comentarii

cuvintele bune zidesc cele rele darama


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
cu ochii deschisi - de desdemona la: 02/11/2004 11:27:17
(la: Etretat-falezele de calcar)
Multumesc, Mya si Mary, pentru apreciere si incurajare. De fapt locul descris e atat de special incat e greu sa nu iti inspire dorinta de-a-l impartasii cu altii, si cuvintele se nasc automat numai cand iti amintesti senzatiile avute. E un sit de renume mondial (asa spun informatiile turistice). Dar sunt multe alte colturi de natura (uneori mai putin vestite) in care poti descoperi senzatii neasteptate ... daca esti relaxat si curios, si ai ochii deschisi. Problema e ca le uiti repede daca nu le 'filmezi'.

Mary, ca sa iti spun drept, descrierea mesei la restaurant n-ar fi fost chiar pe masura peisajului (restrictii de buget, timp si mofturi alimentare). Dar pentru iubitorii de 'fruits de mer' sunt o multime de restaurante, unele mai bune unele mai rele. Noi ne-am marginit la un 'meniu breton' (crepe salee, crepe sucree si un bol de cidre).
Din ce spui inteleg ca nu stai departe de granita cu Belgia sau Franta mai la nord de Strasbourg. Daca in sase ore ajungi acolo, probabil ca ar fi bine sa iti aranjezi sederea in orasel si sa stai doua zile, de asemenea ar fi bine sa stii ce fel de maree sunt in acel moment (mari, mici, si la ce ora). E mult mai fain daca poti sa faci si circuitul pe jos, la picioarele falezelor, dar nu ai prea mult timp, si nu poti intarzia, ca te uda apa. Daca dai un 'search' pe google cu etretat poti vedea imagini 'live' de acolo la un sit webcam, luate din ora in ora. Mai mare dragul.

Desdemona
#27297 (raspuns la: #27052) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
am vazut si eu pozele - de muma padurii la: 05/06/2005 23:10:42
(la: Imaginea Romaniei: un nou scandal in Franta.)
si pe cuvint daca inteleg revolta voastra. A/ti fost vreodata intr/un sat romanesc, sa zicem din regat (desi ma irita expresia, dar satele din Ardeal arata intr/adevar altfel- oare de ce? credeti ca din cauza ca lipsesc tiganii?!)? Va deranjeaza prezenta tiganilor (pe racoviteanu in mod sigur dupa cum am vazut eu si mai zice ca nu e rasist.. e a doua conferinta care ma irita).. dar sunt si ei oameni si traiesc in Romania, peste tot.
Ca pozele nu sunt foarte semnificative, poate... dar cine le/a facut credeti ca era vreun maestru al fotografiei? sau a fost insarcinat oficial sa prezinte Romania?
Dupa cum spun si altii, nici macar aia care se ocupa de turism nu prea dau importanta fotografiilor.
Mie mi se par niste poze,absolut nevinovate, facute de o persoana neprofesionista si redate ca atare: ce i/a placut lui sau ce l/a impresionat pe el.Care/i problema?
Sau daca sintem cu pedigree, ne spalam in fiecare zi si avem macar un doctorat nu mai putem accepta ca alaturi de noi traiesc si oameni simpli si saraci? Romania e una singura, cu bune si cu rele. Intimplator acesta colectie de poze nu arata nimic rau.
din pacate nu reusesc sa incarc pagina cu replica, ca sa o pot comenta si p/aia.
Cine esti d-ta d-le Barca? - de Danila Prepeleac Jr la: 01/07/2005 14:53:16
(la: EXPERIENTA CANADIANA "Canadian Experience")
“Din cind in cind,prin massmedia ne intilnim cu imagini care ne
socheaza si apoi ne RAMIN IN MEMORIE PENTRU TOTDEAUNA. de Lascar Barca “

Daca vrei imagini cu adevarat socante si confuze citeste-ti propriile comentarii. Citez:

1. Obiectul conferintei si ultimul venit la cafenea l-a vazut, dar
scopul ei unde este?.
2. Nu da nimic despre el ci doar se refera la ceilalti....
3. ...manipuleaza cu maiestrie procentele.
4. Unul care semneaza anonim,n-are ce face lobby.Devine suspect, nu crezi?
5. Problema,cred eu,este ca i-ar place lui ...Si scopul devine automat subliminal........
6. ... baiatul a lucrat la materialul propus...
7. Domnule Prepeleac unde bati totusi?Ar fi timpul sa pui cartile pe masa...
8. Personal nu cred ca faci lobby pentru nimic.
9 ....xenofob si rasist,mai esti si "taliban"?
10. Cu multi ani in urma cineva,venit in vizita in Ro,m-a sfatuit ca "IN VEST,SA TE FERESTI DE COMUNITATEA ROMANA...”
Aceasta este esenta in zece puncte a ceea ce ai scris d-ta d-le Barca. Restul este bla-bla-bla. Poti sa le pui in rama pentru posteritate.

D-le Barca eu cred ca numele si adresa d-tale sunt false. De ce? Comentariile d-tale seamana foarte bine cu un interogatoriu de pe vremuri. Si de fapt ce stim noi despre d-ta? Doar ca detii imagini socante in memorie pentru totdeauna!
Faptul ca nu exista nici macar o reactie care sa se asocieze cu comentariile d-tale nu iti da de gindit?
Ai vazut cite am spus eu si mai bune si mai rele, dar niciodata nu am afirmat ca "IN VEST, SA TE FERESTI DE COMUNITATEA ROMANA” (iti reamintesc ca Vestul cuprinde toate tarile cu democratii traditionale). Aceasta conceptie este ramasa de pe vremea cind fostul regim isi trimetea in comunitatile de romani iscoadele sale, iar Vestul altele ca sa le contracareze pe primele (memorii Pacepa, etc). Uita acele vremuri si vino mai aproape de zilele noastre cind romanii din RO castiga premii internationale de prestigiu in domeniile solicitate de CAN la emigrare. Dar ce te faci daca o sa vina aici si o sa li se arunce in fata un arogant “NU AI CANADIAN EXPERIENCE!”

Atunci cind am fost atentionat ca am gresit mi-am cerut scuze sau am oferit explicatii, rog a se revedea comentariile.
Arata-mi si d-ta ca ti-ai retras cuvintele socante adresate mie sau altor participanti... sau vrei sa faci acest lucru numai in fata Marii Adunari Nationale (a romanilor de pretutindeni)? Eu astept! Sunt calm si rabdator...
#57663 (raspuns la: #57627) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Belle, buna ! Cool down ! rel - de RSI la: 16/07/2005 13:34:02
(la: Trancaneala Aristocrata "4")
Belle, buna ! Cool down ! relax ! enjoy !

(_)3

brazil +columbia ! ;))
=================
"- Dubito ergo cogito"
"- Cogito ergo sum"

Descartes

#59882 (raspuns la: #59881) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Dj25mai - de Andre29 la: 08/01/2006 19:01:18
(la: Un adolescent)
Sunt un adolescent (17 ani). Sunt deseori foarte confuz.
  • si eu sunt de multe ori confuza si nu imi gasesc calea, poate este mai inpardonabil in cazul meu... stiu insa ca este starea in care caut, nu ma resemnez si lupt.



    Mi se schimba foarte usor prioritatile , sau imi scapa din vedere.
    Prioritati: sa lucrez si sa invat cat mai mult la mate si fizica
    la mate e (relativ!) mai usor de invatat fiindca mi-a placut din clasa a 5 a (sunt a 11 a) , dar la fizica e mai greu ......
  • In liceu am avut aceeasi senzatie ca la matematica este mai usor dar in timp mi-am dat seama... este vorba de subiectivism: ni se par usoare lucrurile pe care le stim si care ne plac... am invatat atunci sa imi apropii lucrurile grele cautand placutul si atractivul in ele... sa schimb dezavantajul in avantaj.



    Eu ma pregatesc sa urmez Automatica ..... Dar sunt dezamagit de mine si de felul in care ma pregatesc , am impresia ca sunt prea lenes si ca nu o sa fac fata daca m-as duce la o asemenea facultate. Daca as intra la Academia militara ar fi si mai bine ....
  • este o stare normala pentru cineva care isi doreste mult un lucru ... spun asta din punctul meu de vedere... si eu simt lucrul acesta de multe ori... Daca ai intra la Academia Militara ar fi mai usor pentru ca intotdeauna altcineva ti-ar spune ce sa faci. Nu cred insa ca asta e calea in viata... sa-ti dea altcineva drumul... nu exista asa ceva... fiecare trebuie sa-si gaseasca calea, sa vada cararea galbena si sa ajunga in Oz-ul lui ... sa se descopere cu bune si rele, sa se cunoasca, sa gaseasca partea frumoasa a vietii si puterea de a lupta cu raul si nu in ultimul rand sa descopere pe drum prietenii adevarati


    Cred ca am si parti bune si parti rele. Insist asupra partilor rele ; sunt o persoana foarte vicioasa ......Partea buna este ca sunt un idealist.
  • evident ca ai parti rele si parti bune. Este bine ca vezi si ceva bun in tine. Eu mult timp in adolescenta vedeam numai partile rele si am inca momente in prezent cand cred asta. Ca sa fi o persoana vicioasa si sa ai defecte trebuie ca acestea sa se manifeste constant in timp, sa se interiorizeze... sa-ti devina trasaturi de caracter... esti in formare! asa ca ai rabdare cu tine si cu ceilalti.. stii unde trebuie sa umbli ... ai de unde porni.



    Sunt dezamagit de familia mea , nu ca ar fi o familie groaznica, dar pur si simplu as fi vrut mai mult de la ei.
  • da, si eu as fi dorit asta de la mama (ca amanunt personal eu nu am avut un tata cu care sa cresc si am fost numai cu ea) dar chiar daca nu mi-a spus-o a facut atatea pentru mine incat stiu cat tine la mine. Mamele intotdeauna cred ca stiu mai mult si adevarul este ca de cele mai multe ori asa este. Mama are o vorba: "eu am fost ca tine, tu nu ai fost ca mine".... :) ... este adevarat ca timpurile s-au schimbat ... insa concentrata spre a-ti oferi tot ce se poate pentru a avea un start bun in viata poate nu iti spune in cuvinte cat tine la tine... cauta in spatele actiunilor ei motivatia si o sa vezi iubirea ei pentru tine


    Off!!! Poate gresesc... Nu poti schimba persoanele din jurul tau , poti schimba ceea ce faci tu ....
  • adevarat ai grait aici... ai insa nevoie de incredere in tine si este de inteles, asta vine in timp... inteleg nevoia ta de confirmare din partea celorlalti pentru ca si eu simt asa.. dar asa cum ai spus si tu totul porneste de la noi... este o lupta pe care trebuie sa o dam cu noi....



