comentarii

daca toti ar merge intr-o directie lumea s-ar rasturna


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Stimate domn George Nicolae - de Dinu Lazar la: 17/03/2006 11:44:28
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Bun, eu zic sa ne oprim pe aici cu faza asta, este clar ca orice argumente
s-ar aduce partile sunt ireconciliabile si nimeni nu are de cistigat nimic;
putem noi sa ne lamentam sau sa incercam sa lamurim sau sa tragem concluzii
si un secol de acum incolo, viata merge inainte dupa niste reguli particulare
si cazul de care facem vorbire nu se va transforma; nu va veni toarashul
sa spuna da nene m-ati convins, dau o suta de euroi pe poza de azi de la ora
patru si douazeci. Si fraieri care sa muste

Cum zicea amicul din Londra, da, si aici editorialele de moda la reviste
mari de moda se platesc mizerabil; 2-3 giganti ai fotografiei romanesti
iau cam 150 de euroi de editorial si plevusca, sub 100; evident ca nu
iti scoti nici benzina si nu mai zic de amortizarea truselor de blituri,
aparatelor sau obiectivelor .
Dar nu a fost asa tot timpul.
Cind a venit prin `93 omul - tot englez era - care a pus pe picioare
revista AVANTAJE, m-a chemat sa ilustrez primul numar, si se scuza si
se rupea in figuri ca nu are alocati decit 3000 de dolari pentru
partea cu fotografia. Am zis sa-l iert, i-am zis sa nus e mai repete,
am facut pozele.
Faza desigur nu s-a mai repetat, au aparut multi alti fotografi care
au tot coborit stacheta preturilor, asa ca in citeva luni omul nu dadea
nici 500 de dolari pe toata ilustratia, apoi a angajat pe cineva cu 300.
... asa ca acum revistele s-au sindicalizat, pretul platit in lumea editoriala
romaneasca pe poze nu acopera in nici un caz cheltuielile directe,
nu mai zic de posibilitatea unei vieti modeste dar civilizate - cu
exceptia a sa zicem 10-12 nume care string totusi ceva malai.
Oricum, ca in toate cele, preturile platite la noi pe imagine
sunt de la 3 la 10 ori mai mici ca in Europa; asta face ca trusturile
de presa care au reviste ilustrate sa faca averi colosale, si,
din nou, nu vad nimic rau in asta, asta e capitalismul.

Despre dat poze pe gratis in reviste de fotografie, asta este cam
o cutuma scrisa in lume; si la noi la Romanica se practica, dar din nou,
una e visul si alta realitatea; eu am avut anul trecut 2 articole
ilustrate bogat intr-o aparitie romaneasca de profil si nu m-a cautat
nici un client sa zica bravo nene, am citi aia sau am vazut aia,
fa si la mine o comanda. Asa ca...
#111892 (raspuns la: #111805) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Daca tot va complicati, sa va dau niste idei. : ) - de ayoka parol la: 30/03/2006 18:44:53
(la: Realitate romneasca: pensionarii din ratb)
Eu nu pot furniza chiar asa multe prezumtii, stocul meu e ceva mai limitat, dar garantez valoarea lor. : ))
Story-ul meu se poate numi ,,Pantomima mintala”, ,,Mosneagu cu baston de argint”, ,,Roxy si Inima-de-Ciuperca” ori ,,Telefonul fara fir” (2 persoane, copii pana in 3 ani, bafta lor ca au nevoie!).
Actiunea incepe (si se desfasoara) in special in mintile protagonistilor; de aceea, subtextul e de baza. Eroii se sprijina doar pe jumatati de gesturi, miscari vagi, onomatopee (tuse, plescait, fornait, dres de glas, respirat cu substrat etc.), diafane elemente de decor, plus cateva alte mijloace putin mai sofisticate de transmitere si primire de informatie – cuvinte puse aleatoriu cap la cap (personajele noastre, fiind extrem de perspicace, au darul de a descoperi sensuri profunde si multiple in absolut orice insailare de vorbe ori de situatii, deci logica, atata vreme cat exista in capetele lor, aducand ordine in orice categorie de haos, nu mai are ce cauta in ganduri sau asa-zise fraze. Le umplu ei de intelesuri, ba chiar la final le pun si fundite si ornamente si-si dau peste nas unul altuia cu ele, nici ei nu stiu de ce).
Dar sa incepem povestea. Roxy il vede pe batran (Neagu pe nume, poreclit si Optminute sau Inima-de-Ciuperca) mergand pe strada in fatza ei, orientandu-si faptura inca tzantzosa, ajutat de un baston de dandy din argint, spre statia de autobuz. Tanara il cunostea deja foarte bine pe atragatorul grizonat, din vedere si din cateva conversatii telepatice (plus cateva scrisori imaginare, la care el ii raspunsese, tot imaginar). Pentru Roxy, oricum, cele doua planuri, realul si imaginarul, erau nu doar complementare, intersectate si intersanjabile, dar deseori coincideau perfect (tipa era plecata rau cu pluta, nu facea diferenta intre timpuri, oameni, situatii, sentimente sau lipsa de sentimente). Fiind foarte ramasa in urma din punct de vedere social, cultural, economic si religios si constienta de acest fapt zguduitor pentru ea (punea mare pret pe toate acestea si nu vedea decat ascensiune in fatza ochilor), duduia Roxy isi dezvoltase mladios o erotomanie clasa-ntai, cu care-l hartuia pe Neagu de-l zapacise. Se credea iubita strasnic de acest batranel, avea vise erotice cu el, se vedea cu statuie in gradina blocului, ridicata tot de el, ce mai, era chinuita rau de demonii iubirii impartasite pe care o traia cu Optminute. Scrisorile ce si le trimiteau (scrise intotdeauna cu cerneala simpatica, direct pe cerebel) demonstrau clar ca si Inima-de-ciuperca o iubeste si ca se gandeste la ea, si ca ei au o relatie frumoasa, casta, neprimejdioasa, ca orice iubire erotomana, izvorata direct din negurile adanci ale psihicului ei virtuos si ideal.
Despre privirile languroase pe care i le arunca atunci cand se intalneau in statie (si la care, in mintea ei generoasa, el ii raspundea de doua ori pe-atat), Neagu nu avea nici o parere anume. Totusi, la un moment dat, incepu sa miroasa ceva. Mos Neagu se gandi brusc, cu flerul care-l caracteriza (si care nu dadea gres), ca fata ii face ochi dulci din cauza ca ii place bastonul lui de argint, pe care vrea sa i-l smulga intr-un moment de neatentie din mana chircita si sa-l vanda pentru a-si plati intretinerea. Asa ca o privi deodata cu ura si-si puse in gand ca, data viitoare cand mai iese din casa, sa-si imbrace bastonul in piele. Zis si facut. In ziua urmatoare, Optminute iesi mandru din scara blocului, fericit ca, iaca, acum o dovedeste pe domnita pusa pe sotii si-i scoate bazaconiile din capsorul zguduit de evenimente. Dar Rosanne nu mai aparu in statie. Optminute se simti lezat (cum, tocmai acum, cand sa-i arate el baston de argint peste spinare!…?), dar isi promise sa nu lase furia sa-i treaca (ia mai da-o naibii de tensiune!). Cand urca in autobuz, iata aparu si Roxy erotomana val-vartej, il impinse pe tataie, el cazu pe un scaun, socat si, prinsa cu mana de bara, incepu sa mestece guma deasupra capului lui (care ii apartinea pe vecie, cu restul de mos cu tot). Optminute lesina cateva secunde, iar cand se trezi buimac, vazand-o pe maniaca proiectata pe tavanul masinii, uitandu-se la el cu ochii sticlosi, gata sa-l manance din priviri, isi pipai bastonul, ca nu cumva sa i-l fi sustras nenorocita, dar simtindu-l stand cuminte la locul lui, nu gasi altceva mai bun de spus decat: ,,creatura ce esti, nu ti-e rusine sa mesteci guma in masina lu’ Reatebe, pun pariu ca n-ai nici bilet, jos cu tine, netrebnico, pana nu vomez! (nervos-nervos, da’ cuvinte sclifosite avea!…) Roxy intepeni si simti ca-i pica ceru-n cap si, cu ocazia asta, ca se desface si pamantul sub ea si o-nghite, cu amor cu tot…se uita ca o papusa de catifea batuta de vremi, fix in ochii mosneagului dezlantuit si nu gandea decat: ,,unde plecasi, iubire solida de acum cateva minute?’’ Ii veni sa-l ia pe mos de haina si sa tipe cu disperare: ,,Cine esti si ce-ai facut cu Inima-de-Ciuperca???” (se vede treaba ca-si imagina, in crunta ei deznadejde, ca mosul iesise din corp in momentul de letargie si un spirit ingrozitor ii luase locul. Un spirit neindurator, care n-o iubea si care nu avea s-o iubeasca – sau, ma rog, nu avea s-o adore ca Optminute).
La urmatoarea statie, Roxy, luandu-si cu ochii aposi ramas-bun de la corpul iubit, cobori, tarsaindu-si picioarele, si o lacrima de iubire moarta se asternu sub pasii ei, evaporandu-se pe asfaltul prafuit. Avea sa inceapa sa caute spiritul lui Neagu prin toata lumea, si, la nevoie, avea sa-si puna propriul trup in slujba acelui suflet iubitor, iesind de bunavoie din el, spre a-l lasa la discretia iubitului inimos, sa se lafaie in el inca 60 si ceva de ani…Macar atat sa faca, in cinstea iubirii pe care el, Inima-de-Ciuperca, suflet destoinic, i-o purtase.
Neagu, in schimb, multumit-ochi de succesul cuvintelor sale agresive, merse cu autobuzul pana la capat, apoi se intoarse acasa, bucuros ca-si simte in mana bastonul de argint, la care, datorita vigilentei sale, nebuna aia mica nu avusese acces. Cele opt minute pe care le facea de la statie pana acasa ii parura insa foarte scurte, impalpabile…Ba chiar, ajungand acasa, constata cu stupoare ca mersese de data asta mult mai repede, si ca-n loc de opt minute, cat facea de cateva zeci de ani incoace, fusesera doar 6 si 12 secunde…Mosulica era trist si dezumflat… Nu mai prezenta interes pentru Roxy…ramasese singur…cu bastonul de argint…ce-l privea dezabuzat, cu repros, din cui…
De asta, rezonez cu terrorizer: e de dorit, in astfel de situatii, sa afli ce e in mintea omului; il abordezi cu incredere si vezi care e problema lui. La ce-i sta mintea si de ce se poarta cu tine (sau cu altii) in felul in care se poarta. De obicei (atata vreme cat partenerul de discutie e fair-play), atunci cand faci primul pas si mergi jumatate de drum spre el, vine si acesta spre tine jumatatea lui. Nu-si bate joc de efortul tau de a te apropia de el.. Curaj! Prima jumatate de drum e a voastra!


ayoka parol seshun pafan

#114352 (raspuns la: #114008) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
parerea mea - de carapiscum la: 30/04/2006 15:34:05
(la: Romanii merg la Biserica doar de Craciun si de Paste)
am citit toate comentariile scrise pana aici- din dorinta de a mai descoperi noutati in modalitatile de percepere a spatiului religios romanesc (si nu numai). ca sa fiu sincer nimic nu m-a surprins, toate "motivele" invocate imi sunt deja arhicunoscute si-as putea sa la combat pe fiecare in parte "la sange", insa n-am s-o fac. m-am gandit sa scriu la acest subiect fiindca am vazut ca cei mai multi dintre cei ce au postat si-au varsat nervii si supararea pentru faptul ca ori crestinii ori preotii bisericilor sunt intr-un anume fel inadecvati misiunii lor.

astazi e Duminica numita "a Tomei", adica a apostolului care, nefiind de fata la venirea lui Hristos prin usile incuiate la cei 11 ucenici, a spus ca nu va crede in Invierea Lui decat daca-i va pipai mainile si coasta strapunse. exact la opt zile dupa Inviere Hristos revine in acelasi mod la ucenicii Sai, de data aceasta Toma fiind si el de fata. dupa scurta convorbire dintre Iisus si ucenicul numit mai apoi "necredinciosul", Toma raspunde: "Domnul meu si Dumnezeul meu"! si i se raspunde: "pentru ca M-ai vazut, Toma, ai crezut. fericiti cei ce n-au vazut si au crezut"!

el a intrat in memoria colectiva ca ucenicul care s-a indoit de Inviere. realitatea este insa cu totul alta. oricine altcineva ar fi fost in locul lui, si de fapt chiar toti apostolii s-au indoit la inceput de adevarul Invierii din morti. minunea aceasta nemaiauzita si neintalnita pana atunci pur si simplu le-a demolat orice logica si idee preexistenta in mintile lor. ridicarea din morti a dat nastere dealtfel la asa numita "teologie a mormantului gol". cu alte cuvinte (si ca sa facem si o distinctie clara intre ortodocsi si celelalte confesiuni religioase, inclusiv catolica) ortodoxia a pus intotdeauna accentul pe invierea lui Hristos din morti si mai putin pe patimile Lui. dealtfel centrul vietii crestine ortodoxe nu este Vinerea Mare (sau a Patimilor) ci Duminica Invierii, de aceea si comemoram aceasta minune in fiecare duminica, adica o reamintim. revenind la apostolul Toma, trebuie spus aici ca oricare dintre cei ce v-ati dat cu opinia in scris, de v-ati fi aflat in locul lui ati fi procedat la fel. indraznesc sa spun ca unii dintre voi chiar au facut-o in mesajele lor. acest apostol L-a iubit foarte mult pe Invatatorul sau, pana acolo incat a fost martirizat mai tarziu. dar asemeni lui Petru care s-a lepadat de trei ori in momentele acelea critice si confuze, caci se temea pentru propria lui viata, si Toma a avut un moment de slabiciune. interesant e ca gestul lui nu a fost unul personal, propriu, un gest efectiv razlet. gestul lui se regaseste in fiecare dintre noi, mai mult sau mai putin. asta nu pentru ca asa trebuie sa fie. e in natura umana sa ne indoim, de cand sarpele cel viclean a aruncat samanta indoielii in chiar raiul din eden. dar gestul lui are un talc si mai profund, anume ca ne descopera realitatea Invierii, ne reveleaza posibilitatea de a pipai ceea ce nici macar o minte omeneasca nu-si poate inchipui: ranile lui Hristos dupa Inviere. trupul Sau nu mai avea proprietatile naturale ale unui trup, nu mai era mortificat si desigur nu mai putea fi tinut sub legile firii caci devenise spiritualizat- de aceea a trecut prin usile incuiate (si cu toate acestea, ca sa le demonstreze ca nu e vreo naluca, a mancat in fata apostolilor). in acest fel a facut cunoscut Dumnezeu "framantaturii omenesti" in ce chip vor invia insesi trupurile noastre.

trecand acum la un alt plan, un comentariu anterior pe care as vrea sa-l evidentiez apartine "mya"-ei (cred), printre putinele persoane de aici care a scos in evidenta un aspect important: anume ca "nu trebuie sa privim la oameni". in chiar slujba Liturghiei, atat de detestata de unii, pe la inceputul ei se canta cu glas rar si dulce o cantare care incepe exact asa: "toata grija cea lumeasca sa o lepadam"... asta ni se cere sa facem, sa uitam de griji si de cei din jur si sa ne indreptam atentia la cele sfinte. nu la preot (in sensul ca sa ne uitam la el ca la un teatru), nu la babe si mosnegi (care, pentru reamintirea unora, la randul lor au fost ca noi toti), nu la ce zice sau ce face vecinul/vecina. e usor sa ne debarasam de biserica si de cele sfinte pe motive din astea copilaresti, ca si cum cineva ne-ar lua mintile cu forta si ne-ar indrepta atentia in alte parti- de fapt cineva totusi face aceasta, acelasi sarpe. apoi cand ajungi sa "corespondezi" direct cu Dumnezeu prin rugaciune asidua si continua, toate celelalte din jurul tau dispar automat. cine zice ca nu e asa mincinos este sau nestiutor fiindca n-a practicat niciodata.

asadar problema consta in felul cum interactionam noi. si apoi cine ne opreste pe noi sa le atragem atentia celor ce tulbura slujba? rusinea? lor sa le fie rusine, nu noua! teama? pai Dumnezeu ne-a facut indrazneti, cutezatori, chiar prin faptul ca a permis lui Toma sa-L pipaie. si daca greseste chiar si preotul, cine te opreste sa mergi sa-l chestionezi ca sa afli de ce face sau de ce nu face bine un anumit lucru? ce, pentru el nu exista acelasi Dumnezeu? si nu stim noi ca din mana lui se vor cere sufletele noastre la Invierea de obste? da, e adevarat, mai mare osanda isi va lua el daca isi va pierde pastoritii. nu constientizeaza, nu-i pasa?... la unii ca acestia care n-au evlavie si si-au deschis biserica privata sa nu mergi si nici sa nu-i ajuti in vreun fel fiindca sangele pe care-l sug este tocmai cei treizeci de arginti prin care a fost vandut Hristos. biserica se descotoroseste in timp de lichele dar pentru aceasta are nevoie de voi, de noi toti. daca noi vom fi crestini cuminti si adevarati, atunci leprele ori isi vor veni in fire ori se vor lasa de meserie.

un alt aspect pe care as vrea sa-l aduc in discutie este lupa fatisa impotriva crestinismului manifestata acum pe toate canalele media (si nu numai). au aparut concepte noi despre lume si viata in general, despre devenirea noastra ca oameni si despre inceputurile omenirii. unii zic ca venim din maimute... cei ce cred asta sa fie sanatosi, sa se duca sa le cante osanale urangutanilor si cimpanzeilor care sunt mai capabili decat ei fiindca le-au dat nastere. noi cantam osanale unui Creator a toate, inclusiv a maimutelor. altii zic ca ne tragem din extraterestri si ca prin bunavointa lor vom regasi mai devreme sau mai tarziu calea vietii vesnice. acestora noi le zicem sa astepte mult si bine, n-au decat sa se lase luati de navete spatiale multi-luminoase si rotunde care merg in zig-zag. poate in felul acesta vor descoperi in "lumea de dincolo" (adica "paralela") ca omuletii stravezii au fost la randul lor creati de cineva- ar fi prea mult ca si in lumea lor sa se fi intamplat sa ia nastere din vestita "supa organica". dar de ce am amintit de acestea? fiindca eu constat cu surprindere (si cu oarece indignare, marturisesc) ca aceste "teoreme" puse la rezolvarea misterului vietii pe pamant nu sunt altceva decat parvenirea ideii Adamice: de-a fi una cu Insusi Dumnezeu. si la fel a facut, inaintea lui, Lucifer, cel ce s-a razvratit pentru ca voia sa fie egalul Treimii. aceste schite puse la dispozitie de "oameni de stiinta" nu sunt altceva decat niste foiletoane sau, daca vreti, niste episoade in gen "desperate housewives"/"tanar si nelinistit". se vrea din ce in ce mai mult a fi inlocuita religia (de fapt credinta intr-un Dumnezeu unic si personal) cu noua religie care a pus stapanire pe mintile unora, bolnavi saracii. aceasta religie se numeste "religia stiintei" si n-are nici o legatura cu "stiinta religiei". de aceea si multi din cei ce au scris aici s-au gandit ca e bine sa ingroase randurile celor care pun mana pe sabie.

vreau sa inchei aici ca deja, sunt convins de asta, i-am ingretosat pe unii. in orice caz ideea e ca bisericile nu sunt si n-au fost niciodata goale, chiar daca asta inseamna ca se umplu doar la sarbatori. si apropo, noi nu frecventam "institutiile bisericesti", noi frecventam biserica- institutiile bisericesti sunt de mai multe feluri. asta inseamna ca facem parte din trupul lui Hristos si ne recunoastem pe noi insine ca si crestini. apoi biserica nu a fost niciodata intocmita pentru sfinti, sau numai pentru ei, ci mai ales pentru cei cu probleme spirituale care cu inima curata cauta si gasesc raspunsuri. si tot in aceeasi ordine de idei, chiar folosirea celor doi termeni "frecventare" si "sporadic" in titlul temei ("Frecventarea institutiilor bisericesti este sporadica") mi se pare inadecvata deoarece nu poti merge frecvent undeva si in acelasi timp sa insemne ca mergi sporadic.

cam atat deocamdata. nice to read you again guys.
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
O varianta - de zaraza sc la: 03/05/2006 19:40:24
(la: CINSTIT sau IPOCRIT?)
Ce ziceti de varianta in care sotul gaseste persoana complementara sotiei sale, sau cel putin asa crede, s-ar putea sa nu fie singura din lume cu acest statut posibil, sotia fiind la curent cu ce se intimpla din sursa directa, de la el, zi de zi. Sotia nu ramine chiar singura pentru ca tot in perioada respectiva cunoaste pe cineva care ar putea fi sufletul ei pereche, dar acestia doi sint prea morali si ramin prieteni si atit. Inaintea acestor evenimente sotii aveau o perioada de plictis-oras mic...prieteni ioc...Persoana complementara este singura...Si viata merge inainte, pina la urma si sotia s-a obisnuit...

Guinevere-Cine a scris Padurile din Madison County?

cere si ti se va da
#120047 (raspuns la: #119826) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
`nea marcuse - de rac la: 18/05/2006 07:52:23
(la: Top personal)
Tu nu cunoşti prea mulţi încă, pentru că eşti relativ nou. Dar, în măsura în care ai să mai rămâi pe aici o vreme, ai să cunoşti. Iar atunci, după ce vei implica cât de cât, ai să-ţi alcătuieşti şi tu (măcar în mintea ta) un top personal.
Dacă nu te va trage să mai intri în cafenea, sigur, este exclus să mergi cu gândul până la acel top.

De ce trebuie să ai curaj un top cu cei care îţi plac? Păi, eu mă refeream că trebuie să ai suraj să postezi un astfel de top. Iar curajul este necesar pentru că totul se întâmplă în lumea virtuală, iar postarea unui astfel de top riscă să reprezinte un pas spre realitate în privinţa anumitor useri... Iar pasul ăsta e mai greu decât pasul pe lună. În afară de asta, exprimarea anumitor preferinţe poate înseamna pentru unii, neincluşi în top, un semn că n-ar fi importanţi în ochii celui ce alcătuieşte clasamentul, deci o notă proastă.

Am observat că aici, în internet numai după ce se pun cât mai multe... plapume peste un subiect, atunci dezbaterea poate să aibă loc... cât mai ferit posibil. Aici, pe acest subiect, am găsit puţini care să zică: uite, ăştia sunt preferaţii mei. O cauză ar fi comoditatea

Dar, şi în viaţa reală sunt foarte rari oamenii care să spună lucrurilor pe nume, direct, clar, fără ocolişuri, ascunzişuri. Ce chestie!
De aceea vorbeam de... curaj. Sigur, tot ce scriu eu acum poate să aibă aerul unei seriozităţi, eventual încrâncenări, dar nu e cazul, că doar nu suntem reali, nu?

Până la urmă fiecare scrie ce vrea când vrea, unde vrea, dacă vrea, eu am vrut numai să creez o mică provocare.

___________________________________________________
Nimănui nu-i pasă.
#122838 (raspuns la: #122788) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
jeniffer - de cattallin2002 la: 05/06/2006 15:07:23
(la: Oamenii nu se trag din maimuta)
Continui cu fosilele.

"" Pe deasupra, o fosilă se păstrează numai în cazul existentei unor conditii foarte speciale. O vietuitoare trebuie să fie îngropată dintr-o dată, într-un anumit fel de mâl care îi îngăduie să se păstreze.[Adică, să prevină descompunerea sa de către bacterii sau devorarea de către răpitoare. Mai mult, sedimentul trebuie să aibă o grosime considerabilă spre a preveni dispersarea sa prin procesele naturale. Richard Milton arată: „Nu se cunosc niciunde în lume roci fosilifere aflate în curs de formare astăzi. Nu ducem lipsă de rămăsite organice, nu lipsesc nici linisti tele medii marine sedimentare. Există, într-adevăr, oasele si carapacele a milioane de fiinte pe uscat si în mare, dar niciunde ele nu sunt îngropate lent în sedimente si apoi litifiate. Ele sunt doar sfarâmate de vânt, maree, climă si râpitori." (Shattering the Myths of Darwinism, ed. cit., p. 78). Acest fapt arată că fosilele existente s-au format ca rezultat al unei mari catas trofe. Vezi si H. Morris, Scientific Creationism, ed. cit., pp. 97-101. (n. ed.) ] Insăsi ideea desfăsurării treptate a acestor procese este din ce în ce mai mult pusă la îndoială. Avem acum dovada că petrolul si cărbunele si alte lucruri similare se pot forma într-un timp extrem de scurt - în decursul a câtorva zile sau săptămâni.[Vezi John D. Morris, The Young Earth, Master Books, Green Forest, Arkansas, 1994, pp. 102-103. (n. ed.)] Insăsi formarea fosilelor pledează mai curând în favoarea unei catastrofe.

In domeniul paleontologiei, argumentul cel mai important împotriva evolutiei este faptul că e greu de spus că s-a găsit vreodată un singur lucru care să poată fi numit o specie intermediară. De fapt, Darwin era foarte îngrijorat de acest lucru,El scria:

„Numărul varietătilor intermediare care au existat anterior [trebuie] să fie cu adevărat enorm. Atunci de ce nu abundă aceste legături interme diare în fiecare formatiune geologică si în fiecare strat? Cu sigurantă, geologia nu ne descoperă nicidecum vreun lant organic perfect aranjat în trepte; iar aceasta este poate cea mai evidentă si mai serioasă obiectie ce se poate avansa împotriva teoriei. Cred că explicatia tine de extrema im perfectiune a datelor geologice."[Charles Darwin, The Origin of Species, Modem Library, Random House, New York., p. 234.]

Savantii de azi spun că arhiva fosiliferă este extrem de bogata: sunt cunoscute mai multe specii fosile decât specii vii. Totusi, nu s-au găsit decât vreo două exemple care pot fi interpretate ca fiind, oarecum, niste specii intermediare. Ti se va spune despre pterodactil - o reptilă cu aripi -, sustinându-se că acea reptilă urma să devină pasăre. Dar de ce să nu poti spune că este doar o reptilă cu aripi?[Animalul pe care evolutionistii îl citează cel mai des ca facând tranzitia de la reptile la pasari nu este de fapt pterodactilul, ci arhiopterixul. Phillip E. Johnson numeste arhiopterixul o „ciudata abatere de la o tipologie, precum ornitorincul contemporan" (Darwin on Trial ed cit., p. 80); Henry Morris arată că acesta e „o formă de tip mozaic (care) nu poseda structuri tanzitionale" (The Biblical Basisfor Modem Science. ed. cit., p. 341); si chiar evolutionistii Stephen Jay Gould si Niles Eldredge recunosc că acest „curios mozaic de felul arhioptenxului nu contează" ca o trecere lină în arhiva fosiliferă (Paleobiology, vol 3 1977 p. 147). Michael Denton notează că „este incontestabil că la această pasare'arhaică'nu s-a ajuns printr-o serie de forme tranzitionale de la o reptilă terestră obisnuită, printr-un numar de tipuri treptate, cu pene din ce în ce mai dezvoltate, până la atingerea stării de avian" (Evolutwn: A Theory in Crisis, ed. cit., p. 176. (n. ed.)]

Există unele fosile numite „fosile-index" care, când sunt găsite într-un anume strat, ne spun că stratul nu poate fi mai vechi de o anumită dată, fiindcă animalul respectiv se presupune că a dispărut într-o anume epocă' Insă s-a descoperit un peste[Este vorba de coelcanth, care a fost descoperit în 1938 în largul coastelor Madagascarului Se credea că coelcanthul era strâns înrudit cu strămosii directi ai amfibienilor. însă, când a fost disecat, „organele sale interne nu au arătat semne că ar fi fost adaptat pentru un mediu de uscat si nu au arătat cum s-ar putea ca un peste să devină amfibian" (Johnson, Darwin on trial, ed. cit., pp. 76, 77; vezi si Denton, op. cit., pp. 157, 179-80). (n. ed.) ] care înota prin ocean, despre care se credea că dispăruse în urmă cu saptezeci de milioane de ani.[Adică aproximativ în acelasi timp când se presupunea că au disparut si dinozaurii. (n ed)] Intrucât era socotit a fi o fosilă-index, el a dat totul peste cap, iar stratul care fusese datat după acest peste dispărut nu mai era corect.[Sunt multe alte organisme ale căror fosile fuseseră găsite numai în straturi despre care se credea ca au sute de milioane de ani, fiind deci folosite ca fosile-index - până ce au fost descoperite trăind încă în vremurile moderne. Pentru o listă partială a acestor organisme vezi Scientific Creationism, ed. cit., pp. 88-89. (n. ed.)]

Cum se face că unele specii evoluează iar altele rămân asa cum erau ? Există o multime de specii găsite în straturile „străvechi" care' sunt identice cu speciile care trăiesc astăzi. Evolutionistii socotesc că există unele specii „respinse" care, dintr-un anume motiv, nu duc nicăieri, iar alte specii sunt mai progresive, fiindcă au energia de a merge înainte. Dar aceasta este o credintă, nu o dovadă. Speciile fosile care s-au păstrat sunt tot asa de deosebite între ele precum cele vii.
""


cattallin2002@yahoo.com
#126243 (raspuns la: #124557) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cine a zis ca pe lumea asta umbla doar frumosii..? - de sarsilovici la: 09/06/2006 08:15:40
(la: SINUCIDEREA...am nevoie de ajutor !!!!)
de fapt cine poate da o scara a esteticului..?
parerea mea e ca ai renuntat tocmai la directia prin care puteai sa reusesti...
Zici ca esti asa tinerel multi am fost ca tine si am avut probleme si ne-a afectat poate si lipsa relatiilor tineretii, lipsa atentiei din partea celorlalti, inaltimea, greutatea, fizionomia fetei...
Da poate am invatat sa rabdam si sa muncim si sa crestem....
Cred ca ai citit poem ala lui Macedonschi..'La Mecca..'
Cine intra la final pe poarta mult ravnitei Mecca? Emirul? Nu cocosatul care a alers calea umbroasa si cea mai ferita de pericole, a ales sa faca compromisuri....
Si ce daca ceilalti sunt orbi si nu vad ca tu poate ai si calitati..Nu mai esti bun la ce erai odata cauta altceva...Mobilizeza-te singur ca nimeni nu te va ajuta..Singur trebuie sa te sugestionezi sa inveti sa citesti sa 'cresti'...Nu conteaza cat de mare esti fizic... Trebuie sa te lupti pentru un statut al tau si sa fie bun...
Nu esti genial poate da fi muncitor..Si ce daca te uiti la ei si tu nu ai loc in grupul lor..daca te admirau doar ca stiai sa dansezi sau ca invatai bine e nasol..Inseamna ca nu ai avut nici in per8ioada buna prieteni..
Da parca eu vorbesc de o perioada un pic mai matura..
In final un sfat, adopta si ipocrizia pentru a atrage si ceva amici si slugarnicia...totusi pastreaza-ti demnitatea....Vei razbi si singur numai sa crezi un pic in tine..Si treptat increderea asta va deveni tot mai mare si vei reusi ...
La BAC am avut de comentat niste versuri la proba de la Romana:...
'nu-i sfarsitul lumii,vanatorul e poet...' gandeste-te bine si afla singur ca viata merita traita si altfel decat asa cum o vede majoritatea..
Dupa scrierea ta deduc ca ai ceva potential ..Foloseste-l...
Fii barbat..Succese..!
Sufletul şi lumea relativă - de anadi108 la: 16/06/2006 08:22:56
(la: Absolutul şi Cauzalitatea)
Jenifer a afirmat:
Sufletul nu aparţine lumii relative, materiale, ar fi deci numai in mintile noastre, nu ar putea actiona inspre forma materiala a universului.

Comentariu:

Sufletul nu aparţine lumii relative, materiale, înseamnă
1. natura sa este spirituală, absolută, imutabilă
2. provine din zona marginală, zona tampon dintre lumea spirituală şi cea materială.
3. el poate alege din acea zonă marginală între cele două lumi, lumea materială sau lumea visului şi lumea spirituală sau lumea trezirii.
4. Pentru a putea exista în lumea materială, o lume străină naturii sufletului, acesta este îmbrăcat cu mai multe costume (scafandru) prin care el se poate cufunda în lumea materială.
5. Primul şi cel mai strâns costum pe suflet, este falsul ego (aham-kara), prin care el este obligat să se identifice cu obiectele lumii materiale.

Cu ajutorul acestei maşini sufletul se poate identifica cu corpul grosier (alcătuit din cele cinci tipuri sau stări de agregare ale materiei) şi subtil (minte, inteligenţă şi fals eu), precum şi cu alte produse ale acestora,
produse directe sau indirecte, cum sunt copiii sau în general familia.
Cu cat sufletul este mai cufundat in vârtejul lumii materiale el se va identifica cu casa in care se află, cu maşina care îl poartă la serviciu, cu oraşul, ţara, cu asociaţia sau partidul de care s-a ataşat ...
Daca cineva i-a zgâriat maşina care îl duce la servici, zice AU! pentru că inconştient se identifică chiar şi cu o masină de tablă.
Intr-un plan mai subtil sufletul se poate identifica fie cu mintea sau cu inteligenţa, devenind foarte ataşat şi mândru de ideile achiziţionate, şi puterea de discernământ atinsă.
Cogito ergo sum.
Si asta numai datorita egoului fals (ahaMkAr).

6. În momentul în care se hotărăşte să distrugă falsa identificare, sufletul intră pe calea eliberării din lumea materială.
7. Pentru a obţine însă viza de intrare în lumea spirituală el trebuie să-şi reveleze relaţia de iubire pe care o are cu una dintre infinitele forme ale Celui Atoate Atrăgător.
8. Sufletul care nu şi-a revelat corpul spiritual şi relaţia de iubire cu Cel Atoate Atrăgător, dar s-a eliberat de lumea materială, intră în brahman, zidul luminii strălucitoare care înconjoară lumea spirituală, fără însă a putea trece dincolo de acesta.
#128165 (raspuns la: #127750) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cassandra - de abc111 la: 30/06/2006 08:29:06
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
Ai perfecta dreptate; eu as fi mai nuantat la cuvantul provocare, pentru marea majoritate a celor care merg la parazi merg fie pentru distractie fie pentru obtinerea anumitor drepturi fie pentru ambele, dar nu vor sa provoace direct societatea; poate numai prostia.

In general minoritatile de orice fel cauta prilejuri de sarbatoare si de intalnire. Chiar si majoritatea este silita cateodata sa caute acelsi lucru, cand conditiile geografice nu sunt favorabile. De exemplu in Muntii Apuseni se organiza in fiecare an la o anumita data in timpul verii un fel de targ mare "de cumparat mirese". Targul de fete de pe Muntele Gaina nu ar fi avut nici un sens daca oamenii ar fi locuit la distante mici unii de altii, dar cand distanta dintre ei era atat de mare era nevoie de o sarbatoare care sa-i atraga sa se intalneasca: macar pentru ca barbatii sa-si poata gasi partenere (cumpara!).

Cam acelasi lucru se poate spune si despre parazile gay: in viata zilnica majoritatea oamenilor cu care lucram, de care dam in fiecare minut, de la care cumparam produse etc sunt heterosexuali si fiecare doreste ca macar din cand in cand sa fie in contact cu oameni cu care are mai multe puncte in comun si sa se distreze. In plus fiecare simte nevoia ca macar o zi pe an sa mai uite de umilintele pe care le-a indurat in decursul timpului tocmai de la oameni care pretind ca homosexualii nu sunt oprimati si ca din contra, au drepturi "speciale" (ca de exemplu sa nu se poata saruta pe strada cum fac heterosexualii, fara a fi batuti, sa nu aiba relatii personale recunoscute de stat, sa nu aiba drept de pensie de urmas sau de vizitare a prietenului bolnav, sa fie exclusi din anumite meserii si sa poata fi dati afara de catre orice patron din motivul diferentei.

Aproape fiecare societate a avut sarbatori in care cel putin o minoritate mai numeroasa sa se simta bine, ca sa diminueze tensiunile sociale. Latinii aveau o zi in care imparatii apareau in zdrente pe strazile Romei si isi presarau cenusa in cap (ca sa nu-i recunoasca ghinionul). Nero a facut asa ceva, dar el a facut multe ce-i drept. Clasele sarace erau fericite ca sunt alaturi de imparat! Evul mediu a avut o zi de sarbatoare pe an cand bogatii si saracii se imbracau la fel si dansau cu schelete (celebrele "danses macabres") in amintirea marii epidemii de ciuma bubonica. A doua zi toti isi reluau rolurile traditionale de saraci si bogati. Cea mai cruda si perversa sarbatorire a fost insa organizata in Imperiul Otoman, cand se dadea voie o zi pe an crestinilor "sa se racoreasca pentru umilintele suferite in timpul anului de la musulmani...batand evrei!!!" Bunii crestini se pregateau cu bate si ciomage sa-si bata vecinii mai putin numerosi; dar a doua zi totul revenea la normal. (am citit despre asta si in "Trecute vieti de doamne si domnitze" a lui C. Gane, cu mult timp in urma...) Sarbatorile gay nici nu suporta comparatie cu asemenea lucruri!
In plus au la activ multe succese. Medicii spun ca fara presiunea homosexualilor aplicata cercetarii medicale tratamentul bolii AIDS ar fi in urma cu foarte multi ani! Acum restul lumii profita cel mai mult de succesul cercetarii medicale. Multe drepturi s-au obtinut deja, asa ca acum parazile sunt mai scurte ca acum 10 ani de exemplu...si ceva mai mici.

Totusi exista ceva ce nu inteleg deloc: din ce cauza intreaga Romanie sustine ca e vorba de " discriminare inversa"? De fapt toata presa e la unison, inclusiv jurnale care altadata erau corecte, ca Revista 22 si altele. De Romania Libera nu ma mir: Bacanu a fost de la inceput extrem de homofob. Am vorbit cu fosti colegi care sustineau aceeasi prostie a discriminarii inverse. De ce? Care e explicatia gandirii colective de acest tip?

Pur si simplu nu inteleg cum mai gandeste lumea in tara, dar stiu ca Romania e o tara sincronista: toti gandesc la fel, toti si-au cumparat in acelasi an telefoane celulare, toti l-au aprobat si l-au condamnat in aceleasi momente istorice pe Ceausescu, toti si-au luat video in acelasi an. Care e rationamentul colectiv in acest caz?
#130798 (raspuns la: #130566) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Lumea dvs. nu mai exista. - de Daniel Racovitan la: 30/06/2006 20:35:44
(la: Chiar nu intereseaza pe nimeni?)
Stimate d-le, va trebui sa va obisnuiti cu ideea ca lumea pe care ati cunoscut-o in tinerete nu mai exista. A disparut, s-a transformat. Intre timp am trecut in alt secol si mileniu.

Ceea ce dvs. numiti 'vanturarea kaghebista' s-a intamplat inclusiv in statele occidentale, nekaghebiste, pur si simplu pentru ca kaghebeul n-are nici o legatura cu fenomenul.

Traim intr-o lume a comunicatiilor prin fibra optica, a telefoanelor portabile legate la satelit, a navigatiei prin GPS, a zborurilor low-cost, a telefoanelor cu convorbiri intercontinentale gratuite si nelimitate. Traim in era Internetului in care informatia circula intr-un mod la care cu cateva zeci de ani in urma numai povestirile science-fiction puteau sa indrazneasca sa viseze. Trenurile merg cu 300 de km pe ora, iar avionul a devenit cel mai sigur mijloc de transport. Societatea actuala este una in care etniile se metiseaza, culturile se intalnesc si se amesteca. In ultimii 20 de ani au trecut granita, in scopuri personale, mai multi romani decat au trecut in ultimele trei secole.
Epoca in care oamenii stateau toata viata in satul sau orasul in care s-au nascut, iar unica iesire era ocazionata de plecarea la armata, pentru baieti, respectiv de maritis, pentru fete, apartine istoriei.

N-aveti alta sansa decat sa va adaptati, d-le, ori sa traiti intr-o lume iluzorie pe care v-o fabricati singur.

___________________________________________________________________
"aceste cuvinte ne doare" (sic).
adaug de pe http://www.sfat - de petale.albe la: 04/07/2006 20:26:09
(la: treptele rugaciunii)

adaug de pe http://www.sfaturiortodoxe.ro

Cuvântul al treilea

Cum poate cineva să ajungă la calea (metoda) cea mai desăvarsită a rugăciunii mintii si cum poate să alunge din cugetul lui demonii temerii, care îl înfricosează foarte tare in timpul noptii, când vrea să se roage sau când doreste să meargă singur în vreo pesteră sau în vreun loc pustiu pentru a se ruga în liniste.

Binecuvintează, părinte!

Adevăratule lucrător al rugăciunii mintii, dacă doresti să ajungi la măsura cea adevărată si înaltă a rugăciunii acesteia, ascultă cu atentie ceea ce vreau să-ti spun în continuare. Uneori, în timpul noptii, mergi singur în locuri neumblate, în locuri sălbatice, înfricosătoare, în astfel de locuri în care ai crede că este cuibul si locuinta demonilor. Dar înainte de a merge în astfel de locuri să te pregătesti pentru un astfel de drum si pentru un astfel de plan al tău.

Constiinta ta să fie linistită si împăcată, să nu te chi nuiască pentru vreun păcat ascuns al tău. Să fii spovedit. Să te fi împărtâsit cu Trupul si Sângele Stăpânului si să te fi înarmat cu armele Duhului Sfânt. Astfel fiind pregătit, atunci când pornesti la drum, mergând singur în noaptea întunecată, cât mai des însemnează-te cu semnul cinstitei si atotputernicei cruci, având în mintea ta că mergi (acesta este de fapt adevărul) la un război mare, un astfel de război în urma căruia nu vei mai apuca Să vezi lumina soarelui, gândind că în noaptea aceea urmează să mori o dată pentru totdeauna, luptând cu demonii cei sălbatici si nemilosi ai fricii, pe care fie îi vei birui cu puterea nebi ruită a numelui Domnului si îi vei alunga din locumta lor, si în felul acesta te vei întoarce biruitor, fie, mai degrabă,' vei cădea pe câmpul de luptă al acestui război nevăzut, decât să te întorci învins.

Asadar, frate, după ce te pregătesti asa cum am spus, mergi la acest râzboi nevăzut cu gândul de mai sus. Căci demonii, întelegând că vrei să mergi împotriva lor, pentru a-i lupta cu numele Domnului, se vor grăbi să ti-o ia înainte în chip nevăzut, cu viclenia lor cunoscută. Mai întâi, vor să te înfricoseze, să trezească în tine o astfel de frică încât să începi să transpiri cu o transpiratie rece din cauza fricii exagerate si să tremuri de o astfel de groază, pe care ti-o vor insufla în toate mădularele tale, încât să te pună pe fugă înapoi. Dacă tu vei lupta însă în asa fel încât nu te lasi biruit de războiul lor, atunci viclenii demoni vor schimba sălbăticia si felul lor înfricosător în laudă si într-un fel de îndemn, doar-doar vor reusi în acest fel să te întoarcă înapoi. îti vor trimite astfel de gânduri în cugetul tău, ca si când te-ar sfătui, amăgitorii, spunându-ti: "O, omule al lui Dumnezeu, te vedem că ai mare simplitate si de aceea nu cunosti ceea ce este mai bine pentru tine, că nu este bine să vii într-un astfel de loc în miezul noptii. Nu-ti este milă de viata ta si nu te temi ca nu cumva, din cauza nepregătirii tale, să mergi în iad dacă mori în clipa aceasta? Sau poate că nu stii cine suntem noi, de aceea pornesti împotriva noastră. Ascultă-ne pe noi, o, omule, si întoarce-te înapoi cât poti de repede, înainte de a ne mânia împotriva ta si înainte de a vedea în realitate puterea noastră cea mare. Stai linistit în chilia ta, străduieste-te acolo să placi lui Dumnezeu, săvârsind tot felul de virtuti, pentru că, să mai stii si asta, dacă mori acum în războiul cu noi, te vor mânca fiarele pădurii, fără să te învrednicesti de înmormântare si fără să ti se cânte slujba de înmormântare.

Acestea si multe asemenea lor îti vor pune în fată după ce te vor înfricosa, ca si când ei ar dori să te determine la un lucru mai bun si la o petrecere mai folositoare si mai sigură. Tu, însă, iubite rob al Domnului, să nu dai în nici un fel ascultare sfatului lor, nici bunătătii lor, deoarece scris este: "Mila păcătosului să nu fie peste capul meu". De aceea, auzind toate acestea, fă-ti des semnul crucii si, spunând neîncetat în taină "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă", mergi împotriva lor, ca si când ai fi surd si mut, având gura pecetluită. Căci dacă cumva le asculti "sfatul" si te întorci pe fugă, să stii că vei fi în mare pericol. De îndată ce vei vrea să te întorci si să fugi înapoi, ti se vor arăta demonii, în cuget, ca si când te-ar fugări nenumărati tâlhari cu săbii sau ca si când ar sări asupra ta fiare sălbatice ca să te înghită de viu. Asa încât pericolul va fi dublu, punându-te în pericol si trupeste si sufleteste. Trupeste vei fi în pericol deoarece, fugind prea tare de frică sau din lucrarea demonilor care aleargă în urma ta, sau din cauza întunericului noptii si din cauza neatentiei mintii si a inimii tale tulburate, poti să cazi si să-ti rupi vreunul din mădularele tale. Sufleteste vei fi în mare pericol deoarece din fuga ta vor prinde curaj demonii asupra ta, tu arătându-le astfel că nu poti să le stai împotrivă; si stiind că de acum înainte ai să te temi si de umbra ta, vor veni asupra ta ca nebunii. De aceea, o, soldatule al lui Hristos, iesind la un astfel de război nevăzut, fii treaz si atent, cât poti de mult, pentru ca să nu te prindă în capcanele lor amăgitorii demoni cu nici un fel de momeală.

Mergând împotriva lor, când îti vor iesi în cale astfel de atacuri, sprijină-ti întăi inima ta în amintirea lui Dumnezeu, crezând cu tot sufletul că Dumnezeu vrea să fie prezent în chip nevăzut în acest râzboi ca să vadă lupta ta. Din această aducere aminte de Dumnezeu vei simti imediat o oarecare mângâiere si bucurie în inima ta. Deoarece zice: "Mi-am adus aminte de Dumnezeu si m-am bucurat". Apoi vino în ajutorul trupului tău înfricosat cu nemiscarea si, aplecându-te putin spre pământ, sileste-ti inima cu rugăciunea, spunând-o din adâncul inimii tale de cinci-zece ori. Si după aceea, ridică-te si iarăsi îndreaptă-te linistit direct spre locul acela dinspre care socotesti că vin spre tine săgetile de foc ale demonilor, adică ispitele fricii, ca niste valuri învolburate nesfârsite.

Mergând într-acolo, împotriva lor, însemnează-te iarăsi des cu semnul cinstitei si de viată făcătoarei cruci si ia aminte ca nu cumva să deschizi gura si să scoti vreun strigăt de frică, precum copiii, cerând ajutor cu glas tare. Ci, tinând gura închisă si spunând în taină si neîntrerupt, cu multă atentie "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă", o dată ia fiecare respiratie a ta, mergi cu curaj si fără frică împotriva vrăjmasilor tăi, care, vâzând că te îndrepti astfel spre ei, vor încerca să-ti tulbure din nou cugetul cu nesfârsitele ispite ale gândurilor de tot felul. Si atât de tare te vor lupta, încât vei simti aievea, pe fată, războiul înfricosător. Pentru că acesti de moni ai fricii se năpustesc asupra ta ca niste tauri sălbatici si ca niste bivoli înfricosători, ca si când te-ar împunge cu coarnele din toate părtile si te-ar călca în picioare.

Tu, însă, iubite frate, în clipele acelea, vino în sprijinul inimii tale cu frica lui Dumnezeu, spunându-ti: "Acum viata mea se sfârseste, pentru că ori demonii mă vor omorî, ori că mă voi sili cu rugăciunea până voi muri.

Dacă mă vor birui demonii si mă vor omorî, Dumnezeu va avea grijă de sufletul meu. Iar dacă voi muri din silinta la rugăciune, Dumnezeu cu atât mai mult va odihni su fletul meu acolo unde străluceste lumina fetei Lui, deoa rece va socoti această moarte a mea ca pe o moarte mar tirică.

Astfel venindu-ti singur în ajutor, iubite frate, începe să spui: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, mi luieste-mă", din adâncul sufletului tău. Spunând această rugăciune din adâncul inimii tale, vei coborî din adâncul acesta al rugăciunii inimii într-un si mai mare adânc al rugăciunii inimii. Si cu cât vezi mai aproape de tine peri colul demonilor, cu atât te silesti mai mult în rugăciune. Silindu-te, silindu-ti inima în rugăciune, înaintezi din adânc în adânc în rugăciunea inimii, până când vei ajunge la cea mai înaltă si mai desăvârsită formă a rugăciunii neîncetate si, într-adevăr, adevărat este cuvântul pe care l-a spus odată un părinte, când a fost întrebat cum a de prins rugăciunea. Acela a răspuns că a învătat-o de la de moni, si un altul, iarăsi, a fost întrebat despre aceasta si a spus că a învâtat-o de la copiii necuviinciosi, care par că spun cuvinte fără înteles, dar care nu sunt fără înteles.

Primul, silindu-si inima la rugăciune pentru a-i alunga pe demonii care îl atacau neîncetat, asa cum spuneam mai sus, atât de mult a înaintat în rugăciune încât a ajuns la măsura ei desăvârsită. Si, demonii au fost cei care l-au condus la aceasta, de aceea a spus că a învătat-o de la demoni. Iar celălalt, văzând copiii necuviinciosi, s-a temut ca nu cumva să se murdărească inima lui de la vreo vorbă rea sau de la vreun necuviincios cuget al inimii, de aceea si-a silit inima la rugăciune atât de tare, încât a descoperit si acesta metoda desăvârsită a rugăciunii inimii. De aceea spun că amândoi au răspuns corect. Noi însă să ne întoarcem la cuvântul nostru.

Asadar, iubite frate, aflând desăvârsirea rugăciunii mintii si a inimii în acest fel, sileste-ti din nou inima la această rugăciune, până când se va întipări adânc în inima ta rugăciunea ca pe o placă de bronz sau de piatră si până când va fi alungată toată lucrarea demonilor fricii care te luptau atât de tare. Atunci vei vedea pe fată puterea rugăciunii, deoarece nu numai că vor dispărea acele arătări sălbatice si înfricosătoare si chipurile lor, care nu există de fapt, dar va si străluci în sufletul tău raza si lumina Domnului nostru Iisus Hristos, încât după aceea vei fi plin de bucurie, plin de mângâiere, plin de desfătare duhovnicească, lipsit de orice temere, ca si când ai fi înconjurat de prieteni dragi nenumărati si de păzitori credinciosi. Intr-adevăr, asa stau lucrurile. Deoarece vor veni acolo în chip nevăzut spre mângâierea ta îngeri dum nezeiesti, să te păzească si să te încununeze pentru biruinta ta asupra potrivnicilor. Atunci vei dori să cânti împreună cu profetul David, care spune: "Domnul este luminarea mea si Mântuitorul meu, de cine mă voi teme? Domnul este apărătorul vietii mele, de cine mă voi înfricosa? Când se vor apropia de mine cei ce-mi fac rău, ca să mănânce trupul meu, cei ce mă necăjesc si vrăjmasii mei, aceia au slăbit si au căzut. De s-ar rândui împotriva mea ostire, nu se va înfricosa inima mea, de s-ar ridica împotriva mea război, eu în El nădăjduiesc" si celelalte ale Psalmului 26; vei dori a le cânta cu nemăsurată bucurie a inimii tale.

Deoarece cei care se ridicaseră de jur împrejurul tău si voiau să te înghită sau să te omoare si cei care te chinuiau cu atacurile lor mârsave, aceia au slăbit si au căzut, nea jungându-si scopul lor, si au pierit, biruiti fiind de lumi narea rugăciunii inimii, precum piere întunericul noptii o dată cu lumina zilei si a soarelui.

De aceea, din clipa în care ai biruit pe vrăjmasii tăi cu numele cel puternic al Domnului, vei iubi atât de mult locul acela de care te temeai si te cutremurai mai înainte, incat de acum înainte, când vei voi să-ti aduci aminte de el sau să-l cercetezi, va tresări înlăuntru inima ta de bucurie si sufletul tău va dori să mergi cât mai des acolo pentru a te ruga tot asa lui Dumnezeu.

Despre aceasta a spus unul dintre părinti următoarele : Un frate oarecare se lupta mereu cu rugăciunea mintii pentru a ajunge la înăltimea cea mai de sus si la desăvârsirea ei. Dar nu putea, deoarece înăltimea cea de sus a rugăciunii mintii este cu neputintă de aflat fără luptă mare si fără ispită înfricosătoare. De aceea, de multe ori acest frate încerca diferite lupte si strădanii în rugăciunea mintii, de cele mai multe ori în timpul noptii, când ceilalti frati dormeau. Uneori mergea singur în timpul noptii de parte de oameni, si acolo ,plecându-si capul spre piept, se ruga tainic din adâncul inimii, singur cu Dumnezeu.

Făcând acest lucru de multe ori si mergând noaptea în adancul pustiului, s-au mâniat odată demonii împotriva lui si au vrut să-l sperie, ca să nu se mai roage în acel fel deoarece nu le plăcea deloc ceea ce făcea fratele si l-au speriat dintr-o dată, atât de tare încât fratele era să-si dea suflerul din cauza fricii si a spaimei. Si cu cât treceau clipele, cu atât frica crestea si punea stăpânire pe el, pentru ca demonii fricii îi apăreau fratelui în imaginatie ca si cand se năpusteau asupra lui multime mare, cu arme numeroase, ca să-l curete de pe fata pământului. Aflându-se in această mare încercare si neavând nici un fel de ajutor omenesc la îndemână, si-a adunat mai cu tărie mintea în inima sa, lucrând rugăciunea. Plecându-si capul său pe piept, a început să spună: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă" atât de tare, atât de silit, atât de adânc, atât de atent, încât niciodată în toată viata sa nu reusise să-si silească astfel inima cu rugăciunea. Deoarece atunci când facerile sălbatice si înfricosătoare ale demonilor fricii îl copleseau cu frica în cugetul său, cu spaima în trup, cu înfricosarea în minte si cu un zgomot asurzitor în închipuire, atunci si fratele îsi silea peste fire inima sa cu rugăciunea, cu o trezvie si cu o concentrare la care nu mai ajunsese până atunci. Si într-adevăr, era de admirat acest frate în războiul său nevăzut si în lupta sa pe fată, deoarece îsi silea inima la rugăciune până la moarte. Atunci, deodată, puterea lui s-a pierdut în întregime si a venit în el o putere de sus, umbrit fiind de Harul lui Dumnezeu, care a alungat pe demoni si numeroasele închipuiri ale lor si apoi, la sfârsit, i s-a arătat în chip minunat mângâindu-l si bucurându-l nespus. Deoarece, mai întâi, cu silirea inimii la rugăciune, fratele a aflat desăvârsirea si capătul de sus al rugăciunii, iar în al doilea rând, atâta bucurie a primit, atâta mângâiere si atâta curaj si nădejde, ca si când ar fi fost înconjurat de cete de îngeri dumnezeiesti. Si cu adevărat asa este, pentru că spune: "Ingerul Domnului îl va înconjura pe cel ce se teme de el...."

Iar Dumnezeului nostru slava, puterea, lauda si închinăciunea, în vecii vecilor. Amin.

a399 - casatoria - de cartouche la: 13/07/2006 01:18:56
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
In primul rind nu cred ca am nici o ramasita comunista... nu am fost niciodata convins de "adevarurile comuniste", am refuzat cinstea de a deveni membru de partid si am plecat din tara pe vremea comunistilor expunindu-ma la toate consecintele unei "plecari legale".

"Totusi as dori sa-mi explici care sunt prejudecatile care te fac sa crezi ca... "

In al doilea rind convingerile mele nu le consider prejudecati!
"Uniunea Civila" este un termen nou, inventat in idea de a dilua termenul de "casatorie" si cu scopul de a intimpina mai putina opozitie din partea bisericii.

De ce nu agreez cu casatoria intre persoanele de acelasi sex?!

1. Care este conceptul si scopul unei casatorii? - nu cred ca doua persoane de acelasi sex intrunesc toate conditiile unei casatorii.

2. De ce este nevoie de casatorie cind pot trai "de facto"? O relatie de facto recunoscuta are aceleasi drepturi ca si o casatorie. Homosexualii au trecut de la conditia defensiva la cea ofensiva. Probabil s-au gindit ca cea mai buna aparare este atacul... Mai recent, aceasta este strategia tuturor gruparilor minoritare. Si cred ca este gresit pentru ca la un moment dat cineva o sa spuna: enough is enough... Si ne intoarcem de unde am plecat.

De ce nu agreez cu adoptarea copiilor de catre cuplurile de homosexuali?
1. In mod natural un copil trebuie sa aiba MAMA si TATA.
2. Cind un cuplu decide sa aiba copii (parerea mea) este ca trebuie sa se gindeasca la ce le poate oferi si nu la ce pot sa aiba de la ei.
Deci trebuie sa ne gindim la ei si nu la noi. Un copil nu este un "pet"...

Sint cazuri extreme in ambele directii care nu le putem considera ca regula generala.
Tu stii un caz despre un copil care a fost crescut si ajutat de un cuplu de homosexuali si a a juns foarte bine...
Eu stiu un caz despre un copil care a fost adoptat de un cuplu de lesbiene si cind s-au dus sa-l ia de la scoala, nu au rezistat sa-si arate afectiune una fata de alta si s-au imbratisat si sarutat in vazul altor copii. Din acel moment copilul lor nu a mai put merge la aceeasi scoala si a trebuit mutat pentru ca era ridiculizat de toti ceilalti copii.
Ai auzit de proverbul: "parintii maninca acritura si pe copii ii dor dintii???"
Nu avem dreptul sa ne jucam cu soarta copiilor si sa-i expunem la discriminare. Cine o face este iresponsabil sau cel putin egoist.

Cazurile cu "aurolacii" din Romania, sint triste si adevarate.
dar daca vrei sa gindim practic si nu prin prisma intereselor politico/sociale... daca s-ar aproba cuplurilor homosexuale sa adopte copii tot nu ar rezolva problema aurolacilor sau a altor copii de strada. Cite cupluri de homosexuali ar adopta astfel de copii? Mai ales in Romania? Rezolvarea problemei ar trebui sa vina de la alte nivele. Dar numai in Romania este aceasta problema? NU! Aceasta problema este peste tot in lume. Homless si drogati sint peste tot si inca nu s-a gasit metoda cea mai eficienta de rezolvarea problemei lor.

Mai continuam discutia, acum trebuie sa plec..

Toate cele bune.






#132858 (raspuns la: #132454) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
draga danni..sau ana...danniana - de Dauphin la: 15/07/2006 09:05:59
(la: Imi sacrific dragostea...)
povestea ta e un pic frapanta. motivele pentru care spun asta e pentru ca unele persoane o considera incredibila si te considera pe tine ca pe o persoana care a inventat o chestie; alte persoane te sfatuiesc sa stai cu cel cu bani pt ca asta ai ales de la inceput si altele te sfatuiesc sa iti urmezi inima. in esenta...eu le dau dreptate la toti care ti-au dat un sfat sau altul. motivul pentru care le dau dreptate celor care "opteaza' pt bani sau celor care merg pt iubire, pana la proba contrarie, este ca as vrea sa te decizi tu ce fel de fericire e mai importanta pt tine: cea adusa de bani sau cea adusa de iubire. e iubirea asta la 20 de ani chiar atat de importanta?... tipul cu bani e de fapt casatorit? si nu te lasa... adica, de ce ti-e frica sa faci ceva singura? te-ai obisnuit cu bani si nu ai incredere in tine, nu ai incredere in capacitatea ta. stiu eu cum e viata in valcea, fetele vor "jmecheri" cu bani care nu a au nimic in cap si nu au valori de nici un fel, niste spoieli , pretentii, snobism si bovarysm. dar fetelor le place pt ca..au bani si sunt cei mari tari din parcare, le duc la pizza(aia din centru, stii tu care) sau la disco(nu stiu care e mai fancy acum, cred ca alea in care sunt mai multe lanturi groase de aur). nu-si vad lungul nasului de tari ce sunt. si fie ca e adevarat sau nu ce ne spui tu, eu am de zis un lucru: iesi din lumea ingusta in care ai intrat, fa altceva, regaseste-te, afla ce iti doresti de la viata...da' nu o casa o masina cont in banca, precum se pare ca ai planuit deja cu sacu' de bani pe care-l urasti, dar care iti finanteaza si studiile. pe el de ce il urasti? pt ca e "jmecher" saau pt ca incearca sa te aduca pe o cale pozitiva...sa te pregateasca pt viata. tre sa te gandesti bine pe cine si de ce urasti, pe cine si de ce iubesti. poate cel pe care il iubesti e ideea magica si indepartata la care te gandesti pt a evada realitatii, poate nu stii ce e aia iubire. daca omu' asta care iti aduce bani nu are valoare ca om si de-asta il urasti, pleaca, viata poate fi mult mai frumoasa cand stii sa o gusti din propria prisma. daca cel pe care il iubesti..ofof multe fete din vl iubesc baieti plecati in italia sau spania, ca asta e pattern-ul, if u follow me, si..si ce? dak e "plecat" inseamna ca ceva bani face, k doar tre sa fii idiot si sa vii cu coada intre picioare daca nu faci bani(numai dak nu e plecat ca altineva la "facultate" si zice ca e in tari insorite..just kidding)...si atunci, dak e idiot, la ce il iubesti, fato, tu stii care e barbatul ideal pt tine? ala pe care sa il urmezi si cand ti-e somn foame si frig si atunci cand stai la mare pe plaja cu mertanu' la bordura. e ala care crezi ca iti poate oferi tot, care te face sa te simti femeie si care nu te ingradeste in nici un fel, te lasa sa fii tu insati. e ala pt care ai face orice! si nu ca esti proasta ci pentru ca merita, merita sa vezi fericirea in ochii lui, desi nu ti-o va spune, nu direct, ca ei, de sunt mai asa. noi suntem alea care ne tot intrebam in loc sa actionam. e alba ori e neagra.
Un răspuns ortodox la "Codul lui Da Vinci"-Dan Brown - de aling22 la: 15/07/2006 09:05:59
(la: Codul Da Vinci (Da Vinci Code))
Un răspuns ortodox la
„Codul lui Da Vinci” – Dan Brown


S-ar putea spune că trăim într-o lume în care se vorbeşte enorm de mult, o lume în care nu mai există loc şi timp pentru tăcere, dar, în acelaşi timp, o lume în care nu se spune nimic. Dacă am putea să ne „măsurăm” existenţa prin cuvinte rostite în chip demn, valoros, în prea puţine cazuri am găsi un rost al existenţei, al cuvântului.
Gravitatea stă în faptul că locul cuvintelor bune, locul înţelepciunii şi al cuminţeniei, nu poate rămâne gol, nu se constituie într-un vid. Acolo unde nu există binele, se instaurează răul. Întunericul este lipsa luminii, iar boala este o alterare, o lipsire de sănătate. Deci, dacă cuvântul bun lipseşte, nu este rostit sau nu este scris, atunci se naşte anti-cuvântul.
Ce este acest „anti-cuvânt”? Poate fi numit pur şi simplu „trădare”, „minciună”, „blasfemie”, „sperjur” etc. Este un cuvânt pornit dintr-un suflet care nu este totuşi un suflet. Pare ilogic, dar aici s-ar găsi dezlegarea nonsensului verbal sau existenţial în care ne aflăm. Aceasta pentru că sufletul este, la urma urmelor, legat de Dumnezeu. Adică de Adevăr, Viaţă, Sens.
Iar ceea ce se desprinde de Viaţă, decade în non-viaţă, în moarte.
Vorbim de suflete moarte, ascunse, îngropate în trupuri ce dau dovadă de toate semnalmentele unei existenţe normale! Oameni ce trăiesc în moarte, lipsiţi de sens, de valoare, de demnitate. Deşi dramatic, astfel de „oameni” ridică societatea actuală. Tot ei propun noi coordonate de viaţă, de gândire şi chiar de simţire. Neavând Adevărul, îşi permit să impună „adevăruri” maselor ce se complac într-o tot mai josnică incultură şi imoralitate. Se ridică din rândul inform al acestor mase şi propun „adevăruri” proprii. Iar lumea, în toată obtuza ei întunecime şi lipsire de verticalitate, acceptă aceste „adevăruri”. Le consideră normale, necesare şi universale. Nimeni nu se mai sinchiseşte să le cerceteze, să le caute sufletul. Înghiţim absolut orice ni se oferă, acceptăm orice ni se spune, aplaudăm frenetic tot ceea ce se vede, dorim tot ce ni se pune înainte. Ne place enorm de mult să nu mai fim liberi. Strigăm, urlăm chiar în gura mare că nu acceptăm să ni se lezeze libertatea, dar zâmbim dulce şi complice atunci când ne sunt dirijate, impuse, dictate coordonatele vieţii. Important este că s-a găsit cineva care să gândească pentru noi. S-a găsit cineva să ne spună ce să facem, ce şi cum să gândim şi chiar cine suntem. De acum putem dormi liniştiţi!
Putem fi fericiţi! Altcineva răspunde de noi şi pentru noi. Partea noastră de existenţă constă în a ne lăsa moale, diafan şi visători în voia unuia sau a unora care „riscă” totul pentru noi, pentru „fericirea” noastră.
Astfel, deci, se zideşte societatea actuală. Acest sărăcăcios articol îşi propune să abordeze un simplu aspect al acestei trădări la scară mondială. Şi voi trece direct la subiect!
Editura „Rao” propune publicului cititor român o carte extrem de interesantă: „Codul lui Da Vinci”. A nega valoarea artistică a acestei cărţi este inadmisibil. Partea acestui articol este însă alta: a intra în miezul acestui roman, în mesajul pe care absolut orice carte doreşte să îl transmită cititorului. Iar în cazul de faţă avem un mesaj cu totul anti-creştin. Dacă m-aş adresa unui public realmente trăitor întru Hristos, nu ar fi nevoie de o demonstraţie complexă. Simpla citire a unor pasaje din acest roman ar leza inimi şi conştiinţe ce trăiesc în şi pentru Hristos. Dar lucrurile nu stau tocmai aşa...
E drept, suntem creştini. Suntem, prea mulţi dintre noi, pentru că aşa ne-am născut, aşa sunt şi cei din jur, pentru că astfel şade bine. Dar care sunt coordonatele şi condiţiile acestui creştinism nu prea ştim. Iar golul acesta de cunoştinţe şi de trăire trebuie umplut cumva. Cum afirmam şi mai sus: aşteptăm să ni se spună cum, să ni se arate ce şi când trebuie să gândim sau să credem. Din păcate chiar şi în punctul esenţial al existenţei oricăruia dintre noi: cunoaşterea şi iubirea lui Iisus Hristos.
Ocazia s-a ivit. "Fericirea” ne-a venit iarăşi incognito! Dan Brown a devenit instantaneu un deschizător de drumuri, un luminător de conştiinţe. "Adevărul” a ieşit la suprafaţă. Până şi cei din urmă dintre oameni, românii (sic!), pot cunoaşte de acum ceea ce au gândit, ce au trăit şi ce i-a caracterizat de aproape două mii de ani! A venit ziua iluminării, a înţelegerii acestui dificil creştinism...
Nu îmi voi permite să relatez conţinutul acestui roman. Poate chiar cu spaimă am înţeles că este arhicunoscut. Simpla pronunţare a titlului făcea să apară pe chipul interlocutorilor mei zâmbete pline de complicitate. Parcă toţi ar fi vrut să îmi spună:”Aşa, deci ai aflat şi tu!” Dar apoi toţi se încruntau puţin şi parcă se temeau ca nu cumva să îmi permit să neg acest nou „adevăr”. De prea mult timp doreau să-l afle, să guste ceva senzaţional.
În tot acest „amalgam” indefinit de dogme, practici şi slujbe, din care mulţi nu înţeleg nimic, simţeau ei că trebuie să fie ceva ascuns, vreo conspiraţie a Bisericii! Da, acesta este cuvântul cheie al romanului: „conspiraţie”! Şi, după cum spuneam, se temeau ca nu cumva să vin eu, un oarecare, şi să îmi permit să neg, să mă opun, să refuz această dezvăluire a „conspiraţiei”.
Dar tocmai aceasta îmi propun, cu ajutorul Domnului! Nu căuta aici un răspuns ştiinţific, bine documentat! Hristos nu poate fi demonstrat! Însă poate fi trăit, iubit, rostit.
Ideea de bază a romanului este una mai mult decât evidentă: Iisus Hristos nu a fost şi nu este cea de-a doua Persoană a Sfintei Treimi, Dumnezeu adevărat şi Om adevărat. Nu I se neagă existenţa istorică. Nu se mai face asta, căci până şi ateismul a devenit ridicol, iar dovezile istorice sunt mai mult decât evidente. A existat Iisus Hristos.
Însă D.B. aduce câteva lămuriri bine venite! A fost un om, ca toţi ceilalţi. Un evreu ceva mai răsărit, cu iz profetic şi cu alură harismatică. Toate bune şi frumoase până ce acest Iisus îşi găseşte şi nevastă! Pe cine? Pe Maria Magdalena. Iar culmea chestiunii în cauză este că a mai avut şi copii. Unde mai pui că era îndrăgostit lulea, vorba românului. Se îmbrăţişa, se săruta pe unde apuca cu această Magdalenă. Toată lumea era fericită şi voioasă; doar Petru, Apostolul, era mai supărat. Că de, soţia lui era acasă şi nu avea pe cine să sărute...
Cum de nu s-a cunoscut acest „adevăr” până acum? Totul este o uriaşă conspiraţie a Bisericii, care a considerat necesar să „fabrice” un Iisus Hristos cu totul nou, să rectifice în mod flagrant Evangheliile şi să mintă în mod impertinent pe om timp de două mii de ani. Iar D.B. aduce adevărul la suprafaţă, încadrându-l într-un scenariu extrem de complex, palpitant şi chiar bine închegat.
Aspecte ale afirmaţiilor cuprinse în acest roman vor fi reliefate mai pe larg în cadrul acestui eseu. Pentru început consider necesar să punctez ceea ce găsesc a fi „cheia de boltă” a acestui roman. Ce urmăreşte la urma urmelor, care se dovedeşte a fi „target”- ul acestei scrieri?
Eu consider că este însăşi desfiinţarea, negarea calităţii de Dumnezeu a lui Iisus Hristos. A Celui pe Care Biserica Îl consideră a fi Fiul lui Dumnezeu, întrupat din Fecioara Maria, pentru noi şi pentru a noastră mântuire.
Totul se reduce la a admite sau nu lui Hristos această calitate. Nu este absolut nimic mai important între cadrele acestei existenţe.
D.B. se străduie, iar prin el o întreagă armată de mercenari ai conştiinţelor şi ai sentimentelor umane, să demonstreze că Iisus Hristos este un simplu om, supus păcatului şi morţii. Un om bun, un exemplu de (i)moralitate şi un profet al conştiinţelor acelor timpuri. Un om „îmbrăcat” de Biserică cu calităţi supranaturale şi apoi afişat timp de două mii de ani în scopuri mercantile, cât se poate de josnice şi de mincinoase.
Ce reiese de aici? Că timp de două mii de ani am trăit în minciună. Că pe minciună s-au zidit miliarde de vieţi, lipsite de sens, de valoare şi de o moarte să zicem echitabilă. Că timp de două mii de ani existenţa s-a consolidat pe un mit plin de artificii şi de neadevăruri grosolane. Căci dacă Hristos a fost doar un om, atunci în zadar au crezut, au sperat, au trăit şi au murit prea multe miliarde de oameni. Căci nu se face să trăieşti şi să mori pentru un om mai păcătos decât tine. Hristosul lui D.B. nu a făcut minuni, nu a cunoscut mila, iubirea, iertarea. Hristosul acesta nu a pătimit pe Cruce, căci patima lui nu îşi mai avea rostul. Apoi a murit ca oricare alt ins. Şi atât... Nimic ceresc, nimic sfânt...
Cine este Hristosul lui D.B.? Un afemeiat mizer? Un familist nu prea convins de propria moralitate? Un acerb propagator al feminismului? Un ins cu idealuri măreţe dar cu fapte josnice? Probabil nu vom cunoaşte niciodată „adevărul”, căci nici măcar D.B. n-a catadicsit decât să-şi lase cititorul în ceaţă şi să lase cortine peste simple supoziţii. Dar rămân prea multe întrebări fără răspuns, iar eu voi aminti doar o mică parte din acestea.
Hristosul lui D.B. nu este Fiul lui Dumnezeu. S-a născut şi el în urma unei relaţii sexuale la limita animalicului. Nu a săvârşit nici o minune, căci un simplu om nu le poate săvârşi. A făcut păcate, ca oricare alt om. A murit pe o cruce, nu din iubire de oameni, ci pentru simplul fapt de a se fi dovedit neascultător faţă de autorităţile romane. Mai înainte de aceasta a trăit totuşi bine! Cu toate condimentele necesare unei vieţi „frumoase”: reputaţie, ucenici, bani, desfătări şi până şi o viaţă sexuală intensă. Iar ceea ce este cu mult mai grav se arată faptul că nu a înviat! A murit şi basta! Mă întreb de ce o viaţă atât de comună şi totuşi atât de jalnică a interesat ulterior Biserica?!
Acest infam Hristos, profetul de doi bani al lui D.B. este deci un simplu om. Cu vicii, cu neajunsuri, visător şi idealist. Dar...
În Numele şi cu puterea Lui s-a ridicat şi încă există ceea ce D.B. numeşte parcă cu greaţă „Biserica”. Pentru El au murit prea mulţi creştini. Pentru El au trăit, au iertat, au iubit, au îndurat chinuri înfricoşătoare. Pentru El au refuzat păcatul, în toate formele lui posibile şi imposibile. Pentru El încă se mai învaţă demnitatea, adevărul şi iertarea. De două mii de ani ne ţine vii un mit ce abundă în minciună şi în compromis? Am crezut oare, noi şi strămoşii noştri, într-un infam desfrânat? Lui ne rugăm? Iubim un mit? Murim pentru un mit?
Conform lui D.B., de la acest „profet” nu ne-a rămas decât un curios exemplu de viaţă şi...un plod ce ar fi inaugurat o dinastie „regală”!
Anulăm toate învăţăturile Bisericii, inclusiv toate Sfintele Taine?
Te-ai botezat? Ai fost păcălit cu simplă apă. Te-ai împărtăşit? Erau pâine şi vin. Te-ai rugat? Cui oare? Ai postit? A fost doar un regim dietetic. Ai iertat în Numele Lui? Ai fost umanist. Ai spus la Înviere: „Hristos a înviat!”? Zadarnic vis, deşarte speranţe. Ai crezut în învierea morţilor, în învierea ta? Te înşeli, prietene. Cum a sfârşit „profetul”, aşa sfârşi-vei şi tu. Pământ şi cenuşă. Ai crezut că ai un suflet? Nu, doar instinctul te conduce. Ai crezut că Biserica te îndeamnă şi consideră corect a nu săvârşi păcate? Nu ai ştiut să te bucuri de viaţă şi ai fost minţit o viaţă întreagă.
Astfel totul se dărâmă...Rămânem astfel doar ca nişte animale. Care vin de nicăieri şi merg spre nicăieri. Trăiesc pentru a muri şi mor fără a fi trăit. Nimic sfânt, nimic curat, nimic veşnic. Totul este aici şi acum. Ridicol, trist şi lamentabil.
Dar cine este această „Biserică” care s-a folosit de un ins de acum două mii de ani pentru a subjuga miliarde de oameni? D.B. greşeşte în mod voit din start, refuzând, conştient sau nu doar cel rău mai ştie, să amintească că Biserica nu este reprezentată de Vatican. Nu ceea ce acest compromis Vatican afişează la ora actuală înseamnă Biserica instituită de Iisus Hristos.
Oare să nu fi auzit de existenţa Bisericii Ortodoxe acest D.B.? S-a temut cumva că nu îi poate pună în cârcă greşelile istorice ale Catolicismului? S-a temut să se apropie de Adevărul, de Sfinţii şi de Taina Ortodoxiei? A simţit cumva că Hristos este viu în, prin şi pentru Biserica Ortodoxă? De ce se fereşte de Adevăr, susţinând totuşi că propagă adevărul?
D.B. vorbeşte la un moment dat de „teama Bisericii”. De cine? Biserica aceasta este totuşi o instituţie? Şi cum îi poate fi frică unei instituţii? Sau este acea mână de oameni, mereu în umbră, gata să manipuleze şi să mintă, la care face mult prea des referire? Cine sunt aceşti oameni ce formează „Biserica”? Apostolii, care au murit crucificaţi, decapitaţi, schingiuiţi sau torturaţi? Martirii, milioane şi zeci de milioane, care au crezut că a muri înseamnă a fi mereu cu Cel ce a înviat, cu Hristos Iisus? Pustnicii, călugării sau doar cei ce au trăit în lume, însă iubind cinstea, demnitatea şi adevărul? Dacă nu aceştia, atunci cine? Căci D.B. vede Biserica ca pe un fel de societate secretă care cuprinde ca o caracatiţă pe cei naivi, pe cei retardaţi...
Citez iarăşi! „Istoria violentă şi plină de falsitate a Bisericii nu putea fi trecută cu vederea. Campania ei brutală de „reeducare” a credinţelor păgâne, feministe, se întinsese pe durata a trei secole şi folosise metode pe cât de originale, pe atât de cumplite."
D.B. frizează ridicolul, bazându-se pe lipsa de cunoştinţe religioase minime a cititorilor! Şi prea des îi reuşeşte!
Deci vorbim de primele trei secole ale creştinismului. Şi noi admitem existenţa unei prigoane, a persecuţiilor, a unor mijloace cumplite de „reeducare” a maselor. Dar cu o fantastică deosebire! Persecuţiile au fost duse de autorităţile romane, în speţă păgâne, împotriva creştinilor. Deci păgânismul căuta să reeduce creştinismul şi nu invers! D.B. uită că Biserica nu era nici măcar recunoscută, admisă de stat. Cum putea să persecute pe alţii?! Violenţa amintită de D.B. a făcut, de fapt, milioane de martiri creştini, care susţineau cu preţul vieţii un adevăr negat azi de mii din speţa lui D.B.
Deci Biserica s-a opus credinţelor păgâne, implicit celor feministe. Astfel recunoaştem în tendinţa feministă actuală rădăcinile păgâne! Iar Hristos ar fi fost şi El un păgân, implicit un feminist. Biserica s-a opus cu încăpăţânare, a ucis mişeleşte nenumăraţi păgâni, a distrus credinţe străine de ale ei şi, în final, a martirizat proprii ei membri. Începând cu cei ce se încăpăţânau să rămână păgâni. Diabolic scenariu! Dar eu tot nu am înţeles cine este Biserica aceasta...atât de însetată de sânge!
D.B. ne spune că Biserica a folosit metode cumplite de subordonare a celor neascultători! Autorul nu ne spune care, dar ne asigură că erau cumplite...Să fie ceva de genul sectei lui Jim Jones? Sau să aibă drept preoţi pe câte unul de talia lui Hitler sau Stalin? Cumplita ei sete de sânge să fi dus la existenţa unor macabre „slujbe” de tipul unui Auschwitz sau din cadrul închisorilor comuniste?
Adevărul e prea evident pentru a nu ne îndoi de buna credinţă şi de iubirea de sens a lui D.B.
Ulterior autorul ne informează cum că Biserica a luptat cu furie împotriva vrăjitoarelor. Ce înţelege D.B. prin „vrăjitoare”? „Femeile învăţate, preotesele, ţigăncile, misticele, iubitoarele naturii, tămăduitoarele." Tacâmul e complet, deci se poate trece la arderea pe rug. Ni se spune chiar câte arderi pe rug a săvârşit „Biserica”! Nici mai mult, nici mai puţin de cinci milioane de femei. Cifră curios de rotundă şi de sigură...Biserica a fost un abator de femei...Deşi studiile istorice mai recente reduc numărul total al victimelor Inchiziţiei Catolice la 4500 de oameni (bărbaţi şi femei), D.B. susţine că au fost doar femei cinci milioane!
Să presupunem prin absurd că are dreptate. Ce vină are Biserica Ortodoxă?
Ce vină are învăţătura de credinţă creştin-ortodoxă dacă nu admite practicile păgâne nici măcar la ora actuală? Iar a nu le admite nu înseamnă în mod implicit a condamna pe cel ce greşeşte la moarte.
În numele cărei libertăţi se cade să admitem pierderea sau alterarea unui adevăr pe care noi îl considerăm a fi perfect, inalterabil şi veşnic? Şi dacă Biserica este aşa de misogină, de ce nu ar fi ucis toate femeile, păstrând doar un număr restrâns, care să nască şi să crească pe cei ce, la rândul lor, vor ucide femei, vrăjitoare, preotese etc.?
Cunoştinţele mele teologice îmi „spun” că Biserica nu a făcut decât să îşi exprime, să îşi formuleze adevărul de credinţă. Dacă Hristos este Fiul lui Dumnezeu, atunci El continuă să existe. Adică este viu, este veşnic viu. Iar Biserica Îl cunoaşte, trăieşte în El, pentru El şi prin El. Dogmele formulate în anul 325, la Sinodul de la Niceea, nu au urmărit să condamne „vrăjitoare” la moarte, ci să dea o formă să zicem umană Tainei Fiului lui Dumnezeu, Întrupării, Patimii şi Învierii Lui pentru mântuirea noastră. A avut atunci Biserica reacţia pe care o are organismul uman atunci când este ameninţat de viruşi ce îi pot afecta integritatea biologică vitală. S-a definit pe sine şi propria învăţătură. Altfel ar fi pierdut legătura cu Iisus Hristos, Cel ce S-a arătat nouă ca Adevăr veşnic şi indisolubil.
Bisericii nu i-a fost frică de „vrăjitoare” şi de „păgâni”, ci de propria ei moarte. Corpului uman nu îi este „frică” de viruşi, ci de propria moarte, ce intervine prin acceptarea acestor viruşi în cadrele proprii de vieţuire. A te apăra nu înseamnă a urî şi nu presupune a condamna pe eretic la moarte. "Vrăjitoarele” continuă să existe şi astăzi doar pentru că există Adevărul Bisericii, pe care caută să-l distorsioneze, să-l coboare în propriul întuneric.
D.B. se contrazice şi în privinţa Împăratului Constantin cel Mare. Pe de o parte afirmă că a rămas un păgân convins până în clipa morţii şi nu a crezut în dumnezeirea lui Hristos, iar pe de altă parte afirmă că a făcut jocul Bisericii de a impune o falsă imagine a lui Iisus, în scopuri politice, mercantile, sociale. Oare un împărat păgân şi-ar dărâma propria poziţie şi şi-ar submina propriul imperiu promovând o religie care îi neagă cu desăvârşire cultul imperial – prin care orice împărat era cinstit ca un zeu – şi propune în schimb egalitatea între oameni, incluzând defăimarea religiilor păgâne?
De ce ignoră D.B. actele istorice neutre, adică cele ce nu aparţin oamenilor Bisericii? Aceste documente demonstrează clar că timp de trei secole, împăraţii păgâni au prigonit Biserica, au condamnat la moarte mult prea mulţi creştini, au ridiculizat sau au blamat învăţăturile creştine. Şi nu pentru că acestea erau feministe sau pentru că propuneau un Hristos cinstit ca simplu om, fie El şi un profet. Ci pentru că erau de o noutate absolută şi, în acelaşi timp, la limita absurdului. Dumnezeu întrupat dintr-o Fecioară, pătimeşte ca un muritor pe Cruce şi înviază a treia zi – o învăţătură ce greu poate fi acceptată raţional!
Ca o simplă curiozitate proprie ar fi şi următorul aspect: ştim că la Cina cea de Taină au participat cei doisprezece Apostoli, dar şi Mântuitorul Iisus Hristos. Dar D.B. ne spune că ar fi participat şi Maria Magdalena. Dar confuzia devine mai mult decât evidentă! Căci tabloul lui Da Vinci, pe care se bazează şi cartea sus numită, reprezintă doar un număr de treisprezece participanţi la Cină. Iar eu nu înţeleg cum ar putea ca cei doisprezece Apostoli, cu Mântuitorul, dar şi cu Magdalena, să dea un număr de treisprezece participanţi la Cina cea de Taină! Paisprezece participanţi sau treisprezece? D.B. ne crede chiar atât de infirmi intelectual?
Sau lângă Mântuitorul era Sfântul Evanghelist Ioan, deci nu era nici o Magdalenă la Cină sau lipsea unul dintre Apostoli! Unde stă „adevărul” lui D.B.? Sau poate că unul dintre Apostoli era deja plecat la vânătoare de „vrăjitoare”!? Dincolo de ironia cu care trebuie „muşcată” minciuna lui D.B., trebuie să înţelegem că nu se cade să ne lăsăm doborâţi de cei ce urăsc pe Hristos.
Citez din nou pe D.B.:”Biserica acelor începuturi l-a confiscat pe Iisus, deturnându-i mesajul universal, învăluindu-l într-o aură impenetrabilă de divinitate şi folosindu-l pentru a-şi spori propria putere."
Poţi confisca în totalitate adevărul? Poate această curioasă „Biserică” să mintă cu neruşinare timp de două mii de ani? Oare chiar nu s-a putut găsi un personaj istoric mai răsărit decât acest profet evreu? Oare chiar nimeni nu a putut păstra şi nu a putut arăta lumii acest aşa zis mesaj universal? Şi dacă Iisus a fost doar un om, păcătos şi muritor ca şi noi, de ce este atât de important mesajul Lui? Oare Biserica să fi ucis chiar pe toţi cei ce deţineau acest „adevăr”?
Prea multe miliarde de creştini trăiesc şi au trăit în „minciună”, crezând în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Şi nu s-au simţit manipulaţi, manevraţi, minţiţi, dirijaţi, ostracizaţi etc. Au fost prea mulţi dintre ei fericiţi. Au gustat demnitatea şi verticalitatea morală. Au avut idealuri veşnice. Au iubit, au crezut, au iertat. Se pot trăi oare toate acestea în numele unei minciuni?!
Şi care era, la urma urmelor, acest mesaj universal al lui Iisus? Biserica, ca o tirană, ca o perversă şi inumană instituţie, o străveche Mafie, conform lui D.B., a înlocuit tainicul mesaj al lui Iisus cu un altul, mistificat. Autorul nu ne spune care este acesta. Aşa că se cade să deschidem Noul Testament. Ce găsim în această scriere a unei Biserici ce ucide milioane de femei şi ascunde adevăruri universale?
Curios, dar găsim Fericirile! Îndemnuri la milostenie, iertare, răbdare. La o iubire necondiţionată a aproapelui. La o puritate a inimii, a sufletului. Îndemnuri la bucurie şi veselie. O continuă afirmare la înălţarea duhovnicească prin ferirea de tot ceea ce lezează, răneşte şi întunecă propriul suflet şi inima aproapelui. O nouă viziune asupra celui de lângă tine, înţeles ca frate de care răspunzi cu o iubire veşnică. O apropiere tainică de Dumnezeu prin Acest Iisus Hristos, cu consecinţe eterne.
Curios mesaj al unei Biserici însetate de sânge! Dar este unul clar şi plin de viaţă. Spre deosebire de cel al lui D.B....
Să revenim la „adevăr”! Iisus s-a însurat cu Magdalena. Aceasta i-a făcut şi copii. Biserica, începând cu Petru, o urăşte pe „însoţitoarea Mântuitorului” şi ascunde o bună parte din viaţa şi învăţătura profetului. Care este misterul? Ne spune tot D.B.!
Pentru Biserică „utilizarea actului sexual ca un mijloc de a comunica direct cu Dumnezeu constituia o ameninţare serioasă pentru puterea şi autoasumata ei poziţie de unic intermediar între om şi divinitate”. Se putea ceva mai clar?
De două mii de ani, din cauza Bisericii, nu s-a mai comunicat direct cu Dumnezeu?! Şi nu îmi este dat să pricep cum ar putea actul sexual al unei persoane să pericliteze puterea şi poziţia unei „Biserici”?
Mai mult decât atât! Cum poate fi cunoscut Dumnezeu prin actul sexual? Nu ni se dau lămuriri. Se lasă doar să înţelegem că Biserica ne-a castrat moral şi fizic pe toţi, iar D.B. a venit să ne elibereze. Cum? Printr-un roman, gen thriller...
Totul se reduce la actul sexual… D.B. nu îşi ascunde apartenenţa la mişcarea New Age de promovare a Erei Vărsătorului, care ar înlocui şi ar elibera de acum perimatul mesaj creştin.
Ni se spune că în Era Vărsătorului vom afla adevărul. Iar acest „adevăr” este o curioasă sumă de învăţături preluate din hinduism, brahmanism şi budism. Se adaugă ceva „piper” islamist pentru a da un chip fioros Bisericii. Iar în final se presară ceva creştinism, ca să facă învăţătura cât mai credibilă. Deci „coptura” New Age este gata, iar cei creduli şi, totodată, obsedaţii sexual sunt gata s-o înfulece nemestecată !
Biserica a îndemnat la cumpătare, la abstinenţă înainte de căsătorie, la monogamie şi la ferirea de orice împătimire de ordin sexual. A condamnat doar verbal şi nu prin foc şi sabie homosexualitatea, pedofilia sau orice altă deviaţie carnală. E drept că toate acestea însemnau o unire cu divinitatea, dar o „divinitate” ceva mai întunecată, mai împătimită, mai josnică…
Curentul New Age „eliberează” pe om. Îl eliberează de condiţia sa umană, pentru o condiţie animalică, fără nici o oprelişte, fără nici o normă morală. Actul sexual este unicul adevăr. Priveşte bine situaţia şi condiţia (i)morală a societăţii în care trăim şi îmi vei da dreptate.
Eu un singur aspect ţin să mai punctez aici. De ce anume Biserica lui Iisus Hristos a cerut fiilor ei să nu cadă în ceea ce a numit „păcatul desfrânării”. Nu pentru că s-ar fi văzut ameninţată sau terorizată de nişte obsedaţi. Nu pentru că Hristos ar fi fost un profet pervers, iar ea avea nevoie de un Cap sublim şi pur, pe care se cădea să-l „fabrice”. Nimic din toate acestea!
Răspunsul găseşte-l tu însuţi la cei ce s-au „eliberat” de Biserică şi trăiesc după îndemnuri New Age, alias D.B. Ce vezi? Cumva oameni liberi şi fericiţi? Priveşte la cei ce au o viaţă sexuală intensă şi care s-au unit direct cu „divinitatea”, fie ei yoghini, practicanţi „tantra” sau simpli tineri americani, europeni. Dincolo de „fericirea” afişată în mod actoricesc, au devenit de abia de acum simple marionete. Nu ale Bisericii, ci ale propriilor trupuri, ale propriilor instincte şi patimi, ale propriilor boli incurabile. De atâta „libertate” se tot sinucid...
Se automutilează, se urăsc, se chinuie reciproc. Se aruncă pătimaş unul asupra altuia, încercând să găsească ceea ce doar Iisus Hristos le poate dărui: sens, valoare, adevăr, viaţă. Şi, mai presus de toate, veşnicie.
D.B. nu aminteşte nimic din ceea ce oferă „adevărul” lui după trecerea pragului morţii. Pentru că nu are ce."Profetul” lui e ţărână. Magdalena lui e pământ. (O curiozitate! Ne spune că acum Magdalena s-ar odihni în pământul natal, adică în Franţa. Să înţelegem că era franţuzoaică? Adică galică? Păi tot el spune că Magdalena face parte dintr-o spiţă nobilă iudaică şi că Hristos a trăit doar între graniţele iudaice! Va fi ajuns din greşeală şi în Franţa?!)
„Adevărul e că nimic nu e original în creştinism”, susţine D.B.
În care? În cel „autentic” sau în cel „falsificat” de Biserică? În primul ar fi autentic doar actul sexual ca mesaj universal. În cel „falsificat” găsesc că sunt totuşi prea multe aspecte autentice, unice şi inconfundabile. Iertarea şi iubirea duşmanului şi Dumnezeul întrupat. Mila şi îngăduinţa nelimitată, dar şi Naşterea dintr-o Fecioară. Împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos, dar şi Învierea Lui din morţi. Puterea inexplicabilă a iertării şi a dragostei, a abstinenţei, a disciplinării morale, dar şi bucuria de a trăi, de a simţi, de a iubi pe Cel ce totuşi există. Suferinţa inevitabilă în viaţa tuturor celor ce cred şi iubesc pe Hristos, dar şi puterea demnităţii, a verticalităţii, a purităţii. Şi lista ar putea continua...
Biserica nu este anti-feministă. Dovada ne-o dă tot D.B. atunci când ignoră cu bună ştiinţă şi în mod drăcesc o anumită persoană din istoria mântuirii noastre, din viaţa lui Iisus Hristos. Să zicem că nu a auzit de existenţa Bisericii Ortodoxe, dar să nu fi auzit de existenţa Maicii Domnului este de neadmis! Sau s-a temut că admiţând existenţa Ei, ar fi periclitat pretenţiile feministe ale „adevărului” său?
Oare chiar nu cinsteşte Biserica femeia? Oare chiar a subjugat-o în aşa măsură? Sau aceasta se întâmplă de fapt abia acum, când „adevărul” New Age prinde forme, iar libertinajul sexual transformă femeia, fata, copilul în obiecte impersonale ale plăcerii?
Ce om are o cinste egală sau mai mare decât cea adusă Maicii Domnului? Prin Ea ne-a venit mântuirea. Prin Ea ni s-a dăruit veşnicia. Prin Ea gustăm adevărata demnitate şi împlinirea staturii de om. Prin Ea omul este veşnic.
Sau cultul atâtor sfinte care au trăit în aşa-zisa „minciună” împotriva căreia cei de teapa lui D.B. luptă cu atâta înverşunare...
„Practica sacră – uniunea sexuală sacră dintre bărbat şi femeie, prin care cei doi deveneau un tot spiritual, fusese defăimată, considerată un act profan, ruşinos. Credincioşii care înainte simţeau nevoia comuniunii cu corespondentul lor feminin pentru a deveni una cu Dumnezeu, îşi reprimau acum impulsurile sexuale fireşti şi le considerau lucrarea diavolului”, ne învaţă din nou D.B.
De ce nu au supravieţuit religiile ce promovau astfel de „practici sacre”? De ce nu au supravieţuit societăţile ce cultivau această uniune sexuală? De ce s-au auto-ruinat prin imoralitate, decadenţă şi prin lipsirea de o serie de minime valori? De ce acest aşa-zis „tot spiritual” antrenează doar trupurile, ignorând elementul esenţial al făpturii numită „om” şi anume sufletul? De ce toţi cei care s-au lăsat integraţi în această „practică sacră” au decăzut moral, spiritual, intelectual sau chiar fizic, culminând mulţi în sinucidere? De ce o astfel de „practică sacră” se poate împlini până şi cu cea din urmă prostituată din această lume? De ce cooptează până şi minori, ajungând la perversiuni şi imoralităţi inimaginabile? De ce impulsurile sexuale au ajuns să fie motivul şi condiţia cunoaşterii şi comuniunii cu Dumnezeu? De ce este îndestulătoare împlinirea spirituală cu acte ce ţin de instinct, pe care le săvârşeşte orice animal? De ce apropierea de Dumnezeu se face prin plăcere epidermică, printr-o carnalitate ce des-figurează pe om? De ce această „uniune sacră” este atât de impersonală, atât de pasageră şi atât de scurtă? De ce nu pot avea parte de ea copiii şi cei bătrâni, nemai vorbind de cei bolnavi moral, intelectual sau chiar fizic? Să înţelegem că doar cei activi sexual pot cunoaşte pe Dumnezeu?
Întrebările pot continua astfel la infinit, iar răspunsurile vor întârzia la infinit să apară...
D.B. se cramponează de faptul că nu admite Biserica preotese în cadrul cultului. Dar Hristos şi implicit Biserica admite mame demne şi cinstite, surori curate şi împlinite moral şi intelectual, copii ce încă păstrează puritatea, candoarea şi inocenţa ce se pierd iremediabil prin actul sexual.
Feminismul cere integrarea femeii în cler, în cadrul cultului creştin. Biserica nu poate accepta aceasta din motive mai mult decât rezonabile. Nu pentru că ar discredita femeia, ci tocmai pentru că o cinsteşte. Rolul mâinii este acela de a scrie, de a spăla sau de a ajuta la întreţinerea nutritivă a vieţii. Acest rol nu poate fi suplinit în cadrul existenţei organismului uman de picior sau de ochi. Cultul divin este strict „masculin” pentru că în acest cult este jertfit Hristos, Capul Bisericii.
Pentru că în acest cult nimic nu are conotaţii sexuale. Aceasta pentru a ţine cont de faptul că în cadrul Sfintei Liturghii are loc o chemare a lui Hristos, o invocare continuă şi o primire a Lui. Pe El, pe Iisus Hristos, Îl cheamă, Îl invocă şi Îl primeşte un alt „el”. Rolul femeii este de a naşte preoţi, care să hrănească lumea cu Trupul lui Hristos. Demnitatea ei stă în a cinsti, a sfinţi viaţa peste care coboară harul invocat de bărbat, de preot. Acesta slujeşte o Liturghie care sfinţeşte o existenţă ce nu o are de la sine, ci de la o femeie. Fiecare gen are un rol bine definit, pe care feminismul îl ignoră cu desăvârşire.
Cuvântul rostit de Hristos trebuie rostit din nou de un bărbat. Minunile săvârşite de El sunt re-făcute tot de un bărbat-preot. Jertfa lui Hristos trebuie în-chipuită, re-prezentată tot de un bărbat. Cum ar putea o femeie să ne pună înainte viaţa lui Iisus Hristos? Înaintea Sfintei Treimi stă totuşi un bărbat, vorbind desigur de Sfânta Liturghie. Iar extrapolând, viaţa este adusă printre noi doar de o femeie. De ce se caută a se anula nişte rosturi bine definite? Nu consideră Biserica că femeia ar fi nevrednică sau impură. Dar ea, femeia, este potirul, primitoarea, receptacolul a tot ceea ce este sfânt prin intermediul bărbatului. Nicidecum sexual, ci în chip tainic, liturgic, divin. Precum Iubirea...
Dar acestea sunt Taine pe care D.B. nu le poate cuprinde. Femeia, pentru el, nu mai este viaţă, maternitate, dăruire, candoare şi lumină. Este un obiect sexual, mascat în aşa zise „practici sacre”.
„Biblia este un produs al omului”. Dacă Iisus Hristos este doar un om, are dreptate D. B. Dar ce facem dacă El este Fiul lui Dumnezeu? Cartea „Codul lui Da Vinci” este un produs al omului. Punem Biblia pe acelaşi cântar? Ceea ce cuprinde ultima naşte sfinţi, martiri şi genii ai adevărului şi
şi demnităţii. Ce naşte prima însă? O generaţie de obsedaţi sexual, o generaţie lipsită de ideal, de frumuseţe, de cultură şi de vigoare. Atât!
Cei infirmi moral vor să aibă un Dumnnezeu infirm moral şi El, Care să le îngăduie şi chiar să le susţină toate căderile, păcatele şi patimile lor josnice. Adevăratul Hristos nu poate cuprinde în braţele Sale iubitoare pe cei pătimaşi, pe cei înlănţuiţi de păcatele trupeşti. De aceea D.B. şi cei de teapa lui s-au gândit să „fabrice” un „Hristos” murdar, josnic şi mult prea uman.
Autorul caută să ne convingă că se bazează pe texte relevante, descoperite la Qumran sau la Marea Moartă. Nu ne explică de ce este atât de sigur cum că „Evanghelia lui Toma” chiar a fost scrisă de Sfântul Apostol Toma. Doar pentru că acest fals moral cuprinde o învăţătură ce susţine o viaţă imorală şi se arată a fi pe linia păgână a curentului New Age?
De ce are siguranţa faptului că aceste scrieri realmente cuprind adevărul? Cele de la Qumran sunt doar amintite de D.B., ignorând însă esenţialul! Ele aparţin unei comunităţi monastice, cu reguli de vieţuire extrem de aspre. Abia comunitatea de la Qumran ar putea fi bănuită de anti-feminism, căci impunea o strictă deosebire între sexe, cu o abstinenţă ce frizează regulile monahale de astăzi. Se presupune că însuşi Sfântul Ioan Botezătorul ar fi făcut parte din cadrul acestei comunităţi.
Deci cum ar putea acest tip de comunitate să elaboreze scrieri ce susţin practici sexuale dubioase? Cum ar putea promova această iresponsabilitate, această pervertire şi însăşi această tăgăduire a lui Dumnezeu, atât timp cât modul lor de vieţuire era unul ascetic, cu stricte norme morale şi cu o vie credinţă în venirea lui Mesia? Iar dacă Biserica nu recunoscut aşa-zisa „Evanghelie a lui Toma” sau pe cea „a lui Iuda”, nu a făcut-o din frică, cu un sentiment de culpabilitate. Se cade să admitem falsuri grosolane doar pentru a nu fi acuzaţi de ipocrizie, de trădare a adevărului, de bigotism? Iubim pe Iisus Hristos şi apărăm adevărul Lui. La fel cum copilul îşi iubeşte mama şi apără demnitatea, integritatea şi numele acesteia. Toţi cei care cred în „cuvintele” lui Iuda vor avea acelaşi sfârşit ca şi el.
Articolul de faţă se cuvine să se apropie de final. Cine a gustat măcar o clipă în viaţa sa din dulcea demnitate, din credinţa şi dragostea faţă de Iisus Hristos, nu se va lăsa lezat de astfel de cărţi. Satana are şi el un cuvânt de spus. Fie prin „Evangheliştii”lui Pippidi, fie prin falsul Hristos al lui D.B. Curios este că ambele „cuvinte” sunt impregnate de o făţişă sexualitate. Sau că ambele sunt apreciate de cei fără de Dumnezeu, învăluiţi de necredinţă, imoralitate, incultură şi egoism profund. Iubitorii de plăceri carnale, adică cei mici, murdari şi întunecaţi moral, vor primi benevol „adevărul” New Age. Cei cocoşaţi sufleteşte nu văd soarele decât în bălţile de noroi şi de mizerie ale acestei lumi. Şi consideră că soarele e strâmb, murdar şi negru, aşa cum le este şi lor inima şi conştiinţa.
Adevărul este Iisus Hristos. Cine Îl iubeşte, va rămâne pentru veşnicie în Adevăr!








#133332 (raspuns la: #133174) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Un strigat de disperare - de Dinu Lazar la: 15/07/2006 17:34:28
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Parerea mea, este ca ar trebui sa ne canalizam energia catre
chestii palpabile, directe, cu foc automat si vizibilitate directa.
L-am intrebat cindva, pe vremurile indepartate cind mai ieseam la pozat impreuna,
pe un mare - dar mare - fotograf roman, de ce nu se implica mai mult in viata
fotografiei romanesti, de ce nu ia cuvintul, de ce nu da cu opinia, de ce nu
invata la tineret, de ce nu critica si de ce nu spune ce e bine si ce e rau.
Mi-a dat un raspuns care pe loc m-a scandalizat - dar acum ii dau dreptate.
Si anume, mi-a spus ca ce face, face tot pentru fotografia romaneasca,
si daca ia un premiul daca face un album, o expozitie, o iesire cu grupul sau,
tot fotografia de aici are de cistigat, cumva.
Asta inseamna ca am putea aplica si la tagma fotografica o chestie generala
din viata; cine poate, face; cine nu poate face mai nimic, preda, adica
in cazul nostru, scrie pe forumuri, asa ca mine; si cine nu poate nici
crea si nici preda, conduce... as da exemple dar nu e cazul.
Cred ca nu trebuie sa ne ambalam si sa ne invirtim pe dig agitindu-ne despre
ceilalti, ce fac, ce gindesc, despre fotografii de doua zile, despre ce
mai e la baza fierturii creatiei si despre chestii neconstructive.
Lumea merge mai departe, si nu ramin in timp decit actiunile constructive
si - cu putin noroc - pareri de bine sau de rau si, poate, si ceva imagini.
Ogoare de floarea soarelui si nori si ceruri demente sunt zilele astea
mai bune pentru focalele noastre si mai linistitoare si mai binevenite
decit propozitii adevarate dar care nu duc nicaieri.
Buna, rea, elevata, mistocareasca, fotografia romaneasca, incepatorii, fotografii,
sunt asa cum sunt si o schimbare de ansamblu imi pare afi imposibila si comica
totodata, ca si o analiza, chiar pertinenta, a situatiei. Ce este, este,
ce nu este, nu este, ce ar putea fi, ar putea fi, si tot asa.
Viata merge inainte si nu conteaza decit rezultatele... restul se pierde
in groapa uitarii.
#133382 (raspuns la: #133337) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
argint viu - de LaPlusJolie la: 17/07/2006 18:12:53
(la: A fi sau a nu fi jurnalist?)

Ma avertizasesi ca ai postat un comentariu pe conferinta mea si îl citisem deja de sambata. A trebuit însa sa reflectez putin asupra subiectului ca sa pot sa vin si cu un raspuns pertinenr.
Cand am provocat aceasta tema de discutie, în ciuda a ceea ce se poate întelege din textul conferintei ca atare, doream cu precadere sa aflu ce statut mai are meseria asta în Romania si aiurea, ce anume cred romanii de aceasta profesie, daca se poate numi asa. In ceea ce ma priveste, directiile viitoarei mele cariere începeau deja sa se trasez. Nu stiu daca, nu vor începe sa se retraseze de acum. Zic asta pentru ca unele raspunsuri imi reînvie ambitii de adolescent.
Cand am dat la facultate, am întampinat dezaprobarea parintilor si a profilor care ziceau ca o atare meserie nu e de mine si m-am bucurat de aprobarea prietenilor si colegilor care spuneau ca sunt „tout à fait” facuta pentru asta. Cine oare ma cunostea mai bine nu as putea sa spun, cand sunt facuta sa scap atat de usor intelegerii banale, gratiei dualitatii specifice Gemenilor.
Cert e ca pana la urma, am avut ceea ce am avut chef. Asa am ajuns la facultate in Timisoara. Imi aduc aminte cu cat entuziasm imi pregateam toate articolele pentru scoala si cu cata mandrie replicam ca eram studenta in jurnalism. Eu, si de altfel, toti ceilalti 80 de colegi ai mei impartaseam aceeasi daruire (in anul urmator, au intrat 120; iar dintre colegii mei, se mai tin de scoala vreo 30-restul fiind imprastiati prin lume, atrasi de preocupari mai mundane).
Sa ne intelegem. Nu critic nici o clipa profesorii de la facultate. Sunt toti, fara exceptie, personalitati de valoare ale vietii media si culturale romanesti. Nu stiu insa cati dintre dansii sunt si (buni) pedagogi.
Ai dreptate, jurnalismul nu se invata o scoala. Sunt gata sa-mi argumenteze asta atatia ingineri sau mai stiu eu ce reprofilati din presa romaneasca. Dar nu cred ca mai suntem in epoca in care jurnalismul se prinde dupa ureche, ca si alternativa la o alta pregatire care nu mai e actuala.
Notiuni de baza de tehnici de scriere de presa, o minima diferentiere intre principalele specii si genuri jurnalistice, dexteritate in manuirea unui aparat foto si a unei camere de filmat sau pricepere in ale on-line-ului, ca inserare de text, audio sau video sunt insa ESENTIALE!
Nu, nimeni nu ma poate invata sa fiu jurnalist, daca nu am skill-urile si determinarea si constructia sufleteasca necesare, dar in conditiile unei economii de piata in continua dezvoltare, a unei perpetue evolutii ale pietei media in Romania si in lume, un viitor jurnalist profesionist nu se va mai forma dupa ureche.
Exista scoli de gen in Romania. La Bucuresti, Iasi, Timisoara, Cluj si Sibiu, incercand astfel si o ierarhie. Si stiu cate ceva despre sistemul din fiecare. Poate ca la Bucuresti sau Iasi si nu numai se face o insertie a studentului in miezul problemei inca „de mic”, ca sa vada din timp ce il va astepta daca se incapataneza sa vrea sa stea de paza democratiei cand va fi mare. Nu a fost cazul acolo unde am studiat eu.
Nu stiu ce ar fi trebuit sa fac ca sa am ocazia sa experimentez toate aceste lucruri. Sa merg la facultate in alte orase, in alte tara, asa ca tine? Poate ca da, dar nu am avut acest fler de la inceput.
As fi vrut sa mi se dea ocazia sa public cate un articol mai des decat in perioada practicii, sa pun mana pe o camera video, sa vad un studio de radio pe dinauntru, sa transpir intr-o agentie de presa sau sa inghet transmitand stirile din fundul Moldovei.
Si as mai fi vrut sa fac asta intr-un cadru organizat, de preferinta, educational, ca doar, de aia e facultate. De ce sa ma multumesc cu sfaturi binevoitoare de genul
„daca vrei ceva cu adevarat, poti sa o faci si pe cont propriu”? Sa se inteleaga: nu vreau nici sa traga cineva de mine sa fac ceva pentru de care nu sunt apta..Vreau doar ca daca eu imi doresc si cred ca vreau sa fiu jurnalist, sa imi demonstreze ca pot sa fiu asta sau nu
Nu stiu a cui e vina, daca e a mea, daca e a scolii, daca e sistemului, daca e a Romaniei.
Dar, pentru ca ai amintit si de asta, a fi ziarist in Romania nu coincide deloc cu ceea ce inseamna sa fii ziarist in Vest, nu vreau nicidecât sa devin unul dintre multele specimene care bantuie peisajul audio-vizual românesc. Nu vreau sa renunt la principii sanatoase doar pentru ca foamea e mare, nici sa devin o paranoica care nu vede in ceilalti decât niste concurenti si niste dusmani. Înca cred ca o profesie, indiferent care ar fi ea, e facuta sa te dezvolte ca individ, tocmai prin contactul uman si activitatea pe care o presupune.
Si mai stii ce, as fi vrut, si imi dau seama ca inca vreau, sa aleg eu pentru mine ceea ce vreau sa fac mai tarziu, nu sa aleaga hazardul. Ca poate sunt într-adevar facuta sa fiu jurnalist, sa lupt pâna în pânzele albe pentru principiile în care cred, sa fiu îndaratnica si naiva si obiectiva. Sa ma folosesc de cuvinte, imagini si sunete îmbinate cu dibacie ca sa transmit publicului toate credintele mele despre viata.
Iata, deci, cateva dintre gândurile mele vizavi de subiect. Mi-ar face o deosebita placere sa mai schimbam idei pe aceasta tema.

============================
I've always wanted to be someone. Now I've realized I should have been more specific.
#133734 (raspuns la: #132923) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
~~~ - de Cri Cri la: 23/07/2006 17:57:22
(la: Elă, Mădălină...)
De data asta...
Drumul care duce
Coşuri mari cu fructe"

.. ceva nu-i in regula. Nu-mi suna metaforic fiindca n-o sprijina contextul. Fiindca lumea "se inclina" si nu "merge", rascrucea nu e "drum", destinatarul nu transpare.

Din al vost răsfăţ
Care "voi"? Care "ei"? ma intreb. Parca se rupe textul de-aici; paraseste directia.
In rest.. sa zicem ca merge.. cumva. Dar mi se pare mult mai slabuta decat anterioarele, si goala de sens.
--------------------------------------------
He who laughs last thinks slowest.
cattalin - de abc111 la: 29/07/2006 00:25:32
(la: Ce este chestia aia numita stiinta?)
Bine, sa spun si urmarea!

Vera Rubin a fost facuta albie de porci (in termeni stiintifici, bineinteles) de catre colegii sai astrofizicieni barbati, care i-au sugerat, intr-un mod destul de direct, sa se intoarca "la cratitza". Pentru moment ea si-a pierdut increderea in sine si chiar a renuntat la munca ei stiintifica...ocupandu-se cativa ani buni...numai de gatit si de ingrijirea familiei! (e perfect adevarat!).

Dupa cativa ani au inceput sa vina confirmari dupa confirmari si lumea stiintifica a inceput ...sa-si ceara scuze! Descoperirea ei a fost epocala, evident, dar faptul ca exista chiar si in domeniul oamenilor pregatiti stiintific o atitudine "macho" fatza de femei a devenit foarte clar...

Acum a fost scoasa de la naftalina si de cate ori vine vorba despre natura cosmosului i se cer interviuri peste interviuri.

Istoria ei e interesanta si din alt punct de vedere: pana nu demult exista prejudecata ca femeile nu pot intelege la fel de bine ca barbatii...matematica, din cauza unor diferente in dezvoltarea emisferelor cerebrale...Iar azi femeile au ajuns sa ocupe un rol de frunte tocmai...acolo! Miss Randall (cred ca e Miss:) e cea mai inalta autoritate in formularea moderna a teoriei stringurilor ("branelor" de fapt; "M-brane") despre care tu spuneai ca e ...religie. Iti voi recomanda o carte a ei exceptional de bine scrisa (si foarte matematizata) din care sa vezi de ce teoria stringurilor nu e religie...chiar daca nu e inca intr-o forma finita (daca vrei si crezi ca poti sa citesti). Chiar cu matematici superioare numai la nivcel de colegiu se poate intelege destul de bine...Cine o citeste ramane uluit de natura realitatii...lumea noastra e intr-adevar o simfonie (pentru cei care au "urechi de auzit":)

Iti spun asta si pentru a face tu insuti contrastul cu atitudinea crestinismului fatza de femei: de curand am citit despre un conciliu bisericesc din antichitate unde ideea ca femeile sunt de natura umana (si nu animala, cum au propus ilustrii crestini) a invins cu un singur vot (poate votul vreunui sihastru "pacatos" care a gustat din ulciorul ispitei:)

Pentru moment am pierdut sursa, dar si asa, gandeste-te la atitudine lui "sf" Pavel, care spunea ca "barbatul trebuie sa fie fatza de femeie ceea ce e Isus Cristos fatza de barbat! Pe plan stiintific din fericire nu merge asta!
#136289 (raspuns la: #136272) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cattalin - de abc111 la: 29/07/2006 00:25:32
(la: Ce este chestia aia numita stiinta?)
Bine, sa spun si urmarea!

Vera Rubin a fost facuta albie de porci (in termeni stiintifici, bineinteles) de catre colegii sai astrofizicieni barbati, care i-au sugerat, intr-un mod destul de direct, sa se intoarca "la cratitza". Pentru moment ea si-a pierdut increderea in sine si chiar a renuntat la munca ei stiintifica...ocupandu-se cativa ani buni...numai de gatit si de ingrijirea familiei! (e perfect adevarat!).

Dupa cativa ani au inceput sa vina confirmari dupa confirmari si lumea stiintifica a inceput ...sa-si ceara scuze! Descoperirea ei a fost epocala, evident, dar faptul ca exista chiar si in domeniul oamenilor pregatiti stiintific o atitudine "macho" fatza de femei a devenit foarte clar...

Acum a fost scoasa de la naftalina si de cate ori vine vorba despre natura cosmosului i se cer interviuri peste interviuri.

Istoria ei e interesanta si din alt punct de vedere: pana nu demult exista prejudecata ca femeile nu pot intelege la fel de bine ca barbatii...matematica, din cauza unor diferente in dezvoltarea emisferelor cerebrale...Iar azi femeile au ajuns sa ocupe un rol de frunte tocmai...acolo! Miss Randall (cred ca e Miss:) e cea mai inalta autoritate in formularea moderna a teoriei stringurilor ("branelor" de fapt) despre care tu spuneai ca e ...religie. Iti voi recomanda o carte a ei exceptional de bine scrisa (si foarte matematizata) din care sa vezi de ce teoria stringurilor nu e religie...chiar daca nu e inca intr-o forma finita (daca vrei si crezi ca poti sa citesti). Chiar cu matematici superioare numai la nivcel de colegiu se poate intelege destul de bine...Cine o citeste ramane uluit de natura realitatii...lumea noastra e intr-adevar o simfonie (pentru cei care au "urechi de auzit":)

Iti spun asta si pentru a face tu insuti contrastul cu atitudinea crestinismului fatza de femei: de curand am citit despre un conciliu bisericesc din antichitate unde ideea ca femeile sunt de natura umana (si nu animala, cum au propus ilustrii crestini) a invins cu un singur vot (poate votul vreunui sihastru "pacatos" care a gustat din ulciorul ispitei:)

Pentru moment am pierdut sursa, dar si asa, gandeste-te la atitudine lui "sf" Pavel, care spunea ca "barbatul trebuie sa fie fatza de femeie ceea ce e Isus Cristos fatza de barbat! Pe plan stiintific din fericire nu merge asta!
#136291 (raspuns la: #136272) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ondinndem (universuri virtuale) - de telepathy la: 03/08/2006 20:58:10
(la: Ce credeti despre yoga)
fiecare cade in capcana potrivita lui: credinciosul in cea a indoielii, ateul in cea a mandriei (slava desarta) iar omul cu inclinatii spirituale in cea e lumilor virtuale. Si cu totii la un loc in capcana senzualitatii, poarta cea mai larga a iadului. E dureros sa afli ca o persoana abia intrata la liceu s-a se apucat de studiat Evola si dupa ce a parcurs un sir de autori New Age a trecut la practica pranayama. Am avut si eu anumite experiente (dar dupa liceu) insa cel putin credeam in Dumnezeu si nu citisem nimic ocult (multumesc Celui de Sus ca ma ferise)... la mine problema a fost mai tarziu, cand am intrat direct in Yoga Sutras a lui Patanjali (adusa din India) si mi se parea ca tot ce mi se intamplase capata un sens; cunoscusem persoane si locuri care de la prima vedere mi-au dat senzatia teribila de deja-vu, apoi mi-a cazut in maini o carte despre Edgar Cayce si alti vizionari; asta a pus gaz pe foc: tot ce simtisem ani si ani era confirmat si explicat acolo (prin doctrina reincarnarii). Se incuraja o evadare din lumea asta - care oricum pare atat de mizerabila si nedreapta de parca-i facuta anume sa fugi de ea prin auto-distrugere. Privind in urma realizez ca ce m-a tinut in viata a fost faptul ca aveam botezul ortodox - ingerul pazitor incredintat atunci te insoteste toata viata, mai de aproape sau la distanta, in functie de cum te porti si cat de des te rogi sau mergi la biserica. Daca ne-ar lasa, a doua zi am fi morti la prima trecere neatenta a strazii sau accidentati grav la coborarea scarilor, taiatul feliei de paine, etc. In plus acest inger ii tine la distanta pe eventuali agresori de care nu stim si care-s pe cale (cu sau fara voia lor) sa ne faca un rau. Ideea ca Iisus a fost un maestru este o manipulare abila facuta pt. cei destul de lucizi sa inteleaga faptul ca invataturile din Evanghelii sunt corecte, ca acel om a iubit adevarul si cuvintele sale sunt adanci. Daca cineva ar veni precum comunistii rudimentari cu afirmatii de genul: "a fost un nebun care vorbea numai prostii" n-ar convinge multi - omenirea a mai evoluat intelectual, asa ca se vine cu ideea: "da, Hristos a spus lucruri interesante si profunde, dar le-a invatat de la maestrii Egiptului si Indiei; el e doar om (care se mai si insela uneori, involuntar desigur)". Negarea divinitatii lui Iisus, care duce la posibilitatea ca el sa se fi inselat, nu e asa grava (dupa cum ne zice chiar Iisus) ca negarea Cuvantului sau (despre care ne spune ca vine prin el de la Tatal nostru si este insasi Viata- Duhul Sfant - vezi Geneza: "La inceput a fost Cuvantul..."), deci respingerea Cuvantului (transmis in forma pura de o fiinta de lumina, fara pacate, sub forma Evangheliei) nu se va mai ierta nimanui. Initial Judecata divina trebuia sa urmeze imediat dupa propovaduirea Evangheliei de catre apostoli in cetatile Iudeii si "la neamuri" (nu si in Samaria, de unde Iisus impreuna cu apostolii a fost izgonit) si caderea Ierusalimului; dar prin sacrificiul apostolilor primit de bunavoie de ei din dragoste pentru semeni s-a obtinut un ragaz pentru a se mantui si altii. Fara jertfa continua a marturisitorilor, preotilor si monahilor de atunci pana azi, omenirea s-ar fi prapadit demult iar universurile virtuale sau carnale in care se delecteaza ocultistii, desfranatii- pagani sau "crestini", yoghinii, New Age-rii, etc. ar fi ars de mii de ani. Au aparut carti ale unor fizicieni de top si o emisiune pe Discovery despre Universuri paralele; noi traim in acest spatiu tridimensional, dar cu deschideri spre alte 7 sau 8 dimensiuni. Ei bine, prin deschiderea (incompleta) a unor chakre in tehnici yoga, reiki, etc. dar si prin droguri, se creeaza ferestre spre un Univers 4-dimensional mai amplu insa ermetic, un fel de paradis virtual fabulos care depaseste cele mai bogate asteptari... Practicantul intra acolo extaziat ca Alice in lumea fermecata si nici macar nu are grija sa pastreze legatura cu lumea asta si cu prietenul sau devotat- ingerul pazitor (se leapada intai de Hristos, de poruncile lui, de biserica si de oamenii ei- bagati toti in aceeasi oala si dispretuiti, de iubire si de cei care ii arata afectiune sincera, se scufunda in mocirla senzualitatii sau a astralului inferior- alcool, tutun, muzica abrutizanta, magie sau practici oculte) si in final se trezeste din betie in temnita cea mai adanca la care ar fi visat vreodata. Durata "vizitei" acolo depinde de cat s-a indepartat de calea la cea dreapta, de faptele sale de pana atunci, de cat de mult il iubeste cineva din afara (iubirea e singura putere care poate patrunde in orice temnita sau dimensiune) cat si de harul sau rugaciunile pe care acea persoana le face pentru captiv. Eliminand afectivitatea din om (chiar si ura!) prin tehnicile de meditatie din yoga, etc, dispar in primul rand memoria si mecanismul de aparare al creierului in fata "rafalei" de sugestii si ganduri din eter, creierul e invadat de imagini, cuvinte, senzatii pana la limita lui de rezistenta cand colapseaza. Nu doar in yoga se produce asta, ci in orice exercitiu de concentrare in care omul nu participa si cu inima (afectivitatea), cat si in cazul atacului psihic (practicat si in cercuri yoga, secte sau organizatii secrete asupra celui care ar incerca sa iasa din grup). E bine de stiut ca tot ce acumulam: cunostinte, informatii, senzatii, emotii, toate acestea sunt exterioare sufletului si pot fi luate (furate) sau date (proiectate), de ex. practicanti de magie de la noi care iau cunostintele unui student eminent si le dau altuia, care devine peste noapte stralucit, cu note maxime la examene (in schimb celalalt ajunge la nevrotici). Ce-i drept insa, una e informatia si alta intelegerea ei (profunda)- ceea ce e apanajul sufletului pur, asa ca desi Bivolaru epateaza prin eruditie, intelegerea lui ramane de suprafata- si cum se zice, yoghinii sau practicantii ocultisti din India nu se pot lauda cu prea multe premii Nobel obtinute prin tehnicile lor. Ma tem ca Pr.Cleopa a subapreciat impactul invataturilor orientale ale serpilor Nagas, si al atacului psihic in Romania (si Europa); se stie bine ca baza inselarii omului de catre diavol este crearea impresiei ca acesta nu exista, chipurile totul se intampla de la sine, omul simte nevoia spontana sa bea sau sa-si insele iubita, sa faca un rau cuiva chiar daca pierde si el, sa-si iroseasca viata palavragind cu amicii, jucandu-se la calculator sau privind la tv- adica fuga in universuri virtuale (confortabile momentan), in loc sa mai treaca pe la biserica unde preotul isi raceste gura de pomana si risipeste binecuvantarile pe cateva babe prezente (care nici alea nu vor mai fi). Deci pana si Pr.Cleopa care a intalnit diavoli in sihastrie si era un adevarat clasic in materie de teologie putea fi "adormit" cu sugestii ca fenomenul yoga (sau tantra) nu-i asa grav, acolo ajung numai cei slabi de inger, ratacitii, si se face o selectie benefica a uscaturilor din padure. Ar merita de aflat cati din actualii tineri monahi (si-s multi) din manastirile Romaniei sunt fosti practicanti yoga intorsi la calea cea dreapta dupa experiente traumatizante. In al doilea rand, senzualitatea a facut tot atatea victime in randul preotimii (mai ales in Occident) cat in cel al yoghinilor, pana si Milarepa (cel mai mare budist tibetan) a spus: "Cine nu ia aminte la greselile delasarii senzuale, Si tanjeste launtric catre ea, Nu se va elibera din temnita samsarei (incarnarii). Cultiva asadar mintea ce vede totul ca pe o iluzie si aplica un antidot originii suferintei". Dar trebuie sa lupti contra senzualitatii fara sa a-ti inchide inima, dimpotriva, sporind iubirea; iar iubire inseamna sa ma ajut cu cel drag sa scapam din lanturi, nu sa-l duc dupa mine in adancul temnitei. Pr.Paisie era mult mai ingrijorat in ce priveste situatia actuala din lume (si asta inca inainte de anii '90) - el fiind si inainte-vazator, stia ce se intampla si ca religia viitorului (de fapt a prezentului in lumea occidentala) e ocultismul- New Age e neopaganism redenumit, iar ocultismul e periferia satanismului, modernizat sau mascat - www.razboiulnevazut.org/articol/51
Lista autorilor, lucrarilor si ideilor New Age e interminabila, ei ocupand total mass-media; e suficient sa citez din subiectele listate alaturi (la Topul zilei, Conferinte noi sau Texte publicate): DUMNEZEUL DUMNEZEULUI - MINTEA OMULUI, Vrajitoare si ghicitoare in sec.XXI, HORROR MOVIES, PUNK, Voodoo, Cicciolina- actrita porno, o meserie ca oricare alta, Codul lui Da Vinci, KALOKRIPTES- un nou tip de horoscop, etc. Cativa autori New Age, mentori (unii inconstienti) ai tranzitiei de la ateismul rationalist la ezoterismul (ocultismul) neopagan: Castaneda, Arguelles (cu teoria socului planetar in 2012 - sfarsitul erei Maya), Nostradamus (si apologetii lui: Vlaicu Ionescu, Fontbrune, Orson Wells, etc), Samael Aun Weor, James Redfield, Tolkien, pleiada hinduso-tibetana cu Osho Rajnesh, Sri Yukteshwar, Yogananda, Dalai Lama, Sri Mataji, Sundar Singh (si confratii vestici: H.P.Blavatski, Steiner, Eliade, curentul hippie & flower-power, "mesianicii" Romaniei: P.Corut - Cinamar, N.Savescu cu dacismul, Valentina Garlea, Bivolaru & co). Triunghiul Gnozei pagane primite de la nagas (zeii serpi): India - Egipt - Grecia, avea ca focare Babilon, Roma si Alexandria (de unde au iesit de curand "dezvaluiri" pe banda, de la Evanghelia lui Toma la cea a lui Iuda sau "viziuni" gen Copilaria lui Iisus, Codul lui da Vinci, etc). Gnoza a fost resuscitata in Renastere si mai nou prin Soc. Teosofica a lui Blavatski & Steiner (cu ramura sa germana Thule) care alaturi de cabala Babiloniana si Rozacruce a pus bazele oculte ale nazismului si satanismului modern anglo-saxon (Crowley, Lovecraft- cu discipoli Beatles, Rolling Stones, Ozzy Osbourne, etc.) si sectelor sau org. secrete actuale. In general, sunt lucruri in care e usor sa intri dar din care e infinit mai greu sa iesi, iar increderea in sine si orgoliul fac ca cel in cauza sa subaprecieze pericolul si sa creada ca oricand poate sa se intoarca de unde a plecat. Asta se intampla cu orice dependenta, de ex. un indragostit nu va recunoaste cat de dependent e de celalalt pana nu se desparte- atunci multi isi pierd complet autocontrolul si devine vizibil ca erau de fapt "preluati" (sau stapaniti) de anumite entitati. De fapt, entitatile benefice nu vin decat chemate si-s f.sensibile (adica nu vin la cineva "murdar"), pe cand cele malefice dau navala si au o mare inclinatie spre impostura (de a se substitui celor benefice chemate); zona terestra "colcaie" de asemenea entitati, generate in masa si de practicantii tantra in timpul ritualurilor lor (se cedeaza din vitalitate acestor "paraziti" energetici: in momentul actului sexual se deschid centrii si se conecteaza intre cei doi, iar persoana posedata proiecteaza in cealalta entitatile care o parazitau, care pot fi in numar de sute sau mii- numiti "legiune" in Evanghelii). Nu degeaba Iisus spune ca intr-o casatorie cei doi sa nu se desparta decat in caz de desfranare - e obligatoriu sa intrerupa rel.intime (si chiar apropierea fizica) pt. ca cel in cauza a ajuns posedat (chiar fara a-si dea seama sau fara a fi vizibila vreo schimbare) si l-ar incarca pe partener (nu mai zic de copii) cu entitati de nu le duc 10 sau 100 de calugari. Am cunoscut doua cazuri din astea, persoane apropiate la care am si vazut evolutia (pe atunci nu intelegeam fenomenul, credeam ca e doar problema hormonala), ambii au avut relatii cu prostituate; unul a ajuns la psihiatrie (diagnostic: inceput de schizo), celalalt in pragul sinuciderii. Probabil posedatii ajung in general sa comita violuri sau perversiuni extreme pentru ca simt o presiune mare din partea entitatilor care deja i-au umplut pana la saturatie si pe care le proiecteaza (pe moment) intr-o fiinta curata (fara aparare pe plan fizic si astral)- astfel pe moment simt o usurare, dar din cauza ca nu si-au purificat gandurile, emotiile si sufletul (prin post, rugaciune si mai ales spovada si impartasanie) ajung din nou prada altor demoni, mai rai decat primii. Fenomenul e descris in amanunt in Evanghelia lui Matei care trebuie citita cu mare atentie www.patriarhia.ro/biblia/index.php
Despre confruntarea Pr.Paisie cu demonii stapani pe un yoghin, vezi http://razboiulnevazut.org/articole/33/Yoga
Numai bine! paralela90@yahoo.com
#137255 (raspuns la: #120823) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: