deles mo

ni ca mo-i dushe o tzarica:)

Moş Crăciun nu m-a ocolit niciodată ... an de an lasă sub brad cadoul visat ... păstrez în suflet darul cel mai de preţ ... primit şi dăruit, deopotrivă ... credinţa, speranţa, dragostea ... şi sper să nu mă uite nici în anii ce vor veni ... mai am sub brad un pui de om ce-mi umple zilele cu zâmbet şi senin ... şi un OM alături, de la care încă mai învăţ, la matusalemica mea vârstă, cum să trăiesc frumos şi cum să dăruiesc fără să aştept nimic în schimb ... toate aceste daruri ale moşului fac din mine un om împlinit ...

" ... rebegit, la un pas de seninatate, ma cuprinde un ultim vârtej ..."

Dumnezeu descopera omului profetiile!!!, nu omul le descopera!!!.
''Caci nici-o profetie nu vine de la om!.....profetiile vin de la Dumnezeu prin om!....''
Cuvantul insusi al lui Dumnezeu...este profetic!
Si Apocalipsa este insusi cuvantul Lui !

Atunci cum spui tu? {apocalipsa.nu trebui luata mota-mo!}???

Si mai spui ca nu intelegi!?...cum sa intelegi citind cu ochii tai!!!...nu tu descoperi!...[El ATI DESCOPERA]!!!si incepi sa vezi altfel decat ai inteles tu cand ai citit asa...ca pe un simplu roman de aventura, sau de dragoste etc.

De exe. roaga-te asa: doamne te rog, descopera-mi, si arata-mi si mie adevarul cu privire la semnele sfarsitului,caci citesc!, si nu inteleg! ce vrea sa spuna versetul cutare!, sau cutare!.

Si o sa vezi ca merge!!!....o sa intelegi altfel decat ai citit...''e ca si cum ti-a cazut fisa''... o sa zici in gandul tau...''ia uite ma cum de nu mi-am dat seama ce vrea sa spuna aici''...nu stiu cum sa-ti mai spun...dar o sa fie ca si cum ai citi intr-o carte deschisa.
Incearca!!!

LA: dupa cum scrii...nu prea pari masochista. Unde da picky, creste...si...depinde NUMAI de tine CE CRESTE!

MO: reumatism, of, of te inteleg :(( vine ploaie!

Hai LA BUNA VEDERE mai copii, daca mai stau cu voi ma apuca ploaia:))

E iarna şi miroase bine
Mi-e dor de traista ta cea veche
Poveştile înghesuite
Şi ţurţurii făr' de pereche.

Eşti Moş, şi-ţi duci povestea-n spate
Căci destui ce piedică îţi pun
Iubeşte-i dăruieşte-le o noapte
Şi iartă-i că ţi-au spânzurat durerea-n cui.

Era o noapte, doar a noastră
De ursitoare şi poveşti
Te-au izonit din viaţa noastră
Pribeag printre troiene, iubire dăruieşti.

Io mi-s Moş Crăciun şi ce nu pot face eu, desface Moaşa Crăciunica, că nu e moş fără de moaşa lui.
Mai întâi şi mai întâi să analizăm de subiecte şi predictibile ce se poate scămoşa din scrisorica ta:
"Fetiţă cu ochii de plus" ai răbdare că acuş îmi pui ochelari de soare şi caut în lumea mare Feţi Frumoşi ori mai solzoşi şi-i înşir în faţa ta ca să-ţi poţi alege aşa...
"în casuta cu obraji bucalati" nespălaţi şi înconeiaţi, vine Soarele furiş, stă ascuns în păpuriş, ca să vază dacă nu-i adversar de teapa lui...
"port in suflet amintiri de povesti," şi-n cutia cu maimuţe, lângă nasturi, catarame, poze de artişti şi aţe, stau culcate trei smicele din curmalul fără fructe
"suparata." dacă eşti, n-o să capeţi nici o boabă, şi de mai furi din ogradă o să-ţi dau să nu poţi duceŞ mere, nuci, halviţă dulce şi-o portreată de poveşti
"sa-mi aduci inteleptii" lasă fată-nţelepciunea, bună-i când ai fi bătrână, amu joacă-te şi-n strună, cântă-le la urieşi
"sa ma-nveti sa-ndraznesc" asta fată învăţa-vei doar atunci când vei fi coaptă, şi-o să-ţi porţi mândră năravul, şi pe prispă şi la poartă
"catelus cu nas cat boaba" are Moşul dar mai bine, la pet-shop-ul din poveste, gâgâlici stau la ferestre...
"un pitic." pentru gradină, care face pipi-n sus, de nu l-a furat neiada, ţi l-oi da că tot îs dus...

"'mbatranesc!" a-mbătrâni nu-i o ruşine, că tot ce-i pom îmbătrâneste, după ce-n floare se îmbracă şi-poi în vară-n pârg rodeşte

Moş cărunt ce-n barba sură
Porţi troiene ne-ntinate
Tu ne-aduci azi bucuria
Darurilor nesperate.

Sufletul chircit sub gheţuri
Il lăsăm seara ofrandă,
Pentru ca suflarea-ţi sfântă
Să-l invie, să dea roadă.

Te rugăm ca-n bunatatea-ţi
Să ne ajuţi, să ne îndrumi,
Prin nămeţi de griji si ură
Laolalta să ne-aduni.

Tu a cerului tărie
O desfaci doar pentru noi
Si vesteşti naşterea sfântă
Intr-un staul, printre oi.

Suntem tină şi duh sfânt
Răstignind dumnezeirea
Moşule să ne ajuţi
Să ne regăsim menirea.

Am uitat de mult porunca
Ce ne-ndeamnă la iubire,
Iarna urii ne-nvrăjbeşte
Nimicind orice pornire

Darurile nesperate
Peste noi le risipesti
Si-an de an tu bucuria
Printre noi o răspândeşti.

Am uitat să-ntreb, Moţoace dragă, tot tu pui şi murăturile?

Atata vreme cat puterea de moderare este oferita din oficiu fiecarui utilizator, bineteles ca utilizatorii fac politica de moderare. Restul sunt provocari si abureli emise de diversi indivizi fara ocupatie intelectuala gen ninel, nanu & co.

Referitor la "presa cu nuante verzi",un articol "in tema" din revista Electra:
======================


Ştefan Postelnicu

ANTISEMITISMUL ÎN PRESĂ. PUBLICAŢIILE DE EXTREMĂ DREAPTA

Scurt istoric

De-a lungul celor 13 ani care au trecut de la Revoluţia din decembrie a apărut un număr relativ mare de publicaţii ce pot fi subsumate orientării ideologice de extremă dreapta. Şi totuşi puţini sînt analiştii care au acordat o atenţie constantă acestui fenomen. Sigur, articole ocazionale, critice luări de poziţie în raport cu excesele acestor publicaţii au fost şi sînt destul de frecvente. Însă majoritatea radiografiilor evoluţiei sectorului mass-media prin care s-a încercat conturarea specificului presei româneşti de după decembrie 1989 au ignorat acest fapt. O oarecare atenţie din partea cercetătorilor au primit – şi subliniez încă o dată că mă refer aici doar la acele studii sistematice, care nu se opresc doar la denunţarea atitudinilor excesive din punct de vedere ideologic – doar periodicele al căror program doctrinar (în cazul în care acesta există şi este unul coerent) se revendică în mod explicit de la extremă stînga sau reiau clişee ce pot fi identificate ca aparţinînd acestei orientări (e vorba, bineînţeles, de România Mare, Şi Totuşi Iubirea, Politica, Naţiunea şi lista poate continua). Cazul este cu atît mai interesant cu cît, dacă structurile organizaţionale sau de presă de extremă stînga par a fi cu totul dezinteresate în a-şi configura un program propriu-zis, la polul opus tocmai efortul de a elabora o ideologie coerentă pare a fi preocuparea majoră. Alegînd, la întîmplare, două dintre studiile dedicate acestui subiect, Mass Media in Revolution and National Development. The Romanian Laboratory de Peter Gross (Iowa State University Press/Ames, 1996) şi Tipologia presei româneşti de Marian Petcu, (Editura Institutului European, Iaşi, 2000) se poate constata cu uşurinţă cam care este interesul specialiştilor pentru acest segment de presă şi ponderea pe care i-o acordă (atunci cînd i se acordă!) în raport cu cel de extremă stîngă. Dar "bibliografia" neglijării publicaţiilor de extremă dreapta şi a locului lor în peisajul presei româneşti de azi este mult mai vastă şi nu este aici locul să insist asupra acestui fapt.

O scurtă trecere în revistă a acestor periodice este, cred, utilă. Foarte rar, apariţia unei publicaţii aparţinând acestui segment de presă a fost conjugată unei structuri de tip politic. Presa de partid oferă un singur exemplu notabil. Este vorba despre defuncta revistă lunară Mişcarea, organ de presă al Partidului Mişcarea pentru România, condus de Marian Munteanu.

Dacă din punctul de vedere al vieţii politice constituirea unor partide orientate ideologic în această direcţie a fost mai dificilă (iar atunci când acest lucru s-a produs respectivele partide nu au avut puterea financiară şi audienţa necesară editării unui organ de presă propriu), presa de extremă dreapta neafiliată unei grupări bine determinate de interese politice a cunoscut pe parcursul acestor 11 ani o evoluţie aş spune spectaculoasă.

Gazeta de Vest, săptămânal de informare, ce apărea la Timişoara, imparţial din punct de vedere ideologic în anii 1990-1991, va cunoaşte ulterior o rapidă metamorfozare, fiind preluat de un grup editorial orientat către extrema dreaptă (director Ovidiu Guleş, redactori: Zaharia Marineasa, Valeriu Neştian, Mircea Nicolau). Publicaţia va fi transformată în revistă lunară şi îşi va revendica un caracter extremist radical. Spre sfârşitul anului 1999 revista dispare din pricina divergenţelor de opinie ireconciliabile dintre director şi colaboratorii revistei.

Sub îngrijirea unui colectiv de redacţie compus din Gabriel Constantinescu (director), Răzvan Codrescu (redactor-şef), Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Florea Tiberian apare la Sibiu din 1990 cea mai longevivă revistă de extremă dreapta postrevoluţionară, Puncte Cardinale.

Din ianuarie 1998 apare la Bucureşti revista lunară Permanenţe, editată de Fundaţia Profesor George Manu. Colaboratori acesteia editează pe Internet revista Sfarmă Piatră, "săptămânal de rezistenţă românească". În mai 1998 apărea Cămaşa de izbândă, săptămânal ce, în lipsa unor colaboratori de prestigiu pentru mediile de orientare neolegionară, va dispărea curând.

Din 1998 apare cu regularitate revista lunară Vremea Dreptei Naţional-Creştine scoasă de Editura Vremea (director Nicolae Henegariu).

Din 1997 apare "revista de oceanografie ortodoxă" Scara, publicaţie fără dată fixă de apariţie, cu format de almanah. Gruparea revistei este constituită din aproximativ 100 de colaboratori, redacţia fiind condusă de Mugur Vasiliu (director) şi Rafael Udrişte (redactor-şef). Un program ideologic similar îşi asumă şi revista Măiastra.

Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi din România editează Schimbarea la Faţă, "o propunere de lectură ortodoxă a realităţii româneşti", publicaţie lunară ce apare din ianuarie 2000.

Pe lângă aceste reviste mai apare şi un buletin informativ al Fundaţiei "Buna Vestire", cu o circulaţie restrânsă, incontrolabilă şi fără un impact real.

Trepte ale antisemitismului

Ar fi total greşit să afirm că toate aceste reviste au manifestat în mod explicit atitudini antisemite. În fond, aici este o chestiune de nuanţă. Să luăm, spre exemplu, cazurile Mişcarea şi Scara, două dintre publicaţiile a căror prioritate o constituie (a constituit-o, pentru prima dintre ele, care nu mai apare de mult) conturarea unui program de renaştere în primul rînd culturală. Antisemitismul este aici mai degrabă o prezenţă implicit㠖 atîta vreme cît colaboratorii acestor reviste şi-au propus să readucă în atenţia cititorilor programul ideologic (într-o formă atenuată sau nu) al Mişcării Legionare.

Voi încerca în continuare o trecere în revistă a formelor de antisemitism prezente în discursul presei de extremă dreapta de astăzi, fără a-mi propune un mod sistematic de prezentare.

■

A vorbi despre nuanţe în atitudinile de tip antisemit poate părea cinic. Şi totuşi, între antisemitismul furibund şi autoasumat şi cel propagat prin reafirmarea, de pildă, a unui inventar simbolistic aparţinînd Mişcării Legionare este o diferenţă. O diferenţă care nu face ca formele "atenuate" de antisemitism să fie mai puţin culpabile sau care să ne dea dreptul de a le trece cu vederea. Există o scală a antisemitismului, dificil de realizat, dar care demonstrează că acest flagel este prezent în forme suficient de "productive" în discursul public din societatea românească.

De pildă, ar trebui să ne întrebăm dacă afişarea unui portret fotografic al lui Corneliu Zelea Codreanu în revista Scara în chip de model absolut al creştinului este sau nu o dovadă implicită de antisemitism. Răspunsul meu este pozitiv şi, în consecinţă, voi încerca o scurtă argumentare. Dacă luăm oricare dintre cele două texte programatice importante ale doctrinei legionare elaborate de către Codreanu – Pentru legionari şi Cărticica şefului de cuib – vom putea face observaţia de bun-simţ că antisemitismul nu este doar o prezenţă constantă aici, ba chiar una dintre cheile de boltă ale întregii construcţii ideologice (spun asta din convingerea că orice ideologie totalitară are mai multe chei de boltă, adică grile pe baza cărora îşi dezvoltă întreaga pseudoargumentaţie).

Cei care îşi doresc reabilitarea doctrinei codreniste îşi justifică demersul prin faptul că ar trebui uitate culpele trecutului, mai ales cele din perioada în care şef al mişcării a fost Horia Sima; ei pledează pentru o reîntoarcere la teoria şi spiritul acestei mişcări, încercînd să se facă abstracţie de excesele practicii. Dar, pentru că tocmai am pomenit cele două volume fundamentale pentru extremismul românesc interbelic, nu mă pot opri să nu observ faptul că doar în Pentru legionari peiorativul jidan apare de aproximativ 500 de ori. Cum, oare, se poate face abstracţie de componenta antisemită evident㠖 care, de altfel, nici nu mai trebuie demonstrat㠖 şi să se păstreze întreg spiritul originar al ideologiei legionare – iată o dilemă pe care neolegionarii "moderaţi" nu au cum să o depăşească.

Aşadar, a-l reabilita pe Codreanu, fie şi prin această modalitate iconografică şi a-l propune implicit drept model absolut al omului creştin este, implicit, un gest antisemit.

*

O altă marotă a neolegionarilor constă în repunerea în discuţie a holocaustului coroborată cu instaurarea regimului comunist în România, care este văzută drept opera exclusivă şi în beneficiul exclusiv al evreilor sau al iudeomasoneriei. A insita asupra acestui punct este, din punctul meu de vedere, inutil, aşa că, mai bine, să trecem la exemple pentru a vedea cum se încearcă sistematizarea acestui tip de "argumentaţie" în beneficiul propagandei antisemite.

Aşadar, simple exemple:

"Cine acuză?", articol de Filon Verca, publicat în Permanenţe, an I, nr.7, iulie 1998, ca răspuns la o analiză a lui Norman Manea din revista The New Republic:

"(…) Nu ştiu cui să mă adresez mai întîi, cînd dl Manea, ca şi toţi coreligionarii săi, de la Moses Rosen la Elie Wiesel, acuză poporul român de toate relele istoriei, dar trece sub tăcere perioada de început a comunismului în România, perioadă în care evreii au avut un rol preponderent în instaurarea lui, după cum au avut acelaşi rol în exterminarea elitei româneşti, ei servind drept instrument în supunerea ţării de către colosul sovietic.(…)"

"Naţionalism şi extremism", articol de Aristide Lefa, publicat în Permanenţe, an I, nr. 5-6, mai-iunie 1998, privitor la acuzaţia de antisemitism adusă întregii Mişcări Legionare:

"(…) În cei peste 70 de ani de la înfiinţarea ei, Mişcarea Legionară a creat acest tip de om [e vorba despre omul nou, n.n.] şi nu puţine sînt exemplele care demonstrează acest fapt, începînd cu jertfa lui Moţa şi Marin, care au murit în Spania pentru Hristos în lupta contra bolşevismului criminal şi ateu pe pămîntul Spaniei catolice şi terminînd cu numeroasele exemple date în închisori, cînd legionarii au ajutat cu sacrificii pe cei care-i prigoniseră în trecut, inclusiv pe evrei.(…) Dacă doctrina legionară îşi propune să creeze un nou tip de om, capabil de jertfă pentru neam şi aproapele său, cum pot fi acuzaţi legionarii de antisemitism, rasism sau xenofobie?(…)Şi Biserica creştină a avut şi are extremiştii ei. Ce sînt sfinţii decît creştini extremişti? Noi îi cinstim şi ne închinăm lor. După teria la modă ce incriminează extremismul, ar trebui

să-i contestăm şi să-i scoatem din calendar şi din biserici.(…)"

"Către prietenii mei români", articol de Nicolae Henegariu, în Vremea Dreptei Naţional-Creştine, an IV, nr.33, 20 aprilie-17 mai 2001; autorul răspunde articolului "Scrisoare către prietenii mei români" de Gaspar Miklos Tamas, publicat în Dilema, nr.416, în care se vorbeşte despre rolul unei părţi a elitei culturale în propagarea antisemitismului:

"După această întristare pentru prezentarea necritică a intelectualităţii interbelice de dreapta şi chiar fasciste (?), gardianul de serviciu al gîndirii politic corecte ajunge la locul care-l doare(…):<>. Împrejurarea probabil prea puţin importantă, că peste un milion de români au fost exterminaţi de către comunişti în închisorileşi lagărele din România şi URSS nu-l tulbură pe acest exponent local al gîndirii politice corecte(…)".

"Dogma capitală a noii ordini mondiale", semnat de Gabriel Constantinescu, în Puncte Cardinale, nr.4/88, aprilie 1998, prin care este repusă în discuţie cifra victimelor holocaustului după principiile cinice ale "aritmeticii" antisemite:

"(…)După obţinerea victoriei în cel de-al doilea război mondial (o victorie al cărei unic beneficiar a fost iudaismul, democraţiile şi comunismul sovietic nefiind decît instrumentele prin care s-a obţinut victoria), evreii au exploatat din plin consecinţele cumplitului carnaj, creînd cea mai redutabilă armă în procesul de decreştinare şi iudaizare a omenirii: mitul celor şase milioane, Holocaustul. (Cu menţiunea că în ultimul timp cele şase milioane au devenit totuşi o cifră negociabilă cu prudenţă).(…)"

Comentariile sunt de prisos, iar a continua lista de exemple ar deveni obositor.

*

O altă formă de realizare a antisemitismului, pe care doar o voi menţiona, este următoarea afirmaţie, prezentă constant – şi, surprinzător, venind uneori chiar de la intelectuali implicaţi în activităţi civice, de la democraţi de bună credinţă! – nu doar în presa extremist-legionară: antisemitismul de astăzi este doar rodul insistenţei cu care evreii încearcă să impună rediscutarea unor chestiuni "sensibile" (fie că e vorba despre rebeliunea legionară, de deportările din Transnistria, de antisemitismul unora dintre cărturarii români, sau de cel manifestat în perioada tîrzie a ceauşismului în unele publicaţii extremiste), fără a lăsa analizarea acestor fapte în seama "noastră", a românilor. Afirmaţia apare, de regulă, însoţită de o alta, şi anume: tragedia holocaustului este folosită drept modalitate de culpabilizare generală a celorlalţi, a ne-evreilor, de către evrei.

După cum s-a văzut, nu mi-am propus un studiu sistematic, ci, mai degrabă, un inventar parţial al unor atitudini extremiste, despre care se vorbeşte, cum spuneam şi mai sus, destul de des, fără a fi exemplificate sau analizate în amănunt. Desigur, problematica este complexă, dar asupra altor aspecte pe care le comportă voi reveni cu un prilej ulterior.

...eu am cunoscut un preot monah care era un exemplu de preot, si nu doar pentru mine. era insa luptat uneori de aceasta tulburare si el isi ducea crucea aceasta, lupta cu ea, si cred ca nu ii era usor din cate mi-am dat seama ( dar de aici, din lupta, vine intarirea in virtute). a fost adus la mitropolie, el a facut ascultare si a venit, si a continuat sa fie un preot exemplar, un duhovnic cautat. lupta sa nu o stiau decat foarte putini. aducerea in mijlocul cetatii, de la liniste la turbulenta viata de capitala, aparent nu la afectat. la un moment dat insa a cazut. i-am sustinut nevinovatia pana in ultima clipa. nu stiu toate detaliile si nici nu vreau sa-l indreptatesc (se pare ca preoti, mai ales cei tineri, devin tinta unor oameni afectati de aceasta patima, care initial ii cauta spre vindecare). canonic vorbind ar fi trebui caterisit, scos din cler. episcopul la trimis insa intr-un loc retras unde este si acum si se lupta sa invinga toate patimile sale. si eu nadajduiesc ca le va depasi si se va mantui....
cred ca multi suntem mai mult sau mai putin munciti de cel putin trei patimi: patima mandriei (vanitate, invidie, dorinta de marire, de imagine, de succes, durerea cand suntem pusi in inferioritate de ceva, durerea fata de succesul altuia, etc), patima puterii (mai multi bani, mai multe propietati, mai multa siguranta, in detrimentul relatiei cu Dumnezeu) si nu in ultimul rand patima desfranarii. nu este un pacat sa fii muncit de acestea, ci caderea este cea care ne indeparteaza de Dumnezeu si duce la patima, inradacinarea pacatului. Dumnezeu ii iubeste mult pe cei care lupta cu patima, cu pacatul, care se intorc din cadere, se separa de slabiciune, practic ei sunt oile pierdute in cautarea carora pleaca bunul Pastor din parabola evenghelica. cred ca placerea si tentatia spre placere isi are explicatia in firea noastra cazuta, imperfecta dar perfectibila, ce poate fi ridicata si sfintita de cel care este izvorul sfinteniei, al vietii, cel care a invins moartea la modul cel mai propriu. dar acceptarea pacatului, inradacinarea in placere irationala ne separa de Hristos, de libertate si de adevar, puritate si sfintenie.
tot sub auspiciile placerii irationale se afla si sexul oral, masturbarea, voyeurismul (fie ca-l practici pe plaja sau pe adult-chanell), canibalismul erotic, sadomasochismul. homosexualitatea mi se pare un fel masturbare in doi. fiind o forma de desfranare, lupta se reduce la eliminarea gandului care promite placerea. sfintii parinti spun ca gandul acesta este lucrarea diavolului iar cel mai simplu mijloc de a ii anula efectul este refuzul sau, necercetarea sa, contracararea prin ganduri bune si rugaciune. nu este usor, mai ales ca o asemenea lupta in zilele noastre nu prea o constientizam si o asimilam naturalului, firescului, chiar si cand boala este evidenta.
in acest context nu poate fi vorba de hirotonire a unui homosexual (ca si a oricarui om care nu lupta cu patima). problema in ortodoxie si in Biserica cea fara pata ar fi hirotonirea unui om care a avut astfel de ispite sau deprinderi. canonic, orice desfranat nu poate deveni preot deci ramane la atitudinea episcopului (care raspunde in fata lui Hristos pentru hotararea sa) daca considera ca repectivul om poate fi un bun pastor in Biserica lui Hristos...

