daca n-ar fi iubirea m-as teme de viata

Iubirea este insasi viata. A iubi ideea de iubire este o formulare nefericita. Schopenhauer vorbeste despre vointa de viata, ceea ce este tot un fel de iubire. Cu totii iubim propria noastra persoana. Unii doar atat. Altii mai mult, in functie de posibilitatile fiecaruia. Nu-i putem cere nimanui ceva ce nu are. Reciproca este si ea valabila. O persoana iubitoare isi va cauta vesnic iubirea.

Este interesant ca pentru unele lucruri comune exista mai multe cuvinte, in timp ce iubirea este un cuvant ce refera mai multe sentimente, dintre cele mai complexe. Acesta este probabil si motivul pentru care iubirea este principala tema a poeziei. Iubirea de patrie, insa, este altceva decat iubirea de natura, animalul preferat, mama, tata, ca sa nu mai vorbesc de iubirea iubire. Daca fraza precedenta vi se pare banala, atunci mai notati inca doua:
- Asa dupa cum gusturile (amar, dulce, etc.) nu pot fi descrise in mod riguros, decat cel mult prin comparatii cu alte gusturi presupuse a fi cunoscute, sentimentele nu pot face obiectul unei definitii si nici macar al unei descrieri. Ele trebuiesc traite pentru a le simti.
- Sentimentele fata de persoana iubita sunt diferite la 15 ani, 20 de ani, sau 60. Pentru a afla cum arata iubirea la 30 de ani, trebuie mai intai sa fi implinit aceasta varsta si sa fi avut sansa s-o fi cunoscut.

Cum anii trec si fara contributia noastra, ramane dilema cu sansa. Iar pentru ca „Le hasard ne favorise que les esprits préparés” (Pasteur), ramane intrebarea cum ne pregatim pentru asta. De fapt, acesta este subiectul pus in discutie si el se intreareste in majoritatea textelor: cum sa-mi gasesc partenerul/partenera.

Deoarece presupun ca ati intuit ca am trecut prin varstele enumerate mai inainte, risc sa impartasesc un gand: nu cautati extraordinarul! El vine in mod natural atunci cand cautati cu sinceritate normalul, extraordinarul nefiind altceva decat abaterea de la normal (extra-ordinar), atat in sens pozitiv cat si negativ. Iubirea cea mare poate fi cea mai cea dintr-un lung sir de iubiri – ceea ce ar fi o prostie sa-ti doresti – dar poate fi si singura iubire, adica una foarte normala. Cat de mare este ea? Depinde de persoana, de intensitatea intrinseca a sentimentelor lui. Am un singur sfat: cautati un partenerul ale carui caracteristici sociale, intelectuale, sentimentale, etc., etc. sa fie cat mai apropiate de ale dumneavoastra. Altfel, orice diferenta poate fi un pretext de disputa in momentele mai dificile pe care viata ni le aduce. Asteptarea „printului pe cal alb” de catre fete, sau atractia pentru frumusetea trecatoare a unui chip sunt cele mai frecvente si grave erori.

Succes!

Cristache Gheorghiu

Cineva odata m-a intrebat ce este iubirea? raspunsul : cand doresti sa fii cu, sa stii despre, sa daruiesti pentru, sa primesti de la, sa urmezi pe, sa pleci spre.

"raportata la relatia dintre sexul frumos si sexul puternic..." iubirea devine un complex de trairi si simtiri. Zambete si dorinti. Lacrimi si bucurii. Tristeti si dor. Un cerc vicios, uneori... Ce e de admirat insa, este unicitatea fiecarei iubiri, energia ce ne-o daruieste ! Gandeste-te putin, omul indragostit... fie ca e barbat sau femeie, e in stare sa miste muntii... energie venita din iubire!

hm... vast subiectul...
_______________________________________________________
Viata este timpul ce ne-a fost daruit, de la prima pana la ultima clipa!

