comentarii

deodata despartit in silabe


Bacul e aproape: cum stai la mate? Testeaza-te online!
Teste cu rezolvari complete, cursuri cu teorie si exemple explicate
www.prepa.ro
... - de Gabi Udrea la: 21/04/2006 19:28:38
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Parerea mea e ca nu e ruptura e desfiintare.
Fiind unul dintre fostii moderatorii pe agora as putea afirma ca am fost lucrat pe la spate. Nu neaparat cu sens rau, insa aparent totul parea sa mearga bine, nu stiam de nici un conflict (de interese, de orgolii sau e care o mai fi), si deodata ce vad?, intai n-i se da o, "avertizare" s-o numesc ?, cum ca unul dintre moderatori sustine ca Viorel distruge forumul si daca suntem de aceeasi parere. Asta era un topic pe forum. Nimic mai mult, nici un detaliu suplimentar. Aparusera si vreo 2-3 comentarii , asteptam sa vad reactiile, medierea conflictului...cand colo in toiul noptii ce se intampla ? Agora nu mai este! De ce ? Marturiesc ca nici acum nu pricep...
Am inteles ca Viorel nu s-a simtit bine sa fie tratat/acuzat (asta din auzite ca eu nu am la cunostinta), dar de ce aceasta masura extrema ? Stiu ca el a fondat forumul, l-a intretinut pe banii sai, a vegheat asupra lui, si ii multumesc pentru asta, dar si ceilalti moderatori au cheltuit pasiune, timp si mai rar nervi. Asta nu se pune ?

Inca sunt socat cum tind sa se divizeze partile, si sa apara acuzele. Eu unul nu tin cu nimeni, e clar ca toata lumea a gresit din moment ce s-a permis ajungera in aceasta situatie.
Cattallin - de Homo Stultus la: 21/04/2006 14:27:52
(la: de ce credeti in dumnezeu?)
"Somnul ratiunii naste monstrii" - Goya

Nu asta era discutia. Daca s-au despartit sau nu. Ideea era sa intelegem cum s-a ajuns la diversele rupturi. Pe de alta parte am aratat ca in chiar sanul ortodoxiei au existat moduri distincte de abordare (distinct nu este = diferit). Oricum discutia cu privire la acest subiect nu este inca incheiata. Trebuie sa ne ferim sa tragem noi concluziile. Eu unul nu ma cred in masura. Ramane o discutie deschisa. Eu inca ma documentez in acest domeniu. Din pacate literatura de specialitate, in limba romana, cu privire la aceste aspecte este inca foarte saraca. Dar sunt cativa oameni care se ocupa sa schmbe aceasta situatie. Nu mai vorbim de munca critica in sine pe care o putem considera aproape inexistenta. Iti inteleg punctul de vedere si pana la un punct il impartasesc. In perspectiva mea insa, o viziune monolitica asupra fenomenului nu poate sa fie benefica.
Lumina Invierii sa aduca pace, liniste si bucurie in inimile tuturor celor ce isi doresc asta.
#118343 (raspuns la: #118149) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
sarsilovici - de Cri Cri la: 25/04/2006 19:38:04
(la: Suntem oare "fabricati" dupa acelasi STAS?)
Ar fi multe de comentat aici... Multe de "descompus"... Nici nu stiu cum sa incep.
Intai, ca nu e neaparat sa inlocuim. O persoana disparuta din viata noastra, poate fi inlocuita, e drept, dar in sensul de pozitie, nume, sau, daca vrei, "eticheta". Fiindca se poate chema tot "iubita", "sotia", sau "prietenul", dar in sufletul nostru are "camaruta" ei separata de a acelora care au purtat aceste denumiri inainte. Si pot spune, desigur, ca pe iubitul meu de acum il iubesc mai mult, sau mai putin, sau la fel de mult ca pe altul dinaintea lui, dar prin insasi aceasta comparatie recunosc existenta in mine, undeva, a celui ce a fost. Iar acela nu va muri cat timp voi trai eu. Fiindca l-am cunoscut si fiindca la un moment dat a fost important pentru mine.
Da, spunem, o data in viata sau de mai multe ori, "nu pot trai fara tine" si sunt convinsa ca fiecare dintre noi o credem cu tarie in acel moment. Si chiar simtim ca ne-ar sufoca disparitia acelei persoane. Si totusi am trait inainte de a o cunoaste. Dar, vezi tu... nu spunem niciodata asta parintilor nostri, desi n-am trait inainte de a-i cunoaste (bineinteles, in sensul strict fizic al cuvantului, nu ma refer la personalitati si altele). E in firea lucrurilor sa invatam a trai fara parintii nostri, sa ne departam de ei... apar persoane in viata noastra de care ne legam mult mai strans. Si doare moartea unui parinte, incontestabil, dar parca moartea unui iubit ne doboara si ne revenim mult mai greu. Si ne ajunge sa stim ca parintii nostri sunt pe undeva, sunt bine si sanatosi, dar simtim ca nu ne putem lipsi de prezenta fizica a altor persoane... In fine, ar fi multe de spus. Sunt mai multe feluri de iubire.
Iar pentru cine spunea ca suntem intersanjabili, ca oricine poate fi inlocuit, mai ales ca am trait foarte bine si frumos inainte de a fi cu cineva anume... I-as aminti totusi ca, la despartire, nu mai esti niciodata acelasi care l-a cunoscut; ca orice relatie, indiferent de ce natura, schimba ceva in noi. Ca ne putem rupe, intr-adevar, de o dependenta, dar nu vom mai fi niciodata cei ce am fost. Si nu ca devenim mai buni, sau ca ne inraim, sau... Pur si simplu schimbam perspectivele.
Sper ca am reusit sa fiu coerenta, cel putin :)
sierva - de Guinevere la: 25/04/2006 21:58:12
(la: atinge-ma, dar de la distanta !)
"Sincer, dependenta de Cafenea mi se pare una tare pozitiva..."