nicanor

Frgament din articolul Pur şi simplu… Zdob şi Zdub din Jurnal de Chisinau (semnat de Viorel Mardare):
"...Moscovitul Garik Sukaciov nu a venit. Astfel concertul a fost încheiat de Zdob şi Zdub împreună cu MC Vasile. Acest moşuleţ a fost întâmpinat cu mare bucurie. Cu şi mai mare bucurie au fost întâmpinate cuvintele acestuia “Trăiască Chişinăul şi Bucureştiul!”. “Aceşti domni respectabili (Zdob şi Zdub – n.n.) au făcut mai multe decât toţi politicienii noştri de dreapta, luaţi împreună” – a declarat unul din experţii independenţi din preajmă, după care a înjurat cu neruşinare partidele politice de dreapta din Republica Moldova."

http://www.jurnal.md/articol.php?id=1228&cat=&editie=258

Si alt articlol despre ei, in acelasi ziar:

"Zdubii si-au lansat oile"

"...Membrii formaţiei au fost decoraţi de către preşedintele RM, Vladimir Voronin, cu medalia “Meritul Civic” pentru succese în creaţie, măiestrie interpretativă şi activitate concertistică prodigioasă."

http://www.jurnal.md/articol.php?id=1227&cat=&editie=258

O examinare a "modus operandi" MO al ETA se poate face la : http://www.ict.org.il/inter_ter/orgattack.cfm?orgid=8.unde sunt prezentate atentatele din anul 1988.
Este interesant faptul ca de regula numarul de victime este foarte redus.
Sa-si fi schimbat brusc ETA MO-ul? Sa nu uitam ca au existat amenintari anterioare ale Al Qaeda. Cat despre proba compozitiei chimice a explozivului, nu exclude probabilitatea ca acelasi tip de exploziv sa fi fost folosit si de altii decat ETA. Nu pentru a disculpa ETA, dar ceva nu se potriveste in sablonul atacurilor ei teroriste.
Mario

DIAVOLUL: Aşa că tu crezi că eşti singurul vinovat de păcatul de a dori? Dar oare, nu Dumnezeu a lăsat în oameni şi îngeri simţirea, nu el a eliberat sufletul acesta plin de dorinţi şi pasiuni, chiar dacă sufletul îngerilor diferă de cel al oamenilor.
INGERUL: Problema ta este conceptuală, nu cred că viaţa ta nu ţi-a oferit nimic altceva decât o oarecare forţă distructivă, iar înţelepciunea te-a ocolit cu desăvârşire! Ar fi absurd să descopăr că eşti doar viclean şi atât!
DIAVOLUL: Viclenia e o parte consistentă a firii mele, iar despre înţelepciune nu pot spune că m-ar ajuta cu ceva, astfel că nici nu o consider necesară planurilor mele care includ lumea. Departe de mine să gândesc că isteţimea mea poate fi întrecută de înţelepciune. Dar ce vrei să spui cu asta?
INGERUL: Problema sufletului este una de esenţă, sufletul fiind esenţa universală pe care nici măcar Dumnezeu nu a creat-o! Sufletul este o energie independentă pe care Dumnezeu poate doar să o modeleze prin virtutea unor legi universale, însă nu o poate transforma. Insăşi Dumnezeu s-a născut cu sufletul în sine ceea ce demonstrează evident că şi înaintea existenţei Lui sufletul era eternitatea. Până şi Dumnezeu a luat naştere din suflet, asemeni oricărei creaţii lumeşti sau universale! Sufletul fiind baza, restul sunt doar amănunte.
DIAVOLUL: Il consideri pe Dumnezeu doar un amănunt?! Ti l-ai urcat în cap definitiv acum!
INGERUL: Ba nu! Vezi, asta înseamnă lipsa de înţelepciune! Adevărul nu poate fi contestat, iar lupta ta aprigă de secole este o absurditate care s-a născut tocmai din lipsa ta de înţelepciune. Nu poţi fura puterea unei fiinţe asupra unei lumi atâta timp cât nici puterea ei nu este integrală. El nu reprezintă totul pentru întreg universul, ci doar pentru o parte a lui. Universul este o gradare, iar dacă Dumnezeu este puternic peste viaţa pământeană asta nu înseamnă că el deţine întreaga putere universală.
DIAVOLUL: Negi autoritatea divină? Nu mă aşteptam să fii chiar atât de nesăbuit! Ha!Eşti un înger răzvrătit cu adevărat!
INGERUL: Nu, nu contest puterea Lui, afirm doar ceea ce ştiu, faptul că nu este o autoritate universală unica, o forţă care domină întregul în toată masa lui! Te înşeli amarnic crezând de atâtea secole că e doar El şi numai El în tot acest infinit!
DIAVOLUL: Iţi baţi joc de mine?!
INGERUL: Nu. Iţi spun doar ceea ce este universul, lumea şi Dumnezeu. La baza tuturor creaţilor stă sufletul, el reprezintă viaţa apoi urmează Dumnezeu şi restul.
DIAVOLUL: Restul care?!
INGERUL: Restul care participă la procesul creaţiei, la întreţinerea vieţii în toate aspectele ei. Nu este simplu acest proces de naştere, întreţinere şi devenire, apoi, ce să mai spun de transfigurare şi transcendenţă? Crezi că toate astea se întamplă numai datorită Lui? Crezi că miturile esentiale ale umanităţii sunt doar vorbe-n vânt? Doar poveşti scornite la întâmplare de cine ştie ce muritor?
DIAVOLUL: Nu ştiu ce intenţii ai spunându-mi toate aceste inepţii…bazaconii pe care nu pot să le consider decât o insultă la adresa Lui! Ori ţi-ai pierdut într-adevăr minţile!
INGERUL: Nu am nici o intenţie în ceea ce te priveşte, m-ai împins spre dialog, acum suportă consecinţele sau pleacă. Eu nu te pot ţine aici cu forţa, sunt un deţinut. Călăii mei sunt oamenii, nici tu şi nici El!
DIAVOLUL: Dar explică-mi şi mie teoria ta cu privire la universalitate şi conducătorii ei, m-ai surprins. Si, recunosc, departe de mine să cred această teorie! Faptul că Dumnezeu nu este autoritate absolută mă uimeşte cu adevărat.
INGERUL: Este autoritate absolută asupra oamenilor nu asupra întregului univers. Nu există Dumnezeu şi doar atât, legile universale se bazează şi pe alte soiuri de forţe. Dumnezeu este doar o parte din forţa înţelepciunii, iar autoritatea Lui este răspândită asupa spiritului şi sufletului uman, nu asupra vieţii însăşi. De aceea nu El poate schimba lucrurile rele din viaţa oamenilor! Intregul univers este divizat, nu este o unitate în sine, iar asta implică o serie de forţe diferite care stau la baza orânduirii lui.
DIAVOLUL: Nu Dumnezeu a creat lumea?
INGERUL: Nu, dar a luat parte la creaţia ei. Dacă Biblia omenească spune că Dumnezeu a creat lumea în 7 zile asta este doar o latură mitologică prin care omul trebuie să înţeleagă că El este autoritatea cea mai puternică asupra umanităţii. Dar Dumnezeu nu este creatorul universalului, El este implicit o parte a acestuia.
DIAVOLUL: Si-atunci ce rol are El în creaţia umanităţii?
INGERUL: Rolul de părinte ocrotitor al omului pentru că, Dumnezeu a creat omul, nu şi lumea în care există omul! Aici s-a greşit în doctrina religioasă şi faptul acesta l-a determinat pe fizician sau chimist să conteste existenţa lui Dumnezeu şi religia!
DIAVOLUL: Vrei să spui că Dumnezeu a făcut omul, iar restul lumii în care există s-a născut prin puterea altor forţe?
INGERUL: Bineânţeles, este o problema de lege naturală, de energie universală care a contribuit la o creaţie necesară. După cum bine ar trebui să ştii, noi îngerii studiem în şcoală în afara legilor Paradisului, universalităţii şi divinităţii, însăşi doctrinele, mitologiile şi legile umanităţii, pe acelea create de ea însăşi. Este formidabil să vezi evoluţia fiinţei, să vezi când a descoperit existenţa lui Dumnezeu. După câte încercări de a-şi răspunde asupra problemei existenţei sale prin propria-i forţă, a înţeles actul divin al creaţiei! Este fantastică descoperirea organizării lumii datorită înţelepciunii cu care i-a înzestrat Dumnezeu. Inţelepciune care nu este uşor de folosit sau cultivat, şi totuşi oamenii, unii dintre ei, au reuşit să descopere prin puţinul spiritului lor o capodoperă universală cum este creatia lor şi a lumii în care trăiesc!
DIAVOLUL: Nu cred că oamenii au descoperit încă provenienţa lor sau a lumii, la ei totul este o permanentă îndoială, incertitudine. Nu au dobândit încă marile adevăruri despre care îmi spui tu acum!
INGERUL: Ei poartă aceste adevăruri în ei înşişi însă nu înţeleg adevărul, iar dacă cineva anume le-ar revela conştiinţa asupra marilor adevăruri, nu ar ştii să le primească, i-ar speria. Oamenii încă nu pot înţelege totul, şi chiar dacă le-ai da totul, uşurinţa fenomenului le-ar crea mari probleme, fiindcă nu ar ştii să se folosească de ceea ce ştiu. Ei se aşteaptă la cu totul altceva, unii se aşteaptă chiar să descopere faptul că nu există Dumnezeu…încă există multă absurditate în minţile şi încercările lor pentru a fi convins că nu pot suporta adevărul. Nu s-ar mulţumii dacă ar ştii că e doar Dumnezeu, ei încă mai caută alte soluţii pentru că au impresia că ar fi prea simplu să fie aşa. Le place viaţa complicată.
DIAVOLUL: Dar este evident că singura lor soluţie este să creadă ca sunt o creaţie divină!
INGERUL: Da, aşa este, însă fiecare în adâncul sufletului aşteaptă să i se dovedească altceva. Până nu scapă de aceste căutări care nu-i pot focaliza spre singurul adevăr real al existenţei lor, nu se pot linişti. Unii descoperă adevărul, aceia sunt cei înţelepţi, dar întotdeauna pe cei înţelepţi omenirea îi lasă la urmă, căutându-i abia în clipa în care nu mai există. In timpul vieţii lor sunt consideraţi nebuni sau visători, calităţi pe care societatea nu le acceptă. Interesantă firea omenească, păcatul voluptăţii în care cade cu uşurinţă şi cu care e atât de uşor să atragă pe oricine! Vicleniile pe care le cunoaşte de la tine îi stau uneori drept căpătâi al faptelor şi, cu atâta uşurinţă este capabilă să se joace între lumină şi întuneric încât îţi lasă impresia că umanitatea a evoluat mai presus de divinitatea universală. Evident, este doar o impresie înşelătoare, cel care ajunge să creadă în ea, el însuşi e o umbră cu atribut de om. Omul adevărat se ridică spre înţelepciune, cel care aşteaptă de la sinea lucrurilor să o primească se risipeşte spre pieire. După cum bine ştii, nu toţi muritorii văd Paradisul! Deşi Paradisul este o stare naturală. Ei înşişi îl poartă în construcţia lor, însă în felul în care trăiesc pe pământ îi îndepartează de acesta.
DIAVOLUL: Eu cred că ai luat-o razna şi spre amuzamentul meu cred că-L mâniezi tare pe moşulică!
INGERUL: Nici pomeneală! Sunt destul de înţelept să ştiu că ceea ce gândesc e adevărat. Vorbele mele nu sunt o joacă de cuvinte şi doar atât.
DIAVOLUL: De ce crezi că este adevărat, numai pentru faptul că te consideri înţelept? Mie unul mi se pare absurdă teoria ta cu privire la puterea divină.
INGERUL: Nu mă refer la puterea divină, ci la puterea lui Dumnezeu. El este divinitatea pentru oameni, dar alături de el se găsesc şi alte forţe. Esenţa divinităţii nu se opreşte în el. Divinitatea este un fenomen mai amplu pentru universalitate. Nu putem privi infinitul ca finit în Dumnezeu, pentru că El nu este un capăt, o limită. Nu vorbesc din prisma oamenilor, cu ei se întamplă altceva. Bineânţeles că pentru ei ca fiinţe, Dumnezeu reprezintă totul, însă pentru universalitate nu.
DIAVOLUL: Vrei să spui că Dumnezeu are Dumnezeul lui?! E absurd!
INGERUL: Nu. Insă el deopotrivă cu alţii conduce acest univers infinit.Eu, ca înger contribui la viaţa Paradisului, Dumnezeu contribuie la viaţa universului, omul contribuie la viaţa pământeană. Fiecare dintre noi contribuie la un proces de creaţie diferit, dar care se răsfrânge inevitabil asupra tuturor lumilor existente în univers şi, bineânţeles, asupra universalităţii însăşi. Viaţa în toate aspectele ei este cauză şi efect, nimic nu este întâmplător şi totul are un sens. Animalul, insecta, omul, noi, Dumnezeu, planetele, sufletul, chiar şi tu, au rostul lor într-un scop mult mai grandios decât viaţa pământeană sau Paradisul. Ar fi o lume mult prea simplă aşa cum o percep oamenii, o lume redusă la om şi Paradis. Viaţa e doar un pas spre adevărata lume, moartea e doar pasul următor, iar Paradisul la fel. Viaţa nu se opreşte la un nivel, ci însăşi viaţa transcede spre alte forme de viaţă chiar de nu sunt pământene. Există un soi de plafonare în lumea tangibilă, o plafonare care le mişcă oamenilor conştiinţa în asemenea hal încât nu pot percepe că viaţa lor de acolo nu este nimic mai mult decât o impresie. Ei sunt expresii viitoare care în lumea materială capătă doar o vagă intuiţie a ceea ce-i aşteaptă mai târziu. Viaţa lor este o probă pe care trebuie să o treacă până la finele timpului acordat de natură, dacă nu reuşesc se nasc din nou până când descoperă ceea ce au de descoperit.
DIAVOLUL: Asta ştiu şi eu, dar mă frământă gândul că secole de-a rândul însăşi eu l-am privit pe Dumnezeu ca fiind unic. In cazul de faţă pot înţelege de ce, de atâtea ori, aveam impresia că oricât aş încerca să transform lumea Lui în ceea ce vreau eu, alte forţe se războiau cu mine în afara Lui. E un fel de conspiraţie universală care-ţi dă libertatea să te mişti în voie până la un punct, apoi vine şi îţi întoarce toate planurile peste cap. Eu credeam că e El!
INGERUL: Nu întotdeauna, uneori nu-i stă în atribuţii să facă unele lucruri, alteori se sfătuieşte cu restul şi ajung la un plan comun în ceea ce te priveşte, în ceea ce priveşte lumea sau universul. Dumnezeu este o parte a forţei universale chiar dacă viaţa oamenilor este guvernată de el.
DIAVOLUL: Ciudat este faptul că omul cuprinde şi laturi care mă caracterizează, de ce ar fi vrut El să creeze o fiinţă în care să existe şi binele şi răul deopotrivă?
INGERUL: Omul a ales răul singur când nu a ascultat învăţătura Lui.
DIAVOLUL: Omul a căutat cunoaşterea, de ce cunoaşterea ar fi un rău?
INGERUL: Stiu, un om fără cunoaştere e un imbecil, dar El le dăruise atât cât le trebuia pentru a fi fericiţi.
DIAVOLUL: Cu toate astea nu au fost fericiţi. Si tu ai avut totul care să te facă fericit şi, totuşi, eşti aici.
INGERUL: Iţi mai aminteşti cum a luat naştere lumea?
DIAVOLUL: Din plictiseală?
INGERUL: Nu râde, vroiai să vorbim serios.
DIAVOLUL: Te ascult.
INGERUL: Era vorba despre echilibrul universal, îţi aminteşti?
DIAVOLUL: Da, credeau că prin crearea lumii se va forma echilibrul dintre timpuri. Balansul egal pe linia infinitului.
INGERUL: Da. Gândeşte-te la infinit ca la o dreaptă care are situate pe ea punctele A si B,…e!…dreapta asta este străbătută de tot soiul de energii care trec pe deasupra ei cu forţe diferite. Aceşti curenţi ajung, uneori, în punctul B cu mai multă forţă şi atunci dreapta suferă mici transformări. Punctul B se apleacă, iar punctul A trece ca vârf, apoi invers, punctul B trece ca vârf. Diferenţa de gradaţie în timp şi spaţiu este aproape insesizabilă în condiţia în care există A şi B, dar imaginează-ţi ce groaznic ar fi dacă pe dreaptă ar exista un simplu A şi toate aceste forţe s-ar vânzolii doar deasupra lui. Eee!…uite, din acest motiv a fost creată lumea oamenilor. Acesta era echilibrul căutat.
DIAVOLUL: Dar ce rol au oamenii, de ce n-au lăsat doar pământul?
INGERUL: Tu chiar n-ai minte?! Oamenii sunt energia care creaza echilibrul. Pământul e doar un spaţiu în care ei se dezvoltă pentru a contribui cu energia lor la echilibrul universal. Imaginează-ţi că pe dreapta asta sunt mai multe puncte…A,B,C,D,E…şi aşa mai departe, pe lângă astea mai sunt zeci de alte puncte care sunt, de fapt, planete nelocuite, nepopulate cu nici un soi de fiinţă. Toate planetele A,B,C,D,E sunt populate iar în jurul acestora pe o raza de mii de ani lumină nu există viaţă, ci doar alte planete nepopulate. Forţa acestor emisfere, acestor spaţii se transformă într-o forţă unică care alcătuieşte prin sine universalitatea. Să presupunem că pământul s-ar fi aflat în partea dreaptă a dreptei pe care ne-am imaginat-o, în partea stângă sunt zeci de alte planete locuite, iar în partea dreaptă sunt doar 5, de exemplu,…echilibrul nu e perfect. Atunci mai trebuia populată o planetă care să aibă în jurul ei o configuraţie de planete care pot contribui la viaţa finţelor care se vor naşte. Planete nelocuite care prin conjuncţia lor, prin amplasamentul lor să influenţeze viaţa. Fiecare om e născut sub un semn zodiacal, crezi că pământul a fost ales la întâmplare? Nu, bineânţeles, e vorba de o scară ierarhică a energiilor, a planetelor, a influenţei acestora asupra oamenilor. De ce crezi că spaţiul, cerul şi planetele au însemnat din totdeauna pentru ei un punct de reper, tipologiile ca trăsături mari ale umanităţii sunt descifrate prin influenţa planetelor, a spaţiului. Acum înţelegi ce substrat au toate aceste amănunte? Până şi timpul, gândeşte-te la timp care de fiecare dată e altul, pe pământ sau în spaţiu. Creaţia omului nu este un fenomen întâmplător sau un fel de experiment, rolul creaţiei este de o mai adancă complexitate pentru întreg universul.

DIAVOLUL: In concluzie universul se foloseşte de energia oamenilor…păi e corect?! Si ăştia, amărâţii de ei, nu ştiu nimic, le folosiţi energia şi apoi îi omorâţi! HA! E convenabil!
INGERUL: Nu glumii cu asta, ştii prea bine ce se întamplă apoi…cum ştii prea bine de ce mor oamenii.
DIAVOLUL: Da, omul bătrân nu mai posedă aceeaşi energie, dacă moare se transformă în energia iniţială. Vezi că ştiu?
INGERUL: Uneori eşti doar un bufon, ştiai?
DIAVOLUL: După atâta teorie mai trebuie să te amuzi puţin, nu crezi? Dar, ce-ai spus e interesant, recunosc. Eu nu m-aş fi gândit. Dar ce rol are atunci Paradisul?
INGERUL: Eşti îngrozitor! Tu crezi că un spirit care a existat într-o lume materială ca cea de pe pământ se poate obişnui în alta care să nu-i semene? E, Paradisul are calităţile exterioare ale lumii lor, o lume cu care sunt obişnuiţi. Vorbeam despre timp, există atâtea timpuri paralele în univers!…iar unul dintre ele este chiar Paradisul. Imaginează-ţi tot dreapta de mai devreme, pe ea se află planetele care formează echilibrul vieţii în tot ansamblul de puls material, am rezolvat problema echilibrului acesta, dar mai există şi timpul dintre timpuri. Acest timp este paralel cu toate celelalte şi în acesta se află divinitatea în toată măreţia ei. In concluzie, energia care creaza echilibrul vieţii creaza şi echilibrul acestui spaţiu în care nu poţi exista decât ca energie. Spaţiul dintre spaţii, dar pe care îl cuprinde tot infinitul universal. Si, poate te gândeşti că existând atâtea vietăţi în univers s-ar putea strânge prea multă energie în spaţiul dintre spaţii. Ei bine, nu se poate. Dintr-o regulă foarte simplă. Si anume, cum oamenii au Paradisul, fiecare din restul lumilor au spaţile lor care să fie identice cu lumea în care au trăit. Aşa se formează un echilibru superior şi, totodată, ştii că unele energii se reântorc de unde au plecat, revin la viaţă dupa un anumit timp. Ciclul acesta de energie-viaţă se produce în permanenţă, e o rotaţie, o energie vine şi o alta pleacă. Spaţiul dintre spaţii e ca o sursă de reâncărcare după ce fiinţa organică, materială, îşi consumă energia trăind.
DIAVOLUL: Asta ajungi să spui tu despre Dumnezeu! Dacă spui asta şi oamenilor te vor arde pe rug! Eu, te cred, dar în afara mea nu te va mai crede nimeni aici!
INGERUL: Stiu, nici nu voi spune astfel de lucruri…mă gândeam că, poate, acum vei înţelege măcar tu că unele dintre jocurile tale nu se vor realiza niciodată. Nu din cauza Lui, ci din cauza unei puteri mult mai mari din care el este doar o parte.
DIAVOLUL: Si despre restul…ştii ceva anume?
INGERUL: Nu, cărţile acelea nu ne sunt puse la dispoziţie, iar eu sunt doar un înger al Paradisului, nici eu nu pot cunoaşte totul, ci puţin mai mult decât oamenii. Intotdeauna există o limită pentru că numai Dumnezeu şi restul sunt culmea înţelepciunii. Restul, orice ar fi şi oricâţi ar fi cred că au acelaşi fundament, posedând aceeaşi cunoaştere a totului. In mod real nu pot conduce universul decât dacă ar fi egali, în cazul în care unul ar fi mai deştept sau mai puternic, s-ar face o altă ierarhizare, ceea ce nu cred că este şi cazul lor. De fapt, sunt convins de asta.
DIAVOLUL: Ai da toată omenirea peste cap cu teoriile tale! Ai reuşit s-o faci cu mine, dar cu ei?! La cât de înţelept eşti, de ce nu încerci să te salvezi singur?
INGERUL: Pentru că am greşit, sunt în închisoarea oamenilor cu voinţa Lui. Dacă El va considera că voi putea primi iertarea, îmi va da de ştire.
DIAVOLUL: Auzi, ştii care e o altă ciudăţenie?
INGERUL: Nu, spune-mi.
DIAVOLUL: Nu există Iadul de care vorbesc oamenii, eu nu am creat nici unul. Eu exist printre ei şi îi am adepţi cât trăiesc, după ce ei mor…eu caut alţi oameni.
INGERUL: Nu e ciudat, şi ştiu că nu există Iadul, dar trebuia construit în mintea lor pentru a se teme de tine. Stii şi motivul pentru care s-a întâmplat asta!
DIAVOLUL: Oarecum.
INGERUL: Sti bine că atunci când o fiinţa îşi foloseşte energia în mod negativ, distructiv pentru sine sau specie, energia se dizolvă atât de mult încât dispare la un moment dat. Când omul care şi-a folosit energia în mod negativ moare, nu mai posedă minimul de energie care să-l urce spre Paradis. Pur şi simplu omul rău moare pentru că, în final, devine doar materie lipsită de energie. Adevărul e că Iadul e o necesitate, aşa se poate păstra mai multă energie creatoare utilă universalităţii.

Va salut si va multumesc pentru raspunsuri!
Prea multe nu ar mai fi de spus...

Multumiri, domnule Buzoianu! Cind te gindesti ca
majoritatea crede ca fotografiile din lumea mo-
dei "se fac singure", doar cu o apasare de
buton... ... ... Ca doar subiectul e frumos,
bine machiat, iluminat s.a.m.d. ... ... ...

Despre auto white balance am intrebat deoarece
al meu chiar nu ma multumeste (e drept, aparatul
nu-i SLR) iar in fotografiile "Ozicolea", dupa
gustul si-n conditiile mele de vizionare, unele
erau pe gustul meu (culori "calde") iar altele
nu. Cele "calde" erau de la un tip de aprate,
cele "reci" de la alt tip.

Domnule Lazar, aveti dreptate (cum altfel ;-)
in privinta materialelor translucide de cu-
loare (aproximativ) alba. M-am "jucat" cu mai
multe si am dat de un fund de cutie de medica-
mente care da rezultate multumitoare.

Toate cele bune!

Daca un text deja publicat modificat, atunci e supus unei noi verificari.

... tre' sa te gandesti bine ce ai facut. M-am uitat inca odata si destinul sa stramba la mine ca ma puse obejdea sa quotez si texul meu pe care l-a comentat Dumnealui. Aista nu ar fi lucru prea rau, dar Dumnealui imi spuse ca sa nu gandesc "asa" cu referire la "s-a incetatsenit". Dupa aceea vine intrebarea retorica despre cel plecat si autenticitatea limbi. Dupa aceasta invartosheala a destinului simt nevoia sa ma explic.

Draga Soartã,

cand spuneam despre "s-a incetatenit" ma refeream la limba literara si nu la limba poporului. Poporul foloseste si o sa foloseasca maret, ca cand a fost, ca care le-a zis, ca cade, etc, etc etc.
Cred ca pe viitor trebuie sa sublinez pe cine sau ce am in vedere ( Huai Alice, ui acuzativul lui Cioara lu Stãricel: -> pe cine dar "ce" ca nu mere "pe ce" ) atunci cand imi dau cu parerea despre un lucru.
Si inca ceva.. nu am folosit aici prescurtarea IMHO care se foloseste de obicei. O cosndiera ca fiind un fariseism , cel putin IH din IMHO. Intradevar, daca nu spun explicit ca citez din cineva, atunci este de la sine inteles ca ceea ce spun este MO, adictelea "my opinion".
:-))

AlexM

Eu iti multumesc ca ai acceptat dialogul...

Tu precizezi:

"Pentru inceput , ca sa nu amestecam lucrurile , ma intereseaza raspunsul tau la proorocirile lui Isaia si la nepotrivirea scriselor acestuia cu cele aflate in Matei (1:23)."

"Dar inainte de a face asta voi adauga ceva nou :

"Acelasi Isaia(7:14) pe care se bazeaza Matei (1:23) {referitor la "virginitatea" Mariei } , se adreseaza lui Ahab , regele imperiului Iehuda , spunandu-i ca nasterea lui Emanuel (Dumnezeu e cu noi , in traducere) are drept scop de a arata ca Dumnezeu se impotriveste asediului intiat de dusmanii evreilor asupra imperiului Iehuda. Cu alte cuvinte e vorba de un eveniment localizat in timp - regenta lui Ahab . Iisus s-ar fi nascut mult mai tarziu , de aceea proorocirea nu se refera la Iisus ."


Cu privire la provenienţa lui Cristos:

Isaia a afirmat, că nu era legată de om:
"Cine poate spune care este provenienţa Lui?
Căci viaţa Lui a fost luată de pe pământul celor vii:pentru păcatele poporului Meu a fost dat la moarte."

Duhul profeţiei a afirmat astfel că originea Celui care avea să moară, pentru ca noi, oamenii păcătoşi, să putem fi vindecaţi prin rănile Lui, era de o asemenea natură încât nu putea fi identificată.

Mai mult, Duhul Profeţiei a prezis prin Isaia că cei ce cred în El vor cunoaşte felul în care El a venit în lume:

"Şi Domnul i-a vorbit din nou lui Ahaz şi i-a zis:

"Cere pentru tine un semn din partea Domnului, Dumnezeului tău, fie în locurile de jos, fie în cele de sus."

"Şi Ahaz a zis: ‚

voi cere, ca să nu-L ispitesc pe Domnul."

Isaia a spus atunci :

"Ascultaţi totuşi, casa lui David!
Este puţin lucru pentru voi să luptaţi cu oamenii?
Atunci de ce luptaţi cu Domnul?
De aceea, Domnul Însuşi vă va da un semn.
Iată că fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un fiu şi Îi va pune numele Emanuel.
El va mânca smântână şi miere înainte să cunoască sau să prefere răul sau să aleagă binele, căci înainte de a cunoaşte răul şi binele, pruncul va lepăda răul şi va alege binele.
Şi înainte ca pruncul să ştie să-şi strige părinţii, va primi puterea Damascului şi prada Sameriei, în prezenţa împăratului Asiriei.
Şi ţara va fi părăsită, căci veţi îndura cu greu prezenţa celor doi împăraţi ai ei.
Dar Dumnezeu va aduce asupra ta, a poporului tău şi asupra casei tatălui tău zile cum nu au mai fost peste tine de când s-a despărţit Efraim de Iuda, adică pe împăratul Asiriei."

Se poate intelege atat de limpede:

în neamul lui Avraam, nimeni nu s-a născut trupeşte din fecioară şi nu s-a spus despre nimeni să se fi născut (din fecioară), în afară de Cristos.

Afirmaţi că în profeţia lui Isaia nu se spune:

"Iată că fecioara va rămâne însărcinată...", ci:
"Iată că tânăra va rămâne însărcinată şi va naşte un fiu’;(din moment ce)tu (si cunosc nu esti singurul...)explici/ explicaţi această profeţie ca şi cum (se referă) la Ezechia, care a fost împăratul...,ma simt obligat sa mai aduc argumente tot din BIBLIE.

Dumnezeu arată că astfel stau lucrurile, în Ezechiel, (când) a spus următoarele:

"Dacă Noe, Iacov şi Daniel Mi-ar cere să le scap fiii sau fiicele, nu le-aş împlini cererea."

Iar în Isaia, cu privire la aceeaşi problemă, El a spus astfel:

"Şi Domnul Dumnezeu a spus":

"Ei vor ieşi şi se vor uita la mădularele (trupurilor) oamenilor care au păcătuit, căci viermele lor nu va muri şi focul lor nu se va stinge şi vor fi o miasmă pentru orice făptură"

In concluzie este potrivit să se îndepărteze această speranţă din sufletele celor ce gandesc asa...cunoaşterea.

In ce fel iertarea de păcate şi speranţa moştenirii lucrurilor bune promise pot fi ale noastre ca semeni?

Dar nu există nici o altă cale decât aceasta – să Îl cunoaşteţi pe Cristos, să ne spălam în fântâna care îndepărtează păcatele, despre care vorbea Isaia şi apoi să trăim vieţi lipsite de păcat.

Cu bine,

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

Marginalizată în vremea regimului comunist, pentru că se ocupa supărător de mult de familiile nobile care trebuia să fie scoase din istorie, genealogia încearcă de câtva timp să îşi recapete locul cuvenit în cadrul efortului de cercetare a trecutului.

În acest context, după 1990, s-a reluat tradiţia studiilor de genealogie, atât la Iaşi, cât şi la Bucureşti, afirmându-se nume importante de cercetători în domeniu, precum domnii Ştefan S. Gorovei sau Mihai Sorin Rădulescu.

Timp de veacuri, marea politică a fost, în Ţările Române, apanajul unui grup destul de restrâns de mari familii boiereşti.

Dacă, în primul rând, vom depăşi prejudecăţile anti-boiereşti inoculate cu atâta insistenţă de către ideologii comunismului, atât de preocupaţi de promovarea teoriei luptei de clasă şi dacă, mai apoi, vom admite că a existat şi la noi o nobilime (chiar dacă există importante diferenţe faţă de tipul apusean de nobilime; boierii moldoveni şi munteni au fost, iniţial, marii proprietari ai pământului, doar ulterior fiind aşezaţi de către domnitori în dregătorii. Astfel, boieria a precedat dregătoria ; în plus, la noi dregătoriile nu au fost, în general, ereditare), va trebui să ne aplecăm cu mult mai mult interes şi cu sporită grijă către aprofundarea istoriei familiilor şi a vieţii oamenilor care s-au aflat, aproape în exclusivitate până la mijlocul secolului al XIX-lea, în prim-planul vieţii politice şi sociale .

Una dintre cele mai importante familii ale marii boierimi moldovene este cea a Costăcheştilor.

Interesul pentru genealogie (apărut, ca mai totdeauna, prin interesul pentru rădăcinile propriei familii) s-a îndreptat spre neamul Boldur-Costache mai ales după citirea letopiseţelor lui Ureche, Costin şi Neculce, unde această familie este destul de bogat reprezentată (cu precădere în letopiseţul lui Ion Neculce).

Desigur că s-a scris despre Costăcheşti. Receptarea lor, totuşi destul de firavă în comparaţie cu rolul de marcă pe care l-au avut în istoria Moldovei.

Unul dintre semnele cele mai sigure ale nobleţii este vechimea .

De aceea, multe dintre familiile mari au încercat să îşi dovedească o origine cât mai îndepărtată, pierdută în legendă.

De altfel, mai toate familiile care îşi arogă o cât de mică nobleţe au parte de legende de apariţie sau de căpătare a prestigiului aristocratic .

Costăcheştii se plasează, deci, printre întemeietorii de ţară.

Primul strămoş istoric (chiar dacă incert) în a cărui descendenţă se plasează familia Costache este Sima Boldur, vornic în timpul lui Ştefan cel Mare .

A fost căsătorit cu Knejina Marina, fiica lui Dragomir banul şi este considerat “trunchiul familiei”.

Mare dregător în timpul domniei lui Ştefan cel Mare, în anul 1460 este mare vistiernic, iar din 1491 ocupă dregătoria de mare vornic al Moldovei (până în 1513).

În această calitate, el este şi voievod (conducător de oaste; bellidux), pe timp de război13 . A rămas în istorie datorită rolului pe care l-a avut în înfrângerea polonezilor, la 1497.

După ce trece Prutul în seara lui 28, în fruntea oastei pe care i-o încredinţase Vodă Ştefan, vornicul Boldur “cu suflet îndrăzneţ” repurtează o victorie strălucită asupra oastei Regelui polon, Ioan Albert, în dimineaţa zilei de duminică, 29 octombrie 1497, la Lenţeşti (Lănţeşti):

“le-au datu războiu şi pre toţi i-au răsipit îndată şi i-au topitu cu ajutoriul lui Dumnezeu şi cu norocul lui Ştefan vodă şi mare moarte şi tăiere s-au făcut atunci în oastea leşască” .

De mâna vornicului Boldur căzuse, la Codrii Cosminului, hatmanul-conte Herbor Lucasiewitz. După victoria de la Lenţeşti, Boldur risipeşte resturile armatei polone în bătălia de la Şipinţi .

A devenit un personaj binecunoscut şi datorită lui Vasile Alecsandri, care l-a descris în al său poem eroic “Dumbrava roşie” .

Fiii lui Boldur au fost Andruşco, mare medelnicer sub Ştefăniţă-Vodă, la 1518 d.Hr. (7026 de la Facerea Lumii) şi Giurgea. Fiul lui Andruşco s-a numit Ioan şi, în urma unor greşeli faţă de Domnie a fost silit să se popească la vechea moşie a familiei, de la Epureni .

O altă variantă ar fi că un anumit Costache Boldur ar fi fost nevoit să se pună sub protecţia Mitropolitului şi ar fi trecut la preoţie (de la el ar proveni porecla de Costăcheşti) .

Fiul lui Ioan a fost Costachi, de la el provenind numele de familie. El este pomenit la 1598, în câteva hrisoave ale Voievodului Ieremia Movilă şi a fost căsătorit cu fiica vornicului Cârstea Ghenovici, Călina .

(Va urma)

Bibliography:

Ştefan S. Gorovei

Mihai Sorin Rădulescu.

Filip Lucian IORGA

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

Au fost si romani...si boieri si conducatori de neam,


Pornit din curtea mănăstirilor,invatamantul era dat de cler, s-a format sufletul românesc cu o puternică notă de religiozitate, pe care o găsim vibrînd pînă şi în filele vechilor cronicilor.

Prestigiul pe care-l dobîndiseră mănăstirile era aşa de mare, încât domni şi boieri se întreceau să le înzestreze cu sate şi moşii, cu mori şi prisăci şi cu sălaşe de robi.

Între zidurile acestor lăcaşuri de asistenţă şi rugă, de cultură şi de artă, şi-au căutat în anii bătrîneţii, pacea, în pregătirea pentru viaţa viitoare, membri ai familiilor domnitoare şi fruntaşi ai marii boierimi, precum:

marele logofăt al lui Mircea cel Bătrîn, Filos;

mama lui Ştefan cel Mare, Oltea Doamna;

mama lui Mihai Viteazul, Theofana;

Nistor şi soţia sa Mitrofana, părinţii marelui cronicar Grigore Ureche;

marele logofăt al lui Nicolae Mavrocordat, cronicarul Radu Popescu, şi mulţi alţii."

Cu bine,

Bibliography:
(N. Cartojan - Istoria literaturii române vechi)


Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.