cuvintele si sceneta calul

(da' ziceam?) daca n-ai fi fost, gaseam eu o cale sa inventez cuvintele-astea cu care iara mi-ai punctat destramarea.
ca exista oameni (am mai zis-o, n-o simt prima data) care stiu despre voi lucruri pe care voi insiva nu le cunoasteti si chiar nu vi le-ati fi stiut, de v-ar fi bantuit ei lumea, meteoric?

si calul fuge repede:)

Eu cred ca BARFEI i se poate spune cu alte cuvinte si "mahalaua strazii" incluzand in ea vrute si nevrute si avand aspectul unei sarade grotesi, al unei limbutii prin care unii oameni incerca sa faca valuri si sa se evidentieze intr-un fel atunci cand ei nu o pot face pe o cale demna, constructiva si inteligenta.
CALOMNIA este un fel de barfa ostentativa perfida si lasa, strecurata cu siretenie si lucrand dusmanos, lovind din umbra, pe la spate, fara scrupule: este arma criminala a acelora care tintesc sa distruga.
CRITICA este calea de a judeca ceva in mod realistic, "fara manusi", deschis si avand drept scop sa puna in lumina adevarul, de a ajuta pe criticat sa-si corecteze erorile comise; daca este just inteleasa, atunci ea isi va atinge scopul, daca nu, atunci in mod ilogic ea ar putea fi interpretata drept BARFA, desi nu este asa.
Cat despre IGNORARE, aceasta este o arma absoluta a ingamfarii, a arogantei, a dorintei de a te declara insuti net superior deasupra tuturor comentariilor, deasupra tuturor celorlalti, un fel de fuga de pe campul de lupta, o dezertare care ar acuza mai mult pe ignorantul ignorator decat pe ignorat.
Personal, nu am o prferinta certa pentru niciuna dintre acestea, exceptand CRITICA. Cel mai greu este sa te pastrezi prietenos langa semenii tai luptand cu deminitate si ajutand.
Si cam atat!

Domnule Vim,

Chestia asta cu credinta 'i cam complicata. Omul care crede fara sa-si puna intrebari inseamna ca e convins si multumit de credinta lui. Atunci cind incepe sa-si puna intrebari, sa despice firu' in patru, atunci omu' nu este convins, are indoieli. Dumneata esti multumit cu credinta dumitale, chiar daca ai vrea mai multa, presupun. Ca nu-ti place ce vezi in lume? Nici mie. Nu-mi plac de exemplu credinciosii ca Bush, nu-mi plac cardinalii aia bogati si nici clerii pedofili.

aparent paradoxal, e mai multa credinta in tarile post-comuniste decat in Vest; dar asta e alta discutie.

Faptul ca fostii socialisti/comunisti isi fac cruce, merg la biserica, spun -inclusiv crainicii la radio - "Doamne ajuta", inseamna ca sunt credinciosi? Este credincios unu' care merge la slujba, pupa icoanele dar isi uraste vecinul pentru un motiv oarecare, ca face umbra pomul vecinului in curtea lui?

Ma rog sa mi se dea mai multa credinta, pentru ca alta cale nu e, si stiu ca, daca ma smeresc cu adevarat, voi primi

Ce inseamna mai multa credinta? Dumneata crezi in existenta lui Dumnezeu. Poti crede mai mult sau mai putin? Cum sa te smeresti? Daca "mediul inconjurator" ti-a deformat sufletul inseamna ca esti un om influentabil, slab si forta credintei in Dumnezeu nu ti-a fost de-ajuns. Incearca sa crezi in dumneata, in fortele dumitale.

Dintre acestea, teama e cel mai rau; frica de realitate este de multe ori mai mare decat frica de judecata si de iad, Doamne iarta-ma!

Iata unde a dus iudeo-crestinismul (la fel si islamismul): frica, neîncredere in fortele proprii, impotentza de a infrunta realitatea, de a lupta cu greutatile vietii. Pacat, frica de judecata si de iad, iata cuvintele cheie care-l fac pe omul credincios neputincios, fricos, speriat, debil, supus lui Iehova.

As vrea sa stiu cum simtiti si credeti dvs. Intampinati aceleasi greutati? Ati trecut deja prin ele? Sau ati rezolvat problema simplu, prin ... necredinta?

Cred ca prin cele spuse mai sus am raspuns la intrebarile dumitale. Niciodata, absolut niciodata, nu mi-a fost frica de Dumnezeu, de mînia lui, ca ma pedepseste ca am pacatuit fiindca mi-a placut cîte-o tzîtzoasa lunga-n picioare, ca i-am spus o minciuna sefului, sau ca am simtit ura pentru Ceausescu. Problemele vietii trebuie sa le rezolvi ca un barbat, nu sa cauti refugiu in Dumnezeu si sa astepti sa te ajute. Dumnezeu nu vine sa dea de mìncare copilasilor sau sa le trimita medicamente parintilor batrîni si bolnavi. Credinta...necredinta...e problema fiecaruia, fiecare face ce simte si ce crede ca e mai bine pentru sufletul lui in aceasta viata. Dumneata asteapta judecata ca sigur vei fi fericit in cer. Imi pare rau daca am fost cam dur si direct dar cînd vad ce face credinta din unii oameni, cum îi transforma in niste neputinciosi care asteapta ajutorul Domnului, nu pot spune decît cele ce-am spus.

Cuvinte pline de inteles si de sensibilitate.

Comunismul pe care il detestam atat de mult pentru mizeria materiala in care ne-a tinut, ne-a aparat involuntar si paradoxal de o mizerie mai perinicioasa, mai insidioasa si mai subtila: cea a atractiei materiale. Vestul traieste sub "seductia tiranica a materiei" dupa o sintagma superba a ganditorului elvetian Frithjof Schuon. Dar Schuon nu intelege prin asta cupiditatea comuna, eterna si banala a firii omenesti care exista de altfel in orice civilizatie si in orisice cultura ci inchistarea mintii moderne in receptaculul realitatii fenomenale care exclude intr-o maniera dogmatica si categorica existenta oricarei realitati transcendente („l’enregistrement méticuleux et souvent arbitraire de faits éventuellement insignifiants— ou rendus tels par le point de vue adopté — remplace la perception intellectuelle de la nature des choses”). Stiinta se bazeaza in mod axiomatic pe negarea a ceea ce nu se supune criteriilor observatiei empirice si deductive si prin asta reduce existenta la aspectele ei perceptibile si rudimentare- nu e de mirare ca in acest context omul insusi se considera doar un animal (superior, fara doar si poate dar un animal) ori in extremis doar un amestec ingenios de substante chimice. Un corolar previzibil si notabil al acestui fenomen este ca viata omeneasca si-a pierdut orice calitate sacra, orice valoare simbolica si in ultima instanta e per cale sa isi piarda orisice valoare, de orice fel.

