comentarii

da ma bucur in continuare de singuratate


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
DreamSeller - de MadMax la: 06/09/2006 19:43:48
(la: Singur pe pamant)
1.Dupa ce te-ai convinge ca esti singur si ca nu esti sub influienta substantelor interzise, dupa ce te-ai bucura un pic de singuratate si de noua ta pozitie de "zeu", s-ar putea sa te gandesti ca nimeni, niciodata, nu iti va vedea arta pentru ca esti ultimul om de pe pamant.
Esti un singuratic, dar asta in conditiile actuale. S-ar putea ca atunci sa te saturi foarte repede de singuratate.

2.As fi curios insa ce procedeu de reproducere ai putea sa gasesti. Clonarea? Da. Bine. Pe cine clonezi? Pe tine? Mai si daca iesiti toti de acelasi sex? Ce faceti? O sa te clonezi la nesfarsit?

"si cred ca la cat de dezvlotat este in momentul de fata omul, acesta se va adapta, si va incerca si fa reusi desigur sa continue indiferent de clima sau alte elemente care ar putea sa apara."
Sunt de parere ca la cat de dezvoltat e omul, acesta se va autodistruge inainte de a aparea vre-un element care sa ii ameninte existenta. Nu stiu cum va scapa de asta.

3.Sinuciderea asta pune ceva probleme. Vezi tu... pe mine ma roade un lucru. Daca nu se intampla nimic? Te-ai grabi sa te sinucizi daca moartea ta ar insemna si moartea speciei?

Intrebarea mi-a dat un pic de gandit. Daca as fi singur pe pamant, cum am mai spus, moartea mea ar insemna moartea speciei.

Daca as lua intrebarea exact asa cum a fost data, as raspunde astfel:
As compara inainte de a alege tot ce a facut omenirea bine cu toate "stricaciunile" pe care le-a facut iar cum acestea din urma, mai mult ca sigur ar misca acul balantei de partea raului, as alege moartea intregii omeniri. Daca as ramane singur m-as sinucide. Sunt om si doar prin asta merit aceeasi pedeapsa ceilalti.

Astepti...ce? :)
--------------------------------
Nu conteaza cât de lung am parul
Important e cât si cum gândesc.
#143650 (raspuns la: #143447) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Una este intelegerea si alta eset legea ! - de (anonim) la: 21/10/2003 12:55:19
(la: Viata gay...romaneasca!)
Pe mine ma surprinde lipsa mea de evlavie, vezi daca stai si te gandesti, adevarat, gasesti intelegere si pentru femeile si pentru barbatii in situatia asta, iar faptul ca nu am zis de femei este pentru ca ma ingretoseaza numai cand vad masculi in situatia asta, nu si femei, dar asta nu inseamna ca nu este acelasi lucru, ci doar ca sunt normal(am verificat pe nevasta-mea si ea simte invers, adica se ingretoseaza cand vede femei in cazul asta, nu barbati). Este instinctiv si intr-adevar tendinta este ca unui barbat sa-i stimuleze fanteziile, daca nu isi pazeste mintea sau ochiul.
Deci noi putem discuta (si e bine ca o facem !) pe "metru patrat" aici si intoarce problema pe toate fetele si din toate unghiurile pe care le putem vedea, dar asta nu schimba cu nimic faptul ca NU ESTE BINE si asta fiindca Dumnezeu a spus-o, si nu i-a placut(vezi Sodoma si Gomora) si daca lui Dumnezeu nu i-a placut , putem noi sa facem tot binele din lume si poate ne va ierta in final, dar clar , pina nu vom renunta la obiceiul asta rau nu vom fi bine placuti lui. Caci : "nimic necurat nu va intra in imparatia cerurilor". Si de ce a facut-o Dumnezeu pe Eva si nu l-a facut pe Adam2, si de ce a binecuvantat Dumnezeu insotirea intre barbat si femeie si nasterea de prunci prin taina cununiei ?
Ce cautam noi in discutiile acestea ? Aprobare pentru ca am luat-o razna sau indreptare si apoi mantuire ? Ce preferam ? Un pic de disconfort mental cand suntem contrazisi si mantuire, sau o eternitate in iad ?Cine poate sa sufere durerea neincetata ?
Si acum o chestie practica, care nu vine din cartile sfinte sau de la sfintii parinti(in care am incredere mai mult decat in propria mea logica sau decat in o mie de filozofi fie ei si Tutea, Eliade sau Noica) ci din propria mea simtire si gandire. Eu sunt software developer de meserie. Spun asta ca sa intelegeti ca totusi meseria ma obliga sa folosesc logica , planificarea si structurarea,ca metode intelectuale in viata de zi cu zi. Daca as fi sa fi fost Dumnezeu si as fi construit lumea , as fi pus niste legi ale naturii, ale anatomiei, ale geneticii, ale fizicii, ale informaticii, ale economiei,ale vietii in ansamblu, etc, care sa guverneze totul, sa nu fie haos si intuneric ci un pic de ordine si lumina. Zic un pic de ordine, datorita liberului arbitru. As fi guvernat lumea si prin prin niste legi nu numai prin lumea ingerilor si prin atotputernicie, si m-as fi bucurat in continuare de creatie. Ce pot sa stiu eu cu mintea mea limitata ? Sa imi ierte Dumnezeu imaginatia .Daca acceptati macar ideea de Dumnezeu , apoi ideea de stiinta care ne conduce la acceptarea anumitor legi care guverneaza aceasta existenta, apoi ideea de bun simt bazata pe fapte istorice si apoi pe sentimentul de implinire, veti ajunge iremediabil la concluzia ca homosexualitaatea nu este buna, de orice natura ar fi ea. Adevarat, nu condamn si compatimesc sincer pe cei in cauza si nu ma consider mai bun lor, spun doar ca nu e bine si normal si ca ei trebuie sa se intoarca spre Dumnezeu mai mult ca sa isi poata mantui sufletele. Lucrurile se simplifica : Homosexuali incalca o lege genetica. Asa cum daca te arunci de la etaj incalci o lege fizica , deja triviala si pe alocuri depasita lege a gravitatiei,atita timp cat te afli pe Terra si nu ai parasuta. Daca te arunci in fata masinii incalci o alta lege, probabil pe aceea a conservarii speciei :). Daca it faci sepuku cu o sabie de samurai , asa "just for fun" nu cred ca te simti bine in final. Nu eu am facut legea gravitatiei, sau cei care au descoperit-o, nu eu am facut legile consevarii impulsului si energiei si ale anatomiei, dar toti trebuie sa le respectam, deci nu judec pe nimeni.Cam asa vad eu lucrurile. Suntem liberi, dar in anumite limite, altfel apare haosul. "Totul este permis, dar nu totul este de folos, nu orice ma zideste" spunea apostolul Pavel daca nu ma insel. Asa ca am noutati proaste pentru cei ce cauta rezolvare la partenerii de acelasi sex. Fac pipi impotriva vantului :)

Doamne ajuta !

