comentarii

demnitatea si onoarea sunt calitati care te definesc ca om


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Foarte frumos ... - de Wizard la: 09/11/2004 20:11:18
(la: Cand formezi un cuplu, dupa ce criterii alegi o persoana?)
Da dragilor ... fiecare are o perceptie personala a realitatii.
Toti realizati faptul ca fericirea este o senzatie si nimic altceva.
In viata nu exista o ordine cronologica a senzatiilor desi multi tind sa creada ca "dupa ploaie vine soare".
Putini realizeaza faptul ca la baza senzatiilor pe care le traim sta FRICA.
Frica se naste odata cu noi, si mocneste in noi din prima pina in ultima clipa a vietii. Initial este instinctuala, in conexiune cu supravietuirea, dar cu trecerea timpului o constientizam si devine din ce in ce mai profunda.
Cu trecerea timpului, omul acumuleaza experiente si creierul le filtreaza in doua categorii ... placute si neplacute.
Adevarata problema a fiintei umane este cum sa le acumuleze pe cele bune si sa le evite pe cele rele.
Din pacate nu exista o solutie miraculoasa.
Sa presupunem ca jumatate din evenimente sunt in afara controlului nostru si cele placute le numim "noroc" iar cele neplacute le numim "accidente". Pentru primul grup de evenimente multumim lui Dumnezeu iar pentru restul avem dreptul sa invinovatim pe oricine chiar daca cu un pic de atentie o parte din ele puteau fi evitate.
Adevarata intrebare acuma vine
... cum stam cu cealalta jumatate de evenimente?
Ei, aici vine momentul cind omul actioneaza constient. Aici incepe POVESTEA VIETII ...
De partea asta a zidului nu exista loc pentru greseli si nu exista nimic pentru ce sa ne cerem iertare. Aici ne cladim viata, aici ne asumam raspunderi, aici juram, aici pasim in fata altarului, aici ne formam respectul pentru propria persoana, onoarea si dreptul de a trai si muri cu demnitate.
Aici FRICA primeste o noua forma. Nu exista om normal sa nu o simta ... si apare necesitatea sa ne definim prioritatile. Obligatoriu trebuie sa RENUNTAM la ceva cu scopul de a infaptui ceeace consideram poritatile noastre.
Din pacate, acest lucru nu va diminua frica, dar va usura intr-un fel sau altul acceptarea consecintelor deciziilor noastre.
Unii vor alege cale grea a deciziilor corecte iar altii vor alege calea oportunismului.
Primul grup este infricosat de ideea de a pierde onoarea ... ce sta la baza a tot ce au realizat in viata ...si de a cadea in a doua categorie.
Nu exista un moment in viata lor sa nu simta aceasta frica si nu ar fi fericiti fara ea. Acesti oameni nu cer multe de la viata si respecta intr-un fel sau altul tot ce au facut sau au primit.
A doua categorie sunt oamenii care nu au nimic de pierdut pentru ca nu inteleg ce inseamna responsabilitatea, respectul personal, onoarea, nu stiu ce inseamna un juramint. Acestia sunt oamenii care sustin ca nu le este frica.
Acest grup se imparte in cel al debililor mental si al ignorantilor.
Debilii mintal nu sunt periculosi si nu ne putem astepta la multe din partea lor. Periculosi sunt ignorantii. Acestia sunt cei care pretind ca nu le este frica de nimic, dar undeva adinc in sufletul lor traieste frica de a nu fi respectati ....
Teoretic este un semn bun, atita timp cit isi dau seama ca ar fi cazul sa faca ceva in loc sa se ascunda si sa invinovateasca pe altii pentru tot raul (nefericirea) ce li se intimpla in viata ....
Pentru acesti oameni problema reala apare in momentul cind incearca sa obtina respectul rivnit si inteleg ce inseamna calitatea vietii.
Pericolul la care acesti oameni sunt expusi este de A SE SIMTI BINE luind decizii altele decit cele obisnuite, ideea falsa ca ceva special s-a intimplat si au ajuns in control. In realitate nu sunt in control ci au o senzatie de SATISFACTIE MOMENTANA. Acesti omeni nu vor intelege niciodata ca respectul nu se dobindeste pe cheltuiala altora. Ca sa fi respectat, in primul rind trebuie sa te respecti pe sine si pe cei din jurul tau, SA RESPECTI NECESITATILE ALTORA SI EFORTURILE ALTORA.
Acest lucru nu se face prin vorbe ci prin fapte.

Probabil va intrebati ce-i cu toata aiureala asta ….
Revenind la subiectul initiat de Cecilia …
A te intreba daca viitorul partener este menit sa te faca fericita denota frica.
Nu realizezi egoismul ? Nu realizezi faptul ca prin modul in care pui problema deja ai pornit un lant al neincrederii si lipsei de respect? Ti-ai pus intrebarea daca esti capabila sa-l faci fericit? Esti capabila sa-ti invingi frica si sa pasesti in viata cu atitudinea de a respecta necesitatile si eforturile viitorului partener?
Fericirea o poti obtine numai facind fericiti pe cei din jur.
Evolutia nu exclude credinta - de Cassandra la: 10/09/2005 16:43:52
(la: Oamenii nu se trag din maimuta)
Evolutia nu exclude credinta dovada este faptul ca au existat si exista biologi celebri care sint in acelasi timp persoane cu credinta in Dzeu. Asa Gray sustinator al selectiei naturale si care a scris Darwiniana era un bun crestin. Charles Walcott care a descoperit fosilele Burgess Shale era un darwinist convins si la fel de convins crestin (el credea ca Dzeu a creat selectia si evolutia). Dobzhansky evolutionist si ortodox rus si multi altii. E greu de spus ca toate aceste persoane au fost ignorante si intr-un sens si in celalalt... e mai logic sa admitem ca evolutia este compatibila cu credinta. Cind este vorba de credinta insa, credem ceea ce vrem sa credem. Si cred ca fiecare trebuie sa creada ce vrea in interiorul sau fara sa faca prea multa vilva in jur in legatura cu faptul de a fi credincios. Ceea ce trebuie sa fie vizibil in exterior sint “calitatile” pe care omul le dobindeste (atunci cind reuseste) prin credinta ca de exemplu modestie, intelegerea semenilor, toleranta, sinceritate, demnitate etc. Toate aceste calitati se pot dobindi insa si in absenta credintei in Dzeu (si indiferent de religia pe care o adoptam) iata de ce nu este relevant felul in care ele sint atinse ci simplul fapt ca le-am atins. Este saturat acest forum de persoane care se mindresc ca cred in Dzeu, si sint fericite ca au imbratisat “adevarata religie”. Dar oameni buni, asta nu inseamna NIMIC, sa fii religios NU ESTE O VIRTUTE in sine.
Dupa mine, a nega evolutia inseamna a nega ceea ce este evident. Dar nu toata lumea vrea sa vada realitatea...

