comentarii

descriere prieten andei


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Prietenia si prietenii - de luckystar la: 27/10/2004 15:46:05
(la: Prietenia si prietenii)
In vremurile noastre, prietenia poate sa para (si, din pacate, pe deplin justificat) o notiune utopica. Unde mai gasesti pe cineva complet dezinteresat care sa iti fie aproape in momentele de cumpana ale vietii? Si, cand spun dezinteresat, ma refer la acei oameni care sar in ajutorul altora gandindu-se ca este bine sa se asigure ca intr-o zi va profita de actiunea sa!...

Si totusi prietenie si prieteni adevarat exista. Drept e ca atat prietenia cat si prietenii adevarati sunt "specii" pe cale de disparitie si din acest motiv trebuie pastrate cu sfintenie...

Multi ma considera o visatoare (desi sincer, am trecut cam de multa vreme de varsta la care visam). Poate ca au dreptate, dar eu stiu ca am prieteni de pe vremea cand imi juleam genunchii dar si prieteni pe care i-am intalnit recent. Cum viata ne ofera multe (chiar prea multe) surprize neplacute prieteniile si prietenii au fost testate. Si au rezistat cu brio! Nu pot decat sa ma consider o norocoasa!...
Prietenia demonstrativă - de Anca Tudor la: 31/10/2004 11:45:14
(la: Prietenia si prietenii)
Dragă Anisia,

Mă bucur din tot sufletul că lucrurile merg spre bine pentru tine. Ai văzut singură că aveam dreptate în ceea ce priveşte schimbarea de look. Dar mai important este, cred eu, faptul că te schimbi în interior. Sper să mă consideri prietena ta, pentru că aceastaă formă de prietenie nevăzută este sinceră şi dezinteresată, nici una, nici alta neavând de câştigat decât experienţă reciproc împărtăşită. O cunoştinţă a mea, psiholog de profesie, mi-a spus odată că eu nu sunt un prieten declarativ, ci unul demonstrativ, preferând să fac lucruri pentru ceilalţi şi mai puţin să le afirm. Un gând bun pentru tine, Anisia, şi pentru toţi cei care vor fi învăţat ceva din comentariile mele.
#27053 (raspuns la: #26777) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
prietenie fara pret - de anisia la: 02/11/2004 13:47:51
(la: Prietenia si prietenii)
Draga Anca,

uite cit de putin trebuie unui om pentru a zimbi din suflet...mesajul tau mi-a adus intr-adevar un zimbet! multumesc.
tu spui ca esti considerata "prieten demonstrativ". eu as numi genul de prietenie despre care discutam (cea dintre noi, virtuala, verbala , de la suflet la suflet, lipsita de interese de orisice fel) ca fiind prietenie fara pret. aici sensul cuvantului pret poate fi citit si propriu si figurat...asta pentru ca tot am pornit dialogul nostru mai demult de la ideea ca la varsta adulta lumea isi bazeaza "prieteniile" pe interese comune. ceea ce s-ar putea foarte bine spune ca prieteniile acelea sunt pretuite, li se da valoare in functie de avantajele ce decurg. o prietenie fara pret este deosebita si rara in zilele noastre.
hm...cit de mult se poate discuta despre asta. pe mine ma fascineaza natura umana. si din lumea mea de aici este foarte interesant sa observi omul si manifestarile lor. cind esti asa ca mine, lumea nu prea te ia in seama. de multe ori te ocoleste. si atunci e usor a fi nevazuta. si asta ajuta enorm in a observa.