Mie imi da ochi rosii. :o( Si cearcane. Chestie care stiu ca de pilda o enerveaza pe alex. :o)
Serios, cred ca e un pic in detrimentul vietii reale. Cand ies sunt zombi si ma intreb ce mesaje am mai primit in loc sa... ce? In loc sa-mi reamintesc lista de cumparaturi sau bulbii pe care-i mai am de plantat.
Si uite c-am ajuns la miez (suna oarecum a picky sau mi se pare mie? Chestia cu miezu'! Sau sa-i zic verb?... maaai, nu pot fi serioasa, shoot me!)
O perioada de schimbare in viata, in care ai mai mult timp ca de obicei ca sa te mai uiti prin oameni. Iar virtualul e mai la indemana ca nu trebuie sa pun ceva pe mine, sa ma pieptan... aveti imaginea completa acuma, huh? Computer freak! :oP
Plus ca prietenii mei n-au chef/ timp sa se uite in chestia asta ciufulita (eu) deodata cu mine. Si nici nu ma idealizeaza si nici nu-mi scriu chestii din alea (stie alex) cu stima si respect! :oD
#118916 (raspuns la: #118913) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Evreii il asteapta pe Mesia - de zaraza sc la: 27/04/2006 16:04:28
(la: de ce credeti in dumnezeu?)
Muresh-eu nu gasesc ura in aceasta carte. Este cel mult o carte in care divinitatea se straduieste sa indrepte omul pe calea cea buna. Sint mai toleranta si mai buna de cind cred.

Cassandra-tot acolo cauta si crestinii resurse, in interiorul lor, cu ajutorul lui dumnezeu.

Daca Flavius a scris "Istoria razboiului iudeilor impotriva romanilor" se prea poate ca intimplarile cu Isus sa nu fie relevante. In ce priveste Tacitus nu cunosc amanunte. Dar nu marturia lui hotaraste daca Isus a trait sau nu.

Expresia "singele sa cada asupra copiilor nostri" era folosita la toate condamnarile la moarte din acea perioada.

Daca nu acuz evreii inseamna ca n-am citit bine NT? Inseamna ca nu sint bun crestin?

E prima dat cind aflu ca biblia poate fi numita act de acuzare al evreilor...ca o interpreteaza unii, asta e altceva...Avem cap si cu el facem ce vrem noi, nu ce vrea dumnezeu, el nu se impune.

N-am biblia la servici, dar acasa o sa caut citatele unde sint profetii (cu accent pe ultima silaba) despre Isus, caci evreii si acum il asteapta pe mesia.

cere si ti se va da
#119141 (raspuns la: #119132) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Nu-i banc... - de ayoka parol la: 28/04/2006 19:43:26
(la: Banc: doi mosi pe o banca...)
Pisica si ariciul


FABULAtie in proza (fara morala)

Un arici si o pisica se-ntalnesc pe un drum ingust. Pisica da sa se alinte, dar scoate un miorlait sinistru, pentru ca tepii ariciului si-au implinit menirea. Pisica se uita intepata la arici, ariciul rade satisfacut si deodata acestuia ii vine o idee:
- Asculta, Pisica draga (accentueaza el ultimul cuvant, cu sarcasm), eu zic c-ar fi interesant sa-mi fii cobai (pisica se zbarleste)…hi-hi! fara nici o tenta ironica…si felinele pot indeplini acest rol magnific in progresul oamenilor…stii, momaile alea care ne dau de mancare vrabii si mere…Asaaa…eu, in schimb, o sa-ti fiu spectator. Un spectator lacom…
Pisica se gandeste de doua ori si, cu toate ca oferta ariceasca ii face cu ochiul, ceva nu-i suna bine. Sinceritatea nu-i o caracteristica a ariciului…decat atunci cand il iei pe nepregatite si uita sa-si inmoaie tepii…(sa zicem)
- Spectator al conditiei mele de cobai? intreba Matza, rotind din nas.
- Spectator la manifestarile tale in general, raspunse ariciul, privind-o aproape bland.
- Pai, atunci tu esti de doua ori castigat. Cu cat fac mai mult show, cu atat iei mai multe notite si le bagi la dosar.
- Am inteles ca trebuie sa te antrenezi pentru campionatul de ascutit gherutze in spatarul fotoliului si ros franjurii la fatza de masa. Un spectator oarecare nu ti-ar fi de folos. Pe mine insa nu ma poti tromboni. Si-apoi…cine-ti mai intelege ca mine miorlaiturile?!…Iti voi da si replica, pe deasupra…asa ca si tu esti de doua ori castigata (cel putin!), spuse ariciul, ca ultim argument, luand pisica de dupa mijloc si purtand-o catre scena (respectiv masa de ,,disectie”).