#71198 (raspuns la: #71182) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cri Cri - de Alexandros la: 06/07/2006 15:31:17
(la: The Ball Room)
Pai.. hmm.. Ideea era sa te sacrifici, nu? :))

Femeia tot femeie dom'le...
Din mesajul "cine se sacrifica?" numai eu nu puteam deduce ca e o capcana.
Un dans cu gazda nu ar fi fost sacrificiu ci deliciu.
Mi-ai salvat viata, demnitatea si onoare Cri Cri.
Vrei sa dansezi cu mine?
Tot latino sau preferi ceva mai molcom?

"omul stie mult mai multe decat intelege" - Alfred Adler
#131923 (raspuns la: #131900) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cultura solida si ateism. - de DINU IONESCU la: 20/07/2006 20:15:05
(la: Viata , ca o grila de Bac.)
Dupa cum spuneam si pe alt forum, altui "interlocutor": ce te "bate domn'e grija", nu-ti place tema, d'aia s-a inventat telecomanda...
Repet, ce-am mai spus si-n alta parte : pacat de pseudonimul frumos pe care ti l-ai ales: nu ti-l meriti...
Acum, ceva despre"Cultura solida": ea nu ti-o faci amestecand laolalta carti f. serioase cu mizerii, iar din primele frunzarind doar cateva pagini...
Oricum , chiar dac-ai avea-o , nu e frumos sa faci caz de ea!
Apropos de ateism: dupa cum raspundeam si altui domn "intepat", pe alt forum:eu , in general nu discut cu ateii, intrucat nu avem teme comune! Dumneata insa nu pari a fi chiar un caz pierdut...Iar tehnica de ignorare a preopinentilor mi se pare lasa.
Nu vreau sa impun nimanui convingerile mele etice, religioase,politice,etc.
Exprim doar propriile püareri, fara a avea pretentia ca ele sunt adevaruri, ci doar emit , ca multi altii,unele propuneri de dezbateri.Cupleaza in general cei care simt ca au ceva comun cu ideile prezentate..Despre ceilalti , stii ce se spune ( e un cuvant nu prea frumos care incepe cu "t.."!).
Cat despre numerologie, era pur si simplu un exercitiu de fantezie , nimic altceva!
T,t,t, ce-ti -e si cu romanii astia! N-au inteles bine despre ce e vorba , dar se reped sa-si dea cu parerea! Si asta-i numai una dintre "calitatile" care ne definesc ...
Constat , incaodata , cu uimire, dupa cum spuneam si altui participant, ca aceasta tema(fara a fi avut initial , aceasta ideie), devine un excelent test de dezvaluire a caracterului(atat prin contributiile pozitive , cat si prin celelalte...).
Iti doresc tot binele din lume...
SAM.
#134296 (raspuns la: #134253) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
viata e frumoasa !!! - de (anonim) la: 28/09/2003 07:57:51
(la: Viata la 30 de ani)
varsta nu conteaza niciodata! Gandirea si stilul fiecaruia definesc caracterul omului. Trebuie sa traiesti la maxim incepand de cand poti si pana la capat. Sa faci tot ce-ti trece prin cap si sa nu-ti para rau niciodata.
ce poate fi sufletul - teorie din 1998- - de adacartianu la: 20/03/2004 14:59:16
(la: SUFLETUL OMULUI - Ce-i aia?...)
*** Contemplând asupra marilor scrieri, începând de la filosofii antichităţii şi până la cei contemporani, am întâlnit o diversificare bogată de idei, asupra sufletului şi asupra sentimentelor. Aprecierea mea este că nu s-a ajuns la o concluzie finală definitoare, iar ce ştim, este ceea ce raţiunea ne-a permis să înţelegem şi să descifrăm.
De aceea gândesc că o mare parte din sentimentele noastre nu ne sunt pe deplin cunoscute. Şi uneori sub influenţa raţiunii care le controlează, sunt ori mai intense, ori diminuate ca valoare şi conţinut.
Omul este bivalent, trăieşte pe seama celor două
( raţiune şi suflet ), însă nu necesită o informare amplă despre acestea, mulţumindu-se cu caracteristici generale. Însă ca orice alte existenţe, acestea trebuie cunoscute în întregime, sau măcar în întregimea care ne este permis să cunoaştem.
Sufletul ca orice alt lucru trebuie studiat cu amănuntul, pentru că există întotdeauna întrebarea, ce este sufletul?
Majoritatea l-au căutat prin raţiunea care le defineşte şi analizează pe toate, eu am să-l caut în abstract. Pentru că sufletul nu are caracter echivoc, ci abstract.
În concepţia mea sufletul nu poate fi definit prin raţiune, pentru că nu are caracter raţional. Este o entitate existential conştientă prin raţiune, dar total abstractă ca formă.
Astfel că trebuie căutat abstractul, prin care înţeleg separarea şi generalizarea însuşirilor caracteristice ale sufletului, căci despre el discutăm.
În filosofie abstractul este categoria care desemnează cunoasterea proprietăţilor esenţiale şi generale ale obiectelor şi ale fenomenelor, reflectând asupra notelor esenţiale şi generale, lăsând la o parte particularităţile concrete - senzoriale, ale obiectelor.
Sufletul este abstract din cauza lipsei de ilustrări fizice concrete a acestuia. Deoarece sufletul nu are reprezentări materiale decât atunci când omul tranfsormă sentimentele în acte ale acţiunii sale.
Totodata pornind de la analiza sufletului din prisma proprietăţilor lui generale şi esenţiale vom ajunge să vedem că tot ceea ce este general în suflet deja cunoaştem, pentru că sentimentele prin care caracterizăm sufletul ne sunt cunoscute în definire ca orice alte lucruri şi însuşiri exterioare. Generalitatea se află permanent în conştiinţa noastră, nu ne putem desprinde de ea în gandire pentru că există fără îndoială pe deplin legată de fiinţa noastră în caracterizarea generală a individului. Proprietăţile esenţiale ale sufletului nu se pot gândi cu amănuntul, ele doar există undeva în noi, mai adânci decât gândul.
De aceea există această incertitudine asupra sufletului, pentru că dacă omul nu poate gândi logic asupra a ceva, consideră că acel ceva nu există cu adevarat şi totul este imaginaţie.
Însă esenţa pură a sufletului se dovedeşte a fi în noi datorita faptului că uneori gândul în genialitatea sa reuşeşte să gândească esenţa chiar dacă nu ştie ce este aceasta cu adevarat.
Sentimentele pe care le trăim ne definesc în ineriorul nostru, le percepem inevitabil şi cu ajutorul lor caracterizăm sufletul ca pe un general în fiecare, individualizându-l doar în funcţie de intensitatea simţirii generalitaţii din fiecare. Esenţialul este totuşi în fiecare acelaşi, iar din esenţial pornesc toate aceste trăiri individuale. Profunzimea sufletului este de fapt abstractul din el, nedefinitul ce nu se defineşte decât printr-o înşiruire de sentimente, dar care este mai profund decât acestea şi mai complex.
Pentru că proprietăţile generale sunt doar adjectivele unui singur cuvât care este esenţa. Sufletul privit din prisma proprietăţilor generale şi esenţiale este definit în conştiinţa noastră doar de generalitatea sa, esenţialul ridicând problema cunoaşterii în întregime a sufletului. Esenţa sufletului nu poate fi descoperită cu ajutorul trăirilor noastre, acestea au darul de a ne formula o idee despre ceea ce numim suflet, însă adâncimea pe care omul nu are puterea să o găsească este de fapt sufletul pur, restul sunt doar amănunte.
Iar omul este un norocos că poate înţelege aceste amănunte, chiar dacă esenţa reprezintă totul. Avem informaţii despre suflet ca exprimare independentă de raţiune, pentru că sentimentele nu sunt raţionale, dar nu avem o certitudine adevărată asupra lui însuşi ca un întreg ansamblu de reprezentări, tocmai din motivul că nu-i cuprindem logic esenţa, ci doar o simţim la întâmplare.
Încercând să cunosc sufletul prin abstract, privindu-l ca fiind independent de ce e în mine raţional, detaşat de obiecte şi de relaţiile care există în realitate, devenind astfel o entitate separată de mine, dar pe care o cuprind, nu din voinţa mea, ci a ei, descopăr o oarecare putere de a atinge esenţa. Poate gândind sufletul mai puţin, trăindu-i sentimentele fără o analiză interioară de a afla ce sunt, de unde vin, m-aş apropia de esenţa sufletului, care poate fi un tumult al nonsensului care capătă sens doar din exprimarea mea liberă.
Totodată esenţa sufletului se poate afla într-un centru nervos, dar în acest caz nu ar fi nimic mai mult decat organic, şi ne-am îndepărta de la mitul sufletului veşnic. Poate esenţa sufletului se află în libertatea lui de mişcare, mişcare care nu poate fi condiţionată de nimic.
Poate tocmai această mişcare liberă este baza de pornire a tuturor sentimentelor, gândind că toată generalitatea simţită nu poate exista decât printr-o acţiune a ceva, deoarece un repaos nu poate produce o reacţie, o trăire, astfel că sentimentele oamenilor nu pot provenii decât printr-o acţiune de ordin interior sau exterior.
Vom căuta însuşirile generale, raportându-le la caracteristicile esenţiale independente de noi. Pentru că dacă am spus că sufletul este abstract, trebuie să arăt abstractul ce-l caracterizează.
Să ne imaginăm sufletul ca pe un tablou plin de culori desăvârşit aşezate, dar fără o formă concisă, o imagine nedefinită pe care noi trebuie să o interpretăm. Să spunem că fiecare culoare din acest tablou reprezintă un sentiment, astfel că vom enumera totul încercâd să-i definim particularităţiile.
Dividem sufletul în culori, aflând astfel calităţile acestuia.
Aceste culori devin simple culori, ignorând existenţa sentimentelor pe care le reprezintă. Sufletul devenind o paletă de culori.
Privindu-l astfel, cunoaştem definiţia fiecărei culori în parte şi încercăm să stabilim efectul ei asupra noastră. Clasificându-le în ordinea preferinţei noastre cromatice sau pe intensitatea culorii, obţinem o evaloare a scării noastre valorice şi totodată obţinem o informaţie despre o latură a personalităţii noastre.
O persoană care alege culorile vii înaintea celor închise, este o persoană veselă, optimistă, încrezătoare; o persoană care alege culorile închise, este tristă , pesimistă şi nâncrezătoare.
Aşa cum culorile au o gradare în preferinţele noastre, aşa şi sentimentele sunt preferabile într-o anumită ordine.
Prin această ordonare a culorilor şi a sentimentelor ne individualizăm şi concretizăm imaginea noastră exterioară şi interioară.
Vorbeam despre caracteristicile esenţiale independente de noi, acestea sunt lucrurile exterioare prin care în suflet se produc o serie de sentimente, singurul esenţial al sufletului dependent de noi şi prin care putem trăi unele sentimente, este gândul.
Sufletul este o complexitate de calităţi şi sentimente care se află într-o deplină analogie unele cu altele. Cum de altfel se poate constata foarte uşor prin extinderea unui sentiment în altul. Ca de exemlu trecerea de la sentimentul de iubire în sentimentul geloziei sau urii, sau de la tristeţe la bucurie. Toată această schimbare sentimentală evidenţiază legătura analoagă a trăirilor. Un sentiment produce un alt sentiment, o trăire produce o altă trăire.
Nimic nu se întâmplă necoordonat şi nefiresc, totul are o bază reală de pornire şi un scop în apariţie şi desfăşurare.
Multe nu par evidente, însă sunt oricât de mărunte şi, se divid în mai multe feluri de simţiri şi exprimări.
Privind sufletul asemeni unui tablou abstract, fiecare înţelege din nonsensul lui, ceea ce i se pare a fi convenabil şi inteligibil pentru sine.
Şi cum de multe ori viziunea unui individ este împărtăşită şi de alţii, atunci tabloului i se va da o definire plauzibilă şi acceptată.
Însă cu toate acestea fiecare trebuie să-şi picteze singur tabloul abstract în funcţie de culorile preferate, în ordinea şi combinarea care i se potriveşte.
Am afirmat că putem încerca să definim sufletul prin culori.
Vom gândii că acesta nu este mai mult şi nu exprimă mai mult.
Este pur şi simplu vizibil. Conştiinţa identifică culorile şi prin efectul lor asupra noastră le ierarhizăm. Astfel că eu în tabloul meu aş aşeza înainte de toate culoarea albastră. De ce?
Albastrul îmi reprezintă cerul, libertatea mea de a fi şi de a visa o nemărginire.
Privind albastrul îmi voi simţii dorinţa de a zbura, ceea ce reprezintă o libertate imposibilă, dar la care sper şi mă gândesc că aş putea să o ating într-un fel.
