comentarii

dependenta sau iubire


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
pai ... - de maan la: 20/09/2005 23:31:23
(la: cum ai reactziona daca...)
nu m-am gandit niciodata la frate-meu facand dragoste cu o femeie si sigur nu ma voi gandi la el in patul altui barbat!

menirea unei femei e maternitatea, iar desavarsirea ei se-ntampla cand e mama, prima data.
cred cu incapatanare in puterea familiei de-a forma caractere, in forta tatalui si-n blandetea mamei.
de-aceea gandul ca fratele meu nu va avea copii niciodata, desi i-un om extraordinar, ma va sfarsi de tristete.
fireste, gandirea mi-e egoista, intrucat ma gandesc la ce-mi doresc EU pentru el, nu la-mplinirea propriilor sale dorinte.

dar lumea-i rea oricum!
barbat sau femeie, daca-i sa se-ntample, cineva tot ii va frange inima, cineva tot l-o subjuga si-ntr-o zi va fi dependent de iubire!
nu-mi ramane decat sa-i fiu alaturi, de ma vrea, la plans ori raset, deopotriva.

inca un lucru: desi ma straduiesc din rasputeri, nu cred ca voi ajunge sa-nteleg vreodata homosexualitatea.
pot s-accept ca frate-meu e homosexual, dar nu pentru asta-l voi iubi sau aprecia ci pentru calitatile lui umane, alea pe care ni le-au transmis parintii si bunicii!




black mumba, are vreun homosexual garantia ca nu se va indragosti la un moment dat de un hetero?
cum vezi tu probabilitatea aceasta?

ps. sub semnul sarpelui, "balck mumba" trimite mai mult la-ntelepciune si mai putin la unul dintre veninurile cele mai aprige, nu?:)

multumesc - de anavy la: 20/09/2007 21:44:50
(la: Recunosc)
"nu incerca sa-ti uiti trecutul..el te-a facut cea care esti azi..este ca si cum te-ai renega pe tine insati". si avea dreptate...pe langa faptul ca el m-a adus in starea in care sunt acum < mai bine zis, singura m-am adus> m-a invatat si foarte multe lucruri. in zilele cand nu-l urasc din cauza sentimentului pe care il am ..ca imi scoate cineva cu lingurita sufletul din mine, chiar si dupa atatea luni..atunci imi aduc aminte ca am crescut si ca am invatat ceva de la el. m-a invatat sa iubesc..cand credeam ca sunt incapabila de sentimentul asta...mi-a aratat cat de bine poate fi sa te trezesti dimineata si sa-ti fie atat de cald pe dinauntru, si sa simti ca nu mai esti singur pe lumea asta...pentru asta ii multumesc. acum mi-e greu sa revin la acel rece si gol..din fiecare dimineata. mi-e greu acum sa revin cea care am fost pentru ca am devenit dependenta de iubire.
#235754 (raspuns la: #235751) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
amethiste - de impreuna2006 la: 03/09/2008 22:50:45
(la: "Cine stie mai bine?")
sa nu-ti plangi de mila...raspunsurile,le poti gasi in tine...viata,e doar una..sunt ani,schimbari,alegeri si acceptari...socializeaza sau scrie,te poti elibera prin scris,iti recapeti increderea in tine si vei stii ca cea mai importanta persoana din viata ta poti fii tu insuti...trecutul nu-l poti schimba,viitorul nu-l cunosti..dar poti face din "azi"reperul vietii tale...poti fi dependenta de iubire,dar nu de o persoana care nu te merita...va fi bine!
#338730 (raspuns la: #338718) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
brisi - de motanelul la: 17/11/2008 19:55:42
(la: Te iubesc)
de fapt, eu as pune intrebarea asta:
cati dintre noi iubesc intr/adevar, si cati doar vor cu disperare sa creada ca iubesc si ca sunt iubiti? ...incat ajund sa confunde dependenta cu iubirea...

at a second thought, nu cred ca vreun sentiment omenesc poate fi cuantificabil in termeni precisi. pur si simplu exista acolo cat exista, iar apoi inceteaza sa mai existe.
Iubirea platonica este mutilare intelectuala... - de DESTIN la: 04/06/2005 17:28:34
(la: Dragostea platonică: un "mit" dărâmat?)

Dragostea carnala, dependenta de instincte;
Dragostea platonica, dependenta exclusiv de sentimente;

Dragostea implinita, contine suma celor doua.

Un echilibru intre cele doua componente este idealul de atins in dragoste.

Blaise Pascal spunea asa: " A iubi inseamna cautarea jumatatii intregului din care ai facut candva parte".

Iubirea este cea mai integrala si mai delicata marturisire a unui suflet ce isi dezvaluie adevarata sa natura.

Iubirea platonica este mutilare intelectuala...