Sunt plina de contradictii, da! Sunt inconsecventa si nu ma intereseaza notiunile, inclusiv "notiunea de iubire", tot notiune este. Fiindca viata e prina de contradictii, de neprevazut si de incosecvente...
Asa ca in ce ma priveste, am trimis la plimbare notiunile, teoriile in in general orice lucru static, care nu corespunde dinamicitatii vietii.
Te simt ca inca mai esti suparat, de la conferinta aia pe tema prostiei, de regula aveai raspunsuri mai empatice. Ei bine..asta este, astept sa iti treaca :) Stii ce imi vine acuma? Sa iti raspund pe acelasi ton. Dar...mi se pare o prostie sa reactionez asa. Sa uit ca de fapt te simpatizez, cu toata supararea ta. Asa ca..rasusflu adanc si caut sa continui conversatia.
Da, fireste ca iubirea fata de o persoana de sex opus nu e acelasi lucru cu iubirea pentru mama, tata, frate, prieteni..insa fiecare iubire pentru o alta fiinta umana te face mai bun si te aproprie de Dumnezeu. Cel putin acest lucru il au in comun. Iubirea pentru o persoana de sex opus este "mai" misterioasa decat alte iubiri, mai ales cand apare brusc, fara nici o explicatie, fara nici o motivatie. Pentru mine iubirea nu are motivatii. Ar fi asa usor sa aiba...atunci as fi iubit pe acela care imi dadea toate motivele (cel putin cele insirate de tine se regaseau in comportamentul lui). Aveam toata motivele sa il iubesc, se purta minunat, din toate gesturile lui razbatea o profunda afectiune pentru mine, era intr-adevar omul potrivit. Il apreciam pentru calitatile lui si era ceea ce am gandit mereu ca vreau de la un barbat. Nici o contradictie aici. Numai a...nu l-am iubit. Am tinut la el, dar asta nu echivaleaza cu iubirea.
Pai ce sa ii ceri lui Dumnezeu? Numai ca asa cum nu ii ceri lui poate asa ar fi frumos sa nu ceri nici altuia. Adica..nu cer creatorului dar cer creatiei sale? :)
Nu simte la fel de mult..nici macar nu cred ca este o chestiune de a masura...Sa masori in ce? In kg, in km, in amperi? In ce? Mai degraba este o modalitate diferita de a simti si o profunzime diferita a sentimentelor, care oricum nu pot fi cuantificate.
Iubirea nu are nimic de a face cu principiile. Orice iubire insa este poarta catre iubirea suprema sau iubirea de Dumnezeu cum vrei sa ii spui.
n ce priveste cuplurile, foloseam "iubire" in alt sens, asa cum se paote desprinde din context. Nu am nici o treaba cu Sulfina Barbu, insa apropo de ceea ce a zis ea, am facut o conexiune care mie mi se pare ca atinge un punct nevralgic - si anume ca ai viata pe care o meriti. Sa dezvolt? Crezi ca este cazul?
Normal ca ce insiram nu e iubire. Aceea este ceea ce se intampla cel mai adesea si care oamenii considera a fi iubire. Dupa care, cand se termina se pot lauda ca ei au iubit si mai ales cat au suferit. Ca au fost tradati, ca bla bla...in fine. Ca doar doar impresioneaza pe altul si vor fi iubiti ca deh, destul au suferit.
Ma rog, poate compasiunea si prietenia nu sunt forme ale iubirii pen tru tine. Asta este altceva. Dar nu imi spune tu mie ce simt, cum simt si asa mai departe. Nu are sens, nu ma cunosti, nu te cunosc.
Pentru mine compasiunea nu inseamna mila. Nu vorbeam in sens de dictionar. Compasiunea in sensul de acea iubire in care tu nu mai esti. Si nu voi teoretiza deoarece nu are nici un sens.
Daca tu iubesti o persoana si ea nu stie, cel mai firesc este sa ii aduci la cunostiinta acel lucru. Nu este iubire intre voi, dar poate ca tu o iubesti chiar si asa. Sau poate esti obsedat. de unde sa stiu eu?! Ei bine...o anunti...si daca stie, ce? Poate ca nu e deloc interesata. Iti moare iubirea pe loc? Ei..poate nu a fost iubire atunci.
Sunt destui oameni care spun ca il iubesc pe Dumnezeu si care in acelasi timp nu pot iubi pe cineva care nu le da atentie. Asta este...e mult mai usor sa iubesti un concept decat o persoana care nu te baga in seama.
Nu discutam despre iubirea pentru cineva trecut in nefiinta. Observ ca tu simti la fel pentru toti cei trecuti in nefiinta. Asa simti tu si poate ca altul simte altfel. Sa nu crezi ca daca tu simti in anume fel si altii simt la fel. Asa cum fiecare gandim in felul nostru, asa fiecare simtim in felul nostru.
