comentarii

de ce iubim in tacere


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
de ce iubim in tacere - de naaciros89 la: 17/02/2006 19:56:48
(la: de ce iubim in tacere)
2na "iubim in tacere" atunci cand stim ca pacatuim sau mai bine zis nu trebuie sa iubim aceea persoana , din mai multe motive :ori tu esti casatorit(a) ori el(ea)
Altele, diverse, palavre fara subiect precis etc.../de ce iubim - de goanga la: 12/02/2006 17:26:17
(la: de ce iubim in tacere)
Nu cred ca ochii care nu se vad se uita. Daca iubesti pe cineva nu-l poti uita atunci cand vrei, ba chiar cu cat te straduiesti mai tare sa-l uiti constati ca tii mai mult la el.
De ce iubim in tacere? Poate pentru ca nu avem curajul sa spunem in fata ce simtim, poate ca am spus-o si am fost trimisi la plimbare...ni s-a dat de inteles ca nu suntem doriti, ca suntem in plus si am devenit sacaitori, etc.
Chiar daca suntem constienti ca am pierdut nu avem de ce sa plecam capul. Atata timp cat sentimentele au fost adevarate, pure, sincere, nu vad de ce sa plecam capul. Ne inchidem in noi, iubim in tacere si atat.Oricum nu cred ca poti sa pierzi ceva ce nu ti-a apartinut niciodata, asa ca n-ai pierdut nimic. Nu poti face pe cineva sa te iubeasca, insa asta nu te impiedica sa-l iubesti.
iubim in tacere - de Selima la: 17/02/2006 22:41:21
(la: de ce iubim in tacere)
De ce nu putem sa ne dam faru liber sentimentelor? de ce nu tipam pe strada ca il/o iubim? Ramanem de multe roi doar cu imaginea persoaneiiubite in gand. Noaptea, visam cum ne intalnim cu el/ea pe marginea unui lac si juram dragoste vesnica. Alteori, cand il vedem simtim flacara iubirii inauntrul nostru dar pasii ne sunt blocati, parca lipiti de pamantul care pare sa fuga de sub noi, trimitandu-ne in alta lume. O lume in care suntem condamnati sa traim singuri,pentru ca de fapt asa ne simtim atunci cand iubim si nu ni-se raspunde din diferite motive. ne simtim goi sufleteste chiar si in momentele in care alta data am fi radiat numai sentimente bune si fericire.
Dar ramane intrebarea, de ce nu putem sa spunem pe nume sentimentelor noastre?
Sa fie oare teama de un posibil esec devina? Am pierdut demult sinceritatea si simplitatea de care da dovada un copil, caci a fi "om mare"are o groaza de dezavantaje....ne gandim mult prea mult la ce va spune lumea, la ce se va crede despre noi. Dar de ce ne pasa atat de mult de ce cred ceilalti?
De ce ne lipsim de acel curaj pe care de fapt il avem dar l-am inchuiat intr-un locsor al mintii noastre si ne incapatanam sa nu-i dam drumul.
Eu mi-am spus intr-o zi"Ma duc si ii spun ce simt"
Si m-am dus....si mi-a mers. Imi impartasea atat sentimentele cat si aceasta minora problema de comunicare care insa s-a dovedit a fi foartegrava in cazul in care am fi tacut. Bineinteles, sentimentele puternice si despre care un om poate fi convins ca sunt reale si nu pure feste de o zi a inimii si a kintii. in acest caz, cunosti persoana iubita de ceva mai multa vreme ,ii intelegi modul de gandire , ii cunosti poate unele dorinte si astfel stii de unde sa apuci problmea si stii cum sa i-o afisezi lui sau ei in fata. trebuie sa uitam de teama de a fi invinsi si sa ne mentinem spiritul de luptator. Esecuri pot aparea si atunci suntem franti de atata lupta dusa, dar cum timpul vindeca toate ranile avem doua sanse..dupa un esec sa constientizam ca oricum este de fiecare data altceva si sa intelegem ca"ce nu ne omoara ne intareste" dar daca devenim cu atat mai fragili si mai inchisi nu am rezovat nimic.
Trebuie sa invatam sa fim luptatori si sa nu ne lasam invinsi si nici sa devenim nesimtiti si sa intelegem cand este vremea sa renuntam. a renunta nu inseamna neaparat a pierde, putem tot noi iesi in castig.
Asa ca ce ar fi ca macar pentru o clipa sa privim de aceasta data, partea plina a paharului?
Pt. Destin - de Little Eagle la: 13/05/2004 15:58:38
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Imi dau seama ca traiesti in Ohio,deci sintem in aceiasi tara.Eu insa la polul opus,in New Jersey.
Stiu f. bine despre ce vorbesti.Eu de mult cred ca sufletul este nemuritor.Sint f. sigur de asta in ciuda multora de pe forum care nu cred in reincarnare.