Sorin -Dallas
#1803 (raspuns la: #1454) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
A nu putea fi singur e o boala rusinoasa - de ondine la: 10/02/2005 14:05:11
(la: Singuratatea a devenit o boala rusinoasa?)
Citind anumite randuri mai jos imi aminteam cand am fost la un schit uitat in munti, unde traia un singur calugar, si cineva l-a intrebat cum de rezista singur, acolo, tot timpul. La care el a replicat : nu sunt singur, sunt cu Dumnezeu.

Pe de alta parte, singuratatea e ceva profund uman…Si Isus, pe cruce, a avut un moment de singuratate (Eli, Eli, lama sabahtani…) si poate acela a fost momentul cel mai trist, cel mai apasator. Si poate ca nu « s-ar fi facut om » indeajuns, daca nu ar fi existat si momentul acela.

Dar mai exista si singuratatea printre oameni, in raport cu ei. La acest capitol, singuratatea nevoita (si neacceptata), aceea care e rezutatul unor imprejurari, mi se pare putin semnificativa. Poate ca pe un om destept il poate face mai destept, dar in rest…cred ca nu face decat sa nasca frustrari. E un accident nefericit…si numai cine stie sa faca ceva bun din ceva nefericit, poate sa nu iasa mutilat dintr-un astfel de accident.

Singuratatea voita (cu tot dinadinsul), imi starneste si ea semne de intrebare. Nu stiu daca isi poate dori cineva cu adevarat sa fie singur, nelimitat. Ar trebui sa fii cumva in extrema cealalta, sa-ti urasti semenii, ca sa vrei sa te tii cat mai departe de ei (vorbesc in continuare de singuratatea in raport cu oamenii).

Cea care mi se pare cea mai interesanta e singuratatea ca stare de spirit, de fond. Acel tip de singuratate care, intr-un fel, e un dat. Care se naste in mod firesc din diferentele fata de ceilalti. Nu implica neaparat izolare, dar pe de alta parte orice apropiere devine mai devreme sau mai tarziu o tristete in plus, aceea de a resimti, de a-ti readuce aminte de aceste diferente. De a realiza ca nu poti fuziona decat pana la un anumit punct si de acolo…ei bine, da, de acolo poti incepi sa vorbesti cu adevarat de singuratate. Adica de a fi singur cu tine. Pana la urma, cred ca orice om o are (revin la ce spuneam, humanum est), dar proportiile difera foarte mult. Ca si gradul de constientizare, evident.

Orice am face si oricat nu ne-ar placea sa o credem, toti avem un prag dincolo de care suntem numai cu noi insine. De altfel, de asta vorbea si Beigdeber. Un prag dincolo de care nu ne mai putem minti, si n-avem ce face, trebuie sa ne privim in fata. Chiar daca asta inseamna vizualizarea unui mare gol…si poate aici e esenta problemei si ceea ce ne mâna sa fugim catre altii, ca sa ne ascundem mai bine de noi insine. Cred de fapt aceasta e adevarata boala. Si e atat de urâta, incat preferam sa improscam cu noroi tot ce ne aduce aminte de asta. Un om caruia nu ii este bine si singur este un om caruia nu ii e bine cu propria persoana… Din punctul meu de vedere e un handicapat. Si nu folosesc termenul la modul peiorativ, nici o jignire. E un om caruia ii lipseste ceva esential : propria sa persoana.

Raportat si mai precis la relatiile sentimentale (fiindca in functie de ele resimtim cel mai des si mai acut singuratatea), e mai degraba jalnic, si poate ca asta e cu adevarat rusinos, sa ai nevoie de altii mai mult pentru a uita de tine, evitand si amanand astfel sa te auto-educi, sa te cunosti, sa te stapanesti. Sa incerci sa-ti acoperi lipsurile cu ce pescuiesti de la altii...Nu ai cum sa fii un om liber si un om intreg. Si daca e asa, nici nu poti primi sau darui mare lucru. Doar asa, dramuit, ca un schimb intre inchisoare si lumea de afara.

A depinde de cineva anume nu are cu nimic de-a face cu iubirea, dimpotriva. Cred ca numai un om liber este capabil de o iubire adevarata. Iar acela stie la fel de bine sa isi asume si propria-i singuratate. Si asta nu-i usor deloc de asumat, dar cine a zis ca lucrurile bune sunt usoare ?

Contrariul pacatului nu e virtutea, ci libertatea.
unesco - de Simeon Dascalul la: 15/06/2005 13:42:31
(la: despre toleranta)
Partea cu situation n-are rost s-o discut, a generat cele mai valide segregări în toate ţările şi toate timpurile.
Appearance şi speech ar merge singure, dar de obicei sunt legate de behaviour şi values care nu prea merg. De-ar fi aşa frumos GI –ii din Afghanistan şi Irak şi fundamentaliştii islamici n-ar trebui să se hârâie între ei, faptul că au valori diferite nu-nseamnă doar mare lucru.

> one's views are not to be imposed on others

Nu vederile sunt impuse, ci obiectul toleranţei. Poate, pe motive de aderare la uniune sau naiba mai ştie din ce motive, ni se impune să tolerăm ceva care de obicei ar fi cât de cât inhibat de bunul-simţ sau de prejudecăţi, depinde de interpretare. Mă inspir din textul subiectului ca să aduc exemplul teoretic în care ni se va recomanda să tolerăm muzica la orice oră şi cât mai tare, că asta-i un lucru foarte cool, inclus la pachet în civilizaţia occidentală spre care tindem. Am vecini, ceva mai mici decât mine, a căror singură fericire în viaţă pare a fi să informeze la orice oră restul blocului sau măcar apartamentele adiacente despre ce muzică le place. Şi, mai ales în sesiune, n-am chef să încerc varianta cu toleranţa. De obicei intervin rapid părinţii şi în lipsa lor, ceva mai lent, vecinii. Dar mă gândesc cum ar fi dacă ăştia ar fi învăţaţi că-i foarte bine ce fac şi că au toate drepturile în direcţia asta. Am avea „boxe-parade” prin centrul târgului ca să ieşim din închistarea noastră mentală şi să pricepem că-s foarte frumoşi decibelii?