ayoka parol seshun pafan
#119201 (raspuns la: #117955) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
bun subiect :) - de mamarutza la: 28/04/2006 19:43:26
(la: FEMEIA intre cariera si cratita; BARBATUL...unde mai are loc...)


In fiecare zi ne intrebam care e menirea noastra, atat barbatii cat si femeile (care se mai intreaba, sa nu uitam ca unii din pacate nu se intreaba niciodata :) ) si sincera sa fiu ca sa poti face tot ce ai scris tu mai sus,- chestii la care iti dau dreptate , caci majoritatea trebuie facute - ar trebui sa fii un om universal, perfect si ziua sa aiba 48 de ore si viata sa fie mai lunga etc etc bla bla bla.
Insa cand intri in tumultul zilei de azi, mai ales cand te mai ajunge rutina, atunci intr-adevar , te intrebi : care e menirea mea totusi?
Mi-am pus si eu intrebarea asta, nu doar o data si iata la ce idei am ajuns:

- chestiile cu "sa spele , sa calce, sa faca piata" sunt normale, ca trebuie sa le faca cineva pana la urma , doar daca nu este o bunica care face tot, cum se intampla la destule cupluri sau o menajera la altii,insa sincera sa fiu nu prea ma impac cu nici una din variantele de mai sus, ci prefer sa ma descurc singura impreuna cu tehnologia existenta la ora actuala ( si cand zic asta ma refer la masina de spalat rufe :) , la calcator si la faptul ca nu ma duc pe jos la piata )

-in ce priveste preocuparea fata de copii si mai ales educatia lor, iar raspund ca la ideea anterioara, adica nu mi-as lasa copiii pe mana dadacelor prea plictisite de propriile lor probleme si de copiii pe care multe si i-au crescut cu greu si s-au saturat de ai lor ca sa mai aiba rabdare si cu ai mei dupa o viata de truda, cica.Asa ca prefer sa preiau si misiunea asta

-cu viata profesionala iar e complicat, pentru ca eu personal nu m-am dat inapoi de la a incerca sa fac mai mult decat a ma rezuma la o diploma de bacalaureat si gata.In plus, ma bag intotdeauna unde e mai greu, nu stiu de ce am talentul asta, mai ales de a face mai multe lucruri deodata, doar ca ies bine toate pana la urma cu un pic de efort suplimentar

-treaba cu statul la Mall 5 ore nu stiu daca o poti numi o "menire", dar pentru unele femei chiar este, alaturi de ore in sir de cosmetica si alte infrumusetari artificiale, cu care sunt de acord atata timp cat mai faci ca femeie si altceva nu doar solar,cosmetica si chestii de genul asta. A te ingriji e un mod de a te iubi pe tine insuti,nu e nimic rau in asta pana cand nu devii narcisista:)

In ce priveste menirea barbatului, ar fi si aici multe de discutat. De exemplu, eu nu sunt de acord cu ideea conform careia barbatul ar trebui sa aduca mai multi bani in casa, pentru ca daca noi femeile avem pretentia de egalitate intre sexe , atunci asta trebuie sa fie valabila si la partea financiara, eu m-as simti prost sa fiu mereu cu un pas in urma, mai ales daca as avea langa mine un barbat care mi-ar si atrage atentia asupra acestui lucru, cum fac multi in pacate.
In alta ordine de idei, am observat ca multe femei privesc barbatii ca pe niste robotei cu telecomanda pe care considera ca au dreptul sa ii ghideze in functie de micile lor capricii, cum au chef doar pentru simplul fapt ca au semnat un certificat de casatorie, care pentru ele nu inseamna nimic mai mult decat o hartie care le da dreptul sa impuna si sa se impuna, in viziunea lor.
Sa fim seriosi! "Te-o fi luat el de nevasta, dar asta nu inseamna ca faci din el un sclav si il cicalesti cu toate micile treburi pe care tu esti prea comoda sa le rezolvi singura."

Menirea barbatului si a femeii.......menirea a doua jumatati care se completeaza prin complementaritatea lor, forta cu gingasie, ratiune cu sentimente, doar problema este ca dorinta de a domina si de a umbri cealalta jumatate, eclipseaza menirile acestea de prea multe ori si in loc sa se completeze se suprapun si formeaza un cuplu diform si intunecat.
Daca am putea lasa la o parte pentru o clipa orgoliile, ideile preconcepute, inhibitiile, influentele din copilarii nefericite datorate unor parinti care nu erau destul de maturi pentru a avea copii sau prea maturi pentru a se mai copilari cu noi, egocentrismul - normal la copilul mic, dar care nesatisfacut datorita lipsei atentiei din partea parintilor, se manifesta in continuare la maturitate, ca si cum am incerca sa recuperam ce am pierdut in copilarie- si alte multe aspecte, am putea fi mai deschisi, mai plini de empatie, mai senini si mai dispusi sa formam un intreg si nu sa ne suprapunem jumatatile in incercarea inutila de a demonstra cine e mai tare . :)













Oana M.
poti gasi o - de Horia D la: 28/04/2006 15:59:27
(la: Trancaneala Aristocrata "9")
ferma la care sa-i tii:))
nu-ti fa griji, nu ma despart eu de copiii mei asa usor:)
#119372 (raspuns la: #119371) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cosma - de Guinevere la: 02/05/2006 22:46:35
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA - REPRIZA A DOUA)
Ni se cam facuse dor
mai fecior risipitor!
Noi cu-armata pe coline,
pai e timp de limbi straine?!
Pune-armura, sus pe cal,
plaja-i luata de dusman!
Sau e doar in capul meu
ca deodat' parca-i mai greu?
N-aveti altu' de un leu
ca mai mult n-am, chiar de vreu!

Adevarat a Inviat! Si tie un inceput de mai tot asa, cu spor. Si nu ne mai uita cu veacurile! :o)
#120010 (raspuns la: #120003) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cri, alexandros, michigan - de Guinevere la: 03/05/2006 19:50:41
(la: CINSTIT sau IPOCRIT?)
Nu stiu de ce ma incapatanez, poate fiindca am scris pogoane pe aici si tot am impresia ca s-a rastalmacit ce-am spus?

Cri

Eu nu pledam pentru a spune adevarul cand poti provoca suferinta in mod gratuit doar cu scopul de a-ti linisti constiinta, ci pentru a trai curat si a face o alegere, pentru a evita sa fii egoist uratind cu jumatati de masura viata ta si pe a altora. Si nici macar nu trebuie sa faci alegerea din prima zi, important e sa nu-ti faci un stil de viata "iubind" n persoane deodata de frica sa nu-ti scape niste fiori in plus. Mai ales ca minciuna chiar daca nu se vede, se simte in felul in care traiesti. E exact ceea ce am spus de vreo zece, cinshpe ori, doar ca incercam sa spun mai frumos. Mai simplu de atat nu cred ca as putea reformula.

Alexandros

Cazul tatalui tau e un pic special, nu cred ca intra in aceeasi categorie de discutie, e un caz limita in care se pune problema dependentei unei femei cu probleme de sanatate de sotul ei. Asa ca alegerea o vad determinata de factori mult mai gravi acolo si nu stiu ce as fi facut in situatia aceea.

Asta ca sa precizez. Sa nu uit zambetul: :o) Si unul un pic mai obosit: :o/

Michigan

Daca realizezi ca esti egoista, eu n-am nimic cu tine. Ma agaseaza doar cei care se plang de nefericire si pozeaza in victime, cand li se "strange funia in jurul gatului" - cum spui chiar tu - in situatii de genul asta.
#120134 (raspuns la: #120080) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
reply suflete pereche - de anja la: 04/05/2006 19:51:25
(la: IUBIRE CIUDATA, IUBIRE IMPOSIBILA...)
draga emily,

cat de bine te inteleg...aproximativ acelasi lucru mi s-a intamplat si mie. sunt casatorita (sunt impreuna cu sotul meu de 10 ani), si mi-am intalnit jumatatea. cel care mi se potriveste ca o manusa. cel care ma intelege, care intr-un timp scurt mi-a cunoscut sufletul, cel care imi este ca o picatura de apa. in acelasi timp insa, exista piedica despartirii de sotul meu, desi am avut deja cateva tentative. cu duritate, curaj si sinceritate. sotul meu ma iubeste neomeneste, trece peste tot, nu conteaza nimic altceva decat sa fie cu mine. ca nu ar putea trai fara mine. am avut parte de amenintari cu sinuciderea (le-am spus aminintari desi nu au fost exprimate drept amenintari, ci drept o consecinta inevitabila a desprtirii noastre), ceea ce de fiecare data m-a determinat sa ma intorc, neputand sa nu ma uit in spate la ce las. Exista si din partea mea o dependenta, un atasament fata de sotul meu (dupa 10 ani ar fi ciudat sa nu existe in conditiile in care ma iubeste ca un nebun, imi face toate poftele si nu a fost o relatie cu probleme) care nu ma lasa sa plec spre iubirea mea, spre sufletul meu pereche. In momentul asta m-am intors la sotul meu, inarmandu-ma cu resemnare. resemnarea unei vieti bune, in care as primi dragoste pana la sufocare, dar eu nu as putea da decat raceala. el este acolo, si ma asteapta. iar eu vreau sa ma duc. sa imi implinesc fericirea, sa pot sa iubesc si eu. sa fiu cu cel care m-ar implini ca femeie. dar....sotul meu nu accepta o despartire. dragostea lui a dat in dependenta obsesiva. si este convins ca numai el ma poate face fericita, si ca ma va face. daca as pleca brusc de acasa fara sa ma uit in urma, l-as avea pe constiinta toata viata. mai vroiam sa mentionez ca familia mea a luptat in cel mai josnic mod alaturi de el si impotriva mea. il sustin, il iubesc pe el, ma considera nebuna, manipulata, vrajita, ca imi distrug viata...

in ceea ce priveste situatia ta, desi nu am prea multe amanunte, sfatul meu este sa te duci sa iti gasesti fericirea alaturi de cel cu care esti menita sa fii impreuna. Du-te si implineste-ti sufletul. nu trai o viata de resemnare, de regrete si de renuntari. poate ca in cazul tau se poate. eu inca sper ca si in cazul meu se va putea. dar lupta! nu renunta! nu renunta la fericirea ta!
#120238 (raspuns la: #120123) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
povestea mea - de anja la: 04/05/2006 19:51:39
(la: IUBIRE CIUDATA, IUBIRE IMPOSIBILA...)
Va voi spune povestea mea. Poate ca multi nu vor avea rabdare sa citeasca pana la sfarsit, poate ca multi nu o sa inteleaga ce a insemnat si inca inseamna pentru mine.
Sunt de 10 ani impreuna cu sotul meu, casatorindu-ne abia acum 1 an jumate. Suntem impreuna de la 18 ani. Cand eram 2 copii. Relatia noastra a decurs lin, in armonie si intelegere. Fara certuri, fara suisuri si coborasuri. Eu am luptat pentru ea cum am stiut mai bine. Am vrut sa ne mutam impreuna, am cumparat apartament, am vrut sa ne casatorim, am vrut sa facem copii...dar nimic nu am obtinut usor. Pentru ca "nu era pregatit". Responsabilitatea era prea mare, nu era suficient de matur...ce sa mai, "nu era pregatit". Ma iubeste ca un nebun. Ma rasfata, "ma sterge zilnic de praf", imi face toate poftele, ma tine ca pe o printesa, ca pe un bibelou de portelan. Iar eu nu eram fericita. De ce? nici eu nu intelegeam. Si aruncam gandurile astea sub covoras. Am langa mine un om care mi-ar aduce si luna de pe cer, care ma iubeste ca un nebun, si eu, cea nerecunoscatoare, nu sunt fericita. Alungam gandurile astea. Ce motive de nefericire aveam? Si nu stiam sa imi raspund la intrebare. Si asa au trecut anii. Imi imaginam viata cu el (de ce nu?! aveam vreun motiv sa nu?), si prin urmare luptam pentru viitorul pe care il vedeam eu. Situatie materiala, casatorie, copii. O viata normala. cum au oamenii. Iar cand imi reveneau ganduri precum "dar el este cel ales?", "sunt fericita?", "voi putea fi fericita cu el toata viata?", "nu simt totusi ca imi lipseste CEVA care sa ma faca fericita? daca am tot, de ce nu sunt fericita?", le alungam. pentru ca nu stiam ce imi lipseste, pentru ca nu stiam de ce nu sunt fericita. Ma vedeam iubita, relatia mergea, si m-am multumit cu atat.
Un amanunt poate semnificativ care ar mai trebui mentionat este ca eu nu am fost indragostita de sotul meu, nici cand ne-am cunoscut. Da, daca m-ai fi intrebat acum cativa ani daca il iubesc, iti spuneam ca da. Am ajuns sa il iubesc pentru omul bun care era, pentru dragostea pe care mi-o purta, pentru caracterul nobil si pentru gentiletea lui. Sau cel putin asa am crezut in tot acest timp.

Pana cand....pand cand l-am cunoscut pe EL. El, cel care imi este ca o picatura de apa, manusa care mi se potriveste perfect, jumatatea medalionului, cum ii place sa spuna. El, care m-a facut sa imi dau seama ca poate exista iubirea in adevaratul sens al cuvantului. El, care mi-a adus aminte de cum eram eu, de toate visele si dorintele mele. Mi-a adus aminte de mine. De mine - inainte. Inainte sa intru in letargie si resemnare. In care nici nu stiam ca sunt. Si o confundam cu fericirea. Si am inteles de ce nu sunt fericita. Si de ce nu am fost fericita. Am inteles ce lipsea. Am inteles ca lipsea omul care sa ma implineasca, acel cineva care sa imi inteleaga sufletul, acel cineva cu care sa ma potrivesc atat de bine. Manusa care sa imi vina perfect. Si tot atunci am vazut in urma regrete si renuntari. Am vazut cat m-am schimbat, am vazut letargia si resemnarea in care eram cand a intrat el in viata mea.

Am avut cateva tentative de a ma desparti de sotul meu. Aici, iar, ar fi cate ceva de spus. In primul rand, familia mea. Familia mea care ma iubeste. Si care a luptat in mod josnic alaturi de sotul meu si impotriva mea. Familia mea, care a reusit sa ma distruga psihic prin lupta pe care a dus-o. Familia mea, care a spus ca sunt nebuna, ca sa ma duc la psiholog, apoi ca sunt vrajita, ca am fost manipulata de diavol, ca imi distrug viata. Tineti cont ca parintii mei sunt intelectuali, cu doctorate. Bineinteles ca ei stiu mai bine ce e bine pentru mine. Ca vreau sa imi distrug fericirea si viata pentru ca am innebunit. Manipulata de diavol. Ca nu mai am pic de ratiune. Familia mea, care nu mi-a fost niciodata alaturi emotional, care nu ma cunoaste, care nu stie cine sunt, care nu a stiut niciodata nimic din ce a fost in sufletul meu, ea, acum stie ce e mai bine pentru mine. Ce? Ca renunt la o situatie materiala foarte buna, ca renunt la vila si masina de lux, ca renunt la un om care “uite si tu cat de mult te iubeste” si care ar face orice pentru mine....pentru ce? Ca sa ma mut “din centru la periferie”, cum chiar ei s-au exprimat. Sa ma duc langa cineva care a terminat medicina si nu profeseaza pentru ca situatia familiala nu i-a permis sa lucreze pe salariu de rezident, si care si-a reorientat cariera pentru a-si putea intretine familia. Un ratat, cum ar spune familia mea care ma iubeste. Care nu imi poate oferi vila si masina de lux. Concluzia lor: imi distrug viata, si ei stiu ce e mai bine pentru mine. Eu acum sunt nebuna, si nu judec. De aceea nu vad lucrurile in adevarata lor lumina.
Asta a fost familia mea. Dar nu e tot. Mai am de spus si despre sotul meu. Sotul meu, care mi-e drag. La care tin. In toti anii astia am avut grija de el, l-am sustinut si ajutat pentru a ajunge acolo unde a ajuns. Mi-este pur si simplu greu sa imi imaginez ca el ar putea face fata vietii fara mine. Nu este o persoana puternica. Nici eu nu sunt. Dar si-a gasit sustinerea de care avea nevoie in mine. Ei bine, reactia lui a fost ca nu poate trai fara mine, ca ma iubeste prea mult ca sa poata trai fara mine, ca daca ma pierde pe mine pierde tot, ca nimic nu mai are nici un sens in viata asta daca nu sunt eu. Am primit amenintari cu sinuciderea. Desi le prezint drept “amenintari”, nu au fost “daca pleci, imi tai venele”, ci spuse mai mult ca pe o rugaminte de a-l ierta pentru faptul ca nu poate rezista sa traiasca fara mine, ca dumnezeu va intelege ca va face asta din dragoste pentru mine ca altfel nu poate, ca nu poate sa nu ma iubeasca si ca nu poate trai cu gandul mereu la mine. Ei bine, sentimentele pe care le am dupa 10 ani pentru el, pentru omul cu care m-am inteles, cu care nu mi-a fost rau, cu care mi-am petrecut zi de zi, alaturi de frica ca l-as distruge si ca si-ar lua viata, m-au facut sa ma intorc de fiecare data la el. Am renuntat. Am renuntat sa mai cred in fericirea absoluta, sa cred ca imi este interzisa, ca asta mi-e destinul. Si sa ma resemnez. In acest moment, m-am intors la sotul meu. Nu va pot descrie suferinta si durerea pe care o resimt. Lacrimile care imi curg pe obraz. Cateodata simt disperare, cateodata simt resemnare fata de viata care ma asteapta.

Va multumesc celor care ati avut rabdarea sa cititi mesajul meu atat de lung.
Despre "ipocrizie" si "toleranta" - de Mops la: 04/05/2006 19:51:39
(la: CINSTIT sau IPOCRIT?)
"Ipocrizie" mi se pare si: "ne despartim dar ramanem prieteni".
Fugi de-aicea! :)))))))

Ca sa ramana prieteni, asta presupune sa fi fost prieteni (sau sa mai fi fost).
Dar ei se despart tocmai pentru ca nu e (sau nu mai e) nimic deosebit intre ei.

Draga, atunci cand ma parasesti imi esti la fel de prietena ca si regina Marii Britanii!
Adica traieste departe de mine, se-nvarteste prin alte cercuri sociale, poate se va purta foarte frumos cu mine daca ne vom intalni, dar "she don't give a shit about me".

In ceea ce priveste "cine-i mai tolerant, barbatul sau femeia", am vazut multe cazuri si uneori era ea, alteori el... Nu cred ca se poate generaliza.
Eu recunosc direct ca n-as fi. Percep partenera ca pe un aliat si daca nu mai e de partea mea, atunci trebuie sa faca bine si sa-si exprime clar pozitia. Ma doare-n cot de morala, sau de religie, sau de alte concepte "ultrafilosofice". Voi percepe totul ca pe o tradare.
sansa de a muri - de Cri Cri la: 05/05/2006 02:34:51
(la: moartea mai bate la usa sau da buzna?)
Pai.. intai ca m-am nascut cu cordonul ombilical in jurul gatului...
Asa... sa trecem peste toate bolile mortale carora le-am supravietuit de-atunci... sa-i iertam pe toti cei care au vrut sa ma injunghie ori sa ma sugrume (de, fiecare cu gustul lui)...:)
Boon.
Pe la doi ani, prizele ma fascinau de-a dreptul... mai ales la bunici, care-si faceau casa noua si n-aveau capace la ele inca...
Apoi...cativa anisori mai tarziu, in timp ce contemplam peisajul, s-a desprins o bucata de pamant si am cazut pur si simplu intr-o ra'pa, si adanca, si departe de casa, si din care nu puteam iesi... m-au "cules" niste nenea care se minunau de mama focului ca n-aveam nimic rupt ci doar nasul zgariat (putin).
Apoi... faceam baie peste Dunare, amonte de ponton. Habar n-aveam sa inot atunci, dar m-am simtit destul de "tare" cat sa ies in larg pana n-am mai simtit pamant sub picioare... si habar n-am cum am iesit la mal si cum de nu m-a amestecat in siaj bacul care tocmai acosta si catre care ma ta'ra curentul... stiu doar ca tusheam si scuipam din toate puterile si, cand am terminat cu astea, m-am dus "la cearsaf" ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, fiindca nu m-ar mai fi lasat sa intru in apa.;)
Apoi.. prima vanatoare... un mistret inca imatur, in latz. Instructiuni: te apropii usor.. din directia asta ca sa nu te miroasa... el nu se poate misca semnificativ, deci nu prea are ce face daca te aude... Tzii cutitul asa... cand esti aproape astepti sa se linisteasca si sari. Ok, numai ca mistretul a zvacnit exact in secunda in care am sarit eu si in loc sa nimeresc in spinarea lui si sa-i infig cutitul in gat, i-am nimerit exact in fatza, pe cap, iar cutitul mi-a zburat cat colo. Cum am avut prezentza de spirit sa ma imping in maini pe greabanul lui si sa zbor de-acolo, nu stiu, cert e ca, de la coltii lui, m-am ales doar cu o "zgarietura" care mi-a taiat pielea si, destul de superficial, muschii de pe burta.
Apoi... rulam fluierand catre Tulcea intr-o Dacia antediluviana, cu muzica rock la maximum si cu "incredibila" viteza de 95-96 la ora, care facea "chestia" (ca n-o pot numi masina) sa tremure din toate incheieturile... cand mi-a explodat anvelopa dreapta fatza...inutil sa spun ca intr-o curba, fiindca aproape numai curbe sunt. M-am trezit deodata inclinata, si nu era doar din cauza anvelopei... nimerisem in santzul de pe margine si mergeam jumatate in el, jumatate pe carosabil. Gandeam rapid: "daca franez, raman in santz... cine mai scoate "obiectul"? Mai bine merg in continuare si incerc sa ies." Zis si.. greu de facut... Si ma apropiam cu repeziciune de un cap de podet. In disperare de cauza, si la modul "ce-o fi o fi", am smucit stanga de volan, peisajul s-a invartit si m-am trezit pe sensul celalalt, cu fatza la directia din care venisem. Nu vreau nici sa visez, nici sa-mi spuna cineva, ce s-ar fi intamplat daca ar fi trecut vreo alta masina pe acolo in momentul respectiv, mai ales ca eu.. ati ghicit! Tot intr-o curba eram.
Cam atat cu filmele horror pe ziua de azi! Cine mai vrea, sa apeleze 89.89... a, nu, stati ca asta-i cu altceva...:))) Fuck! mi-am uitat numarul de videotelefon...
:) - de Andre29 la: 07/05/2006 19:57:45
(la: Anunţ matrimonial !)
Foarte haioase poeziile tale. Asta mi-a adus aminte de urmatorul banc:

Popescu ii spune prietenului sau:

- M-am despartit de sotia mea in pace: ea pastreaza locuinta si eu masina si biroul.

- Bine dar economiile voastre?

- Astea le pastreaza avocatul...