Cu bine,
Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.
Iubirea si libertatea - de Radina la: 06/09/2006 19:43:48
(la: Telefonul nu mai suna...)
De ce, draga ondine, iubirea trebuie sa/ti ofere mai multa libertate? Eu cred ca in iubire nu e mai e vorba de libertate. O iubire in desfasurare iti lasa foarte putina libertate. Nu mai esti liber cand iubesti. Oriunde mergi, cu oricine te intalnesti esti mereu o prezenta dublata de persoana care te locuieste pentru ca te iubeste si o iubesti. Timpul petrecut in afara cuplului e cuantificat in dor, in lipsa si in unica bucurie posibila revederea."Iubirea nu ne lasa decat libertatea de a muri". Asta e o afirmatie pe care nu/mi amintesc unde am intalnit/o dar am simtit ca e f. adevarata. Cred ca intr/adevar o iubire adevarata iti ia din libertate.
Cred ca nu e rau sa doresti sa impartasesti cu celalalt orice experienta, pentru ca intr/o iubire te redefinesti continuu impartasind cu celalalt orice gen de experienta. E ca si cum ai avea un filtru dublu. De regula descoperi ceva si tot ceea ce doresti sa faci e sa impartasesti cu perechea ta. Asta iti reduce din libertatea pe care o aveai inainte de a decide sa te darui si sa te lasi locuit. Cand insa darui si nu mai esti primit in cuplu cu experienta ta, te intristezi si incepi sa nu mai darui ca sa nu suferi din pricina ca nu ti/e primita dorinta de impartasire.Si iti pierzi din spontaneitate si e tot un soi de maturizare cand incepi sa te indepartezi ca sa nu mai suferi. O maturizare fortata. Caci in cuplu fie unul fie altul, lasandu/se condus de necesitatile celuilalt devine oarecum copil. Se creaza inevitabil un soi de dependenta, pt ca celalalt iti umple niste goluri.In fond cam de acolo porneste totul, nu? Vb. aceea " astia doi se completeaza foarte bine".

Poate fata de la club a inteles gresit intentia. Multi barbati cer numarul de telefon in speranta ca asta o impresioneaza pe fata si ii cedeaza in acea seara. Poate fi un tertip pur si simplu. Daca vede ca nu e rost de un one night stand nici dupa ce a lasat impresia ca e interesat de inca o iesire sau mai multe, pur si simplu nu mai suna.
De obicei intr/un club se danseaza, se bea, se flirteaza si e locul de unde poti sa pleci pt o noapte cu fata acasa. Sau pt mai multe cine stie?

#143588 (raspuns la: #142990) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
urasc sa pierd vremea, urasc sa fiu dependenta............ - de cosmacpan la: 23/07/2007 13:27:24
(la: Implozii)
Vai de mine, asta-i nasul meu? intreba Pinochio.......
poate ca ura e prea mult spus, poate ca-i doar o angoasa......eu as aluneca pe panta contrariilor si as marturisi ca iubesc, da, iubesc acest colt virtual si da! sunt dependent de el. Rostul meu nu e sa incerc sa contorizez plecarile sau venirile, caci ele fac parte din viata, ele sunt viata. tot ce pot face si fac este sa ma bucur ca traiesc cateva momente alaturi de acei "frumosi nebuni ai marilor orase" (pentru o buna lectura a lui Fanus Neagu, care este un cronicar sportiv pierdut printre poeti si un poet pierdut printre prozatori). De ce trebuie sa plang daca puiul a crescut, si-a uscat aripile la soare si si-a luat zborul? sunt pui se mai intorc pe la cuiburile lor alti nu, depinde unde-i poarta vantul sau valul vietii. Asemeni Pescarusului Livingstone, fiecare isi poarta soarta acolo unde ii este scrisa. "traieste clipa", ar spune o reclama americana, "bucura-te ca ai parte de astfel de clipa" as completa eu. Sa-ti fie dat sa traiesti in vremuri deosebite, ne ura cineva tuturor oamenilor, si eu chiar vreau s-o fac. Implozii? o veche romanta spunea:
"Sa nu te superi daca plang,
Sunt lacrimi calde de iubire......" O lacrima este doar semnalul unei veritabile explozii in stare latenta. de c sa ne transformam intr-o "black hole" sufocand pana si lumina (strangand-o la piept) cand putem straluci, supernove pe cerul virtualului chiar si pret de cateva clipe? explozia unei supernove inseamna sa te oferi total si fara rezerve. Chiar daca "sacrificiul" tau poate afecta linistea celor din jur, cata plendoare in aceasta baie de lumina si caldura care generic vorbind o putem numi iubire?
atata timp cat usa cafenelei este larg deschisa, atat glumelor cat si lucrurilor serioase, ceea ce denota suprema bucurie a democratiei, de ce sa nu prifitam. O cafenea de obicei este locul unde omul socializeaza la fel de bine ca si intr-o berarie ( Daniele, pe cand si o bararie virtuala, unde sa ne luam lumea in cap, sa bem, sa cantam, sa chefuim printre cei dragi?) si la fel ca si in reality show, aici intra cine vrea si iese cine nu mai suporta sau care este presat catre alte zari... de ce oare se spune ca dragostea d-intai nu se uita?
Gata, sa lasam locul la tribuna si altor colegi cadi dezbaterile se vad a fi de lunga durata si fara o rezolvare imediata a situatiei.
La buna auzire (si peste 20 de ani = Dumas) muschetarii mei dragi si sa nu lasam indemnul si spiritul lor sa piara " unul pentru toti, toti pentru unul"....Si eu cred ca e mai bine sa ne bucuram pentru succesul si reusita fiecaruia dintre cei plecati in alte parti decat sa incercam a-i intoarce din drumul lor.....sa ne fie dat sa traim "momente vesele si triste" deosebite, caci si viata le cuprinde pe toate.
iubirea? - de corina_2201 la: 18/12/2007 22:27:14
(la: Se poate trai fara iubire?)
Iubirea din punctul meu de vedere e singurul sentiment pur .....sau cum imi place mie sa spun supranatural. Dar ganditiva bine: e iubire? sau doar o mica dependenta? Pt ca ...sa fim realisti : intre iubire si dependenta e doar un mic pas ...
#266708 (raspuns la: #221199) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Despre iubire - de cosmacpan la: 31/01/2008 20:35:10
(la: De ce te iubesc ? D'aia!)