Sufletul este etern si potrivit Creatiei,trebuie neaparat sa treaca prin multe vieti pt. a se purifica si contradictoriu,sa se reuneasca cu insusi Creatorul.
Unii numesc asta God realization,in special in filosofia si credintele indiene(din India)dar la fel este si in credinta indienilor americani.
Poate singurele religii si credinte in lume care considera ca omul are doar ...o singura viata adica cea ...prezenta ar fi cea crestina si musulmana ori iudaica.

In viata exista pt. fiecare o anume karma si fiecare isi are Sanskarele lui ce-l urmaresc din alte vieti trecute,idea este sa le derulam si sa scapam de ele,sa ajungem la clean slate.Pt. asta ...o singura viata nu e de ajuns!
Si pt. ca sufletul este etern,va trebui sa treaca deci prin multe si variate experiente adica prin multe vieti si NU neaparat in forma de barbat,sau femeie doar ci este chiar posibil ca 3-4 vieti la rind sa fii in forma de femeie si in urmatoarea sa fii barbat si invers.
La fel,vei trece si prin diverse credinte si religii,sufletul trebuie sa aiba experienta tuturor si la fel vei fi diverse natii si rase ori straturi sociale,fie plin de bani intr-o viata fie sarac lipit in urmatoarea,te nasti fie undeva in Africa de ex. si apoi te nasti in Franta,sufletul are aceasta menire a lui.

Cu cit invata mai multe de la o viata la alta,cu atit devine mai intelept si spiritual si deci cit mai aproape de tinta suprema.
De fapt este o involutie,dar contrar unor credinte(indiene de ex.),odata ce sufletul s-a reincarnat in forma de om,nu mai exista regres,deci nu te vei reincarna in alte forme inferioare,pt. ca AI TRECUT deja prin toate!
Iti imaginezi de cind existam in aceasta creatie???
Sufletul la inceput a fost piatra....si apoi trece prin alte forme,vierme,peste,pasare,animale diverse etc.si in final om.Odata in forma de om alte reincarnari,ar fi 840.000 de reincarnari din momentul in care esti om.Deci e un drum lung,dar daca esti brav il accepti pt. ca esti parte din Creatie,ea este si va exista la infinit.

De aceea mereu vorbesc despre natura sa o iubim pt. ca de fapt ne iubim pe noi insine cei ce am fost cindva,o oglinda in care ne redescoperim sufletul.
Dar s-o facem in mod natural adica sa credem in aceasta dragoste,nu-i loc de a o minti pt. ca ne mintim pe noi insine!Si Creatia stie asta!
Sufletul e nemuritor pt. ca exista in tot ceea ce ne inconjoara,chiar si in ceea ce consideram ..urit si rau...stiu,este cel mai greu lucru de infaptuit!!!Trebuie sa ajungi la un inalt stadiu spiritual sa gindesti si sa pui in practica asta si sintem inca f. departe de Dumnezeu.
Meher Baba a spus ca in lume din 3 milioane de credinciosi in Dumnezeu,doar unul singur crede cu adevarat!Este un % demoralizator....adevaratii credinciosi NU FAC o parada din credinta si religiile lor.
De aceea eu imi cunosc locul si stiu ca nu sint acel unul din 3 milioane!!!
Dar incerc sa iubesc,a spune ca iubesti si crezi in Dumnezeu,de ex.mi se pare impropriu.Mi se pare o amagire a sufletului,care este acaparat prea mult de iluzia vietii.
Nu sunt un mare credincios in ale religiilor si consider ca nu ai nevoie sa fii deloc religios sau sa apartii unei credinte anume ci sa incerci sa le accepti pe toate fiind aceiasi expresaie in alte cuvinte ale unei unice credinte ce nu are nevoie de termenul"religie"
Altadata am mai scris ca omul a creat religiile,nu Dumnezeu!Repet acelasi lucru si acum,din motive egoiste si din iluzia cum ca ...a lui e cea adevarata....!
De aici atita suferinta in lume si razboaie inutile,in numele ...lui Dumnezeu?Ce are el de-a face cu egoismul nostru?

Am mai scris recent ca NU am nici o religie,NU merg nici la biserica,ce nevoie am cind biserica e natura toata si Creatia in jurul meu,daca ma inchin la Dumnezeu,apoi o fac zilnic cind ies afara in gradina si ma uit la albine,flori si pasari,vad in ele pe Dumnezeu si el vorbeste cu mine prin ele,ma vad in ele,sintem ...acelasi suflet nemuritor!
Ma rog pt. ele si pling pt, ele,nu sintem separati de Dumnezeu ci suntem unul cu el!Marele Spirit,Avatarul,este peste tot in jur si mai mult in tine insuti!!!
Daca ai intelepciunea de a recunoaste asta vei sti cine esti si vei invata sa iubesti in loc de a uri!Pt. ca ura exista si atunci cind din ipocrizie te ascunzi in spatele unei religii si ai "credinta" ca ceea ce faci este ...bine.de ex. sa pornesti un razboi sau sa urasti un hindus sau musulman,pt. ca are alta credinta ca a ta?Cine iti da dreptul de a fi atit de sigur ca religia ta e cea "adevarata"?
Ori sa-ti impui religia altor popoare?
Oare nu esti acelasi suflet?
Cind esti curat in suflet,oricine din jur simte si vede asta,te admira,e o conexiune greu de explicat,chiar si dusmanul tau va vedea in tine asta pt. ca nu-l gindesti ca dusman ci ca un frate.
Oare ne numim...crestini si ne batem cu pumnii in piept ca iubim si credem in Iisus,dar de fapt...citi ii urmeaza cu adevarat invataturile?
Unul la 3 milioane in lume si chiar si Papa e in acesti 3 milioane!
Nu vei auzi si nici cunoaste pe acel unic om,pt. ca e mai aproape de Dumnezeu decit oricine si a fi modest si a iubi in tacere pe Dumnezeu este ceea ce vrea Dumnezeu de la noi!!!!

Si sa stii ca indienii americani au o intelegere si intelepciune ce-i pune mult mai aproape de Dumnezeu decit orice papa sau preot sau cardinal din lume!
si pt. ca veni vorba,da,Socrates a fost un mare ginditor dar nu a fost printre primii in lume care a afirmat ca sufletul e nemuritor.

Love&peace,
Ozzy
..........................................................................................................................
"Totul iti este scris cu mii de ani in urma,este drumul pe care ai mers si vei merge inca.Uneori acest drum devine invizibil dar el exista totusi.S-ar putea sa nu stii unde duce dar cert e ca nu vei avea incotro,vei umbla pe drumul tau.Este drumul sufletului etern ce in final te va duce la Creator,la Marele Spirit.Este unicul drum ce exista."

Chief Lame Deer(Lakota tribe)
.........................................................................................................................






















































































Era acea ora anume,specifica- - de un nasture la: 12/02/2006 17:57:15
(la: de ce iubim in tacere)
Era acea ora anume,specifica-o recunosc chiar si acum , chiar si aici -cea mai draga mie ,si m-a cuprins apoi o senzatie taioasa:dorul

De ce iubim in tacere ? Grea intrebare ..si raspunsul e greu de dat ...Poate din teama de a nu fi refuzati , poate pentru ca sunt lucruri peste care nu putem trece , poate am fost dezamagiti si asteptam o scuza , o idee prin care sa ne spuna imi pare rau , paote din teama ca nu va tine prea mult si mai bine visam ca il iubim si-l tot iubim fara sa stim prea multe , mai este si varianta in care iubim si iubim fara sa stim de ce si iubim la nesfarsit ..o dragoste adevarata nu se striga in gura mare ...o prefer discreta si tacuta , ma simt mai bogata ...sau poate ma insel ...
de ce iubim in tacere - de goanga la: 14/02/2006 13:31:21
(la: de ce iubim in tacere)
Oricum si oricand, iubiti si lasati-va iubiti. Iubirea este o implinire.

Sa fiti iubiti.
#105641 (raspuns la: #105555) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
de ce iubim in tacere - de goanga la: 16/02/2006 19:45:30
(la: de ce iubim in tacere)
Nu cred ca poate fi vorba nici de autocompatimire si nici de lene...poate ai epuizat toate metodele, poate ai suferit prea mult din cauza ca ai vorbit si nu mai sti ce sa faci. Decat sa te simti in plus mai bine te dai la o parte, te resemnezi. Daca ai sentimentul ca nu poti gasi un numitor comun cu persoana la care tii, atunci preferi sa taci. Mai ales daca e o fire carcotasa nu iesi bine nici daca vorbesti si nici daca taci, oricum nu va fi multumita, asa ca preferi sa nu-i mai spui ce simti.
#106322 (raspuns la: #106258) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
De ce? - de Alyx la: 16/02/2006 19:46:45
(la: de ce iubim in tacere)
iubim in tacere pt. ca suntem oameni,iar oamenilor le este frica sa iubeasca.
*** - de valys la: 10/04/2007 21:58:26 Modificat la: 11/04/2007 00:03:23
(la: definitia iubirii)
eu as alege privirea, si daca ar fi orb, strangerea de mana, si daca totusi, s-ar intampla sa nu aiba nici maini, duiosia din glas, mut fiind insa, m-ar iubi cu tacerea lui, si nefiind langa mine, l-as simti in preajma daca ma iubeste, ca pe un spirit, dar cum nu cred in spirite....
cosmacpan - de zaraza sc la: 17/11/2010 19:49:12
(la: Confa zarazei sc si-a lui ET86Tm)
Atunci sa ne aşezam la o măsuţă in coltul asta. Despre iubire nu poti sa incepi asa, netam-nesam, sa vorbesti. Mai intai chemi ielele, sa treaca pe la geam, ceţoase si tacute. Alegi decorul, cam asa cum e aici. O aplica pe perete, umbrind mai mult decat luminand. Muzica in surdina, neaparat din cand in cand sa il auzi pe Joe Dassin sau ce-ti pofteste inima. Pe masa cescute, servetele, pahare, lingurite, farfurioare. Sa ai cu ce sa te joci cand te cufunzi in povesti. Si apoi incepi nevinovat – stii, zilele trecute am fost pe acolo. Ma duceam in centru, dar nu stiu de ce am ocolit pe la brutarie. De acolo am luat-o la stanga si am vazut iar gardul, florile, si crizantemele care se ofilisera de acum. Dar era frumos pe strada aia. Mai un caine prietenos, mai un trandafir ce rezista eroic frigului. Si case ingrijite, mici, dar curate.
Aici povestitorul tace. A mai facut el pauze intre cuvinte, fraze, dar acum tace mai mult timp. Stii ca isi retraieste amintirile. Cand pauza se prelungeste prea mult, un cantec mai vioi iti aduce aminte ca ai putea sa vorbesti ceva ca sa ii dai prilejul sa isi revina.
Da, zici, e placut sa mergi prin oras si sa vezi case de oameni gospodari. Ieri am vazut o curte unde era iarba in gradina, de ziceai ca vine primavara. Toate florile uscate disparusera. Tresari! Parca “florile uscate” au vibrat in celalalt. Te uiti atent la el, doar ti s-a parut... cum poti sa simti asa ceva? Dar celalalt continua ceva ce gandea.
- Nu-mi placeau florile uscate. Nu le suportam.
Zambeste.
- Dar uneori si ele arata bine, acceptabil, ca sa zic asa. Acum le las sa se ofileasca in vaze. Parca tin in ele un secret, poate unele au secretul frumusetii vesnice. Asa cum si iubirea ar trebui sa fie vesnica. Odata ce ti s-a umplut sufletul de iubire, cum poti s-o mai pierzi? De cand am fost de 15-16 ani, mi-am zis ca o iubire nu se poate termina, o iubire care se termina n-a fost iubire. A fost orice altceva. Si atat de multa lume plange dupa iubirea pierduta si apoi traieste o viata fara iubire. Iubirea e ceva ce trebuie pastrat in suflet. Sa iubim viata, sa iubim ceea ce ne place. Sa oferim iubire, oamenii au atata nevoie de iubire... Dar isi inchipuie ca e atat de departe, incat se orienteaza in directii chiar opuse. De ce sa nu avem grija de cei din jurul nostru? Eu cred ca iubirea ne poate rezerva o viata frumoasa, sanatate, noroc, numai sa iubim ce ne place si sa oferim altora atentie, un minimum de ajutor.
Stiam ce vrea sa spuna. De atatea ori povestea despre iubire, fara sa mai pomeneasca nimic despre cea pe care o iubea in tacere de acum. Dupa cateva minute de liniste, mi-am baut cafeaua si l-am indemnat sa o termine si el. Apoi am plecat pe alte strazi, unde alte iubiri isi scriau istoria.

#582753 (raspuns la: #582476) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ne invaluim iubirea in tacere - de isis84 la: 16/02/2006 19:45:30
(la: de ce iubim in tacere)
Ne invaluim iubirea in tacere pt k tinem la orgoliul nostru k suntem in stare sa iubim kiar si cand circumstantele ne sunt adverse (sau cel putin traim cu impresia k ne sunt adverse), k avem capacitatea de a suferi din si pentru iubire, k putem "arde" neconditionat, gratuit, indiferent de reciprocitatea sentimentelor. Pe scurt, cautam o arta de a iubi care sa ne innobileze prin faptul k e dezinteresata, care sa ne permita idealizarea propriei noastre persoane si sa ne imbogateasca viata cu trairile intense pe care le visam si pe care le investim intr-un obiect intangibil tocmai pentru a putea sa visam la experimentarea lor mai departe.De fapt, tot acest martiraj al pastrarii secretului, al indoielilor legate de mutualitate si al nesfarsitelor sperante pe care ni le facem in legatura cu persoana niciodata abordata e o inventie a crestinismului (vezi persecutiile care au incercat sa anihileze crestinismul din fasa, dar care, in calitate de obstacol, l-au incitat sa le depaseasca)- ne place sa pozam pt noi insine in sfinti ispasitori, avem voluptataea masochista a suferintei doin care speram sa renastem complet schimbati la fata. Ne place sa fim misteriosi, sa hranim inn piepturile noastre o iubire tainuita ( tocmai pt k nu are sanse de a fi impartasita) care sa ne dea un aer aparte, precum cel al cucoanelor lui Dostoievski, emanat de tragismul existentei lor.
mai simplu si mai complicat, Alexandra? - de Alice la: 14/10/2003 01:29:45
(la: Dragoste)
Sufletul!
Din "valurile vremii" el singur se dezvaluie de stii cum sa-l privesti si cum NU sa-l ceri!
Iubirea, cum am mai spus, nu-mi apartine decat atunci cand o primesc.Mai vreau? Atunci mai dau!Dar nu POSED, invalui cu miracole, cu sunete, cu verbe (dar numai cand si cand)...cu taceri.
Ce departe suntem unii de altii cand credem doar ca iubim! Val inselator, singuratatea!
#1210 (raspuns la: #1176) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Mda...Sublima tacere... - de Madalina la: 26/11/2003 22:53:15
(la: Poezii !!)
Frunza

Nu ma -ntreba nimica-n noaptea asta
Nici cit e ceasul nici ce ginduri am
Mai bine lasa-ma sa-nchid fereastra
Sa n-aud frunzele cum cad din ram.

Fa focul si preumbla-te prin casa
Fara sa spui nimic nici un cuvint
Vreau sa ma simt la tine ca acasa
Sa n-aud frunzele cum zboara-n vint.

Invaluita-n straie de culcare
Aseaza-mi-te alaturea in gind
Si deapana mereu fara-ncetare
Sa n-aud frunzele sub pasi cum gem.

Pazeste-ma in calea ta de vasta
Urgie a toamnei care bintuie
Si nu ma-ntreba in noaptea asta
De ce ma inspaiminta frunzele.

Iubito, in noaptea asta-mparateasca
Numai tacerea las-o sa vorbeasca.
#5282 (raspuns la: #5205) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
tacerea - de (anonim) la: 16/02/2004 03:31:03
(la: Georgiana)
Hypatia,
deschiderea acestui subiect este vina mea, pentru care imi cer scuze. Eu am avut nevoie de niste lamuriri, le-am primit, am trecut pe privat, asa ca acum e... tacere. Pentru ca practic nu e nimic de comentat, subiectul n-are ...subiect.
Cu bine, Georgiana.
#9686 (raspuns la: #9678) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Iubim copii, dar pe a altora - de Daniel Racovitan la: 03/03/2004 03:34:34
(la: Da sau nu pentru avort?)
"Iubim copii, dar pe a altora."

E o afirmatie cam inconsecventa....

..................................................................................
"-- Hei, uitati-va! regele e gol!"
"Tacere placuta in continuare - de Daniel Racovitan la: 08/03/2004 15:39:26
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
"Tacere placuta in continuare..."

Nu vezi ca au ramas muti de admiratie? :)
Vrei sa-ti sperii fanii? :))

..................................................................................
"-- Hei, uitati-va! regele e gol!"
#11649 (raspuns la: #11630) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Nici curentul electric nu l-a vazut nimeni... doar efectele lui. - de rational rose la: 26/05/2004 13:15:25
(la: Despre adevar si minciuna)

ADEVAR - MINCIUNA



Foarte frumos si 'adevarat' eseul, dupa mintea mea relativa...


Conceptia noastra despre viata si univers se reflecta in conceptia despre adevar.


Daca credem ca am aparut la intamplare, atunci si creierele
noastre au aparut la intamplare; la fel si ideile noastre. Adevar/Bine este
ceea ce ne place la un moment dat iar Minciuna/Rau este ceea ce ne deranjeaza
(tot la un moment dat, in clipa urmatoare se poate schimba). Totul se reduce
la simturi, desi ne pretindem superiori animalelor. Nu exista nici Adevar, nici
Morala. Si nici nu conteaza ca nu exista.


"Nu exista nimic sigur, nici macar aceasta.", spunea un filozof in
urma cu peste 2000 de ani.


Exista totusi un mare adevar, care nu poate fi contestat de nimeni:


TOTI MURIM.


Desi muritoare, fiinta umana si natura exista datorita unor
procese fizice, chimice si biologice reglate incredibil de fin. O abatere
aproape infinitesimala a anumitor constante ar duce la dezintegrarea lumii pe
care o cunoastem.

Desi murim, avem in fiinta noastra aceasta dorinta dupa absolut, dupa adevar
si dreptate, chiar daca ea difera de la individ la individ. Avem o constiinta,
pe care tot incercam s-o pacalim si s-o reducem la tacere. Iubim. Avem urme
mai adanci sau mai superficiale de Morala. E greu de acceptat ca niste fiinte
morale (cat de cat) au putut lua nastere dintr-un univers amoral. Daca procesele
fizice, biologice, chimice, nu permit abateri aproape infinitesimale, oare n-ar
fi normal sa credem ca si Morala si Adevarul sunt la fel de exacte?


Spunem ca Adevarul este relativ, pentru ca e foarte convenabil
sa fie asa...


Daca credem ca am fost creati dupa "chipul si asemanarea"
unui Creator care a putut sa regleze atat de exact tot Universul, inseamna ca
acest Creator are acea viziune globala asupra lumii care sa-i permita sa evalueze
ABSOLUT OBIECTIV ADEVARUL. Caci Adevarul Absolut implica Obiectivitate
Absoluta
.

Mai mult, daca El a creat lumea noastra, este in afara ei si nu depinde de ea:
deci poate sa evalueze Adevarul despre ea. Cu mintea mea nu pot sa-mi validez
absolut mintea mea, cu stiinta noastra nu putem evalua in mod absolut stiinta
noastra, daramite lumea noastra sau Universul; nici un sistem nu se poate valida
prin el insusi.


Doar prin apropierea de Absolut putem accede la Adevarul
Absolut.
Nu ne putem apropia de acest Adevar Absolut atata timp cat
tinem cu dintii de acest adevar relativ individual care ne ofera scuze
pentru toate abaterile de la Adevarul Absolut.


P.S. Falsificarea minciunii produce o alta minciuna. Falsificarea este o minciuna
prin ea insasi. Ea ne poate face sa nu mai stim care e falsificarea, care e minciuna si mai ales care era 'adevarul' initial. Mai ales dupa o falsificare a falsificarii minciunii...




'sa ne iubim kera mu! - de Alice la: 29/06/2004 09:30:52
(la: In torsul pisicesc al poeziei)
... sa ne iubim tujur
ca maine vom fi prada inundatiilor, surparilor de teren, betiilor crancene!"
(Cartarescu)

Ce-ar fi fost daca era mai scurta?
Vorbesc serios, ai putea condesa sensul - asa, desi mi-au placut toate analogiile, ma incearca neplacut senzatia de supralicitare.
Declickul deja s-a produs, dupa primele strofe.
Pe la sfarsit, desi bine inchegate strofelle, incepi a te plictisi, prevazand concluzia.
Ce-ar fi, zic, sa o spargi in doua, insistand pe final, pastrand jocul?


#16964 (raspuns la: #15445) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
De PATRU ZILE tacere! - de LMC la: 30/06/2004 21:33:41
(la: Despre Alegerile din S.U.A.: De ce trebuie sa votam pt. GWB.)
Hai sa sparg tot eu zidul tacerii si sa revenim la subiectul propus. Cum stiti sint de "dreapta" si tin foarte mult cu Bush. Cei care-l invinuiesc inca nu m-au putut convinge sa-mi schimb parerile, nu pentru ca nu am o minte deschisa, ci pentru ca argumentele au fost prezentate intr-un fel care nu au nici o fundatie si nu sint "backed up" de evidenta. Ipoteze si interpretari nu pot inlocui "hard core evidence". O bucatica de adevar nu constituie adevarul total. Dar vorbesc de una singura. Cei care si-au format o ideie anume n-au sa si-o schimbe decit poate dupa ani de zile dupa ce secretele de stat vor fi dezvaluite, asa cum secretele USSR-ului au fost descoperite recent. Am sa revin dupa alegeri si-am sa dezbat mai departe politica lui GWB si al GOP-ului. Pina atunci W '04.



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...