comentarii

de ce e bine sa fii moral


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
morala crestina? - de Little Eagle la: 02/08/2004 02:30:00
(la: Preoti homosexuali?)
Hey Daniel,

Daca imi dai dreptul doar la o fata a lucrurilor sa comentez,nu cred ca as avea ce spune.Ce-i aia teologie si morala crestina?
Inseamna ca pot incheia chiar acum orice comentariu.

Am citit mai toate raspunsurile scrise deja la tema.Imi dau seama ca am de-a face cu destui habotnici si incuiati pe acest site.Religiosi zelosi carora nici nu le raspund din jena ce am pt. ei.
Multi stiti opiniile mele si pozitia mea.To refresh your wicked minds:
Sunt pro-choice,sunt pt. libertatea de exprimare in artele toate,sunt pt, drepturile omului in lume,pt. drepturile animalelor domestice sau salbatice in lume,pt. drepturile lesbienelor si homosexualilor in lume de a-si trai viata precum simt si vor ei,pt. drepturile indienilor din America,pt. populatia de culoare neagra sau hispanica sau asiatica.

Si asta nu o fac din....caritate ci din convingere si incerc cum pot sa ajut,fie cu bani,cuvinte,la radio,in demonstratii in a scrie scrisori de protest la presedinte si administratia lui de lasi si mincinosi.
Mi se pare chiar ciudat sa stiu ca romanii ce traiesc in USA pot fi....republicani-conservatori!Imi este rusine de ei!

Homosexualitatea e mereu un subiect tabu de neinteles.Dar e usor de criticat
cu ura de crestini prozeliti ce se cred in drept de a critica si ...pedepsi.
Nimeni nu spune ca toti homosexualii sau lesbiene,sunt perfecti,dar a-i pune pe toti in aceiasi oala nu e necesar si e dincolo de adevar!Ca si cum cei crestini heterosexuali sunt cu totii perfecti...fiecare cos cu mere are si cateva stricate in el.

Vreau sa intreb de curiozitate daca cineva din voi are curajul(ma indoiesc,pt. ca toti aveti de ascuns ceva)sa spuna cinstit,corect daca au cunoscut homosexuali ,ori au prieteni gay(inclusiv lesbiene)ori cand dau de unul o iau la fuga ca de raie?Shame on you!!

Am avut si am prieteni gay si lesbiene,imi sunt f. dragi si ii iubesc deoptriva ca pe oricine din familia mea.
Nu,nu am avut sex cu ei daca sunteti curiosi,dar asa cum am mai scris candva demult,as fi fost interesat sa am sex cu un barbat,de ce nu? Ce mare pacat e in asta?E doar in mintea celor habotnici bisericosi...nevoie mare.

Adica un mascul cum destui din voi va credeti,are fantezii sa aiba sex cu 2 femei si asta il excita,dar de e vorba sa vada 2 barbati avand sex,i se pare o scarba.....

Desigur ca subiectul legat de preotimea homosexuala este iar tabu dar a fost de sute de ani,personal eu ii pun pe acesti preoti in categ. de pedofili,deoarece sunt atrasi de copii sub 16 ani,rar sunt cazuri cand exista o atractie la aceiasi varsta.Si atunci este deja o relatie de dragoste!Nu de perversiune sexuala.

As recomanda sa vedeti un film f. bun cu Robert Carlyle,"PRIEST"si mai vorbim dupa aceea.
Hey,in plus Dumnezeu nu da cu parul!
God love us all!cine crede ca Dumnezeu are in el vreun dualism...NU are habar de nici o credinta si religie.

Am mai scris si iar repet(la pereti):
In momentul in care spui ca Dumnezeu are o anume preferinta....l-ai limitat deja si coborat la nivelul tau de idiot.
Dumnezeu este dincolo de dualismele existentei universale,e unic One Without a Second!Si sa stiti bine ca ne iubeste pe toti deopotriva!
Chiar si pe orice criminal si pacatos si pe oricine din creatia lui indiferent de gender,hetero sau homosexuali etc.etc.De ce?
Pt. ca Dumnezeu exista prin propria Lui Creatie si trebuie si El sa treaca prin orice experiente ale vietilor umane ori ale intregii naturi de la firul de nisip la om.
Dar ce spun eu si cui vorbesc?Din nou la pereti,cel putin ei ma asculta....

Inca ceva:
NIMENI NU devine homosexual,NIMENI NU alege a fi homosexual!Este o experienta de viata ce vine din trecutul altor vieti prin care ai trecut.Iti va fi scris sa fii asa si fi ceea ce esti fara teama de nimeni,mai ales de biserica si zelosii bisericosi cu capetele in nisip.
Daca as fi homosexual as fi mindru de mine si nu m-as ascunde de nimeni.Nu sunt dar lupt mereu pt. drepturile lor.In februarie am avut in casa noastra invitati niste canadieni prieteni,homosexuali,au stat 1 sapt.si ne-am simtit f. bine.Remember,sunt acelasi suflet cu noi!

Sa nu amestecam deci morala crestina si teologia aici Daniel,nu-si are rostul.
Vreau sa te intreb:
Ce ai face daca cineva ti-ar salva viata de la o moarte iminenta si dupa o vreme vei descoperi ca este homosexual???

Alta intrebare:
Ce ai face intr-o situatie in care un om e pe cale de a muri si doar tu il poti salva si afli ca este homosexual?Vei fi las sau vei salva a acel om?
religia ,credintele etc,nu-si au locul in acest subiect.Oare ce este mai important in viata?
Sa -ti ajuti aproapele(indiferent de orientari sexuale sau religioase)ori sa intorci spatele si sa vezi doar ceea ce "este considerat lege spirituala" dupa care sa te ghidezi in viata?

Rememeber:"Mitakuye Oyasin"(We are ALL related)/Great Chief and Medicine Man Lame Deer/Lakota-Sioux.

Imi cer scuze ca am folosit in locuri cuvinte scrise cu majuscule.Nu am gandit deloc in a le da un accent de....tipat ci doart de a sublinia o idee ce am considerat apropiata contextului meu.

LOVE&PEACE,

Ozzy










































































































Pt. Cassandra - moralitate si homosexualitate - de Rien 2 Loin la: 17/05/2005 11:37:09
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
"Homosexualitatea poate fi imorala in aceleasi situatii in care heterosexualitatea poate fi imorala"

Ma rog... discutia a deviat puternic de la subiectul initial. Si era de asteptat, intrucat subiectul in sine (homo genetic sau devenit) e destul de vag si neesential in raport cu efectele faptului de a fi gay si cu morala.

Si daca venii vorba de morala ai dreptate, consider imoral sa minti, sa te minti si sa ceri cuiva sa (te) minta numai pentru a te proteja pe tine si confortul tau de a nu-ti pune probleme, de a nu privi in fata o realitate pentru a nu-ti zdruncina sinapsele.

Mai consider imoral sa te preocupi de aspecte private ale vietii celuilalt(de exemplu despre cum face el sex la el in pat si cu cine si de ce) si sa infierezi pe cineva pentru lucruri care nu-ti dauneaza tie in nici un fel. E imoral sa te intereseze ca Daniela Gyorfi face sex oral... de exemplu. Toti o faceti, sau multi, ma rog... E imoral sa-ti pui problema...