Chiar doresc sa citesc parerea ta vis a vis de cum mi-a fost mie denaturata notiunea de iubire. Ai facut o afirmatie dar nu ai adus nici un fel de argumente. Ce pot spune deocamdata, pe langa ce am spus despre acea iubire este ca urmare a ceea ce am simtit pentru el, am inceput sa am mai multa toleranta si fata de altii, am inceput sa ma inteleg mult mai bine cu colegii mei, cu parintii mei si ami ales, total surprinzator pentru mine, au inceput sa imi palca oamenii, dupa atata vreme, de cand ma stiu, ca nu-i puteam suferi. Asa ca mi-o fi denaturat mie "notiunea" in orice caz ma simt tare bine cu oamenii, mi-s dragi, imi plac si intr-un fel ciudat, pe cei pe care ii iubeam ii iubesc acum mai mult. O sa zici ca ma contrazic? Da, fiindca nu vorbesc rational si o stiu foarte bine.
"Si aici, scumpa casandra radu, recunosti in sfarsit ca nu a fost ce trebuia".
Te rog, nu imi spune "scumpa" daca nu simti asa. Ce sa recunosc? Asta e afirmatia ta. In viata nimic nu "trebuie". Asa s-a intamplat, a fost o experienta si nu as schimba nimic. Nu am ce sa schimb. Am facut asa cum am simtit. Viata nu este asa cum si-o planuieste omul. Da..mi-am dorit sa raman cu barbatul iubit, sa avem o viata impreuna. Dar..daca el in cel din urma a ales altceva, ce pot sa fac decat sa merg mai departe.
Daca ma intrebai cu ceva vreme in urma ce trebuie si ce nu iti spuneam in primul rand ca "nu trebuia sa ma nasc", apoi ca nu am iesit asa cum trebuia si tot asa mai departe la infinit. Viata isi are cursul ei, indiferent de ce trebuie sau ce nu trebuie.
Da de unde..auzi jos palaria..pai pentru ce?! Vrei sinceritate si luciditate? Din partea mea, oricand...nu imi palce sa fiu altfel decat asa cum sunt.
Oricine paote fi pacalit. Daca nu vrei sa fi pacalit, lasa orgoliile la o parte si atunci s-ar putea sa incepi sa vezi realitatea. Cel mai usor de pacalit sunt oamenii orgoliosi. Si totodata sunt cei pe care ii poti manipula cel mai usor.
Nu a trisat nimeni. Nu am zis vorbe mari daca nu am simtit ce spun. Chiar si cand ti-am zis tie "dragul meu" asa am simtit, pentru ca m-au binedispus comentariile tale. Nu am umblat niciodata cu chestii de genul "te iubesc, esti viata mea"...ca sa creez atmosfera placuta in budoar. La fel cum nici nu am facut pe interesanta pretinzand ca sunt total rece si doar interesata de sex. Imi place aproprierea intima si din aceasta cauza nu o voi face oricum, ci o voi face asa cum merita acest act frumos intre doi oameni.
Pe mine nu ma intereseaza acea conventie sociala numita casnicie. Nu-mi doresc, nu mi-am dorit.
Lasa te rog tonul asta dojenitor ca nu te prinde. Ca te asteptai sa parafrazez pe altcineva..uite ai putea sa tagi invatatura ca asteptarile iti sunt de regula inselate si ca altul nu are nimic de-a face cu ceea ce astepti tu de la el. Si ma indoiesc ca ma cunosti. Doar fiindca ai citit cate ceva din ce am scris. La fel cum nici eu nu te cunosc pe tine.
Nu am parafraza-to nici admirativ, nici peiorativ. Am explicat mai sus care e treaba cu parafrazarea.
Da o sa ma contrazic tot timpul! Asta e perceptia ta despre mine, care nu este neaparat adevarul. In sinea mea nu exista contradictii, oricum nu in ce priveste iubirea.
Daca se intampla sa fiu iubita, ok sunt de acord :) Chiar daca nu voi sti niciodata cat de profund sunt iubita. Daca nu se intampla, asta este. Sunt lucruri care nu depind de mine. Nici chiar iubirea pe care o simt eu nu depinde de mine.Este sau nu este. Nu imi irosesc energia dorind lucruri care nu depinde de mine. De fapt toata "afacerea" asta cu doritul e o mare tampenie.
In final...nu ti-as putea da argumente si oricum probabil ar fi multe contradictii. In ce priveste ultima intrebare, daca ar raspunde altul, dupa ce ar fi la curent cu povestea vietii mele ar spune ca am fost iubita. Eu insa simt ca nu stiu cum este sa fii iubita. O replica la aceasta ar putea fi ca eu am standarde prea mari...disputa ar continua la nesfarsit, ce rost ar avea?!
Scopul publicarii acestui text nu a fost de a diseca iubirea si nici de ma ma transforma pe mine in obiect de disectie. I-am zis lui Cri Cris care era ideea.
Astept sa iti treaca pasa :) Si apropo de conferinta aialalta nici macar nu am citit ce ai scris tu acolo. Inerent, nu aveam cum sa ma refer la tine.

Brrrrrrr, intr-adevar. Impresia de moarte razbate din fiecare tablou. O tusha sinistra ce intuneca maternitate, copii, iubire etc. Fiecare tema luminoasa e metamorfozata in contrariul ei. Prin culoare, prin rictusul majoritatii personajelor, prin impresia de rigiditate... "Rigor mortis" ar fi titlul pe care l-as da tablourilor astora, daca m-ar intreba cineva:D

Dle Firimita,
legat de filmul The Art of Leaving, cum puteti descrie experienta respectiva dincolo de tema documentarului (viata si creatia dumneavoastra)? Nu am vazut productia, iar intrebarea mea e chiar infantila pana la un punct. :) Totusi, inteleg ca apareti masiv in film, cu alte cuvinte sunteti actorul care se interpreteaza pe sine, apoi, fiind vorba de un portret, se poate spune ca v-ati lasat pictat de altcineva. Povestiti-ne putin cum v-ati simtit ca obiect de studiu cinematografic, cat de greu v-a fost sa va lasati regizat de altcineva cu o viziune diferita asupra vietii dvs, cum ati reusit sa ii concesionati lui Brian Kamerzel libertatea de a va re-crea profilul, cum ati trecut peste pudoarea intrinseca autorului de jurnal intim care e nevoit sa il cedeze spre lectura unui director de film? Apoi, cand ati vazut pentru prima oara produsul finit, s-a intamplat cumva sa descoperiti interpetari noi date experientei dvs de camera de filmat? V-ati vazut cu alti ochii? Pe scurt, cum e sa fii un film? :)

In plus, o curiozitate personala: ce loc ocupa credinta in viata dumneavoastra?

Multumesc.

Ei da, pesemne ca am exagerat cu exemplele.
Si atunci ce exemple se pot gasi de atitudini/comportamente kitsch? Mie mi-ar veni in minte cazuri de mitocanie ambalata in rafinament.
Uf...sunt feluri si feluri de "a sti". Este kitsch (si produce kitschuri) cel care e obsedat sa stie cat mai multe fara a le unifica, cel care poate recita pareri si clisee fara sa se straduiasca sa le inteleaga.

Un om care asculta/priveste cu aceeasi pasiune emisiuni pe teme de fotbal si pe teme de viata religioasa mi se pare kitsch, in orice caz anapoda. (Imi vine in minte antrenorul iordanescu care inaintea unui meci de fotbal ceruse poporului sa faca rugaciuni pentru victorie, sau asa ceva).
Nu pare convingator? sunt oameni (poate si eu uneori) care aud si preiau multe lucruri, fara sa traga consecinte din ele. De pilda, absolventul de facultate umanista care citeste si memoreaza carti de feminism apoi gandeste "ba, trebuie sa imi gasesc o gagica sa o regulez, sa imi spele rufele si sa stea la cratita sa imi gateasca".
Cred ca exemplele astea sunt mai convingatoare...

NOTA 10 ! buna poanta cu neuronii! dar si mai buna e faza ca e spusa chiar de un reprezentant al sexului puternic ;-)

Merci mult Belle!
acum sunt in tema...
_______________________________________________________
Viata este timpul ce ne-a fost daruit, de la prima pana la ultima clipa!

Stiu ca mai scot cuvinte din sacul cu zambete, asa ca tu sa nu te superi pe mine ca zisei omuletul din Ohio. A fost in sensul cel bun!

Te asteapta intrebari serioase pe conferinta ta "Viata ca destin intr-o iubire pura". Asteptam raspunsuri!!!!!!!!!

_______________________________________________________
Viata este timpul ce ne-a fost daruit, de la prima pana la ultima clipa!

viata pentru mine ESTE ....si ambraca orice forma ....timpul o dezbraca si-o imbraca antu-n ciclu nesfarsit de (as spune eu ) erori, greseli pe care ni le da noua ca tema de viata .E ca un sunet pe care la anceput anveti sa-l repeti, apoi din ce an ce mai des al diversifici, al complici , al amplifici ca pana an final, sa ramai fara grai,..chiar atunci cand te credeai stapanul sunetelor din univers...este aproape miraculos cum ancepe-si ancepe an noi, prin noi-si atat de banal se sfarseste constienti fiind de efectul acestui sfarsit.

...As vrea sa uit macar pentru o clipa ca oamenii sunt rai...., ca stelele cad..., ca lacrimile curg si se pravalesc peste neantul neiubirii ca si cand ar vrea sa dezmosteneasca tot ce avem mai pur si mai frumos in sufletul nostru..., iar noi ne agatam ca niste orbi de liana din sufletul palmei celui(ei) pe care il(o) iubim....si...cersim doar...atat...iubire.
Si am intins o viata palma....palma cu anii cu care am asteptat....atat...sa iubesc cu tot ce am mai frumos in suflet...cu tot ce am eu mai bun in sufletul meu atat de coplesit de bolta surasului, a copilariei, a increderii in oameni si in viata...., a iubirii ..., am intins palma cu care am asteptat sa fiu iubita...si in schimb astept ca inima aceea duioasa si blanda...sfioasa care ma face sa ma infior de fiecare data...sa imi intinda palma sufletului sau sa i-o sarut cu tot sufletul meu ... si sa visez ca ramanem asa...numai noi doi...pierduti de timp, pierduti de ploi, de oameni si de viata..poate asa voi avea timpul...locul si toate clipele din Univers ca sa pot sa ii arat cat de minunat este....si cat de minunat m-a invatat ca iubirea...nu doare...nu loveste...nu e egoista...ea doar exista, iar eu...voi ramane vesnic plina de gratitudine fata de viata si de D-zeu ca...exista...


Rallia,
eu cea care m-am nascut in sufletul...LUI !!!

Indraznesc sa cred ca Marea Iubire nu e nici o himera nici o singularitate. Ea vine si daca esti destul de atent poate sa vina si de mai multe ori. Daca dupa fiecare mare iubire apare alta, comparabila ca "dimensiune"? Daca e Marea Iubire doar pentru momentul respectiv? ... Viata noastra e plina de momente.

Nimic nu este mai frumos pe lume decat un Dumnezeu mort...Cred ca Dumnezeu moare in culori, moare cu explozii de artificii sufletesti, moare furand de la tine din trup nemurirea...Dar noi, oamenii, suntem pt El un fel de ''apa vie si apa moarta", suntem, de fapt, seva vietii Lui vesnice. Dumnezeu se alimenteaza cu benzina umana. Sa-ti vorbesc despre cifra mea octanica, prietene? Proasta calitate a unui suflet este data de o suferinta, de o asa-zisa nefericire confectionata de catre trup si minte. Nu exista suflete ''refuzate la export'', dar minti care ucid, minti care aduc foamete, minti care otravesc vietile, intalnesti la tot pasul.
Si sa revenim la pardalnica de nefericire, la SAGALNICA nefericire....Daca nu ai fi nefericit macar pt o clipa-n viata, cum ai putea constientiza ce-i fericirea? Nefericirea e ca un copil mai mic, mai had si mai pipernicit al fericirii, e unul caruia ii place sa se tina de sotii sufletesti. Hai sa-ti dau ceva de facut: ia o bucata mare de aer si incearca s-o mesteci, apoi s-o inghiti. Imagineaza-ti oameni in miscare, pe o strada ingusta, gen Lipscani, intr-o forfota de nedescris, deschizand si-nchizand gura, dand haotic din falci, incercand sa mestece aerul......mimand miscarile pestilor dintr-un acvariu. Ai fi mai nefericit daca ai avea ceva-n plus pt care sa ''lupti''? Sa lupti pana si pt aerul pe care-l respiri( exceptand cazurile exceptionale ). Atunci, poate, ai realiza minunea vietii, fericirea pe care o RESPIRI zilnic. Nefericire e sa stai sa-ti plangi de mila, sa judeci ''fericirea'' celorlalti........nefericirea inseamna sa dai cu piciorul in fericire, sa arunci cu pietre-n ea, sa o terfelesti creand ''ode'' ale nefericirii, altare sufletesti pt ''nefericire''. Din cauza asta-mi parea rau, prietene, pt ca, cel care a creat poemul, parea un spectator al ororilor nefericirii. Daca ar fi fost mai putin oripilat si concret ar fi dezarmat Nefericirea asta, bat-o vina, atunci as fi suras cu ingaduinta. Nu egoismul ma face sa nu ''vad'' nimic din toate acestea, ci constientizarea capacitatii mele de a lupta cu nefericirea, evaluarea tuturor armelor impotriva ei. Daca pot sa sa-mi ajut trup, suflet, minte sa fie fericite creandu-le diferite conditii lumesti e marea mea reusita...dar pt asta am nevoie de brate vanjoase care sa demonteze nefericirea, s-o sparga, nu s-o priveasca cu lacrimi inutile si sa-i ridice ruguri de cuvinte....Pt nefericire e nevoie de mai putine cuvinte.