iti multumesc Anca, pentru prietenia ta fara pret.
#27313 (raspuns la: #27053) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cum văd prietenia? - de Anca Tudor la: 11/11/2004 16:10:11
(la: Prietenia in zilele noastre)
Hhm, greu de spus... Am să vă povestesc un gest al unui prieten, care mi-a rămas prieten de mulţi ani. Locuiam în cămin, eu eram prietena colegului lui de cameră. Dormeam acolo, mâncam acolo, ştiţi voi. Într-o iarnă, la început de noiembrie, eram cumplit de răcită şi nu puteam respira în somn. Ca să nu deranjez, ieşeam noaptea pe coridor şi tuşeam, sperând să nu-l trezesc pe colegul de cameră. De 8 noiembrie, ziua onomastică, a venit la mine cu sirop de tuse, cel mais cump din farmacie (eu nu prea aveam bani de medicamente) scris frumos pe ambalaj "La mulţi ani!" . Au trecut anii, am trăit cu prietenul în cauză (care m-a susţinut chiar după despărţirea de colegul lui de cameră) multe clipe superbe, dar gestul acela mi-a rămas lipit de suflet...
tot despre prietenie - de anisia la: 28/11/2004 13:51:57
(la: Despre prietenie)
"Un prieten insultat este cel mai inversunat dusman" - Thomas Jefferson
unul dintre prietenii tai, - de Alice la: 30/11/2004 21:31:32
(la: 40%)
unul dintre prietenii tai, cum ziceam, s-o trezit de diminetza si si-o tras pe el haine de dumineca.
nu, ca n-are masina, s-o dus pe jos, ocolind ghereta 'Loto' ... o durat asa putin ... nu stie cat o durat, da' si-aminteste perfect c-o zis "doamne-ajuta", cand o dat drumu' hartiei cu speranta cu tot, in veceul ala de urna, cand inca nu duhnea a dihanie albastra.

tarziu, asa isi aminteste, pe la ora zece-a serii, prietenul asta al tau o asistat la defilari pe capotele masinilor, claxoane, sampanii, steaguri fluturande si hore-n acordeoanele vesele-ale lui "AM INVINS".

ehehee ... asa strigau pe strazi, sub privirile tampite ale acestui neghiob de prieten al tau care nu mai intelegea nimic, dar care-atunci si-a dorit cu ardoare sa nu fi fost acolo, in noaptea aia, ci calare pe flacara unei statui anume...

...dand gandul inapoi, in timp, pretinu asta al tau, sanjuro, si-a amintit ca, nu mai curand de anu' trecut, o muiere aparent blajina si-o dat in petic, injurand pe ala de zicea ca-i prea-frumoasa, Romania, dara pacat ca-i locuita.

in numele acelei moldovence naive si prea-proaste, imi cer scuze.

avem ce meritam, sanjuro!
si vom avea atat timp cat educatia si sanatatea acestei natii vor ramane in afara celebrelor 'prioritati' nationale.

eu doar SPER ca se mai poate...azi, nu mai STIU nimic!

celor care n-au votat, le doresc sa le cada mana cand si-or dori s-arunce cu piatra-n guvernanti si limba, cand vor dori sa ii injure.
si mult noroc in viata copiilor lor, pe al caror viitor ei insisi au tras o cruce mare si neagra.

canta fanfara, camelio, dar suna ca la mort.
Prieteni, prietenie... - de (anonim) la: 01/12/2004 16:34:25
(la: Prietenia in zilele noastre)
Personal, consider intru totul adevarat faptul ca nu exista prietenie, ci doar momente de prietenie... si totusi, exista oameni (foarte putini) cu care se intampla ca momentul acela sa dureze o viata intreaga...
Sa fie oare mai multe trepte de prietenie? Poti oare sa-i spui unui om "imi esti prieten , dar de gradul 3 doar..." Nu cred.. dar e clar ca asa cum toti oamenii sunt diferiti, era si normal ca afinitatile pe care le avem cu fiecare dintre ei sa aiba diferite intensitati.. sunt prea multe variabile, subiectul are deschideri foarte largi..
Dar ca sa-l citez pe Steinhardt, "cand un prieten te roaga sa-l ajuti nu-i raspunzi 'Te ajut DACA pot', ci 'Te ajut!'"... asta spune ceva, nu?...

