descriere peisaj montan

versetele astea si alea cu descrierea peisajului vazut de sus de tot, au dat mult de furca comentatorilor pana cand cosmonautii au descris pamantul vazut de sus si s-a ajuns la o explicatie rationala.
de fapt nici nu trebuia sa se catere in nava. era destul sa fi comunicat telepatic cu ET :)

mumiile nu se descompun daca sunt scoase din sarcofagele lor, decat daca temperatura depaseste 41 grade (sanioara sau saniuta). Spuneai ca tu nu stii daca......pai ai rabdare sa ajungi ca el si apoi vorbim, cat despre Nea Nelu, spune-ne te rog: de ce vreu sa strici echilibru ecologic si acolo sus la munte? Ce rau ti-a facut tie Everestul ca sa-i trimiti pe cap (pe unul din capete) asa un blestem.......nu-i suficient ca ne-a terminat pe noi.......vrei sa distrugi si frumusete de peisaj montan, salbatic si viguros.......

Multumesc pentru raspunsuri...
Am citit intr-o prezentare de-a ta ca ai o preferinta pentru peisaj.
De ce peisajul?

Cine doreste sa vada fotografii extrordinare de peisaje, semnate de Ansel Adams si multi altii, opoate face la
www.anseladams.com

Multumesc, Mya si Mary, pentru apreciere si incurajare. De fapt locul descris e atat de special incat e greu sa nu iti inspire dorinta de-a-l impartasii cu altii, si cuvintele se nasc automat numai cand iti amintesti senzatiile avute. E un sit de renume mondial (asa spun informatiile turistice). Dar sunt multe alte colturi de natura (uneori mai putin vestite) in care poti descoperi senzatii neasteptate ... daca esti relaxat si curios, si ai ochii deschisi. Problema e ca le uiti repede daca nu le 'filmezi'.

Mary, ca sa iti spun drept, descrierea mesei la restaurant n-ar fi fost chiar pe masura peisajului (restrictii de buget, timp si mofturi alimentare). Dar pentru iubitorii de 'fruits de mer' sunt o multime de restaurante, unele mai bune unele mai rele. Noi ne-am marginit la un 'meniu breton' (crepe salee, crepe sucree si un bol de cidre).
Din ce spui inteleg ca nu stai departe de granita cu Belgia sau Franta mai la nord de Strasbourg. Daca in sase ore ajungi acolo, probabil ca ar fi bine sa iti aranjezi sederea in orasel si sa stai doua zile, de asemenea ar fi bine sa stii ce fel de maree sunt in acel moment (mari, mici, si la ce ora). E mult mai fain daca poti sa faci si circuitul pe jos, la picioarele falezelor, dar nu ai prea mult timp, si nu poti intarzia, ca te uda apa. Daca dai un 'search' pe google cu etretat poti vedea imagini 'live' de acolo la un sit webcam, luate din ora in ora. Mai mare dragul.

Desdemona

Mdea, nici eu nu stiu ce sa fac. Normal, daca pune la calcul toate cele, nu merita scos capacul... vad eu ce o sa fac

Si intradevar peisajele sunt foarte frumoase. Remarcabile imagini ale lui Dipse, preferatele mele dintre toate fotografiile lui. Sper sa ne intalnim sa stam la o poveste cand mai dau prin capitala desi nu ne "cunoastem" decat de pe forumuri si alte galerii online.

Astept si eu cu nerabdare data de 20 decembrie cand e pregatit un tur prin Maramures cu 2-3 fotografi/prieteni, sper sa iasa ceva bun din toata treaba. Si sper sa nu sufere aparatul din cauza temperaturilor :)

Felicitari din nou pentru peisaje. Foarte frumoase.

Am ramas un pic blocata citind aceasta definitie: 'Esti roman si ai dreptul sa vorbesti despre destinul acestei tari daca ai parcurs neaparat toata mizeria bucuresteana, daca ai peste 18 ani (evident), daca nu poti ¨sa iti permiti o prietena chiar daca esti baiat destept..si nu prea urat¨, daca stii ce e aia suferinta, si daca esti in state si te cheama Tombola.'

Daca putem face ceva bine este in a-l analiza pe cel de langa noi... Am ajuns la nivelul la care am ajuns pentru ca toti ne vaitam dar nimeni nu face nimic. Asteptam sa se schimba ceva ba pe plan politic, ba al arhitecturii sau peisajului inconjurate mai la tot pasul de mizerie, ba al nivelului de trai s.a.m.d. Dar de unde vin toate? Se intreaba cineva in tara asta: 'Ce am schimbat eu, ce am facut eu sa schimb ceva in viata mea?'. Majoritatea priveste in jur si atata timp cat toti sunt ca mine, de ce sa ma complic eu sa fiu oaia neagra? Astept sa vad ce va fi! Stam toti in bataia vantului... Ne vaitam ca este mizerie la tot pasul, incepanad cu strazile 'moderne' si pana pe 'landscape-urile' montane de inalta altitudine cu care mandrim. Cine face mizeria? Noi toti, si tot noi toti ne vaitam de ea. Schimbarea incepe cu fiecare, nu se poate schimba ceva atata timp cat la nivel individual toti incurajam mersul in linia mostenita. Ne ignoram tinerii, este uimitor cum Arcturus vede viata la cei 18 ani; si cand ti se da in cap la o asemenea varsta spunanduti-se ca nu esti roman doar pt ca nu indeplinesti 'conditiile' de a fi peste 18 ani si a fi sarac, ce asteptari si sperante sa mai ai de la societatea in care traiesti?! Trebuie sa invatam sa fim receptivi la tineri, la modul in care ei vad viata... Traim cu prejudecata ca 'ai facultate, esti destept'... Studiati viata in multe centre universitare in care multi patrund ca 'studenti' cum necum, si termina tot in acelasi mod, cu pretentia de a fi considerat 'intelectuali'. Suntem asadar o tara de intelectuali, fie la stat, la o sectie usor accesibila, fie la stat la cu taxa, fie la o particulara, tinerii reusesc sa se agate petrecand cativa ani pt a obtine 'diploma' de intelectual, cu care au 'dreptul' de a cere respect si a-l oferi nimanui...
Mergi pe strada in Romania si vezi numai frunti incretite, toti alergand care incotro intr-un haos de nedescris. Batranii vad speranta in tineri, da-ti sansa tinerilor sa ne invete...Daca franam tinerii, cei care inca nu au prins gustul amar si vad viata cu alti ochi, de ce sa nu le dam sansa sa ne invete lumea lor?! Varsta ne da dreptul de a ne considera atotstiutori?!
Daca vrei schimbare, incepe cu tine insuti!

Si daca altii au mai mult decat tine, sunt cu un pas mai sus, sunt realizati material, foarte frumos. Invata domnule de la ei! Ce au facut? Care le-a fost viata? Cu siguranta nu au stat privind in jur si criticandu-i de 'vita straina' pe cei superiori lor dintr-un punct de vedere sau altul.

Mergand in viata orientandu-ne dupa 'capra vecinului', ne vom duce dupa ea dupa o viata in care nu am contribuit cu nimic societatii si culturii in careia 'pretindem' ca am apartinut.

'Un invatat Zen a trait intr-o coliba saracacioasa la poalele unui munte. Intr-o seara, pe cand era plecat din coliba, i-a fost intrat in locuinta un hot care si-a dat seama ca nu avea ce gasi in habitatul invatatului. Pe cand surprinse hotul in coliba, invatatul rosti: 'Ai facut un drum atat de lung sa ma vizitezi..., nu trebuie sa te intorci cu mainile goale. Te rog primeste hainele mele drept cadou'. Hotul a ramas uimit si luand hainele oferite o lua la fuga din coliba. Invatatul, stand dezbracat si privind luna se gandi: Bietul de el, mi-as dori sa-i fi putut oferi luna aceasta minunata...'

Până în vara asta, despre proiectul Rosia Montană nu stiam decât din cele prezentate în presă. Am avut însă ocazia să trec pe acolo si să văd lucrurile la fata locului. Mergând de la Alba Iulia pe drumul spre Câmpeni, pe valea Ampoiului, străbati o regiune foarte putin atinsă de lumea modernă, dar cu atât mai frumoasă si mai firească. Treci la un moment dat prin Abrud şi Zlatna, unde poti vedea resturile uzinei de prelucrare a minereurilor aurifere si haldele de steril pe care a început deja să crească vegetatie si, la 5 km de Câmpeni, capitala motilor, se face un drum lateral spre localitatea Rosia Montană.
Chiar la intrarea pe acest drum (asfaltat, poti merge cu masina personală), de-a curmezisul, este agătat un baner pe care scrie (aproximativ): "Multumim pentru grija pe care ne-o purtati, dar noi, rosienii stim să ne clădim singuri viitorul". Mergînd încă câtiva kilometri prin satul ale cărui case apartin deja, în majoritate Regiei de exploatare minieră (numele este aproximativ, nu l-am retinut), ajungi la sediul acestei exploatări. Aici, ai ocazia să vizitezi muzeul mineritului si galeriile romane, vechi de 2000 de ani, de exploatare a aurului (nu pentru mult timp de-acum încolo, dacă proiectul se va realiza, pentru că exploatarea se va extinde si aici). În prezent, societatea încă românescă a renuntat la exploatarea în mină si a trecut la exploatarea în carieră, mai eficientă, se pare, economic. Problema este însă cu finantarea. De aceea ar fi nevoie să vină această firmă australiano-canadiană, care să investească si să rentabilizeze afacerea.
Problema ar fi că exploatrea în carieră (care are loc si acum) implică o decopertare masivă a solului si o dislocare imensă de rocă, ce este apoi prelucrată pentru a se extrage aurul (1 gram, din câteva zeci de tone de rocă). Ceea ce rămâne (de fapt, marea majoritate a materialului excavat) reprezintă sterilul. Tehnologiile moderne fac ecologic posibilă o astfel de activitate, prin refacerea peisajului, reîmpăduriri, etc., dar asta costă.
În orice caz, părerea că din această activitate ar rezulta produse toxice este falsă. În primul rând, cei care cred acest lucru, să meargă acolo si să vadă cum crec copacii pe haldele de steril. Pe de altă parte, nu se lucrează cu cianuri, acest proces final având loc la Baia Mare, unde materialul este transportat pentru prelucrare.
Problema din punct de vedere ecologic este numai aceea a afectării reliefului prin masivele excavări, dar acest lucru se poate corecta.
Compania a cumpărat deja foarte multe case, cei care le-au avut având două optiuni: sa ia banii si să plece unde-or sti, sau să capete o casă nouă, la cheie, într-o altă locatie, pusă la dispozitie de primărie.
Oamenii de acolo au fost în majoritate de acord si si-au vândut casele aflate pe o viitoere eventuală exploatare.
Pe de altă parte, ei sustin că această activitate este benefică din punct de vedere social, pentru că altfel n-ar mai avea din ce trăi.
Eu nu mi-am format încă o opinie definitivă, dar oricum, cred că concluzia negativă pentru proiect, formulată de Academia Română, a fost trasă dintr-un birou si nimeni nu s-a dus la fata locului.
Cred însă cu tărie că este necesar să se asculte si să se analizeze opiniile tuturor celor implicati, dar nu si cele ale băgătorilor de seamă si a celor care nu au nici în clin, nici în mânecă cu problema.
Si asta cât mai repede, că altfel zona va fi afectată de alti factori si în primul rând de sărăcie.
Un ultim aspect: să nu vă asteptati ca venind de la Alba Iulia la Câmpeni, cale de peste 100 km, să găsiti măcar un popas unde să cumpărati o Coca-Cola. Asta o puteti face în schimb de la Câmpeni spre Oradea, zona aceasta fiind într-adevăr destul de bine amenajată turistic, mai ales pentru turismul rural.

Sa incercam altfel: Un album de moda splendid si alb negru a fost lansat de Bogdan Petru, dar din pacate la un "search" pe motoarele de cautare cele mai cunoscute nu apare nimic ! Eu am vazut albumul la domnul Parvan de la "focus'94" si am ramas placut impresionat ! Daca tot nu se potriveste cu descrierea mai incercam sa aflam cate ceva si povestim tot la o cafea !

p.s. Superbe peisajele domnului Moise !

cu stima,
Narcis Virgiliu

www.narcisvirgiliu.ro
www.photoartgrup.ro (in constructie)

Sunt frumoase peisajele astea compozite.

Descrierea unei persoane este destul de dificila mai ales daca nu ai nici un reper vizual. La o prima vedere care sunt aspectele de care te poti lega? Numele sau nickname-ul spune anumite lucruri de aceea persoana. Apoi modul cum gandeste, parerile impartasite si valorile la care adera.

Exercitiul de imaginatie sa continue!
Rac ai dat dovada de imaginatie.

am citit descrierea...si m-am amuzat foarte mult...mai este drum lung pana la Pesci ...el este un mare talent si a ajuns la un nivel pe care eu nu-l voi atinge niciodata...avand in vedere ca din punct de vedere al profesiei suntem pe drumuri diferite.
ma bucur ca doar cu nick-ul iti trezesc senzatii placute. daca doresti sa citesti ce am scris cauta in Proza scurta textele intitulate "De ce tu?" si "Departe de tine ..."

"fara poezie viata e ... PUSTIU"

Foarte foarte interesant linkul domnului Dipse, cu multe fotografii grozave; sunt foarte curios ce or fi facut si ceilalti; am pus si eu ceva la http://www.lehrer.ro/fb/ - a fost o frumoasa zi de minunata toamna,
un loc cu multe peisaje generoase, unde la citeva minute te credeai ba in Canada, ba la munte, ba in tundra; si un grup grozav de amici
in ale fotografiei, care m-a invitat si pe mine sa dondanim; facuram peste 12 km intr-o mocirla incredibila care parea fara sfirsit si cind ajunseram la locul faptei s-au realizat pe nerasuflate
citeva mii de imagini ce urmeaza sa le editam in zilele lungi de iarna.
Incaltamintea ar avea multe de povestit, dar nu stiu daca a fotografiat-o cineva; cind ne intorceam, un copil se dadea jos din masina la manastire si ne-a privit speriat: mami, aia sunt plini de noloi.
Altfel eu sunt cel ce multumesc fotoclubului pentru dixtractie, transport si increderea ca labirintul nesfirsit de la inceput prin padurea fara
carari nu se va solda cu o ratacire in timp si spatii fara sfirsit - a fost grozav.

Imi place sa zic despre Bucuresti ca este orasul meu, desi eu sunt a lui cu trup si suflet.Il iubesc.Aici ma simt acasa.
Iubesc muntele, dealurile, padurile....dar nu si campia.
Cand plec din Bucuresti si incepe zona deluroasa, simt ca ca mi se umple sufletul de bine,trag aer in piept cu nesat si imi umplu ochii cu cat mai multa frumusete si primesc liniste.Cand ajung in zona montana deja sunt in extaz.
La intoarcere admir peisajul si cum trec de Ploiesti ma intristez; mi se pare totul nesfarsit de ,,urat''.Ma apropiez de podul Basarab si emotiile cresc. Gara de Nord- modernizata atat cat au considerat.
I-au un taxi si ma indrept spre casa;revad locuri atat de cunoscute si atat de dragi mie si sunt fericita.Parca imi revad copilul. Insa eu sunt copilul orasului meu.
Am crescut si copilarit in ,,buricul targului'', aproape de Sala Palatului, intr-o casa de pe str. Brezoianu aflata langa Informatia Bucurestiului.
Cismigiul era locul nostru de joaca;dispaream cu orele indiferent de anotimp. Nu exista loc din parc pe care sa nu-l cunosc si fiecare a avut un rol important in functie de varsta.
Cand veneam de la scoala coboram prin Stirbei Voda la Izvorul lui Eminescu.Beam apa, radeam, alergam... .
Intr-o dimineata, eu si prietena mea Mioara, cu ghiozdanele in spate, am pornit vitejeste spre scoala;in drumul nostru-un catel flocos si frumos.Dilema: mergem la scoala sau il prindem? Il prindem.L-am fugarit fara a avea vreo bucurie; nu am reusit nici sa-l atingem. Amaratul de el, speriat de insistenta noastra, s-a ascuns intr-o scorbura.Am incercat sa-l ademenim cu vorbe frumoase, am pus la bataie si pachetele cu mancare puse cu grija in ghiozdane de mamele noastre si ...nimic. Copacul era gros si inalt si isi radea in sine de tenacitatea noastra. Obosite, am luat loc pe iarba,am luat gustarea, dupa care am inceput sa cotrobaim in pantecele copacului.A fost imposibil gasim catelul.Plictisite, am propus sa ne alergam in jurul copacului si spre ciuda noastra am descoperit ca scorbura avea iesire.Catelul plecase demult si noi am fost trezite la realitate- intarziasem la ore.Cand am ajuns la scoala,ora incepuse, am cerut voie sa intram ,dar invatatoarea ne-a spus sa iesim si apoi sa intram cand ne v-a chema dansa.Eram infricosate si curioase. Cand am fost chemate,intreaga clasa a IIa B era ridicata in picioare si ni se dadea binete ca si cum am fi fost tov. directoare si tov. inspectoare. Am aflat ca intarziasem numai doua ore si a trebuit sa dam raportul pe unde am umblat, atat in fata clasei cat si in fata mamelor noastre.S-a hotarat ca eram un element rau si ca nu mai aveam voie sa ma apropii de Mioara. Mi-a parut rau ca nu mai puteam sa fim prietene, dar cand eram acuzata de tribunalul oamenilor mari nu obisnuiam sa raspund, sa ma apar.Nu puneau bine problema in discutie si nu ma oboseam sa intru in ,,jocul''oamenilor mari.
Imi plac cainii si acum.
Aceasta este o amintire despre un copac din Cismigiu,copac care avea si intrare si iesire, dar diferit amplasate.
Am amintiri despre scari, despre poduri,despre colonade unde se afla si statuia Elenei Ferikide-nasa de botez a bunicului meu; despre
pelicani, leagane,porumbei, alei, Buturuga, vata de zahar, debarcader, despre serile de vara petrecute in parc, despre primul baiat cu care m-am plimbat in Cismogiu, despre restaurantul Monte Carlo unde mergeam la o friptura si o bere.
Bucurestiul-orasul drag inimii mele, dar si orasul in care mi-au murit cei apropiati- fie la cutremurul din 1977 ,fie mai tarziu din diferite motive.











____________________________________________________________________
Este imposibil sa cunosti oamenii daca nu cunosti forta cuvintelor.
Confucius

Descrierea turnului de fildesh al unui top-manager? A unui inalt demnitar? Sau pur si simplu o descriere a lumii privita printr-o luneta neagra...?

Marc Adamus, fotograf din Oregon specializat in peisaje.
Descrierea asta mi-a placut mult:"Profession: Landscape Photographer
and whatever else it takes to pay for the next photo trip."

http://www.photo.net/photodb/member-photos?include=all&user_id=1353935 .

Site personal: http://wildphoto.smugmug.com/ .

Face parte si din proiectul: http://timecatcher.com .

Excelente peisajele alin, imi plac f mult!

I'm not loking forward to be important, I'm just trying to make a living. Cosmin, PR
Vorba unui coleg de-al meu: Nu poti sa te duci la un copil de la Rosia Montana si sa-l intrebi: "Da cine esti tu ca sa ai dreptul sa traiesti ca la oras?"
Si vorba unui om din partea locului, de acolo, nu poti nici "sa faci rezervatie naturala ca sa te uiti la babuta ca la capra neagra." Oamenii aia sunt saraci rau de tot. Toata noaptea viseaza sa se angajeze la Gabriel Resources. De fapt, presedintele de la Alburnus Maior, Eugen David, a cerut un post de director la RMGC. Cam nashpa, nu?
Suntem de rahat cu totii. Tara asta saraca, si "uitata de Dumnezeu." Cu greu imi vine sa recunosc veridicitatea cuvintelor lui Winston Churchill, cum ca: "Nu exista tari bogate si tari sarce. Exista tari bine conduse si prost conduse."

Suuuuuuuuuper tare peisajele! :P....merita! :)

Daca amicu' Eugen a fost pana la Rosia Montana si a tras cadre asa faine cu oameni si ruine, am fugit si eu cateva zile de p-aici, la peisaj:

1. http://www.dipse.ro/ionut/?p=132
2. http://www.dipse.ro/ionut/?p=131
3. http://www.dipse.ro/ionut/?p=130 .

O sa mai fie si altele.