La fel, e imoral sa-ti expui ostentativ detaliile vietii tale private publicului larg, sa vrei sa sochezi, sa obligi pe cineva sa fie de accord cu tine, sa traiasca ca tine, sa faca sex ca tine, sa gateasca ca tine, sa fie TU. Asta e imoral... si inca multe altele.

In general imoral e sa nu respecti libertatea celuilalt si s-o impui pe a ta. (Ador principiul olandez "limita libertatii mele este libertatea ta")


NU e imoral sa fii tu insuti, acela care esti acasa si in public. Nu e imoral sa pretinzi sa fii acceptat asa cum esti atata timp cat tu ii accepti pe ceilalti asa cum sunt.

Si nu, nu e cu nimic imoral sa fii homosexual. Imoral e sa fii ostentativ.
#49463 (raspuns la: #49339) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Fii atent ca ti se vede nasu - de om la: 13/09/2006 21:06:32
(la: Cele mai traznite ganduri :O)
"Fii atent ca ti se vede nasu' de dupa cires:)))))" = protesteeeezzzz!!! :))) la brambureala de aici de unde stii ca este al meu?
In plus, poate nu este nas...ci un deget ;)) si daca nu este deget...atunci o fi vreo trompa din padurea tutelara taiata de tigru' pt ca elefantul a umblat cu vrabiuta care a ciripit bursucului de la serviciul financiar....(mai tii minte scheciul dintre Toma Caragiul si Diaconescu ?)
Morala: ia-l de nas si iesi cu el afara ca sa stim si noi cine atenteaza la ordinea si disciplina fara cusur din cafenea, biensure ca in afara de tine mon choux - ca-sa-zic-asa :))))))))))))))
#145156 (raspuns la: #145137) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Despre Dr. Vasile Andrei-pentru JCC - de RSI la: 05/11/2003 04:41:49
(la: Evreii si o manie curioasa..)
Urmatorul text este scris de Dr. Vasile Andrei ca raspuns la o acuzatie din cartea preotului Palaghita despre legiune, in care se afirma ca el ar fi avut un rol in executia rectorului Universitatii din Cluj, prof. Stefanescu Goanga:

http://www.google.com/search?q=cache:9lSGfSyT_x8J:www.miscarea-legionara.org/atitudini/palaghita.htm+%22Vasile+Andrei%22&hl=en&ie=UTF-8

PRECIZĂRI

In cartea sa, Garda de Fier, pagina 102, privind atentatul asupra rectorului Stefănescu-Goangă, părintele Palaghită pretinde că stie următoarele: Dr. Vasile Andrei, cel ce transmisese ordinul de executare al lui Stefănescu-Goangă, ar fi declarat odată la marginea unui pat de moarte! mai multor legionari prezenti:

"Imi simt constiinta încărcată că am contribuit si eu în parte la asasinarea Căpitanului prin faptul că am executat ordinul lui Sima de a săvârsi atentatul împotriva lui Stefănescu-Goangă. La două zile după atentat s-a primit un alt ordin de la Sima în care revenea asupra primului său ordin."

Am fost printre cei ce se aflau în centrul evenimentelor consumate în toamna anului 1938 în Cluj. Doresc să las deci celor ce vor scrie odată istoria greu încercatei dar martirei - noastre Miscări Legionare, o mărturisire reală a evenimentelor de atunci. Această precizare a fost impusă si prin nerusinarea câtorva intrusi în rândurile noastre, intrusii care speculând naivitatea unor camarazi mai tineri caută să-si clădească astăzi - pe lasitatea lor proprie de atunci si pe jertfa neprecupetită a atâtor dragi camarazi -monumente de eroică cumintenie si un mare orizont politic.

Afirmatiile acestui "preot ortodox" sunt si inventate si tendentioase. Declar deci:

1) Nu am făcut niciodată pretinsa mărturisire la marginea unui pat de moarte.

2) Nu am primit si nu am transmis nici un ordin privind executarea rectorului Stefănescu-Goangă, eu fiind arestat încă din ziua de 17 noiembrie 1938 si detinut la închisoarea militară din Cluj.

3) De cele ce aveau să se întâmple pe ziua de 27 noiembrie 1938 am fost instiintat cu o zi înainte la vorbitor de camaradul Aurel Lăscăianu, unul dintre cei doi studenti care urmau să pedepsească a doua zi pe Stefănescu-Goangă. Singurul din cei 75 de camarazi cu care împărteam celula închisorii, doctorului Victor Apostolescu i-am povestit cele ce aveau să se întâmple afară. Au urmat cele cunoscute.

4) Peste o săptămână este adus în celula noastră prof. Gheorghe Veres care mi-a afirmat că doctorul Vucu, trimis special din Bucuresti cu ordinul ca executarea lui Stefănescu-Goangă să nu aibă loc, ar fi ajuns prea târziu la Cluj.

5) Studentul în filozofie Ion Pop, principalul factor al actiunii de pedepsire a lui Stefănescu-Goangă, mi-a mărturisit în decursul lunilor petrecute împreună în celula sa, de condamnat la moarte următoarele:

Pe Stefănescu-Goangă era hotărât să-l pedepsească cu mult înainte si că actiunea lui a coincis numai cu dorinta de pedepsire hotărâtă de superiorii săi si că această dorintă proprie nu a fost nici influentată si nici determinată de acest ordin. El ar fi făcut această datorie către sufletul tineretului ardelean si într-un fel si în altul. Ambii fii de tărani modesti, dar mândri, crescuti la poalele istoricului munte Bobâlna, judetul Somes, nu si-au închipuit niciodată să vadă în fruntea celei mai sfinte institutii nationale, de formare a spiritualitătii tineretului român, o imoralitate si o rusine natională, acela care era Stefănescu-Goangă. De aici hotărârea de a-l elimina.

"Noi, ardelenii - spunea Ion Pop... Am rezistat 1000 de ani robiei maghiare pentru că sufletul ne-a fost atât de curat, cugetul nostru atât de nepătat si credinta în valorile morale ale neamului atât de nezdruncinată. Astfel că tolerarea lui Stefănescu-Goangă, această concretizare a celei mai triviale imoralităti de atunci cultivată, neatinsă, inamovibilă, însemna o renuntare si o uitare a curăteniei celor peste 1000 de ani de nădejdi si chin".

6) Tin să amintesc mai departe că eliminarea lui Stefănescu-Goangă din fruntea Universitătii din Cluj a fost un imperativ pentru studentimea clujeană care a preocupat cugetele si constiinta tineretului universitar în tot decursul anilor 1930-1938 si că problema rezolvării lui s-a pus în diferite momente, încă cu mult înainte de 27 noiembrie 1938.

Vasile Andrei

Din examinarea acestui document rezultă următoarele constatări:
1-metoda "democratica" ale legionarilor de a combate adversarii-asasinatul;
2-Vaslie Andrei a stiut cu 24 de ore inainte de planul de asasinare a profesorului Stefanesu Goanga si nu a facut nimic sa opreasca executia;
3-justifica executarea profesorului Stefanescu Goanga
Consider acest material foarte ilustrativ privind activitatile miscarii legionare si nu mai adaug nici un comentariu. Q.E.D.