Apoi aş alege culoarea roşie, pentru că îmi place alături de albastru, fiind o culoare aprinsă care îmi transmite ideea de viaţă.
E ca un foc ce-mi aprinde trupul în nevoi şi trăiri vulcanice. Reprezentând pentru imaginea mea dorinţa de descătuşare, de trăiri intense.
Astfel că îmi descopăr prin culori anumite senzaţii şi acestea devin stimulenţii mei interiori.
Considerând că astfel descopăr ceva nou în mine care vine din influenţa culorii asupra mea.
Revin la sentimente fără să mă gândesc la culori. Conştientizez că le simt dar nu ştiu de unde vin şi ce le produce. Spun că vin din suflet, dar nu ştiu ce este acesta. Atunci mă voi gândii ce anume mi-a produs sentimentul. Recurg la proprietăţile exterioare şi analizez vizual, auditiv, senzorial, tactil şi gustativ, prin care dintre aceste etape am trecut pentru a avea un sentiment.
Să spunem de exemplu că nu am mâncat nimic, nu am atins nimic şi nu am mirosit nimic, dar am văzut un apus de soare incredibil şi am auzit foşnetul mării.
Şi sentimentul care m-a străbătut iniţial a fost uimirea, apoi încântarea, emoţia şi bucuria.
Patru sentimente ierarhizate de o singură imagine care le-a produs fără ştiinţa mea.
Nu mi le-am creat singură raţionând că acestea trebuie simţite în acel moment, ci le-am trăit fără un scop anume dar cu o cauză.
Cauza fiind imaginea care a acţionat asupra mea independentă de conştiinţa mea.
Reacţia devine pur organică, însă această reacţie a fost determinată de ceva existent în mine. Nu am simţit durere şi nici vre-un organ care să-mi provoace aceste trăiri, dar conştientizez că au pornit din interiorul meu ca efect dintr-o acţiune exterioară.
În afara exteriorului şi al organicului există ceva mai mult, pe care nu-l pot determina material ca organ sau lucru exterior, dar ştiu că există. Este total independent de acestea, dar acţionează în deplină legătură cu ambele.
Astfel spus nu putem avea un sentiment dacă nu-l trăim organic şi totodată dacă un factor exterior nu acţionează asupra organicului, dar se întâmplă uneori să fim conştienţi că trăim un sentiment care nu provine din exterior, ci din interior. Astfel ca nu numai exteriorul produce sentimente spre interior ci şi interiorul spre interior, sentimente care se nasc din esenţă si nu au definire.
Tot ceea ce defineşte omul spre exterior din suflet sunt numai proprietăţi generale, iar tot ceea ce omul nu poate definii şi înţelege din suflet, sunt proprietăţile esenţiale ale acestuia.
Toate gândurile noastre pornesc din exterior spre interior, astfel se poate spune ca şi sentimentele noastre pornesc din exterior spre interior. În interior fiind doar definite şi trăite, în exterior fiind constatate şi preluate.
Aşa cum se preiau informaţiile, asa interceptăm şi factorii care ne produc sentimente. Iar acestea nu se produc la ordinul raţiunii şi nici la nivelul ei.
Conştienţi de faptul ca trăirea noastră produce mai mult decât putem gândii şi asimila din exterior, chiar dacă avem tendinţa să considerăm toate sentimentele noastre ca fiind produsul unor acţiuni din afară, nu putem să contrazicem nici ideea conform căreia o parte din sentimentele umane se nasc ăn interior şi le reprezentăm exterior printr-o acţiune de orice fel.
Cum am afirmat anterior, sufletul dacă ar fi organic ar fi reprezentat de cel mai sensibil organ din constructul nostru anatomic.
Pentru că numai un organ foarte receptiv şi senzitiv ar avea puterea să dezvolte în noi o asemenea gamă variată de trăiri şi, nu numai variată cât diferenţiată calitativ şi sensibil.
Iar pentru că nu toţi putem trăii sentimentele la aceleaşi nivele, am gândii că acest organ se dezvoltă diferit în fiecare. Astfel spus categorizăm oamenii în fiinţe sensibile, mai puţin sensibile sau insensibile.
Totuşi un organ care se pretinde a fi senzitiv atât de sensibil, încât să poată produce astfel de reacţii interne, nu se poate dezvolta la unii excesiv, iar la aţii deloc.
Atunci ajung să gândesc din nou, că acest suflet este imposibil să nu existe în fiecare, ca o abstractizare a fiecăruia.
Este ceva ce nu are înţeles decât organic datorită reacţilor acestuia la diferiţi stimuli exteriori, dar este o existenţă care nu-şi are explicaţie logică.
Aşa cum nici efectul culorilor asupra noastră nu-l putem explica, pentru că fiecare individ vede într-o culoare altceva decât văd eu.
Cineva poate spune că o culoare îi determină un gust sau un miros, aşa altcineva vede în culoare un obiect sau chiar un sentiment.
Totul depinde de fiecare în parte, aşa cum un tablou abstract este înţeles de fiecare în parte.
Să spunem că eu privind culoarea portocalie, mă gândesc la o portocală şi îi simt gustul, aceasta provocându-mi o reacţie a papilelor gustative şi mi se face poftă de o portocală.
În acest caz putem vorbii de o reacţie fizică creată de raţiune prin imaginea imaginară a portocalei. Însă pofta nu e un sentiment ci o reacţie pur fizică care poartă această definire.
Poate am deviat de la subiectul iniţial prin care am vrut să definesc sufletul, abstractul de la care am pornit. Această trecere prin organic şi material a avut ca scop evidenţierea faptului că sufletul e abstract şi nu-l pot definii altfel.
Dar totuşi abstractizarea a ceva se datorează faptului că acel ceva este conceput ca o generalitate, iar în temeiul lui nu au fost aduse suficiente dovezi de a fi demonstrat şi asta îmi întăreşte convingerea că ce a rămas nedemonstrat asupra sufletului este esenţa, adâncimea pe care nu o vom putea explica niciodată, dar pe care avem norocul să o simţim uneori.
Atunci aş putea venii să gândesc că putem definii sufletul prin absurd, ceea ce înseamnă contrazicerea oricărei logici şi prin metoda reducerii la absurd să demonstrez un adevăr.
Este logic să gândim că nu există suflet atâta timp cât nu avem o formă real palpabilă sau vizibilă, este logic să căutăm un adevar asupra sufletului pentru a avea siguranta că acesta există, este logic să nu ne încredem în vise care până acum nu au putut fi demonstrate, este logic că suntem nişte dobitoci dacă credem că aceasta este logica sufletului.
Este absurd să gândim că nu există suflet dacă acesta nu este un material palpabil!
Logic suntem nişte imbecili şi absurditatea noastră este sufletul, singurul adevar ilogic, dar care există.
Metoda este modul în care cercetez ceva pentru a cunoaşte şi transforma realităţile obiective.
Obiectivitatea sufletului se găseşte în sentimentele care îl fac real în conştiinţa noastră, pentru că dacă nu am fi conştienţi de acestea nu am şti despre suflet că există.
Sufletul este singura realitate obiectivă, dar pe care lumea nu o ia în seama decât din nevoia egoistă de a trăii uneori regeşte.
Descartes spunea că pentru a cunoaşte sentimentele sufletului trebuie să facem distincţie între funcţiile sale şi acelea ale corpului. Astfel că el gândeşte că ceea ce este în suflet “afect”, adică efect, este în corp acţiune.
De aici concluzionez că sentimentele sunt efectele unor acţiuni dependente sau independente de noi. Iar ceea ce înţelegem că aparţine numai de noi, în interirul nostru si, nu aparţine nici unui alt corp, atribuim sufletului.
Virtutea umană nu se afla în corp, ci în suflet.
Sufletul este un construct imaterial ce-şi găseşte locul în materie.
Sufletul nu are definiţie de aceea nimeni nu poate să spună ce este, însă sufletul are simţire şi simţindu-l putem spune ce este.
În vasta sa exprimare şi întindere interioară putem înţelege legătura sufletului cu universul, iar de aici gândim că adâncimea sufletului omenesc este nelimitată completându-se cu adâncimea universului, astfel sufletul devine libertatea omului, libertate pe care nu o găseşte pe lume. Sufletul este elementul care ne leagă de întreg prinrt-o neânţeleasă armonie cu tainele universale.
Sufletul poate fi nedefinirea care are definire prin moartea organicului, atunci când omul devine el însuşi esenţă.
Este singura liberate autentică a omului, dar pe care acesta şi-o îngrădeşte cu bună ştiinţă, contabilizând-o şi disecând-o ca la o oră de anatomie.
Sufletul este martirul imaginaţiei noastre. Poate fi gândit, ca fiind unitatea născută din legătura între forţa universală contopită cu forţa organicului. Numai printr-o astfel de conexiune fantastică, sau interacţiune fizică între forţe cu poli opuşi,cu sarcini diferite, sufletul
şi-ar găsi definiţia ce se vrea a fi un adevăr, contestabil.
Sufletul este o forţă narturală care acţionează asupra organicului pământesc în funcţie de forţa emanată de fiecare organism în parte. Astfel că omul ar putea fi cel mai puternic organism viu al planetei, sau cel mai slab, iar din legătura sa fizică cu universul iau naştere sentimentele.
Aşa că dacă sufletul este o forţă naturală, nu omul cuprinde sufletul în sine, ci sufletul îl cuprinde pe om. Gândind astfel înţeleg ce este de fapt şi omul şi sufletul : natură si forţă universală.
Iar daca sufletul cuprinde omul, s-ar putea ca noi sa existam tocmai din nevoia sufletului de a traii, de a se exprima, si astfel spus sa fim doar simple existente de care acesta se foloseste in exprimarea sa. Ca orice anorganic care are nevoie de materie pentru a fi si-a gasit locul propice in oameni, iar de aici apare proprietatea omului de a avea suflet si dependenta sufletului de om.
Cred că de aceea se spune că sufletul este veşnic, forţa universală nu dispare niciodată, indiferent daca organicul se dezintegreaza.
mrd - de Radu Herjeu la: 15/09/2004 17:07:04
(la: Vreau dreptul de a fi un ticalos)
- Stiu ca exista pentru ca le-am vazut iesind la suprafata in oameni carora li s-a acordat atentia de care aveau nevoie. Oameni care au fost iubiti, oameni carora li s-au aratat si alte realitati decat cele ale televiziunii, ale maselor, ale lipsei de viziune asupra lumii.
Poate suntem doar o turma de bipezi care nu stam impreuna decat din interes sau ca sa ne satisfacem nevoile de baza. Poate nu ne uneste nimic decat ghinionul de a ne fi nascut in acelasi spatiu geografic. Poate... Sau poate nu. Unii au nevoie sa creada in Dzeu ca sa poata supravietui. Eu am nevoie sa cred ca exista in noi samanta de Om. Altfel nu mi-as gasi un rost. Si nici n-as intelege sensul vietii.
- Obligatia? Privind prin prisma existentei unor valori umane comune, cred ca a ma defini ca om inseamna a-mi asuma responsabilitatea fata de ceilalti. Iar responsabilitate implica obligatia de a face tot ce poti pentru a-i impiedica pe ceilalti sa faca sau sa-si faca rau.
Tocmai de aceea eu nu vorbeam de valori ale societatii ci de valori umane. Acestea nu pot fi impuse prin nici o lege! Iar lipsa lor nu poate fi pedepsita daca nu implica si incalcari ale legilor. Iar educatia ar trebui sa fie, in primul rand, incercarea unei societati de a-si asigura reimprospatarea umana, inoculandu-le celor tineri valorile umane.
Cineva ma intreba de ce nu ma ocup de tinerii care se drogheaza. Pentru ca eu cred ca e mai important sa previi decat sa lupti cu efectele. Si, pe termen lung, e singura solutie. Iar, pentru mine, un om care se drogheaza nu crede in valorile umane, una dintre ele stipuland sa te respecti pe tine si sa nu-ti faci rau. Sa fii responsabil pentru tine si pentru greselile tale. Sa nu dai vina pe altii! Si eu aici am incercat sa lupt. Sa le insuflu tinerilor dorinta de a-si desavarsi personalitatea prin construirea unei viziuni asupra vietii bazata pe valori umane.
#22375 (raspuns la: #21789) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Fefe - de giocondel la: 12/03/2005 07:17:38
(la: Barfa)
In primul rand, cred ca ar fi inspirat sa imi cer scuze anticipat, probabil si acum voi scrie un mesaj lung lung. Eu nu ma pricep in ale scrisului, sunt mai degraba un bunicel orator.

FEFE: “ Ceea ce tu ne spui este idealizarea omului, care din pacate nu exista. Omul e om, si nu-l vei putea niciodata face "divin", nici tu, nici eu, nimeni, decit numai Dumnezeu.”

Draga Fefe, in raspuns, as dori sa incerc sa pun in perspectiva faptul ca omului de acum 600 de ani, I s-a fi parut idel si imposibil ca omul viitorului sa faca descoperirile ce au fost facute in ultimii 150 de ani. Mintea omului renascentist era incetosata indeajuns sa respinga argumente stiintifice, sa nu ii acorde lui da vinci sansa de a-si pune in practica teoriile si descoperirile.pt ca pareau utopice, idealiste, imposibile.

La fel cum poate unuia ce a trait in vreo perioada intunecata , in vreun trib sangeros ce ingropa nou nasacutii- fete, I s-ar fi parut utopic , ideal, sa ii spui ca intr-o zi, cat de curand, oamenii vor ajunge la concluzia ca femeile sunt fiinte umane, cu drepturi egale .

cand poetesa iraniana Tahirih si-a aruncat valul, acum 150 de ani si a spus: "ma puteti ucide dar emanciparea femeii nu o puteti opri!" si a fost martirizata, corpu-i fiind aruncat intr-o fantana parasita, multi au crezut ca nu e zdravana la cap, ca idealul despre care vorbeste ea va ramane intotdeauna un ideal....cu exceptia acelor oameni ai vremii ce detineau viziune patrunzatoare si care au inteles , admirat si raspandit povestea ei.

Ceea ce catalogati dumneavoastra ca fiind "Ideal"- adica imposibil de atins- este de fapt directia inspre care se indreapta umanitatea, si chiar daca descoperirile stiintifice au doua taisuri ( vezi puterea de distrugere conferita de tehnologia moderna), cert este ca omului I se dezvolta capacitatile si calitatile pe zi ce trece. Omul depaseste bariere nu demult negandite , chiar si pe plan spiritual. Din ce in ce mai mult omenirea incepe sa inteleaga ca aceasta planeta nu ar trebui privita in bucatele, ca suntem cu totii locuitorii aceleasi immense tari, prejudecatile de rasa, religie, statut social desi prezente si accentuate in diferite culturi, incep incet sa dispara sau sa se atenueze si curand omenirea va intelege ca daca unitatea rasei umane nu va fi atinsa, ne vom autodistruge. Asta implica eliminarea prejudecatilor de natura rasiala, religioasa,stautut social , etc.., implica eliminarea imensei prapastii dintre cei bogati si saraci, cultivarea principiului de egalitate in drepturi intre femei si barbati, acces universal la educatie, atingerea unei armonii intre religie si stiinta, etc etc…ceea ce in ultima instanta va conduce la Pace generala :):) alta utopie, veti zice poate...:):)
Omul viitorului, un viitor nu foarte indepartat, va apartine unei noi rase umane, o rasa ce va ajuge la echilibru interior, isi va dezvolta capacitatile spirituale, se va trezi si va cunoaste adevaruri inca scunse privirii umane.o rasa ce nu va mai cunoaste diviziunea si va fi unita.

Adevarat, Dumnezeu ne-a facut divini. Cand ne-a creat. In acelasi timp noi insine avem alegerea si puterea de a mentine un echilibru al dualitatii noastre, de a ne concentra pe ceea ce este luminos, a descoperi in noroiul imaginatiilor noastre false si iluzorii atribute spirituale, a le dezvolta si a le manifesta in viata de zi cu zi.

Refuz sa cred ca oamenii nu se pot trezi din somnambulism, ca ei vor refuza intr-una sa se cunoasca asa cum sunt, frumosi, divini, nobili, bogati si sa inceapa transformarea acestei planete (al carui echilibru este zdruncinat) prin Exemplul Personal.

Daca eu aleg sa imi rafinez caracterul si imi educ spiritul sa manifeste in ganduri si actiuni aspecte pozitive si energii benefice, daca eu aleg sa fac bine si refuz sa barfesc un alt om, si refuz sa fac compromisuri la slujba, si refuz sa fur, si refuz sa denigrez si sa calomniez pe cei din jur, daca eu aleg sa trec peste propriile mele dorinte egoiste si ma pun in slujba umanitatii cu abnegatie, daca imi tratez vecinul mai bine decat m-as trata pe mine insami, daca imi ridic munca la rang de rugaciune, daca aleg sa manifest in viata mea pace cu toata daruirea…desi se spune ca nu se face primavara cu o floare, am curajul sa contrazic si sustin cu Convingere ferma si nestramutata ca: BA da , se face! pentru ca fiecare primavara are o prima floare a ei..totul are un inceput.

Si daca si dumneavoastra veti face acelasi lucru este imposibil ca macar un om sa nu fie atins si incins de “idealismul” acesta si sa nu faca si el acelasi lucru…unu plus unu plus unu…nici nu banuiti cat de puternic este efectul unei actiuni pure, bine motivate…

Omul este ca o lampa prafuita. Desi, inerent, poseda capacitatea de a oferi lumina in jurul sau, este acoperit cu praful ego ului , vanitatii, negativismului..cunoasteti lista. Tot ce trebuie s a facem, este sa stergem si sa indepartam acest val pentru ca Divinul exista in noi si straluceste chiar daca nu este scos, in mare parte, la suprafata inca.

noapte buna, numai bine!

multumesc de elucidare, nu observasem smecheria cu pseudonimul nairda:)

"O DWELLERS OF MY PARADISE!
With the hands of loving-kindness I have planted in the holy garden of paradise the young tree of your love and friendship, and have watered it with the goodly showers of My tender grace; now that the hour of its fruiting is come, strive that it may be protected, and be not consumed with the flame of desire and passion."
-The Persian Hidden Words-



