ingenuă
efectuă
evaluă
perpetuă
piuă
plouă
preluă
promiscuă
reluă
situă
statuă
superfluă
tatuă

Tata, du-te acasa! Intruder - de Bitterdream la: 16/07/2008 20:40:30
(la: Cele mai Frumoase Texte ale Cafegiilor )
stia ca ar fi trebuit sa insiste sa mai ramana si sa plece cu un tren, a doua zi. putea sa transforme fotoliul in pat, gasea el un cearceaf si o perna, erau toate in sifonierul acela mare, undeva jos. cand scosese din geanta de panza pachetul cu "prajituri facute de maica-ta...de care-ti plac tie" vazuse un alt pachet invelit intr-un ziar rupt, de unde se itea o pereche de papuci si-ntr-o punga transparenta mai vazuse halatul lui de casa si pijamalele de noapte. taica-sau avusese de gand sa doarma la el dar renuntase si fiu-sau stia. cuvintele le erau straine unul altuia, nu aveau ce sa-si spuna si tacerile se-ntindeau parsive, ca serpii la soare. cand intra in camera lui cu chirie, cercetase ca un copil curios fotografia de pe masuta unde el si Luminita erau undeva la munte, infofoliti si stransi unul in altul. "ea e prietena ta?" intrebase si el a zis doar un "da" ragusit, sec, fara alte comentarii.
venise de dimineata, il asteptase la tren si-acum il conducea inapoi la gara si abia astepta sa se termine, sa-l vada suit in vagon si sa plece din gara asta cu miros de bagaje zacute pe peroane.
barbatul asta cu par alb care era tatal sau, ii evoca un caniche negru pe care l-a luat odata in camera unde sta acum, cu chirie; tremura de frig langa usa farmaciei. afara "turna cu galeata" si el intrebase farmacista al cui e cainele; ea spuse ca de aproape trei ore sta acolo, poate era al cuiva, o sa-l gaseasca stapanul pana la urma. scrise un numar de telefon pe o bucata de carton rupt din ambalajul tabletelor de aspirina si-l dadu farmacistei, apoi lua cainele acasa. animalul era linistit, sedea cuminte pe un pres, langa caloriferul amortit si nu manca nimic, doar lipaise putina apa. toata noaptea scheunase infundat; il mangaia din cand in cand si-ncercase sa-l convinga sa manance ceva dar poate era obisnuit cu mancare speciala pentru caini, poate se simtea abandonat de stapan, poate ii era dor sau frica sau poate il durea ceva. dimineata lasase usa terasei deschisa, schimba apa catelului si pleca la facultate. cand se-ntoarse dupa-amiaza, vazu ca animalul nu mancase nimic. arunca farfuria de plastic cu tot cu continut si cobori pana jos, la un pet-shop. cumpara o punga cu mancare speciala pentru caini dar caniche-ul nu se atinse, doar se uita bland, cu priviri stinse, la el. seara sunase telefonul si cainele isi ciulise urechile...era stapanu-sau, farmacista ii daduse numarul lui de si acum venea sa-l ia acasa. dupa o jumatate de ora sunase la usa un barbat in varsta, el deschise si catelul tasnise brusc, sarind ca o minge de blana neagra. barbatul ii multumea cu voce joasa si-si aduse aminte cum abia astepta sa-i vada dracului plecati, sa nu mai stie de ei, sa se simta usurat...

http://www.cafeneaua.com/nodes/show/15317/tata-du-te-acasa/1
Titlu: am ramas fara cuvinte - de Dinu Lazar la: 26/12/2003 17:18:15
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Va multumesc foarte mult pentru cuvintele Dvs referitoare la sit; sigur ca din punct de vedere al designului se poate face mult mai bine, dar si pentru mine mai importanta e fotografia si nu (inca) designul... si ma bucur ca v-ati indragostit de fotografie.

Mi-ar place ca peste citiva ani sa ma intilnesc cu Dvs la o expozitie de fotografie a Dvs si sa-mi spuneti ca ceva s-a intimplat cind ati vazut niste fotografii cindva pe un sit si ca v-ati apucat de atunci de fotografie.

Aproximativ trei ani am fost profesor de fotografie la sectia de grafica publicitara a Academiei de arte, in anii nouazeci si ceva; au fost si momente frumoase, dar si multe momente mai asa si asa, dar pe ansamblu desi cred ca am incercat mai multe lucruri (...si am adus primul computer in locul cu pricina) nu cred ca am reusit sa fac vreun student de la grafica sa se apuce serios de fotografie, adica full time, si cu succes, si trec asta la seria mea cam lunga de esecuri personale... daca excludem fostul laborant de acolo, care acum e oarecum fotograf de succes in Bucuresti si care si-a scris in CV ca a terminat Academia de Arte, in loc de ca "a terminat cu Academia de Arte"

Daca v-ati indragostit de fotografie, si daca vreti sa faceti fotografie, mi-ar place sa citi si sa nu uitati citeva fraze ale unor mari fotografi:

The magic of photography is metaphysical. What you see in the photograph isn't what you saw at the time. The real skill of photography is organised visual lying. Terence Donovan (b. 1936), British photographer. Guardian (London, 19 Nov. 1983)

The photograph isolates and perpetuates a moment of time: an important and revealing moment, or an unimportant and meaningless one, depending upon the photographer's understanding of his subject and mastery of his process.-Edward Weston

Let us first say what photography is not. A photograph is not a painting, a poem, a symphony, a dance. It is not just a pretty picture, not an exercise in contortionist techniques and sheer print quality. It is or should be a significant document, a pene- trating statement, which can be described in a very simple term - selectivity. -Berenice Abbott

Photographs are perhaps the most mysterious of all the objects that make up, and thicken, the environment we recognize as modern. Photographs really are experience captured, and the camera is the ideal arm of consciousness in its acquisitive mood.-Susan Sontag