    Fratele meu este cu 10 ani mai mare decat mine si este un taciturn. ....
  • fratele tau poate si sigur are o fire diferita de a ta... in plus gandeste-te cum l-a afectat pe el moartea tatalui vostru... In general pune-te in situatia celor din jurul tau si cauta-le motivatiile.... Nu e niciodata tarziu sa faci primul pas pentru ca te cunoaste cu fratele tau... ti-o spun tot din experienta personala.



    Tatal meu a murit cand aveam 12 ani. Mamei i-a fost greu sa ne creasca...Dar s-a descurcat de minune , si nu am dus lipsa de nimic.
  • vezi ca sti! simt ca aici vroiai insa sa spui ca nu ai dus lipsa de nimic material ci de partea spirituala....


    Eu nu stiu daca exista un plan al succesului ....
  • nici eu nu stiu... pentru ca succesul cred eu este relativ si tine de asteptarile fiecaruia din noi...sunt insa cateva principii de viata de care trebuie sa te tii. Unele din ele au fost deja scrise aici. Nu uita insa ca daca ai gresit tot tu ai si puterea de a repara ceva!


    Eu fiind axat pe mate nu citesc asa mult , si nici nu mi-a facut o placere nebuna sa citesc. Sa citesti de placere?! Eu nu stiu ce sa zic , nu stiu care carti sunt bune , si in plus nu toate cartile bune imi plac mie.
  • Eu m-am refugiat in carti, am stat uneori pe margine si am invatat din viata celorlalti, am capatat o anumita obiectivitate din incercarea de a-i intelege... au ajuns sa-mi placa oamenii cu tot ce au ei bun si rau... insa cartile mi-au fost si imi sunt prietene... cauta-ti cartile care iti spun ceva, treci de la una alta daca nu-ti spune ceva .. dar revin-o la unele din ele pentru ca mintea de la 15 ani nu o ai la 17 ani de exemplu...

    In incheiere: iti pui niste intrebari, incerci sa te cunosti asa cum esti.. este foarte bine pentru tine si da o dovada de maturitate... fi insa mai bland cu tine, nu putem fi perfecti... invata ca poti gresi, indreapta atunci cand gresesti ce poti, invata din greseli, fi tu sincer cu tine si apoi cu ceilalti, cauta sa vezi ce iti place si ce nu, nu-ti uita familia si tine-i aproape, ei sunt cei carora le pasa cu adevarat de tine chiar daca nu o arata tot timpul.... asuma-ti faptele tale, uneori risca si nu regreta.... viata este in fata ta si te asteapta MERITI ... nu trece pe langa ea


    ______

    "Viata este ca o cutie de bomboane de ciocolata, nu stii niciodata ce o sa gasesti in urmatoarea" (F.G.)
  • #131681+131684, de Cri Cri - de Baloo_ la: 06/07/2006 19:23:41
    (la: Povara frumusetii)
    Cu definitiile sunt de acord, le pot prelua, dar consider ca nu acopera toata gama. De exemplu cum ii numim pe
    - acela care vede in sine frumusete dar scoate din ceilalti uratul sa fie contrastul dintre el si restul si mai mare
    - acela care vede, invers, in sine uratzenie dar scoate din ceilalti frumosul sa fie si de data asta contrastul dintre el si restul si mai mare. :)))) - tema :)))

    Faptul ca fiecare are "tratamentul" sau este, cred, ca fiecare are un grad diferit de "tarie" (interesele personale le lasam deoparte...). Asa un "agresiv" sau un "cicalitor" are mai multa sau mai putina "frica", deci se gandeste diferit de mult inainte de a face sau de a vorbeste. Sunt convins ca in fatza a mai multor persoane total necunoscute se vor comporta relativ la fel. Deci acum te contrazic eu pe tine si as spune ca exista persoane care "permit" mai mult sau mai putin un comportament fata de ei insisi. Dar se poate extrapola si la alte comportamente. Elocvent este prostul obicei de a judeca pe cineva. In fata celor in care avem incredere ca nu ne vor judeca vorbim sau ne comportam mai liber, deci ne influentzeaza comportamentul. Dar este din nou caracterul omului care decide diferenta de atitudine dintre oameni, deci ceva ce poate fi cultivat si nu neaparat nativ. Ai spus bine ca "o anumita persoana are comportament diferit fatza de fiecare dintre cei pe care ii cunoaste", dar, as completa eu, un comportament asemanator fatza de fiecare dintre cei pe care NU ii cunoaste.

    Probabil ca am inteles eronat notiunile de om "special", "deosebit". De aceea am rugat sa fie definite de voi, sa ma luminez.
    Deci sentimentul apare ori inainte de "credeam ca esti...", si starneste un sentiment de mandrie - pozitiv, sau unul de obligativitate (dupa motto : "trebuie sa-mi onorez blazonul"), care poate produce insa stres si crispare - negativ, ori dupa, caz care este in continuare analizat. Acum intram in detalii si in cazuri particulare. Afirmatia "credeam ca esti..." este facuta de unii ca nu s-au gandit, altii sa scuture, altii sa incurajeze sau sa stimuleze, altii sa-si arate dezamagirea, altii sa jigneasca, etc. Pentru cel scuturat are efect de galeata cu apa rece turnata in cap, pentru cel incurajat sau stimulat efect de vitamine, pentru cel ce a primit de la unul ce nu a gandit este aleatoare, dar ulterior reparabila (daca se constientizeaza) iar pentru restul de durere.
    Asa ca uneori sta cate un "vorbitor" si-si analizeaza cuvintele, alteori nu, cu efecte diferite. (nici eu n u-mi analizez cuvintele intotdeauna cand vorbesc...).

    Definitie personala : "om obisnuit" este acela care se accepta asa cum este, cu toate calitatile bune si cele rele, care isi constientizeaza drepturile si obligatile, care isi/i se recunoaste dreptul sa faca lucruri bune, deosebite, ca poate gresi si deci si dreptul sa-si repare greselile, dreptul de a fi fericit/nefericit, de a visa,
    dreptul la bucurie/tristete, dreptul de a avea toane, dreptul de a fi sobru/glumi, dreptul de a se dezvolta si deci de a se schimba, dreptul de a avea pareri si de a-si schimba parerile si poate, pe langa altele nementionate, dreptul cel mai important acela de a fi "el insusi". Tocmai ca pentru mine acela este "om obisnuit" care este "el insusi" si care nu se modeleaza singuri artificial (prefacut, inchipuit) sau se lasa modelat ("te vad ca o astfel de persoana, deci comporta-te ca atare..."). Altceva decat un "om obisnuit" este cineva care a atins o pozitie si se comporta in virtutea pozitiei (de exemplu : oameni de afaceri, delicventi, artisti, tarani, aristocrati, vagabonzi - in toate cazurile nu acuz pozitia, e ok, ci comportamentul corespunzator pozitiei in situatii "obisnuite" cand pozitia nu joaca nici un rol, si mai concret un dom' profesor la stadion sa nu fie dom' profesor ci spectator, iar un delicvent la teatru sa nu fie badaran ci tot spectator). La fel este si daca cineva a aratat o caliate deosebita, sa nu trebuiasca sa se comporte in virtutea acesteia, ci sa poata sa ramana cel ce a fost si inainte.
    Fiecare om este, din punct de vedere al calitatilor, diferit, special, aparte - si este bine asa. Pentru ca fiecare om trebuie sa aibe o identitate, iar recunoasterea dreptului de a-si folosi identitatea de carte el insusi si de catre cei din jur este ceva "obisnuit" si il fac un "om obisnuit".
    Deci imi doresc ca oamenii sa fie, conform definitiei de mai sus, "oameni obisnuiti".


    Twin Peaks : " Bufnita nu este ceea ce pare ... "
    #131874 (raspuns la: #131684) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
    Un răspuns ortodox la "Codul lui Da Vinci"-Dan Brown - de aling22 la: 15/07/2006 09:05:59
    (la: Codul Da Vinci (Da Vinci Code))
    Un răspuns ortodox la
    „Codul lui Da Vinci” – Dan Brown