Ar fii interesant si util - de Madalina la: 15/11/2003 20:15:18
(la: Subiecte traduse si in franceza sau engleza)
Ar fii interesant si util pt. situatiile despre care vorbesti. In acelasi timp insa as dori f. mult ca tot ceea ce se scrie sa fie in l. romana. Nu toata lumea care participa la discutii stie franceza,engleza, germana, etc. Sau nu suficient de bine...Iar accesul la informatie ar trebui sa fie egal.
Ca mai departe se poate traduce pt. altii care nu stiu l.romana...asta ar fii interesant si util...pt.ei.

Ce spuneti? Admin?
Unul din cei patru (altul fii - de Ingrid la: 10/12/2003 14:27:34
(la: www.romanialibera.com=Stefan Niculescu-Maier)
Unul din cei patru (altul fiind ,cred Petre Mihai Bacanu, iar restul poate stie Radu mai bine....):
Invitatie

Stefan Niculescu-Maier

Intr-o tara indepartata, a fost odata ca niciodata un grup de patru barbati care au decis sa scoata un ziar clandestin continand articole impotriva dictatorului. Cei patru si alti cativa care li se alaturasera au fost insa denuntati politiei secrete, arestati, inchisi, torturati si, cu exceptia unuia dintre ei, eliberati cu conditia de a domicilia fortat in diferite orase. Apoi in indepartata tara s-a produs o schimbare violenta de regim, pe care unii au numit-o “revolutie”, altii au numit-o “lovitura de stat”. Dictatorul a fost impuscat dupa un simulacru de judecata iar in urma schimbarii cei patru s-au reintalnit si au pus bazele unui ziar independent care, credeau ei la vremea aceea, avea sa aduca mult bine tarii.

O vreme, ziarul a reprezentat un sprijin moral si un reper etic pentru milioane de oameni din tara respectiva. Anii au trecut. Astazi, ziarul nu mai este nici pe departe ceea ce a fost. Dintre cei patru unul a murit, unul s-a stabilit in Statele Unite, unul scoate un supliment al ziarului iar unul, cel care a condus in toti acesti ani ziarul, isi contempla - poate cu nerabdare, poate cu anxietate - anii viitori de pensie, controlul ziarului fiind preluat de buna vreme de o firma straina.

Adesea nu realizam ca materializarea viselor noastre nu se produce la capatul unui drum pe care-l construim in minte ci chiar in momentele in care ne luptam pentru un ideal. Ca si in dragoste sau prietenie, sentimentul ca faci un lucru bun si drept se alimenteaza din el insusi, nu din anticiparea rezultatelor actiunilor care decurg din el. De fapt, de cele mai multe ori acest rezultat este neasteptat, pentru ca suntem prea implicati in prezent ca sa avem timp sa ne mai si gandim despre ce va fi. Doar pentru observatorii exteriori soarta celor care au un crez poate fi uneori evidenta. Dragostea neimpartasita si falsa prietenie sunt bune exemple si la acest capitol – greu ne vine sa credem!

Ca si pentru autorul acestor randuri, pentru majoritatea dintre dumneavoastra, stabilirea permanenta in afara Romaniei a reprezentat o salvare. Nu ma refer aici la o salvare economica. Strict material vorbind, destui dintre cei pe care-i cunosc ar fi fost mai bogati daca ar fi ramas in tara. (Desi regula nu se aplica de exemplu profesorilor, oamenilor de stiinta sau inginerilor pe care-i stiu, altor profesionisti intelectuali, care n-ar fi avut sansa de a avea o viata decenta practicandu-si meseria in Romania). Ma refer totusi in primul rand la o salvare morala, la iesirea dintr-o societate in care nimic nu se poate realiza fara relatii, iar ca regula generala valoarea acestor relatii este direct proportionala cu gradul lor de imoralitate, indecenta sau neprincipialitate. In Romania anului 2003, “moartea caprei vecinului” (fenomen natural, aleator) a devenit “uciderea caprei vecinului” (pagubirea vecinului cu premeditare). Iar crima propriu-zisa si pregatirea acesteia a devenit mai mult decat un deziderat pasiv, este o psihoza colectiva.....


Continuarea articolului in arhiva site-ului www.romanialibera.com

#6393 (raspuns la: #6392) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
Sufletul romanesc - de SB_one la: 20/12/2003 14:15:18
(la: Romani in strainatate)
Sufletul romanesc - conditii istorice si trasaturi psihologice ale romanilor
de Lucian Hetco. 09.12.2001 - Göppingen bei Stuttgart

Ingaduiti-mi sa prelungim infatisarea metaforica a poporului roman - neam romanesc la rascruce de drumuri pe o placa turnanta aflata la gurile Europei, copil orfan al istoriei europene, fara neamuri aproape, lasat singur in calea tuturor neamurilor migratoare, vadit razboinice. Sintem un popor de oameni toleranti (prima noastra caracteristica care a influentat decisiv istoria noastra, voi arata mai incolo cum am ajuns aici), care cu intelepciunea taranului pamantean ( taran vine de la latinescul "terra" care inseamna pamant, aceasta denumire o avem doar noi romanii), s-a adaptat conditiilor neprielnice ale vremii reusind sa-si pastreze fiinta etnica prin intermediul culturii si limbii sale de tip latin. Sintem insa un popor in genele caruia intalnim si elemente ramase din trecerea si asimilarea altor popoare care ne-au stapinit vremelnic si partial, sintem adevarati europeni - autentici si nu veniti de prin pustiile eurasiatice. Insusi limba noastra poseda elemente din limbile Europei, pe fondul ancestral traco-moesic, cu preponderenta latinei vulgare, cu influentele puternice slave, germanice de devreme (gepizii, gotii si de mai tarziu, ale sasilor transilvaneni) , mai tarziu urmate de cele turane (pecenegii), ugro-finice (ungurii), cumane (inruditi cu pecenegii), turcice, ruse, franceze etc. Cultura romana a trait toate fatetele si inrauririle vremilor reusind sa se omogenizeze intr-o spiritualitate coplesitoare.
Insasi vocabularul limbii noastre moderne, atesta consistenta si suculenta vorbei noastre, asa cum spunea Ciulei. Succesiunea neamurilor care s-au perindat prin spatiul carpato-dunareano-pontic se regaseste inca si acum dupa sute de ani in fiinta noastra. Nu ramane decat sa constientizam origini, toponimii, denumiri si obiceiuri - sintem intr-adevar un unicat in Europa. Contrar teoriilor de natura politica prin care neamul nostru ar fi un neam de contrabanda, teorii vehiculate cu atata dezinvoltura si nonsalanta in occident de cei ostili noua romanilor, de parca falsificarea istoriei ar fi un fapt firesc, putem argumenta astazi, dincolo de subiectivism si interese nationaliste ca autenticitatea noastra este un fapt real si ca autenticitatea noastra e data si nu facuta. Mult hulitul (nu de istoriografia romana) cronicar anonim al regelui Bela atesta prezenta formatiunilor romanesti la navalirea brutala a triburilor ungurilor spre Europa, (dupa multi ani de existenta ungara in "Ätelküz" in sudul actualei Basarabii) este un fapt real si confirmat, existenta sa nu poate fi pusa la indoiala, iar faptele nu se pot contesta.
Mai intai de toate insa sintem traci si nu oarecum ci... cei mai buni dintre traci - daci romanizati prin destinele istoriei, neamului nostru trac ale carui gene le purtam azi in noi impreuna cu celelate popoare balcanice autentice, cum ar fi bulgarii si albanezii, ii fusese dat insasi de Herodot urmatoarea descriere:" ...neamul Tracilor este, dupa acela al Inzilor, cel mai numeros din lume. Daca ar avea un singur carmuitor sau daca tracii s-ar intelege intre ei, el ar fi de neinvins si, dupa socotinta mea, cu mult mai puternic decat toate nemurile".
Coplesitor acest:"..daca ar avea un singur carmuitor sau daca tracii s-ar intelege intre ei, el ar fi de neinvins si, dupa socotinta mea, cu mult mai puternic decat toate nemurile". Actuala si mai adevarata ca oricand aceasta a doua caracteristica a noastra. Istoria se repeta, iar noi romanii purtam aceasta caracteristica a strabunilor nostri mai departe cu noi, de parca am fi dorit sa o avem ascunsa in subconstientul nostru. Sa constientizam un alt element al spiritualitatii noastre, tipic spatiului nostru carpato-moesic atestandu-i autenticitatea istorica si prelungirea mentalitatii trace de-a lungul secolelor pina in zilele noastre.
Am luat de la slavi o multime de elemente, fapt de altfel firesc, caci in Tara Romaneasca ( Oltenia, de exemplu) romanii asimilara pe slavi, in Moesia ( actuala Bulgarie si Serbia) populatia vlaha sau valaha fu asimiliata de acestia. De la inraurirea slavona pe la anul 600-1000, ne-au ramas denumirile de institutii de tip cnezat sau voievodat, (totusi aici parerile difera, multi istorici vazind in cnezate continuarea vechii judecii de origine romana, numele de origine slava " cneaz" suprapunindu-se cu acesta, de la slavii care traiau impreuna cu romanii) . Institutiile crestine de tip roman, dupa 500 de ani de crestinism apropiat de Roma, au fost violent trecute la ritul grec ortodox sub "apasarea violenta a bulgarilor" (Xenopol). Trebuie insa sa fie si ceva adevarat in teoria dlui. Xenopol. De la vechiul imperiu bulgar, ne-au ramas cel putin in sudul tarii influente slavone de tip bulgaresc. Crestinismul slavon ne-a slavizat partial mentalitatea pe mai departe, intr-o propaganda activa. Slavii insa au acelasi rol in formarea poporului roman si a limbii romane neolatine, precum l-au avut germanicii in procesul de formare a limbilor neolatine occidentale.
Aceeasi origine slavona o avura mai tarziu toate dregatoriile politice, pe fondul carora se organizara principatele de mai tarziu. Numele dregatoriilor sunt de exemplu: Logofat, Ban, Vornic, Postelnic, Paharnic, Stolnic, Clucer, Jitnicer, Parcalab etc, care cu exceptia logofatului sint toate de origine slava. Nu cred sa fie multi romani astazi care sa poata sa descrie explicit functiile acestea. Inclusiv birul este tot de origine slava, inlocuind latinescul "tributum", dar aseaza deja darea pe cap a poporului de rand, si este un element rudimentar, premergatorul impozitelor de astazi, ca element de baza in constituirea constienta a unei societati oricat de rudimentara ar fi fost ea.
Elementul slav este deci un adaos, nu este insa implicit hotarator, adaosul venind destul de tarziu, pentru ca poporul roman tinar atinsese deja, in romanitatea sa nord-dunareana un grad de definitie si delimitare, de structurare si omogenizare, care nu mai permitea asimilarea de catre noii migratori. In concluzie - au fost ei (slavii) cei asimilati, cel putin la nord de Dunare. Etnicitatea noastra este un faptor complex si de necontestat. De sorginte tracica, mentionate si in timpul stapinirii romane, obstile teritoriale daco-romane erau esentialmente deosebite si superioare obstilor gentilice ale neamurilor slave sau germanice. Obstile se reuneau in uniuni de obsti, aceste "Romanii populare" cum le-a denumit Nicolae Iorga. Acestea au cunoscut o dezvoltare spre forme social-politice superioare, administrative si militare. ( P.P. Panaitescu). Deci in final datoram romanitatii noastre supravietuirea noastra.
Este o trasatura din vechiul caracter al dacilor si al romanilor , ramasa noua proprie in ciuda nefericirilor istoriei noastre: o dorinta nestirbita de libertate, o pornire excesiva spre neatarnare. Ne-au ramas toate acestea din vremea invaziilor, cele de devreme ale pecenegilor, gepizilor, cumanilor, ungurilor si cele de mai tarziu ale turcilor sau ale rusilor. Neiubiti: grecul si evreul sint in mentalitatea romaneasca de tip viclean si sint lacomi. Boierii (cuvant slav), tipul de mic stapinitor local, sint neiubiti si haiducii de mai tarziu care se ridica impotriva exceselor acestora sint adevarati eroi, elogiati si iubiti, adapostiti si ridicati la rang de eliberator, mici "Zapata" intr-un perimetru al tolerantei traditionale tipice noua romanilor.
Nici primele secole de dupa anii 1000 si nici Evul Mediu nu ne-au fost prea prielnice. Stransi intre chezarimea austriaca cu iz unguresc in Ardeal, cu vasalitatea principatelor romane in fata turcimii ce asfixia mijlocul Europei, cu polonezii si cu rusii in Est am stat la confluenta intereselor puterilor vremii. Ne-am plecat deseori capul spre a supravietui, dar de fiecare data l-am si ridicat afirmand demnitatea noastra. Am fost si mai tarziu adeseori umiliti si batjocoriti, sa nu uitam de moartea lui Mihai si tradarea lui Basta, groaznicele chinuri pe care ardelenii Horia, Closca si Crisan au trebuit sa le indure inainte de moartea lor ca martiri ai neamului. Ne-au umilit fanariotii, slugarnicia iar demnitatea noastra a fost calcata in picoare: sa nu uitam de macelul familiei Brancoveanu, de cei patru fii ai sai care au murit sub ochii tatalui. O fiica de-a familiei Safta (Elisabeta)se refugiaza in Ardeal, astfel ca, in mod contrar dorintei Portii otomane singele familiei Brancoveanu nu s-a pierdut si inca mai curge inca in venele unor romani ardeleni.

De pierdut insa nu ne-am pierdut noi romanii niciodata, nici nu aveam cum, de vreme ce eram un popor cu o natalitate demna de invidiat, fapt subliniat de altfel si de istoricul american Milton G. Lehrer in lucrarile sale despre Romania. Ne-au trebuit umilintele vremii, pierderea Basarabiei pentru prima data la 1812, barbaria grecilor fata de Tudor Vladimirescu, dispretul lui Kossuth fata de romanimea lui Avram Iancu si inca multe altele pentru a putea constientiza prin carturarii vremii sensul primei unitati noastre nationale faurite cu sute de ani in urma de primul strateg al neamului, banul Craiovei, principele Mihai Viteazul. Si nu numai de aici ne-au ramas idea de unitate si suflet, caci si simbolicele batalii de la 1877 au antrenat si pe romanii ardeleni. Prin hazardul istoriei am avut sansa unui prim rege de sorginte germana care a continuat constientizarea treptata spre Europa si sub care am reusit sa devenim in sfarsit independenti.

Repulsia romanilor de a servi pe altii, in special a vechii taranimi romane este un alt element tipic. Tocmai toleranta taranului roman in simplitatea sa a ingaduit excesele boierimii, iobagii, robii moderni au oferit de-a lungul istoriei noastre exemple suficiente. Romanii sunt un popor superstitios, mai superstitios chiar decat rusii, in ciuda vioiniciunii si istetimii spiritului sau. Calitatile mentale ale romanului nu stau la suprafata, el fiind de multe ori subapreciat - trebuind sa cobori in sufletul sau pentru a-l descoperi cu adevarat. Un german va fi cu siguranta mai silitor si mai muncitor, dar romanul va fi mai patrunzator si spiritul sau va fi mai vioi decat al germanului. Taranul roman, baza poporului roman, este latin autentic, asemanindu-se cu taranul francez, spaniol sau italian. Defavorabila este pina azi imaginea romaneasca cel putin in spatiul de limba german unde filo-germanitatea altor natiuni nu ne-au ingaduit o imagine corespunzatoare realitatii.
Ospitalitatea traditionala a romanilor si bunatatea caracterului sau o atesta calatori ai secolului trecut care relateaza ca romanii au obiceiul de a pune pe marginea drumurilor vase cu apa, pentru calatorii care pot trece si seara dinaintea portilor. Linga vasele cu apa, cei bogati mai pun si paine pentru cei ce vor veni noaptea. In bilciuri, fetele tinere se plimba cu vasele lor de lut pline cu apa si dau sa bea la cei insetati. Ospitalitatea noastra este o alta caracteristica a poporului nostru. In sfarsit scriitorul francez Le Cler rezuma admirabil in aceste cuvinte firea si psihologia romanilor: "rasa este occidentala, caci aminteste in privinta limbii si fizionomiei de italieni si spanioli, obiceiurile ei sunt orientale". Stramosii noastri, atacati mereu de cate vre-un neam mai puternic fura de multe ori invinsi... cu timpul renuntara de a mai ataca, devenind toleranti, au evitat luptele cautand sa reziste defensiv. O tactica care s-a confirmat in rezistenta pasiva vizavi de dominatia ideologiei comuniste timp de 50 de ani. Pentru noi romanii a fost o intrebare care a tinut de factorul timp.
Lipsa noastra de metoda ne-a fost adeseori fatala, atmosfera morala a orientului in care dominatia turceasca si greco-fanariota, bacsisurile si aceasta expresie: " de a te descurca..." coplesi si enerva spiritualitatea noastra. Mai apoi imprumutul sovietic: "omul nou", de tip comunist, o creatie a unor minti bolnave, modelat in spirit neo-sovietic de tip slav a pus pecetea sa asupra mentalitatii romanesti. De distrus insa nu poate fi vorba. Mentalitatea romana s-a imbogatit cu o noua experienta. Patima noastra de mai tarziu in a face politica este coplesitoare; rar intalnim o natiune europeana care sa discute cu atita patima problemele sale si sa se piarda la randu-i in detalii, coruptie si balcanism. Sintem o natiune europeana care se redescopera astazi cu tot optimismul, avand un trecut zbuciumat. Si meritam sansa istorica ce ni se acorda. Avem destule minti luminate, ar fi pacat sa nu ne trezim definitiv pe muzica imnului nostru national "desteapta-te romane" , acum cand poarta e deschisa.
O ultima observatie: avem in sufletul romanesc o sumedenie de contraste, nedesavirsiri si provizorate. Am trait mai multe umilinti decat oricare alt popor european. Nici imaginea noastra in spatiul european nu ne-a fost decat rareori favorabila. Avem insa si capacitatile noastre nationale, care vor modela si armoniza aprecierea spiritului romanesc la adevarata sa valoare si pe viitor. Nu avem voie sa ne vindem usor niciunde in Europa si niciunde in lume. Sa afirmam existenta noastra si a spiritului nostru pe plan international cu argumente si cu o imagine favorabila Romaniei in lume. Numai asa vom reusi sa tinem pasul cu alte natiuni care au invatat din mersul istoriei sa culeaga elementele favorabile lor si sa le sublinieze cu elocventa. Si noi avem potentialul necesar, sa o facem deci cu totii. Indemnul meu: Sa nu uiti ca esti roman - si daca poti sa faci ceva pentru poporul tau, oriunde ai fi - acasa sau in strainatate - sa o faci fara ezitare! Avem nevoie de fiecare suflet.
#7020 (raspuns la: #7016) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cum e sa fii un film? - de core la: 14/01/2004 07:34:50
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")
Dle Firimita,
legat de filmul The Art of Leaving, cum puteti descrie experienta respectiva dincolo de tema documentarului (viata si creatia dumneavoastra)? Nu am vazut productia, iar intrebarea mea e chiar infantila pana la un punct. :) Totusi, inteleg ca apareti masiv in film, cu alte cuvinte sunteti actorul care se interpreteaza pe sine, apoi, fiind vorba de un portret, se poate spune ca v-ati lasat pictat de altcineva. Povestiti-ne putin cum v-ati simtit ca obiect de studiu cinematografic, cat de greu v-a fost sa va lasati regizat de altcineva cu o viziune diferita asupra vietii dvs, cum ati reusit sa ii concesionati lui Brian Kamerzel libertatea de a va re-crea profilul, cum ati trecut peste pudoarea intrinseca autorului de jurnal intim care e nevoit sa il cedeze spre lectura unui director de film? Apoi, cand ati vazut pentru prima oara produsul finit, s-a intamplat cumva sa descoperiti interpetari noi date experientei dvs de camera de filmat? V-ati vazut cu alti ochii? Pe scurt, cum e sa fii un film? :)

In plus, o curiozitate personala: ce loc ocupa credinta in viata dumneavoastra?

Multumesc.
#8032 (raspuns la: #7985) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Dilema veche - de Catalina Bader la: 21/01/2004 05:03:37
(la: Regele Mihai de PSD)
Înainte să moară sufocat în abundenţa de cîrnaţi, şorici, raportări guvernamentale glorioase şi zgomotoase veselii în masă puse la cale de primarii noii lumi, anul 2003 a strecurat, cu ultimele-i puteri, o dezamăgire în inimile unora care nu meritau, sub nici un chip, un asemenea cadou. Pentru acea categorie firavă care mai crede, încă, în idei întrupate şi care mai priveşte, încă, cu respect pios spre simboluri istorice şi naţionale, decembrie 2003 a fost o lună proastă. Desuetă în maniere şi nostalgică în aşteptări, ridiculizată de şleahta de pragmatici dezlănţuiţi ai tranziţiei noastre, prostiţi de o istorie care s-a scris peste capetele lor, cu capetele lor, minuscula categorie de români care mai crede, încă, în M.S. Regele Mihai I a putut vedea, stupefiată, în imagini vii şi adevărate, la emisiunile de ştiri, abdicarea Sa. Căci Regele a abdicat în decembrie 2003 şi nu în decembrie 1947.

Abdicarea din 1947, semnată de tînărul Rege de atunci în condiţiile ştiute, a fost şi este nulă din punct de vedere juridic şi imposibil de considerat din punct de vedere moral - ea există doar din perspectiva, e drept, decisivă, a lui real-politik. De aceea, am fost dintre cei care s-au revoltat, în decembrie 1990, cînd Regele a fost alungat din ţara sa ca un borfaş alogen care a trecut ilegal frontiera. De aceea, am fost printre cei care au plîns de bucurie, cîteva luni mai tîrziu, cînd au vazut mulţimea venită pe Calea Victoriei să-şi ovaţioneze Suveranul - pentru prima dată după instaurarea ciumei roşii. De aceea, am fost printre cei care s-au umplut de admiraţie şi respect cînd l-au auzit pe Rege pledînd, în 1991, cauza României în faţa Consiliului Europei - adevărată demonstraţie de nobleţe şi de patriotism. În ochii mei, Mihai I umplea fără rest conturul majestuos al regalităţii. În acel timp, aveam fotografia Majestăţii Sale pe masa mea de lucru.

Cînd, mai tîrziu, administraţia Constantinescu, temîndu-se şi de umbra ei, a înţeles să lase chestiunea monarhică în coadă de peşte, am fost dezamăgit. Mai apoi, cînd Regele s-a aşezat cu preşedintele la masă, mi-am temperat nedumeririle cu truismul "Regele e deasupra..." Istoria pe care o încarnează îl plasează nu dincolo, ci deasupra preferinţelor noastre politice. Micile noastre idiosincrazii, fie ele şi politice, nu au cum să intre în logica regală. În fond, dacă mie nu-mi place preşedintele României, Regele nu e în nici un fel obligat să-şi croiască atitudinile în consecinţă. La fel mi-am spus cînd am aflat că ginerele regelui, "Prinţul", a acceptat un post de consilier al actualului prim-ministru. Am refuzat mereu să cred zvonurile privitoare la starea materială a Regelui şi a familiei
. Sale şi la dependenţa acestora de bunăvoinţa actualului guvern. Mi-am spus, de fiecare dată, că "Regele e deasupra..."

Dar, în ultima lună a lui 2003 (de bună seamă, luna decembrie nu e deloc fastă pentru acest Rege), am încetat, pentru prima oară, să-mi repet mantra monarhiştilor şi mi-a venit în minte o întrebare mult mai republicană: bine, bine, dar Regele e chiar deasupra a orice, pluteşte inocent şi angelic, fără responsabilităţi? Nu există, totuşi, rigori ale acestei detaşări? O atare situare deasupra nu impune, totuşi, o oarecare cenzură în relaţia cu imediatul? A fi deasupra te îndrituieşte să fii la braţ cu oricine de dedesubt? A fi deasupra, în sens regal, îţi dă dreptul să operezi indiscriminat în raporturile cu lumea "supuşilor"? Aşa m-am gîndit cînd l-am văzut pe Rege înmînînd dlui A. Năstase, la festivitatea organizată de o revistă mondenă, titlul de "omul anului 2003". Nu ştiu ce o fi fost în mintea Regelui cînd a acceptat să joace rolul de vedetuţă la butoniera acestui prim-ministru, hrănindu-i ştiuta obsesie de "a da bine" şi dîndu-i iluzia anvergurii istorice. Şi nici ce o fi fost în sufletul lui cînd a schimbat elogii cu premiantul anului, pe scenă. Dar nici nu mă interesează, pentru că nici lui nu i-a păsat ce va fi în sufletul puţinilor care, încă, mai credeau în el.

Deşi efectele sale ţin de exercitarea puterii, substanţa oricărei abdicări e extra-constituţională. Strict juridic, abdicarea unui rege înseamnă părăsirea tronului, a puterii prin voinţă unilaterală. O abdicare în sens constituţional poate fi oricînd discutată şi disputată. Scurta istorie a monarhiei noastre ne oferă două abdicări, amîndouă cît se poate de controversate. Dar adevărata abdicare a unui Rege înseamnă părăsirea stării de regalitatate, a nobleţei superioare, a aristocraţiei autentice, înseamnă demisia din logica demnităţii pe care trebuie să o încarneze un Suveran - înseamnă, de fapt, părăsirea lui "deasupra". Mihai I a abdicat de la starea de regalitate în decembrie 2003, împins, probabil, de nevoi pămîntene. Mihai I a devenit un personaj monden, cu nimic diferit de Mutu, Jojo sau Pepe. Mihai I s-a integrat în mecanismul pieţei notorietăţii bucureştene şi cel mai puternic om al momentului l-a afişat, vanitos, în vitrina sa. Păşind pe scenă în dans tandru cu dl Năstase, în coregrafia celebrului Micky, Regele a întors spatele destinului său înalt şi a părăsit inima cîtorva români, de Sărbători. Sigur că, la urma urmei, asta nu are nici o importanţă. Într-o ţară rănită aproape fatal de atîtea dezamăgiri, gestul neputinciosului Rege nici nu adaugă, nici nu scade ceva. Şi poate, cine ştie, Regele pe asta s-a şi bazat...

Sever VOINESCU

In una din saptamanile trecut - de gabrielpuiu la: 28/01/2004 01:38:13
(la: Preoti homosexuali?)
In una din saptamanile trecute am vazut o emisiune in care era prezent un tanar "teolog" si homosexual vs de un teolog autentic, profesor la o facultate de teologie in Bucuresti. Argumentele- oricare ar fi acestea -ca Dumnezeu l-a facut pe om si i-a dat posibilitatea ca mai tarziu, pe parcursul vietii, sa-si descopere inclinatiile sexuale nu au nici o acoperire.
Este clar ca suntem barbati si femei. Ne cunoastem fiecare indatoririle morale si sociale. Si chiar daca totusi- prin absurd-nu am fi avut cunostinta de acestea exista constiinta care vegheaza. In acest punct intervine doar sinceritatea noastra. Acceptarea faptului ca eista o problema si cautarea rezolvarii, rezolvare care nu este departe.
Noi-oamenii suntem supremul din tot ceea ce a facut Dumnezeu. Suntem chipul si asemanarea Lui. Suntem chemati sa fim fii Lui. Totul depinde de constiinta noastra.
Si atunci?
O prere - de gabrielpuiu la: 28/01/2004 01:51:35
(la: Preoti homosexuali?)
In una din saptamanile trecute am vazut o emisiune in care era prezent un tanar "teolog" si homosexual vs de un teolog autentic, profesor la o facultate de teologie in Bucuresti. Argumentele- oricare ar fi acestea -ca Dumnezeu l-a facut pe om si i-a dat posibilitatea ca mai tarziu, pe parcursul vietii, sa-si descopere inclinatiile sexuale nu au nici o acoperire.
Este clar ca suntem barbati si femei. Ne cunoastem fiecare indatoririle morale si sociale. Si chiar daca totusi- prin absurd-nu am fi avut cunostinta de acestea exista constiinta care vegheaza. In acest punct intervine doar sinceritatea noastra. Acceptarea faptului ca eista o problema si cautarea rezolvarii, rezolvare care nu este departe.
Noi-oamenii suntem supremul din tot ceea ce a facut Dumnezeu. Suntem chipul si asemanarea Lui. Suntem chemati sa fim fii Lui. Totul depinde de constiinta noastra.
Si atunci?
sa fii succesorul... - de Jimmy_Cecilia la: 02/02/2004 08:00:48
(la: Alegerea imi apartine)
sa fii succesorul lui Bush?? :))
Care ar fi morala, Nadia?? - de JCC la: 05/02/2004 10:33:11
(la: Cum va simtiti cand va intoarceti in Romania ?)
Care ar fi morala bancului tau, Nadia? ca nu romanii ar fi de vina, ca nu ei voteaza?
Ca-i vina lui Dumnezeu?
Ca in asteptare ca Dumnezeu sa dea ceva mai bun, ei n-au decat sa astepte "sa pice" din cer??

Ai mei, frantujii, au o zicala : " Ajuta-te singur, si pe urma si Dumnezeu o sa te ajute!"...
#8939 (raspuns la: #8934) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Eu cred ca nu trebuie sa fii - de (anonim) la: 27/02/2004 08:11:49
(la: Cum poti deveni un personaj popular?)
Eu cred ca nu trebuie sa fii nici pashunist nici antipashunist. Ambele categorii mi se par extreme.
11313 - de belazur la: 04/03/2004 09:57:55
(la: Droguri)
"Ca adept al libertarianismului nu mă gândesc în nici un fel să dau verdicte morale împotriva unui sau a altuia. Dar aşa cum spuneam, trăind în Occident cunosc efectele DEVASTATOARE ale drogurilor (şi nu din presă) şi în calitate de contribuabil sunt chemat să curăţ "mess"-ul creat de aceste droguri."

Nu e nevoie sa traiesti in Occident, ca sa vezi efectele devastatoare ale drogurilor. Acum si in Est - trebuie sa fii ori orb, ori rupt de realitate ca sa nu fii "atins" de drama drogurilor.

Auzi mereu acest "vorbiti fara sa stiti..." - dar asta s-a fumat deja: nu e nevoie sa sari in fantana, ca sa afli cum e, poti fi nitel mai destept. Altfel, normal ca toti cei care ajung sa fie dependenti incep anume asa - din curiozitate. Asa incat "argumentul" asta nu e decat un indemn la consumul de droguri. Si din cate stiu, e ilegal.

"Ştiu bine că politica de criminalizare a consumului de droguri este un eşec, dar nici nu sunt convins că legalizarea drogurilor ar face o mare diferenţă. Sunt sceptic în general cu privire la natura umană, de aceea nu-mi fac iluzii că cei care consumă droguri "recreaţionale" pot înţelege că nu e numai problema lor. Căci orice cerere crează o ofertă, if you see what I mean."

Cel putin,.. poate legalizarea ar permite un control al fenomenului. Dar, cum consumatorii de droguri sunt, mai intai, victime ale "ofertei", cred ca nu se poate vorbi de o lege a pietii in acest domeniu... Lumea drogurilor e o "lume a oglinzilor strambe".

http://www.nida.nih.gov/

http://www.canadian-health-network.ca/servlet/ContentServer?cid=1048003176982&pagename=CHN-RCS%2FPage%2FGTPageTemplate&c=Page&lang=Fr


#11323 (raspuns la: #11313) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Elefantule, nu fii dihor, spu - de SB_one la: 05/03/2004 14:08:50
(la: Cat va ramane din salariu?)
Elefantule, nu fii dihor, spune tot.
Unde locuiesti, cit cistigi ( brut si net; ce meserie ai, ca sa stim si noi nivelul de salarii pe acolo) si cit dai; si pe unde.


SB
................................................................
it's nice to be important, but it's more important to be nice !
Andrei, spune tot , nu fii c - de SB_one la: 08/03/2004 13:10:19
(la: Cat va ramane din salariu?)
Andrei,
spune tot , nu fii circotas!

...sau pune mina si munceste.


SB
................................................................
it's nice to be important, but it's more important to be nice !
#11636 (raspuns la: #11598) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pentru dan_mc - de Paianjenul la: 09/03/2004 22:37:33
(la: To Be Or Not To Be....Homosexual sau lesbiana ???)
3)"Biserica a pierdut foarte multi adepti in zilele noastre. Numai cu o atitudine mai flexibila fata de "pacatosi" ar putea sa ii aduca inapoi pe acestia, daca nu la calea cea buna, macar in bancile bisericilor."

..."FIRUL DE AUR" al teologiei crestine este restaurarea rasei umane


DE LA starea de PACAT - in care au cazut, prin gestul lor de neascultare, Adam si Eva, parintii rasei umane -

LA starea de SFINTENIE (in acceptiunea cea mai PROPRIE a cuvintului!) - in care Adam si Eva au fost creati dintru inceput...

Sau, altfel spus, planul initial al lui Dumnezeu a fost acela de a crea pe planeta PAMINT o societate alcatuita din fiinte pe a caror INTEGRITATE MORALA sa poata CONTA in orice moment.... o societate in care sa nu fie nevoie de POLITIE, ARMATA, TRIBUNALE, INCHISORI, LACATE, SAFE-uri, etc... Adam si Eva au pierdut acea INTEGRITATE MORALA, cazind simplul test cu "marul" (?)... dar asta nu-L va determina pe Dumnezeu sa RENUNTE la scopul initial pentru care a creat - deci - rasa umana pe PAMINT.

DELICATA - si in acelasi timp DURA -... misiunea de REEDUCARE a oamenilor pentru o asemenea societate, a fost incredintata de Dumnezeu BISERICII!...
Se aud multe voci, astazi, care afirma ca BISERICA a devenit o institutie IRELEVANTA pentru societatea moderna... Pe cit de TRIST... pe atit de ADEVARAT!... Cum e posibil asa ceva?!... TOCMAI pentru ca, in loc sa fie FERMA, CONSECVENTA si EXIGENTA fata de STANDARDELE MORALE ale membrilor sai (de CALITATEA acestora, adica...), BISERICA este mai degraba ingrijorata de scaderea NUMARULUI membrilor... (care poate sa insemne faliment financiar...)... este preocupata de ipostaza penibila creata de aparentza "irelevantzei" ei in societatea moderna, etc... si ca sa "salveze" situatia recurge la tot felul de... COMPROMISURI/CONCESII... care o fac si mai IRELEVANTA... Asa se face ca, majoritatea "sfintilor" care frecventeaza bisericile crestine de astazi - INDIFERENT la care cult sau denominatiune religioasa crestina ne referim - nu sint neaparat mai... sfinti decit omul obisnuit de pe strada care nu merge niciodata la biserica... pe care nici macar nu-l intereseaza daca EXISTA sau NU EXISTA Dumnezeu... sau daca, existind, acest Dumnezeu ar avea vre-un plan de viitor cu omenirea....
Daca deci, BISERICA nu reuseste sa-si onoreze chemarea de a-i aduce pe "pacatosi" la "calea cea buna" - viata de SFINTIRE - ci doar sa-si mentina bancile (mai mult sau mai putin) pline cu... pacatosi... atunci ea NU MAI este BISERICA, ci doar un soi de CLUB... cu un oarecare profil religios, si.... ATIT!...

(...Ideea ca omul nu poate sa atinga starea de PERFECTIUNE MORALA - in cooperare cu Duhul Sfint... sau mai bine zis prin... "CAPITULARE" benevola in fata acestuia - este teologie FALSA!... Ca drumul spre SFINTENIE are multe portiuni de "via dolorosa"... cu teste care SPERIE natura umana... e adevarat!... Dar ca ATINGEREA unei asemenea tinte este IMPOSIBILA - e FALS!... Sau daca totusi nu e fals... atunci toata religia crestina este un NONSENS...)...

4)"Cunosc persoane de orientare sexuala diferita de a mea. Important e sa incercam sa fim "open minded" si sa le respectam alegerea...
In ciuda parerii generale, homosexualii nu sunt doar niste obsedati sexuali gata sa se culce cu orice persoana purtatoare al aceluiasi sex. Doar analizand lista pe care ai afisat-o, putem realiza ca si acestia sunt oameni sensibili, iubitori de frumos. Din pacate, paradele "gay pride" induc doar ideea de promiscuitate. Eu cred ca si in relatile homosexuale exista notiunea de decenta."

...NICI EU n-am sa apuc de "guler" pe un homosexual... si sa-l iau la rost pentru "preferintele" sale sexuale... Nici n-am sa-i neg calitati sau virtuti de caracter, daca le are... Ce ma deranjeaza la UNII homosexuali insa, este faptul ca... daca-i lasi tu in pace pe ei... incep EI sa te cicaleasca pe tine cu tentative de a te convinge ca homosexualitatea nu este de fapt o perversiune sexuala... ba dimpotriva - citind o lista de nume celebre - incearca sa-ti demonstreze ca ei ar fi un fel de "varietate superioara"... ca statutul lor de "high achievers" are totul de a face cu orientarea lor sexuala... si eventual sa-ti sugereze ca - incercind sa fii putin mai "deschis" inspre "nou" - ai putea si tu ajunge la nivelul lor "elevat"...

Parerea MEA:

- privinta din punct de vedere (EVOLUTIONIST-)ATEISTA, homosexualitatea nu are de ce sa fie rea... dupa cum... NIMIC nu mai e rau... Nici avortul, nici incestul, nici pedofilia, nici furtul, nici escrocheria, nici minciuna, nici crima... fie ea si doar de dragul divertismentului... pentru ca... dupa CE criterii stabilim, pina la urma, ce e BINE sau ce e RAU... devreme ce am aparut "accidental" pe aceasta planeta... si sintem expusi in orice secunda riscului de a dispare la fel de "accidental" (..."spulberati" - sa zicem - de impactul unui meteorit hoinar cu planeta noastra?... etc...)...
Ajuns la cel mai inalt nivel pe scara evolutiei (?), omul ramine de fapt tot un ANIMAL... supus aceleiasi "reguli de aur" a evolutiei (cu litera si spiritul ei): cel mai puternic ELIMINA pe cel mai slab din competitia pentru

hrana cea mai buna,
locul cel mai prielnic pentru vietuit...
"femela" cea mai frumoasa...
etc....

...sau pur si simplu il calca in picioare, pentru ca asta il amuza... neexistind - oricum - NIMENI ca sa-l traga la raspundere pentru un asemenea act...

(...Insista cineva ca "regulile jocului" s-au inversat la un anume punct in cursul evolutiei?... Daca DA... CIND anume s-au inversat... si PE CE CHESTIE?...)....

- privita din perspectiva CREATIONISTA, homosexualitatea ar putea fi condamnata pentru cel putin doua motive:

1. Creeaza un sentiment de REPULSIE lui Dumnezeu! (...Nu ma intrebati pe MINE de ce!....)...

2. ...INAINTE de a crea pe Adam si pe Eva, Dumnezeu a creat un alt ordin de fiinte - INGERII - dintre care PRIMUL creat a fost LUCIFER. Datorita


actului de rebeliune, pe care l-a initiat la un moment dat acest LUCIFER - si in care a reusit sa implice o TREIME din toata ostirea ingerilor creati de Dumnezeu...

cit si

datorita naturii RECALCITRANTE a acestui act de rebeliune colectiva,


aceasta TREIME din ostirea ingerilor urma sa fie IREVERSIBIL destinata DISTRUGERII. Acest incident

(PREVAZUT de Dumnezeu, dealtfel, dinainte de creatiune ca POSIBIL... data fiind VOINTA LIBERA cu care INTENTIONAT i-a dotat pe acesti ingeri...

si

acceptat CU BUNA STIINTA de catre EL ca un RISC...)...

aparea ca un ESEC al scopului pentru care Dumnezeu i-a creat pe acesti ingeri. Cum insa la Dumnezeu nu exista RENUNTARE la realizarea a ceea ce-si propune, aceasta treime rebela trebuia INLOCUITA. In ACEST scop a fost creata rasa umana pe planeta PAMINT... de data asta, spre deosebire de ingeri, un ordin SEXUAT - parte barbateasca si parte femeiasca - care urma sa se inmulteasca pina cind avea sa completeze numarul acelei treimi de ingeri cazuti...

Din pacate trista experienta a rebeliunii impotriva lui Dumnezeu s-a repetat SI pe planeta PAMINT (...tot sub influenta ACELUIASI Lucifer...) dar... NICI de data asta Dumnezeu nu se da "batut"... Fiintele umane continua inca sa se nasca, sa creasca, sa se maturizeze, sa-si formeze un CARACTER... apoi, la un moment dat sa ia ATITUDINE (...fie PENTRU Dumnezeu... fie IMPOTRIVA lui Dumnezeu...)... apoi sa moara... iar apoi, cu caracterul pe care si l-au format AICI, in ACEASTA viata, sa astepte verdictul: se vor califica, sau nu se vor califica pentru acea societate de SFINTI cu care Dumnezeu va RE-POPULA planeta PAMINT dupa REINNOIREA acesteia...

In prezent, data fiind lipsa de interes pe care umanitatea il manifesta pentru starea de SFINTENIE, planul lui Dumnezeu de a reinlocui "treimea" pierduta avanseaza agonizant de incet... dar AVANSEAZA totusi... si scopul Lui VA FI realizat... Aceasta implica (printre altele) insa, SI continuitatea procesului "Cresteti , INMULTITI-va si umpleti PAMINTUL".... proces la care homosexualitatea are contributia ZERO!....

(...BIBLIA nu mentioneaza NIMIC despre ideea inlocuirii acelei treimi de ingeri cazuti, prin crearea rasei umane... Aceasta este doar o interpretare teologica "speculativa"... dar eu PERSONAL o accept ca fiind perfect logica - ATITA TIMP CIT creationismul ESTE acceptat ca raspunsul cel mai rezonabil la intrebarile: "DE UNDE venim?"... "CE 'cautam' aici?"... "INCOTRO ne indreptam?"!...

Ramine, evident, la latitudinea fiecarui cititor al acestui material sa traga concluzia - in dreptul sau - in ce masura aceasta interpretare face sens, sau nu...).
#11716 (raspuns la: #11403) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
...fii atent, sintem de-un le - de SB_one la: 10/03/2004 12:31:23
(la: Cat va ramane din salariu?)
...fii atent, sintem de-un leat. Si ai dreptate!


SB
................................................................
it's nice to be important, but it's more important to be nice !
#11753 (raspuns la: #11689) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...