Cu greu se poate gasi un cuvant care este mai ambiguu si mai confuz decat cuvantul iubire. Oamenii simt ca iubesc atunci cand "se indragostesc" de cineva. Ei isi numesc iubire dependenta si posesivitatea. Ei cred de fapt ca nimic nu este mai usor decat sa iubesti si ca dificultatea consta de fapt in a gasi "obiectul" potrivit si ca esecul in a-si gasi fericirea prin dragoste este cauzat de ghinionul ca nu au gasit partenerul potrivit.

Contrar acestor ganduri confuze si naive, iubirea este un simtamant foarte specific, iar in vreme ce fiecare om are capacitatea de a iubi, concretizarea ei este una dintre cele mai dificile realizari.
--- Eric Fromm, 1947

(pentru început)
Dependenta de - de juli la: 21/07/2008 20:22:37
(la: Dependenta...)
timp:( nu-mi ajunge niciodata.
Dependenta de unii si altii fara sa vreau, fara sa stiu.De tutun( desi dauneaza grav...} de cafea si cafenea. Musai sa-mi iau portia zilnica ori saptamanala chiar daca-i numa' un strop.De cartea de pe noptiera, de padure,de munte, de iubire si de foarte multe altele, constientizate ori ba :)

rolia
iubirea - de (anonim) la: 13/09/2003 19:11:36
(la: Se poate trai fara iubire?)
ce inseamna pt voi iubirea? pt mine durere sufleteasca in primul rand dar si o caldura sufleteasca si spirituala care-ti da putere in sine atunci cand ai nevoie(doar atunci cand esti iubit).ce parere aveti voi despres asta?
Se poate trai fara iubire? - de (anonim) la: 15/09/2003 01:35:13
(la: Se poate trai fara iubire?)
Nu stiu, caci n-am ajuns sa traiesc fara iubire (sa iubesc si/sau sa fiu iubita). Mi-as putea imagina cum ar fi? Poate, dar nu vreau sa ma gindesc, caci nu e ceva placut (sunt o optimista, vezi)
iubirea - de (anonim) la: 15/09/2003 17:42:19
(la: Se poate trai fara iubire?)
tocmai descopar ca imi este fantastic de bine si de suficient numai sa iubesc desi sunt iubita la fel de mult..e incredibil stiu dar numai iubirea mea imi e de ajuns... habar n-am ce mi se intampla dar daca asta e iubirea atunic toti prietenii mei care sunt indragostiti habar nu au despre ce vorbesc...sau poate asa trebuie sa fie...diferit
Putem trai si fara iubire. At - de nadia la: 16/09/2003 11:59:07
(la: Se poate trai fara iubire?)
Putem trai si fara iubire. Atata timp cat intr-o relatie exista respect si intelegere, n-avem nevoie de iubire. Iubirea nu aduce altceva decat suferinta... intr-un final; pentru ca mai devreme sau mai tarziu va fi un final... nimic nu dureaza o vesnicie. Dar daca avem respect, ajunge sa fim impacati cu noi insine. Ma intrebi cum ramane cu fericirea? Eu te intreb ce e exact fericirea? Nu exista fericire, atata timp cat exista valori "materiale" in lume. Si astea vor exista intotdeauna. Asa ca va sfatuiesc sa gasiti pe cineva care sa va respecte si sa inteleaga ce aveti nevoie si nu doar atat, dar sa-i si pese si daca simti acelasi lucru, e OK.
Se poate trai fara iubire? - de (anonim) la: 25/09/2003 04:34:18
(la: Se poate trai fara iubire?)
Nu, sigur ca nu....altfel te amagesti ca ai lucruri importante
de facut, ca n-ai timp de iubire, de sentimente, te minti pe tine insuti, dar la un moment dat ne intoarcem la inceputurile fiintei noastre si descoperim ca in fond trebuintele ar fi cam aceleasi, cele de baza, e doar un pic de mai multa spoiala, cumva o alta cultura, civilizatie - lucruri inventate tot de noi - dar stii undeva in adincuri ca motorul tuturor lucrurilor este iubirea. Nu filozofez acum despre iubire, depsre ce inseamna sa fii indragostit, sau sa iubesti - un om, o carte, cuvintul e aproape automat folosit....ma gindesc la dragostea aceea frumoasa, la acel sentiment frumos si cald dintre oameni...si sigur exista, chiar daca nu e usor de gasit, Dar inveti la un moment dat sa pretuiesti fiecare clipa de iubire, fiecare zimbet si preaplin al sufletului. Cam atit azi. Nu va lasati pacaliti de motivatii si teluri mai mult sau mai putin reale chiar daca traim intr-un secol al tehnicii, stressului si al depresiilor. Viata aia adevarata, frumoasa sta in simplitatea si bucuria clipelor.
Iar parasit cu adevarat poate ca nu esti niciodata. Poate de cel pe care l-ai iubit, sau il iubesti, dar atunci ceva nu a fost adevarat...n-ai vazut adevarul, te-ai amagit.....e frumos sa visezi dar uneori e si durerors.....asa ca cu sperante, zimbete si incredere in tine si Dumnezeu mergi inainte pe drumul existentei tale. Si chiar daca e toamna, si poate melancolie, nu uita sa zimesti, face si iti face bine. Asta este pt "ratusca"....nu ca sfat ci asa ca un gind sincer exprimat.
Yra65