You learn to see by practice. It's just like playing tennis, you get better the more you play. The more you look around at things, the more you see. The more you photograph, the more you realize what can be photographed and what can't be photographed. You just have to keep doing it.-Eliot Porter
#7273 (raspuns la: #7259) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
O marturie despre evenimentele de la Abatorul Bucuresti - de (anonim) la: 14/02/2004 03:17:03
(la: A existat holocaust in Romania?)
De ce n-au luat românii Premiul Nobel pentru Pace în 1994? (3)
Asadar, considerînd, cã eu, unul, nu mai aveam cu ce interveni, am lãsat pe seama lui Corneliu Coposu si a lui Ticu Dumitrescu sã promoveze, si prin PNTCD, si prin Asociatia Fostilor Detinuti Politici din România, argumentele noi care, adãugate celor prezentate de mine, puteau sã sporeascã sansele ca în anul 1994 Premiul Nobel pentru Pace sã le fie atribuit fostilor detinuti politici din România. Sansele nu erau deloc neglijabile, propunerea mea îsi fãcuse efectul scontat de mine, iar comisia norvegianã (regalã si academicã) de acordare a premiului retinuse aceastã propunere pentru discutia finalã. Am trãit ani de zile cu impresia cã nu s-a fãcut nimic în plus fatã de ceea ce fãcusem eu. De cîte ori m-am mai vãzut în Senat cu cei doi distinsi colegi, subiectul nu a mai fost abordat. Abia în urmã cu vreun an, un an si ceva, întîmplãtor deschid aceastã discutie cu un român revenit, din SUA, în tarã si aflu cu mirare cã-i era bine cunoscut subiectul, adicã se numãrase printre românii din SUA cãrora Corneliu Coposu le ceruse sprijinul pentru a sensibiliza cercurile americane influente, însãsi opinia publicã americanã, pe ideea ca românii, prin cei mai de ispravã si mai bravi dintre ei, sã primeascã cinstirea, mai mult decît cuvenitã si binemeritatã, pe care o conferã orice Premiu Nobel. S-a pornit, în acest sens, o campanie de presã, inclusiv prin revistele românesti de peste Ocean, dar campania n-a mers prea departe si nici nu si-a fãcut efectul, deoarece, cu mare promptitudine, s-a itit replica, din partea unor cercuri americane evreiesti, agitate în principal de un medic, Katz pe numele sãu, care a publicat mai multe articole, atît în presa de limba românã, cît si în cea de limba englezã, a trimis scrisori si la Comitetul de acordare a Premiului Nobel pentru Pace, opunîndu-se cu vehementã ideii subsemnatului. Cu ce argumente? Cu urmãtoarele: cei mai multi dintre fostii detinuti politici din România sînt legionari. Cam 90% dintre cei care au umplut temnitele comuniste au fost membri ai Miscãrii Legionare. Deci, în fapt, ar urma ca legionarii sã fie cei premiati cu înalta distinctie, ceea ce este absurd si inadmisibil, deoarece legionarii au fost un partid violent pînã la crimã, la pogrom, la genocid! Dovada cea mai bunã – cele petrecute în ianuarie si mai ales „binecunoscutele“ crime de la Abatorul bucurestean!… Si uite asa, pe mîna d-lui Katz, s-a ales praful de propunerea mea. Cît era de întemeiatã contestatia d-lui doctor Katz cred cã s-a înteles destul de bine din seria de articole pe care le-am publicat în „România Mare“ pînã deunãzi, sub titlul „Legionarii nu au omorît nici un evreu“. Nu stiu dacã articolele mele au ajuns pînã la dl. dr. Katz, dar ele si-au fãcut efectul, mult mai important decît însusi premiul pe care l-am pierdut noi, românii, atunci, în 1994… Efectul articolelor publicate... a fost cã printre cititori s-a numãrat si un martor, probabil ultimul martor rãmas în viatã al celor petrecute la Abator, în ianuarie 1941… Am fost cãutat de vajnicul nonagenar (vîrstã pe care o va împlini la varã) si, de fatã cu 2 martori – care i-au mijlocit întîlnirea cu mine - mi-a dat o declaratie despre ce a vãzut dînsul la Abator în ziua de 24 ianuarie 1941. Iatã fragmentul cel mai important din aceastã declaratie datã „în fata domnilor Neagoe Nicolae – Mateescu, Dogaru Victor – Dorian si Coja Ion“: „În ianuarie 1941 lucram la Baza Aerianã nr.3 Pipera (mai tîrziu devenitã ASAM) ca sef de echipã, maistru principal reglor si montor de avioane, cu o vechime de 3 (trei) ani. În ziua de 24 ianuarie, dupã terminarea rebeliunii din 21-23 ianuarie, am avut o discutie cu un subaltern, Preda Petre, zis Druscã, mecanic, care în zilele de 21-23 lipsise de la unitate: era legionar si participase la rebeliune. El mi-a povestit cã la Abator se aflã trupurile unor legionari ucisi în timpul rebeliunii, trupuri agãtate în cinghele. Am raportat comandantului meu, comandor inginer Constantinescu Cristea, cele aflate de la Preda Petre. L-am întrebat pe comandant ce este de fãcut si el a zis cã nu stie ce sã facem si cui sã raporteze, dar cã mai înainte de orice o asemenea informatie trebuie verificatã. Mi-a recomandat sã iau masina-dubitã (marca Skoda) cu care se fãcea aprovizionarea unitãtii cu carne de la Abator. (…) Am plecat cu soferul, militar în termen, la Abator, unde am intrat pe intrarea principalã, spunînd cã vin sã vãd ce carne se poate lua de la Abator. Masina si soferul veneau în mod obisnuit la Abator dupã carne. Am intrat în halã si am constatat cã mai nimeni nu muncea, fiecare se plimba prin halã, discutau în grupuri etc. Am încercat sã intru în vorbã cu parlagiii, dar ei mai mult se fereau sã-mi rãspundã la întrebarea dacã e adevãrat cã undeva, în Abator, se aflã oameni atîrnati în cîrlige. Mi-au atras atentia sã fiu mai discret. Unul dintre ei, pe care ceilalti îl numeau «nea Vasile» si care era seful unei echipe de mãcelari, mi-a spus «da, domnule, dar nu sînt evrei, sînt români!». De la sofer, care mã însotea, am aflat cã nea Vasile se numea Stoica Vasile. El mi-a arãtat în ce directie se aflã cadavrele si m-a fãcut atent sã nu fiu vãzut de oamenii din conducerea Abatorului. La circa 50 m, am gãsit locul, unde am ajuns singur, neînsotit de sofer. Am vãzut în jur de 15 (cincisprezece) cadavre atîrnate în cîrlige, si încã alte cadavre adunate grãmadã la perete. Am dat la o parte paltonul de pe unul dintre cadavrele atîrnate si am vãzut cã, sub palton, avea cãmasa verde, îmbrãcatã peste costum. Alte douã cadavre nu aveau cãmasa verde. De celelalte cadavre nu m-am atins. M-am întors la sofer, unde l-am gãsit si pe nea Vasile, cãruia i-am spus: «Mãi, nea Vasile, cine sînt oamenii ãstia?» Nea Vasile mi-a rãspuns cã sînt legionari împuscati de Armatã, cã în jurul Abatorului au fost confruntãri între legionari si Armatã, cã legionarii omorîti astfel au fost luati din stradã de oamenii de încredere ai conducerii Abatorului si atîrnati în cîrlige. Vasile Stoica mi-a confirmat informatia pe care mi-o dãduse si Preda Petre, anume cã oamenii atîrnati în cîrlige sînt declarati evrei. Reproduc cuvintele lui nea Vasile Stoica: «Nu sînt evrei, domnule, sînt legionari împuscati de Antonescu, iar evreii, prin oamenii lor de încredere, i-au tîrît din stradã în Abator, i-au atîrnat în cinghele si zic despre ei cã sînt evrei!» Fac mentiunea cã la data aceea Abatorul era o societate condusã si controlatã de evrei. Nea Vasile a fãcut mentiunea «evreii nostri care conduc Abatorul». (…) L-am întrebat pe nea Vasile dacã e dispus sã declare cele întîmplate la Abator în cazul cã vreodatã va fi nevoie. Nea Vasile a declarat cã este de acord, mi-a dat adresa sa, iar ulterior l-am vizitat de mai multe ori si am rãmas prieteni. Am aflat astfel cã Armata a ridicat cadavrele de la Abator si le-ar fi dus în Pãdurea Plumbuita. Vizita mea la Abator a durat 15-20 de minute. Am luat de la Abator pentru trupã o navetã de mãruntaie, mai mult burti. Cînd m-am întors la unitate m-am prezentat la comandant si i-am raportat cele aflate. Comandantul a considerat cã e de datoria sa sã raporteze mai sus, ceea ce a si fãcut mai tîrziu (…), a dat telefon la Consiliul de Ministri, la biroul unde stia cã lucreazã Horia Sima si de la acel post telefonic i s-a rãspuns: «camaradul Horia Sima nu mai existã, nu se stie unde este». (…) Precizez cã nu am fost membru al Miscãrii Legionare, dar, la fel ca si cei mai multi colegi din aviatie, am simpatizat persoana si ideile lui Corneliu Zelea Codreanu. De asemenea, mentionez cã am fost condamnat pentru «crimã de uneltire împotriva ordinii sociale» de cãtre comunisti si am fãcut 11 ani de temnitã“. Declaratia de mai sus poartã data de 20 decembrie 2003. Sînt mai multe motivele pentru care, deocamdatã, considerãm cã este mai bine sã pãstrãm anonimatul asupra persoanei care ne-a oferit aceastã declaratie. Sper cã, odatã publicatã..., va afla de ea si dl. dr. Katz newyorkezul – parcã asa am înteles, cã locuieste în capitala lumii. Alte comentarii nu facem. Fireste, deocamdatã. Cînd însã vom publica in extenso declaratia de mai sus si dupã ce îi vom oferi autorului ocazia sã rãspundã la toate întrebãrile pe care le vor provoca dezvãluirile sale, ne vom îngriji sã facem acele comentarii pe care altii vom vedea cã se vor feri sã le facã. Pînã atunci ne vom minuna cã Dumnezeu a avut grijã de viata si sãnãtatea domnului „maistru principal reglor si montor de avioane“, sã rãzbatã pînã în zilele noastre, adicã pînã în zilele comisiei pro-Holocaust condusã de Elie Wiesel. Ne adresãm în felul acesta amintitei comisii, d-lui Victor Opaschi, secretar al acestei comisii, oferindu-i posibilitatea sã discute cu domnul „Maistru“ si sã punã la dispozitia comisiei toate mãrturiile si declaratiile cu care acesta se poate face util Adevãrului. Asta dacã, bineînteles, intereseazã pe cineva la Cotroceni adevãrul! Cît priveste Premiul Nobel, poate sã rãmînã cum a decis dl. dr. Katz. Nu e nici prima, nici ultima oarã cînd Comisia respectivã nu s-a arãtat în stare sã-l acorde cui trebuie. Fireste, Menahem Begin l-a meritat mai mult decît detinutii nostri politici, mãcar pentru motivul cã a ucis mai multi oameni decît toti legionarii la un loc!
ION COJA
P.S. - Presa noastrã a gãzduit în ultima vreme declaratiile insolente si stupide ale unui domn pe nume Marco Maximillian Katz, director la „Centrul pentru Combaterea si Monitorizarea Antisemitismului din România“... Eu mã întreb numai (1) dacã cei doi Katz sînt una si aceeasi persoanã si (2) în ce mãsurã combaterea antisemitismului este incompatibilã cu cinstirea adusã fostilor detinuti politici, victime ale represiunii bolsevice, kominterniste?
Despre poezie - de (anonim) la: 30/10/2004 05:43:05
(la: Cele mai frumoase poezii)
Despre poezie

Când dorim să exprimăm o idee cu maximă precizie, alegem cuvintele cele mai expresive şi mai potrivite scopului, fără a ţine cont de careva reguli, în afară de regulile gramaticii – astfel ne exprimăm în proză. În proză ideea este componenta primordială şi cea mai importantă, stilul şi vocabularul utilizat slujesc ideea, creând climatul psihologic adecvat unei perceperi optime. Poezia tradiţională, dimpotrivă, presupune respectarea strictă a unor anumite reguli, care impun un ritm şi un tip de rime unic pentru poemul respectiv. Necesitatea de a rima versurile impune căutarea cuvintelor care rimează cu cele deja găsite, iar asociaţiile care apar pe parcurs îmbogăţesc ideea iniţială cu noi nuanţe, îi dau o turnură neaşteptată, descoperă faţete şi contururi nebănuite. Acesta îi aplică jocului de-a versificarea un farmec deosebit, prospeţime şi mister, oferindu-ne emoţii inegalabile. Este lafel cum ai păşi pe un tărâm neexplorat, într-o junglă deasă fără cărări bătătorite, care îţi dirijează ea-înseşi paşii, obligându-te să învingi obstacolele apărute pe neaşteptate în cale. În schimb, îţi dăruieşte privelişti minunate după fiecare stâncă ocolită, iar dacă te pricepi să nu pierzi orientarea, vei ajunge unde ai dorit după o călătorie palpitantă şi plină de aventuri. Astfel constaţi cu uimire că ai exprimat ideea poate chiar mai bine decât ai fi făcut-o în proză, deşi aceasta a suferit o metamorfoză uluitoare, ca o femeie care pe un corp frumos de la natură îmbracă o rochie minunată, care îi scoate în evidenţă şi îi amplifică frumuseţea. Butonul a pleznit, scoţând la iveală farmecul florii, un fluture încântător şi-a luat zborul, părăsind crisalida uzată.
Pe de altă parte, nu e nici o pagubă, dacă busola, brusc, se strică şi nu-ţi mai indică corect direcţia. Mulţi călători, rătăcindu-se, au făcut descoperiri extraordinare. Columb, după cum se ştie, a luat calea spre India, dar a descoperit două continente noi şi o mulţime de insule! Important este să găseşti, totuşi, drumul spre casă.
Minunat este faptul, că restricţiile pe care ne-am propus să le respectăm nu numai că nu ne-au încurcat, ci ne-au şi ajutat să obţinem efectul optimal, răsplătindu-ne eforturile cu vârf şi îndesat. Din păcate, astăzi poezia tradiţională este privită ca o Cenuşăreasă care a zăbovit să plece de la bal după termenul fixat, trezindu-se din scurtul ei vis în rochiţa veche chiar în mijlocul cucoanelor gătite şi a cavalerilor dichisiţi. Jocul de-a rimele nu mai pasionează poeţii, considerându-se demodat şi învechit. Şi e păcat! Versul alb, deşi îţi permite să-ţi expui ideea “goală” cu eforturi minime, fără a fi constâns de oarecare condiţii, nu-ţi oferă satisfacţia de a învinge multiple şi variate obstacole pe un drum întortocheat şi anevoios, nici posibilitatea unor descoperiri neaşteptate în jurul propriului tău gând. Până la urmă se constată că o formă perfectă din punct de vedere estetic slujeşte ideea cu mai multă fidelitate şi o scoate în evidenţă, urmându-i contururile ca propria ei piele. Frumuseţea mişcă sufletele şi le face mai receptive la ideile, pe lângă care mulţi ar trece cu nepăsare, fără a le lua în seamă.
Simplul fapt ştiinţific, că unele stele pe care le vedem se află la depărtări imense, de mii de ani lumină, tulbură puţine persoane sensibile, pe când versurile des citate
“La steua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii, să ne-ajungă…”
au miraculosul dar de a trezi imaginaţia, făcându-ne să conştientizăm ideea nu numai cu mintea, dar şi cu sufletul. Omul este o fiinţă complexă, în care simţurile, emoţiile şi raţiunea trebuie să conlucreze.
Puţini sunt acei, care au un văz deosebit de ager şi pătrunzător, fiind în stare să distingă asemenea detalii, care le scapă altora. La fel, puţini oameni posedă o sensibilitate ieşită din comun, şi mai puţini au darul a o face un bun al tuturor, creând opere de artă care apropie realitatea de sufletele noastre. Un adevăr amar, trecut prin inima poetului, devine o durere sfâşietoare, care se amplifică, intrând în rezonanţă cu inimile tuturor, devine un clopot de alarmă care trezeşte sensibilitatea publică şi mobilizează forţele spirituale ale organismului social în faţa primejdiei. Nu întâmplător poeţii s-au pomenit întotdeauna în epicentrul erupţiilor sociale. Dar şi în condiţiile unei acalmii relative poeţii găsesc destulă hrană pentru a alimenta şi a creşte această floare rară, pe care o numim poezie. Rostul ei este să ne sporească sensibilitatea, descoperindu-ne esenţa fenomenelor de natură spirituală şi frumuseţi care altfel ar trece neobservate, tot astfel precum ochelarii servesc pentru sporirea văzului, dezvăluindu-ne calităţile optice ale obiectelor materiale. Prin urmare, poezia este un instrument care prelungeşte posibilităţile noastre de a percepe Frumosul dincolo de limita individuală a fiecăruia.
Dacă ne referim însă la substanţa ei, putem spune că poezia este o sinteză a ideii cu trăirea emoţională şi veşmântul ei verbal, sonor. O îmbinare armonioasă a acestor componenţi este absolut necesară - lipsa sau slăbiciunea unuia dintre ei poate desfiinţa poezia. Când scriem poezia pe hârtie, nu facem decât să o notăm, să-i dăm o formă materializată. Evident, că această materializare a unor elemente în fond nemateriale este imperfectă. Partitura unei simfonii încă nu este muzică - muzică ea devine doar atunci, când îmbracă veşmântul ei sonor şi emoţional. O interpretare proastă o desfiinţează, una excelentă o renaşte. La fel şi poezia - cititorul îi redă haina sonoră şi emoţională după priceperea sa - cu mai multă sau mai puţină dibăcie.
Poezia scrisă pe hârtie este doar o jumătate de poezie. Poezie cu adevărat ea devine numai atunci, când este declamată într-o manieră sinceră, adecvată conţinutului său ideal şi emoţional. În realitate acest lucru se întâmplă destul de rar, deşi este foarte important. Poezia trebuie să sune, să acţioneze asupra ascultătorului prin toate mijloacele de care dispune, prin toată vraja ei lăuntrică. Este greu de spus, din ce se compune această vrajă, dar ritmul, rima, melodia versului sunt componenţi importanţi ai acesteia. Aici se adaogă intonaţia artistului, calităţile melodice ale vocii sale, precum şi sensibilitatea lui, inteligenţa lui, care îl ajută să pătrundă conţinutul ideal şi emoţional al poeziei, să ghicească fără greş interpretarea adecvată. Un poem cu o deosebită încărcătură emoţională, în opinia mea, solicită o declamatoare cu voce joasă, adâncă, plină de o forţă reţinută izvorâtă din interior,cu o manieră de declamare care ar produce impresia că cuvintele sunt smulse din propriul ei trup, sunt rupte din propria-i carne. Dar poezia nu trebuie urlată, sentimentele mari vorbesc mai mult în şoaptă - o şoaptă adâncă, grea, dureroasă.
Mă întristează nespus o poezie prost declamată, mai ales dacă aparţine unui mare poet. Este o profanare. Nu ştiu de ce s-a înrădăcinat convingerea eronată, că pentru a interpreta opere muzicale trebuie să faci şcoală, iar pentru a declama versuri nu trebuie decât să înveţi cuvintele. Sunt categoric împotriva acestui mod de gândire. Pentru a putea declama versuri trebuie să înveţi această artă deloc simplă. Trebuie să munceşti, să experimentezi, să-ţi pui în valoare calităţile artistice - dacă le ai, desigur.
Eu nu accept anumite maniere de declamare, printre care şi cea dulceagă, lascivă, excesiv feminizată. Nu-mi place nici stilul de incantaţie şamanistică, în care poezia este interpretată ca un descântec vrăjitoresc. Îmi place maniera naturală, sinceră, sufletistă, deşi accept şi chiar consider necesară scoaterea în evidenţă a ritmului interior al versului, precum şi jocul uşor al vocii, valorificarea calităţilor ei melodice. Este extrem de important să respectăm o corelaţie armonioasă între toate aceste elemente. Simţul măsurii este măsura talentului artistului.
În ceea ce priveşte veşmântul verbal al poeziei, acesta cere o atitudine lafel de responsabilă, o muncă grea şi minuţioasă de selecţie şi prelucrare a materialului. Limbajul poetic cere o atitudine deosebit de grijulie din partea acelora, care pretind (cu temei sau fără) că fac poezie. Din păcate, unii dintre aceştea nu-i acordă mare importanţă, neglijându-l cu uşurinţă. Suntem obişnuiţi să mizăm întotdeauna pe har, pe miracolul inspiraţiei, pe spontaneitate, pe multe alte “miracole”, fără a ne îngriji să depunem careva eforturi intelectuale pentru a ne cultiva şi îmbogăţi sufletul nu numai cu valori morale, dar şi cu acele cunoştinţe concrete, rodul investigaţiilor uriaşe pe care le-a întreprins omenirea în zona tăinuită şi inaccesibilă filistinului, pe care o numim Poezie. O asemenea atitudine dezvăluie subdezvoltarea noastră spirituală, pe care o constat cu amărăciune. Mi-ar fi greu să-i zic pe nume virusului, care i-a atacat pe toţi membrii societăţii noastre, dar denaţionalizarea, devalorizarea cunoştinţei de carte, cultivarea atitudinii agresive şi dispreţuitoare faţă de intelectuali (nu găsesc un termin mai potrivit pentru a desemna omul care posedă cunoştinţe vaste, suflet mare şi înalte calităţi morale) au fost condiţiile favorabile pentru ca acesta să prospere. Acum, dacă dorim să ne vindecăm, nu mai putem subaprecia tezaurul spiritual pe care l-a acumulat umanitatea timp de secole şi milenii, nici pe purtătorii lui.
Dar să ne întoarcem la oiţele noastre, cum spun francezii. Oricine simte în sine aplecare sufletească spre poezie şi doreşte să facă poezie, trebuie să înveţe ce este poezia, nebizuindu-se pe cunoştinţele fragmentare pe care le capătă în mod spontan. Un muzician consacrat este obligat să cunoască secretele meseriei sale, iar măsura în care le cunoaşte este un indiciu important al valorii sale ca maestru în arta muzicii. Tot astfel un poet este obligat să fie un adevărat maestru al cuvântului poetic, un iniţiat în secretele “ars poetica”, care este o artă şi o ştiinţă în acelaşi timp. Sensibilitate, intelect, cunoaştere şi măestrie - iată patru piloni pe care se sprijină templul Poeziei. Slăbiciunea unuia dintre aceştea poate fi fatală - fiecare trebuie să fie suficient de durabil pentru a-şi îndeplini misiunea. E adevărat, uneori surplusul de vigoare al unuia poate substitui şi camufla slăbiciunea altuia, dar până la o limită doar. Templul Poeziei nu poate sta în trei picioare.
În primul rând, un poet trebuie să-şi cunoască la perfecţie materialul, din care îşi durează opera, adică limbajul poetic. În general, nu putem alcătui un dicţionar complet al limbajului poetic, care ar conţine acea submulţime a unei limbi, despre care putem spune: aceste şi numai aceste cuvinte pot fi admise într-un poem. Ca limba însăşi, limbajul poetic este supus unei fluctuaţii permanente, unei dezvoltări continue - unele cuvinte apar, altele dispar din uz. Limbajului poetic îi este caracteristică însă o anumită adâncire în trecut, el conţine unele cuvinte arhaice, ieşite din uzul cotidian, şi admite cu greu neologismele, doar după un proces de “rotunjire” prin folosire frecventă, când acestea devin familiare şi se înscriu cu succes în peisajul lingvistic respectiv. Acest proces este aidoma lucrului de secole al fluxului, care rotunjeşte şi cizelează pietricele diforme, comunicându-le formă, luciu şi culoare. Fluxul netezeşte muchiile ascuţite, curăţă impurităţile şi transformă pietricelele obişnuite în comori strălucitioare. Dar această muncă necesită timp şi nu suferă graba. Cuvântul îşi poate găsi locul în colierul unui poem numai după ce a căpătat forma, luciul şi culorile necesare, potrivite mediului lingvistic respectiv.
Adela Vasiloi
#26945 (raspuns la: #13613) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pentru Destin - de (anonim) la: 07/11/2004 13:57:48
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Sunt Adela.

“Ce afirmi tu te defineste nu numai ca ateu convins insa si ca o persoana contradictorie, toate acestea sunt usor de observat la o simpla privire asupra a ce tu ai scris.”
Faptul, că ,sunt un ateu convins l-am declarat chiar eu, într-unul din mesajele anterioare. “Faptul” că aş fi o persoană contradictorie, cere argumentare – demonstrează acest lucru. Unde şi când am afirmat lucruri contradictorii? Poate, sunt “contradictorie”, pentru că am găsit contradicţii în propriile tale afirmaţii?
“Fireste este dreptul tau de a fi asa...insa cand iti doresti cu ardoare sa combati un seaman de-al tau pentru faptul ca spiritualitatea sa se difera de a ta...denota o gandire rigida,indreptata intr-o singura directie.”
Eu n-am de gând să-mi combat semenii, eu combat o concepţie, pe care o consider greşită şi îmi îndemn semenii să cugete mai adânc la unele lucruri, lăsând emoţiile de o parte. Cred că o viziune justă nu ne încurcă, ci ne ajută să trăim, urmând nişte reguli morale adecvate traiului în societate, când, conform dictonului cunoscut, “libertatea unui individ se termină acolo, unde începe libertatea altui individ. Un asemenea cod moral cu siguranţă conţine şi “nu ucide”, “nu râvni la bunurile altuia”, şi alte reguli morale, care sunt nu neapărat creştine. Omuciderea, furtul, adulterul şi alte acţiuni antisociale au fost privite cu dezaprobare şi pedepsite, uneori cu o cruzime nejustificată, pe tot parcursul istoriei şi la toate popoarele, cu unele excepţii. De exemplu, omuciderea nu era considerata crimă, dacă era săvârşită în război (ca şi acum), în legitimă apărare (ca şi acum, dar faptul trebuie demonstrat riguros), sau era o acţiune de pedepsire, săvârşită de partea păgubaşă (sţul înşelat, capul familiei sau al comunităţii). După cum vedem, lumea a devenit totuşi mai tolerantă, mai bună, iar judecarea şi pedepsirea crimelor nu mai este o treabă particulară, ci o sarcină a sistemului justiţiar. Acuma, chiar în război, nimeni nu mai îndeamnă soldaţii să ucidă femei şi copii, să spintece pântecul femeilor gravide etc., după cum se întâmpla cu 2000 de ani în urmă.
Iar gândirea mea, privită cu mai multă obiectivitate şi mai puţină antipatie, poate fi calificată mai curând ca fiind consecventă.
"mituri crestine!!!???"
Da, şi te asigur, că nu eu am inventat termenul, şi nici comuniştii, este unul mai vechi şi se utilizează frecvent în studiile de istorie a religiilor. Dacă se vorbeşte despre “miturile Greciei Antice”, “miturile buddismului”, ale sintoismului” sau ale hinduismului, nu văd de ce nu se poate spune “miturile creştinismului”. În plus, acest termen este în deplină concordanţă cu convingerile mele de ateu. Asta fiind spus, consider că tu faci o confuzie enormă, luând drept reale nişte mituri.

Stii sa definesti Religia?
Stii sa definesti Crestinismul?
Stii sa definesti Biserica?

Definiţiile sunt specialitatea mea, fiind matematician. :-) Pentru mine, am definit demult aceste noţiuni. Dar voi face trimitere la dicţionarul de filosofie Larousse, editat la Bucureţti, 1998, de către editura “Univers Enciclopedic”. În acelaşi dicţionar poţi găsi şi noţiunea de credinţă: “1). O simplă opinie probabilă, 2). O certitudine sentimentală. Tot acolo se spune:”Problema filosofică este aceea a raporturilor ştiinţei cu credinţa: poate reflecţia filosofică şă rezolve toate problemele, pe care şi le pune omul (cum consideră Decartes, Spinoza, Fihte, Hegel), sau, dimpotrivă, ea este în mod necesar limitată şi inaptă să rezolve problemele fundamentale, cum sunt imortalitatea sufletului, originea lumii şi existenţa lui Dumnezeu (cum gândesc Kant şi Auguste Comte)? Doctrinele, careconcep că ştiinţa este limitată, ţin de fideism sau agnosticism. Feuerbach este acela care, înaintea lui Marx, a făcut critica creştinismului în “Esenţa creştinismului”, 1841.”
Nu am adus întreg textul, dar sper că cei care se interesează, vor căuta această carte şi vor citi singuri.
Conform aceluiaşi dicţionar, religia este un “… sistem de credinţe (dogme)şi de practici (rituri şi interdicţii) referitoate la SENTIMENTUL DIVINITĂŢII (subl.de mine) şi careîi uneşte într-o aceeaşi comunitate … pe toţi adepţii acestui sistem.
Tot de acolo: “Creştinism – lege şi doctrină a lui Isus Histos… o religie a inimii, o religie populară, care se opune religiei (iudaice), în principiu savate“, care se bazează pe textul dificil al Vechiului Testament. Nietzshe, după Marx, a văzut în el religia sclavilor şi a umiliţilor care, neputându-se afirma în lumea fizică, se refugiazăîntr-o atitudine spirituală de supunere…”
Şi în sfârşit, biserica. Din păcate, nu am găsit termenul în acel dicţionar, de aceea vă propun definiţia mea, care poate fi, evident, discutată. Conform opiniei mele, biserica este o instituţie, menirea căreia este de a propaga un anume sistem religios (doctrina, morala şi atitudinea faţă de realitate) şi de a oferi adepţilor religiei respective un loc (locaşele de cult), în care ei se pot reuni şi pot participa la titualurile religioase.

“Nu stii si nu ma surprinde,nici nu te condamn pentru aceste lipsuri...insa este placut si cuminte,frumos si intelept sa abordezi tematici cunoscute tie.”
Mă învinuieşti de ignoranţă? Te asigur, că am citit foarte mult la acest subiect, şi nu numai ceea ce îmi convine, ca “ateu convins”, cum m-ai calificat pe bună dreptate. Această convingere este rodul unor reflecţii îndelungate asupra celor citite (inclusiv biblia, “Noul testament” şi altele)
Insa nu convingi nici cu acele cunostiinte stiintifice!!!

“Nici nu este necesara o {“teorie” creaţionistă ştiinşifică,"}cum tu o numesti!!!???BIBLIA este mai mult decat aceea denumire rautacioasa pe care tu ai dat-o.”

Termenul de “teorie creaţionistă” sau “creaţionism” nu l-am inventat eu. Este o ipoteză speculativă, care încearcă să substituie ipotezele ştiinţifice, care explică existenţa şi evoluţia Universului material, în special a omului. Bănuiesc, că “cercetările ştiinţifice” în această direcţie au fost comandate de una din sectele creştine, rezultatul cercetărilor fiind preconizat dinnainte.

Aşadar, la calificativul de “ignorantă”, îl mai adaogi pe cel de “răutăcioasă”. Nu sunt nici una, nici alta, deşi mai am multe de învăţat, ca şi de perfecţionat în atitudinea mea faţă de oameni. Personal, n-am nimic cu tine, nici cu Souris, căreia i-am răspuns mai înainte.

"Teorie" ...stiintifica"expusa stiintific" ce expresie ai folosit!!!
Nu rupe cuvintele din context, aceasta este egal cu o lovitură sub centură, în sport. Afară de aceasta, admit că mă pot exprima uneori stângaci. Şi ce-i cu asta?

“Contrar celor sustinute o vreme de catre evolutionisti, in prezent se afirma din ce în ce mai mult ca aparitia si dezvoltarea stiintelor nu este in conflict cu BIBLIA.
Acest lucru a fost argumentat de Stanley L. Jaki în lucrarile sale, de H. Butterfield si altii care au aratat ca stiinta moderna a fost nascuta in cultura iudeo-crestina din punctul de vedere al conceptiei despre lume, pe cand stiinta despre lume a fost nascuta moarta in celelalte culturi antice.”

Nici nu poate fi. Procesul de cunoaştere are rădăcini străvechi în specia umană, mult mai vechi ca creştinismul şi biblia. În antichitate, clasificarea în acest domeniu era rudimentară, dar se făcea, totuşi, deosebire între matematică, care se ocupa de calcule şi astrologie (azi astronomie), care se ocupa de studierea corpurilor cereşti. Şi nu arareori persoanele care se ocupau de ştiinţe erau în acelaşi timp preoţi sau ai diverselor religii. Dar, dată fiind rigiditatea dogmelor religioase,
aceşti preoţi savanţi veneau în conflict cu religia, deoarece cercetările şi observaţiile lor asupra lumii reale descopereau contradicţii flagrante între realitate şi dogme. În alte cazuri, de ştiinţă, ca de o pasiune practicată pentru a satura pofta omului de a cunoaşte, se ocupau mai marii acestei lumi, sau pur şi simplu persoane înstărite, care puteau să-şi permită o activitate de acest gen. Ulterior, din cauza conflictelor tot mai dese şi mai acute, ştiinţele au părăsit locaşele sfinte. Teoriile ştiinţifice demult nu se mai înscriu în contextul religiei creştine, sau a oricărei alte religii. Dacă voi găsi lucrările menţionate de tine, le voi citi, pentru că m-ar interesa o argumentare cât de cât reuşită în această problemă. Dar nu înţeleg, ce distincţie faci între “ştiinţa modernă” şi “ştiinţa despre lume”, care, zici tu, “a fost născută moartă”? Matematicile şi astronomia îşi iau începuturile în India, China, Babilon, Egipt , Grecia etc., etc, cu ceva mii de ani înaintea creştinismului. Sunt moarte, astăzi?

"...dacă biserica ar fi fost mai maleabilă."

Nu este expresia mea, ci a persoanei căreia i-am răspuns. Fii mai atent, te rog!

“Biserica este sfanta, insa nu prin sfintenia celor ce o reprezinta,a membrilor sai,este prin faptul ca sfant este intemeietorul si Capul ei, Domnul Isus Cristos.“
Sfintenia Bisericii nu este atinsa de pacatele noastre, caci nimeni nu este fara de pacat dintre semeni.

Aici mi-am amintit un proverb (înţelepciune populară!) : Nu fă ce face popa, fă ce spune el. Sfinţenia este o invenţie comodă, un semn de avertizare, afişat pe tot ce dorim să scoatem din discuţie. Ca să evităm, natural, critica. Cine se teme de critică, îşi cunoaste şubrezimea poziţiilor.

“Suntem liberi,avem aceasta libertate in spiritualitate, in gandire...sa nu fim patimasi cu noi , cu semenii nostri. “

Asta să fie libertate de gândire, când stai cu biblia la îndemână, verificând mereu, dacă nu o luaşi razna?

“Cat de "stiintific" ai explicat...toti trebuie sa te credem...!!!???”

Eu explic nu pentru ca să crezi, ci pentru ca să gândesc şi să decizi singur, După cum ai observat, nu pun mare preţ pe o credinţă oarbă, nefondată pe nimic.

"organismul uman se uzeaza,inclusiv creierul..."fireste "inclusiv" organism este si creierul.”

Iar te axezi pe modul meu de exprimare? Nu văd nimic “criminal” din punct de vedere stilistic. Se utilizează adesea astfel de expresii, pentru a sublinia ceva, a evidenţia dintr-un întreg. Nu-ţi place, nu folosi.

“Viata ca o capodopera!!!???original imbold.”
Ei, şi? Nu a spus Nicolae Titulescu “Soarta este opera celor puternici şi scuza celor slabi”? Ei, eu am numit-o capodoperă, de ce nu aş face-o?

“Iti recomand ca intre colegi de cafenea sa citesti:
Stanley L. Jaki;
H. Butterfield. “
Mulţumesc, este a doua oară în acest mesaj, cand ma sfatui sa citesc.

P.S. De ce nu ai publicat răspunsul meu pentru Mary, în care îi mulţumesc pentru cuvintele bune, puţinele care mi-au fost adresate de pe acest site? Te deranjează că cineva şi-a format o altă părere despre mine, şi nu doreşti să faci public acest lucru?

PS Se intelege "colaborarea",/i> anonim-Adela-ueit...numai la o simpla postare...simultaneitatea, stilul folosit ,"sustinerea reciproca neintemeiata". Imi amintesc de acelasi procedeu folosit de comunisti...pentru a iesii in fatase foloseau de doi tovarasi...unul sa-l propuna,un altul sa-l sustina.

P.P.S. Dragă destinule, nu mă face să râd. Similitudinea stilurilor este un produs al imaginaţiei tale, iar procedeele folosite de comunişti nu-mi sunt chiar atât de familiare. Datorită tatălui meu, care şi-a făcut studiile în România prin 1942-44, urăsc comuniştii nu mai puţin decât tine. Nu am fost comunistă, nu sunt şi nu voi fi niciodată. Cine o fi Ueit, habar nu am. Văd, că sprijinul meu îl compromite. I-am f[cut un deserviciu. Îi cer scuze.


#27980 (raspuns la: #27968) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
de la Lazarescu citire...(fragmente) - de Intruder la: 13/08/2005 22:36:56
(la: "Academia Cafeavencu")
cele redate mai jos, nu sunt ''critici''...nici nu mi-as permite sa critic texte din acest site sau de aiurea...ceea ce unii ar considera ''critica'' facuta de Intruder, este de fapt zeflemea nevinovata, fara intentia de a fi eu mai catolic decat papa...
(asta ca paranteza la postarile mele anterioare)

cititi sa va amuzati...textul e super si autorul talentat...;)

Jurnal intim
Publicat de lazarescu la 12/02/2004 - 06:03 la Eseuri


Împărţeam cu doi tineri căsătoriţi o căsuţă cu două camere, un hol, o bucătărie, o baie, cîţiva şoareci şi mii de furnici.

în curte există un cîine-lup (blînd, pîinea-lui-Dumnezeu), care nu latră decît la mine. Dimineaţă am ieşit în vîrful picioarelor, privind în stînga şi în dreapta, şi am rupt-o la fugă spre poartă. A ieşit naiba ştie de unde şi a năvălit după mine, lătrînd înnebunit. Azi nu m-a prins.
Pe cîine îl cheama Lucky. De ce l-o fi chemînd aşa, treaba lui. Şi eu m-am simţit "lucky". De ieri dimineaţă nu l-am mai văzut. Am înţeles că noaptea doarme în casă. Treaba lui.

Aseară, în timp ce umblam bezmetic printr-o alimentară, memoria afectivă mi-a fost brusc deşteptată de imaginea unei banane verzi. Mi-am amintit cum, în copilărie, am aşteptat să se coacă o banană. O cumpărase tata, după vreo doua ore de stat la coadă. Mi-a explicat că, de fapt, bananele sunt galbene şi că-s mai bune coapte. Am pus-o pe fereastră şi o cercetam cu sufletul la gură de cîteva ori pe zi. Singura evoluţie a fost că s-a veştejit.

Azi, cînd am ieşit din editură ca să-mi cumpăr ţigări, am văzut o veveriţă care trecea strada pe zebră. Semn că nu mai există veveriţele de-altădată. Nu se mai sperie de aglomeraţie. În plus, au şi un comportament civilizat.

Muntele Rarău, ajunul Revelionului 2002, pe o cărăruie aflată la 15 km distanţă de civilizaţie. Mă opresc să-mi aprind o ţigară. Apare de niciunde un aurolac: "Da si mie un ban". Hai, că la restaurant, pe strada, mai înţeleg. În creierii munţilor nu-mi pot imagina ce căuta un aurolac.

Astă vară, mă plimbam cu iubita şi a venit un aurolac la noi, cu celebrele cuvinte: "Dă şi mie un ban". Eram amîndoi lefteri. Fumător înrăit, m-am gîndit să-i ofer totuşi ceva: "Ia nişte ţigări". "Mersi, nu fumez", a venit prompt răspunsul lui.

Printr-un concurs de împrejurări greu de închipuit, am ajuns cu cîţiva ani în urmă să-l colind pe regele Mihai. Venise pentru a sărbători Crăciunul la Iaşi, invitat de primar la o petrecere cu VIP-uri locale.
(...)
Ne dusesem în gaşcă să-l colindăm pe directorul căminului şi ne-am trezit la masa regelui.
(...)
Mă rog, era acolo toată eticheta de care n-aveam habar decît din cărţi, o etichetă pe care am călcat-o în picioare cu inocenţă, ciocnind cu regele, apoi cu bodyguarzii şi pe urmă cu regina şi membrii familiei.

În primul rînd am slăbit. Aşa spun ceilalţi. Ar mai fi un semn faptul că toţi cunoscuţii la care mă duc în vizită mă întreabă în primul rînd dacă nu vreau ceva de mîncare. Se şi exagerează. Tata exclamă de fiecare dată cînd mă vede: "Bă, da' ce-ai mai slăbit!".

Aşadar, 29 de ani. O vîrstă frumoasă, respectabilă. Cea mai frumoasă vîrstă pe care mi-o închipui este la 30 de ani. Suficient de tînăr ca să nu-ţi fi pierdut entuziasmul, acea inconştienţă de a crede că frumuseţea vieţii tale e abia la început, destul de matur ca să dai în mă-sa toate lucrurile care nu merită.

Emoţionante mesaje de felicitare de la adminul unor situri pe care am cont. Mi se oferă cadou liste cu tipe născute în aceeaşi zi cu mine, reduceri la schiuri, o carte de credit gratis la una din băncile din sudul Americii... Într-adevăr emoţionant mi se pare următorul mesaj de pe situl meu:
''situl e fain realizat,simplu si la obiect,imi place mai ales explicatia din jpegul de mai sus ( eu ---> ) e super.. la viata mea am citit numai carti de colorat(volumul 1,volumul2,trilogii etc..) si pot spune ca,referitor la continut,situl tau ma incanta din nou...pana acu ai 2 bile albe!! oricum sa nu te-astepti sa-ti cumpar cartea..sunt lefter :)'' . Semnat: un gigel oarecare

Produceam clorofilă. Vegetam. Am stins lumina şi am încercat să adorm. Nimic. Gînduri şi imagini de toate felurile - banale, extrem de banale - au început să-mi apară: golul Danemarcei marcat de la 40 de metri, faze din camera Big Brother, o mîţă care mi-a tăiat calea, lista cu lansările pentru Bookarest, corzile de chitară pe care le-am primit cadou etc. etc. Toate aceste gînduri-imagini au început să circule în viteză, ca nişte maşini pe o autostradă cu mai multe benzi. Vehicule care respectă regulile de circulaţie, supravegheate de sus de elicopterul poliţiei. Apoi, brusc, o asemenea maşină derapează de-a curmezişul autostrăzii, provocînd o coliziune în lanţ: şutul tras de danez la poarta noastră sparge un geam de la casa Big Brother, mîţa apare năucă în mijlocul autostrăzii, maşinile explodează pentru că a căzut peste ele elicopterul poliţiei.

Dracilor din Pateric li se potriveşte perfect zicala românească: "nimic nu fac, dar nici nu stau degeaba".

Aseară fumam lîngă magazinul Billa. Prin faţa mea, trei aurolaci se trăgeau cu cărucioarele de la supermarket, transformate în trotinete. Unul - după ce mi-a cerut "măcar" o mie de lei - a plecat voios, cu un picior pe cărucior, cu celălalt, făcîndu-şi vînt. Cînta într-un amestec de ritm gospel şi hip-hop: Dumnezeuuu/ Taatăl nostruuu/ Iisus Hristooos!. Partea cu "Iisus Hristooos!" cădea ca un refren, un soi de "Check it up!". Probabil că peste zi, în timpul "serviciului", îşi cînta versurile pe altă melodie. Acum, se distra. Îşi permitea să improvizeze.

Bunică-mea a rămas văduvă cînd avea tata 15 ani. Habar n-am cum era pe vremea cînd trăia bunicul, dar sînt convins că s-a făcut mai rea după moartea lui. Avea o casă retrasă, pe malul unei rîpe. Nu suporta pe nimeni, se certa cu toată lumea. Dacă stau şi mă gîndesc bine, avea două aşa-zise prietene (Mariţa şi Floarea, parcă) cu care se întîlnea duminicile, bîrfea lumea din sat şi toate neamurile (mama fiind cap de listă). Nu reţin din discuţiile lor decît două ticuri verbale: "Am păţit ca 'ceala!" (Bunica) şi "Fac ca cîntecu'!" (Floarea). Mariţa vorbea mai puţin. Prefera să tragă cîte o duşcă dintr-o sticlă cu ţuică şi să intervină atunci cînd mirosea că e rost de sfadă, turnînd gaz pe foc. Discuţiile se terminau într-un vacarn generalizat, în care toate blestemau şi nimeni nu mai asculta pe nimeni, ca la Tucă-show sau la Procesul etapei. Se despărţeau jurîndu-se vă nu vor să se mai vadă niciodată, pentru a se întîlni o săptămînă mai tîrziu. Nu de puţine ori eu deveneam subiectul dicuţiei: că de ce umblu în chiloţi (de fapt, pantaloni scurţi) în Sfînta Duminică, de ce bolovănesc cîinele, de ce umblu aşa murdar. "Apăi, da, e murdar, că nu-l spală mă-sa", prindea bunica prilejul să se lege de mama. "Da' taci, ţaţă, ce-ai cu mă-sa! Mă-sa îl spală, faci ca cîntecu', el e drac împieliţat", sărea Florea. Mariţa scrîşnea dezaprobator din cei trei-patru dinţi rămaşi în gură, trăgea un gît de ţuică şi spunea ca pentru sine: "Eu n-aş înghiţi una ca asta!". Apoi bunica uita că ea se pornise pe mama şi întorcea vorba ca şi cum celelalte s-ar fi legat de noră-sa. Şi dă-i ceartă.

Cel mai nasol lucru pe care i l-am făcut
(bunicii- n.b). a fost odată cînd mi-a dat să mănînc nişte vişine scoase din ţuică. M-am îmbătat şi eu, şi porcul (cu care am împărţit vişinele). Porcul s-a îmbătat mai rău, stătea lat în curte, dar eu m-am comportat mai urît: am luat o cană şi am pocnit-o în cap, fără vreun motiv anume, pe bunica. Îmi amintesc că era o cană de marmură şi că am rămas cu toarta în mînă. Mă rog, e lucru scuzabil, avînd în vedere că vorbesc despre prima mea beţie.


sursa: http://www.cafeneaua.com/node/view/1018


Cand ti se termina serenadele - de latu la: 22/11/2005 12:55:11
(la: Cea mai frumoasa poezie)
Cand ti se termina serenadele , iti raman versurile ce-ti permit sa te exprimi

iar cand si punga cu versuri
s-a golit,
inca mai poti lua
o mana de cuvinte
aruncandu-le in mijlocul multimii
ca pe oase spirituale intru hranirea prostimii
ca imn de marire al dadaismului....
contrariile... provoaca - de Sibipot la: 04/12/2005 15:29:33
(la: sa facem un film!)
Sa imi fie scuzata interventia anterioara dar nu am avut nici o clipa intentia sa va descurajez, ba din contra... si ca sa argumentez cele sustinute am sa va scriu o mica istorioara care sa inspire in initiativa voastra

Bunicul meu, taran cu ceva avere si mai citit un pic avea o mare placere cand mergea la Bucuresti cu deiverse treburi, si astea se intampla de cateva ori pe an. Intotdeauna se imbraca in "haine nemtesti" elegant şi ferchezuit de doar mainele batatorite de plug il tradau si dupa ce-si termina treburile musai mergea pe Lahovari unde era un birtulet tare intim si placut "LA profir", unde consuma o cinzeaca de mastica, o friptura garnisita cu cartofi prajiti si doi mici si o salata nemteasca si o sticla de Fancusa de Dragasani. Atunci uita de toate treburile si necazuirle si se simtea "boier" cum ii placea sa spuna. Toate aste pana intr-o zi cand a descoperit cine-i patronul birtului si cand cu obida a hotarat sa nu-i mai calce pragul.
In urbea noastra prin anii 30, din secolul trecut, in fiecare zi de sambata si duminica in Piata mare cersea unul Dinu, poreclit pe drept Milogu. Avea un anume fel de a cersi si toti il simpazizau si nu era trecator să nu-i puna un bănut in palma intinsa, curata, nu ca a altor cersatori mizerabili si zdrenturosi, in care pastra era mereu o moneda. Omul cersea dar cu o anumita demnitate:
"Di dai vere si matale,
ceva parale,
ca-i ziua matale,
ca sa traiesc si eu,
dati-ar Dumnezeu
mii si milioane
in buzunar.."
De aceia ii se mai spunea si "poietul" iar multi sustineau ca ar fi de vita nobila, scapatat.
Intr-una din zilele de vizita la Bucureşti, ca deobicei a mers la birt"la Profir". Era plin ochi. Chelnerii, care-i luase seama ca era un client cu dare de mana, de cum l-au vazut au facut pe dracu-n patru si i-au asezat intr-un colt o masuta nu mai mare decat o batista, probabil un piedesta de flori si i-au adus ceea ce stiau ca are obiceiul fara sa apuce sa dea comanda. Vazand atata clientela a intrebat ce se intampla. "Patronul sarbatoreste zece ani de cand a cumparat birtul si si-a invitat prietenii la sarbatoare. Asa ca, nene Ghiorghita, azi consumatia e pe gratis." "Si ciene-i patronul?" "Rabdare că o sa apara imediat." Si bunicul mai mult privea spre usa de unde banuia ca o sa apara patronul. Tare mult dorea sa-l cunoasca, tinand cont de bucuria pe care o avea cand era servit "boiereste" si uita ca-i un amarat de taran.
Sosi clipa mult asteptata. In pragul usii ce ducea spre birouri aparu patronul, elegant imbracat insotit de doua cadane, una blonda si una bruneta cam oachesa. Bunuicului intai i-a picat ochii pe madame si cand s-a uitat spre insiotitor, sa-i pice plombele (nu prea avea ca avea o dantura de spargea samburi de maslina). S-a frecat la ochi si mai privi inca odata mai cu atentie. Nu, nu-i posibil, mai curand o asemanare. S-ar putea sa fie fratele geaman a lui Dinu Milogu. S-a dumirit doar cand seful de sala a anuntat ca "Domnul Dinu doreste sa va adreseze cateva cuvinte, rog liniste!"
Cand domnul Dinu a treminat spiciul toti s-au ridicat in picioare si au aplaudat si aclamat pe vorbitor, numai el a ramas pironit pe scaun, cu imbucatura inca neinghitita. Un chelner s-a apropiat si l-a intrbat la ureche: "Nene Ghiorghita ori iti e rau?" Simtea cum il apuca nabadaile si asta nu-si vede de treburi il intreaba tampenii. "Ba foarte rau draguta si nu-mi trece decat daca patronul vine la masa mea." "Se face nene. Ma duc sa-i spun dorinta dumitale" si s-a trezit cu patronul la masa lui cu insotitoare cu tot. Bunicu a inghitit imbucatura si doar atat a spus: "Tu?.."holbandu-se ca apucatul la viztatorul din fata lui ramanand cu ochii pironiti pe chipul lui. Nu, nu-i greseala el este sigur Dinu Milogu, confirmare care veni si din partea celuilalt. "Da, Ghiorghita... Hai pan' la mine in birou" si facu semn unui chelner sa-i mute tacamul in biroul lui.
Dinu a fost sarac si venit de la tara cand razboiul era in toi. A muncit pe unde a apuca, munca cu rupere de oase si castig putin. Intr-o zi facand un pariu cu alti colegi de munca cine castiga mai bine timp de o saptamana s-a apucat sa caute si alte slujbe, dar tot cam fara bani. Se apropia ziua scadentei si nu prea castigase mare lucru si ca orice oltean ambitios si de frica sa nu piarda pariul i-a venit ideia sa se apuce de cersit in colt la Coltea. La inceput nu pre il baga nimeni in seama si nu castigase decat doua monede si alea de la niste babe care-l priveau cam pofticioase. I-a venit ideia sa zica si ceva nu sa stea ca mutu. Incet, incet a compus si cunoscuta-i "poiezioara", e drept nu prea academica, dar acum ii aduce o gramada de bani. Bineanteles ca a castigat pariul, mai ales ca ce castigase intr-o saptamana acum castigase intr-o zi. Asa ca s-a lasat de munca si a inceput sa cerseasca zilnic pana intr-o zi cand l-a vazut un consatean, oltean de-al lui si a simtit ca-i crapa obrazul de rusine. Asa a hotarat sa cerseasca in alta parte, ca Bucurestiul e plin de olteni si mai stii... S-a urcat in tren si cersind din compariment in compariment (niciodata nu a inteles de ce nasu' nu-i cerea biletul) asa a ajuns si la Buzau unde in fiecare sambata si duminica este in Piata mare. In restul saptamanii cersea in alte orase. Afacerea mergea si prinsese chiag, dar se purta tot imbracat modest si curatel sa nu atraga atentie. Intr-o zi de iarna geroasa a vrut sa intre in birt sa bea un vin fiert. La usă un chelner l-a oprit, vezi doamne ca nu este imbracat decent. Atunci si-a propus sa puna mana pe birt si sa intre in el cand va dori si mai ales sa-l dea afara pe nesimtitul de chelner sa ramana pe drumuri. Mai intai a inceput sa se intereseze al cui este. Asa afla ca este al unuia Profir Bundala, care avea doar o mostenitoarea cam tanta, sluta si urata ca muma padurii. Bietii oameni erau inebuniti ca nu scapa de tuta din casa, nimeni nu se incumeta s-o ia de nevasta. Asta mai putin l-a preocupat pe Dinu, ba din cotra era un atu in plus. Si ce daca e urata, noaptea si muma paduri e frumoasa.
Dinu a inceput sa dea tarcoale casei, imbracat la trei ace cu garoafa la butoniera, plimbandu-se pe trotuarul de vizavi cat era ziulica de mare. Safira, fata birtarului, l-a vazut o data, de zece ori si i-a cazut cu tronc baiatul. I-a spus ma-si si aceasta la instiintat pe barbate-su, care greu s-a lasat induplecat sa-l abordeze pe flacau. "Ce, fa, crezi ca ala este chior? Uitate ce chipes e." La insistentele femeii s-a lasat induplecat ca stia ca Retuta lui nu o sa-i dea pace pana cu face ca ea. Ca din intamplare intr-o zi Dinu si cu Profir s-au intalnit, au schimbat cateva cuvinte si Profir l-a invitat acasa sa-l cinsteasca asa, cum se cade pe o caldura de foc, cu o inghetată, lucru pe care Dinu atata astepta şi cam greu s-a lasat comvins sa accepte invitatia. De atunci nu a mai plecat din casa lor, iar el vedea in Safira nu urata si tampa, care de cum scoatea o vorba da cu maciuca in oale, ci averea din carca ei. Ii deveni draga. Spre toamna au facut sui nunta. Dupa nunta Dinu i-a propus socrului sa se ingrijeasca el de birt apoi sa i-l vanda lui oferindu-i ceva banuti, cam la jumatea valorii. Mai tarziu s-a felicitat ca a avut aceata ideie cand dupa nici un an jumatate scumpa lui nevasta a fost intelpata de o viespe si in cateva ore, din cauza socului anafilactic produs de intepatura, s-a petrecut in lumea celor drepti.
Pe chelnerul care nu l-a lasat sa intre l-a ridicat la rang de sef de sala, ca o rasplata ca l-a abitionat si nu l-a dat afara cum isi propusese catranit ca nu-l lasase sa intre in acea zi geroasa.
Cu toate astea el tot venea la Buzau, mai ales ca isi gasise acolo o vaduvioara cu trei copii, care era tare frumoasa si focoasă. De cersit cersea acum din placere, altfel simtind ca ii lipseste ceva, dar mai ales ca vaduvioara asta stia despre el.
Intr-un din zilele pe cand cersea in Piata mare a intalnit un micut cersator pe care l-a luat sub obladuriea lui. I-a placut baiatul ca era tare fasnet si simtitor. L-a invatat cum sa castige simpatia trecatorilor si cum sa se chivernisească si sa puna bani de-o parte, pentru zile negre. Intr-un fel l-a adoptat si mai tarziu l-a indemnat sa faca scoala, ba chiar sa mearga si la facultate, ajutandu-l dupa puteri si avea, mai ales ca atunci cand il vedea isi aducea aminte de copilaria lui. Nicuta, asa il chema pe micul cersator, l-a ascultat si il considera al doilea parinte alui ca parinti cu avea.
Au venit coministii si a ramas fara birt. Nu l-au lasat nici macar sa lucreze in birtul lui asa ca s-a intors mai abitir le meseria de cersator, dar numai in Piata mare din Buzau. Aici era si singura lui bucurie, Nicuta, acum profesor la o scoala dintr-o comuna limitrofa si care nu uitase ajutorul pe care l-a primit. Nicuta niciodata nu l-a ocolit si ici nu a tinut secret relatia lor. Cand s-a asezat la casa lui, casa facuta cu mainele lui dar si cu bani de la Dinu, Nicuta l-a asezat in capul mesii alaturi de tata socru, care se uita cam urat la el ca stia ceine-i. Nicuta si sotioara lui l-a iubit ca pe un parinte si acesta cersea mai putin in Buzau acun schimbandu-si locul de munca la Braila si Galati, unde isi luase si o camaruta. A murit singur doar cu gandul la Nicuta al lui, cam prin anii 1965-66 caruia , simtind ca ii vine sfarsitul i-a lasat o scrisoare si un testament si se spune ca in camaruta lui s-au gasit sub saltea 43 de cecuri cu castiguri in masini si patru cu cate 10000 de lei, toate pe numele lui Nicuta, copilul lui de suflet. Ganditi+va ce valoare aveau cand o casa bunicica in noile cartiere muncitoresti, costa intre 50-60 de mii lei

Si maine este o zi... poate mai buna!
#92779 (raspuns la: #92721) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Mi-am dorit... - de Nanina la: 22/12/2005 15:02:17
(la: Spuneti-va povestea!)
Este imposibil sa cunosti oamenii daca nu cunosti forta cuvintelor.
Confucius
In prima copilarie mi-am dorit sa devin artista. Ma imbracam cu hainele nonnei, puneam o bucata de stamba ,gasita prin debara, drept cortina,inventam roluri si dansam in ritmul cantecelor fredonate de mine..Nonna si nonno(bunicii din partea tatalui)erau publicul.Ma distram de minune, si nonno si mai si. Nonna era o femeie aspra, incercata de multe necazuri.Nu avea simtul umorului. M-a inzestrat pe mine Doamne -Doamne cu acest simt si pentru dansa, asa ca pentru echilibru.
Am inceput scoala si s-au schimbat si parerile despre ce mi-ar fi drag sa fac in viata. Mi-a placut foarte mult istoria si asta datorita unui profesor de exceptie.Avea un fel aparte de a preda. Cand se termina partea de predare a orei de istorie, descopeream ca sunem intepeniti de nemiscare.
Mi-am dorit sa devin arheolog.Tata, om practic,a inceput sa argumenteze impotriva acestei profesiuni:,,-fetito, gandeste-te la cum se impaca munca de teren cu familia, cu copiii; o femeie are responsabilitati casnice, nu se cuvine sa bata ,,coclaurile'' sa caute nici ea nu stie ce.Gandestete la o cariera in care sa nu bantui prin tarana sa urmaresti sa fii aproape de familie.''
Am cugetat eu, atat cat puteam la varsta respectiva, si am hotarat ca fara copil nu merge si ca vreau sa il cresc eu.Adio arheologie!
Un interes deosebit am avut si pentru corpul omenesc.Consideram ca este o chestiune de bun simt sa cunosti ce se afla sub propria piele, asa ca m-am apucat sa invat anatomie.Cunostintele despre anatomia si fiziologia omului, alaturi de educatia umanista pe care am primit-o m-au determinat sa ,,cochetez''cu medicina. Aveam prietene mai mari ca varsta decat mine, care lucrau in mediul sanitar si care ma invitau cand erau de garda sa ,, lucram ''impreuna.Am facut si un curs de surori de Cruce Rosie timp de un an de zile la spitalul de urologie... pe sectie de chirurgie-barbati, asa incat dupa toate acestea am gonit departe de lumea in care mi-am dat seama ca nu voi putea munci.Veneam acasa, dupa orele de practica, aproape bolnava.Plangeam pentru fiecare caz ce nu putea fi recuperat. Adio lume medicala!
Am descoperit lumea cifrelor:conturi,balante, bilanturi... .Pentru un nativ cu ascendent in fecioara, nimic nu putea sa fie mai bun. Asa ca am facut slalom printre cifre,gandindu-ma cu nostalgie la lumea dansului.


Nu imi dau seama daca mi-ai raspuns mie sau lui wp. Eu scriu despre ateism ca si curent, nu ma leg de atei, ca toti sint oameni, si ateii si crestinii si hindusii.
Ceea ce scrii tu despre descoperirile oamenilor de stiinta, eu as spune ca aceste mari descoperiri le-au facut oamenii de stiinta care erau credinciosi (crestini in principal). La subiectul despre evolutionism am dat citeva citate ale marilor oameni de stiinta referitor la credinta lor.
NEWTON zice "Ateismul nu are sens. Când mă uit la sistemul solar, văd pământul aflat la distanţa potrivită de soare pentru a primi cantitatea corespunzătoare de căldură şi lumină. Aşa ceva nu s-a produs din întâplare." si : "Aceste sistem extraordinar al soarelui, planetelor şi cometelor poate izvorî doar din sfatul şi stăpânirea unei Fiinţe inteligente... Această Fiinţă guvernează toate lucrurile... ca Domn al tuturor."
JOULE zice : "După cunoaşterea şi împlinirea voii Lui Dumnezeu, următorul meu ţel este să cunosc câte ceva despre atributele Sale - despre înţelepciunea, puterea şi bunătatea Sa - aşa cum sunt ele arătate de lucrarea mâinilor Sale."
PASTEUR zice: Pentru Pasteur, nu exista nici o contradicţie între ştiinţă şi creştinism. El a afirmat cu tărie că "ştiinţa îi apropie pe oameni de Dumnezeu". Ca om de ştiinţă remarcabil, el a ajuns la concluzia că pretutindeni există dovezi ale unui "proiect divin" şi a refuzat insinuările haosului. A afirmat: "Cu cât studiez mai mult natura, cu atât sunt mai uimit de lucrarea Creatorului."
THOMSON (termodinamica) zice: : "Pretutindeni în jurul nostru se află dovezi copleşitoare ale unui proiect divin inteligent şi binevoitor... Concepţia ateistă mi se pare atât de lipsită de sens încât nici nu o pot exprima în cuvinte." Nu a văzut nici un conflict între ştiinţă şi Biblie şi era convins că "în ce priveşte originea vieţii, ştiinţa... susţine în mod cert o putere creativă".
MAXWELL (electromagnetica) zice: O rugăciune descoperită între notiţele sale, spune: "Dumnezeule Atotputernic, care l-ai creat pe om după chipul Tău şi l-ai făcut un suflet viu ca să Te poată căuta pe Tine şi i-ai dat stăpânire peste creaturile Tale, învaţă-ne să studiem lucrarea mâinilor Tale pentru a supune pământul spre folosinţa noastră şi întăreşte-ne raţiunea pentru slujirea Ta; ca astfel, să primim binecuvântatul Tău Cuvânt, pentru a crede în Cel pe care Tu L-ai trimis, să ne dea cunoştinţa mântuirii şi a iertării păcatelor noastre. Toate acestea Ţi le cerem în Numele aceluiaşi Iisus Hristos, Domnul nostru."
MAURY (oceanografie si hidrologie) zice: "Am fost acuzat de oamenii de ştiinţă... că citez Biblia drept confirmare a principiilor geografiei fizice. Biblia, spun aceştia, nu a fost scrisă în scopuri ştiinţifice şi de aceea ea nu reprezintă o autoritate în probleme ştiinţifice. Să avem iertare! Biblia este o autoritate în orice domeniu de care se atinge. ...Biblia este adevărată şi ştiinţa este adevărată, şi de aceea, fiecare, citite corect, nu fac decât să o dovedească pe cealaltă ca fiind adevărată."
MORSE zice: El şi-a descris opera de-o viaţă cu cuvintele: "Este opera Lui... Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci Numelui Tău dă slavă
FARADAY zice: Când a fost întrebat de un reporter ce speculaţii face în legătură cu ceea ce urmează după moarte, el a răspuns: "Speculaţii?! Nici una. Am certitudini. Ştiu în cine am crezut. Şi sunt încredinţat că El are putere să păzească ce I-am încredinţat până în ziua aceea."
BOYLE zice: A scris despre "patimile, moartea, învierea şi înălţarea lui Iisus Hristos şi toate celelalte minunate lucrări făcute de El în timpul şederii Sale pe pământ, pentru a întări convingerea oamenilor că El este atât Dumnezeu cât şi om".
KEPLER zice: : "Cred... numai şi numai în slujirea lui Iisus Hristos. ... În El găsim singurul refugiu, singura mângâiere! ... Văd acum că, prin strădaniile mele, Dumnezeu este slăvit şi în astronomie, întrucât cerurile spun slava lui Dumnezeu."
FLEMING zice: "Există dovezi abundente că Biblia, deşi scrisă de oameni, nu este produsul minţii omeneşti. Ea a fost întotdeauna venerată de nenumăraţi oameni ca fiind cuvintele transmise nouă de către Creatorul universului."
LISTER (Inventatorul chirurgiei antiseptice) zice: : "Sunt un om care crede doctrinele fundamentale ale creştinismului."
SIMPSON ( inventatorul anestezicelor) zice: a fost întrebat care este cea mai mare descoperire a vieţii sale, a răspuns: "Faptul că L-am găsit pe Mântuitorul." Tot el a spus: "Am o încredere nezdruncinată într-o singură persoană: Iisus Hristos."

Asta ar fi numai o mica parte. Daca vrei revin cu alte zeci de oameni de stiinta care au inventat ceva.
De care oameni de stiinta vorbim? Asa oameni de stiinta pot fi considerati toti cei ce au terminat o facultate.
Nu putem sa zicem despre ceva ca nu e adevarat fara sa stim nimic despre acel lucru. Daca nu am citit nici macar o carte crestina sau sa vedem despre ce e ste vorba, nu putem sa presupunem ca nu e adevarat din spusele unora sau altora. Poate daca intrebam femeia de serviciu despre cum sa ne tratam o boala grava ne da citeva raspunsuri. Bine ar fi totusi sa nu le urmam sau sa le verificam, ca poate nu stie f multe.
Numai bine.



cattallin2002@yahoo.com
#111694 (raspuns la: #111293) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Termina odata jennifer cu at - de Daniel Racovitan la: 19/07/2006 08:41:57
(la: In cautarea adevarului)
"Termina odata jennifer cu ateismul asta insuportabil si cu "zeul" tau!"

Si de ce ma rog sa "termine"? Prima regula nescrisa a Cafenelei este "fiecare are dreptul sa aiba pareri diferite de ale tale". Asa ca acest "termina odata" nu isi are loc aici.
Recomandare personala: vad ca invocati deseori ca "argument" varsta dvs. Credeti ca o sa cadem pe spate ca aveti peste 50 de ani? Schemele astea moralist-paternaliste au un efect cvasi-nul.

Daca ateismul va este "insuportabil", mi-e mila de dvs ca intr-o viata intreaga nu ati reusit sa ajungeti a avea toleranta pentru ideile care nu potrivesc sabloanelor dvs.


___________________________________________________________________
"aceste cuvinte ne doare" (sic).
#134101 (raspuns la: #134090) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...