    S-ar putea spune că trăim într-o lume în care se vorbeşte enorm de mult, o lume în care nu mai există loc şi timp pentru tăcere, dar, în acelaşi timp, o lume în care nu se spune nimic. Dacă am putea să ne „măsurăm” existenţa prin cuvinte rostite în chip demn, valoros, în prea puţine cazuri am găsi un rost al existenţei, al cuvântului.
    Gravitatea stă în faptul că locul cuvintelor bune, locul înţelepciunii şi al cuminţeniei, nu poate rămâne gol, nu se constituie într-un vid. Acolo unde nu există binele, se instaurează răul. Întunericul este lipsa luminii, iar boala este o alterare, o lipsire de sănătate. Deci, dacă cuvântul bun lipseşte, nu este rostit sau nu este scris, atunci se naşte anti-cuvântul.
    Ce este acest „anti-cuvânt”? Poate fi numit pur şi simplu „trădare”, „minciună”, „blasfemie”, „sperjur” etc. Este un cuvânt pornit dintr-un suflet care nu este totuşi un suflet. Pare ilogic, dar aici s-ar găsi dezlegarea nonsensului verbal sau existenţial în care ne aflăm. Aceasta pentru că sufletul este, la urma urmelor, legat de Dumnezeu. Adică de Adevăr, Viaţă, Sens.
    Iar ceea ce se desprinde de Viaţă, decade în non-viaţă, în moarte.
    Vorbim de suflete moarte, ascunse, îngropate în trupuri ce dau dovadă de toate semnalmentele unei existenţe normale! Oameni ce trăiesc în moarte, lipsiţi de sens, de valoare, de demnitate. Deşi dramatic, astfel de „oameni” ridică societatea actuală. Tot ei propun noi coordonate de viaţă, de gândire şi chiar de simţire. Neavând Adevărul, îşi permit să impună „adevăruri” maselor ce se complac într-o tot mai josnică incultură şi imoralitate. Se ridică din rândul inform al acestor mase şi propun „adevăruri” proprii. Iar lumea, în toată obtuza ei întunecime şi lipsire de verticalitate, acceptă aceste „adevăruri”. Le consideră normale, necesare şi universale. Nimeni nu se mai sinchiseşte să le cerceteze, să le caute sufletul. Înghiţim absolut orice ni se oferă, acceptăm orice ni se spune, aplaudăm frenetic tot ceea ce se vede, dorim tot ce ni se pune înainte. Ne place enorm de mult să nu mai fim liberi. Strigăm, urlăm chiar în gura mare că nu acceptăm să ni se lezeze libertatea, dar zâmbim dulce şi complice atunci când ne sunt dirijate, impuse, dictate coordonatele vieţii. Important este că s-a găsit cineva care să gândească pentru noi. S-a găsit cineva să ne spună ce să facem, ce şi cum să gândim şi chiar cine suntem. De acum putem dormi liniştiţi!
    Putem fi fericiţi! Altcineva răspunde de noi şi pentru noi. Partea noastră de existenţă constă în a ne lăsa moale, diafan şi visători în voia unuia sau a unora care „riscă” totul pentru noi, pentru „fericirea” noastră.
    Astfel, deci, se zideşte societatea actuală. Acest sărăcăcios articol îşi propune să abordeze un simplu aspect al acestei trădări la scară mondială. Şi voi trece direct la subiect!
    Editura „Rao” propune publicului cititor român o carte extrem de interesantă: „Codul lui Da Vinci”. A nega valoarea artistică a acestei cărţi este inadmisibil. Partea acestui articol este însă alta: a intra în miezul acestui roman, în mesajul pe care absolut orice carte doreşte să îl transmită cititorului. Iar în cazul de faţă avem un mesaj cu totul anti-creştin. Dacă m-aş adresa unui public realmente trăitor întru Hristos, nu ar fi nevoie de o demonstraţie complexă. Simpla citire a unor pasaje din acest roman ar leza inimi şi conştiinţe ce trăiesc în şi pentru Hristos. Dar lucrurile nu stau tocmai aşa...
    E drept, suntem creştini. Suntem, prea mulţi dintre noi, pentru că aşa ne-am născut, aşa sunt şi cei din jur, pentru că astfel şade bine. Dar care sunt coordonatele şi condiţiile acestui creştinism nu prea ştim. Iar golul acesta de cunoştinţe şi de trăire trebuie umplut cumva. Cum afirmam şi mai sus: aşteptăm să ni se spună cum, să ni se arate ce şi când trebuie să gândim sau să credem. Din păcate chiar şi în punctul esenţial al existenţei oricăruia dintre noi: cunoaşterea şi iubirea lui Iisus Hristos.
    Ocazia s-a ivit. "Fericirea” ne-a venit iarăşi incognito! Dan Brown a devenit instantaneu un deschizător de drumuri, un luminător de conştiinţe. "Adevărul” a ieşit la suprafaţă. Până şi cei din urmă dintre oameni, românii (sic!), pot cunoaşte de acum ceea ce au gândit, ce au trăit şi ce i-a caracterizat de aproape două mii de ani! A venit ziua iluminării, a înţelegerii acestui dificil creştinism...
    Nu îmi voi permite să relatez conţinutul acestui roman. Poate chiar cu spaimă am înţeles că este arhicunoscut. Simpla pronunţare a titlului făcea să apară pe chipul interlocutorilor mei zâmbete pline de complicitate. Parcă toţi ar fi vrut să îmi spună:”Aşa, deci ai aflat şi tu!” Dar apoi toţi se încruntau puţin şi parcă se temeau ca nu cumva să îmi permit să neg acest nou „adevăr”. De prea mult timp doreau să-l afle, să guste ceva senzaţional.
    În tot acest „amalgam” indefinit de dogme, practici şi slujbe, din care mulţi nu înţeleg nimic, simţeau ei că trebuie să fie ceva ascuns, vreo conspiraţie a Bisericii! Da, acesta este cuvântul cheie al romanului: „conspiraţie”! Şi, după cum spuneam, se temeau ca nu cumva să vin eu, un oarecare, şi să îmi permit să neg, să mă opun, să refuz această dezvăluire a „conspiraţiei”.
    Dar tocmai aceasta îmi propun, cu ajutorul Domnului! Nu căuta aici un răspuns ştiinţific, bine documentat! Hristos nu poate fi demonstrat! Însă poate fi trăit, iubit, rostit.
    Ideea de bază a romanului este una mai mult decât evidentă: Iisus Hristos nu a fost şi nu este cea de-a doua Persoană a Sfintei Treimi, Dumnezeu adevărat şi Om adevărat. Nu I se neagă existenţa istorică. Nu se mai face asta, căci până şi ateismul a devenit ridicol, iar dovezile istorice sunt mai mult decât evidente. A existat Iisus Hristos.
    Însă D.B. aduce câteva lămuriri bine venite! A fost un om, ca toţi ceilalţi. Un evreu ceva mai răsărit, cu iz profetic şi cu alură harismatică. Toate bune şi frumoase până ce acest Iisus îşi găseşte şi nevastă! Pe cine? Pe Maria Magdalena. Iar culmea chestiunii în cauză este că a mai avut şi copii. Unde mai pui că era îndrăgostit lulea, vorba românului. Se îmbrăţişa, se săruta pe unde apuca cu această Magdalenă. Toată lumea era fericită şi voioasă; doar Petru, Apostolul, era mai supărat. Că de, soţia lui era acasă şi nu avea pe cine să sărute...
    Cum de nu s-a cunoscut acest „adevăr” până acum? Totul este o uriaşă conspiraţie a Bisericii, care a considerat necesar să „fabrice” un Iisus Hristos cu totul nou, să rectifice în mod flagrant Evangheliile şi să mintă în mod impertinent pe om timp de două mii de ani. Iar D.B. aduce adevărul la suprafaţă, încadrându-l într-un scenariu extrem de complex, palpitant şi chiar bine închegat.
    Aspecte ale afirmaţiilor cuprinse în acest roman vor fi reliefate mai pe larg în cadrul acestui eseu. Pentru început consider necesar să punctez ceea ce găsesc a fi „cheia de boltă” a acestui roman. Ce urmăreşte la urma urmelor, care se dovedeşte a fi „target”- ul acestei scrieri?
    Eu consider că este însăşi desfiinţarea, negarea calităţii de Dumnezeu a lui Iisus Hristos. A Celui pe Care Biserica Îl consideră a fi Fiul lui Dumnezeu, întrupat din Fecioara Maria, pentru noi şi pentru a noastră mântuire.
    Totul se reduce la a admite sau nu lui Hristos această calitate. Nu este absolut nimic mai important între cadrele acestei existenţe.
    D.B. se străduie, iar prin el o întreagă armată de mercenari ai conştiinţelor şi ai sentimentelor umane, să demonstreze că Iisus Hristos este un simplu om, supus păcatului şi morţii. Un om bun, un exemplu de (i)moralitate şi un profet al conştiinţelor acelor timpuri. Un om „îmbrăcat” de Biserică cu calităţi supranaturale şi apoi afişat timp de două mii de ani în scopuri mercantile, cât se poate de josnice şi de mincinoase.
    Ce reiese de aici? Că timp de două mii de ani am trăit în minciună. Că pe minciună s-au zidit miliarde de vieţi, lipsite de sens, de valoare şi de o moarte să zicem echitabilă. Că timp de două mii de ani existenţa s-a consolidat pe un mit plin de artificii şi de neadevăruri grosolane. Căci dacă Hristos a fost doar un om, atunci în zadar au crezut, au sperat, au trăit şi au murit prea multe miliarde de oameni. Căci nu se face să trăieşti şi să mori pentru un om mai păcătos decât tine. Hristosul lui D.B. nu a făcut minuni, nu a cunoscut mila, iubirea, iertarea. Hristosul acesta nu a pătimit pe Cruce, căci patima lui nu îşi mai avea rostul. Apoi a murit ca oricare alt ins. Şi atât... Nimic ceresc, nimic sfânt...
    Cine este Hristosul lui D.B.? Un afemeiat mizer? Un familist nu prea convins de propria moralitate? Un acerb propagator al feminismului? Un ins cu idealuri măreţe dar cu fapte josnice? Probabil nu vom cunoaşte niciodată „adevărul”, căci nici măcar D.B. n-a catadicsit decât să-şi lase cititorul în ceaţă şi să lase cortine peste simple supoziţii. Dar rămân prea multe întrebări fără răspuns, iar eu voi aminti doar o mică parte din acestea.
    Hristosul lui D.B. nu este Fiul lui Dumnezeu. S-a născut şi el în urma unei relaţii sexuale la limita animalicului. Nu a săvârşit nici o minune, căci un simplu om nu le poate săvârşi. A făcut păcate, ca oricare alt om. A murit pe o cruce, nu din iubire de oameni, ci pentru simplul fapt de a se fi dovedit neascultător faţă de autorităţile romane. Mai înainte de aceasta a trăit totuşi bine! Cu toate condimentele necesare unei vieţi „frumoase”: reputaţie, ucenici, bani, desfătări şi până şi o viaţă sexuală intensă. Iar ceea ce este cu mult mai grav se arată faptul că nu a înviat! A murit şi basta! Mă întreb de ce o viaţă atât de comună şi totuşi atât de jalnică a interesat ulterior Biserica?!
    Acest infam Hristos, profetul de doi bani al lui D.B. este deci un simplu om. Cu vicii, cu neajunsuri, visător şi idealist. Dar...
    În Numele şi cu puterea Lui s-a ridicat şi încă există ceea ce D.B. numeşte parcă cu greaţă „Biserica”. Pentru El au murit prea mulţi creştini. Pentru El au trăit, au iertat, au iubit, au îndurat chinuri înfricoşătoare. Pentru El au refuzat păcatul, în toate formele lui posibile şi imposibile. Pentru El încă se mai învaţă demnitatea, adevărul şi iertarea. De două mii de ani ne ţine vii un mit ce abundă în minciună şi în compromis? Am crezut oare, noi şi strămoşii noştri, într-un infam desfrânat? Lui ne rugăm? Iubim un mit? Murim pentru un mit?
    Conform lui D.B., de la acest „profet” nu ne-a rămas decât un curios exemplu de viaţă şi...un plod ce ar fi inaugurat o dinastie „regală”!
    Anulăm toate învăţăturile Bisericii, inclusiv toate Sfintele Taine?
    Te-ai botezat? Ai fost păcălit cu simplă apă. Te-ai împărtăşit? Erau pâine şi vin. Te-ai rugat? Cui oare? Ai postit? A fost doar un regim dietetic. Ai iertat în Numele Lui? Ai fost umanist. Ai spus la Înviere: „Hristos a înviat!”? Zadarnic vis, deşarte speranţe. Ai crezut în învierea morţilor, în învierea ta? Te înşeli, prietene. Cum a sfârşit „profetul”, aşa sfârşi-vei şi tu. Pământ şi cenuşă. Ai crezut că ai un suflet? Nu, doar instinctul te conduce. Ai crezut că Biserica te îndeamnă şi consideră corect a nu săvârşi păcate? Nu ai ştiut să te bucuri de viaţă şi ai fost minţit o viaţă întreagă.
    Astfel totul se dărâmă...Rămânem astfel doar ca nişte animale. Care vin de nicăieri şi merg spre nicăieri. Trăiesc pentru a muri şi mor fără a fi trăit. Nimic sfânt, nimic curat, nimic veşnic. Totul este aici şi acum. Ridicol, trist şi lamentabil.
    Dar cine este această „Biserică” care s-a folosit de un ins de acum două mii de ani pentru a subjuga miliarde de oameni? D.B. greşeşte în mod voit din start, refuzând, conştient sau nu doar cel rău mai ştie, să amintească că Biserica nu este reprezentată de Vatican. Nu ceea ce acest compromis Vatican afişează la ora actuală înseamnă Biserica instituită de Iisus Hristos.