#39217 (raspuns la: #39207) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
iubire - de no_name la: 09/05/2005 12:23:06
(la: iubire? acum serios vorbind...)
eu cred ca toti iubim, ca asta e marea calitate a acestei specii numita OM ... numai ca fiecare iubeste in felul sau ...
a-ti dori singuratatea nu inseamna neaparat ca nu esti in stare sa iubesti, unii oameni care nu se tem de adevaratul lor ego, mai stau uneori de vorba cu ei insisi, poate ca invata sa se iubeasca pe ei insisi, poate ca au nevoie sa se inteleaga pe ei si lumea din jurul lor, momentele de singuratate sunt ca un popas in goana asta teribila care se numeste viata.
uneori ne e teama sa mai iubim si atunci stam iar singuri ... dar toti iubim ... macar ceva anume daca nu pe cineva anume ...
normalitatea cred ca inseamna sa iubim, chiar daca in tacere, cei incapabili sa iubeasca cred ca-s alienati, sau au deviatii comportamentale ...
pot iubi pe cineva desi am ales sa nu fim impreuna si am ales singuratatea ... cand stiu ca fara mine i-ar fi mai bine cred ca asta ar fi dovada de iubire, cand binele celui de langa tine este mai important decat binele tau ...
sau gresesc eu? altceva sa insemne iubirea? voi ce credeti?
zarazei - de maan la: 29/09/2005 23:02:56
(la: Am putea face posibilă întâlnirea cafegiilor ?)
“les grands diseurs ne sont pas les grands faiseurs” zice proverbul
mai sunt si unii, care, desi se pliaza bine pe zicala, au calitatea ca stiu sa citeasca omul si de printre randuri.:))
#75659 (raspuns la: #75475) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Draga Myriam - de yumee la: 18/01/2006 20:09:30
(la: Cat de taios e sentimentul ratarii!?)
Am trait,si traiesc in fiecare secunda sentimentul ratarii cu diferentza ca nu o traiesc nici macar de pe un soi de varf de glorie. Am 36 ani ,poate de asta, apropo de ce spuneai despre varsta.
Pana acum cativa ani credeam ca ceea ce fac e ceea ce trebuie. Am avut o viata liniara(si o mai am!!!) ca sa zic asa, studii, casatorie, copii.Toate aceste lucruri s-au legat si dezlegat in defavoarea mea. Studiile, multe la numar nu-mi folosesc la nimic, nu se cauta specialitatea mea, si chiar daca s-ar cauta, sunt blocata de situatia mea deloc usoara legata de copii (nu am cu cine sa-i las acasa). Mai mult decat atat nu prea se omoara angajatorii sa primeasca o mama cu "obligatii" ,desi o astfel de mama ar fi mai motivata "sa traga tare". Sotul meu munceste ca un nebun ,face chiar si munci necalificate si cu toate astea traim foarte prost. Ce speranta de viata sa mai avem? Intr-o diperare, sora cu nebunia cred, am inceput sa luam informatii privitoare la emigrare.Am citit pe nerasuflate sute de mesaje, pareri,sfaturi si surpriza.....dupa toate cele citite nu mai stim nici daca mai dorim sa emigram. Emigrarea o vedeam ca ultima solutie salvatoare iar acum se clatina. De ce? Pentru ca, initial am citit tot felul de povestioare ale unor oameni care pareau sa fi invins pe taram Canadian, apoi la intrebarea:"Ce ati face cu 1milion de euro?, cam 80% sa spuna: "M-as intoarce in Romania sa scap de: peretii de placaj de aici (Canada), mancarea dopata, impuscaturi pe strada, miros de droguri pe holuri de bloc, educatie proasta la copii etc. Nu stiu unde este adevarul, prima sau a doua varianta. Cum sa gasesti pe cineva care sa fie obiectiv sa intelegi si tu dintr-un singur mesaj daca e alba sau neagra chestia asta cu emigrarea. Sau gri :bune si rele pe cinstite.
Acum suntem intr-un punct mort,gaura neagra.
Cred ca incepi sa te simti ratat din clipa cand nu mai ai solutii pentru viata ta, cand nu mai ai perspective majore de schimbare. Monotonia e nenorocirea. Spunea, nu mai stiu cine ca si atunci cand faci prea multe schimbari intrii tot in monotonie-monotonia schimbarilor.
La mine cel putin sentimentul de totala ratare intervine si din faptul ca nu stiu ce mi-as dori cu adevarat. Nu putine au fost cazurile cand mi-am spus ca daca as avea cutare lucru, sau as face nu stiu ce minune,totul ar fi altfel. Le-am avut si trairea sufleteasca maxima a fost zero.
Multa lume spune "ai copii, asta e cea mai mare realizare" Corect, dar asta amplifica durerea, ca atunci cand esti singur nu prea-ti pasa daca azi ploua sau e soare, daca ai papica in frigider, (nu ai si responsabilitatea unor bieti puisori nevinovati). Copiii imi dau valoarea lor dar eu ce le dau? Noi ce le dam? O mami si un tati "doi ratati "?
Poate ca gresala este in modul cum privim lucrurile. Poate avem prea multe pretentii de la viata, de la oameni...Standarde ridicate.Sau poate ne-am nascut nefericiti si nu suntem capabili sa vedem frumusetea in lucrurile urate. Am citit undeva ca asa te nasti, ca fericirea si nefericirea este data de o anumita substanta care exista in creier, daca e putina e de rau! Asa o fi..Uneori ramai surprinsa ca unii oameni se simt grozav intr-o situatie identica cu a ta ba chiar si in situatii pe care nu le-ai putea suporta. E ciudat. Daca te apuci sa-i spui cuiva ca viata ta e o mizerie te trezesti ca spune "La tine e bine sa vezi la mine cum e..." Fiecare om are o drama. Depinde de snsibilitatea , inteligenta fiecaruia de a percepe dimensiunea ei. Nu degeaba se spune ca numai prostul si nebunul sunt fericiti.
S-au sculat copii,trebuie sa ma opresc.
M-a impresionat ce ai scris, nu oricine poate spune deschis "am sentimentul ratarii" asta denota foarte multe calitati deci valoare. Esti un om valoros si puternic. Mult succes!
Donquijote, nu cred ca biogra - de gabriel.serbescu la: 30/01/2006 19:20:21
(la: Va fi sau nu va fi)
Donquijote, nu cred ca biografia lui Malraux i-ar interzice o astfel de afirmatie, e o exagerare, tind sa accept insa corectia Cassandrei.

Pana una alta expresia enuntata e inca valorata, independent de alte lucruri, si pana la o rectificare mai larg acceptata, am sa continui, cu permisiunea domniilor voastre, in a bate darabana noului secol, ce va fi religios sau nu va fi deloc.

Si in definitiv ¨relatia omului cu divinitatea este ciclica¨

#103020 (raspuns la: #102880) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
....decoding... - de rayro la: 07/03/2006 20:10:00
(la: Dragostea)
Comentariul tau contine toate partile. Atinge aproape toate aspectele care definesc un om. Lipseste doar cheia pentru decodarea intregului mesaj. Titlul este sinonimul ei. E IUBIREA.
Iubirea este raspunsul si nu are definitie. Se simte. Exista.
Este esenta vietii. Chiar si raspunsul pentru viata universala.
Un om simplu nu analizeaza iubirea. O traieste. Un filozof o va diseca pana in cele mai mici detalii dar nu va fi capabil sa ii sesizeze prezenta. Intotdeauna va gasi alte explicatii docte pentru trairile sale.
Iubirea face diferenta intre dragoste si sex.
Suferinta este manifestarea lipsei de iubire. Poti iubi fara a te simti nedreptatit sau nefericit ca ea/el si-au gasit fericirea in alta parte. Daca iubesti pe cineva doar pentru ca este cu tine, se numeste posesivitate.
Iubirea aduce lumina. Aduce fericire. Ea nu depinde de starea materiala, conditia sociala sau de partenerul de viata.
Exista diferenta intre "indragosteala" si iubire.
Te las pe tine sa afli care este.
Pana atunci, sa fii iubit!
completare... - de Baloo la: 16/06/2006 19:26:54
(la: Povara frumusetii)
deci ideea este de a-si defini fiecare omul frumos, nu cel ce si-l doreste ci pe acela pe care il considera deja asa. Voi incerca eu o definitie :
- este unul pe de-o parte in sensul cum a povestit thebrightside, adica care are lasat o urma in viata noastra, a adus poate o prospetime, a deschis noi moduri de gandire, noi perspective, noi "realitati", ne-a deschi ochii si ne-a facut sa ne ridicam privirea din pamant, sau din aceeasi vitrina ce a inceput sa se prafuiasca, pe de alta parte unul cu care o unda de gandire proprie a interferat cu una de-a sa rezultand o unda comuna mult mai puternica, care face o legatura comunicative speciala, pe baza careia se poate face economie de prea multe cuvinte, o unda care ramane pentru totdeauna.

Despre povestirea mea :
- s-a intamplat pe "teren" privat si nu pe un forum sau altul, nu se discuta si nu ma descrie pe mine, ci era gandita ca o cortina ce trebuia trasa si in spatele ei trebuia descoperita ideea. Ideea era de-a gasi ca orice om frumos este un om "normal" si ca orice om "normal" poate fi frumos.

Consider ca un om frumos din viata noastra are dreptul sa stie, dar si dreptul sa ramana un om "normal".

Despre cafenea :
- m-am uitat de ceva vreme de pe margine si acum e pentru prima data ca-mi bag nasul. Pentru ca nu am de gand sa-l scot prea repede, am dorit sa limpezesc apele, mai ales pentru Rodica Munteanu (sper sa fie vorba de o confuzie doar...), pe care le-am tulburat cu saritura mea brusca. Si sper sa se incalzeasca un pic apa daca tot e vara...

Pentru thebrightside :
- scuza-mi crispatura!


Twin Peaks : "Bufnita nu este ceea ce pare..."
comentariu - de delfin81 la: 27/11/2006 10:01:22
(la: Altruism? Egoism?)


Daga Cri Cri ... cred ca ai inteles in ce conditii apare acea reactie ...

Bun . In legatura cu ajutorul oferit , acum , ce pot spune, oameniisunt diferiti . Eu una , daca nu "mor" , nu cer .Sau dc nu il costa pe celalalt decat 2 sec ...si pe mine 2 ore . De orice alta situatie ma folosesc pt calire , pt a fi mai tare, pt a invata sa gandesc mai constructiv ... pt a lua ceva din ea care mi-ar folosi mai tarziu , in concluzie .

Iar in ceea ce priveste egoismul, trebuie sa spun cu mana pe inima, ca nu e om care sa nu fie .
Am admirat si eu odata o pers , din toate punctele de vedere . Era cea mai capabila de sacrificiu , dadea fara a cere , era de o virtuositate de invidiat .Am respectat-o fantastic si comparam pe oricine cu ea . Inainte de moarte a dezlegat misterul . Se simtea vinovata pentru niste "pacate" grave si incerca sa isi impace constiinta cu faptele ei bune "
Ce pot spune , e ca e cea mai redusa forma de egoism intalnita pana acum de mine , dar totusi este . Am fost dezamagita, trebuie sa recunosc , dar m-a invatat asta . Toti oameni sunt egoisti .
Ei , deci nu stiu dc poti declara ca o fapta nu este egoista . Toate sunt in esenta . Acum exista niste procente de egoism, altruism...care le separa . Vezi , e ca albul si negrul . Cat intalnesti in natura alb si negru in forma pura ? Niciodata . Sunt notiuni definite de om Ca sa defineasca celelalte culori .
Asa e si cu egoismul si altruismul . Ca si cu binele si raul ...
Yin si Yang ...





picky, - de Astoniu la: 06/04/2007 01:34:58
(la: de la obscen la estetic...si invers)
Oricâte suspiciuni ai avea, mi se pare sub demnitatea mea de... câine (sau să zicem de "om") să folosesc mai multe nick-uri.
Pentru conformitate... Astoniu.
brod - de alex andra la: 26/04/2007 17:50:19
(la: Ochi în ochi cu kitschul)
Ca tot ai pomenit de Base, io pe asta l-as defini ca omul kitsch prin excelenta:))) Pornind de la mesha aia hidoasa si pana la costumasele lui de un albastru nedefinit. Ca sa nu mai vorbim de limbaj, de ras ori de comportamentul lui de tzatza. Ce mai conteaza o lacrima acolo, fie ea si din putzul sufletului:)))
Cred ca numai Gigi B.(a se citi à la française) il bate in materie de kitsch-osenie.
#191265 (raspuns la: #191134) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"da, imi place...e remarcabil ca daca dai click stanga pe fotografie, iti apare link-ul de unde e luata poza. e si just."

nu e vorba de justete, e inclus in conditiile de utilizare a pozelor de la flickr; anyway nu ma costa nimic sa dau linkul de origine;

"fotografia e la rang de arta, consider ca-i un site cultural."

Este ceea ce sper, ca Photoree sa promoveze fotografia de calitate. Iar calitatea e subiectiva de la om la om, asa incat... poze de calitate pentru calitatea fiecaruia, asa cum o intelege el.

"e o expozitie online."

Exact! Fiecare isi alcatuieste singur propria lui colectie/expozitie de fotografii online.
#259964 (raspuns la: #259959) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
opinie - de xandibel la: 06/12/2007 20:15:10
(la: Marin Sorescu, comunist si poet netalentat?)
prea ne preocupa perfeciunea altora, hai sa nu masuram comunismul in iambi si nici poezia in 23-uri..........dupa parerea mea activismul politic si talentul poetic pot defini un om, dar nu se pot defini reciproc......imi place poezia lui Marin Sorescu, ma regasesc , spre exemplu poezia "Iata", si in acelasi timp detest comunismul ...dar asta e numai opinia mea.
Pentru Anisoara Lesco - de 1961 la: 20/01/2008 13:50:44
(la: Va place Ana Lesco?)
Da,confirm cu certitudine ca imi place Ana Lesco.Sunt profesoara ei de romana din Chisinau.Cunosc aceasta frumoasa domnisoara.Dinsa este pur si simplul un model de copil educat si foarte muncitor.De fapt Ana cinta inca de la scoala.A fost favorita tuturor profesorilor prin intelepciunea ei,admirata de colegi pentru bunatate.Sunt indignata de multe ori la cite aureli si rautati este acuyata.O admir in continuare si sunt mindra de ea, atit eu cit si toti cei care o cunosc,iar calitatea cea mai inferioara a omului-"invidia" raspindeste numai lucruri murdare,netinind cont de calitatile poyitive.Cu mult respect N.H.RM Chisinau.Voi fi nespus de bucuroasa,daca Anisoara va citi acest mesaj.



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: