comentarii

de-a v-ati ascu


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Daca te gandesti ca l-am ascu - de Daniel Racovitan la: 03/12/2003 07:12:20
(la: Cohen)
Daca te gandesti ca l-am ascultat prima oara prin 92-93 ar trebui ras in hohote :)))
#5904 (raspuns la: #5836) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Despre poezie - de (anonim) la: 30/10/2004 05:43:05
(la: Cele mai frumoase poezii)
Despre poezie

Când dorim să exprimăm o idee cu maximă precizie, alegem cuvintele cele mai expresive şi mai potrivite scopului, fără a ţine cont de careva reguli, în afară de regulile gramaticii – astfel ne exprimăm în proză. În proză ideea este componenta primordială şi cea mai importantă, stilul şi vocabularul utilizat slujesc ideea, creând climatul psihologic adecvat unei perceperi optime. Poezia tradiţională, dimpotrivă, presupune respectarea strictă a unor anumite reguli, care impun un ritm şi un tip de rime unic pentru poemul respectiv. Necesitatea de a rima versurile impune căutarea cuvintelor care rimează cu cele deja găsite, iar asociaţiile care apar pe parcurs îmbogăţesc ideea iniţială cu noi nuanţe, îi dau o turnură neaşteptată, descoperă faţete şi contururi nebănuite. Acesta îi aplică jocului de-a versificarea un farmec deosebit, prospeţime şi mister, oferindu-ne emoţii inegalabile. Este lafel cum ai păşi pe un tărâm neexplorat, într-o junglă deasă fără cărări bătătorite, care îţi dirijează ea-înseşi paşii, obligându-te să învingi obstacolele apărute pe neaşteptate în cale. În schimb, îţi dăruieşte privelişti minunate după fiecare stâncă ocolită, iar dacă te pricepi să nu pierzi orientarea, vei ajunge unde ai dorit după o călătorie palpitantă şi plină de aventuri. Astfel constaţi cu uimire că ai exprimat ideea poate chiar mai bine decât ai fi făcut-o în proză, deşi aceasta a suferit o metamorfoză uluitoare, ca o femeie care pe un corp frumos de la natură îmbracă o rochie minunată, care îi scoate în evidenţă şi îi amplifică frumuseţea. Butonul a pleznit, scoţând la iveală farmecul florii, un fluture încântător şi-a luat zborul, părăsind crisalida uzată.
Pe de altă parte, nu e nici o pagubă, dacă busola, brusc, se strică şi nu-ţi mai indică corect direcţia. Mulţi călători, rătăcindu-se, au făcut descoperiri extraordinare. Columb, după cum se ştie, a luat calea spre India, dar a descoperit două continente noi şi o mulţime de insule! Important este să găseşti, totuşi, drumul spre casă.
Minunat este faptul, că restricţiile pe care ne-am propus să le respectăm nu numai că nu ne-au încurcat, ci ne-au şi ajutat să obţinem efectul optimal, răsplătindu-ne eforturile cu vârf şi îndesat. Din păcate, astăzi poezia tradiţională este privită ca o Cenuşăreasă care a zăbovit să plece de la bal după termenul fixat, trezindu-se din scurtul ei vis în rochiţa veche chiar în mijlocul cucoanelor gătite şi a cavalerilor dichisiţi. Jocul de-a rimele nu mai pasionează poeţii, considerându-se demodat şi învechit. Şi e păcat! Versul alb, deşi îţi permite să-ţi expui ideea “goală” cu eforturi minime, fără a fi constâns de oarecare condiţii, nu-ţi oferă satisfacţia de a învinge multiple şi variate obstacole pe un drum întortocheat şi anevoios, nici posibilitatea unor descoperiri neaşteptate în jurul propriului tău gând. Până la urmă se constată că o formă perfectă din punct de vedere estetic slujeşte ideea cu mai multă fidelitate şi o scoate în evidenţă, urmându-i contururile ca propria ei piele. Frumuseţea mişcă sufletele şi le face mai receptive la ideile, pe lângă care mulţi ar trece cu nepăsare, fără a le lua în seamă.
Simplul fapt ştiinţific, că unele stele pe care le vedem se află la depărtări imense, de mii de ani lumină, tulbură puţine persoane sensibile, pe când versurile des citate
“La steua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii, să ne-ajungă…”
au miraculosul dar de a trezi imaginaţia, făcându-ne să conştientizăm ideea nu numai cu mintea, dar şi cu sufletul. Omul este o fiinţă complexă, în care simţurile, emoţiile şi raţiunea trebuie să conlucreze.
Puţini sunt acei, care au un văz deosebit de ager şi pătrunzător, fiind în stare să distingă asemenea detalii, care le scapă altora. La fel, puţini oameni posedă o sensibilitate ieşită din comun, şi mai puţini au darul a o face un bun al tuturor, creând opere de artă care apropie realitatea de sufletele noastre. Un adevăr amar, trecut prin inima poetului, devine o durere sfâşietoare, care se amplifică, intrând în rezonanţă cu inimile tuturor, devine un clopot de alarmă care trezeşte sensibilitatea publică şi mobilizează forţele spirituale ale organismului social în faţa primejdiei. Nu întâmplător poeţii s-au pomenit întotdeauna în epicentrul erupţiilor sociale. Dar şi în condiţiile unei acalmii relative poeţii găsesc destulă hrană pentru a alimenta şi a creşte această floare rară, pe care o numim poezie. Rostul ei este să ne sporească sensibilitatea, descoperindu-ne esenţa fenomenelor de natură spirituală şi frumuseţi care altfel ar trece neobservate, tot astfel precum ochelarii servesc pentru sporirea văzului, dezvăluindu-ne calităţile optice ale obiectelor materiale. Prin urmare, poezia este un instrument care prelungeşte posibilităţile noastre de a percepe Frumosul dincolo de limita individuală a fiecăruia.
Dacă ne referim însă la substanţa ei, putem spune că poezia este o sinteză a ideii cu trăirea emoţională şi veşmântul ei verbal, sonor. O îmbinare armonioasă a acestor componenţi este absolut necesară - lipsa sau slăbiciunea unuia dintre ei poate desfiinţa poezia. Când scriem poezia pe hârtie, nu facem decât să o notăm, să-i dăm o formă materializată. Evident, că această materializare a unor elemente în fond nemateriale este imperfectă. Partitura unei simfonii încă nu este muzică - muzică ea devine doar atunci, când îmbracă veşmântul ei sonor şi emoţional. O interpretare proastă o desfiinţează, una excelentă o renaşte. La fel şi poezia - cititorul îi redă haina sonoră şi emoţională după priceperea sa - cu mai multă sau mai puţină dibăcie.