Ioana
Despre prietenie - de (anonim) la: 04/12/2004 19:09:45
(la: Prietenia in zilele noastre)
Imi cer scuze dar eu n-am gasit-o niciodata,si niciunde si nu cred in ea;cei pe care i-am crezut prieteni m-au lasat atunci cand mi-a fost fff greu, uitand ca eu i-am ajutat cand le-a fost greu...Cred in Dumnezeu care m-a salvat dintr-o situatie foarte grea in care am fost iar acum El este singurul meu prieten si familia mea....restul sunt niste marionete care se prefac- nu exista prietenie,ci numai interes in lumea asta... cu bine si sanatate
#30718 (raspuns la: #4897) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Nu ma recunosc - de G. la: 05/12/2004 16:26:31
(la: Generatia de afara)
Ciudat, dar nu ma recunosc absolut deloc in descrierea generatiei, asa cum o vezi tu. Savurez din greu bunatatile din supermarket-urile vestice si chiar nu risipesc nici un gind la sarmale sau alte mincaruri romanesti greu de preparat. Daca m-ar apuca nostalgia, pot intra la un restaurant romanesc din zona, dar asta inseamna sa aud si manele si mai bine ma lipsesc. Dar stiu ca o spuneai doar simbolic..La fel, sarbatorile mi le petrec minunat cu noii prieteni din tara de adoptie pe undeva la schi de obicei, iar dorul naprasnic de acasa il simt doar o dat pe an si anume cind sint in concediu in Romania sa-mi vad parintii. Dupa 3-4 zile ma apuca invariabil dorul de acasa si de-abia astept sa ma intorc....la Frankfurt. Iar de intors vreodata, ce sa zic...ma gindesc la fel de des ca la zborul spre Marte...
Hai sa va povestesc cateva di - de mya la: 08/12/2004 19:05:50
(la: Frizerii bucuresteni, mai stilati ca niciodata)
Hai sa va povestesc cateva din experientele mele la coafor, in Romania. E interesant, zau.

Acum vreo 15 ani, mi-a venit asa brusc pe chelie, ideea ca mi-ar sta bine blonda. Drept care m-am dus la Hotelul Bucuresti cu o caruta de bani la mine si am gasit o tanti care sa-mi vopseasca parul in suvite dar exact cum i-am explicat eu. Trebuia ca parul in final sa nu arate a par vopsit (ca se pierdea tot farmecul, nu?) ci a par decolorat de soare. Asa incat tipa m-a vopsit de trei ori (in suvite), cu trei nuante de blond, din ce in ce mai spre culoarea mea naturala (saten roscat). Aia a fost unica mea experienta in ale coafor-ului incununata de succes. Mi-am vopsit si sprancenele tot atunci, fiindca cu parul blond si sprancene saten inchis as fi aratat sinistru. Domne' chiar imi statea bine, serios vorbesc. Ce nu-mi placea era ca se luau golanii pe strada de mine si imi stigau ineptii despre blonde (glumele de santier pe care le stiti)

Dupa vreo cateva luni, timp in care parul a crescut si eu am incercat alte "doamne" coafeze (aia de la Hotel Bucuresti era prea scumpa pentru mine, deh)...mi-a trecut elanul brusc si am vrut sa revin la culoarea mea naturala. Ma saturasem de glume cretine si era si destul de frustrant sa tot schimb coafezele, nici una nu-mi facea in cap ce voiam eu. Buuun. M-am dus la coafor-ul din cartier si le-am zis ce vreau. Totul a fost in regula...vopsit, spalat, etc...pana sa se usuce parul...arata totul normal. Dar cand parul s-a uscat, am observat ca toata lumea din coafor se holbeaza la mine cu mana la gura (ca la tara, stiti gestul). Aveam parul verde inchis (in loc de saten roscat). Soc. Noroc ca stateam la 2 minute de casa (au fost cele mai luuuuungi 2 minute din viata mea!). Imi venea sa merg in maini ca sa nu se vada, nu...nu m-am intalnit cu nimeni (cu un caine da' ala nu se pune).

Vopseaua fusese veche si coclise in parul meu, asta a fost explicatia savanta. Inutil sa va zic ca si-au dat cu parerea zeci de "doamne" coafeze, cliente, etc. Nu se mai termina cosmarul, io voiam doar sa plec si sa scap de acolo! Nu am platit nimic (nici bacsis) si am revenit dupa fix o saptamana (saptamana in care am stat ascunsa in casa) ca sa mi se revopseasca parul. A iesit bine, spre bucuria mea sincera!!!!

Culmea e ca tortura nu s-a sfarsit aici. Nu stiu ce-mi vine si dupa vreo 6 luni imi zic...ia sa-mi fac si eu un permanent (primul si ultimul din existenta mea pe acest pamant!). Numai ideea de permanent imi suna cam aiurea...cum adica permanent? Pai cum, tine asa la nesfarsit...ma rog, suna sinistru. M-am dus la un coafor si am cerut un permanent foooarte slab, asa...sa fie parul putin ondulat (parul meu e putin ondulat dar nu destul in mintea mea de atunci). Tanti in cauza era foarte in verva ca nu stiu ce eveniment avea in familie (nunta, botez, nu mai retin). Nu prea era atenta. Eu i-am povestit ce patisem cu 6 luni in urma. Oricum mi-am zis ca trebuie sa o tin sub observatie mereu ca sa nu imi faca vreo prostie in cap. "De ce ti-e frica nu scapi!" M-a lasat prea mult cu solutiile de permanent in par (parul lung) si am iesit in final exact la Tina Turner (jur!!!). Mi-a ars parul pana la radacina! Si-a cerut iertare de 100 de ori da' ce sa mai fac? Nu puteam sa ma pieptan sub nici o forma (par uscat, umed, ud de tot), mi se rupea pieptanul in par. Daca va zic ca aratam ca Tina Turner cand avea ea coama aia in cap...poate va aduceti aminte.

Dupa o saptamana (timp in care imi faceam ceva de genul coc da' iesea ceva de genul coc d-ala supraetajat ca nasa la nunta, Doamne...ce vremuri de trista amintire!!!) m-am tuns numarul doi (fratele meu, carea avea plete ma lua mereu la misto, fiara, voia sa-mi faca poze pentru posteritate dar am refuzat cu demnitate!). Atunci am jurat ca nu mai calc in viata mea intr-un coafor si asa a fost. De regula ma tundeam singura (si le tundeam si pe prietenele mele si toti din jur) asa ca m-am specializat intre timp iar cu vopsitul sau permanentul am terminat in viata asta si pentru eternitate!

Sotul meu s-a gandit sa se tunda inainte de cununia noastra, in Romania. L-a tuns un frizer d-asta din descrierea de mai sus ("Sa va fie de bine!") si pozele de la cununie sunt crunte! Are capul tesit cand te uiti din profil, parca e cioplit in stanca. Trebuia mereu sa-i zic ca se uite la aparatul foto, din fata arata mai de Doamne ajuta...cat de cat. Acum il tund eu, avem o masina automata meseriasa si face minuni (nu mai zic de banii economisiti).

Mesajul a fost prea lung (stiu!) dar am avut chef sa scriu. Poate v-ati distrat citindu-l insa pentru mine astea sunt amintiri de genul...din epoca de piatra. Dar nu m-au marcat psihic ;-).
Prietenie, fie, dar să stim si noi ... - de (anonim) la: 16/12/2004 12:35:14
(la: A pornit cu stangul)
Draga Mario,
hotarasem sa nu-ti mai scriu decat cand te vei intoarce de la cules de capsuni (metaforic vorbind, desi tu ai luat-o la propriu), dar insistenta ta de a ocoli problemele serioase si de a te lega de cele marunte, precum si placerea de a spune lozinci ma face sa-mi schimb prima decizie, mai ales ca sunt destui care gandesc ca tine.
Inca o data, iti explic. Preferinta mea pentru Nastase, care nici nu este asa de inversunata ca a altora pentru Basescu, nu vine de la educatia partidului, care, daca ai apucat sa treci prin vremurile acelea, nu atingea de cele mai multe ori pe nimeni (relele apucaturi ale romanilor in general nu sunt in principal datorate "epocii de aur", ci mai degraba genei cumane si pecenege pe care o purtăm; cumanii si pecenegii au fost niste popoare migratoare care au "dispărut" pe teritoriul de azi al tării noastre si despre care istoria spune numai "de bine"). Aceasta preferinta este bazata pe o observatie lucida si obiectiva (asa imi place sa cred!) si pe ceva mai multa experienta de viata decat a altora (nu sunt totusi pensionar, daca asa ai crezut). Pentru ca totusi ma invart si eu, asa un pic, prin mediul universitar, stiu foarte bine ca studentii l-au votat pe Basescu "la mishto", dintr-un spirit gregar, care in mod paradoxal, i-a strans pe toti spre un scop comun, care sper pentru ei sa se realizeze. Dupa cum vad insa ca au demarat lucrurile, eu trag totusi concluzia ca oamenii nu invata din experiente decat prin repetitie indelungata, pentru ca situatia de acum seamana prea mult cu cea de la sfarsitul anului 1996 (apropo, la ce filme de desene animate te uitai atunci?).
Si acum victoria (subtire) obtinuta de Alianta i-a luat pe nepregatite, pentru ca, dupa cum se vede, nu au strategii alternative, pentru diferite situatii. Basescu se mai crede inca primarul Capitalei, apare inca imbracat cu o geaca de muncitor in constructii, pe care se vede mare sigla Aliantei (ca doar este presedintele tuturor romanilor, nu-i asa?) si crede ca politica este ca in marina comerciala.
Ciudat este ca voi il vedeti exponentul anticomunismului, pe cand el este exact invers, are apucaturile tipice ale unui activist (de altfel, seamana foarte bine cu predecesorul lui, tatucul Iliescu).
Eu, care cunosc mult mai bine trasaturile caracteristice activistului PCR, pot sa-ti spun ca le regasesc mult mai clar la Basescu, decat la Nastase.
Chiar si inversunarea sa de a interpreta legile dupa cum ii convine si de a face numai cum vrea el il situeaza departe de diplomatia adevarata.
Acest mod de comportare il va duce mai devreme sau mai tarziu la puternice conflicte cu actualii asociati si spun asta pentru ca nu ar fi prima data cand o face.
In sfarsit, ce sa mai lungesc vorba, stiu ca nu eu te voi convinge, doar timpul imi va da dreptate si atunci adu-ti aminte si de vorbele mele.
Acum, vorbim si noi, doar de amorul "artei conversatiei", nu-i asa?
Cu prietenie crescanda, pe masura ce ne cunoastel mai bine,
petrecar
#31764 (raspuns la: #31749) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Prietene Petrecar... - de ampop la: 22/12/2004 08:52:19
(la: A pornit cu stangul)
Pana la urma s-a intamplat asa cum am prevazut. Romanii au trebuit sa aleaga intre doua nuante de gri si l-au ales pe Basescu. De ce am fi "blestemati (cum recunostea chiar Băsescu) să nu ne găsim adevăratele repere?". Nu cred ca suntem blestemati, acestea sunt reperele noastre. Nu poti face dintr-un popor cu o majoritate lipsita de moralitate si Dumnezeu (chiar daca acum si securistii tortionari de mai demult postesc cu sarg si isi fac cruci pravoslavnice pana la buric) un popor cu "repere". Stii ca pe vremea lui Ceasca un gunoi de turnator al securitatii imi spunea..."ce? crezi in Dumnezeu? esti cretin?" iar cand l-am intrebat de ce merge la Inviere cu familia a spus..."asta e traditie ortodoxa ROMANEASCA!"...cu astia defilam frate! Dreapta a fost omorata DEFINITIV precum gandacii cu Raid. Mai draga, pe vremea lui Ceausecu 1.000.000 de romani colaborau cu secu', isi dadeau in gat colegii de birou, prietenii, vecinii...Pana o sa-i ia dracu' ( ar fi trebuit sa zic sa plece in lumea celor drepti, ca trebuie sa le dorim nici lor raul) mai trebuie ceva vreme. Pana atunci votam gri deschis...
Mario
#32113 (raspuns la: #31906) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Prietenie - de (anonim) la: 01/01/2005 04:08:11
(la: Despre prietenie)
Sigur:
prietenie = afinitate
1 viata = 1..r intervale de viata

Putem spune ca:
1..n vieti pot avea intre ele 0..m afinitati
0..m afinitati pot acoperi 1..p intervale dintr-o viata.

=> prietenia e legata de intervale de viata. intelegeti ce vreti, rezultatul e acelasi.
Prietenie - de Dan de Deva la: 01/01/2005 04:56:40
(la: Despre prietenie)
Amicus certus in re incerta cernitur. pe prietenul sigur il cunosti intr-o imprejurare nesigura. Euripide. Cred ca doar asa "cernem" prietenia de "prietenie.
Inca una: Amicus est tanquam alter ego. Prietenul este ca un alt eu. Cicero.
Si urmeaza favorita mea: Este un proverb arab, sau cugetare, nici eu nu stiu: "Daca un prieten te inseala o data este vina lui. Daca te inseala a doua oara este vina ta. Nu trebuia sa-ti mai fie prieten."
prietenia - de (anonim) la: 02/01/2005 22:51:16
(la: Despre prietenie)
ai dreptate cind spui ca prietenia e un lucru important, vital chiar
resimt asta din ce in ce mai acut, intr-un mediu ostil, la serviciu
si chiar in familie
prietenii ar reusi sa ma scoata din pesimismul in care am intrat
de la o vreme
dar de unde prieteni?
de la 20 de ani cred ca nu mai am prieteni
i-am lasat in urma intr-o localitate indepartata de cea in care traiesc
n-am mai reusit sa-mi fac altii
de ce?
oameni rai? interesati? am pierdut calitatile pe care le aveam si nu
mai sint in stare sa-mi fac prieteni? nu mai merit?
care sa fie raspunsurile?
#32596 (raspuns la: #24841) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Despre prieteni - de cosmina la: 11/01/2005 12:40:26
(la: Cum recunoastem un prieten adevarat?)
Mi-a atras atentia imediat povestea ta pentru ca m-am recunoscut in randurile tale. Nu stiu daca sunt in masura sa dau sfaturi, dar poate te va ajuta in vreun fel daca o sa povestesc putin din propria mea experienta...care, din pacate, nu este dintre cele mai placute, in sensul ca m-am lovit de mai multe ori de problema asta.
In general, in relatiile de prietenie am crezut ca trebuie sa dai totul pt a fi ceea ce se numeste un bun prieten. Am facut asta si la un moment dat mi s-a spus ca cer de la oameni mai mult decat pot ei sa dea.
Mi s-a intamplat sa fiu langa cineva cativa ani de zile, ani in care a trecut prin momente mai mult decat dificile, i-am fost mereu alaturi pana intr-o zi cand i-am spus respectivului prieten ca am obosit, ca am si eu limite ca orice om...pana la urma a trecut de anii aceia extrem de dificili, iar intr-un final a ajuns la concluzia ca, de fapt, n-am fost o buna prietena si toata prietenia si acel sprijin moral pe care i le-am dat s-au stres cu buretele, ca si cum nu ar fi existat... si cand eu am avut nevoie de sprijin a disparut...
Probabil oamenii au viziuni diferite despre notiunea de prietenie...un prieten adevarat e cel care este langa tine atunci cand ai nevoie de el, vorbe frumoase sunt multe...dar in final faptele sunt cele mai graitoare si cele mai relevante... De curand chiar am avut niste discutii pe tema asta cu cineva care sustinea ca poti fi prieten "de la distanta", cineva care nu mi-a fost aproape desi i-ar fi fost simplu sa faca un gest care ar fi insemnat mult...dezamagirea a fost de fiecare data profunda si de fiecare data m-a afectat..iar increderea s-a pierdut...
Inca ma-ntreb daca exista Prieteni... Iar discutiile ar putea continua la nesfarsit...Se spune ca fiecare are dreptul la o a doua sansa...depinde daca o poti acorda sau nu...
Iar discutiile ar putea continua la nesfarsit..
prietenie - de Grettel la: 11/01/2005 13:14:57
(la: Cum recunoastem un prieten adevarat?)
Hmmm... si eu m-am gandit de multe ori la acest lucru. Cum as putea discerne intre ipocriti si oamenii sinceri? intre oportunisti si prieteni, intre amici sau tovarasi de diverse activitati si cei care indiferent de ce s-ar intampla imi vor fi alaturi...
O prietena imi spunea ca prieteneia adevarata se demonstreaza in durabilitatea sentimentelor de respect si incredere in timp. O cunosc de 12 ani si daca in primii 5 vorbeam de 3 ori pe zi, acum ne vedem o data la 6 luni si ne sunam doar de sarbatori. Dar, de fiecare data, ma prezinta ca cea mai buna prietena a ei, desi am tecut prin perioade foarte dificile. Eram foarte tinere atunci, si intre timp ne-am schimbat amandoua. Atunci puteam sa jur ca orice s-ar intampla ma va ajuta si o voi ajuta. Acum sunt sigura doar pe mine. Viata noastra s-a schimba, preocuparile noastre acum sunt diferite, lafel si atitudinea si telurile. Este cea mai buna prietena a mea? Sau este amintirea celei mai une prietene si recunostinta pe care i-o port pentru prietenia activa? Dar si acum cand ne sunam de sarbatori simt ca se bucura sincer sa ma auda, sa i se confirme ca ma gandesc la ea... cred ca daca eu simt ca-i sunt buna prietena este suficient ca sa o consider ca atare mai departe.
Cu alta, pe care o stiu doar de 6 ani, am avut o relatie mult mai stransa, in care au am dat enorm si ea lafel. De cand s-a logodit iar cariera a adus-o la acelasi nivel economic ca mine am iesit din campul intereslor ei, nu asa cum e normal cand esti casatorita, pur si simplu nu ma mai sprijina, nu ma mai cauta, nu mai are nevoie de mine... ceea ce inseamna ca relatia noastra a fost cam asa: eu aveam nevoie de o prietena, ea de sustinere. Nu consider ca este prietena mea, chiar daca mi-a fost si prietena, copil si sora nu cu mult timp in urma. Acum este o veche cunostinta.
Un bun prieten al meu (si pe el il am de 10 ani) mi-a explicat ca dezamagirea vine in urma unei amagiri: adica singur te-ai amagit ca cineva este intr-un anumit fel, iar cand se intampla ceva care te face sa vezi adevarul, te simti dezamagit. E greseala noastra, e visul nostru si proiectia noastra, de ce sa dam vina pe ei? In concluzie, lucrurile trebuie asezate la locul lor: e doar un amic, nu un prieten. Ideea este ca acest "cel mai bun prieten al meu" m-a ajutat enorm, dar mi-a si gresit enorm. A facut niste lucruri impardonabile. Dar mi-a oferit altele pe care nimeni altcineava nu mi le-a oferit vreodata. Se cheama asta compromis? Ne mai putem numi prieteni? Eu cred ca in masura in care mi-e dor sa il aud si sa ne povestim, ma intereseaza parerea lui iar el simte lafel, atat timp cat intalnirile noastre rare se sfarsesc asa de greu si cu ideea ca : ar tebui sa ne vedem mai des, sa-ti povestesc si aia, si aia, dar de cealalta ai auzit?... ei bine, cred ca mi-e prieten cu adevarat, caci ma bucur si ma onoreaza sa ma sune si sa-mi ceara parerea si totdeauna imi raspunde cand eu am nevoie de el.
Si mai am o prietena inca din clasa a 9-a (adica 16 ani), ea e mai nesigura ca mine, mereu ma "bazaie" cu o gramada de probleme. Are optiuni si viziuni diferite asupra lumii decat mine. Nu o simt nici la acelasi nivel intelectual, dar e foarte sentimentala si asta imi place la ea. Stiu ca orice nevoie am imi va fi alaturi, si eu, chiar daca ma irita cu "dilemele" ei copilaresti, incerc sa o ajut sa se simta mai bine. Tin foarte mult la ea chiar daca nu as avea incredere sa o recomand unui eventual angajator. Mi-e draga. Nu stiu daca asta se cheama prietenie, dar daca ii spun ca am nevoie sa vina sa-mi hraneasca pisica, in Dristor, o va face, asta stiu precis. iar daca nu-si va putea plati chiria, n-am sa o las sa plece din Bucuresti, am sa o gazduiesc la mine pana isi rezolva problema. Ma oboseste uneori cu stilul ei si secretomania sa, dar o consider prietena de nadejde.
Si mai sunt cei pe care i-ai imbracat, hranit, adaposti, si apoi te-au uitat, sunt cei care te-au ajutat pe tine apoi s-au indepartat (insa mereu te rogi pentru ei), cei pe care-i iubesti chiar daca sunt atatd e diferti de tine, pentru ca simti ca te completeaza... si cei de la care inveti si te schimba, si cei care invata de la tine si de aceea te frecventeaza.
Prietenia e ca o rudenie aleasa? Sau culmea relatiilor umane? ti-e prieten cel care te sprijina neconditionat sau cel pe care tu il sprijini neconditionat?
Cum ajungi sa ai un prieten adevarat... - de ondine la: 11/01/2005 16:13:22
(la: Cum recunoastem un prieten adevarat?)
Cred ca pana nu inveti sa-i ierti si accepti si neajunsurile (ca doar le ai si tu pe ale tale), e mai greu sa vorbesti de prietenie adevarata...Cred ca a avea prieteni adevarati este pe undeva, ca si in dragoste, si o chestiune de autosugestie. Cu alte cuvinte, proba de foc nu este una de genul "prietenul la nevoie se cunoaste" (cine dintre noi se poate lauda ca trece astfel de probe, fara nici o limita?), ci mai degraba, felul cum reactionezi tu dupa prima dezamagire. Si atunci decizi. Vrei sa continui prietenia, atunci treci peste ce te-a dezamagit. Nu vrei, ramai singur (a). Cu precizarea ca de la varianta 2 se trece la varianta 1 in timp destul de scurt si in majoritatea cazurilor.
Cu oamenii, trebuie sa fim realisti. Fiecare are defectele lui. Care insa pot fi compensate de calitati. Si nu spun ca e exclusiv o chestiune de vointa. E si o chestiune de sansa. Nu multi se pot lauda cu prieteni adevarati, poate nici macar cu oameni cu care sa poata vorbi pe aceeasi frecventa. Dar, repet, pana nu treci de prima dezamagire cu ei, nu poti sti daca prietenia voastra nu e o simpla intamplare...
prietenie - de (anonim) la: 12/01/2005 15:13:40
(la: Cum recunoastem un prieten adevarat?)
Daciana draga,sunt de parere ca acea persoana nu este un sprijin moral pt tine.Daca a greshit o data,sigur va mai gresi.Un om nu se poate schimba de pe o zi pe alta.Parerea mea este ca ar trebui sa iti cauti alt/alti prieteni pe care sa te poti baza la bine si la rau.
Prieten - definitia - de Muresh la: 13/01/2005 12:34:27
(la: Cum recunoastem un prieten adevarat?)
Intamplare adevarata la care am fost martor :
Doi prieteni traiau departe de patria muma si invatau in aceeasi clasa . Cat timp viata nu i-a supus la un examen greu , cei doi erau nedespartiti . Unul din ei s-a imbolnavit si UN VECIN , nu celalat tip ,
m-a instiintat de cele petrecute . Nu am avut incotro , am lasat toate balta si am venit . 15 ore de zbor , dar prezenta mea a fost necesara .
L-am intalnit intamplator pe celalalt . La intrebarea mea mi-a raspuns :
Nu l-am putut ajuta . N-am fost in stare . Sunt prea slab .

Vorba aia : de unde nu e , nici Dumnezeu nu cere . Si totusi . Poate respectivul nu e de blamat , dar cine ar vrea asa un prieten .

Si la intrebarea lui daciana :
Prietenul la nevoie se cunoasta .
Decat asa un "prieten" , mai bine nimic . Nimicul mai poate fi umplut cu putin noroc si cautare cu ceva mai de valoare . Asta ocupa locul degeaba .



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...