Poate pe alta data.....nu pot spune ca viata mi-a adus in cale numai bucurii, dar din durere si suferinta, dupa caderi, dupa abisuri, am regasit calea spre lumina, am invatat sa ma cunosc, incetul cu incetul si sa iubesc.
Antoine de Saint Exupery spune ceva de genul-cine iubeste oamenii, semenii, iubeste cu mult mai mult decit cei ce se inchid in iubirea lor de cuplu,cam asa e ideea - sigur ca nu e citat - si ceva de genul iubirea care se roaga e frumoasa, cea care implora e dezgustatoare....asa ca in viata asta tumultoasa, de zi cu zi, fiecare se teme de ceva sau doreste ceva, fiecare cauta un sens al existentei sale mai mult sau mai putin constient, dar daca dragoste nu e nimic nu e.....asa ca sa fiti iubiti!!!! si sa iubiti!
si iubirea unde e? - de (anonim) la: 09/10/2003 07:03:12
(la: "As vrea sa joc")
si iubirea unde e?
#950 (raspuns la: #933) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
putem trai si fara iubire - de (anonim) la: 07/11/2003 09:45:32
(la: Se poate trai fara iubire?)
Atata timp cat intr-o relatie exista respect si intelegere,n-avem nevoie de iubire ....e adevarat,dar pana cand?Va exista un moment in care vei avea nostalgia unei iubirii adevarate....nu crezi?
#3587 (raspuns la: #274) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Denis de Rougemont - Iubirea - de core la: 24/12/2003 09:57:27
(la: Care sunt ultimele 5 carti pe care le-ati citit?)
Denis de Rougemont - Iubirea si Occidentul
Tocqueville - Democracy in America (la a doua lectura)
Paul Auster - Timbuktu, Mr. Vertigo
Tolkien - Lord of The Ring
si acuma citesc The Hobbit tot de Tolkien :)
dupa care vreau sa recitesc Darul lui Humboldt de Saul Below pe care dealtfel am si inceput-o in paralel cu LOR.

Ariel, ma bucur pentru tine si Daniel Martin, superba lectura... :)
Dependenta, pasiune, necesitate... - de Dantimis la: 20/02/2004 18:53:32
(la: Cat stai la computer si de ce?)
Lucrez intr-o fabrica si fac proiectare asistata de computer. Asa ca asta mi-e meseria. Si-mi place! Nici nu stiu cum trece timpul si se face seara. In pauze crezi ca merg afara sa ma mai dezmortesc un pic? Nooo... fuga pe internet: shopping, ultimele stiri, emailuri, conturi bancare, carti de credit, stock market, ziare sau carti de citit, filme de vazut, chat room-uri, Cafeneaua... Inainte de a pleca acasa crezi ca scot capul pe fereastra sa vad cum e vremea afara? Binenteles ca ma uit tot pe internet sa vad cate grade sunt si daca ploua afara! Odata ajuns acasa... direct la computer din nou. Fiecare cu computerul lui!!

Pentru mine computerul si internetul sunt nu numai pasiune si dependenta, dar si necesitate. Orice ai nevoie, orice informatie e numai cateva click-uri away. Daca vreau sa ma relaxez rasfoiesc internetul, ascult muzica, citesc ziarul, stau la barfa cu amicii, fac cumparaturi, etc.

Peste doua saptamani voi merge in concediu. Crezi ca voi lasa computerul acasa? Mai bine las valiza cu haine!

Dan

ce poate fi sufletul - teorie din 1998- - de adacartianu la: 20/03/2004 14:59:16
(la: SUFLETUL OMULUI - Ce-i aia?...)
*** Contemplând asupra marilor scrieri, începând de la filosofii antichităţii şi până la cei contemporani, am întâlnit o diversificare bogată de idei, asupra sufletului şi asupra sentimentelor. Aprecierea mea este că nu s-a ajuns la o concluzie finală definitoare, iar ce ştim, este ceea ce raţiunea ne-a permis să înţelegem şi să descifrăm.
De aceea gândesc că o mare parte din sentimentele noastre nu ne sunt pe deplin cunoscute. Şi uneori sub influenţa raţiunii care le controlează, sunt ori mai intense, ori diminuate ca valoare şi conţinut.
Omul este bivalent, trăieşte pe seama celor două
( raţiune şi suflet ), însă nu necesită o informare amplă despre acestea, mulţumindu-se cu caracteristici generale. Însă ca orice alte existenţe, acestea trebuie cunoscute în întregime, sau măcar în întregimea care ne este permis să cunoaştem.
Sufletul ca orice alt lucru trebuie studiat cu amănuntul, pentru că există întotdeauna întrebarea, ce este sufletul?
Majoritatea l-au căutat prin raţiunea care le defineşte şi analizează pe toate, eu am să-l caut în abstract. Pentru că sufletul nu are caracter echivoc, ci abstract.
În concepţia mea sufletul nu poate fi definit prin raţiune, pentru că nu are caracter raţional. Este o entitate existential conştientă prin raţiune, dar total abstractă ca formă.
Astfel că trebuie căutat abstractul, prin care înţeleg separarea şi generalizarea însuşirilor caracteristice ale sufletului, căci despre el discutăm.
În filosofie abstractul este categoria care desemnează cunoasterea proprietăţilor esenţiale şi generale ale obiectelor şi ale fenomenelor, reflectând asupra notelor esenţiale şi generale, lăsând la o parte particularităţile concrete - senzoriale, ale obiectelor.
Sufletul este abstract din cauza lipsei de ilustrări fizice concrete a acestuia. Deoarece sufletul nu are reprezentări materiale decât atunci când omul tranfsormă sentimentele în acte ale acţiunii sale.
Totodata pornind de la analiza sufletului din prisma proprietăţilor lui generale şi esenţiale vom ajunge să vedem că tot ceea ce este general în suflet deja cunoaştem, pentru că sentimentele prin care caracterizăm sufletul ne sunt cunoscute în definire ca orice alte lucruri şi însuşiri exterioare. Generalitatea se află permanent în conştiinţa noastră, nu ne putem desprinde de ea în gandire pentru că există fără îndoială pe deplin legată de fiinţa noastră în caracterizarea generală a individului. Proprietăţile esenţiale ale sufletului nu se pot gândi cu amănuntul, ele doar există undeva în noi, mai adânci decât gândul.
De aceea există această incertitudine asupra sufletului, pentru că dacă omul nu poate gândi logic asupra a ceva, consideră că acel ceva nu există cu adevarat şi totul este imaginaţie.
Însă esenţa pură a sufletului se dovedeşte a fi în noi datorita faptului că uneori gândul în genialitatea sa reuşeşte să gândească esenţa chiar dacă nu ştie ce este aceasta cu adevarat.
Sentimentele pe care le trăim ne definesc în ineriorul nostru, le percepem inevitabil şi cu ajutorul lor caracterizăm sufletul ca pe un general în fiecare, individualizându-l doar în funcţie de intensitatea simţirii generalitaţii din fiecare. Esenţialul este totuşi în fiecare acelaşi, iar din esenţial pornesc toate aceste trăiri individuale. Profunzimea sufletului este de fapt abstractul din el, nedefinitul ce nu se defineşte decât printr-o înşiruire de sentimente, dar care este mai profund decât acestea şi mai complex.
Pentru că proprietăţile generale sunt doar adjectivele unui singur cuvât care este esenţa. Sufletul privit din prisma proprietăţilor generale şi esenţiale este definit în conştiinţa noastră doar de generalitatea sa, esenţialul ridicând problema cunoaşterii în întregime a sufletului. Esenţa sufletului nu poate fi descoperită cu ajutorul trăirilor noastre, acestea au darul de a ne formula o idee despre ceea ce numim suflet, însă adâncimea pe care omul nu are puterea să o găsească este de fapt sufletul pur, restul sunt doar amănunte.
Iar omul este un norocos că poate înţelege aceste amănunte, chiar dacă esenţa reprezintă totul. Avem informaţii despre suflet ca exprimare independentă de raţiune, pentru că sentimentele nu sunt raţionale, dar nu avem o certitudine adevărată asupra lui însuşi ca un întreg ansamblu de reprezentări, tocmai din motivul că nu-i cuprindem logic esenţa, ci doar o simţim la întâmplare.
Încercând să cunosc sufletul prin abstract, privindu-l ca fiind independent de ce e în mine raţional, detaşat de obiecte şi de relaţiile care există în realitate, devenind astfel o entitate separată de mine, dar pe care o cuprind, nu din voinţa mea, ci a ei, descopăr o oarecare putere de a atinge esenţa. Poate gândind sufletul mai puţin, trăindu-i sentimentele fără o analiză interioară de a afla ce sunt, de unde vin, m-aş apropia de esenţa sufletului, care poate fi un tumult al nonsensului care capătă sens doar din exprimarea mea liberă.
Totodată esenţa sufletului se poate afla într-un centru nervos, dar în acest caz nu ar fi nimic mai mult decat organic, şi ne-am îndepărta de la mitul sufletului veşnic. Poate esenţa sufletului se află în libertatea lui de mişcare, mişcare care nu poate fi condiţionată de nimic.
Poate tocmai această mişcare liberă este baza de pornire a tuturor sentimentelor, gândind că toată generalitatea simţită nu poate exista decât printr-o acţiune a ceva, deoarece un repaos nu poate produce o reacţie, o trăire, astfel că sentimentele oamenilor nu pot provenii decât printr-o acţiune de ordin interior sau exterior.
Vom căuta însuşirile generale, raportându-le la caracteristicile esenţiale independente de noi. Pentru că dacă am spus că sufletul este abstract, trebuie să arăt abstractul ce-l caracterizează.
Să ne imaginăm sufletul ca pe un tablou plin de culori desăvârşit aşezate, dar fără o formă concisă, o imagine nedefinită pe care noi trebuie să o interpretăm. Să spunem că fiecare culoare din acest tablou reprezintă un sentiment, astfel că vom enumera totul încercâd să-i definim particularităţiile.
Dividem sufletul în culori, aflând astfel calităţile acestuia.
Aceste culori devin simple culori, ignorând existenţa sentimentelor pe care le reprezintă. Sufletul devenind o paletă de culori.
Privindu-l astfel, cunoaştem definiţia fiecărei culori în parte şi încercăm să stabilim efectul ei asupra noastră. Clasificându-le în ordinea preferinţei noastre cromatice sau pe intensitatea culorii, obţinem o evaloare a scării noastre valorice şi totodată obţinem o informaţie despre o latură a personalităţii noastre.
O persoană care alege culorile vii înaintea celor închise, este o persoană veselă, optimistă, încrezătoare; o persoană care alege culorile închise, este tristă , pesimistă şi nâncrezătoare.
Aşa cum culorile au o gradare în preferinţele noastre, aşa şi sentimentele sunt preferabile într-o anumită ordine.
Prin această ordonare a culorilor şi a sentimentelor ne individualizăm şi concretizăm imaginea noastră exterioară şi interioară.
Vorbeam despre caracteristicile esenţiale independente de noi, acestea sunt lucrurile exterioare prin care în suflet se produc o serie de sentimente, singurul esenţial al sufletului dependent de noi şi prin care putem trăi unele sentimente, este gândul.
Sufletul este o complexitate de calităţi şi sentimente care se află într-o deplină analogie unele cu altele. Cum de altfel se poate constata foarte uşor prin extinderea unui sentiment în altul. Ca de exemlu trecerea de la sentimentul de iubire în sentimentul geloziei sau urii, sau de la tristeţe la bucurie. Toată această schimbare sentimentală evidenţiază legătura analoagă a trăirilor. Un sentiment produce un alt sentiment, o trăire produce o altă trăire.
Nimic nu se întâmplă necoordonat şi nefiresc, totul are o bază reală de pornire şi un scop în apariţie şi desfăşurare.
Multe nu par evidente, însă sunt oricât de mărunte şi, se divid în mai multe feluri de simţiri şi exprimări.
Privind sufletul asemeni unui tablou abstract, fiecare înţelege din nonsensul lui, ceea ce i se pare a fi convenabil şi inteligibil pentru sine.
Şi cum de multe ori viziunea unui individ este împărtăşită şi de alţii, atunci tabloului i se va da o definire plauzibilă şi acceptată.
Însă cu toate acestea fiecare trebuie să-şi picteze singur tabloul abstract în funcţie de culorile preferate, în ordinea şi combinarea care i se potriveşte.
Am afirmat că putem încerca să definim sufletul prin culori.
Vom gândii că acesta nu este mai mult şi nu exprimă mai mult.
Este pur şi simplu vizibil. Conştiinţa identifică culorile şi prin efectul lor asupra noastră le ierarhizăm. Astfel că eu în tabloul meu aş aşeza înainte de toate culoarea albastră. De ce?
Albastrul îmi reprezintă cerul, libertatea mea de a fi şi de a visa o nemărginire.
Privind albastrul îmi voi simţii dorinţa de a zbura, ceea ce reprezintă o libertate imposibilă, dar la care sper şi mă gândesc că aş putea să o ating într-un fel.
Apoi aş alege culoarea roşie, pentru că îmi place alături de albastru, fiind o culoare aprinsă care îmi transmite ideea de viaţă.
E ca un foc ce-mi aprinde trupul în nevoi şi trăiri vulcanice. Reprezentând pentru imaginea mea dorinţa de descătuşare, de trăiri intense.
Astfel că îmi descopăr prin culori anumite senzaţii şi acestea devin stimulenţii mei interiori.
Considerând că astfel descopăr ceva nou în mine care vine din influenţa culorii asupra mea.
Revin la sentimente fără să mă gândesc la culori. Conştientizez că le simt dar nu ştiu de unde vin şi ce le produce. Spun că vin din suflet, dar nu ştiu ce este acesta. Atunci mă voi gândii ce anume mi-a produs sentimentul. Recurg la proprietăţile exterioare şi analizez vizual, auditiv, senzorial, tactil şi gustativ, prin care dintre aceste etape am trecut pentru a avea un sentiment.
Să spunem de exemplu că nu am mâncat nimic, nu am atins nimic şi nu am mirosit nimic, dar am văzut un apus de soare incredibil şi am auzit foşnetul mării.
Şi sentimentul care m-a străbătut iniţial a fost uimirea, apoi încântarea, emoţia şi bucuria.
Patru sentimente ierarhizate de o singură imagine care le-a produs fără ştiinţa mea.
Nu mi le-am creat singură raţionând că acestea trebuie simţite în acel moment, ci le-am trăit fără un scop anume dar cu o cauză.
Cauza fiind imaginea care a acţionat asupra mea independentă de conştiinţa mea.
Reacţia devine pur organică, însă această reacţie a fost determinată de ceva existent în mine. Nu am simţit durere şi nici vre-un organ care să-mi provoace aceste trăiri, dar conştientizez că au pornit din interiorul meu ca efect dintr-o acţiune exterioară.
În afara exteriorului şi al organicului există ceva mai mult, pe care nu-l pot determina material ca organ sau lucru exterior, dar ştiu că există. Este total independent de acestea, dar acţionează în deplină legătură cu ambele.
Astfel spus nu putem avea un sentiment dacă nu-l trăim organic şi totodată dacă un factor exterior nu acţionează asupra organicului, dar se întâmplă uneori să fim conştienţi că trăim un sentiment care nu provine din exterior, ci din interior. Astfel ca nu numai exteriorul produce sentimente spre interior ci şi interiorul spre interior, sentimente care se nasc din esenţă si nu au definire.
Tot ceea ce defineşte omul spre exterior din suflet sunt numai proprietăţi generale, iar tot ceea ce omul nu poate definii şi înţelege din suflet, sunt proprietăţile esenţiale ale acestuia.
Toate gândurile noastre pornesc din exterior spre interior, astfel se poate spune ca şi sentimentele noastre pornesc din exterior spre interior. În interior fiind doar definite şi trăite, în exterior fiind constatate şi preluate.
Aşa cum se preiau informaţiile, asa interceptăm şi factorii care ne produc sentimente. Iar acestea nu se produc la ordinul raţiunii şi nici la nivelul ei.
Conştienţi de faptul ca trăirea noastră produce mai mult decât putem gândii şi asimila din exterior, chiar dacă avem tendinţa să considerăm toate sentimentele noastre ca fiind produsul unor acţiuni din afară, nu putem să contrazicem nici ideea conform căreia o parte din sentimentele umane se nasc ăn interior şi le reprezentăm exterior printr-o acţiune de orice fel.
Cum am afirmat anterior, sufletul dacă ar fi organic ar fi reprezentat de cel mai sensibil organ din constructul nostru anatomic.
Pentru că numai un organ foarte receptiv şi senzitiv ar avea puterea să dezvolte în noi o asemenea gamă variată de trăiri şi, nu numai variată cât diferenţiată calitativ şi sensibil.
Iar pentru că nu toţi putem trăii sentimentele la aceleaşi nivele, am gândii că acest organ se dezvoltă diferit în fiecare. Astfel spus categorizăm oamenii în fiinţe sensibile, mai puţin sensibile sau insensibile.
Totuşi un organ care se pretinde a fi senzitiv atât de sensibil, încât să poată produce astfel de reacţii interne, nu se poate dezvolta la unii excesiv, iar la aţii deloc.
Atunci ajung să gândesc din nou, că acest suflet este imposibil să nu existe în fiecare, ca o abstractizare a fiecăruia.
Este ceva ce nu are înţeles decât organic datorită reacţilor acestuia la diferiţi stimuli exteriori, dar este o existenţă care nu-şi are explicaţie logică.
Aşa cum nici efectul culorilor asupra noastră nu-l putem explica, pentru că fiecare individ vede într-o culoare altceva decât văd eu.
Cineva poate spune că o culoare îi determină un gust sau un miros, aşa altcineva vede în culoare un obiect sau chiar un sentiment.
Totul depinde de fiecare în parte, aşa cum un tablou abstract este înţeles de fiecare în parte.
Să spunem că eu privind culoarea portocalie, mă gândesc la o portocală şi îi simt gustul, aceasta provocându-mi o reacţie a papilelor gustative şi mi se face poftă de o portocală.
În acest caz putem vorbii de o reacţie fizică creată de raţiune prin imaginea imaginară a portocalei. Însă pofta nu e un sentiment ci o reacţie pur fizică care poartă această definire.
Poate am deviat de la subiectul iniţial prin care am vrut să definesc sufletul, abstractul de la care am pornit. Această trecere prin organic şi material a avut ca scop evidenţierea faptului că sufletul e abstract şi nu-l pot definii altfel.
Dar totuşi abstractizarea a ceva se datorează faptului că acel ceva este conceput ca o generalitate, iar în temeiul lui nu au fost aduse suficiente dovezi de a fi demonstrat şi asta îmi întăreşte convingerea că ce a rămas nedemonstrat asupra sufletului este esenţa, adâncimea pe care nu o vom putea explica niciodată, dar pe care avem norocul să o simţim uneori.
Atunci aş putea venii să gândesc că putem definii sufletul prin absurd, ceea ce înseamnă contrazicerea oricărei logici şi prin metoda reducerii la absurd să demonstrez un adevăr.
Este logic să gândim că nu există suflet atâta timp cât nu avem o formă real palpabilă sau vizibilă, este logic să căutăm un adevar asupra sufletului pentru a avea siguranta că acesta există, este logic să nu ne încredem în vise care până acum nu au putut fi demonstrate, este logic că suntem nişte dobitoci dacă credem că aceasta este logica sufletului.
Este absurd să gândim că nu există suflet dacă acesta nu este un material palpabil!
Logic suntem nişte imbecili şi absurditatea noastră este sufletul, singurul adevar ilogic, dar care există.
Metoda este modul în care cercetez ceva pentru a cunoaşte şi transforma realităţile obiective.
Obiectivitatea sufletului se găseşte în sentimentele care îl fac real în conştiinţa noastră, pentru că dacă nu am fi conştienţi de acestea nu am şti despre suflet că există.
Sufletul este singura realitate obiectivă, dar pe care lumea nu o ia în seama decât din nevoia egoistă de a trăii uneori regeşte.
Descartes spunea că pentru a cunoaşte sentimentele sufletului trebuie să facem distincţie între funcţiile sale şi acelea ale corpului. Astfel că el gândeşte că ceea ce este în suflet “afect”, adică efect, este în corp acţiune.
De aici concluzionez că sentimentele sunt efectele unor acţiuni dependente sau independente de noi. Iar ceea ce înţelegem că aparţine numai de noi, în interirul nostru si, nu aparţine nici unui alt corp, atribuim sufletului.
Virtutea umană nu se afla în corp, ci în suflet.
Sufletul este un construct imaterial ce-şi găseşte locul în materie.
Sufletul nu are definiţie de aceea nimeni nu poate să spună ce este, însă sufletul are simţire şi simţindu-l putem spune ce este.
În vasta sa exprimare şi întindere interioară putem înţelege legătura sufletului cu universul, iar de aici gândim că adâncimea sufletului omenesc este nelimitată completându-se cu adâncimea universului, astfel sufletul devine libertatea omului, libertate pe care nu o găseşte pe lume. Sufletul este elementul care ne leagă de întreg prinrt-o neânţeleasă armonie cu tainele universale.
Sufletul poate fi nedefinirea care are definire prin moartea organicului, atunci când omul devine el însuşi esenţă.
Este singura liberate autentică a omului, dar pe care acesta şi-o îngrădeşte cu bună ştiinţă, contabilizând-o şi disecând-o ca la o oră de anatomie.
Sufletul este martirul imaginaţiei noastre. Poate fi gândit, ca fiind unitatea născută din legătura între forţa universală contopită cu forţa organicului. Numai printr-o astfel de conexiune fantastică, sau interacţiune fizică între forţe cu poli opuşi,cu sarcini diferite, sufletul
şi-ar găsi definiţia ce se vrea a fi un adevăr, contestabil.
Sufletul este o forţă narturală care acţionează asupra organicului pământesc în funcţie de forţa emanată de fiecare organism în parte. Astfel că omul ar putea fi cel mai puternic organism viu al planetei, sau cel mai slab, iar din legătura sa fizică cu universul iau naştere sentimentele.
Aşa că dacă sufletul este o forţă naturală, nu omul cuprinde sufletul în sine, ci sufletul îl cuprinde pe om. Gândind astfel înţeleg ce este de fapt şi omul şi sufletul : natură si forţă universală.
Iar daca sufletul cuprinde omul, s-ar putea ca noi sa existam tocmai din nevoia sufletului de a traii, de a se exprima, si astfel spus sa fim doar simple existente de care acesta se foloseste in exprimarea sa. Ca orice anorganic care are nevoie de materie pentru a fi si-a gasit locul propice in oameni, iar de aici apare proprietatea omului de a avea suflet si dependenta sufletului de om.
Cred că de aceea se spune că sufletul este veşnic, forţa universală nu dispare niciodată, indiferent daca organicul se dezintegreaza.



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...