comentarii

de comentat:cuvintele sint fericite


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
copii.... - de Calypso la: 22/12/2005 22:44:15
(la: "Copiii tai unde sunt?")
cea mai mere bucurie pe care am avut-o a fost
nasterea copilului meu...
e ceva extraordinar, nu se poate descrie in cuvinte acea fericire;

acum copilul meu face dodo (nani);

deocamdata am un singur copil; sper sa mai am si altii...
imi doresc 4;
parerea mea e ca nu e bine sa ai un singur copil; nu e bine pt
el sa fie fara frati si surori; cu cat e familia mai numeroasa cu atat mai bine...
mai ales acum de sarbatori...

sunt parinti care spun "mie imi ajunge un singur copil, vreu sa aibe el totul" -consider asta egoism! unui copil iiface f bine sa invete sa partajeze cu fratii lui tot ce are, sa invete ca nu i se cuvine lui totul in viata;

cunosc cupluri cu un singur copil care acum regreta amarnic;

eu tot ce sper e sa nu raman cu un singur copil...
anisia - de picky la: 02/02/2006 15:12:29
(la: Teme de reflectie...!!!)
Adrian Fuchs :

Iti multumesc pt. parea ta.
Totusi, raspunsul evaziv si glumet, nu lamureste problema.Stanga si dreapta sunt notiuni pur conventionale. Astfel ele sunt plasate si delimitate prin definitie, care definitie este la randul o conventie ...
Cu alte cuvinte - exemplu :
Fericirea nu exista. Ea este o notiune pur conventionala, prin care denumim ceva, de asa maniera incat atunci cand facem conversatie, sa stim la ce facem referire !
Fericirea este o notiune abstracta, lipsita deci de materialitate.
Prin extrapolare, se aplica si la iubire, ura, noroc etc.
Dar stanga si dreapta, desi sunt notiuni conventionale, au in acelasi timp si materialitate.
Mai cugeta, deci, si nu trata light chestiunea. Este cat se poate de serioasa !!!
sarsilovici - de rayro la: 23/04/2006 10:12:51
(la: cuvinte...)
Cuvintele se schimba pe masura ce ne "maturizam". Avem senzatia ca daca am devenit "oameni mari" lucrurile frumoase, lucrurile care ne umplu sufletul, sunt desuete. Ca "te iubesc" paleste in fata intrebarii: cu ce se ocupa? Din ce traieste? Are casa?
Din sperantele, din energia copilariei si a tineretii, acolo unde orice era posibil, ramane doar blazarea maturitatii. Doar n-ai sa iesi din rand, vorbind la 40 de ani despre iubire, frumusete si vise... Te-ar trece urgent pe tratament intensiv. :))
Suntem buni, dar nu avem constiinta propriei valori. Si preferam: suntem rai, asta e...
Cuvintele nu ranesc. Ele doar materializeaza gandurile noastre. Daca suferim, daca suntem tristi, daca ne invartim in cerc, oricare ar fi cuvantul folosit pentru a ne scoate din starea asta el va fi dureros. Ne place starea "imi plang de mila".
Internetul iti ofera ocazia sa fii tu insuti. N-ai nevoie sa te ascunzi. Ceilati nu te pot atinge. In aceeasi masura este si o iluzie. Interactionezi fara a interactiona. Cand nu-ti convine pur si simplu dai shut down. Si asa s-a rezolvat tot. Sau tastezi alta adresa web... De-asta prieteniile virtuale sunt perfecte. Fara obligatii. Fara constrangeri. Fara resentimente. Sunt on line, bine. Imi poti spune ce te doare. Daca nu-i asa o sa te descurci oricum. Dar nu e treaba mea. Ne implicam exact atat cat suntem capabili sa o facem. Iar pe net e cel mai simplu. Doar n-o sa tragi de urechi un ID. :))
Cuvintele stau la dispozitia noastra. TOATE. Le alegem pe cele care rimeaza cu sufletele noastre. Si din pacate, asa cum probabil au observat multi, ele sunt pline de amaraciune.
Ce frumos ar fi ca oamenii sa poata alege constient cuvinte ca fericire, iubire, frumos, multumesc...
#118549 (raspuns la: #117954) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de munteanu rodica la: 16/07/2007 19:50:31
(la: Frica)
Cind zic de frica fata de oamenii frumosi , zic de aceia care sint frumosi la chip si trup.Frumusetea interioara, cea sufleteasca, nu-si gaseste locul in cuvinte.Si, ferice de cei care o intilnesc si stiu s-o recunoasca si s-o respecte.
Filofteia - de picky la: 22/12/2008 20:42:20
(la: buna ziua!)
Ca să se știe despre cine-i vorba:


Sfanta Filofteia



In calendarul sfinteniei crestine, la 7 decembrie este pomenita Sfanta Mucenita Filofteia, ale carei moaste se gasesc la Curtea de Arges. Dupa anumite stiri privitoare la viata ei, aflam ca s-a nascut pe la inceputul veacului al XIII-lea in orasul Tarnovo, care pe atunci era capitala "imperiului romano-bulgar", intemeiat si condus o vreme de fratii Petru si Asan, romani de neam. I s-a dat din botez numele "Filofteia", care in greceste inseamna "iubitoarea de Dumnezeu", lucru pe care il va dovedi cu fapta in cursul scurtei sale vieti pamantesti. Se spune ca si mama viitoarei sfinte era romanca de neam, din sudul Dunarii si o femeie foarte evlavioasa. De la ea a deprins prunca Filofteia dragostea de Dumnezeu si de aproa­pele, faptele de milostenie, rugaciunile si postul si alte virtuti care trebuie sa impodobeasca sufletul unui adevarat crestin. Fiind copila inca, Dumnezeu a chemat la Sine pe vrednica sa mama, ramanand astfel orfana. Cu incredere in Dumnezeu, a ramas in casa parinteasca, respectand toate cele ce invatase de la mama ei, traind mai mult pentru Hristos si pentru cei aflati in suferinta.



Dar dupa o vreme tatal ei s-a recasatorit, luandu-si o femeie cu o viata cu totul diferita de cea a primei sale sotii. Era firesc atunci ca aceasta femeie sa n-o iubeasca pe Filofteia, obisnuita cu rugaciunea, cu postul si cu mila fata de aproapele. Drept aceea, s-a pornit cu multa ura impotriva acesteia, mai ales cand se ducea la biserica sau cand se ruga si facea fapte de milostenie. In acelasi timp, cauta sa intarate si pe tatal blandei copile impotriva ei. Dar toate vorbele de ocara, bataile si muncile la care o punea tatal si mai ales mama ei vitrega, n-au putut s-o abata de la virtutile care ii impodobeau sufle­tul, mai ales de la faptele milosteniei. in inima ei se intiparisera cuvintele Mantuitorului: "Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui" (Matei 5, 7), dar mai ales cuvintele pe care le va spune El la dreapta judecata: "Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu si mosteniti im­paratia cea pregatita voua de la intemeierea lumii. Caci flamand am fost si Mi-ati dat sa manamc, insetat am fost si Mi-ati dat sa beau, strain am fost si M-ati primit, gol am fost si M-ati imbracat, bolnav am fost si M-ati cercetat, in temnita am fost si ati venit la Mine " (Matei 25, 34-36). Intre altele, de multe ori cand ducea mancare tatalui ei la camp, o parte din ea o dadea unor oameni saraci. Intr-una din zile, pe cand avea 12 ani, acesta a urmarit-o ca sa vada ce face cu mancarea pe care trebuia sa i-o aduca la camp. Incredintandu-se ca o dadea celor lipsiti, s-a infuriat atat de tare, incat a scos securea pe care o purta la brau si a aruncat-o asupra fetei. A ranit-o grav la un picior, incat dupa putina vreme si-a dat sufletul in mana Ziditorului a toata faptura.



Nevrednicul tata, inspaimantat de uciderea propriei sale copile, a incercat sa-i ridice trupul spre a-l inmormanta. Dar Dumnezeu a ingreuiat in asa fel cinstitul ei trup, incat nici tatal ucigas, nici alti oameni n-au putut sa-l ridice. Ingrozit, a alergat la arhiepiscopul cetatii Tarnovo, istorisindu-i toate cele intamplate. Acesta, im­preuna cu mai marii cetatii, cu preoti, calugari si multime de credin­ciosi, s-au indreptat spre locul in care se afla trupul neinsufletit al tinerei Filofteia. Toti s-au incredintat ca erau in fata unei minuni dumnezeiesti. Ierarhii si preotii aflati acolo, au savarsit slujba prohodiriiei, dupa care au incercat sa-i ridice cinstitul trup, spre a-l duce in catedrala arhiepiscopala din Tarnovo. Nici de data aceasta cinstitul ei trup n-a putut fi ridicat. Au inteles ca Filofteia putea fi socotita acum ca o adevarata mucenita a lui Hristos si ca ea insasi nu voia sa fie dusa in cetatea Tarnovo. Sinaxarul ei arata ca sfintii slujitori au inceput sa spuna numele unor orase, biserici si manastiri din dreapta si din stanga Dunarii, spre a vedea daca nu se usureaza trupul sfintei, la rostirea vreunuia din ele. Cand s-a rostit numele orasului Curtea de Arges, deodata trupul s-a usurat si a putut sa fie ridicat. A fost instiintat de indata domnitorul roman de la Arges de dorinta sfintei Filofteia, ca cinstitul ei trup sa fie adus in tara sa. A fost intampinat la Dunare de domnitor, ierarhi, preoti, calugari si credin­ciosi, cu rugaciuni, cantari duhovnicesti, lumanari si tamaie. Sicriul cu trupul ei a fost dus apoi la Curtea de Arges.






Nu sint multe de comentat. C - de bader la: 18/09/2003 04:11:22
(la: O toerie dea-noadselea)
Nu sint multe de comentat.
Cine e destept intelege cuvintele fara comentarii.
Josif C. Drãgan - de SB_one la: 20/12/2003 13:31:05
(la: Romani in strainatate)
Josif C. Drãgan:

Este cel mai bogat român, dar spune cã nu a stat niciodatã sã îsi numere banii. S-a stabilit încã din tinerete în Italia, a fost considerat, mult timp, apatrid, dar spune cã, în sufletul lui, nu a pãrãsit niciodatã România. Într-un interviu „Verde-n fatã” cu Marius Tucã, Josif Constantin Drãgan a explicat de ce se stie atât de putin despre el în tara natalã si cine ar fi, în opinia sa, „vinovatii”.

▪ Marius Tucã: Vã amintiti cum ati fãcut primul milion de dolari?
Josif Constantin Drãgan: Nu-mi amintesc pentru cã nu l-am numãrat, nu am stat sã numãr banii, ci am vrut sã stiu cã se realizeazã, ca o confirmare a succesului, a împlinirii datoriei muncii în societatea din care fac parte.
▪ Sunt corecte aprecierile si evaluãrile publicate?
Tot timpul s-a vorbit de bani, pentru mine nu a fost important sã am bani si sã-i folosesc pentru scopuri personale; am avut o viatã normalã si aspiratiile mele în acest domeniu au fost pe mãsurã. Bani, bani, bani, nu se vorbeste decât de bani.
Aprecierile au fost fãcute pe anumite criterii si ca atare si rezultatele au o valabilitate relativã pentru cã sunt din puncte de vedere diferite. Se vorbeste de bogãtia cuiva, într-o tarã, într-un moment în care problema de bazã este sãrãcia, o tarã unde oamenii sunt la limitã, dacã nu sub limita existentei, ajungând sã fim sãraci într-o tarã bogatã.
Despre afaceri
▪ Ce credeti cã face diferenta dintre dumneavoastrã si urmãtorii clasati în topul celor mai bogati români?
În primul rând, cred cã putem vorbi aici despre întinderea europeanã si nu numai a Grupului Multinational Drãgan, apoi despre soliditatea lui clãditã în aproape 60 de ani de existentã, care cred cã-i dau o dimensiune aparte în peisajul economic actual.
▪ Cu câti dintre românii din top 10 vã cunoasteti personal?
Îi cunosc personal doar pe câtiva dintre ei, pentru cã dezvoltarea Grupului Multinational Drãgan m-a tinut mult timp departe de tarã.
▪ Vã gânditi sã vã implicati în privatizarea companiilor de gaze din România?
Nu, pentru cã în privatizare s-a ajuns la o deformare a valorilor. Continuarea privatizãrii cu insistentã este o diminuare a propriilor capacitãti, fiind o declaratie de incapacitate. În 1996 am preluat de la stat o societate Petrom pe care-am dezvoltat-o si unde am devenit actionarul principal.
▪ Cum apreciati estimarea cã stocurile de gaze din tarã se vor epuiza pânã în 2005?
În aceastã perspectivã, dezvoltarea sectorului GPL (principalul obiectiv de activitate al grupului Butan Gas) devine o prioritate în România. Acest tip de „energie mobilã” este rezultatul unor resurse care nu se epuizeazã la fel de usor, constituind o alternativã viabilã si în viitor.
▪ Ati fost nevoit sã dati vreodatã spagã în România?
Eu nici nu cunosc cuvântul „spagã”, a trebuit sã întreb ce e spaga? Mi s-au cerut mici atentii, în diferite ocazii, pentru a mi se face anumite comisioane. Este o metodã total dezagreabilã si descalificantã, nu am apelat la ea si nici nu am încurajat, în tot ceea ce am fãcut, acest mijloc de a obtine avantaje de pozitie sau diverse facilitãti. Tot ceea ce am obtinut, de-a lungul vietii, este exclusiv rodul dedicãrii, intuitiei, pasiunii si muncii mele. Spun acestea rãspicat, cu toate cã, deseori, inexplicabil, am întâmpinat piedici în concretizarea unor initiative economice sau culturale, de altfel benefice pentru societatea româneascã.
▪Domeniile dumneavoastrã de afaceri sunt foarte variate. Cum se explicã diversitatea lor?
Am fost si sunt interesat de cât mai multe si diferite domenii. Am o imaginatie efervescentã si dorinta de a acoperi suprafete întinse de activitate. Omul este produsul societãtii si are o datorie fatã de ea: sã munceascã. Munca este o obligatie.
Asa am importat si exportat tesãturi si fibre din Italia în România pentru pânzele de avion din care se realizau aripile avioanelor la IAR Sibiu. Am gândit afaceri cu banalele, dar utilele mãturi. Am fãcut marketing în pietele de desfacere din Elvetia, Belgia si Anglia fãcând comert cu produse alimentare, am afaceri imobiliare... O afacere nu se naste decât dintr-o mare cunoastere a pietei si din dorinta de activitate.
Despre cartierul Josif C-tin Drãgan
▪ E adevãrat cã detineti o stradã în Italia?
Da, existã la Venetia o stradã care se numeste Calea Draga, unde de altfel si locuim, stradã care existã cu acest nume de prin 1600. E o purã întâmplare....
Dar în Grecia existã o localitate lângã Teba, Dragania, onoare pe care statul grec mi-a conferit-o pentru cã aici am creat prima zonã industrialã din Grecia.
▪ Domnule profesor, haideti sã revenim putin. Spuneti-mi si mie cum ati plecat din România.
Am plecat cu trenul... si cu bursa de studii pentru un an – de 6.000 de lire – oferitã de Guvernul italian, prin Institutul Italian de Culturã. Cu acesti bani îmi plãteam locuinta, întretinerea si câteodatã mici aventuri de tinerete. Îmi amintesc cã am cunoscut o cântãreatã la Biserica Greco-Catolicã de la Roma si îmi permiteam sã o invit câteodatã la cinematograf. Îmi completam bugetul cu 100 de lire lunar, tinând contabilitatea domnului Rossi, vânzãtor de alimente.
▪ Care este povestea cartierului Josif Constantin Drãgan din Lugoj?
Povestea cartierului ce-mi poartã numele, în Lugoj, este una extrem de simplã. Am primit o solicitare din partea municipalitãtii si a locuitorilor acelui cartier – unde se aflã, pozitionat si sediul Butan Gas International – de a contribui, financiar, la eliminarea datoriilor pe care oamenii din aceastã zonã a Lugojului le aveau cãtre regiile locale, respectiv întretinere, gaze si altele. La vremea când a fost fãcutã solicitarea, adicã anul 2000, suma pe care am alocat-o era destul de importantã. Astfel, am ajutat comunitatea respectivã si, drept recompensã, acestia au hotãrât ca acest cartier al Lugojului sã poarte numele meu. De altminteri, mai este o piatã, chiar în centrul orasului, pe care am reamenajat-o integral, contribuind cu aproape 200.000 de dolari, si care îmi poartã numele. Alãturi se aflã si Catedrala Greco-Catolicã „Coborârea Sfântului Spirit”, la repictarea cãreia am contribuit. Nu mai putin o creatie a mea, la care tin cu deosebire, este Universitatea Europeanã Drãgan, la Lugoj si Brasov, cetate a spiritului si mintii românesti, de talie europeanã si, de curând, acreditatã.
Clãdirea Universitãtii din Lugoj este opera unui arhitect din Timisoara, Radoslov, proiect care a fost premiat la Venetia si care a pãstrat multe dintre doleantele si indicatiile mele de a îmbina vechiul cu modernul, de a continua ideea de cetate medievalã, viitoare Cetate a Stiintei.
Despre politicã
▪ Care politician din România v-ar convinge sã îl votati?
Nu am fost niciodatã implicat în viata politicã. Acest lucru nu a fãcut si nu face parte dintre preocupãrile mele. Cred însã cã unul dintre politicienii cãruia i-as acorda, fãrã ezitare, votul meu ar fi unul care ar sesiza rolul pe care România l-ar putea ocupa, prin ceea ce reprezintã ca potential, în rândul natiunilor lumii.
▪ Ce simpatii politice aveti?
Nu am simpatii politice care sã mã determine sã apreciez, mai mult sau mai putin, un oarecare partid sau om politic. Am încercat, în toate contactele si relatiile avute cu politicienii români sau strãini, sã pun mai presus de toate interesele tãrii mele, fie ele economice sau de altã naturã. Asta apreciez la orice om politic sau formatiune de guvernãmânt.
▪ Ce credeti despre alianta PNL-PD?
Nu-mi exprim nici o opinie.
Despre investitiile în presa din România
▪ Cât de implicat sunteti în presa din România?
Implicat nu este cuvântul cel mai potrivit. Am fondat o serie de publicatii în România, si mã refer la cotidianul „Natiunea”, „Renasterea Bãnãteanã” din Timisoara, sãptãmânalul „Redesteptarea” din Lugoj, „Buletinul European”. De asemenea, am investit în televiziune si radio, având propriile posturi la Lugoj, anume Europa Nova. Editãm, la Bucuresti, în cadrul tipografiei „Fed Print”, diverse publicatii cu caracter cultural, ziare, reviste, carte si multe altele. O implicare de naturã pãrtinitoare, politicã sau de altã naturã, nu am avut si nu avem. Dar am considerat cã presa poate constitui, pentru spiritul românesc, letargic acum, un vehicul valabil prin care sã poatã deveni din nou treaz. De asemenea, aceste initiative legate de presã au potentat toate actiunile Fundatiei Europene Drãgan, contribuind la rãspândirea culturii si a românismului în tarã si în Europa. În plus, am contribuit si la configurarea postului de radio Vocea Basarabiei, din Moldova, pentru a da posibilitatea românilor de acolo sã se exprime alãturi de semenii lor din tara româneascã. Si, sincer, nu a fost usor sã se concretizeze acest lucru.
▪ Fundatia Europeanã Drãgan a editat „Istoria Literaturii Române” a lui Cãlinescu. Cum ajungea aceastã carte în România?
Neexistând în România de foarte multã vreme „Istoria Literaturii Române” a lui George Cãlinescu, aceastã fiind deja epuizatã, dar necesarã pentru cunoasterea mai de aproape a literaturii române, am considerat necesarã reeditarea sa în limba românã si în limba englezã. Aceastã carte am trimis-o în 135 de exemplare tuturor autoritãtilor, începând cu presedintele Ceausescu, iar apoi, profitând de organizarea unui Congres Cultural la Bucuresti, cu posibilitatea de a introduce orice publicatie, având autorizatia organizatorilor, am introdus 5.000 de exemplare nelegate, pentru a fi distribuite si folosite în scoli.
▪ Cum de unele dintre cãrtile dumneavoastrã ajungeau sã fie editate în România?
Diverse edituri, de exemplu Cartea Româneascã, primeau autorizatiile necesare de la sectia culturalã în raporturile cu strãinãtatea si astfel ajungeau sã fie editate în România cãrtile mele.
Despre pasiunea pentru istorie
▪ De unde pasiunea dumneavoastrã pentru istorie?
Nevoia proprie de a cunoaste ca român istoria neamului în care m-am nãscut, a Tãrii Românesti si a altora din Europa si din întreaga lume. Aceastã pasiune pentru cunoasterea istoriei era stimulatã de stabilirea mea în Italia, pe care o consider a doua patrie, si de faptul cã, 30 de ani dupã plecarea din România, nu am putut sã revin în tarã din cauza unui decret dat de Ana Pauker, în care se prevedea pierderea cetãteniei românilor care nu se întorceau în tarã în termen de 60 de zile. Am fost considerat mult timp apatrid.
▪ Ce credeti despre scandalul Holocaustului, declansat în urmã cu câteva luni la noi?
Cred cã este vorba despre lipsa de cunoastere a prim-ministrului nostru, care a adoptat atitudinea Asociatiei evreilor de a fi despãgubiti si care au transformat ideea de Holocaust într-o întreprindere de realizãri de beneficii condamnatã de însusi profesorul universitar Normal Finkelstein în lucrarea sa „The Holocaust Industry”, lucrare tradusã în multe tãri din lume. Nu a fost Holocaust în România.
▪ În opinia dumneavoastrã, ce înseamnã sã fii bun român?
Sã fii bun român înseamnã împlinirea datoriei de a-ti iubi propria tarã, sã-ti cinstesti neamul cu credintã, oriunde te-ai afla, si de a-ti îndeplini îndatorirea de a munci.
Despre maresalul Antonescu
▪ Se spune cã aveti un cult pentru maresalul Antonescu. De unde vi se trage aceastã admiratie?
Cum am mai spus, maresalul Antonescu este o figurã marcantã a istoriei, este eroul si martirul neamului românesc. În împrejurãri dramatice pentru tarã, a avut o comportare exemplarã, a fost animat de un înalt patriotism si spirit de sacrificiu. A purtat un rãzboi just de întregire a frontierelor, impus de vecini agresivi, si de apãrare a evreilor din România si din tãrile vecine, ocupate de nazisti, falsificându-le chiar cu pasapoarte plecarea, de la Constanta cãtre Palestina. Simt o profundã durere la nerecunoasterea acestor merite ale sale, ca si atunci când a fost acuzat, condamnat si ucis cu acceptul fostului rege Mihai. Pãcat cã, repet, din oportunism politic sau pentru obtinerea de avantaje pasagere, denigrãm un ROMÂN, fãcându-l dusman al tãrii.
▪ De ce românii stiu atât de putine lucruri despre „personajul” Josif C-tin Drãgan? V-ati ascuns vreodatã de presã?
Îmi doresc ca oamenii sã stie cât mai multe despre realizãrile mele, nu despre mine, dar nu refuz niciodatã sã mã fac cunoscut. Tot ceea ce am fãcut pentru tara mea, inclusiv lobby-ul fãcut pentru afirmarea valorilor sale în Europa si în lume, de exemplu statuia lui Antonescu, tipãrirea „Istoriei Literaturii Române” a lui Cãlinescu, Fundatia Europeanã Drãgan, Butan Gas-ul, Capul lui Decebal de la Orsova, cea mai mare sculpturã a lumii, înainte de statuile celor patru presedinti ai Americii de la Muntele Rushmore chiar, actele mele de mecenat, de caritate, de bunãvointã fatã de societatea româneascã au fost, în general, trecute cu vederea de mass-media româneascã sau au fost minimizate ca importantã.
▪ Cam câte interviuri acordati într-un an?
Destul de putine.
Despre familie
▪ Cât de des îsi vede familia cel mai bogat român?
Nouã ani, sotia mea a stat alãturi de mine zi de zi. Pãstrãm traditia si ideea de familie prin prezenta celor trei copii: Stefan Constantin de 4 ani si gemenii Alexandru Eugen si Tudor Sebastian de 2 ani, pentru care, de exemplu, masa de prânz este sfântã. Tot timpul suntem împreunã, îmi desfãsor viata alãturi de ei si sunt parte nelipsitã din viata mea, suport activ al acesteia.
Despre patriotism
▪ În anul 2003 al Europei mai existã patriotism?
Trebuie sã existe. E un sentiment firesc si o datorie de onoare, un sentiment care, din fericire, va exista chiar dacã, în timp, frontierele vor dispãrea.
▪ Cum ati caracteriza, în câteva cuvinte, profilul românului si cum ati caracteriza, în câteva cuvinte, România actualã?
Este împovãrat de greutãti si totusi optimist si încrezãtor într-un viitor mai bun. România zilelor noastre este încã marcatã de frisoanele tranzitiei. Este însã foarte atasatã idealurilor europene, pe care si le poate apropia prin integrarea în UE, proces care în nici un caz nu trebuie ratat.
▪ Ce-ati putea sã comentati legat de Revolutia din 1989?
În anul 1989 consider cã nu a avut loc o revolutie, ci o loviturã de stat pentru înlãturarea presedintelui Ceausescu si a regimului comunist, cu consecintele de rigoare. Istoria va demonstra ceea ce nu mai e de demonstrat: adevÃrul.
▪ Care este opinia dumneavoastrã legat de fenomenul globalizãrii?
Globalizarea a devenit fireascã.
▪ Ce v-a determinat si care au fost conditiile plecãrii din România?
Bursa de studii care mi-a oferit posibilitatea de a mã realiza cu succes.
▪ Ati reusit sã impuneti cultura româneascã prin ceea ce ati fãcut în Italia?
Cu prisosintã. Aceasta a fost una dintre principalele mele preocupãri. Am creat Fundatia Europeanã Drãgan, reprezentatã în marile capitale europene, am editat încã din anii ’50 „Buletinul European”, care apare si în zilele noastre, am înfiintat Editura Nagard, Universitatea Golden Age, Centrul European de Cercetãri Istorice de la Venetia si multe altele. Am fost considerat promotorul Europei Unite de astãzi.
▪ Cum ati încadra în istoria României miscarea legionarã?
O miscare politicã fireascã pentru epoca respectivã, de apãrare a intereselor nationale.
▪ Vã veti întoarce vreodatã definitiv în România?
Vã pot spune cã nu am pãrãsit niciodatã România, nici mãcar în perioada când am fost plecat din tarã. Am purtat-o mereu în suflet, cu atât mai mult acum, când mare parte a timpului meu se desfãsoarã în tarã, pot spune cã sunt, am fost, definitiv acasã. Pãmântul natal te atrage sã te întorci acolo unde ai fost zãmislit.
▪ Nu vã temeti cã fiii dumneavoastrã ar putea fi, la un moment dat, „striviti” de povara averii dumneavoastrã?
Povara aceasta se va împãrti si va deveni, probabil, „suportabilã”. Ideea bogãtiei nu o suport, e ceva extravagant si nu trebuie folositã ca atare de viitoarele generatii. Atât timp cât eu am o viatã normalã si copiii mei vor urma acelasi model: o mãsurã în toate.

Josif Constantin Drãgan
DATE PERSONALE:
Data si locul nasterii: 20 iunie 1917, Lugoj
STUDII:
1938: licentiat al Facultãtii de Drept, Universitatea din Bucuresti
- licentiat în Stiinte Economice si Politice, Universitatea din Roma
- doctor în Drept, Universitatea din Roma
AFACERI:
1941: se orienteazã spre domeniul petrolier, exportând petrol din România cãtre Italia
1948: formeazã societatea Butan Gas SA, care se ocupã cu îmbutelierea si distribuirea gazului
ALTE TITLURI:
1966-1976: Presedinte al
Federatiei Internationale de Marketing
1973: Membru al Camerei de Comert italo-române
Doctor Honoris Causa al Universitãtilor din Craiova si Timisoara
Cetãtean de onoare al oraselor Lugoj si Cluj-Napoca si al comunei Spãtaru (judetul Buzãu)
IMPLICARE ÎN ÎNVÃTÃMÂNTUL ROMÂNESC:
1967: Ia fiintã, în Italia, Fundatia Europeanã Drãgan
1990: Înfiinteazã, la Bucuresti, „Drãgan European Business School”
1991: Pune bazele, la Lugoj, Universitãtii Europene Drãgan
VOLUME PUBLICATE:
1985: The World Mission of the International Marketing Federation
1987-1989: Geoclimate and History
1995: Bazele Cognitive ale Cercetãrilor de Marketing (în colaborare cu prof. M.C. Demetrescu)
1976: Istoria milenarã a tracilor
1985: Imperiul milenar al Daciei
1996: Istoria românilor
1996: Adevãrata istorie a românilor

Nu am pãrãsit niciodatã România, nici mãcar când am fost plecat din tarã.
Nu am stat niciodatã sã numãr banii.
În privatizare s-a ajuns la o deformare a valorilor.
Am fãcut afaceri cu mãturi.
La Venetia locuim pe Calea Dragan.
Evreii au transformat ideea de Holocaust într-o întreprindere de realizãri si beneficii.
Am fost considerat promotorul Europei Unite de azi.
Am o viatã normalã si o mãsurã în toate.

Note:


#7014 (raspuns la: #6999) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ma întreb ce-ati comenta dac - de My la: 04/01/2004 00:50:45
(la: Romanii in topul nefericitilor lumii?)
Ma întreb ce-ati comenta daca la sondaj reiesea ca suntem o natiune fericita.
Ma întreb ce-ati comenta dac - de mercondas la: 04/01/2004 18:26:33
(la: Romanii in topul nefericitilor lumii?)
Ma întreb ce-ati comenta daca la sondaj reiesea ca suntem o natiune fericita.

Hasisul si marihuana trebuiesc scumpite...

:) :) :)

#7599 (raspuns la: #7569) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Fericire si/sau bani - de Ly la: 23/02/2004 12:04:34
(la: Farmecul vietii de zi cu zi)
Banii nu sunt o garantie a fericirii si nu o adauc. Pe de alta parte lipsa banilor (cu constientizarea si simtirea lipsei) duce la nefericire.

Cu alte cuvinte e mai usor sa fii fericit cind ai bani dar nu e o garantie !

(si, da mai avem si zecera aceea care mie nu mi-a fost clara niciodata - cu "fericiti cei saraci cu duhul". Mare lucru duhul asta :))
Din fericire, un copil nu est - de Radu63 la: 24/03/2004 08:43:38
(la: Cei din occident, va invatati copiii romaneste ?)
Din fericire, un copil nu este un recipient care, odata umplut, refuza ulterioare adugiri raspunzind cu datul pe afara a continutului. In acest sens consider ca tot ce stim, ca parintzi, ca tot ce simtzim, ca oameni, se poate da mai departe copiilor. Nu indesa, ci oferi. In cazul particular al limbii romane, cunoasterea ei ushureaza intzelegerea altor limbi, fiind ea un incredibil cocktail, si deschide mintea, precum orice alta limba. In ceea ce ne priveste (cuplu ro - ro), a insista putin in privintza invatzatului limbii materne a sfirsit prin a ne penaliza, fiind acum obligatzi sa recurgem la engleza pentru a discuta argumente pe care fetitza noastra, nascuta in occident in urma cu 10 ani, nu trebuie sa le capteze :) Asta ca sa nu mai vorbim de o sumedenie de carti din biblioteca pe care sper sa le poata aborda intr-o zi, de comunicarea cu bunicii din Romania care ne viziteaza regulat, de prietenii romani cu care vorbim doar romaneste, etc. Fara a recurge la ore dedicate limbii, fara carti de gramatica, dar mentzionind in raspunsul la fiecare intrebare "ce inseamna cuvintul X" (X fiind in italiana) ca in romaneste X se spune Y, in franceza Z s.a.m.d., ceva se zideste, zi cu zi.
Fii fericita ca poate scapi de mine! - de Little Eagle la: 26/06/2004 01:51:35
(la: PUTEREA RUGACIUNII)
Vom trai si vom vedea.

M-ai atacat,am raspuns.
Ramane sa votati cu totii daca voi ramane sau pleca dintre voi.Mi se pare normal asa.E alegerea voastra.
Cum credeti voi mai bine.
Va las sa va stoarceti creierii si sa luati o hotarare,pt. mine primesc orice decizie veti alege.
Sunt cam obosit acum....nu am dormit de 36 ore,as vrea sa va vad muncind ca mine,si apoi sa mai discutram de ce fac 10.000$ pe luna muncind doar 60-70 ore pe luna.
Daca as fi la 30 ani as putea face 20.000$pe luna in 2 sapt. de munca.
Ce rost are sa ma consum aiurea pt. niste reclame TV ce le creez sa stie boul de regizor ...cum sa-si faca reclamele copiind desenele mele?
Asa ca LMC(Fara filtru)iti spun ADIO definitiv,considera-te acum fericita ca nu mai sunt calare pe spinarea ta,as dori in alt sens.....dar cred ca nu va fi posibil....ca esti rautacioasa ma atrage sexual spre tine,inca am convingerea ca nu ai avut indeajuns de mult sex si de aceea esti mereu nervoasa si pusa pe razboi cu ....mine?Ce ti-am facut eu?doar ca as vrea sa te f.... bine de tot?
Dar nu-ti face ganduri,voi fi exmatriculat din cafenea si vei bea un pahar de Beaujolais in cinstea mea.

De aceea potrivit si spuselor tale,vreau sa stiu cine voteaza pro si contra pt. mine.Accept orice rezultat.



Ps:NU mai are sens sa aduc in lumina cuvintele intelepte ale strabunilor mei,caci oricum va doare pe toti in cur!Hai sa lasam istoria sa vorbeasca in viitor....sa NU veniti la mine insa cu ...pile ca...ma...cunoasteti....NU ajuta la nimic.In 20-25 ani de acum incolo veti vedea cele mai mari si dure transformari
in toata Creatia,LMC nu vei fi atunci,vei muri tanara draga mea!Imi pare rau,Karma ta are mare nevoie de cleansing!De aceea o viata scurta in lumea de azi,dar nu-ti face griji,te vei renaste in India,pt. ca sufletul tau NU e pregatit pt. God realization.
Daniel,ai grija de ficat si rinichi!!!Poate azi nu te supara,dar ai o sansa pt. ca esti un om ordonat in multe si te rog sa devii vegetarian total daca vrei sa traiesti mult.Si NU te mai ascunde in umbra ta.
Daca odata voi veni la Paris te voi gasi,nu e nevoie sa-mi dai adrese!Ma ghidez dupa soare si nori,unele tricks,ce ...nu oricine le sti7u si nici ca le voi dezvalui cuiva.
Am divagat,e adevarat,dar dupa 36 ore de munca si fara sa dorm o secunda,poate Am o scuza...?

Adios muchachos,astept verdictul.
Ozzy
























#16785 (raspuns la: #16758) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
bati cimpii - de eusivoi la: 05/08/2004 21:29:30
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
see subj - am un material tocmai bun si potrivit pt. tine si cei ca tine.

Bârfa şi calomnia ca arme ale laşităţii - de la cel birfit si calomniat de tine, pt. toti ca tine:

Deoarece în ultima vreme bârfa şi calomnia au luat o amploare fără precedent, considerăm că este necesar să vă prezentăm, în cadrul acestei conferinţe, unele aspecte pe care trebuie să le cunoaşteţi cu privire la bârfă şi calomnie.

De bună seamă că unora li se va părea ciudat să vorbim despre „arme” când ne ocupăm de laşitate; laşitatea fiind o stare de pasivitate, am putea spune voită, laşul fiind omul unei neîncetate şi, deseori, josnice cedări. S-ar putea obiecta că el nu este în stare să se folosească de arme, căci de aşa ceva, mulţi îşi imaginează, că se slujesc numai cei care sunt gata de luptă.

Este adevărat că laşul, ori nu se supără deloc, ori face aceasta numai şi numai atunci când el este pe deplin încredinţat că se află cu totul la adăpost de orice neplăcere. Însă, oricum ar fi cazul, caracteristica principală a laşităţii este şi rămâne tot o neruşinată şi umilitoare stare de cedare. În ceea ce priveşte atacul el este în aşa fel realizat încât denotă, şi mai mult, laşitatea individului în cauză; este hoţesc, este cel mai adesea realizat pe furiş.

Armele obişnuite ale laşului sunt bârfa, aluziile răutăcioase şi anonimatul.

Între calomnie şi bârfă există deosebiri, căci deşi amândouă au cam acelaşi fond sufletesc care este comun – minciuna – felul lor de propagare este diferit. Calomnia se practică cel mai adesea pe faţă, pe când bârfa se realizează cel mai adesea pe ascuns. Uneori sunt unii oameni amorali şi mari neruşinaţi care le întrebuinţează pe amândouă, potrivit cu împrejurările.

Este uşor de înţeles de ce laşul se slujeşte de bârfă. Lipsindu-i îndrăzneala care este necesitată de practica calomniei, el nu poate face decât să bârfească, adică să-şi strecoare hoţeşte minciunile infame privitoare la o anumită persoană. Prin aceasta el îşi satisface invidia care îi roade cel mai adesea sufletul iar, în acelaşi timp, el se află la adăpost de atacul celui bârfit, căci dacă acela i-ar cere cumva socoteală, el, bârfitorul, ar recurge imediat la tăgadă şi ar nega că a făcut vreodată aceasta.

Bârfitorii sunt mai numeroşi decât calomniatorii, căci laşii sunt cu mult mai mulţi decât cinicii. Motivele care îi împing pe cei laşi la bârfă sunt multe. Deşi laşul este lipsit de sentimentul demnităţii, umilinţa la care el s-ar expune sau pe care el o suportă de bună voie, nu se poate să nu-i amărască întrucâtva sufletul lui meschin. Efectul acestei amărăciuni se răsfrânge atunci asupra celor cu sentimentul demnităţii, care pe nimeni nu-i lasă să-i calce în picioare.

Pe laş îl doare când vede cum un altul este respectat, pe când el este umilit şi dispreţuit. De aici apare la el un sentiment de invidie pregnantă împotriva acelora pe care îi simte că nu sunt croiţi întocmai ca el, din stofa mizerabilă a slugărniciei.

Invidia este cauza principală a bârfei. Atunci când cei laşi văd că unul din categoria lor socială valorează mai mult decât ei, sunt într-un anume mod straniu umiliţi, fiindcă ei ştiu că niciodată ei nu vor putea ieşi din obscuritatea pe care o merită, pe drept, şi în care, cel mai adesea, ei îşi târăsc zilele. Faptul că un alt om care a ocupat aceiaşi poziţie socială la fel cu a lor începe să se ridice deasupra lor îi revoltă foarte tare. Şi cum, cel mai adesea, ei sunt nişte laşi, „revolta” lor se manifestă sub forma bârfei împotriva celui care s-a relevat ca fiind un om de valoare sau chiar de o mare valoare spirituală.

Cel mai adesea bârfitorii realizează trei categorii de acţiuni:

1.Plăsmuirea minciunilor.

2.Răspândirea lor hoţească.

3.Întreţinerea lor mizerabilă şi sistematică.

În ceea ce priveşte plăsmuirea, sufletul laşilor este destul de „inventiv”, cel mai adesea fiind nişte oameni lipsiţi de scrupule. Bârfitorii nu se dau în lături de la cele mai gogonate defăimări la adresa cuiva. Dacă sunt suficienţi de dibaci, ei vor căuta ca toate bârfele lor să pară cât mai verosimile pentru a fi mai uşor crezute. Iar pentru aceasta ei vor exagera în rău unele însuşiri ale bârfitului pentru a le înfăţişa apoi sub forma unor cumplite cusururi. Astfel, de exemplu, dacă un om, având în vedere falsitatea altor oameni, este mai circumspect şi, deci, mai puţin încrezător în orişicine, numaidecât laşii cei bârfitori vor scorni zvonul că el suferă de mania persecuţiei. Dacă un alt om dă dovadă de ceva mai multă exactitate şi, în anumite domenii, nu lucrează grăbit şi superficial, colegii lui cei laşi vor spune că el este foarte moale. Când vreun om nu-şi expune viaţa în spectacol, atunci îi atribuie cine ştie ce vicii îngrozitoare şi astfel, aproape pentru fiecare om, ei găsesc câte ceva compromiţător.

Odată minciuna plăsmuită, urmează a doua fază interesantă pentru ei şi anume răspândirea sau colportarea acelei minciuni.

După cum am spus deja, mijlocul de a proceda al laşului va fi aproape întotdeauna hoţia, adică el va acţiona pe ascuns. Să luăm de exemplu un loc de muncă oarecare. Când mişeii cei laşi de acolo îşi propun să compromită pe un coleg de-al lor care, într-un anume mod, îi „întunecă” prin valoarea lor reală personală, atunci ei plăzmuiesc o mizerabilă calomnie, sau chiar mai multe, pe socoteala lui şi apoi fiecare, în grupul său de cunoscuţi – sau dacă sunt yoghini, chiar prin ashramuri sau prin case particulare – o colportează tainic, de multe ori spunând-o cu un aer fals, plin de compătimire la adresa bârfitului. Iar acesta, chiar dacă ar vrea să ştie tot ceea ce s-a minţit pe socoteala lui adesea nu poate afla nimic în mod direct, fiindcă laşul totdeauna caută să ascundă pentru a se sustrage astfel de la orice răspundere.

A treia problemă care îi preocupă pe bârfitori este întreţinerea bârfei. Ei ştiu că un zvon răutăcios, chiar lipsit de o fundamentare reală, face la început un oareare zgomot însă apoi dispare. Tocmai de aceea atunci ei au grijă să-l întreţină răspândindu-l din nou şi, de cele mai multe ori, sub o altă formă, însă cel mai adesea păstrând cam acelaşi fond urât şi foarte copromiţător.

Faptul regretabil este că bârfa nu se practică numai între străini ci chiar şi printre persoane care se înrudesc. Ea se observă la fel de des chiar şi printre acestea. Cauza ei în acest caz este tot invidia. Atunci, ruda cea mai bine situată sau cea mai capabilă va fi întotdeauna obiectul invidiei şi chiar al bârfei rudelor celorlalte. De multe ori este de ajuns să nu te amesteci deloc cu ele pentru a le aţâţa imediat împotriva ta şi a le face să clevetească.

Este ceva rar ca oamenii superiori, spirituali, să o ducă bine cu toate rudele. Neavând nimic sufletesc în comun cu ele, ei nu pot suporta cercul lor strâmt. Se exclud, prin urmare, mai ales atunci, şi-şi aleg un alt mediu care este mult mai potrivit cu mentalitatea lor superioară. Aşa ceva însă rudele nu i-o iartă şi atunci ele se răzbună bârfindu-l, scornind fel şi fel de minciuni sau răspândind despre el multe zvonuri calomnioase. Venind din partea lor, toate acestea sunt mai uşor crezute decât dacă ar veni de la nişte străini, fiindcă mulţi cred, în mod greşit, că rudele sunt mai în măsură să fie bine informate, deoarece ele au avut ocazia să-l cunoască mai îndeaproape pe respectivul om. Ele abuzează atunci de aceasta, plăsmuind şi strecurând pe seama omului respectiv fel şi fel de minciuni mizerabile. Tocmai de aceea cei mai mulţi oameni inteligenţi şi evoluaţi spiritual sunt nişte izolaţi în mijlocul rudelor lor. Iar când ei sunt, în anumite situaţii, strâmtoraţi, rudele se mărginesc doar la a le da sfaturi, altceva nimic. Rareori se întâmplă ca ele să le recunoască în vreun fel valoarea.

Tocmai de aceea este foarte necesar să fim foarte circumspecţi atunci când luăm informaţii despre cineva de la rudele lui. Nu trebuie să cădem în greşeala de a le crede pe toate orbeşte pentru motivul că ele ar fi fost în măsură a-l cunoaşte mai bine pe acel om. Informaţiile lor atunci sunt mai mult interesate decât interesante.

Să vedem acum ce atitudine este cel mai bine să ia omul superior, spiritualizat, faţă de rudele lui bârfitoare. Cea mai inteligentă atitudine atunci este starea de detaşare suverană. Un asemenea om nu trebuie niciodată a face greşeala de a se coborâ la nivelul lor, de a se bălăci în mocirla cumplită în care trăiesc. Într-o asemenea situaţie, un asemenea om, trebuie să le lase pe astfel de rude să-şi continue mai departe „opera” lor mizerabilă, folosindu-se de fel şi fel de minciuni calomnioase, care, aşa cum am văzut, sunt armele obişnuite ale celor mici la suflet, neputincioşi, şi în timp ce el va urmări să se înalţe în ochii contemporanilor lui, care sunt capabili să-l aprecieze, şi va urmări de asemenea să se înalţe către Dumnezeu, ele vor vegeta mai departe într-un mediu mizerabil, ordinar, pierzându-şi timpul cu o mulţime de minciuni şi cu mici infamii.

Ceea ce se petrece din punct de vedere al bârfei în anumite grupuri sociale din oraşele mari, se întâmplă şi în oraşele mici, însă, din cauza numărului restrâns al locuitorilor, bârfa împotriva cuiva se răspândeşte atunci în tot oraşul sau orăşelul.

În provincie, ca şi printre yoghini, mobilul bârfei este tot invidia. De regulă provincialii bârfiţi sunt mai bine situaţi decât ceilalţi oameni sau sunt naturi indiferente şi inteligente, care sunt mai presus decât mediul social înconjurător. Ei bine, faptul că ei nu se prea amestecă cu ceilalţi îi jigneşte pe aceştia şi poate că pe unii chiar îi umileşte într-un anume mod. De aceea ei vor căuta să-şi descarce necazul pe care o generează atitudinea acestora, prin bârfe. Fiind laşi, ei nu vor îndrăzi atunci să recurgă şi la calomnie.

În anumite situaţii, sunt calomnii şi bârfe care nu pot fi înlăturate prin nimic de către victima lor. O astfel de cauză a bârfei este interesul. Nu mai este nevoie să demonstrez pentru ce anume. O cauză foarte răspândită este ciuda sau necazul pe cineva, împotriva căruia, din pricina laşităţii, bârfitorul nu poate să-şi manifeste ura pe faţă. În prezenţa acelei persoane el rămâne aproape totdeauna cu botul pe labe, chiar suferă dojeni şi reproşuri binemeritate, fără a îndrăzni cumva să crâcnească. De aceea el va căuta, la scurt timp după aceea, să-şi verse focul, bârfind pe cel care i-a administrat o lecţie de viaţă sau mai multe care erau chiar binemeritate.

De multe ori se poate ghici că s-a petrecut un incident între două persoane numai după felul în care una începe să o bârfească după aceea pe cealaltă.

Aşa cum am spus, bârfa este de cele mai multe ori nedespărţită de laşitate. Cel mai adesea nu se întâlneşte un laş care să nu fie şi un bârfitor. Acest fapt este explicabil, căci în sufletul laşului este cu neputinţă să nu clocească o stare mizerabilă de duşmănie împotriva celor care îi impun respect, teamă ori invidie şi mai ales împotriva acelora care îl pun în umbră. Şi cum el, cel mai adesea, fuge de atacul făţiş, va recurge în schimb la atacul pe furiş, sperând prin aceasta să fie totdeauna la adăpost de pedeapsă. Însă cel mai adesea acest calcul al lui este greşit.

Caracteristica de căpetenie a bârfei, în ceea ce priveşte modalitate ei de realizare, este că ea totdeauna se practică prin viu grai; altfel nici că s-ar putea. Interesul bârfitorului este ca el să rămână ascuns. De aceea el se mărgineşte la a strecura, chiar pe şoptite dacă se poate, insinuările lui calomnioase. Ştiind că cele scrise rămân, el nu face imprudenţa să se expună a fi demascat prin propriile lui scrisori. El ştie că, în celălalt caz, el are totdeauna o portiţă de scăpare, şi anume tăgăduirea vehementă a infamiilor pe care el le-a debitat hoţeşte.

Aceasta este o altă deosebire între calomnie şi bârfă. Cea dintâi, calomnia, se practică foarte des şi prin scris - de exemplu, calomniile care apar în ziare; cea de-a doua, bârfa, niciodată, căci laşitatea şi atacul făţiş sunt cel mai adesea două noţiuni care se exclud.

Dacă este să fie judecată după efectul produs, bârfa este mult mai vătămătoare decât calomnia. Calomnia fiind spusă cu glas tare sau scrisă poate fi mai uşor spulberată de către cel care se află în cauză, pe când bârfa nu este la fel. Cel care este înzestrat cu intuiţie psihologică, atunci când se introduce într-un mediu social în care el tocmai a fost bârfit, simte intuitiv aceasta, însă ce anume s-a spus pe seama lui şi cine anume l-a bârfit nu poate să afle întotdeauna. De asemenea el nu poate afla de îndată cine anume a fost plăsmuitorul şi transmiţătorul bârfei. Şi atunci se poate întâmpla că, până el ajunge să se documenteze şi să se apere, bârfa ce a fost răspândită despre el poate să-şi fi produs deja efectul nociv.

În afară de aceasta pe calomniatorul ordinar şi îndrăzneţ îl poţi târâ la bara justiţiei. Bârfitorul însă alunecă printre degete căci cel mai adesea îţi lipseşte dovada materială a infamiei lui. Pentru aceste motive, rar vei găsi intriganţi care să se folosească de calomnie, ci mai cu seamă de bârfă.

Atunci când devenim yoghini, mulţi dintre noi renunţăm la anumite vicii cum ar fi: băutura, drogurile, imoralitatea, etc. şi începem să ne petrecem timpul cu noii noştri prieteni, vorbind despre calea spirituală, despre existenţele noastre şi despre tot ceea ce se mai petrece în general; lucruri inofensive, la prima vedere, sau cel puţin aşa credem noi. Dar de multe ori spusele noastre sunt pline de judecăţi mincinoase şi bârfe care sunt atunci rostite de noi într-un mod elegant şi în spatele unui zâmbet fals spiritual.

Ştiind toate acestea, merită să ne amintim ce se spune în Biblie despre bârfă. Astfel, în Levitic 19.16 găsim scris: „Să nu umbli niciodată cu bârfe în mijlocul poporului tău.” Iar în Psalmul 101.5 se spune: „Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici.”

Iată deci că Dumnezeu pune bârfa alături de necredinţa, invidia, crima sau ura faţă de Dumnezeu. În plus ni se spune că „cei care practică aceste păcate merită moartea.” – Romani 1.28-32; 6.21-23; şi 7.5.

O definiţie a bârfei este aceasta: a vorbi urât sau într-un mod exagerat despre cineva, în absenţă, astfel încât discuţia respectivă nu conduce la rezolvarea problemei respectivei persoane. În Biblie, în textul lui Matei 18.15 se spune: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el, singuri. Dacă el te ascultă, ai câştigat astfel pe fratele tău, dar dacă atunci el nu te ascultă, mai ia cu tine pe unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă a ta să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.”

Şi acest text se poate spune că Dumnezeu l-a pus în Biblie fiindcă El ştie cât de slabi suntem noi oamenii şi că, de asemenea, noi avem nevoie de o înţeleaptă ghidare.

Dacă uneori suntem ofensaţi de greşelile cuiva, trebuie atunci să mergem la acea persoană şi să-i spunem, şi la nimeni altul. Să dăm aici un exemplu. Dacă cineva cade în păcat, cu ce-l va ajuta faptul că tu spui şi altora faptul acesta? Ce pot ei atunci să facă? Ideal este să-l ajutăm numai pe cel ce a păcătuit, ca să fie astfel readus pe calea cea bună. Iar dacă nu ascultă, atunci utilizează ce-a de-a doua metodă biblică.

Să nu uităm cuvântul biblic din Galateni 6.1: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată într-o greşeală, voi care sunteţi plini de iubire să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.”

În multe situaţii bârfa este deghizată într-un aşa zis sfat. Este drept că nu este nimic rău atunci când te adresezi unui adevărat sfătuitor pentru ca să-ţi ofere un sfat înţelept dacă acesta este o persoană matură din punct de vedere spiritual, care te poate ajuta să iei deciziile care sunt stringent necesare în situaţia ta. Din păcate însă, majoritatea oamenilor la care ne ducem cu programele noastre, nu sunt sfătuitori, căci de cele mai multe ori noi nu găsim la ei soluţii înţelepte şi adecvate la problemele noastre. De obicei noi dorim un ascultător care trebuie să ne dea dreptate. Se pare că atâta vreme cât noi putem avea unii oameni de partea noastră, nu ne pasă câtă dezbinare producem şi nici cât rău facem celor care ne aud şi celor despre care vorbim.

În această direcţie merită să ne amintim un alt citat din Biblie: „Şapte lucruri urăşte Domnul Dumnezeul tău; acestea îi sunt urâte: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos şi cel ce prin bârfă stârneşte certuri între fraţi.” – Proverbe 6.16-19.

Mulţi dintre noi, datorită ignoranţei, cred că a asculta nu este chiar atâta de nociv cum este a răspândi bârfa. Dar nu este deloc aşa. În această direcţie Dumnezeu spune în Biblie: „Cel rău ascultă cu luare aminte la buza nelegiuită şi mincinosul pleacă urechea la limba nimicitoare.” – Proverbe 17.4.

În textul lui Samuel 24.9 David îl întreabă pe Saul: „De ce oare asculţi tu de vorbele oamenilor care zic: David îţi vrea răul?” De ce oare ascultăm şi noi la cei care bârfesc? De ce suntem mereu gata să credem tot ceea ce poate fi mai rău? Biblia însă spune: „Dragostea nădăjduieşte totul.” – Corinteni 13.7.

De ce oare nu le spunem celor care incită la clevetire în mod abil, dar ferm: Îmi pare rău, dar tu eşti mizerabil, şi-mi spui ceva ce eu nu cred că trebuie să ascult. Ar trebui mai bine să vorbeşti despre aceasta cu Dumnezeu sau cu cei implicaţi în ceea ce-mi spui, dar nu cu mine.

Biblia ne avertizează că nu este bine să ne asociem cu bârfitorii: „Cine umblă cu bârfe dă astfel pe faţă lucruri rele care sunt ascultate. Şi cu cel care nu-şi poate ţine gura şi bârfeşte să nu te amesteci.” – Proverbe 20.19.

Tot în Biblie apostolul Matei spune: „Vă spun că în ziua Judecăţii de Apoi oamenii vor da socoteală de orice bârfă şi de fiecare cuvânt nefolositor pe care îl vor rosti.” – Matei 12.36.

La fiecare cuvânt rostit noi facem o alegere; alegem între a-l binecuvânta aşa cum se cuvine pe Dumnezeu Tatăl, ori a produce o întristare călcând cuvântul Său: „Nici un cuvânt stricat, ori rău, să nu iasă de la tine din gură, ci unul bun, după zidire, după cum este nevoie, să de-a har celor care-l aud.” – Efeseni 4.29.

Controlul limbii este o adevărată emblemă a yoghinului avansat.

Tot în Biblie, Iacov ne spune: „Dacă crede cineva că el este religios şi nu-şi înfrânează limba, atunci îşi înşeală inima, iar religiozitatea unui astfel de om este zadarnică.” –1.26.

Din cele prezentate mai sus, cât şi din textele biblice pe care deja le-am enunţat, apare foarte clar pentru noi că, în realitate, bârfa este una dintre instrumentele satanei. Trebuie tocmai de aceea să ne oprim şi să decidem acum, în inima noastră, că niciodată nu vom mai asculta, nu vom mai răspândi bârfa şi aceasta o vom putea face mai ales cu ajutorul lui Dumnezeu, a Atotputernicului nostru Creator.

Prin urmare cuvintele rele, printre care sunt incluse bârfa şi calomnia, au un potenţial atât de dăunător încât un avertisment împotriva abuzului lor apare chiar printre Cele zece porunci. A noua poruncă spune: „Să nu mărturiseşti niciodată strâmb împotriva aproapelui tău.” –Exod 20.13.

Conform, de asemenea, tradiţiei iudice această poruncă înseamnă că este greşit să vorbeşti de rău o altă persoană, chiar dacă ceea ce spui ar fi adevărat, cu excepţia situaţiilor când este important pentru persoana cu care vorbeşti să audă informaţia.

O binecunoscută povestire cu tâlc care aparţine tradiţiei ebraice vorbeşte despre un evreu care umbla prin comunitate şi îl vorbea de rău şi chiar îl bârfea sau calomnia pe rabinul acesteia. După o perioadă de timp omul şi-a dat seama de greşeala sa, a regretat că l-a vorbit de rău pe rabin, şi i s-a înfăţişat pentru a-i cere iertare. Omul respectiv s-a arătat foarte mâhnit pentru ceea ce făcuse rău şi era dispus să facă aproape orice pentru a primi, în felul acesta, iertarea rabinului. Rabinul i-a spus atunci că primul pas în a îndrepta ceea ce greşise este să ia trei perne mari pline cu pene şi puf şi apoi să le desfacă şi să lase vântul să ia penele pentru a le răspândi apoi pretutindeni.

Omul a ascultat şi a realizat întrutotul instrucţiunile rabinului şi apoi s-a întors la el şi l-a înştiinţat că i-a îndeplinit cererea. Atunci rabinul i-a spus: ,,Acum eşti gata pentru cel de-al doilea pas pe calea corectării a ceea ce ai făcut rău. Du-te, te rog, şi adună, una câte una, toate penele.”

După câtva timp omul în cauză s-a întors şi a spus că a realizat că este imposibil să reuşească aceasta. Atunci rabinul i-a spus: „Deşi s-ar putea ca tu să regreţi sincer şi să vrei într-adevăr să repari tot răul pe care l-ai făcut, iată că este la fel de imposibil să-l repari, cum îţi este imposibil să aduni la loc toate penele din perne.”

După cum ne arată şi această poveste bârfa cauzează adeseori celui care este bârfit daune aproape ireversibile.

La evrei, deloc întâmplător, cuvântul ebraic pentru bârfitor corespunde cuvântului pentru vânzător ambulant. Şi acesta, la fel cum un vânzător ambulant merge din casă în casă, cumpărând de la unul şi vânzând altuia, oarecum tot la fel face şi el atunci când bârfeşte. Bârfitorul are, am putea spune, o mentalitate de vânzător ambulant. Când dăm cuiva informaţii intime, tendenţioase sau rele despre o a treia persoană, ne aşteptăm aproape imediat ca persoana cu care vorbim să ne dea, la rândul ei, tot spontan, informaţii intime, tendenţioase sau rele despre persoana care se vorbeşte sau eventual despre altcineva. În felul acesta se face un schimb murdar de informaţii intime tendenţioase şi rele.

De obicei, atunci când ne gândim la etică, gândim în termenii acţiunilor oamenilor faţă de ceilalţi şi dacă aceste acţiuni sunt corecte sau nu. Totuşi etica iudaică se ocupă şi de felul cum oamenii comunică unii cu alţii. Cuvintele, în viziunea acestei tradiţii, pot avea efecte foarte puternice. Dacă sunt folosite într-un mod binefăcător pot alina, pot încuraja sau chiar pot binecuvânta o fiinţă umană, declanşând anumite fenomene de rezonanţă, în funcţie de noţiunile care sunt integrate în cuvintele respective. Pe de altă parte, când sunt folosite în mod rău, ele pot distruge prieteniile, familia, reputaţia sau chiar mijloacele de subzistenţă.

De aceea, data viitoare când vorbiţi sau aveţi tendinţa să începeţi să-i vorbiţi pe alţii de rău luaţi în consideraţie una dintre maximele unui gânditor ebraic şi anume Israel Salander, care a trăit între 1810-1883. El era un mare moralist evreu şi un învăţător ebraic. Rabinul Salander spunea că, de obicei, noi ne confundăm priorităţile: „În mod normal, noi ne preocupăm cel mai adesea de bunăstarea noastră materială şi de sufletul vecinului. Eu însă vă sfătuiesc să ne preocupăm mai bine de bunăstarea materială a vecinului şi apoi de propriile noastre suflete.”

Iată acum o glumă despre bârfă: Bârfa este singurul zgomot care se propagă chiar mai repede decât sunetul.



În lumina a ceea ce v-am expus până aici, merită să trageţi unele concluzii şi, atunci când unele fiinţe umane vin la dvs. şi au tendinţa să bârfească sau să îi calomnieze pe ceilalţi, merită să le daţi următorul sfat: Ştim că trebuie să-ţi mărturiseşti păcatele dar, crede-mă, n-ai nici o obligaţie să le mărturiseşti şi pe ale altora.

Dincolo de aceasta, am observat că cea mai bun modalitate spontană de a afla cu uşurinţă ceva despre caracterul unui om este să întrebi ceva despre altul. În felul acesta poţi să te edifici foarte uşor asupra caracterului acelui om cu care vorbeşti.

Mai adaug doar un anume aspect pe care nu-l comentez. El aparţine gânditorului genial Blaise Pascal. El spunea: „Dacă toţi oamenii din lume ar şti exact tot ceea ce spun ceilalţi despre ei, atunci n-ar mai exista în lume nici măcar 4 prieteni.”

În ceea ce priveşte oamenii care se află la cursurile de yoga, aici puteţi observa cu uşurinţă că minţile ilustre discută idei geniale, spirituale, elevate, inteligente; minţile medii discută evenimente, iar minţile reduse discută şi–i bârfesc pe alţii. Ştiind toate acestea merită să nu uitaţi că, întotdeauna, prietenul tău are un prieten, iar acel prieten al prietenului tău are şi el un prieten, aşa că cel mai bine e să fii cât mai discret.

Un om de spirit spunea la un moment dat că: „Limba bârfitorului ucide trei dintr-o lovitură; în primul rând pe cel care bârfeşte, apoi pe cel care ascultă şi după aceea pe cel despre care se vorbeşte.”

Aşa cum puteţi observa uneori în jurul dvs., unii nu vor să spună nimic rău despre cei morţi, dar nici nu spun nimic bun despre cei vii.

Conversaţia inteligentă şi binefăcătoare este un exerciţiu minunat al minţii. Bârfa, în schimb, este un exerciţiu mizerabil al limbii. Nu uitaţi deci că tot ceea ce intră prin vorbe rele pe o ureche şi iese apoi peste gard sau în discuţiile pe care le realizaţi pe la colţuri este numai şi numai bârfă.



În continuare vă voi prezenta unele citate şi maxime cu privire la bârfă şi calomnie. Iată ce se spune în această direcţie în folclor:

„Nu toate femeile repetă zvonuri şi bârfe; unele le creează.”

„Tuturor ne place să auzim adevărul, dar mai ales despre alţii.”

„Datorită bârfei o limbă de 10 cm ucide un om de 2 m.”

„Cel care adeseori seamănă buruieni, să nu se aştepte niciodată că o să culeagă după aceea trandafiri.”

Noul Testament, Prima scrisoare către Timotei: „Totodată să nu uitaţi că unele femei se deprind să umble fără nici o treabă din casă în casă. Şi atunci ele nu numai că sunt leneşe, dar totodată ele sunt şi limbute iscoditoare şi vorbesc ce nu trebuie să fie vorbit.”

Vechiul Testament, Proverbe: „Acela care nu pomeneşte despre o mică greşeală a altuia caută fără îndoială dragostea, dar acela care o menţinonează mereu în discuţiile cu ceilalţi, aduce dezbinare între prieteni.”

Whiliam Cooper: „Acela care este avid să caute bârfe şi calomnii, poate să fie sigur că astfel aude care vesteşte ceartă şi scandal.”

Marele poet Ovidiu spune. „Chiar dacă tu nu şti, de multe ori tu poţi fi subiectul bârfelor de tot felul care circulă în tot oraşul.”

Genialul William Shakespeare spune: „Şoaptele mizerabile şi înveninate se răspândesc totdeauna cu mare repeziciune.”

Marele poet Virgiliu spune: „Bârfa cea mizerabilă, pe care aproape nici un alt om rău nu o poate întrece, capătă dimensiuni cu atât mai mari cu cât pe la mai mulţi oameni.”

Tot William Shakespeare spune: „Nu există virtute care să nu reprezinte subiectul unei calomnii.”

Un proverb chinezesc străvechi spune: „Zeflemeaua, sarcasmul şi ironia reprezintă „armele” calomniei.”

Pierre Dailler spune: „Calomnia provine în special din două surse importante: pe de o parte ea are la bază anumite interese, iar pe de altă parte, ea este şi rezultatul unei josnice vanităţi.”

Casimir Delavigne spune: „Cu cât o calomnie este mai greu de crezut, cu atât mai mult ea va fi imediat reţinută de cei proşti şi slabi la minte.”

William Shakespeare: „Chiar dacă ai fi cast precum este gheaţa şi pur precum este zăpada, să ştii că tot nu ai putea scăpa de calomnie.”

Pelopida spune: „Oamenii îi calomniază aproape totdeauna pe cei care sunt mai buni decât ei.”

Jean Cocteau spune: „Calomnia este o afirmaţie falsă care prinde totuşi rădăcini în cel care are un caracter slab sau care este rău intenţionat.”

Charles de Fregne spune: „Calomnia ar trebui să fie pedepsită mult mai aspru decât furtul deoarece ea reprezintă o adevărată plagă a societăţii civile. Este mult mai dificil să te aperi de cineva care te bârfeşte sau te calomniază, decât să te aperi de un hoţ.”

Francisc Bacon spune: „Nu ignoraţi niciodată răul pe care îl poate produce calomnia. Eu însumi cunosc persoane dintre cele mai oneste şi mai bune a căror viaţă a fost practic distrusă de acuzaţiile calomnioase care le-au fost aduse.”

Pierre de Beaumarchais spune: „Calomnia este precum banii falşi; deşi nimeni nu doreşte ca aceştia să existe, totuşi ei circulă fără scrupule pe piaţă.”

Un anonim spune: „A calomnia înseamnă a atribui cu o mare răutate unei persoane anumite acţiuni vicioase, rele, pe care aceasta nici nu a avut intenţia şi nici nu s-a confruntat, de asemenea, cu posibilitatea de a le săvârşi ea însăşi.”

Nicolas de Chanford spune: „Calomnia este precum o viespe care nu ne dă pace şi împotriva căreia nu trebuie să facem nici o mişcare până când nu suntem siguri că o putem omorâ. În caz contrar, ea va reveni şi ne va ataca cu o şi mai mare forţă şi înverşunare.”

Tot Nicolas de Chanford spune: „Nedreptatea nu face decât să înalţe şi mai mult sufletul care este puternic, liber, pur şi sincer.”

Marie José de Chenier spunea: „Cel care calomniază, ia prânzul împreună cu răutatea şi cinează cu scandalul, bârfa şi minciuna.”

Victor Hugo spunea: „Calomnia este precum fulgerul; ea ameninţă mai ales vârfurile înalte.”

Eugen Marbeau spunea: „Calomnia este un viciu straniu; dacă vrei să-l omori el va continua să trăiască, iar dacă îl laşi în pace el va muri de la sine.”

Tot Pierre de Beaumarchais spunea: „Calomnia apare şi se manifestă într-un mod insinuant. Mai întâi ea apare ca un tunet slab undeva în depărtare care se propagă razant cu solul, întocmai aşa cum zboară o rândunică înaintea furtunii. Deşi atunci ea este doar precum un murmur, calomnia îşi seamană totuşi sămânţa ei otrăvitoare în urechile şi în gurile celor care o primesc. Apoi răul germinează, se ridică, umblă şi se răspândeşte cu o mare rapiditate. Aproape brusc, nimeni nu ştie cum, calomnia capătă proporţii gigantice. Ea se lansează atunci în forţă, iar vârtejurile ei sunt distrugătoare. Totul devine atunci un vuiet general, un crescendo public, un corp comn de ură şi proscriere.”

Poetul Charles Baudelaire spune: „Răul este totdeauna săvârşit fără efort, aproape în mod natural, de către falsitate. În schimb binele a reprezentat mereu produsul minunat al unei arte delicate.”

Un gânditor anonim spunea: „Insinuarea este chiar mai periculoasă decât calomnia, deoarece ea permite astfel să se manifeste imaginaţia morbidă.”

Un alt gânditor anonim spune: „Plictiseala şi telefonul sunt sursele bârfei şi ale calomniei.”

Esoteristul Fri Juo Shuon spunea: „Calomnia reprezintă o acţiune rea, deoarece persoana care este calomniată nu se poate apăra, iar răspândirea unor zvonuri care îi sunt nefavorabile, dar în acelaşi timp false, îi poate crea mari neajunsuri şi prejudicii. În plus, fiinţa umană are mereu tendinţa de a exagera felul în care ea prezintă o anumită situaţie.

Din punctul de vedere al logicii simple este firesc ca omul să relateze faptele care îl surprind sau care îl fac să sufere deoarece în acest fel el doreşte să primească sfaturi şi să se asigure de justeţea propriilor sale trăiri şi sentimente. Însă de multe ori această expunere este exagerată, iar cel care relatează îşi pierde imparţialitatea şi profită în acest mod, mai mult sau mai puţin conştient, de demnitatea morală a celui căruia îi prezintă faptele, cât şi de absenţa celui pe care îl incriminează.

Calomnia constă în răspândirea unor zvonuri inexacte şi nefavorabile despre o anumită persoană, precum şi în interpretarea voit nefavorabilă a unor aspecte, care sunt totuşi pozitive în ceea ce priveşte persoana respectivă, fără să se facă nici o distincţie între ceea ce este sigur, probabil, posibil, îndoielnic, improbabil şi imposibil. În felul acesta se poate spune că, de fapt, calomnia nu reprezintă o eroare accidentală, ci manifestarea unui viciu sistematic.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „La fel ca şi în cazul vicleniei şi al şireteniei, tendinţa predominantă către suspiciune nu reprezintă nici ea o caracteristică firească a inteligenţei.”

Unul dintre înţelepţii sufişti afirmă: „Păziţi-vă să deveniţi suspicioşi, căci suspiciunea este unul dintre aspectele cele mai neplăcute pe care omul îl poate exprima.”, iar îndemnul unui alt înţelept este : „Nu faceţi anchete şi nu spionaţi! De fapt spiritul poliţienesc este solidar cu un moralism bănuitor şi totodată coroziv care fără îndoială că exprimă trăsăturile incipiente ale maniei persecuţiei. Atunci când apare în mod spontan, ca urmare a unei impresii juste, suspiciunea poate fi legitimă. Însă ea nu este justificată atunci când ea devine o tendinţă puternică sau chiar un principiu de acţiune sau simţire, deoarece atunci ea, suspiciunea, se schimbă într-un fel de maladie a sufletului, care este incompatibilă cu virtutea şi, prin urmare, cu starea de sănătate globală a fiinţei.

Trebuie să luăm însă în considerare faptul că suspiciunea nu este alimentată doar de iluzii subiective şi ea se bazează, de asemenea, şi pe aparenţele de natură obiectivă, care sunt şi ele iluzii, dar care totuşi îşi au rădăcinile în faptele reale. De fapt, deşi ignoră Legile Sincronicităţii şi ale Paradoxului, suspiciunea pare să colaboreze, de multe ori în mod misterios, cu aparenţele conjuncturale care iau atunci forma unor enigmatice coincidenţe, a unor evidenţe contradictorii şi a unei realităţi care disimulează, înşelând astfel de multe ori percepţia corectă.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „Anumite experienţe ale vieţii ne obligă să constatăm următoarele aspecte. Omul obişnuit îi judecă, cel mai adesea, pe ceilalţ,i după propriile sale posibilităţi intelectuale, după interesele sale şi după trăsăturile sale de caracter. De pildă, atunci când un om sincer îşi exprimă puterea sa, care totodată este şi varianta corectă în ceea ce priveşte un anumit aspect, omul josnic va avea imediat tendinţa să afirme că această părere exprimă ambiţie, vanitate sau un alt aspect rău. Această opinie survine mai ales datorită faptului că detaşarea şi, prin urmare, obiectivitatea, lipseşte cu desăvârşire din concepţiile şi din comportamentul omului cel rău, de o mică valoare.”

Aşa după cum afirmă înţelepţii hinduşi: ”Nu este nimic mai decât apropierea unei stări spirituale elevate, de o mare josnicie sau o meschinărie concretă care nu se poate autodepăşi.”

Esoteristul francez Cedille spunea: „A calomnia pe cineva, acuzându-l de fapte pe care el nu le-a comis niciodată, este ca şi cum ai face un asasinat. Ori, să nu uitaţi că ceea ce se înnoadă într-un anumit loc în Univers, nu se poate deznoda, mai târziu, decât în acelaşi loc şi în acelaşi mod.”

Cicero spunea: „Nimic nu este atât de rapid precum este calomnia. Nimic nu se propagă mai uşor decât aceasta. Nimic nu este mai curând crezut şi nimic nu circulă pe o arie mai întinsă decât acuzele calomnioase.”

Filozoful Diogene spunea: „Calomnia nu reprezintă altceva decât pe care îl fac cei nebuni.”

Un gânditor anonim spunea: „Adeseori calomnia se umflă precum marea; nimeni nu ştie de unde vine însă ea poate să provoace pagube foarte mari.”



Ceea ce este esenţial pentru calomnie este faptul de a se amuza în acest mod mizerabil pe socoteala altuia. Pentru ea acest aspect este uşor de realizat. Calomnia foloseşte mai mereu aceleaşi „ingrediente” pe care le combină cu abilitate şi apoi le agită din nou şi din nou sub nasul oamenilor, ca şi cum ar vrea să-i facă să râdă. Succesul ei este cel mai adesea garantat de ochii avizi să vadă rele, de buzele strânse din cauza sadismului, de gândurile vădit răutăcioase sau chiar duşmănoase, apoi, în final, de râsul batjocoritor.

Unele aspecte care predomină se corelează foarte bine cu noţiunea de calomnie deoarece ele exprimă anumite fapte particulare ale acesteia. Putem astfel să distingem:

-semnificaţia peiorativă sau, altfel spus, care are un sens depreciativ, dispreţiutor, al unui cuvânt sau al unui joc de cuvinte;

-devalorizarea intenţionată şi fără un suport real a unor fapte sau a unor aspecte în legătură cu o anumită persoană;

-deprecierea faptelor sau a realizărilor unei persoane care intervine atunci când devalorizarea lor este practicată în mod sistematic;

-deprecierea extremă care survine mai ales atunci când se face comparaţie cu aspectul cel mai negativ din categoria respectivă;

-exprimarea caustică ce provine mai ales din tendinţa exagerată de a observa numai defectele şi tot ceea ce nu este bun, atât în ceea ce priveşte oamenii, cât şi în ceea ce priveşte obiectele;

-animozitatea, adică atitudinea ostilă faţă de o anumită persoană sau un grup de persoane;

-asprimea comportamentului;

-severitatea exagerată, care provine din manifestarea dezagreabilă a unui comportament dur, nemilos;

-atitudinea ironică ce provine mai ales din sentimentele care au fost acumulate faţă de o anumită persoană;

-răutatea sau ostilitatea care exprimă sentimentele negative în legătură cu o persoană sau cu un grup de persoane;

-nesimţirea care demonstrează foarte clar lipsa de respect, brutalitatea verbală sau chiar fizică şi gradul foarte mic de inteligenţă a persoanei care manifestă această trăsătură de caracter;

-vulgaritatea aproape constantă care apare la o minte superificială, grosieră şi un suflet imatur.

Tradiţia spirituală afirmă, deloc întâmplător, că limba, subânţelegând prin aceasta capacitatea de a exprima prin cuvinte intenţiile, ideile şi gândurile noastre, este un organ care poate să devină foarte periculos şi chiar devastator, prin efectele nocive care pot să apară ca urmare a folosirii ei rele.

Pe de altă parte să nu uităm că învăţăturile creştine afirmă că vorbirea care nu este absolut deloc inspirată de Duhul Sfânt poate deveni repede arma favorită a satanei. De aceea, în textele creştine uneori se spune că limba este un organ prin intermediul căruia cel rău, diavolul, îşi duce la îndeplinire multe dintre proiectele sale malefice. El se serveşte astfel, prin intermediul limbii, de doi dintre cei mai fideli colaboratori ai săi, care sunt bârfa şi calomnia.

În lumina acestor revelaţii, bârfa reprezintă, aşa cum am arătat deja, acţiunea de a denigra şi de a defăima pe cineva sau, cu alte cuvinte, de a proiecta către o anumită persoană aspecte inventate, mizerabile, rele, prin intermediul cuvintelor. Bârfa este deci o armă diavolească foarte puternică deoarece ea este capabilă să provoace răni profunde în sufletul persoanei care este astfel vizată, pe care se vor grefa apoi sentimentele chinuitoare de ciudă şi amărăciune, toate acestea reprezentând „patul” de tortură al demonilor prin care ei îşi realizează acţiunile lor distrugătoare.

Calomnia constă, la modul esenţial vorbind, din afirmaţii false şi mincinoase care se referă la faptele care îi sunt atribuite pe nedrept altei persoane şi care au scopul să distrugă reputaţia şi onoarea sa. Calomniatorul acuză deci o altă persoană spunând minciuni şi afirmând fapte care nu sunt deloc adevărate şi care nu se foandează pe ceva real dar care, totuşi, sunt prezentate în această manieră. Prin însăşi natura ei, calomnia este diabolică. De altfel, nu întâmplător, Iisus Christos a afirmat că, înainte de toate: „diavolul este tatăl minciunii şi al denigrării şi calomnia...”

Prin urmare bârfa şi calomnia sunt în realitate nişte „instrumente” importante prin intermediul cărora diavolul acţionează pentru a provoca neîncrederea în calea spirituală sau în tehnicile yoga, cearta între oameni, pentru a-i dezbina şi învrăjbi pe unii împotriva altora, pentru a creea, de cele mai multe ori, sentimente de invidie, animozitate, rivalitate, ură, duşmănie, etc.

Înţelegem acum cu uşurinţă motivul pentru care se spune, adeseori, că limba este capabilă să „murdărească” întregul trup care, aşa după cum ştim foarte bine, reprezintă însuşi templul cel sacru al lui Dumnezeu.

Prin urmare, trebuie să vă daţi seama că totdeauna cel care procedează astfel nu se poate bucura de Graţia lui Dumnezeu; cu atât mai mult cel care calomniază nu poate să rămână nepedepsit de Justiţia Divină. Cei care se lasă pradă ispitei de a bârfi şi a calomnia va trebui să suporte, mai devreme sau mai târziu, consecinţele pedepsei divine care nu reprezintă în realitate decât acţiunea perfect integrată a Legii universale a Karmei, căci aşa cum se afirmă şi în Vechiul Testament: „Limba cea mincinoasă este urâtă Domnului Dumnezeu” – Proverbe 12.22. Şi de asemenea: „Spune Domnul: pe cel care, în ascuns, bârfeşte şi calomniază îl voi pedepsi aspru.” – Psalmi 105.5.

Tot în Biblie, în Proverbe 19.9. se spune: „Martorul mincinos nu rămâne niciodată nepedepsit, iar cel ce spune numai minciuni, până la urmă va pieri.”

Cel care calomniază exprimă aproape totdeauna, de fapt, într-un mod direct, ura şi răutatea ascunsă care există în inima lui. Se ştie că iubirea adevărată iartă, acoperă şi nu dezvăluie secretele sale, în timp ce răutatea şi ura inventează cu neruşinare şi răspândeşte cât mai mult greşelile mult exagerate ale altora şi acuzaţiile rele, neadevărate, împotriva lor.

Dumnezeu, care este infinit mai bun şi răbdător, ne iubeşte necondiţionat şi ne iartă chiar şi atunci când greşim foarte grav, mai ales dacă noi suntem atunci foarte sinceri în inima noastră şi dorim cu adevărat să ne îndreptăm, pe când diavolul, întocmai precum servitorii care sunt cutre şi slugarnici, bârfeşte şi acuză aproape fără încetare, cu scopul esenţial de a dezbina şi de a distruge.

În Biblie, în Prima scrisoare sobornicească a lui Petru 3.10 se spune: „Căci cine iubeşte cu adevărat viaţa şi vrea să aibă mai mereu zile bune, trebuie să-şi înfrâneze cât mai des limba de rău şi buzele de la cuvintele înşelătoare.”

Prin urmare, se poate spune că acesta este unul dintre motivele importante pentru care mulţi oameni nu pot cunoaşte pacea lăuntrică şi fericirea sufletească, cu alte cuvinte, din cauza păcatelor pe care ei le săvârşesc prin intermediul cuvintelor care sunt adeseori rostite şi a inimii impure pe care o au. Căci aşa cum este scris în textele timpurii ale Sfinţilor Părinţi creştini: „Limba este fericită atunci când ea exprimă bogăţia inimii.”

Cel care bârfeşte sau calomniază provocând în acest fel multă suferinţă, demonstrează în felul acesta, în mod implicit, că deja tenebrele i-au cuprins sufletul şi că el a devenit de fapt un agent, care cel mai adesea este inconştient, al acţiunilor demoniace şi satanice.

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 13.3 se spune. „Cine îşi păzeşte gura, îşi păzeşze sufletul, iar cine îşi deschide buzele mari spre a rosti minciunile şi răul, aleargă astfel spre pieirea lui.”

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 21.23 se spune: „Cine îşi păzeşte gura şi limba de vorbe rele sau mincinoase îşi scuteşte sufletul de multe necazuri.”

Graţia cea tainică şi Binecuvântarea lui Dumnezeu nu se revarsă niciodată din plin asupra acelora care bârfesc şi care calomniază. Dimpotrivă, mai devreme sau mai târziu, ei vor trebui să suporte consecinţele şi fructele amare ale acţiunilor rele. Mai mult decât atât, să nu uitaţi că, în ciuda rugăciunilor pe care, poate, aceste persoane le adresează uneori lui Dumnezeu, dorinţele lor nu vor fi împlinite atâta timp cât ele vor continua să se complacă în această stare mizerabilă.

În încheierea acestei conferinţe, ofer un sfat celor care deja s-au obişnuit să bârfească şi să calomnieze. Mai bine decât să bârfiţi sau să calomniaţi, citiţi cu atenţie cursurile pentru că mai ales aceştia dintre voi aveţi o mare nevoie să vă îmbogăţiţi nivelul spiritual şi să depăşiţi această stare mizerabilă în care vă complaceţi.
Cum sa ajungi la Biserica?... - de homeless la: 01/09/2004 16:04:05
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Sarut mana, parinte!

Pentru ca m-am intors relativ de curind la Biserica si experienta mea poate fi folositoare si altora, doresc sa le adresez membrilor cafenelei citeva cuvinte, pe care poate aveti bunavointa sa le comentati si dumneavoastra. Va multumesc!


Am suferit si stiu ca sunt multi altii asemenea mie. M-am îndoit si stiu ca sunt multi altii educati în acelasi sens. M-am lacomit si stiu ca sunt multi altii robiti poftelor.

Daca nu ai avut norocul unor bunici care sa-ti calauzeasca primii pasi catre Biserica, daca parintilor tai le-a fost teama sa discute cu tine despre Dumnezeu, daca profesorii te-au îndrumat catre stiintele exacte, daca esti nascut între 1950 si 1970 si te declari ateu sau agnostic, înseamna ca aveam multe lucruri în comun.

Nu participi la liturghie, nu tii post, nu te spovedesti si nu te împartasesti. Apelezi la Biserica doar când o cere traditia, la botez, la nunta, la înmormântare, iar problema cheltuielilor este mai importanta decât semnificatia ritualului la care iei parte.

Crede-ma ca se poate si altfel!

Ca este mai bine altfel, trebuie sa descoperi singur, pas cu pas. Nu sunt preot, sunt doar un crestin ortodox, iar textul de fata nu este o predica, nici o calauza duhovniceasca, încerc doar sa le ofer celor din generatia mea, cu preocuparile mele, o simpla marturie spre a-i convinge sa încerce.

Si încerc sa o fac putin altfel pentru ca stiu cât am întârziat sa pornesc pe acest drum pentru ca nimeni nu-mi vorbea "pe limba mea". Unele carti publicate se adreseaza credinciosilor practicanti sau oamenilor simpli, care nu cauta nod în papura. O sa ai si tu acces la ele, dar textul lor, în aparenta arhaic si rudimentar, transmite un mesaj, extrem de valoros, doar dupa ce crezi cu adevarat. Alte carti se adreseaza elitei care are acces la semnificatiile dezbaterii teologice si nu sunt la fel de spumoase precum lucrarile de filozofie destructivista, aflate acum la moda. Noi, cei care putem tine piept unei dezbateri stiintifice, culturale, dar care ne simtim ridicoli sau stânjeniti în biserica, am fost uitati. Ori texte încifrate, ori texte plicticos de simple, pentru cei cu patru clase.

Dar, din proprie experienta, stiu ca nu încifrarea sau plictisitoarea simplitate au fost adevarata piedica, ci spaima ca nu stiu cum sa ma adresez preotului ca sa-i pun întrebarile care ma framânta si nici masura în care el este dispus sa-mi raspunda, ca si stânjeneala ca nici macar nu stiu când sa-mi fac cruce în timpul slujbei, deruta în fata rugaciunii pe care nu stiam sa o folosesc.

Iar atunci când mi-am luat inima în dinti - hotarât sa aflu adevarul, nu transformat peste noapte în credincios practicant - si i-am întrebat pe colegii si prietenii care facusera pasul, fie îndrumati înca din copilarie, fie sub îndrumarea unui duhovnic rabdator, m-am lovit de un soi de bigotism, am fost privit cu superioritate si am fost uluit sa descopar cum discuta la o bere despre canoanele pe care le-au primit de la duhovnicul la moda la care au apelat.

Totul era împotriva mea! Bunul simt îmi spunea ca toti erau fatarnici, prea era mare diferenta între ce auzisem despre credinta si ce vedeam la altii, cartile, pe care le folosisem de atâtea ori pentru a-mi dezvolta cunostintele si abilitatile într-un domeniu sau altul, nu ma conduceau spre adevar, la slujba îmi era rusine sa particip...

Acum pot sa-ti spun ca este simplu, mult mai simplu decât pare, ca este extraordinar, ca nu trebuie "sa rupi podelele bisericii" pentru a deveni peste noapte un bun credincios...



Poate ca nu este semnificativa, dar este o marturie sincera povestea mea, asa ca încep cu ea.

O operatie nefericita m-a tinut câteva luni în pat. Am recitit mai multe carti, dar am primit si un Acatistier, spunându-mi-se ca Acatistul Sfântului Pantelimon ma va ajuta... Neîncrezator si curios am deschis cartea, dar am descoperit ca nu stiu ce sa fac. Eram trimis la "obisnuitul început", dar nu era nici un capitol cu acest titlu. L-am întrebat pe cel de la care primisem Acatistierul si, dupa ce a facut ochii mari, "cum de nu stii macar atâta lucru?!", mi-a explicat unde era ascuns "obisnuitul început".

Pe masura ce ma însanatoseam, am trecut de la o lectura pe zi la una pe saptamâna si mi-am promis, cumva recunoscator, desi nu puteam cântari ajutorul primit, sa citesc Acatistul în ziua în care era pomenit Sfântul în calendar. Marturisesc ca am uitat, doar nu mai eram bolnav!

Reluând obiceiul parintilor de a petrece o parte din concediu calatorind în circuit pe la mânastirile din nordul Moldovei, am reprodus exact traseul si gesturile lor. Am facut sute de fotografii, am scris primul pomelnic sub îndrumarea unei maicute, am deranjat probabil multe slujbe si multi credinciosi intrând în biserici, am baut în fiecare seara asa, ca-n vacanta, oricum, nu pot sa spun ca a fost un pelerinaj, ci o simpla excursie. Ba chiar am trait si momente neplacute, am fost mustrat de o batrâna ca stau cu mâinile la spate în biserica, am fost sfatuit de un calugar sa-mi vad de drum când i-a fost evident ca nu vreau sa intru în biserica, sa ma rog, ci doar sa fac câteva poze.

Cu putin timp înainte sa moara, dupa o lunga suferinta, tatal meu, ateu si el, a acceptat sa se spovedeasca. Din pacate, nu am apucat sa vorbesc cu el despre experienta traita, iar sfiala cu care preotul a acceptat sa ne însoteasca la cimitir, în alta parohie, nu mi-a placut. O nunta într-o celebra zona rezidentiala în care am vazut cum preotul cel tânar se opreste, le face un semn smecheresc mirilor si raspunde la telefonul mobil, a fost înca un argument pentru mine ca nu sunt facut pentru credinta, desi stiam si eu povestea cu "sa faci ce spune preotul, nu ce face el".

Acumularea unor pacate, de care eram numai în parte constient, m-a transformat, am devenit rau, impulsiv. Am cautat placerea dincolo de morala si bunul simt. Cu cât îmi satisfaceam mai din plin trupul, cu atât sufletul îmi era mai greu. Ajunsesem sa ma rup de mine însumi. Realizam ca individul care se bucura de toate placerile vietii nu sunt eu, nu mai sunt eu. Pentru ca traiam fara nici o spaima, îmi spuneam ca pot sa mor în orice clipa, nu-mi mai pasa. Ardeam ca si cum viata mea nu mai însemna nimic.

Pentru ca nu-mi mai pasa nici de minciuna, minteam cu placere, pe mine si pe ceilalti. O astfel de minciuna mi-a produs, chiar si în nebunia în care traiam, o spaima care m-a nedumerit. Eram pregatit sa ma sinucid când, dintr-o întâmplare, am ajuns la un schit pierdut în munti.

Un singur frate avea grija de toate. Staretul era plecat, calugarii lipseau si ei, omul, aflat si el la început de drum, era singur. L-am salutat si l-am privit. Am realizat ca este un om fericit. Cu hainele lui ponosite, cu frigul din jur, fara curent electric, fara apa calda, facând lucruri atât de simple în aparenta, era fericit. Iar ochii îi erau inteligenti, stralucitori, nu era un amarât aciuiat la mânastire.

Am vrut sa stiu de ce. Am luat câteva carti ale parintelui Cleopa. Îl vazusem la Sihastria, ma impresionase ca persoana si era singurul autor despre care stiam ceva. Rasfoindu-i cartile, m-am emotionat. Mi-am adus aminte de ora petrecuta în fata chiliei, ascuns printre zecile de credinciosi, de placerea cu care-i ascultasem cuvintele care alcatuiau un discurs firesc, pornit din suflet.

Apoi am cazut iar.

De unde eram sigur ca nimic nu exista dincolo de imediata realitate materiala, câteva experiente traite în preajma celor cu "puteri paranormale" m-au convins ca exista dimensiuni la care nu am acces. Dar m-au trimis pe un drum gresit. Am citit tot felul de evanghelii apocrife si istorii "secrete" ale Bisericii, manuale pentru "sporirea puterilor paranormale", am acceptat prezenta si "tratamentul" unui maestru Reiki, încercând mereu sa gasesc o explicatie materialista pentru ceea ce simteam, o justificare mai aproape de science-fiction decât de credinta adevarata.

Dar, în ciuda cautarilor, mi se spunea ca sunt tot mai "negru".

Am renuntat la toate experientele si lecturile de acest fel si m-am întors la parintele Cleopa. Eram disperat. Am îngenuncheat în fata unei icoane, mi-am facut cu o neasteptata sinceritate semnul crucii si, cu ochii în lacrimi am rostit în gând: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul!"

Si trei lucruri s-au întâmplat în aceeasi saptamâna. Am ajuns, ca din întâmplare, la moastele Sfântului Antonie cel Nou de la Iezer. Singur în biserica, m-am apropiat si am îngenuncheat lânga racla si o caldura cum nu mai simtisem m-a cuprins. Am fost uluit ca, fara sa-mi fi spus cineva, înainte de iesirea din biserica, m-am dus sa ma închin si sa sarut icoanele, lucru pe care-l vazusem la altii, dar pe care nu-l mai facusem niciodata. Apoi, la o alta mânastire, am ajuns, pentru prima data, la începutul liturghiei si, pentru ca eram înconjurat de credinciosi pe care nu doream sa-i stânjenesc, am îngenuncheat alaturi de ei, am ascultat pentru prima data slujba de la un capat la altul. Dupa slujba, marturisesc ca m-am grabit sa pornesc spre parcare ca sa fumez o tigara, dar glasul unui diacon ne-a adunat pe toti când a anuntat ca parintele va tine si o slujba de dezlegari. Nu stiam despre ce este vorba, dar am avut curajul sa intru iar, sa îngenunchez si sa-mi rostesc si eu numele atunci când a sosit momentul. Ajuns acasa, mi-am luat inima-n dinti si am acceptat sa-l însotesc pe un prieten la duhovnicul lui. Parintele, care a înteles imediat ce-i cu mine, nu m-a lasat sa-i sarut mâna, asa cum vazusem ca se face, gândindu-se, cu siguranta, ca o fac doar din politete, si mi-a strâns mâna barbateste, apoi m-a luat deoparte, mi-a spus ca nu-i totul pierdut, m-a pus sa ma gândesc la motivul pentru care traiam ceea ce traiam si m-a trimis sa ma spovedesc la parohul bisericii de care apartin.

Cum sa ma spovedesc, cum se face asa ceva? Mi-am luat o carticica, un îndrumator pentru spovedanie, am trecut peste toate orgoliile care-mi spuneau ca textul este scris pentru un om simplu, de la tara, si am aflat. Nu mai tinusem post dar, cum tocmai începea Postul Pastelui, am tinut post pentru prima data în viata mea. Si am descoperit pe raft o carte a Cuviosului Paisie Aghioritul, nu stiu nici azi de unde cumparata, pe care am citit-o în Post. Si am fost în fiecare duminica la liturghie. Iar predicile parca erau spuse pentru mine, pentru suferintele si îndoielile mele.

În ultima saptamâna am hotarât ca este momentul. Am intrat în biserica, dar eram singur si am fugit când l-am vazut pe parinte iesind din altar. A doua zi, dupa ce am citit rugaciunile din îndrumarul pentru spovedanie, am luat iar hârtia pe care-mi scrisesem cu atâta emotie pacatele, multe, si am intrat în biserica.

M-am spovedit pentru prima data în viata! Am plecat ametit, constient ca am facut cel mai important pas din viata mea.
"Trebuie insa sa comentez putin mesajul tau..." pentru dinisor, - de DESTIN la: 09/09/2004 23:13:52
(la: VIATA..., CA DESTIN INTR-O IUBIRE PURA)
"Trebuie insa sa comentez putin mesajul tau . tu zici:"ce nu stiu cum arata "nenea" dinisor?"
... nu pricepui sensul? nu stii cum arata nenea? tu erai nenea! take a look in the mirror...sau ai vrut sa spui cu totul altceva? lamuriri se solicita!

""...si ii aratam noi lui." - cuvinte ce ar trebui sa te bucure.nu e a menintzare in nici un caz. ce sa fie? gandeste-te...si-asteapta!"

Da ,am inteles ca "nenea"sunt eu...gandeam de unde trecerea de la "omuletul din OHIO la "nenea"!!!

Am inteles si sensul ..."ii aratam noi lui"...insa am comentat sa va inveselesc...Ehe!!! ca sa nu par "bandit"...

Unde esti dinisor?(pe Belle ai scuzat-o...)

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#21567 (raspuns la: #21516) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
aparut in "Evenimentul Zilei" de astazi... - de sanjuro la: 02/11/2004 10:26:34
(la: Obligativitatea religiei in scoli - o masura nelegala?)
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului, Inalt Prea Sfintitul Bartolomeu Anania, acuza Patriarhia Romana, intr-o scrisoare adresata Patriarhului Teoctist, de partizanat politic. Motivul scrisorii il reprezinta comunicatul Patriarhiei, aparut exact in ziua inceperii campaniei electorale, cind candidatul PNL-PD la functia de presedinte al Romaniei, Traian Basescu, era taxat pentru opiniile sale referitoare la legalizarea prostitutiei si a casatoriilor homosexuale.
Joia trecuta, pe 28 octombrie a.c., Patriarhia Romana arata, intr-un comunicat: “In timp ce se aflau pe Dealul Patriarhiei pentru a venera cinstitele moaste ale Sfintului Cuvios Dimitrie cel Nou - ocrotitorul Bucurestilor -, sute de mii de credinciosi au luat cunostinta cu indignare de opiniile exprimate public de domnul Traian Basescu, primarul general al Capitalei, in legatura cu legalizarea prostitutiei si sustinerea casatoriilor intre cuplurile de homosexuali. Consideram ca aceste opinii nu au nici o legatura cu traditia crestina, cu morala poporului nostru si cu demnitatea fiintei umane si a familiei”.
IPS Bartolomeu, desi recunoaste justetea crestina a punctului de vedere exprimat de Patriarhie, ii atrage atentia Prea Fericitului Teoctist ca insasi BOR, prin acel comunicat, a incalcat Decizia Sfintului Sinod prin care intreg clerului ortodox ii era interzisa, cu desavirsire, implicarea, in orice fel, in politica. Interdictia Sfintului Sinod arata ca “in conformitate cu Sfintele Canoane ale Bisericii Universale (...), arhiereului, preotului, diaconului si monahului ii este interzis sa faca politica partinica”. Clericul care va incalca aceste reguli, precum si legamintul depus la hirotonie, sublinia Sfintul Sinod, va avea de ales “intre cariera politica si misiunea preoteasca, pentru totdeauna, fara drept de revenire in cler.” In replica la acuzatiile IPS Bartolomeu, purtatorul de cuvint al Patriarhiei, parintele Costel Stoica a spus: “Nu comentam”.
Redam mai jos scrisoarea semnata de IPS Bartolomeu Anania.

Preafercite Parinte Patriarh,
E binecunoscuta pozitia Bisericii Ortodoxe Romane fata de problema legalizarii prostitutiei si a cuplurilor homosexuale. Ea nu e nici o noua si nici in faza unei iminente finalizari.
Tot atit de cunoscuta este si pozitia Bisericii noastre de a ramine echidistanta fata de partidele si formatiunile politice, precum si hotarirea Sfintului Sinod din 10-12 februarie 2004 prin care clerului nostru i se interzice cu asprime sa faca politica partinica sau sa participe la campanii electorale.
Iata insa ca la 28 octombrie 2004 Biroul de Presa al Patriarhiei Romane a dat publicitatii un comunicat care exprima indignarea credinciosilor ortodocsi fata de “opiniile exprimate public de domnul Traian Basescu, primarul general al Capitalei, in legatura cu legalizarea prostitutiei si sustinerea casatoriilor intre cuplurile de homosexuali.”
Faptul ca aceasta “indignare” este lansata chiar in ziua deschiderii oficiale a actualei campanii electorale si ca ea este focalizata nominal asupra unei persoane care, dincolo de inerentele noastre rezerve, detine nu doar calitatea de “primar general al Capitalei”, dar si pe acelea de sef al unui partid politic si de candidat oficial la presedintia Romaniei, nu poate evita concluzia ca Patriarhia Romana se implica partinic in competitia politica, ceea ce ii pune pe preotii nostri in situatia de a constata ca o interdictie poate opera asupra lor, dar nu si asupra institutiei care ii reprezinta.
In calitatea mea de membru al Sfintului Sinod, dar si in aceea de autor responsabil al propunerii din 10-12 februarie 2004, va rog sa luati act de frateasca mea consternare si de respectuosul meu protest.”

Asta asa...ca sa mai adaugam cate ceva la dosarul patriarhului Teoctist, conducatorul suprem al Bisericii Ortodoxe Romane, si sa ne intrebam, (noi astialalti, pacatosii), cum de-l mai rabda bunul Dumnezeu...
#27291 (raspuns la: #27249) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pt. souris - de ueit la: 01/12/2004 22:30:32
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
"d-voastra puneti semnul egal intre ciuma,tuberculoza,piatra la rinichi etc. si suferintele de alta natura ale omului,despre care eu vb. acolo,care se manifesta prin alienare,in sensul de instrainare,prin durere, nu fizica, ci sufleteasca."

Discutia era despre nivelul de fericire in trecut si eu am adus niste motive pentru care cred ca acesta era scazut. Nu pot sti exact ce gandeau acei oameni dar cred ca epidemiile, mortalitatea infantila, lipsa accesului la informatie, teroarea religioasa nu-i faceau prea fericiti. Nu sunt informat privind frecventa bolilor depresive insa trebuie tinut seama si de faptul ca viata omului aproape s-a dublat in perioada moderna, acesta aducand cu sine probleme specifice. Un alt aspect de care trebuie sa tinem seama este acela ca stiinta nu are scopul declarat de a ne face fericiti ci de a descifra mecanismele universului in care traim. Uneori putem ajunge la concluzii care nu ne convin insa, daca iubim adevarul, trebuie sa le acceptam si nu sa respingem stiinta pe motiv ca inainte eram mai fericiti.

"Stiinta si religia vizeaza 2 fatete diferite ale realitatii-de aceea si spuneam eu ca nu se afla in contradictie."

Religia a vizat si vizeaza si teritoriul stiintei. Nasterea din fecioara, ridicarea la cer, invierea mortilor, inmultirea painilor, oprirea rotatiei pamantului, potopul, plagile, eclipsa de trei ore, nu sunt fenomene pur spirituale. Religia nu a renuntat la acestea, care nu mai pot fi verificate, ci doar la cele evident false. Este in conceptia mea o lipsa de onestitate.
Trebuie spus si ca afirmatiile dovedite false (varsta pamantului, ordinea creatiei, geocentrismul, etc.), au suport biblic si au fost sustinute timp de 1500 de ani. E usor a spune acum, dupa ce stiinta a aratat adevarul ca toate aceste falsuri reprezinta o mica eroare si ca de fapt biblia nici nu spune asa ceva. In aceste conditii te intreb daca este logic sa acordam crezare intr-un domeniu neverificabil (cel spiritual) unei teorii care atunci cand a putut fi verificata s-a dovedit falsa.

"Au fost suficiente cazuri de vindecari miraculoase ale unor oameni carora medicina nu le mai dadea nici o sansa"

Din cate stiu eu aceste "miracole" nu au fost validate stiintific, prin urmare nu putem fi convinsi de autenticitatea lor.

"Importanta si superioritatea sufletului in raport cu trupul a fost dovedita de oamenii sfinti care s-au razboit cu acesta din urma si l-au dominat prin puterea celui dintai."

Faptul ca omul este capabil de autocontrol nu implica dualitatea trup-suflet. Rostul creierului este de a controla trupul prin urmare nu vad necesitatea introducerii ipotezei unui suflet independent.

"Cuvioasa Maria Egipteanca a trait in pustie 17 ani cu trei paini si jumatate si radacini iar la sf. celor 47 de ani de asceza nu mai simtea foame sau sete."

Nu stiu cum putem verifica aceste fapte, si chiar daca sunt reale nu reprezinta un miracol. Bosimanii traiesc in desert si se hranesc cu radacini sau insecte si nu au fost sanctificati.

"Gresit se vehiculeaza ideea ca D-zeu ne indeamna sa ne dispretuim trupul ("balast al sufletului"-spuneati undeva)."

Nu am afirmat ca "D-zeu ne indeamna sa ne dispretuim trupul" ci ca religia priveste trupul ca fiind inerent supus pacatului. Pacatul aduce dupa el damnarea sufletului, in acest sens trupul este un balast. Probabil aceasta idee este ilustrata cel mai bine de cuvintele lui Iisus (Marcu, 9):

"43. Si de te sminteste mana ta, tai-o ca mai bine iti este sa intri ciung in viata, decat, amandoua mainile avand, sa te duci in gheena, in focul cel nestins.
44. Unde viermele lor nu moare si focul nu se stinge.
45. Si de te sminteste piciorul tau, taie-l, ca mai bine iti este tie sa intri fara un picior in viata, decat avand amandoua picioarele sa fii azvarlit in gheena, in focul cel nestins,
46. Unde viermele lor nu moare si focul nu se stinge.
47. Si de te sminteste ochiul tau, scoate-l, ca mai bine iti este tie cu un singur ochi in imparatia lui Dumnezeu, decat, avand amandoi ochii, sa fii aruncat in gheena focului."

Nu am afirmat ca saracia este o virtute, doar ca dezastrele lovesc fara sa tina aparent seama de rugaciuni si orientari religioase, si cei mai loviti sunt nu pacatosii ci saracii. Nu spun ca acesta dovedeste ca Dumnezeu nu exista ci doar ca ateismul este in mai buna concordanta cu faptele decat teismul.

"ziceati ca cel caruia nu-i lipseste nimic este mai predispus la acte de bunatate catre semeni. Dimpotriva cred eu,cel sarac mai degraba decat cel bogat intinde o mana unui nevoias."

Este discutabil. Cred ca in tarile cu un nivel ridicat de trai oamenii sunt mai dispusi la a fi amabili si la a ajuta pe saraci, pe cand saracia de multe ori abrutizeaza. Cred ca am citit in Adevarul un articol pe tema asta, dar nu am date statistice.

"Starea "de pe teren" contrazice spusele d-voastra cum ca oamenii vor deveni mai buni pe masura ce vor trai mai bine de pe urma realizarilor stiintei."

Sa inteleg ca japonezii si suedezii traiesc mai prost decat indienii, cubanezii sau romanii? Care este acea "stare de pe teren"? Pana la urma, atat timp cat si eu voi trai bine ma intereseaza mai putin cat de darnic este vecinul. Nu stiu daca stiinta face oamenii mai buni la suflet dar poate eradica saracia.

"nu stiu despre ce masacru al copiilor vorbiti..."

I Regi, 15:

"2. Asa zice Domnul Savaot: Adusu-Mi-am aminte de cele ce a facut Amalec lui Israel, cum i s-a impotrivit in cale, cand venea din Egipt.
3. Mergi acum si bate pe Amalec si pe Ierim si nimiceste toate ale lui. Sa nu iei pentru tine nimic de la ei, ci nimiceste si da blestemului toate cate are. Sa nu-i cruti, ci sa dai mortii de la barbat pana la femeie, de la tanar pana la pruncul de san, de la bou pana la oaie, de la camila pana la asin". "

Este de remarcat motivul pentru care Dumnezeu ordona genocidul, faptul ca, cu 400 de ani in urma, amalekitii nu i-au lasat pe evrei sa treca bine-merci prin propria lor tara.

"cat despre explicatia mea unde vedeti cruzimea,nedreptatea despre care spuneti ca o accept."

Prin prisma teismului tragediile umane nu reprezinta pur si simplu intamplari nefericite, ci se petrec cu vointa sau acceptul lui Dumnezeu. Prin urmare un credincios nu le poate condamna in mod absolut ci este nevoit sa le accepte. Faptul ca un crestin poate citi fragmentul de mai sus fara sa-l eticheteze ca pe o crima abominabila pune bazele unei duplicitati morale in care terorismul religios isi gaseste justificarea. Daca Moise, Ioshua si Saul au facut voia lui Dumnezeu de ce Usama Bin Laden nu poate?

"Pt cel ramas in viata e lesne a spune ca e mai bine/frumos/demn sa mori in timpul somnului din cauza unui stop cardiac decat sa mori sub daramaturi ori decat sa mori dupa ce ai fost siluit.Dar pt cel care a murit -singurul pt care intr-adevar conteaza- ce importanta are?"

Personal prefer sa mor de batranete la mine in pat si nu sub sabia vreunui macelar cum a fost Saul. Daca tu ai alte gusturi nu am ce comenta. Sunt de acord ca dupa ce omul moare nu mai conteaza pentru el, dar durerea celorlalti nu este de neglijat.

"dovezile pe care imi cereti nu vi le pot da."

Iti dau eu un fir de investigatie. Studiaza in Biblie in ce mod si-a tinut Dumnezeu juramantul fata de Israel in ceea ce priveste teritoriul pe care i-l va da. Promisiunea este repetata in multe locuri si suna cam asa (Ioshua, 3):

"9. Iar Iosua a zis catre fiii lui Israel: "Veniti incoace si ascultati cuvintele Domnului Dumnezeului vostru.
10. Din aceasta veti cunoaste ca in mijlocul vostru este Dumnezeul cel viu Care va alunga de la voi pe Canaanei, pe Hetei, pe Hevei, pe Ferezei, pe Gherghesei, pe Amorei si pe Iebusei.
11. Iata chivotul legamantului Domnului a tot pamantul va trece inaintea voastra peste Iordan."

In discutia noastra ai ridicat o problema care mi se pare extrem de importanta, aceea a absurdului unor situatii in viziunea ateista. Ma refer la:

"putem oare dirija si hazardul,absurdul(pt ca in lispa lui Dumnezeu doar asta ne ramane)acel absurd care face ca unul sa moara la 3 ani ,asa cum ziceam intr-un accident stupid,iar altul sa traiasca 300 de ani."

Voi incerca sa arat in continuare ca nu filozofia ateista, ci dimpotriva, teismul, prin premizele pe care le introduce, provoaca acest absurd.

Ateismul spune ca universul functioneaza dupa anumite legi (sa spunem legile fizicii) si o face fara a da vreun interes gruparilor temporare de atomi numite oameni. O piatra care cade de pe un munte nu alege sa loveasca un copil, un batran, sau sa treaca pur si simplu mai departe. Ea cade din niste cauze mai mult sau mai putin cunoscute insa nu urmarind vreun scop sau planul cuiva. Daca un copil s-a aflat pe traiectoria ei este tragic pentru noi, oamenii, dar nu este absurd. Nu este vorba decat de actiunea acelorasi legi universale la un moment nefericit pentru oameni.

Ce ne spune insa religia? Omul este centrul creatiei si tot universul a fost creat in folosul lui. Creatorul, o fiinta de o putere, inteligenta si bunatate infinite este extrem de preocupat de soarta oamenilor, le asculta si indeplineste rugaciunile, ii ajuta sau pedepseste, are pentru ei un plan bine stabilit. Nici o piatra nu se clinteste fara voia Lui.
Se vede cum introducerea acestor ipoteze genereaza absurdul. Acel copil a murit pentru ca Dumnezeu a incuviintat acest fapt (de unde si intrebarea "de ce, Doamne" pe care o pun adesea in momente grele oamenii religiosi). Daca parintii lui sunt credinciosi si s-au rugat pentru el, pentru sanatatea lui, iar Dumnezeu nu i-a ascultat inseamna ca, fie ei au gresit undeva, fie Dumnezeu avea un anume plan cu copilul lor. Nu poate fi vorba de pura intamplare in universul teist.
Fireste, religia trebuie sa raspunda cumva la aceste intrebari, trebuie sa evite situatia de absurd. Este vorba de trivialitati, ca totul decurge conform unui plan (necunoscut, desigur), ca precis copilul se afla in rai si la indemnul de a persista in rugaciune si de a nu contesta dreptatea lui Dumnezeu.

In concluzie eu zic ca am aratat cum ateismul ne prezinta o realitate simpla, lipsita de mistere, aceea ca omul nu are un loc preferential in univers si ca este de datoria lui sa se adapteze si sa lupte pentru supravietuire. Am aratat ca teismul complica inutil problema introducand ideile de rol central al omului in creatie si de existenta a unui scop (plan) si incercand sa evite absurdul prin formularea unor explicatii ad-hoc, imposibil de verificat. Prin urmare, in problema discutata de noi, ateismul este alegerea rationala.

Sunt interesante si implicatiile teologice pe care le are moartea unui copil mic. Voi considera cazul in care sufletul acestuia ajunge in rai (daca este trimis in iad aceasta ar fi o evidenta nedreptate):

- daca Dumnezeu vrea ca toti oamenii sa ajunga in rai iar cei care mor la scurt timp dupa nastere ajung acolo, care mai este scopul acestei lumi, a liberului arbitru, a venirii lui Iisus, a intregului plan divin? Pur si simplu putea sa puna oamenii direct in rai, in acelasi mod in care copilul respectiv a putut accede acolo, si sa nu le permita acestora sa pacatuiasca.
- este preferabil ca oamenii sa moara la nastere intrucat ei vor ajunge sigur in rai, si dupa cum spuneai, "asta afecteaza doar trupul aceluia ,adica ce este mai putin valoros in noi".

Numai bine!

Si veti cunoaste adevarul, iar adevarul va va face liberi.
(Ioan 8:32)
#30333 (raspuns la: #30088) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Yemenul, inca ceva despre Arabia Fericita... - de Jimmy_Cecilia la: 08/03/2005 17:28:36
(la: Trancaneala Aristocrata "2")
ca sa fiti cuminti pana ma intorc, uite ceva lectura...

Iata-ma din nou, v-am promis sa va scriu astazi ceva despre Yemen, dar nu stiu ce sa aleg.
Despre statutul femeii ? despre oameni? Despre peisage?
Sau pur si simplu ce-mi vine in cap…
Cunosteam yemenul de mult, am trait si lucrat aici din 1965 pana in 1973…
Mentalitatea nu s-a schimbat prea mult de atunci, tot isi rumega gkatul, femeile au facut studii, dar tot cu fularul pe cap si cu « haina de calugaritze neagra » sunt imbracate, unele isi acopera inca fatza.
Pe vremuri era curat, acum sunt peste tot numai saci de plastic de toate culorile, agatate pe copaci, cand am revenit anul trecut, vazut de departe m_am intrebat ce florile naibii sunt atat de mari..
Gramezi intregi de murdarii, mai ales in capitala Sana’a, drumuri sparte, gramezi de nisip, se construieste peste tot… vile, case, cladiri mari, hoteluri in piatra, constructii foarte frumoase,

Si asta in asteptarea strainilor care sa le inchirieze… numai ca strainii si investisorii straini se lasa asteptati

Inainte nu erau scoli sau facultati, acum sunt plin, dar nu este lucru
Matura strazile, dar dupa cateva minute gunoaiele se reinoiesc

In Sana’a , care s-a intins acum enorm, este o poluatzie teribila, cauzata de masini, masini vechi, de acum 50 de ani, te miri cum mai tine caroseria pe ele, de nu cade…
Se conduce oricum, nu se pune semnalul cand se coteste, daca e vreun politist cocotat intr-o ghereta in mijlocul strazii…ca si cum n-ar fi,

Din 5 milioane de populatie, acum sunt 22 de milioane, s-au pus yemenitii sa faca copii, cam toti au minimum 6-8, sunt multi cu cate 12 sau 14 copii

S-a bagat acum si legea civila, femeia poate divorta acum cu tribunalul, dar barbatul o poate divorta usor, spune de 3 ori in fata de martori « esti divortzata » si cu asta basta

Nu exista tren, transport cu masini sau avion
Inaintenu se transportau fructele si legumele de la o regiune la alta, nu se importau fructe din strainatate, fiecare manca ce se gasea si cultiva in regiunea lui,

Acum nu mai gasesti peste in orasele de la mare, ca e trimis cu avionul in orasele de la munte si in capitala
Acum se aduc mere din china sau america, ananas nu stiu de unde…

Salariile sunt foarte mici la guvern, in privat sunt mai mari putin, insa gkatul costa scump, asa ca coruptia si furtul sunt in floare

Prin 1970 era bacsisul sau comisiunea, daca un strain facea ceva, iti cerea 1%, si asta timid
Acum iti cere 200% si fara sa se rusineze…

Sunt multe cadre care au studiat in europa, sunt motivati sa faca ceva, sa dea de lucru la oameni, sa aduca investisori straini, dar subalternii pun betze in roate… fura ca in codru

Sa faci ceva, este un adevarat parcurs de combatant… cate o data iti vine sa urli si sa-ti iei lumea in cap

Yemenul, cum se numea inainte, era numit si Arabia Fericita
Sunt locuri si privelisti unice in lume, 4 regiuni climaterice bine distincte, unele regiuni in spre mare au 3 culturi diferite intr-un an…

Lipseste apa, totul este in foraj cu pompaj, La 200 sau 300 metrii adancime, agricultura cu irigatii

Sunt vestijii istorice multe, ai ce vedea
Este o tara care te vrajeste…

Bucataria foarte variata, gustoasa, de la inceputul anului, intre Turcia si aici, m-am ingrasat ca o vacuta frizian, de atata ce-am putut sa ma indop…

Este o tara placuta in rest,
Adenul e diferit, oameni bogati, este capitala economica si industriala a tarii
Fosta colonie engleza, mult mai curata, flori si gradini, munte si mare, Zone Free, dar cam lipsesc industriile, desi se dau toate avantajele.

Vin delegatii straine, vad, studiaza, pleaca si nu se mai intorc, ingroziti de mentalitaea si coruptia de aici.

Nu trebuie sa fi grabit… » cand ?”… » când o vrea Allah”,
Spui doua-trei cuvinte, si obligatoriu pomenesti pe Allah…

« ce mai faci ? ».. « multumesc lui Allah, bine »
« ne vedem maine, daca o sa vrea Allah »
« care ti-e numele binecuvântat de Allah, » ? ETC ? ETC ? ETC ;;;

fac si eu ca si ei, si nu-si mai revin yemenitii mei…cum naiba o straina ?
si-si bat capul daca nu-s libaneza sau siriana, sau poate doar mama europeanca… ca doar asta ar explica ca-s blonda cu ochii albastrii….

Totul se targuieste, este un sport targuiala… daca nu te targuiesti te considera prost sau tampit..
Daca esti mai tare decat vanzatorul, poate sa-ti vanda si in pierdere, doar pt placerea târguielii..
Mai nou sunt , pe ici pe colo si cateva super-market cu preturi fixe
Eu sunt foarte tare la sportul asta, reusesc sa cobor preturile mai jos decat Saleh, Kassim sau sotiile lor.
Dar pierzi timp mult…

Va mai pun cateva poze recente…
Acelasi link de ieri


#38632 (raspuns la: #38630) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
rien 2 loin = mersic - de om la: 22/05/2005 22:33:09
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
In primul rand iti multumesc pentru informatiile pe care mi le-ai furnizat. Dupa cate ai intuit/vazut ma interesa latura psihologica si datorita mesajului tau am inteles ca fericirea este bazata mai mult pe FEELING decat pe bla, bla psihologic si pe DETALII TEHNICE (carora HELAS, le dam prea multa importanta in acest forum). Desprind din mesajul tau multe idei de bunul simt, dar si o oarecare pozitie de aparare (care pana la urma cred ca este normal pentru ca nimeni nu spune lucruri cu adevarat importante pentru el fara sa-i fie un pic teama de reactia celorlalti-eventual dura).
O sa aplic legea lui OM si o sa-ti raspund sau comentez deschis la ceea ce m-ai intrebat. In primul rand nu ma "ingrozesc sau intristez", dupa cum insinuezi tu, pentru ca homosexualitatea este umana si nu creeaza MONSTII (asasini, psihopati, etc = de astia ma intristez). Iti dau dreptate ca de regula in fata necunoscutul homo sapiens se blocheaza, "da" cu fuga sau distruge inainte de a analiza: este normal pentru ca instinctele primare (de supravieture sunt extrem de puternice). Cu alte cuvinte o sa cam iei pietre in cap de la limitati/indoctrinati/ de regula persoane cu personalitate putin conturata care sunt mana fizica a unui CAP (de asta sa te doare mai mult ca nu da cu piatra mitocaneste)!
Despre cum privesc eu homosexualii? = minoritate sexuala! Pentru ca banuiesc ca intr-un cuplu adevarat gesturile si cuvintele sunt INTIME numai pentru acel cuplu, nu ma deranjeaza sa am prieteni homosexuali cu tot ceea ce implica prietenia (o bere, fotbal, film), DAR sunt un pic ironic pentru cei care-si pun in "gura lumii" OSTENTATIV asa-zisele sentimente (asa sunt si cu heterosexuali). cainii care latra nu musca si cine isi striga sentimentul pentru alte urechi risca sa nu se faca auzit de "marea" lui iubire. Bine ai spus "multi homosexuali nu se "vad"" (nu ma refer la cei care se ascund; astia sunt nici cal nici magar, dupa parerea mea)!
Cu alte cuvinte nu imi aleg cercul pe prieteni dupa orietarile lor sexuale ci dupa valorile lor umane! A CREDE in ceva frumos nu tine de organele genitale si ar fi MARE PACAT sa depinda!

Dupa parerea mea ai facut bine ca ai scris pentru ca au aparut comentarii extrem de interesate in spiritul ideii ca daca esti FORTAT sa faci un lucru ... poate da nastere la deregleri/traume/boli.

ai scris "Pana si eu as vrea sa fiu diferit de mine :c).": poate ascunde pesimism sau optimism, dar nu este la latitudinea mea sa judec...asadar....Inchei aici urandu-ti sa ajungi sa fii ceea ce esti !
#50569 (raspuns la: #49923) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"fericirea rationala" (pt Anisia) - de cico la: 23/07/2005 03:51:01
(la: Epicurismul,o fericire rationala?)
Ai dreptate, e-o contradictie : psihologia considera fericirea sentiment, iar ratiunea tine de cognitiv, deci sfere diferite... Termenul poate fi totusi folosit in sens figurat si presupune nu fericirea fortata prin meditatiile logice, cit mai degraba simplificarea acelor multiple aspecte ce ne fac sa fim de fapt nefericiti. Cu alte cuvinte, constientizezi ca gradul de satisfactie creste cu lasarea la o parte a atitor false probleme, cu renuntarea la a te mai consuma pentru toate nimicurile, cu bucuria gasita in placerile simple si neinsemnate ale vietii. Direct si pe sleau (si cred ca, intr-o masura, ma include si pe mine :)) : fericirea epicuristului creste cu gradul sau de ...nesimtire ;)
#60843 (raspuns la: #60817) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...