Dacă o să replici că nu-i aperi pe vecinii mei în special, va trebui să-ţi dreptate. Propovăduitorii toleranţei au de obicei simpatie pentru grupările mai organizate şi cu deviaţii mai ţapene. Şi nu-i văd pe rockerii mei din bloc, pe tipele ce poartă roz şi cu atât mai puţin pe proşti că se organizează şi se apucă să-şi ceară drepturi. Aşa că o să ne putem bucura în continuare de unele mici intoleranţe.
din serialul creaza ca sa ti se fure, episodul n+1 - de nikitu la: 06/11/2005 18:51:23
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
In mod normal acesta ar fi un post despre frumusetea artei si cum iti incanta ea sufletul, despre cine sunt si ce fac, dar....
Aseara am postat pe cateva site-uri, comunitati fotografice, o serie de fotografii realizate chiar ieri. Imaginati-va stupoarea cu care am aflat ca una dintre ele se regaseste deja pe acest "minunat" site http://www.gurde.com/ lipsita de mediul inconjurator in care se afla ea normal, dar totusi fotografia mea (ii multumesc lui Razvan Tulai pentru ca m-a anuntat). Desi adminul site-ului a fost anuntat sa scoata fotografia acest lucru nu s-a intamplat? De ce? Pentru ca tocmai el o furase.
Se pare ca toate fotografiile din site sunt furate si apartin unor fotografi care fac parte din aceeasi comunitate.
Ce pot sa zic? N-am vrut sa imi incep astfel activitatea pe acest site, dar m-am saturat de furturile la drumul mare si as vrea sa stie cat mai multi oameni despre pramatiile care se recomanda webdesigneri de calitate in Romania si nu numai.
Sa-i multumesc hotului pe aceasta cale ca a umplut spatiul gol cu o fotografie a mea si sa ma bucur in continuare ca pot face fotografii ca sa le fure altii.
Promit ca in postul urmator sa vorbesc despre lucruri frumoase.
Cu respect,

Ioana Grecu
de ce scriu pe acest site... - de Lady Allia la: 23/01/2006 15:17:12
(la: Premiile pentru literatura – Cafeneaua.com 2005 - Rezultatele!)
Am sa incep asa...poate ma voi repeta in anumite aspecte, dar am vazut ca a fost adus aici in discutie acest subiect si, pe langa asta am citit anumite replici de-a dreptul acre, care mie personal nu mi s-au parut de bun gust sau fair-play...

Cel mai important lucru in viata este sa inveti sa pierzi pentru ca mai apoi sa stii aprecia atunci cand castigi!

Inainte de a ma inscrie pe acest site m-am pierdut multa vreme printre gandurile voastre, printre versuri, printre minunatele proze, printre polemici si raspunsuri, printre lacrimi si zambete pline de frumusete si nu am gasit nimic care sa ma indeparteze, nimic plin de "obscenitate" sufleteasca, de superficialitate...era aproape perfect...!

Daca ar fi fost perfect...nu ramaneam...::) !

Nu sunt cautatoare de absolut...m-ar ucide monotonia unui lucru perfect.
M-ar face sa ma simt inutila in incercari, i-ar face pe cei din jur superiori si in viata nu cautam decat pe cineva ca si noi, sau macar cat mai aproape de ceea ce suntem noi.
Unii dintre noi insa vor excela mereu in ceva, unii in matematica, altii in proza, altii in poezie, altii in geografie, altii si in unele si in altele, dar asta nu trebuie sa ne creeze complexe si sa devenim ranchiunosi, sa uitam sa ne bucuram de succesul sau reusitele celor din jurul nostru.

Pe mine nu m-a interesat nici o clipa sa castig ceva, sa particip la concurs si sa fiu alesa...sunt multi care merita asta, dar nu pot fi toti promovati catre concurs.

Eu am fost interesata doar de calitatea oamenilor, a sufletele lor, puterea lor de a simti, frumusetea si nobletea din versuri si chiar din critici. Probabil zambiti, dar aici am gasit multe critici constructive!

M-a mai atras lipsa de superficialitate, faptul ca oamenii discuta deschis despre problemele lor, ca unii incearca sa ii ajute pe altii, ca sunt topicuri si topicuri si poti alege unde sa scrii sau sa faci altul nou in care sa iti expui parerea personala, libertatea de a scrie ce simti, de a simti, de a asculta, de a scrie...asta m-a atras!

Ma bucur ca exista acest site si ma bucur ca inca o data nu s-au dezmintit calitatile sufletesti ale celor de aici, iar prietenia, morala si frumusetea sufleteasca iese la iveala...ma bucur ca exista "cafeneaua"...

Eu le doresc castigatorilor inca o data bafta si sa ne bucurati in continuare prin creatiile voastre...nu trebuie sa triumfam...trebuie sa stralucim, pentru ca atunci toata lumea stie sa ne vada, iar cine nu o face inseamna ca e orb sufleteste!


..................................................................................................

"Înainte de a mă naşte D-zeu mi-a pus iubirea pentru tine în suflet, m-a scăldat într-o lacrimă şi m-a trimis în lume unde am fost pierdută şi regăsită, iar sufletele noastre s-au atins şi noi am simţit că suntem două suflete pereche!"
*** - de Baloo_ la: 15/03/2007 07:39:47
(la: Este)
Nu cred ca are cafeneaua asta vreo sansa sa nu functioneze. Noi ce pazim aici? :) O gramada de singuratici bucurosi sa-si imparta singuratatea. :)
Mai departe om vedea!
Baloo - de alex andra la: 15/03/2007 08:30:16
(la: Este)
O gramada de singuratici bucurosi sa-si imparta singuratatea. :) Care singuratate, ursuletz ?
Pai Mowgli ? si Baghera ? si ceilalti ?:)
#177447 (raspuns la: #177424) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
bright - de andrushca la: 03/10/2007 11:07:57
(la: O raza de lumina)
:)
Ce de luni au trecut peste octombriile de anul trecut:(
Doar Blue October imi bucura in continuare octombriile:)

alex
#239267 (raspuns la: #239256) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
nu ma gandisem la asta dar e clar - de tuxedo la: 25/02/2008 12:27:36
(la: Liber de cafea)
ca zorii de ziua : focu' gheenei ma va inghitzi. eu beau cafea cu placere si nici macar nu ma caiesc! beau si bere! fumez! injur! pacatuiesc chiar si prin ceaiu' negru/verde!si culmea nesimtirii mele consta in faptul ca , daca imi place oarece lucru' ,ideal este sa ma bucur in continuare! nu zic niciodata : moaaaa, ce misto e chestia asta/ gata hai sa n-o mai fac!
i am doomed!
*** - de blinddeafmute la: 27/11/2008 12:54:54
(la: o-ntrebare)
bucuria mea continua :D
#366661 (raspuns la: #366647) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
In caz ca sunteti curiosi.... - de dideee la: 11/06/2010 22:27:51
(la: Dragoste prin Internet)
Multam ca te bucuri, povestea continua...intensa si frumoasa, cu abonament la avion. Ne vedem 2 weekend-uri pe luna. Eu merg in tara 1 weekend, el...prietenul, iubitul si viitorul meu sot vine la mine un weekend. Asta pana cand unul din noi va gasi ceva convenabil de lucru in tara si orasul in care lucreaza si domiciliaza celalalt. Cred ca pentru el, ca medic, va fi destul de simplu sa gaseasca in vest iar mie mi-ar place sa ma-ntorc in tara daca voi gasi ceva interesant de lucru(si va rog sa nu radeti).

Multam la toti de atentie si rabdare!
#549237 (raspuns la: #537337) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Buna intrebare! De fapt am avut o serie de slujbe. Am muncit intr-o fabrica, am spalat vase, etc. Nu am lucrat intr-un supermarket, dupa
cum spune presa. Am lucrat la un magazin general, unde am fost
casier, am vindut televizoare. La inceput mi-a fost rusine de toate
slujbele pe care le-am avut, dar mi-am dat seama ca rusinea era a
mea si numai a mea. Mentalitatea romaneasca cu care am venit, ca munca e impartita in munca de jos si cariera....s-a dizolvat repede aici. Muncesti, iti iei checkul la banca, iti platesti datoriile. Nu e nici o rusine in asta. Nu spun ca societatate americana nu e
stratificata (desi idea asta este una dintre iluziile initiale), dar
aici munca e onorata, chiar pina la punctul ca nu mai stim cum sa ne
petrecem timpul liber (acum vorbeste americanul din mine).
Totul a fost atit de nou, totul atit de proaspat, ca m-am simtit
"acasa" imediat. Desi am avut sentimente ambivalente despre noua mea
tara, m-am renascut din momentul in care am aterizat in New York.
Naivitate? Bineinteles! Dar in acel moment naivitatea mi-a folosit ca
un zid de aparare.
Am pictat din primele saptamini, cu o foame pa care n-o mai simtisem
de mult. In Romania, daca n-aveai pile, de-abia gaseai materiale. La
un moment dat, prin anii 80, am folosit pasta de dinti pentru ca nu
puteam gasi albul de titan in magazinele Fondului Plastic. La
institut se intra in functie de ce rude aveai, cu noroc, sau (ca
fata) cu cine te culcai. In liceu stiam dinainte cine va intra la
"Grigorescu." Asta nu lasa prea mult loc pentru cei saraci, ca mine,
care se zbateau sa deseneze, de bine, de rau, cu incapatinare si
speranta. Au fost si exceptii, bineinteles, citiva dintre fostii mei colegi sint personalitati importante ale artei contemporane romanesti. Sa ajunga unde sint astazi, le-au trebuit doze triple de curaj si perseverenta.

Am pictat multe peisaje romanesti, multe bazate pe vederile pe care
le-am luat din tara, multe pictate din memorie. Mai am citeva zeci de
lucrari de acum zece, doisprezece ani, si acum regret ca am vindut
majoritatea lor. Sentimentale? Poate, dar au fost sincere, nascute
din dorul de tara.
Lucram 8 ore pe zi ca vinzator, apoi ma duceam acasa, intr-un
apartament ieftin, unde jumatate de chirie era platita din ajutorul
HUD american (un ajutor financial pentru emigranti sau cei cu salariu sub limita saraciei) si pictam pina la miezul noptii. Cred ca pictura, ca si scrisul, m-au aparat de singuratate.
Nu ca aveam de o validare materiala a artei mele, dar cind mi-am vindut prima pinza cu trei sute de dolari in 1990, nu pot ascunde ca m-am simtit foarte, foarte mindru.
Apoi m-am inscris la facultate, desi de-abia incepusem sa "ghicesc"
limba. A fost un drum greu, incet, singuratic, frumos, care m-a
invatat despre umilinta, prietenie, tradare, natura umana in general.
Am primit burse in primii doi ani, si apoi am inceput sa-mi platesc
studiile. E o evolutie similara cu pata de grasime: incet, dar sigur.
Spun "a fost," dar drumul nu s-a terminat inca.

Cred ca n-am avut un "stil" pina prin 1997. Pina atunci totul a fost
cautare. Uneori ai idei pe care nu le poti aplica pentru ca nu stii
cum. Alteori, esti bun din punct de vedere tehnic, dar ideile sint
sarace. Miracolul se intimpla cind ideile iti intilnesc posibilitatile tehnicile.

Am citit si citesc enorm. Luam autobuzul la New York ca sa vad toate
expozitiile pe care le puteam vedea. Sint interesat in orice. Cind am
inceput sa scriu in engleza, schitele au inceput sa se amestece cu
fragmente de povestiri, frinturi de linii sa se interfereze cu
frinturi de idei. Am inceput sa incorporez text in picturile mele. La
inceput, mai mult ca grafica, frumusetea scrisului de mina amestecata
cu frumustetea unei culori, sau cu gesturalitatea unei linii. Astazi
colectionez scrisori vechi, fotografii anonime, care isi gasesc o
noua viata in lucrarile mele.

Problema cu cautarea unui stil este dificila: incerci sa pictezi ca
maestrii pe care-i admiri (bineinteles ca asta nu e o solutie), iti
dai seama ca ceea ce faci sint copii dupa artistii pe care-i admiri.
Cred ca trebuie sa uiti aproape tot ceea ce ai invatat ca sa ajungi
la un stil personal. E o vocatie destul de trista: pianistul da
concerte, e definit de o audienta, actorul deasemenea. Artistul
vizual e "redus" la micimea monastica a atelierului. John Cage
vorbeste foarte frumos despre starea asta, cind spune: "Cind lucrezi,
toti sint in atelierul tau: trecutul, prietenii, lumea artistica, si
mai mult decit orice, toate ideile tale. Toti sint acolo. Dar in timp
ce continui sa pictezi, ei incep sa plece, unul cite unul, si esti
lasat singur. Apoi, daca esti norocos, chiar si tu insuti pleci."
(traducere aproximativa).

O mare diferenta pentru mine a facut-o descoperirea artei americane,
pe care am detestat-o sau ridiculizat-o in Romania, pentru ca n-am
stiut nimic despre ea. Dupa citiva ani, am inceput sa descopar
vitalitatea ei nemaipomenita. Sint norocos ca am prieteni artisti aici care sint de 100 de ori mai buni decit mine (nu in sensul competitiei, arta n-are de-a face cu sportul), dar in sensul ca sint unici, in sensul in care arta lor e ca o continua lectie pentru mine.
Sint flamind de a invata. Prietenii mei mi-a dat curajul de a
experimenta, de a incerca lucruri noi, indiferent de opinia celor din
jurul meu.
Acum, ca profesor, pot sa spun ca invat multe si de la studentii mei.
Invat ceva in fiecare zi. E o bucurie aproape copilareasca de a fi in
atelier si a "crea" ceva. Arta e un mod de a te minuna zilnic, si in acelasi timp, dupa cum bine zice Twyla Tharp, un mod de a zice: multumesc.

Spun, mai in gluma, mai in serios, ca cea mai buna lucrare a mea este
lucrarea pe care n-am pictat-o inca. Cea mai reusita expozitie pe
care am tocmai avut-o aici, in octombrie, a fost culminarea acestor cautari. Dupa 14 ani de la plecare pot sa spun ca nu imi este
rusine de arta mea. Cred ca am inceput sa dezvolt un limbaj care e al
meu si numai al meu.
#6952 (raspuns la: #6816) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
moprea19,7281(continuare) - de anita47 la: 27/12/2003 10:41:17
(la: Evreii si o manie curioasa..)
Referitor la "presa cu nuante verzi",un articol "in tema" din revista Electra:
======================


Ştefan Postelnicu

ANTISEMITISMUL ÎN PRESĂ. PUBLICAŢIILE DE EXTREMĂ DREAPTA

Scurt istoric

De-a lungul celor 13 ani care au trecut de la Revoluţia din decembrie a apărut un număr relativ mare de publicaţii ce pot fi subsumate orientării ideologice de extremă dreapta. Şi totuşi puţini sînt analiştii care au acordat o atenţie constantă acestui fenomen. Sigur, articole ocazionale, critice luări de poziţie în raport cu excesele acestor publicaţii au fost şi sînt destul de frecvente. Însă majoritatea radiografiilor evoluţiei sectorului mass-media prin care s-a încercat conturarea specificului presei româneşti de după decembrie 1989 au ignorat acest fapt. O oarecare atenţie din partea cercetătorilor au primit – şi subliniez încă o dată că mă refer aici doar la acele studii sistematice, care nu se opresc doar la denunţarea atitudinilor excesive din punct de vedere ideologic – doar periodicele al căror program doctrinar (în cazul în care acesta există şi este unul coerent) se revendică în mod explicit de la extremă stînga sau reiau clişee ce pot fi identificate ca aparţinînd acestei orientări (e vorba, bineînţeles, de România Mare, Şi Totuşi Iubirea, Politica, Naţiunea şi lista poate continua). Cazul este cu atît mai interesant cu cît, dacă structurile organizaţionale sau de presă de extremă stînga par a fi cu totul dezinteresate în a-şi configura un program propriu-zis, la polul opus tocmai efortul de a elabora o ideologie coerentă pare a fi preocuparea majoră. Alegînd, la întîmplare, două dintre studiile dedicate acestui subiect, Mass Media in Revolution and National Development. The Romanian Laboratory de Peter Gross (Iowa State University Press/Ames, 1996) şi Tipologia presei româneşti de Marian Petcu, (Editura Institutului European, Iaşi, 2000) se poate constata cu uşurinţă cam care este interesul specialiştilor pentru acest segment de presă şi ponderea pe care i-o acordă (atunci cînd i se acordă!) în raport cu cel de extremă stîngă. Dar "bibliografia" neglijării publicaţiilor de extremă dreapta şi a locului lor în peisajul presei româneşti de azi este mult mai vastă şi nu este aici locul să insist asupra acestui fapt.

O scurtă trecere în revistă a acestor periodice este, cred, utilă. Foarte rar, apariţia unei publicaţii aparţinând acestui segment de presă a fost conjugată unei structuri de tip politic. Presa de partid oferă un singur exemplu notabil. Este vorba despre defuncta revistă lunară Mişcarea, organ de presă al Partidului Mişcarea pentru România, condus de Marian Munteanu.

Dacă din punctul de vedere al vieţii politice constituirea unor partide orientate ideologic în această direcţie a fost mai dificilă (iar atunci când acest lucru s-a produs respectivele partide nu au avut puterea financiară şi audienţa necesară editării unui organ de presă propriu), presa de extremă dreapta neafiliată unei grupări bine determinate de interese politice a cunoscut pe parcursul acestor 11 ani o evoluţie aş spune spectaculoasă.

Gazeta de Vest, săptămânal de informare, ce apărea la Timişoara, imparţial din punct de vedere ideologic în anii 1990-1991, va cunoaşte ulterior o rapidă metamorfozare, fiind preluat de un grup editorial orientat către extrema dreaptă (director Ovidiu Guleş, redactori: Zaharia Marineasa, Valeriu Neştian, Mircea Nicolau). Publicaţia va fi transformată în revistă lunară şi îşi va revendica un caracter extremist radical. Spre sfârşitul anului 1999 revista dispare din pricina divergenţelor de opinie ireconciliabile dintre director şi colaboratorii revistei.

Sub îngrijirea unui colectiv de redacţie compus din Gabriel Constantinescu (director), Răzvan Codrescu (redactor-şef), Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Florea Tiberian apare la Sibiu din 1990 cea mai longevivă revistă de extremă dreapta postrevoluţionară, Puncte Cardinale.

Din ianuarie 1998 apare la Bucureşti revista lunară Permanenţe, editată de Fundaţia Profesor George Manu. Colaboratori acesteia editează pe Internet revista Sfarmă Piatră, "săptămânal de rezistenţă românească". În mai 1998 apărea Cămaşa de izbândă, săptămânal ce, în lipsa unor colaboratori de prestigiu pentru mediile de orientare neolegionară, va dispărea curând.

Din 1998 apare cu regularitate revista lunară Vremea Dreptei Naţional-Creştine scoasă de Editura Vremea (director Nicolae Henegariu).

Din 1997 apare "revista de oceanografie ortodoxă" Scara, publicaţie fără dată fixă de apariţie, cu format de almanah. Gruparea revistei este constituită din aproximativ 100 de colaboratori, redacţia fiind condusă de Mugur Vasiliu (director) şi Rafael Udrişte (redactor-şef). Un program ideologic similar îşi asumă şi revista Măiastra.

Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi din România editează Schimbarea la Faţă, "o propunere de lectură ortodoxă a realităţii româneşti", publicaţie lunară ce apare din ianuarie 2000.

Pe lângă aceste reviste mai apare şi un buletin informativ al Fundaţiei "Buna Vestire", cu o circulaţie restrânsă, incontrolabilă şi fără un impact real.

Trepte ale antisemitismului

Ar fi total greşit să afirm că toate aceste reviste au manifestat în mod explicit atitudini antisemite. În fond, aici este o chestiune de nuanţă. Să luăm, spre exemplu, cazurile Mişcarea şi Scara, două dintre publicaţiile a căror prioritate o constituie (a constituit-o, pentru prima dintre ele, care nu mai apare de mult) conturarea unui program de renaştere în primul rînd culturală. Antisemitismul este aici mai degrabă o prezenţă implicit㠖 atîta vreme cît colaboratorii acestor reviste şi-au propus să readucă în atenţia cititorilor programul ideologic (într-o formă atenuată sau nu) al Mişcării Legionare.

Voi încerca în continuare o trecere în revistă a formelor de antisemitism prezente în discursul presei de extremă dreapta de astăzi, fără a-mi propune un mod sistematic de prezentare.



A vorbi despre nuanţe în atitudinile de tip antisemit poate părea cinic. Şi totuşi, între antisemitismul furibund şi autoasumat şi cel propagat prin reafirmarea, de pildă, a unui inventar simbolistic aparţinînd Mişcării Legionare este o diferenţă. O diferenţă care nu face ca formele "atenuate" de antisemitism să fie mai puţin culpabile sau care să ne dea dreptul de a le trece cu vederea. Există o scală a antisemitismului, dificil de realizat, dar care demonstrează că acest flagel este prezent în forme suficient de "productive" în discursul public din societatea românească.

De pildă, ar trebui să ne întrebăm dacă afişarea unui portret fotografic al lui Corneliu Zelea Codreanu în revista Scara în chip de model absolut al creştinului este sau nu o dovadă implicită de antisemitism. Răspunsul meu este pozitiv şi, în consecinţă, voi încerca o scurtă argumentare. Dacă luăm oricare dintre cele două texte programatice importante ale doctrinei legionare elaborate de către Codreanu – Pentru legionari şi Cărticica şefului de cuib – vom putea face observaţia de bun-simţ că antisemitismul nu este doar o prezenţă constantă aici, ba chiar una dintre cheile de boltă ale întregii construcţii ideologice (spun asta din convingerea că orice ideologie totalitară are mai multe chei de boltă, adică grile pe baza cărora îşi dezvoltă întreaga pseudoargumentaţie).

Cei care îşi doresc reabilitarea doctrinei codreniste îşi justifică demersul prin faptul că ar trebui uitate culpele trecutului, mai ales cele din perioada în care şef al mişcării a fost Horia Sima; ei pledează pentru o reîntoarcere la teoria şi spiritul acestei mişcări, încercînd să se facă abstracţie de excesele practicii. Dar, pentru că tocmai am pomenit cele două volume fundamentale pentru extremismul românesc interbelic, nu mă pot opri să nu observ faptul că doar în Pentru legionari peiorativul jidan apare de aproximativ 500 de ori. Cum, oare, se poate face abstracţie de componenta antisemită evident㠖 care, de altfel, nici nu mai trebuie demonstrat㠖 şi să se păstreze întreg spiritul originar al ideologiei legionare – iată o dilemă pe care neolegionarii "moderaţi" nu au cum să o depăşească.

Aşadar, a-l reabilita pe Codreanu, fie şi prin această modalitate iconografică şi a-l propune implicit drept model absolut al omului creştin este, implicit, un gest antisemit.

*

O altă marotă a neolegionarilor constă în repunerea în discuţie a holocaustului coroborată cu instaurarea regimului comunist în România, care este văzută drept opera exclusivă şi în beneficiul exclusiv al evreilor sau al iudeomasoneriei. A insita asupra acestui punct este, din punctul meu de vedere, inutil, aşa că, mai bine, să trecem la exemple pentru a vedea cum se încearcă sistematizarea acestui tip de "argumentaţie" în beneficiul propagandei antisemite.

Aşadar, simple exemple:

"Cine acuză?", articol de Filon Verca, publicat în Permanenţe, an I, nr.7, iulie 1998, ca răspuns la o analiză a lui Norman Manea din revista The New Republic:

"(…) Nu ştiu cui să mă adresez mai întîi, cînd dl Manea, ca şi toţi coreligionarii săi, de la Moses Rosen la Elie Wiesel, acuză poporul român de toate relele istoriei, dar trece sub tăcere perioada de început a comunismului în România, perioadă în care evreii au avut un rol preponderent în instaurarea lui, după cum au avut acelaşi rol în exterminarea elitei româneşti, ei servind drept instrument în supunerea ţării de către colosul sovietic.(…)"

"Naţionalism şi extremism", articol de Aristide Lefa, publicat în Permanenţe, an I, nr. 5-6, mai-iunie 1998, privitor la acuzaţia de antisemitism adusă întregii Mişcări Legionare:

"(…) În cei peste 70 de ani de la înfiinţarea ei, Mişcarea Legionară a creat acest tip de om [e vorba despre omul nou, n.n.] şi nu puţine sînt exemplele care demonstrează acest fapt, începînd cu jertfa lui Moţa şi Marin, care au murit în Spania pentru Hristos în lupta contra bolşevismului criminal şi ateu pe pămîntul Spaniei catolice şi terminînd cu numeroasele exemple date în închisori, cînd legionarii au ajutat cu sacrificii pe cei care-i prigoniseră în trecut, inclusiv pe evrei.(…) Dacă doctrina legionară îşi propune să creeze un nou tip de om, capabil de jertfă pentru neam şi aproapele său, cum pot fi acuzaţi legionarii de antisemitism, rasism sau xenofobie?(…)Şi Biserica creştină a avut şi are extremiştii ei. Ce sînt sfinţii decît creştini extremişti? Noi îi cinstim şi ne închinăm lor. După teria la modă ce incriminează extremismul, ar trebui

să-i contestăm şi să-i scoatem din calendar şi din biserici.(…)"

"Către prietenii mei români", articol de Nicolae Henegariu, în Vremea Dreptei Naţional-Creştine, an IV, nr.33, 20 aprilie-17 mai 2001; autorul răspunde articolului "Scrisoare către prietenii mei români" de Gaspar Miklos Tamas, publicat în Dilema, nr.416, în care se vorbeşte despre rolul unei părţi a elitei culturale în propagarea antisemitismului:

"După această întristare pentru prezentarea necritică a intelectualităţii interbelice de dreapta şi chiar fasciste (?), gardianul de serviciu al gîndirii politic corecte ajunge la locul care-l doare(…):<>. Împrejurarea probabil prea puţin importantă, că peste un milion de români au fost exterminaţi de către comunişti în închisorileşi lagărele din România şi URSS nu-l tulbură pe acest exponent local al gîndirii politice corecte(…)".

"Dogma capitală a noii ordini mondiale", semnat de Gabriel Constantinescu, în Puncte Cardinale, nr.4/88, aprilie 1998, prin care este repusă în discuţie cifra victimelor holocaustului după principiile cinice ale "aritmeticii" antisemite:

"(…)După obţinerea victoriei în cel de-al doilea război mondial (o victorie al cărei unic beneficiar a fost iudaismul, democraţiile şi comunismul sovietic nefiind decît instrumentele prin care s-a obţinut victoria), evreii au exploatat din plin consecinţele cumplitului carnaj, creînd cea mai redutabilă armă în procesul de decreştinare şi iudaizare a omenirii: mitul celor şase milioane, Holocaustul. (Cu menţiunea că în ultimul timp cele şase milioane au devenit totuşi o cifră negociabilă cu prudenţă).(…)"

Comentariile sunt de prisos, iar a continua lista de exemple ar deveni obositor.

*

O altă formă de realizare a antisemitismului, pe care doar o voi menţiona, este următoarea afirmaţie, prezentă constant – şi, surprinzător, venind uneori chiar de la intelectuali implicaţi în activităţi civice, de la democraţi de bună credinţă! – nu doar în presa extremist-legionară: antisemitismul de astăzi este doar rodul insistenţei cu care evreii încearcă să impună rediscutarea unor chestiuni "sensibile" (fie că e vorba despre rebeliunea legionară, de deportările din Transnistria, de antisemitismul unora dintre cărturarii români, sau de cel manifestat în perioada tîrzie a ceauşismului în unele publicaţii extremiste), fără a lăsa analizarea acestor fapte în seama "noastră", a românilor. Afirmaţia apare, de regulă, însoţită de o alta, şi anume: tragedia holocaustului este folosită drept modalitate de culpabilizare generală a celorlalţi, a ne-evreilor, de către evrei.

După cum s-a văzut, nu mi-am propus un studiu sistematic, ci, mai degrabă, un inventar parţial al unor atitudini extremiste, despre care se vorbeşte, cum spuneam şi mai sus, destul de des, fără a fi exemplificate sau analizate în amănunt. Desigur, problematica este complexă, dar asupra altor aspecte pe care le comportă voi reveni cu un prilej ulterior.











#7296 (raspuns la: #7281) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
A fi scriitor intr-o limba "imprumutata" - de Florin Firimita la: 30/12/2003 02:00:59
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")

Cind am inceput sa scriu, stingaci, in engleza, in jurnalul pe care-l tin de prin 1981, mi s-a parut imposibil sa gindesc in alta limba fara a suna fals, mai ales ca jurnalul nu era destinat unei audiente. Jurnalul a fost intodeauna un antidot nu numai impotriva singuratatii, dar si un fel de laborator privat. Cuvintele au avut intotdeauna aceasi greutate ca si culorile. In afara jurnalului, incercarile mele literare au fost modeste, poezii adolescente, teribile, de fiecare data cind credeam ca ma indragosteam de o colega de liceu, sau, si mai teribil, citeva participari la concursuri sau "olimpiade" unde odata imi amintesc ca mi-au dat un premiu, desi, dupa cum o fosta profesoara de limba romana mi-a spus, "bateam cimpii." Cred ca imi placea sa "bat cimpii," mai ales atunci cind trebuia sa-l analizam pe Eminescu prin prizme marxiste.

Am citit si citesc foarte mult.
Cred ca scrisul "serios," s-a nascut in ultimul an de liceu, anul petrecut in preajma mamei mele, care, nu numai ca a avut un cancer deosebit de violent (la oase), dar care a fost paralizata, si fortata sa stea in pat.
De fiecare data cind o internam in spital, veneam acasa si, in bucatarie, de furie, spargeam farfurii. Cind am ramas doar cu citeva farfurii, mi-am dat seama ca scrisul ar fi un mod mai eficient de a face fata situatiei (plus ca nu trebuia sa string cioburi).
Deci, am inceput sa scriu....serios.

In Statele Unite, jurnalul continua, (in engleza, 900 de pagini in ultimii 13 ani). Prin 1991, am scris prima povestire, "Birds," inspirata de fostul meu mentor si profesor de desen, Constantin Ciocarlie. Avea o baza "reala," dar sfirsitul a fost neasteptat, chiar si pentru mine. Ceea ce a transformat articolul intr-o povestire au fost citeva elemente pe care le-am visat, si care mi-au dat solutia felului in care povestirea se va incheia.
De cele mai multe ori, nu pot scrie daca finalul unei povestiri, eseu, etc, imi e necunoscut.

Scriu aproape in fiecare zi, si caietul de schite pe care il am cu mine devine uneori caiet de idei pentru o viitoare povestire sau eseu. Cioran vorbeste despre imposibilitatea de a locui in doua limbi, si multa vreme m-am simtit vinovat din cauza acestei dualitati. Cred ca faptul ca am crescut in limba romana m-a ajutat sa devin un scriitor american. Limba romana este o limba poetica, in timp ce engleza americana s-a nascut ca limba de afaceri. Astazi cred ca modul meu de a gindi sau mai bine zis, de a scrie o povestire, penduleaza constant intre cele doua culturi. Amble sint limbi cu nemaipomenite capacitati de expresie.

La citiva ani dupa ce am inceput sa scriu in engleza, lucruri ciudate au inceput sa se intimple: o buna prietena m-a incurajat sa particip intr-un concurs national literar sponsorat de New York University. Povestirea pe care am prezentat-o a cistigat marele premiul, si desi nu cred in “competitii” in arta, am fost foarte surprins de modul in care a fost primita, de faptul ca cineva a avut incredere in scrisul meu intr-o limba “imprumutata.” Altii prieteni m-au incurajat de-a lungul anilor, corectindu-mi greselile gramaticale, etc. Editoarea mea de la “House Beautiful” in New York m-a introdus in mecanismele sistemului de edituri din Statele Unite. Una dintre profesoarele mele de engleza de la prima facultate pe care am facut-o aici, m-a invitat timp de citeva veri la ferma pe care ea si cu sotul ei o au undeva, aproape de granita canadiana. Am petrecut citeva saptamini acolo, intr-o izolare aproape totala, scriind la primul meu roman.
Am invatat sa pretuiesc micile victorii. Cind una dintre povestirile mele a fost publicata intr-o revista de mare tiraj din State, in 2001, eram cu citiva studenti in Tobago, o insula frumoasa, izolata, aproape de Cuba. Una dintre studente a vazut singurul exemplar al revistei, in magazinul “satesc,” si a cumparat-o pentru un pret destul de ridicat. Seara, au organizat o petrecere ad-hoc, au citit povestirea, si-au exprimat parerile. Desi eram la citeva mii de mile de New York, m-am simtit “acasa” printe ei, prin faptul ca, in mijlocul junglei, si-au facut timp sa citeasca ceea ce am scris, sa se bucure cu mine.
Scrisul de fapt asta e: un mod de a te imparti cu altii, un mod de a te diseca (si de a diseca lumea in acelasi timp).

Bineinteles ca victoriile care conteaza sint atunci cind reusesti sa scrii citeva fraze sau pagini bune, fara sa te gindesti daca se vor publica sau nu..

Cit despre supravietuire....cind se termina, cind incepem sa traim cu adevarat...nu credeti ca aproape tot din ceea ce facem (scriem romane, pictam, crestem copii, facem filme, plecam in vacante, "cucerim" munti), e un pariu impotriva moartii, un pariu al supravietuirii? Bineinteles ca il pierdem, dar cine are dreptul sa ne toceasca iluziile?
#7442 (raspuns la: #7264) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
continuare din YI KING - de ADAM la: 05/05/2005 07:24:10
(la: Cod moral pentru persoane cu functii publice)
==Revolutiile sunt un fapt exceptional de grav.Nu trebuie sa fie declansate decat in caz de extrema necesitate,cand nu mai exista nici o alta iesire.
Nu oricine are chemare pentru o astfel de actiune,ci numai cel ce se bucura de increderea poporului;iar el nu va intra in actiune decat atunci cand sunt coapte conditiile.
In astfel de treburi, trebuie lucrat corect,spre a evita excesele.Trebuie sa te feresti de ORICE SCOP EGOIST,si sa fii de ajutor celor din jur sau neamului.- 49.0-
==O revolutie radicala trebuie bine pregatita.E nevoie de un om inzestrat cu calitati bine determinate si care se bucura de increderea poporului.
Lucrul cel mai important este atitudinea interioara fata de noua ordine care se va instaura.Trebuie sa-i mergi in intampinare.Pe aceasta cale se si realizeaza pregatirea ei.-49.2
==In revolutiile realizate de un om de seama apar linii directoare,foarte clare,pe care le poate intelege oricine.-49.5-
==Pentru a birui egoismul care separa,omul are nevoie de forta religioasa.O alta cale este munca in comun,in mari actiuni ale unei colectivitati intregi,actiuni ce au un tel deosebit.-52-
==Actiunea asupra oamenilor,nu poate fi decat graduala.Nici o influenta,nici o trezire brusca, nu sunt durabile. Progresul trebuie sa se faca gradat.Si pentru a-l realiza in mentalitatea si moravurile publice este absolut necesar ca personalitatea sa castige influenta si greutate.Aceasta se realizeaza prin munca minutioasa si staruitoare tinzand spre dezvoltarea de sine.-53-
==La oameni afectiunea constituie alfa si omega.-54-
==A instaura o era de maretie si de maxim belsug,nu este un destin rezervat oricarui muritor.Fiinta in stare sa realizeze o astfel de opera, este un om nascut spre a-i guverna pe ceilalti.Doar acela care este launtric liber de griji si de tristeti, este in stare sa instaureze o era abundenta.-55-
==Gandirea celui care conduce trebuie sa penetreze sufletul celor condusi.Doar atunci cand poruncile au trecut in sufletul neamului,este cu putinta fapta.
O actiune nepregatita provoaca doar teama si repulsie.-57-
==DOAR PRINTR-O TOTALA LEPADARE DE SINE SE POATE DOBANDI FORTA NECESARA MARILOR INDATORIRI.-59.3
==Confucius spune:cand se naste dezordinea,vorbele sunt treptele care ne-au condus acolo.-60-
==Orice incercare deliberata de a influenta pe cineva,nu va duce la nimic bun.-61-
==Pentru a mari forta adevarului interior,trebuie sa renunti la clanuri,la gruparile inchise de interese.-61.4-
==In purtarile tale acorda intaietate respectului,iar in cheltuieli economiei.
-62-
==Oamenii de rand judeca dupa aparentele exterioare si se alatura de obicei de ceea ce este mediocru.-62-
va continua.
singuratatea - de zaraza la: 07/05/2005 20:27:12
(la: iubire? acum serios vorbind...)
mi se pare foarte interesant topicul, sunt curioasa sa citesc opiniilor celor care aleg sa fie singuri.

eu nu cunosc (personal) pe nimeni care sa prefere singuratatea. in schimb stiu destui care sunt singuri dar isi doresc nespus un partener. nu neaparat o mare iubire, dar sa simta pe cineva alaturi. mi se pare destul de firesc, pentru ca toti simtim nevoia sa impartim cu cineva bucuriile si tristetile. asa ca am o intrebare pentru alex si paianjenul: cand sunteti foarte bucurosi, nu simtiti nevoia sa impartasiti cu cineva aceasta bucurie?

zaraza
singuratatea este mai mult decat a fi singur !... - de flory9 la: 14/06/2005 07:01:28
(la: De ce suferim de singuratate?)
Nevoia de comunicare ne obliga sa cautam societatea,chiar daca de cele mai multe ori,ea nu ne ofera implinirea sufleteasca dorita .Nu e usor sa gasesti "partenerul" de conversatie potrivit, si de cele mai multe ori preferam singuratatea in locul unei prezentze obositoare ,greu de suportat...
Pe de alta parte, insasi faptul de-a veni in contact cu alte pareri,alte caractere,ce ne intregesc cunoasterea ,ne da puterea de-a continua....
Omul este curios din fire, mereu cauta ceva nou ,ceva sa-i confirme sau sa-i intareasca parerile si increderea de sine.
Notziunea de singuratate exprima o stare mult mai grava decat cea de-a fi singur !!!!!
servus Jimmy, ma bucur sa te - de RSI la: 21/11/2005 21:53:28
(la: Trancaneala Aristocrata "7")
servus Jimmy, ma bucur sa te vad !

==================================================
"o idee incepe prin a fi un paradox, continua prin a fi o banalitate si sfarseste prin a fi o prejudecata"
#89439 (raspuns la: #89434) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
trudi, ma bucur ca in sfarsit - de RSI la: 03/12/2005 16:34:54
(la: Pacatele Evei - pleonasm?)
trudi, ma bucur ca in sfarsit a putut cineva sa invete ceva de la mine ! ;). Toti cred ca era vorba de un mar pentru ca toti "bulangii" aia de artisti : Durer, Rafael, Leonardo, Michelangelo etc. etc. etc. l-au prezentat ca fiind un mar.
==================================================
"o idee incepe prin a fi un paradox, continua prin a fi o banalitate si sfarseste prin a fi o prejudecata"
#92618 (raspuns la: #92617) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...