Poezia scrisă pe hârtie este doar o jumătate de poezie. Poezie cu adevărat ea devine numai atunci, când este declamată într-o manieră sinceră, adecvată conţinutului său ideal şi emoţional. În realitate acest lucru se întâmplă destul de rar, deşi este foarte important. Poezia trebuie să sune, să acţioneze asupra ascultătorului prin toate mijloacele de care dispune, prin toată vraja ei lăuntrică. Este greu de spus, din ce se compune această vrajă, dar ritmul, rima, melodia versului sunt componenţi importanţi ai acesteia. Aici se adaogă intonaţia artistului, calităţile melodice ale vocii sale, precum şi sensibilitatea lui, inteligenţa lui, care îl ajută să pătrundă conţinutul ideal şi emoţional al poeziei, să ghicească fără greş interpretarea adecvată. Un poem cu o deosebită încărcătură emoţională, în opinia mea, solicită o declamatoare cu voce joasă, adâncă, plină de o forţă reţinută izvorâtă din interior,cu o manieră de declamare care ar produce impresia că cuvintele sunt smulse din propriul ei trup, sunt rupte din propria-i carne. Dar poezia nu trebuie urlată, sentimentele mari vorbesc mai mult în şoaptă - o şoaptă adâncă, grea, dureroasă.
Mă întristează nespus o poezie prost declamată, mai ales dacă aparţine unui mare poet. Este o profanare. Nu ştiu de ce s-a înrădăcinat convingerea eronată, că pentru a interpreta opere muzicale trebuie să faci şcoală, iar pentru a declama versuri nu trebuie decât să înveţi cuvintele. Sunt categoric împotriva acestui mod de gândire. Pentru a putea declama versuri trebuie să înveţi această artă deloc simplă. Trebuie să munceşti, să experimentezi, să-ţi pui în valoare calităţile artistice - dacă le ai, desigur.
Eu nu accept anumite maniere de declamare, printre care şi cea dulceagă, lascivă, excesiv feminizată. Nu-mi place nici stilul de incantaţie şamanistică, în care poezia este interpretată ca un descântec vrăjitoresc. Îmi place maniera naturală, sinceră, sufletistă, deşi accept şi chiar consider necesară scoaterea în evidenţă a ritmului interior al versului, precum şi jocul uşor al vocii, valorificarea calităţilor ei melodice. Este extrem de important să respectăm o corelaţie armonioasă între toate aceste elemente. Simţul măsurii este măsura talentului artistului.
În ceea ce priveşte veşmântul verbal al poeziei, acesta cere o atitudine lafel de responsabilă, o muncă grea şi minuţioasă de selecţie şi prelucrare a materialului. Limbajul poetic cere o atitudine deosebit de grijulie din partea acelora, care pretind (cu temei sau fără) că fac poezie. Din păcate, unii dintre aceştea nu-i acordă mare importanţă, neglijându-l cu uşurinţă. Suntem obişnuiţi să mizăm întotdeauna pe har, pe miracolul inspiraţiei, pe spontaneitate, pe multe alte “miracole”, fără a ne îngriji să depunem careva eforturi intelectuale pentru a ne cultiva şi îmbogăţi sufletul nu numai cu valori morale, dar şi cu acele cunoştinţe concrete, rodul investigaţiilor uriaşe pe care le-a întreprins omenirea în zona tăinuită şi inaccesibilă filistinului, pe care o numim Poezie. O asemenea atitudine dezvăluie subdezvoltarea noastră spirituală, pe care o constat cu amărăciune. Mi-ar fi greu să-i zic pe nume virusului, care i-a atacat pe toţi membrii societăţii noastre, dar denaţionalizarea, devalorizarea cunoştinţei de carte, cultivarea atitudinii agresive şi dispreţuitoare faţă de intelectuali (nu găsesc un termin mai potrivit pentru a desemna omul care posedă cunoştinţe vaste, suflet mare şi înalte calităţi morale) au fost condiţiile favorabile pentru ca acesta să prospere. Acum, dacă dorim să ne vindecăm, nu mai putem subaprecia tezaurul spiritual pe care l-a acumulat umanitatea timp de secole şi milenii, nici pe purtătorii lui.
Dar să ne întoarcem la oiţele noastre, cum spun francezii. Oricine simte în sine aplecare sufletească spre poezie şi doreşte să facă poezie, trebuie să înveţe ce este poezia, nebizuindu-se pe cunoştinţele fragmentare pe care le capătă în mod spontan. Un muzician consacrat este obligat să cunoască secretele meseriei sale, iar măsura în care le cunoaşte este un indiciu important al valorii sale ca maestru în arta muzicii. Tot astfel un poet este obligat să fie un adevărat maestru al cuvântului poetic, un iniţiat în secretele “ars poetica”, care este o artă şi o ştiinţă în acelaşi timp. Sensibilitate, intelect, cunoaştere şi măestrie - iată patru piloni pe care se sprijină templul Poeziei. Slăbiciunea unuia dintre aceştea poate fi fatală - fiecare trebuie să fie suficient de durabil pentru a-şi îndeplini misiunea. E adevărat, uneori surplusul de vigoare al unuia poate substitui şi camufla slăbiciunea altuia, dar până la o limită doar. Templul Poeziei nu poate sta în trei picioare.
În primul rând, un poet trebuie să-şi cunoască la perfecţie materialul, din care îşi durează opera, adică limbajul poetic. În general, nu putem alcătui un dicţionar complet al limbajului poetic, care ar conţine acea submulţime a unei limbi, despre care putem spune: aceste şi numai aceste cuvinte pot fi admise într-un poem. Ca limba însăşi, limbajul poetic este supus unei fluctuaţii permanente, unei dezvoltări continue - unele cuvinte apar, altele dispar din uz. Limbajului poetic îi este caracteristică însă o anumită adâncire în trecut, el conţine unele cuvinte arhaice, ieşite din uzul cotidian, şi admite cu greu neologismele, doar după un proces de “rotunjire” prin folosire frecventă, când acestea devin familiare şi se înscriu cu succes în peisajul lingvistic respectiv. Acest proces este aidoma lucrului de secole al fluxului, care rotunjeşte şi cizelează pietricele diforme, comunicându-le formă, luciu şi culoare. Fluxul netezeşte muchiile ascuţite, curăţă impurităţile şi transformă pietricelele obişnuite în comori strălucitioare. Dar această muncă necesită timp şi nu suferă graba. Cuvântul îşi poate găsi locul în colierul unui poem numai după ce a căpătat forma, luciul şi culorile necesare, potrivite mediului lingvistic respectiv.
Adela Vasiloi
#26945 (raspuns la: #13613) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
despre "filosofia lasilor" - de (anonim) la: 14/11/2004 03:13:31
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Sunt AdelaPentru Hypatia
“Gratie identificarii pe care un alt utilizator a facut-o, am mers sa vizitez Clubul de filosofie care-mi este tiz...”

Nicidecum, “Clubul Filosofic Hypatia” a fost numit de mine astfel în onoarea unei ilustre femei,
filosof, matematician şi astronom, femeie cu o vastă cultură şi o ţinută impecabilă atât în ştiinţă, cât şi în viaţa particulară. Unica ei vină a rezultat din acel conflict dintre ştiinţă şi religie, pe care tu îl consideri inexistent încă de prin secolul al IV. Pentru această vină ea a fost ostracizată, adică lovită cu cioburi ascuăite de marmoră, până şi-a dat duhul.
Apropo, adresa Website-ului meu eu am făcut-o publică într-unul din mesajele mele pe acest site. Unii au dovedit să-l citeasca mai inainte si chiar mau felicitat pentru el.

“ am inteles de ce ne scrii mesaje atat de furibunde...”

Nu scriu mesaje furibunde, poate doar puţintel pasionate. Dar mă străduiesc să fiu calmă chiar şi atuvci, când sunt pe nedrept învinuită, sau se insinuează că “ ca intelepciunea va este ocultata de educatia comunista pe care o aveti”. Ce repede faceţi concluzii!

“Biblia nu se interpreteaza de oricine, dupa bunul plac!”
Cum rămâne atunci cu Libera Cugetare? Apropo, anume în acest “punct” s-au despărţit protestanţii de catolici, care afirmau acest lucru. Catolicii ziceau, că credincioşii de rând nu trebuie să citească şi să interpreteze biblia, căci îi poate arunca ăn erezie. Iar protestanţii, dimpotrivă, ziceau că oricine are dreptul s-o facă. În plus, ei erau împotriva fastului, de care se înconjurau “sfinţii părinţi”.

“…am invatat ca atunci cand vreau sa fac o exegeza pe un text, studiez ce spun inaintasii. Ceea ce d-voastra nu ati facut! V-ati aruncat pe un text pe care nu il pricepeti si tare mi-e teama ca nici de aici incolo nu veti pricepe mare lucru, din pricina rautatii pe care o aveti...”

Aşadar, mă învinuieşti de ignoranţă şi lipsă de intelect. O fi acesta un atac la persoană? Oricum, e doar opinia ta, şi nimic mai mult.

“Imi fac o mila crestineasca sa va atrag atentia…”

Merci, nu trebuie să faceţi un lucru care nu vă este propriu, judecând după mesajele pe care mi le adresaţi. Şi nici nu am nevoie de mila nimănui, deocamdată. Şi sper să mă descurc până la urmă.

“Articolul D-voastra are o baza neintemeiata si merge din absurd in absurd.”

Văd că ai fost şocată rău de articolul, pe care îl aminteşti. Dar nu e bine să le formezi altora o părere preconcepută despre acest articol, odată ce alţii încă nu l-au citit. Atunci ei ar putea singuri să-şi formeze o părere. De aceea îmi iau îndrăzneala să mai comunic odată adresa site-ului meu http://yap.eltrast.ru-hypatia

"Devenit rational..." spuneti acolo, dar eu va spun ca omul a fost creat fiinta rationala, tocmai pentru ca sufletul omului se manifesta prin trei facultati/ capacitati: ratiune constienta, vointa libera si sentimente.”

“Eu vă spun” nu e un argument, ci un tertip folosit de falsii prooroci, pentru a determina mulţimea să-i creadă şi să-i asculte. Deocamdată, nu eşti o autoritate pentru mine, ca să te cred fără demonstraţie. Iar “raţiune conştientă” este o tautologie.