"creatura a ajuns sa stabileasca existenta creatorului..."- minunat spus! E clar ca sufletul tau nu poate sa fie atata de diform pe cat il acuzi; altfel nu ai putea sa percepi realitatea atata de adecvat si de subtil.

Daca ai gasit "egoistul" in mine nu ma supar, fiindca s-ar putea sa nu fi inteles mare lucru din mesajul meu si te-ai grabit sa cataloghezi autorul rapid, fara a face o analiza adecvata a argumentelor aduse in mesaj, chiar daca contin exemple hollywoodiene... (nu le-am pus intamplator...)
Ma intereseaza mai mult cum definesti egoismul si, implicit, altruismul...
Daca tu consideri ca o fiinta iubita nu mai e "de iubit" si este un "lucru", automat odata ce a devenit "inutila", inseamna ca nu stii ce inseamna sa iubesti pe cineva mai presus decat pe tine insuti... Cu alte cuvinte, te intreb daca exista o fiinta pentru care ti-ai da viata sau pentru care ai ucide numai sa stii ca mai exista o portita prin care o poti tine in viata... Ar insemna ca toti parintii care au copii sau, in general, oameni ce au fiinte iubite ce nu pot trai decat conectati la tuburi de oxigen, aparate de dializa etc., sa ceara automat deconecatarea lor din motive de "altruism" sau pentru a evita eticheta de "fetisist". Hmm! Ori esti foarte "crud" (citeste: netrecut prin viata...), ori foarte "pragmatic", in sensul de adept al unei populatii ( nu zic "rase") cat se poate de "reusita", si care nu implica costuri de nici un fel...
Ca o concluzie, fii sigur ca daca unul din milioanele de osanditi la dializa (e doar un exemplu...) ce stau la coada pentru un rinichi, se poate salva in dauna altuia, o va face... Daca nu el, cei care il iubesc. Indiferent daca stiu sau nu pe ce cale au facut rost de rinichiul respectiv...
Altfel, de ce ar exista o adevarata "industrie" la vedere ce lucreaza pentru prelungirea vietii si alta subterana ce se ocupa cu traficul de organe...?
Oamenii se agata de viata..., cu "orice pret". Spre deosebire de lumea animala unde cel slab, handicapat... e sacrificat automat in beneficiul celor sanatosi, in lumea lui "hommo sapiens", paradoxal, poate fi sacrificat un sanatos pentru a salva un handicapat. Uneori acest lucru se intampla dupa reguli moralmente si legalmente acceptate. Dar asta e o raritate. Altfel, totul e de genul "decat sa planga mama, mai bine sa planga ma'sa".
Ca sa fiu ceva mai explicit... fii sigur ca maine, daca inima mea nu mai functioneaza ca lumea si cineva imi va spune ca poate sa-mi dea inima ta, nu am nici o problema... Iar daca e vorba de o fiinta pe care o iubesc mai mult decat pe mine..., o sa vin sa-ti zmulg inima cu mana mea, daca e nevoie. E doar o parabola...
Intelege ca oamenii se agata de viata si ca cei care incearca sa prelungeasca viata fiintelor iubite, chiar "legume" fiind de mult timp, nu sunt de condamnat...


"Şi era una la părinţi...
Şi cu sergentul, zece."

M-am nascut intr-o familie Crestina, parintii si bunicii mei erau oameni foarte credinciosi si inca de mic m-au invatat sa cred in Dumnezeu, imi citeau povesti din Biblie si asa mai departe.
Viata in familia mea a fost mereu minunata. Am avut niste parinti iubitori iar cu fratele si surorile mai mici ma intelegeam in general bine. Dumnezeu era mereu prezent in casa si viata noastra.

La scoala nu am fost niciodata foarte popular dar aveam citiva prieteni. Am avut relatii de prietenie atit cu baieti cit si cu fete. Fetele pentru mine au fost mereu o companie placuta.

Am intrat la pubertate cind eram prin clasa a 5°a. Pentru prima data am inceput sa am sentimente sexuale. Insa eram pregatit. Am fost un copil precoce din punct de vedere intelectual, mi-a placut mereu sa citesc mult asa incit stiam cite ceva despre primele porniri sexuale. Primele mele simtiri sexuale au fost mai mult un fel de curiozitate si credeam ca era normal ca aceasta curiozitate sa fie legata de prietenii mei de acelasi sex. Este o virsta la care multi baieti experimenteaza din punct de vedere sexual unii cu altii, dar asta nu este un indiciu al orientarii sexuale viitoare. Eu nu experimentam cu nimeni dar citeam mult si stiam ca un pic de ‘confuzie sexuala’ era perfect normala la virsta aia si ca multi baieti simt o atractie sexuala pentru alti baieti in timpul acestei perioade. Acest gind ma recomforta dar in acelasi timp nu-mi evita gindul ca pornirile mele sexuale erau pacatoase. Asa ca m-am concentrat si mai tare in Dumnezeu, scola si alte aspecte asteptind sa treaca etapa delicata.

Putin cite putin prietenii mei incepusera sa descopere sexul opus, era perioada in care ne impartaseam unii altora care fata ne atragea mai tare. In grupul meu era o fata care se purta foarte frumos cu mine asa ca le-am marturisit prietenilor mei ca imi placea de ea.. Insa cind ei ma intrebau daca credeam ca era draguta, nu stiam ce sa spun. Niciodata nu ma gindisem la colegele mele ca fiind ‘dragute’. Asa ca raspundeam ca cel mai tare conta ce era in interiorul ei. In acelasi timp ma intrebam ce anume facea ca prietenii mei sa se refere la ele ca fiind dragute. Nu intelegeam dar credeam ca era doar o chestie de timp si de a intilni persoana adecvata. Ma consideram in acelasi timp mai putin dezvoltat din punct de vedere sexual in comparatie cu prietenii mei.

Cind am inceput sa am visuri erotice, m-am ingrozit. In visele mele nu apareau fete asa cum scria in cartile pe care le citeam ci .....baieti! Ma trezeam atemorizat, ma simteam rau, murdar, pervers. Am inceput sa evit compania colegilor mei atractivi, sa ma concentrez mai tare in Dumnezeu, aveam incredere in ajutorul sau. Dar daca reuseam sa-mi inhib gindurile in timpul zilei, noaptea nu puteam evita sa visez...

La virsta aceea nu stiam multe despre comportamentul homosexual. Doar stiam ca era ceva amoral intre doi oameni de acelasi sex (barbati in general) si ca era complet condamnabil, un mare pacat. Dar nu asociam sentimentele mele cu comportamentul homosexual.

Mai tirziu, aspectul homosexualitatii a revenit intr-o forma mai personala. Unii colegi incepusera sa ridiculizeze homosexualitatea folosind termeni injositori. Ca raspuns, un grup de colegi incurajau toleranta. In cursul conflictelor, unul din colegi s-a declarat in mod deschis homosexual. Era fratele mai mare al unui prieten. Declaratia lui m-a shocat. Nu cunoscusem niciodata personal un homosexual (sau cel putin nu stiam). De fapt nu-l cunosteam personal dar faptul ca era fratele unui prieten (ma gindeam ce ingrozitor sa ai un frate homosexual) ma facea sa cred ca il cunosteam. Am inceput sa ma gindesc daca si prietenul meu era homosexual, poate ca se contagiaza, ma gindeam.

Intre timp elaborasem propria mea teorie in legatura cu homosexualitatea. In privinta mea, credeam ca inca treceam prin acea perioada de confuzie sexuala, din care asteptam sa ies pe masura ce ma maturizam. Credeam ca existau alti baieti care ca si mine treceau prin aceasta criza si ca lipsa lor de cunoastere ii putea duce la greseala de a se autoeticheta homosexuali si sa adopte un mod de viata homosexual, distrugindu-si in acest fel viitorul. De aceea vroiam sa-i spun fratelui prietenului meu sa astepte ca totul se indreapta, sa nu ia calea gresita. Dar nu am avut niciodata sansa sa-l inilnesc personal si sa-l avertizez de pericol. Aceasta nu m-a oprit sa adopt o pozitie publica acuzativa fata de homosexualitate si sa subliniez caracterul sau pecaminos. Vroiam sa fiu intelegator dar in acelasi timp sa fiu coerent cu credinta mea in Dumnezeu.
La liceu am cunoscut o fata extraordinara – L. Era foarte simpatica, spontana, sincera, activa, facea sport, si mai ales era Crestina. Ma simteam bine cu ea. Am inceput sa iesim din ce in ce mai mult impreuna si din ce in ce mai mult imi dadeam seama ca reprezenta tot ce cautam la o fata. Eram indragostiti oficial. Desi ne intilneam des, nu aveam nici o graba sa avansez in aspectul fizic, sexual. Ma purtam foarte educat cu ea. Nu m-am simtit niciodata atras fizic de L desi stiam ca aspectul ei fizic era foarte apreciat de ceilalti colegi. Cu toate astea tineam foarte tare la ea si faceam tot posibilul sa-i fiu un adevarat prieten. Singurul sarut pe care i l-am dat vreodata a fost pe obraz.

Intr-o zi am mers impreuna la un concert. Ne simteam bine, atmosfera era plina de emotie, dar amintirea pe care o am despre acel moment nu are nimic de a face cu muzica. In timp ce eu si L stateam fericiti tinindu-ne de mina, privirea mea s-a intilnit cu cea a unui tip foarte atractiv in multime. Am vazut fata lui pentru o fractiune de secunda dar imediat am simtit toate emotiile si gindurile mele concentrate asupra lui. Am recunoscut ca erau sentimente relationate cu sexualitatea mea. Imediat mi-am dorit sa-l cunosc, sa vorbesc cu el sa-l imbratisez. Cred ca m-as fi multumit doar sa ma asez linga el pentru tot restul serii. Recunosc ca nu era primul care ma facea sa ma simt in acest fel. Dar in acel moment am constientizat penibila situatie – stateam alaturi de cea mai frumoasa fata, pe care o iubeam si care ma iubea, iubita mea, cu care speram sa ma insor intr-o zi, si cu toate astea emotiile mele cele mai intense erau stirnite de un strain in multime, unul de acelasi sex... Ce se intimpla cu mine? Nu-mi asculta Dumnezeu intensele mele rugaciuni sa ma ajute sa nu mai am aceste sentimente oribile, perverse, nedorite pentru altii de acelasi sex, nu-mi vedea suferinta?
Obrajii mi s-au umplut de lacrimi iar L credea ca era din cauza muzicii. Dar pe drum catre casa si-a dat seama ca ceva nu era in regula si m-a intrebat. Eu nu am putut sa-i spun adevarul – cum puteam sa-i spun ca ma atrageau barbatii?

Intr-o zi chateam cu niste prieteni. Cu unul din baietii de pe chat vorbisem doar o data sau de doua ori dar am simtit imediat o conexiune, si ne-am trezit rapid ca purtam o corespondenta privata. Vorbeam despre tot felul de chestii pina cind mi-am dat seama ca era ceva special in relatia mea cu acest baiat foarte diferit de relatia mea cu ceilalti prieteni. Recunosteam in el ceva care imi amintea de mine. Cu cit conversam mai mult, cu atit mai mult simteam un sentiment de frica amestecat cu bucurie la gindul ca descopeream care era acea legatura misterioasa intre noi.
Deodata el m-a intrebat daca eu vroiam sa il intreb ceva, dar intrebarea pe care as fi intrebat-o mi s-a nazarit greu de pus. I-am zis ca nu imi venea sa-l intreb nimic deosebit. Cu toate astea el mi-a spus: ‘Nu sint gay, dar nici hetero. Sint undeva intre. Cred ca ma poti numi bisexual’
Imediat am izbucnit in lacrimi. Toate sentimentele reprimate timp de ani de zile, ma napadisera dintr-o data. M-am rugat in tacere. L-am intrebat daca putea sa mentina un secret. Si atunci i-am povestit tot. Datorita marturisirii lui aveam un nume pentru ceea ce imi framinta viata. Eram un ‘bisexual’. Dar pentru mine acel termen nu insemna o alegere si nici macar nu era o stare permanenta. Era doar o eticheta pentru conditia mea, o conditie eram sigur, temporara.

In cele din urma am capatat curajul sa-i marturisesc lui L ca eram bisexual si am fost uimit si uluit de usurinta cu care a acceptat si m-a incurajat sa continuam relatia noastra. Eu am fost de acord, aveam incredere ca Dumnezeu ma va ajuta daca credinta mea in El era puternica, credeam ca prin El voi invinge.

Mi-au trebuit citeva luni ca sa admit ca termenul corect pentru situatia mea era homo- si nu bisexual. Alesesem termenul bisexual pentru ca cel de homosexual are implicatii atit de ingrozitoare pentru mine. Nu puteam fi ‘gay’ pentu ca era pacat. Dar in final a trebuit sa recunosc ca sexul opus nu m-a atras niciodata din punct de veder fizic. O femeie frumoasa nu a stirnit niciodata emotii in mine. Asta m-a facut sa-mi dau seama ca nu eram corect fata de L. Stateam cu ea pentru ca vroiam sa fiu normal si imi placea compania sa dar niciodata nu am apreciat compelt feminitatea sa. Un prieten comun imi spunea mereu ce norocos eram sa am o prietena atit de deosebita, de frumoasa si plina de calitati. Mi-am dat seama ca el simtea ceva ce eu nu simtisem niciodata.


In cele din urma am fost amindoi de acord sa intrerupem relatia, mai tirziu ea si-a gasit alt prieten, a facut bine.

Chiar si dupa ce am acceptat ca sint ‘gay’ am mai crezut ca era o stare trecatoare. Eram intr-o cautare continua de cazuri de gays care au luat calea dreapta. Intre timp am incetat sa-l mai rog pe Dumnezeu sa-mi arate calea si am inceput sa-l intreb ce era de facut. Nu mai aveam raspunsuri. Cred ca nu am fost suficient de inteligent sau suficient de credincios ca sa gasesc raspunsul. Tot ce pot sa fac este sa ma umilesc in fata Lui, sa cad in genunchi si sa ma rog.

Multi dintre voi nu vor fi de acord cu multe din povestirea mea, dar asta este adevarul. Unii afirma ca nu ar trebui macar sa ma numesc homosexual ci doar ‘atras de acelasi sex’. Eu prefer cuvintul homosexual din motive proprii. Ce stiu este ca sint mai Crestin decit oricind, asta este adevarul chiar daca ma numiti homosexual sau nu.

Justin

Foarte nostima chestiunea, eu am apucat sa citesc numai despre nemti si englezi. E foarte adevarat totul. Am citit multe texte de genul asta pe adrese unde isi scriu americani (despre nemti, despre francezi etc.) sau nemtii despre englezi, francezi etc. Sunt toate foarte interesante si foarte instructive.

Uite un exemplu bun trait pe viu: cand locuiam in Germania am fost la o petrecere de Craciun organizata de firma la care lucra sotul meu (anii urmatori nu m-am mai dus ca nu am avut chef). Petrecerea s-a tinut intr-un mic restaurant, genul traditional, cu mancare foarte multa, buna ce-i drept. Am stat intr-un spatiu relativ ingust si dupa haleala am jucat spanzuratoarea (era o tabla acolo fixata pe perete pe care se scriau cu creta cuvinte lungi ce trebuiau ghicite de catre noi). O plictiseala crunta, fara muzica fara nimicuta. Eu si sotul meu am rezistat 4 ore, dupa care am taiat-o acasa cu mare nerabdare. Pentru noi petrecerea nemteasca fusese un fel de parastas unde mananci bine da' dupa aia nu stii cum sa pleci mai repede.

Cand locuiam in Anglia, am fost la o petrecere de Craciun englezeasca unde s-a ajuns la dansat pe mese, s-a baut tzapan, s-a cantat cu verva (fals!) si s-au dat de pamant pahare si sticle. Restaurantul era pe Tamisa, un fel de vaporas bar/restaurant foarte haios. Ce sa mai...exact opus petrecerii din Germania. Am plecat de acolo la ora 4 dimineata si nu se terminase circul. As putea sa zic ca se sarise calul da' daca m-ar pune cineva sa aleg intre petrecerea englezilor si cea a nemtilor, as alege englezii fara discutie.

Mersi mult pentru pagina, e traznet.

cal fiscal - adica folosit la calculat taxele?

Tocmai, tu ma judeci pe mine iar nu am judecat pe nimeni.......ca sa raspund cu armele tale, tot Iisus a spus "Nu judecati si nu veti fi judecati" (ma rog, nu retin exact cuvintele, ci doar ideea )... am spus ca doar ma irita la culme vanitatea crestinilor "inflacarati" de a demostra suprematia unei religii asupra alteia, si mi-am expus parerea a ceea ce cred eu in aceasta privinta. Nu ai comentat nimic despre acea responsabilitate pe care NOI o avem asupra lumii si viitorului, sau despre picatura de Ocean care suntem fiecare in infinitul Ocean de Iubire pe care noi il numim Dumenezeu. sau ca El nu este frica ci Iubire. Probabil ca nici cu acestea nu esti de acord. Nu contest, ba chiar cred ca Iisus este Fiul lui Dumnezeu si a venit nu numai ca simplu Invatator ca sa ne calauzeasca, ne-a aratat prin modelul sau ca oricine poate.... DAR ceea ce eu am afirmat in mesajul precedent, si ceea ce inteleg din mesajul esential cu care a venit Iisus este ca si noi toti suntem Fii de Dumenezeu.....noi suntem dumnezei...dar noi trebuie sa ne reamintim acest lucru (picatura din ocean....nu poti desparti picatura de ocean, divinitatea de Divinitate, lumina de Lumina)..ceea ce spun eu este o blasfemie si insulta la adresa Domnului, asa-i? Biblia e o metafora intreaga, interpretata mult prea rigid de fetele bisericesti, mai ales rigid ptr timpurile care vin, schimbarile spirituale pe care le vom trai cat de curand (curand inseamna cativa ani), si chiar zilele trecute am aflat, si rectific ultimul mesaj....masa critica inca omenirea nu a atins-o dar se va intampla de la o clipa la alta...nu pot decat sa ma bucur.
Da, Iisus nu este ca mine, este o entitate de lumina mult mai evoluata decat mine spiritual, el stie Cine este, eu inca Nu...asta nu inseamana ca eu, ca si noi toti nu putem fi ca El. Si da , cred ca singura calauza adevarata suntem noi insine (nu vad nimic orgolios in asta hahaha mi-era mult mai usor daca as fi avut posibilitatea de evolutie pe mainile altcuiva mai "rasarit" ca mine)....da, vin avatari ptr noi, vine Iisus, vin Buddha, Krishna sau altii mai "mici", ca de ex Socrate, fiecare cu misiunea sa, de a ma ajuta sa imi amintesc cine sunt eu cu adevarat, dar nimeni , absolut nimeni nu da examanele vietii in locul meu si nimeni dar absolut nimeni nu traieste in locul meu, si nu are experientele mele...pana la urma fiecare prin eforturile proprii reuseste, iar Calauza este in noi. Degeaba am cerut ajutor si sfaturi in stanga si in dreapta, daca ti se ofera e ca si cum ti s-ar fura roadele pe care ar trebui sa le obtii singur ( si nu e o chestie egoista). Asta am descoperit prin lectiile pe care mi le-a oferit viata in ultimele luni si asta cred, probabil si asta este o blasfemie pt tine...dreptul tau, si respectul pt tine de a crede asa si nu incerc cu nimic sa te conving ca eu am dreptate si tu nu, sau invers...mi-am expus doar parerea a ceea ce cred eu. Ah, si ca sa iti raspund si la intrebarea cu extrasele despre reincarnare: la una din manastirile de pe Sf Athos exista un document cu extrasele originale din Biblie, si din cate stiu exista marturii si in documentele secretel ale Bibliotecii Vaticanului. Plus ca ideea aceasta vehiculeaza demult, si am amintit-o ptr ca am vazut ca a mai scris cineva despre aceasta cand am lecturat pe sarite mesajele. Bancul e un simplu banc.....era o gluma!!! cand cititm un banc, ar fi bine sa ne destindem, si sa lasam chestiile serioase ptr momentele serioase.... nu am venit cu un citat al lui Iisus ci cu esenta invataturii lui: iubirea (iubeste-te pe tine, iubeste-l pe aproapele tau si problemele se rezolva...hahaha...adevarat dar chiar era in interiorul unei glume).
Ok, imi pare rau ca arunci cu venin... ca spun "tampenii" si "imi permit sa judec"..... nu ar fi trebuit, eu nu am facut-o si tu ai tot respectul meu, chiar daca parerile noastre difera, este dreptul tau de a te ghida dupa propriile credinte, pe care eu nicidecum nu le gasesc si nu le cataloghez "tampenii". Nu gasesc nici o cale gresita, si nici alegeri gresite, toate duc tot Acolo, doar ca difera drumul parcurs, daca preferi meri infloriti pe margine iar nu lalele ca mine.. asta e, tot in " gradina Gradinarului" ajungem amandoi. Greseala vine din " religia ta merge pe un drum gresit, este incompatibila cu Adevarul, a mea e cea adevarata si Unica" adica dorinta de a-ti impune credintele asupra altora......din pacate multi o fac (au facut-o cu forta); e dureros cat sange nevinovat a curs atatea secole in numele Domnului si al crestinismului ; e nevoie sa amintesc de sangeroasele Cruciade ( cu scop economic si poltic dar pretext religios) sau de Inchizitie, misiunile crestine din Africa, cele doua Americi, sau Asia (desi in Asia impactul nu a fost nici pe departe sangeros deorece nu s-a reusit patrunde ) s.a.m.d.?
Nu este cazul....

Numai bine, Daniela
("anonima" :-))

Nu cred ca scopul unui forum este jignirea celor care participa la el. Fiecare dintre noi are propriile conceptii si puncte de vedere care, de obicei, intr-o societate democratica, in mod civilizat, se respecta. Nu cred ca "nick-ul" meu poate fi, in consecinta, un subiect de discutat.

In caz ca nu cunosti putina istorie, LUCIUS este un titlu nobil de sorginte romana, titlu care se acorda vechilor imparati romani sau guvernatori de provincii. LUCIUS insemna PREALUMINATUL. Asa ca numele unui imparat roman suna cam asa: TRAIANUS AUGUSTUS LUCIUS IMPERATOR ceea ce insemna Prea Luminosul si Augustul Imparat.
Cu timpul LUCIUS a devenit un nume. Acesta s-a transformat ulterior in LUCIFER, LUCIANUS, LUCIEN, LUCIANO si LUCIAN de la noi.

Eu nu-i numesc pe preoti, in general, AMICI. Asa cum am specificat in textul meu, am insa amici preoti. Dar punctele noastre de vedere nu se rezuma la religia lor. Avem insa multe alte puncte in comun asa ca relatiile amicale nu au nimic de suferit.
Dar trebuie sa existe si un punct de echilibru pentru ca biserica nu a contribuit deloc la dezvoltarea tehnologica actuala. Intr-adevar nu asta este treaba bisericii dar in ziua de azi tehnologia este singura cale de prosperitate. Din pacate credinta nu-ti tine de foame, ori de cate ori te-ai ruga, la orice dumnezeu.
Exista literatura de specialitate, este adevarat, dar in afara de o exprimare alambicata, facuta in asa fel incat sa nu se inteleaga mare lucru, acea literatura nu iti aduce o informatie credibila, in afara de niste minuni prezumtive care in ziua de azi se pot realiza cu ajutorul tehnologiei. Probabil ca acum 2000 de ani oamenii nu-si puneau mari probleme ca sa o inteleaga. Era suficient sa taci si sa urmezi profetul sau, ma rog, cel ce-si zicea asa.

Din pacate preotii cersesc din usa in usa ca sa-si construiasca un lacas de unde sa aiba un venit permanent. Tipule, ai auzit vreodata niste clopote, cum suna in mijlocul unor blocuri? Sau difuzoare date la maximum cu cantari, slujbe sau parastasuri ? Dar de libertatea de constiinta s-a auzit ? Daca ei vor sa propovaduiasca o credinta, n-au decat sa o faca in interior si sa-si gaseasca adeptii cum cred de cuvinta. Apoi sa-i stoarca de bani profitand de naivitatea lor spunandu-le ca pe orice lume e mai bine decat pe asta.

Cu riscul sa ma repet, cred ca ar fi fost necesare locuri de joaca, aziluri de batrani sau spitale, parcari, dar nu biserici. Asa am fi recunoscut si noi ca biserica ar fi contribuit cu ceva la devenirea societatii.

Si ca o informare, Catedrala Mantuirii Neamului) De parca de mantuire avem azi nevoie!) si alte cateva biserici se construiesc si cu bani de la buget: ADICA CU NISTE BANI DE LA CONTRIBUABILI SI IN LOCURI DE INTERES PUBLIC.



LUCIUS 666

Multumesc pentru contributia voastra pe aceasta conferinta.

Sunt opinii personale,firesti,ca semeni nu noi judecam indiferent de credinta careia ii "apartinem".

Sincer apreciez pe toti semenii mei care apara valorile umanitatii.

Suntem un "mic univers", noi suntem si religie,noi suntem si stiinta,noi suntem fauritori de valori,noi suntem din pacate si deformati ca fiinte umane.

"Nu gasesc nici o cale gresita, si nici alegeri gresite, toate duc tot Acolo,..."

Cat adevar a spus Daniela prin putinele cuvinte!!!

Cu bine,

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

dar putine idei
e cumva dicteu automat?

am inceput a citi ce ai scris fara sa scroll down, daca as fi vazut lungimea poate nu ma avantam asa in randurile tale.
insa o data intrata nu puteam dezerta (asta e capcana alegerei primare, cred ca stii ce vreau sa spun) si am citit pana la capat.

textul tau e precum tigancusa iute, cu 1000 de fuste colorate, cu salba sunatoare si ochi negri neastamparati.

or nu mi-s eu obisnuita cu asemenea stil, or chiar e o mare bulibaseala, fara cap si coada, doar cu imagini care incearca sa se impauneze care mai de care

lasa-ma sa iti dau poate singura linie de la care m-as lansa intr-o discutie...restul e doar pictura in cuvinte...e frumoasa si aia...numai ca parca as prefera si un...sens pe ici, pe colo

"ce poate face ratiunea nesupravegheata, in interiorul unui om?"

Raspunsul meu: absolut nimic.
Alaturarea asta, ratiune & nesupravegheata e cam...non-sens.

O fi vreo metafora pe undeva ce imi scapa. Insa deocamdata ma indoiesc.

Spirite,
Cu mine ai dat-o in bara! Nu ma convingi asa usor. Daca tu ai pretentia ca judeci, nu as vrea sa vad cum arata un yoghin care nu judeca. Vorbele frumoase si modul in care te invarti in jurul cozii sunt demne de invidiat. Smecheria ai prins-o de la maestru dar pana la viclenie mai ai. ramai un mic copil. Mai cauta sa vezi ce inseamna injuratura satanica. Ha, ha, ha. Ma pufneste rasul. Trebuie sa recunosc ca detest intr-adevar MISA si, mai ales pe Bivolaru. In ochii mei ramane un om jalnic. Yoga, este un lucru extraordinar dar nu cea predata la MISA.
Si acu, daca tot iti plac subiectele si numerotarile, sa vedem. Dar ia aminte, nu eu trebuie sa iti aduc tie argumente pentru ca povesti voi yoghinii veti fi in stare sa inventati mereu. Ce faci tu nu ma priveste, ce fac eu iar, pe tine nu te priveste. Cert e ca, locul marelui Grieg este la stalpul infamiei. Daca pentru altceva nu, pentru ca v-a lasat de izbeliste.
Deci:
1. Nu am nici o emotie puternica vizavi de MISA. Stai calm. Ceea ce preda MISA nu e o cale spirituala ci o cacealma. Cat despre onorabilul Grieg, da, am avut ocazia sa vad cum distruge vieti. Cum isi impune influenta nefasta asupra copiilor unei familii si distruge viata parintilor, dar si a copiilor. Am vazut si oameni treziti din cosmarul MISA. Care pot fi in sfarsit liberi de meditatiile menite sa-l intareasca pe "guru". Si am avut ocazia sa constat pe propria piele ce inseamna taberele yoga si cu ce se intorc yoghinii de acolo. Cat despre mustrarile de constiinta, aberezi. Iarta-ma. Chiar iti inchipui ca ar putea regreta cineva ca nu a participat la astfel de chestii? As fi regretat daca nu aveam bunul simt sa vad ce e yoga, dar nu cea predata de MISA. De altfel, instructorii vostri au ajuns, buna parte, acolo unde le e locul.
2. Las-o balta cu reclama la "guru". Ca ne-am lamurit cine e si ce face. Apropo de memorie. Se pare ca a uitat de voi si a disparut in neant. Sau a uitat sa revina din Suedia?Pacat, doar atatea yoghine plang dupa el...
3. Femeile frumoase ale lui Grieg? Ha, ha, ha. o fi spus-o la misto. Sa stii ca cei din fortele speciale vad femei frumoase peste tot. Mai ales prostituatele sunt femei frumoase. Multe dintre ele.
Cu presa, lasa-ma. Sincer, dupa ce ia-ti facut atata reclama in campanie lui Basescu m-as fi si mirat sa nu isi lase cateii sa va dea nitzel avant.Si... acelasi mesaj, las-o balta cu filozofia. Nu te intinde aiurea ca nu sunt curioasa despre "guru" si "minunile" lui. Am realizat o documentare in acest sens si m-am lamurit. Iar pe acest forum trag speranta ca intra oameni normali care nu se vor transforma in adepti MISA.
4. Apropo de desfranare, io ce sa mai zic? Guru al vostru are o inima ca ma mir ca nu crapa daca a iubit toate femeile cu care s-a culcat. Ai fost destept spirite, ca de la punctul doi ne-ai avertizat de memoria pe care o are, deci, probabil isi aminteste de toate naivele cu care s-a culcat. Si daca se intalneste cu mai multe deodata "reia discutia de unde a lasat=o?" Daca nu stiai, dupa Vechiul Testament a aparut Noul, si, bineinteles o noua etapa in viata crestinatatii pe care voi, se pare ca ati uitat-o sau ati chiulit de la studiul ei.
5. Arta binecuvantarii eu o stiu. Da-i linkul la Grieg poate o invata si nu mai are nevoie de foaie.
6. Sa nu comparam scrierile Biblice cu ineptiile. Dar tu de unde esti sigur ca "revelatiile" distinsului "maestru" sunt cele adevarate? Asa ne putem invarti 10 ani in jurul cozii. Nu e vorba aici de traducere ci de cuvinte in plus care se potrivesc precum nuca in perete in acea rugaciune.
7. Mda.. Si sexualitatea asta "divina" inseamna femei prostute care se cred shaktiuri? Si de asta se culca cu toata tabara? ha, ha, ha. Iubirea adevarata intr-un cuplu eu, am atins-o. Si iti spun ceva. pana nu te spovedesti, ori tu, ori altii, nu te impaci tu cu tine, si nu primesti binecuvantarea lui Dumnezeu pentru relatia ta, nu o vei atinge NICIODATA.
8. Nu ti-am cerut explicatii privitoare la cele doua asane. Din moment ce am vorbit despre ele inseamna ca le cunosc. Daca crezi ca ai facut curiosi oameni de pe forum, foarte bine. Iti indeplinisi misiunea de atragere de adepti. care, insa, din comoditate sau dezinteres, se vor multumi sa citeasca, eventual sa se documenteze la o adevarata scoala de yoga, nu la MISA.

PS. Vorbeai pe undeva despre taoism... eu zic sa mai citesti... D

Comentariu de Georges Valch
ADAM: Nu cauta aici un subiect frate cu acel predicat (sau in orice caz var bun) pe care gramatica il uzeaza. Incerc sa scot ce-i mai bun din voi si in acelasi timp sa deschid cititorului atentia spre ceea ce eu, tu sau altul ca noi ar putea sa spuna. Daca te refereai la mesajul acestei conferinte, ei bine acesta ar putea sa fie. Dar discutia, polemica sau nu este o coca, un pic cam curva ce-i drept care se lasa modelata de cineva si de oricine. Contez pe imaginatie si pe bunavointa.
Ovidiu Scarlat: Draga domnule; Despre concizie am mai vorbit. Atunci am spus ca, legat de literatura “concis” este un termen relativ. Sunt constient ca vizitele scurte sunt placute, dar asta doar atunci cand e vorba despre o ipocrita politete. Astept din partea unui om care scrie, ceva mai multa “aplecare” si rabdare cand este vorba despre ce scriu ceilalti. In ce priveste secretul domniei tale eu nu gasesc ca asta este un secret. Daca bunul gust are vreun sfarsit, nu poate arata decat ca o diaree de cuvinte fara de noima. Dar imi place sa cred ca nu este cazul meu…
athos : Poemele, se joaca-n noi;
Copii naivi, desculti si goi
Zburdand prin suflet
Cu mult zumzet…
Se fugaresc fara de noima si tot cresc
Ne fac adesea sa uitam de toate cele
Ne prind in jocul lor si fermecati de ele
Intr-un tarziu, le si rostim firesc
Ca si cand viata toata-i doar o rima
Ca si cum am uita pentru o vreme
De uraciunea vietii si ne-am teme
Sa risipim din vraja lor sublima.
Nu-i asta un raspuns…
E poate-adanc ascuns,
In strofa ce lipseste…
Da-i grai si vezi, dac’asa este!
muma padurii : Ma indoiesc ca vreau sa caut eu o provocare. Daca nu va place sa gasiti motivatii in a scrie, e treaba dumneavoastra. Apoi, eu aici nu ma adresez barbatilor, nici femeilor… Poate doar lui Lilith, acea neutra parte a tuturor, hranita cu nostalgie, care pe prosti ii omoara iar pe ceilalti ii obliga sa scrie un vers. Despre barbati… numai de bine. Cred insa ca toti avem cel putin cateva trasaturi comune: Cu usurinta uitam cum e imbracata o femeie, foarte greu uitam cum e goala… Apoi o mare lehamite in ce ne priveste: daca n-ar trebuii sa-l scarpinam din cand in cand, aproape ca am uita ca avem un fund! (*nu eu am inventat asta, dar asta nu o face mai putin adevarata…)
athos (again) : Pozezi intr-un muschetar la conferinta deschisa de mine. Te rog, da-te macar jos de pe cal cand vii aici. Singurele facultati absolut necesare in cazul de fata, sunt cele mentale.
alex boldea : Am mai spus, dar tot eu, asa ca nu plagiez pe nimeni domnule Boldea: sunt lucruri pe care trebui sa fii orb pentru a le vedea, sunt lucruri la care nu trebuie nici macar sa te gandesti, caci virgula cu siguranta iti vor trece prin cap. Pictura ar putea sa le cuprinda prin culoare pe toate. Dar sunt oameni in intuneric care au nevoie de cuvinte pentru a intelege. In definitiv, ce nevoie avem sa traim cand am putea foarte bine sa vegetam?

Comentariu de Georges Valch
athos (again) : Pozezi intr-un muschetar la conferinta deschisa de mine. Te rog, da-te macar jos de pe cal cand vii aici. Singurele facultati absolut necesare in cazul de fata, sunt cele mentale.

daca ai ajuns la concluzia ca-l iubesti numai din ce o fi scris dansul p-aci, e grav ... io zic sa iei o pauza de internet, du-te si te plimba pe strazi ca e verde si frumos ...chiar si ploaia e mai frumoasa ...
am mai scris pe alte conferinte ca de la vorbe la viata e cale lunga si ar fi pacat de tine sa te fi indragostit de vreo himera creata de mintea ta ...
ia gandeste-te nitel, iubesti niste cuvinte?

Depresia, spre deosebire de starea de tristete sau mihnire, incapaciteaza persoana afectata pentru a realiza cele mai obisnuite si rutinare activitati zilnice. Cu alte cuvinte persoana deprimata nu poate duce o viata normala, si la fel de important este ca afecteaza si viata celor din jur – familie, prieteni. Depresia nu este o stare normala, iar persoana afectata are nevoie de atentie medicala, iar in lipsa de diagnostic si tratament, poate fi o cauza importanta de sinucidere. Athos are dreptate, orice profesional care trateaza pacienti, trebuie sa stie sa identifice si cel putin (daca nu este capacitat sa trateze) sa indice calea cea mai adecvata pe care trebuie sa o urmeze o persoana cu depresie.

Cauzele depresiei sint multiple iar uneori nu exista o cauza aparenta. Afecteaza barbati, femei, saraci, bogati, tineri, batrini. Se pare insa ca este relationata cu nivele anormale de substante chimice in sistemul nervos central, substante numite neurotransmisori. Concret, se pare ca dezechilibrul intre trei neurotransmisori – serotonina, norepinefrina si dopamina, duce la depresie. Specialistii cred ca acest dezechilibru poate sa apara cind coincid o serie de factori – genetici si ambientali cum ar fi stresul sau alte patologii.

Anumite persoane prin caracterul lor sint mai predispuse la depresie ca altele. Diferite situatii pot sa duca la depresie ca de exemplu boli proprii (cancer) sau ale celor apropiati, moartea cuiva drag, hipotiroidismul netratat, abuzul de droguri, anumite medicamente luate pe perioade lungi de timp (antihipertensive, anticonceptive, corticoizi etc), exista si depresia femeii care a avut recent un copil etc. Dar depresia poate sa apara si fara o cauza aparenta.

Exista tendinta de a crede ca persoana deprimata este slaba, lipsita de vointa si ca se poate iesi din starea de depresie cu un efort de vointa. In ziua de azi este evident ca depresia este o alteratie patologica cu baza biologica si ca cel care se afla in stare de depresie nu poate iesi prin forte proprii, are nevoie de tratament si multa grija si dragoste din partea celor apropiati si din partea societatii. Consider important faptul ca exista multi batrini cu depresie nediagnosticata si ca societatea considera in mod eronat ca normala starea de depresie asociata cu senectutea.

Kharisma

Ti-am citit mesajul aci pe site si-am ramas cam fara cuvinte la super-imaginatia pe care o ai. Eu cred ca ar trebui sa citesti cartea inca odata, poate in limba originala si sa realizeze ca in nici o pagina in cartea lui Brown nu se neaga moartea lui Isus si reinvierea sa, ba din contra se reaminteste de asta si se precizeaza - potrivit istoricilor(mai mult sau mai putin adevarat, ramane de vazut intr-o buna zi), ca Maria, dupa transmiterea mesajului omenirii ca Isus e reinviat, ar fi plecat spre taramul Frantei, pentru a apara viata copilului sau si al lui Isus pe nume Sarah cu care era insarcinata.

Iar cartea are multe mesaje, intemeindu-se pe idea 'Feminitatii Sacre' - 'the Sacred Feminine' care a fost ponegrita, neglijata, pusa in minoritate si indiferenta deliberata milenii de-a rundul.

Sunt multe scrise in carte despre Biserica, despre evrei, despre scrierea si rescrierea si traducerea si retraducerea Bibliei de-a lungul secolelor, cand s-au priedut printre randuri anumite cuvinte pe care unii le-au considerat de prisos. Sunt multe lucruri scrise in carte despre multe, mai putin sau mai mult adevarate, dar cea mai importanta misune spun eu pe care cartea o face e cea de-a trimite oamenii la reconstituirea credintei lor in Dumnezeu, la Biblie, la Istorie religiilor, la Arta.

Cartea da hrana mintii cititorilor facandu-i sa inteleaga ca mesajele in cartea sunt foarte profunde:

Mesaj 1. Ideea Feminitatii Sacre si ignorarea si ponegrirea femeii de-a lungul secolelor de catre masculinitate, femeia in trupul careia se sustine viata uni embrion timp de 9 luni, misiunea fundamentala de a crea viata si in principiu cea mai importanta misiune de pe pamant. acest mesaj trimite indirect la Biblie, unde Isus nu a ponegrit nici o femeie, unde Isus, a fost intodeauna bun, intelegator cu femeile, raspunzandu-le la intrebari si dandu-le dreptul la libertatea de a se informa si mesajul ca Isus a venit pe Pamant intr-o lume in care evreii tratau femeile foarte urat. Daca masculinitatea la vreamea aceea considera femeia o capcana privind ganduri necurate, atunci, de ce a fost Isus, fiul si trimisul bunului Dumnezeu pe pamant a fost atat de bun, intelegator cu femeile, asa cum era cu barbatii, si le-a tratat cu tot respectul.

Mesaj 2: Isus ar fi dorit ca Biserica de azi(in general) sa fi intr-un fel diferita. Mesajele lui Isus pe pamant ar fi fost imterpretate gresit si traduse si retraduse si interpretate si reinterpretate de atatia traducatori care au decis ei insisi, subiectiv care e traducerea cea corespunzatoare.

Mesaj 3. Ca anumiti piloni ai Bisericii ar fi corupti.

Mesaj 4. Cartea trimite la crimele care s-au comis de-a lungul istoriei, in numele Bisericii, religiei...dar nu in numele lui Isus pentru ca Isus nu a spus niciodata sa ucidem in numele bisericii, Isus a vorbit de fratie, intelegere, iertare, credinta in bunul Dumnezeu, iubirea aproapelui, ajutorul reciproc. NİCİCAND NU A MENTİONAT ISUS DE CRİME İN NUMELE BİSERİCİİ, de faptul ca Biserica trebuie sa arda pe viu oameni care se opun, ba din contra sa gaseasca calea cea mai buna pentru a le arata lumina.

Kharisma...Ti-am citit mesajul aci pe site si-am ramas cam 'perplexed' fara cuvinte la super-imaginatia pe care o ai, asa cum a mentionat si RSI(ai avut dreptate frate in privinta asta). Eu cred ca ar trebui sa citesti cartea inca o data, poate in limba originala si sa realizezi ca in nici o pagina in cartea lui Brown nu se neaga moartea lui Isus si reinvierea sa, ba din contra se reaminteste de asta si se precizeaza - potrivit istoricilor(mai mult sau mai putin adevarat, ramane de vazut intr-o buna zi), ca Maria, dupa transmiterea mesajului omenirii - ca Isus a reinviat, ar fi plecat spre taramul Frantei, pentru a apara viata copilului sau si al lui Isus, copil pe care il purta in pantec si care ar fi purtat numele de Sarah.

Iar cartea are multe mesaje, intemeindu-se pe ideea 'Feminitatii Sacre' - 'the Sacred Feminine' care a fost incetul cu incetul uitata ca fundamentala, ponegrita, neglijata, pusa in minoritate si indiferenta deliberata milenii de-a randul si psihic degradata.

Sunt multe scrise in carte despre Biserica, despre evrei, despre scrierea si rescrierea si traducerea si retraducerea Bibliei de-a lungul secolelor, cand s-au priedut printre randuri anumite cuvinte pe care unii le-au considerat de prisos sau le-ar fi tradus prin cuvinte mai putin decat perfect sinonime. Sunt multe lucruri scrise in carte despre multe, mai putin sau mai mult adevarate, dar cea mai importanta misiune pe care cartea o face e cea de-a trimite oamenii la reconstituirea credintei lor in Dumnezeu, la analizarea Bibliei, la Istoria religiilor, la Arta.

Cartea da hrana mintii cititorilor facandu-i sa inteleaga printre multe detalii, actiune si suspans anumite mesajele foarte profunde:

Mesaj 1. Ideea Feminitatii Sacre si ignorarea si ponegrirea femeii de-a lungul secolelor de catre Biserica si mai bine spus puterea pe care Biserica a dat-o masculinitatii, femeia in trupul careia se sustine viata uni embrion timp de 9 luni, misiunea fundamentala de a crea viata si in principiu cea mai importanta misiune de pe pamant!!!!! acest mesaj trimite indirect la Biblie, unde Isus nu a ponegrit nici o femeie, unde Isus, a fost intotdeauna bun, intelegator cu femeile, raspunzandu-le la intrebari si dandu-le dreptul la libertatea de a se informa si mesajul ca Isus a venit pe Pamant intr-o lume in care evreii tratau femeile foarte urat. Daca masculinitatea la vremea aceea considera femeia o capcana privind ganduri necurate, atunci, de ce a fost Isus, fiul si trimisul bunului Dumnezeu pe pamant a fost atat de bun, intelegator cu femeile, asa cum era cu barbatii, si le-a tratat cu tot respectul de rigoare!!!!

Mesaj 2: Ideea ca Isus ar fi dorit ca Biserica de azi(in general) sa fie intr-un fel diferita, si religiile sa nu se urasca si ponegreasca intre ele, pentru ca bunul Dumnezeu e doar unul. De ce atatea interpretari si atatea biserici-mama cand Isus a fost doar unul si bunul Dumnezeu e doar unul. Cum se poate un singur Fiu cu atatea Biserici parintesti? Mesajele lui Isus pe Pamant ar fi fost imterpretate gresit si traduse si retraduse si interpretate si reinterpretate de atatia traducatori care au decis ei insisi, subiectiv asupra traducerii asa zis 'cea mai corespunzatoare si convenabila unora'.

Mesaj 3. Ca anumiti piloni ai Bisericii ar fi corupti, care si cum, ramane de vazut, cititi fratilor, alte carti, informati-va. Poarta mesajului e deschisa.

Mesaj 4. Cartea trimite la crimele care s-au comis de-a lungul istoriei, in numele Bisericii, religiei...dar nu in numele lui Isus pentru ca Isus nu a spus niciodata sa ucidem in numele bisericii, Isus a vorbit de fratie, intelegere, iertare, credinta in bunul Dumnezeu, iubirea aproapelui, ajutorul reciproc. NICICAND NU A MENTIONAT ISUS DE CRIME IN NUMELE BISERICII, de faptul ca Biserica trebuia de-a lungul istoriei sa arda pe viu oameni care se opun, ba din contra sa gaseasca calea cea mai buna pentru a le arata lumina si reintoarce la bine.

Mesaj 5. Cartea trimite la arta si istoria ei, deschide o poarta spre curiozitatea de-a incerca sa citim mai mult si sa intelegem istoria artei.

Concluzie: Aceasta carte e ca un fel de fabula. Morala ei - 4-5 mesaje puternice pe care autorul si sotia sa Blythe(istoric de arta, editor, pictor -carte e scrisa in numele sotiei sale 'For Blythe....again. More than ever' )le trimit. Detaliile sunt multe...fictiune sau realitate, toate au o misiune de-a transmite mesaje si in felul acesta de-a starni setea de informatie religioasa, istorica, artistica si intru-catva logica in spiritul fiecaruia.