P.S. In copilarie, tatuca m-o invatat sa ma tem in viata de omu' span, omu' rosu si de absurdoman:-)

Nimic nu este mai frumos pe lume decat un Dumnezeu mort...Cred ca Dumnezeu moare in culori, moare cu explozii de artificii sufletesti, moare furand de la tine din trup nemurirea...Dar noi, oamenii, suntem pt El un fel de ''apa vie si apa moarta", suntem, de fapt, seva vietii Lui vesnice. Dumnezeu se alimenteaza cu benzina umana. Sa-ti vorbesc despre cifra mea octanica, prietene? Proasta calitate a unui suflet este data de o suferinta, de o asa-zisa nefericire confectionata de catre trup si minte. Nu exista suflete ''refuzate la export'', dar minti care ucid, minti care aduc foamete, minti care otravesc vietile, intalnesti la tot pasul.
Si sa revenim la pardalnica de nefericire, la SAGALNICA nefericire....Daca nu ai fi nefericit macar pt o clipa-n viata, cum ai putea constientiza ce-i fericirea? Nefericirea e ca un copil mai mic, mai had si mai pipernicit al fericirii, e unul caruia ii place sa se tina de sotii sufletesti. Hai sa-ti dau ceva de facut: ia o bucata mare de aer si incearca s-o mesteci, apoi s-o inghiti. Imagineaza-ti oameni in miscare, pe o strada ingusta, gen Lipscani, intr-o forfota de nedescris, deschizand si-nchizand gura, dand haotic din falci, incercand sa mestece aerul......mimand miscarile pestilor dintr-un acvariu. Ai fi mai nefericit daca ai avea ceva-n plus pt care sa ''lupti''? Sa lupti pana si pt aerul pe care-l respiri( exceptand cazurile exceptionale ). Atunci, poate, ai realiza minunea vietii, fericirea pe care o RESPIRI zilnic. Nefericire e sa stai sa-ti plangi de mila, sa judeci ''fericirea'' celorlalti........nefericirea inseamna sa dai cu piciorul in fericire, sa arunci cu pietre-n ea, sa o terfelesti creand ''ode'' ale nefericirii, altare sufletesti pt ''nefericire''. Din cauza asta-mi parea rau, prietene, pt ca, cel care a creat poemul, parea un spectator al ororilor nefericirii. Daca ar fi fost mai putin oripilat si concret ar fi dezarmat Nefericirea asta, bat-o vina, atunci as fi suras cu ingaduinta. Nu egoismul ma face sa nu ''vad'' nimic din toate acestea, ci constientizarea capacitatii mele de a lupta cu nefericirea, evaluarea tuturor armelor impotriva ei. Daca pot sa sa-mi ajut trup, suflet, minte sa fie fericite creandu-le diferite conditii lumesti e marea mea reusita...dar pt asta am nevoie de brate vanjoase care sa demonteze nefericirea, s-o sparga, nu s-o priveasca cu lacrimi inutile si sa-i ridice ruguri de cuvinte....Pt nefericire e nevoie de mai putine cuvinte.

P.S. In copilarie, tatuca m-o invatat sa ma tem in viata de omu' span, omu' rosu si de absurdoman:-)

1.daca n-as fi nevoita sa muncesc as...visa...toata ziua
2.daca as fi fost...frantuzoaica...azi as fi...in Paris
3.cel mai important lucru care nu se cumpara e...sanatatea
4.cand sunt indragostita niciodata nu...mint
5.cand sunt indragostita mereu...ascult Edith Piaf
6.as vrea sa mor de...dorul lui
7.n-am inteles niciodata ce-i...razboiul
8.as vrea sa visez doar...in timpul noptii.
9.cel mai frumos lucru pe care l-am facut de dragul cuiva a fost...sa uit.
10.nu pot niciodata sa refuz...invitatia la teatru.
11.cea mai gogonata minciuna a mea a fost atunci cand am zis ca...netul nu creeaza dependenta!
12.cel mai fericit moment din viata mea a fost atunci cand...am ascultat, pe un pod peste Sena, Quatuor Saint-Louis cantand ceva din Pachelbel.
13.mananc intotdeauna cu maxima placere...pepene rosu.
14.nu pot sa sufar oamenii care...n-au imaginatie.
15.prima mea iubire e...o constanta in viata mea.
16.fii tu insati/insuti...daca vrei sa ai noroc in dragoste.
17.as bea mai curand...lacrimile cerului...decat lacrimile unui om
18.mi-am dorit mereu...Sarutul lui Klimt...si n-am avut niciodata.
19.nu stiu ce m-as face daca...toleranta nu ar functiona la unii oameni.
20.sa-mi aduca Mosul...poate in 2006...

Ai spus la un moment dat ca (nu dau citatul exact, oricum ceva de genul:) cel de langa tine merita... Pai, stai putin, de ce sa judecam atunci cand vrem sa oferim iubire, de ce sa facem noi o selectie si sa spunem ca X merita sau Y nu merita... Nu mi se pare corect.Daca asociem iubirea cu diversele basme si mituri care sunt in circulatie, in general nu noi alegem iubirea ci ea ne alege pe noi...
Bineinteles ca eu nu ma raportez la basme si mituri, si mai mult mi se pare ca "Iubirea e mai degraba un proces de autosugestie"(Camil Petrescu).La inceput te gandesti intr-adevar la calitatile pe care acea persoana le are si daca merita sa fie iubita, dar mai apoi, daca lasi totul la voia intamplarii s-ar putea sa te indragostesti asa, dintr-o data, fara sa tii cont de faptul ca pana nu de mult ajunsesi la concluzia ca nu merita...
Toti suntem egali, s-ar putea ca sub un chip frumos sa se ascunda un suflet urat, sau sub un chip neatragator sa se ascunda un suflet bun care ii da stralucire chipului.Toti meritam sa fim iubiti, si nu trebuie sa ne fie frica sa iubim, pentru ca asta ar insemna sa ne fie frica sa traim, nu putem avea o viata fara un strop de iubire, cum nu putem avea o iubire fara un strop de viata, si cand ma refer aici la viata ma refer la faptul ca trebuie sa fim optimisti, asta inseamna sa ai un strop de viata.

Nu, nu am incercat sa spun asta. dar e mai usor sa traiesti deplin o stare placuta decat una neplacuta. Intr-adevar unii se tem si de fericire la fel ca de nefericire. Se tem de viata insasi si astfel se tem si de moarte, chiar daca nu-si dau seama.
Ce spui tu..nu e decat otravirea vietii, a fericirii cu ganduri si indoielile generate de acestea. Fiecare are libertatea de a alege cum traieste o experienta. Paradisul nu e pentru cei slabi, spunea cineva :)
Nu stiu ce sa zic..eu nu am evitat nici fericirea nici suferinta. Cand am avut parte de ele, le-am trait la maxim.
Poate ca un evitant de profesie si-ar pune aceasta intrebare..sau cineva care a trait "prea mult".
Cum ziceam si in alta conferinta, daca un om ajunge sa creada astfel, probabil ca are dreptate.

"I know what Tao is, but where it came from, I don't know" - Lao Tse

E clar ca speculam.
Insa unii dintre noi avem si exemple personale, ori din jurul nostru, de oameni pe care "ceva" i-a schimbat.
Eu am cateva.
Un copil, o fata care acum are putin peste douazeci de ani, a fost diagnosticata cu o boala, ce e incurabila de cele mai multe ori.
Vorbesc cu ea si ma doare inima cand o aud cu cata maturitate vorbeste despre viata. Un copil fara coplilarie, care vorbeste si se poarta total diferit fata de ceilalti. Vrea sa acopere totul: cursuri de limbi straine, pian, facultate, concerte, excursii, citit, asculat muzica, lucruri pe care le facem cu totii dar nu in acelasi timp, nu in timp asa de scurt. Isi aminteste cu regret de vremurile dinaintea vestii si nu ii vine sa creada ca a putut fi superficiala sau rea cu celialti. E de o frumusete rapitoare dar nu poate fi iubita asa cum ar merita. Superficialitatea oamenilor nu trece dincolo de efectele citostaticelor asupra parului. Nu indrazneste sa iubeasca pentru ca in doar cativa ani a avut mai multe deceptii din cauza iubirii cat altii intr-o viata.
Un alt caz, un fost prieten cu care am copilarit si care era perfect normal in comportament si-a schimbat religia iar acum toata viata lui si a familiei sale se raporteaza la acea comunitate si nu traieste decat pentru a munci in sprijinul fratilor intru religie.



"omul stie mult mai multe decat intelege" - Alfred Adler

:)
pai odata i-as fi zis "iubire toxica", dar acuma, ca tot sunt la faza de rasucire a orizontului, as zice "go ahead" daca simti ca iubirea aceasta te tine in viata.
Chiar daca o face prin ucideri si resuscitari succesive :)))

nu mai stiu sigur ce am cautat (pe google), retin doar ca era ceva in legatura cu istoria, arheologia sau ceva in genul asta.
mi-am aruncat un ochi pe cafenea, mi s-a parut ca majoritatea discutiilor sunt pe teme... de viata (nu stiu cum sa le zic). nu m-a interesat deloc. mai tarziu, cateva luni dupa, mi-am amintit adresa site-ului si, de plictis, mi-am facut cont...

ce-am gasit? un mediu care ma face sa gandesc altfel ;), priteni, foarte putini, dar foarte dragi.

Cateva din reperele noastre le inshir mai jos. Nici pe departe pe toate, pentru ca statutul de parinte ca si cel de copil sunt permanente, cerand o permanenta adaptare la clipa.

Le-am exemplificat bunul simt - respectul si atentia - traindu-le.
Bunica le-a spus povesti cum mi le-a spus si mie: Fara aratatoare ridicate.
Le-am aratat - si spus - ca-i iubim, in modurile adecvate varstei.
Am spus "Nu, pentru ca... " evitand "Nu, fiindca asa zic eu".
I-am incurajat cand a fost cazul si le-am explicat riscurile, neajunsurile, etc... iara cand a fost cazul.
I-am respectat ca pe egalii nostri, si n-a fost nevoie de interdictii, pedepse sau bataie pentru a le inocula binele.
N-am luat hotarari familiare excluzandu-i de la procesul ajungerii la decizii.
Am cautat impreuna cauzele cand au fost esecuri si ne-am bucurat toti laolalta pentru succese, indiferent cine a suferit esecul sau a avut succesul.
I-am sprijinit fara a-i tutela, i-am convins fara a-i manipula si n-am avut probleme sa ne recunoastem greselile atunci cand le-am comis, nu "cand or fi mari".
N-am citit niciodata carti de pedagogia cresterii copilului, decat odata sau de doua ori, de amuzament.

Daca ne-am certat?
Da. Dar nu pentru a-l termina pe celalalt, nerupand niciodata puntile intre noi si nelasand mai niciodata supararea sa supravietuiasca noptzii.

Bilantz?
Unul termina la anul faculta, unul e la mijlocul studiului si doi dau bacalaureatul anul asta si stiu la care facultati vor sa se inscrie.
Azi - ca intotdeauna - discutam cand e de discutat, ne prostim cand e cazul si suntem unanim de parere, ca nici o tema in viata nu-i atat de serioasa incat sa nu poti rade cel putin pe marginea ei.
Avere materiala n-avem, dar nu-mi aduc aminte ca asta a fost vreodata o tema intre noi.

M-am laudat?
Da. Sunt de parere ca am cu ce.

Tie iti doresc cel putin tot atata fericire cu fata ta, cum am eu cu copiii mei. Si iti mai doresc cat mai de timpuriu sa recunosti, ca nimeni nu este mai apt sa stie de ce are nevoie copilul tau, decat tu si tatal ei: Nu vecinii, nu prietenii si nu pseudoexpertii de care-i plina lumea.

Sigur ca a creste un copil este treaba personala a fiecarui parinte. Ca si in multe alte domenii, nu exista bine sau rau, ci exista altfel.


P.S. N-am evidentiat rolul ingerului meu, pentru ca tu ai pus intrebari iar eu am incercat sa raspund. Dar: fara el nimic din cele realizate n-ar fi fost posibil.
Nu cred ca la voi e altfel...:-)