comentarii

cuvinte inrudite cu a povesti


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
arthur - de flavie la: 19/05/2007 22:00:52
(la: Poveste adevarata)
Ideea ta e foarte buna,m-a captivat dupa primele cinci cuvinte citite.E o poveste sensibila si vie..Daca ar fi sa-ti spun ceva,stii ce te-as sfatui? Mai indulceste putin limbajul..oricum,e foarte frumoasa:)
Intruzu - de alex andra la: 15/01/2008 16:14:49
(la: cuvinte)
Cuvintele inchid in ele povesti, imagini, poezii. Pentru cine le iubeste:) Si da, imaginea cu fetita aia e inscrisa in cuvantul dodolotz, doar ca tu ai eliberat-o:)
#275290 (raspuns la: #275288) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de maan la: 21/07/2008 11:45:16
(la: Cum stam cu ideile)
cat priveste ideile lucitoare, nici alea nu-mi vin ...
se-ntampla, nu cu multa vreme in urma, sa visez spectaculos si sa-mi fie ciuda, dimineata, ca nu pot descrie cum si ce-am vazut.
probabil ceva se petrecea-n subconstient, fiindca uneori, in timp ce visam aveam revelatii bruste de metafore spectaculoase si-mi spuneam cumva-n fundal, ca astea-s exact cuvintele in care voi povesti ce mi se intampla.
o singura data am reusit sa ma trezesc cu vorbele alea in cap, da' dezamagirea de-a-mi fi-ntrerupt visul a fost asa de mare, ca nici nu le-am pus pe vreo foaie si nici n-am mai adormit, de necaz, pana-n zori, cand am cazut in somn de-ala infricosator, de plumb, din care te trezesti mirat ca n-ai murit.
cam asa dorm de ceva timp ... intepenesc, in somn, ca fara suflare.
#327636 (raspuns la: #327629) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
adina, uneori - de andante la: 28/06/2009 00:11:15
(la: Iubire sau prietenie?)
nu sfaturile sunt cele care conteaza ci doar un cuvant bun, atat
ca e strain sau apropiat, daca-ti pune o mana pe umar, semn de om acolo care te aude, inseamna mult uneori

nu cred ca a stat si a gandit elabortat, de la cine sa aiba pretentii si ce, ea doar a scris, asa-mi pare, o lunga orbecaiala printre cuvinte si fraze lungi

"povestea ei mi se pare mai potrivita a fi discutata cu prietenele la o cafea"
nu suntem la o cafea, aici?
si uneori, nu te simti ca intre prieteni?
#456169 (raspuns la: #456156) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Povestea celor doi a fost scr - de Daniel Racovitan la: 20/01/2004 03:27:52
(la: Doi francezi pe urmele lui Dracula)
Povestea celor doi a fost scrisa in 1992, cand inca nu existau in Romania nici MacDonaldtzuri si nici telefoane oranj internationale, cu cartela.

La acea vreme Romania era exact cum o descriu cei doi, fie ca ne place, fie ca nu.

_____________________________________________
"Aceste cuvinte ne doare."
#8188 (raspuns la: #8186) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Florinnnneeeeeeeeeeeeeeeeee si ata - de Little Eagle la: 03/07/2004 22:58:39
(la: In ce masura va avantajeaza diplomele?)
Dear Bro,

Am sa-ti spun o mica istorioara,oare nu-s plin de ele??????
Marilyn,a studiat la Queens College,in Flushing,cine stie despre NY stie ce vorbesc.A intrat acolo la universitate pe merite proprii si a fost in aceiasi clasa si avut ca colegi pe Jerry Seinfeld si Jodie Foster,in fapt ea si Jodie au luat Masters Degree in franceza,4 ani de studii in franceza....

Dupa acea Jodie a plecat la Hollywood.....NU a ajuns sa aiba nevoie de ...franceza...a jucat intr-un film scris si regizat de un italian catolic ce sufera de astma....Marty Scorsese....."TAXY DRIVER"....!!!!!!!O iubesc mult pe Jodie,si viata ei evident a devenit alta.O mare actrita si CE DACA E LESBIANA????????

De fapt Jodie de la 7 ani e actrita,reclame si .....as putea scrie MULTE dar nu pot...fara acordul ei sau al oricui am cunoscut si avut contacte de prietenie sau...sexuale....

Ce am tot scris pana acum,la cafe e doar....the tip of the iceberg,boys&girls....
Astea pot fi publicate,altele....care-s mai intime,NU pot sa le scriu,fara aprobare de la pers.in cauza,NU POT face asta,cand imi voi scrie memoriile trebuie sa cer permisiunea lor,sa public,poate unii nu vor dori...!!!Nu vreau nici sa fiu dat in judecata....!

La fel respect viata lor privata.
Revenind la Marilyn,deci a avut diploma in franceza,o stie la perfectie si cu accent real francez!Apoi a studiat si luat alta diploma,in istoria artelor.

Hai sa va zic acum un alt lucru,nu-i doar deci scris pt. tine Florin...and that's it,
Marilyn a terminat colegiul(Queens University in alte cuvinte)in ....1976!!!!
pe atunci...eu abia terminasem....liceul Tonitza.......in 1975.Ea...termina ....
universitatea si avem...aceiasi varsta!!!!!!!!!!!!
Cum a fost posibil pt. ea si altii ca ea,SMART kids????
Prea destepti pt. scoli ....normale,copii ca Marilyn cu mare IQ(are 194..eu abia am 132...Bush.....81....HA!),sunt considerati in USA genii si atunci,pusi in clase
speciale,pt.smart students,adicatermini scoala generala de 8 ani in 6 ani,orice liceu de 4 ani in 2 ani si Orice Universitate de 6 ani in...2 ani...Marilyn a fost astfel de copil precoce.

Eu?...Mai are rost sa mai scriu despre mine?????Cititi viata lui Ozzy ori Jim Morrison......asa am fost si inca sunt.....din pacate,dar Marilyn...e o dulce,NU-mi dau seama cum poate sa ma iubeasca si sa fie cu mine de 14 ani...??????

In fine,deci Florin,vreau sa zic ca Marilyn a avut job-uri f. bune,si in final NU a trebuit sa arate diplomele ei....e ca si cum nici NU a studiat,a fost cativa ani,secretara particulara a lui Phillippe De Montebello,directorul Muzeului Metropolitan din NY,un mare aristocrat si desigur cu titluri,Daniel,ori cine traieste in Paris,nu departede Seine si Pont Noeuf...nu-s chiar sigur acum...
exista un bulevard numit De Montebello,scris peste tot,este al familiei fostului boss al sotiei mele.A indragit-o pt. ca puteau vorbi in franceza zilnic.

Inca ceva:el este inrudit....f. apropiat cu...Le Marquis De Sade!!!!!!!
Chiar are unele documente si scrisori ale lui din puscarie in original......am vazut unele vizitand muzeul sa-mi vad sotia,si deci asa am cunoscut pe Montebello.

Apoi,Marilyn a ajuns sa lucreze la NYPublic LIbrary,pe 5th. Ave intre 42-44 Sts.
Acolo la fel a cunoscut multe celebritati si directorul(francez la origini si homosexual,who cares?)a indragit-o pe loc si angajat-o fara ca ea sa artae diplome,doar a vorbit cu el putin in franceza....atata tot!I-a zis ca e de ajuns pt. el!!!
A fost sefa biroului de voluntari (cam 200 pers.)si toti niste batranei de 60-80 ani care muncesc acolo fara salarii,vor sa aiba ceva de facut,2-4 zile pe sapt.
Sunt majoritatea,cam 90% femei si toate...milionare,femei extrem de superbogate.

Acolo a cunoscut pe Johnny Depp(prin ea si eu),si desigur un actor ,un om fantastic dar aiurit si ciudat....Chris Walken....el a fost vecin de gard cu parintii lui Marilyn!!!!!!!!!Fratele lui si el si taica-sau cand erau la 20 ani aveau o brutarie in Flushing,inca o au,desigur Chris...got HUGE actor since....a GREAT movie....'Deer hunter"cu altcineva care-mi spunea...Ovi,crazy romanian,crazy bastard si imi dadea castane la cap......Robert de Niro.....
Chris mereu venea la gard si vroia s-o agate pe Marilyn,cacanar,Ha!Ei nu i-a placut de el,a crezut ca nu-i atragator,atunci el a ajuns la sora ei mica janet,
au avut sex....Janet are azi 47 ani.

Si uite asa....in final NU e nevoie sa arati diplome...poate unele locuri le cer????Nu stiu,eu nu am avut nevoie sa demonstrez prin hartii ceea ca lumea a vazut cu ochii si s-au convins de la prima vedere.
E ca si cum ai cere lui ....Keith Richards sa-ti demonstreze cu....stupid papers
ca stie sa scrie cantece si la guitar?????NICI macar NU are asa ceva,adica Jimmi Hendrix,Eric Clapton,Pete Townshend,Randy Rhoads,Zack Wilde,Ozzy
Jim Morrison ,Angus Young...etc trebuie sa aiba....diplome,cand arta lor spune totul si vorbeste pt. ei????Nu-i nevoie.

Deci asta e povestea,si crede-ma ca tare mult as vrea sa scriu atatea....mici secrete,putina lume le cunoaste,despre lumea in care am trait si cunoscut dar NU pot....i-as trada,nu am dreptul decat daca ei imi dau voie,candva.

Hartiile?NU-s bune in munca mea,un artist Nu are nevoie de ...nici o diploma.

Voi reveni,
Love&peace,
Ozzy














































































































#17249 (raspuns la: #16880) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Limba româna, latin si Carpatii - de AlexM la: 30/07/2004 18:34:06
(la: Complexele la romani)
SB_one puse degetul pe ranã:
--------------------------------------------------------------------
M-ar interesa -de ex.- ce crezi tu despre limba romana ca limba latina? Nu cumva Latina isi are originea in tzinutul Carpatic? Unii sustzin teoria asta iar eu sint convins.
Ce-ar fi sa ne scrii ceva pe tema asta? ( sa te vad acum, voinicule!)
--------------------------------------------------------------------

Hai sa vedem cum inteleg eu intrebarea numarul 1. Ce cred eu despre limba româna ca limba latina?
Raspuns:
Nimic.

Explicatie:
Limba româna nu este limba Latina sau o limba Latina ci este , dupa definitiile actuale o limba NeoLatina. Asta inseamna ca prin legile fonetice descoperite, stabilite, inchipuite, o parte din lexicul românesc poate fi derivat din lexicul latinesc. Datorita unor consideratii care nu are rost sa fie adancite aici, se considera ca limba Românã este "Limba Latina vorbita neintrerupt de cande a venit "badica Traian" prin tsinuturile de la Sud si Nord de Dunare. Ca chestiunea pute, aia e alta treaba. Nici un român nu intelege limba Latina. A, da, intelege anumite cuvinte, si pe acelea in mare masura prost deoarece semantismul in foarte multe din ele este altul ( se spune evoluat, schimbat, este de bine de rau mai mult sau mai putin, explicat).

Intrebarea numarul 2:

nu, nu cred ca limba Latina isi are originea in tinutul Carpatilor. Cred ca este inrudita la un anumit nivel cu alte limbi printre care si unele din tinutul Carpatilor, dar te asigur ca nu cu toate. De exemplu Limbile Slave din Carpati sint -chiar daca la alt nivel inrudite- departe de tot de Latina. Limba care s-a numit "latinã" a putut avea acest nume numai dupa ce poporul care o vorbea a fost denumit Latin. Acest lucru s-a intamplat (dupa cum ne povesteste badea "DJ Virgilius") dupa ce refugiatii troieni, primiti cu mainile deschise de bastinasii italici (( din Vitelia, deh...), au pus mana de la mana si au furat fetele Sabinilor. Cum nu mai avea nici un rost sa se ia la bataie( stim proverbul Ardelenesc care spune "fata-i fututã, trebuie maritatã acum), acei sabini s-au pus de o cumetrie cu noii veniti iar seful lor, taica Eneas a declarat intr-o anume zi ca "incepand de azi noi ne lumim Latini". De atunci si limba s-o numit Latina. Cum se numea inainte nu stim.Si nici cum suna ea pe vremea lui Eneas nu stim pentru ca povestile lui DJ Verigilius sint mult , mult mai recente dupa ce Latinii asimilasera pana si pe etrusci si limba suferise si ea cele schimbari fonetice in aproape 5-600 de ani .

Convingerea dumitale: daca esti convins, la ce-ti mai trebe confirmari?:-)))

AlexM
#18616 (raspuns la: #18611) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Povestea nu e chiar atat de n - de Daniel Racovitan la: 24/11/2004 14:36:01
(la: Codul Da Vinci (Da Vinci Code))
Povestea nu e chiar atat de noua.
Inca nu am citit cartea.

___________________________________________________
"aceste cuvinte ne doare" (sic)
poveste - de (anonim) la: 01/04/2005 19:46:02
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
M-am nascut intr-o familie Crestina, parintii si bunicii mei erau oameni foarte credinciosi si inca de mic m-au invatat sa cred in Dumnezeu, imi citeau povesti din Biblie si asa mai departe.
Viata in familia mea a fost mereu minunata. Am avut niste parinti iubitori iar cu fratele si surorile mai mici ma intelegeam in general bine. Dumnezeu era mereu prezent in casa si viata noastra.

La scoala nu am fost niciodata foarte popular dar aveam citiva prieteni. Am avut relatii de prietenie atit cu baieti cit si cu fete. Fetele pentru mine au fost mereu o companie placuta.

Am intrat la pubertate cind eram prin clasa a 5°a. Pentru prima data am inceput sa am sentimente sexuale. Insa eram pregatit. Am fost un copil precoce din punct de vedere intelectual, mi-a placut mereu sa citesc mult asa incit stiam cite ceva despre primele porniri sexuale. Primele mele simtiri sexuale au fost mai mult un fel de curiozitate si credeam ca era normal ca aceasta curiozitate sa fie legata de prietenii mei de acelasi sex. Este o virsta la care multi baieti experimenteaza din punct de vedere sexual unii cu altii, dar asta nu este un indiciu al orientarii sexuale viitoare. Eu nu experimentam cu nimeni dar citeam mult si stiam ca un pic de ‘confuzie sexuala’ era perfect normala la virsta aia si ca multi baieti simt o atractie sexuala pentru alti baieti in timpul acestei perioade. Acest gind ma recomforta dar in acelasi timp nu-mi evita gindul ca pornirile mele sexuale erau pacatoase. Asa ca m-am concentrat si mai tare in Dumnezeu, scola si alte aspecte asteptind sa treaca etapa delicata.

Putin cite putin prietenii mei incepusera sa descopere sexul opus, era perioada in care ne impartaseam unii altora care fata ne atragea mai tare. In grupul meu era o fata care se purta foarte frumos cu mine asa ca le-am marturisit prietenilor mei ca imi placea de ea.. Insa cind ei ma intrebau daca credeam ca era draguta, nu stiam ce sa spun. Niciodata nu ma gindisem la colegele mele ca fiind ‘dragute’. Asa ca raspundeam ca cel mai tare conta ce era in interiorul ei. In acelasi timp ma intrebam ce anume facea ca prietenii mei sa se refere la ele ca fiind dragute. Nu intelegeam dar credeam ca era doar o chestie de timp si de a intilni persoana adecvata. Ma consideram in acelasi timp mai putin dezvoltat din punct de vedere sexual in comparatie cu prietenii mei.

Cind am inceput sa am visuri erotice, m-am ingrozit. In visele mele nu apareau fete asa cum scria in cartile pe care le citeam ci .....baieti! Ma trezeam atemorizat, ma simteam rau, murdar, pervers. Am inceput sa evit compania colegilor mei atractivi, sa ma concentrez mai tare in Dumnezeu, aveam incredere in ajutorul sau. Dar daca reuseam sa-mi inhib gindurile in timpul zilei, noaptea nu puteam evita sa visez...

La virsta aceea nu stiam multe despre comportamentul homosexual. Doar stiam ca era ceva amoral intre doi oameni de acelasi sex (barbati in general) si ca era complet condamnabil, un mare pacat. Dar nu asociam sentimentele mele cu comportamentul homosexual.

Mai tirziu, aspectul homosexualitatii a revenit intr-o forma mai personala. Unii colegi incepusera sa ridiculizeze homosexualitatea folosind termeni injositori. Ca raspuns, un grup de colegi incurajau toleranta. In cursul conflictelor, unul din colegi s-a declarat in mod deschis homosexual. Era fratele mai mare al unui prieten. Declaratia lui m-a shocat. Nu cunoscusem niciodata personal un homosexual (sau cel putin nu stiam). De fapt nu-l cunosteam personal dar faptul ca era fratele unui prieten (ma gindeam ce ingrozitor sa ai un frate homosexual) ma facea sa cred ca il cunosteam. Am inceput sa ma gindesc daca si prietenul meu era homosexual, poate ca se contagiaza, ma gindeam.

Intre timp elaborasem propria mea teorie in legatura cu homosexualitatea. In privinta mea, credeam ca inca treceam prin acea perioada de confuzie sexuala, din care asteptam sa ies pe masura ce ma maturizam. Credeam ca existau alti baieti care ca si mine treceau prin aceasta criza si ca lipsa lor de cunoastere ii putea duce la greseala de a se autoeticheta homosexuali si sa adopte un mod de viata homosexual, distrugindu-si in acest fel viitorul. De aceea vroiam sa-i spun fratelui prietenului meu sa astepte ca totul se indreapta, sa nu ia calea gresita. Dar nu am avut niciodata sansa sa-l inilnesc personal si sa-l avertizez de pericol. Aceasta nu m-a oprit sa adopt o pozitie publica acuzativa fata de homosexualitate si sa subliniez caracterul sau pecaminos. Vroiam sa fiu intelegator dar in acelasi timp sa fiu coerent cu credinta mea in Dumnezeu.
La liceu am cunoscut o fata extraordinara – L. Era foarte simpatica, spontana, sincera, activa, facea sport, si mai ales era Crestina. Ma simteam bine cu ea. Am inceput sa iesim din ce in ce mai mult impreuna si din ce in ce mai mult imi dadeam seama ca reprezenta tot ce cautam la o fata. Eram indragostiti oficial. Desi ne intilneam des, nu aveam nici o graba sa avansez in aspectul fizic, sexual. Ma purtam foarte educat cu ea. Nu m-am simtit niciodata atras fizic de L desi stiam ca aspectul ei fizic era foarte apreciat de ceilalti colegi. Cu toate astea tineam foarte tare la ea si faceam tot posibilul sa-i fiu un adevarat prieten. Singurul sarut pe care i l-am dat vreodata a fost pe obraz.

Intr-o zi am mers impreuna la un concert. Ne simteam bine, atmosfera era plina de emotie, dar amintirea pe care o am despre acel moment nu are nimic de a face cu muzica. In timp ce eu si L stateam fericiti tinindu-ne de mina, privirea mea s-a intilnit cu cea a unui tip foarte atractiv in multime. Am vazut fata lui pentru o fractiune de secunda dar imediat am simtit toate emotiile si gindurile mele concentrate asupra lui. Am recunoscut ca erau sentimente relationate cu sexualitatea mea. Imediat mi-am dorit sa-l cunosc, sa vorbesc cu el sa-l imbratisez. Cred ca m-as fi multumit doar sa ma asez linga el pentru tot restul serii. Recunosc ca nu era primul care ma facea sa ma simt in acest fel. Dar in acel moment am constientizat penibila situatie – stateam alaturi de cea mai frumoasa fata, pe care o iubeam si care ma iubea, iubita mea, cu care speram sa ma insor intr-o zi, si cu toate astea emotiile mele cele mai intense erau stirnite de un strain in multime, unul de acelasi sex... Ce se intimpla cu mine? Nu-mi asculta Dumnezeu intensele mele rugaciuni sa ma ajute sa nu mai am aceste sentimente oribile, perverse, nedorite pentru altii de acelasi sex, nu-mi vedea suferinta?
Obrajii mi s-au umplut de lacrimi iar L credea ca era din cauza muzicii. Dar pe drum catre casa si-a dat seama ca ceva nu era in regula si m-a intrebat. Eu nu am putut sa-i spun adevarul – cum puteam sa-i spun ca ma atrageau barbatii?

Intr-o zi chateam cu niste prieteni. Cu unul din baietii de pe chat vorbisem doar o data sau de doua ori dar am simtit imediat o conexiune, si ne-am trezit rapid ca purtam o corespondenta privata. Vorbeam despre tot felul de chestii pina cind mi-am dat seama ca era ceva special in relatia mea cu acest baiat foarte diferit de relatia mea cu ceilalti prieteni. Recunosteam in el ceva care imi amintea de mine. Cu cit conversam mai mult, cu atit mai mult simteam un sentiment de frica amestecat cu bucurie la gindul ca descopeream care era acea legatura misterioasa intre noi.
Deodata el m-a intrebat daca eu vroiam sa il intreb ceva, dar intrebarea pe care as fi intrebat-o mi s-a nazarit greu de pus. I-am zis ca nu imi venea sa-l intreb nimic deosebit. Cu toate astea el mi-a spus: ‘Nu sint gay, dar nici hetero. Sint undeva intre. Cred ca ma poti numi bisexual’
Imediat am izbucnit in lacrimi. Toate sentimentele reprimate timp de ani de zile, ma napadisera dintr-o data. M-am rugat in tacere. L-am intrebat daca putea sa mentina un secret. Si atunci i-am povestit tot. Datorita marturisirii lui aveam un nume pentru ceea ce imi framinta viata. Eram un ‘bisexual’. Dar pentru mine acel termen nu insemna o alegere si nici macar nu era o stare permanenta. Era doar o eticheta pentru conditia mea, o conditie eram sigur, temporara.

In cele din urma am capatat curajul sa-i marturisesc lui L ca eram bisexual si am fost uimit si uluit de usurinta cu care a acceptat si m-a incurajat sa continuam relatia noastra. Eu am fost de acord, aveam incredere ca Dumnezeu ma va ajuta daca credinta mea in El era puternica, credeam ca prin El voi invinge.

Mi-au trebuit citeva luni ca sa admit ca termenul corect pentru situatia mea era homo- si nu bisexual. Alesesem termenul bisexual pentru ca cel de homosexual are implicatii atit de ingrozitoare pentru mine. Nu puteam fi ‘gay’ pentu ca era pacat. Dar in final a trebuit sa recunosc ca sexul opus nu m-a atras niciodata din punct de veder fizic. O femeie frumoasa nu a stirnit niciodata emotii in mine. Asta m-a facut sa-mi dau seama ca nu eram corect fata de L. Stateam cu ea pentru ca vroiam sa fiu normal si imi placea compania sa dar niciodata nu am apreciat compelt feminitatea sa. Un prieten comun imi spunea mereu ce norocos eram sa am o prietena atit de deosebita, de frumoasa si plina de calitati. Mi-am dat seama ca el simtea ceva ce eu nu simtisem niciodata.


In cele din urma am fost amindoi de acord sa intrerupem relatia, mai tirziu ea si-a gasit alt prieten, a facut bine.

Chiar si dupa ce am acceptat ca sint ‘gay’ am mai crezut ca era o stare trecatoare. Eram intr-o cautare continua de cazuri de gays care au luat calea dreapta. Intre timp am incetat sa-l mai rog pe Dumnezeu sa-mi arate calea si am inceput sa-l intreb ce era de facut. Nu mai aveam raspunsuri. Cred ca nu am fost suficient de inteligent sau suficient de credincios ca sa gasesc raspunsul. Tot ce pot sa fac este sa ma umilesc in fata Lui, sa cad in genunchi si sa ma rog.

Multi dintre voi nu vor fi de acord cu multe din povestirea mea, dar asta este adevarul. Unii afirma ca nu ar trebui macar sa ma numesc homosexual ci doar ‘atras de acelasi sex’. Eu prefer cuvintul homosexual din motive proprii. Ce stiu este ca sint mai Crestin decit oricind, asta este adevarul chiar daca ma numiti homosexual sau nu.

Justin
"am avut grija sa povestesc, - de Daniel Racovitan la: 01/11/2005 21:03:49
(la: Codul-... bunelor maniere.)
"am avut grija sa povestesc, in treacat, ca la noi pupatul e o treaba nitelus mai intima"

de acord. insa cand te decizi sa traiesti in societatea franceza, atunci te mulezi obiceiurilor locului. mie mi-a trebuit aproape un an pana sa imi devina un gest firesc.

Ce e amuzant este ca atunci cand ne vin amici din Romania si le prezentam amici "locali", "localii" se intind spre ei sa ii pupe, conform obiceiului, iar romanii se trag inapoi cu in gest panicat... :) "Localii" raman cu impresia ca romanii sunt ori niste ingamfati ori niste ingramaditi ("coincés"?), iar romanii nu inteleg de ce i-au atacat "localii" in spatiul lor personal. :)
De atunci ne punem in tema invitatii, in prealabil, pentru a evita momentele penibile de soiul asta. Unii se conformeaza, iar altii nu, cu consecintele de rigoare.



___________________________________________________________________
"aceste cuvinte ne doare" (sic).
#83701 (raspuns la: #83692) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
poveste cu copil - de maria de la medgidia la: 18/11/2005 12:46:43
(la: Autismul)
azi o sa va povestesc despre andrei

andrei, 12 ani, autism sever, poate executa cam toate deprinderile care-i confera autonomie (spalat, toaleta, sireturi, nasturi, mancat, etc), dar are o oarecare stangacie in miscari si o lipsa de precizie (in desenarea formelor, sau in procesul de imitatie)

un copil foarte frumos, ca de altfel, majoritatea copiilor autisti (au trasaturi "armonice", regulate, frumoase, partial si din cauza lipsei de expresivitate faciala, lipsei de mobilitate faciala si corporala)

andrei nu vorbeste decat vreo 20 de cuvinte (mama, tata, da, nu, bine, asa, "coco" - spune asta cand cineva ii este drag)... probabil ca mai multe nu va vorbi niciodata...
desi studiile pe scoarta cerebrala sustin ca invatarea limbajului dupa 12 ani este imposibila, nu ma pot opri sa nu gandesc ca la andrei se va putea... de ce? pentru ca am descoperit ca andrei cunoaste limbajul... si e doar un blocaj de redare/ exprimare a cuvintelor, nu o problema de semnificatie...

iata cum am descoperit...
m-a atras andrei din prima zi cand l-am vazut... roscat, frumos, cu o privire limpede si constienta care se oprea undeva in mine, cauta ceva, si fugea mai departe, in altii...
andrei isi lovea colegii de clasa, oamenii din jur, lovea cu forta si constient de ceea ce face... vedeam pe fatza lui ca nu este, ca la alti copii, tipul acela de lovire pentru a-si "gasi limitele corpului", a sti "pana unde este el in spatiu"...
andrei lovea dintr-o nevoie de atentie... "hei, eu sunt aici!! stii?? eu exist! eu contez! nu ai voie sa treci pe langa mine fara sa observi ca exist!"
o singura fiinta in toata scoala se putea intelege cu andrei... dar persoana aceea nu era in perioada respectiva in oras... andrei era in turmentari interioare chinuitoare... cu corpul tot timpul un arc, alergand, lovind copii, izbind usi, scaune, banci...

nu m-am apropiat eu de el, el m-a ales pe mine... cand s-a uitat in ochii mei prima data, a fost "suflet pe suflet" deodata...
pe vremea aceea nu stiam ca andrei intelege tot ce se intampla, eram eu insami prea "mica" nu de varsta, ci de spirit, ca sa imi dau seama de asta...
eram clueless cu andrei... te simti pierdut in fata unui copil care, la inceputul pubertatii, cu puf de mustata si crescind in barbat, nu vorbeste deloc... si stii ca nu are nici o deficienta de receptie sau emisie a sunetelor...
parea mereu ca vorbele mele nu ajung la el, dar observam ca tonul vocii il relaxa sau agita, ca pe catzei... cu rusine recunosc ca dresaj am incercat sa fac cu andrei... dresaj prin tonul vocii...

foloseam tonul vocii pentru a-l certa sau lauda in diferite contexte, dar mai mult decat pe cuvinte ma bazam pe "melodia" vocii mele, usor soptita, creind o senzatie de intimitate, ceva care era "al lui" si se petrecea doar "pentru el", pentru ca eu intuiam ca are nevoie de "coltul lui", pe care nu il avea fizic, iar eu i-l dadeam sufleteste...

dupa o vreme andrei incepuse sa se raporteze la mine... ma privea fix asteptand o reactie ori de cate ori facea ceva, bun sau rau... eu ii confirmam ca exista, prin reactia mea care demonstra ca "he has made a difference" in our world...
in clasa, eu eram "lumea" pentru andrei, nu profesoara pe care o lovea mereu, sau alti caregivers care nu il puteau stapani cu forta... niciodata n-am folosit forta cu andrei si niciodata nu m-a lovit... o singura data a incercat sa ma impinga, dar cu fermitate si fara afecte negative i-am aratat ca exist si raman pe locul meu...

era o perioada foarte zbuciumata pentru el, culminase cu refuzul de a sta la ore, petrecea timp pe holuri, haladuind fara de sine prin scoala, chinuit interior (simteam eu)...
mai mereu trebuia sa ies din clasa sa-l caut, sa-l aduc... nu-mi iesea partea cu adusul inapoi in clasa, avea o vointa sau o neliniste foarte puternica... de care nu se putea elibera, o purta in el peste tot...

intr-una din zilele in care incercam sa-l aduc pe andrei inapoi in clasa, mi-a venit ideea sa pun in practica o tehnica din hipnoza... nu stiam ce o sa iasa... este vorba despre povestirea simbolica, pentru eliberarea de "incarcaturi" psihice pe care nu poti sa le denumesti...
(de fapt, eu am facut un hibrid intre povestirea simbolica si exercitiile de relaxare pentru intrarea in transa usoara...)
de exemplu, daca o persoana isi descrie greutatile vietii ca si cum ar merge pe drum tragand o ghiulea de picioare, povestirea simbolica va infatisa un om care merge pe drum cu greutati legate de picioare si se elibereaza treptat de ele... daca iti descrie viata ca fiind ceva care ii apasa pe umeri, povestirea va alege un personaj care poarta un sac in spate si treptat ii goleste continutul...
"treptat" este cuvantul-cheie, pentru ca informatiile trebuie sa ajunga in staturile profunde, in inconstient, si sa aiba efecte eliberatoare in timp...
psihologia nu e ceva ermetic, o suma de tehnici si metode ca sa "descifrezi" oamenii... ci inseamna sa gasesti intuitiv felia care i se potriveste fiecaruia ca sa-i alini tensiunea, sa-i faci lui bine, nu sa il dezgolesti pana la cele mai intime secrete ale lui pentru orgoliul propriu...
rolul tau in viata lui e meteoritic, "operezi membrul defect" si pleci, nu te joci de-a reconstrui individul... cu asta nu sunt de acord in psihologia moderna: nu are masura, nu isi stie limitele...

dar, sa revin... l-am luat pe andrei de mana, l-am tras spre mine si am inceput sa-i povestesc ce vedeam pe geam, afara...
"uite, afara e dimineazta, pasarelele canta vesele in copaci, oamenii merg pe strada... unii se duc la servici, altii se intorc de la servici... pamantul respira... respira ca noi si hraneste copacii, plantele, lumea... soarele este pe cer si toata lumea se bucura... oamenii sunt veseli in sufletul lor... merg pe strada... unii se duc la serviciu, altii se intorc de la serviciu...
copiii sunt in clasa... copiii deseneaza copaci... copaci veseli care respira ca si pamantul... soarele ii incalzeste... toata lumea e multumita si merge pe drum... oamenii vin de la servici... sau se duc la servici... fiecare are treaba lui... copiii sunt in clasa si deseneaza... fiecare se bucura de lumea asta frumoasa... plina de soare... pamantul se bucura de soare si respira ca noi... pamantul respira... copacii respira si se incalzesc la soare... noi stam la caldura langa soba... afara totul e bine... fiecare are treaba lui... in clasa copiii sunt linistiti... copiii deseneaza copaci... copacii sunt multumiti pentru ca e soare si e bine... pamantul se bucura... oamenii merg, fiecare la treaba lui... copiii au treaba lor in clasa... toata lumea e multumita... pasarelele canta..."

si tot asa, i-am vorbit lui andrei cu ton egal, repetand cuvintele, totul in jurul ideii de liniste, pace, bucurie calma, multumire a intregii lumi... am simtit la un moment dat, in bratul lui care ma atingea, o decontractie musculara... se relaxase... juma` de ora i-am vorbit primele dati... ma urma linistit in clasa si desenam impreuna pe tabla... ne delimitam teritoriile, andrei invata astfel ca exista si ceilalti, cei din jur...
juma` de ora... apoi din ce in ce mai putin, zilnic... ajunsesem la un sfert de ora, 10 minute cand a trebuit sa intrerup...

imi este atat de dor de andrei... si am aflat ca si lui de mine, un copil care nu vorbeste, acum mai mare decat atunci... a dat de inteles in jurul lui ca-i lipsesc eu...
sunt atat de mica pentru o bucurie atat de mare... pentru ca este o bucurie vie sa existi pentru cineva pentru care lumea e compusa doar din cateva persoane, dintre zecile pe care le intalneste de-a lungul anilor...
eu exist pentru andrei... conducator de popoare sa fi fost, nimic nu insemna... dar o sa-l vad din nou, peste o luna, inainte de Craciun, pe el si pe alti copii de care mi-am legat sufletul...
nu stiu cum va fi... cat ne-am schimbat cu totii... imi e atat de dor de ei... suntem asemenea... spirite vii... nu toti suntem spirite vii in lumea asta... unii sunt "adormiti" intr-un fel, nu stiu cum sa zic... nu sunt "cu totul aici"...

----------------------------------
Counseling pentru cretini: bungee-jumping de la 30 m cu coarda elastica de 60 m.
poveste despre prietenie - de Shtevia la: 21/11/2005 11:45:08
(la: PRIETENIA-CEL MAI DE PRET LUCRU AL OMULUI)
Eram si sunt o fire prietenoasa…pot comunica orice cu oricine, oricand. E drept, cei mai buni prieteni mi-au fost mereu barbatii, dar am avut si am si multe prietene. Cateva foarte apropiate, chiar si dupa ani de zile.
Cea mai buna prietena mi-a murit la putin timp dupa ce am terminat liceul. Ne stiam de copii. Nu spuneam niciodata ca suntem prietene, fiindca ziceam ca cineva daca te raneste si cu o vorba vreodata, nu iti mai e prieten cu adevarat. Ca sa nu ni se intample, ziceam ca suntem doar colege de banca.
Am avut prietene si in facultate. Am ramas in continuare la fel, desi de unele ma despart mari si tari.
Dar, acum ceva timp, mi s-a “intamplat” ca una dintre cele mai bune prietene – sa se fi rupt de mine, vorbindu-ma urat, barfindu-ma si fiindca eram si oarecum colege de catva timp, toate lucrurile s-au rasfrant neplacut asupra mea. Culmea e ca nu mi-a spus nimic in fata niciodata. Ne intalnisem intr-o zi ca de obicei, apoi o sunasem, mi-a zis ca e ocupata - vroia sa plece catva timp din tara. Apoi, mi-a trimis un mail urat, rau, ranchiunos, meschin si imi cerea sa nu ii raspund vreodata la el si ea de atunci incolo nu ma mai cunoaste…Nu l-am inteles, la fel cum nu am inteles-o nici pe ea, care ii spunea fiecarei persoane care ma stia alta versiune a povestii “despartirii” noastre – nici una reala. Nu am suferit decat din cauza faptului ca nu am inteles si nu inteleg nici acum (iaca 2 ani jumatate) ce s-a intamplat. Ma gandesc ca nu am stiut eu citi in sufletul ei, ca am ranit-o fara sa vreau. Dar eu nu i-am facut rau, dimpotriva i-am stat mereu alaturi in problemele ei, imi schimbam programul dupa ea, ca sa mergem la film, ori aiurea prin magazine si niciodata nu am vorbit rau despre ea, ba nici macar nu am gandit…Are o fire mai ciudata si putina lume o place si erau multi cei care veneau sa imi spuna rau de ea, dar le ziceam ca e prietena mea si sa nu mai spuna nimic. De fapt, nu prea mai are acum nici o prietena; dintr-un motiv anume, si-a rupt toate relatiile cu prietenele vechi, la vreo doi-trei ani dupa divort. Poate ca doreste sa fie singura, nu stiu…Oricum, i-am respectat hotararea. Si daca maine va veni sa reia legatura, niciodata nu o sa ii amintesc de toata "povestea" asta fara noima, pentru mine.

E foarte greu sa intelegi oamenii in adancul lor, mai ales daca iti spun ceva si gandesc altceva. De asta ziceam si in conferinta cu “misterul” ca daca nu spui sincer ce crezi, simti, nu poti comunica real cu nimeni.
Mama m-a invatat de mica sa iau oamenii asa cum sunt si sa nu cer de la ei mai mult decat dau. Iar eu sa fac tot ceea ce pot pentru altii, cand pot, cand nu…sa merg mai departe, ca sigur cineva are nevoie de mine, de un sprijin, un zambet, o incurajare, o mana intinsa…si asta incerc sa fac mereu…

Cred ca prietenia este ceva ce nu incape in definitii, nu poate fi limitata la un concept, o notiune vaga. E o traire, o implinire si tine de suflet. Ca tot ceea ce tine de suflet, nu prea incape in cuvinte.
..povestire.... - de cactus la: 03/03/2006 00:34:54
(la: Cele o mie de fete ale nebuniei)
..greu de ales din 32….si greu de povestit, pentru ca uneori trebuie descrisa o lume dintr-un gest…. m-a impresionat mult una dintre povestiri…. intr-un fel legata de tema aceasta….
..se numeste Femeia care ar fi trebuit sa fie deprimata….terapeut, Michael Yapko….

povestirea nu este despre un caz bizar ca majoritatea din carte, dar de departe este cea mai tulburatoare….este despre sansa ca intr-o singura sedinta de terapie psihoterapeutul sa castige increderea unei femei de care sotul a vrut sa scape si pe care medicii, din greseala (si orgoliul de a nu o asculta) au declarat-o nebuna…
… ca intr-o singura sedinta de terapie sa o ajute sa infrunte soarta….despre curajul cu care, depasind boala indusa de medicamente si macinata de un cancer avansat, femeia a luptat pentru dreptul ei de a fi ascultata….despre puterea ei de a-si asuma intreaga vina a celor intamplate fara sa acuze…despre ultima ei dorinta…sa poata muri lucida si nu drogata prin medicamente….
..despre prezenta de spirit a lui Yapko de a intelege intr-o secunda ca este mai important pentru ea sa vorbeasca decat sa asculte, de a intelege ca puterea de a invinge durerea se afla doar in ea si de a intelege ca poate reusi doar schimband modalitatea clasica de terapie prin hipnoza…venind cu ceva nou….a invatat-o sa-si cunoasca trupul, sa-l accepte si sa-l poata vizita oricand cu mintea, inducabd amorteala in zonele dureroase...a invatat-o sa aduca linistea in interiorul ei....si totul intr-o secunda…
..sunt uneori secunde incarcate cu atat de multa responsabilitate, incat schimba destinul celor ce le ies in cale…..

..si nu in ultimul rand, povestirea ridica intrebarea despre cati oameni sunt victime ale neglijentei medicilor si sufera pentru ca nu sunt luati in seama si etichetati ca nebuni…..
..inca ma urmaresc cuvintele ei care spuneau…”daca nu vrei sa fii ca ceilalti, ai face bine sa asculti”…..

..oare noi ascultam?

------------------------
...non bis in idem...
#109262 (raspuns la: #109164) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
povesti - de Homo Stultus la: 10/06/2006 10:05:54
(la: SINUCIDEREA...am nevoie de ajutor !!!!)
"Somnul ratiunii naste monstrii" - Goya

Am citit textul. Am plecat in alta parte... Am revenit. Am citit comentariile. Am plecat. M-am intors si uite ca imi calc pe inima si postez si eu un comment. Sinuciderea in cazul asta nu este nici un act de curaj si nici de unul de lasitate. Eu cred ca ar putea fi un act de miserupere la adresa celor ce te iubesc. Adeca sa ne doara in cur de suferinta pe care o lasam in urma, in inima celor dragi. Daca te certi cu ai tai asta nu inseamna ca nu te iubesc. Mai sa fie! Prietene anonim crezi matale cumva ca prietenii cresc in pom? Bunicul meu avea o vorba: "Tata, dupa norocel tre`sa alergi mai taricel!" Adeca tre sa mai pui umarul. Imi imaginez ca viata mea este o foaie alba de hartie. Prin ceea ce fac la urma va iesi o pictura faina sau o caricatura. Ceea ce esti azi este rezultatul modului tau de a fi de ieri. Daca vrei ca maine sa nu mai fie aceasi hazna incearca sa schimbi ceva. Toata asta imi aduce aminte de o snoava pe care am auzit-o zilele trecute.
Leul o vede pe furnica care era foarte grabita.
-Unde te duci tu furnica? zice leul
-Leule nu ai auzit? Moare elefantul!
-Da? Si tu unde te grabesti asa?
-Ma duc sa donez sange!
Demersurile noastre seamana pe undeva cu cel al furnicii.
In final iti zic si eu doua povesti orientale din care poti intelege ce vrei. Asta apropos de realitate asa cum o percepem noi.

Mahomed tinea predica. Printre auditoriu vine si un mullah. Acesta pe masura ce profetul vorbea era din ce in ce mai patruns de mesaj. Asculta astfel toata ziua. Seara cand vrea sa plece vede ca i-a disparut camila.
Se intoarce la profet si zice:
-Marite profet, toata ziua am stat aici langa tine si incerc sa imi traiesc viata dupa cuvintele tale intelepte. Si drept rasplata Dumnezeu a ingaduit sa-mi dispara camila. Ce sa fac?
-Crede in Dumnezeu dar data viitoare leaga camila mai bine. raspunde profetul.
@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@

Un rege vrea sa numeasca pe unul dintre nobilii sai intr-un post important. Ii aduna pe toti si aduce in mijlocul camerei o usa enorma.
Regele zice:
-Il voi numi ca mare vizir pe acela care va reusi sa deschida aceasta usa.
Toti se plimba pe langa usa, realizeaza cat de greu este sa o deschizi si ajung la concluzia ca usa respectiva nu se poate deschide. Unul dintre ei insa se apropie de usa si pune mana pe clanta. Usa se deschide imediat.

Ideea este ca daca nu pui mana pe clanta nu are rost sa te lamentezi ca usa nu se deschide!
In povestea cu masa, ce relev - de Daniel Racovitan la: 19/06/2006 15:56:30
(la: Oameni buni....ce aveti cu tiganii?!)
In povestea cu masa, ce relevanta are faptul ca alea erau tiganci?
Daca erau romance, era mai scuzabil, sau ce? Ce stii tu despre ce au indurat ele in copilarie de la romance ca tine? Poate ca acum nu fac decat sa se razbune inconstient sau constient pe faptul ca atunci cand erai mica le izgoneai de la joaca cu "hai, pleaca de aici, tiganco!". Fireste e mai simplu doar sa constati si sa acuzi.

___________________________________________________________________
"aceste cuvinte ne doare" (sic).
#128760 (raspuns la: #128758) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Citeste o poveste... - de sarsilovici la: 06/07/2007 20:23:30
(la: NU TE VOI UITA NICIODATA)
A fost candva in padure o poiana. O poienita de ceia cu iarba verde de un verde tare, crud, cu floricele multe si cu sonor de pasarele diin copacii ce stateau straja poienii. O mama iepure isi avea barlogul in poiana. Avea vreo 4 pui si deacum erau maricei si se jucau si tavaleau iarba in poiana si sezbenguiau sub obladuirea ochilor mamei lor. Intr-una din zile un pui sa-l botez C de la codita, a alergat asa de tare incat a scapat de urmarirea fratilor si ochii mamei si a ajuns intr-o zona a poienitei in care un fluturas -a iesit in cale. S-a oprit si a admirat plutirea lina a micului fluturas. A vazut cat de lin zboara peste firele de iarba si cum nici o adiere de vant nu era isi facea de cap si piruete si de tot genul si parca scria pe el ,Superior,.
Intra in vorba cu fluturasul. Mama mi-a spus ca sunt in siguranta in poiana ca omul rau e in padure dar in poiana nu intra ca e lumina. E frica de lumina . Fluturasul i-aconfirmat spusele despre omul rau. Dar cum ei se vorbeau ca niste vechi prieteni o pala de vant inalta fluturasul in vazduh iar C ridicat pe labutele din spate ramase cu ochii laminunea de zbura.

Nu e trist finalul. E doar o sugestie de a continua visul.
Viata de zi cu zi nu ca in vis. Probabil nu va fi niciodata dar obositi gasim un petec de pamant sa ne asezam si sa visam.
Visele is tare bune si stii ce mai dau.Sti, dau vise ciudate. Nu uita sa visezi si viata ta va fi cat va fi un zbor de fluture lin. Poti sa iti imaginezi olfactiv, sonor, vizual ce simte un fluture usurel
Nu uita marsav sunt eu, esti suntem toti..
Povestile de viata buna is cu multe compromisuri.. Cred ca sincer tre sa fii cu visele tale... Viseaza si lupta sa traiesti ulterior cu lumea gri pentru ca apoi sa poti visa din nou...
Sunt cuvinte in vant poate dar le-am spus pentru ca eu visez zilnic in mod sporadic la o floricica draga care poate doar in vis o pot intalni.
Il rog pe Prietenul meu sa nu-mi i-a visele...
#213009 (raspuns la: #213000) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
povestea imparatului 2 - de cattallin2002 la: 31/08/2007 19:22:01
(la: explicatiile lui Esteu)
Pentru ca la celalalt subiect nu prea imi vine sa scriu, o sa continui aici cu morala de care mi-a amintit maan. Era mai mult vorba despre efectul de turma.
In rolul imparatului ma gindeam la doua persoane. Una din persoane ar fi picki, in viziunea mea. Hainele ar putea fi cuvintele, mesajele.
Pornind de la afirmatiile: "nimeni nu poate sa-i faca fata" - Intruder, "in viata mea nu am intilnit asa un om", "extrem de sensibil si intotdeauna bine documentat" (citate aproximative), ma gindesc ca unii au ajuns sa il perceapa ca pe un fel de guru. O vorba a lui pichy te face fericit toata ziua. Daca pe mine m-a laudat si pe ceilalti ii termina, inseamna ca valorez mai mult decit alti oameni, sint cineva, fac parte dintre arieni. Eu am zis ca ar fi invers, dar nu s-au adus exemple. In opinia mea, mesajele lui piky sint centrate pe doua coordonate: aroganta si/sau agresiune. De obicei sint mesaje care nu spun nimic, invelite intr-un ambalaj. Cuvintele sint golite de sens, fara suflet, fara ceva uman. Fum si fumuri impachetate. Legat de buna documentare, in toate conferintele cu un subiect, in care a participat si pickhy, erau aceleasi mesaje. Am observat ca are cunostinte de literatura, dar si la aceste subiecte nu argumenteaza, cum fac ceilalti. Probabil din cauza mindriei.
Legat de sensibilitate, nu am gasit nici o dovada, dimpotriva.
Se invoca umorul si veselia, in lipsa lui piki. Aici merge o poveste: povestea un tip, cred ca din Bosnia, ca in timpul razboiului se schimbasera ca oameni. Dadea un exemplu: un prieten de joaca a calcat din greseala pe o mina, care a explodat; in mod nefiresc, ei au inceput sa rida si sa se veseleasca.
Mai este un tip de umor: sa ridem de altii, considerati inferiori.
Acum citeva zile zice maan catre irma "pikcy nu a ripostat niciodata cind a fost atacat". Da, e uimitor, unii mai si riposteaza la agresiune, ma si mir ca au atita indrazneala. De fapt nici nu a avut cind sa dea replica, pentru ca imediat ii sareau in ajutor citeva persoane. Care n-au fost de acord ori au plecat, ori au fost banate (in urma cresterii starii lor de irascibilitate).
Putin cite putin, forumul s-a transformat dupa chipul si asemanarea lui picky. Agresiunea i-a fost trecuta cu vederea, de aceea cu greu mai poate fi atentionat altcineva (limpede, de exemplu), pentru ca acum asa este forumul.
Asadar, mie mi se pare ca pichy e un user obisnuit si trebuia sa fie tratat ca un user obisnuit cind a gresit. Nu ma consider superior, imi pare rau ca am ajuns sa vad paiul din ochiul altuia.

#231809 (raspuns la: #231795) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
POVESTEA CREIONULUI - de cosmacpan la: 29/10/2007 12:03:16
(la: de unul singur........)
de Paulo Coelho

Copilul îşi privea bunicul scriind o scrisoare. La un moment dat, întrebă:
- Scrii o poveste care ni s-a întâmplat nouă? Sau poate e o poveste despre mine? Bunicul se opri din scris, zâmbi şi-i spuse nepotului:
- E adevărat, scriu despre tine. Dar mai important decât cuvintele pe care le scriu este creionul cu care scriu. Mi-ar plăcea să fii ca el când vei fi mare. Copilul privi intrigat creionul, fiindca nu văzuse nimic special la el.
- Dar e la fel ca toate creioanele pe care le-am văzut până acum!
- Totul depinde de felul cum priveşti lucrurile. Există cinci calităţi la creion pe care, dacă reuşeşti să le desluşeşti, iar apoi să le aplici la viaţa ta, vei fi întotdeauna un om care trăieşte în bună pace cu lumea.
Prima calitate: poţi să faci lucruri mari, dar să nu uiţi niciodată că există o Mână care ne conduce paşii. Pe această Mână o numim Dumnezeu şi El ne conduce întotdeauna conform dorinţei Lui.
A doua calitate: din când în când trebuie să mă opresc din scris şi să folosesc ascuţitoarea. Asta înseamnă un pic de suferinţă pentru creion, dar în cele din urmă va fi mai ascuţit. Deci, să ştii să suporţi unele dureri pentru că ele te vor face mai bun.
A treia calitate: creionul ne dă voie să folosim guma pentru a şterge ce e greşit. Trebuie să înţelegi că a corecta un lucru nu înseamnă neapărat ceva rău, însă ceea ce este neapărat nevoie este să ne menţinem pe drumul drept.
A patra calitate: la creion nu este important nici lemnul din care este făcut, nici forma lui exterioară, ci mina de grafit din interior. Tot aşa, şi tu, îngrijeşte-te de ceea ce se întâmplă înlăuntrul tău.
Şi, în sfârşit, a cincea calitate a creionului: lasă totdeauna o urmă. Tot aşa, să ştii că tot ce faci în viaţă va lăsa urme; astfel, trebuie să încerci să fii conştient de fiecare faptă a ta.
POVESTE DE CRĂCIUN - de Areal la: 19/12/2008 10:45:44
(la: Bucuria Sarbatorilor)
A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi nu s-ar povesti... A fost odată, în vremuri deloc îndepărtate, într-un sătuc mic-mic, o famile de ţărani care avea doi copii. Tatăl nu credea în Dumnezeu şi nu ezita să spună şi altora ce simţea el în legătură cu religia şi sărbătorile creştine, cum ar fi Crăciunul. Soţia lui credea însă, şi ea şi-a crescut copiii astfel încât să aibă credinţa în Dumnezeu şi în Iisus, în ciuda comentariilor lui negative, prin care se împotrivea la orice.
Într-un ajun al Crăciunului încărcat de zăpadă, soţia şi-a luat copiii la o slujbă creştină în satul în care locuiau. L-a invitat şi pe el, dar a refuzat:
"Prostii, dacă ar exista într-adevăr Dumnezeu, iar Iisus ar fi fiul Său, de ce l-ar fi trimis El pe pământ cu chip de om? Dacă e atotputernic, de ce să se coboare El până la nivelul nostru? Nu pot să cred aşa ceva, n-are nici un înţeles!"
Aşa că ea şi copiii au plecat, iar el a rămas acasă. N-a trecut mult şi vântul a început să bată mai tare, viscolind zăpada. În timp ce bărbatul se uita afară pe fereastră, tot ce vedea era o furtună de zăpadă. S-a aşezat să se odihnească înainte de a aprinde focul pentru a încălzi casa peste noapte. Şi chiar atunci a auzit un zgomot puternic. Ceva a lovit fereastra. Apoi încă unul. S-a uitat afară, dar nu a putut să vadă prin viscol mai mult de câteva urme pe zăpadă. Când vântul s-a mai liniştit, el a mers afară să vadă ce anume a lovit fereastra. Pe câmpul de lângă casă a văzut un stol de gâşte sălbatice. Se părea că ele zburau spre ţările calde pentru perioada de iarnă, când au fost prinse de viscol şi nu au mai putut înainta. Păsările s-au pierdut şi au eşuat la ferma lui, fără mâncare şi fără adăpost. Îşi mişcau aripile şi zburau în jurul terenului în cercuri mici, orbite şi fără nici un scop. Câteva din ele se pare că s-au izbit de geam. Ţăranul, om cu inima caldă, iubitoare, s-a gândit că le-ar putea adăposti la ferma lui, de vreme ce nu puteau să mai zboare spre sud pe o astfel de vreme.
"Ferma ar fi un loc tare bun pentru ele să stea. Este călduroasă şi sigură, ar putea să-şi petreacă noaptea aici şi să aştepte sfârşitul furtunii."
Aşa că a mers până la fermă şi a deschis larg uşile, apoi a aşteptat, sperând că ele vor observa ferma deschisă şi vor intra. Gâştele dădeau însă din aripi învârtindu-se fără nici un scop şi se părea că nu au observat ferma şi nici că şi-au dat seama ce ar însemna aceasta pentru ele. Bărbatul a încercat să le atragă atenţia, dar tot ce a reuşit a fost doar să le sperie, şi ele s-au mutat mai departe. Ţăranul a intrat în casă şi a ieşit apoi cu o bucată de pâine, a rupt-o şi a făcut o dâră de firimituri care să le conducă spre fermă. Dar ele tot nu au înţeles. S-a dus în spatele lor şi a încercat să le îndrepte spre fermă, dar ele s-au speriat şi mai tare. S-au răspândit în toate direcţiile, numai spre fermă nu.
Nimic din ce a făcut nu le-a determinat pe gâşte să ajungă în locul unde le-ar fi fost cald şi unde ar fi fost în siguranţă.
"De ce nu mă urmează?! Nu pot să vadă că acesta este singurul loc unde ele ar putea supravieţui furtunii?"
Tot gândindu-se la asta şi-a dat seama că ele pur şi simplu nu vor urma un om.
"Doar dacă aş fi unul de-al lor, aş putea să le salvez!", a spus el tare.
Atunci i-a venit ideea. A intrat în fermă, a scos una din propriile lui gâşte şi a purtat-o în braţele sale până a ajuns în spatele stolului de gâşte sălbatice. Apoi i-a dat drumul. Gâsca lui a zburat printre celelalte direct spre fermă şi, una câte una, celelalte gâşte au urmat-o spre acel loc sigur. Bărbatul a rămas tăcut pentru un moment în timp ce cuvintele pe care le-a spus cu câteva minute mai devreme i-au revenit în minte:
"Doar dacă aş fi unul de-al lor, atunci le-aş putea salva!"
Apoi s-a gândit la ceea ce i-a spus soţiei mai devreme:
"De ce Dumnezeu s-ar fi smerit atât pe Sine ca să vină pe pământ şi să trăiască în trup de om?"
Dintr-o dată, totul a avut sens. Aceasta e ceea ce a făcut Dumnezeu. Noi am fost ca si gâştele – orbi, pierduţi, disperaţi. Dumnezeu l-a trimis pe Fiul Său ca să ne arate calea şi să ne salveze.
"Aceasta este adevărata însemnătate a Crăciunului!"
Privirile i s-au luminat când a înţeles. În timp ce viscolul se potolea, sufletul lui a devenit liniştit contemplând acest minunat gând. Ani de îndoială şi necredinţă au dispărut ca şi furtuna trecătoare. A îngenunchiat în zăpadă şi a rostit prima rugăciune din viaţa lui:
"Mulţumesc, Doamne, că ai luat chip de om şi ai venit să mă scoţi din furtună!"
#374702 (raspuns la: #370406) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Aceasta poveste cu talc i se potriveste ca o manusa...... - de Tot Areal la: 04/09/2010 13:05:39
(la: DURERE MARE!!!)
Sa mori ca un inger
Intr-o seara , am iesit cu mai multe surori pe strazi pentru a mai salva cativa oameni sarmani. Printre ei era o femeie doborata aproape cu totul de boala si saracie. Le-am spus surorilor : " Aveti grija de ceilalti. Eu ma voi ingriji de aceasta femeie."
Am facut pentru ea tot ceea ce a putut sa faca dragostea mea. Am asezat-o in pat si am vazut cum un zambet frumos ii lumina fata. Mi-a strans mana si mi-a spus numai doua cuvinte : " Iti multumesc". Apoi si-a inchis ochii.
Asezata langa trupul ei , nu m-am putut stapani sa nu ma intreb :" Ce as fi spus daca as fi fost in locul ei ?" Raspunsul meu era foarte simplu. I-as fi zis ca imi este foame , ca sunt pe moarte , ca imi este frig. I-as fi spus care parte a corpului ma doare sau m-as fi plans in alte feluri. Ea mi-a dat insa mult mai mult. Ea mi-a daruit dragostea ei recunoscatoare. Si a murit cu un zambet pe fata.
O poveste de Maica Tereza.
#566603 (raspuns la: #565690) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...