comentarii

descrierea unui loc din trecut


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Oare ? !?!?! - de (anonim) la: 30/11/2004 03:59:52
(la: Alegeri 2004. Povestiti experienta voastra la ambasade.)
"Guvernantii au un interes enorm sa impiedice diaspora sa voteze. Povestiti aici cum s-a desfasurat votul la voi" .

Copii trezirea !!!!!! Aproape jumatate din electoratul roman, a stat acasa cu cracii-n sus pe televizor , la vin fiert si-o juma de fursec sa vada cine cu cine iese, asteptind sa le-nmoaie cineva posmagii . Sa fim seriosi cu diaspora si importanta ei in alegerile care au avut loc duminica trecuta. Romanu local, inca nu e copt , pentru democratie, dorinta de schimbare(si pe cine ? un hotz cu altu ?) darmite pentru EU.


Iolanda
te rog sa primesti scuzele mele deoarece iar am dat-o in bara....defapt nu o mai fac demult insa cine stie ce m-a indemnata acum?poate acea cifra de 15,care coincide cu anii mei trecuti de casnicie....in fine,te rog sa ma ierti daca poti si gasesti in tine ca merit.

Imi place ce ai scris si te inteleg f. bine.La fel si sacrificiul tau,din pacate nu inteleg atitudinea fostului iubit...daca in adevar te iubea asa cum tu l-ai iubit,nu ar fi facut din dorinta de a avea copil un motiv de frustatie si neintelegere cu tine incat sa renunti la el pt. a-i darui libertatea.
acum cine sufera?TU!
eu insa zic ca nu ar trebui si ca e momentul sa intorci foaia,trebuie sa existe un nou capitol dupa ea in viata ta,asa ca sfatul meu,de-mi permiti,este sa traiesti clipa prezenta si sa uiti trecutul acolo unde-i este locul:in trecut!

Mi-am schimbat opinia despre tine si inca odata a fost vina mea si doar a mea.
imi pare sincer rau.

LOVE&PEACE,
Little Eagle

Imi dau acum cu o zicala peste nas sa ma invat minte,ca o uit uneori:
"nu vorbi despre viata cuiva atat timp cat nu ai umblat viata lui in mocasinii tai"
vechi proverb al triburilor Iroquois(Seneca,cele 6 triburi unite din est)










#36489 (raspuns la: #36470) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
anisia - de samadhi la: 19/02/2005 18:12:48
(la: IUBIREA MEA ESTI TU DOAR TU......)
Eu nu ma bosumflu, as fi ultima care ar face asta,trec peste criticile astea cu mult umor.... dar in fine... desigur ca fiecare are dreptul sa gandeasca ce doreste, si e liber sa o spuna... dar nu gasesc ca e bine ca cineva sa scormoneasca in trecutul altuia, cand eu de fapt asa avea prima prioritate sa o fac si totusi nu merg la acest nivel, si las Trecutul acolo unde-i locul, la trecut.... Au fost doar cateva ganduri catre Horia D. poate ca nu la locul lor, dar tocmai din aceasta privinta... din partea mea se poate comenta subiectul acesta la infinit... nu ma deranjeaza, dar daca incepi sa te implici in viata unui om cu care nu traiesti, e grav, si nu are nici un drept !...
Dar acum sa lasam asta ca nu are sens in discutii... persoana nu merita atentia mea din moment ce face asta.
Sper ca m-ai inteles corect, totul e cu referire la Horia D. si nu la tine,O.K.???!!!
Numai bine, :) :)
#36827 (raspuns la: #36787) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Arthur - de zaraza sc la: 19/06/2007 18:44:25
(la: Pretty Woman)
In occident s-ar apela la psiholog. Noi ne tratam babeste-timpul vindeca ranile, plingem sa scapam de stres, urmarim telenovele, ca filmele romantice de altadata sint demodate(asa gindeste televiziunea), ne concentram asupra copiilor si daca ne dezamagesc iar suferim. Si ajungem la cercul vicios cind ne complacem in suferinta. Nu e vorba de senzatia de martira, nu putem iesi din suferinta, deoarece salvarea e in schimbarea completa a modului de gindire. Nimic nu e imposibil, totul e sa vrei! Sau o varianta: sa-ti privesti partenerul urmarind la el numai calitatile. Te concentrezi asupra lor. Te asigur ca functioneaza. Sa lasi trecutul acolo unde ii e locul, in trecut. Nu astepta de la viitor salvarea, mereu vei astepta la infinit. Uita-te acum in jur. In acest moment nu ai probleme. Ai doar posibilitatea sa accepti o situatie fara iesire si/sau sa schimbi ceea ce trebuie schimbat.

#207846 (raspuns la: #207842) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Nord - de Intruder la: 07/11/2008 09:58:50
(la: septentrion)
nordul vegheaza ninsoarea straina
Mica Sirena sadeste in piatra
femei boreale, spite de roata;
Casiopeea se preface-n fantana.

lastunii nu trec niciodata pe-aici
renii isi scurma zapada aproape
nu-i loc de trecut prin fiorduri si ape
si merele verzi se coc rascolit.

Cercul Polar strange in chingi
iures de vanturi, ploi planse si albe,
padurea adoarme sub piscuri inalte,
la poale se-aude oftat de vikingi.
#359811 (raspuns la: #359796) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
...1brasovean - de amari la: 18/09/2009 22:17:26
(la: Uff-bautorilor de cafea!)
Nici vorba de jicnire.Acum un an si ceva se ducea lipsa de un zvac adica de noi veniti pe care sa-i terfeliti.Linistea prea multa nu face bine nimanui!Cele doua extreme(descrieri)ale locului faceau referire la calitatea sunetului perceput aici.
#482858 (raspuns la: #482839) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
sa ne ,,bagam in seama''!!! - de glasul din pustiu la: 13/01/2011 22:27:34
(la: Ce se intampla cu romanii, cu voi?)
Arcturus.....de cand ai scris primele cuvinte in acest ,,loc''a trecut ceva vreme...poate mai esti ,poate nu...vreau sa cred si trebuie ca esti[traiesti...]si tot aci in tara asta ,,unii te aproba altii nu,,,prea multi ,,CONTRA''..E BINE..adica FOARTE BINE ca esti OPTIMIST[AVEM NEVOIE DE ASA CEVA]..INSA SPUNE-LE CELOR CARE VOR ,,SCHIMBARE'' IN ROMANIA NOASTRA ...SPUNE ASA;,,VREI CA LUMEA SA SE SCHIMBE? CA POLITICIENII ,PROFESORII,INSTITUTIILE RELIGIOASE...VECINII,,RUDELE ,,FAMILIA SA SE SCHIMBE????OK....INCEPI CU TINE.....P.S. imi placi..gandesti....dar aplica..tu primul..pe urma eu..si tot asa pana cand om invata sa-L punem in ecuatie pe Dumnezeu....,,NIMIC FARA DUMNEZEU !!!....ACEASTA-I TAINA!!! !!!''
#591657 (raspuns la: #98625) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cred ca aici e locul potrivit. - de talusa la: 10/11/2003 03:50:16
(la: TRICOLORUL ROMANESC)
Cele trei culori ale drapelului românesc - Rosu , galben si albastru - sunt de origine strãveche, iarr reunirea lor pe standardul national are adânci semnificatii istorice, exprimând dãinuirea noastrã neîntreruptã pe vatrã în care ne-am plãmãdit ca popor, legãturile permanente între românii de ambele versante ale Carpatilor, idealurile de unitate si independentã nutrite cu ardoare de neamul românesc de-a lungul întregii sale existente.

Introducerea a celor trei culori - rosu, galben si albastru - pe drapelul românesc s-a înfãptuit la 14 octombrie 1834, cu aprobarea Înaltei Porti , de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica (1834 - 1842), domnitorul Tãrii Românesti. La cererea domnului muntean , sultanul a încuviintat printr-un hatiserif înfãtisarea steagurilor pentru navele comerciale românesti si unitãtile ostirii pãmântene. Pentru corãbiile negustoresti se prevedea “steag cu fata galbenã si rosie, având pe dânsul stele si la mijloc pasãre albastrã cu cap”, iar pentru armatã, “steag cu fata rosie, albastrã si galbenã, având si acesta stele si pasãre cu cap în mijloc.”

Asadar, drapelele cu care au fost înzestrate unitãtile militare muntene în toamna lanului 1834, primele din istoria armatei românesti moderne, erau tricolore, având benzile dispuse orizontal, “rosu deasupra, galben la mijloc si albastru jos. În mijlocul câmpului pânzei, pe un scut alb, se afla o acvilã cu zborul luat, încoronatã princiar si cruciatã cu aur. În porunca datã ostirii, cu prilejul înmânãrii lor solemne, domnitorul arãta, între altele , cã “steagurile acestei de Dumnezeu pãzite tãri din vechime au fost fala ostirilor sale si semnele slavei lor… Militia româneascã, organizatã pe temeiuri de regulã si disciplinã, dobândeste iarãsi acel drept din vechime si primeste steagurile sale cu fetele nationale, lãsând a se întelege cã tricolorul reprezintã neamul românesc , este expresia fiintei sale nationale, simbolul sacru cãtre care se îndreaptã aspiratiile tuturor românilor adunati în jurul lui.
În 1848, în toiul revolutiei , însã, tricolorul a devenit în Tara Româneascã însemnul national, principalul element constitutiv al drapelului de stat. Guvernul revolutionar , prin decretul nr. 1, din 14 iunie 1848, a hotãrât ca drapelul tãrii sã aibã “trei culori: albastru, galben si rosu”, iar pe pânzã sã fie înscrise cuvintele “Dreptate, Frãtie O lunã mai târziu, “vãzând cu nu s-a înteles încã cum trebuiesc fãcute stindardele nationale”, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou cã “stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis si rosu carmin”. El vor fi dispuse vertical si vor fi aranjate în ordinea urmãtoare: “lângã lemn vine albastru, apoi galben si apoi rosu fâlfâind.

Adoptarea tricolorului ca drapel national nu s-a datorat însã unor situatii de conjuncturã si nici influentelor strãine, ci a urmat o veche traditie cu rãdãcini adânci în lupta neamului nostru pentru unitate si neatârnare. Este semnificativã, în acest sens , precizarea fãcutã în zilele revolutiei de ministrul treburilor din afarã al Tãrii Românesti, într-o notã adresatã lui Emin Pasa: “Culorile esarfului ce purtãm noi nu sunt de datinã modernã. Noi le-am avut încã de mai înainte pe steagurile noastre Dar nu precizeazã de când anume.

Înlãturat odatã cu interventia strãinã din toamna anului 1848, tricolorul va fi reintrodus ca drapel national la 1 septembrie 1863, de cãtre Alexandru Ioan Cuza. El avea însã culorile dispuse orizontal , redate rosu, galben, albastru, si se va mentine în aceastã alcãtuire pânã în anul 1867, când punându-se din nou problema însemnului nostru national, comisia însãrcinatã cu stabilirea drapelului tãrii si-a însusit propunerea lui N. Golescu, fostul pasoptist, “ca culorile sã fie asezate cum era la 1848, adicã vertical , în ordinea albastru, galben, rosu, care s-a pãstrat pânã azi . referindu-se la originea si semnificatia drapelului de stat, Mihail Kogãlniceanu preciza în sedinta parlamentului din 26 martie 1867 cã: “Drapelul tricolor, cum era astãzi, nu este drapelul Unirii Principatelor. El este un ce mai înalt. El este însusi drapelul neamului nostru, din toate tãrile locuite de români.

Rezultã de aici cã Mihail Kogãlniceanu si generatia sa primiserã tricolorul, prin traditie de la strãbuni si o datã cu el si explicatia însemnãtãtii pe care o reprezintã pentru toti românii. Este, deci, fãrã îndoialã cã în perioada modernã s-a pãstrat o traditie mai veche, din bãtrâni, a tricolorului. Dar unde se aflã izvorul de la care porneste traditia? În cartea istoricului german J. F. Neigebaur, consacratã Transilvaniei si publicatã la Brasov în 1851, se face mentiunea cã cele trei culori ale drapelului românesc sunt o mostenire de pe timpul Daciei Traiane.

Mergând înapoi, pe firul istoriei, constatãm cã cea mai veche însemnare despre tricolor, ca formând culorile Dacie, se aflã în Novella XI, datã la 14 aprilie 535 de împãratul Justinian (527 - 565) cu prilejul fixãri teritoriilor supuse Arhiepiscopiei din Justiniana Prima, care cuprindea , alãturi de regiuni din Panonia Secunda, pãrti din fosta Dacie românã, formatã din Dacia Cisdanubianã (Dacia Mediteraneea si Dacia Ripensis) si Dacia Transdanubianã, aceasta din urmã fiind alcãtuitã din tinuturile vecine cu Dunãrea, de la gura tisei pânã la vãrsarea Oltului, ale Banatului si Olteniei.
Decretul imperial, care stabilea si însemnele acestor teritorii, descrie astfel stema Daciei Justiniane: “Din partea dreaptã , în prima diviziune, scut rosu, în mijlocul cãruia sunt vãzute turnuri, însemnând Dacia de dincolo , în a doua diviziune, scut ceresc (de culoarea cerului, adicã albastru), cu semnele tribului burilor, ale cãrui douã laturi (margini) sunt albe, iar mijlocul (câmpul dintre cele douã scuturi) auriu (galben).

În acest simbol heraldic, scutul albastru, cu însemnele tribului burilor, reprezenta acea parte a Daciei Traiane aflatã încã sub stãpânirea efectivã a lui Justinian, respectiv Banatul si Oltenia de azi, sau fosta Dacie Malvensis, locuitã de buri, cel mai reprezentativ trib al dacilor, precum si o zonã a Transilvaniei, ce se întindea de-a lungul drumului comercial care ducea spre regiunile aurifere din Muntii Apuseni, unde sãpãturile arheologice au confirmat existenta asezãrilor romane pânã în secolul al VI-lea, adicã fosta Dacie Porolissensis. Scutul rosu, însemnând Dacia de dincolo , se referã la sudul si centrul Moldovei, altã parte a Daciei Traiane pe care Imperiul roman de rãsãrit o considera posesiune a sa , cel putin în principiu, aflatã însã în afara teritoriului detinut efectiv de cãtre romani. Precizarea Dacia de dincolo avea în vedere tocmai pozitia geograficã si politicã deosebitã a acestei pãrti a Daciei. Mijlocul auriu, respectiv câmpul galben dintre cele douã scuturi (rosu si albastru), reprezintã , fãrã îndoialã, Muntenia de astãzi sau fosta Moesie inferioarã.

Se stie cã armatele lui Justinian , urmãrind refacerea Imperiului roman în vechile lui hotare, au cucerit Africa de nord - vest de la vandali, Italia de la ostrrogoti, sudul Spaniei de la vizigoti, iar gepizilor le-a luat teritoriile dintre Tisa si Dunãrea de jos, întinzându-si stãpânirea în Banat, Muntii Apuseni, Oltenia si Muntenia. Imperiul roman de rãsãrit era exprimatã prin prezenta pe stema Daciei Justiniane a însemnelor tuturor provinciilor fostei Dacii Traiane, atât a celor de la sudul Carpatilor, cât si a celor de la nordul lor.

Prin urmare , cele trei culori, rosu la dreapta, galben la mijloc si albastru la stânga, din stema Daciei Justiniane, asezate în ordinea si în pozitia culorilor drapelului românesc de astãzi, se referã la Dacia Traianã, confirmând afirmatia lui J. F. Neigebaur cã tricolorul românesc este o mostenire de la începuturile mileniului întâi.

Transmise din generatie în generatie, ele dovedesc, împreunã cu celelalte mãrturii de culturã materialã, statornicia românilor în vatra în care s-au plãmãdit ca popor, prin simbioza daco - romanã, rezistenta lor în fata urgiei vremurilor si a valurilor succesive ale neamurilor migratorii, lupta neîntreruptã pentru afirmarea idealurilor de unitate si independentã.

Puternic legati de traditiile si marile virtuti ale înaintasilor , românii au pãstrat neîntinate , cu demnitatea ce le e caracteristicã, vechile culori ale Daciei Traiane (rosu, galben, si albastru), dar obligati sã trãiascã timp îndelungat despãrtiti în trei principate - Moldova , Muntenia si Transilvania - , i au fãcut din fiecare culoaare câte un stindard pentru fiecare principat, expresie a vechimi si dãinuirii lor pe pãmântul strãmosesc, pe care nu l-au pãrãsit niciodatã, iar din reunirea acestora pe acelasi drapel, adicã din tricolor, simbolul unor grele si necontenite eforturi pentru realizarea unitãtii nationale.

Steagul Moldovei, având bourul, pe o parte, si Sf. Gheorghe cãlare pe un cal alb în luptã cu balaurul, pe cealaltã parte, era de culoare rosie. Fãurit probabil de Bogdan I (1359 - 1365), la întemeierea tãrii, care a preluat culoarea rosie, transmisã de traditie, din vremea Daciei Traiane, el a fost pãstrat identic de urmasii sãi în domnie. În timpul lui Stefan cel Mare (1457 - 1504), steagul era din atlas rosu . si avea reprezentat, pe o fatã, pe Sf. Gheorghe încoronat de doi îngeri, stând în jilt si cu picioarele supunând un balaur cu trei capete , iar pe cealaltã fatã era reprodusã stema tãrii (capul de bour). Steagul domnesc al lui Ieremia Movilã (1595 - 1606), capturat de Mihai Viteazul, în martie 1601, în lupta de la Gorãslãu, avea fondul rosu. cu o bordurã galbenã deschisã, iar la mijloc capul de bour. Cãlãtorii poloni în trecere spre Constantinopol, Samuel Twardowski, la 1622 si Ioan Gnindski, la 1677, îl mentioneazã ca fiind din damasc si din aceeasi culoare rosie.Pe un document emis la 1817 de Scarlat Calimahi (1812 - 1819) se vãd în culori douã steaguri rosii. În timpul lui Mihail Sutu (1819 - 1821) pe stindardele moldovei apare Sf. Gheorghe cãlare, pe fond rosu. La fel, steagul armatei moldovenesti sub Mihail Sturdza (1834 - 1849) avea bourul în mijloc si în fiecare colt câte un pãtrat mare rosu iar cel al lui Alexandru Grigore Ghica (1849 - 1856) era în întregime rosu, cu o cruce albastrã în centru.

În Muntenia, steagul cel mare al tãrii pe timpul lui Mihail Viteazul (1593 - 1600), descris de cavalerul italian Ciro Spontini, era din damasc galben - auriu, cu vremea decolorat în alb, având la centru o acvilã neagrã, stând pe o ramurã verde de ienupãr si tinând în cioc o cruce patriarhalã rosie. Acelasi stindard galben - alburiu e mentionat - fãrã sã fie si descris - de douã stiri de origine polonezã, din 19 si 29 mai 1600, relative la lupta de la Hotin, dintre Mihai si Movilã. Documentele vremii ne vorbesc despre pretuirea pe care a acordat-o ilustrul voievod steagului tãrii, în care neîndoilenic vedea întrupatã glia strãmoseascã, Pentru apãrarea cãreia lupta. Nici în momentele grele , nici în clipele în care era pusã în cumpãnã însãsi viata sa, Mihai Voievod n-a uitat de steag. Este semnificativ faptul cã dupã bãtãlia de la Mirãslãu, din septembrie 1600, cu imperialii comandanti de Basta, în care sortii nu i-au surâs, Mihai nu s-a retras de pe câmpul de luptã pânã nu i s-a adus steagul tãrii, pe care, strângându-l la piept, l-a luat cu sine. [

Acest steag cu câmpul galben, ce “era foarte vechi si privit de romani ca sfânt”, dupã cum precizeazã acelasi Spontoni, fusese “semnul si marca cea mai importantã a Tãrii Românesti” sub Neagoe Basarab (1512 - 1521) si Vlad Tepes (1456 - 1462) si îl însotise pe Mircea cel Bãtrân (1386 - 1418) si pe voievozii de dinaintea luui pe câmpurile de bãtãlie fiind cu sigurantã o mostenire de la Basarab cel Mare (1317 - 1352), care-l primise, La rândul sãu, prin traditie, din vremea Daciei Traiane si-l pãstrase la întemeierea tãrii , ca simbol al legãturilor cu înaintasii.

Salvat de Mihai Viteazul dupã înfrângerea de l Mirãslãu, el a fost pãstrat cu mare cinste si de Radu Serban (1602 - 1611), ca steag al tãrii în vremea domniei sale. Relatând primirea la Târgoviste a contelui Camillo Cavriolo, trimis de împãratul Rudolf -II- pentru a duce lui Radu Vodã stindardul imperial, o datã cu confirmarea titlului de principe al imperiului, tot Spontoni aratã cã a marea ceremonie care a avut loc atunci la curtea domneascã, a fost vãzut si steagul cel mare al tãrii, din damasc galben - alburiu, socotit sfânt, si pe ccare voievodul a poruncit sã fie purtat înainte..

Datoritã asupririi nationale la care au fost supusi de stãpânirea maghiarã si apoi de cea austro - ungarã, români ardeleni desi constituiau majoritatea populatiei si erau locuitorii autohtoni ai Transilvaniei, n-au avut posibilitatea sã-si aleagã singuri culoarea drapelului si n-au fost reprezentanti printr-un simbol aparte pe steagul si stema principatului, nici în evul mediu si nici în epoca modernã. Ei au avut, totusi, un simbol propriu, culoarea albastru .- azur (cer), mostenitã din vremea Daciei Traiane, pe care, dacã n-au putut s-o impunã pe însemnele heraclidice ale tãrii, datoritã împrejurãrilor vitrege ale istoriei, au pãstrat-o pe stemele de familie si au transmis-o , astfel, din generatie în generatie, ca expresie a vechimii si înfrãtirii lor cu glia strãbunã.

În sprijinul celor de mai sus, mentionãm cã în perioada dominatiei maghiare, în timp ce stemele acordate nobililor sasi si unguri au în majoritatea lor culoarea rosie, cele date familiilor de origine românã sunt în exclusivitate de culoare albastru -azur (cer). În colectia heraclitticã J. Siebmcher, de pildã, unde sunt publicate aproape 2500 de steme acordate nobililor din Transilvania, apar , pe lângã armenii, maghiare, sãsesti si secuiesti, peste 500 de steme ale familiilor nobile românesti, care se prezintã sub forma unui scut având ca mobile, într-un câmp întotdeauna de azur (albastru), osteni cãlãri sau pedestri, înarmati cu spade drepte sau curbe, luptând împotriva unor turci, precum si felurite animale si diverse alte însemne. De altfel, culoarea albastrã a fost introdusã si pe însemnele heraclitice ale unor familii boieresti din Muntenia si Moldova, tocmai pentru a desemna detinerea unor posesiuni în Transilvania si, totodatã, legãturile existente în evul mediu între tãrile române. În stema familie Vãcãrescu, de exemplu , apare ca o dovadã a apartenentei districtului Fãgãras la Tara Româneascã, o cetate crenelatã , având arborat, în dreapta sus, un drapel albastru. [

Se poate, deci, afirma cã adunarea la un loc , pe acelasi drapel, a celor trei culori, rosul românilor moldoveni, galbenul românilor munteni si albastrul . azur al românilor transilvãnenii, reprezintã o singurã tarã, alcãtuitã din provinciile ei Moldova, Muntenia si Transilvania si un singur popor… Nu mai încape nici o îndoialã cã la acest adevãr se gândea Mihail Kogãlniceanu când spunea, în 1867, cã tricolorul românesc înseamnã “neamul nostru, din toate tãrile locuite de români”.

Dar cine este autorul contopirii celor trei culori într-un singur drapel si când s-a înfãptuit acesta? Cercetarea istoricã ne conduce, cum e si firesc, la Mihail Viteazul, primul unificator al tãrilor românesti, care a întrunit sub sceptrul sãu, în anul 1600, stãpânirea Munteniei, a Transilvaniei si a Moldovei.
Privitã în contextul realitãtilor politice ale vremii , unirea tãrilor române, realizatã prin cugetul militar si iscusinta diplomaticã a lui Mihai Viteazul , apare ca expresia concretã a polarizãrii în jurul lui a întregului popor român, ce avea constiinta unitãtii sale. Tocmai existenta constiintei unitãtii de neam la românii din cele trei principate, a apartenentei lor la acelasi unic popor, dorinta lor de unire într-un singur stat, explicã optiunea lui Mihai pentru înfãptuirea “planului daci”, care-si propunea sã reconstituie în formã româneascã vechea unitate politicã pe care o reprezentase Dacia în antichitate.
Cãlãuzit de dorinta de a-i uni pe toti românii sub un singur stindard, temerarul conducãtor, care se intitula “Io Mihail Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tãrii Românesti si Ardealului si a toatã Tara Moldovei”, a fãurit drapelul national prin contopirea culorilor de pe steagurile celor trei principate românesti, care de la el a devenit simbolul unitãtii noastre nationale. Aceastã constatare se bazeazã pe cercetarea diplomelor si a stemelor pe care Mihai Viteazul le-a acordat , potrivit obiceiurilor vremii, dupã bãtãlia de la Stalingrad, din 18 octombrie 1599, atât vitejilor boieri munteni cât si nobililor români si unguri din Transilvania care i s-a alãturat. Pe diploma acordatã lui Preda Buzescu, de pildã, apare un scut militar timbrat de un coif închis cu gratii, pe care stã o coroanã anticã, din care apare figura unui leu. De pe coama coifului si de sub coroanã iese o flamurã cu aspect de mantie, în trei culori asezate vertical, albastru la dreapta (steagul românilor transilvãneni ), galben la mijloc (steagul românilor munteni) si rosu la stânga (steagul românilor moldoveni)

Se cunosc pânã acum peste 20 de diplome eliberate de cancelaria lui Mihail din Transilvania, în anii 1599 si 1600, cu steme care au tricolorul albastru, galben si rosu pe lambrechine, iar la unele si pe scuturi. Descoperirea în viitor a unor noi diplome si acte emise de marele voievod va întãri afirmatia cã drapelul astfel îmbinat, prin gruparea în jurul culorii galben, asezatã la mijloc, a celor albastru si rosu, toate dispuse vertical a fost fãurit de Mihai Viteazul care, unind cu Tara Româneascã mai întâi Transilvania si apoi Moldova, a refãcut în formã româneascã integritatea vechii Dacii si a reînviat tricolorul din epoca românã, conferindu-i valoare de simbol al unitãtii noastre nationale, Pentru înfãptuirea uniri într-un singur stat a românilor din cele trei principate, Mihai Viteazul a luptat pânã la sacrificiul suprem al vietii sale pe câmpia de lângã Turda, El a cimentat, astfel, aceastã unire si a sfintit drapelul national cu sângele sãu.

Biruintã temporarã din punct de vedere politico - militar, izbânda lui Mihai avea sã dureze , însã , în planul constiintei nationale. Cei ce si-au asumat dupã Mihai conducerea tãrilor române au cãutat, în functie de împrejurãrile istorice, sã-i urmeze pilda, iar tricolorul românesc fãurit de el a fost pãstrat cu sfintenie secole de-a rândul si transmis din generatie în generatie, întruchipând pânã azi idealul de peste veacuri al unitãti tuturor românilor.
În perioada de dupã Mihai Viteazul , datoritã stabilitãtii interne, Tara Româneascã va continua sã îndeplineascã rolul de portdrapel al luptei pentru neatârnare si al unitãti românesti. De aici vor porni cele mai multe initiative atât pe plan politic , cât si spiritual. Faptul s-a reflectat si pe tricolor, unde culoarea galbenã, reprezentându-i pe românii munteni, este asezatã la mijloc, fiind încadratã, de-o parte si de alta, de culoarea rosie si de cea albastrã, atestându-se si în felul acesta cã unirea tuturor românilor s-a fãcut având Tara Româneascã , cu capitala ei Bucuresti, drept centru de activitate si realizare politicã a unitãtii nationale.

Nesemnalat în documentele primelor trei decenii ale secolului al XVII-lea, tricolorul reapare în timpul lui Matei Basarab (1632 - 1654), ales domn al Munteniei f&atildde;rã învoirea Portii, dar pe care sultanul a fost nevoit sã-l mentinã în scaun de teama puterii militare a tãrii , precum si a aliantei cu Transilvania, aflatã la rândul ei în relatii de bunã întelgere cu Moldova. EL s-a manifestat permanent ca un adversar al Imperiului otoman, fatã de care a pãstrat o atitudine demnã, fiind hotãrât la nevoie sã reziste cu armele. În acest sens, rezidentul habsburgilor la Constantinopol, Rudolf Schmidt, scria în 1643 cã turcii “se tem de Matei si-l considerã aproape ca pe un al doilea Mihai Vodã Cu ajutorul ostirii, mereu gata de actiune, el a înlãturat douã încercãri otomane, în 1636 si 1647, de a-l scoate din domnie.

Desigur , domnul muntean era constient cã restaurarea deplinã a independentei tãrii devenea posibilã numai printr-o actiune comunã a celor trei tãri românesti, capabile sã întreprindã cu succes o ofensivã de proportii care sã înlãture dominatia Imperiului otoman. Iatã de ce, în timpul sãu, relatiile politice dintre Muntenia si Transilvania au îmbrãcat forma unui tratat de aliantã, încheiat la 17 iulie 1635, care a fost reconfirmat si întãrit în mai multe rânduri (1637, 1638, 1640 si 1647). În pofida unor situatii conflictuale cu Moldova, între cele trei tãri românesti s-a ajuns , totusi, la un sistem de aliantã comunã sub forma întelegerilor bilaterale dintre Transilvania si celelalte douã tãri, iar în urma împãcãrii intervenite la 1644 între domnul muntean si cel moldovean , s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã sub forma întelegerilor bilaterale la 1644 între domnul muntean si cel moldovean, s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã. În cadrul aliantei dintre cele trei tãri românesti , încheiate în scopul luptei de eliberare de sub dominatia otomanã, Matei Basarab, care afirmase încã din 1632 cã “de cine ne vom teme dacã tãrile noastre vor pãstra buna întelegere de pânã acum? În afarã de Dumnezeu, de nimeni, se bucura de multã autoritate , contemporanii numindu-l “prea luminatul stãpân si voievod al acestor tãri dacice”.

Strãdaniile lui Matei Basarab de refacere, pe calea diplomaticã a aliantelor, a unitãtii tãrilor române, întreruptã prin moartea lui Mihai , n-a concretizat si în reintroducerea tricolorului, într-o formã permisã de împrejurãrile vremii, printre însemnele oficiale ale autoritãtii domnesti. Se cunosc pânã acum douã documente de la Matei Vodã care au pecetea legatã cu un snur în culorile drapelului national. Sigiliul cel mare rotund al Tãrii românesti, de pildã, confectionat din cearã rosie, este atasat hrisovului din 27 noiembrie 1640, prin care un numãr de mãnãstiri pãmântene au fost scoase de sub închinarea cãtre Locurile Sfinte, cu un snur împletit din mãtase rosie galbenã si albastrã . Era si firesc ca un asemenea document , prin care se adopta o mãsurã importantã pentru tarã, o adevãratã secularizare, constând din ridicarea drapelului unor mãnãstiri de la Muntele Athos de a exploata averile a 22 de mãnãstiri românesti închinate acestora, sã fie scris în limba românã, sã aibã monograma si iscãlitura tricolorului, mãrturie a aspiratiilor poporului nostru spre unitate si independentã. Tot cu un snur de mãtase rosie, galbenã si albastrã este atasat sigiliul mijlociu al voievodului muntean la hrisovul din 20 august 1648, prin care se fãcea unele danii Mãnãstirii Radu Vodã si, desigur , asemenea documente având tricolorul drept legãturã a pecetii de pergament, trebuie cã au mai fost emise de cancelaria lui Matei Basarab, dar, fie cã nu ni s-au pãstrat, fie cã n-au fost încã descoperite. Credem , însã, cã numai si aceste douã exemple fac pe deplin dovada cã si Matei Basarab, în conditiile istorice ale domniei sale, a dat expresie nãzuintelor de veacuri ale românilor cãtre unitate si neatârnare, sintetizate în tricolor, fãcând din însemnul national imbold în realizarea acestora si, totodatã , mijloc de a le transmite urmasilor.

Continuând opera înaintasilor , de apãrare a intereselor tuturor românilor, Serban Cantacuzino (1674 - 1688) a croit si el planuri de eliberare de sub jugul otoman a celor trei tãri surori si de unire a lor într-un singur stat, sub conducerea sa voind, ca si Matei Basarab, sã-l imite în aceastã privintã pe Mihai Viteazul….. În acest scop, el a încheiat, la 1 iunie 1685, la Fãgãras , “în numele traditiei de prietenie si apropiere a celor douã tãri un tratat de aliantã vesnicã cu Mihail Apaffi al Transilvaniei. Cei doi principi se angajau sã se ajute reciproc de orice lovituri îndreptate împotriva lor, fie de turci, fie de alte puteri. În anul urmãtor, Serban Vodã, dupã ce a mijlocit înscãunarea lui Constantin Cantemir (1685 - 1693), a închinat cu acesta la Bucuresti o întelegere de aderare a Moldovei la alianta perpetuã dintre Muntenia si Transilvania.

Fãurirea blocului antiotoman al celor trei tãri române, pe baza întelegerilor bilaterale initiate de Serban Cancatuzino în anii 1685 si 1686, care a avut o mare importantã în lupta poporului nostru pentru unitate si independentã, a fost prefiguratã de introducerea tricolorului pe steagul Tãrii Românesti. Cel trei culori ale drapelului national, exprimând idealul de unitate al românilor de pretutindeni, se pot si astãzi vedea pe steagul care l-a însotit pe Serban Cantacuzino la asediul Vienei.

Dupã cum se stie , în anul 1683 turcii au împresurat Viena, piedica cea mai de seamã în calea pãtrunderii lor în inima Europei, cerând si voievozilor români, în virtutea vechilor obligatii fatã de Poartã, sã participe la aceastã expeditie. Desi au fost obligati de turci sã lupte împotriva crestinilor, ei au actionat în sprijinul asediatilor, prin scoli încurajatoare sau prin interventii militare simulate. Sub zidurile Vienei s-a realizat atunci o actiunea anti otomanã româneascã e drept mascatã - care izvora dintr-un imbold de solidaritate etnicã si crestineascã. Cel mai activ în aceastã actiune a fost Serban Cantacuzino, convins cã o loviturã puternicã primitã de turci la Viena , departe de bazele lor, putea fi decisivã. Pasivitatea domnului moldovean Gh. Duca, dar mai ales actiunile lui Serban Cantacuzino au contribuit într-o mãsurã însemnatã la salvarea Vienei, oferind crestinilor rãgazul necesar pentru regruparea fortelor si pentru declansarea contraofensivei, Prevãzând sfârsitul dezastruos al expeditiei, Serban Vodã s-a gândit sã lase locuitorilor orasului un semn care sã le aminteascã de sprijinul prietenesc acordat de el în timpul asediului turcesc, acesta fiind, dupã obiceiul românesc al vremii, o troitã, adicã o cruce. El a poruncit oamenilor lui sã facã o cruce mare de stejar având sculptatã în mijloc icoana Maicii Domnului, iar dedesubt o inscriptie latineascã ce arãta cât de mari erau simpatiile lui pentru cauza crestinitãtii, pe care a ridicat-o chiar pe locul unde îsi avusese tabãra.

Odatã cu aceastã cruce, Serban Cantacuzino a lãsat pe câmpul de luptã de sub zidurile Vienei si un steag, care a ajuns mai târziu la Muzeul din Drezda. De unde a fost adus în 1937 , în tarã si expus la Muzeul Militar din Bucuresti. El este de mãtase, din trei fâsi orizontale cusute între ele cu atã galbenã si are o singurã fatã, fiind lipsit de un suport de pânzã. În mijloc se aflã Mântuitorul Iisus Hristos, asezat pe tronul împãrãtesc, tinând cu o mânã Sf. Evanghelie deschisã, sprijinitã pe genunchi, pe care se aflã o inscriptie, iar cu cealaltã binecuvânteazã. În dreapta Mântuitorului, sus, se aflã scris în româneste “Vitejia dreaptã sã birueascã”, iar dedesubt trei stele cu câte sase raze. Desi s-a deteriorat cu vremea, cele trei culori ale drapelului românesc se pot si astãzi usor distinge. Câmpul steagului este galben auriu, Haina cu care este îmbrãcat Domul Hristos este rosu aprins, iar vesmântul de deasupra albastru - azur. Aceleasi culori apar si pe detaliile steagului. Astfel nimbul , gulerul, brâul si dunga ce uneste umãrul cu brâul hainei Mântuitorului sunt galbene. Marginile cãrtii, perna de pe scaun si inscriptia din dreapta sunt rosii, identice cu haina Mântuitorului. Fata, mâinile si picioarele Domnului Iisus Hristos sunt rosu - Bordeaux, iar jiltul si cele trei stele rosu - brun s-au sepia Steagul trebuie sã fi avut pe cealaltã fatã, care astãzi nu se mai poate vedea din cauza suportului de pânzã ce i-a fost aplicat, o cruce asemãnãtoare celei de stejar. Cãreia i-a servit cu sigurantã ca model, precum si icoana Maicii Domnului si stema Tãrii Românesti. .

Iatã, deci, cã si Serban Cantacuzino a exprimat prin tricolor, transpus pe steagul tãrii dupã obiceiul vremii, printr-o scenã din iconografia bisericeascã, constiinta unitãti de neam, limbã si teritoriu, de viata economicã si spiritualã, care lega pe români din cele trei principate, ducându-i deseori pe acelasi câmp de luptã împotriva dusmanilor, iar pe voievozii lor la initierea unor actiuni diplomatice si militare comune. Desi n-a ajuns sã-si punã în aplicare planul sãu de luptã , deoarece a murit pe neasteptate, Serban Vodã are meritul de a fi trasat coordonatele politicii externe ale celor trei tãri române, deschizând calea pe care o vor urma Constantin Brâncoveanu, în Muntenia si Dimitrie Cantemir, în Moldova.

Nepot si succesor al lui Serban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714) a avut, datoritã abilitãti sale politice, una dintre cele mai lungi domni din istoria Tãrii Românesti.
Întelegând cã prin forta armelor nu va putea înlãtura stãpânirea turceascã, Constantin Brâncoveanu a cãutat , pe cãrãrile deseori întortochiate ale diplomatiei, sã încadreze tara în marile aliante antiotomane, sã o apropie de Habsburgi sau de Rusia, urmãrind , astfel, sã restaureze drepturile suverane ale Tãrii Românesti. Încercând sã profite atât de rivalitatea Austro - turcã cât si de cea rusoo - turcã, pentru a putea pãstra neatârnarea tãrii, Constantin Brâncoveanu a initiat sisteme de aliantã si de negocieri de tratate. Tratatul pregãtit de Serban Cantacuzino cu Habsburgii a fost primit si de Brâncoveanu, care a acceptat suzeranitatea Austriei în schimbul recunoasterii de cãtre acesta a independentei Tãrii Românesti. În acelasi timp, pãstrând supunerea fatã de Poartã, el a întretinut raporturi strânse si cu Rusia care au dus la încheierea unui tratat prevãzând sprijin în vederea eliberãrii de sub dominatia otomanã. O întelegere asemãnãtoare fusese încheiatã cu Rusia si de Dimitrie Cantemir domnul Moldovei.
Este semnificativã , în acest context, prezenta tricolorului românesc pe stema domnului muntean, alcãtuitã în 1695 cu prilejul acordãrii titlului de principe al imperiului de cãtre Leopol I. Ea constã dintr-un scut în mijlocul cãruia se aflã un cãlãret costumat ca un ostas din legiunile romane, tinând în mâna dreaptã o spadã în vârful cãreia se aflã un cap de turc. Pieptarul cãlãretului este rosu, coiful, sabia si sandalele acestuia, precum si frâul si saua calului sunt galbene iar fondul scutului este albastru.

Asocierea celor trei culori ale drapelului national pe stema familiei Brâncoveanu nu poate fi în nici un caz întâmplãtoare, dacã ne gândim la dragostea de glie si de neam a voievodului muntean , la idealurile care i-au cãlãuzit domnia, între care mentinerea neatârnãrii si înfãptuirea unitãtii românesti, de la care i s-a si tras mazilirea, urmatã de tragicul sfârsit, în 1714 la Constantinopol, împreunã cu cei patru fii ai sãi, suportat cu demnitate si cu o remarcabilã tãrie sufleteascã.

În a doua jumãtate a secolului al XVIII - lea , tricolorul apare si în Moldova pe stema familiei Ghica.
Uciderea de cãtre turci, în octombrie 1777 , a lui Grigore III Ghica, , aflat al a doua domnie în Moldova, dupã ce ocupase mai înainte si tronul Munteniei, pentru cã a protestat energic si în mai multe rânduri împotriva anexãri Bucovinei de cãtre Imperiul habsburgic cu acordul Înaltei Porti, a fost exprimatã simbolic prin introducerea pe stema acestei familii a “lacrimilor de argint”, element heraldic semnificativ pentru tragicul sfârsit al domului, precum si al tricolorului, sugestiv în a exprima împotrivirea lui fatã de stirbirea unitãtii teritoriale si autonomiei tãrii. Stema familiei Ghica cuprinde, în registrul superior, 12 lacrimi de argint, dispuse sase cu vârful în jos, fatã de alte sase în pozitie inversã, iar în registrul inferior, tãiat si despicat, în dreapta pe albastru, acvila cruciatã de aur (galbenã), iar în stânga pe rosu, capul de bour, de asemenea de culoare galbenã.
Dupã rãscoala tãranilor români din 1784 , care a urmãrit pe lângã desfiintarea servitutiilor apãsãtore si emanciparea nationalã , iar Horea, conducãtorul ei, gândindu-se chiar, dupã cum ne informeazã traditia, la refacerea vechii Dacii, prin unirea Transilvaniei cu celelalte douã principate românesti, înregistrãm la începutul secolului XIX - lea, în Tara Româneascã, o altã mare ridicare la luptã, sub conducerea lui Tudor Vladimirescu, pentru scuturarea dominatiei strãine si cucerirea libertãtii nationale.

Caracterul national al Revolutiei din 1821, de luptã pentru neatârnarea poporului român, atât împotriva dominatiei Imperiului Otoman ce încãlcase prevederile stabilite prin Capitulatii, cât si a altor imperii care îsi întinseserã stãpânirea asupra unor însemnate teritorii românesti si nu-si ascundeau intentiile spre noi imixtiuni, a fost înscris în programul ei politic, formulat în Proclamatiile de la Pades si de la Bucuresti, si s-a reflectat si în includerea tricolorului pe steagul ridicat de Tudor.

Flamura steagului este alcãtuitã din douã bucãti de mãtase, una albã si cealaltã albastrã, suprapuse si cusute pe margini. Numai partea de culoare albã are însemne heraldice, ea constituind fata steagului, pe când cea albastrã era nepictatã si reprezenta spatele acestuia. În mijlocul câmpului alb al fetei steagului, la partea superioarã, este zugrãvitã Sfânta Treime: Dumnezeu - Tatãl si Dumnezeu - Fiul si deasupra Sfântul Duh în chip de porumbel. În dreapta Mântuitorului se aflã Sf. Mucenic Teodor Tiron, patronului Tudor Vladimirescu , iar în stânga Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtãtorul de biruintã. Sub Sfânta troitã, în mijlocul unei ghirlande din frunze de laur (dafin) se aflã acvila cruciatã, cu zborul jos, stema Tãrii Românesti.

Cele trei culori ale drapelului national sunt incluse subtil, dar perfect vizibil , în cromatica vesmintelor purtate de personajele cu valoare simbolicã de pe steag, în ordinea si gruparea lor de astãzi, asa cum este corect , rosu la margine, pe mantia lungã a Sf. Gheorghe, galben la mijloc, fustanela lui Dumnezeu Tatãl, si albastru la hampã, pe fustanela Mântuitorului.

Tricolorul de pe flamurã îl regãsim si pe ciucurii cu care erau împodobit stindardul. Trei la numãr, împletiti din fire de mãtase de culoare rosu, galben si albastru, ei erau dublu etajati si aveau cât e o micã sferã de argint masiv la capete. Fiind detasabil, si deci, independenti de steag 46 , ciucuri , spre deosebire de flamurã, au fost executati fãrã nici o discretie în culorile nationale a cãror îmbinare este cum nu se poate mai expresivã, tricolorul apãrând aici în toatã mãretia si splendoarea lui.

Asadar, stindardul cel mare al Revolutiei din 1821 simboliza, prin tricolor, ideea de unitate si independentã a “tot norodul românesc”, fiind, în acest sens, un mesaj pentru viitor ce venea precum se stie, din veacurile trecute si care va dobândi noi dimensiuni în deceniile urmãtoare.
La numai câtiva ani dupã introducerea în 1834, de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica, a culorilor nationale pe steagurile ostirii muntene, în Transilvania, la marea adunare de la Blaj din 3 / 15 mai 1848, deasupra multimi se va înãlta demnã “flamura cea mare tricolorã a natiunii române”, pe care erau însemnate cuvintele “Virtutea românã reînviatã”. Era un steag mare , confectionat cu o sãptãmânã mai devreme si declarat drept drapel national de Conferinta de la Sibiu din 26 aprilie - 8 mai 1848, dovedindu-se si prin aceasta cã si români erau o natiune cu aceleasi drepturi la viatã proprie ca si celelalte natiuni ale principatului. El era expresia idealului de independentã nutrit cu ardoare de cei reuniti pe câmpia Blajului, numitã de atunci Câmpia Libertãtii si, în acelasi timp, simbolul unitãtii nationale. Întelegându-i mesajul si impresionat de entuziasmul si emotia cu acare multimea de pe întinsul Câmpiei Libertãtii s-a strâns sub faldurile lui, cãrturarul Sas Stephan Ludwig Roth , aflat de fatã la acea grandioasã manifestare, afirma cã “Desi drapelul national nu a fost ridicat atât de sus ca sã fie vãzut de la Dunãre, totusi, cunoscând comunitatea spiritualã unitã, cred cã fluturarea acestor culori aici , în cest loc, trebuie sã fi produs bãtãi de inimã la Bucuresti si Iasi”.

Traditia nationalã ne informeazã cã un steag semãnãtor, având culorile asezate orizontal, în ordinea albastru, galben , rosu, ar fi servit si lui Avram Iancu. În acelasi timp, în Tara Româneascã , asa cum arãtam la 14 iunie 1848, ca rezultat al triumfului revolutiei, tricolorul, având înscrisã deviza” Dreptate, frãtie” se instituia ca steag national. La mai putin de un deceniu de la revolutia pasoptistã, în 1857, Divanurile Ad-hoc din Moldova si Muntenia exprimau vointa unirii românilor din cele douã principate într-un singur stat, devenit realitate la 24 Ianuarie 1859.

Era firesc ca tricolorul, simbolul peste timp al unitãtii românesti, sã însufleteascã lupta pentru fãurirea statului national român modern. Reintrodus de Barbu Stirbei (1849-1856) pe drapelele armatei muntene, dupã ce fusese scos din folosintã din Cãimãcãmie, tricolorul va reapare si în Moldova în perioada luptei pentru unirea Baronului Talleyrand de Perigord, presedintele Comisiei europene de supraveghere a constituirii Divanurilor Ad-hoc, scria în 1857 contelui Walewski, ministrul de externe al Frantei, cã în drumul sãu spre Iasi a fost întâmpinat la Bacãu de peste trei mii de oameni purtând pieptare cu tricolorul national al unirii, iar la intrarea în capitala Moldovei a fost primit de populatia orasului care avea în frunte pe mitropolit, pe episcopii si nouãzeci de preoti, toti îmbrãcati în haine negre si având brâie si cocarde tricolore.

Înfãptuirea unirii Munteniei cu Moldova, la 24 Ianuarie 1859, care a reprezentat actul de vointã al întregii natiuni române, încununarea luptelor purtate de atâtea generatii de înaintasi si, în acelasi timp, temelie pentru cucerirea independentei si desãvârsirea statului national unitar, prin unirea cu România a celorlalte provincii aflate sub dominatie strãinã, trebuie întãritã printr-o serie de reforme largi si radicale. I-a revenit lui Alexandru Ion Cuza misiunea istoricã de a da viatã cerintelor legate de consolidarea statului national. Domnul Unirii a initiat un vast program de mãsuri care au modificat structural aspectul societãtii românesti. Între acestea s-a înscris, la loc de cinste, reintroducerea oficialã a tricolorului ca drapel national al Principatelor Unite.
Adoptarea tricolorului cãpãta în noile conditii sensuri mai adânci, care aveau sã fie exprimate de însusi domnitorul Cuza, la 1 septembrie 1863, în discursul tinut cu ocazia înmânãrii noilor drapele unitãtilor militare: “Steagul e România, acest pãmânt binecuvântat al patriei, stropit cu sângele strãbunilor nostri si îmbelsugat cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiecãruia, casa în care s-au nãscut pãrintii nostri si unde se vor naste copiii vostri … Steagul e totodatã trecutul, prezentul si viitorul tãrii, întreaga istorie a României!

El avea încã culorile redate orizontal, în ordinea rosu sus, galben la mijloc si albastru jos. Pe una din fetele steagului era imprimatã stema Principatelor Unite, iar dedesubt înscrise cuvintele pline de semnificatie: “Unirea Principatelor. Fericirea Românilor”.
Prin Constitutia din 1866 si prin legile pentru fixarea armeriilor României din 1867 si 1872 s-a stabilit ca tricolorul sã aibã culorile asezate vertical, în ordinea albastru alãturi de hampã, galben la mijloc si rosu la margine “flotând” liber în aer, iar în centrul uneia din fete stema tãrii”.

Tricolorul, astfel instituit, avea sã triumfe la 9 Mai 1877, când Parlamentul României, într-un glas cu întreaga natiune, a proclamat independenta noastrã de stat. Cã independenta de stat a fost gândul ce domina cugetele si simtãmântul ce încãlzea inimile, au dovedit-o lunile eroice care au urmat acelei zile mãrete. Un întreg popor a actionat ca un singur om însufletit de o unicã hotãrâre, sã-si cucereascã neatârnarea. Statul român si-a cucerit independenta deplinã prin sângele ostasilor sãi, alãturi de care s-au jertfit si fratii lor din teritoriile aflate sub stãpânire strãinã, veniti sã lupte sub stindardul tricolor al tãrii în care vedeau viitoarea lor patrie.

Cucerirea independentei de stat a României a dat un puternic imbold miscãrii de eliberare nationalã a românilor din Transilvania , constituind o premisã importantã a desãvârsiri unificãrii national statale, ce se va înfãptui la 1 Decembrie 1918. În acea memorabilã zi, semintia lui Decebal si Traian si-a dat întâlnire între zidurile Alba Iuliei, devenitã neîncãpãtoare. Îndreptându-se din toate pãrtile si de pe toate vãile Transilvaniei spre cetatea Albei , pe jos sau cãlãri, cu trenurile si cãrutele, asemenea fluviului care îsi adunã apele din vãrsarea râurilor într-o singurã matcã, miile si zecile de mii de români, îmbrãcati cu cele mai frumoase straie nationale, purtând steaguri tricolore confectionate din pânzã de casã si citind “Desteaptã-te române” si “Pe-al nostru steag e scris Unire”, au venit sã afle, prin glasul autorizat al alesilor lor, supremul testament al tuturor generatiilor bimilenarei noastre istorii, proclamarea libertãtii lor nationale, dreptul lor de a trãi liberi si demni pe strãvechiul lor pãmânt, de a aseza temelii trainice unitãtii lor national statale. Au venit, de asemenea, si cei de altã nationalitate, pe care soarta îi asezase alãturi de ei , animati de dorinta de a clãdi împreunã un viitor mai bun pentru toti fii acestui pãmânt, un viitor de prosperitate, întemeiat pe dreptate, respect si colaborare reciprocã.

Erau acolo, aievea coborâti parcã de pe columnã, din hrisoave, peceti si steme, plãiesii lui Stefan , mosnenii lui Mihai , motii lui Horea si ai lui Iancu, pandurii lui Tudor, luptãtorii pasoptisti, fãuritorii Unirii de la 1859 si dorobantii de la 1877. Un popor întreg dorea fierbinte unirea si era ferm hotãrât s-o înfãptuiascã. Tricolorul românesc pãstrat cu pietate din zilele glorioase ale lui Mihai Viteazul si Avram Iancu, s-a înãltat demn în acea zi , îndemnându-i pe românii din cele ptru unghiuri sã se uneascã spre a putea birui în lupta lor dreaptã. De la vlãdicã pânã la opincã, mai bine de 100.000 de bãrbati si femei, tineri si bãtrâni, sub faldurile tricolorului ce strãlucea mândru în lumina blândã a iernii, au aclamat o zi întreagã mãretul ideal împlinit, unirea pentru toate veacurile a Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu Români. Un vis de veacuri biruise. Era mare izbânda. Asteptatã si pregãtitã de lucrarea multor generatii, era fireascã venirea ei. Roata istoriei a fost definitiv învârtitã, prin vointa si puterea poporului, cu spita dreptãtii spre viitorul demn al neamului românesc.

Fãurirea statului national unit la 1 Decembrie 1918 a avut o înrâurire profundã asupra întregii evolutii a societãti românesti, a creat conditii noi pentru dezvoltarea economicã, politicã si socialã a României, pentru apãrarea independentei si suveranitãtii patriei, pentru întãrirea unitãtii nationale.
"Intoarcere in trecut" - de Micu la: 19/02/2004 12:02:25
(la: De ce vreau sa emigrez)
Am trait si trec prin aceleasi framintari, "jumatatea" mea nu accepta ideea intoarcerii iar eu ma recunosc intru totul in ceea ce spui...numai ca am fost in toamna 2003 in Romania si am stat 2 luni.
Hmmm..."am descoperit un pic cam tirziu, dar poate ca nu prea tirziu: ceea ce conteaza in viata sint familia si prietenii..." Asa credeam si eu insa realitatea e un pic diferita...traim in universuri paralele, noi raportam totul la ceea ce a fost, ce minunata a fost clipa petrecuta cu prietenul x dar prietenul x, de atunci a avut alte clipe minunate cu y altii, a evoluat diferit...numai noi ne feferim la trecut, noi "dezradacinatii". Familia, alta poveste (mult mai complexa)...ce-i familia?!...mama, tata+matusi, nepoti, etc. Si daca te intorci ce ai sa faci...te intorci cu bani si stai ori cauti o slujba ...si daca nu ai sa gasesti "...caldura familiei si a prietenilor ...", daca daca...zicea cineva sa avem grija ce ne dorim ca nu cumva sa se indeplineasca! Si sa inchei cu un gind pesimist...cred ca locul nostru e undeva, pe o insula in mijlocul oceanului, acolo unde exista lumea perfecta...bineinteles inainte de aparitia "Omului Vineri"
#10071 (raspuns la: #9979) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Nu cred ca au fost trecute to - de dan_mc la: 08/03/2004 06:12:10
(la: Integrarea tiganilor)
Nu cred ca au fost trecute toate variantele posibile de raspuns. Eu personal, am votat prima varianta.
Cu totii am intalnit, la un moment dat si familii de tigani decente, nu neaparat intelectuali, familii normale cu parinti care lucreaza pentru a-si castiga existenta , copii frumosi si curati. La vederea unor asemenea familii iti spui ca se poate, rromii se pot integra foarte bine in societatea noastra.
Totodata, de-a lungul istoriei, romii au format intotdeauna comunitati separate, traind in satre... cred ca acest lucru face parte din felul lor de a fi, reprezinta cultura lor si aici trebuie sa dam si noi dovada de deschidere, prin a accepta acest lucru. Poate suna putin ciudat, cred ca rromii pot sa se integreze in societatea noastra, traind in comunitatea rroma. Cred ca nu se pot aplica formule cunoscute, ci trebuiesc gasite solutii pentru a integra in societate nu rromul ca persoana unitara, ci comunitatea rroma. Trebuiesc gasite solutii pentru a vindeca fobia pe care societatea noastra o are fata de rromi, in primul rand prin evitarea discriminarilor care se fac in scoli prin crearea claselor speciale pentru rromi. Copiii nostri sunt invatati de mici sa se teama de tigani, li se induce sentimentul ca sunt superiori acestora. In aceste conditii nu se va mira nimeni, ca adultii de maine vor gandi la fel ca cei de azi si situatia va ramane neschimbata.
Totodata, trebuiesc facute eforturi si din partea comunitatii rrome. Cred ca o campanie "apa si sapunul nu omoara" ar fi binevenita, dar ca o astfel de campanie nu trebuie facuta de catre autoritati, ci chiar de catre conducatorii comunitatilor rrome, care au o influenta foarte mare in randul acestora. Multe alte astfel de campanii ar trebui initiate, dar nu am sa le mentionez eu pentru a nu fi considerat rasist.
Variantele 3) si 4) de raspuns cred ca nici nu pot fi luate in calcul. Doar persoane extremiste au putut opta pentru aceste raspunsuri. Hai sa fim realisti... o expulzare a rromilor nu va avea loc niciodata, acestia sunt cetateni romani cu drepturi depline (cei care le mai au), ca oricare dintre noi.
Pentru cei care au ales ca si varianta de raspuns expulzarea, ar face bine sa reflecteze asupra impactului pe care l-ar avea asupra UE o astfel de decizie. Nu am mai fi admisi in UE, ci am fi pusi la colt fara drept de recurs.
In trecut am tinut regimul At - de (anonim) la: 09/03/2004 21:12:42
(la: Cu ce regim ati reusit sa slabiti?)
In trecut am tinut regimul Atkins cu succes. DAR, nu l-as mai recomanda. In primul rand, daca nu il urmezi constant te ingrasi la loc, motiv pentru care acum va si intreb de altceva. Si in mod cert si mai important, e criminal pentru cei care eu au probleme cu colesterolul. Cand am inceput Atkins eram OK cu colesterolul, si cand am terminat, dupa 1 luna jumate eram peste limita. Si observam si eu: desi slabisem cat imi propusesem, cand dormeam imi amorteau mainile si trebuia sa ma tot foiesc ca poata circula sangele. La mine asta e cel mai clar semn ca mi-a crescut colesterolul. Deci daca nu aveti probleme de genul asta, Atkins functioneaza bine-mersi - eu slabeam in fiecare zi 1/2kg.

Am mai incercat si ciorba de varza. Criminala ciorba aia! Incepusem sa cred ca slabesc pentru ca mi-era asa de sila de ciorba incat mai mult de o portie pe zi nu puteam sa mananc. De asemenea, m-am ingrasat.

Concluzia mea e ca nu exista regimuri dupa care sa nu te mai ingrasi. Imediat ce incepi sa mananci si restul alimentelor "interzise" pui pe tine. Ideal este sa iti schimbi stilul de alimentatie si implicit de viata: sa mananci sanatos, cum zice Ozzy, daca se poate sa te faci vegetarian cu atat mai bine, sa faci exercitii fizice si in general sa nu te lipesti de scaun toata ziua. Dar sa fim seriosi. Cati dintre noi pot sa faca asa ceva. Nu neaparat ca n-am avea vointa, ca la un moment dat ti se acreste sa te tot stresezi ba ca nu-ti vine nu-stiu-ce de imbracat, ba ca X arata mai bine, ba de cate calorii are mancarea si ajungi sa te incapatanezi si iti gasesti motivatia. Dar cea mai grea chestie e sa rezisti, iar cel mai puternic adversar e familia. Acasa se gaseste gustos si toxic, adica cu ulei si prajeli si alte chestii, se mananca dulce, se beau sucuri... Plus ca nu face nimeni sport din proprie initiativa, ba chiar devin dependenti de masini pentru deplasari. Apoi la facultate iar se mananca pe apucate, se beau iarasi sucuri, se merge iarasi cu masina peste tot. Si exemplele pot continua, ca doar le stim toti.

Si chiar daca te decizi tu ca vrei sa schimbi deea ce nu-ti convine in viata ta, prea mult nu razbati. In cel mai fericit caz pana reusesc sa slabesc cat mi-am propus. Apoi ma mentin o perioada, si apoi incet incet ma ingras la loc. Asa ca peste 1an - 2 iar trebuie sa ma apuc de slabit.
Ironic e ca it mintea mea stiu ca vreau o viata sanatoasa. Bine macar ca nu beau si n fumez. Mai imi stricam sanatatea si cu asta.

Acum mi-am cumparat o lada de portocale, una de grepfruit si una de mere de la Metro si o sa incerc sa mananc in principiu fructe. Asta fiind un fel de partea a 2-a a regimului. Am observat ca in cazul meu daca ma apuc de o dieta fixa, sansele sa o tin pana la sfarsitul saptamanii la fel de stric sunt reduse. Asa ca in primele 2 saptamani fac un fel de dieta mai lejera, ca sa ma obisnuiesc cu noul tip de mancat, si apoi trec pe cruditati ca sa imi detoxifiez organismul. Avantajul e ca dupa asta slabesc mai usor.

Va urez succes celor care va mai chinuiti cu asa probleme si multumesc tutror celor care si-au exprimat parerea. Astept in continuare sugestii si alte idei :)

Si daca n-om reusi sa slabim, macar toti prietenii nostrii sa se ingrase!
(Cat adevar in zicala asta!)

Emi

P.S. Nu numai ca le-as trage o palma peste ochi celor care imi spun ca m-am mai ingrasat, dar si vreo 30 de Kg in plus ca sa aiba si ei cu ce sa-si omoare timpul si neuronii. Rautaciosii!
Trecut, prezent... - de Alain la: 07/04/2004 06:59:12
(la: Cand va ganditi la istoria neamului romanesc, ce simtiti?)
Poate pentru ca nu meritam mai mult. 'Lupta', 'suferinta',de acord,insa privesc in jurul meu si sincer nu prea vad acele calitati pe care le credeam odata proprii romanilor: bunavointa, ospetie, dorinta de dreptate,neinfricare,libertate in cuget, putere de munca,conduita morala... si cate altele.Cu siguranta ca istoria care atarna in spatele nostru (si de care sunt mandru), ar trebui sa ne insufle cel putin cateva din calitatile de mai sus, realitatea insa este alta:saracie, coruptie, mizerie...istoria cu greu isi mai face loc prin gandurile noastre.
Asadar, intr-o parte trecutul, in cealalta prezentul, ce sa cred:amintiri, povesti, sau realitatea din fata mea?
#13416 (raspuns la: #13362) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cu fata spre trecut - de djibril la: 23/04/2004 07:34:24
(la: Evreii si o manie curioasa..)
Este interesat de observat ca retorica israeliana este intotdeauna indreptata spre trecut. De curand am urmarit un reportaj al carui substrat, potrivit caruia toti musulmanii nu traiesc decat pentru a-si lega o bomba de gat, a fost imbogatit cu o demonstratie absolut stupefianta. Astfel, o realitate istorica, potrivit careia Palestina este in fapt numele dat Cannanul biblic, pamant daruit de Dumnezeu evreilor, este transformata intr-o legitimare a prezentei israeliene si, implicit, a taberelor de refugiati arabi. Palestina nu exista si nu a fost decat o creatie artificiala a Imperiului Roman. Palestina este o inselatorie caci nu exista o limba, o cultura, o traditie a unui popor palestinian. Cannanul in schimb...
Ce poti raspunde unei astfel de argumentatii? Nu poti decat sa intrii cu tancurile in Ungaria caci pamantul acela a fost al nostru de la Burebista. In acest caz, maghiarii nu ar avea nici o sansa caci noi am fost acolo inaintea lor, la fel cum evreii au fost inaintea palestinienilor.
Cat despre Holocaust... nu poti avea decat respect fata de suferintele celor ce au cunoscut acest iad. Experienta nazista ar trebui sa existe in mintea si sufletul oricui si cred ca nimeni nu ar mai pica in pacatul intolerantei. Insa Holocaustul pare a fi devenit un scut, o justificare a unor noi nedreptati. Cine pune la indoiala actiunile Israelului este cu siguranta antisemit! Statele care nu isi cer iertare sunt cu siguranta antisemite!
Insa, asa cum s-a mai spus in acest forum, despre contributia evreilor la instaurarea regimului comunist se vorbeste prea putin si nimeni nu a cerut scuze din partea lor. Cu siguranta ar fi clasificat ca antisemit. Insa, daca la Auschwitz fiintele umane erau ucise cu miile, la Pitesti moartea era un dulce vis care le era refuzat. Tortura fizica, distrugerea personalitatii erau lucruri de care nenorocitii aceia nu puteau scapa nici macar prin moarte. Poate ca victimele comunismului ar trebui sa ocupe acelasi loc in randul martirilor si poate ca memoria victimelor nazismului, precum si istoria, nu ar trebui fi folosita ca o justificare a unor noi nedreptati.
inacita tot pe loc - de inacita la: 24/08/2004 17:48:07
(la: Ce regretati de pe vremea lui Ceausescu?)
inacita tot pe loc

Cate prostii se pot spune intr-un singur forum, pe un singur subiect dat? Cred ca intram in cartea recordurilor. Cineva, departe, in josul paginii, zicea ca pe vremea trecuta femeile erau egale cu barbatii. Ca ce, traforau impreuna? Ha! Si apoi, femeia nu va fi niciodata egala cu barbatul si cu nimic, pentru ca nu asta a fost intentia. Fiecare inanimat/animat este doar egalul sau. Diferenta exista. Restul e utopie, ca si comunismul.
Din TRICOLORUL - de anita47 la: 27/08/2004 05:12:53
(la: O CATASTROFA NATIONALA: 23 AUGUST 1944)


Cum se da o lovitura de Stat

Presa scrisa si cea vorbita, îndeosebi Televiziunile, s-au întrecut în ultimele 2-3 saptamîni sa publice ori sa transmita diverse comentarii si materiale despre faptele petrecute în urma cu 60 de ani si care, se stie prea bine, daca pe plan intern au avut multiple consecinte grave si daunatoare, in schimb, pe plan european, au influentat decisiv evolutiile ultimei faze a Razboiului Mondial din 1939-1945, mai ales în spatiul Europei Eat-Centrale. Pentru ceea ce a urmat, pe plan politico-diplomatic, militar, economic si psihologic, s-a avansat de catre istoricii si comentatorii militari - defel exagerat - comparatia cu “un nou Stalingrad”. Dar, asa dupa cum s-a observat, întemeiat, adeseori, locul istoricilor în dezbaterile din ultima vreme l-au luat nespecialistii, care au venit cu propuneri, sugestii si scenarii, care de care mai traznite, contribuind în fapt, si mai mult, la… îndepartarea, decît la apropierea, zilei de 23 august 1944 de constiinta publica. Este adevarat ca scopul scuza mijloacele, dar mistificarile nu-s oricum îngaduite, ci, de regula, sanctionate. Dar sînt atîtea motive pentru o revenire asupra desfasurarii exacte a episodului cardinal - arestarea Antonestilor - revenire oricînd binevenita si, cu totul, pe placul cititorului. in temeiul investigarii memorialisticii ramase de la principalii “actori” ai dramei, dupa analiza documentelor si coroborarea infor-matiilor transmise, la 23 august 1944 au intervenit urmatoarele derulari esentiale: atunci, în epicentrul evenimentului (Palatul Regal din Calea Victoriei) s-au aflat cel putin 30 de persoane, care, ulterior, au depus marturii, verbal ori în scris. Calitatea surselor, în functie si de aceea a oamenilor, difera si, din aceasta cauza, valoarea probelor de care dispunem este cu totul inegala. O sursa (Ioan de Mocsonyi-Styrcea), care ar fi trebuit sa fie de o mare calitate, avînd în vederea rolul si locul personajului în anturajul Regelui Mihai I, se dovedeste (asa cum, de altfel, s-a dovedit si individul, care în perioada 1947-1963 a ravasit închisorile comuniste) execrabila, deci inutili-zabila; alte surse sînt aproximative, atestînd clar dorinta autorilor de a-si afla un post marcant în desfasurarea faptelor (în ordine: D. Damaceanu, Emilian Ionescu, C. Sanatescu - asadar, toti militari); nu lipsesc probele dezinhibate (Lucretiu Patrascanu, Bellu Zilber), nici cele dezlînate (Emil Bodnaras, C. Agiu), si nici altele fardate sau voit studiate (Regele Mihai, diplomatii de la Curte). În categoria, rara, a marturiilor sistematice si precise le includem pe cele datorate lui Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Gh. I. Bratianu, Mihai Antonescu, Grigore Gafencu, Gh. Barbul s.a., iar în aceea singulara, dar, concret de exceptie, cuprinzînd numai relatarile, declaratiile si recunoasterile prompte si exacte, unele chiar adnotate (chiar daca în închisoare), care rezista tuturor “intemperiilor” scurgerii timpului si, deci, confruntarilor, se înscriu toate materialele care poarta girul Mare-salului Antonescu. Faptul nu este întîmplator, de vreme ce, în 1944-1946, fostul Conducator era, netagaduit, cel dintîi interesat de aflarea si afirmarea adevarului. Este un element remarcabil si recomanda precis izvoarele de la care, în ana-lizele noastre, trebuie sa pornim si trebuie sa ne si reîntoarcem! Dintre sursele care poarta semnatura Mare-salului, distingem 3 de o valoare exceptionala: 1) documentul intitulat “Însemnari din celula”, asternute într-o agenda din 1930 a Regelui Carol II, chiar în seara demiterii (aproximativ între orele 21 si 23); 2-3) detaliile furnizate de I. Anto-nescu la interogatoriile conduse de Avram Bunaciu, în 15 si 20 aprilie 1946, în cadrul pregatirii procesului “marii tradari nationale” din 6-17 mai 1946. Nemultumit de textul interogatoriului, din 15 aprilie 1946, pe care ex-Maresalul l-a revazut si corectat cu acribie, la 20 aprilie 1946, anchetatorul Avram Bunaciu l-a chemat pe detinut la un nou interogatoriu, din care extragem urmatorul fragment, care, juxtapus textului amintit al “Însemnarilor din celula”, ne ofera, cu siguranta, descrierea cea mai completa si veridica, exacta a desfasurarii audientei istorice de la Palat din 23 august 1944 (aproximativ între orele 15,15 si 17,30). Sa parcurgem acest text: “Mergînd la Palat (în dupa-a-miaza de 23 august 1944), l-am gasit pe culoare pe d-l Mihai Antonescu si am mers împreuna la Rege. Am vazut în curte tancurile pe care mi le ceruse sa se apere de nemti. Tevile erau îndreptate spre casa. Atunci, în fata lui Mihai Antonescu si Sanatescu, i-am spus ca nu mai e nimic de facut si ca asteptam numai un raspuns de la d-l Clodius si scrisoarea partidelor politice. Sanatescu se scoala si spuse: “Vi le aduc eu”. Regele a iesit din camera si dupa o jumatate de ceas s-a reîntors cu un pluton de soldati din garda Palatului cu revolverele în mîna. Surprins, am spus: “Ce înseamna aceasta, Majestate?”. În timpul acesta m-a luat de coate un maior (Anton Dumitrescu) pe care l-am facut “misel”. Lui Sanatescu i-am spus: “Nu ti-e rusine, d-tale, om batrîn, sa-l pui pe Rege, un copil, sa faca astfel de lucruri neuzitate?”. Dupa ce Sanatescu mi-a spus: “Sînteti arestat fiindca nu ati vrut sa faceti armistitiu” si i-am raspuns “Cum îndraznesti sa afirmi ca nu am vrut sa fac armistitiu?”, Regele a trecut în alta camera. Dupa aceasta Sanatescu a facut semn soldatilor sa ne scoata (din “Salonul Galben”). Am fost bagati într-o casa de fier în care-si tinea (presupun) d-na Lupescu bijuteriile. Era o încapere mica, lipsita de fereastra, fara scaune. Am stat pîna la 4, cînd a venit d-l “Ceausu” care ne-a dus într-o casa de la pe-riferie (în Bucuresti), unde am stat 8 zile (pîna 31 august 1944), cînd rusii ne-au ridicat si dus la Moscova”. Ce se desprinde, în mod sigur, din textul retinut? Neputînd cuprinde totul, voi proceda selectiv, retinînd esentialul, surprinzînd mobilul faptelor întîmplate. La 22-23 august 1944, Anto-nescu luase ferm decizia de-a încheia armistitiul cu Natiunile Unite, lucru comunicat si, deci, foarte bine cunoscut complotistilor. I. Antonescu fu-sese rugat de fruntasii partidelor istorice (Iuliu Maniu, Dinu Bratianu, I. Mihalache, Gh. I. Bratianu, C. Titel Petrescu) sa conduca el operatiunea de semnare a armistitiului. Pîna atunci, Maresalul fusese ferm convins ca retragerea României din Axa si semnarea armistitiului trebuiau rea-lizate numai dupa avertizarea lui Hitler (de altfel, în seara lui 22 august, revenind de pe frontul din Moldova, el i-a solicitat trimisului lui Hitler, Carl Clodius, aceasta pre-tentie, precizîndu-i ca astepta raspunsul înca 24 de ore, pîna la 24 august 1944, orele 18,00). Dar, în clipa în care, la Snagov, în 23 august 1944, aproximativ la ora 11,00, Ion Antonescu a cazut la întelegere cu Gh. I. Bratianu, în prezenta lui Mihai Antonescu, vice-presedintele Consi-liului de Ministri si titularul Exter-nelor, ca istoricul sa-i aduca o “scri-soare de garantie” semnata de liderii politici, în sensul ca ei erau de acord cu conditiile dure ale armistitiului (cedarea provinciilor istorice din Est în folosul URSS), din acel moment, asadar, Maresalul s-a declarat dispus sa nu mai astepte “acordul” lui Hitler. De “scrisoarea de garantie”, Anto-nescu avea nevoie pentru vizita anuntata telefonic la Palatul Regal pentru ora 15,00. Istoricul se angajase ferm sa aduca documentul pîna la ora 15,00, dar, nefiind posibil, s-a deplasat la Presedintia Consiliului de Ministri din Bucuresti, în jurul orei 15,00, si i-a facut cunoscut lui Mihai Antonescu acordul deplin al liderilor istorici, urmînd sa prezinte “scri-soarea de garantie” în cursul serii, pentru a fi difuzata prin radio. Putem presupune ca Mihai Antonescu nu l-a înstiintat imediat pe Maresal asupra acestei comunicari, dat fiind, probabil, ca avea s-o faca la Palat, unde aveau sa se întîlneasca în minutele urmatoare la rege, unul (Mihai Antonescu) ajungînd mai devreme, iar celalalt (Ion Antonescu) cu oarecare întîrziere. În adevar, Mihai Antonescu s-a întîlnit cu Regele si cu C. Sanatescu, pret de 20 minute, timp in care le-a expus “desfasurarea de forte”, precum si intentia de-a zbura la Ankara pentru a negocia cu Aliatii, mai ales ca, în 22-23 august 1944, facuse 4 interventii diplomatice oficiale si urgente prin Ankara. Regele l-a rugat pe ministrul de Externe sa ramîna în Palat, revenind o data cu Maresalul, cînd acesta avea s-ajunga în Calea Victoriei. Aceasta pauza de circa 30 de minute, care s-a ivit întîmplator ori a fost “dirijata”, avea sa le fie fatala Antonestilor, si iata de ce, pentru ca: Regele, întîlnindu-se în rastimpul ivit cu colaboratorii sai, în biroul sau de lucru din Casa Noua, a fost sfatuit de complotisti sa-l preseze pe Maresal sa semneze numai-decît si imediat armistitiul; numai ca ex-Maresalul nu era omul - nici chiar în acele momente cruciale - care sa asculte recomandarile Suveranului, un “copil”, cum l-a calificat de altfel în cursul întrevederii, iar aceasta pentru ca în problema armistitiului Conducatorul avea deja planul sau si n-a admis sugestiile venindu-i din partea “cuibului de vipere” de la Palat. Din aceste contradictii si presupuneri false ori reale avea sa rezulte, putin dupa ora 17,00, ares-tarea Antonestilor! Numai ca, în vre-me ce Regele si echipa sa, complet nepregatiti, apreciau ca era suficient ca sa se anunte prin radio arestarea Antonestilor si întoarcerea armelor, Aliatii, in frunte cu SUA, URSS si Marea Britanie, s-ar fi grabit - iluzie desarta - sa-i ofere României Armis-titiul, si asta în cele mai bune con-ditii! Or, se cunoaste prea bine, nu avea sa fie nicidecum asa. N-a fost admis nici un armistitiu, iar presa internationala (“The Times”, “The New York Times” s.a.) de a doua zi (din 24 august 1944) s-a limitat sa vorbeasca despre capitularea Româ-niei, care, efectiv, se produsese. În ceea ce-l priveste, I. Antonescu urmarea, dimpotriva, sa se încheie efectiv un armistitiu, ale carui consecinte, mult mai favorabile sau, oricum, altceva capitularii, de genul celei pregatita de complotisti, ar fi fost, incontestabil, favorabile tarii si natiunii. RECAPITULARE SI CONCLUZII: În acest fel, în dupa-amiaza de 23 august 1944 au ajuns Anto-nestii la Palatul Regal din Bucuresti. Era PENTRU PRIMA SI ULTIMA DATA, Conducatorul Statului Român fiind dispus, în fine, sa încheie armistitiul cu Aliatii, desi, în conditiile concrete ale desfasurarii audientei la Rege, nu a marturisit aceasta, dimpotriva. Existau toate premisele si sansele de succes, mai ales ca Maresalul acceptase acest lucru, iar liderii partidelor “istorice” îi garantasera concursul. Complotistii trebuiau sa se decida: ei vor merge cu ori fara Maresal, iar, daca era asa, cum ei preferau de atîta timp, adica fara Maresal, atunci pentru ei cuvîntul de baza la ordinea zilei devenise, firesc, RAPID, CU ORICE RISC sI INDIFERENT CUM, dar Antonescu nu trebuia lasat sa pregateasca si sa semneze, EL, armistitiul! Prin urmare, chiar atunci, în 23 august 1944, trebuia sa se produca ceea ce complotistii planificasera, initial, pentru 26 august 1944: ARES-TAREA ANTONESTILOR, care, indiferent de consecinte, oricum le cadea bine, garantînd succesul loviturii de stat gestante. Avea sa fie o Lovitura de Stat de tip clasic, dat fiind ca Regele instalat, dupa 6 septembrie 1940, prin decret propriu semnat, dispunea de prerogative li-mitate, specifice monarhiilor “nefunctionale”. În consecinta, Regele si restul complotistilor realizau, concomitent cu înlaturarea regimului antonescian, o modificare constitutionala fundamentala, arestînd pe primul-ministru, care, întîmplator, si nu formal, era chiar seful statului. Iar, în cavalcada razboiului general sau a situatiei specifice de la Bucuresti, lovitura aparea scuzabila si necesara, în fata natiunii, a beligerantilor învingatori si - nu-i asa - a Istoriei? Însa pentru cît timp?
Gh. Buzatu



Menhirul îsi avea psihologia lui. - de DESTIN la: 03/09/2004 03:19:12
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Amintem in ultimile comentarii ca raspuns dat:

"Milenara noastra istorie, cultura si credinta dacilor, odata citite, studiate sunt reale surse ce vin sa ne vorbeasca despre nemurirea sufletului."

TRECUTUL ESTE GARANTIA VIITORULUI - DACIA STRABUNA

O dovada ce sta marturie – formidabila ideologie, pe care dacii au raspandit-o în toata lumea, prin marele flux dacian,asezand, totodata, pe langa temelia scolilor teozofice si temelia unei singure biserici.

Biserica daciana universala, dupa cum constata marele Pitagora.

Simbolul acestei biserici este bolovanul de piatra – menhirul.

Carpatii nostri devin sfinti: “Piatra Domnului” (Car ˆ piatra; pati ˆ Domn), în limba clasica armeana, care este o ramura dacica.

Menhirul este un cuvant compus: men ˆ spirit; hir ˆ hire – hirea (firea) omeneasca, în perioada ei de trecere din tertiar în cuaternar.

Menhirul = Simbolul perfectiunii si al vietii eterne.

El stabileste o norma în viata omului.

Este un nucleu divin.

Menhirul îsi avea psihologia lui.

Strabunii nostri i se închinau,cu credinta ca se adreseaza însasi divinitatii, iar în aceasta forma sadita adanc în sufletele lor, ca trimis de sus, menhirul se raspandeste peste tot pamantul.

“Sub acest înteles a patruns peste tot locul unde exista suflare omeneasca, punand temelia unui singur lacas – biserica universala si a celei dintai scoli doctrinare, desavarsite de marii initiati care le conduc.”

Pentru explicarea faptului,amintesc de profesorului arheolog Archinti, care, în cartea sa Degli steli, vorbind de menhire, spune:

“Istoria si descrierile calatorilor antichitatii, ca si arheologii moderni, au semnalat existenta unei imense cantitati de monumente brute, mai primitive decat toate monumentele cele mai frumoase ale antichitatii”. Aceste “razii”, de cea mai veche arta primitiva se gasesc raspandite în întreaga omenire. Oriunde ramane amintirea unei stravechi civilizatii”

Intalnim aceste monumente pe toata suprafata pamantului, pe ambele emisfere, în unele locuri sunt mai numeroase, iar în altele sunt dispuse la distante foarte mari si rare.

Cele situate în afara Europei sunt putine si foarte departe unele de altele, iar cea mai mare parte au aspectul de adevarate opere de arta, care au scapat atentiei arheologilor.

Cele existente în Europa starnesc de secole curiozitatea si interesul oamenilor de stiinta si inspira o teroare mistica celor din jur.

Numele lor e menhir sau menir, iar cea mai mare parte se gasesc în Franta (Bretania), Anglia, Irlada, Scotia etc., formand mari aliniamente sau cercuri sfinte (Cromlech). Noi avem Curm. Numele lor sunt luate din vechile dialecte galice.

În regiunile unde este prezent menhirul, populatia vorbeste un dialect neanteles nici de francezi, nici de englezi etc. ceea ce denota ca numele lor sant luate din vechile dialecte: menhiri, cromlechi; în Sardinia – “Pietre del circo”“ toate cu acelasi caracter religios.

Obiecte de groaza mistica, sau de teroare, de legende stranii, fabuloase si socotite opere supranaturale, ele sunt anterioare oricarei arte orientale egiptene sau asiatice.

Intrebarea este :
cum si cu ce mijloace preistoricii au putut ridica în picioare acei monoliti, menhiri, de înaltimi si grosimi considerabile atingand zeci de metri?

Asemenea monumente se afla în nordul Frantei (Armorica), în Anglia (Irlanda), în Spania, dincolo de Gibraltar, în nordul Africii.

Ptolemeu, marele geograf, le gaseste în Egipt.

Se mai semnaleaza în Rusia, prin Siberia, India, Asia (Chaldeea, Persia, Palestina), în America si peste tot pamantul.

Profesorul italian Ed Morse a descoperit grupuri de dolmene la baza muntilor situati la 10 mile de Osaka (Japonia).

În toate aceste regiuni, traditiile locale spun ca popoarele vechi îsi faceau rugaciunile înaintea acestor pietre, încredintati ca se adreseaza însasi divinitatii.

Cu ele si-au facut oamenii lacasuri de rugaciune, mari aliniamente, cercuri sacre.

Menhirul este temelia bisericii universale, temelia adevaratului ortodoxism, în sensul strict al cuvîntului.

Cu toate acestea …de ce?
Conciliul Ecumenic tinut la palatul Trulli din Constantinopole, compus dintr-o preotime influentata de Vechiul Testament, a hotarat sa se darame pretutindeni aceste pietre sfinte, oprind pana si pomenirea numelui lor.

Unul dintre membrii Conciliului a dat ordin sa se distruga pietrele sfinte din Galia.

S-a lovit, însa, de rezistenta antropologului Quatrefages, care s-a opus acestui ordin.

Pe întinsul Galiei, s-au descoperit peste 15.000 de asemenea monumente sacre, cu toate intemperiile si mai ales distrugerea oamenilor.

Pitagora spune:

“Ceea ce se misca în tine, ceea ce se numeste – tu – sufletul tau este un dublu eterat al corpului, care cuprinde în sine un spirit nemuritor.
Acest corp spiritual este organul spiritului. El slujeste sa însufleteasca corpul, care fara dînsul ar sta inert”.

(va urma in conferinta: Cum gandim?)

Bibliography:

Herodot:Historiarum Liberi IX edidit Henri Rudolph Dietsch. Editio altera Curavit H. Kellenberg vol. I Lipsiae, in Aedibus, B. G. Tenbueri, 1885;

Herodot:Traducerea româneasca publicata dupa manuscrisul gasit în manastiirea Cosula, de N. Iorga, Valenii de Munte. Tip. Neamul Rom. Soc. Pe actiuni, 1909, p. 553;

Dione Cassius: Historia romana, vol. I-V, Leipzig, Taubner, 1864;

Hoefer, tomes I-IV, ed. II, Paris, Hachette, 1865;

W. Froehner: La Colonne Trajane d’après le surmoulage exécuté à Rome en 1861-1862;

Salomon Reinach: La Colonne Trajane, Paris, Leroux, 1886;

A.D. Xenopol: Istoria Românilor din Dacia Traiana, ed. III, vol. I-IV, Iasi;

A. D. Xenopol: Materiale arheologice, vol. I si II;

Ph. Le Bas: Histoiire romaine depuis la fondation de Rome jusqu’à la chute de l’empire d’Occident, vol. II, p. 558, Paris, Didot, 1846;

Gr. G. Tocilescu: Dacia înainte de Romani, Tip. Acad. Rom, 1880, p. 594;

N. Densusianu: Dacia preistorica, Buc. Instit. De Arte Grafice, Tip. Carol Göbl, 1913, p. 1152;

Teohari Antonescu: Lumi uitate. Studii liiterare si arheologice, Iasi, Tip. Edit. Dacia, P. Iliescu si D. Grossu, 1901, p. 214
Columna lui Traian, vol. I-III, Iasi, Tip. Goldner, 1910, p. 271

Dionisiu Fotino: Istoria generala a Daciei. Trad. G. Sion, Tom I, Buc., Impr. Nat. Rom., 1859;

Teohari Antonescu: Cetatea Sarmisegetuza reconstituita, Iasi, Tip. Goldner, 1906;

Anton D. Velcu: Contributii la studiul crestinismului Daco-Roman sec. I-IV d. Chr.,Imp. Nat. Buc.;

Vasile Pârvan: Dacia. Recherches et découvertes aechéologiques, vol. I/1924, vol. II/1925. Buc. Cultura Nationala;


Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#20914 (raspuns la: #20911) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pt. giocondel - de ueit la: 04/12/2004 15:52:20
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
"majoritatea profetilor, erau oameni simpli fara educatie"

Departe de a fi asa. Moise a fost educat la curtea faraonului, Ioshua, Samuel, David au fost regi, Ezra, Ezekiel - preoti, Daniel era un nobil, etc. (cel putin asa spune biblia, probabil multe personaje sunt fictive)

"au revelat mii si mii de versuri intr-un limbaj nu numai poetic dar deosebit de profund"

Si Homer sau Shakespeare au facut acest lucru si nu cred ca esti convinsa de veridicitatea istorisirilor din cartile lor.

"NU sunt eu in masura sa spun daca se inseala sau nu"

Prin urmare este cel mai intelept sa accepti pozitia lor, ce va aduce viitorul ramane de vazut.

"dar simplul fapt ca oamenii de stiinta spun ca anumite fenomene nu respecta o cauzalitate stricta, tot ei demonstreaza faptul ca in orice haos exista o anume ordine, bine stabilita"

Fluctuatiile cuantice sunt impredictibile, nu stiu la ce ordine te referi. Ordinea pe care noi o observam este o medie statistica a evenimentelor cuantice.

"Imi pare ca felul in care negati fara drept de apel existenta lui Dumnezeu, pentru ca nu este demonstrat stiintific sau pentru ca nu Il percepeti cu cele 5 simturi, este simliar cu felul in care oamenii din trecut descurajau oamenii de stiinta in descoperitile lor"

Eu nu neg nimic, doar ca pentru a crede in existenta a ceva sunt necesare anumite evidente. Evidentele in favoarea existentei lui Dumnezeu sunt comparabile cu cele pentru Mos Craciun, elfii de noapte, Fat-Frumos, Zeus, Thor, etc. Asa cum tu presupun ca nu crezi in acestia nici eu nu cred in Dumnezeu. Cand voi avea nu o "demonstratie stiintifica" dar macar un fir de evidenta imi voi reconsidera pozitia.

"curentul electric nu il vedea nimeni si totusi a fost descoperit si demonstrat si stiintific iar cei ce radeau la ideea de atunci, s-au dovedit a fi doar ignoranti."

Poti sa detaliezi cine erau "cei ce radeau"? Si ce argumente aveau ambele parti? Metoda stiintifica nu este perfecta insa este cea mai buna pe care o avem. Daca acceptam teorii lipsite de argumente este aproape sigur ca o vom lua pe o cale gresita. Adevarul este unul dar falsuri sunt o infinitate. Daca ai tu o idee mai buna de discernere a adevarului decat metoda stiintifca as fi curios sa o vad.

"realitatea divina nu este imposibil de aflat, ea se afla in Tot ce exista si in tot ceea ce nu exista inca sau nu ne este noua evident.Aceasta esenta se afla in mine, in dumneavoastra, in firul de iarba, in planetele indepartate si fiintele lor."

"Tot ce exista si tot ceea ce nu exista inca sau nu ne este noua evident" poarta numele de univers, nu vad de ce vrei sa-l botezi "Dumnezeu". Nu inteleg ce vrei sa spui prin esenta si cum ai ajuns la concluzia ca exista asa ceva.

"Lumea creatiei este un Tot.."

Ce te face sa crezi ca este vorba de o "creatie" a unei entitati constiente si nu doar o evolutie guvernata de legile fizicii?

"vorbeam despre lumea viselor, cand sufletul omului calatoreste in lumile spirituale, unde are acces la constiinta universala…"

Visele reprezinta probabil un amalgam de informatii aparute in timpul consolidarii memoriei in creier carora constiinta incearca sa le dea un sens. Ce argumente ai ca exista o "constiinta universala" sau ca sufletul exista si poate calatori? Eu personal nu am aflat din vise nici o informatie care sa fie in mod cert noua.

"MeSajul de baza al tuturor marilor religii si cai spirituale este :Iubirea,pacea si unitatea!."

Probabil nu citim aceeasi Biblie.

Ex. 22:

"20. Cel ce jertfeste la alti dumnezei, afara de Domnul, sa se piarda."

Num. 15:

"32. Cand se aflau fiii lui Israel in pustiu, au gasit un om adunand lemne in ziua odihnei;
33. Si cei ce l-au gasit adunand lemne in ziua odihnei l-au adus la Moise si Aaron si la toata obstea fiilor lui Israel;
34. Si l-au pus sub paza, pentru ca nu era inca hotarat ce sa faca cu el.
35. Atunci a zis Domnul catre Moise: "Omul acesta sa moara; sa fie ucis cu pietre de catre toata obstea fiilor lui Israel, afara din tabara!""

Num. 25:

"l. Atunci s-a asezat Israel in Sitim, dar poporul a inceput sa se spurce, pacatuind cu fetele din Moab.
2. Ca acestea ii chemau la jertfele idolilor lor si manca poporul din acele jertfe si se inchina la dumnezeii lor.
3. Asa s-a lipit Israel de Baal-Peor, pentru care s-a aprins mania lui Dumnezeu asupra lui Israel.
4. Si a zis Domnul catre Moise: "Ia pe toate capeteniile poporului si le spanzura de copaci pentru Domnul inainte de asfintitul soarelui, ca sa se abata de la Israel iutimea maniei Domnului".
5. Atunci a zis Moise catre judecatorii lui Israel: "Ucideti fiecare pe oamenii vostri care s-au lipit de Baal-Peor".
6. Dar iata oarecare din fiii lui Israel a venit si a adus intre fratii sai o madianita, in ochii lui Moise si in ochii intregii obsti a fiilor lui Israel, cand plangeau ei la usa cortului adunarii.
7. Atunci Finees, fiul lui Eleazar, fiul preotului Aaron, vazand aceasta, s-a sculat din mijlocul obstii si, luand in mana lancea sa,
8. A intrat dupa israelit in salas si i-a strapuns pe amandoi, pe israelit si pe femeie, in pantece; si a incetat pedepsirea fiilor lui Israel.
9. Cei ce au murit de pedeapsa aceasta au fost douazeci si patru de mii.
10. Si a grait Domnul cu Moise si a zis:
11. "Finees, feciorul lui Eleazar, fiul preotului Aaron, a abatut mania Mea de la fiii lui Israel, ravnind intre ei pentru Mine, si n-am mai pierdut pe fiii lui Israel in mania Mea;"

Deut. 7:

"l. "Cand Domnul Dumnezeul tau te va duce in pamantul la care mergi ca sa-l mostenesti si va izgoni de la fata ta neamurile cele mari si multe si anume: pe Hetei, pe Gherghesei, pe Amorei, pe Canaanei, pe Ferezei, pe Hevei si pe Iebusei - sapte neamuri, care sunt mai mari si mai puternice decat tine -
2. Si le va da Domnul Dumnezeul tau in mainile tale si le vei bate, atunci sa le nimicesti, sa nu faci cu ele legamant si sa nu le cruti."

Deut. 20:

"16. Iar in cetatile popoarelor acestora pe care Domnul Dumnezeul tau ti le da in stapanire, sa nu lasi in viata nici un suflet;
17. Ci sa-i dai blestemului: pe Hetei si pe Amorei, pe Canaanei si Ferezei, pe Hevei, pe Iebusei si pe Gherghesei, precum ti-a poruncit Domnul Dumnezeul tau"

Num. 31:

"14. Atunci s-a maniat Moise pe capeteniile ostirii, pe capeteniile miilor si pe sutasii care se intorsesera de la razboi, si le-a zis Moise:
15. "Pentru ce ati lasat vii toate femeile?
16. Caci ele, dupa sfatul lui Valaam, au facut pe fiii lui Israel sa se abata de la cuvantul Domnului, pentru Peor, pentru care a venit pedeapsa asupra obstii Domnului.
17. Ucideti dar toti copiii de parte barbateasca si toate femeile ce-au cunoscut barbat, ucideti-le.
18. Iar pe fetele care n-au cunoscut barbat, lasati-le pe toate vii pentru voi."

I Regi 15:

"3. Mergi acum si bate pe Amalec si pe Ierim si nimiceste toate ale lui. Sa nu iei pentru tine nimic de la ei, ci nimiceste si da blestemului toate cate are. Sa nu-i cruti, ci sa dai mortii de la barbat pana la femeie, de la tanar pana la pruncul de san, de la bou pana la oaie, de la camila pana la asin"."

2 Cronici 25:

"11. Iar Amasia a prins curaj si si-a luat poporul sau si a plecat la batalie cu el in Valea Sarii si a omorat zece mii de oameni dintre fiii lui Seir;
12. Si alte zece mii de oameni vii i-au luat ca robi fiii lui Iuda si i-au dus pe varful unei stanci si i-au aruncat de pe varful stancii. si toti s-au zdrobit cu desavarsire."

Exemplele pot continua. Dupa cum vezi, ura rasiala, genocidul, uciderea prizonierilor de razboi, transformarea femeilor in sclave sexuale ale "poporului ales" sunt activitati direct comandate de Dumnezeu. Ura este dusa pana la nebunie, chiar si animalele sunt ucise. Sovairea evreilor in a duce la indeplinire aceste porunci pline de iubire, pace si unitate il enerveaza intr-atat pe Dumnezeu incat este gata sa-i ucida si pe acestia (vezi episodul cu Saul si regele Agag).

In NT nu apar astfel de atrocitati, ceea ce este de asteptat dat fiind ca evreii se aflau sub ocupatie romana, fiind la mila acestora. Totusi Iisus nu ramane dator ci ne aduce minunata descriere a iadului, concept strain VT, in care torturarea celor de alte pareri decat crestinii devine eterna.

"Am spus clar: cei ce practica o anume credinta.talibanii si inchizitia sunt extreme, denaturari,reactii egoiste si intunecate pe care oamenii le justifica porin prisma credintelor lor care ,de fapt, nu au nimic de a face cu Crimele comise de ei."

Atat talibanii cat si catolicismului evului mediu "practicau o anume credinta" si nu au reprezentat extreme, ci regula. Inchizitia s-a intins pe 500 de ani facand sute de mii de victime. Practic toata istoria a fost semanata cu violenta religioasa, aceasta incetand odata cu pierderea puterii de catre biserica. Daca ai citit exemplele de mai sus poti constata ca intoleranta si cruzimea religioasa au o baza ferma in biblie.

"Si unii atei au astfel de calitati, insa sunt mai putin motivati in a-si trai viata curat,pentru ca nu cred in transformare ,in evolutie, ce-au in gus si-m capusa."

Aceasta opinie se bazeaza pe vre-o statistica sau este doar conceptia pe care o ai tu despre atei? Ateii nu sunt lipsiti de sentimente, de empatie, de dorinta de a face bine, doar ca in loc de a o face pentru a multumi pe Dumnezeu sau a evita o pedeapsa o fac pentru ca asa le dicteaza constiinta si ratiunea.

"Dupa ei potopul."

Regret sa te dezamagesc dar imi pasa de familia, de tara mea si de umanitate in general. Probabil aceasta opinie reflecta modul tau de gandire in absenta religiei.

"Un ateu, neaga existenta unei divinitati, iar majoritatea bazelor moralitatii sunt de natura spirituala."

Moralitatea este creata de om ca o adaptare la viata sociala. Pur si simplu o societate in care, sa spunem, crima este permisa nu poate fi stabila si este eliminata. Care sunt argumentele tale ca morala vine de la Dumnezeu?

"De ce ar trebui matematica considerata alfa si omega tuturor lucrurilor."

Am dat un exemplu de evidenta pentru 100% probabilitate a existentei lui Dumnezeu. Aparitia lui directa in mijlocul unui oras ar fi probabil o alta posibilitate.

"adevarul este intotdeauna simplu si clar."

Ma intreb la ce-si mai bat capul toti oamnii de stiinta sau teologii. Ar trebui sa te intrebe pe tine.

"Un om ce crede cu atata tarie incat isi jertfeste viata pentru cauza sa, mai mult ca sigur ca stie ce face decat ca nu stie."

Este absolut fals. Teroristii islamici, sectele sinucigase, conform teoriei tale detin adevarul.

""Ai vorbit cu vreunul de ai aflat aceasta informatie?"

NU, dar dumneavostra ati vorbit cu vreunul si v-a spus ca a luat plasa??"

Cel care face afirmatia trebuie sa o sustina, nu cel care o neaga. Ai afirmat ca martirii sunt norocosi, prezinta evidenta pe care o ai. Eu pot doar sa spun ca dupa toate indiciile oferite de stiinta acestia sunt deplin si iremediabil morti.

"NU un om a decis intr-o zi ca unu si cu unu fac doi??Eu ma indoiesc chiar de aceasta baza a matematici pentru ca mai de graba cred ca UNU si cu Unu fac tot UNU-apropos de Unitatea creatiei."

Matematica lucreaza cu concepte abstracte insa are un corespondent in realitate, de-aia suntem in stare sa calculam traiectoria unei nave spatiale sau sa construim un pod. In ce sens vorbesti de unitatea creatiei?

"Exact, nu vi se pare un pic ciudat ca mai toate popoarele lumii, din diferite monete istorice, aveau o credinta in Dumnezeu, sau ceva…?"

Nu e nimic ciudat. Un Superman in cer parea la momentul oprtun cea mai buna explicatie pentru fenomenele necunoscute. Ploaia cadea prin gaurelele din firmament, bolile erau provocate de demoni, visele erau excursii in lumea mortilor, etc.

"la momentul respectiv, credinta egiptenilor si a grecilor a avut sensul ei, insa a fost reinnoita de chiar dumnezeu, prin mesagerii sai, care au spus lumii ca desi Dumnezeu poate avea toate acele forme si atribute, el este totusi UNUL si unic."

Imi este imposibil de inteles de ce Dumnezeu a crezut de cuviinta sa-i minta pe indieni sau egipteni cu privire la reancarnare, sa le ceara evreilor sa-si taie preputul si sa arda oi pe altar, maiasilor sa scoata inima prizonierilor, iar apoi sa-l trimita pe Iisus sau mahomed sa spuna ca totul e o greseala. Nu are nici un sens.

"Am gasit cuvantul lui dumezeu in scrierile sfinte ale marilor religii."

Ce te face sa crezi ca acele scrieri nu sunt productii pur umane?

"De fapt eu constientizez faptul ca toti profetii au venit de la dumnezeu"

Deci esti de parere ca nu au fost si profeti mincinosi.

"accept scrierile lor sfinte ca fiind cuvantul divin"

Pe ce baza?

"A fi cautator dar nu a lasa puterea ratiunii sa te duca pe fagasuri PUR materialiste...a fi numai materialist negand porice altceva sau numai religios ,nagand tot restul, este dovada de limitare in viziune"

Un "materialist negand orice altceva sau numai religios ,nagand tot restul"
nu este prin definitie un cautator. Daca insa cautarea te duce la una din aceste concluzii trebuie sa o accepti altminteri de ce ai mai cautat?

"Ai statistici care sa arate ca cei ce urmeaza aceasta religie au un procent mai mare de vindecare?

Nu detin statistici in acest sens"

Prin urmare nu am nici un motiv de a crede ca rugaciunea ar aduce ceva bun. De ce sa pierdem timpul?

"De ce crezi ca aceste scrieri sunt si adevarate?

Pentru ca le-am studiat cu atentie, timp de 6 ani inainte de a deveni baha’I."

Si ai gasit in ele vreun argument ca ar avea la baza o origine divina?

"Dumneavoastra de ce credeti ca nu sunt?"

Nu cred nimic, nu le-am studiat.

Numai bine!

Si veti cunoaste adevarul, iar adevarul va va face liberi.
(Ioan 8:32)
#30684 (raspuns la: #30216) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Hai sa va povestesc cateva di - de mya la: 08/12/2004 19:05:50
(la: Frizerii bucuresteni, mai stilati ca niciodata)
Hai sa va povestesc cateva din experientele mele la coafor, in Romania. E interesant, zau.

Acum vreo 15 ani, mi-a venit asa brusc pe chelie, ideea ca mi-ar sta bine blonda. Drept care m-am dus la Hotelul Bucuresti cu o caruta de bani la mine si am gasit o tanti care sa-mi vopseasca parul in suvite dar exact cum i-am explicat eu. Trebuia ca parul in final sa nu arate a par vopsit (ca se pierdea tot farmecul, nu?) ci a par decolorat de soare. Asa incat tipa m-a vopsit de trei ori (in suvite), cu trei nuante de blond, din ce in ce mai spre culoarea mea naturala (saten roscat). Aia a fost unica mea experienta in ale coafor-ului incununata de succes. Mi-am vopsit si sprancenele tot atunci, fiindca cu parul blond si sprancene saten inchis as fi aratat sinistru. Domne' chiar imi statea bine, serios vorbesc. Ce nu-mi placea era ca se luau golanii pe strada de mine si imi stigau ineptii despre blonde (glumele de santier pe care le stiti)

Dupa vreo cateva luni, timp in care parul a crescut si eu am incercat alte "doamne" coafeze (aia de la Hotel Bucuresti era prea scumpa pentru mine, deh)...mi-a trecut elanul brusc si am vrut sa revin la culoarea mea naturala. Ma saturasem de glume cretine si era si destul de frustrant sa tot schimb coafezele, nici una nu-mi facea in cap ce voiam eu. Buuun. M-am dus la coafor-ul din cartier si le-am zis ce vreau. Totul a fost in regula...vopsit, spalat, etc...pana sa se usuce parul...arata totul normal. Dar cand parul s-a uscat, am observat ca toata lumea din coafor se holbeaza la mine cu mana la gura (ca la tara, stiti gestul). Aveam parul verde inchis (in loc de saten roscat). Soc. Noroc ca stateam la 2 minute de casa (au fost cele mai luuuuungi 2 minute din viata mea!). Imi venea sa merg in maini ca sa nu se vada, nu...nu m-am intalnit cu nimeni (cu un caine da' ala nu se pune).

Vopseaua fusese veche si coclise in parul meu, asta a fost explicatia savanta. Inutil sa va zic ca si-au dat cu parerea zeci de "doamne" coafeze, cliente, etc. Nu se mai termina cosmarul, io voiam doar sa plec si sa scap de acolo! Nu am platit nimic (nici bacsis) si am revenit dupa fix o saptamana (saptamana in care am stat ascunsa in casa) ca sa mi se revopseasca parul. A iesit bine, spre bucuria mea sincera!!!!

Culmea e ca tortura nu s-a sfarsit aici. Nu stiu ce-mi vine si dupa vreo 6 luni imi zic...ia sa-mi fac si eu un permanent (primul si ultimul din existenta mea pe acest pamant!). Numai ideea de permanent imi suna cam aiurea...cum adica permanent? Pai cum, tine asa la nesfarsit...ma rog, suna sinistru. M-am dus la un coafor si am cerut un permanent foooarte slab, asa...sa fie parul putin ondulat (parul meu e putin ondulat dar nu destul in mintea mea de atunci). Tanti in cauza era foarte in verva ca nu stiu ce eveniment avea in familie (nunta, botez, nu mai retin). Nu prea era atenta. Eu i-am povestit ce patisem cu 6 luni in urma. Oricum mi-am zis ca trebuie sa o tin sub observatie mereu ca sa nu imi faca vreo prostie in cap. "De ce ti-e frica nu scapi!" M-a lasat prea mult cu solutiile de permanent in par (parul lung) si am iesit in final exact la Tina Turner (jur!!!). Mi-a ars parul pana la radacina! Si-a cerut iertare de 100 de ori da' ce sa mai fac? Nu puteam sa ma pieptan sub nici o forma (par uscat, umed, ud de tot), mi se rupea pieptanul in par. Daca va zic ca aratam ca Tina Turner cand avea ea coama aia in cap...poate va aduceti aminte.

Dupa o saptamana (timp in care imi faceam ceva de genul coc da' iesea ceva de genul coc d-ala supraetajat ca nasa la nunta, Doamne...ce vremuri de trista amintire!!!) m-am tuns numarul doi (fratele meu, carea avea plete ma lua mereu la misto, fiara, voia sa-mi faca poze pentru posteritate dar am refuzat cu demnitate!). Atunci am jurat ca nu mai calc in viata mea intr-un coafor si asa a fost. De regula ma tundeam singura (si le tundeam si pe prietenele mele si toti din jur) asa ca m-am specializat intre timp iar cu vopsitul sau permanentul am terminat in viata asta si pentru eternitate!

Sotul meu s-a gandit sa se tunda inainte de cununia noastra, in Romania. L-a tuns un frizer d-asta din descrierea de mai sus ("Sa va fie de bine!") si pozele de la cununie sunt crunte! Are capul tesit cand te uiti din profil, parca e cioplit in stanca. Trebuia mereu sa-i zic ca se uite la aparatul foto, din fata arata mai de Doamne ajuta...cat de cat. Acum il tund eu, avem o masina automata meseriasa si face minuni (nu mai zic de banii economisiti).

Mesajul a fost prea lung (stiu!) dar am avut chef sa scriu. Poate v-ati distrat citindu-l insa pentru mine astea sunt amintiri de genul...din epoca de piatra. Dar nu m-au marcat psihic ;-).
Nah, a trecut... - de fefe la: 27/12/2004 18:13:42
(la: Trancaneala Aristocrata)
A trecut si Craciunul, si drept va spun ca am stat si eu tot cu gindul la voi fefelinelor. Am avut un Craciun foarte frumos, alaturi de familia mea, in jurul unei mese pline de bunatatiuri, risete in hohote si voie buna. De mult n-am mai avut un Craciun asa frumos. Ivy-shor tu stii sa scrii asa de frumos. Si eu ma alatur de tine in acelasi gind si simtaminte. De asemenea mi-a placut foarte mult cuvintele scrise de Crisa, si sa stiti ca ma bucur sa vad ca gruparea noastra aici la "trancaneala", chiar daca unora li se pare ca nu discutam nu stiu ce mari filozofii, este totusi o metoda de-a ne impartasii "viata" cu cei din lumea virtuala, dar in acelasi timp este un loc unde unii chiar ne-am format prietenii strinse si-n viata reala. Va doresc tuturora de-aici din Cafenea un An Nou Fericit, o viata plina de binecuvintari si dorinte implinite.
Eu m-am mutat exact pe locul - de mya la: 04/01/2005 00:35:12
(la: Incendiul din California- sunt români acolo??)
Eu m-am mutat exact pe locul unde a ars, sau ma rog...foarte aproape. Daca ies din casa si merg 10 minute pe dealurile din jur, dau de arbusti arsi pana la radacina. Vecinii mi-au povestit scene de cosmar. Multi din jur si-au pierdut casele, pe aici nu a murit nimeni din fericire. Am urmarit incendiile de anul trecut, prin mesaje cu prieteni americani care stau prin zona. Imi trimiteau imagini in mod constant. Era de necrezut. S-a oprit focul chiar langa proprietatile lor. Ne-am rugat intens si eu si sotul mei in zilele alea pentru ei. Zilnic! Locuiesc in Escondido, in afara orasului, in natura salbatica. Nu dau amanunte ca nu vreau sa ma trezesc cu romani la usa care vor sa le infiez copiii :PPP

Lumea din imprejurimi a trait fara curent timp de trei luni dupa incendiu. Inutil sa va zic ca fara curent, nu au avut nici apa. E o zona foarte frumoasa, extrem de exotica si retrasa. Animalele s-au refugiat in timpul incendiului aici, in zonele unde nu a ars. Acum e plin de veverite, coioti, iepusi de camp, cocosi de camp, serpi si altele. Natura si-a revenit insa se vad urmele arbustilor arsi pana la radacina pe spatii mari, e impresionant.

Aici oamenii sunt foarte optimisti insa, au alta atitudine fata de viata. S-au ajutat unii pe altii extraordinar. Renasc si ei din propria cenusa. Si asta m-a impresionat. Cu tragedia petrecuta acum de Craciun (valurile de tsunami din Asia)...cei de aici s-au mobilizat fantastic, au inceput sa stranga bani, haine, donatii pentru sinistrati. E de necrezut ce poate sa faca solidaritatea intre oameni.
#32641 (raspuns la: #2335) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...