comentarii

descrierea naturii in stil eminescian


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Coralie,4683 - de anita47 la: 19/11/2003 03:33:22
(la: Protocoalele Inteleptilor Sionului)
INTOXUL in mesajul original nu se referea la Doina?

Dar puteti gasi "versiunea necenzurata" a acestei poezii si pe internet(mai greu,intradevar).
Ba am citit si niste comentarii(de pe niste "site-uri" destul de nationaliste) care puneau o parte din cele scrise de Eminescu in acesta poezie ,pe seama bolii sale anvansate.
Acum vad ca avem aici si "critici de literatura" care ne relateaza ca "nu apartine" stilului eminescian).
De ce? Pentru ca nu "convine unora"?
#4686 (raspuns la: #4683) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
welcome ! - de Tudor-Cristian la: 07/12/2004 19:22:27
(la: Unde esti, iubite, acuma...?)
Bun gasit, Adela printre membrii cafenelei ! Regasesc aici, la tine, prospetime, forta si stil eminescian - ce a devenit o floare rara, din pacate, intre creatiile poetice. Te astept si cu alte texte, "infometat" de versuri de calitate, de rafinament si muzica.
Tudor-Cristian
Nici Afrodita din Olimp nu se - de Intruder la: 16/02/2007 02:43:39
(la: Dragoste împlinită)
Nici Afrodita din Olimp nu se compară
Cu frumuseţea ta, cu care eşti dotată


poezia ca poezia dar aici ai trantit cu lingura pe jos!
nu stiu cum se face dar erupe romantismul din voi, ca Vezuviul cand a acoperit Pompeiul!
...si incepusesi intr-un dulce stil eminescian de m-apucase tremuratul din nari...
d-aia nu-mi compune si mie vreo Afrodita poezii, ca nu-s dotat!


______________________________________
La mort est un état de non-existence. Ce qui n'est pas n'existe pas. Donc la mort n'existe pas.



*** - de Giordano Bruno la: 03/10/2008 19:29:49
(la: Cafeneaua cu ''buni'' şi ''răi'' )
am citit comentariul lui picky... el zicea ca: Eminul este pe locul 500 in ierarhia valorilor literare (sau romanesti) nu mai stiu exact... dar am sa caut ca e scris pe o confa de-a mea.
Pai... daca analiza lui picky este de asa natura incat poezia Eminesciana este intr-un loc nemeritat... si pune pe altul in varf... cum mama naibii sa cad de acord cu analizele lui? pt ca are trei facultati sa accept aberantza?
#347465 (raspuns la: #347456) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
bright - de Guinevere la: 27/06/2007 01:01:50 Modificat la: 27/06/2007 07:48:10
(la: Buletin de analize (5))
Textul e fain scris, dar are simplitatea pieselor de teatru de dinainte de '89 - mi-a amintit de stilul impecabil in care vorbea Ovidiu Iuliu Moldovan, stil in care nu vorbesc oamenii din carne si oase decat daca sunt genul sters, neinteresant, sau nu prea au ce spune.
"- Buna, Ana.
- Buna Costel.
- Ce mai faci?
- Bine, ma uitam la televizor.
- E ceva interesant?
- Nu. Tu ce ziceai ca faci?
- Eu, bine. Te mai supara artrita aia?" samd

Conversatia de baza e super intr-un text daca duce undeva, la un efect "greu", ceva surprinzator obtinut prin acumulare. Sau daca e suie si cu flavor, ca la Intruder. Altfel replici de genul "da, asa am sa fac" dau impresia de umplutura. Am citit deunazi in pauza de la job (avem acolo o mica biblioteca construita se pare in functie de pasiunile femeii de serviciu) o carte a Barbarei Bradford Taylor, de fapt frunzarit de plictiseala. Tot un gen de dialog simplu, in plus exagerari ale emotiilor pana la ridicol. Asta din urma nu e cazul tau, dimpotriva. Sunt oameni care glumesc si pe patul de moarte, mie mi se pare extraordinar sa poti descrie in mod credibil un asemenea personaj. Glumele Medeei nu ma deranjeaza ci faptul ca nu sunt sugerate suficient socul si durerea pe care le depaseste pentru a putea glumi, sau cinismul cu care priveste viata, perspectiva din care suferinta de orice natura nu-i mai mult decat un alt motiv de ras. Un rictus de durere, un fior care-i inneaca vorba pentru o clipa. Deci un pic de contrast ar fi facut situatia ei mult mai clara.

Ziceam ca e fain scris, in sensul ca ti se simte amprenta in descrierile interioare. Esti extraordinara cand descrii omul pe dinauntru sau ii descrii actiunile profilandu-i de fapt interiorul, sugerand cum este din ceea ce face (textul cu semaforul).

In concluzie: e faina daca o faci un pic mai "grea", daca personajele incep sa apara mai mult dinauntrul lor. Evident, doar pe gustul meu. Pe gustul multora poate ca acum e perfect si eu doar bat campii, varianta perfect valabila. :o)
da-l incolo de stil, - de Intruder la: 22/10/2007 16:30:39
(la: In trecere permanenta)
lasa-l asa cum ti l-a dat mama natura!
daca-i stil clasic de ce sa-l faci tu rococo?
#247027 (raspuns la: #247026) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de latu la: 04/01/2010 22:34:48
(la: spray)
Un enunt: ne iubim.
O antiteza. Triviala. Adica neinsemnata. Si nu o cere stilul, ci a cerut ea sa iasa. Nici o muza n-ar fi atat de barbara...
Surpriza: „Ubik“! Un mister. Pentru toti cititorii care n-au citit Moby Dick (sau alt Dick?). Surpriza reusita.
Dragostea nu regreseaza, decat in ideea ca e o boala, ceea ce tot ca o antiteza ar putea fi fost gandit, tot triviala...
Trecerile de la noi la eu - la voi, la ei – reprezinta miscarea. E miscarea din lucrare. Toata. Cam saracuta recolta, daca plec de la ideea suspensului poetic enuntat un pic eminescian in primul vers, cu care craca naturii moarte e ori taiata ori imaginea ei dusa la absurd.
Atentie, antiteza: „...sa iubesc maret … sa te stropesc...“ cu sange. Trairile poetilor sunt incurcate.
„Oamenii vor pleca la cules oameni ca la cules de struguri“. A inlocui „struguri“ cu "dovleci" ar fi avut un efect. Nu unul intentionat generalmente de poeti, dar un efect. Asa n-are. Rost.
Inversarea – pragmatic adusa la cunostinta de un al doilea enunt plasat ca un al doilea titlu la inceputul partii a doua – ramane in stadiul de enunt. Cladit pe nisipuri. Pentru ca echilibrul antitezelor - asa le-am numit - nu poate fi inversat, decat eventual retoric. Ceea ce insa a reusit de minune.
„Inseninare“ versus „sindrom“, „incremeniti in imbratisare“ si „pulverizand“ ceva ce mai sus a regresat pana la forma primara – deci tot un proces destructiv (sa nu uitam: In partea a doua totul urma sa fie invers!) – toate raman cum au fost, sfidand parca dorinta explicita a poetului.

Altfel spus si parafrazand un mare contemporan: Muza asta, ori n-o cunosti ori n-o intelegi.
Iar argumentul, ca poti si mai si, nu stiu daca are cu adevarat greutate aici unde vorbim despre aceasta lucrare.
pentru anonimul cu stile - de Pisicutza la: 04/09/2003 07:26:55
(la: Apasarea pe acceleratie, franare-in-forta si diverse sporturi vestimentare)
Draga anonimule,
Aici apare problema!Sa poti face diferenta intre stil si moda!Nu stiu daca intelegi conceptele astea si ce presupun ele!Cand te documentezi o sa vezi ca e o diferenta!Toti oameni au o nedumerire...iata care e a ta: Crezi ca esti un tip cu stil!
#149 (raspuns la: #146) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Universul fiecaruia - de dogmatic la: 28/10/2003 10:36:24
(la: Viata gay...romaneasca!)
Ar trebui sa fim de-a dreptul tampiti sa afirmam ca homosexualitatea nu este impotriva legilor naturii! "Fenomenul" atat ca amploare cat si consecinte este cunoscut de la inceputul civilizatiei umane. Nimeni nu a gasit reteta de a eradica sau indrepta acest comportament deviant....si nici nu v-a fi gasita vreodata, conform noilor descoperiri genetice(din pacate)Degenerarea speciei umane este inevitabila! Totusi chestia cu "mandria gay" are cateva parti care nu sunt vazute in profunzimea lor. Extrema in care cad cei care acuza si marginalizeaza populatia afectata, creeaza identificarea si auto-acceptarea individului in ceea ce denumesti "mandrie gay". Fiind marginalizat de societate individul gay, suporta o trauma in plus fata de aceea de a fi anormal. Automat creierul manevrat de educatie ...de nevoia individului de apartine unei comunitati, dezvolta mecanismul de autoaparare, incercand sa aplice auto-compatimirea si apartenenta la un grup social. Unirea maselor, practic! Astfel apare o viata sociala gaycu o lozinca gen "mandrie gay". Concluzionand, prin extremizarea fenomenului nu facem altceva decat sa contribuim din plin la perpetuarea si cresterea in amploare a acestui stil de viata. Consider ca atata timp cat doresc din suflet sa ajut "in numele umanitatii si bunului simt", evocat mai jos", le creez posibilitatea sa copieze stilul meu de viata si nu ii arunc in ceea mizeria pe care o reclam mai tarziu! A invoca Sfintele Scripturi in aceasta problema, cred ca este ...si nu este de bun augur. Dintr-un simplu motiv! Ceea ce le-a fost dat , ca absolut tot ceea ce ne este dat in viata, Divinitatea este martora si responsabila. Nimic pe acesta lume nu este lasat fara vreun rost! Fiecare are de ispasit, de platit, ceva dintr-o viata anterioara sau greselile unor stramosi. Poate, de ce nu, este o cale de mantuire!? Cine poate stii? Einstein, Da Vinci, ... sunt o multime ... care au adus umanitatii plus de valoare. Pentru noi este mai comod sa o uratim imporscand cu ura si marginalizand semeni care, in spre nemernicia lor, sufera cumplit pentru ceea ce sunt?!! Daca tot ridicam Biblia la rang de lege divina, de ce nu o aplicam noua insine cand suntem tentati sa gandim atat de murdar despre ceea ce nu cunoastem!?
#2441 (raspuns la: #2007) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Buna intrebare! De fapt am avut o serie de slujbe. Am muncit intr-o fabrica, am spalat vase, etc. Nu am lucrat intr-un supermarket, dupa
cum spune presa. Am lucrat la un magazin general, unde am fost
casier, am vindut televizoare. La inceput mi-a fost rusine de toate
slujbele pe care le-am avut, dar mi-am dat seama ca rusinea era a
mea si numai a mea. Mentalitatea romaneasca cu care am venit, ca munca e impartita in munca de jos si cariera....s-a dizolvat repede aici. Muncesti, iti iei checkul la banca, iti platesti datoriile. Nu e nici o rusine in asta. Nu spun ca societatate americana nu e
stratificata (desi idea asta este una dintre iluziile initiale), dar
aici munca e onorata, chiar pina la punctul ca nu mai stim cum sa ne
petrecem timpul liber (acum vorbeste americanul din mine).
Totul a fost atit de nou, totul atit de proaspat, ca m-am simtit
"acasa" imediat. Desi am avut sentimente ambivalente despre noua mea
tara, m-am renascut din momentul in care am aterizat in New York.
Naivitate? Bineinteles! Dar in acel moment naivitatea mi-a folosit ca
un zid de aparare.
Am pictat din primele saptamini, cu o foame pa care n-o mai simtisem
de mult. In Romania, daca n-aveai pile, de-abia gaseai materiale. La
un moment dat, prin anii 80, am folosit pasta de dinti pentru ca nu
puteam gasi albul de titan in magazinele Fondului Plastic. La
institut se intra in functie de ce rude aveai, cu noroc, sau (ca
fata) cu cine te culcai. In liceu stiam dinainte cine va intra la
"Grigorescu." Asta nu lasa prea mult loc pentru cei saraci, ca mine,
care se zbateau sa deseneze, de bine, de rau, cu incapatinare si
speranta. Au fost si exceptii, bineinteles, citiva dintre fostii mei colegi sint personalitati importante ale artei contemporane romanesti. Sa ajunga unde sint astazi, le-au trebuit doze triple de curaj si perseverenta.

Am pictat multe peisaje romanesti, multe bazate pe vederile pe care
le-am luat din tara, multe pictate din memorie. Mai am citeva zeci de
lucrari de acum zece, doisprezece ani, si acum regret ca am vindut
majoritatea lor. Sentimentale? Poate, dar au fost sincere, nascute
din dorul de tara.
Lucram 8 ore pe zi ca vinzator, apoi ma duceam acasa, intr-un
apartament ieftin, unde jumatate de chirie era platita din ajutorul
HUD american (un ajutor financial pentru emigranti sau cei cu salariu sub limita saraciei) si pictam pina la miezul noptii. Cred ca pictura, ca si scrisul, m-au aparat de singuratate.
Nu ca aveam de o validare materiala a artei mele, dar cind mi-am vindut prima pinza cu trei sute de dolari in 1990, nu pot ascunde ca m-am simtit foarte, foarte mindru.
Apoi m-am inscris la facultate, desi de-abia incepusem sa "ghicesc"
limba. A fost un drum greu, incet, singuratic, frumos, care m-a
invatat despre umilinta, prietenie, tradare, natura umana in general.
Am primit burse in primii doi ani, si apoi am inceput sa-mi platesc
studiile. E o evolutie similara cu pata de grasime: incet, dar sigur.
Spun "a fost," dar drumul nu s-a terminat inca.

Cred ca n-am avut un "stil" pina prin 1997. Pina atunci totul a fost
cautare. Uneori ai idei pe care nu le poti aplica pentru ca nu stii
cum. Alteori, esti bun din punct de vedere tehnic, dar ideile sint
sarace. Miracolul se intimpla cind ideile iti intilnesc posibilitatile tehnicile.

Am citit si citesc enorm. Luam autobuzul la New York ca sa vad toate
expozitiile pe care le puteam vedea. Sint interesat in orice. Cind am
inceput sa scriu in engleza, schitele au inceput sa se amestece cu
fragmente de povestiri, frinturi de linii sa se interfereze cu
frinturi de idei. Am inceput sa incorporez text in picturile mele. La
inceput, mai mult ca grafica, frumusetea scrisului de mina amestecata
cu frumustetea unei culori, sau cu gesturalitatea unei linii. Astazi
colectionez scrisori vechi, fotografii anonime, care isi gasesc o
noua viata in lucrarile mele.

Problema cu cautarea unui stil este dificila: incerci sa pictezi ca
maestrii pe care-i admiri (bineinteles ca asta nu e o solutie), iti
dai seama ca ceea ce faci sint copii dupa artistii pe care-i admiri.
Cred ca trebuie sa uiti aproape tot ceea ce ai invatat ca sa ajungi
la un stil personal. E o vocatie destul de trista: pianistul da
concerte, e definit de o audienta, actorul deasemenea. Artistul
vizual e "redus" la micimea monastica a atelierului. John Cage
vorbeste foarte frumos despre starea asta, cind spune: "Cind lucrezi,
toti sint in atelierul tau: trecutul, prietenii, lumea artistica, si
mai mult decit orice, toate ideile tale. Toti sint acolo. Dar in timp
ce continui sa pictezi, ei incep sa plece, unul cite unul, si esti
lasat singur. Apoi, daca esti norocos, chiar si tu insuti pleci."
(traducere aproximativa).

O mare diferenta pentru mine a facut-o descoperirea artei americane,
pe care am detestat-o sau ridiculizat-o in Romania, pentru ca n-am
stiut nimic despre ea. Dupa citiva ani, am inceput sa descopar
vitalitatea ei nemaipomenita. Sint norocos ca am prieteni artisti aici care sint de 100 de ori mai buni decit mine (nu in sensul competitiei, arta n-are de-a face cu sportul), dar in sensul ca sint unici, in sensul in care arta lor e ca o continua lectie pentru mine.
Sint flamind de a invata. Prietenii mei mi-a dat curajul de a
experimenta, de a incerca lucruri noi, indiferent de opinia celor din
jurul meu.
Acum, ca profesor, pot sa spun ca invat multe si de la studentii mei.
Invat ceva in fiecare zi. E o bucurie aproape copilareasca de a fi in
atelier si a "crea" ceva. Arta e un mod de a te minuna zilnic, si in acelasi timp, dupa cum bine zice Twyla Tharp, un mod de a zice: multumesc.

Spun, mai in gluma, mai in serios, ca cea mai buna lucrare a mea este
lucrarea pe care n-am pictat-o inca. Cea mai reusita expozitie pe
care am tocmai avut-o aici, in octombrie, a fost culminarea acestor cautari. Dupa 14 ani de la plecare pot sa spun ca nu imi este
rusine de arta mea. Cred ca am inceput sa dezvolt un limbaj care e al
meu si numai al meu.
#6952 (raspuns la: #6816) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Decat muncitor la noi, mai bine somer in Vest!... - de ARLEKYN la: 20/12/2003 13:38:34
(la: Romani in strainatate)
Imi spunea deunazi un cunoscut "de dincolo" ca in Romania, la 14 ani de la Revolutie, totul este nebulos, saracacios si trist. Ca tot romanul patriot, am fost tentat sa-l contrazic. Am incercat insa pentru o clipa sa trec de partea cealalta a baricadei si sa vad lucrurile din punctul lui de vedere. Ei bine, in secunda urmatoare, am realizat ca "de dincolo" situatia de la noi nici nu are cum sa se vada altfel. Legi proaste maresc si mai mult puterea discretionara a functionarului public corupt, pentru ca apoi sa se schimbe de la un an la altul si sa arunce totul intr-o fundatura muceda, gaurile negre se perpetueaza de frica celor care ar putea iesi in strada, orasele raman mizere, iar saracia este dusa pana la limita supravietuirii.

Sa-l acuzi atunci pe somerul care vrea sa plece cu tot dinadinsul din tara pentru ca nu mai poate sa ia de Craciun nici macar o portocala copilului sau? Pai, sa nu-l acuzam, caci iata ce spun cifrele. In vreme ce in Olanda sau Belgia, ajutorul de somaj reprezinta 80% dintr-un consistent salariu minim (1.249, respectiv 1.266 euro), la noi s-a gasit mai cu cale ca omul fara slujba sa primeasca doar 75% din cei 62,5 de "euroi", cat reprezinta brutul nostru lunar. Cand a venit insa vorba de TVA, legiuitorul "istet" si "cu mila" de compatriotul sau nu a facut referendum, ca-n Elvetia, unde natiunea a votat in corpore pentru TVA de numai 6%, ci ne-a trantit dintr-o data una de trei-patru ori mai mare, asa, ca nu cumva sa ne ridicam cu burta de la pamant, ci s-o ducem de pe o zi pe alta, tot taras, tot pe coate si pe genunchi.

Cu 47 de euro, cat reprezinta 75% din salariul nostru minim brut pe economie, am ajuns sa fim priviti de straini ca o a opta minune a naturii, ca niste creaturi de poveste, precum bacteriile care traiesc fara aer. Pai, cum sa nu se minuneze un somer luxemburghez de noi ca inca supravietuim, cand el primeste 1.094 de euro ajutor de somaj si se gandeste ca o duce greu? Stiti ce populatie are Luxemburgul? Doar 410.000 de locuitori, adica de vreo cinci ori mai putin ca Bucurestiul.

Tinem insa musai sa platim, in 2007, la momentul aderarii in UE, acelasi pret la gaze, la benzina, la absolut orice, precum micul luxemburghez. Ca asa vrea UE. Ca lor nu le pasa de noi inteleg, dar ca nici alesilor nostri nu le da prin cap ca-n felul asta nu vom scapa de saracie nici in 30 de ani, asta e mai greu de inghitit.

Practicand exasperantul, masochistul stil al taiatului cracii de sub picioare, ca nu cumva sa luam viteza, vom avea aceeasi zi a cartitei, in care noi ne facem ca muncim, iar ei se fac ca ne platesc.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Crede si nu cerceta!...
Sufletul romanesc - de SB_one la: 20/12/2003 14:15:18
(la: Romani in strainatate)
Sufletul romanesc - conditii istorice si trasaturi psihologice ale romanilor
de Lucian Hetco. 09.12.2001 - Göppingen bei Stuttgart

Ingaduiti-mi sa prelungim infatisarea metaforica a poporului roman - neam romanesc la rascruce de drumuri pe o placa turnanta aflata la gurile Europei, copil orfan al istoriei europene, fara neamuri aproape, lasat singur in calea tuturor neamurilor migratoare, vadit razboinice. Sintem un popor de oameni toleranti (prima noastra caracteristica care a influentat decisiv istoria noastra, voi arata mai incolo cum am ajuns aici), care cu intelepciunea taranului pamantean ( taran vine de la latinescul "terra" care inseamna pamant, aceasta denumire o avem doar noi romanii), s-a adaptat conditiilor neprielnice ale vremii reusind sa-si pastreze fiinta etnica prin intermediul culturii si limbii sale de tip latin. Sintem insa un popor in genele caruia intalnim si elemente ramase din trecerea si asimilarea altor popoare care ne-au stapinit vremelnic si partial, sintem adevarati europeni - autentici si nu veniti de prin pustiile eurasiatice. Insusi limba noastra poseda elemente din limbile Europei, pe fondul ancestral traco-moesic, cu preponderenta latinei vulgare, cu influentele puternice slave, germanice de devreme (gepizii, gotii si de mai tarziu, ale sasilor transilvaneni) , mai tarziu urmate de cele turane (pecenegii), ugro-finice (ungurii), cumane (inruditi cu pecenegii), turcice, ruse, franceze etc. Cultura romana a trait toate fatetele si inrauririle vremilor reusind sa se omogenizeze intr-o spiritualitate coplesitoare.
Insasi vocabularul limbii noastre moderne, atesta consistenta si suculenta vorbei noastre, asa cum spunea Ciulei. Succesiunea neamurilor care s-au perindat prin spatiul carpato-dunareano-pontic se regaseste inca si acum dupa sute de ani in fiinta noastra. Nu ramane decat sa constientizam origini, toponimii, denumiri si obiceiuri - sintem intr-adevar un unicat in Europa. Contrar teoriilor de natura politica prin care neamul nostru ar fi un neam de contrabanda, teorii vehiculate cu atata dezinvoltura si nonsalanta in occident de cei ostili noua romanilor, de parca falsificarea istoriei ar fi un fapt firesc, putem argumenta astazi, dincolo de subiectivism si interese nationaliste ca autenticitatea noastra este un fapt real si ca autenticitatea noastra e data si nu facuta. Mult hulitul (nu de istoriografia romana) cronicar anonim al regelui Bela atesta prezenta formatiunilor romanesti la navalirea brutala a triburilor ungurilor spre Europa, (dupa multi ani de existenta ungara in "Ätelküz" in sudul actualei Basarabii) este un fapt real si confirmat, existenta sa nu poate fi pusa la indoiala, iar faptele nu se pot contesta.
Mai intai de toate insa sintem traci si nu oarecum ci... cei mai buni dintre traci - daci romanizati prin destinele istoriei, neamului nostru trac ale carui gene le purtam azi in noi impreuna cu celelate popoare balcanice autentice, cum ar fi bulgarii si albanezii, ii fusese dat insasi de Herodot urmatoarea descriere:" ...neamul Tracilor este, dupa acela al Inzilor, cel mai numeros din lume. Daca ar avea un singur carmuitor sau daca tracii s-ar intelege intre ei, el ar fi de neinvins si, dupa socotinta mea, cu mult mai puternic decat toate nemurile".
Coplesitor acest:"..daca ar avea un singur carmuitor sau daca tracii s-ar intelege intre ei, el ar fi de neinvins si, dupa socotinta mea, cu mult mai puternic decat toate nemurile". Actuala si mai adevarata ca oricand aceasta a doua caracteristica a noastra. Istoria se repeta, iar noi romanii purtam aceasta caracteristica a strabunilor nostri mai departe cu noi, de parca am fi dorit sa o avem ascunsa in subconstientul nostru. Sa constientizam un alt element al spiritualitatii noastre, tipic spatiului nostru carpato-moesic atestandu-i autenticitatea istorica si prelungirea mentalitatii trace de-a lungul secolelor pina in zilele noastre.
Am luat de la slavi o multime de elemente, fapt de altfel firesc, caci in Tara Romaneasca ( Oltenia, de exemplu) romanii asimilara pe slavi, in Moesia ( actuala Bulgarie si Serbia) populatia vlaha sau valaha fu asimiliata de acestia. De la inraurirea slavona pe la anul 600-1000, ne-au ramas denumirile de institutii de tip cnezat sau voievodat, (totusi aici parerile difera, multi istorici vazind in cnezate continuarea vechii judecii de origine romana, numele de origine slava " cneaz" suprapunindu-se cu acesta, de la slavii care traiau impreuna cu romanii) . Institutiile crestine de tip roman, dupa 500 de ani de crestinism apropiat de Roma, au fost violent trecute la ritul grec ortodox sub "apasarea violenta a bulgarilor" (Xenopol). Trebuie insa sa fie si ceva adevarat in teoria dlui. Xenopol. De la vechiul imperiu bulgar, ne-au ramas cel putin in sudul tarii influente slavone de tip bulgaresc. Crestinismul slavon ne-a slavizat partial mentalitatea pe mai departe, intr-o propaganda activa. Slavii insa au acelasi rol in formarea poporului roman si a limbii romane neolatine, precum l-au avut germanicii in procesul de formare a limbilor neolatine occidentale.
Aceeasi origine slavona o avura mai tarziu toate dregatoriile politice, pe fondul carora se organizara principatele de mai tarziu. Numele dregatoriilor sunt de exemplu: Logofat, Ban, Vornic, Postelnic, Paharnic, Stolnic, Clucer, Jitnicer, Parcalab etc, care cu exceptia logofatului sint toate de origine slava. Nu cred sa fie multi romani astazi care sa poata sa descrie explicit functiile acestea. Inclusiv birul este tot de origine slava, inlocuind latinescul "tributum", dar aseaza deja darea pe cap a poporului de rand, si este un element rudimentar, premergatorul impozitelor de astazi, ca element de baza in constituirea constienta a unei societati oricat de rudimentara ar fi fost ea.
Elementul slav este deci un adaos, nu este insa implicit hotarator, adaosul venind destul de tarziu, pentru ca poporul roman tinar atinsese deja, in romanitatea sa nord-dunareana un grad de definitie si delimitare, de structurare si omogenizare, care nu mai permitea asimilarea de catre noii migratori. In concluzie - au fost ei (slavii) cei asimilati, cel putin la nord de Dunare. Etnicitatea noastra este un faptor complex si de necontestat. De sorginte tracica, mentionate si in timpul stapinirii romane, obstile teritoriale daco-romane erau esentialmente deosebite si superioare obstilor gentilice ale neamurilor slave sau germanice. Obstile se reuneau in uniuni de obsti, aceste "Romanii populare" cum le-a denumit Nicolae Iorga. Acestea au cunoscut o dezvoltare spre forme social-politice superioare, administrative si militare. ( P.P. Panaitescu). Deci in final datoram romanitatii noastre supravietuirea noastra.
Este o trasatura din vechiul caracter al dacilor si al romanilor , ramasa noua proprie in ciuda nefericirilor istoriei noastre: o dorinta nestirbita de libertate, o pornire excesiva spre neatarnare. Ne-au ramas toate acestea din vremea invaziilor, cele de devreme ale pecenegilor, gepizilor, cumanilor, ungurilor si cele de mai tarziu ale turcilor sau ale rusilor. Neiubiti: grecul si evreul sint in mentalitatea romaneasca de tip viclean si sint lacomi. Boierii (cuvant slav), tipul de mic stapinitor local, sint neiubiti si haiducii de mai tarziu care se ridica impotriva exceselor acestora sint adevarati eroi, elogiati si iubiti, adapostiti si ridicati la rang de eliberator, mici "Zapata" intr-un perimetru al tolerantei traditionale tipice noua romanilor.
Nici primele secole de dupa anii 1000 si nici Evul Mediu nu ne-au fost prea prielnice. Stransi intre chezarimea austriaca cu iz unguresc in Ardeal, cu vasalitatea principatelor romane in fata turcimii ce asfixia mijlocul Europei, cu polonezii si cu rusii in Est am stat la confluenta intereselor puterilor vremii. Ne-am plecat deseori capul spre a supravietui, dar de fiecare data l-am si ridicat afirmand demnitatea noastra. Am fost si mai tarziu adeseori umiliti si batjocoriti, sa nu uitam de moartea lui Mihai si tradarea lui Basta, groaznicele chinuri pe care ardelenii Horia, Closca si Crisan au trebuit sa le indure inainte de moartea lor ca martiri ai neamului. Ne-au umilit fanariotii, slugarnicia iar demnitatea noastra a fost calcata in picoare: sa nu uitam de macelul familiei Brancoveanu, de cei patru fii ai sai care au murit sub ochii tatalui. O fiica de-a familiei Safta (Elisabeta)se refugiaza in Ardeal, astfel ca, in mod contrar dorintei Portii otomane singele familiei Brancoveanu nu s-a pierdut si inca mai curge inca in venele unor romani ardeleni.

De pierdut insa nu ne-am pierdut noi romanii niciodata, nici nu aveam cum, de vreme ce eram un popor cu o natalitate demna de invidiat, fapt subliniat de altfel si de istoricul american Milton G. Lehrer in lucrarile sale despre Romania. Ne-au trebuit umilintele vremii, pierderea Basarabiei pentru prima data la 1812, barbaria grecilor fata de Tudor Vladimirescu, dispretul lui Kossuth fata de romanimea lui Avram Iancu si inca multe altele pentru a putea constientiza prin carturarii vremii sensul primei unitati noastre nationale faurite cu sute de ani in urma de primul strateg al neamului, banul Craiovei, principele Mihai Viteazul. Si nu numai de aici ne-au ramas idea de unitate si suflet, caci si simbolicele batalii de la 1877 au antrenat si pe romanii ardeleni. Prin hazardul istoriei am avut sansa unui prim rege de sorginte germana care a continuat constientizarea treptata spre Europa si sub care am reusit sa devenim in sfarsit independenti.

Repulsia romanilor de a servi pe altii, in special a vechii taranimi romane este un alt element tipic. Tocmai toleranta taranului roman in simplitatea sa a ingaduit excesele boierimii, iobagii, robii moderni au oferit de-a lungul istoriei noastre exemple suficiente. Romanii sunt un popor superstitios, mai superstitios chiar decat rusii, in ciuda vioiniciunii si istetimii spiritului sau. Calitatile mentale ale romanului nu stau la suprafata, el fiind de multe ori subapreciat - trebuind sa cobori in sufletul sau pentru a-l descoperi cu adevarat. Un german va fi cu siguranta mai silitor si mai muncitor, dar romanul va fi mai patrunzator si spiritul sau va fi mai vioi decat al germanului. Taranul roman, baza poporului roman, este latin autentic, asemanindu-se cu taranul francez, spaniol sau italian. Defavorabila este pina azi imaginea romaneasca cel putin in spatiul de limba german unde filo-germanitatea altor natiuni nu ne-au ingaduit o imagine corespunzatoare realitatii.
Ospitalitatea traditionala a romanilor si bunatatea caracterului sau o atesta calatori ai secolului trecut care relateaza ca romanii au obiceiul de a pune pe marginea drumurilor vase cu apa, pentru calatorii care pot trece si seara dinaintea portilor. Linga vasele cu apa, cei bogati mai pun si paine pentru cei ce vor veni noaptea. In bilciuri, fetele tinere se plimba cu vasele lor de lut pline cu apa si dau sa bea la cei insetati. Ospitalitatea noastra este o alta caracteristica a poporului nostru. In sfarsit scriitorul francez Le Cler rezuma admirabil in aceste cuvinte firea si psihologia romanilor: "rasa este occidentala, caci aminteste in privinta limbii si fizionomiei de italieni si spanioli, obiceiurile ei sunt orientale". Stramosii noastri, atacati mereu de cate vre-un neam mai puternic fura de multe ori invinsi... cu timpul renuntara de a mai ataca, devenind toleranti, au evitat luptele cautand sa reziste defensiv. O tactica care s-a confirmat in rezistenta pasiva vizavi de dominatia ideologiei comuniste timp de 50 de ani. Pentru noi romanii a fost o intrebare care a tinut de factorul timp.
Lipsa noastra de metoda ne-a fost adeseori fatala, atmosfera morala a orientului in care dominatia turceasca si greco-fanariota, bacsisurile si aceasta expresie: " de a te descurca..." coplesi si enerva spiritualitatea noastra. Mai apoi imprumutul sovietic: "omul nou", de tip comunist, o creatie a unor minti bolnave, modelat in spirit neo-sovietic de tip slav a pus pecetea sa asupra mentalitatii romanesti. De distrus insa nu poate fi vorba. Mentalitatea romana s-a imbogatit cu o noua experienta. Patima noastra de mai tarziu in a face politica este coplesitoare; rar intalnim o natiune europeana care sa discute cu atita patima problemele sale si sa se piarda la randu-i in detalii, coruptie si balcanism. Sintem o natiune europeana care se redescopera astazi cu tot optimismul, avand un trecut zbuciumat. Si meritam sansa istorica ce ni se acorda. Avem destule minti luminate, ar fi pacat sa nu ne trezim definitiv pe muzica imnului nostru national "desteapta-te romane" , acum cand poarta e deschisa.
O ultima observatie: avem in sufletul romanesc o sumedenie de contraste, nedesavirsiri si provizorate. Am trait mai multe umilinti decat oricare alt popor european. Nici imaginea noastra in spatiul european nu ne-a fost decat rareori favorabila. Avem insa si capacitatile noastre nationale, care vor modela si armoniza aprecierea spiritului romanesc la adevarata sa valoare si pe viitor. Nu avem voie sa ne vindem usor niciunde in Europa si niciunde in lume. Sa afirmam existenta noastra si a spiritului nostru pe plan international cu argumente si cu o imagine favorabila Romaniei in lume. Numai asa vom reusi sa tinem pasul cu alte natiuni care au invatat din mersul istoriei sa culeaga elementele favorabile lor si sa le sublinieze cu elocventa. Si noi avem potentialul necesar, sa o facem deci cu totii. Indemnul meu: Sa nu uiti ca esti roman - si daca poti sa faci ceva pentru poporul tau, oriunde ai fi - acasa sau in strainatate - sa o faci fara ezitare! Avem nevoie de fiecare suflet.
#7020 (raspuns la: #7016) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Contradictii in evolutia artistica - de Florin Firimita la: 29/12/2003 00:59:55
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")
Trecutul devine apasator cind ramine static. In primul meu an aici, tot ceea ce am putut face a fost sa ma re-apuc de pictura, si sa-mi platesc chiria. Supravietuirea nu face casa buna cu nostalgia, dar peisajul romanesc mi-a fost de ajutor. Ce aveam de pierdut? Natura pentru mine a fost intotdeauna mai de incredere decit natura umana, mai sigura. M-am concentrat in construirea unei legaturi cu arta. Oamenii ma dezamagisera prea mult. A fost un fel de mecanism de auto-aparare, lasitate, cine stie...
Evolutie? Bineinteles, pe plan estetic si totodata pe planul filozofiei artei. Prin 1991, peisajele mele romanesti au fost populare cu publicul american pentru ca emanau nostalgie ca o fintina arteziana. Nu erau grozave, dar acum ma uit la cele citeva cu care am ramas, si am fata de ele atitudinea unui parinte care-si mustruieste copiii, dar e destinat sa-i iubeasca fara discriminari. E adevarat, ma bucura sa-mi vad lucrarile, vechi sau noi, plecate in lume. Cred ca ceea ce fiecare artist spera este ca intr-o buna zi, va ajunge la lucrarea ideala. Bineinteles, e o iluzie, dar asta nu ne opreste sa continuam sa alergam dupa himera. Atelierul meu ideal ar fi o camera goala.

Lucrarile noi, sau mai bine zis, noul stil, a aparut cindva, dupa 1997, cind nu m-am mai impotrivit noilor idei pe care incepusem sa le am, si care erau in contradictie cu ceea ce peisajele reprezentau pina la acel punct. Simboluri, noi metode de a organiza suprafata, curajul de a folosi materiale noi, curajul de a accepta de unde am venit, etc. Plus, am mai spus-o, contactul cu vitalitatea artei americane mi-a dat curaj sa experimentez.
#7355 (raspuns la: #7264) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Acest "stil extraordinar" poa - de Daniel Racovitan la: 05/01/2004 13:16:00
(la: Cum sa castigi 130.000.000 de dolari din tablouri)
Acest "stil original si extraordinar" poate fi intalnit in toate bilciurile si iarmaroacele Romaniei...
#7622 (raspuns la: #7620) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
vânezi naturalul, natura se razbuna... - de Jimmy_Cecilia la: 06/01/2004 13:57:36
(la: Clima si natura este complect dereglata)
este natural, dar trebuie distrus, schimbat..
vânezi naturalul, dar natura se razbuna sub o forma sau alta..

in Franta, inondatiile recente in Sud, totul a fost betonat, râuri deviate, ingustate, canalizate, drenate, barajuri construite..

A plouat si totul a fost inondat si distrus

"Vaca nebuna" din SUA si este doar inceputul..
Cand dai de mancare OGM si hormoni, faine de origine animala, in loc de fân si iarba...
Natura si naturalul isi iau drepturile..
#7687 (raspuns la: #4776) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
dezgustator, - de Dinu Lazar la: 22/01/2004 17:00:03
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Pai care e problema... chestia a fost lamurita de mult... arta nu numai ce e frumos da pe nas sau nu numai cum ar trebui sa fie onorabil si contabiliceshte pozitiv trebuie sa zicem ca e arta.
Pentru mine, nu e arta ce te lasa rece. E ceva inaltzator sau lugubru, e frumos sau urit, atrage sau respinge? E arta cu sigurantza. Ma pune pe ginduri, imi da un pumn in plex, ma face sa rid sau sa pling? E de bine. Pai atunci sa stergem dramele ca sunt triste si sa zicem ca numa` comedia e teatru????
Eu nu spun ca imaginile lui Miri Bratu sunt dezgustatoare; nici ca ma fac sa cad pe spate de fericire; dar ele exista si artista vrea sa spuna ceva, spre deosebire de zecile de mutzunachi de la noi, cautatori in lada fotografiei, bursieri europeni care la Paris invatza la git cravatei cum sa faca nodul si pe ce parte te uiti la un aparat, pina or inventa un stil romanesc, ca acolo om ajunge, in care vor demonstra ca nu are importanta pe unde te uiti ca poza tot opera de arta iese.
Pai nu a zis unu` acum citiva ani ca securitatea taia si spinzura si nu lasa pe fotografi sa mareasca negativele, ca statea un securist in laborator cu mitraliera sa cadreze bine, si dupa revolutie artistu` care este a facut un curent artistic care se baza pe faptul ca marea si marginea negativului, altfel furat din fototeca unei reviste, ca e libertate?
Aia mi se pare odios, fatza de asa ceva Miri Bratu e o sfinta...

Eu va multumesc mult pentru cuvintele Dvs, dar eu nu sunt un estet; nici nu stiu ce e aia; se nimereste sa fac un gen de fotografie, si o fac fara sa-mi pese de nimeni si de nimic; cui ii place, bine, cui nu, sa schimbe postul...tot nu sunt in carti asa ca ce conteaza, macar fac linistit ce imi place. Va place si Dvs? Minunat. Nu va place de Miri Bratu? Pai si asta e minunat.
Cum spuneam, iubim sau vomitam, tot arta este.
Eu spuneam in replica 7979 asa: Un sit curajos, raportat la pastishele la moda in imaginea de la noi, un nume despre care se va mai vorbi in fotografia romaneasca: Miri Bratu.
De vazut neaparat www.miribratu.com
Ma bucur ca am avut dreptate si ca se vorbeste de situl asta.
Sa nu uitam ce se spunea despre impresionisti; la 1878 citim in Le FIgaro: " Iata-i pe impresionisti; este dementza, este descrierea cu premeditare a oribilului si a execrabilului! S-ar spune ca toate acestea au fost pictate cu ochii inchisi de niste alienati, amestecind la intimplare culorile cele mai violente pe palete de tinichea. E negarea a tot ce e permis in pictura, a tot ce se numeste lumina, umbra si desen."
Iar in Le Temps in acelasi an citim: "Impresionistii au ochii inchisi, mina greoaie...nu e cazul sa ne ocupam de aceste spirite hilare care isi inchipuie ca neglijentza lor va fi luata drept gratie...Orice ar face, perspectivele viitorului sunt bune; nu e de temut ca ignoranta va deveni vreodata virtute."
(Citate din "Viata lui Renoir", de Henri Perruchot)

Cine erau nulitatile alea cu ochii inchisi si mina de mucava? Care se zbateau intr-o mizerie neagra? Pai nume ca Renoir, Monet, Sisley, Cezanne, Pissarro, Degas, tot numai ratati, nu? Ca Miri Bratu, cu situl ei dezgustator, cu imaginile ei care arata uritenia modelului. Istoria se repeta... care este. Sa facem un concurs de denumire, cum sa ramina imaginea ei cunoscuta... ce ziceti de fotografii MIRifice?
#8354 (raspuns la: #8345) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Astazi, in presa romana: - de Ingrid la: 25/02/2004 03:17:28
(la: "The Passion of the Christ",un succes de casa inainte de lansare)
Inainte de premiera americana de azi,

Filmul lui Mel Gibson, desfiintat de teologi si istorici
Maia Morgenstern a plecat in America pentru premiera filmului

Chiar daca pelicula regizata de cunoscutul actor se lanseaza abia
astazi pe piata, criticile la adresa filmului "The Passion of the
Christ" s-au strans, deja, in numar foarte mare. Teologi,
teoreticieni, istorici reproseaza productiei faptul ca ar fi o
colectie de erori. Reprosurile vizeaza aspecte dintre cele mai
diverse, de la inadvertente privind imbracamintea si stilul coafurii
personajului principal pana la modul in care este infatisata scena
crucificarii. Expertii sustin ca prima greseala a lui Mel Gibson a
fost aceea ca eroii sai vorbesc o limba gresita: "Iisus vorbind cu
Pilat in latina! S-o creada el! Ar fi trebuit sa fie greaca", se
scandalizeaza John Dominic Crossan, profesor de studii religioase la
Chicago. Pe vremea lui Iisus, greaca era limba vorbita in Ierusalim,
laolalta cu aramaica si ebraica. Latina era rezervata redactarii
actelor oficiale si era apanajul elitelor. Expertii sustin ca, pe
langa faptul ca in film se vorbeste o limba gresita, ea mai este si
pronuntata atat de prost, incat devine aproape de neinteles. Faptul
ca Gibson infatiseaza un Iisus cu parul lung este, de asemenea,
sanctionat de oamenii de stiinta. Antropologi care au studiat sute
de schelete descoperite la Ierusalim afirma ca barbatii evrei din
antichitate nu purtau plete. Mai mult, textele ebraice ridiculizau
parul lung, considerat o moda romana sau greceasca. Unul dintre cele
mai controversate aspecte este decizia lui Pilat din Pont de a-l
crucifica pe Iisus. In film, aceasta hotarare ar fi fost luata ca
urmare a presiunilor gloatei si ale preotilor evrei, ceea ce este un
alt neadevar. "Pilat era un om foarte crud si brutal. Nu-i pasa
catusi de putin daca mai executa un evreu, fiindca ucisese atatia
inaintea lui", declara Michael McGarry, rector al unui institut
teologic din Ierusalim. Descrierea momentului crucificarii este cea
mai intesata de erori, dupa parerea antropologului Joe Zias. Acesta
subliniaza ca Iisus n-ar fi putut cara intreaga cruce, care cantarea
in jur de 175 kg. "Ar fi putut, cel mult, sa duca grinda crucii". In
plus, crucificarea era o masura umilitoare, iar victimelor nu li se
mai permitea sa poarte haine (asa cum se intampla in film). Mai
mult, oamenii de stiinta observa si faptul ca nu poti crucifica o
persoana batandu-i piroane in palme, intrucat carnea s-ar sfasia,
neputand sustine greutatea corpului. Piroanele se bateau in
incheieturile mainii. Incoltit de reprosuri, Mel Gibson se apara
invocand opiniile contradictorii pe care le-a gasit printre
specialisti. "Atata vreme cat expertii se anulau unii pe ceilalti,
am fost nevoit sa cantaresc argumentele de tot felul si sa decid de
unul singur". Maia Morgenstern, interpreta Mariei, care l-a sustinut
permanent pe Mel Gibson, se afla zilele acestea in America, pentru
premiera controversatei pelicule.

D. P.

www.adevarulonline.ro

va este dor de frica? - de depresivul la: 25/02/2004 16:57:27
(la: Cum va simtiti cand va intoarceti in Romania ?)
As vrea sa va ofer si o alta perspectiva asupra subiectului. Locuiesc in Timisoara si calatoresc destul de mult prin Europa cu treburi de genul "protectia naturii, schimburi interculturale, ecologie, turism, proiecte bi-nationale etc." La prima mea iesire din tara, in Belgia (1998), am avut un soc emotional extrem de puternic si am plins ca un copil mic: descoperisem o lume normala (umana), diversa si colorata. Descoperisem ca nu stiu sa-mi formez o opinie, sa emit o judecata proprie fata de o idee sau un lucru, independent de ceea ce credeau ceilalti. Descoperisem ca mi-era frica de mine si de ceilalti, sa ma cunosc si sa-mi ofer libertatea de a nu-mi fi frica. Descoperisem toleranta si intelegerea, sansa si considerarea, respectul si importanta. Am strigat dupa ajutor si ajutorul mi s-a oferit. Am cerut sa invat sa ma schimb si am fost invatat sa ma schimb. Am dorit sa fac ceva si am fost sprijinit sa fac ceea ce vreau. Am dorit sa fiu ascultat si am fost ascultat. Am propus si propunerea mea a fost luata in considerare. La TVR1 a rulat nu demult un serial ecranizat dupa "Adio Europa" a lui I. D. Sarbu. In ultimul episod, Tutila Unu, seful Securitatii din judet spune: "Ne-a luat 30 de ani ca sa formam oameni de tip nou, cu frica-n suflet, si ne va mai lua inca pe atit ca sa-i facem pe toti asa!" Comunismul este frica, post-comunismul sau tranzitia este tot frica! De cite ori ma intorc din Europa, ma deprim tot mai mult. Intrarea in Romania cu trenul pe la Curtici este cea mai deprimanta priveliste pe care poate sa o aiba vreo tara: garnituri de vagoane ruginite si vandalizate, ruine, mizerie peste tot, si asta fara ca sa luam in peisaj oamenii de care dai, cu stilul lor inconfundabil oriunde in Europa! O imagine de tara in razboi, parca recent bombardata. Si deodata corpul iti intra in alerta, nu te mai simti protejat, devi anxios, parca nu-i locul tau, parca nu de aici vii si parca ai vrea sa-ti faci cit mai urgent treburile si pleci din nou. Dar sti ca treburile aici se fac altfel, relatiile umane sint bazate pe alte principii. De un timp am renuntat la calatorii pentru ca nu-mi mai faceau bine. Deveneam depresiv si ma tinea si o luna. Acum am un tel: sa nu mai plec si sa ma intorc, ci sa plec definitiv ca sa nu ma mai intorc. Avertisment: daca iubiti libertatea, Romania nu face bine nimanui!
hm.... - de oanna18 la: 03/03/2004 04:14:22
(la: Camera de la capatul holului (scurta critica))
desi vorbeste de o ..realitate,de niste amintiri...imi pare ca fabuleaza..se exaereaza mult...nu stiu de ce....stilul imi aminteste de descrierile stil.....sandra brown..si alte...asemenea ei..care drept sa-i scpun...nu m-au ineresat...poate gresesc catalogandu-l asa..poate nu...
`/quit

`/quit
Salariul - de Little Eagle la: 12/03/2004 13:00:42
(la: Cat va ramane din salariu?)
Draga elefant roz,

Cit ramine din salariu e si in functie de cit cistigi lunar si de stilul de viata,cu cit cistigi mai mult cu atit cheltuiesti mai mult,si depinde si unde locuiesti,zona,daca ai casa ta personala ori stai cu chirie.Din cite inteleg, tu ai salariu mic,altfel n-ai sta cu chirie.
Eu si sotia mea,italianca-americana,casatoriti de 14 ani,nu avem copii.Avem o vila cu trei dormitoare la etaj si la parter,living-room,dining-room,baie,bucatarie.Eu cistig intre 7000$-10.000$ pe luna,fiind artist profesionist,lucrez strict de acasa in arta de advertising,ilustrez reclame pt. Tvnea Americana pt. diverse agentii mari din NY de adv.
Sotia a lucrat o vreme in NY dar nu mai e necesar pt. ca eu cistig de ajuns pt. amindoi.
Casa o platim lunar pe timp de 30 ani prin mortgage si ne costa 1600$ pe luna.Masinile,ne costa inchiriatul pt. amindoua(Volvo 2004 model)660$ pe luna,telefon,fax,cell,computer,costa 127$ lunar,taxele de proprietate sint de 1060$ la fiecare 3 luni,lumina(inclusiv aragazul caci e electric) este de cam 53$ lunar.Mincarea e de 200$pe saptamina,Tv ul este de 73$ lunar(multe canale),incalzirea centrala cit si AC e de 86$ lunar,asigurarea medicala e de 600$ lunar,asigurarea casei de 64$ lunar,alte cheltuieli ar fi de 400$lunar,deci as zice cu aproximatie ca lunar cheltuim din salariu cam 5000$,daca am o luna buna si fac 10.000$ ramine destul sa punem si pt. pensii,dar si daca fac 7000$ si tot ramine pt. ca luna dupa luna banii sint mereu in banca cel putin 12.000$ in afara de aceste cheltuieli.
Asa ca nu ne plingem,nici nu gindim la bani pt. ca ei sint mereu in banca.
Ca proprietar insa ai mari avantaje cind vine vremea taxelor,pt. ca ti se va da inapoi 40% din taxele de proprietate,si eu ca artist free-lance,ORICE cheltuieli ce am lunare vor fi scazute la jumate lucrind acasa si pe cont propriu.
Spre ex. reduc lumina,electricul,telefonul,computerul,milele la masina,cheltuieli pt. materiale de arta,restaurante in scop de serviciu.Asa ca din toate voi primi de la guvern inapoi jumatate din aceste cheltuieli ce le fac pe an!
Am un contabil al nostru si niciodata NU am avut de dat bani la guvern,ci de primit si in jur de 3000$-4000$ pe an.
E mai bine sa ai casa ta pt. ca platesti putin mortgage si de ce ai da chirie cind ai putea sa dai banii pe propria casa?Cu 1600$ chirie de ex. inchiriezi o camaruta in NY!
Locuim intr-o zona plina de natura si paduri si la 7min. de plaja oceanului Atlantic(locuim in New Jersey),avem o gradina mare si superba de care se ocupa Marilyn,sotia.Zona e rezidentiala si sint numai vile in jur si liniste.Aer curat,pasari multe si animale salbatice care ne fac vizite dese zilnic.
In spatele vilei dincolo de gradina este un lac cu papuris mare populat de egrete,stirci,rate si giste,marmite,possoms,ereti ,testoase
iepuri si vin in gradina si le dam de mincare.La fel raccoons.
Sintem la 15min. distanta de soacra-mea,care are casa ei la fel,si la 30min distanta de cumnata-mea,sora mare a lui Marilyn care e casatorita de 27 ani cu David,ce este milionar,si este sef executiv la o mare firma de bursa din NY.
Deci asta ar fi pe scurt raspunsul meu la intrebarea ta.Deci as zice ca-mi ramin lunar in jur de 5000$.
Cumnata-meu face acesti bani....pe ora!!!Niciodata insa NU l-am invidiat!!
Pe alta data si mult noroc.

LOVE&PEACE,
Ozzy



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...