    Oare să nu fi auzit de existenţa Bisericii Ortodoxe acest D.B.? S-a temut cumva că nu îi poate pună în cârcă greşelile istorice ale Catolicismului? S-a temut să se apropie de Adevărul, de Sfinţii şi de Taina Ortodoxiei? A simţit cumva că Hristos este viu în, prin şi pentru Biserica Ortodoxă? De ce se fereşte de Adevăr, susţinând totuşi că propagă adevărul?
    D.B. vorbeşte la un moment dat de „teama Bisericii”. De cine? Biserica aceasta este totuşi o instituţie? Şi cum îi poate fi frică unei instituţii? Sau este acea mână de oameni, mereu în umbră, gata să manipuleze şi să mintă, la care face mult prea des referire? Cine sunt aceşti oameni ce formează „Biserica”? Apostolii, care au murit crucificaţi, decapitaţi, schingiuiţi sau torturaţi? Martirii, milioane şi zeci de milioane, care au crezut că a muri înseamnă a fi mereu cu Cel ce a înviat, cu Hristos Iisus? Pustnicii, călugării sau doar cei ce au trăit în lume, însă iubind cinstea, demnitatea şi adevărul? Dacă nu aceştia, atunci cine? Căci D.B. vede Biserica ca pe un fel de societate secretă care cuprinde ca o caracatiţă pe cei naivi, pe cei retardaţi...
    Citez iarăşi! „Istoria violentă şi plină de falsitate a Bisericii nu putea fi trecută cu vederea. Campania ei brutală de „reeducare” a credinţelor păgâne, feministe, se întinsese pe durata a trei secole şi folosise metode pe cât de originale, pe atât de cumplite."
    D.B. frizează ridicolul, bazându-se pe lipsa de cunoştinţe religioase minime a cititorilor! Şi prea des îi reuşeşte!
    Deci vorbim de primele trei secole ale creştinismului. Şi noi admitem existenţa unei prigoane, a persecuţiilor, a unor mijloace cumplite de „reeducare” a maselor. Dar cu o fantastică deosebire! Persecuţiile au fost duse de autorităţile romane, în speţă păgâne, împotriva creştinilor. Deci păgânismul căuta să reeduce creştinismul şi nu invers! D.B. uită că Biserica nu era nici măcar recunoscută, admisă de stat. Cum putea să persecute pe alţii?! Violenţa amintită de D.B. a făcut, de fapt, milioane de martiri creştini, care susţineau cu preţul vieţii un adevăr negat azi de mii din speţa lui D.B.
    Deci Biserica s-a opus credinţelor păgâne, implicit celor feministe. Astfel recunoaştem în tendinţa feministă actuală rădăcinile păgâne! Iar Hristos ar fi fost şi El un păgân, implicit un feminist. Biserica s-a opus cu încăpăţânare, a ucis mişeleşte nenumăraţi păgâni, a distrus credinţe străine de ale ei şi, în final, a martirizat proprii ei membri. Începând cu cei ce se încăpăţânau să rămână păgâni. Diabolic scenariu! Dar eu tot nu am înţeles cine este Biserica aceasta...atât de însetată de sânge!
    D.B. ne spune că Biserica a folosit metode cumplite de subordonare a celor neascultători! Autorul nu ne spune care, dar ne asigură că erau cumplite...Să fie ceva de genul sectei lui Jim Jones? Sau să aibă drept preoţi pe câte unul de talia lui Hitler sau Stalin? Cumplita ei sete de sânge să fi dus la existenţa unor macabre „slujbe” de tipul unui Auschwitz sau din cadrul închisorilor comuniste?
    Adevărul e prea evident pentru a nu ne îndoi de buna credinţă şi de iubirea de sens a lui D.B.
    Ulterior autorul ne informează cum că Biserica a luptat cu furie împotriva vrăjitoarelor. Ce înţelege D.B. prin „vrăjitoare”? „Femeile învăţate, preotesele, ţigăncile, misticele, iubitoarele naturii, tămăduitoarele." Tacâmul e complet, deci se poate trece la arderea pe rug. Ni se spune chiar câte arderi pe rug a săvârşit „Biserica”! Nici mai mult, nici mai puţin de cinci milioane de femei. Cifră curios de rotundă şi de sigură...Biserica a fost un abator de femei...Deşi studiile istorice mai recente reduc numărul total al victimelor Inchiziţiei Catolice la 4500 de oameni (bărbaţi şi femei), D.B. susţine că au fost doar femei cinci milioane!
    Să presupunem prin absurd că are dreptate. Ce vină are Biserica Ortodoxă?
    Ce vină are învăţătura de credinţă creştin-ortodoxă dacă nu admite practicile păgâne nici măcar la ora actuală? Iar a nu le admite nu înseamnă în mod implicit a condamna pe cel ce greşeşte la moarte.
    În numele cărei libertăţi se cade să admitem pierderea sau alterarea unui adevăr pe care noi îl considerăm a fi perfect, inalterabil şi veşnic? Şi dacă Biserica este aşa de misogină, de ce nu ar fi ucis toate femeile, păstrând doar un număr restrâns, care să nască şi să crească pe cei ce, la rândul lor, vor ucide femei, vrăjitoare, preotese etc.?
    Cunoştinţele mele teologice îmi „spun” că Biserica nu a făcut decât să îşi exprime, să îşi formuleze adevărul de credinţă. Dacă Hristos este Fiul lui Dumnezeu, atunci El continuă să existe. Adică este viu, este veşnic viu. Iar Biserica Îl cunoaşte, trăieşte în El, pentru El şi prin El. Dogmele formulate în anul 325, la Sinodul de la Niceea, nu au urmărit să condamne „vrăjitoare” la moarte, ci să dea o formă să zicem umană Tainei Fiului lui Dumnezeu, Întrupării, Patimii şi Învierii Lui pentru mântuirea noastră. A avut atunci Biserica reacţia pe care o are organismul uman atunci când este ameninţat de viruşi ce îi pot afecta integritatea biologică vitală. S-a definit pe sine şi propria învăţătură. Altfel ar fi pierdut legătura cu Iisus Hristos, Cel ce S-a arătat nouă ca Adevăr veşnic şi indisolubil.
    Bisericii nu i-a fost frică de „vrăjitoare” şi de „păgâni”, ci de propria ei moarte. Corpului uman nu îi este „frică” de viruşi, ci de propria moarte, ce intervine prin acceptarea acestor viruşi în cadrele proprii de vieţuire. A te apăra nu înseamnă a urî şi nu presupune a condamna pe eretic la moarte. "Vrăjitoarele” continuă să existe şi astăzi doar pentru că există Adevărul Bisericii, pe care caută să-l distorsioneze, să-l coboare în propriul întuneric.
    D.B. se contrazice şi în privinţa Împăratului Constantin cel Mare. Pe de o parte afirmă că a rămas un păgân convins până în clipa morţii şi nu a crezut în dumnezeirea lui Hristos, iar pe de altă parte afirmă că a făcut jocul Bisericii de a impune o falsă imagine a lui Iisus, în scopuri politice, mercantile, sociale. Oare un împărat păgân şi-ar dărâma propria poziţie şi şi-ar submina propriul imperiu promovând o religie care îi neagă cu desăvârşire cultul imperial – prin care orice împărat era cinstit ca un zeu – şi propune în schimb egalitatea între oameni, incluzând defăimarea religiilor păgâne?
    De ce ignoră D.B. actele istorice neutre, adică cele ce nu aparţin oamenilor Bisericii? Aceste documente demonstrează clar că timp de trei secole, împăraţii păgâni au prigonit Biserica, au condamnat la moarte mult prea mulţi creştini, au ridiculizat sau au blamat învăţăturile creştine. Şi nu pentru că acestea erau feministe sau pentru că propuneau un Hristos cinstit ca simplu om, fie El şi un profet. Ci pentru că erau de o noutate absolută şi, în acelaşi timp, la limita absurdului. Dumnezeu întrupat dintr-o Fecioară, pătimeşte ca un muritor pe Cruce şi înviază a treia zi – o învăţătură ce greu poate fi acceptată raţional!
    Ca o simplă curiozitate proprie ar fi şi următorul aspect: ştim că la Cina cea de Taină au participat cei doisprezece Apostoli, dar şi Mântuitorul Iisus Hristos. Dar D.B. ne spune că ar fi participat şi Maria Magdalena. Dar confuzia devine mai mult decât evidentă! Căci tabloul lui Da Vinci, pe care se bazează şi cartea sus numită, reprezintă doar un număr de treisprezece participanţi la Cină. Iar eu nu înţeleg cum ar putea ca cei doisprezece Apostoli, cu Mântuitorul, dar şi cu Magdalena, să dea un număr de treisprezece participanţi la Cina cea de Taină! Paisprezece participanţi sau treisprezece? D.B. ne crede chiar atât de infirmi intelectual?
    Sau lângă Mântuitorul era Sfântul Evanghelist Ioan, deci nu era nici o Magdalenă la Cină sau lipsea unul dintre Apostoli! Unde stă „adevărul” lui D.B.? Sau poate că unul dintre Apostoli era deja plecat la vânătoare de „vrăjitoare”!? Dincolo de ironia cu care trebuie „muşcată” minciuna lui D.B., trebuie să înţelegem că nu se cade să ne lăsăm doborâţi de cei ce urăsc pe Hristos.
    Citez din nou pe D.B.:”Biserica acelor începuturi l-a confiscat pe Iisus, deturnându-i mesajul universal, învăluindu-l într-o aură impenetrabilă de divinitate şi folosindu-l pentru a-şi spori propria putere."
    Poţi confisca în totalitate adevărul? Poate această curioasă „Biserică” să mintă cu neruşinare timp de două mii de ani? Oare chiar nu s-a putut găsi un personaj istoric mai răsărit decât acest profet evreu? Oare chiar nimeni nu a putut păstra şi nu a putut arăta lumii acest aşa zis mesaj universal? Şi dacă Iisus a fost doar un om, păcătos şi muritor ca şi noi, de ce este atât de important mesajul Lui? Oare Biserica să fi ucis chiar pe toţi cei ce deţineau acest „adevăr”?
    Prea multe miliarde de creştini trăiesc şi au trăit în „minciună”, crezând în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Şi nu s-au simţit manipulaţi, manevraţi, minţiţi, dirijaţi, ostracizaţi etc. Au fost prea mulţi dintre ei fericiţi. Au gustat demnitatea şi verticalitatea morală. Au avut idealuri veşnice. Au iubit, au crezut, au iertat. Se pot trăi oare toate acestea în numele unei minciuni?!
    Şi care era, la urma urmelor, acest mesaj universal al lui Iisus? Biserica, ca o tirană, ca o perversă şi inumană instituţie, o străveche Mafie, conform lui D.B., a înlocuit tainicul mesaj al lui Iisus cu un altul, mistificat. Autorul nu ne spune care este acesta. Aşa că se cade să deschidem Noul Testament. Ce găsim în această scriere a unei Biserici ce ucide milioane de femei şi ascunde adevăruri universale?
    Curios, dar găsim Fericirile! Îndemnuri la milostenie, iertare, răbdare. La o iubire necondiţionată a aproapelui. La o puritate a inimii, a sufletului. Îndemnuri la bucurie şi veselie. O continuă afirmare la înălţarea duhovnicească prin ferirea de tot ceea ce lezează, răneşte şi întunecă propriul suflet şi inima aproapelui. O nouă viziune asupra celui de lângă tine, înţeles ca frate de care răspunzi cu o iubire veşnică. O apropiere tainică de Dumnezeu prin Acest Iisus Hristos, cu consecinţe eterne.
    Curios mesaj al unei Biserici însetate de sânge! Dar este unul clar şi plin de viaţă. Spre deosebire de cel al lui D.B....
    Să revenim la „adevăr”! Iisus s-a însurat cu Magdalena. Aceasta i-a făcut şi copii. Biserica, începând cu Petru, o urăşte pe „însoţitoarea Mântuitorului” şi ascunde o bună parte din viaţa şi învăţătura profetului. Care este misterul? Ne spune tot D.B.!
    Pentru Biserică „utilizarea actului sexual ca un mijloc de a comunica direct cu Dumnezeu constituia o ameninţare serioasă pentru puterea şi autoasumata ei poziţie de unic intermediar între om şi divinitate”. Se putea ceva mai clar?
    De două mii de ani, din cauza Bisericii, nu s-a mai comunicat direct cu Dumnezeu?! Şi nu îmi este dat să pricep cum ar putea actul sexual al unei persoane să pericliteze puterea şi poziţia unei „Biserici”?
    Mai mult decât atât! Cum poate fi cunoscut Dumnezeu prin actul sexual? Nu ni se dau lămuriri. Se lasă doar să înţelegem că Biserica ne-a castrat moral şi fizic pe toţi, iar D.B. a venit să ne elibereze. Cum? Printr-un roman, gen thriller...
    Totul se reduce la actul sexual… D.B. nu îşi ascunde apartenenţa la mişcarea New Age de promovare a Erei Vărsătorului, care ar înlocui şi ar elibera de acum perimatul mesaj creştin.
    Ni se spune că în Era Vărsătorului vom afla adevărul. Iar acest „adevăr” este o curioasă sumă de învăţături preluate din hinduism, brahmanism şi budism. Se adaugă ceva „piper” islamist pentru a da un chip fioros Bisericii. Iar în final se presară ceva creştinism, ca să facă învăţătura cât mai credibilă. Deci „coptura” New Age este gata, iar cei creduli şi, totodată, obsedaţii sexual sunt gata s-o înfulece nemestecată !
    Biserica a îndemnat la cumpătare, la abstinenţă înainte de căsătorie, la monogamie şi la ferirea de orice împătimire de ordin sexual. A condamnat doar verbal şi nu prin foc şi sabie homosexualitatea, pedofilia sau orice altă deviaţie carnală. E drept că toate acestea însemnau o unire cu divinitatea, dar o „divinitate” ceva mai întunecată, mai împătimită, mai josnică…
    Curentul New Age „eliberează” pe om. Îl eliberează de condiţia sa umană, pentru o condiţie animalică, fără nici o oprelişte, fără nici o normă morală. Actul sexual este unicul adevăr. Priveşte bine situaţia şi condiţia (i)morală a societăţii în care trăim şi îmi vei da dreptate.
    Eu un singur aspect ţin să mai punctez aici. De ce anume Biserica lui Iisus Hristos a cerut fiilor ei să nu cadă în ceea ce a numit „păcatul desfrânării”. Nu pentru că s-ar fi văzut ameninţată sau terorizată de nişte obsedaţi. Nu pentru că Hristos ar fi fost un profet pervers, iar ea avea nevoie de un Cap sublim şi pur, pe care se cădea să-l „fabrice”. Nimic din toate acestea!
    Răspunsul găseşte-l tu însuţi la cei ce s-au „eliberat” de Biserică şi trăiesc după îndemnuri New Age, alias D.B. Ce vezi? Cumva oameni liberi şi fericiţi? Priveşte la cei ce au o viaţă sexuală intensă şi care s-au unit direct cu „divinitatea”, fie ei yoghini, practicanţi „tantra” sau simpli tineri americani, europeni. Dincolo de „fericirea” afişată în mod actoricesc, au devenit de abia de acum simple marionete. Nu ale Bisericii, ci ale propriilor trupuri, ale propriilor instincte şi patimi, ale propriilor boli incurabile. De atâta „libertate” se tot sinucid...
    Se automutilează, se urăsc, se chinuie reciproc. Se aruncă pătimaş unul asupra altuia, încercând să găsească ceea ce doar Iisus Hristos le poate dărui: sens, valoare, adevăr, viaţă. Şi, mai presus de toate, veşnicie.
    D.B. nu aminteşte nimic din ceea ce oferă „adevărul” lui după trecerea pragului morţii. Pentru că nu are ce."Profetul” lui e ţărână. Magdalena lui e pământ. (O curiozitate! Ne spune că acum Magdalena s-ar odihni în pământul natal, adică în Franţa. Să înţelegem că era franţuzoaică? Adică galică? Păi tot el spune că Magdalena face parte dintr-o spiţă nobilă iudaică şi că Hristos a trăit doar între graniţele iudaice! Va fi ajuns din greşeală şi în Franţa?!)
    „Adevărul e că nimic nu e original în creştinism”, susţine D.B.
    În care? În cel „autentic” sau în cel „falsificat” de Biserică? În primul ar fi autentic doar actul sexual ca mesaj universal. În cel „falsificat” găsesc că sunt totuşi prea multe aspecte autentice, unice şi inconfundabile. Iertarea şi iubirea duşmanului şi Dumnezeul întrupat. Mila şi îngăduinţa nelimitată, dar şi Naşterea dintr-o Fecioară. Împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos, dar şi Învierea Lui din morţi. Puterea inexplicabilă a iertării şi a dragostei, a abstinenţei, a disciplinării morale, dar şi bucuria de a trăi, de a simţi, de a iubi pe Cel ce totuşi există. Suferinţa inevitabilă în viaţa tuturor celor ce cred şi iubesc pe Hristos, dar şi puterea demnităţii, a verticalităţii, a purităţii. Şi lista ar putea continua...
    Biserica nu este anti-feministă. Dovada ne-o dă tot D.B. atunci când ignoră cu bună ştiinţă şi în mod drăcesc o anumită persoană din istoria mântuirii noastre, din viaţa lui Iisus Hristos. Să zicem că nu a auzit de existenţa Bisericii Ortodoxe, dar să nu fi auzit de existenţa Maicii Domnului este de neadmis! Sau s-a temut că admiţând existenţa Ei, ar fi periclitat pretenţiile feministe ale „adevărului” său?
    Oare chiar nu cinsteşte Biserica femeia? Oare chiar a subjugat-o în aşa măsură? Sau aceasta se întâmplă de fapt abia acum, când „adevărul” New Age prinde forme, iar libertinajul sexual transformă femeia, fata, copilul în obiecte impersonale ale plăcerii?
    Ce om are o cinste egală sau mai mare decât cea adusă Maicii Domnului? Prin Ea ne-a venit mântuirea. Prin Ea ni s-a dăruit veşnicia. Prin Ea gustăm adevărata demnitate şi împlinirea staturii de om. Prin Ea omul este veşnic.
    Sau cultul atâtor sfinte care au trăit în aşa-zisa „minciună” împotriva căreia cei de teapa lui D.B. luptă cu atâta înverşunare...
    „Practica sacră – uniunea sexuală sacră dintre bărbat şi femeie, prin care cei doi deveneau un tot spiritual, fusese defăimată, considerată un act profan, ruşinos. Credincioşii care înainte simţeau nevoia comuniunii cu corespondentul lor feminin pentru a deveni una cu Dumnezeu, îşi reprimau acum impulsurile sexuale fireşti şi le considerau lucrarea diavolului”, ne învaţă din nou D.B.
    De ce nu au supravieţuit religiile ce promovau astfel de „practici sacre”? De ce nu au supravieţuit societăţile ce cultivau această uniune sexuală? De ce s-au auto-ruinat prin imoralitate, decadenţă şi prin lipsirea de o serie de minime valori? De ce acest aşa-zis „tot spiritual” antrenează doar trupurile, ignorând elementul esenţial al făpturii numită „om” şi anume sufletul? De ce toţi cei care s-au lăsat integraţi în această „practică sacră” au decăzut moral, spiritual, intelectual sau chiar fizic, culminând mulţi în sinucidere? De ce o astfel de „practică sacră” se poate împlini până şi cu cea din urmă prostituată din această lume? De ce cooptează până şi minori, ajungând la perversiuni şi imoralităţi inimaginabile? De ce impulsurile sexuale au ajuns să fie motivul şi condiţia cunoaşterii şi comuniunii cu Dumnezeu? De ce este îndestulătoare împlinirea spirituală cu acte ce ţin de instinct, pe care le săvârşeşte orice animal? De ce apropierea de Dumnezeu se face prin plăcere epidermică, printr-o carnalitate ce des-figurează pe om? De ce această „uniune sacră” este atât de impersonală, atât de pasageră şi atât de scurtă? De ce nu pot avea parte de ea copiii şi cei bătrâni, nemai vorbind de cei bolnavi moral, intelectual sau chiar fizic? Să înţelegem că doar cei activi sexual pot cunoaşte pe Dumnezeu?
    Întrebările pot continua astfel la infinit, iar răspunsurile vor întârzia la infinit să apară...
    D.B. se cramponează de faptul că nu admite Biserica preotese în cadrul cultului. Dar Hristos şi implicit Biserica admite mame demne şi cinstite, surori curate şi împlinite moral şi intelectual, copii ce încă păstrează puritatea, candoarea şi inocenţa ce se pierd iremediabil prin actul sexual.
    Feminismul cere integrarea femeii în cler, în cadrul cultului creştin. Biserica nu poate accepta aceasta din motive mai mult decât rezonabile. Nu pentru că ar discredita femeia, ci tocmai pentru că o cinsteşte. Rolul mâinii este acela de a scrie, de a spăla sau de a ajuta la întreţinerea nutritivă a vieţii. Acest rol nu poate fi suplinit în cadrul existenţei organismului uman de picior sau de ochi. Cultul divin este strict „masculin” pentru că în acest cult este jertfit Hristos, Capul Bisericii.
    Pentru că în acest cult nimic nu are conotaţii sexuale. Aceasta pentru a ţine cont de faptul că în cadrul Sfintei Liturghii are loc o chemare a lui Hristos, o invocare continuă şi o primire a Lui. Pe El, pe Iisus Hristos, Îl cheamă, Îl invocă şi Îl primeşte un alt „el”. Rolul femeii este de a naşte preoţi, care să hrănească lumea cu Trupul lui Hristos. Demnitatea ei stă în a cinsti, a sfinţi viaţa peste care coboară harul invocat de bărbat, de preot. Acesta slujeşte o Liturghie care sfinţeşte o existenţă ce nu o are de la sine, ci de la o femeie. Fiecare gen are un rol bine definit, pe care feminismul îl ignoră cu desăvârşire.
    Cuvântul rostit de Hristos trebuie rostit din nou de un bărbat. Minunile săvârşite de El sunt re-făcute tot de un bărbat-preot. Jertfa lui Hristos trebuie în-chipuită, re-prezentată tot de un bărbat. Cum ar putea o femeie să ne pună înainte viaţa lui Iisus Hristos? Înaintea Sfintei Treimi stă totuşi un bărbat, vorbind desigur de Sfânta Liturghie. Iar extrapolând, viaţa este adusă printre noi doar de o femeie. De ce se caută a se anula nişte rosturi bine definite? Nu consideră Biserica că femeia ar fi nevrednică sau impură. Dar ea, femeia, este potirul, primitoarea, receptacolul a tot ceea ce este sfânt prin intermediul bărbatului. Nicidecum sexual, ci în chip tainic, liturgic, divin. Precum Iubirea...
    Dar acestea sunt Taine pe care D.B. nu le poate cuprinde. Femeia, pentru el, nu mai este viaţă, maternitate, dăruire, candoare şi lumină. Este un obiect sexual, mascat în aşa zise „practici sacre”.
    „Biblia este un produs al omului”. Dacă Iisus Hristos este doar un om, are dreptate D. B. Dar ce facem dacă El este Fiul lui Dumnezeu? Cartea „Codul lui Da Vinci” este un produs al omului. Punem Biblia pe acelaşi cântar? Ceea ce cuprinde ultima naşte sfinţi, martiri şi genii ai adevărului şi
    şi demnităţii. Ce naşte prima însă? O generaţie de obsedaţi sexual, o generaţie lipsită de ideal, de frumuseţe, de cultură şi de vigoare. Atât!
    Cei infirmi moral vor să aibă un Dumnnezeu infirm moral şi El, Care să le îngăduie şi chiar să le susţină toate căderile, păcatele şi patimile lor josnice. Adevăratul Hristos nu poate cuprinde în braţele Sale iubitoare pe cei pătimaşi, pe cei înlănţuiţi de păcatele trupeşti. De aceea D.B. şi cei de teapa lui s-au gândit să „fabrice” un „Hristos” murdar, josnic şi mult prea uman.
    Autorul caută să ne convingă că se bazează pe texte relevante, descoperite la Qumran sau la Marea Moartă. Nu ne explică de ce este atât de sigur cum că „Evanghelia lui Toma” chiar a fost scrisă de Sfântul Apostol Toma. Doar pentru că acest fals moral cuprinde o învăţătură ce susţine o viaţă imorală şi se arată a fi pe linia păgână a curentului New Age?
    De ce are siguranţa faptului că aceste scrieri realmente cuprind adevărul? Cele de la Qumran sunt doar amintite de D.B., ignorând însă esenţialul! Ele aparţin unei comunităţi monastice, cu reguli de vieţuire extrem de aspre. Abia comunitatea de la Qumran ar putea fi bănuită de anti-feminism, căci impunea o strictă deosebire între sexe, cu o abstinenţă ce frizează regulile monahale de astăzi. Se presupune că însuşi Sfântul Ioan Botezătorul ar fi făcut parte din cadrul acestei comunităţi.
    Deci cum ar putea acest tip de comunitate să elaboreze scrieri ce susţin practici sexuale dubioase? Cum ar putea promova această iresponsabilitate, această pervertire şi însăşi această tăgăduire a lui Dumnezeu, atât timp cât modul lor de vieţuire era unul ascetic, cu stricte norme morale şi cu o vie credinţă în venirea lui Mesia? Iar dacă Biserica nu recunoscut aşa-zisa „Evanghelie a lui Toma” sau pe cea „a lui Iuda”, nu a făcut-o din frică, cu un sentiment de culpabilitate. Se cade să admitem falsuri grosolane doar pentru a nu fi acuzaţi de ipocrizie, de trădare a adevărului, de bigotism? Iubim pe Iisus Hristos şi apărăm adevărul Lui. La fel cum copilul îşi iubeşte mama şi apără demnitatea, integritatea şi numele acesteia. Toţi cei care cred în „cuvintele” lui Iuda vor avea acelaşi sfârşit ca şi el.
    Articolul de faţă se cuvine să se apropie de final. Cine a gustat măcar o clipă în viaţa sa din dulcea demnitate, din credinţa şi dragostea faţă de Iisus Hristos, nu se va lăsa lezat de astfel de cărţi. Satana are şi el un cuvânt de spus. Fie prin „Evangheliştii”lui Pippidi, fie prin falsul Hristos al lui D.B. Curios este că ambele „cuvinte” sunt impregnate de o făţişă sexualitate. Sau că ambele sunt apreciate de cei fără de Dumnezeu, învăluiţi de necredinţă, imoralitate, incultură şi egoism profund. Iubitorii de plăceri carnale, adică cei mici, murdari şi întunecaţi moral, vor primi benevol „adevărul” New Age. Cei cocoşaţi sufleteşte nu văd soarele decât în bălţile de noroi şi de mizerie ale acestei lumi. Şi consideră că soarele e strâmb, murdar şi negru, aşa cum le este şi lor inima şi conştiinţa.
    Adevărul este Iisus Hristos. Cine Îl iubeşte, va rămâne pentru veşnicie în Adevăr!








    #133332 (raspuns la: #133174) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
    Alexandros - de latu la: 17/10/2006 00:08:49
    (la: cele patru legaminte)
    Toate sa fie rele?
    Nu exista doar bune sau doar rele. Exista si "mai" la mijloc.
    Daca citesti cele patru puncte, imagineaza-ti tipul de om care le-ar respecta dogmatic - altfel oricum n-are rost, ca doar sunt legaminte - si atunci expune-mi te rog normalitatea acelui om.

    Iar ca poate ajunge la balamuc, nu eu am spus ci tu. (locuitor al spitalelor de boli mintale, parca asa ziceai)
    Ca poate "fata asta" ajunge la balamuc ai spus tu. Eu am spus doar ca cineva care s-ar tine de ele dogmatic ar putea ajunge.
    Cu alte cuvinte, am expus parerea mea cu privire la legaminte si la cei care le-ar urma dogmatic. Intrebarea ei n-a fost "Sa ma tin de ele" iar eu n-am spus "Daca te tii de ele."

    Pai nu faceai trimitere la Iehova si Ronald Hubbard?
    Tu ai zis:
    De ce trebuie sa spunem ca e spalare de creiere, ori indoctrinare religioasa, tot ce ne invata sa ne traim viata in respect fata de noi si de ceilalti?
    iar eu am intrebat ce are spalatul de creiere si traitul in respect fata de noi si de ceilalti.

    Dar discutam nu?
    Desigur. Si "fata asta" citeste. Sau poate nu.

    Eu nu sunt o persoana religioasa, insa cele sapte porunci le iau ca sfaturi bune.
    As fi tentat sa intreb din nou "Ce-are una cu alta", dar experienta ma invata ca-i mai bine sa te felicit.:-)


    __________________
    Things to do today: 1) Get up; 2) Survive; 3) Go back to bed.
    #151774 (raspuns la: #151772) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
    alexandros - de anisia la: 26/03/2007 22:00:22
    (la: Vocabular neaos romanesc, sau vulgar?)
    Dar in viata publica, la tV de exemplu, de ce acelasi crainic ce vorbeste ca la carte, dupa ce nu mai e ascultat de telespectatori
    schimba vocabularul la adresarea spre colegi (iar s-a futut casca asta-Andreea Esca) ?
    Sa fie vorba de duplicitate de ipocrizie sau doar de respectarea unor reguli invechite deja?
    - o explicatie la prima vedere ar fi aceea ca si Andreea Esca e tot om. cata vreme e pe ecran prezentand stirile, se afla, cum s-ar spune, la locul de munca, fiind o persoana publica, ce vrea sa se infatiseze lumii sub o anumita lumina. in momentul in care s-a crezut offline, a redevenit omul comun, cu obiceiuri proprii...
    omul public castiga enorm de pe urma imaginii etalate. de aceea zic ca, in cazul ei nu se poate numi ipocrizie pura, ci pur si simplu interes propriu. vorbesc ca la carte, sunt platita bine. ma comport exemplat, sunt exemplu de urmat, ridic astfel standardul, si odata cu el si nivelul de salarizare. - ma gandesc ca ar fi gandurile unei astfel de persoane. dar odata reflectoarele stinse, si ramasa intre colegi, intre "ai ei" care o cunosc si cu bune si cu rele, nu crezi ca-i normal sa-si imbrace "hainele de casa"?

    interesanta conferinta ta. ar mai fi multe de spus, dar sa lasam si pe altii sa intervina, si pe masura ce discutia evolueaza, am sa mai intervin, dupa puteri?

    vezi? insasi fraza de mai sus este o dovada ca, pana si anisia cea jucausa si copilarosa si pusa pe shotii isi poate pune cuvintele in propozitie intr-un mod sobru, concis, "ca la carte". si crede-ma, nu sunt persoana publica. sunt doar un om obisnuit. si chiar mai imi scapa si cate o perla, la nervi, dar pe cafenea ma abtin ca deh, sunt o doamna :)
    Bright - de munteanu rodica la: 26/06/2007 08:20:35 Modificat la: 26/06/2007 09:12:58
    (la: De nervi - trollam sau cafegim?)
    As spune si eu citeva cuvinte la subiect.
    Eu ,citesc tot ce apare in cafenea cu bune si cu rele.Este adevarat , am putin mai mult timp acuma.
    La versuri si proza as putea spune doar ca-mi plac sau nu.Dar de cele mai multe ori nu o fac pentru ca sint sentimente personale.Dar, foarte mult
    am reusit sa intzeleg si chiar sa-mi sensibilizez perceperea ,citind aprecierile facute de catre cei care intr-adevar se pricep.Intotdeauna un alt punct de vedere este si o alta portitza spre intelegere.
    Sigur daca ar fi un subiect din domeniul profesiei mele (a fost doar odata un singur comentariu)si cineva ar face afirmatzii nedocumentate as
    interveni comentind argumentat.
    Comentariile le facem de multe ori si
    pentru destindere,si sub influenta anumitor trairi sau stari de moment.