____________
te astept Moco
! - de Shtevia la: 08/05/2006 12:16:25
(la: Secretele unei casnicii reusite)
Am avut o casnicie reusita timp de 13 ani si am abandonat-o pentru o relatie -no papers- fericita.
Cred ca singurul lucru pe care il pot spune e urmatorul: atunci cand fiecare dintre cei implicati in relatia de cuplu nu doreste sa il schimbe in nici un fel pe celalalt, atunci inseamna ca fiecare e fericit cu partenerul. Daca, de exemplu, l-as convinge sa asculte cu incantare muzica de jazz, care imi place asa mult mie, iar lui deloc, nu ar mai fi el…si atunci, mai e oare omul de care m-am indragostit?...
Iar fericirea da, e o stare, dar de moment:).
Sigur ca relatia evolueaza, pentru ca si noi evoluam. E chestie doar de noroc ca ambii parteneri sa evolueze deodata. Daca se produc decalaje, ei, atunci, poate ca asa apar relatiile reusite…cu un pic de noroc, evident:). Daca nu e noroc, se ajunge la despartiri.
Si nu cred ca existe retete pentru nimic si pentru nimeni. Fiecare om e unic si, deci, si relatiile in care e implicat fiecare dintre noi.

"Exista un singur colt din Univers pe care stii sigur ca-l poti face mai bun - si acela esti tu insuti." Aldous Huxley
Parca-asa spunea Poetul: "Nu - de cosmacpan la: 11/05/2006 22:44:50
(la: DUMNEZEUL DUMNEZEULUI - MINTEA OMULUI)
Parca-asa spunea Poetul:
"Nu cerceta aceste legi
Ca esti nebun de le-ntelegi!"
C-o fi una c-o fi alta ce e dat si pentru noi
vom avea multe-intrebari........dar pe pace,,,,,,,,,,
daca pana si-n Templu era o perdea mare (care s-a rupt de sus pana jos la zi insemnata) si daca fiecare loc are doua despartituri: una sacra si una normala, lumeasca..............e clar ca omul a simtit nevoia sa desparta realitatea in doua.
anisucaaaaaa! - de alex andra la: 13/05/2006 22:31:47
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA - REPRIZA A DOUA)
Tzuci iti dau cati poti sa duci !!!
Nu stiam ca esti prin nuci
In gradina cu uluci,
Ci ca esti dusa departe,
Cale lunga ne desparte,
Si cand colo esti cu noi.
Am sosit si eu, apoi
De mai stai sa imi revin,
Om mai bea si noi un vin
Si-om spune povesti cu talc.
Dar acuma eu tac malc,
Ca limba nu se dezleaga,
De-obosita sunt cam bleaga:))


<->_____________________________
Lost without music in a world of noises
#122140 (raspuns la: #122139) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
carti pe care le-am iubit.. - de contesa la: 14/05/2006 07:48:00
(la: Carti ce ne-au marcat existenta)
"La Medeleni",am crescut cu Monica si Danutz,si l-am iubit pe Vanea la Balti,am plans-o pe Olgutza si l-am plans pe mos Gheorghe...mi-e dor de ei,si vreau sa recitesc.
apoi, "Fiul risipitor"-Radu Tudoran,e acolo povestea mea de dragoste,cuvintele mele,trairile mele...
Coelho cu "veronika se hotareste sa moara", "alchimistul"
Jonh Fowles si "Magicianul"

"arcul de trimf"-erich maria remarq,cu povestea valului si-a stancii."E o poveste veche.Mai veche decat noi.Asculta.A fost odata un val ce s-a indragostit de-o stanca inconjurata de mare.Valul spumega si se rotea imprejurul stancii,o saruta zi si noapte, o imbratisa cu bratele lui albe, o privea, o uda si-o implora sa vina dupa el.O iubea si se spargea spumegand in jurul ei si astfel o surpa pe nesimtite,pana cand intr-o zi ea a tipat,complet sfaramata si i-a cazut in brate.Si deodata n-a mai fost nici o stanca cu care sa se joace,pe care sa o iubeasca,la care sa viseze.Era doar o ingramadire de pietre in fundul marii,cufundata in ea.Valul s-a simtit dezamagit si intristat si-a plecat sa caute alta stanca.."

si am iubit-o pe "Lorelei" a lui Teodoreanu; "Accidentul" si "Jocul de-a vacanta" ale lui Mihail Sebastian

si ultima iubire:Marquez! cu "Dragoste in vremea holerei", "A trai pt a-ti povesti viata"..
gelozia - de ardoare la: 14/05/2006 07:48:00
(la: GELOZIA)
De acord cu tine alinutza, am aceasi parere ca si tine dar nu stiu daca in asemenea cazuri merita sa lupti sau renunti (usor de scris mai greu de realizat cand o/il iubesti ) . Dilema este daca ai cea mai mica sansa sa o/il faci sa inteleaga ca nu are motive sa fie geloasa/gelos sau deznodamantul este in final acelasi DESPARTIREA
#122155 (raspuns la: #122049) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Bacul e aproape: cum stai la mate? Testeaza-te online!
Teste cu rezolvari complete, cursuri cu teorie si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...