comentarii

decantece pentru nasi la nunta


Hei, cum stai la mate? Testeaza-te online!
Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Shooting star - de Little Eagle la: 09/08/2004 20:00:38
(la: Vedete fara fitze)
He,He,Hey Daniele,
Every dog has his day.Ar mai fi o zicala scoasa pe acilea de un artist ce am cunoscut,Andy Warhol:"Everybody is entitled to 15 minutes of fame."
eu as spune o zicala de-a mea:"Faima este o exaltare a eului uman."
De ce zic de faima?Pt. ca e mana-n mana cu a fi un star,vedeta in domenii diverse ce intra in atentia publicului din lume.

Fitzele?They come with the teritory.Nu se poate altfel,inca o exaltare a vanitatii umane,pt. ca esti faimos si ce bine te simti mergand pe strada si oricine te recunoaste,iti da importanta,te simti cineva,esti mai presus de oricine.
desigur ca...acest ego ce te transforma in egomaniac,la unii/unele sunt very dangerous,dar in general se intampla cu staruri mici!

Acuma,sa pun o intrebare la cafegii:
Cati dintre voi au apucat cele 15 minute de faima in viata?
Fiti onesti.Mereu primesc vorbe de la voi cum ca scriu multe despre mine,dar daca am ce scrie si am trait unele experiente prin care voi nici prin vise n-ati trecut macar,de ce nu?E oare o greseala sau....imi dau aere si fac fitze de vedeta?

Timp de 11-12 ani am fost artist profesionist in comic books industy,in fiecare an am fost invitat ca guest artist(alaturi de cei mai mari si faimosi artisti in USA si Franta),am stat cu ei la mesele de invitati,ne-am etalat arta in original,eram cu sutele si cu miile erau amatori de arta si fani ai nostri.
Vindeam desene ori picturi si vindeam si semnaturile noastre ca autografe.
Uneori nu doream sa cerem bani de la copii,ci doar de la maturi,dar am semnat personal mii de autografe in acei ani,si cel putin mergeam de 4-5 ori la conventii ca invitata de onoare si artist!Am avut mai mult de 15 min. de faima....
Pot spune ca m-am simtit tare bine fiind faimos!!!!!Mai ales cand cineva (colectionar)ca Tim Robbins+Susan Sarrandon,sau Patrick Swayze,se opresc la masa ta si admira arta ce faci,iti spune ca citeste revistele la care lucrezi si-ti admira arta si vrea autograful tau si chiar iti cumpara un desen in creion sau tus....oare nu te gadila putin la ego asta???

Esti un super star!Cei dintre voi care nu ati avut astfel de experiente,nu stiti ce vorbesc,dar discutati ca si cum ati fi atot stiutori.
Cine dintre voi a fost luat in cravasa si primit castane in cap de la Robert de Niro????Si credeti ca mi-a fost jena de faptul de a fi roman cand ma alerga prin atelierul unui artist,f. bun prieten (american)ce mi-a fost de altfel nas la nunta,si cand ma prindea in cravasa imi zicea:"Oh you crazy romanian.Bloody vampire."la misto,si asta pt. ca de cum il vedeam ii ziceam:
"You're talking to me?...Are you talking to me.?"Cine a vazut Taxi Driver stie ce vorbesc.

Oare nu te simti mare cand astfel de HUGE STARS in lume iti dau o importanta?Si sa stiti ca Bobby e f. modest!!!!!!Ori Martin Sheen,care mereu imi zicea ca-l fac sa rada,pe el l-am cunoscut demult fiind la niste demonstratii impotriva lui Bush senior si asta de azi,un mare democrat si chiar a fost arestat de cateva ori pt. parerile lui!

Ii spuneam mereu:"Martin,...should never get off the boat..."cine a vazut Apocalypse now stie ce spun acum.
Il facea sa rada,mereu interesat in Romania si credeti-ma ca am fost un f. bun ambasador al ei cu acesti oameni.
Dar unii din voi ma criticati mereu,ma puneti la zid,dar ce sa fac?Vorbesc si eu despre mine,imi pare rau ca voi nu aveti nimic de spus,pt. ca vietile voastre n-au fost asa de pline de sare si piper ca a mea.Sper sa aveti candva sansa la cele 15 min. de faima si mai vorbim atunci,okay?

Un alt om interesant si desigur faimos cred ca si pe Marte, de ar exista locuitori acolo,ar fi Keith Richards,de o modestie fara seaman!La fel David Bowie,Ozzy(cel real),David Gilmore,Brad Pitt,Alec Baldwin,(nasul meu-Bill Wray,faimos ilustrator de desene animate in USA)mi-a scris recent un email,si intre altele zis ca a avut sapt. trecuta lunch cu Alec Baldwin si Paul Stanley(pt. cei ce nu stiu,ghitaristul si vocals la KISS).

Bill cunoaste multe staruri in Hollywood,el s-a reintors in CA unde s-a nascut,din NY in 1992.El m-a introdus in NY sa-l cunosc pe Keith Richards,si desigur Bobby de Niro.

Asa ca asta mi-a fost norocul.

Pe alte dati sometimes in the future.
LOVE&PEACE,
Ozzy
































































vocatie - de mya la: 23/08/2004 15:07:53
(la: Practici profesia visata?)
Eu voiam sa ma fac creatoare de modele (de moda adica). Va imaginati ce radeau toti cand vedeau o galma care striga sus si tare treaba asta. Si eram mereu imbracata asortat (inclusiv la posete si bijuterii!!! ...atentie la detalii oameni buni!).

Culmea e ca am ajuns sa fac chestia asta da' numai pentru mine, sotul meu si cei apropiati. E drept ca mai scot si bani din cand in cand...asa...in "particoler" da' rar de tot fiindca hainele facute de mine costa! Sunt unice si muncesc la ele de-mi sar ochii din cap! De regula prefer sa le port eu decat sa la vand si sa le vad dupa aia purtate in combinatii ca nuca in perete (genul ... nasa la nunta ;-) cu paiete, pene, piele si eventual manusi pana peste cot cu strasuri si ciucuri multi si desi! ). Mi se rupe inima. Si pe urma hainele mele sunt originale, nu-mi arat chilotii...as putea zice asadar ca nu sunt la moda :-).

A trebuit sa ma reorientez pe parcurs si sa-mi aleg ceva oarecum conex. Mai trebuie omul sa si manance...asta este. Era si nasol sa faci arte plastice pe vremea mea (deh!), stia Ozzy ce zice cand zicea ca nu a putut sa intre la institut ca nu avea pile. Erau doar 5 locuri pe an si se stia ca sunt toate ocupate de dinainte (de examen).

Nu-mi pare rau insa, e mai bine sa faci ce-ti place in timpul liber si ca meserie ceva mai practic (sa iasa banu' totusi!). Pana la urma iti place orice daca esti pe faza.

Am si eu un nepotel in Romania care vrea sa se faca ... pensionar! Sta toata ziua cu bunicii acasa si...a bagat la cap ca e comoda chestia asta. Da' o sa-i treaca repede cand o sa descopere pensia lunara (de mizerie).

Hai sa va povestesc cateva di - de mya la: 08/12/2004 19:05:50
(la: Frizerii bucuresteni, mai stilati ca niciodata)
Hai sa va povestesc cateva din experientele mele la coafor, in Romania. E interesant, zau.

Acum vreo 15 ani, mi-a venit asa brusc pe chelie, ideea ca mi-ar sta bine blonda. Drept care m-am dus la Hotelul Bucuresti cu o caruta de bani la mine si am gasit o tanti care sa-mi vopseasca parul in suvite dar exact cum i-am explicat eu. Trebuia ca parul in final sa nu arate a par vopsit (ca se pierdea tot farmecul, nu?) ci a par decolorat de soare. Asa incat tipa m-a vopsit de trei ori (in suvite), cu trei nuante de blond, din ce in ce mai spre culoarea mea naturala (saten roscat). Aia a fost unica mea experienta in ale coafor-ului incununata de succes. Mi-am vopsit si sprancenele tot atunci, fiindca cu parul blond si sprancene saten inchis as fi aratat sinistru. Domne' chiar imi statea bine, serios vorbesc. Ce nu-mi placea era ca se luau golanii pe strada de mine si imi stigau ineptii despre blonde (glumele de santier pe care le stiti)

Dupa vreo cateva luni, timp in care parul a crescut si eu am incercat alte "doamne" coafeze (aia de la Hotel Bucuresti era prea scumpa pentru mine, deh)...mi-a trecut elanul brusc si am vrut sa revin la culoarea mea naturala. Ma saturasem de glume cretine si era si destul de frustrant sa tot schimb coafezele, nici una nu-mi facea in cap ce voiam eu. Buuun. M-am dus la coafor-ul din cartier si le-am zis ce vreau. Totul a fost in regula...vopsit, spalat, etc...pana sa se usuce parul...arata totul normal. Dar cand parul s-a uscat, am observat ca toata lumea din coafor se holbeaza la mine cu mana la gura (ca la tara, stiti gestul). Aveam parul verde inchis (in loc de saten roscat). Soc. Noroc ca stateam la 2 minute de casa (au fost cele mai luuuuungi 2 minute din viata mea!). Imi venea sa merg in maini ca sa nu se vada, nu...nu m-am intalnit cu nimeni (cu un caine da' ala nu se pune).

Vopseaua fusese veche si coclise in parul meu, asta a fost explicatia savanta. Inutil sa va zic ca si-au dat cu parerea zeci de "doamne" coafeze, cliente, etc. Nu se mai termina cosmarul, io voiam doar sa plec si sa scap de acolo! Nu am platit nimic (nici bacsis) si am revenit dupa fix o saptamana (saptamana in care am stat ascunsa in casa) ca sa mi se revopseasca parul. A iesit bine, spre bucuria mea sincera!!!!

Culmea e ca tortura nu s-a sfarsit aici. Nu stiu ce-mi vine si dupa vreo 6 luni imi zic...ia sa-mi fac si eu un permanent (primul si ultimul din existenta mea pe acest pamant!). Numai ideea de permanent imi suna cam aiurea...cum adica permanent? Pai cum, tine asa la nesfarsit...ma rog, suna sinistru. M-am dus la un coafor si am cerut un permanent foooarte slab, asa...sa fie parul putin ondulat (parul meu e putin ondulat dar nu destul in mintea mea de atunci). Tanti in cauza era foarte in verva ca nu stiu ce eveniment avea in familie (nunta, botez, nu mai retin). Nu prea era atenta. Eu i-am povestit ce patisem cu 6 luni in urma. Oricum mi-am zis ca trebuie sa o tin sub observatie mereu ca sa nu imi faca vreo prostie in cap. "De ce ti-e frica nu scapi!" M-a lasat prea mult cu solutiile de permanent in par (parul lung) si am iesit in final exact la Tina Turner (jur!!!). Mi-a ars parul pana la radacina! Si-a cerut iertare de 100 de ori da' ce sa mai fac? Nu puteam sa ma pieptan sub nici o forma (par uscat, umed, ud de tot), mi se rupea pieptanul in par. Daca va zic ca aratam ca Tina Turner cand avea ea coama aia in cap...poate va aduceti aminte.

Dupa o saptamana (timp in care imi faceam ceva de genul coc da' iesea ceva de genul coc d-ala supraetajat ca nasa la nunta, Doamne...ce vremuri de trista amintire!!!) m-am tuns numarul doi (fratele meu, carea avea plete ma lua mereu la misto, fiara, voia sa-mi faca poze pentru posteritate dar am refuzat cu demnitate!). Atunci am jurat ca nu mai calc in viata mea intr-un coafor si asa a fost. De regula ma tundeam singura (si le tundeam si pe prietenele mele si toti din jur) asa ca m-am specializat intre timp iar cu vopsitul sau permanentul am terminat in viata asta si pentru eternitate!

Sotul meu s-a gandit sa se tunda inainte de cununia noastra, in Romania. L-a tuns un frizer d-asta din descrierea de mai sus ("Sa va fie de bine!") si pozele de la cununie sunt crunte! Are capul tesit cand te uiti din profil, parca e cioplit in stanca. Trebuia mereu sa-i zic ca se uite la aparatul foto, din fata arata mai de Doamne ajuta...cat de cat. Acum il tund eu, avem o masina automata meseriasa si face minuni (nu mai zic de banii economisiti).

Mesajul a fost prea lung (stiu!) dar am avut chef sa scriu. Poate v-ati distrat citindu-l insa pentru mine astea sunt amintiri de genul...din epoca de piatra. Dar nu m-au marcat psihic ;-).
Anisia - de AndreiB la: 11/01/2006 14:47:12
(la: Prietenie sau dragoste?)
"chiar daca poate nu i-ai fost deloc prieten, ci doar te-ai strecurat sub acest pretext in lumea ei, fii sincer si recunoaste-i. "

Uite vezi, asta-i frica mea cea mai mare!! Tu ai crezut asta, de ce nu ar cerede-o si ea?! Initial eram convins ca nu am facut o asemenea marsavie, ci chiar ii sunt prieten (Doamne, cat sunt de bun, de etic, de moral, sunt copilul pe care Platon si l-a dorit dintotdeauna!) acum... nici eu nu stiu ce sa mai cred. Poate sunt un magar, si am incercat sa ajung la ea pe calea batuta, fara sa am curajul sa fac totul ca la carte (stii tu, ma iubeste, nu ma iubeste, cald, rece, sus, jos, framantari, flexari de mushi, incercari penibile de a parea destept...) Risc sa o pierd si asta m-ar omori. Datorita ei, a prieteniei cu ea, eu am devenit mai bun, mai vesel, mai cu chef, lumea a-nceput sa ma placa mai mult. Serios, nu ti se pare ca sunt de treaba? Daca ma-ntalneai acum 1 an (inainte de era "ea") ti-as fi parut sinistru, plicticos, fara viatza...

Multumesc pentru intelegere si pentru sfaturi. Am sa incerc sa le urmez pe cat posibil, ce sa zic, daca iese bine, esti nas la nunta noastra, daca se darama totul, vin sa-ti plang la geam:)

Sper sa nu fi suparat pe nimeni cu aceasta (relativa) deviere a mea de la tema principala a discutiei. Peace and love.
#99521 (raspuns la: #99463) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
despartire - de fara dragoste la: 13/02/2008 23:01:26
(la: Durere)
SI EUNT IN ACEEASI SITUATIE.A FOST CU MINE IN LICEU SI IN ACEEASI CLASA.SI DUPA CE AM TERMINAT LICEUL ''NE-AM COMBINAT''.SI UITE ASA AU TRECUT 3 ANI SI JUMATE.MA CERUT DE SOTIE.ZICEA CA O VREA 5 NASI LA NUNTA SI DUPAIA MIA ...............CAZUT CERUL PE MINE.NU INTELEG????????NIMIC.
lascar - de beatlemaniacul la: 12/07/2011 03:47:46
(la: Sa nu lovesti niciodata o femeie?)
Man, aici unde locuiesc nu as avea curaj sa sustin asa ceva, de aia ma si infierbant si eu pe unde pot...

Insa este aberant ce se intampla in lume de vreo 100 de ani... in acest ritm nu o mai ducem mult.

Au ajuns sa se casatoreasca barbatii intre ei, femeile intre ele, sa adopte copii, inchipuie-ti asa maretie!!! ma uitam la stiri, saracul Justin Timberlake, o sa fie si el nas la nunta homosexualului de coleg al lui de trupa!!! Oare la nunta nasul are voie sa bage o mana in fund finului (finilor) sau trebuie sa se abtina pana ajunge acasa?
#616848 (raspuns la: #616845) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
nunta (geani) - de (anonim) la: 03/02/2004 08:24:46
(la: Obiceiuri si traditii..nunta..)
Eu am fost nasa de cununie o data, iar acea nunta a avut loc la tara. Mie mi se pare ca toate aceste ritualuri care se fac si in care oamenii nu prea mai cred, vor incepe sa dispara. Tinerii nu inteleg semnificatia obiceiurilor iar batranii nu mai stiu s-o explice. S-a pierdut farmecul nuntilor traditionale romanesti. Pot sa spun ca ar fi minunat si foarte simplu ca nunta sa se desfasoare astfel: mergi la biserica, mergi cu lumea la o masa simbolica, te schimbi, ii lasi pe oameni acolo si pleci in treaba ta. Da' am impresia ca in Romania, nuntile se fac pe ideea castigului material. Nasii, sa castige cadouri de la fini, iar finii sa castige banii de la masa. Eu zic despre nuntile din Romania ca sunt costisitoare: risipa de bani, risipa de timp (tre' sa stai pana dimineata, sa nu jignesti eu stiu ce rude), risipa de gesturi - vrei nu vrei vine unu si te pupa de te ingretosezi tot. Prin Ardeal, insa, se merge pe principiul ca toti cei care vin la nunta, nasi, parinti, rude, invitati, vin sa ajute perechea sa-si inceapa viata cat mai bine - deci inca un aspect material al nuntii. Dar, spre deosebire de alte regiuni, aici e vorba de ajutorarea mirilor, nu de profitul unora si al altora de pe urma nuntii. Nunta la romani, si mai ales nunta la tara alimenteaza comunitatea pentru cel putin juma' de an cu barfe, comentarii, glume proaste: ai vazut ce lumanari? ai vazut ce rochie? da' de unde or fi avut maica atatia bani? Si chestii d'astea. Cat priveste mancarea si bautura, prefer sa ma abtin… Acum aspectul sexual al nuntii. Mi se pare o prostie sa marchezi inceputul vietii sexuale cu noaptea nuntii. E ca si cum te-ai duce la magazin sa-ti cumperi pantofi pe care sa-i incalti la nu stiu ce ocazie, nu-i probezi si atunci cand ai nevoie de ei iti dai seama ca nu ti se potrivesc. Relatia de cuplu nu incepe in noaptea nuntii. Ar trebui sa inceapa cu ceva vreme inainte, oamenii sa se cunoasca, sa stie fiecare ce poate sa dea si ce poate sa primeasca. Jucatul camasii mi se pare un fel de mezat, un fel de vita dusa la abator sau un fel de calul de dar care se cauta la dinti. Ritualurile de nunta la romani, vorbesc de nunta la tara, mi se par barbare, lipsite de logica, a caror semnificatie ancestrala este pierduta in valtoarea vremurilor, un fel de balci. Ca o concluzie, pot spune ca mi se pare inutil sa-ti inviti rude pe care nu le-ai vazut de 20 de ani, numai ca sa-ti vina la nunta cu ceva dar de bani sau ca te duci obligat la o nunta ca sa-ti asiguri meseni pentru un posibil viitor eveniment in familie. (geanina)
Chestia asta cu suparatul nas - de Daniel Racovitan la: 06/02/2004 03:06:48
(la: Obiceiuri si traditii..nunta..)
Chestia asta cu suparatul nasilor ca nascutii finilor nu sunt botezati de ei depinde de la om la om. Nasii nostri de nunta nu s-au suparat, si nici nu au ridicat pretentia. Numai unii din anturajul nostru s-au mirat cu juma' de gura "pai cum, si nasii vostri nu s-au suparat?". Ei bine, nu, nu s-au suparat, ca am stiut sa ne alegem nasi pe masura. :)
Fetitei noastre i-am pus numele asa cum am dorit.
Atat in familia mea cat si a sotiei mele lucrurile s-au intamplat la fel, alegerile au fost la fel de liberale, si traditiile pe care le-au considerat stupide le-au aruncat direct la cos. Si bine au facut.

..................................................................................
"-- Hei, uitati-va, Imparatul e gol!"
#8990 (raspuns la: #8982) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
in Romania nunta este o "mica afacere" pentru multi tineri - de maimuta la: 08/04/2005 21:10:28
(la: Obiceiuri si traditii..nunta..)
Cei care au reusit sa se casatoreasca au avut un ajutor(ma refer la parinti)sau au facut o nunta care i-a multumit pt. ca au reusit sa acopere toate cheltuielile de nunta.unii insa,nu reusesc sa faca o nunta din motive materiale, chiar daca au 11 ani de convetuire(cazul meu).eu imi doresc o nunta fara tam-tam( doar martori sau nasi). iubitul meu vrea o nunta mare cu multi prieteni si cu toate rudele.Am visat si eu ca orice fata sa fiu mireasa(asta cand eram mica si visam mult), sa am o nunta ca-n povesti. Azi sunt realista si-mi dau seama cati bani trebuie sa ai ca sa faci o nunta normala. Ne-am dorit sa facem nunta din banii nostrii, nuntasii sa vina,sa se distreze iar partea cu "inchinatul" sa nu aiba loc la nunta noastra.Pur si simplu lumea sa se distreze si eu sa nu fiu o mireasa stresata de faptul ca nu a venit nu stiu ce invitat(probabil trebuie sa-i numar),ca nu au dat cat ma asteptam, ca nu-mi ajung banii pt orchestra,ca am cumparat rochia sau costumul si am dat cu un milion mai mult decat vazusem la nu stiu ce magazin, ca preotul a cerut o taxa prea mare, ca nu a taiat chitanta, etc.sa nu radeti dar sunt probleme de care te lovesti daca nu ai bani suficienti( sau rezerve).Poate ca mai simplu e sa fac un imprumut micut, sa merg cu nasii la biserica, apoi la un restaurant si gata. trebuie sa ma mai gandesc un pic, ce conteaza ca au trecut doar 11 ani........
nunta e un moment unic in viata!!! - de duda la: 13/04/2005 09:30:50
(la: traditi la nunta)
draga, adina, in primul rand iti urez casa de piatra si cat mai multa fericire! in al doilea rand: nunta este un moment unic in viata fiecaruia dintre noi si trebuie sa-l facem sa fie cat mai frumos si de neuitat. eu sunt casatorita de 5 ani si, initial, nici eu nu am vrut sa respect intru totul traditiile, dar pana la urma m-am razgandit! si a fost foarte frumos! sunt niste momente pe care nu le voi uita niciodata si de cate ori ma apuca nostalgia deschid albumul cu fotografii (facute de un profesionist, asa cum vrei si tu) si imi aduc aminte ce frumos a fost. anul acesta voi fi nasa. pentru a doua oara. si imi pare rau ca prima oara cand am cununat nu s-au putut respecta traditiile, pentru ca a fost o situatie mai ciudata... invitatii venisera de fapt la un botez, nu la o nunta... dar anul asta va fi frumos, sunt convinsa! viitorii mei fini isi doreau o nunta foarte restransa, fara rochie de mireasa si fara voal, fara prea multa bataie de cap... de ce? sunt atat de multe probleme de care te izbesti dupa, incat e bine ca macar sa ai de ce sa iti amintesti... asa ca viitoarea mea s-a convins pana la urma ca daca tot se marita trebuie sa poate si voal si rochie de mireasa si e chiar foarte fericita si abia asteapta momentul... asa ca respecta pe cat posibil traditiile noastre ramase din mosi stramosi, pentru ca sunt tare frumoase! si iti vei aduce aminte cu o deosebita placere de nunta ta toata viata! chiar daca vei fi obosita atunci, chiar daca vei fi stresata, chiar daca va trebui sa faci pe placul tuturor invitatilor...pana la urma, peste cativa ani, nu iti vei mai aduce aminte de micile inconveniente, ci numai de ceea ce a fost frumos... eu nu am decat un singur regret referitor la nunta mea: ca nu am fost furata! :) toata lumea a incercat sa ma fure, dar nu a reusit nimeni...am fost pazita cu strasnicie de sotul meu...:))) regret e insa, cred, un cuvant cam dur, pentru ca inclusiv de acest aspect imi aduc cu placere aminte si chiar sunt...mandra ca am avut un asa paznic...:))) asa ca... go on! si fa ca totul sa fie cat mai frumos! inca o data casa de piatra!
nunta la tara - obiceiul cu oglinda - de rac la: 04/11/2005 15:36:36
(la: Obiceiuri de nunta)
Este superba nunta la tara, mai ales datorita obiceiurilor, care nu se regasesc in cele facute la oras, prin carciumi...

In anul 2000 am participat la o astfel de nunta prin judetul Giurgiu, in comuna Baneasa (cred ca unii dintre voi ati auzit de ea). Povestea a tinut trei zile, ca in povesti...
Ceea ce m-a mirat a fost urmatorul obicei: la un moment dat, inainte de momentul mersului la biserica, am plecat cu tot alaiul sa luam din sat nasii. Interesant e ca in fata multimi era cineva care tinea o... oglinda! N-am reusit sa aflu niciodata explicatia pentru lucrul asta...

In fine, dupa momentul culminant de la biserica, ne-am intors in gospodaria parintilor miresei (cumnata mea, adica sotia fratelui sotiei mele), unde era construit un cort mare de tot, sub care au incaput o gramada de mese si scena din fata, unde a cantat orchestra pana la 4 dimineata (la un moment dat am intrat si eu la tobe, se putea altfel?)

Eiii, ce vremuri!
Dar: poate sa-mi explice cineva ce era cu oglinda aceea?
nunta in Bucovina - de Shtevia la: 08/11/2005 13:11:48
(la: Obiceiuri de nunta)
Am fost la o nunta interesanta acum cativa ani. Prima parte a nuntii – adica cea civila- a fost la oras, a doua- cea religioasa, la tara, in Bucovina (fata era din oras, iar mirele de la tara si fiindca era distanta mare intre localitati, au ales sa faca asa, ca sa impace si capra si varza). Oricum, a fost o nunta traditional-romaneasca. Mirii au postit o saptamana- nu post negru, ci fara carne, lactate, oua. S-au dus la spovedit si impartasit. Apoi, chiar desi au fost cununati oficiali, nu au dormit impreuna (desi au stat in aceeasi casa), pana cand nu s-a savarsit si nunta religioasa. Fata a dormit cu mama ei in tot acest rastimp. La cununia religioasa, a fost foarte frumos, toti erau imbracati in haine populare, inclusive nasii (acolo se “poarta” mai multe perechi de nasi; am auzit ca la unele nunti ajung si la 12-15 perechi…practic asa ajunge toata lumea sa fie rubedenie cu toata lumea intr-un sat romanesc din Bucovina).Mirii, din pacate, nu au fost in port popular decat in a doua zi de nunta).
M-a omorat slujba religioasa... A inceput cand a apus soarele (asa era datina, ca pana la apus, fiecare sa-si termine treburile din casa si din afara ei) si a tinut vreo 3-4 ore. Mireasa cred ca era aproape lesinata, de stat atat pe tocuri si de oboseala. Preotul era foarte sever si ne-a spus dupa aceea, ca daca nu posteau si nu se spovedeau inainte (a intrebat parintii daca au tinut copiii postul), nici nu facea cununia. Pe urma, a fost un moment interesant, in care mama fetei o dadea pe fata mirelui si parintilor lui si ii interzicea formal sa il paraseasca, sa fie necuvincioasa, necredincioasa, etc. Fireste, cu lacrimi si tot tacamul. A urmat ospatul si petrecerea de nunta. A tinut pana dimineata pe la 7, apoi s-a reluat de pe la 2 in ziua urmatoare si a tinut pana in dimineata cealalta. Erau tone de mancare – numai traditionale, romanesti, s-a baut vin si tuica (samahoanca si tescovina – doar in zona aceea am baut asa ceva). S-a cantat doar muzica populara, fireste cu taraf. Nu stiu de unde mai aveau putere sa cante, iar nuntasii sa joace atata. Era un mosnegut (pe putin 70 de ani), cu un picior de lemn (sfartecat de un obuz), cu o nevasta cu cel putin un cap mai mare decat el si destul de masiva, la vreo 60 de ani, pe care o invartea si o rasucea intr-una. El a dat tonul la joc si, din cate am inteles (nu am putut sta, din pacate, pana la sfarsitul nuntii), tot el a incheiat jocul. Erau asa de frumos imbracati si aveau atata bucurie sincera in ei, cum nu am mai intalnit nicicand la vreo nunta sau petrecere! Mi-a placut mult…
S-au dat bani si cadouri, fara strigare, exceptand cadourile de la nasi, care fiecare se mandreau cu ce au dat....
Ploua la nunta - de orhideea nebuna la: 08/09/2008 17:48:35
(la: ritualuri, traditii, credinte)
In sat la tata sunt si unguri si romani.
Daca ploua la nunta se spune ca mireasa a mancat din oala (mare lene pe capul ei)... asta zic romanii.
Daca ploua la nunta se spune ca perechea va fi bogata....... asta zic ungurii.
Dar povestea cu ungurii e putin mai lunga. Brazii de care vorbeam mai sus se taie din padure si se aduc cu carul in sat. Dupa brazi se duc mirele, nasu (nasii, dupa caz) si cavalerii de onoare. Ca perechea o sa fie bogata chiar daca nu ploua in ziua nuntii, obiceiul e, sa fie udati pe cei din car.
Cu galeata.
#339954 (raspuns la: #339949) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pai punem nasi - de anisia la: 27/11/2009 14:31:29
(la: luna-are-pete)
pe lascar si proudy ;;)
si sa plateasca ei nunta, ca-s nasi :P
#502634 (raspuns la: #502451) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
gianina - de Jimmy_Cecilia la: 03/02/2004 09:51:56
(la: Obiceiuri si traditii..nunta..)
multumesc pentru rabdarea avuta sa-mi raspunzi, felicitari pt umorul si obiectivitatea cu care scrii.
parca s-au schimbat lucrurile, sau poate familia mea nu le-a respectat pe vremuri ?
îmi aduc aminte, aveam vreo 7 ani si dansam cazaciocul la nunta unei matusi, sora a mamei
s-a tinut in casa bunicii 3 camere mari si o bucatarie si un coridor mare, la simeria(ardeal)
au fost familiile si doar cativa prieteni intimi, mobila data langa pereti, mese intinse in mijloc, si a gatit familia, bunica a taiat mai multe gâste si pui (eu le duceam la pascut!)
era iarna, deci cu totii in casa, nu puteam sa ne intindem in curte...
nimeni nu s-a dus sa faca turul Romaniei sa invite personal
in ghiz de muzica era patefonul..
haina de mireasa era a bunicii, re-ajustata, a servit si lui mama si celor 2 surori ale ei...
nu restaurant, nu orchestra, nu rochie noua si nici eu cu sora nu aveam rochii speciale...
nu cadou la fini sau la nasi, cadou, ceva bani pt mire si mireasa, sa cumpere necesarul in casa
si nu cred ca cineva s-a imbatat...
#8803 (raspuns la: #8799) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
nunta in Romania, - de (anonim) la: 04/02/2004 11:50:33
(la: Obiceiuri si traditii..nunta..)
Niciodata nu am inteles de ce oameni pot sa vada doar partea negativa a lucrurilor, in cazul nostru e vorba de nuntile care se fac in tara. Nunta fiecarui cuplu e ceva ce ar trebuie sa fie o data in viata, fiecare are dreptul necontestat sa se casatoreasca unde vrea si cum vrea, nu vad ce au de a face bani cu acest lucru. Motivul pt care facem bani ii sa ii cheltuim, nu sa ii idolizam, nu am inteles ce inseamna bani aruncati. Daca asta ii face pe uni fericiti asta e bine, sa ii arunce pe toti. Iar in legatura cu acest lucru apreciez punctul dv. de vedere, dar nu apreciez tonul arogant si critica dv.
Sa nu uitatm totusi ca dv sunteti la a patra casatorie, unde e farmecul, treditia si obiceiul noptial in acest lucru. Nu crec ca mai are importanta daca mai divortati de 10 ori sau nu, nu mai e nimic unic si de lunga durata sau e si nu vad eu??????????????????????
Nimeni nu e perfect, suntem aici sa ne iertam, ajutam si sa ne iubim unul pe celalalt. Viata e prea scurta sa ne impiedicam de lucruri marunte.
Fiecare dintre noi cei plecati "afara" trimitem bani in tara, cred ca asta e mai mult sau mai putin o obligatie care trebe sa o indeplinim. Domnul sa ne dea mai mult sa putem trimite mai mult!!!!!!!!!!!!!!
Totul in lumea asta are o frumusete aparte, nu o ignorati!!!!!!!!!!
Cristina
nunta la romani - de cenusareasa la: 05/02/2004 18:19:46
(la: Obiceiuri si traditii..nunta..)
Din pacate nunta (la romani) nu este (nu spun nu mai este pentru ca nu stiu cum era) ceva sentimental (cel putin asa imi imaginez ca ar trebui sa fie) cu incarcatura emotionala din partea mirilor, a parintilor si a prietenilor buni. Cred ca este, sau poate nu de mult timp a devenit o afacere, in care personajele principale fac un scenariu, preconizeaza cu 1,2 luni inainte banii care vor rezulta in urma acestei "intamplari", fac calcule pentru dobanda pe care o vor lua daca pun banii la o banca sau alta........si tot asa pana in "fericita" zi in care are loc evenimentul cand ei sunt deja obositi de calcule, grafice...........si cate altele or mai fi.
Cred ca asta nu e o traditie, dar care tinde (sau poate deja este) sa devina "nunta traditionala romaneasca".

Am scris toate astea pentru ca am auzit o discutie.......de fapt mai multe si toate la fel........dupa nunta nu se vorbeste decat despre cati bani au iesit, cat a dat fam. Cutarescu, cat a costat meniul......si multe multe lucruri care in unele cazuri amarasc personajele care se presupune ca ar trebui sa fie FERICITE.

Daca nu am dreptate, rog a mi se deschide ochii!!!!!!
Multumiri anticipate!
nu stiu ce sa zic, ma uimeste - de mapopescu la: 06/02/2004 04:36:01
(la: Obiceiuri si traditii..nunta..)
nu stiu ce sa zic, ma uimeste majoritatea parerilor negative.
sa va povestesc cum a fost la noi.

am cerut-o de nevasta pe doamna mea in 1 decembrie 99, data propusa pt cununie prin vara. in februarie ne hotarim sa facem nunta mai repede, macar la biserica. in aprilie.

cu o saptamina inainte de nunta la biserica ne hotarim sa facem si cheful, petrecerea, ma rog, tot atunci. nasii mei ne-au ajutat sa gasim o salita mica. fiindca nu incapeau decit 50 de persoane odata, am chemat pe cei mai in etate (sa nu sune urit) pe la amiaza si pe cei mai tineri seara.

a fost un chef teribil, am avut 100 de prieteni si rude care au venit, anuntati cu o saptamina inainte pe telefon, ca invitatiile scrise nu am mai apucat sa le facem:D

apropo de interesele financiare in a aface nunta etc dupa ce am scazut restaurantul si alte cheltuieli ne-au mai ramas bani de o dacie din 75 pe care ne-au dat-o nasii la pret redus ;) asa ca...

nici video nu ne-am permis, parintii si bunicii ne-au ajutat f mult cu ce au putut, bani sau produse de la tara (brinza, tuica) sau prajituri. rudele la fel.

a iesit perfect. nasii s-au distrat teribil si cind ne reintilnim cu ei sau cu alti "participanti" ne amintim cu placere de acea noapte.

nu am avut nici "catel" adica acea persoana ce tot strigat toata nunta si anunta si darurile. la plecare cine a vrut si a putut ne-a felicitat si ne-a lasat un plic, un cadou etc. toti au fost bine primiti si li s-a multumit la fel.

am uitat sa va spun ca muzica a fost asigurata de un prieten care a venit cu PCul sau personal si mp3uri :)

vedeti ca se poate si altfel?

PS prima fetita a fost botezata de nasii mei iar cea de a doua speram ca va fi bootezata de nasii din partea sotiei, fara conditii sau probleme de nume ale copilului sau de alta natura.
pt ygrec - nasi-nume botez copii - de geani la: 06/02/2004 05:51:40
(la: Obiceiuri si traditii..nunta..)
geani
Noi am fost nasi de cununie. nu pot spune despre cat de minunat a fost la cununie, pentru ca n-a fost. in concluzie, asta e. cand a aparut primul copil al perechii cununate de noi, ei au venit cu rugamintea ca sa le botezam copilul ca asa e traditia. Da' noi nu suntem traditionalisti, ba dimpotriva. Am acceptat sa le botezam copilul dar nu am fost de acord sa-i dam noi nume deoarece am considerat mai potrivit ca mama copilului sa fie cea care sa hotarasca in ce fel sa-si strige copilul, ca doar ea il naste si ea il creste. Cum le place parintilor, asa sa-l numeasca. Noi avem o relatie buna cu finii nostri si ori de cate ori au nevoie de vreun sfat vin la noi si asta nu pentru ca am fi batrani, ci pentru ca au incredere in noi. Cand era pe drum al doilea copil, iarasi ne-au intrebat daca vrem sa-i dam vreun nume si situatia s-a repetat. Nu am facut decat sa ne sfatuim in legatura cu numele copilului. Mai ales ca de data asta e baietel iar mama copilului dorea sa-i puna numele nasului, lucru cu care noi nu am fost de acord, doar asa, ca sa fie numele nasului si nu pentru ca placea parintilor. Asta e mentalitatea noastra: parintii sa dea nume copiilor lor pentru ca ei ii striga zilnic, ei fac sacrificii sa-i creasca, ei se bucura si ei isi alinta copii. asta e cu numele. Va salut, Geani
#9013 (raspuns la: #8982) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Hei, cum stai la mate? Testeaza-te online!
Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...