comentarii

cuvinte cu inteles opus pentru cuvintul sat


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
hai sa vedem cum se folosesc cuvintele - de (anonim) la: 09/05/2004 05:25:39
(la: De ce sexul in public e dezaprobat?)
secular vine din "seculum", care in latina inseamna si secol, insa mai inseamna, intr-un sens mai larg, veacul de acum ca opus eternitatii in viata duhovniceasca. de aici expresia "lasata secului", adica lasarea placerilor veacului de acum pentru post, care e sinonim, in acest context, cu placerile imateriale ale vietii de apoi.

Laic vine de la grc laos, care inseamna popor, si care este aproape acelasi lucru etimologic cu mirean, ce vine de la slav mir, care inseamna si pace si lume. precum se vede, mirean exprima mai puternic o incarcatura filozofca/religioasa.

Sa vedem cam cum merg antonimele, si cred ca merita sa ne uitam, datorita faptului ca aceste cuvinte sunt folote mai mult in contex reliogios, chiar acolo.

Laic este opus lui cleric, mirean e opus lui calugar. Deci, laic este ceea ce nu fae parte din ierarhia superioara a bisericii, insa o sprijina, caci nu poate exista ierarhie fara stratele inferioare, pe cand mireanul si calugarul nu se inter-conditioneaza.

Laic mai poate fi inteles si ca profan, chiar daca sensurile sunt totusi diferite, caci profan este ceva care se afla in opozitie cu sacru, pe cand laicul sustine ierarhia.

Mirean denota un crestin care, indiferent de starea lui duhovniceasca, traieste in lume, insa nu "veacul acesta", adica acea relatie de opozitie perfecta, ci in lumea care e crestinata. Se poate vedea si o influenta istorica, caci "lumea" celor care vorbeau latina in romania in primele secole era practic lumea pagana, pe cand lumea in contextul slavizarii romaniei era lumea crestina aflata in afara zidurilor manastirii.

Deci,

secular e total opus lui religios (e drept ca statul roman o o exceptie, caci zice ca e secular, insa sponzorizeaze Biserica, si pune obligatorii orele de religie, insa trebuie sa ii intelegem pe acesti batranei ce conduc si BOR si Republica Socialista Democrtica Romaniacare au fost colegi candva la scoala securitatii)

laic are ideea de ierarhie cad e folosit in cotext religios, si ideea de inferioritate(care pana la urma e tot un fel de ierarhie) cand e folosit in sensul de profan.

mirean presupune standarde mai inalte duhovnicesti, care nu sunt insa necesare pentru mantuire, cum sunt voturile monahale.
#15164 (raspuns la: #15161) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
HS - Nici cuvintul "j_idan" nu ar avrea inteles aparte - de Muresh la: 25/04/2006 13:45:53
(la: de ce credeti in dumnezeu?)
Nici eu nu consider ca afirmatia ar fi anitisemita cu conditia sa faci abstractie de faptul ca anumiti oameni ii acorda un inteles aparte (acum sunt sigur ca dv. nu sunteti parte din ei). Nici cuvintul "j_idan" nu ar avrea cine stie ce inteles aparte, indica, doar, ca evreii de astazi fac parte din tribul Iehuda (Iude), chestia e ca, iarasi, anumiti oameni ii acorda un inteles aparte. Personal nu prea imi pasa de lucruri de genul acesta pt. ca am altele pe cap: arabii, semiti ca si mine.
Punand accentul pe "ghesefturile evreilor" acei oameni uita ca evreul e mult mai mult decat "gheseft".
#118844 (raspuns la: #118817) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cuvintele tale! - de dinisor la: 17/09/2004 21:06:57
(la: sentimente!)
Alex, parul imi este la locul lui. si chiar coafat. iti repet cuvintele tale care au lasat sa creada cazul de particularitate ce il invocai. Iata-le:
"Aparent nu te interesa de ce apar sentimentele dar de ce nu apar la anumit persoane."

aici a fost momentul cand ai inteles gresit. daca ma interesa in particular si la anumite persoane, le intrebam direct si personal.ca vorba aceea, demonstrai pana acum ca nu sunt sfioasa cam prin toate conferintele mele!



_______________________________________________________
Viata este timpul ce ne-a fost daruit, de la prima pana la ultima clipa!
#22737 (raspuns la: #22732) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
risipa de cuvinte... hop si io - de Omerta la: 19/01/2007 20:10:28
(la: Irinel si MoniCA COlumbeanu)
celebrul cuplu?! aiurea... ma intreb cum de e atat de mediatizata faza. apoi imi raspund, mai mult retoric: mass media romaneasca e atat de lamentabila incat ajunge sa ridice la rang de idol un hot si o prostituata (cei doi se cunoscusera intr-un striptease bar)
cat despre iubirea lor dubiile mele, si cred ca a majoritatii romanilor, sunt colosale; the oldest story in the book: tipa de la "sat" (in acceptiunea contextuala a cuvantului) ce se "indragosteste" de nu mai stie vorbi (aici e discutabil - a stiut vreodata?) de tipu' care vine calare pe lumina stelei si o impesioneaza (cu portofelul si aragazul parcat afara). faza e de telenovela, o telenovela ieftina de mahala.
(V)irinel, dragul de el ramane fara puteri azi-maine si Monica CIOCarleanu il va iubi pe mai departe pentru ca iubirea pe care o arata este "sincera" (prea multa "iubire" in propozitia asta), insa cum? ramane de vazut (bromura in aspic , cianide flamate, c4 pane, etc)

risipa de cuvinte pentru ceva care nu ajunge nici macar la rangul de chici...

Omerta
___________________________________________
o clipa de umanitate... un veac gresit de sentiment
rembrant - textul contine cuvinte sau... - de thebrightside la: 15/07/2008 16:16:13
(la: Cele mai Frumoase Texte ale Cafegiilor )
Sunt viu.

Ma las mancat de ciori -
ma doare-n cot.
Vezi tu… in general ignoranta te face sa te simti satul,
dar eu ma simt pustiu.

Ohoooo,
si nici DORINTA nu ma mai suporta.

Ca un soldat, ma-ntind pe visul de carton,
imi scot bricheta; mortii urla pe sub papadii :
« iesiti, ba, ast’-a dat foc la lumina! »



Multicolore si fade sunt dorurile de copil.
pfff, deci iata cum e viata (!) -
fara saliva fara urme de dinti pe umar
fara prapastia mea plina de flori...
e ca si cum ai spune…
« fraiere, subtilitatea pasiunii
nici nu exista de fapt »; Dar

hai,
Doamne, lasa zarurile jos acum si
ridica-ti ochii spre mine.
Nu te implor;
iti ordon.

http://www.cafeneaua.com/nodes/show/17845/textul-contine-cuvinte-sau-expresii-vulgare/1
Lasand satele in urma - de zaraza sc la: 05/09/2014 10:30:06
(la: Cu bicicleta pe Drumul Mătăsii)
http://www.diaconescuradu.com/lasand-satele-urma

"[...]Dupa ce se termina satele incepe si urcusul iar traficul dispare complet. Ma intalnesc doar cu pusti pe caluti sau pe magarusi care sunt in vacanta si cu diferite treburi pe pajistile de dinainte de munti. Cu doi dintre ei ma si intrec in joaca caci mergem in aceasi directie, asta pana cand fac prima pana pe fata din toata calatoria. Toate penele pe care le-am facut pana acum (si care au devenit din ce in ce mai dese in ultima perioada, semn ca ar trebui sa schimb cauciucurile) au fost pe spate, asa ca desi am facut pana ma bucur intr-un fel ca totusi e mult mai simplu de rezolvat.

Cat timp rezolv pana la prind si pustii pe magarus din urma si impart cu ei o ciocolata, dupa care pornim din nou impreuna la deal pana cand ajung si ei in micul catun pe care il numesc casa. In schimb astazi chiar e ceva de urcat, caci desi am plecat de la 2000 de metri sunt 1800 de metri pana in pas iar kilogramele in plus de pe bicicleta nu ajuta deloc. Iar in timp ce urc tot stau sa ma gandesc la toti cicloturistii care cara multe lucruri dupa el si ma gandesc ca asa trebuie sa se simta la fiecare urcare.

De data asta in schimb dupa o urcare abrupta de 800 de metri ajung pe o vale larga si extrem de verde, cu munti inzapeziti in fundal. Locul pare rupt din Alpi, la pachet cu tot cu vacute, in plus sunt doar iurtele imprastiate de-a lungul vaii.

La una din iurte sunt si invitat la kimiz si la ceai si ma opresc pret de aproape de o ora, incercand sa aflu cat mai multe de la ei folosind putinele cuvinte in rusa pe care le stiu. Familia e tanara si o pustioaca de cativa ani cu parul valvoi se invarte de colo colo, unul din cei doi copii a familiei. Au urcat de cateva saptamani la locul de petrecut vara cu animalele, si vor cobora abia in septembrie. Iurta e deja la 3000 de metri si vazand cat de verde e totul in jur e usor de inteles de ce se merita sa urci pana aici cu animalele. Cu ocazia asta imi dau seama ca transhumanta exista peste tot pe unde exista si munti suficient de verzi in timpul verii.

Dupa ora petrecuta in iurta vine si timpul sa ma urc pe bicicleta si sa gasesc un loc de cort. Nu am sa trec pasul astazi dar locul pe care il gasesc la 3200 de metri e perfect, cu o iarba grasa cum nu am mai vazut de foarte multa vreme, numai buna pe de a umbla descult prin ea pana cand dispare soarele. In schimb dupa se face destul de frig asa ca e timpul pentru o masa rapida urmata de somn de voie."

Image and video hosting by TinyPic
cuvinte - de (anonim) la: 21/08/2003 09:30:33
(la: Cuvantul, ca prieten !)
Sunt de acord, insa chiar daca Diana face erori asta nu inseamna ca nu poate fi o "pasionata"! Poate nu erudita, dar de ce nu pasionata?
In ce priveste radacinile comune ale unor cuvinte in diferite limbi, exista asemanari , si nu numai in cazul neologismelor. Dar e un subiect foarte vast.
Va trimit un zambet sperand sa fiti mai ingaduitor(oare).
#28 (raspuns la: #26) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cred ca cuvintele cheie in lo - de (anonim) la: 01/12/2003 14:30:22
(la: Downloadul de mp3-uri si filme de pe Internet.)
Cred ca cuvintele cheie in logica ta sint "drept de autor". Ce naiba toata lumea intelege de ce dreptul de autor ar trebui platit. Singura mea problema este ca autorii adevarati nu primesc mai mult de 10% sin dreptul asta.
D'aia downloadez muzica si filme de cite ori am ocazia. Si dau bani celor care cinta in statiile de metrou sau in fata sa Safeway.
#5711 (raspuns la: #1329) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Roko, cred ca m-ai inteles gr - de relu la: 02/12/2003 10:19:03
(la: In strainatate, vorbesti romaneste stricat;unii te ataca;e OK?)
Roko, cred ca m-ai inteles gresit, nu ca nu m-ai inteles. In primul rind, NU am utitat. Numai ca nu-mi mai este atit de usor sa ma exprim excelent in romaneste. Cu toate ca pe 1 Noiembrie am fost in tara si in 5 zile mi-am revenit aproape complet. Totusi, incearca sa intelegi ca fiecare altfel de memorie, de fel de a gindi. Bravo tie (serios) ca ai acelasi bagaj de cuvinte. Si eu am acelasi bagaj de cuvinte (99%) pe care le inteleg. Dar cind e vorba de vorbit, citeodata nu gasesc decit 80% din bagaj :)

Practica e foarte importanta, se pare, pentru mine. Asa ca de-aia m-am hotarit sa contribui la aceste forumuri, ca sa exersez. Si deja simt o diferenta.
Numai bine,
-Relu
#5838 (raspuns la: #5550) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Loveste furia unitar! Daca ne unim ai rade. - de Daniel Racovitan la: 16/12/2003 03:47:12
(la: Codex Rohonczi)
Traducerile lui Viorica Enachiuc sunt CRI-MI-NA-LE!... :))))
Merita sa cititi articolul pana la capat.

Un articol din Observatorul Cultural:

"
Nu trageti in ambulanta

Dan UNGUREANU


Viorica ENACHIUC
Rohonczi Codex: descifrare, transcriere si traducere
Editura Alcor, 2002, 400.000

Autoarea

Viorica Mihai, casatorita Enachiuc, a absolvit in 1966 Facultatea de Filologie, Romana-Istorie, la Iasi. A lucrat ca arheolog. A primit o bursa la Roma, in 1983, pe probleme de arheologie si lingvistica istorica. In 1982 a auzit de existenta Codexului [Rohonczi]. Directorul Institutului de studii istorice si social-politice (de pe linga CC al PCR) Ion Popescu-Puturi, (ideolog de sinistra memorie) i-a facut o copie dupa codex si i-a „incredintat-o“ spre studiu.
Dupa cercetari preliminare, Viorica Enachiuc a publicat un articol despre codex in Analele de Istorie (ale Institutului de studii istorice si social-politice de pe linga CC al [PCR]) in numarul 6/1983. Arata ea acolo ca a fost scris codexul in [latina] vulgara, in sec. XI-XII, cu caractere mostenite de la [dac]i. Si da si citeva pagini traduse.

Pina aici am parafrazat continutul paginii de garda a cartii. Parantezele imi apartin.
Am citit respectivul articol. Inghesuit intre unul despre miscarea muncitoreasca interbelica si unul despre rolul conducator al PCR in lupta etc. s.a.m.d., articolul cuprinde citeva pagini traduse din codex. Practic, autoarei nu i-a luat nici un an descifrarea scrierii si a limbii. Publicarea intregii carti n-a fost decit o chestiune de timp. Si a aparut cartea – 850 de pagini in octavo, cu coperta, supracoperta si finantare de la Ministerul Culturii. Publicarea ei a fost recomandata de barbati cu titluri academice, profdirdoci: Ariton Vraciu prof. univ. dr. lingvist din Iasi, in 1983, unu’ Ioan Chitimia prof. univ. dr. doc., si unu’ Pandele Olteanu, slavist, Universitatea Bucuresti, prof. univ. dr. doc., prin 1990. Cele trei recomandari apar in postfata cartii. Nici un cunoscator de latina, de prisos s-o spunem, printre cei care gireaza cercetarile doamnei Enachiuc.


Manuscrisul

Autoarea e suficient de onesta sa-l descrie. Codex Rohonczi e scris pe hirtie, al carei filigran, o ancora incadrata intr-un cerc, sub o stea cu sase raze, a permis si datarea: conform catalogului de filigrane al lui Briquet, e vorba de hirtie din Italia de nord, produsa intre 1529-1540. Cartea are 224 foi de 12/10 cm, cu text intr-o scriere necunoscuta, cu 150 de semne diferite, de la dreapta la stinga, si citeva miniaturi destul de primitive. Manuscrisul isi face aparitia abia in 1838, cind Gusztav Batthyany il doneaza Academiei de stiinte a Ungariei – cum de nu e pomenit in nici un catalog, timp de trei secole dupa presupusa sa scriere? E scris dupa 1500 – cine sa-l fi copiat, intr-un alfabet nefolosit, intr-o limba necunoscuta? Autoarea depaseste apoi orice limita cind afirma ca e scris de jos in sus. Or, bunul-simt insusi ne spune ca nu se poate scrie astfel, fiindca mina care scrie ar sterge rindurile deja scrise, minjindu-le. Nu exista in toata istoria scrisului vreun scris de jos in sus. Alfabetul, „dac“ desigur, are 150 de semne – totusi, autoarea nu foloseste nici 20 de sunete in transcrierea fonetica. Manuscrisul e frust, cu desene rizibile, in alb si negru1 – si asta, intr-o epoca in care copistii lui [Stefan cel Mare] si cei ai lui Matei Corvinul rivalizau in rafinament.


Limba manuscrisului

Limba in care e scrisa cartea ar fi latina vulgara din secolele XI-XII – pe atunci se vorbea deja romana comuna, stim asta comparind romana si aromana, fondul lor comun seamana bine cu limba care va fi fost vorbita in secolul al XI-lea. Autoarea ofera un ingrijorator „[dictionar] latin vulgar-roman“ la finele cartii – latina vulgara din secolul XII, care n-are nici un cuvint comun cu [romana] din secolul XV, pe care o cunoastem!
Faptul ca a lucrat la manuscris si la traducere 20 de ani, intre 1982, cind primeste manuscrisul, si 2002, cind apare cartea, e inexact: articolul aparut in 1983 demonstreaza ca inca de pe atunci avea autoarea idei clare despre scrierea si limba codexului. In schimb, nu i-au ajuns cei 20 de ani de [munca] pentru ca sa ofere o echivalenta a numitului alfabet si o gramatica minimala a inchipuitei „latine vulgare“. Dam mai jos citeva mostre de traducere:
„Prielnic in traire, din nou sa strigi datator! Iubire aleasa, matur de a merge cu cavaleria, sa traiesti plecarea!“ (p. 7); „Departezi blestemul nereidei catre iad.“ (p. 35); „Cu adevarat a arata brazdare.“ (p. 37); Ater iris imiuoi nectani = „curcubeu spaimintator patrunde spre a ucide“ (p. 143); „Pe acei unguri sa spadasesti.“ (sic! p. 143); „Fie ca am spalat lovind, sprijinul sporind, lupta am unit!“ (p. 57)
Fie ca am spalat lovind, sprijinul sporind – fie ca am lovit spalind, sporul sprijinind – tot aia este...
Restul cartii e cam la fel.

Totul se petrece intr-o tara ipotetica, condusa de unul Vlad: singurele localitati ale tarii lui sint Ineul, Aradul, Olbia si Dridu (exista un sat cu acest nume, linga Bucuresti, pe unde a facut sapaturi Viorica Enachiuc); mai figureaza Nistrul si Tisa, apoi Raraul. Dar cel mai frecvent figureaza Raraul si Ineul. Si Dridu. Alea trebuie aparate, cam asta e ideea textelor din carte.
Textul manuscrisului e neintrerupt. Autoarea simte insa nevoia de a pune subtitluri: unele sint discursuri ale acestui Vlad, altele, solii ale lui Alexie Comnenul adresate primului, ale lui Robert al Flandrei, ale lui Constantin Ducas. Nu conteaza ca in Alexiada, biografia lui Alexie Comnenul, Ana Comnena nu pomeneste nicidecum de asemenea solii adresate vreunui Vlad ; ca nici in documentele referitoare la Robert de Flandra, Ducas, si nicaieri in alta parte nu e pomenit vreun Vlad. El exista, si gata. Nu conteaza ca n-are capitala, ca localitatile cele mai frecvent pomenite sint Ineul si Dridu. Vlad e puternic.

Ce-i cere Constantin Ducas lui Vlad? „Er sibid irarau rar rad tisa = mergi la Rarau, mai ales rade la Tisa“ (p. 259). Cam mare teritoriul stapinit de Vlad acesta !
Apar si diverse popoare daunatoare – uzii, cumanii, ungurii – si gotii, despre care stiam ca disparusera deja in secolul al VI-lea. Ei, nu-i asa: gotii ii trimit o solie numitului Vlad, in 1101. Mai apar si niste oameni galbeni: „ikter eua = oamenii galbeni striga“; „a glivi reden = pe cei galbeni stapinind“; „liviso ala iucet iustis = pe cei galbeni ii bate cavaleria cu dreptate“. Anii, in manuscris, sint numarati dupa Christos, fara ca autoarei sa-i pese ca in epoca se folosea cronologia de la facerea lumii.


Concluzii

Nimic nu se potriveste din cele avansate de autoare. Manuscrisul e cu siguranta o contrafacere tirzie. Autoarea nu publica nici regulile folosite de ea in transliterare, nici gramatica ipoteticei sale „latine vulgare“. Ofera in schimb facsimilul manuscrisului si un ingrijorator vocabular latin vulgar-roman. Textul traducerii ar fi facut deliciul dadaistilor, caci aduce cu dicteul automat visat de Tristan Tzara.
Ei, si ce-i cu asta?, veti spune. Nu e nici prima, nici ultima apucata de la noi, si sint sute adeptii – era sa spun „tovarasii de boala“ – ai lui Napoleon Savescu, animatorul unui halucinant Congres international de dacologie; emulii din salonul lui Pavel Corut sint la fel de numerosi. Ambuscati „e“ peste tot...

Alarmante sint, insa, vocile care cautioneaza aceasta patologica impostura. Alde Ariton Vraciu, Chitimia si Pandele Olteanu au murit, mi se pare, cam o data cu orinduirea care le daduse titluri academice si statut social; cu atit mai bine pentru ei, fiindca ar fi trebuit sa dea seama in fata respectivelor Universitati pentru aiurelile pe care le-au girat.
Impostura dacomaniei si [paranoia] protocronismului n-au disparut, din pacate, o data cu funestul regim. G. C. [Paunescu] a sustinut, din banii lui, fantasmagoricele congrese ale lui Savescu; iar televiziunea i-a facut, desigur, propaganda. Acum, cu acest aiuritor Rohonczi Codex, Ministerul Culturii este cel care finanteaza publicarea unei carti atinse de paranoia, iar [televiziune|Televiziunea] nationala acorda doua lungi ore de interviu autoarei. E de crezut ca atit generozitatea Ministerului Culturii, si cea a Televiziunii vor fi fost puse in miscare de vechi retele securiste, la fel de eficiente acum ca inainte. E gretos ca CNA-ul n-a gasit nimic de spus impotriva emisiunilor; si, mai ales, ca banii care se puteau da pentru publicarea unor carti de istorie cinstite s-au risipit pe publicarea acestei maculaturi.
Asemenea deliruri sistematizate exista in toata lumea. Insa numai la noi sint sustinute de retele influente si bogate, care pot crea o legitimitate factice, scurt-circuitind consensul specialistilor, fie istorici, fie lingvisti, fie paleografi. E destul ca cineva sa flateze frustrarea talimba a unora ca fratii Paunescu, finantatorii lui Napoleon [Savescu]. Celalalt mare magnat al economiei romane, Iosif Constantin Dragan, e si el un corifeu al tracomaniei. Trecutul securist, averile vechi/recente si dacomania sint legate intre ele si se sprijina. Acesti oameni influenti polueaza cu banii lor pina si riurile linistite ale dezbaterii stiintifice.

P.S. Romanticul secol XIX e celebru pentru gustul sau medieval: atunci cind oamenii n-au gasit antichitati, le-au facut singuri; de la cintecele lui Ossian la „ruinurile“ factice de la curtile printilor rusi, veacul e plin de falsuri pioase. [Ungaria] e o tara in care contrafacerile au fost numeroase: un anume Kálman, in secolul al XIX-lea, a produs el singur un numar de documente medievale din care o parte, pare-se, trec si azi drept autentice. Din fericire, tot in Ungaria a aparut reactia opusa, spiritul ironic: Istoria prostiei omenesti a fost scrisa de un maghiar, Rath-Vegh István.
Departe de mine sa neg interesul intrinsec al cartii: deschisa la-ntimplare, citita de-a-ndoaselea, pe luna plina, la trei rascruci, ea vindeca de bubat, de gilci, de nabadai, de buba-neagra. De deochi, de dambla, de orbu-gainii, de trinji si de opaceala e buna mai ales aia cu: „Identi uzia iu eta ereuai. Ik ira as. Si anecti iradires. Iuniki usus visti imikn. Ercisca siccin. Imudir goti venot = Adesea uzii merg si naruie. Loveste furia unitar! Daca ne unim ai rade. Mergi mai ales folositor, ai vazut pe aceia lovind. Secarea impartirii. Fara stapinire gotii sa vina!“."


Sursa: http://www.observatorcultural.ro/arhivaarticol.phtml?xid=8266

Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
am ramas fara cuvinte - de (anonim) la: 25/12/2003 17:30:59
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
waw!! am vazut siteul si am ramas efectiv fara cuvinte! poate suna banal dar mi se pare extraodinar(www.fotografu.ro)Eu am fost intotdeauna fashcinata de fotografie dar acum m-am indragostit complet!!

anka
Titlu: am ramas fara cuvinte - de Dinu Lazar la: 26/12/2003 17:18:15
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Va multumesc foarte mult pentru cuvintele Dvs referitoare la sit; sigur ca din punct de vedere al designului se poate face mult mai bine, dar si pentru mine mai importanta e fotografia si nu (inca) designul... si ma bucur ca v-ati indragostit de fotografie.

Mi-ar place ca peste citiva ani sa ma intilnesc cu Dvs la o expozitie de fotografie a Dvs si sa-mi spuneti ca ceva s-a intimplat cind ati vazut niste fotografii cindva pe un sit si ca v-ati apucat de atunci de fotografie.

Aproximativ trei ani am fost profesor de fotografie la sectia de grafica publicitara a Academiei de arte, in anii nouazeci si ceva; au fost si momente frumoase, dar si multe momente mai asa si asa, dar pe ansamblu desi cred ca am incercat mai multe lucruri (...si am adus primul computer in locul cu pricina) nu cred ca am reusit sa fac vreun student de la grafica sa se apuce serios de fotografie, adica full time, si cu succes, si trec asta la seria mea cam lunga de esecuri personale... daca excludem fostul laborant de acolo, care acum e oarecum fotograf de succes in Bucuresti si care si-a scris in CV ca a terminat Academia de Arte, in loc de ca "a terminat cu Academia de Arte"

Daca v-ati indragostit de fotografie, si daca vreti sa faceti fotografie, mi-ar place sa citi si sa nu uitati citeva fraze ale unor mari fotografi:

The magic of photography is metaphysical. What you see in the photograph isn't what you saw at the time. The real skill of photography is organised visual lying. Terence Donovan (b. 1936), British photographer. Guardian (London, 19 Nov. 1983)

The photograph isolates and perpetuates a moment of time: an important and revealing moment, or an unimportant and meaningless one, depending upon the photographer's understanding of his subject and mastery of his process.-Edward Weston

Let us first say what photography is not. A photograph is not a painting, a poem, a symphony, a dance. It is not just a pretty picture, not an exercise in contortionist techniques and sheer print quality. It is or should be a significant document, a pene- trating statement, which can be described in a very simple term - selectivity. -Berenice Abbott

Photographs are perhaps the most mysterious of all the objects that make up, and thicken, the environment we recognize as modern. Photographs really are experience captured, and the camera is the ideal arm of consciousness in its acquisitive mood.-Susan Sontag

You learn to see by practice. It's just like playing tennis, you get better the more you play. The more you look around at things, the more you see. The more you photograph, the more you realize what can be photographed and what can't be photographed. You just have to keep doing it.-Eliot Porter
#7273 (raspuns la: #7259) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Draga Alice, aceste cuvinte n - de Daniel Racovitan la: 07/01/2004 10:40:13
(la: Gramatica si butélia)
Draga Alice, aceste cuvinte ne doare... :)))))))))
#7739 (raspuns la: #7733) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
de multe ori cuvintele - de Catalina Bader la: 13/01/2004 02:26:14
(la: un web server deprimat)
nu sunt suficiente pentru a exprima ceea ce simtim

alteori folosim cuvinte pentru a ascunde ceea ce simtim

alteori nu stim cum sa folosim cuvintele pentru ceea ce simtim

alteori cuvintele sunt gresit interpretate de cel ce ne asculta
si cuvintele pe care le gasesti
le rostesti prea tarziu.

cred ca de aceea e atat de deprimat serverul.
sunt foarte multe variabile
in care o masina nu mai intelege omul
e prea complex.
intervin inflexiuni generate de suflet.
chestia aceea cu zero si unu nu mai face fata.

PS pentru a vizualiza mai repede mesajele noi din sit, in stanga sus accesezi: ,afiseaza ultimele mesaje din sit' sau pe ,cautare'(sus pe pagina) accesezi subiectul (blog, conferinta) care te intereseaza.
#7987 (raspuns la: #7957) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
n-am reusit sa raspund la intrebarea asta - de zabriski la: 15/01/2004 14:27:50
(la: De ce ai decis sa nu emigrezi?)
Am sesizat demult o usoara indulgenta a unora dintre cei care au plecat fata de noi, cei ramasi. Daniel Racovitan, in comentariul lui, are trei paragrafe de circumstante atenuante si pe toate trei le incheie cu “nu sunt de condamnat”. In unul dintre ele vorbeste de comoditate - “e mai simplu sa stai la mamica acasa si sa mananci cartofi prajiti cu salata” decat sa-ti iei inima-n dinti si sa pleci. E drept si asta.

Personal, nu ma deranjeaza cei care ma judeca, gandind ca a ramane in Romania e o greseala fundamentala. Eu cred doar ca e o optiune strict personala care nu ar trebui judecata - la fel ca si aceea de a pleca. Fara indoiala ca in multe cazuri, la cei care raman e vorba de comoditate, de frica, de fel si fel de inertii. De asemenea, fara nici o indoiala, a pleca e fara discutie un act de curaj - as zice unul temerar, chiar. Intotdeauna i-am admirat pe cei care si-au gasit loc intr-o lume straina cu degetul pe harta si cu dictionarul in mana, invatand umiliti, la 30 de ani, cum se umbla cu cardul sau cum se trage apa la WC, strangand din dinti si castigand, cu truda multa, respectul celor din jur.

Eu n-am ramas, cum zice Radu Herjeu despre unii romani, pentru ca m-ar interesa mai mult “binele societatii decat de numarul masinilor pe care si-l pot permite”. Or fi si unii care raman din patriotism, desi ma indoiesc - patriotismul lor are probabil fel de fel de reprezentari concrete. Ar fi, in ce ma priveste, o ipocrizie sa-i dau cu “binele societatii” si mi se pare, de altfel, ca schema care opune binele societatii (adica o chestie profund morala si inaltatoare, vezi bine) materialismului si consumerismului (plec sa traiesc mai bine, ma doare undeva de patrie) e cel putin la fel de artificiala si de nenuantata ca si cea care-i opune pe toti cei care pleaca (curajosii) tuturor celor care raman (lasii si nevrednicii).

M-am saturat si eu de toate mizeriile pe care Romania ni le serveste, de la gunoiul de pe strada pana la functionarii publici nesimtiti, de politica asta infecta, de multe altele - dar nu pentru binele societatii am ramas, asta e sigur.

E greu de spus de ce am ramas, totusi, in cateva cuvinte. Meseria mea e legata de limba romana, de exemplu. Am parinti aici. Am prieteni care-mi umplu viata si fara de care nu mi-ar fi asa bine. Am si prieteni care au plecat si-mi tot scriu mail-uri: unii sunt multumiti si fericiti si-si adora patriile adoptive, altii scriu mesaje sentimentale, de dor si jale, vorbind de-o Romanie idilica, cu oameni vrednici si prietenosi, nu ca occidentalii imputiti care n-au suflet, bla, bla. De obicei, acestia din urma vin in vacanta la neamuri si pleaca inapoi impuscati - si-au luat doza de Romanie, le ajunge macar un an, dupa care incep din nou sa lacrimeze. Dintre prietenii care-au plecat, unii s-au intors. Am de exemplu un prieten care a stat in Statele Unite 3 ani, a muncit cu acte in regula in publicitate, castiga 3000 de dolari net “pentru inceput”, si s-a intors, cu tot cu nevasta. Poate pleca oricand inapoi, dar ezita. Inca nu l-am intrebat de ce, - mi se pare ca am inteles, oarecum.

Nu stiu de ce nu plec, de fapt. Cred ca pentru ca nu-mi doresc asta. Unii isi doresc, au curaj si pleaca. Unii isi doresc, dar n-au curaj, nu-s calificati, etc. si raman. Si mai sunt o categorie, din care cred ca fac si eu parte, care sunt instruiti, s-ar descurca, dar nu-si doresc - si astia raman. Inca mai am, de exemplu, viza de Statele Unite pe pasaport - expira in 2008. N-am obligatii, copii etc., nu ma sperie chiar asa greutatile, foame am facut - n-ar fi nimic nou - despre Romania n-am o parere prea buna, si totusi nu plec. Nu e vorba nici de comoditate, nici de lasitate. Nici de resemnare mioritica - una dintre putinele si jalnicele noastre contributii la spiritualitatea omenirii. Bani de-un avion si de trait o vreme as gasi - vand casa si o iau de la capat, la urma-urmei.

Nu cred, de fapt, ca-mi doresc sa traiesc in alta parte - nu trebuie sa intelegeti insa ca mor de dragul Romaniei, nici pe departe. Mi-a placut pe unde-am fost - si in Europa, si in America. M-am simtit bine. Fac parte dintre cei care n-au fost socati la revenirea in Romania - probabil pentru ca n-am uitat nici o clipa cum e, de fapt, tara asta - cat de insuportabila si de nedigerabila poate fi, de cele mai multe ori. Ce caraghiosi putem fi, cateodata! Ce stupizi si ridicoli sunt reporterii care prind cate-un strain venit cu cine stie ce treaba si-l intreaba repejor: “Ce parere aveti de Romania?“. Ce complex specific romanesc, de om trait in fundul unui catun, care vede vreun trecator pe bicicleta si-l intreaba fuga-fuga ce parere are de satul lui! Ii place? Si daca ii place, ce anume ii place? Si din toate lucrurile care-i plac, ce anume ii place cel mai mult si mai mult? Nu-i asa ca oamenii sunt ospitalieri? Ca branza e buna? Ca cerul e albastru? Ca padurile, raurile, dealurile, florile si toate bunatatile din jur sunt nemaipomenit de frumoase, ca nicaieri in lume?

Ei, si cu toate astea stau aici, in tara asta necajita, proasta si ticaloasa, care e ca un sat din care cei rasariti pleaca sa invete carte la oras si nu se mai intorc niciodata. Sau se intorc cu pantofi de lac si costum bine croit si privesc cu duiosie casa parinteasca, intrebandu-se de ce oare acum li se pare asa de mititica si inghesuita.

E oare de condamnat? Daca voi credeti ca e, atunci condamnati-ma. Nu-i nici o suparare. E optiunea mea si, asa inexplicabila cum va poate parea, mi-o asum. Poate o sa mi-o schimb - nici asta nu-i exclus, catusi de putin. As vrea sa-mi doresc si eu, asa cum v-ati dorit voi, sa plecati - mi-ar fi mai simplu sau, oricum, mai limpede.

Daca mi-ar sta in putere, i-as pune intrebarea cu plecatul lui Andrei Plesu, de exemplu. Eu nu plec pentru ca nu mi-e clar pe ce lume traiesc. Altii ca nu stiu sa faca nimic folositor. Altii ca se tem de esec, ca au parinti bolnavi, ca n-au putere s-o ia de la capat. Dar de ce nu pleaca unul ca Andrei Plesu? L-ar primi, fara nici o indoiala, orice universitate occidentala. Vorbeste limbi straine de-i da pe spate pe nativi. Are de toate: e destept, instruit, are farmec, har, tot ce-i trebuie.

Noi suntem niste oameni obisnuiti, cu micile noastre meschinarii si neputinte. Dar desteptii nostri, ei de ce nu pleaca? De ce stau si inghit porcarii, intr-o cultura marginala, si-si consuma nervii urmarind la TV panaramele agramate care le fac legi si lor, putinii romani care-ar face senzatie prin Europa?
"In alte cuvinte, poate un fi - de Daniel Racovitan la: 15/02/2004 13:35:36
(la: Filmul "The Passion of the Christ" si antisemitismul)
"In alte cuvinte, poate un film despre viata lui Isus sa fie anti-semitic?"

Depinde in ce mod sunt prezentate lucrurile.


..................................................................................
"Nobody is perfect; I'm nobody."
Patriotism, supravetuire..hmmm frumoase cuvinte - de mecton la: 19/02/2004 11:46:43
(la: Romani in strainatate)
"Patriotismul" sau cum se numeste, m-a adus într-o situatie foarte neplàcutà pe timpurile "acelea"....deh tineretea... dorinta de libertate si altele.
Am fost obligat sà-mi pàràsesc tara ca sà supravetuiesc. Dupà revolutie am avut gânduri de a mà re-întoarce, dar sper sà am dreptate sà ràmân aici unde sunt. Nu stiu ce asi putea face acolo, o reciclare ar fi cam depàsità. În ultimul timp îmi petrec vacantele în tarà, vàd ceea ce se întâmplà, cum evolueazà democratia...(cu pasi mici dar siguri) cel putin acesta este punctul meu de vedere...
Dar vreau sà spun câteva cuvinte celor ce doresc sà pàràseascà tara:
viata în afarà nu este deloc usoarà, lipsa de prieteni, familia departe, ràceala de care esti tot timpul înconjurat, lipsa de încredere etc...Sunt câteva puncte esentiale, care te poate face sà regreti decizia luatà.
Un singur avantaj în afarà este cà sti pentru ce muncesti, esti ràsplàtit pentru efortul depus.
Deci pentru cei ce doresc sà plece, eu le doresc mult curaj si foarte multà sansà.
adevar?minciuna? - de Little Eagle la: 23/03/2004 16:30:25
(la: Despre adevar si minciuna)
"Adevarul e o minciuna"spunea demult un filosof pe nume Nietzsche cum la fel a mai spus ca"Dumnezeu e mort".
Cind am studiat in liceu filosofia precis nu-mi aduc acum aminte ce mare filosof(poate Kant sau Hegel?)a spus ca exista 2 ...tipuri de adevar:relativ si absolut,poate aici ma poti ajuta sa-mi aduc aminte numele filosofului respectiv.
Ceea ce scrii, personal imi este din punctul meu de vedere f.corect si ai perfecta dreptate.
Ceea ce pot aduga si poate fi un raspuns la textul tau ar fi ca eu sint convins
ca la baza oricaror experiente umane si manifestari filosofice ori spirituale in cautarea adevarului sau exprimarea lui sta EGO-ul uman.
In fapt acest etern ego ne este o povara pe suflet,ne indeparteaza de adevar!Ne trimite in minciuna zilei si iluzia de a "crede" ca sintem in masura de a fi stapini pe adevar.

Eu cred ca primul pas ce trebuie facut in gasirea adevarului este numai pe plan spiritual si cu cit devii mai spiritual te apropii tot mai mult de adevar si ego-ul se transforma,devine receptiv la ce-i in jurul lui si la fel treptat incepe sa dispara,ideea e sa NU ai ego deloc,este poate o idee filosofica indiana veche dar cred in ea,India este si a fost in acest univers unicul loc cel mai spiritual din lume,opus de ex. matrialismului total ce exista in USA dar si America s-a schimbat incet incet si gindirea spirituala din est a patruns si e tot mai larga in a fi acceptata.
Putini oameni au detinut prin ei ADEVARUL si au fost cei mai mari spirituali incarnati pe aceasta planeta.iti aduci aminte de ex. cind Pilat intreaba pe Isus
ce este adevarul si Isus se uita in ochii lui si nu zice nimic?In acel moment Pilat si-a dat seama ca are in fata lui ...ADEVARUL in carne si oase.
Ceea ce vreau sa spun e ca pina in acest moment in istoria lumii ce o cunoastem noi NIMENI NU a avut curajul vreodata sa afirme ca este intruchiparea umana a adevarului decit avatarii acestui ciclu universal in care traim,Abraham,Zoroaster,Rama,Krishna,Buddha,Jesus,Mohamed,Meher Baba.
Ai sa observi ca fiecare din ei a fost in timp la anumite perioade ale istoriei umane si ale Creatiei,initial este o distanta de 700 ani intre ei dar uneori poate fi pina la 1400 ani si numeric este o dublare a numarului 7.Este un numar divin precum 3 si 12.Nu vreau sa intru in Kabala acum,cert e ca o anumita ordine exista in creatie.
Acesti avatari(avatar in trad. din lb. indiana,NU inseamna potrivit conceptului romanesc reincarnare obisnuita a oricui muritor de rind ci reincarnarea divina directa a Lui Dumnezeu insusi in forma umana.).Detinatorul Adevarului vine in mijlocul propriei Lui Creatii pt. a o ridica spiritual din nou si a o aduce si mai aproape de El.
Stie ca va suferi si suferinta va fi un exemplu dar in acelasi timp inalta spiritual omenirea de la ultima Lui prezenta cu 700-1400 ani in urma deci vine pt. epoca curenta prin care trece omenirea si mesajul cu toate ca va fi MEREU ACELASI ca in urma cu mii de ani va fi expus potrivit NIVELULUI cultural si spiritual atins la noua revenire.
Noi ca oameni spirituali sau nu ori materialisti feroce sintem ghidati de ego si realmente cream in noi insine si in jur o iluzie in plus la cea in care traim,nu avem acces la realul adevar care culmea este chiar in NOI insine,in chiar rasuflarea noastra!In India este numita Maya,este realitatea in care traim zilnic ce de fapt nu e decit un vis,o iluzie dar ...Tare mult ne place de ea incit
o luam drept"realitate" si e greu sa o abandonam.Ni se pare mai buna o Coca Cola decit apa simpla?Cert este ca DA!Dintr-un foc ai acceptat o iluzie in loc de o reala realitate.
Ego ul vrea mult si mai mult de la Maya si ea ii va da totul prin chiar ..noi insine si adevarul ramine undeva in umbra si doar in speculatii filosofice si f. rar de atins in mod exact.Pt. ca in final nebunul de Nietzsche a avut dreptate ca "adevarul e o minciuna",pt. ca nu numai ca ne mintim pe noi insine in numele unor"adevaruri" ce sintem"convinsi" ca le posedam dar la scara larga ne mintim in stinga si dreapta cu nonsalanta si nu ne doare asta pt. ca avem"convingerea" ca sintem cei drepti si care au in mina adevarul ce altii nu-l au si deci trebuie sa-i trezim la...."realitate".
Am sa-ti dau un exemplu legat de iluzia vietii,Maya:
Sufletul este mereu treaz,nu doarme atunci cind trupul tau se odihneste.In somn ai diverse vise,unele pot chiar fi din vieti trecute ce ai trait(ca suflet in alt trup)altele pot fi doar "creatii" imaginative ale sufletului legate de viata ta actuala,ori pur si simplu influentate de ceva ce ai citit ori vazut la TV sau cinema,el le transforma insa intr-o existenta noua lui deci in fapt creaza o alta Maya separata de cea actuala in care se experimenteaza in nou trup.
In acele momente de "vis",practic devii creator al unei noi "realitati"ce de fapt
nu-i nimic altceva decit o iluzie.Cind te scoli din somn STII in tine ca ai visat si ca NU a fost nimic real din acel vis,uneori te bucuri in caz ca a fost vreun cosmar urit.
Dar in fapt te trezesti in iluzie dar ea este mult mai puternica decit visul pt. ca in ea ai de-a face cu simturile si pt. tine a pipai ceva ,a gusta,a mirosi etc. reprezinta ultima ..realitate si o vei crede ca atare.
Este pt. tine adevarul!Dar oare esti chiar atit de sigur ca nu este decit o alta forma a iluziei si ca in final traiesti un vis cu ochii deschisi?
Toti avatarii ce am mentionat mai sus au spus de multe ori despre forta iluziei si Maya ca este inselatoare si ne indeparteaza de realul adevar,ca trebuie sa renuntam la ea,sa luptam cu ego-ul pina la anihilarea lui totala,evident au spus-o in anumiti termeni si cuvinte potrivit epocii lor pt. a fi intelesi de omenirea la acel punct de dezvoltare material si spiritual,dar in esenta lui mesajul este acelasi si va fi mereu.
Nu sint un om religios in sensul cunoscut si nu merg nici la biserici si nici nu ma inchin,cred insa ca Dumnezeu exista si ca traim zilnic in iluzie dar ne complacem in aspectele ei si o adulam chiar in orice forme,Maya e o forta puternica si stiu in mine ca e o minciuna,adevarul este in mine si trebuie zilnic sa-l caut pt. a ma redescoperi .
La fel stiu ca asta nu e unica mea viata si din pacate voi reveni in alta forma umana in urmatoarea pt. a-mi continua drumul spre realul adevar din mine,el exista!De aceea nu-mi e frica de moarte,este o trecere de la o forma la alta doar sufletul insa va ramine acelasi si treptat se va apropia si mai mult de adevar prin experienta vietii in Maya pina la acel punct final din existenta cind ea va fi total eradicata si picatura din ocean ce sint acum va deveni insusi oceanul.
Este f. adevarat ca te aduni cu cei de-o seama cu tine in pareri si discutii pt. ca NU intimplator doua suflete se gasesc din atitea sa-si exprime idei similare.
Este produsul Karmic al atitor vieti prin care am trecut,uneori habar nu ai cind ajuti pe cineva la greu ca de fapt intorci ajutorul dat in trecut intr-o alta viata cuiva care atunci te-a ajutat si azi sufletul lui este in trupul actual al persoanei ce ajuti.
TOTUL are un sens si NIMIC NU e INTIMPLATOR.Karma este legea destinului uman si al creatiei toate,daca faci un rau in viata asta si scapi nepedepsit fi sigur ca in urmatoarea vei plati!STIU,multi nu cred in reincarnare,cu timpul se vor convinge ca exista,toti avatarii lumii au vorbit despre ea si chiar si Jesus!
Revenind la adevar spune-mi daca cunosti in istoria lumii noastre pe cineva care sa faca afirmatia cu tarie si certitudine si prin exemplul sau real de totala sinceritate :"EU sint Dumnezeu!"?
Jesus a spus ca este regele regilor,Buddha ca EL este realul drum spre adevar,Mohamed a spus ca EL si Allah sint unul si acelasi,Jesus a spus asta si EL,Meher Baba a declarat cu autoritate divina ca este Dumnezeu.Acesti avatari Nu au facut afirmatii aiurea!
NU poti spune asa ceva decit stiind CINE esti si nici megalomani despoti si tirani ori gurus n-au indrazneala de a face astfel de afirmatii pt. ca stiu ca nu sint ceea ce se pretind a fi!Oameni paranoici poate da se cred orice dar nu prea cred ca se cred Dumnezeu.
Ceva te va retine ,ceva in tine nu te va lasa sa spui astfel de minciuna omenirii!Doar cei care sint adevarul in carne si oase pot afirma ceea ce sint pt. ca vor spune ...ADEVARUL despre ei si cine sint si intotdeauna va fi urmat de viata lor ce a fost puritate totala!
Daca nu traiesti prin exemplul vietii tale realele precepte ale adevarului si stiind ca vei suferi si chiar muri pt. a ridica tot mai mult creatia la nivelul ei natural si al tau,nu te poti numi avatar.
Baba odata a spus "Daca real vrei sa crezi in Jesus atunci trebuie sa-i traiesti viata."Altadata a spus" Din 1 milion de credinciosi in Dumnezeu,doar unul crede cu adevarat."Este descurajant nu?Dar traim in minciuna si iluzie si departe de adevar,ipocrizia e peste tot de la mic la mare si ...in numele LUI Dumnezeu!Este real ce spui ca avem nevoie sa credem in noi si ceilalti,dar ce fel de "adevar" traim in noi si cum sa-l vedem in ceilalti?
Simplu ar fi sa fim noi insine....usor de zis!
De cite ori nu ai mers la vreun party si de fapt NU ai vrut sa mergi caci nu-ti place de nimeni acolo? dar poti crea relatii si ai sefi acolo si asta te-ar ajuta in meserie?
A fi tu insuti deci a fi adevarat cine esti(adevarul) inseamna sa te duci la party si sa spui in fata oricui ce nu suporti ca nu-ti place de el sa pleci zimbind si sa trintesti usa la plecare.
Este principiul Buddha,care era bogat si print avea orice vroia si intr-o zi a renuntat la TOTUL si a meditat doar la umbra unui neem .(copac specific in India din care se face ceai din frunze ori o bautura usor alcoolica).
Daca ai spune adevarul din tine celor din jur cu siguranta vei ramine singur si poate chiar fara serviciu.
Ori ajunge la puscarie,multi au incercat sa spuna adevarul si au fost asasinati
(Kennedy,Martin Luther King de ex.)ori arsi pe rug in trecut considerati ...eretici(Giordano Bruno)altii au ajuns prin spitale de nebuni pusi acolo fara ca ei sa fie nebuni,altii persecutati si vezi atitea din istoria Romaniei comuniste.ADEVARUL ...supara chiar duce la crucificare ori la omorit cu pietre
precum Mohamed de proprii lui credinciosi!Ce a nascut adevarul spus de EL?
O minciuna azi in mina teroristilor si musulmanilor ce vad doar URA in jur.
NU asa este calea ce a dat Mohamed!
De fapt nu-ti fabrici la repezeala un alt adevar ci o noua iluzie si minciuna despre tine si cei din jur.
dar in final adevarul totusi exista,e dat cu lingurita insa in doze f. mici dar e bine ca e dat si asa.E pacat,mare pacat ca trebuie sa traim din minciuna si nu din adevar.
Anul trecut cu multe luni in urma deci,i-am zis citeva dure agentului meu artistic si nu mi-a mai dat comenzi vreo 2 luni!I-am spus ce cred despre el si deci adevarul in mod evident s-a simtit cu musca pe caciula dar atacul lui a fost copilaresc,multi NU suporta critici si adevaruri ce stiu despre ei insisi spuse de altcineva!
A trebuit sa-mi dea de lucru pt. ca agentiile vor arta mea,asa ca nu a avut incotro.Acum sintem iar prieteni si recent mi-a dat dreptate celor ce i-am spus demult.M-am bucurat ca pe undeva s-a schimbat putin in bine.
Propriile convingeri isi au ecou in persoane ce au o Karma apropriata de a noastra si de aici rezulta ca exista o conexiune intre noi cu aceleasi ginduri ori cu ginduri opuse,sufletul se recunoaste in altul se vede ca-n oglinda.Te intelegi bine cu sotia inseamna ca sinteti pe aceiasi unda karmica.si inversul.
La fel in mari catastrofe poti afla de ex. ca au murit 2000 oameni dar au scapat 10....acesti 10 NU trebuiau sa fie acolo,NU aveau aceiasi soarta karmica cu restul de aceea au scapat cu viata!Stiu,e GREU de crezut si acceptat adevarul.In fapt adevarul mereu este scrutinizat si atacat si pus la zid si exploatat,minciuna insa...e ceva comfortabil si pe placul tuturor.
de la cersetorul de pe strada la presedintele tarii!Pina la adevar e un drum lung ,imagineaza-ti ca zapada ar fi minciuna ce acopera adevarul....intr-o buna zi se va topi!
Trebuie sa credem ca exista si primaveri in vietile noastre.

LOVE&PEACE,
Ozzy
oamenii sunt cuvinte - de alma la: 05/04/2004 15:46:51
(la: Infrapoem)
totul e semn. ar spune un lingvist. totul e simbol. si nu stiu daca e trist sau nu, sau daca e adevarat. probabil e adevarat in masura in care exista cineva care sa priveasca in jur si in sine si sa incifreze sau sa descifreze ceea ce vede. din punctul asta de vedere si poezia mea (ma rog, quasi-poezia, infrapoezia) este un semn. tot ce pot sa sper e ca nu numai eu o pot descifra.
nu e rau ca oamenii nu au (nu mai au) miliarde de cuvinte in universul lor. cuvintele sunt oricum o traducere (nereusita in majoritatea cazurilor) a gandurilor. trist e atunci cand nu mai ai ce sa traduci in cuvinte...
multumesc pentru mesaj (pe care cred ca prea l-am despicat in patru:))
#13333 (raspuns la: #13325) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...