comentarii

deschideti sau deschide-ti


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
O marturie despre evenimentele de la Abatorul Bucuresti - de (anonim) la: 14/02/2004 03:17:03
(la: A existat holocaust in Romania?)
De ce n-au luat românii Premiul Nobel pentru Pace în 1994? (3)
Asadar, considerînd, cã eu, unul, nu mai aveam cu ce interveni, am lãsat pe seama lui Corneliu Coposu si a lui Ticu Dumitrescu sã promoveze, si prin PNTCD, si prin Asociatia Fostilor Detinuti Politici din România, argumentele noi care, adãugate celor prezentate de mine, puteau sã sporeascã sansele ca în anul 1994 Premiul Nobel pentru Pace sã le fie atribuit fostilor detinuti politici din România. Sansele nu erau deloc neglijabile, propunerea mea îsi fãcuse efectul scontat de mine, iar comisia norvegianã (regalã si academicã) de acordare a premiului retinuse aceastã propunere pentru discutia finalã. Am trãit ani de zile cu impresia cã nu s-a fãcut nimic în plus fatã de ceea ce fãcusem eu. De cîte ori m-am mai vãzut în Senat cu cei doi distinsi colegi, subiectul nu a mai fost abordat. Abia în urmã cu vreun an, un an si ceva, întîmplãtor deschid aceastã discutie cu un român revenit, din SUA, în tarã si aflu cu mirare cã-i era bine cunoscut subiectul, adicã se numãrase printre românii din SUA cãrora Corneliu Coposu le ceruse sprijinul pentru a sensibiliza cercurile americane influente, însãsi opinia publicã americanã, pe ideea ca românii, prin cei mai de ispravã si mai bravi dintre ei, sã primeascã cinstirea, mai mult decît cuvenitã si binemeritatã, pe care o conferã orice Premiu Nobel. S-a pornit, în acest sens, o campanie de presã, inclusiv prin revistele românesti de peste Ocean, dar campania n-a mers prea departe si nici nu si-a fãcut efectul, deoarece, cu mare promptitudine, s-a itit replica, din partea unor cercuri americane evreiesti, agitate în principal de un medic, Katz pe numele sãu, care a publicat mai multe articole, atît în presa de limba românã, cît si în cea de limba englezã, a trimis scrisori si la Comitetul de acordare a Premiului Nobel pentru Pace, opunîndu-se cu vehementã ideii subsemnatului. Cu ce argumente? Cu urmãtoarele: cei mai multi dintre fostii detinuti politici din România sînt legionari. Cam 90% dintre cei care au umplut temnitele comuniste au fost membri ai Miscãrii Legionare. Deci, în fapt, ar urma ca legionarii sã fie cei premiati cu înalta distinctie, ceea ce este absurd si inadmisibil, deoarece legionarii au fost un partid violent pînã la crimã, la pogrom, la genocid! Dovada cea mai bunã – cele petrecute în ianuarie si mai ales „binecunoscutele“ crime de la Abatorul bucurestean!… Si uite asa, pe mîna d-lui Katz, s-a ales praful de propunerea mea. Cît era de întemeiatã contestatia d-lui doctor Katz cred cã s-a înteles destul de bine din seria de articole pe care le-am publicat în „România Mare“ pînã deunãzi, sub titlul „Legionarii nu au omorît nici un evreu“. Nu stiu dacã articolele mele au ajuns pînã la dl. dr. Katz, dar ele si-au fãcut efectul, mult mai important decît însusi premiul pe care l-am pierdut noi, românii, atunci, în 1994… Efectul articolelor publicate... a fost cã printre cititori s-a numãrat si un martor, probabil ultimul martor rãmas în viatã al celor petrecute la Abator, în ianuarie 1941… Am fost cãutat de vajnicul nonagenar (vîrstã pe care o va împlini la varã) si, de fatã cu 2 martori – care i-au mijlocit întîlnirea cu mine - mi-a dat o declaratie despre ce a vãzut dînsul la Abator în ziua de 24 ianuarie 1941. Iatã fragmentul cel mai important din aceastã declaratie datã „în fata domnilor Neagoe Nicolae – Mateescu, Dogaru Victor – Dorian si Coja Ion“: „În ianuarie 1941 lucram la Baza Aerianã nr.3 Pipera (mai tîrziu devenitã ASAM) ca sef de echipã, maistru principal reglor si montor de avioane, cu o vechime de 3 (trei) ani. În ziua de 24 ianuarie, dupã terminarea rebeliunii din 21-23 ianuarie, am avut o discutie cu un subaltern, Preda Petre, zis Druscã, mecanic, care în zilele de 21-23 lipsise de la unitate: era legionar si participase la rebeliune. El mi-a povestit cã la Abator se aflã trupurile unor legionari ucisi în timpul rebeliunii, trupuri agãtate în cinghele. Am raportat comandantului meu, comandor inginer Constantinescu Cristea, cele aflate de la Preda Petre. L-am întrebat pe comandant ce este de fãcut si el a zis cã nu stie ce sã facem si cui sã raporteze, dar cã mai înainte de orice o asemenea informatie trebuie verificatã. Mi-a recomandat sã iau masina-dubitã (marca Skoda) cu care se fãcea aprovizionarea unitãtii cu carne de la Abator. (…) Am plecat cu soferul, militar în termen, la Abator, unde am intrat pe intrarea principalã, spunînd cã vin sã vãd ce carne se poate lua de la Abator. Masina si soferul veneau în mod obisnuit la Abator dupã carne. Am intrat în halã si am constatat cã mai nimeni nu muncea, fiecare se plimba prin halã, discutau în grupuri etc. Am încercat sã intru în vorbã cu parlagiii, dar ei mai mult se fereau sã-mi rãspundã la întrebarea dacã e adevãrat cã undeva, în Abator, se aflã oameni atîrnati în cîrlige. Mi-au atras atentia sã fiu mai discret. Unul dintre ei, pe care ceilalti îl numeau «nea Vasile» si care era seful unei echipe de mãcelari, mi-a spus «da, domnule, dar nu sînt evrei, sînt români!». De la sofer, care mã însotea, am aflat cã nea Vasile se numea Stoica Vasile. El mi-a arãtat în ce directie se aflã cadavrele si m-a fãcut atent sã nu fiu vãzut de oamenii din conducerea Abatorului. La circa 50 m, am gãsit locul, unde am ajuns singur, neînsotit de sofer. Am vãzut în jur de 15 (cincisprezece) cadavre atîrnate în cîrlige, si încã alte cadavre adunate grãmadã la perete. Am dat la o parte paltonul de pe unul dintre cadavrele atîrnate si am vãzut cã, sub palton, avea cãmasa verde, îmbrãcatã peste costum. Alte douã cadavre nu aveau cãmasa verde. De celelalte cadavre nu m-am atins. M-am întors la sofer, unde l-am gãsit si pe nea Vasile, cãruia i-am spus: «Mãi, nea Vasile, cine sînt oamenii ãstia?» Nea Vasile mi-a rãspuns cã sînt legionari împuscati de Armatã, cã în jurul Abatorului au fost confruntãri între legionari si Armatã, cã legionarii omorîti astfel au fost luati din stradã de oamenii de încredere ai conducerii Abatorului si atîrnati în cîrlige. Vasile Stoica mi-a confirmat informatia pe care mi-o dãduse si Preda Petre, anume cã oamenii atîrnati în cîrlige sînt declarati evrei. Reproduc cuvintele lui nea Vasile Stoica: «Nu sînt evrei, domnule, sînt legionari împuscati de Antonescu, iar evreii, prin oamenii lor de încredere, i-au tîrît din stradã în Abator, i-au atîrnat în cinghele si zic despre ei cã sînt evrei!» Fac mentiunea cã la data aceea Abatorul era o societate condusã si controlatã de evrei. Nea Vasile a fãcut mentiunea «evreii nostri care conduc Abatorul». (…) L-am întrebat pe nea Vasile dacã e dispus sã declare cele întîmplate la Abator în cazul cã vreodatã va fi nevoie. Nea Vasile a declarat cã este de acord, mi-a dat adresa sa, iar ulterior l-am vizitat de mai multe ori si am rãmas prieteni. Am aflat astfel cã Armata a ridicat cadavrele de la Abator si le-ar fi dus în Pãdurea Plumbuita. Vizita mea la Abator a durat 15-20 de minute. Am luat de la Abator pentru trupã o navetã de mãruntaie, mai mult burti. Cînd m-am întors la unitate m-am prezentat la comandant si i-am raportat cele aflate. Comandantul a considerat cã e de datoria sa sã raporteze mai sus, ceea ce a si fãcut mai tîrziu (…), a dat telefon la Consiliul de Ministri, la biroul unde stia cã lucreazã Horia Sima si de la acel post telefonic i s-a rãspuns: «camaradul Horia Sima nu mai existã, nu se stie unde este». (…) Precizez cã nu am fost membru al Miscãrii Legionare, dar, la fel ca si cei mai multi colegi din aviatie, am simpatizat persoana si ideile lui Corneliu Zelea Codreanu. De asemenea, mentionez cã am fost condamnat pentru «crimã de uneltire împotriva ordinii sociale» de cãtre comunisti si am fãcut 11 ani de temnitã“. Declaratia de mai sus poartã data de 20 decembrie 2003. Sînt mai multe motivele pentru care, deocamdatã, considerãm cã este mai bine sã pãstrãm anonimatul asupra persoanei care ne-a oferit aceastã declaratie. Sper cã, odatã publicatã..., va afla de ea si dl. dr. Katz newyorkezul – parcã asa am înteles, cã locuieste în capitala lumii. Alte comentarii nu facem. Fireste, deocamdatã. Cînd însã vom publica in extenso declaratia de mai sus si dupã ce îi vom oferi autorului ocazia sã rãspundã la toate întrebãrile pe care le vor provoca dezvãluirile sale, ne vom îngriji sã facem acele comentarii pe care altii vom vedea cã se vor feri sã le facã. Pînã atunci ne vom minuna cã Dumnezeu a avut grijã de viata si sãnãtatea domnului „maistru principal reglor si montor de avioane“, sã rãzbatã pînã în zilele noastre, adicã pînã în zilele comisiei pro-Holocaust condusã de Elie Wiesel. Ne adresãm în felul acesta amintitei comisii, d-lui Victor Opaschi, secretar al acestei comisii, oferindu-i posibilitatea sã discute cu domnul „Maistru“ si sã punã la dispozitia comisiei toate mãrturiile si declaratiile cu care acesta se poate face util Adevãrului. Asta dacã, bineînteles, intereseazã pe cineva la Cotroceni adevãrul! Cît priveste Premiul Nobel, poate sã rãmînã cum a decis dl. dr. Katz. Nu e nici prima, nici ultima oarã cînd Comisia respectivã nu s-a arãtat în stare sã-l acorde cui trebuie. Fireste, Menahem Begin l-a meritat mai mult decît detinutii nostri politici, mãcar pentru motivul cã a ucis mai multi oameni decît toti legionarii la un loc!
ION COJA
P.S. - Presa noastrã a gãzduit în ultima vreme declaratiile insolente si stupide ale unui domn pe nume Marco Maximillian Katz, director la „Centrul pentru Combaterea si Monitorizarea Antisemitismului din România“... Eu mã întreb numai (1) dacã cei doi Katz sînt una si aceeasi persoanã si (2) în ce mãsurã combaterea antisemitismului este incompatibilã cu cinstirea adusã fostilor detinuti politici, victime ale represiunii bolsevice, kominterniste?
O POEZIE OARECARE - de maria munteanu la: 15/02/2004 10:18:03
(la: Cele mai frumoase poezii)
NU CUNOSC AUTORUL DAR AM CITIT-O CU CATIVA ANI IN URMA.
ZIUA,
INCHID OCHII - INTUNERIC
DESCHID OCHII-LUMINA
NOAPTEA,
INCHID OCHII-INTUNERIC
DESCHID OCHII -INTUNERIC
HEI! VOI FILOZOSILOR RASPUNDETI!
DE CE DE TREI ORI INTUNERIC SI O SINGURA DATA LUMINA
tacerea - de (anonim) la: 16/02/2004 03:31:03
(la: Georgiana)
Hypatia,
deschiderea acestui subiect este vina mea, pentru care imi cer scuze. Eu am avut nevoie de niste lamuriri, le-am primit, am trecut pe privat, asa ca acum e... tacere. Pentru ca practic nu e nimic de comentat, subiectul n-are ...subiect.
Cu bine, Georgiana.
#9686 (raspuns la: #9678) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Vreau si eu - de Hypatia la: 16/02/2004 09:41:26
(la: Georgiana)
sa-mi spui cum ai procedat.
Eu iti gasesc chiar un merit pentru deschiderea acestui subiect, nu o vina!
cum ai facut sa intri pe privat?

Hypatia
#9708 (raspuns la: #9686) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
privat - de (anonim) la: 16/02/2004 11:15:19
(la: Georgiana)
Hypatia,
cred ca nu m-am facut inteleasa bine. Privat, adica am scris d-lui SB-one pe adresa personala, pentru ceea ce ma interesa doar pe mine si pe el. N-am avut nici cea mai mica intentie sa deschid un subiect si daca ar fi dupa mine chiar si asta ar dispare.
Cu prietenie, Georgiana.
#9715 (raspuns la: #9708) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Mineri in sediul Romaniei libere - iunie 1991 - de Stefan Niculescu-Maier la: 18/02/2004 06:29:15
(la: Stefan Niculescu-Maier, despre dizidenta si diaspora)
De dimineata am primit un telefon acasa prin care secretara ziarului ma anunta ca nu mai sta la serviciu. Un grup de muncitori din tipografie (condus de cateva femei!) incurajati de aparitia minerilor in capitala pentru a "face ordine" in Piata Universitatii, urcasera in redactie, tipasera isteric la singura persoana care se afla acolo la ora aceea (secretara respectiva) iar cineva o luase de par si o daduse cu capul de perete.

Instinctul mi-a spus in acel moment ca minerii vor ataca si sediile ziarelor. Si am plecat la redactie.

Am ajuns o data cu ei. Ii vad ca aievea, coborand dintr-un camion, inarmati cu bate si intreband de Bacanu. Am urcat impreuna cu ei la etajul 4 al corpului din stanga al Casei Scanteii, unde si azi se gaseste sediul Romaniei libere. Ei il cautau pe Bacanu, eu imi storceam creierii cum sa fac sa salvez linia de tehnoredactare computerizata care era "viata mea" si fara de care ziarul n-ar mai fi aparut cel putin o saptamana. Am intrat in vorba cu liderul lor (ulterior dovedit ca fiind agent de securitate). L-am intrebat ce trebuie sa facem, pentru ca sunt si eu un simplu cetatean care lucrez in Casa Scanteii, care am o simpatie deosebita fata de curajul si cinstea lor. "Trebuie sa-l gasim pe Bacanu" - a fost raspunsul, printre dinti. Stiam ca Bacanu nu este in tara. "Da, trebuie sa-l gasim pe Bacanu si sa-l intrebam ce-i cu porcaria asta" - am confirmat eu. Eu am sa-l recunosc pentru voi!

A urmat o cautare infierbantata prin birourile goale. N-au gasit pe nimeni "interesant". Doar la arhiva mai era cineva. Cateva momente de deruta generate de pustietatea redactiei mi-au dat o sansa. M-am urcat pe balustrada scarii de marmura si i-am spus unuia dintre cei care aveau aspect de "lider" ca am sa comunic ceva important. Acesta a facut liniste in grupul de circa 25-30 de mineri.
"Oameni buni - m-am adresat lor (imi amintesc doar aproximativ cuvintele, dar ideea este exacta). Eu voi fi martor ca nu s-a distrus nimic in redactia asta. Voi nu sunteti un grup care distruge, asa cum in mod nedrept v-a prezentat presa. Voi sunteti luptatori pentru dreptate si egalitate sociala. Uite - am adaugat. Mai sunt si alti civili (intre timp aparusera redactori de la alte publicatii, personal administrativ) de fata. Eu voi face personal lista de martori - am cerut de la cineva hartie si creion - ca sa dovedim ca aici nu s-a distrus nimic." A fost de ajuns sa ma aprobe cativa dintre cei din multimea de mineri manipulati, ca intregul grup sa imi dea dreptate. In aceste imprejurari, "seful" lor nu a mai avut ce face si le-a spus ceva de genul - "atunci hai sa mergem la masa, fratilor" (ulterior am aflat ca aceia care le organizasera venirea in Bucuresti le organizasera si masa...).

Momentul cel mai critic al acelei dimineti avea insa sa se petreaca in mai putin de 30 de secunde care au urmat. Un fost redactor al Romaniei libere, in dezacord cu noua conducere a ziarului (si cu o istorie personala imposibil de reabilitat dupa zecile de articole pro-ceausiste scrise de-a lungul anilor) m-a recunoscut si l-am vazut cum deschide gura sa le spuna minerilor cine sunt. Am sarit de pe balustrada pe scara, in dreptul lui, si i-am soptit printre dinti: "daca deschizi gura, le spun ca esti mana dreapta a lui Bacanu. N-o sa apuci sa mai spui nimic. Asa ca ia-o incetisor pe scari si fa-te pierdut. Dupa momentele astea, pe cine o sa creada? Pe mine sau pe tine?". Omului i-au cazut umerii si-a plecat.

I-am insotit pe mineri pana la iesire. Aici ma astepta una dintre cele mai mari dezamagiri ale vietii. Cocotati pe ferestrele mari ale sediului lor impetuos din cladirea principala, redactorii gazetei "Adevarul" - fosta "Scanteia" - organul PCR - aplaudau frenetic presupusele fapte ale minerilor. Acea imagine imi va ramane vesnic pe retina.
Minerii s-au aruncat in camion si au plecat triumfatori la masa pe care le-o pregatisera Iliescu si ai lui.
Eu am revenit in redactie si s-au gasit ulterior 2-3 voci ale unor colegi care sa ma acuze ca am salvat calculatoarele de la distrugere, "ca am fi obtinut imediat altele noi, din Vest". Exista mecanisme ale logicii absurde, lasitatii si prostiei pe care nu le voi accepta in veci.

#9898 (raspuns la: #9888) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pt. Monica D #9907 - de RSI la: 18/02/2004 09:15:29
(la: A existat holocaust in Romania?)
Poate tocmai de aceea trebuie discutate si subiectele acestea, pentru ca prezentul este o consecinta a trecutului, lectiile istorice sunt uitate prea des, mai ales daca se lasa tacerea asupra lor. Toata aceasta discutie a pornit de fapt de la o declaratie recenta a unui politician cu functie foarte inalta. Fie ca el insusi nu cunoaste prea bine trecutul ci numai deformarile propagandistice ale epocii debutului si maturitatii sale in politica, fie ,mai rau, vrea sa profite de faptul ca foarte multi nu cunosc istoria pentru a face diversiuni. Singurul leac la o astfel de atitudine este tocmai o discutie serioasa si argumentata. Iar subiectele de actualitate ocupa cred majoritatea conferintelor de pe Cafenea, deci nu vad sa fie o lipsa de preocupare pentru prezent.
Daca aveti o idee de conferinta privind teme actuale ce va preocupa, fara teama deschide-ti discutia intr-o conferinta sau un text personal.
Numai bine
#9920 (raspuns la: #9907) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
d-le Racovitan - de kati la: 19/02/2004 05:30:14
(la: Cum sunt crescuti copiii de unele mame romance)
care era problema, de fapt? De ce nu v-ati facut cruce cand ati vazut ce se face pentru copii necunoscuti? pt. persoane pe care oameni fara suflet i-au lasat sa zaca pe patul spitalului? Ne recomandati carti? Dar carti despre omenie nu stiti? de ce nu recomandati ASTEFL de carti celor care au nevoie de ele? Sau credeti ca pusul la olita la x luni e mai grav decat "euthanasierea" unui copil (cititi tot acolo si o sa intelegeti).
Sunt dependenta de acest site, m-a ajutat si sper ca la randul meu am ajutat multe mamici in problemele cu care numai o mama se poate confrunta zilnic. E usor sa mergi la servici si sa dai indicatii, mai ales despre copiii altora. Am 2 copii mici, unul de aproape 2 ani si un bebelus si imi pare rau ca nu am facut asa cum fac alte mamici, adica sa incerce sa puna copilul la oala inca de la varsta de 1 an, eu am aplicat metodele de aici, din Germania. De ce imi pare rau? Incercati sa schimbati cate 6-7 scutece pe zi la 2 copii si apoi o sa va dati seama. Si exemple mai sunt. Am citit mult despre psihologia copilului, poate nu cartile pe care in intelepciunea dvs. le recomandati, dar sunt destule pe piata, nu-i asa? Am aplicat ce am crezut eu ca se potriveste copiilor mei, nu am luat rolul de executant, si cu siguranta multe din actiunile mele contravin celor scrise acolo.
D-la Racovitan, nu suntem perfecti, si faptul ca ne aflam aici, sau pe celalalt site arata doar dorinta de perfectionare, lucru care ar trebui apreciat. Dar probabil ca deja v-am cerut prea mult.
Desi... daca imi aduc eu bine aminte, printre scutece schimbate si biberoane nespalate, parca scria ceva si despre deschiderea la nou intr-una din cartile citite si despre toleranta... sau nu????
un roman care-si vrea binele - de (anonim) la: 19/02/2004 08:05:59
(la: Lia Roberts candidata la presedintie)
Critici,critici si iar critici... ce altceva sa astepti de la un popor prea obosit de manipularile "candidatilor ideali" pentru a mai gandi. Macar daca aceste convingeri ar proveni din reflectari personale si nu din auzite. De ce Lia Roberts? De ce nu, pentru ca nu stie sa faca politica "ca la romani", cea care ne-a adus pana acum pe "culmile evolutiei"? Ar fi trebuit desigur sa fie educata in spiritul politicii romanesti pentru a fi votata, ar fi trebuit sa faca aceeasi politica romaneasca care "ne-a daruit" pana acum nivelul de trai atat de "invidiat" de toate tarile pentru a castiga simpatia "mult-educatilor" romani. De ce sa votam singura persoana care e atat de departe de coruptia romaneasca incat "chiar" ar putea sa faca ceva bun. Dar de ce sa-si doresca romanii binele cand sunt prea coplesiti de lamentarile propri ca sa mai poata "deschide usa cand li se ofera cheia". Dar cine stie, poate le ofera "Cel de Sus" un coeficient nou de inteligenta pentru a-i ajuta sa gaseasca solutia optima: "votati Lia Roberts presedinte"!
gabi dragule, in capul me - de SB_one la: 19/02/2004 17:28:04
(la: A emigra nu e in firea lucrurilor)
gabi dragule,

in capul meu e multa miscare si asta de multa vreme. Asta m-a ajutat sa ma simt bine oriunde si sa nu am probleme de perceptie pe care se pare ca tu le ai. Nu-tzi fa probleme insa; poate - cu putzina staruintza si cu trecerea timpului- vei ajunge sa intzelegi -de fapt ce se'nvirte in jurul tau si unde bat cuvintele unora.( vezi si comentariul tau la amicul plesu( cu "p" mic)

Cind faci teoria aia de mai sus (paralela la comentariul lui Plesu)incearca sa gindesti putzin la scara. Dupa ce citesti o carte, deschide bine ochii , vezi ce se'ntimpla in jurul tau si vezi ce ai intzeles.

Cind nu intzelegi, intreaba, baiatul tati, ca de-aia sintem noi pe aici

NB
intzeleg ca modul la care tu -amice -stii sa comentezi articolul depaseste putzin bunul simtz acceptat.

SB
................................................................
Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#10105 (raspuns la: #10079) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
codul de bare electronic - de (anonim) la: 20/02/2004 12:04:11
(la: Sensul vietii pe Terra)
În primul rând îmi cer iertare pentru îndrăzneala ca, fiind păcătos, să-mi
exprim gândurile despre un subiect duhovnicesc, dar vreau să aduc în atenţia dumneavoastră o temă care nu este abordată deloc în emisiunile
sau discuţiile despre subiectele duhovniceşti.
În urma studierii cărţilor scrise de monahi din SFÂNTUL MUNTE ATHOS
am înţeles posibilele noi încercări ce ne vor aştepta pe toţi cei care ne pretindem credincioşi şi care vrem să fim vrednici mărturisitori ai credinţei în MÂNTUITORUL, DOMNUL NOSTRU IISUS CHRISTOS.
Doresc să deschid acest subiect pentru ca, prin aducerea în discuţie
să ne pregătim din timp,în eventualitatea implementării acestui sistem pe scară mondială.
Din studiile făcute am realizat că se cunoaşte foarte puţin istoria reală contemporană, mai ales despre evenimentele care influenţează sau vor influenţa viaţa noastră duhovnicească.
Cu permisiunea dumneavoastră, încep cu câteva informaţii despre spaţiul Schengen.
În anul 1985,câteva ţări din Uniunea Europeană s-au hotărât sâ experimenteze eficacitatea unui spaţiu comercial fără restricţii din punct de vedere apartenenţei la un anumit stat.
Din start părea să fie o iniţiativă frumoasă, în slujba oamenilor, dar, din
nefericire oamenii nu au fost informaţi despre înşelăciunea ascunsă în renumitele carduri de acces pe teritoriul spaţiului Schengen.
Este vorba despre codul de bare cu ajutorul căruia se citesc informaţiile conţinute pe cardul de acces( viitoarele cartele electronice de identitate).
Se cunoaşte faptul că, pe fiecare produs, în unele ţări pe ID card, există
un grup de cifre, compus din două grupe de cifre despărite de două bare
subţiri care se regăsesc şi la începutul şi sfârşitul grupului de cifre.
De asemenea, cunoaştem că în matematica binară, sistem cu care lucrează orice sistem electronic informaţional, fiecare cifră sau literă
se reprezintă prin combinaţii din cifrele 0 şi 1.
Cele două bare subţiri cărora nu le corespunde nici o cifră au următoarea combinaţie:0110.Argumentul pentru această combinaţie este că uşurează munca celui care manipulează respectivul produs sau ID card la aparatele de citire electronică.
Matematicieni devotaţi credinţei au dezvăluit că în sistem binar 0110=6. Vă reamintesc faptul că pe un cod de bare electronic există marcate de trei ori cele două bare subţiri care au combinaţia binară 0110=6.
Vă rog să vă gândiţi ce pericol reprezintă furişarea în viaţa noastră de zi cu zi a acestui număr ascuns în codul de bare.
Dacă ar fi limitat doar la mărfuri nu ar fi nici o problemă, dar din momentul încercării introducerii acestui număr în dreptul identităţii noastre, trebuie să protestăm făţiş împotriva asocierii acestui număr
identităţii noastre.
Rog persoanele abilitate să abordeze acest subiect mai pe larg în emisiuni şi discuţii deschise televizate la nivel naţional.
Dacă doriţi să mai discutăm pot fi găsit pe MIRC:Timişoara/Safirul.
De ce mi-e rusine ca sunt romanca? - de Hypatia la: 21/02/2004 07:47:48
(la: A fi roman: virtute, blestem, necesitate?)
Am gasit raspunsul la aceasta intrebare in spusa domnului Gabriel Liiceanu, in ultima sa carte:"Usa interzisa":
" Cred ca putini compatrioti au resimtit asemeni mie istoria tarii lor ca pe o drama personala. de cate ori treceam granita, preluam chipul tarii mele vazut din afara: ma identificam cu scuristii care puneau bombe la sediul Europei Libere, cu cersetorii din metrourile pariziene, cu hotii din supermarketuri, cu spargatorii postelor din Germania, cu traficantii de minori, cu spalatorii de bani, cu organizatorii de retele de prostituate, cu mafiotii nationali, cu turistii care plecau cu prosoapele din hoteluri. Circulam prin lume impachetat in straturile de rusine ale Romaniei. Si este firesc sa fie asa, devreme ce lumea ne priveste ca reprezentanti ai unei situatii care de cele mai multe ori ne depaseste.
In 1984, un neamt imbecil m-a felicitat de Heidelberg, pentru participarea Romaniei lui Ceausescu la olimpiada de la Los Angeles, asa cum dupa mineriada din iunie 1990, un francez imbecil mi-a trantit la sediul central de la Hachette uasa in nas. In ochii lui devenisem prin extensie miner. Nuantele nu au ce cauta in asemenea situatii. Nu avea nici o importanta ca pe 13 iunie, ratasem cu doar cateva minute ocazia de a lua cinci bate in cap, in biroul meu de la Humanitas.
Vazuti de departe, eram scaldati cu totii, in aceeasi aura de barbarie. Acelasi fenomen de identificare la alta scara l-am trait in urma cu cativa ani , la Targul International al cartii, de la Frankfurt. Stateam pe un fotoliu si priveam visator in zare. Halele Targului erau enorme si oriunde ai fi privit, se deschidea o perspectiva neasteptata. culuoarul pe care l-a deschis atunci privirea mea, m-a transportat la 15 metri mai departe catre standul thailandez, in care parea ca se petrece ceva deosebit. Era lume stransa laolalta, cineva vorbea, erau mese multe asternute cu fete de masa cu gustari felurite, care asteptau cuminti, terminarea discursului pentru a putea fi devorate. In campul privirii mele, a patruns atunci o "colega" a mea, directoarea unei edituri bucurestene. lipsita de aparare, mesele isi ofereau flancul exterior trecatorilor. Doamna, extrem de mobila, altminteri, s-a oprit brusc in dreptul uneia dintre ele, afectand un interes neasteptat pentru reuniunea editorilor thailandezi si pentru domnul care tocmai vorbea. Ochiul meu scormonitor, intrat prevestitor in alerta, capatase finetea unui scaner. Disjunctia dintre expresia de pe fata doamnei impumutata de la membrii asistentei (privire absoluta, concentrare maxima, interes vadit pentru spusele oratorului) si jocul mainilor, care avea logica lui si care dezvolta o cu totul alta partitura, m-a fascinat. Pe antebratul stang, colega mea tinea o poseta, pe care a mutat-o discret, cu mana dreapta, mai aproape de cot. "Dumnezeule, mi-am zis, te pomenesti ca incepe sa manance!" In dreptul ei farfuriile si tacamurile erau frumos asezate, iar dincolo de ele, ca intr-o reduta prost pazita, se odihneau platourile cu mancare. Mana dreapta a doamnei directoare a pornit ridicandu-se usor catre marginea mesei-incordarea mea de voyeur atinsese punctul culminant- a odihnit o clipa pe marginea scrobita a fetei de masa, apoi cu incetinitorul s-a apropiat de o sticluta- am recunoscut de indata in ea, dupa silueta si eticheta nelipsitul condiment extrem oriental: Soja Sauce- cu degetul al treilea al mainii, prin mici impulsuri delicate, a pus sticluta pe drum catre marginea mesei, unde astepta cu gura cascata poseta care dupa ultima miscare a degetului a inghitit-o hap! si s-a inchis ca prin minune cu fermuarul. Ce repede se petrecuse totul! Atat de repede incat am simtit nevoia sa ma frec la ochi. cand i-am redeschis, colega mea, continua sa asculte cu vadit interes, ceea ce spunea domnul din Thailanda si dupa o vreme, parand edificata , s-a desprins de locul crimei, s-a inderpat grabita catre alte zari, manata de proiecte necunoscute mie. nenorocirea e ca mine intamplarea m-a lasat intr-o stare de adanca tulburare. Potrivit logicii introiective descrise mai sus, furasem cu nerusinare, cu sange rece si cu o remarcabila dibacie o sticluta de condimente. Totul pleda pentru asta: eram roman, venisem in aceeasi echipa la Frankfurt, aream uniti - autoarea gainariei si eu- prin festivalul cartii si in plus eram amandoi directori de editura. mai locuiam si in acelasi oras." Dar nu tu esti persoana care a bagat in poseta, imi repetam intr-una sticluta cu sosul de soia, pentru Dumneze, linisteste-te!"
Cu toate acestea, faptul ca eu nu as fi putut sterpeli, in vecii vecilor, sticluta nu avea nici importanta. Ceva mai adanc, care venea de dinaintea mea, ma facea coautor , partas, complice la gestul de randas, la care tocmai asistasem. Important era ca si ea si eu trageam dupa noi, acolo si peste tot in lume, alaiul infinit al frustrarilor venite din 45 de ani de comunism, care ne impingeau pe unii mai fini sa furam o sticluta cu soia, pe altii, precum tipii din delegatia care l-a insotit pe Ceausescu invitat la Paris in 1978 de Giscard d'Estaing, sa ia tot ce se putea lua , desuruba, demonta, din palatul in care fusesera primiti. E drept, nu orice om frustrat, fura sau trebuie sa fure, dar nu stiu cum se face, ca pe lumea asta orice frustrat , care nu fura, este asemanat cu semenii lui frustrati care nu fura. Iar omul acesta, care nu fura, termina printr-o miscare interioara, de o extrema perversitate, sa se asimileze singur, privirii celor care il asimileaza cu semenii sai care fura. Asa se face ca in acel an, am plecat de la Frankfurt, convins fiind ca in bagajele mele se afla nevazuta o sticluta de Soja Sauce. Blestemata de sticluta! Gentuta cu sticluta!."
Voi reveni luni, cu comentarii la cele ce s-au scris de ceilalti participanti la conferinta.
hypatia
#10206 (raspuns la: #10145) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Mda.... - de Crisa la: 22/02/2004 12:49:13
(la: Femeia)
1. SB, iti impartasesc pe deplin parerea cu privire la sexul ... unora!
2. Inteligenta n-are a face cu blonzeala sau cu sexul (vezi punctul 1)
3. Ca sa impacam pe toata lumea:
- Care este diferenta intre blonde si brunete?
- Niciuna!
si totusi ..4. - Ce spune un chirurg cand deschide cutia craniana a unei blonde?
- Space, the final frontier!
Va trebui sa nu fiu de acord - de cenusareasa la: 22/02/2004 23:00:57
(la: Facultati particulare)
Va trebui sa nu fiu de acord cu Universitatile Particulare (nu-mi sariti in cap.....aici ma refer strict la cele care nu au obtinut acreditarea).
Dupa un sondaj (acum 2 ani) s-a ajuns la concluzia ca aproape 75% din ele nu indeplinesc conditiile de acreditare (iar aici se refereau la material didactic, biblioteci, laboratoare...acolo unde este cazul).
Buuun....si cu toate astea se fac inscrieri, studentii platesc taxe, unii chiar vor sa invetze, dar.......intotdeauna exista un dar.
O sa ma refer aici la o universitate anume din Iasi (nu o sa-i dau numele deoarece nu prea vreau sa fiu trasa de urechi).
Ceea ce va povestesc se intampla acum 10 ani.
Inscriere: dosar care continea diploma de Bac, certificat de nastere si copie dupa buletin si binenteles taxa de inscriere.
La "examenul" de admitere stupoare: subiecte de genul" nu-i asa ca e asa?", erau rezolvate pe tabla.
Printe cei care asteptau rezultatele "cu sufletul la gura" erau unii care nu aveau diploma de bac si asta nu pt ca o uitasera acasa, ci pt ca nu luasera Bac-ul.
Rezultate: secretara anunta simplu "toti candidatii sunt studenti. Felicitari!". Nu prea am inteles cum si ce, dar am zis ca o sa ma lamuresc eu.
Prima zi de scoala: deschidere, coronitze, premii pentru cei care obtinusera rezultate f bune cu un an in urma, felicitari pt boboci.
A doua zi: trbuia sa fie afisat orarul la sediu..............nimic.
a treia zi: nici urma de orar.
Eu catre secretara: "Doamna va rog sa ma ajutati, stiti eu nu gasesc orarul pt anul I"
Ea: "ha ha ha....scoala incepe peste 2 saptamani
...............
Dupa 2 saptamani: Luni, marti, miercuri: nici urma de orar.
Joi apare orarul si anuntzul ca s-a marit taxa de scolarizare.
..........
........
Nu se face scoala la acea Universitate(sau nu se facea atunci, desi nu prea cred ca s-au schimbat lucrurile).
Iar la final te alegi doar cu nervi ca trebuie sa platesti masa profesorilor care te "examineaza" (asta e din categoria taxelor fara chitantza), taxa de examinare, taxa de imprimare a diplomelor, taxa pentru depunerea unei cereri..........o groaza de taxe inventate.

Dupa acea experientza neplacuta am avut parte, la o universitate de Stat, de niste profesori EXTRAORDINARI..........fara ghilimele.
Dupa ce am terminat facultatea si masterul am devenit colega lor(doar pentru 2 ani).
Nu sunt acum alaturi de ei, dar de cate ori o sa am ocazia o sa-i vizitez.

Ganduri bune!
Afaceri cu Romania - de Dantimis la: 23/02/2004 11:47:16
(la: Stefan Niculescu-Maier, despre dizidenta si diaspora)
Multumesc pt raspunsul la intrebarea pusa. Faptele se potrivesc cu gandirea intortocheata a autoritatilor de atunci (oare acum o fi mai diferita?).

Sa revenim la discutia referitoare la ajutorul pe care l-ar putea da tarii romanii din afara. Pe scurt, ziceai ca ar trebui sa ne implicam din punct de vedere economic, cu investitii directe. Sunt de acord, asta ar implusiona intradevar intr-o oarecare masura economia Ro. Numai ca apar atatea probleme... Am sa dau ca exemplu cateva situatii din experienta personala.

In primul rand vreau sa precizez ca nu sunt businessman ci inginer proiectant, deci o persoana tehnica. Asa ca privesc lucrurile foarte simplu. Compania americana la care lucrez cumpara matritze de pe piata locala si din Asia, in principal China. Sculele din China sunt 20-30% din pretul celor americane dar se face un compromis la calitate. La discutiile cu patronul american am reusit sa-i starnesc interesul in a stabili o colaborare cu una-doua fabrici romanesti care sa produca o calitate comparabila cu cea americana la preturi mai scazute, chiar daca ceva mai mari decat cele chinezesti. Amicul mi-a cerut sa-i fac un raport in care sa compar cele doua piete. Am cerut estimari de preturi de la niste furnizori din Ro pe care-i cunosteam dinainte de-a pleca, am dat ceva telefoane iar concluzia... total necompetitiv. Preturile erau undeva la 70-80% din cele americane (datorata in parte preturilor in Euro), termenele de livrare cam cu 30% mai lungi (la care mai trebuia sa adaug si shippingul 4-5 weeks din Ro), calitatea... acceptabila sa zicem, iar servirea... cu nuanta romaneasca. La a 3-a cerere de quote am fost deja apostrofat ca "... da nu le dau nici o comanda deja?" desi le-am explicat aspectul de market research al cererilor mele. Concluzia raportului a fost... total neprofitabil si am ramas cu un gust amar dupa aceasta experienta. Se pare ca in unele fabrici romanesti inca mai domneste acea mentalitate comunista in care furnizorul era mult mai important decat cumparatorul "Daca nu-ti convine du-te si cumpara din alta parte!". Nu mi s-a spus asta chiar in fata dar cam asa s-ar fi translatat indiferenta celor cu care-am vorbit. Cred ca asta se datoreaza faptului ca in Ro nu exista inca o piata cu adevarat competitiva in anumite domenii.

Tot pe aceeasi tema: aceeasi firma americana la care lucrez a primit la un moment dat o cerere de proiecte care depasea cu mult capacitatea noastra de executie. I-am spus sefului nici o problema se va rezolva. Ma gandeam ca stiu atatea birouri de proiectare in Ro ca va fi imposibil sa nu gasesc pe cineva sa ma ajute. Surpriza: am gasit binenteles, dar cu $17/ora. Cei care mi-au oferit $10/ora nu aveau high-speed internet access, deci nu puteam comunica usor. Prietenii (tot romani) din Canada au oferit $22/ora. Nici nu a trebuit sa stau pe ganduri. Mai tarziu am rugat pe cineva din tara sa abordeze biroul de proiectare care-mi cerea $17/ora. Culmea, lui i-au cerut 10 euro/ora. Oare cat era cursul valutar euro/dolar acum 6 luni? De ce pt cineva din afara practicau un tarif separat? Poate am parut mai fraier?

Acum vre-un an stateam de vorba cu un prieten inginer aflat inca in tara. Tipul se descurca binisor cu aceeasi meserie ca si mine. Avea si ceva practica particulara cu care mai facea ceva extra. Acum isi face bagajele sa plece in Canada. (Nu am avut nici un amestec... pe bune!) La vremea aia ma intreba daca as fi dispus sa investesc si sa deschid o mica fabricuta cu el in Timisoara, ca se ocupa el de tot. I-am cerut informatii suplimentare. Concluzia a fost pana la urma ca m-ar costa mai putin si s-ar rezolva mai repede daca mi-as deschide o afacere similara intr-una din suburbiile Chicago-ului, unde locuiesc. De ce? Datorita birocratiiei din Ro, a coruptiei, etc. Si aici trebuie sa platesti tot felul de fees dar ce putin ti se da o chitanta si suma poti sa o deduci de la income tax. Pe cand in Ro cum poti sa deduci o spaga data unui functionar la Primarie? Aici pot sa-mi deschid o afacere privata si pe internet, pe cand in Ro trebuie sa-mi iau un avocat. Un alt aspect erau utilajele: masini-unelte second hand cumparate in Ro, aveau aproape acelasi pret ca unele noi in USA. OK, poate ca astea de aici sunt made in Taiwan si nu in Elvetia, dar sunt noi si cu garantie. Si le poti lua in financing foarte simplu, fara giranti, fara sa-ti pui casa ca si colateral. Se poate folosi utilajul respectiv si business-ul ca si colateral, pe cand in Ro... un milion de hartii.

Scuze daca v-am facut sa va pierdeti pierdut timpul citind exemplele astea lungi, insa am vrut sa explic un pic punctul meu de vedere. Prin prisma experientei personale pot sa va zic ca nu vad prea multe beneficii in a investi in o afacere in RO. Poate doar din patriotism sau faptul ca vorbim aceeasi limba. Iar un businessman care-si justifica investitiile pe baza acestor sentimente nu prea cred ca o sa faca multe parale. Momentan speculatiile la bursa americana mi se par mult mai safe decat investitiile in RO.

Concluzia mea e ca in primul rand romanii din tara trebuie sa faca tara mai atractiva investitorilor din afara prin crearea unuei legislatii friendly si crearea unei atitudini care sa incurajeze acesti investitori. Romanii care pleaca in afara ajung sa vada felul de a face afaceri prin modul in care acestea se fac in noile lor tari, iar daca dupa o vreme le vine ideea de a se intoarce si investi in tara, sunt loviti de palma realitatii romanesti, care le cam taie cheful. Cei care o duc pana la capat totusi, sunt de admirat pentru curajul lor.

Dan

#10366 (raspuns la: #10196) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Foarte buna si inspirata cont - de SolidEdge la: 23/02/2004 14:21:36
(la: Romani in strainatate)
Foarte buna si inspirata contributia ta.De asa oameni are nevoie Romania
da si iti spun cu mina pe inima nici prin cap vreodata sa nu-ti treaca sa pleci.Nu ai nici-un motiv.Daca te poti realiza acolo asa cum ai reusit tu ar fi o pura prostie.Si sa-ti mai spun ceva..acum cind inca preturile si taxele si ma rog totul nu are rost sa insir aici..sint inca la nivel est- european ai mai multi bani reali in mina decit in vest.Nemaivorbind ca in vest a ajunge la pozitia ta si cu perspectivele tale este practic imposibil.
Nemaivorbind de preturile caselor,serviciilor,de aici,nemaivorbind de plecarea masiva a intreprinderilor de aici ..ai ghicit inspre Polonia ,Baltice si chiar in Romania.Nemaivorbind de restructurarile permanente(am trecut prin doua astfel) si nu doresc la nimeni stressul pina la clarificare cine da si cine nu..

Eu lucrez la o firma buna de aici si ma rog fara a fi director de HR am cam acelasi salariu (din care jumatate se duce la impozit).Cu salariul asta ma gindeam as putea trai imparateste acolo si uita ca sint in Romania care traiesc imparateste.(Nu vorbesc aici de marii capitalisti ci de salariati) Ca sa fac ceva trebuie sa fiu aprope la fel de strins cum eram inainte...sigur un post destul de important il reprezinta si cheltuielile cu vizita anuala si sigur "obligatorie" la rude in Romania etc etc.

La un singur punct strict de orgoliu pot spune da uite "le-am aratat eu lor de ce sint in stare"....dar asta nu ma face repet la bani reali sa am mult mai multi in buzunar.Romanii se pling dar de fapt nici nu stiu ce posibilitati reale sint acolo..acolo e batuta cum se spune.. si inca o data vorbesc de oameni cu buna calificare si vointa de a reusi.

Aici mai este si cistigul enorm al altei culturi pe care o stapinesti, performanta intelectuala in competitie cu tine insuti este in sine un cistig,ca lucrurile in general functioneaza,ca ai o deschidere mai mare,ca stii exact despre ce e vorba,nu din povesti si presupuneri sau "wishful thinking" asta ca plusuri pentru aici...dar cu cite sacrificii...si sansele sint atit de mici ca uite acum cind ma gindesc in urma mi se pare aproape o inconstienta.

Era o vorba despre copii:cine-i are sa-i traiasca cine nu sa nu-si doreasca cam asa e si cu plecatul.


Dar cum am spus felicitari si gindul cu plecatul la "recycle bin" cu el succes in continuare!

Cu prietenie
SolidEdge

#10386 (raspuns la: #10192) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pentru dl. Goldis - de Hypatia la: 23/02/2004 15:04:19
(la: A fi roman: virtute, blestem, necesitate?)
Ambele D-voastra mesaje nu fac altceva decat sa explice cu alte cuvine, ceea ce incerc si eu sa spun. Numai ca eu atrag atentia unui lucru cutremurator. Il reiau sub forma unor interogatii:1. De ce intelectualii nu deschid ochii romanilor de randin privinta manipularii politicienilor, a dezastrului economic si lipsei de perspectiva din politica romaneasca? In perioada interbelica existau nenumarate dezbateri publice intre intelectuai, care se straduiau sa deschida mintile oamenilor. Astazi, cu sau fara Dilema, asta nu se mai intampla. De ce? Iau cazul dilemei: multe arrticole sunt tendentioase, se vadeste de la o posta partizanatul politic si un elitism greu de acceptat de popor. poporului trebuie sa-i scrii pe intelesul lui si nu de sus, daca vrei sa inteleaga.
2.De ce atati de multi intelectuali sprijina partide care ne fac de rusine ca neam, nu numai afara, ci si intre noi vorbind? exempole sunt aici cate vreti!
3. De ce sunt atat de multe partide in Romania?
4. De ce romanii sunt atat de dezbinati?
5. Mai au, oare, romanii un ideal national? Mai are viata romanului vreun sens, afara de animalica tendinta spre mancare si tot ceea ce cade sub simturi?
6.Mai este poporul acesta in stare sa se sacrifice pentru a progresa, ori pune deja mainile incrucisate pe piept, intr-un sicriu colectiv, numit tranzitie, asteptand sa fie ingropat definitiv de mizerie, imoralitate, nedreptate, necredinta si cate altele?
Chiar daca unii s-au imbogatit peste timp, josnicia, delasarea, nepasarea, ascunderea sub fusta istoriei impopotonata de comunisti, nu va aduce nimic bun neamului pe termen lung!
Mai stiti vreun neam din Europa geografica ce se imputineaza vazand cu ochii? Cum e posibil ca in zece ani sa fim mai putin cu aprox. cinci milioane, cand celelalte popoare cresc , demografic vorbind?
Sunt multe intrebari, dar prea putine sperante de raspunsuri constructive pentru viitor.
Hypatia
#10387 (raspuns la: #10385) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Inconstienta, dar... - de belazur la: 24/02/2004 04:40:49
(la: Romani in strainatate)
"Aici mai este si cistigul enorm al altei culturi pe care o stapinesti, performanta intelectuala in competitie cu tine insuti este in sine un cistig,ca lucrurile in general functioneaza,ca ai o deschidere mai mare,ca stii exact despre ce e vorba,nu din povesti si presupuneri sau "wishful thinking" asta ca plusuri pentru aici...dar cu cite sacrificii...si sansele sint atit de mici ca uite acum cind ma gindesc in urma mi se pare aproape o inconstienta."

Dar cred ca tocmai asta e ceea ce-i atrage pe MULTI romani in Occident. Si nu e putin deloc sa te vezi "victorios" dupa o astfel de competitie.
#10442 (raspuns la: #10386) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
De ce am acceptat cariera diplomatica - de Stefan Niculescu-Maier la: 24/02/2004 07:20:33
(la: Stefan Niculescu-Maier, despre dizidenta si diaspora)
Avea dreptate cine spunea ca lucrurile abia incep sa se incalzeasca, referindu-se la acest interviu. Exact intrebari ca ale dv. asteptam, care sa imi dea ocazia sa dau raspunsuri in masura sa stimuleze deschidere, realism, sinceritate in acest loc unde lumea se aduna cu sperante ca se poate construi un dialog intre romani, bazat pe adevar.

In primul rand trebuie sa va fac o marturisire. N-am fost niciodata anti-comunist. N-am fost nici membru PCR vreodata. Din punctul meu de vedere comunistii n-au decat sa creada in ce vor ei, si sa incerce sa-si scoata ideile pe piata libera prin mijloace pasnice. Comunismul, ca si diferitele religii ale lumii are insa si o componenta fundamentalista. Nu sunt mai impotriva fundamentalismului comunist decat sunt impotriva celui islamist, feminist, masochist sau ce vreti dv. Din acest punct de vedere, am fost doar anti-ceausist. Si asa era si ziarul ilegal pe care n-am mai apucat sa-l difuzam. Anti-comunismul s-a re-inventat in Romania doar dupa ce Ceausescu n-a mai existat. Subsemnatul declar ca sunt doar anti-fundamentalist :-)

Concret, la intrebarea dv. de ce am acceptat postul diplomatic in SUA, exista doua raspunsuri. Unul de context, care contine doar o parte de adevar. In 1996, o data cu venirea la putere a regimului Constantinescu, a existat o oportunitate (mi s-a parut mie) pentru cei care, ca si mine, au crezut in posibilitatea unei schimbari, de a "pune si noi umarul", de a face ceva "din interior", de a ne alatura celor 15000 de specialisti imaginari ai lui Constantinescu (mare bluf de altfel, dar cred ca fara voie! Suntem probabil peste 15000 de razleti, despre care el pur si simplu a crezut ca vom sari in ajutorul lui, insa n-a facut mai nimic ca sa-l credem ca si merita, intr-un final...).

Dar sa reiau firul... am dat examen (concurs) la MAE in 1997 si am fost trimis in SUA in 1998, iar de renuntat la cariera diplomatica am renuntat in 2001, de indata ce am avut posibilitatea unei slujbe in domeniul meu principal de pregatire: IT. Mi-am permis luxul sa ma despart de colegi cu o saptamana inaintea primei vizite a unui inalt reprezentant al noului regim de dupa 2000 in SUA, asa ca "am scapat de corvoada"..

Ambasada Romaniei la Washington era si este totusi un loc unde se poate realmente face ceva pentru tara - ceea ce s-a si intamplat si in cazul meu. Nu cred ca trecera mea pe acolo a ramas fara urme benefice (desi nici muntii nu i-am mutat, sa fim realisti) dar va garantez ca nu toti colegii mei erau fosti securisti (n-am sa dau nume totusi, acest aspect este irelevant in raport cu subiectul conversatiei noastre).
Al doilea raspuns este in completarea primului si de fapt reprezinta principala motivatie a deciziei mele. Ca fiinta biologica, avand o viata limitata si nemaifiind un tinerel, revenit de la bursa din SUA am avut de ales intre a sta in Romania cel putin doi ani (prevedere specifica burselor studentesti oferite din fonduri nerambursabile americane, in cadrul vizei de tip J1) si a lucra pentru o agentie guvernamentala in SUA, in acest caz termenul curgand in favoarea mea (si a sotiei, de altfel, care a absolvit si ea un Master la aceeasi universitate americana, pe acelasi tip de viza). Impreuna luasem decizia ca, in loc sa emigram in Canada, vom reveni in Romania, vom adopta doi copii si apoi vom emigra in SUA - ceea ce s-a si intamplat, intocmai.

In aceste conditii, a lucra pentru Ambasada Romaniei era cel mai scurt drum catre SUA! Desigur, nu este o reteta. Am avut mult noroc.

Unul dintre lucrurile pe care le-am facut ca diplomat a fost sa dau vizibilitate maxima Romaniei Libere si actului de disidenta a grupului Bacanu: la vizita in SUA a presedintelui Constantinescu in 1998 am organizat donarea presei ilegale Muzeului Presei din Washington, unde se afla si astazi, efectiv in cea mai vizitata sala muzeala din lume.

In rezumat, acceptarea postului diplomatic nu m-a obligat la compromisuri.
#10449 (raspuns la: #10403) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Dl Apatya - de gabriel.serbescu la: 24/02/2004 13:15:38
(la: A fi roman: virtute, blestem, necesitate?)
Insasi Domnia Voastra este un intelectual. De ce nu incearca sa deschida ochii prostimii? Si ce din ce perspective o va facea? Din punct de vedere al teologului trist? Al fatalistului slav? A scriitorului liberal, care odata ce incepe critica rationala a unui sistem de orice tip, este improscat cu noroi sau i se contesta dreptul la credibilitate? La ce intelectuali va referiti, cand spuneti de ajutor dat partidelor politice?
Imi mai permit o intrebare, cand de-alungul istoriei romanii au fost uniti?
In timpul razboaielor moldoveno-valahe, sau valaho-ardelene?
Si cand au avut romanii un ideal? Inainte de prima Unire, sau ulterior cand s-a trebuit importa un rege al unei monarhii europene?
Curios, in general muntii despart, nu unesc.(L.Boia) si drept dovada stau sutele de ani de coloni germani, de slavonizare, turcizare, etc. Istoria romana nu e a unei natiuni, ci e istoria a trei provincii care au inceput sa imparta o aceiasi granita, cam pe cand masinile cu aburi au inceput sa devina eficiente in Europa. Nu stiu de ce nu ar trebui sa fie spuse toate astea. De ce ne e frica?
Sandu, ca tu esti pe taramuri germanice, explica-ne cu siguranta inginerului care stie sa treaga o linie dreapta, cum trateaza germanii la ei acasa holocaustul? Cum vad ei un evreu, acum, la doar 60 de ani dupa? Pe cine dau vina, pe Dumnezeu? Sau isi asuma sincer greseala si orice manifestare nationalista incearca sa o solutioneze si sa o medieze? Ei ce spun? A fost vina lor de a se crede o natie unica, ariana, pura, sau a sistemelor filosofice germane, a discursurilor nationaliste si a Leniei Riefenstahl, ca inovatoare in filmul de propaganda? Au fost un popor desteptat, sau o masa amorfa, ametita?

Da, mai stiu un neam care se imputineaza vazand cu ochii. Sunt spaniolii, ii vad in fiecare zi, au rata de natalitate 0. Acelasi caz se observa si in tarile scandinave. Tema e lunga, ar trebui deschis un alt topic.
#10475 (raspuns la: #10387) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...