“Din cate stiu eu, in Cafenea nu sunt agreate atacurile la persoana... Si Biserica este formata din persoane! Lasi sau nu, respectati si D-voastra pe cei care cred in Dumnezeu, in numele libertatii de constiinta, pe care il are fiecare dintre noi.”

In Cafenea, nu mi-am permis să atac pe nimeni personal, deşi am fost atacată în mai multe rânduri. Mi-am păstrat, totuşi, calmul, şi am răspuns la toate acuzaţiile, aluziile, insinuările etc,etc cu calm şi stăpânire de sine. Ceea ce nu pot afirma despre tine. Iar articolul pe care îl aminteşti, a fost publicat pe site-ul meu personal, nu în Cafenea. Aşa că, dacă eşti atât de sensibilă, ce cătaşi în mon jardin? Ştiai doar că sunt ateu, de la care tu te aştepţi numai la răutăţi.
Apropo, alţii au văzut şi lucruri bune pe site-ul meu.

Cu profundă compasiune atee, Adela Vasiloi




#28691 (raspuns la: #28449) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
baclava cu mere - homeless - de Belle la: 19/12/2004 14:11:16
(la: Retete aristocrate)
http://www.cafeneaua.com/node/view/2271


Portii: O tava
Timp de preparare: 0.75 hours
Ingrediente:

0,5 kg nuci, două linguri zahăr, trei linguri miere, 50 g vodcă
1,5 kg mere, 100 g stafide, sase linguri zahăr, 50 g coniac
100 g margarină, o lingură făină, un pachet de foi de plăcintă din comerţ

Instructiuni pentru preparare:

Se rad merele, se adaugă zahărul şi stafidele, se călesc la foc mic. La sfârşit se pune coniacul.
Se prăjesc uşor nucile, se pisează, se amestecă cu zahărul, mierea, vodca.
Se unge tava cu margarină topită, se tapetează cu făină. Pachetul de foi se împarte la trei. Se pune în tavă prima parte, ungând fiecare foaie în parte cu margarină topită, apoi se toarnă merele călite. Se pune al doilea strat de foi de plăcintă unse cu margarină, apoi se întinde uniform amestecul de nuci cu miere. Se pune ultimul strat de foi unse cu margarină. Cu un cuţit ascuţit, se taie plăcinta în porţii potrivite.
Se dă la cuptor, la foc mediu, timp de 30 min. Când este gata se pudrează cu zahăr.

În merele călite, după gust, se mai pot pune o linguriţă de cacao, un pliculeţ de zahăr vanilat, câteva smochine uscate tocate mărunt.
Funcţionează şi ca reţetă de post.
Sursa: Întâmplarea :)


p.s. multumesc stancosty pentru reteta de daiquiri (sau cum s-o scrie), sa mai scrii si altele daca ai :)
#31951 (raspuns la: #31894) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
jimmmy! - de giocondel la: 18/06/2005 17:24:36
(la: Trancaneala Aristocrata "3")
stiam ca ai sa te sochezi de romania...nu am zis nimic, din politete ca s a nu iti termin cheful...

mai...dupa 1 luna de cheltuit si mers pe la doctori cu mama( ca oricum sa nu nu am nici un diagnostic clar), dupa chinuri si jale, lupte cu primarul si idiotii de la apa( ca sa bage naiba apa la loc), dupa mii de dolari munciti cu sudoare totusi pe-aici si aruncati pe fereastra acolo...ce sa vezi?

cu 6 ore inainte sa plec la aeroport, suna unchi-miu..la mama si ii zice
" pai, haide vino si tu la ploiesti".murise verisoa-ra-ma, intr-un accident de masina...in drum spre aeroport, ia-o pe mama si las-o la ploiesti, la ora 1 noaptea, la veghe...verisoara zacand in cosciug, facuta bucatele, in rochie de mireasa..la numai 19 ani. maica-mea soc! verisoara-mea a vut grija de mama vre-un an acum cativa ani, cand mama a fost foarte bolnava iar eu eram departe....ii era ca o fiica.

asa ca pleaca giocondel la aeroport lasand in urma o mama deranjata la cap de soc, unchiu, familia secata de lacrimi...verisoara in cosciug ( inca nu imi vine sa cred!!)....

cat despre tigani, eu cred ca sunteti nedrepti intr-un fel, desi este adevarat ca unii europeni nici nu stiu ca romanii Nu sunt tgani toti...dar vina pentru cum merg lucrurile in romania nu cade pe umerii lor ci pe a comunistilor si hotilor care au fost si sunt la putere, pe care tot Romanii i-au ales si, in ultima instanta, cade pe umerii romanilor care sunt majoritari in tara lor insa prea comozi si fara dorinta de a-si uni eforturile si de a face ceea ce trebuie.

si stati linistit, ca televiziunea britanica arata la un moment dat cum au prins doi romani( nu tigani) incercand sa treaca peste canal, intr-o barca cu vasle, ghidandu-se dupa o harta ....nici mai mult nici mai putin decat..RUTIERA!!!

ma duc.

Jimmy sper sa supravietuiesti experientei romanesti, fara sa ramai cu urme pe viata!Sunt si lucruri bune in romania, doar ca sunt adanc ascuse sub haosul genral.

cu bine, gio



"To merit the madness of love, man must abound in sanity"
-The Seven Valleys-

Maxime Publilius Syrus - de Andre29 la: 17/01/2006 15:44:37
(la: Tăcerea nu-i de aur)
"Pentru înţelept e mai bine sătacă în favoarea lui, decât să vorbească împotriva sa.


Trecând sub tăcere săgeata ce ţi s-a aruncat, faci ca răutatea să fie şi mai ascuţită.


Prostului, tăcerea îi trece drept înţelepciune."
#100791 (raspuns la: #100789) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
val Cred că aveam vreo ş - de val manescu la: 03/05/2006 06:49:00
(la: Sa ne amintim de copilarie si trasnaile pe care le faceam!)
val

Cred că aveam vreo şase - şapte ani cînd, într-o vară, a venit circul la Comăneşti, judeţul Bacău, România. De fapt, era un cort cu patru pereţi de pînză albă, fără acoperiş, montat pe cîmpul viran din centru, între alimentara lui Zavadovscki şi Farmacia nr.1 . Un panou de carton era prins de cei doi pari care marcau intrarea. Pe el erau pictate grosolan, în culori violente, două fiinţe uluitoare: Omul cu Faţă de Bou şi Fata Fără Mîini. Îi aşteptam, ştiam că fuseseră cu o săptămînă înainte la Moineşti. Trepidam de emoţie, mai ales că Omul cu Faţă de Bou, înfăşurat într-o mantie de mătase neagră, umbla prin băcăniile din tîrg ca să-şi cumpere de mîncare. De la spate arăta ca un uriaş, cu umerii largi şi pălăria cu boruri mari de ţigan ardelean. Avea jumătatea dreaptă a feţei acoperită cu o eşarfă roşie. Ochiul care se vedea era de un verde strălucitor. N-o fi fost şi ăla de sticlă? Da’ cum vedea cu el? La cîrciuma lui Paisa ceruse o tescovină. Băieţii îl văzuseră cum îşi dezgolise pentru o secundă faţa ca să dea ţoiul de duşcă, cu buzele groase şi pline de bale. Se şoptea ba că arătarea se născuse în urma unui incest, ba că maică-sa se culcase cu un bou adevărat, ba că, de fapt fusese om normal, pînă pe la douăzeci de ani, cînd se îndrăgostise nebuneşte de o îngeroaică măritată cu un vrăjitor. Unii jurau că-i văzuseră copitele şi coada. Sigur era că era blestemat.
Pe la ora cinci a intrat în cort şi noi ne-am înghesuit în faţa intrării, fiecare cu un leu de hîrtie în mînă. Cu un leu cumpărai atunci o îngheţată Doina pe băţ.
În sfîrşit, iată-ne în cort, pe băncuţele soioase de lemn. Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, pentru prima oară în oraşul dumneavoastră, minunile secolului : Omul cu Faţă de Bou şi Frumoasa Fără mîini! Cei bolnavi de inimă sunt rugaţi să părăsească sala. Banii se restituie la ieşire. Lume, lume ! Pentru prima şi ultima oară în oraşul dumneavoastră, circul nostru prezintă două fiinţe unice pe pămînt. Încarnarea blestemului ! Lume, lume, vino să vezi minunea!
Chiar dacă aş fi fost bolnav de inimă, n-aş fi stat acasă.
Un cerşaf jegos s-a ridicat şi un răpăit de tobă ne-a tăiat respiraţia. Încet, cu o mişcare studiată, Omul cu Faţă de Bou şi-a dat deoparte năframa roşie. Pe obrazul lui drept creştea păr galben, ţepos, iar ochiul imens emitea o lumină roşie. Din tîmplă îi ieşea un cucui absurd, ascuţit ca un corn. În locul unde ar fi trebuit să fie bărbia şi gîtul supura o plagă roşie–vineţie. Brusc se făcuse frig. Ceafa era umflată ca o băşică de porc. Priveam hidoşenia numai o fracţiune de secundă şi îl ascultam uitîndu-mă la vîrful tenişilor mei de cauciuc. Dacă am murit vreodată de scîrbă, atunci am murit. Făptura se fălea cu copita braţului drept de pe care, cu aceeaşi încetineală, scosese mănuşa din piele neagră. Era maiestuos şi în acelaşi timp, ridicol. Inima mi se urcase în gît şi îmi venea să rîd şi să plîng. Vocea lui gravă, insidioasă, ne suspenda între realitate şi poveste. Spunea că se simte om, că nimic nu-i mai grozav pe lumea asta decît dragostea şi că durerea lui e că l-au respins la recrutare. Apoi, a scos dintr-o valiză jerpelită o trompetă de aur cu care a început să cînte Silence. Înmărmuriţi, nu ne-am dat seama cînd s-a terminat cîntecul şi s-a dat deoparte altă cortină. Nimeni nu s-a gîndit să bată din palme. O prinţesă adevărată, cu pietre preţioase în coroniţă, se uita la noi de pe scena de scîndură. Ochi negri imenşi, părul solar şi trup de silfidă într-o rochie de mireasă care nu avea mîneci.
Fata Fără Mîini, bătea ritmul Ursului de la Asău într-o tobiţă de pionier cu beţele ţinute nefiresc între degetele de la picioare. Avea pielea albă şi, prin transparenţa ei, puteai să-i vezi sîngele curgînd. Îşi punea picioarele pe după gît, îşi scotea coroniţa şi se pieptăna. Putea să coase şi chiar împletea un fular din lînă galbenă. Ne holbam la pulpele ei rotunde şi la chiloţii albi care se vedeau de sub rochie. Degetele cu unghii de sidef se mişcau cu precizie şi agilitate. Ducea mîncarea la gură fără nici un efort, contorsionîndu-şi imposibil coapsele lungi de divă .
Vocea baritonală a monstrului pe jumătate om explica savant gesturile fetei. Era născută aşa, fără mîini. Blestem de neam. Dar prelungirile delicate ale tălpiţelor ei roz puteau face mai mult decît puteam noi să facem cu mîinile. La sfîrşit, ne-a dat autografe.
O chema Elena şi , după cum scria, cred că nu ştia să citească.
Totul era al naibii de adevărat şi, în acelaşi timp, nefiresc.
A doua zi, parcă nimic n-ar fi fost. Dimineaţa la şapte, cînd m-am dus să iau pîine de la Zavadovscki, cortul dispăruse.

De ani de zile, acelaşi sentiment de increat, de suspensie între neant şi viaţă, mă paralizează ca atunci cînd eram mic şi neputincios. Mi-e scîrbă că nu pot face mai mult ca respingătorul circ politic din ţara mea să ia sfîrşit. Şi mi-e milă de noi, copiii, că plătim atît de scump intrarea, doar ca să fim prezenţi la acest spectacol jalnic.

contextul Inchizitiei - de Cassandra la: 16/06/2006 16:58:22
(la: Oamenii nu se trag din maimuta)
Sfinta Inchizitie a aparut oficial in 1184 pentru a-i "desfiinta" pe Catari, ceea ce a reusit . Pasajul biblic care justifica scopurile Inchizitiei este Deuteronomul 13:12-16 (era pasajul preferat in canonul oricarui inchizitor, pentru ca justifica crima impotriva oricui chiar si a membrilor propriei familii, care simpatiteaza alti zei):

"12 De vei auzi de vreuna din cetăţile tale, pe care Domnul Dumnezeul tău ţi le dă ca să locuieşti,
13. Că s-au ivit în ea oameni necredincioşi dintre ai tăi şi au smintit pe locuitorii cetăţii lor, zicând: Haidem să slujim altor dumnezei, pe care voi nu i-aţi ştiut,
14. Caută, cercetează şi întreabă bine, şi de va fi adevărat că s-a întâmplat urâciunea aceasta în mijlocul tău,
15. Să loveşti pe locuitorii acelei cetăţi cu ascuţişul sabiei, s-o dai, blestemului pe ea şi tot ce este în ea şi dobitoacele ei să le treci prin ascuţişul sabiei.
16. Iar prăzile ei să le aduni toate în mijlocul pieţii ei şi să arzi cu foc cetatea şi toată prada ei, ca ardere de tot Domnului Dumnezeului tău; să fie ea pe vecie dărâmată şi niciodată să nu se mai zidească."

Ultima parte era trecuta cu vederea, Biserica isi insusea proprietatile ereticilor, nu le ardea. Ii ardea doar pe eretici, ca oricum urmau sa arda in focurile Iadului.

#128257 (raspuns la: #128238) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Când se trezi din somn, - de alex andra la: 25/08/2006 20:50:13
(la: Loc pentru "giugiuleli" :))))))))
Anisia constată cu uimire că toate erau la locul lor, marea se legăna calmă, iahtul aşişderea, cerul se legănă şi el, în contratimp, lumea toată era un zâmbet larg. Nici urmă de naufragiu. Vania dormita lângă ea, pe şezlong, ciufulit ca un puişor de găină abia ieşit din găuace. Nu reuşea să deschidă ochii, soarele îi reteza privirea cu razele sale piezise, ca nişte lame. Îi întredeschidea pentru câteva clipe, apoi era nevoit să-i închidă, atât de ascuţită era lumina asfinţitului, de obicei blândă, moale, ireală.
Terminaseră reparaţia, Alexandros coborâse în cabina pe care o împărţeau amândoi, să facă un duş şi să se schimbe pentru cina pe care o aşteptau toţi cu nerăbdare. Guine, Sierva, Alecsandra şi Alf se angajaseră să prepare o masă de zile mari şi acum trebăluiau de zor în bucătăria neîncăpătoare pentru entuziasmul lor. Îl aşteptau pe Andrej, care trebuia să vine din oraş cu ultimele cumparături.
Liniştea locului fu spartă brusc de huruitul unei bărci cu motor, din care cineva făcea gesturi largi de salut. In câteva minute Ingrid urcă la bordul iahtului, toată numai zâmbet şi fâlfâire de aripi transparente.

Lost without music in a world of noises
#141339 (raspuns la: #141232) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pt. alex andra - de Paianjenul la: 27/08/2006 07:41:57
(la: Cele mai traznite ganduri :O)
"Aveti imaginatie? Dovediti-o!"


- Imaginaţie creativă? Destructivă? Indiferent de care?...

Ti-a trecut prin minte că unii ar putea veni cu idei pe care alţi cafegii le-ar putea lua ca sugestii pe care să le aplice efectiv, şi care să aibă consecinţe pe care tu le-ai regreta?...

Uite, eu de exemplu port tot timpul cu mine un obiect ascuţit, cu vîrful otrăvit cu cianură de potasiu, astfel încît, dacă cineva mai puternic decît mine mă atacă undeva, cu o simplă zgîrietură să-l trimit pe lumea cealaltă. (Atîta timp cît consider gestul meu un act de legitimă apărare, nu-mi pasă nici de identitatea agresorului, nici de consecinţele legale ale actului meu: decît eu mutilat, mai bine el terminat...)...

Cum ţi se pare?...
răspunsuri - de Astoniu la: 20/01/2007 23:08:46
(la: DUMNEZEUL DUMNEZEULUI - MINTEA OMULUI)
Toate-s noi şi vechi sunt toate...
------------------------------------------
Pt. maan : stiu… si nu numai d.p.d.v. biblic…

Pt. jeniffer: "Dar despre ideile false despre omenire care exista prin credinta in duhuri ce poti spune?"
Ce să spun despre cei ce-şi fac idei false ? Ii compătimesc, apoi încerc să “diagnostichez” ideea greşită şi dacă se poate, să-l fac să înţeleagă greşala ( asta bineînţeles dacă am pus un diagnostic corect !). Pentru că nici Papa de la Roma nu e infailibil , nu-i aşa ?
Dar tu ce înţelegi prin credinţa în duhuri?
Pavel când vorbea despre Duhul sfânt spunea că e o sabie atît de ascuţită încât poate desparte sufletul de spirit. Ai sesizat că o cafegioaică ca alex andra a arătat că este o distincţie între suflet şi spirit ?

Pt. Omerta : ["fericiti cei saraci cu duhul (lumii)..." zicea odata proful meu de teologie morala. tu ce zici?]
Desi e adresata lui maan, consider că în aceeaşi măsură şi mie…
Ce să zic , frumos subînţeles. Au mai spus-o şi alţii. Consider , în continuarea celor răspunse lui jeniffer, că apostolul Pavel nu numai că ştia foarte bine ce zice, dar şi că avea un talent psihologic extraordinar. Cum ar spune neoprotestanţii, astea sunt roadele Duhului. Nu trebuie să ne luăm după spiritele vremii/lumii, ci după spiritele etern valabile ale etosului uman. Acestea se apropie cel mai mult de raţiunea pură , iar în faţa Adevărului raţiunii până şi Dumnezeu se închină. Nu este El mereu acelaşi ?
? - de Radu Herjeu la: 26/03/2007 15:12:01
(la: nisip între dinţi)
ascuţită?
dacă tristeţea poate fi ascuţită...
#181280 (raspuns la: #181254) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
picky - de Paianjenul la: 13/04/2007 12:48:00 Modificat la: 13/04/2007 12:57:29
(la: În atenţia administratorului)
"Si Paianjenul tace ..."


- Nu taceam, picky. Sforaiam. (...Ocazional, si painjenii merg la culcare, nu-i asa?...)...


"Io cre' ca de acolo, din coltzishoru' lui, de unde-si tzese panza, el o crezut ca altfel vor evolua lucrurile. Si acu-i e rusine sa scoata capu' si ajteapta sa treaca furtuna si sa se astearna colbul."


- Oi fi tu ascuţit la minte, picky, dar n-ai zgodit-o... Am fost ocupat doar, nu "speriat"...

Revin.
#187043 (raspuns la: #186857) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
as pastra doar... - de andante la: 07/06/2007 23:39:44
(la: ...)
...miezul:

"că porţi în ochi jumătatea nerostită a răsăritului
şi pielea ta miroase a lună plină
în păr ţi s-au încâlcit anotimpuri...
palmele-ţi poartă arsurile absenţei
dinţii îi ascuţi în dorul sfârcurilor tari cu miezul moale..."

si l-as orna cu altceva.
Când omida fluture devine - de picky la: 12/06/2007 08:46:28
(la: joc nou)
te apuci să ascuţi absolut toate creioanele de pe strada ta, de aşa manieră încât veiozele aprinse să nu mai poată să adulmece fâlfâitul coconilor desprinşi din arborele de sugiuc.

Ce faci când fermoarul deschide urechile acului, lăsând să se intrevadă deşertul tătarilor şi nu se poate trage de timp, pentru că-i deja raportat la potpuriu?
#205366 (raspuns la: #200933) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de zaraza la: 17/06/2007 23:18:02
(la: Înecata)
Să ne calmăm.
Hobo are picioare frumoase şi-i stă bine aşa neras lipăind pe pardoseala de lemn cu tălpile goale, bărbatul ăsta e pe invers: balerină. Aud cum trosneste nişte pastile între dinţi, aspirine, l-am enervat, mă uit la ceas, ziua creşte ca un zmeu, hai tu Hobo, hai tu Hobo, pierd feribotul, carotida îmi pulsează ca o panteră nestăpânită, cu dinţii înfipţi în ceafa borfaşului.
- Bine, te iubesc, hai să-mi cumpăr libertatea, un lollipop la domnul. Işi muşcă pumnii ca un copil, în spatele ferestrelor privirea parcă-i ploua, îi intind un şerveţel si mă închid la sandale. Uite şi pardoseala, nimic, nimic, cu capul în jos.
Îl văd cum tresare şi-şi striveste pe-ascuns zvâcnirea din piept. Îmi amintesc brusc de câmpurile necuprinse de lalele fremătând cu braţele în sus precum copiii mici: ia-mă în braţe, nene, cerule, norule, ochiule, omule. Îmi întinde deodată cana cu ceai. Amar, a fost mai amar sărutul de mai devreme, macii, lalelele, muşeţelul, atâta zarzavat, florareaso. Am buzele amare, o molie udă îmi îndeasa cuvintele înapoi pe gât... şi-am pierdut si feribotul.


Plouă mărunt, mocăneste, lipicios ca din cochilii. A scos mâna de sub mantou ca să priveasca ceasul, întarzie, fir-ar să fie de femeie. Tetrapozii prindeau oceanul de grumaz între fălcile lor de beton şi-l aruncau însângerat înapoi, ca pe-o zdreanţă. Avea două ciocolate în buzunarul de la piept, călduţe, ticăinde.
El mai avea şi nevastă, ea avea gagic, era pirata lui cu strungăreaţă, îl fura de suflet între două moteluri.

Sufletul lui, împrăştiat pe corpul hoaţei precum firimiturile pentru păsărele pe pardoseala gărilor, între două trenuri.

- Nene, ai un buck? Un puşti cu mucii înnodaţi sub bărbie şi picioarele goale întinde o mână nerăbdătoare şi ţopăie măruntel: "hai nene, că mă plouă...". Şovăie un moment dacă să-i dea sau nu un şut în fund, îi vede ochii mari, miopi, poticnindu-se în ploaie cu privirea în sus. Peste capul lui, silueta unei femei îmbrăcate în ceaţă verde şi alge, împroşcată de plânsetul cine ştie câtor valuri. I-a dat un pumn de mărunţiş zornăitor, ia copile, femeia creştea peste el ca o nălucă şi se apropia cu bărbia în piept, copilul alerga lipăind grăbit prin ploaie cu tălpile desculţe să spună c-a vazut-o pe înnecată.
"Înnecata" era o poveste veche, poate însăşi povestea din care se întemeiase micuţul orăşel de dincolo de ceaţă. De fiecare dată alta, după cum golful în care se spunea că îi găsiseră trupul îşi schimba forma şi murmurul de morgană nebună.

A fost odată.
A fost odată o femeie frumoasă cât să lase în urmă o legendă. Trăia pe-o insula în apropiere de Anacortes, una din insulele acelea pietroase ţinute în căuşul rădăcinilor de pini roşii pâlpâitori ca nişte candele de veghe, să nu se risipească în ocean. Era când soţie de miner, când de ofiţer britanic, când văduva vreunui biet soldat american din fortul de pe San Juan. Femeie albă, de piatră, cu suflet făcut pentru neiubire, în trupul ei se sfărâmau bărbaţii precum bărcuţele pescarilor atunci când se izbeau de stânci. Din vaietul glasurilor lor s-a împletit mai întâi un vânt subţire, uşor ca o şoaptă, apoi a crescut mai răstit, mai ascuţit, mai vânăt, strigăt lângă strigăt. Prima furtună din Anacortes şi-a desprins genunchii de pământ şi-a mers s-o pedepsească pe femeia fără suflet.
Dar miezul trupului ei i-a primit fulgerele şi a ştiut să le iubeasca, coapsele ei s-au deschis să-i primească talazurile şi buzele i-au sorbit vuietul până-n adâncul pieptului. Furtuna a purtat-o pe braţe până la buza golfului, i-a acoperit trupul cu nisip ca într-un ultim sărut şi s-a stins în depărtări din care se întoarce la răstimpuri, când o apucă dorul.

Femeia a ieşit din ceaţă şi s-a apropiat şovăielnică, cu capul tot în piept şi privirea gri înfiptă-n asfalt. L-a atins uşor pe mână cu o vinovăţie care nu era a ei dar pentru care îndura toate fulgerele bărbatului pe care-l urmărise de acasă. Omul ei.
- Hai acasă, omule, că n-are să mai vină...


Hobo a căzut uşor ca o mirare, mai întâi pe un genunchi, apoi pe celălalt, şi s-a intins pe jos ca în joacă după ce mai întâi mi-a dat să-i ţin ochelarii şi lamele. Are ochi albaştri, prinţeso, eşti frumoasă, lasă teatrul, e de doi lei, închide-ţi jugulara, prea mult roşu.
Ziua zgârie cu ghearele pe geam din ce în ce mai strepezit, mai vânăt, doi lei de viaţă, o hrubă de carne.
Gări până la gât, privesc în jos şi văd cum abia mai respiră trenuri şuierate pe sub mâna cu care-mi apăs pieptul: taaaccciii…
Uite-o gară cum închide ochii, încă una, din ce în ce mai mica, mai departe, mi-e frică, ia-mă în braţe nene, cerule, ochiule, omule, punctule, punctule.

Şi vine furtuna.

Ghitză - de picky la: 19/06/2007 08:10:31
(la: La ce va pricepeti cel mai bine?)
Tu nu te pricepi nici la ... ascuţit creioane. Dovada : mulţimea de vârfuri rupte.
#207592 (raspuns la: #207491) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sunt ceva ani de când nu mai pot asculta trenurile - de gange314 la: 02/07/2007 06:11:51
(la: Neînsemnat jurnal feroviar)
Emotionant. Dorul de cei si cele ce nu mai sunt...
Daca imi permiti...
Asa, da la diletant la scriitoare.
1. "Sunt ceva ani de când nu mai pot asculta trenurile "
Lipseste ceva si nu vorbesc de "punct".
Intru-cit povestesti in continuare cauza, as pune "..." (puncte puncte).

2. "pietre cărămizii ascuţite sub sandala subţire mă fascinau pe atunci vagoane
La inceput am crezut ca "mă fascinau" tine de "pietre cărămizii ascuţite ", care mie imi provocau rani, dar mai apoi am inteles. Lipsesc aici citeva virgule si nici nu vad majuscule, asa ca nu pot desparti in propozitiuni, dar, dupa cum am scris, imi place povestirea.


Roşu cu bis - de picky la: 08/08/2007 15:04:14
(la: Locaţie)
Mai ceva decât Lecţia de anatomie. Descriptivă şi rece ca bisturiul pe sticlă. Sau, la fel ca sunetul acela ascuţit, pe care-l face uneori creta, pe tablă.
Chiar înglodoistic! - de mio_nombre la: 17/09/2007 12:16:26
(la: Mocirloidal)
Erau vise mari, asa ca m-a cam durut sa imi pun curu' pe ele... oare au murit sau numai si-au schimbat forma?

Mărimea să fi fost problema? Poate vârfurile idealistice erau prea ascuţite.
Sigur n-au murit, dar dacă repeţi operaţiunea, deformările pot deveni remanente...


Si urcam, si coboram, si urcam, si cobora, si cu fiecare munte, in spatele meu aparea un caine bland, cu ochi de vaca, si mers de pisica castrata. Erau oare temerile mele pe care le caram cu mine peste acelasi munte infatisat de mii de ori? Cine stie?

Deci dacă erau câteva mii de munţi, fiecare munte avea un câine, fiecare câine avea doi ochi de vacă, fiecare vacă avea mers de pisică iar fiecare pisică era castrată, rezultă clar că probabilitatea veridicităţii blândeţii mâţo-vacii este mai mult decât satisfăcătoare, fapt ce elimină orice risc major de înlăturare a temerilor de orice fel.



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...