    Sper ca azi sa ai o zi mai buna caci nu-ti sta bine bosumflata.Si sper ca atunci cind nu-ti convine ceva(de genul trolarilor sau altceava)sa o spui deschis intotdeauna.
    *** - de alex andra la: 02/07/2008 15:00:35
    (la: A tăcea, tăcere...)
    Tacem de prea multe sau prea putine cuvinte. Taceri bune si taceri rele. Taceri urate si taceri frumoase. Nu cred ca exista taceri vesele. Veselia e limbuta. Cine alege tacerea alege sa fie trist ? Va intreb.

    Frumoase taceri, Intruzule:)
    #321977 (raspuns la: #321972) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
    Halucinatie colectiva - de cosmacpan la: 16/07/2008 01:04:08
    (la: Cele mai Frumoase Texte ale Cafegiilor )
    - de Honey in the Sunshine

    Sparg tic-tacuri unul dupa altul intre dinti.
    Numai doua calorii.
    Patru, sase, opt, zece…

    Ce placut e sa-ti imaginezi ca te sinucizi cu aroma de menta si lamaie.
    Ca si cum ai muri undeva in Sud sub 12 lamai in floare dupa ce tocmai te-ai spalat pe dinti.
    Mai bine as dormi, dar nu pot... cum naiba sa dorm daca inca n-am inteles care-i diferenta intre crema de zi si crema de noapte?
    Or sa ma apuce sigur tentatii diabolice si o sa-mi pun crema de zi chiar inainte sa ma arunc in pat. Sau, si mai rau, o sa mai stau juma' de noapte cu borcanasul in mana, prinsa intr-a o suta cinci zeci si treia dilema inutila a vietii mele...si jumatate. Daca o adaugam si pe aia cand m-am intrebat daca-l iubesc.

    Tic-Tac. Si cine zice? Mie mi se pare ca ceasul face ori numai tic, ori numai tac. De fapt, n-am reusit sa aud cu adevarat vreun tic sau vreun tac in zgomotul ala mecanic. E totul numai imaginatie. Singurul ceas care mi-a placut a fost unul oprit la 1.20.
    L-am gasit asa dupa un an. Si n-am mai reusit sa mananc intrebandu-ma daca s-a oprit la 1.20 dupa-amiaza sau noaptea. De asta nu sunt bune de nimic ceasurile cu tagari. De asta n-ar trebui sa existe SI tic, SI tac, SI crema de noapte, SI crema de zi. De parca viata n-ar fi deja indeajuns de complicata. De asta n-ar trebui sa existe SI dorinte SI realitate.
    Si nu se opreste aici. Ca si dorintele sunt de o mie de feluri: realizabile, imposibile, condamnabile, banale, egoiste, carnale.
    Eu una nu mai fac fata. La alegeri. Prezidentiale, parlamentare, administrative. Alegeri bune si alegeri rele. Cea mai buna, e cea corecta. Imediat dupaia vine cea gresita. Si cea mai rea e sa nu faci nimic. Atata stradanie sa alegi bine si apoi apare unul care-ti zice ca totul este relativ. Si cand te gandesti ca exista si lucruri mai neinsemnate care iti pot darama lumea.
    Care lume? Lumea nu exista! E o halucinatie colectiva.
    Sau poate insasi ideea de colectiv e o halucinatie. Nu stiu... ambele sunt adevarate. Totul e relativ. In alte culturi poate as fi considerata cea mai frumoasa din regat. Sau poate intr-o alta epoca, univers paralel, spirala a marelui taitel universal.
    Cand nu stiam ce-i teoria haosului ma amageam ca cineva pana la urma chiar a inteles cum stau lucrurile.

    http://www.cafeneaua.com/nodes/show/13445//1

    Victorian :) - de zaraza la: 01/03/2013 00:33:19
    (la: Doresc Lumina!)
    Eu as fi curios sa stiu, triburile alea de indieni amazonieni, unde se duc cind mor, in rai sau in iad? (am inteles ca la purgatoriu s-a renuntat - sau nu?)
    Cum nimeni nu le-a spus nimic pe parcursul vietii despre Bible sau religie (de orice fel), cum ar putea fi "clasati"?


    pot sa-ti raspund eu, pentru ca am pus aceeasi intrebare unui specialist, acum ceva vreme. deci, exista 2 posibilitati (daca ne intalnim vreodata, sa-mi aduci aminte sa-ti povestesc bancul cu 2 posibilitati, ca in scris n-are haz..). deci:

    1. amazonienii au avut sansa sa se converteasca intru christos (via predicatori, bla bla) dar n-au facut-o, in acest caz, express direct spre iad.

    2. amazonienii n-au avut sansa convertirii, niciun predicator n-a ajuns pana la ei, deci cand ajung la judecata de apoi sunt triati in functie de cum si-au trait vietile, se contabilizeaza faptele bune si alea rele si se trage linia. (ce-i drept, specialistul care mi-a explicat asta, n-a stiut sa-mi zica dupa ce morala se judeca binele/raul facut de amazonieni, cred ca makes sense sa presupunem ca dupa morala crestina.

    cu alte cuvinte, amazonienii au cam pus-o de mamaliga. nashpa sa te nasti amazonian...
    #642898 (raspuns la: #642874) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
    Ai dreptate (partial :))) - de catalina71 la: 17/10/2003 04:56:50
    (la: Chiar conteaza cine sunt ?)
    Draga Alice

    Primul meu "entry" pe blog nu se referea la persoana mea. Incercam doar sa lansez in discutie un subiect care cred ca intereseaza pe foarte multi tineri in ziua de azi: cautarea sinelui, descoperirea adevaratei noastre personalitati, fuga de superficialitate si "sapaturile" dincolo de aparente.
    Daca e vorba sa zic ce am EU in cap si-n suflet, sunt de acord sa ma prezint, cu bune si cu rele, pentru ca nimeni nu ma cunoaste mai bine decat mine, si nu ma ascund absolut deloc.
    Ce-ai zice sa afli ca sunt o persoana deloc conventionala, prea putin interesata de moda, de bairamuri si de ultimele noutati in materie de muzica pop, house, rave si ce-or mai fi ?
    Ce-ai zice sa afli ca, la cei 32 de ani ai mei, am trait cat altii intr-o viata si am invatat cat altii in doua vieti ?
    Ce-ai zice sa afli ca, pe scara mea de valori, aspectul fizic al meu si-al celorlalti e ultimul care conteaza ? Si aici as vrea sa-ti reamintesc povestea cu cele doua fete de imparat, una frumoasa foc, dar cu "mansarda" cam goala, iar cealalta uratica, dar foarte desteapta ? La primul lor bal, toata lumea se aduna sa admire frumusetea celei dintai, dar pleca repede sa asculte cea ce spunea cea de-a doua. Eu ma identific cu cea de-a doua.

    Iti multumesc foarte mult pentru superbul comentariu vis-a-vis de cei care se imbogatesc daruind. Aici spuneam ca ai dreptate. Si eu sunt dintre cei care cred asta. Si tocmai de aceea vreau sa daruiesc tuturor din experienta mea si din convingerile mele (izvorate tocmai din aceasta experienta), pentru a ma imbogati sufleteste stiind ca, poate, asta e de folos cuiva.

    As vrea sa te mai "citesc". Ai idei foarte interesante si un stil de a le exprima care te indica drept o persoana numai buna pentru o cariera literara.
    #1526 (raspuns la: #1409) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
    Parinte, bine ati venit printre noi!

    M-ar interesa sa stiu cum vedeti evolutia Bisericii noastre in context mai larg, mondial, in ultimii zece ani:

    - dpv "cantitativ" creste - presupun, odata cu stergerea restrictiilor/persecutiilor impuse in fostele tari comuniste. Dar ma-ntreb daca stiti ceva despre raportul dintre cei care-o parasesc in favoarea altei religii, versus reciproca, in ultimii ani, in lume.
    - dpv "calitativ", cum se reflecta cresterea numarului Romanilor credinciosi SI practicanti - din tara si nu numai - precum si a libertatii de exprimare, in felul cum preotii isi indeplinesc astazi menirea si isi urmeaza vocatia. Ma refer mai ales la implicarea in societate (Nu politica!), la caritate, la prezenta printre nevoiasi, la "pecuniar", la auto-curatirea Biericii de uscaturi, etc...si poate mai putin la construirea de noi locashuri.
    Exista un semnificativ progres calitativ...iar daca nu, in cat timp credeti ca va apare?
    Intreb deoarece nu de mult, fiind in tara, am vazut si bune si mai rele, fara sa reusesc a-mi da seama care-s predominante.

    Cu Pace si respect pt efortul Dumneavoastra si inca o data: Bun venit!
    situatia ortodoxiei romanesti dupa revolutie - de pr Iulian Nistea la: 31/12/2003 10:40:30
    (la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
    La Multi Ani, frate papadie67.

    Iarta-ma, ca nu te'am nedreptatit cu intentie.

    Ma grabesc sa-ti raspund înca din anul asta, ca sa nu ma apuce Anul Nou cu datorii, cum zic babele! :)

    Pentru vizitatorii noi, aceasta era problema pusa de dumneata:

      M-ar interesa sa stiu cum vedeti evolutia Bisericii noastre in context mai larg, mondial, in ultimii zece ani:

      - dpv "cantitativ" creste - presupun, odata cu stergerea restrictiilor/persecutiilor impuse in fostele tari comuniste. Dar ma-ntreb daca stiti ceva despre raportul dintre cei care-o parasesc in favoarea altei religii, versus reciproca, in ultimii ani, in lume.

      - dpv "calitativ", cum se reflecta cresterea numarului Romanilor credinciosi SI practicanti - din tara si nu numai - precum si a libertatii de exprimare, in felul cum preotii isi indeplinesc astazi menirea si isi urmeaza vocatia. Ma refer mai ales la implicarea in societate (Nu politica!), la caritate, la prezenta printre nevoiasi, la "pecuniar", la auto-curatirea Biericii de uscaturi, etc...si poate mai putin la construirea de noi locashuri.

      Exista un semnificativ progres calitativ...iar daca nu, in cat timp credeti ca va apare?

      Intreb deoarece nu de mult, fiind in tara, am vazut si bune si mai rele, fara sa reusesc a-mi da seama care-s predominante.

    Asadar:

    Situatia fiecarei tari si regiuni e unica. Iar intre tarile lagarului comunist, România are o situatie aparte. Sa incep insa cu celelalte tari ortodoxe ale lagarului:

    • Albania: dezastru-dezastru; pur si simplu trebuie sa'i cauti cu lumânarea pe crestini si pe clerici
    • Serbia: un popor descrestinat, dar o ceata de episcopi si preoti foarte buni si activi
    • Bulgaria: jale, ca bisericile au fost distruse in mare masura
    • Rusia: cel mai tragic, pentru ca cei vreo 80 de ani de comunism au facut sa fie o ruptura de generatii, incat sunt generatii complet atee; persecutia mult mai intensiva, distrugerile mult mai mari

    In România comunismul a durat doar 45 de ani:

    • nu s-a produs ruptura intre generatii
    • biserici s-au distrus mai ales in Bucuresti (in alte zone chiar s-au construit altele noi, ceea ce pare incredibil..)
    • cultul nu a fost interzis, ci doar descurajat; ceea ce a fost interzis e: misiunea Biserici (predicarea in exteriorul bisericii, misiunea sociala etc.)
    • oamenii isi botezau copiii in ascuns (chiar si politrucii, de multe ori!)
    • bunicele ne-au invatat "Inger, ingerelul meu" si "Tatal nostru"

    Totusi, institutia Bisericii s-a procopsist in acesti ani cu ofiteri sub acoperire - mai putini decat s-ar crede, dar care, din nefericire!, sunt inca acolo, ca noi nu am avut o lege de adevarate deconspirare a Securitatii ca politie politica.

    Acesta fiind tabloul, se vede ca noi totusi nu am fost asa de rupti de credinta (ca rusii); plus ca suntem in majoritate botezati. Deci era de asteptat acea "revenire la credinta", dupa revolutie.

    Dar, cum ziceam mai sus, predicarea, invatarea credintei erau interzise. Asa se face ca foarte multi dintre ortodocsii români au un foarte mic bagaj de cunostiite despre credinta lor. Ei au ramas tot la nivelul a ceea ce ne-au invatat bunicutele noastre binecuvantate.

    Sigur ca, in aceste conditii, Biserica apare uneori deceptionanta: plina de uscaturi, crestini ignoranti, popi care nu fac nimic decat sa se intereseze e bani etc.

    In final, pentru viitor, eu cred ca desi ultimele statistici tocmai au aratat ca numarul ortodocsilor din România a crescut inca (!), eu cred deci ca pe viitor vor scadea.

    Om vedea insa. Nu sunt nici profet, nici mare analist.

    pr Iulian

    P.S. Nu prea imi plac astfel de subiecte ca declanseara certuri si pasiuni. Imediat se va gasi cineva sa-mi spuna: "Stiti, parinte, din decembrie nu a fost o revolutie, ci o lovitura de stat" sau alte lucruri de'astea... Toate cele bune.

    #7493 (raspuns la: #7352) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
    Despre casatorie - de Emi K la: 20/02/2004 14:50:46
    (la: Cand formezi un cuplu, dupa ce criterii alegi o persoana?)
    Eu nu prea cred ca lumea ii mai acorda importanta cuvenita casatoriei. Sau nu mai intelege ce implica ea. Ce-i drept traim intr-o lume in care trebuie sa fim din ce in ce mai toleranti, mai flexibili. Dar casatoria tocmai stabilitate inseamna si durata. Si daca vrei ca un lucru sa dureze, normal ca nu te arunci cu capul inainte si cu ochii inchisi. Ce sanse ai sa iti reziste casnicia cand tu te-ai casatorit cu persoana de care te-ai indragostit fulgerator pentru ca reprezenta idealul tau femini/masculin, in momentul in care ai cunoscut-o. Daca nu iti acorzi timpul sa o/il cunosti, o sa ai surpirze, mai mult ca sigur... Si atunci normal ca o sa-ti para rau, si o sa-ti blestemi zilele.

    La urma urmei, e chiar reconfortant sufleteste sa poti spune "suntem impreuna de x ani si ne-am decis sa ne casatorim la sfarsitul anului". Esti mai linistit. Stii ca ai avut timp sa cunosti acel om, sa-l vezi si la bune si la rele si ai decis ca intr-adevar puteti sa ramaneti impreuna fara regrete ulterioare.

    Mi se intampla si mie sa cunosc din cand in cand un tip care sa-mi hoinareasca in minte si-n suflet un timp... Ma indragostesc. Dar in cele mai multe cazuri dupa ce ne cunoastem mai bine, recunoastem ca nu ne potrivim si ca flacara de la inceput se stinge. Asta e. Sa ajungi sa iubesti pe cineva e lucru mare si greu de obtinut. Nu stiu cum ma explic, dar cred ca trebuie "sa muncesti" pentru asa ceva. Si daca aveti temelii comune, e mult mai usor (temelii = acelasi grad de educatie, sau fara discrepante mari, aproximativ acelasi statut social, chiar un mod de a gandi asemanator, ca sa nu spun iq).

    Pe de alta parte, la cei 20 de ani ai mei, nu sunt casatorita, asa ca nu pot sa vorbesc din experienta unei alegeri "pe viata".

    Cert este ca toti, fie ca o recunoastem sau nu, "cantarim" o persoana in functie de aspectul fizic (in primele cateva secunde dupa ce o cunoastem), dupa cat de amuzanta si simpatica e, dupa comportament, iar dintre mai multi candidati il vom alege intotdeauna pe cel de care ne simtim mai putin intimidati, considerand toate aspectele astea, dar care sa nu ne fie inferior.


    Iar despre relatii, am citit o chesti foarte misto pe net "The Ladder Theory" - http://www.intellectualwhores.com/masterladder.html - le care v-o recomand cu caldura.

    ---------------------------------------------------------------------
    "Pe inima si pe gandurile mele numai eu sunt si voi fi stapan cat voi trai."
    Apostol Bologa (Liviu Rebreanu - "Padurea Spanzuratilor")
    Maia Morgenstein - de schitroc la: 26/02/2004 00:02:07
    (la: "The Passion of the Christ",un succes de casa inainte de lansare)
    Am vazut'o si ascultat'o pe Maia Morgenstein ieri on FOX, O'Reilly show.
    Foarte objectiva (a recunoscut ca facand parte din film un poate fi objectiva),
    si un adevarat patriot roman; a avut cateva cuvinte bune despre Romania.
    Un adevarat deliciu de vedea o compatrioata pe FOX!

    Abia astept sa vad filmul in chestiune la cinema!

    :-)

    Sil
    de dragoste - de bluey2564 la: 05/03/2004 04:08:16
    (la: Dragoste)
    Dragoste inseamna mai mult decat ceea ce simtim fata de partenerul de cuplu, fata de copii, de parinti, de apropiati.
    Nu degeaba, in limba romana, e un substantiv de genul feminin... Ea imbraca atat de multe vestminte, se manifesta in atat de multe moduri, trebuie doar sa stii sa o recunosti...
    Dragoste este si ceea ce simtim atunci cand, prima oara intr-un an, observam ca a inflorit zarzarul din coltul strazii... Dragoste e si cand, in lumina aurie a dupa-amiezei, intelegem ca miroase a toamna...
    Tot ceea ce ne bucura si ne mangaie sufletul, oricum ar veni si de oriunde, e un mesaj de dragoste... O sa intind mai tare coarda si o sa spun ca si frenezia suporterilor ce urmaresc o competitie sportiva e tot o manifestare de dragoste...
    Iubim tot timpul si iubim atat de multe lucruri in atat de multe moduri.. Inainte de a analiza cat sunt de bune sau de rele toate cate le iubim fiecare dintre noi, n-ati vrea sa ne oprim o clipa si sa ne minunam de cat suntem de capabili sa iubim?
    Reducerea prapastiei - de desdemona la: 02/04/2004 08:15:06
    (la: Stefan Niculescu-Maier, despre dizidenta si diaspora)
    Draga Stefan,

    Si eu sunt unul din cei ce au emigrat recent (5 ani) si am vazut ceva din Anglia si Franta in acest timp (cu partile lor mai bune si mai rele). Am fost foarte impresionata citindu-ti mesajele si urmand discutia, si initiativa ta raspunde unei dorinte puternice ce-am simtit-o de-a face ceva concret pentru Romania.

    Am simtit si eu ce lucru important este a incerca sa aducem partile bune din tarile de pe unde am emigrat, sa ne folosim capitalul (uman sau material) pentru a mentine si dezvolta ceea ce e bun in Romania si a corecta in masura posibilului ce e rau. As dori sa integrez acest grup de actiune, insa din pacate nu am de oferit nimic special: nici experienta nici savoir-faire, nici ani, nici bani; poate doar entuziasm, optimism, minte deschisa si atitudine pozitiva. Stiu ca multe se pot face chiar si cu putin daca exista dorinta si tenacitate, si sunt dispusa sa incerc, fiindca merita.

    Perceptia mea despre Europa e globala, cred ca avantajului obtinut in urma atenuarii diferentelor e reciproc, deci dezvoltarea Romaniei nu ar fi benficia numai ei ci si tarilor din jur. Asa cum in fata unei catastrofe ecologice nu exista frontiere, e firesc ca nici pe planul uman sau al dezvoltarii economice sa nu existe frontiere.

    Deci, ce e de facut ?
    #13184 (raspuns la: #13155) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



    Cursuri de matematica si fizica online!
    Incearca-le gratuit acum

    Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
    www.prepa.ro
    loading...


    loading...

    cautari recente
    mai multe...

    linkuri de la Ghidoo: