comentarii

deabea


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
milionarul si casa - de (anonim) la: 16/03/2004 22:41:06
(la: Cat va ramane din salariu?)
Un milionar cind cumpara, a doua casa, a treia, a patra, etc., le cumpara ca sa locuiasca in ele, si nu sa le inchirieze. Numai cei care se cred milionari cumpara case sa le inchirieze. Sa luam un exemplu: Boris Becker sau Ion Tiriac, sint Real Millionari, si de acea au case ( locuinte ) in Miami Beach, Monte Carlo, Londra, Paris, New York, Munchen, Bucuresti etc., ca sa locuiasca in ele. Sa luam Individul Fictiv, Ionescu, care locuieste in Chicago, are un asa zis Building, care valoreaza un million de dollari pe hirtie. El depune jos ( down payment ), $ 50 de mii, si se imprumuta de la Banca $ 950 de mii pe 30 de ani, el se crede deja millionar. Nu face fata la cheltuielile de intretinere, taxe de imobil, diferite licentze de la oras si bineinteles mortgage ( pricipal si dobinda ), vrea sa vida Buildingul printro agentzie.
Agentul cere 6% comision, plus Banca re-estimeaza valoare Buildingului si realizeaza ca a fost mult prea mult apreciat cind a fost cumparat, plus ca zona unde Ionescu a cumparat Buildingul, in 5-6 ani a decazut. Deci in loc sa iea pe building cel putzin $1million, va primi $ 600 de mii, in cel mai bun caz. Deci va scoate din buzunar,$ 350 de mii, sa complecteze cei $ 600 de mii, impreuna sa faca cei $ 950 de mii ce datoreaza la Banca, plus cei 6% comision din $ 600 de mii echivalent cu $ 36 de mii
Si Ionescu a fost millionar, 5-6 ani pe hartie dar in realitate a avut un deficit real nu fictiv de $ 350 de mii plus cit a cheltuit de a lungul anilor cu cheltuielile, To Run The Show, plus comisionul.
Daca te imprumuti la Banca in USA, sa zicem pe 30 de ani, dobinda (Interesul), incepe cu 99% si pricipalu ( suma care intra in acoperirea imprumutului) este de 1%. Dupa vreo 20 de ani se balanseaza cele doua si deabia la sfirsitul perioadei de 30 de ani principalu asunge la 99% din Mortgage ( interes plus principal)

Cu stima la totzi de la Cafenea, Steven
#12221 (raspuns la: #12131) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Copilarie imi amintesc...(continuare) - de DESTIN la: 28/07/2004 05:05:05
(la: Amintiri din Copilarie)
...de arsita verii cu roua diminetii.
De matusa Catrinca de capra si salcami...
si de amurgul seri cand de pe deal veneam
cu sanul plin de mere, sau prune mancam
pana plesneam...
Acasa langa tuci ce stransi eram...
Deabia de apucam sa-nting si eu ceva...
Catrinca se uita la noi,la laptele de capra
mai bea si ea din cand in cand ...
si tot vorbe de capra...
Imi amintesc de varu Gicu copilu lui Catrinca
cum tot plangea intr-o seara,
Ce-l mai pupa Catrinca...!!!
Aflai ca doua zi el nu mai vrea cu capra...
il prinse paduraru in puieti si se sperie saracu,
-Ba puta!!! nu esti tu cel mic,baiatul lu Catrinca?
-Eu -s nea Gogu da nu facu-i nimic...
-Ce cati tu in puieti cu capra?
-Pai n-am stiut ,pai stai sa vezi...
Nimica paduraru-l cearta ,Gicu scapase pipi chiar pe el...
Cum povestea saracul Gicu,Catrinca-l mangaia...
-Mai mama eu nu mai merg cu capra la pascut...
-Nea Gogo paduraru mi-a zis asa sa-ti spun
De ma mai prinde iara :ma bate imi ia capra
si pe Catrinca-o f_t
-Mai Gicu puiul mami,nea Gogu e glumet...
-Nu mama nu e drept tie-ti convine...
dar eu si capra cum ramane...

Biblipgraphy:
Copilarie imi amintesc text integral
il gasiti la:http://members.aol.com/cenaclu/afa1.txt

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#18473 (raspuns la: #18428) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
sfaturi - de mya la: 06/08/2004 13:02:37
(la: Pana unde merge recunostinta fata de parinti?)
Draga Bubulina,
Eu personal, am retineri atunci cand mi se cere sfatul (in probleme de viata/profunde) din partea celor din jur. Mi-e greu sa ma pun in pielea lor, nu le cunosc experientele de viata, aspiratiile, modul de gandire.

Deabia isi rezolva fiecare problemele lui (chit ca o ia in barba uneori, da' e si asta un pas inainte te asigur!). In general imi spun parerea la rece/din afara/logica (din puctul meu de vedere) si nu intotdeauna oamenilor le place ce aud. D-aia ma feresc de sfaturi, mai ales ca de regula, oamenii fac tot ce ii taie capul si nu ce le zici tu (sau altii). Ba te mai si injura pe urma...si-ti zic ca nu e asa...ci asa...etc. Cum o dai - tot nu e bine... lassaaa, ca stiu ei mai bine! Basca ca se gasesc altii in jur care sa iti dea in cap si sa sustina ca sfatul/parerea lor e mai buna decat a ta, personaje care le stiu pe toate si care isi imprastie cu darnicie din "experientele si inteleciunile" lor de viata.

Privind asa...de pe margine, din multime ca sa zic asa...la prima vedere, te-as sfatui sa vorbesti cu cineva mai in varsta, mai experimentat, mai intelept care te cunoaste bine si in care ai incredere (bunica, preot, prieten apropiat, etc.) daca cu parintii nu se poate.

Noi astia de pe forum nu putem sa ghicim care e universul tau din cele cateva randuri scriese de tine...din nefericire. Am vrea sa te ajutam (sincer!) fiindca simtim ca esti intr-o situatie "de rascruce" da' nu prea se poate, din pacate.

TU trebuie sa decizi cum faci si...vorba unui forumist...daca nu iese bine, asta e...viata merge mai departe, nu e un capat de tara...zau. Poti sa schimbi daca nu-ti place, liberul arbitru e de partea ta! Vezi tu, te orientezi pe parcurs.
pentru Bubulina... - de mya la: 08/08/2004 21:13:19
(la: Pana unde merge recunostinta fata de parinti?)
Draga Bubulino,
Noi cei de pe forum am vrea sa te ajutam (sincer!) insa din pacate nu prea se poate. Nu te cunoastem, habar nu avem ce-i cu tine, nu-ti cunoastem universul si nici personalitatea, ce sa mai... nu putem sa ghicim deloc situatia ta - ca intreg - din cele cateva randuri pe care le-ai asternut. Deabia ne rezolvam noi problemele personale (si nu intotdeauna iese cum am vrea) asa ca...nu prea exista sfat ideal venit asa...din afara, mai ales din partea unor necunoscuti. Simtim drama ta mica si suntem alaturi de tine cu tot sufletul!

Parerea mea sincera e sa ceri sfatul unei persoane mai cu experienta (matura) in care ai incredere si care te cunoaste bine. Ceva de genul preot, bunica sau prieten bun (mai copt, nu de varsta ta). Imposibil sa nu te ajute, ti-ar face bine chiar numai faptul ca poti sa-ti descarci sufletelul.

Stii cum e cu sfaturile...lumea ti le cere da' cand iti dai cu parerea (privind din afara, nefiind implicat) ai toate sansele sa dai cu batul in balta. De cate ori a ascultat cineva de sfatul tau, sincer? Oamenii fac tot ce-i taie capul, indiferent ce le spui tu.

TU trebuie sa decizi pentru viata ta si numai tu poti sa schimbi pe urma mersul evenimentelor. Daca nu iese cum sperai, schimbi si gata! Nu te complaci in situatie si nici nu-ti plangi de mila! Liberul arbitru e de partea ta!

Bafta si mult curaj!
Pt. sixpack...:)) - de mya la: 30/08/2004 11:44:57
(la: Olimpiada 2004)
Da, tot! E rupere!

Io imi mai clatesc ochiul pe acolo din cand in cand da' nu ma mai uit la preturi...ca sa nu-mi cada greu la stomac. Unele haine nu sunt rele deloc.

Si apoi ma amuza sa intru cu nonsalanta in magazinele de lux din zona, sa ma uit si sa probez (asa de-a dracu') si normal...sa nu iau nimicuta (ce-am damblagit?!?!?!). Te asalteaza vanzatoarele dar sunt relativ discrete. Nu e ca in Bucuresti (sau alte orase, nu stiu...zic si eu) - unde in buticurile de lux te studiaza din cap pana in picioare cu priviri gretoase si te mai si intreaba daca chiar vrei sa iei ceva sau doar le freci la icre. Eu de regula le frec pana le scot din minti daca le miros ca sunt "indispuse rau"! Si deabia astept sa comenteze ceva cat de mic ca sa le reped. Ghinionul lor ;-). Unele cred ca nu or sa ma uite toata viata lor...:-((
#20633 (raspuns la: #20282) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Concluzia mea:v-ati nascut romani,muriti cu asta!"Corina L, - de Denysa la: 12/09/2004 17:31:56
(la: De ce ai decis sa nu emigrezi?)
Regret ca trebuie sa ma adresez in acest mod insa "buda"te-a tras adanc in jos...atat de mult incat deabia mai poti rostii mizerii deja infectate vizibil.
#21878 (raspuns la: #21190) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pentru cei care au deschis te - de pegassus la: 04/10/2004 08:49:30
(la: Auto-reglementarea la romani...)
Pentru cei care au deschis televizoarele mai tirziu, sa recapitulam putin la ce se refera, [b]in aceasta etapa[/b], aceasta chestionare a functionalitatii RAC:

RAC a fost infiintat in 1999, propunindu-si, inca din statut (art.9) sa urmareasca "dezvoltarea activitatii publicitare in Romania, crearea si dezvoltarea - in cadrul oferit de legislatia in domeniu - a unui sistem etic de autocontrol in domeniul publicitatii, in spiritul concurentei loiale, care sa asigure protectia consumatorilor si interesul public general impotriva consecintelor negative ale publicitatii"; la data de 15 octombrie 2003 RAC semneaza un protocol de colaborare cu CNA, ceea ce ii face sa anunte ca "a fost recunoscut de catre CNA ca singurul corp de autoreglementare din Romania, prin protocolul de colaborare" semnat cu acesta; deabia la 24 octombrie 2004, RAC devine membru EASA - Alianta Europeana pentru Standarde in Publicitate.
Pina aici, sa zicem ca lucrurile sint oarecum ok: CNA a citit codul, i-a placut si a decis sa valideze RAC ca "unic organism de autoreglementare in domeniul publicitatii din Romania" (de ce 'unic' - asta ramine sa va intrebati dumneavoastra) si sa recunoasca "Codul de Practica in Publicitate elaborat de Uniunea Consiliului Roman pentru Publicitate drept documentul de autoreglementare aplicat in Romania in domeniul publicitatii" (desi codul, conform statutului RAC, nu putea fi aplicabil decit membrilor), care pune la dispozitie experti capabili sa interpreteze conformitatea unei publicitati cu reglementari de profil.
In continuare, insa, apar niste probleme 'tehnice':

Validarea de catre CNA pare sa fi 'fortat mina' EASA; recomandarile EASA spun ca "auto-reglementarea este, deci, un sistem prin care industria publicitatii se auto-administreaza. Cele trei componente ale acesteia (clientii care platesc pentru publicitate, agentiile de publicitate responsabile pentru forma si continutul publicitatii si media care difuzeaza publicitatea) colaboreaza in vederea elaborarii de standarde in publicitate si pentru a pune la punct un sistem care sa garanteze faptul ca publicitatea care nu respecta aceste standarde este modificata de indata sau inlaturata." La data precedentului meu mesaj RAC avea 19 membri: 3 (trei) agentii de publicitate - Lowe & Partners), Scala Thompson Communications si TBWA; o organizatie identificata ca International Advertising Association (sic!) - fara web site propriu si care nu apare nici ca filiala, nici ca asociata IAA pe site-ul acestei organizatii; 15 companii, in calitate de clienti de publicitate; NICI O institutie sau organizatie media.
Intre timp (deci in ultima saptamina!) a mai aparut, ca membru, Romanian Advertising Agencies Association, afiliata la EACA - ceea nu rezolva decit partial o problemuta de reprezentativitate. Fara a lua, deocamdata, in discutie activitatea RAAA (urmariti pagina lor de events pentru detalii - sau, eventual, forumul - www.raaa.ro), RAC nu include, inca, nici un reprezentant al media...
RAC are o problema de terminologie pentru 'organismul care aplica acest cod, responsabil pentru interpretarea codului, aplicarea acestuia la diferite cazuri specifice si care decide cu privire la masurile care trebuie luate' - el apare, in contexte diferite, ba ca un "Comitet al Consiliului Roman pentru Publicitate" (care, conform Codului, "decide ca o reclama nu corespunde regulilor Codului"; ba ca un "Comitet Etic" care, conform art.48 din statutul RAC "primeste si cerceteaza sesizari in legatura cu practicile de publicitate si incalcarea codurilor de buna practica stabilite de Consiliul Roman pentru Publicitate transmise de orice persoana ori grup avand un interes legitim sau analizeaza din proprie initiativa astfel de aspecte si emite decizii"; ba ca un Comitet de Arbitraj care apare in procolul cu CNA - dar in statut apare doar la art. 47, care enumera atributiile directorului executiv (art. 48-51 ocupindu-se de, reamintesc, "Comitetul etic"), iar in Cod doar in introducere, la sectiunea 'definitii' (Codul folosind, in sectiunea relevanta, termenul de "Comitet al Consiliului Roman pentru Publicitate" sau doar "Comitetul")
in fine, Codul afirma ca "decizia Comitetului este definitiva" (evident, pentru membrii RAC) - fara a prevedea vreo cale de atac a unei decizii, fie pentru membri, fie pentru ne-membri.

Deocamdata atit.
Discutam alta data despre modul in care a fost adoptat Codul ("cu larga consultare a componentelor industriei publicitatii", asa cum recomanda EASA, au ba). Si alta data despre modalitati concrete de aplicare a art. 37 din Cod... Fireste, daca va intereseaza - inclusiv din perspectiva integrarii intr-o Uniune Europeana care, cu aportul Romaniei, devine, si ea, 'un loc al tuturor posibilitatilor'...:)

______________
EuroAtlantic Club
monitoring Romania's efforts to join the EU
http://www.europe.org.ro/euroatlantic_club/
mail to: P.O.Box 13-166, Bucharest 70700
e-mail to: lucian.branea@gmail.com

:-) Dragut. Eu voiam doar - de mya la: 06/10/2004 20:28:27
(la: ABSOLUT NEPOETIC SI NECREATIV:O zi din viata mea…)
:-)

Dragut. Eu voiam doar sa te scot din starea respectiva ... macar pentru cateva minute. Faza cu profilul...nu ma pasioneaza, deabia reusesc eu sa mi-l citesc si e destul de greu...foooarte.

Ce conteaza cum te vad altii? Sa le fie cu noroc! Conteaza cum te vezi tu pe tine...e asa de greu sa te vezi precum esti de fapt...al naibii de greu, ufff.

Zile placute si cafea buna de tot! ;-) Uite... in cateva zile ajung si eu in Bucuresti, poate cine stie...ne cunoastem intr-un parc...si stam de vorba aiurea asa...da´bem si o cafea din termos uitandu-ne la porumbei si la copaci (numai sa nu ploua!!!!).

#24346 (raspuns la: #24135) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
E tare asta cu menajul modern - de mya la: 12/10/2004 14:41:16
(la: Barbatii romani din diaspora (si nu numai))
E tare asta cu menajul modern. Modern...auzi, ce termen...

Am lucrat cu randul, cand el nu lucra gaseam casa luna, potolul pe masa, cainele plimbat, pisica frecata si cazuta lata (leguma!) etc. Chiar daca veneam epuizata ne caram instantaneu afara, ne plimbam, ne duceam la sala, la piscina sau la rau (chiar si noaptea...se poate face baie si e bestial!).

Cand lucram amandoi, nu lucram pana nu mai puteam...ci cat sa ne ajunga banii (si sa ne ramana ceva lunar). Asa ca serile erau tot la fel, plimbat afara, mancarea rapida (salate si omlete trantite rapid pe masa). Mancarea e ceva asa...pe langa. Eu pot sa mananc 3 morcovi si 2 mere seara si sunt super plina la mat! Iar tipul e in delir dupa mamaliga si aia se face rapid asa ca...

Cel mai misto e sa lucreze doar el, asa a fost in ultimul timp. Eu sunt studenta...asa ca...Invat de rup. Si ...si mai misto e ca el lucreaza de acasa ;-).

Noi nu suntem impovarati de treburile casei, nici nu suntem unul mai sef ca altul. Daca avem un sot care sa ma puna sa fac zilnic tocana, snitele si sa dau cu aspiratorul...ii dadeam cu tigaia in cap si o taiam ;-). Deabia imi spal eu izmenele...da´sa mai spal si pentru altii. Noroc cu ala care a inventat masina de spalat. Destept a fost!´

#24808 (raspuns la: #24795) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"discutia a pornit si se duce - de Adrian Marchidann la: 16/10/2004 08:40:48
(la: Obligativitatea religiei in scoli - o masura nelegala?)
"discutia a pornit si se duce intr-un singur sens: a ataca Biserica Ortodoxa Romana!"

Nimic mai fals. Fiecare religie este libera sa faca educatia enoriasilor cum crede de cuviinta. Dar nici o religie nu trebuie sa abuzeze de sistemul educational care nu ii apartine pentru a-si face propaganda pe cheltuiala statului. Si asa bugetul tarii deabia face nevoilor de supravietuire ale populatiei.

"Parerea mea e ca cei case se agita atata pentru a-si justifica indiferenta si negativismul religios, nu au ajuns la o armonie interioara, la o impacare cu ei insisi..."

Nu cred ca ai capacitatea de specula despre starea de armonie interioara a niciunuia dintre noi. Eu nu imi permit sa fac acest lucru in legatura cu tine si cred ca nici tu nu ar trebui sa o faci. O insulta oricat de subtila se vrea nu poate tine locul unui argument solid.
#25243 (raspuns la: #25169) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Filme de razboi - de Adrian Marchidann la: 22/10/2004 22:01:39
(la: Filmele americane/vs/ filmele europene)
Nu am vazut Band of Brothers dar sper ca voi vedea seria intr-o zi. Este mai bun ca Saving Private Ryan? Mie mi s-a parut ca este extrem de bine facut, atat de bogat in detalii pe care le percepi deabia dupa cateva vizionari.

Dar ce parere ai Daniel de Full Metal Jacket ori Platoon. Mie imi plac poate mai mult chiar decat Saving Private Ryan.
#25991 (raspuns la: #25871) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Dantimis - de Adrian Marchidann la: 07/12/2004 08:17:25
(la: Declaratia - soc a lui Adrian Nastase (fisier audio))
Intr-adevar, am inteles gresit pentru ca nu aveam suficiente detalii. Deabia azi am citit mai multe. Nu imi e rusine sa recunosc cand nu inteleg ceva. Spre deosebire de altii.
#30920 (raspuns la: #30889) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Iti multumesc pt raspuns.Si - de Solid Edge la: 02/01/2005 18:10:44
(la: Ce regretati de pe vremea lui Ceausescu?)
Iti multumesc pt raspuns.Si mai ales ca esti printre putinii din cei de pe forum care gindesc cu capul limpede si ca "auzi" ce vrea sa spuna celalalt.M-a surprins foarte placut ca ai pus degetul pe rana si ai analizat ultima consecinta:"qui prodest" daca punem problema asa cum o am pus-o eu.Da este un lucru care pragmatic vorbind este deja desuet.
Dar de ce sa amestecam planurile de discutie?
Nu vreau sa reamintesc aici actele concrete de demnitate nationala(pe care le-am "vazut" deabea la trecearea multor ani).Razboiul rece ne-a facut sa dispretuim propriile valori si decizii.Calul troian al "drepturilor omului" atit de maiestru folosit nu folosea decit la santaj politic.Renuntarea la clauza a fost un act de curaj si mare demnitate dar n-avea grija si eu il injuram atunci ca trebuia sa mai pun un pulovar pe mine si sa stau o ora pe intuneric.Sigur daca schimbam planul discutiei lumea o duce mai bine acum si mult mai multi decit cred insisi cei din Romania o duc bine.Sint mai putin de acord ca demnitatea nationala este farmaceutic egala cu demnitatea individuala care prin definitie este subiectiva si dupa mine subordonata.Demnitatea nationala se obtine prin sacrificii individuale si nu cred ca mai trebuie exemplificat,istoria e plina de exemple.Ma rog cam asta...
#32590 (raspuns la: #14477) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cateva intrebari - de (anonim) la: 05/01/2005 05:42:56
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Sunt un tanar (aproape 50 de ani ) amator,debutant.Ani de zile am mai tot tacanit cu un Zenit,folosind filme ieftine,sau resturi de filme Orwo ramase de la filmari,pe care le dadeam la developat pe la Buftea in bai de film,de nu stiam niciodata daca eu fac poze asa murdare sau asa erau baile de developre,asta cand aveam bani sa le dau totusi, dupa luni de zile de la expunere sau pe la alte laboratoare ieftine.Din unele filme deabia puteai intelege doua trei imagini,altele (cam ciudat ) ieseau aproape toate.Nici in ziua de azi nu am reusit sa descifrez misterul de ce aveam asa de mari diferente de rezultat.In felul asta nici nu am invatat mare lucru,probabil ca nici nu aveam prea multa chemare,desi,mie mi-placea sa cred ca am si doar conditiile vitrege ma inpiedica sa fac pozele pe care le visam.Mai acum vreun an jumate,s-a intamplat minunea ca avand niste bani,o ocazie cu un prieten care venea din America(si o varsta)mi-am spus:Acum ori niciodata !!! si am cerut (si primit ) un Canon 10D.Mare minune tehnica asta digitala pentru un nepriceput ca mine !!!.In primul rand ca-mi arata,memora si puteam vedea acasa,cand faceam si cand nu faceam cea ce eu credeam sau vroiam sa fac.Vorbesc de reglajele aparatului,pe care uitam tot timpul cum si cand trebuie modificate.Al doilea mare avantaj era ca puteam sa ma uit de indata ce ajungeam acasa nu dupa zile,saptamani,luni sau uneori chiar mai rau.De costuri nu mai vorbim,plus ca mai mergea si cate o mica corectie,sau recadrare.Bineinteles ca m-am lenevit si foloseam (si folosesc ) mai mult comenzile Program automate.Am reusit sa citesc chiar si instructiunile de folosire pe care recunosc ca nici acum nu le inteleg chiar in intregime.La cursurile domnului Mociornita la Dalles nu am atata timp si constanta sa merg;serviciul,familia,plus alte nevoi nu-mi permit,desi,tare mi-ar place.Totusi,cand reusesc sa-mi fac ceva timp (mult mai rar decat mi-as dori);cu putin fanatism sau arivism artistic mai pun mana pe aparat,calculator,instructiuni sau ma uit pe internet la ce fac altii.Nu demult am vazut scris aii la dumneavoastra de cineva care parea competent, ca uneori aparatul,(aparate mult mai scumpe si mai performante) fac poze neclare pur si simplu si dadea si un procent ce mie mi s-a parut incredibil 20-30 la 100.Am patit si eu lucrul asta destul de des,in situatii cand in mod normal nu ar fi trebuit sa se intample,era lumina,deci diafragma acceptabila,timp destul de scurt si totusi imagine era neclara peste tot,adica nu era clara nicaieri. Din cauza asta am vandut aparatul si mi-am cumparat 300D care mi se parea cam la fel de performant,dar,mult mai ieftin.Din pacate uneori se intampla acelasi lucru si cu noul aparat.Ba chiar si altele,de exemplu;nu declanseaza blitul impotriva ochilor rosii desi eu l-am setat.Dupa ce o sa ma convig ca fac bine ce fac si ca reusesc sa primesc ceva raspunsuri de la dumneavoastra (sau altcineva cunoscator de pe acolo)sper sa reusesc sa mai scriu.Sigur ca tare mi-as mai dori un 20D, dar, nu cred ca deocamdata merit asa ceva,nici ca nivel de cunoastinte fotografice,nici ca posibilitate de recuperare a banilor.***in alte priviinte ma supara ca fotografii romani nu reusesc sa se organizeze mai eficient.Primul semn de maturitate si profesionalism la o breasla mestesugareasca era (si este) organizarea si regulile de functionare in cadrul breslei.Vedeti alte meserii;doctorii,avocatii,notarii,soferii de taxi.Din pacate daca nu se intelege repede acest lucru,apropiata intrare in uniunea europeana se va simti usturator,mai bine zis intrarea Uniunii in noi ca intr-un sat fara stapan si fara reguli va da dreptul noilor veniti,cu puterea lor financiara,cu cunostiintele despre lucrul pe o piata adevarata,si cu organizarea lor solida sa stabileasca regulile pe care vor dori,si probabil majoritatea fotografilor meseriasi (nu zic artisti) de pe la noi vor ajunge angajati pe la diverse agentii, pe bani (poate chiar)mai buni decat acum,dar,fara nici o putere de decizie sau protectie.Si deabia atunci dupa inca citva ani,cine stie cati vor incepe sa se organizeze si sa-si dea seama cat timp s-a pierdut.Poate gresesc eu...Oricum "La multi ani sanatosi si veseli "tuturor.Niculae
#32716 (raspuns la: #32695) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
O, Doamne... cat esti de tana - de alura la: 26/01/2005 13:17:21
(la: suflet ratacit)
O, Doamne... cat esti de tanara! Tu iti dai seama de asta?! Cred ca nu! E timpul sa deschizi ochii spre lume, nu doar spre primul venit, e varsta ideala sa cunosti oameni, sa faci tot felul de chestii pe care nu ai indraznit sa le faci pana acum sau nu ai putut. La varsta ta in nici un caz nu ar trebui(urasc cuvantul asta) sa fii dependenta de un barbat! Sau poate nu cunosti nici un alt mod de existenta?! Trezeste-te la viata si bucura-te de viata! Toata lumea-i a ta! Uite cate ai facut pana acum, te lasi doborata de stupiditatea unor barbati care nu stiu sa te aprecieze si nu sunt in stare sa se bucure de prezenta ta? E timpul sa te privesti cu alti ochi, nu iti mai plange de mila, iesi in lume relaxata si sigura pe tine si iti garentez ca si ceilalti te vor privi altfel, iar tipii vor regreta ca te-au pierdut deabia atunci - siguranta ta va determina nelinistea lor! Mult noroc!
traiul dupa un cistig elocvent "1mil de bagabontzi" - de maico la: 01/02/2005 00:58:34
(la: Castigati 1 milion de euro. Ce veti alege: Romania sau occident?)
buna seara.un subiect intradevar ff.excitant nu-iasa?dar sa cochetam un pic...eu,adica muncitorul de rind din mult rivnitul vest (lucrez de peste 15 ani,sofer pe autotransportoare actualmente)pot sa spun ca mi-au trecut fisurile de vest si idila visului american si cred ca ma incadrez in barajul impus ca si comentator a ideii!in viatza de zi cu zi nu poate sa fie roz totul si nu va fi nici cind ai atitzi bani...odata cu instaurarea clara a ideii despre viatza,dupa un anumit timp cred ca ai stii ce e mai bine pentru tine ca individ in societatea in care o alegi pentru a traii si anume pe ce criterii alegi locul unde vrei sa traiesti.daca a-r fi sa aleg Romania a-r trebuii sa ma gindesc ce e mai bine pt. mine si pt. familia mea,pt. securitatea mea si a celor care ma inconjoara,pt. anonimitatea de care trebuie sa ma bucur avind sansa sa traiesc in continuare in sigurantza...desigur poate ca unii a-r prefera party-urile,femeile,drogurile,si alte"afrodiziace",depinde de mentalitatea si inteligentza formata de-a lungul timpului...avind in vedere ca viatza nu e constituita doar din"lapte si miere" nu astea sint considerentele(care le-am enumerat).dupa cistig ai doua versiuni ale vietzii:1.sa traiesti linistit fara sa faci nimic calculind o viatza indestulata si fara ff.multe excese sau 2. sa-tzi hranesti lacomia abia nascuta cu anumite afaceri pt. a spori ceea ce deabea ai dobindit(ceea ce cred ca o mare parte din indivizi a-r face-o).depinde de fiecare...eu in schimb as prefera sa stau in banca mea cu banii si sa traiesc fara grijile zilei de miine!despre locul cu pricina cred ca mai bine a-r fi sa stau tot in occident nu neaparat in schwabo-land(adica Austria).de ce?ei bine poate ca avetzi dreptate voi patriotzilor ca mai bine e acasa ceea ce tind sa cred si eu in definitiv,dar exista un dar,si ala "dar" bata'l norocu' e mare cit ochiul boului!!!ce sa faci in Romania?sa stai nu-i asa?e totul bine si frumos,da cind te gindesti ca te plimbi cu jeepanul si vezi numai jupini si stecheri care itzi ocheste casetofonul,femeia sau casa...apoi lumea care se inghesuieste la economat sa vada ce se mai da?si de lumea vedetismelor nu mai ai loc,ca de ala are asta ,ala asta,si tu numa' asta?de pantofii aia scumpi care ii portzi nu le mai plingi de mila cind calci in baltzi ca de asta e!!!apoi dac mergi si tu ca omu' de rind la un restaurant si speri sa ai si tu o seara faina,cind te straduiesti sa faci abstractzie de anumite discutzii ca de ex:bagamia-s... in ala ai vazut,gusteru' dracu' ce are,sau a crezut ca ma face eu care sint asa si asa...sau vino in mortzii mati' mai repede cu supa aia ... sau discutzii pline de aventuri traite din cine stie ce excese de nesimzire cotidiana,si nu in primul rind cind tu stai cu gagica,nevasta sau si cu copilul... e cunoscut de undeva cliseul nu-i asa?apoi campioni la tzepe unde se afla daca nu pe tzinuturile mioritice..!si apoi discutzile cu asa zisii "prieteni" despre "nu stiu frate ce sa mai fac', e naspa totu', e scump,sa vezi ce sa mai scumpit in ultimul timp,etc, etc" ce mai zici? cind pe tine te doare undeva de toate astea?e atragator nu-i asa?mi-am dat seama...nu pot sa zic ca in schwabo-land e perfect totul,iar in alte latinotzari la fel nu e roz totul de asemenea,dar cel putzin itzi confera un confort de care nu te potzi satura prea repede daca ai ceva in cap...si nu in ultimul rind hobby-uri!aici sint destui bogati care duc o viata linistita fara riscuri si complicatzii inutile.te simti strain sau nu te implinesti in occident?suferi de sindromul fff.des intilnit in Ro. si anume GRANDO-MANIA?atunci nu ai ce face in occident!!!poate ca itzi trebuie mingiierile lingusitoare ale cunostintzelor care te invidiaza?atunci ego-ul tau te indeamna inspre Ro!pai de !de ce sa faca copilul tau o scoala beton si sa fie ceva in viatza cind poate sa fie un tragator de performanta la lungimea liniilor de praf?si in Ro se poate dar probabilitatea de a ajunge o lichea e mult mai mare...gresesc? poate...vezi cazurile "rare" autohtone!si apoi sa traiesc ziua cind copilul e rapit,sau batut pt. 100 de euroi?sau masina e palmata?ha ha !iar gresesc nu-i asa?sau femeia e scuipata pe strada ca de e imbracata ca o "...da" si nu-i place aluia care e jupin si nu crede ca nu e o curva,complimentata cu dese epitete?hmmm iar nu am dreptate!si apoi patriotismul nu se manifesta platind darile la stat sau facind bisericutze in locale,atunci de ce sa stau in Ro unde trebuie sa platesc tva pina ma clampesc?numai din patriotism?ciudat mod de a judeca logic!am o tzara frumoasa cu tot ce vreau nu-i asa ?da si munte si mare si potzi sa faci concedii marfa nu?inafara ca pot sa merg cu water-skate-ul,sau expeditzii enduro (atita timp cit nu inventam noi legi,precum aia desteptzii din west!)mai am si certitudinea ca pot sa am surpriza sa platesc si pretzuri mai a'naibi de exagerate ca de sint acasa!intre timp pot sa profit de pretzurile westului mai mici si mai cu nobile conditzii...iar gresesc....poate din cind in gind sa vin acasa sa imi aduc aminte ce bine era in copilarie si frumos ...asa da dar nu prea mult,ca poate imi vede unu' chetz jeepanu'!!!!!hai sa traim!fiecare cu ale lui si sanatosi!p.s.:nu mi-o luatzi in nume de rau asa sint unii care nu sint ca altzii!!!:))
Totul e trecator - de Sturmwal la: 06/03/2005 14:53:19
(la: One moment in all our life)
A venit simplu intr-o zi in care nu ma asteptam sa vina ceva,a fost intradevar magic,parca a luat cineva lumea perceputa de mine si a improscat-o cu culori vii nebune.Eram fericit adica mirosurile erau minunate chiar daca treceam pe langa tomberonul cu gunoi,ajungem la birou cu cheile de la masina in buzunar chiar daca era in celalalt capat al orasului,semnam contactele inclusiv cele 4-5 foi albe de la urma sau ma duceam sa iau bilete la munte cu masina de 20to care trebuia sa incarce.
Dar a trecut si a lasat in urma o suferinta de vreo 5 ani lungi dupa care lucid fiind am reusit sa vad adevarata fata a iubitei mele si deabia atunci s-a terminat.Ne place sa credem ca marea iubire este unica si irepetabila dar nu este adevarat,eu m-am indragostit din nou si a fost chiar mai intens ca prima oara.Din pacate acum sa terminat din nou si astept sa vad cam cat o sa-mi ia sa imi revin.Am crezut ca doare mai putin dar si aici m-am inselat.In viata nu cred ca este o singura iubire de neuitat,timpul este un medic bun care te poate vindeca complet.Asta este.
Am emigrat pt ca eram tanar si nu puteam supravietui... - de (anonim) la: 27/03/2005 20:57:22
(la: De ce ai decis sa nu emigrezi?)
Traiesc de aproape 4 ani in strainatate...foarte departe de casa...am plecat pt ca deabea terminasem facultatea..si inca trebuia sa traiesc pe spinarea parintilor...a trecut un an de la terminarea facultatii si parintii trebuiau sa finanteze o domnisoara de 23 ani...rusine societatii care nu iti da sansa sa ai un salariu decent...
Am ajuns intr-o tara straina...traind cu dor in suflet in fiecare zi...dar am reusit sa lucrez in domeniul incare am terminat facultatea, ma simt apreciata si platita asa cum ar trebui... si ma simt foarte in siguranta din punct de vedere al viitorului.
Si desi mi-e dor de tara mea, dar mai ales de cei ramasi in urma...am posibilitatea sa-mi ajut parintii care au trudit o viata intreaga si sunt acum platiti de mizerie, am multumirea sufleteasca ca pot sa le trimit destui bani ca sa aiba de toate, sa nu le fie frig iarna, sa-si poata cumpara medicamente...
Nu am nici o indoaiala ca daca as fi ramas in Romania as fi fost in dezastru financiar si inca ajutata de bietii parinti, care ar fi trebuit sa-si ia de la gura sa-mi dea mie...
Imi iubesc tara, si nu o sa uit niciodata de unde am plecat, si imi invat fiul sa iubeasca Romania...si stiu ca nu o sa fiu niciodata bogata aici, o sa am suficient sa traiesc bine, dar tine minte ce-ti spun, fiul meu o sa fie foarte foarte bogat aici.
Multumesc mult pt. oportunitatea de a ma exprima.
referitor la "de ce?"..al lui cartarescu - de assiral la: 02/04/2005 16:12:56
(la: CATEVA MOTIVE PENTRU CARE IUBIM FEMEILE de Mircea Cartarescu)
suna foarte frumos...de-a dreptul comercial.
dar stau si ma intreb in mintea mea...daca cineva ma iubeste pentru ca indeplinesc sau corespund unui anumit tipar din mintea lui, atunci unde mai sunt eu??
cred cu toata taria ca ar trebui sa nu stim de ce facem o pereche cu omul de langa noi si deabia atunci am putea spune ca iubim.
punct.



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: