comentarii

descrierea unui oras din germannia antica


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Parisul cel mai frumos oras din lume ? - de (anonim) la: 01/09/2003 09:33:24
(la: Paris)
Fara indoiala ca este o chestie de gust. Si apoi ar trebui sa le vezi pe toate si dupa aceea sa tragi o concluzie. Sotia mea credea ca Parisul este cel mai frumos oras...pana a vazut Venetia. Eu nu am considerat Parisul niciodata cel mai frumos oras pentru ca din pacate vazusem Londra inainte. Ghinion. Daca l-as fi vazut dupa, as fi fost mai incantat. Oricum, ramane unul dintre cele mai frumoase orase vazute si cand spun asta nu ma raportez la Caracal si Urziceni. Ca sa fac si o gluma, unul dintre dezavantajele Parisului este ca e plin de francezi. :)
IAS-UL, ORASUL DE CARE NU POT SA UIT - de (anonim) la: 30/10/2003 17:32:10
(la: ATI FOST TOAMNA LA IASI?)
Nu stiam nimic desprea cest oras pina acum trei luni. Ceva m-a dus acolo si m-a facut sa ma indragostesc de acel oras. Si tot acel cineva m-a impins spre acel oras ca sa pot vede cit de frumos este. Am promis ca am sa mai trec...Poate iar intr-o toamna...Geo
Tricolorul Romanesc - de talusa la: 10/11/2003 01:24:32
(la: ROMANIA)
Cele trei culori ale drapelului românesc - Rosu , galben si albastru - sunt de origine strãveche, iarr reunirea lor pe standardul national are adânci semnificatii istorice, exprimând dãinuirea noastrã neîntreruptã pe vatrã în care ne-am plãmãdit ca popor, legãturile permanente între românii de ambele versante ale Carpatilor, idealurile de unitate si independentã nutrite cu ardoare de neamul românesc de-a lungul întregii sale existente.

Introducerea a celor trei culori - rosu, galben si albastru - pe drapelul românesc s-a înfãptuit la 14 octombrie 1834, cu aprobarea Înaltei Porti , de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica (1834 - 1842), domnitorul Tãrii Românesti. La cererea domnului muntean , sultanul a încuviintat printr-un hatiserif înfãtisarea steagurilor pentru navele comerciale românesti si unitãtile ostirii pãmântene. Pentru corãbiile negustoresti se prevedea “steag cu fata galbenã si rosie, având pe dânsul stele si la mijloc pasãre albastrã cu cap”, iar pentru armatã, “steag cu fata rosie, albastrã si galbenã, având si acesta stele si pasãre cu cap în mijloc.”

Asadar, drapelele cu care au fost înzestrate unitãtile militare muntene în toamna lanului 1834, primele din istoria armatei românesti moderne, erau tricolore, având benzile dispuse orizontal, “rosu deasupra, galben la mijloc si albastru jos. În mijlocul câmpului pânzei, pe un scut alb, se afla o acvilã cu zborul luat, încoronatã princiar si cruciatã cu aur. În porunca datã ostirii, cu prilejul înmânãrii lor solemne, domnitorul arãta, între altele , cã “steagurile acestei de Dumnezeu pãzite tãri din vechime au fost fala ostirilor sale si semnele slavei lor… Militia româneascã, organizatã pe temeiuri de regulã si disciplinã, dobândeste iarãsi acel drept din vechime si primeste steagurile sale cu fetele nationale, lãsând a se întelege cã tricolorul reprezintã neamul românesc , este expresia fiintei sale nationale, simbolul sacru cãtre care se îndreaptã aspiratiile tuturor românilor adunati în jurul lui.
În 1848, în toiul revolutiei , însã, tricolorul a devenit în Tara Româneascã însemnul national, principalul element constitutiv al drapelului de stat. Guvernul revolutionar , prin decretul nr. 1, din 14 iunie 1848, a hotãrât ca drapelul tãrii sã aibã “trei culori: albastru, galben si rosu”, iar pe pânzã sã fie înscrise cuvintele “Dreptate, Frãtie O lunã mai târziu, “vãzând cu nu s-a înteles încã cum trebuiesc fãcute stindardele nationale”, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou cã “stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis si rosu carmin”. El vor fi dispuse vertical si vor fi aranjate în ordinea urmãtoare: “lângã lemn vine albastru, apoi galben si apoi rosu fâlfâind.

Adoptarea tricolorului ca drapel national nu s-a datorat însã unor situatii de conjuncturã si nici influentelor strãine, ci a urmat o veche traditie cu rãdãcini adânci în lupta neamului nostru pentru unitate si neatârnare. Este semnificativã, în acest sens , precizarea fãcutã în zilele revolutiei de ministrul treburilor din afarã al Tãrii Românesti, într-o notã adresatã lui Emin Pasa: “Culorile esarfului ce purtãm noi nu sunt de datinã modernã. Noi le-am avut încã de mai înainte pe steagurile noastre Dar nu precizeazã de când anume.

Înlãturat odatã cu interventia strãinã din toamna anului 1848, tricolorul va fi reintrodus ca drapel national la 1 septembrie 1863, de cãtre Alexandru Ioan Cuza. El avea însã culorile dispuse orizontal , redate rosu, galben, albastru, si se va mentine în aceastã alcãtuire pânã în anul 1867, când punându-se din nou problema însemnului nostru national, comisia însãrcinatã cu stabilirea drapelului tãrii si-a însusit propunerea lui N. Golescu, fostul pasoptist, “ca culorile sã fie asezate cum era la 1848, adicã vertical , în ordinea albastru, galben, rosu, care s-a pãstrat pânã azi . referindu-se la originea si semnificatia drapelului de stat, Mihail Kogãlniceanu preciza în sedinta parlamentului din 26 martie 1867 cã: “Drapelul tricolor, cum era astãzi, nu este drapelul Unirii Principatelor. El este un ce mai înalt. El este însusi drapelul neamului nostru, din toate tãrile locuite de români.

Rezultã de aici cã Mihail Kogãlniceanu si generatia sa primiserã tricolorul, prin traditie de la strãbuni si o datã cu el si explicatia însemnãtãtii pe care o reprezintã pentru toti românii. Este, deci, fãrã îndoialã cã în perioada modernã s-a pãstrat o traditie mai veche, din bãtrâni, a tricolorului. Dar unde se aflã izvorul de la care porneste traditia? În cartea istoricului german J. F. Neigebaur, consacratã Transilvaniei si publicatã la Brasov în 1851, se face mentiunea cã cele trei culori ale drapelului românesc sunt o mostenire de pe timpul Daciei Traiane.

Mergând înapoi, pe firul istoriei, constatãm cã cea mai veche însemnare despre tricolor, ca formând culorile Dacie, se aflã în Novella XI, datã la 14 aprilie 535 de împãratul Justinian (527 - 565) cu prilejul fixãri teritoriilor supuse Arhiepiscopiei din Justiniana Prima, care cuprindea , alãturi de regiuni din Panonia Secunda, pãrti din fosta Dacie românã, formatã din Dacia Cisdanubianã (Dacia Mediteraneea si Dacia Ripensis) si Dacia Transdanubianã, aceasta din urmã fiind alcãtuitã din tinuturile vecine cu Dunãrea, de la gura tisei pânã la vãrsarea Oltului, ale Banatului si Olteniei.
Decretul imperial, care stabilea si însemnele acestor teritorii, descrie astfel stema Daciei Justiniane: “Din partea dreaptã , în prima diviziune, scut rosu, în mijlocul cãruia sunt vãzute turnuri, însemnând Dacia de dincolo , în a doua diviziune, scut ceresc (de culoarea cerului, adicã albastru), cu semnele tribului burilor, ale cãrui douã laturi (margini) sunt albe, iar mijlocul (câmpul dintre cele douã scuturi) auriu (galben).

În acest simbol heraldic, scutul albastru, cu însemnele tribului burilor, reprezenta acea parte a Daciei Traiane aflatã încã sub stãpânirea efectivã a lui Justinian, respectiv Banatul si Oltenia de azi, sau fosta Dacie Malvensis, locuitã de buri, cel mai reprezentativ trib al dacilor, precum si o zonã a Transilvaniei, ce se întindea de-a lungul drumului comercial care ducea spre regiunile aurifere din Muntii Apuseni, unde sãpãturile arheologice au confirmat existenta asezãrilor romane pânã în secolul al VI-lea, adicã fosta Dacie Porolissensis. Scutul rosu, însemnând Dacia de dincolo , se referã la sudul si centrul Moldovei, altã parte a Daciei Traiane pe care Imperiul roman de rãsãrit o considera posesiune a sa , cel putin în principiu, aflatã însã în afara teritoriului detinut efectiv de cãtre romani. Precizarea Dacia de dincolo avea în vedere tocmai pozitia geograficã si politicã deosebitã a acestei pãrti a Daciei. Mijlocul auriu, respectiv câmpul galben dintre cele douã scuturi (rosu si albastru), reprezintã , fãrã îndoialã, Muntenia de astãzi sau fosta Moesie inferioarã.

Se stie cã armatele lui Justinian , urmãrind refacerea Imperiului roman în vechile lui hotare, au cucerit Africa de nord - vest de la vandali, Italia de la ostrrogoti, sudul Spaniei de la vizigoti, iar gepizilor le-a luat teritoriile dintre Tisa si Dunãrea de jos, întinzându-si stãpânirea în Banat, Muntii Apuseni, Oltenia si Muntenia. Imperiul roman de rãsãrit era exprimatã prin prezenta pe stema Daciei Justiniane a însemnelor tuturor provinciilor fostei Dacii Traiane, atât a celor de la sudul Carpatilor, cât si a celor de la nordul lor.

Prin urmare , cele trei culori, rosu la dreapta, galben la mijloc si albastru la stânga, din stema Daciei Justiniane, asezate în ordinea si în pozitia culorilor drapelului românesc de astãzi, se referã la Dacia Traianã, confirmând afirmatia lui J. F. Neigebaur cã tricolorul românesc este o mostenire de la începuturile mileniului întâi.

Transmise din generatie în generatie, ele dovedesc, împreunã cu celelalte mãrturii de culturã materialã, statornicia românilor în vatra în care s-au plãmãdit ca popor, prin simbioza daco - romanã, rezistenta lor în fata urgiei vremurilor si a valurilor succesive ale neamurilor migratorii, lupta neîntreruptã pentru afirmarea idealurilor de unitate si independentã.

Puternic legati de traditiile si marile virtuti ale înaintasilor , românii au pãstrat neîntinate , cu demnitatea ce le e caracteristicã, vechile culori ale Daciei Traiane (rosu, galben, si albastru), dar obligati sã trãiascã timp îndelungat despãrtiti în trei principate - Moldova , Muntenia si Transilvania - , i au fãcut din fiecare culoaare câte un stindard pentru fiecare principat, expresie a vechimi si dãinuirii lor pe pãmântul strãmosesc, pe care nu l-au pãrãsit niciodatã, iar din reunirea acestora pe acelasi drapel, adicã din tricolor, simbolul unor grele si necontenite eforturi pentru realizarea unitãtii nationale.

Steagul Moldovei, având bourul, pe o parte, si Sf. Gheorghe cãlare pe un cal alb în luptã cu balaurul, pe cealaltã parte, era de culoare rosie. Fãurit probabil de Bogdan I (1359 - 1365), la întemeierea tãrii, care a preluat culoarea rosie, transmisã de traditie, din vremea Daciei Traiane, el a fost pãstrat identic de urmasii sãi în domnie. În timpul lui Stefan cel Mare (1457 - 1504), steagul era din atlas rosu . si avea reprezentat, pe o fatã, pe Sf. Gheorghe încoronat de doi îngeri, stând în jilt si cu picioarele supunând un balaur cu trei capete , iar pe cealaltã fatã era reprodusã stema tãrii (capul de bour). Steagul domnesc al lui Ieremia Movilã (1595 - 1606), capturat de Mihai Viteazul, în martie 1601, în lupta de la Gorãslãu, avea fondul rosu. cu o bordurã galbenã deschisã, iar la mijloc capul de bour. Cãlãtorii poloni în trecere spre Constantinopol, Samuel Twardowski, la 1622 si Ioan Gnindski, la 1677, îl mentioneazã ca fiind din damasc si din aceeasi culoare rosie.Pe un document emis la 1817 de Scarlat Calimahi (1812 - 1819) se vãd în culori douã steaguri rosii. În timpul lui Mihail Sutu (1819 - 1821) pe stindardele moldovei apare Sf. Gheorghe cãlare, pe fond rosu. La fel, steagul armatei moldovenesti sub Mihail Sturdza (1834 - 1849) avea bourul în mijloc si în fiecare colt câte un pãtrat mare rosu iar cel al lui Alexandru Grigore Ghica (1849 - 1856) era în întregime rosu, cu o cruce albastrã în centru.

În Muntenia, steagul cel mare al tãrii pe timpul lui Mihail Viteazul (1593 - 1600), descris de cavalerul italian Ciro Spontini, era din damasc galben - auriu, cu vremea decolorat în alb, având la centru o acvilã neagrã, stând pe o ramurã verde de ienupãr si tinând în cioc o cruce patriarhalã rosie. Acelasi stindard galben - alburiu e mentionat - fãrã sã fie si descris - de douã stiri de origine polonezã, din 19 si 29 mai 1600, relative la lupta de la Hotin, dintre Mihai si Movilã. Documentele vremii ne vorbesc despre pretuirea pe care a acordat-o ilustrul voievod steagului tãrii, în care neîndoilenic vedea întrupatã glia strãmoseascã, Pentru apãrarea cãreia lupta. Nici în momentele grele , nici în clipele în care era pusã în cumpãnã însãsi viata sa, Mihai Voievod n-a uitat de steag. Este semnificativ faptul cã dupã bãtãlia de la Mirãslãu, din septembrie 1600, cu imperialii comandanti de Basta, în care sortii nu i-au surâs, Mihai nu s-a retras de pe câmpul de luptã pânã nu i s-a adus steagul tãrii, pe care, strângându-l la piept, l-a luat cu sine. [

Acest steag cu câmpul galben, ce “era foarte vechi si privit de romani ca sfânt”, dupã cum precizeazã acelasi Spontoni, fusese “semnul si marca cea mai importantã a Tãrii Românesti” sub Neagoe Basarab (1512 - 1521) si Vlad Tepes (1456 - 1462) si îl însotise pe Mircea cel Bãtrân (1386 - 1418) si pe voievozii de dinaintea luui pe câmpurile de bãtãlie fiind cu sigurantã o mostenire de la Basarab cel Mare (1317 - 1352), care-l primise, La rândul sãu, prin traditie, din vremea Daciei Traiane si-l pãstrase la întemeierea tãrii , ca simbol al legãturilor cu înaintasii.

Salvat de Mihai Viteazul dupã înfrângerea de l Mirãslãu, el a fost pãstrat cu mare cinste si de Radu Serban (1602 - 1611), ca steag al tãrii în vremea domniei sale. Relatând primirea la Târgoviste a contelui Camillo Cavriolo, trimis de împãratul Rudolf -II- pentru a duce lui Radu Vodã stindardul imperial, o datã cu confirmarea titlului de principe al imperiului, tot Spontoni aratã cã a marea ceremonie care a avut loc atunci la curtea domneascã, a fost vãzut si steagul cel mare al tãrii, din damasc galben - alburiu, socotit sfânt, si pe ccare voievodul a poruncit sã fie purtat înainte..

Datoritã asupririi nationale la care au fost supusi de stãpânirea maghiarã si apoi de cea austro - ungarã, români ardeleni desi constituiau majoritatea populatiei si erau locuitorii autohtoni ai Transilvaniei, n-au avut posibilitatea sã-si aleagã singuri culoarea drapelului si n-au fost reprezentanti printr-un simbol aparte pe steagul si stema principatului, nici în evul mediu si nici în epoca modernã. Ei au avut, totusi, un simbol propriu, culoarea albastru .- azur (cer), mostenitã din vremea Daciei Traiane, pe care, dacã n-au putut s-o impunã pe însemnele heraclidice ale tãrii, datoritã împrejurãrilor vitrege ale istoriei, au pãstrat-o pe stemele de familie si au transmis-o , astfel, din generatie în generatie, ca expresie a vechimii si înfrãtirii lor cu glia strãbunã.

În sprijinul celor de mai sus, mentionãm cã în perioada dominatiei maghiare, în timp ce stemele acordate nobililor sasi si unguri au în majoritatea lor culoarea rosie, cele date familiilor de origine românã sunt în exclusivitate de culoare albastru -azur (cer). În colectia heraclitticã J. Siebmcher, de pildã, unde sunt publicate aproape 2500 de steme acordate nobililor din Transilvania, apar , pe lângã armenii, maghiare, sãsesti si secuiesti, peste 500 de steme ale familiilor nobile românesti, care se prezintã sub forma unui scut având ca mobile, într-un câmp întotdeauna de azur (albastru), osteni cãlãri sau pedestri, înarmati cu spade drepte sau curbe, luptând împotriva unor turci, precum si felurite animale si diverse alte însemne. De altfel, culoarea albastrã a fost introdusã si pe însemnele heraclitice ale unor familii boieresti din Muntenia si Moldova, tocmai pentru a desemna detinerea unor posesiuni în Transilvania si, totodatã, legãturile existente în evul mediu între tãrile române. În stema familie Vãcãrescu, de exemplu , apare ca o dovadã a apartenentei districtului Fãgãras la Tara Româneascã, o cetate crenelatã , având arborat, în dreapta sus, un drapel albastru. [

Se poate, deci, afirma cã adunarea la un loc , pe acelasi drapel, a celor trei culori, rosul românilor moldoveni, galbenul românilor munteni si albastrul . azur al românilor transilvãnenii, reprezintã o singurã tarã, alcãtuitã din provinciile ei Moldova, Muntenia si Transilvania si un singur popor… Nu mai încape nici o îndoialã cã la acest adevãr se gândea Mihail Kogãlniceanu când spunea, în 1867, cã tricolorul românesc înseamnã “neamul nostru, din toate tãrile locuite de români”.

Dar cine este autorul contopirii celor trei culori într-un singur drapel si când s-a înfãptuit acesta? Cercetarea istoricã ne conduce, cum e si firesc, la Mihail Viteazul, primul unificator al tãrilor românesti, care a întrunit sub sceptrul sãu, în anul 1600, stãpânirea Munteniei, a Transilvaniei si a Moldovei.
Privitã în contextul realitãtilor politice ale vremii , unirea tãrilor române, realizatã prin cugetul militar si iscusinta diplomaticã a lui Mihai Viteazul , apare ca expresia concretã a polarizãrii în jurul lui a întregului popor român, ce avea constiinta unitãtii sale. Tocmai existenta constiintei unitãtii de neam la românii din cele trei principate, a apartenentei lor la acelasi unic popor, dorinta lor de unire într-un singur stat, explicã optiunea lui Mihai pentru înfãptuirea “planului daci”, care-si propunea sã reconstituie în formã româneascã vechea unitate politicã pe care o reprezentase Dacia în antichitate.
Cãlãuzit de dorinta de a-i uni pe toti românii sub un singur stindard, temerarul conducãtor, care se intitula “Io Mihail Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tãrii Românesti si Ardealului si a toatã Tara Moldovei”, a fãurit drapelul national prin contopirea culorilor de pe steagurile celor trei principate românesti, care de la el a devenit simbolul unitãtii noastre nationale. Aceastã constatare se bazeazã pe cercetarea diplomelor si a stemelor pe care Mihai Viteazul le-a acordat , potrivit obiceiurilor vremii, dupã bãtãlia de la Stalingrad, din 18 octombrie 1599, atât vitejilor boieri munteni cât si nobililor români si unguri din Transilvania care i s-a alãturat. Pe diploma acordatã lui Preda Buzescu, de pildã, apare un scut militar timbrat de un coif închis cu gratii, pe care stã o coroanã anticã, din care apare figura unui leu. De pe coama coifului si de sub coroanã iese o flamurã cu aspect de mantie, în trei culori asezate vertical, albastru la dreapta (steagul românilor transilvãneni ), galben la mijloc (steagul românilor munteni) si rosu la stânga (steagul românilor moldoveni)

Se cunosc pânã acum peste 20 de diplome eliberate de cancelaria lui Mihail din Transilvania, în anii 1599 si 1600, cu steme care au tricolorul albastru, galben si rosu pe lambrechine, iar la unele si pe scuturi. Descoperirea în viitor a unor noi diplome si acte emise de marele voievod va întãri afirmatia cã drapelul astfel îmbinat, prin gruparea în jurul culorii galben, asezatã la mijloc, a celor albastru si rosu, toate dispuse vertical a fost fãurit de Mihai Viteazul care, unind cu Tara Româneascã mai întâi Transilvania si apoi Moldova, a refãcut în formã româneascã integritatea vechii Dacii si a reînviat tricolorul din epoca românã, conferindu-i valoare de simbol al unitãtii noastre nationale, Pentru înfãptuirea uniri într-un singur stat a românilor din cele trei principate, Mihai Viteazul a luptat pânã la sacrificiul suprem al vietii sale pe câmpia de lângã Turda, El a cimentat, astfel, aceastã unire si a sfintit drapelul national cu sângele sãu.

Biruintã temporarã din punct de vedere politico - militar, izbânda lui Mihai avea sã dureze , însã , în planul constiintei nationale. Cei ce si-au asumat dupã Mihai conducerea tãrilor române au cãutat, în functie de împrejurãrile istorice, sã-i urmeze pilda, iar tricolorul românesc fãurit de el a fost pãstrat cu sfintenie secole de-a rândul si transmis din generatie în generatie, întruchipând pânã azi idealul de peste veacuri al unitãti tuturor românilor.
În perioada de dupã Mihai Viteazul , datoritã stabilitãtii interne, Tara Româneascã va continua sã îndeplineascã rolul de portdrapel al luptei pentru neatârnare si al unitãti românesti. De aici vor porni cele mai multe initiative atât pe plan politic , cât si spiritual. Faptul s-a reflectat si pe tricolor, unde culoarea galbenã, reprezentându-i pe românii munteni, este asezatã la mijloc, fiind încadratã, de-o parte si de alta, de culoarea rosie si de cea albastrã, atestându-se si în felul acesta cã unirea tuturor românilor s-a fãcut având Tara Româneascã , cu capitala ei Bucuresti, drept centru de activitate si realizare politicã a unitãtii nationale.

Nesemnalat în documentele primelor trei decenii ale secolului al XVII-lea, tricolorul reapare în timpul lui Matei Basarab (1632 - 1654), ales domn al Munteniei f&atildde;rã învoirea Portii, dar pe care sultanul a fost nevoit sã-l mentinã în scaun de teama puterii militare a tãrii , precum si a aliantei cu Transilvania, aflatã la rândul ei în relatii de bunã întelgere cu Moldova. EL s-a manifestat permanent ca un adversar al Imperiului otoman, fatã de care a pãstrat o atitudine demnã, fiind hotãrât la nevoie sã reziste cu armele. În acest sens, rezidentul habsburgilor la Constantinopol, Rudolf Schmidt, scria în 1643 cã turcii “se tem de Matei si-l considerã aproape ca pe un al doilea Mihai Vodã Cu ajutorul ostirii, mereu gata de actiune, el a înlãturat douã încercãri otomane, în 1636 si 1647, de a-l scoate din domnie.

Desigur , domnul muntean era constient cã restaurarea deplinã a independentei tãrii devenea posibilã numai printr-o actiune comunã a celor trei tãri românesti, capabile sã întreprindã cu succes o ofensivã de proportii care sã înlãture dominatia Imperiului otoman. Iatã de ce, în timpul sãu, relatiile politice dintre Muntenia si Transilvania au îmbrãcat forma unui tratat de aliantã, încheiat la 17 iulie 1635, care a fost reconfirmat si întãrit în mai multe rânduri (1637, 1638, 1640 si 1647). În pofida unor situatii conflictuale cu Moldova, între cele trei tãri românesti s-a ajuns , totusi, la un sistem de aliantã comunã sub forma întelegerilor bilaterale dintre Transilvania si celelalte douã tãri, iar în urma împãcãrii intervenite la 1644 între domnul muntean si cel moldovean , s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã sub forma întelegerilor bilaterale la 1644 între domnul muntean si cel moldovean, s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã. În cadrul aliantei dintre cele trei tãri românesti , încheiate în scopul luptei de eliberare de sub dominatia otomanã, Matei Basarab, care afirmase încã din 1632 cã “de cine ne vom teme dacã tãrile noastre vor pãstra buna întelegere de pânã acum? În afarã de Dumnezeu, de nimeni, se bucura de multã autoritate , contemporanii numindu-l “prea luminatul stãpân si voievod al acestor tãri dacice”.

Strãdaniile lui Matei Basarab de refacere, pe calea diplomaticã a aliantelor, a unitãtii tãrilor române, întreruptã prin moartea lui Mihai , n-a concretizat si în reintroducerea tricolorului, într-o formã permisã de împrejurãrile vremii, printre însemnele oficiale ale autoritãtii domnesti. Se cunosc pânã acum douã documente de la Matei Vodã care au pecetea legatã cu un snur în culorile drapelului national. Sigiliul cel mare rotund al Tãrii românesti, de pildã, confectionat din cearã rosie, este atasat hrisovului din 27 noiembrie 1640, prin care un numãr de mãnãstiri pãmântene au fost scoase de sub închinarea cãtre Locurile Sfinte, cu un snur împletit din mãtase rosie galbenã si albastrã . Era si firesc ca un asemenea document , prin care se adopta o mãsurã importantã pentru tarã, o adevãratã secularizare, constând din ridicarea drapelului unor mãnãstiri de la Muntele Athos de a exploata averile a 22 de mãnãstiri românesti închinate acestora, sã fie scris în limba românã, sã aibã monograma si iscãlitura tricolorului, mãrturie a aspiratiilor poporului nostru spre unitate si independentã. Tot cu un snur de mãtase rosie, galbenã si albastrã este atasat sigiliul mijlociu al voievodului muntean la hrisovul din 20 august 1648, prin care se fãcea unele danii Mãnãstirii Radu Vodã si, desigur , asemenea documente având tricolorul drept legãturã a pecetii de pergament, trebuie cã au mai fost emise de cancelaria lui Matei Basarab, dar, fie cã nu ni s-au pãstrat, fie cã n-au fost încã descoperite. Credem , însã, cã numai si aceste douã exemple fac pe deplin dovada cã si Matei Basarab, în conditiile istorice ale domniei sale, a dat expresie nãzuintelor de veacuri ale românilor cãtre unitate si neatârnare, sintetizate în tricolor, fãcând din însemnul national imbold în realizarea acestora si, totodatã , mijloc de a le transmite urmasilor.

Continuând opera înaintasilor , de apãrare a intereselor tuturor românilor, Serban Cantacuzino (1674 - 1688) a croit si el planuri de eliberare de sub jugul otoman a celor trei tãri surori si de unire a lor într-un singur stat, sub conducerea sa voind, ca si Matei Basarab, sã-l imite în aceastã privintã pe Mihai Viteazul….. În acest scop, el a încheiat, la 1 iunie 1685, la Fãgãras , “în numele traditiei de prietenie si apropiere a celor douã tãri un tratat de aliantã vesnicã cu Mihail Apaffi al Transilvaniei. Cei doi principi se angajau sã se ajute reciproc de orice lovituri îndreptate împotriva lor, fie de turci, fie de alte puteri. În anul urmãtor, Serban Vodã, dupã ce a mijlocit înscãunarea lui Constantin Cantemir (1685 - 1693), a închinat cu acesta la Bucuresti o întelegere de aderare a Moldovei la alianta perpetuã dintre Muntenia si Transilvania.

Fãurirea blocului antiotoman al celor trei tãri române, pe baza întelegerilor bilaterale initiate de Serban Cancatuzino în anii 1685 si 1686, care a avut o mare importantã în lupta poporului nostru pentru unitate si independentã, a fost prefiguratã de introducerea tricolorului pe steagul Tãrii Românesti. Cel trei culori ale drapelului national, exprimând idealul de unitate al românilor de pretutindeni, se pot si astãzi vedea pe steagul care l-a însotit pe Serban Cantacuzino la asediul Vienei.

Dupã cum se stie , în anul 1683 turcii au împresurat Viena, piedica cea mai de seamã în calea pãtrunderii lor în inima Europei, cerând si voievozilor români, în virtutea vechilor obligatii fatã de Poartã, sã participe la aceastã expeditie. Desi au fost obligati de turci sã lupte împotriva crestinilor, ei au actionat în sprijinul asediatilor, prin scoli încurajatoare sau prin interventii militare simulate. Sub zidurile Vienei s-a realizat atunci o actiunea anti otomanã româneascã e drept mascatã - care izvora dintr-un imbold de solidaritate etnicã si crestineascã. Cel mai activ în aceastã actiune a fost Serban Cantacuzino, convins cã o loviturã puternicã primitã de turci la Viena , departe de bazele lor, putea fi decisivã. Pasivitatea domnului moldovean Gh. Duca, dar mai ales actiunile lui Serban Cantacuzino au contribuit într-o mãsurã însemnatã la salvarea Vienei, oferind crestinilor rãgazul necesar pentru regruparea fortelor si pentru declansarea contraofensivei, Prevãzând sfârsitul dezastruos al expeditiei, Serban Vodã s-a gândit sã lase locuitorilor orasului un semn care sã le aminteascã de sprijinul prietenesc acordat de el în timpul asediului turcesc, acesta fiind, dupã obiceiul românesc al vremii, o troitã, adicã o cruce. El a poruncit oamenilor lui sã facã o cruce mare de stejar având sculptatã în mijloc icoana Maicii Domnului, iar dedesubt o inscriptie latineascã ce arãta cât de mari erau simpatiile lui pentru cauza crestinitãtii, pe care a ridicat-o chiar pe locul unde îsi avusese tabãra.

Odatã cu aceastã cruce, Serban Cantacuzino a lãsat pe câmpul de luptã de sub zidurile Vienei si un steag, care a ajuns mai târziu la Muzeul din Drezda. De unde a fost adus în 1937 , în tarã si expus la Muzeul Militar din Bucuresti. El este de mãtase, din trei fâsi orizontale cusute între ele cu atã galbenã si are o singurã fatã, fiind lipsit de un suport de pânzã. În mijloc se aflã Mântuitorul Iisus Hristos, asezat pe tronul împãrãtesc, tinând cu o mânã Sf. Evanghelie deschisã, sprijinitã pe genunchi, pe care se aflã o inscriptie, iar cu cealaltã binecuvânteazã. În dreapta Mântuitorului, sus, se aflã scris în româneste “Vitejia dreaptã sã birueascã”, iar dedesubt trei stele cu câte sase raze. Desi s-a deteriorat cu vremea, cele trei culori ale drapelului românesc se pot si astãzi usor distinge. Câmpul steagului este galben auriu, Haina cu care este îmbrãcat Domul Hristos este rosu aprins, iar vesmântul de deasupra albastru - azur. Aceleasi culori apar si pe detaliile steagului. Astfel nimbul , gulerul, brâul si dunga ce uneste umãrul cu brâul hainei Mântuitorului sunt galbene. Marginile cãrtii, perna de pe scaun si inscriptia din dreapta sunt rosii, identice cu haina Mântuitorului. Fata, mâinile si picioarele Domnului Iisus Hristos sunt rosu - Bordeaux, iar jiltul si cele trei stele rosu - brun s-au sepia Steagul trebuie sã fi avut pe cealaltã fatã, care astãzi nu se mai poate vedea din cauza suportului de pânzã ce i-a fost aplicat, o cruce asemãnãtoare celei de stejar. Cãreia i-a servit cu sigurantã ca model, precum si icoana Maicii Domnului si stema Tãrii Românesti. .

Iatã, deci, cã si Serban Cantacuzino a exprimat prin tricolor, transpus pe steagul tãrii dupã obiceiul vremii, printr-o scenã din iconografia bisericeascã, constiinta unitãti de neam, limbã si teritoriu, de viata economicã si spiritualã, care lega pe români din cele trei principate, ducându-i deseori pe acelasi câmp de luptã împotriva dusmanilor, iar pe voievozii lor la initierea unor actiuni diplomatice si militare comune. Desi n-a ajuns sã-si punã în aplicare planul sãu de luptã , deoarece a murit pe neasteptate, Serban Vodã are meritul de a fi trasat coordonatele politicii externe ale celor trei tãri române, deschizând calea pe care o vor urma Constantin Brâncoveanu, în Muntenia si Dimitrie Cantemir, în Moldova.

Nepot si succesor al lui Serban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714) a avut, datoritã abilitãti sale politice, una dintre cele mai lungi domni din istoria Tãrii Românesti.
Întelegând cã prin forta armelor nu va putea înlãtura stãpânirea turceascã, Constantin Brâncoveanu a cãutat , pe cãrãrile deseori întortochiate ale diplomatiei, sã încadreze tara în marile aliante antiotomane, sã o apropie de Habsburgi sau de Rusia, urmãrind , astfel, sã restaureze drepturile suverane ale Tãrii Românesti. Încercând sã profite atât de rivalitatea Austro - turcã cât si de cea rusoo - turcã, pentru a putea pãstra neatârnarea tãrii, Constantin Brâncoveanu a initiat sisteme de aliantã si de negocieri de tratate. Tratatul pregãtit de Serban Cantacuzino cu Habsburgii a fost primit si de Brâncoveanu, care a acceptat suzeranitatea Austriei în schimbul recunoasterii de cãtre acesta a independentei Tãrii Românesti. În acelasi timp, pãstrând supunerea fatã de Poartã, el a întretinut raporturi strânse si cu Rusia care au dus la încheierea unui tratat prevãzând sprijin în vederea eliberãrii de sub dominatia otomanã. O întelegere asemãnãtoare fusese încheiatã cu Rusia si de Dimitrie Cantemir domnul Moldovei.
Este semnificativã , în acest context, prezenta tricolorului românesc pe stema domnului muntean, alcãtuitã în 1695 cu prilejul acordãrii titlului de principe al imperiului de cãtre Leopol I. Ea constã dintr-un scut în mijlocul cãruia se aflã un cãlãret costumat ca un ostas din legiunile romane, tinând în mâna dreaptã o spadã în vârful cãreia se aflã un cap de turc. Pieptarul cãlãretului este rosu, coiful, sabia si sandalele acestuia, precum si frâul si saua calului sunt galbene iar fondul scutului este albastru.

Asocierea celor trei culori ale drapelului national pe stema familiei Brâncoveanu nu poate fi în nici un caz întâmplãtoare, dacã ne gândim la dragostea de glie si de neam a voievodului muntean , la idealurile care i-au cãlãuzit domnia, între care mentinerea neatârnãrii si înfãptuirea unitãtii românesti, de la care i s-a si tras mazilirea, urmatã de tragicul sfârsit, în 1714 la Constantinopol, împreunã cu cei patru fii ai sãi, suportat cu demnitate si cu o remarcabilã tãrie sufleteascã.

În a doua jumãtate a secolului al XVIII - lea , tricolorul apare si în Moldova pe stema familiei Ghica.
Uciderea de cãtre turci, în octombrie 1777 , a lui Grigore III Ghica, , aflat al a doua domnie în Moldova, dupã ce ocupase mai înainte si tronul Munteniei, pentru cã a protestat energic si în mai multe rânduri împotriva anexãri Bucovinei de cãtre Imperiul habsburgic cu acordul Înaltei Porti, a fost exprimatã simbolic prin introducerea pe stema acestei familii a “lacrimilor de argint”, element heraldic semnificativ pentru tragicul sfârsit al domului, precum si al tricolorului, sugestiv în a exprima împotrivirea lui fatã de stirbirea unitãtii teritoriale si autonomiei tãrii. Stema familiei Ghica cuprinde, în registrul superior, 12 lacrimi de argint, dispuse sase cu vârful în jos, fatã de alte sase în pozitie inversã, iar în registrul inferior, tãiat si despicat, în dreapta pe albastru, acvila cruciatã de aur (galbenã), iar în stânga pe rosu, capul de bour, de asemenea de culoare galbenã.
Dupã rãscoala tãranilor români din 1784 , care a urmãrit pe lângã desfiintarea servitutiilor apãsãtore si emanciparea nationalã , iar Horea, conducãtorul ei, gândindu-se chiar, dupã cum ne informeazã traditia, la refacerea vechii Dacii, prin unirea Transilvaniei cu celelalte douã principate românesti, înregistrãm la începutul secolului XIX - lea, în Tara Româneascã, o altã mare ridicare la luptã, sub conducerea lui Tudor Vladimirescu, pentru scuturarea dominatiei strãine si cucerirea libertãtii nationale.

Caracterul national al Revolutiei din 1821, de luptã pentru neatârnarea poporului român, atât împotriva dominatiei Imperiului Otoman ce încãlcase prevederile stabilite prin Capitulatii, cât si a altor imperii care îsi întinseserã stãpânirea asupra unor însemnate teritorii românesti si nu-si ascundeau intentiile spre noi imixtiuni, a fost înscris în programul ei politic, formulat în Proclamatiile de la Pades si de la Bucuresti, si s-a reflectat si în includerea tricolorului pe steagul ridicat de Tudor.

Flamura steagului este alcãtuitã din douã bucãti de mãtase, una albã si cealaltã albastrã, suprapuse si cusute pe margini. Numai partea de culoare albã are însemne heraldice, ea constituind fata steagului, pe când cea albastrã era nepictatã si reprezenta spatele acestuia. În mijlocul câmpului alb al fetei steagului, la partea superioarã, este zugrãvitã Sfânta Treime: Dumnezeu - Tatãl si Dumnezeu - Fiul si deasupra Sfântul Duh în chip de porumbel. În dreapta Mântuitorului se aflã Sf. Mucenic Teodor Tiron, patronului Tudor Vladimirescu , iar în stânga Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtãtorul de biruintã. Sub Sfânta troitã, în mijlocul unei ghirlande din frunze de laur (dafin) se aflã acvila cruciatã, cu zborul jos, stema Tãrii Românesti.

Cele trei culori ale drapelului national sunt incluse subtil, dar perfect vizibil , în cromatica vesmintelor purtate de personajele cu valoare simbolicã de pe steag, în ordinea si gruparea lor de astãzi, asa cum este corect , rosu la margine, pe mantia lungã a Sf. Gheorghe, galben la mijloc, fustanela lui Dumnezeu Tatãl, si albastru la hampã, pe fustanela Mântuitorului.

Tricolorul de pe flamurã îl regãsim si pe ciucurii cu care erau împodobit stindardul. Trei la numãr, împletiti din fire de mãtase de culoare rosu, galben si albastru, ei erau dublu etajati si aveau cât e o micã sferã de argint masiv la capete. Fiind detasabil, si deci, independenti de steag 46 , ciucuri , spre deosebire de flamurã, au fost executati fãrã nici o discretie în culorile nationale a cãror îmbinare este cum nu se poate mai expresivã, tricolorul apãrând aici în toatã mãretia si splendoarea lui.

Asadar, stindardul cel mare al Revolutiei din 1821 simboliza, prin tricolor, ideea de unitate si independentã a “tot norodul românesc”, fiind, în acest sens, un mesaj pentru viitor ce venea precum se stie, din veacurile trecute si care va dobândi noi dimensiuni în deceniile urmãtoare.
La numai câtiva ani dupã introducerea în 1834, de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica, a culorilor nationale pe steagurile ostirii muntene, în Transilvania, la marea adunare de la Blaj din 3 / 15 mai 1848, deasupra multimi se va înãlta demnã “flamura cea mare tricolorã a natiunii române”, pe care erau însemnate cuvintele “Virtutea românã reînviatã”. Era un steag mare , confectionat cu o sãptãmânã mai devreme si declarat drept drapel national de Conferinta de la Sibiu din 26 aprilie - 8 mai 1848, dovedindu-se si prin aceasta cã si români erau o natiune cu aceleasi drepturi la viatã proprie ca si celelalte natiuni ale principatului. El era expresia idealului de independentã nutrit cu ardoare de cei reuniti pe câmpia Blajului, numitã de atunci Câmpia Libertãtii si, în acelasi timp, simbolul unitãtii nationale. Întelegându-i mesajul si impresionat de entuziasmul si emotia cu acare multimea de pe întinsul Câmpiei Libertãtii s-a strâns sub faldurile lui, cãrturarul Sas Stephan Ludwig Roth , aflat de fatã la acea grandioasã manifestare, afirma cã “Desi drapelul national nu a fost ridicat atât de sus ca sã fie vãzut de la Dunãre, totusi, cunoscând comunitatea spiritualã unitã, cred cã fluturarea acestor culori aici , în cest loc, trebuie sã fi produs bãtãi de inimã la Bucuresti si Iasi”.

Traditia nationalã ne informeazã cã un steag semãnãtor, având culorile asezate orizontal, în ordinea albastru, galben , rosu, ar fi servit si lui Avram Iancu. În acelasi timp, în Tara Româneascã , asa cum arãtam la 14 iunie 1848, ca rezultat al triumfului revolutiei, tricolorul, având înscrisã deviza” Dreptate, frãtie” se instituia ca steag national. La mai putin de un deceniu de la revolutia pasoptistã, în 1857, Divanurile Ad-hoc din Moldova si Muntenia exprimau vointa unirii românilor din cele douã principate într-un singur stat, devenit realitate la 24 Ianuarie 1859.

Era firesc ca tricolorul, simbolul peste timp al unitãtii românesti, sã însufleteascã lupta pentru fãurirea statului national român modern. Reintrodus de Barbu Stirbei (1849-1856) pe drapelele armatei muntene, dupã ce fusese scos din folosintã din Cãimãcãmie, tricolorul va reapare si în Moldova în perioada luptei pentru unirea Baronului Talleyrand de Perigord, presedintele Comisiei europene de supraveghere a constituirii Divanurilor Ad-hoc, scria în 1857 contelui Walewski, ministrul de externe al Frantei, cã în drumul sãu spre Iasi a fost întâmpinat la Bacãu de peste trei mii de oameni purtând pieptare cu tricolorul national al unirii, iar la intrarea în capitala Moldovei a fost primit de populatia orasului care avea în frunte pe mitropolit, pe episcopii si nouãzeci de preoti, toti îmbrãcati în haine negre si având brâie si cocarde tricolore.

Înfãptuirea unirii Munteniei cu Moldova, la 24 Ianuarie 1859, care a reprezentat actul de vointã al întregii natiuni române, încununarea luptelor purtate de atâtea generatii de înaintasi si, în acelasi timp, temelie pentru cucerirea independentei si desãvârsirea statului national unitar, prin unirea cu România a celorlalte provincii aflate sub dominatie strãinã, trebuie întãritã printr-o serie de reforme largi si radicale. I-a revenit lui Alexandru Ion Cuza misiunea istoricã de a da viatã cerintelor legate de consolidarea statului national. Domnul Unirii a initiat un vast program de mãsuri care au modificat structural aspectul societãtii românesti. Între acestea s-a înscris, la loc de cinste, reintroducerea oficialã a tricolorului ca drapel national al Principatelor Unite.
Adoptarea tricolorului cãpãta în noile conditii sensuri mai adânci, care aveau sã fie exprimate de însusi domnitorul Cuza, la 1 septembrie 1863, în discursul tinut cu ocazia înmânãrii noilor drapele unitãtilor militare: “Steagul e România, acest pãmânt binecuvântat al patriei, stropit cu sângele strãbunilor nostri si îmbelsugat cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiecãruia, casa în care s-au nãscut pãrintii nostri si unde se vor naste copiii vostri … Steagul e totodatã trecutul, prezentul si viitorul tãrii, întreaga istorie a României!

El avea încã culorile redate orizontal, în ordinea rosu sus, galben la mijloc si albastru jos. Pe una din fetele steagului era imprimatã stema Principatelor Unite, iar dedesubt înscrise cuvintele pline de semnificatie: “Unirea Principatelor. Fericirea Românilor”.
Prin Constitutia din 1866 si prin legile pentru fixarea armeriilor României din 1867 si 1872 s-a stabilit ca tricolorul sã aibã culorile asezate vertical, în ordinea albastru alãturi de hampã, galben la mijloc si rosu la margine “flotând” liber în aer, iar în centrul uneia din fete stema tãrii”.

Tricolorul, astfel instituit, avea sã triumfe la 9 Mai 1877, când Parlamentul României, într-un glas cu întreaga natiune, a proclamat independenta noastrã de stat. Cã independenta de stat a fost gândul ce domina cugetele si simtãmântul ce încãlzea inimile, au dovedit-o lunile eroice care au urmat acelei zile mãrete. Un întreg popor a actionat ca un singur om însufletit de o unicã hotãrâre, sã-si cucereascã neatârnarea. Statul român si-a cucerit independenta deplinã prin sângele ostasilor sãi, alãturi de care s-au jertfit si fratii lor din teritoriile aflate sub stãpânire strãinã, veniti sã lupte sub stindardul tricolor al tãrii în care vedeau viitoarea lor patrie.

Cucerirea independentei de stat a României a dat un puternic imbold miscãrii de eliberare nationalã a românilor din Transilvania , constituind o premisã importantã a desãvârsiri unificãrii national statale, ce se va înfãptui la 1 Decembrie 1918. În acea memorabilã zi, semintia lui Decebal si Traian si-a dat întâlnire între zidurile Alba Iuliei, devenitã neîncãpãtoare. Îndreptându-se din toate pãrtile si de pe toate vãile Transilvaniei spre cetatea Albei , pe jos sau cãlãri, cu trenurile si cãrutele, asemenea fluviului care îsi adunã apele din vãrsarea râurilor într-o singurã matcã, miile si zecile de mii de români, îmbrãcati cu cele mai frumoase straie nationale, purtând steaguri tricolore confectionate din pânzã de casã si citind “Desteaptã-te române” si “Pe-al nostru steag e scris Unire”, au venit sã afle, prin glasul autorizat al alesilor lor, supremul testament al tuturor generatiilor bimilenarei noastre istorii, proclamarea libertãtii lor nationale, dreptul lor de a trãi liberi si demni pe strãvechiul lor pãmânt, de a aseza temelii trainice unitãtii lor national statale. Au venit, de asemenea, si cei de altã nationalitate, pe care soarta îi asezase alãturi de ei , animati de dorinta de a clãdi împreunã un viitor mai bun pentru toti fii acestui pãmânt, un viitor de prosperitate, întemeiat pe dreptate, respect si colaborare reciprocã.

Erau acolo, aievea coborâti parcã de pe columnã, din hrisoave, peceti si steme, plãiesii lui Stefan , mosnenii lui Mihai , motii lui Horea si ai lui Iancu, pandurii lui Tudor, luptãtorii pasoptisti, fãuritorii Unirii de la 1859 si dorobantii de la 1877. Un popor întreg dorea fierbinte unirea si era ferm hotãrât s-o înfãptuiascã. Tricolorul românesc pãstrat cu pietate din zilele glorioase ale lui Mihai Viteazul si Avram Iancu, s-a înãltat demn în acea zi , îndemnându-i pe românii din cele ptru unghiuri sã se uneascã spre a putea birui în lupta lor dreaptã. De la vlãdicã pânã la opincã, mai bine de 100.000 de bãrbati si femei, tineri si bãtrâni, sub faldurile tricolorului ce strãlucea mândru în lumina blândã a iernii, au aclamat o zi întreagã mãretul ideal împlinit, unirea pentru toate veacurile a Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu Români. Un vis de veacuri biruise. Era mare izbânda. Asteptatã si pregãtitã de lucrarea multor generatii, era fireascã venirea ei. Roata istoriei a fost definitiv învârtitã, prin vointa si puterea poporului, cu spita dreptãtii spre viitorul demn al neamului românesc.

Fãurirea statului national unit la 1 Decembrie 1918 a avut o înrâurire profundã asupra întregii evolutii a societãti românesti, a creat conditii noi pentru dezvoltarea economicã, politicã si socialã a României, pentru apãrarea independentei si suveranitãtii patriei, pentru întãrirea unitãtii nationale.





#3837 (raspuns la: #3812) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cred ca aici e locul potrivit. - de talusa la: 10/11/2003 03:50:16
(la: TRICOLORUL ROMANESC)
Cele trei culori ale drapelului românesc - Rosu , galben si albastru - sunt de origine strãveche, iarr reunirea lor pe standardul national are adânci semnificatii istorice, exprimând dãinuirea noastrã neîntreruptã pe vatrã în care ne-am plãmãdit ca popor, legãturile permanente între românii de ambele versante ale Carpatilor, idealurile de unitate si independentã nutrite cu ardoare de neamul românesc de-a lungul întregii sale existente.

Introducerea a celor trei culori - rosu, galben si albastru - pe drapelul românesc s-a înfãptuit la 14 octombrie 1834, cu aprobarea Înaltei Porti , de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica (1834 - 1842), domnitorul Tãrii Românesti. La cererea domnului muntean , sultanul a încuviintat printr-un hatiserif înfãtisarea steagurilor pentru navele comerciale românesti si unitãtile ostirii pãmântene. Pentru corãbiile negustoresti se prevedea “steag cu fata galbenã si rosie, având pe dânsul stele si la mijloc pasãre albastrã cu cap”, iar pentru armatã, “steag cu fata rosie, albastrã si galbenã, având si acesta stele si pasãre cu cap în mijloc.”

Asadar, drapelele cu care au fost înzestrate unitãtile militare muntene în toamna lanului 1834, primele din istoria armatei românesti moderne, erau tricolore, având benzile dispuse orizontal, “rosu deasupra, galben la mijloc si albastru jos. În mijlocul câmpului pânzei, pe un scut alb, se afla o acvilã cu zborul luat, încoronatã princiar si cruciatã cu aur. În porunca datã ostirii, cu prilejul înmânãrii lor solemne, domnitorul arãta, între altele , cã “steagurile acestei de Dumnezeu pãzite tãri din vechime au fost fala ostirilor sale si semnele slavei lor… Militia româneascã, organizatã pe temeiuri de regulã si disciplinã, dobândeste iarãsi acel drept din vechime si primeste steagurile sale cu fetele nationale, lãsând a se întelege cã tricolorul reprezintã neamul românesc , este expresia fiintei sale nationale, simbolul sacru cãtre care se îndreaptã aspiratiile tuturor românilor adunati în jurul lui.
În 1848, în toiul revolutiei , însã, tricolorul a devenit în Tara Româneascã însemnul national, principalul element constitutiv al drapelului de stat. Guvernul revolutionar , prin decretul nr. 1, din 14 iunie 1848, a hotãrât ca drapelul tãrii sã aibã “trei culori: albastru, galben si rosu”, iar pe pânzã sã fie înscrise cuvintele “Dreptate, Frãtie O lunã mai târziu, “vãzând cu nu s-a înteles încã cum trebuiesc fãcute stindardele nationale”, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou cã “stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis si rosu carmin”. El vor fi dispuse vertical si vor fi aranjate în ordinea urmãtoare: “lângã lemn vine albastru, apoi galben si apoi rosu fâlfâind.

Adoptarea tricolorului ca drapel national nu s-a datorat însã unor situatii de conjuncturã si nici influentelor strãine, ci a urmat o veche traditie cu rãdãcini adânci în lupta neamului nostru pentru unitate si neatârnare. Este semnificativã, în acest sens , precizarea fãcutã în zilele revolutiei de ministrul treburilor din afarã al Tãrii Românesti, într-o notã adresatã lui Emin Pasa: “Culorile esarfului ce purtãm noi nu sunt de datinã modernã. Noi le-am avut încã de mai înainte pe steagurile noastre Dar nu precizeazã de când anume.

Înlãturat odatã cu interventia strãinã din toamna anului 1848, tricolorul va fi reintrodus ca drapel national la 1 septembrie 1863, de cãtre Alexandru Ioan Cuza. El avea însã culorile dispuse orizontal , redate rosu, galben, albastru, si se va mentine în aceastã alcãtuire pânã în anul 1867, când punându-se din nou problema însemnului nostru national, comisia însãrcinatã cu stabilirea drapelului tãrii si-a însusit propunerea lui N. Golescu, fostul pasoptist, “ca culorile sã fie asezate cum era la 1848, adicã vertical , în ordinea albastru, galben, rosu, care s-a pãstrat pânã azi . referindu-se la originea si semnificatia drapelului de stat, Mihail Kogãlniceanu preciza în sedinta parlamentului din 26 martie 1867 cã: “Drapelul tricolor, cum era astãzi, nu este drapelul Unirii Principatelor. El este un ce mai înalt. El este însusi drapelul neamului nostru, din toate tãrile locuite de români.

Rezultã de aici cã Mihail Kogãlniceanu si generatia sa primiserã tricolorul, prin traditie de la strãbuni si o datã cu el si explicatia însemnãtãtii pe care o reprezintã pentru toti românii. Este, deci, fãrã îndoialã cã în perioada modernã s-a pãstrat o traditie mai veche, din bãtrâni, a tricolorului. Dar unde se aflã izvorul de la care porneste traditia? În cartea istoricului german J. F. Neigebaur, consacratã Transilvaniei si publicatã la Brasov în 1851, se face mentiunea cã cele trei culori ale drapelului românesc sunt o mostenire de pe timpul Daciei Traiane.

Mergând înapoi, pe firul istoriei, constatãm cã cea mai veche însemnare despre tricolor, ca formând culorile Dacie, se aflã în Novella XI, datã la 14 aprilie 535 de împãratul Justinian (527 - 565) cu prilejul fixãri teritoriilor supuse Arhiepiscopiei din Justiniana Prima, care cuprindea , alãturi de regiuni din Panonia Secunda, pãrti din fosta Dacie românã, formatã din Dacia Cisdanubianã (Dacia Mediteraneea si Dacia Ripensis) si Dacia Transdanubianã, aceasta din urmã fiind alcãtuitã din tinuturile vecine cu Dunãrea, de la gura tisei pânã la vãrsarea Oltului, ale Banatului si Olteniei.
Decretul imperial, care stabilea si însemnele acestor teritorii, descrie astfel stema Daciei Justiniane: “Din partea dreaptã , în prima diviziune, scut rosu, în mijlocul cãruia sunt vãzute turnuri, însemnând Dacia de dincolo , în a doua diviziune, scut ceresc (de culoarea cerului, adicã albastru), cu semnele tribului burilor, ale cãrui douã laturi (margini) sunt albe, iar mijlocul (câmpul dintre cele douã scuturi) auriu (galben).

În acest simbol heraldic, scutul albastru, cu însemnele tribului burilor, reprezenta acea parte a Daciei Traiane aflatã încã sub stãpânirea efectivã a lui Justinian, respectiv Banatul si Oltenia de azi, sau fosta Dacie Malvensis, locuitã de buri, cel mai reprezentativ trib al dacilor, precum si o zonã a Transilvaniei, ce se întindea de-a lungul drumului comercial care ducea spre regiunile aurifere din Muntii Apuseni, unde sãpãturile arheologice au confirmat existenta asezãrilor romane pânã în secolul al VI-lea, adicã fosta Dacie Porolissensis. Scutul rosu, însemnând Dacia de dincolo , se referã la sudul si centrul Moldovei, altã parte a Daciei Traiane pe care Imperiul roman de rãsãrit o considera posesiune a sa , cel putin în principiu, aflatã însã în afara teritoriului detinut efectiv de cãtre romani. Precizarea Dacia de dincolo avea în vedere tocmai pozitia geograficã si politicã deosebitã a acestei pãrti a Daciei. Mijlocul auriu, respectiv câmpul galben dintre cele douã scuturi (rosu si albastru), reprezintã , fãrã îndoialã, Muntenia de astãzi sau fosta Moesie inferioarã.

Se stie cã armatele lui Justinian , urmãrind refacerea Imperiului roman în vechile lui hotare, au cucerit Africa de nord - vest de la vandali, Italia de la ostrrogoti, sudul Spaniei de la vizigoti, iar gepizilor le-a luat teritoriile dintre Tisa si Dunãrea de jos, întinzându-si stãpânirea în Banat, Muntii Apuseni, Oltenia si Muntenia. Imperiul roman de rãsãrit era exprimatã prin prezenta pe stema Daciei Justiniane a însemnelor tuturor provinciilor fostei Dacii Traiane, atât a celor de la sudul Carpatilor, cât si a celor de la nordul lor.

Prin urmare , cele trei culori, rosu la dreapta, galben la mijloc si albastru la stânga, din stema Daciei Justiniane, asezate în ordinea si în pozitia culorilor drapelului românesc de astãzi, se referã la Dacia Traianã, confirmând afirmatia lui J. F. Neigebaur cã tricolorul românesc este o mostenire de la începuturile mileniului întâi.

Transmise din generatie în generatie, ele dovedesc, împreunã cu celelalte mãrturii de culturã materialã, statornicia românilor în vatra în care s-au plãmãdit ca popor, prin simbioza daco - romanã, rezistenta lor în fata urgiei vremurilor si a valurilor succesive ale neamurilor migratorii, lupta neîntreruptã pentru afirmarea idealurilor de unitate si independentã.

Puternic legati de traditiile si marile virtuti ale înaintasilor , românii au pãstrat neîntinate , cu demnitatea ce le e caracteristicã, vechile culori ale Daciei Traiane (rosu, galben, si albastru), dar obligati sã trãiascã timp îndelungat despãrtiti în trei principate - Moldova , Muntenia si Transilvania - , i au fãcut din fiecare culoaare câte un stindard pentru fiecare principat, expresie a vechimi si dãinuirii lor pe pãmântul strãmosesc, pe care nu l-au pãrãsit niciodatã, iar din reunirea acestora pe acelasi drapel, adicã din tricolor, simbolul unor grele si necontenite eforturi pentru realizarea unitãtii nationale.

Steagul Moldovei, având bourul, pe o parte, si Sf. Gheorghe cãlare pe un cal alb în luptã cu balaurul, pe cealaltã parte, era de culoare rosie. Fãurit probabil de Bogdan I (1359 - 1365), la întemeierea tãrii, care a preluat culoarea rosie, transmisã de traditie, din vremea Daciei Traiane, el a fost pãstrat identic de urmasii sãi în domnie. În timpul lui Stefan cel Mare (1457 - 1504), steagul era din atlas rosu . si avea reprezentat, pe o fatã, pe Sf. Gheorghe încoronat de doi îngeri, stând în jilt si cu picioarele supunând un balaur cu trei capete , iar pe cealaltã fatã era reprodusã stema tãrii (capul de bour). Steagul domnesc al lui Ieremia Movilã (1595 - 1606), capturat de Mihai Viteazul, în martie 1601, în lupta de la Gorãslãu, avea fondul rosu. cu o bordurã galbenã deschisã, iar la mijloc capul de bour. Cãlãtorii poloni în trecere spre Constantinopol, Samuel Twardowski, la 1622 si Ioan Gnindski, la 1677, îl mentioneazã ca fiind din damasc si din aceeasi culoare rosie.Pe un document emis la 1817 de Scarlat Calimahi (1812 - 1819) se vãd în culori douã steaguri rosii. În timpul lui Mihail Sutu (1819 - 1821) pe stindardele moldovei apare Sf. Gheorghe cãlare, pe fond rosu. La fel, steagul armatei moldovenesti sub Mihail Sturdza (1834 - 1849) avea bourul în mijloc si în fiecare colt câte un pãtrat mare rosu iar cel al lui Alexandru Grigore Ghica (1849 - 1856) era în întregime rosu, cu o cruce albastrã în centru.

În Muntenia, steagul cel mare al tãrii pe timpul lui Mihail Viteazul (1593 - 1600), descris de cavalerul italian Ciro Spontini, era din damasc galben - auriu, cu vremea decolorat în alb, având la centru o acvilã neagrã, stând pe o ramurã verde de ienupãr si tinând în cioc o cruce patriarhalã rosie. Acelasi stindard galben - alburiu e mentionat - fãrã sã fie si descris - de douã stiri de origine polonezã, din 19 si 29 mai 1600, relative la lupta de la Hotin, dintre Mihai si Movilã. Documentele vremii ne vorbesc despre pretuirea pe care a acordat-o ilustrul voievod steagului tãrii, în care neîndoilenic vedea întrupatã glia strãmoseascã, Pentru apãrarea cãreia lupta. Nici în momentele grele , nici în clipele în care era pusã în cumpãnã însãsi viata sa, Mihai Voievod n-a uitat de steag. Este semnificativ faptul cã dupã bãtãlia de la Mirãslãu, din septembrie 1600, cu imperialii comandanti de Basta, în care sortii nu i-au surâs, Mihai nu s-a retras de pe câmpul de luptã pânã nu i s-a adus steagul tãrii, pe care, strângându-l la piept, l-a luat cu sine. [

Acest steag cu câmpul galben, ce “era foarte vechi si privit de romani ca sfânt”, dupã cum precizeazã acelasi Spontoni, fusese “semnul si marca cea mai importantã a Tãrii Românesti” sub Neagoe Basarab (1512 - 1521) si Vlad Tepes (1456 - 1462) si îl însotise pe Mircea cel Bãtrân (1386 - 1418) si pe voievozii de dinaintea luui pe câmpurile de bãtãlie fiind cu sigurantã o mostenire de la Basarab cel Mare (1317 - 1352), care-l primise, La rândul sãu, prin traditie, din vremea Daciei Traiane si-l pãstrase la întemeierea tãrii , ca simbol al legãturilor cu înaintasii.

Salvat de Mihai Viteazul dupã înfrângerea de l Mirãslãu, el a fost pãstrat cu mare cinste si de Radu Serban (1602 - 1611), ca steag al tãrii în vremea domniei sale. Relatând primirea la Târgoviste a contelui Camillo Cavriolo, trimis de împãratul Rudolf -II- pentru a duce lui Radu Vodã stindardul imperial, o datã cu confirmarea titlului de principe al imperiului, tot Spontoni aratã cã a marea ceremonie care a avut loc atunci la curtea domneascã, a fost vãzut si steagul cel mare al tãrii, din damasc galben - alburiu, socotit sfânt, si pe ccare voievodul a poruncit sã fie purtat înainte..

Datoritã asupririi nationale la care au fost supusi de stãpânirea maghiarã si apoi de cea austro - ungarã, români ardeleni desi constituiau majoritatea populatiei si erau locuitorii autohtoni ai Transilvaniei, n-au avut posibilitatea sã-si aleagã singuri culoarea drapelului si n-au fost reprezentanti printr-un simbol aparte pe steagul si stema principatului, nici în evul mediu si nici în epoca modernã. Ei au avut, totusi, un simbol propriu, culoarea albastru .- azur (cer), mostenitã din vremea Daciei Traiane, pe care, dacã n-au putut s-o impunã pe însemnele heraclidice ale tãrii, datoritã împrejurãrilor vitrege ale istoriei, au pãstrat-o pe stemele de familie si au transmis-o , astfel, din generatie în generatie, ca expresie a vechimii si înfrãtirii lor cu glia strãbunã.

În sprijinul celor de mai sus, mentionãm cã în perioada dominatiei maghiare, în timp ce stemele acordate nobililor sasi si unguri au în majoritatea lor culoarea rosie, cele date familiilor de origine românã sunt în exclusivitate de culoare albastru -azur (cer). În colectia heraclitticã J. Siebmcher, de pildã, unde sunt publicate aproape 2500 de steme acordate nobililor din Transilvania, apar , pe lângã armenii, maghiare, sãsesti si secuiesti, peste 500 de steme ale familiilor nobile românesti, care se prezintã sub forma unui scut având ca mobile, într-un câmp întotdeauna de azur (albastru), osteni cãlãri sau pedestri, înarmati cu spade drepte sau curbe, luptând împotriva unor turci, precum si felurite animale si diverse alte însemne. De altfel, culoarea albastrã a fost introdusã si pe însemnele heraclitice ale unor familii boieresti din Muntenia si Moldova, tocmai pentru a desemna detinerea unor posesiuni în Transilvania si, totodatã, legãturile existente în evul mediu între tãrile române. În stema familie Vãcãrescu, de exemplu , apare ca o dovadã a apartenentei districtului Fãgãras la Tara Româneascã, o cetate crenelatã , având arborat, în dreapta sus, un drapel albastru. [

Se poate, deci, afirma cã adunarea la un loc , pe acelasi drapel, a celor trei culori, rosul românilor moldoveni, galbenul românilor munteni si albastrul . azur al românilor transilvãnenii, reprezintã o singurã tarã, alcãtuitã din provinciile ei Moldova, Muntenia si Transilvania si un singur popor… Nu mai încape nici o îndoialã cã la acest adevãr se gândea Mihail Kogãlniceanu când spunea, în 1867, cã tricolorul românesc înseamnã “neamul nostru, din toate tãrile locuite de români”.

Dar cine este autorul contopirii celor trei culori într-un singur drapel si când s-a înfãptuit acesta? Cercetarea istoricã ne conduce, cum e si firesc, la Mihail Viteazul, primul unificator al tãrilor românesti, care a întrunit sub sceptrul sãu, în anul 1600, stãpânirea Munteniei, a Transilvaniei si a Moldovei.
Privitã în contextul realitãtilor politice ale vremii , unirea tãrilor române, realizatã prin cugetul militar si iscusinta diplomaticã a lui Mihai Viteazul , apare ca expresia concretã a polarizãrii în jurul lui a întregului popor român, ce avea constiinta unitãtii sale. Tocmai existenta constiintei unitãtii de neam la românii din cele trei principate, a apartenentei lor la acelasi unic popor, dorinta lor de unire într-un singur stat, explicã optiunea lui Mihai pentru înfãptuirea “planului daci”, care-si propunea sã reconstituie în formã româneascã vechea unitate politicã pe care o reprezentase Dacia în antichitate.
Cãlãuzit de dorinta de a-i uni pe toti românii sub un singur stindard, temerarul conducãtor, care se intitula “Io Mihail Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tãrii Românesti si Ardealului si a toatã Tara Moldovei”, a fãurit drapelul national prin contopirea culorilor de pe steagurile celor trei principate românesti, care de la el a devenit simbolul unitãtii noastre nationale. Aceastã constatare se bazeazã pe cercetarea diplomelor si a stemelor pe care Mihai Viteazul le-a acordat , potrivit obiceiurilor vremii, dupã bãtãlia de la Stalingrad, din 18 octombrie 1599, atât vitejilor boieri munteni cât si nobililor români si unguri din Transilvania care i s-a alãturat. Pe diploma acordatã lui Preda Buzescu, de pildã, apare un scut militar timbrat de un coif închis cu gratii, pe care stã o coroanã anticã, din care apare figura unui leu. De pe coama coifului si de sub coroanã iese o flamurã cu aspect de mantie, în trei culori asezate vertical, albastru la dreapta (steagul românilor transilvãneni ), galben la mijloc (steagul românilor munteni) si rosu la stânga (steagul românilor moldoveni)

Se cunosc pânã acum peste 20 de diplome eliberate de cancelaria lui Mihail din Transilvania, în anii 1599 si 1600, cu steme care au tricolorul albastru, galben si rosu pe lambrechine, iar la unele si pe scuturi. Descoperirea în viitor a unor noi diplome si acte emise de marele voievod va întãri afirmatia cã drapelul astfel îmbinat, prin gruparea în jurul culorii galben, asezatã la mijloc, a celor albastru si rosu, toate dispuse vertical a fost fãurit de Mihai Viteazul care, unind cu Tara Româneascã mai întâi Transilvania si apoi Moldova, a refãcut în formã româneascã integritatea vechii Dacii si a reînviat tricolorul din epoca românã, conferindu-i valoare de simbol al unitãtii noastre nationale, Pentru înfãptuirea uniri într-un singur stat a românilor din cele trei principate, Mihai Viteazul a luptat pânã la sacrificiul suprem al vietii sale pe câmpia de lângã Turda, El a cimentat, astfel, aceastã unire si a sfintit drapelul national cu sângele sãu.

Biruintã temporarã din punct de vedere politico - militar, izbânda lui Mihai avea sã dureze , însã , în planul constiintei nationale. Cei ce si-au asumat dupã Mihai conducerea tãrilor române au cãutat, în functie de împrejurãrile istorice, sã-i urmeze pilda, iar tricolorul românesc fãurit de el a fost pãstrat cu sfintenie secole de-a rândul si transmis din generatie în generatie, întruchipând pânã azi idealul de peste veacuri al unitãti tuturor românilor.
În perioada de dupã Mihai Viteazul , datoritã stabilitãtii interne, Tara Româneascã va continua sã îndeplineascã rolul de portdrapel al luptei pentru neatârnare si al unitãti românesti. De aici vor porni cele mai multe initiative atât pe plan politic , cât si spiritual. Faptul s-a reflectat si pe tricolor, unde culoarea galbenã, reprezentându-i pe românii munteni, este asezatã la mijloc, fiind încadratã, de-o parte si de alta, de culoarea rosie si de cea albastrã, atestându-se si în felul acesta cã unirea tuturor românilor s-a fãcut având Tara Româneascã , cu capitala ei Bucuresti, drept centru de activitate si realizare politicã a unitãtii nationale.

Nesemnalat în documentele primelor trei decenii ale secolului al XVII-lea, tricolorul reapare în timpul lui Matei Basarab (1632 - 1654), ales domn al Munteniei f&atildde;rã învoirea Portii, dar pe care sultanul a fost nevoit sã-l mentinã în scaun de teama puterii militare a tãrii , precum si a aliantei cu Transilvania, aflatã la rândul ei în relatii de bunã întelgere cu Moldova. EL s-a manifestat permanent ca un adversar al Imperiului otoman, fatã de care a pãstrat o atitudine demnã, fiind hotãrât la nevoie sã reziste cu armele. În acest sens, rezidentul habsburgilor la Constantinopol, Rudolf Schmidt, scria în 1643 cã turcii “se tem de Matei si-l considerã aproape ca pe un al doilea Mihai Vodã Cu ajutorul ostirii, mereu gata de actiune, el a înlãturat douã încercãri otomane, în 1636 si 1647, de a-l scoate din domnie.

Desigur , domnul muntean era constient cã restaurarea deplinã a independentei tãrii devenea posibilã numai printr-o actiune comunã a celor trei tãri românesti, capabile sã întreprindã cu succes o ofensivã de proportii care sã înlãture dominatia Imperiului otoman. Iatã de ce, în timpul sãu, relatiile politice dintre Muntenia si Transilvania au îmbrãcat forma unui tratat de aliantã, încheiat la 17 iulie 1635, care a fost reconfirmat si întãrit în mai multe rânduri (1637, 1638, 1640 si 1647). În pofida unor situatii conflictuale cu Moldova, între cele trei tãri românesti s-a ajuns , totusi, la un sistem de aliantã comunã sub forma întelegerilor bilaterale dintre Transilvania si celelalte douã tãri, iar în urma împãcãrii intervenite la 1644 între domnul muntean si cel moldovean , s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã sub forma întelegerilor bilaterale la 1644 între domnul muntean si cel moldovean, s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã. În cadrul aliantei dintre cele trei tãri românesti , încheiate în scopul luptei de eliberare de sub dominatia otomanã, Matei Basarab, care afirmase încã din 1632 cã “de cine ne vom teme dacã tãrile noastre vor pãstra buna întelegere de pânã acum? În afarã de Dumnezeu, de nimeni, se bucura de multã autoritate , contemporanii numindu-l “prea luminatul stãpân si voievod al acestor tãri dacice”.

Strãdaniile lui Matei Basarab de refacere, pe calea diplomaticã a aliantelor, a unitãtii tãrilor române, întreruptã prin moartea lui Mihai , n-a concretizat si în reintroducerea tricolorului, într-o formã permisã de împrejurãrile vremii, printre însemnele oficiale ale autoritãtii domnesti. Se cunosc pânã acum douã documente de la Matei Vodã care au pecetea legatã cu un snur în culorile drapelului national. Sigiliul cel mare rotund al Tãrii românesti, de pildã, confectionat din cearã rosie, este atasat hrisovului din 27 noiembrie 1640, prin care un numãr de mãnãstiri pãmântene au fost scoase de sub închinarea cãtre Locurile Sfinte, cu un snur împletit din mãtase rosie galbenã si albastrã . Era si firesc ca un asemenea document , prin care se adopta o mãsurã importantã pentru tarã, o adevãratã secularizare, constând din ridicarea drapelului unor mãnãstiri de la Muntele Athos de a exploata averile a 22 de mãnãstiri românesti închinate acestora, sã fie scris în limba românã, sã aibã monograma si iscãlitura tricolorului, mãrturie a aspiratiilor poporului nostru spre unitate si independentã. Tot cu un snur de mãtase rosie, galbenã si albastrã este atasat sigiliul mijlociu al voievodului muntean la hrisovul din 20 august 1648, prin care se fãcea unele danii Mãnãstirii Radu Vodã si, desigur , asemenea documente având tricolorul drept legãturã a pecetii de pergament, trebuie cã au mai fost emise de cancelaria lui Matei Basarab, dar, fie cã nu ni s-au pãstrat, fie cã n-au fost încã descoperite. Credem , însã, cã numai si aceste douã exemple fac pe deplin dovada cã si Matei Basarab, în conditiile istorice ale domniei sale, a dat expresie nãzuintelor de veacuri ale românilor cãtre unitate si neatârnare, sintetizate în tricolor, fãcând din însemnul national imbold în realizarea acestora si, totodatã , mijloc de a le transmite urmasilor.

Continuând opera înaintasilor , de apãrare a intereselor tuturor românilor, Serban Cantacuzino (1674 - 1688) a croit si el planuri de eliberare de sub jugul otoman a celor trei tãri surori si de unire a lor într-un singur stat, sub conducerea sa voind, ca si Matei Basarab, sã-l imite în aceastã privintã pe Mihai Viteazul….. În acest scop, el a încheiat, la 1 iunie 1685, la Fãgãras , “în numele traditiei de prietenie si apropiere a celor douã tãri un tratat de aliantã vesnicã cu Mihail Apaffi al Transilvaniei. Cei doi principi se angajau sã se ajute reciproc de orice lovituri îndreptate împotriva lor, fie de turci, fie de alte puteri. În anul urmãtor, Serban Vodã, dupã ce a mijlocit înscãunarea lui Constantin Cantemir (1685 - 1693), a închinat cu acesta la Bucuresti o întelegere de aderare a Moldovei la alianta perpetuã dintre Muntenia si Transilvania.

Fãurirea blocului antiotoman al celor trei tãri române, pe baza întelegerilor bilaterale initiate de Serban Cancatuzino în anii 1685 si 1686, care a avut o mare importantã în lupta poporului nostru pentru unitate si independentã, a fost prefiguratã de introducerea tricolorului pe steagul Tãrii Românesti. Cel trei culori ale drapelului national, exprimând idealul de unitate al românilor de pretutindeni, se pot si astãzi vedea pe steagul care l-a însotit pe Serban Cantacuzino la asediul Vienei.

Dupã cum se stie , în anul 1683 turcii au împresurat Viena, piedica cea mai de seamã în calea pãtrunderii lor în inima Europei, cerând si voievozilor români, în virtutea vechilor obligatii fatã de Poartã, sã participe la aceastã expeditie. Desi au fost obligati de turci sã lupte împotriva crestinilor, ei au actionat în sprijinul asediatilor, prin scoli încurajatoare sau prin interventii militare simulate. Sub zidurile Vienei s-a realizat atunci o actiunea anti otomanã româneascã e drept mascatã - care izvora dintr-un imbold de solidaritate etnicã si crestineascã. Cel mai activ în aceastã actiune a fost Serban Cantacuzino, convins cã o loviturã puternicã primitã de turci la Viena , departe de bazele lor, putea fi decisivã. Pasivitatea domnului moldovean Gh. Duca, dar mai ales actiunile lui Serban Cantacuzino au contribuit într-o mãsurã însemnatã la salvarea Vienei, oferind crestinilor rãgazul necesar pentru regruparea fortelor si pentru declansarea contraofensivei, Prevãzând sfârsitul dezastruos al expeditiei, Serban Vodã s-a gândit sã lase locuitorilor orasului un semn care sã le aminteascã de sprijinul prietenesc acordat de el în timpul asediului turcesc, acesta fiind, dupã obiceiul românesc al vremii, o troitã, adicã o cruce. El a poruncit oamenilor lui sã facã o cruce mare de stejar având sculptatã în mijloc icoana Maicii Domnului, iar dedesubt o inscriptie latineascã ce arãta cât de mari erau simpatiile lui pentru cauza crestinitãtii, pe care a ridicat-o chiar pe locul unde îsi avusese tabãra.

Odatã cu aceastã cruce, Serban Cantacuzino a lãsat pe câmpul de luptã de sub zidurile Vienei si un steag, care a ajuns mai târziu la Muzeul din Drezda. De unde a fost adus în 1937 , în tarã si expus la Muzeul Militar din Bucuresti. El este de mãtase, din trei fâsi orizontale cusute între ele cu atã galbenã si are o singurã fatã, fiind lipsit de un suport de pânzã. În mijloc se aflã Mântuitorul Iisus Hristos, asezat pe tronul împãrãtesc, tinând cu o mânã Sf. Evanghelie deschisã, sprijinitã pe genunchi, pe care se aflã o inscriptie, iar cu cealaltã binecuvânteazã. În dreapta Mântuitorului, sus, se aflã scris în româneste “Vitejia dreaptã sã birueascã”, iar dedesubt trei stele cu câte sase raze. Desi s-a deteriorat cu vremea, cele trei culori ale drapelului românesc se pot si astãzi usor distinge. Câmpul steagului este galben auriu, Haina cu care este îmbrãcat Domul Hristos este rosu aprins, iar vesmântul de deasupra albastru - azur. Aceleasi culori apar si pe detaliile steagului. Astfel nimbul , gulerul, brâul si dunga ce uneste umãrul cu brâul hainei Mântuitorului sunt galbene. Marginile cãrtii, perna de pe scaun si inscriptia din dreapta sunt rosii, identice cu haina Mântuitorului. Fata, mâinile si picioarele Domnului Iisus Hristos sunt rosu - Bordeaux, iar jiltul si cele trei stele rosu - brun s-au sepia Steagul trebuie sã fi avut pe cealaltã fatã, care astãzi nu se mai poate vedea din cauza suportului de pânzã ce i-a fost aplicat, o cruce asemãnãtoare celei de stejar. Cãreia i-a servit cu sigurantã ca model, precum si icoana Maicii Domnului si stema Tãrii Românesti. .

Iatã, deci, cã si Serban Cantacuzino a exprimat prin tricolor, transpus pe steagul tãrii dupã obiceiul vremii, printr-o scenã din iconografia bisericeascã, constiinta unitãti de neam, limbã si teritoriu, de viata economicã si spiritualã, care lega pe români din cele trei principate, ducându-i deseori pe acelasi câmp de luptã împotriva dusmanilor, iar pe voievozii lor la initierea unor actiuni diplomatice si militare comune. Desi n-a ajuns sã-si punã în aplicare planul sãu de luptã , deoarece a murit pe neasteptate, Serban Vodã are meritul de a fi trasat coordonatele politicii externe ale celor trei tãri române, deschizând calea pe care o vor urma Constantin Brâncoveanu, în Muntenia si Dimitrie Cantemir, în Moldova.

Nepot si succesor al lui Serban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714) a avut, datoritã abilitãti sale politice, una dintre cele mai lungi domni din istoria Tãrii Românesti.
Întelegând cã prin forta armelor nu va putea înlãtura stãpânirea turceascã, Constantin Brâncoveanu a cãutat , pe cãrãrile deseori întortochiate ale diplomatiei, sã încadreze tara în marile aliante antiotomane, sã o apropie de Habsburgi sau de Rusia, urmãrind , astfel, sã restaureze drepturile suverane ale Tãrii Românesti. Încercând sã profite atât de rivalitatea Austro - turcã cât si de cea rusoo - turcã, pentru a putea pãstra neatârnarea tãrii, Constantin Brâncoveanu a initiat sisteme de aliantã si de negocieri de tratate. Tratatul pregãtit de Serban Cantacuzino cu Habsburgii a fost primit si de Brâncoveanu, care a acceptat suzeranitatea Austriei în schimbul recunoasterii de cãtre acesta a independentei Tãrii Românesti. În acelasi timp, pãstrând supunerea fatã de Poartã, el a întretinut raporturi strânse si cu Rusia care au dus la încheierea unui tratat prevãzând sprijin în vederea eliberãrii de sub dominatia otomanã. O întelegere asemãnãtoare fusese încheiatã cu Rusia si de Dimitrie Cantemir domnul Moldovei.
Este semnificativã , în acest context, prezenta tricolorului românesc pe stema domnului muntean, alcãtuitã în 1695 cu prilejul acordãrii titlului de principe al imperiului de cãtre Leopol I. Ea constã dintr-un scut în mijlocul cãruia se aflã un cãlãret costumat ca un ostas din legiunile romane, tinând în mâna dreaptã o spadã în vârful cãreia se aflã un cap de turc. Pieptarul cãlãretului este rosu, coiful, sabia si sandalele acestuia, precum si frâul si saua calului sunt galbene iar fondul scutului este albastru.

Asocierea celor trei culori ale drapelului national pe stema familiei Brâncoveanu nu poate fi în nici un caz întâmplãtoare, dacã ne gândim la dragostea de glie si de neam a voievodului muntean , la idealurile care i-au cãlãuzit domnia, între care mentinerea neatârnãrii si înfãptuirea unitãtii românesti, de la care i s-a si tras mazilirea, urmatã de tragicul sfârsit, în 1714 la Constantinopol, împreunã cu cei patru fii ai sãi, suportat cu demnitate si cu o remarcabilã tãrie sufleteascã.

În a doua jumãtate a secolului al XVIII - lea , tricolorul apare si în Moldova pe stema familiei Ghica.
Uciderea de cãtre turci, în octombrie 1777 , a lui Grigore III Ghica, , aflat al a doua domnie în Moldova, dupã ce ocupase mai înainte si tronul Munteniei, pentru cã a protestat energic si în mai multe rânduri împotriva anexãri Bucovinei de cãtre Imperiul habsburgic cu acordul Înaltei Porti, a fost exprimatã simbolic prin introducerea pe stema acestei familii a “lacrimilor de argint”, element heraldic semnificativ pentru tragicul sfârsit al domului, precum si al tricolorului, sugestiv în a exprima împotrivirea lui fatã de stirbirea unitãtii teritoriale si autonomiei tãrii. Stema familiei Ghica cuprinde, în registrul superior, 12 lacrimi de argint, dispuse sase cu vârful în jos, fatã de alte sase în pozitie inversã, iar în registrul inferior, tãiat si despicat, în dreapta pe albastru, acvila cruciatã de aur (galbenã), iar în stânga pe rosu, capul de bour, de asemenea de culoare galbenã.
Dupã rãscoala tãranilor români din 1784 , care a urmãrit pe lângã desfiintarea servitutiilor apãsãtore si emanciparea nationalã , iar Horea, conducãtorul ei, gândindu-se chiar, dupã cum ne informeazã traditia, la refacerea vechii Dacii, prin unirea Transilvaniei cu celelalte douã principate românesti, înregistrãm la începutul secolului XIX - lea, în Tara Româneascã, o altã mare ridicare la luptã, sub conducerea lui Tudor Vladimirescu, pentru scuturarea dominatiei strãine si cucerirea libertãtii nationale.

Caracterul national al Revolutiei din 1821, de luptã pentru neatârnarea poporului român, atât împotriva dominatiei Imperiului Otoman ce încãlcase prevederile stabilite prin Capitulatii, cât si a altor imperii care îsi întinseserã stãpânirea asupra unor însemnate teritorii românesti si nu-si ascundeau intentiile spre noi imixtiuni, a fost înscris în programul ei politic, formulat în Proclamatiile de la Pades si de la Bucuresti, si s-a reflectat si în includerea tricolorului pe steagul ridicat de Tudor.

Flamura steagului este alcãtuitã din douã bucãti de mãtase, una albã si cealaltã albastrã, suprapuse si cusute pe margini. Numai partea de culoare albã are însemne heraldice, ea constituind fata steagului, pe când cea albastrã era nepictatã si reprezenta spatele acestuia. În mijlocul câmpului alb al fetei steagului, la partea superioarã, este zugrãvitã Sfânta Treime: Dumnezeu - Tatãl si Dumnezeu - Fiul si deasupra Sfântul Duh în chip de porumbel. În dreapta Mântuitorului se aflã Sf. Mucenic Teodor Tiron, patronului Tudor Vladimirescu , iar în stânga Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtãtorul de biruintã. Sub Sfânta troitã, în mijlocul unei ghirlande din frunze de laur (dafin) se aflã acvila cruciatã, cu zborul jos, stema Tãrii Românesti.

Cele trei culori ale drapelului national sunt incluse subtil, dar perfect vizibil , în cromatica vesmintelor purtate de personajele cu valoare simbolicã de pe steag, în ordinea si gruparea lor de astãzi, asa cum este corect , rosu la margine, pe mantia lungã a Sf. Gheorghe, galben la mijloc, fustanela lui Dumnezeu Tatãl, si albastru la hampã, pe fustanela Mântuitorului.

Tricolorul de pe flamurã îl regãsim si pe ciucurii cu care erau împodobit stindardul. Trei la numãr, împletiti din fire de mãtase de culoare rosu, galben si albastru, ei erau dublu etajati si aveau cât e o micã sferã de argint masiv la capete. Fiind detasabil, si deci, independenti de steag 46 , ciucuri , spre deosebire de flamurã, au fost executati fãrã nici o discretie în culorile nationale a cãror îmbinare este cum nu se poate mai expresivã, tricolorul apãrând aici în toatã mãretia si splendoarea lui.

Asadar, stindardul cel mare al Revolutiei din 1821 simboliza, prin tricolor, ideea de unitate si independentã a “tot norodul românesc”, fiind, în acest sens, un mesaj pentru viitor ce venea precum se stie, din veacurile trecute si care va dobândi noi dimensiuni în deceniile urmãtoare.
La numai câtiva ani dupã introducerea în 1834, de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica, a culorilor nationale pe steagurile ostirii muntene, în Transilvania, la marea adunare de la Blaj din 3 / 15 mai 1848, deasupra multimi se va înãlta demnã “flamura cea mare tricolorã a natiunii române”, pe care erau însemnate cuvintele “Virtutea românã reînviatã”. Era un steag mare , confectionat cu o sãptãmânã mai devreme si declarat drept drapel national de Conferinta de la Sibiu din 26 aprilie - 8 mai 1848, dovedindu-se si prin aceasta cã si români erau o natiune cu aceleasi drepturi la viatã proprie ca si celelalte natiuni ale principatului. El era expresia idealului de independentã nutrit cu ardoare de cei reuniti pe câmpia Blajului, numitã de atunci Câmpia Libertãtii si, în acelasi timp, simbolul unitãtii nationale. Întelegându-i mesajul si impresionat de entuziasmul si emotia cu acare multimea de pe întinsul Câmpiei Libertãtii s-a strâns sub faldurile lui, cãrturarul Sas Stephan Ludwig Roth , aflat de fatã la acea grandioasã manifestare, afirma cã “Desi drapelul national nu a fost ridicat atât de sus ca sã fie vãzut de la Dunãre, totusi, cunoscând comunitatea spiritualã unitã, cred cã fluturarea acestor culori aici , în cest loc, trebuie sã fi produs bãtãi de inimã la Bucuresti si Iasi”.

Traditia nationalã ne informeazã cã un steag semãnãtor, având culorile asezate orizontal, în ordinea albastru, galben , rosu, ar fi servit si lui Avram Iancu. În acelasi timp, în Tara Româneascã , asa cum arãtam la 14 iunie 1848, ca rezultat al triumfului revolutiei, tricolorul, având înscrisã deviza” Dreptate, frãtie” se instituia ca steag national. La mai putin de un deceniu de la revolutia pasoptistã, în 1857, Divanurile Ad-hoc din Moldova si Muntenia exprimau vointa unirii românilor din cele douã principate într-un singur stat, devenit realitate la 24 Ianuarie 1859.

Era firesc ca tricolorul, simbolul peste timp al unitãtii românesti, sã însufleteascã lupta pentru fãurirea statului national român modern. Reintrodus de Barbu Stirbei (1849-1856) pe drapelele armatei muntene, dupã ce fusese scos din folosintã din Cãimãcãmie, tricolorul va reapare si în Moldova în perioada luptei pentru unirea Baronului Talleyrand de Perigord, presedintele Comisiei europene de supraveghere a constituirii Divanurilor Ad-hoc, scria în 1857 contelui Walewski, ministrul de externe al Frantei, cã în drumul sãu spre Iasi a fost întâmpinat la Bacãu de peste trei mii de oameni purtând pieptare cu tricolorul national al unirii, iar la intrarea în capitala Moldovei a fost primit de populatia orasului care avea în frunte pe mitropolit, pe episcopii si nouãzeci de preoti, toti îmbrãcati în haine negre si având brâie si cocarde tricolore.

Înfãptuirea unirii Munteniei cu Moldova, la 24 Ianuarie 1859, care a reprezentat actul de vointã al întregii natiuni române, încununarea luptelor purtate de atâtea generatii de înaintasi si, în acelasi timp, temelie pentru cucerirea independentei si desãvârsirea statului national unitar, prin unirea cu România a celorlalte provincii aflate sub dominatie strãinã, trebuie întãritã printr-o serie de reforme largi si radicale. I-a revenit lui Alexandru Ion Cuza misiunea istoricã de a da viatã cerintelor legate de consolidarea statului national. Domnul Unirii a initiat un vast program de mãsuri care au modificat structural aspectul societãtii românesti. Între acestea s-a înscris, la loc de cinste, reintroducerea oficialã a tricolorului ca drapel national al Principatelor Unite.
Adoptarea tricolorului cãpãta în noile conditii sensuri mai adânci, care aveau sã fie exprimate de însusi domnitorul Cuza, la 1 septembrie 1863, în discursul tinut cu ocazia înmânãrii noilor drapele unitãtilor militare: “Steagul e România, acest pãmânt binecuvântat al patriei, stropit cu sângele strãbunilor nostri si îmbelsugat cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiecãruia, casa în care s-au nãscut pãrintii nostri si unde se vor naste copiii vostri … Steagul e totodatã trecutul, prezentul si viitorul tãrii, întreaga istorie a României!

El avea încã culorile redate orizontal, în ordinea rosu sus, galben la mijloc si albastru jos. Pe una din fetele steagului era imprimatã stema Principatelor Unite, iar dedesubt înscrise cuvintele pline de semnificatie: “Unirea Principatelor. Fericirea Românilor”.
Prin Constitutia din 1866 si prin legile pentru fixarea armeriilor României din 1867 si 1872 s-a stabilit ca tricolorul sã aibã culorile asezate vertical, în ordinea albastru alãturi de hampã, galben la mijloc si rosu la margine “flotând” liber în aer, iar în centrul uneia din fete stema tãrii”.

Tricolorul, astfel instituit, avea sã triumfe la 9 Mai 1877, când Parlamentul României, într-un glas cu întreaga natiune, a proclamat independenta noastrã de stat. Cã independenta de stat a fost gândul ce domina cugetele si simtãmântul ce încãlzea inimile, au dovedit-o lunile eroice care au urmat acelei zile mãrete. Un întreg popor a actionat ca un singur om însufletit de o unicã hotãrâre, sã-si cucereascã neatârnarea. Statul român si-a cucerit independenta deplinã prin sângele ostasilor sãi, alãturi de care s-au jertfit si fratii lor din teritoriile aflate sub stãpânire strãinã, veniti sã lupte sub stindardul tricolor al tãrii în care vedeau viitoarea lor patrie.

Cucerirea independentei de stat a României a dat un puternic imbold miscãrii de eliberare nationalã a românilor din Transilvania , constituind o premisã importantã a desãvârsiri unificãrii national statale, ce se va înfãptui la 1 Decembrie 1918. În acea memorabilã zi, semintia lui Decebal si Traian si-a dat întâlnire între zidurile Alba Iuliei, devenitã neîncãpãtoare. Îndreptându-se din toate pãrtile si de pe toate vãile Transilvaniei spre cetatea Albei , pe jos sau cãlãri, cu trenurile si cãrutele, asemenea fluviului care îsi adunã apele din vãrsarea râurilor într-o singurã matcã, miile si zecile de mii de români, îmbrãcati cu cele mai frumoase straie nationale, purtând steaguri tricolore confectionate din pânzã de casã si citind “Desteaptã-te române” si “Pe-al nostru steag e scris Unire”, au venit sã afle, prin glasul autorizat al alesilor lor, supremul testament al tuturor generatiilor bimilenarei noastre istorii, proclamarea libertãtii lor nationale, dreptul lor de a trãi liberi si demni pe strãvechiul lor pãmânt, de a aseza temelii trainice unitãtii lor national statale. Au venit, de asemenea, si cei de altã nationalitate, pe care soarta îi asezase alãturi de ei , animati de dorinta de a clãdi împreunã un viitor mai bun pentru toti fii acestui pãmânt, un viitor de prosperitate, întemeiat pe dreptate, respect si colaborare reciprocã.

Erau acolo, aievea coborâti parcã de pe columnã, din hrisoave, peceti si steme, plãiesii lui Stefan , mosnenii lui Mihai , motii lui Horea si ai lui Iancu, pandurii lui Tudor, luptãtorii pasoptisti, fãuritorii Unirii de la 1859 si dorobantii de la 1877. Un popor întreg dorea fierbinte unirea si era ferm hotãrât s-o înfãptuiascã. Tricolorul românesc pãstrat cu pietate din zilele glorioase ale lui Mihai Viteazul si Avram Iancu, s-a înãltat demn în acea zi , îndemnându-i pe românii din cele ptru unghiuri sã se uneascã spre a putea birui în lupta lor dreaptã. De la vlãdicã pânã la opincã, mai bine de 100.000 de bãrbati si femei, tineri si bãtrâni, sub faldurile tricolorului ce strãlucea mândru în lumina blândã a iernii, au aclamat o zi întreagã mãretul ideal împlinit, unirea pentru toate veacurile a Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu Români. Un vis de veacuri biruise. Era mare izbânda. Asteptatã si pregãtitã de lucrarea multor generatii, era fireascã venirea ei. Roata istoriei a fost definitiv învârtitã, prin vointa si puterea poporului, cu spita dreptãtii spre viitorul demn al neamului românesc.

Fãurirea statului national unit la 1 Decembrie 1918 a avut o înrâurire profundã asupra întregii evolutii a societãti românesti, a creat conditii noi pentru dezvoltarea economicã, politicã si socialã a României, pentru apãrarea independentei si suveranitãtii patriei, pentru întãrirea unitãtii nationale.
Rauschenberg, arta romaneasca, orasul - de Florin Firimita la: 31/12/2003 15:33:30
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")
Rauschenberg e un vrajitor in materie de utilizarea materialelor. Am o admiratie deosebita pentru el. Retrospectiva de la Guggenheim, in New York, din 1998 a fost una dintre cele mai fascinante expozitii pe care le-am vazut vreodata Ca si Picasso, tot ce i-a trecut prin mina a devenit parte integrala din opera sa. Poate ma insel, dar nu cred ca a folosit sau foloseste computerul pentru schite.

Arta digitala e o alta fateta a creativitatii, o alta unealta.. Forma nu e atit de importanta atita vreme cit ai ceva de spus. Important e sa gasesti care e medium-ul cel mai potrivit pentru ceea ce vrei sa faci. Aici, in Statele Unite, unele expozitii nu accepta fotografii din simplul motiv ca nu considera fotografia arta. Sint sigur ca atunci cind Degas a folosit un aparat de fotografiat (cred ca a fost primul pictor care a incorporat noul sistem in pictura, in totala contradictie cu legile clasice ale compozitiei), a socat pe multi critici. Aproape toate compozitiile lui sint “taiate” din cauza faptului ca s-a folosit de dreptunghiul vizorului aparatului de fotografiat. Unghiurile sint dificile, etc., un lucru nemaiauzit pina atunci. Cine se mai gindeste la Degas ca un revolutionar astazi?

Am prieteni care se folosesc de noile jucarii digitale cu foarte mult succes. Atita timp cit efortul/ cautarea sint sincere, mijloacele nu conteaza. Tehnicile sint atit de diverse in ziua de astazi, nu cred ca ne putem impotrivi noului val. Nu folosesc computerul pentru lucrarile mele. "Moda" de care vorbiti nu cred ca isi are locul in arta. Modele sint trecatoare, ce rost are sa incerci sa placi? Experimente? Bineinteles. "Colajele" despre care cred ca vorbiti sint de fapt "mixed media" pe lemn, si sint uneori puncte de plecare pentru picturi mari. Am un atelier mic, de iarna, si un atelier mare, de vara. Iarna e mai intima, si ma vad lucrind la compozitii mici. Vara, lucrez de obicei in atelierul mare, unde imi pot permite sa lucrez la pinze de citiva metri. Uneori, lucrarile mici la care lucrez se transforma in pinze immense.

In ceea ce priveste, situatia artei din Romania, nu sint familiar cu ce se intimpla astazi. Am primit citeva oferte de a fi reprezentat de citeva galerii din Bucuresti, dar sint prea lenes ca sa fac ceva. Castele inchise despre care vorbiti…au existat de mult timp, din diferite motive. La un moment dat, era Uniunea Artistilor Plastici, care era o amestecatura de mari talente si cei care-l pictau pe Ceausescu imbratisind pionierii, era un astfel de club privat, un amestec de convenienta - daca nu erai membru al Uniunii, nu aveai nici o sansa de a fi considerat artist, sau de a expune. In cazul meu, mi-a fost greu sa respect artisti care pictau vizitele prezidentiale de la Canal, si in acelasi timp vorbeau despre “puritatea” artei. Toleranta de care vorbiti ar fi de folos, si nu numai in ceea ce priveste arta contemporana.
Am foarte mare respect pentru citiva dintre fosti mei profesori de la Tonitza, mai ales, Gheorghe Anghel care e un pictor nemaipomenit, Mihai Horea, doamna Adriana Crainic-Botez, o intelectuala de elita (si spun “elita” in cel mai bun sens al cuvintului), caruia ii datorez primele mele incercari in critica de arta, si totodata o curiozitate pe care mi-a deschis-o cind eram prin clasa a IX-a.

Despre America: cred ca gresiti. America este atit de complexa, incit e dificil sa punctam aspecte care devin cetoase de la distanta. Da, trebuie sa conduc ca sa-mi cumpar piine, si nu m-i s-a parut niciodata ca are ceva de-a face cu spiritul comunitatii in care traiesc. America e o tara in continua miscare, de bine sau de rau. Nu locuiesc in “suburban America,” care are avantaje si dezavantaje, traiesc la “tara,” pentru ca am vrut sa traiesc la tara. E unul dintre cele mai frumoase colturi ale Americii, plin de istorie si peisaje, dar in acelasi timp, foarte aproape de New York City. Am un echilbru intre natura si cultura pe care l-am vrut intodeauna. Micul European corner shop il am in apropiere. E un magazin mic, cafenea, unde imi intilnesc prietenii in fiecare duminica dimineata, unde citim The New York Times si vorbim despre ursii care au inceput sa dea tircoale prin imprejurimi. Aceeasi atmosfera o gasesc in New York, care e plin de corner shops daca stii unde sa le gasesti. De exemplu, in Time Square este o cafenea “ascunsa” in mijlocul frumoasei nebunii a orasului, care se deschide la 6 dimineata. Spatiul e foarte strimt, aerul e plin de miros de ulei prajit, dar fac cea mai buna omleta de pe costa de est, si poti avea o conversatie despre orice cu cineva care tocmai a venit din cine stie ce colt al lumii. Imi trebuie aceasta dualitate, oras, “tara,” pentru ca ambele ma inspira foarte mult. Scriu ori de cite ori am ocazia, in oras, dar nu as putea picta in oras. Orasul ma revitalizeaza, ma excita, dar intotdeauna imi place sa ma regrupez, sa ma regasesc acasa, in fata semineului, cu o carte buna, sau in atelier.
#7499 (raspuns la: #7446) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Din tarile bogate sau mai put - de (anonim) la: 26/03/2004 07:02:09
(la: H.R. Patapievici, Omul recent)
Din tarile bogate sau mai putin, cred ca toti urmeaza tendinta de “modernizare” de mai sus. Sau vor s-o urmeze si o vor urma daca au ocazia.

In cuprinsul cartii se ajunge la descrierea ambelor tipuri umane: rodul civilizatiei occidentale, respectiv al comunismului, prea putin diferite si amandoua involuate din punct de vedere moral, cultural etc. Concluzia e ca germenul patogen, identificat cu disolutia morala e comun estului si vestului.

Noi, de exemplu, suntem un hibrid mai nereusit chiar decat vita hibrida ce vrea s-o smulga uniunea. Cu venituri jalnice, mostenire estica, ii imitam cu avant si elan pe occidentali. Le iubim produsele: tigari, detergenti, cola si chips-uri pentru marea masa, automobile, rolexuri si vacante in strainatate pentru ceilalti. Le vedem filmele, le copiem muzica si emisiunile TV. Le-am importat pana si sarbatorile, chestie tare stupida dupa parerea mea. Poate ca samponul va fiind mai bun decat ce putem produce noi, dar ce nevoie aveam de Valentine’s si de Halloween? In fine, tanjim cu toata fiinta noastra de consumatori la modernitatea occidentala si din pacate nu doar la produsele materiale.

Cred ca-i o diferenta uriasa intre generatii. E destul sa mergem cu saizeci-saptezeci de ani in urma sa gasim cea mai mare parte a populatiei in sate, cu morala si traditii rigide. Iar autoconsumul detinea o pondere covarsitoare. In intervalul mai sus mentionat a avut loc migratia spre oras, valorile rurale s-au pierdut, altele nu au fost adoptate, iar familia standard isi petrece duminica dimineata in supermarket.

Dependenti de confort? Pai cum ar fi daca s-ar intrerupe apa calda si curentul pentru cateva zile?

Dependenti de consum? Ni-i singura fericire accesibila.

Cei mai gregari si servili in raport cu statul? Asta vine din dependenta noastra de consum si confort. In timpul invaziilor barbare ai nostri se retrasesera bine-mersi in munti. Poporul de azi n-ar trece iarna fara importurile de combustibili din Rusia.
Expo foto Bucuresti: "Zamosc - oras renascentist" - de Dragos Bora la: 14/04/2004 16:07:58
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
MINISTERUL CULTURII SI CULTELOR, Sos. Kiseleff Nr. 30, "Zamosc – oras renascentist", fotografie. Vernisaj: 15 aprilie, ora 13.00. Eveniment organizat de Muzeul orasului Zamosc in colaborare cu Institutul Polonez.
http://www.culturapoloneza.ro/
Franta - de desdemona la: 27/04/2004 07:51:53
(la: Maurice Ravel si Franta)
Frumos text despre Ravel (marturisesc ca nu stiam prea multe de el).
Pacat insa ca la descrierea patrimoniului Frantei te-ai oprit la patrimoniul Parisului. Asta e si necazul cel mai mare, peste tot cand cineva spune 'Franta' toti inteleg 'Paris'. Mai exista si alte lucruri in Franta (chiar si in afara Parisului). De exemplu Pont Du Gard in Provence, Mont Saint Michel intre Normandie/Bretagne si catedrala din Rouen. Inca un lucru, ce nu prea se stie, orasul Nantes, in cursul istoriei, facea parte din regiunea Bretagne (era chiar capitala regiunii Bretagne). Insa de la 1789 cand s-a facut impartirea in departamente, conventia adoptata a plasat Nantes in afara regiunii Bretagne (un departament nu poate fi mai larg pe directia Nord-Sud decat o zi calare. Deci, in 1789, un calaret care a pornit de dimineata de la malul marii in N, si a galopat toata ziua, nu a reusit sa ajunga pana la Nantes (l-a prins seara inainte))). Deci orasul in care se afla palatul ducilor de Bretagne face parte din ... pays de la Loire si nu din Bretagne.
Ca sa fiu sincera, pe mine centrul Pompidou nu prea ma extaziaza. Sunt adepta arhitecturii dinaintea industrializarii.
___________
"Sa fii tu insuti schimbarea ce o doresti in lume".
Pt. giocondel - de ueit la: 04/12/2004 15:52:20
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
"majoritatea profetilor, erau oameni simpli fara educatie"

Departe de a fi asa. Moise a fost educat la curtea faraonului, Ioshua, Samuel, David au fost regi, Ezra, Ezekiel - preoti, Daniel era un nobil, etc. (cel putin asa spune biblia, probabil multe personaje sunt fictive)

"au revelat mii si mii de versuri intr-un limbaj nu numai poetic dar deosebit de profund"

Si Homer sau Shakespeare au facut acest lucru si nu cred ca esti convinsa de veridicitatea istorisirilor din cartile lor.

"NU sunt eu in masura sa spun daca se inseala sau nu"

Prin urmare este cel mai intelept sa accepti pozitia lor, ce va aduce viitorul ramane de vazut.

"dar simplul fapt ca oamenii de stiinta spun ca anumite fenomene nu respecta o cauzalitate stricta, tot ei demonstreaza faptul ca in orice haos exista o anume ordine, bine stabilita"

Fluctuatiile cuantice sunt impredictibile, nu stiu la ce ordine te referi. Ordinea pe care noi o observam este o medie statistica a evenimentelor cuantice.

"Imi pare ca felul in care negati fara drept de apel existenta lui Dumnezeu, pentru ca nu este demonstrat stiintific sau pentru ca nu Il percepeti cu cele 5 simturi, este simliar cu felul in care oamenii din trecut descurajau oamenii de stiinta in descoperitile lor"

Eu nu neg nimic, doar ca pentru a crede in existenta a ceva sunt necesare anumite evidente. Evidentele in favoarea existentei lui Dumnezeu sunt comparabile cu cele pentru Mos Craciun, elfii de noapte, Fat-Frumos, Zeus, Thor, etc. Asa cum tu presupun ca nu crezi in acestia nici eu nu cred in Dumnezeu. Cand voi avea nu o "demonstratie stiintifica" dar macar un fir de evidenta imi voi reconsidera pozitia.

"curentul electric nu il vedea nimeni si totusi a fost descoperit si demonstrat si stiintific iar cei ce radeau la ideea de atunci, s-au dovedit a fi doar ignoranti."

Poti sa detaliezi cine erau "cei ce radeau"? Si ce argumente aveau ambele parti? Metoda stiintifica nu este perfecta insa este cea mai buna pe care o avem. Daca acceptam teorii lipsite de argumente este aproape sigur ca o vom lua pe o cale gresita. Adevarul este unul dar falsuri sunt o infinitate. Daca ai tu o idee mai buna de discernere a adevarului decat metoda stiintifca as fi curios sa o vad.

"realitatea divina nu este imposibil de aflat, ea se afla in Tot ce exista si in tot ceea ce nu exista inca sau nu ne este noua evident.Aceasta esenta se afla in mine, in dumneavoastra, in firul de iarba, in planetele indepartate si fiintele lor."

"Tot ce exista si tot ceea ce nu exista inca sau nu ne este noua evident" poarta numele de univers, nu vad de ce vrei sa-l botezi "Dumnezeu". Nu inteleg ce vrei sa spui prin esenta si cum ai ajuns la concluzia ca exista asa ceva.

"Lumea creatiei este un Tot.."

Ce te face sa crezi ca este vorba de o "creatie" a unei entitati constiente si nu doar o evolutie guvernata de legile fizicii?

"vorbeam despre lumea viselor, cand sufletul omului calatoreste in lumile spirituale, unde are acces la constiinta universala…"

Visele reprezinta probabil un amalgam de informatii aparute in timpul consolidarii memoriei in creier carora constiinta incearca sa le dea un sens. Ce argumente ai ca exista o "constiinta universala" sau ca sufletul exista si poate calatori? Eu personal nu am aflat din vise nici o informatie care sa fie in mod cert noua.

"MeSajul de baza al tuturor marilor religii si cai spirituale este :Iubirea,pacea si unitatea!."

Probabil nu citim aceeasi Biblie.

Ex. 22:

"20. Cel ce jertfeste la alti dumnezei, afara de Domnul, sa se piarda."

Num. 15:

"32. Cand se aflau fiii lui Israel in pustiu, au gasit un om adunand lemne in ziua odihnei;
33. Si cei ce l-au gasit adunand lemne in ziua odihnei l-au adus la Moise si Aaron si la toata obstea fiilor lui Israel;
34. Si l-au pus sub paza, pentru ca nu era inca hotarat ce sa faca cu el.
35. Atunci a zis Domnul catre Moise: "Omul acesta sa moara; sa fie ucis cu pietre de catre toata obstea fiilor lui Israel, afara din tabara!""

Num. 25:

"l. Atunci s-a asezat Israel in Sitim, dar poporul a inceput sa se spurce, pacatuind cu fetele din Moab.
2. Ca acestea ii chemau la jertfele idolilor lor si manca poporul din acele jertfe si se inchina la dumnezeii lor.
3. Asa s-a lipit Israel de Baal-Peor, pentru care s-a aprins mania lui Dumnezeu asupra lui Israel.
4. Si a zis Domnul catre Moise: "Ia pe toate capeteniile poporului si le spanzura de copaci pentru Domnul inainte de asfintitul soarelui, ca sa se abata de la Israel iutimea maniei Domnului".
5. Atunci a zis Moise catre judecatorii lui Israel: "Ucideti fiecare pe oamenii vostri care s-au lipit de Baal-Peor".
6. Dar iata oarecare din fiii lui Israel a venit si a adus intre fratii sai o madianita, in ochii lui Moise si in ochii intregii obsti a fiilor lui Israel, cand plangeau ei la usa cortului adunarii.
7. Atunci Finees, fiul lui Eleazar, fiul preotului Aaron, vazand aceasta, s-a sculat din mijlocul obstii si, luand in mana lancea sa,
8. A intrat dupa israelit in salas si i-a strapuns pe amandoi, pe israelit si pe femeie, in pantece; si a incetat pedepsirea fiilor lui Israel.
9. Cei ce au murit de pedeapsa aceasta au fost douazeci si patru de mii.
10. Si a grait Domnul cu Moise si a zis:
11. "Finees, feciorul lui Eleazar, fiul preotului Aaron, a abatut mania Mea de la fiii lui Israel, ravnind intre ei pentru Mine, si n-am mai pierdut pe fiii lui Israel in mania Mea;"

Deut. 7:

"l. "Cand Domnul Dumnezeul tau te va duce in pamantul la care mergi ca sa-l mostenesti si va izgoni de la fata ta neamurile cele mari si multe si anume: pe Hetei, pe Gherghesei, pe Amorei, pe Canaanei, pe Ferezei, pe Hevei si pe Iebusei - sapte neamuri, care sunt mai mari si mai puternice decat tine -
2. Si le va da Domnul Dumnezeul tau in mainile tale si le vei bate, atunci sa le nimicesti, sa nu faci cu ele legamant si sa nu le cruti."

Deut. 20:

"16. Iar in cetatile popoarelor acestora pe care Domnul Dumnezeul tau ti le da in stapanire, sa nu lasi in viata nici un suflet;
17. Ci sa-i dai blestemului: pe Hetei si pe Amorei, pe Canaanei si Ferezei, pe Hevei, pe Iebusei si pe Gherghesei, precum ti-a poruncit Domnul Dumnezeul tau"

Num. 31:

"14. Atunci s-a maniat Moise pe capeteniile ostirii, pe capeteniile miilor si pe sutasii care se intorsesera de la razboi, si le-a zis Moise:
15. "Pentru ce ati lasat vii toate femeile?
16. Caci ele, dupa sfatul lui Valaam, au facut pe fiii lui Israel sa se abata de la cuvantul Domnului, pentru Peor, pentru care a venit pedeapsa asupra obstii Domnului.
17. Ucideti dar toti copiii de parte barbateasca si toate femeile ce-au cunoscut barbat, ucideti-le.
18. Iar pe fetele care n-au cunoscut barbat, lasati-le pe toate vii pentru voi."

I Regi 15:

"3. Mergi acum si bate pe Amalec si pe Ierim si nimiceste toate ale lui. Sa nu iei pentru tine nimic de la ei, ci nimiceste si da blestemului toate cate are. Sa nu-i cruti, ci sa dai mortii de la barbat pana la femeie, de la tanar pana la pruncul de san, de la bou pana la oaie, de la camila pana la asin"."

2 Cronici 25:

"11. Iar Amasia a prins curaj si si-a luat poporul sau si a plecat la batalie cu el in Valea Sarii si a omorat zece mii de oameni dintre fiii lui Seir;
12. Si alte zece mii de oameni vii i-au luat ca robi fiii lui Iuda si i-au dus pe varful unei stanci si i-au aruncat de pe varful stancii. si toti s-au zdrobit cu desavarsire."

Exemplele pot continua. Dupa cum vezi, ura rasiala, genocidul, uciderea prizonierilor de razboi, transformarea femeilor in sclave sexuale ale "poporului ales" sunt activitati direct comandate de Dumnezeu. Ura este dusa pana la nebunie, chiar si animalele sunt ucise. Sovairea evreilor in a duce la indeplinire aceste porunci pline de iubire, pace si unitate il enerveaza intr-atat pe Dumnezeu incat este gata sa-i ucida si pe acestia (vezi episodul cu Saul si regele Agag).

In NT nu apar astfel de atrocitati, ceea ce este de asteptat dat fiind ca evreii se aflau sub ocupatie romana, fiind la mila acestora. Totusi Iisus nu ramane dator ci ne aduce minunata descriere a iadului, concept strain VT, in care torturarea celor de alte pareri decat crestinii devine eterna.

"Am spus clar: cei ce practica o anume credinta.talibanii si inchizitia sunt extreme, denaturari,reactii egoiste si intunecate pe care oamenii le justifica porin prisma credintelor lor care ,de fapt, nu au nimic de a face cu Crimele comise de ei."

Atat talibanii cat si catolicismului evului mediu "practicau o anume credinta" si nu au reprezentat extreme, ci regula. Inchizitia s-a intins pe 500 de ani facand sute de mii de victime. Practic toata istoria a fost semanata cu violenta religioasa, aceasta incetand odata cu pierderea puterii de catre biserica. Daca ai citit exemplele de mai sus poti constata ca intoleranta si cruzimea religioasa au o baza ferma in biblie.

"Si unii atei au astfel de calitati, insa sunt mai putin motivati in a-si trai viata curat,pentru ca nu cred in transformare ,in evolutie, ce-au in gus si-m capusa."

Aceasta opinie se bazeaza pe vre-o statistica sau este doar conceptia pe care o ai tu despre atei? Ateii nu sunt lipsiti de sentimente, de empatie, de dorinta de a face bine, doar ca in loc de a o face pentru a multumi pe Dumnezeu sau a evita o pedeapsa o fac pentru ca asa le dicteaza constiinta si ratiunea.

"Dupa ei potopul."

Regret sa te dezamagesc dar imi pasa de familia, de tara mea si de umanitate in general. Probabil aceasta opinie reflecta modul tau de gandire in absenta religiei.

"Un ateu, neaga existenta unei divinitati, iar majoritatea bazelor moralitatii sunt de natura spirituala."

Moralitatea este creata de om ca o adaptare la viata sociala. Pur si simplu o societate in care, sa spunem, crima este permisa nu poate fi stabila si este eliminata. Care sunt argumentele tale ca morala vine de la Dumnezeu?

"De ce ar trebui matematica considerata alfa si omega tuturor lucrurilor."

Am dat un exemplu de evidenta pentru 100% probabilitate a existentei lui Dumnezeu. Aparitia lui directa in mijlocul unui oras ar fi probabil o alta posibilitate.

"adevarul este intotdeauna simplu si clar."

Ma intreb la ce-si mai bat capul toti oamnii de stiinta sau teologii. Ar trebui sa te intrebe pe tine.

"Un om ce crede cu atata tarie incat isi jertfeste viata pentru cauza sa, mai mult ca sigur ca stie ce face decat ca nu stie."

Este absolut fals. Teroristii islamici, sectele sinucigase, conform teoriei tale detin adevarul.

""Ai vorbit cu vreunul de ai aflat aceasta informatie?"

NU, dar dumneavostra ati vorbit cu vreunul si v-a spus ca a luat plasa??"

Cel care face afirmatia trebuie sa o sustina, nu cel care o neaga. Ai afirmat ca martirii sunt norocosi, prezinta evidenta pe care o ai. Eu pot doar sa spun ca dupa toate indiciile oferite de stiinta acestia sunt deplin si iremediabil morti.

"NU un om a decis intr-o zi ca unu si cu unu fac doi??Eu ma indoiesc chiar de aceasta baza a matematici pentru ca mai de graba cred ca UNU si cu Unu fac tot UNU-apropos de Unitatea creatiei."

Matematica lucreaza cu concepte abstracte insa are un corespondent in realitate, de-aia suntem in stare sa calculam traiectoria unei nave spatiale sau sa construim un pod. In ce sens vorbesti de unitatea creatiei?

"Exact, nu vi se pare un pic ciudat ca mai toate popoarele lumii, din diferite monete istorice, aveau o credinta in Dumnezeu, sau ceva…?"

Nu e nimic ciudat. Un Superman in cer parea la momentul oprtun cea mai buna explicatie pentru fenomenele necunoscute. Ploaia cadea prin gaurelele din firmament, bolile erau provocate de demoni, visele erau excursii in lumea mortilor, etc.

"la momentul respectiv, credinta egiptenilor si a grecilor a avut sensul ei, insa a fost reinnoita de chiar dumnezeu, prin mesagerii sai, care au spus lumii ca desi Dumnezeu poate avea toate acele forme si atribute, el este totusi UNUL si unic."

Imi este imposibil de inteles de ce Dumnezeu a crezut de cuviinta sa-i minta pe indieni sau egipteni cu privire la reancarnare, sa le ceara evreilor sa-si taie preputul si sa arda oi pe altar, maiasilor sa scoata inima prizonierilor, iar apoi sa-l trimita pe Iisus sau mahomed sa spuna ca totul e o greseala. Nu are nici un sens.

"Am gasit cuvantul lui dumezeu in scrierile sfinte ale marilor religii."

Ce te face sa crezi ca acele scrieri nu sunt productii pur umane?

"De fapt eu constientizez faptul ca toti profetii au venit de la dumnezeu"

Deci esti de parere ca nu au fost si profeti mincinosi.

"accept scrierile lor sfinte ca fiind cuvantul divin"

Pe ce baza?

"A fi cautator dar nu a lasa puterea ratiunii sa te duca pe fagasuri PUR materialiste...a fi numai materialist negand porice altceva sau numai religios ,nagand tot restul, este dovada de limitare in viziune"

Un "materialist negand orice altceva sau numai religios ,nagand tot restul"
nu este prin definitie un cautator. Daca insa cautarea te duce la una din aceste concluzii trebuie sa o accepti altminteri de ce ai mai cautat?

"Ai statistici care sa arate ca cei ce urmeaza aceasta religie au un procent mai mare de vindecare?

Nu detin statistici in acest sens"

Prin urmare nu am nici un motiv de a crede ca rugaciunea ar aduce ceva bun. De ce sa pierdem timpul?

"De ce crezi ca aceste scrieri sunt si adevarate?

Pentru ca le-am studiat cu atentie, timp de 6 ani inainte de a deveni baha’I."

Si ai gasit in ele vreun argument ca ar avea la baza o origine divina?

"Dumneavoastra de ce credeti ca nu sunt?"

Nu cred nimic, nu le-am studiat.

Numai bine!

Si veti cunoaste adevarul, iar adevarul va va face liberi.
(Ioan 8:32)
#30684 (raspuns la: #30216) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pierdut prin viata ca intr-un oras de chirico - de ecaterina la: 15/12/2004 15:20:18
(la: repetatele mele crize existentiale..)
Cred ca Erasmus (din Rotterdam probabil?) s-ar simţi un pic pierdut in faţa unei pânze impresioniste. Cu Fromm e poate altceva.El cunoscuse fenomenul.
Un oras de Chirico nu seamana cu nici un oras din lumea asta mare. Poate doar cu vreun oras de-al lui Italo Calvino, aşa cum şi le-a închipuit in Oraşe invizibile.
Psihologic, pari o fiinţă rătăcită. Mai intai aranjează-ţi interiorul şi apoi fă curăţenie în exteriorul tău.
De aceea eseul tau (daca se poate numi eseu ) nu este decât un text in care ai inseilat mai multe mici citate care-ţi aparţin.De aceea pare un veştmânt încă în lucru...Asta mi-e părerea, sper să nu te superi.
Mai este Clujul oras românesc? - de stancosty la: 21/12/2004 08:23:09
(la: Mai este Clujul oras românesc?)
Ideea de a propune acest sondaj si eventuale discutii pe această temă mi-a venit amintindu-mi că în această vară, după mult timp, am revenit pentru putin la Cluj si orasul m-a întâmpinat cu un aer oarecum schimbat (n-as vrea să exagerez si să spun "occidental"). Am constatat că pe stradă se vorbeste mai mult ungureste si senzatia pe care am avut-o a fost aceeasi cu cea avută când am fost anul trecut în decembrie la Viena, unde, cel putin în centru, poti auzi cele mai diferite limbi ale Pământului, mai putin cea germană. Viena este poate cel mai universal oras. Mi-ar plăcea ca si Clujul sa ajunga aşa! Nu credeti?
un oras mizerabil. mi i rusin - de (anonim) la: 28/02/2005 22:11:26
(la: Pentru Bucuresteni si nu numai pentru ei)
un oras mizerabil. mi i rusine de asa capitala. am fost de doua ori. sper sa nu mai am de mers in veci.
locul care m-a marcat: complexul Europa. n as fi crezut ca o sa vad asa ceva in Romania.
cel mai frumos oras din lume ! - de Tudor-Cristian la: 02/03/2005 21:34:35
(la: Pentru Bucuresteni si nu numai pentru ei)
Bucuresti ? Cel mai frumos oras din lume !

Stii ce ? Te legi de un oras, daca ai amintiri, daca ai trait acolo lucruri ce te marcheaza o viata. Frumusetea orasului devine o apreciere subiectiva, in functie de propriile tale trairi. In felul asta, orice loc poate deveni... sau este magic, unic !

Dar, revenind la subiect..., DA ! Bucurestiul este un oras minunat ! Vreti argumente ? Va dau imediat :

Ce poti vedea ? Bulevarde, cladiri impresionante, forfota, lume, viata.
Muzeul Antipa, Muzeul de Istorie, Gradina Botanica.
Hotel Intercontinental, Calea Victoriei, Parcul Cismigiu, Bucuresti Mall, strada Lipscani, Piata Unirii.
Parcul Herastrau, bulevardul Magheru, Piata Romana, Pasajul Universitatii.

As putea continua... Mai e cantecul acela cu "Fetite dulci, ca-n Bucuresti, pe nicaieri n-ai sa gasesti !". Argumente sunt destule.


Dar argumentul cel mai important este legat de trairea unor momente unice aici, care te leaga - orice ar fi.
Tudor-Cristian
anisia, continuare poze din Aden- orasul vechi - de Jimmy_Cecilia la: 13/03/2005 23:22:56
(la: Trancaneala Aristocrata "2")
mersi, si tu o saptamana agrabila
si eu ma retrag,
uite am pus pozele cu orasul vechi (cartier Crater)

http://groups.msn.com/photosdevoyage/aden1112martie2005.msnw?Page=1
#39361 (raspuns la: #39355) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cum va simtiti cand va intoarceti in Romania ? - de anib la: 21/04/2005 18:34:38
(la: Cum va simtiti cand va intoarceti in Romania ?)
>as vrea sa aud si pe altii, care traiesc in occident..
cat de des va duceti in Romania, cum va simtiti, aveti impresia ca va intoarceti acasa?
sau abia asteptati sa va întoarceti "acasa", acolo unde traiti in prezent?

interesante intreabari si comentarii

in ro ne ducem de cite ori putem si ne tin buzunarele, apropos dr evil, orasul in care ploua de 3 ori pe saptamina e brasovul, esti de-acolo? dupa descrieri nu prea

de cite ori ma intorc o fac cu o bucurie imensa si abia astept sa fiu acolo dar dupa 2-3 zile incep sa sufar

ma doare inima efectiv cind vad gropile, cersetorii, copii strazii, nesimtirea guvernantilor, batrini care-si vind din casa ca sa aibe ce minca si cu ce se incalzi etc

cind imi fac plinul cu durerea sau cind da pe dinafara vreau sa plec imediat inapoi macar sa nu mai vad

in ceeace privesc comentariile, magic draga prietena din italia e o snoaba si a fost totdeauna, stai sa dea de necazuri si atunci mai vorbim, apropos de berlusconi

realitatea, dupa 24 de ani toti simtim la fel, unii nu vor sa recunoasca si se mint pe ei insisi, in plus cei care nu au avut o educatie si o cultura solida cind au plecat, din noua tara au luat tot ce-a fost mai topesc si kitch (vezi aratatul mochetei, casei etc, de parca de aceea te duci la oameni si nu ca sa iti faci o relatie sociala cu ei)

de felul cum traiesti tu si familia in canada insa esti singur vinovat

cine te pune sa incurajezi consumerismul? mai bine pune banii deoparte ptr educatia copilului ca la scoala intra bou si iese vaca sau ptr batrinetele tale

citeste toate etichetele si maninca pe cit se poate healthy ca sa nu t-i se ingroase singele si sa nu pui prea multa greutate pe sira spinarii, totul cu moderatie, inclusiv mincarea, de ce ca porcii?

valorile pe care le avem trebuiesc pastrate si nu schimbate cu cele locale de 2 bani

imi aduc aminte cind sotul meu mi-a spus: acuma esti in anglia, trebuie sa te imbraci ca englezoaicele la care eu i-am spus ca nici gind

cumnatele mele i-au zis ca merg cu ele la cumparaturi, stau 3 ore intr-un magazin si ies cu un sutien (m-au convins sa merg de 2 ori, never again) daca mie numai asta mi-a trebuit?

apoi i-au spus ca eu cheltuiesc pe mincare intr-o saptamina cit ele intr-o luna

eu i-am spus ia stai jos sa discutam, de cite ori ai fost tu bolnav de stomac de cind suntem impreuna?

niciodata

dar eu?

niciodata

de cite ori a fost sora ta si fam ei?

in fiecare luna, ba unul, ba altul, ba toti

apoi i-am spus ca eu asa am invatat de la mama sa nu cumpar mincare expirata si ieftina de proasta calitate si apoi sa dau banii pe medicamente si sa infund spitalele

atunci a zis ca am dreptate si i-a spus si surorii lui sa faca la fel

imi aduc aminte ca in anglia era mad cow disease si m-am dus la macelar sa iau carne (nu vaca) si oase la caine

ptr caine mi-a dat oase de vaca pe care i le-am dat inapoi si i-am cerut de porc ca eu iubesc cainele

am avut o prietena englezoaica pe care am intrebat-o ce sa fac sa nu cheltui banii pe prostii de care n-am nevoie

ea mi-a spus nu te duce-n magazine decit ptr mincare, du-te intr-unul pe care-l cunosti, ia rapid ce-ti trebuie si apoi iesi afara

alte chestii daca-ti trebuiesc gindeste-te bine daca poti sa traiesti si fara ele iar numai sa privesti (window shoping) nu te duce niciodata ca o sa vezi numai reclame de genul a costat 300 si acum ti-l dam tie cu 20 si la prima reclama sau a 2-a rezisti dar pina la urma tot te prosteste si cumperi ceva cu care vii acasa, iti dai seama ca nu-ti trebuia, bani nu mai ai si trintesti lucrul intr-un dulap si uiti de el

asa am facut si fac de-atunci. am avut noroc cu cumnatele ptr ca indiferent de ce aveam nevoie din cind in cind (cit se putea de rar) nu trebuia decit sa le dau un telefon si ma trimeteau exact unde gaseam ce aveam nevoie, cumparam si dispaream rapid

dr evil, care de fapt esti de genul F, nu ti-ai dat deja seama ca barbatii romani se adapteaza mai greu emigratiei sau deloc?

noi femeile zicem lasa lumea sa vorbeasca eu sa aduc papica la copii dar ptr ei meseria pe care o practica e f importanta si daca-i conduc si umilesc toti incultii nu se simt bine

apoi si lipsa familiei lasate acasa, a prietenilor pe care nu o sa-i mai ai niciodata, nu e usor

eu am o prietena cu care-am crescut care daca ma duceam la ea la orice ora din zi si din noapte si-i ziceam ca m-a lasat barbatul, am ramas singura, nu mai am nimic imi zicea uite asta-i camera ta, hainele-s in dulap, acolo tinem banii si stai cit vrei tu daca vrei de tot

unde ai vazut tu prietenii din astea in afara? ca vorba lui barbatu-meu cind ma vedea plingind sau furioasa, they don't mean it, oameni in toata firea

da, am fost si au fost si lucruri de bine - de rockdani la: 02/05/2005 19:13:50
(la: Diaspora si gustul dulce-amarui al semnarii Tratatului de aderar)
Au fost cateva parti pozitive ale evenimentului. Entuziasmul cu care diasporenii au pornit de acasa (mentionez ca a fost o deplasare de cca 300 de euro, platita de fiecare din buzunarul propriu si cu luari de concediu expres pentru participarea la eveniment), bucuria intalnirii si reintalnirii unora in seara de sambata. Cunostinte noi, romani si originari din Romania rezidenti in toata lumea, problematici diverse transmise prin viu grai inte participanti. Oficialitatile n-au organizat un moment, chiar si de o ora-doua, de discutare a acestora in plen, desi problemele sociale cu care se confrunta romanii din Spania si Italia (tarile de intensa migratie de forta de munca actuala) sunt demne de toata atentia, ca sa nu spun dramatice, in cazul multor familii. In Germania lucrurile sunt "mai asezate", caci au grija nemtii de "ordine si disciplina".
Luxemburgul e un oras extraordinar (desi cu clima racoroasa) insa cu o imbinare arhitectonica de antic, vechi si super-modern care iti taie respiratia. Nici turul ghidat de oras promis in program nu a fost organizat local, ne-am adunat vreo 40 de oameni intr-un autobuz descoperit inchiriat din centrul orasului. Dar n-am regretat cei 12 euro dati pe bilet.
Momentele folclorice au fost vioaie, iar concertul Filarmonicii George Enescu dirijat de Ion Marin, solista Angela Gheorghiu, o revelatie, ceva care ai simtit ca-ti intra prin timpane, trece prin inima, cu scurta escala in stomac...si-apoi ti se opreste in calcai. Imi cer scuze pentru prezentarea oarecum "organica" a perceptiei, insa, pentru mine, muzica nu e doar o experienta pur intelectuala. Cadrul (Abatia din Neumunster, inconjurata de vechi ziduri antice, poze puteti vedea la www.rom2.de) a creat o atmosfera "de dincolo de lumi". S-a spus si ca onorariul de concert a fost fabulos, aceasta nu diminueaza valoarea spectacolului, la care au luat parte si Marele Duce Henri si sotia sa.
Schengenul e un loc modest, dar cand ne gandim ce semnificatie are...si cata bataie de cap a dat viza cu acelasi nume romanilor care au vrut sa vada meleagurile europene, atunci plantarea a 27 de radacini de copaci romanesti acolo este un gest simbolic, cred eu, fara cale de intoarcere "in bezna".
Ce sa va mai spun, interviul cu Marko Bela de la Luxemburg il scriu saptamana aceasta, problematica sociala discutata cu "italienii" va fi subiectul unor viitoare materiale de presa. Si vreau sa adaug ca nu e vorba de o frustrare proprie referitoare la evenimentul semnarii Tratatului de la Luxemburg, am fost ecoul unei mari parti a opiniei publice participante la eveniment si am vrut sa reliefez si tratamentul de care se bucura uneori presa "neorganizata". Nu intotdeauna. In Germania, cu prilejul vizitei presedintelul Basescu din 20-21 martie, lucrurile au decurs cu totul altfel. Puteti citi reportajul Paradisul fiscal Romania se face cu bani de la hoti, la
http://www.rom2.de/pietre.php?name=News&file=article&sid=386&mode=&order=0&thold=0
Va stau cu placere la dispozitie oricand, si cu alte detalii. Dani Rockhoff (puteti sa-mi spuneti si dani)
#46687 (raspuns la: #46548) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
:) - de Kornie la: 29/05/2005 18:48:36
(la: Romancele - neam de curve ??)
n-am avut rabdare sa citesc toate comentariile, asa ca daca repet ceea ce a scris cineva imi cer scuze. eu locuiesc in timisoara, un oras care in ultima vreme e invadat de italieni. multi, de fapt toti vin pt. turism sexual, asta e adevarul. mai apoi isi deschid si o afacere la noi in oras, in general magazine in centrele comerciale. magazine de haine si pantofi, de care au grija fetele noastre cu care se incurca. pt. ele nu e mare diferentza, daca nu ar fi italieni ar umbla cu romanashi macho. deci e aceeasi chestie pt. ele, singura diferentza e ca mai au ocazia de a vizita si italia. fiica nasei prietenei mele (asta e o descriere gen telenovela :D) a intalnit un italian, care spre deosebire de majoritatea e un adevarat gentleman. e tanar de o varsta cu ea (27 ani), nu e genul de italian batran si libidinos. pt. ea lucrurile au iesit frumos, s-a casatorit in toamna anului trecut cu el si acum sta in italia unde lucreaza la firma lui de transporturi. unul din motivele pt. care italienii vin la noi e ca la noi fetele sunt foarte frumoase. la ei cele care sunt frumoase nu te poti atinge de fitzele lor, iar majoritatea cu toate ca sunt ingrijite, sunt urate. si alta chestie ce am aflat-o de la el, e ca multe femei italience sunt dezgustatoare prin faptul ca nu se epileaza inghinal, adica au tufa cat casa de mare, iar pasarica are gust de urina, le este scarba se sa atinga cu gura de ele. cam atat am prins din discutiile lor (a italienilor).
cam atat am avut de zis. in schimb in cipru parerea despre fetele noastre este foarte proasta, acolo toate striperele sunt romance. cam atat am avut de zis, ma cam grabesc. bye
grecii antici, romanii, mongolii si lumea "moderna" - de Cassandra la: 31/05/2005 00:34:18
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
De ce spre exemplu in anumite societati (hai sa zicem grecii antici) homosexualitatea era in "floare" , iar in alte societati mai tribale (hai sa zicem mongolii) nu prea avem referiri la cazuri de homos? Sa fie oare o explicatie ca o societate orientata exclusiv spre partea FIZICA (hrana, supravietuire, etc) este oarecum "impinsa" spre perpetuare (inhiband din fasa alte trasaturi -chiar daca sunt prezente- care nu ofera supravietuirea)? Iar o societate lipsita de riscul iminent al supravietuirii devine mai relax si se orienteaza/descopera "ceva" lipsit de CARNALUL SUPRAVIETUIRII?

Om,

Buna intrebare. Daca privim homosexualitatea in perspectiva socio-istorica , ne putem da seama ca ea este de fapt o constructie sociala. Se stie ca atractia sexuala spre membrii aceluiasi sex exista pe vremea grecilor antici. Aristofan in discursul sau din Simpozionul lui Platon ne descrie clar cum baiatul iubeste barbatul matur si se simte bine in compania sa strinsa, iar el la rindul sau va iubi baieti atunci cind va atinge maturitatea. Cu alte cuvinte grecii antici acceptau in mod universal nu numai ceea ce azi numim homosexualitate dar si ceea ce pentru noi este pedofilie. In schimb se pare ca dezaprobau relatiile sexuale intre adulti de acelasi sex (desi ele existau). Din punct de vedere social, familia Helenica era importanta si in general grecii se insurau si aveau copii, deci putini dintre ei aveau numai relatii homosexuale.

Dar cind vorbim de “homosexualitate” trebuie sa intelegem ca acesta este un concept modern pe care grecii nu il aveau, homosexualitatea este o constructie sociala a culturii noastre. In Grecia Antica clasificarea heterosexual/homosexual nu exista, categoriile existente erau cele de penetrator sau activ si penetrat sau pasiv. Rolul sexual si social erau puternic interelationate, un “pasiv” nu putea sa asume un rol politic si social important, de aceea acest rol nu era acceptat pentru adulti. Iubirea ideala era cea a barbatului matur pentru cel tinar (pina pe la 18 ani) in timp ce tinarul avea o adevarata admiratie si veneratie pentru barbatul matur, deci in acest tip de relatie nu se punea problema constringerii (nu exista intelesul pedofiliei actuale). Barbatul matur inculca in acelasi timp tinarului valorile si virtutile sociale. Pedofilia functiona ca suport al familiei si al suprematiei valorilor si eticii masculine.
In cazul mongolilor probabil valorile nu au fost aceleasi, cert este ca stim mai multe despre greci de la care am mostenit o intreaga cultura decit despre mongoli. Dar fi sigur ca si printre mongoli a existat comportament homosexual.

Homofobii obisnuiesc sa spuna ca Imperiul Roman a decazut datorita homosexualilor :) Iata ce scrie Gore Vidal despre asta:
“Terapeutii, ziaristii si clerul nu sint in general foarte eruditi. Nu par sa-si dea seama ca majoritatea societatilor militare in ascensiune tind sa incurajeze activitatile intre membrii aceluiasi sex din motive care ar trebui sa fie evidente pentru toti cei care nu au crescut cu fundul strimt, asa cum este cazul majoritatii norteamericanilor. In secolele hegemoniei politice si militare ale Romei, nu exista diferentiere intre cei care aveau relatii cu cei de acelasi sex sau cei care le aveau cu sexul opus... Dintre primii 12 imparati romani, doar unul a fost exclusiv heterosexual. Cum acei 12 barbati erau tipi destul de duri, antrenati in mod riguros ca soldati, poate ca stereotipurile si categoriile noastre sexuale sint false. Abia in sec. VI al Imperiului Roman relatiile sexuale intre cei de acelasi sex au fost proscrise de catre Biserica si stat. Dar atunci, barbarii patrunsesera deja in interior si gloria imperiului era istorie.“ G.V. Sexually speaking.

Imaginea repulsiva pe care multi o au in actualitate in legatura cu homoerotismul este consecinta sutelor de ani de indoctrinare religioasa monoteista.
grecii antici, romanii, mongolii si lumea "moderna" - de Hop Si Eu la: 31/05/2005 03:47:13
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
Cassandra,

Am citit citeva din eforturile tale de a convinge parte din audienta ca este OK sa fii homosexual si ca este ceva natural. Eu nu zic ca nu este OK dar nu o consider natural.
O consider "o alegere".
Unele dintre argumentele tale sint gresit alese si de fapt au efect invers decit a fost intentionat. Incit de multe ori am fost la indoiala sa decid daca tu pledezi pentru sau impotriva homosexualitatii.

Eu sint heterosexual convins, si traind in Romania am fost crescut cu convingere foarte puternica impotriva homosexualitatii. Totusi niciodata nu am discriminat si nu am luat nici o actiune impotriva lor.
Imi sint total indiferenti. ( Cred ca unii deja o sa sara gitul meu pentru asta... hahahaha... preogativele democratiei).
In opinia mea, sint oameni care au ales alt fel de a trai si nu este grija mea de ai ajuta/apara sau lupta imoptriva lor.
In schimb ma deranjeaza grozav propaganda pro sau contra lor.
In momentul in care cineva simte nevoia de a face propaganda asupra unui subiect, atunci stiu ca e "ceva putred in Danemarca" si ca ceva se ascunde in spatele acestei propagande.
Anumite grupuri se simt confortabil sa fie considerate "grupuri minoritare" si "discriminate" pentru ca in ziua de azi este usor sa atragi atentia si sa obtii avantaje pe seama asta.
Asa cum eu nu ies pe strada sa strig: "Oameni buni, uitati-va la mine sint un HETEROSEXUAL"! nu consider normal ca altii sa iasa pe strada si sa strige: "Hey everybody, just look at me. I am gay and I am discriminated!". Faptul ca se imbraca scandalos, ca-si pun machiaj si tocuri inalte... denota ca sint elementele extremiste ale comunitatii, cu minti bolnave si de fapt fac un mare deserviciu grupului de homosexuali. Aduce pe marea majoritate in situatia sa le fie scirba de ei.

In ce priveste homosexualitatea in de-a lungul istoriei??...
Nu uita ca acest fenomen se intimpla numai la nivelul claselor bogate. Cei care, de plictiseala, cautau alte placeri. Jucarii noi! Fenomenul s-a exstins in special in perioadele de decadere ale societatilor respective: Grecia Antica in decadere, Imperiul Roman in decadere, la fel si Imperiul Otoman in faza de decadere. Poate este numai o coincidenta, dar Carol I Stuart, ultimul rege feudal al Angliei, a fost si el homosexual.
Cei care munceau la cimp si trebuiau sa hraneasca o ciurda de copii nu le ardea de homosexualitate... Si inca ceva, acei exponenti ai claselor dominante care aveau timp de orgii aveau sex si cu femei nu numai cu barbati... deci era o homosexualitate dorita si la libera alegere nu una biologoca/genetica/hormonala sau mai stiu eu ce alta explicatie "stiintifica" fara fundament...

Mongolii, tatarii din timpurile vechi, isi petreceau majoritatea timpului departe de casa si de femei. Se distrau si ei intre ei dupa cum puteau...:-) De multe ori practicau si zoofilia (isi regulau caii) dar in acelasi timp violau si femei, cind le aveau la indemina... deci homosexualitatea nu era ceva natural ci o alegere.

Religia?...
Da, religia a s-a ridicat importiva homosexualitatii si a imperecherii intre rude de grad apropiat.
Eu nu sint un religios, si nu cred ca Isus a fost fiul lui Dumnezeu insamintat spiritual in Fecioara Maria.
Dupa parerea mea si din cite am citit cred ca Isus a fost un copil foarte dotat spiritual, pe care politicienii si inteleptii vremii l-au folosit ca sa moralizeze societatea.
Incrucisarea frati-surori, tata-fiica, mama-fiu cauza degenerarea speciei umane si trebuia facut ceva pentru a o impiedica. Deasemea homosexualitatea luase proportii mult peste limta aceptatarii si trebuia impiedicata. Sodoma si Gomora au fost arse si nu reeducate! Au fost arse, ca pedeapsa lui Dumnezeu, ca sa sperie si nu ca sa reeduce. Asta a fost strategia bisericii, all along. De a ne speria si nu de a educa. Dar, in acelasi timp, nu avea alte metode pentru vremea aceea si mai tirziu nu si-au batut capul sa se modernizeze.

Iarasi religia...
Biserica catolica, sub presiunea caselor regale West-Europene a acceptat casatoria pina la gradul de rudenie de "veri primari".
Asta ca cei bogati sa-si poata mentine titlurile si averile in famile... Daca te uiti un pic in istorie, dupa aparitia asa numitelor Dinastii, majoritatea regilor erau niste degenerati cu tot felul de boli curioase si nu traiau prea mult...
Religia ortodoxa a fost mult mai conservatoare. Nu a acceptat casatoria nici pina la gradul de rudenie al verilor de-al doilea. Asta a mentinut specia umana cu o zestre ereditara mai sanatoasa.

***Imaginea repulsiva pe care multi o au in actualitate in legatura cu homoerotismul este consecinta sutelor de ani de indocrinare religioasa monoteista.***

Este adevarat! Dar sa nu uitam ca timp de sute de ani, religia a fost singurul mijloc de moralizare a societatii si chiar de a mentine ordinea civila.
Aparatele civile nu au existat sau nu a au fost dezvoltate indeajuns ca sa-si poata exercita functia.
Cred ca iti amintesti de sfaturile bunicii: "e pacat sa te asezi la masa fara sa te speli pe miini, e pacat sa iei viata cuiva, e pacat sa furi, e pacat sa preacurvesti, e pacat sa nu te speli pe fata dimineata.. etc. Singurul cu care nu am fost niciodata deacord este: "e pacat sa preacurvesti"... si niciodata nu am intelez sufixul "prea-..." Este o cantiate nelimitata in timp si spatiu... si eu, ca persoana tehnica, nu cred in lucruri ce nu pot fi definite si explicate cu exactitate.

Toate cele bune,

Hop Si Eu...
#52460 (raspuns la: #52439) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
O descriere de pe www.pora.ro - de antonie victor la: 10/08/2005 13:45:12
(la: Vadim ar putea s-o incurce...)
Primarul Scripcariu
Victor X. 07-05-2005
Haideti sa va raspund eu, mai ales ca il cunosc foarte bine. Este exact asa cum il vedeti, un analfabet si-un prostanac. A ajuns in acesta pozitie datorita unei calitati specifice brutei doritoare de parvenire, anume siretenia.

Spuneti ca este gospodar pentru ca vedeti Brasovul brazdat de santiere si impanzit de parcuri. Cred ca este evident ca nu-ti trebuie calitati extraordinare pentru a cheltui niste bani. Bani care au ramas din mandatul lui Ghise, acesta fiind impiedicat de fostul Consiliu Local sa-si puna in aplicare proiectele. De ce? Pentru ca nu satisfacea anumite interese, ale unor potentati locali, in acordarea de licitatii pe lucrarile publice. Firma "vectra", pe care o vedeti peste tot pe strada, de la maturatori pana la turnatori de asfalt, a contribuit masiv la campania moldoveanului Scripcaru.

Acum, este trist ca activitatea unui ales este masurata si apreciata in kilometri de asfalt. Conform acestui principiu, Nicolae Ceausescu ar trebui sa aiba statui la fiecare colt de strada, ca liderul care a construit sute de mii de blocuri si asfaltat milioane de kilometri de sosele.

Dupa parerea mea, activitatea unui om politic, a unui ales, ar trebui apreciata dupa cateva criterii: onestitate fata de alegatori, capacitatea de a crea progres, atasament fata de principiile democratice. In cazul lui Scripcaru, nu se poate vorbi de onestitate cat timp a slujit interesele PSD (a se vedea fosta cooperativa din Consiliul Local), in timp ce poza in mare lider de Opozitie. Mai mult, aveti habar ca "paradisul verde", asta de se construieste in Noua si ii vedeti reclama pe toate autobuzele apartine consilierilor PD Paul Gontea si Sorin Grigorescu? Astia au cumparat terenul la pret de nimic, adica de pasune, dupa care l-au bagat in Consiliul din care fac parte pentru a-l transforma in teren construibil, inzecindu-i astfel valoarea. Un mic exemplu al modului de actiune a mafiei locale, cea care-l dirijeaza, de fapt, pe numitul Scripcaru. Iar ca sa creezi progres iti trebuie inteligenta, chestie de care nu-l putem banui nicicum pe Scripcaru. Cu margelele astea colorate, de luat ochii papuasilor, precum parcuri si semafoare, sa defileze pe la altii mai prosti. In ce priveste principiile democratice, omul asta se crede, absolut real, "stapan al Brasovului" si plateste presa locala (a se vedea diverse anunturi de rahat intinse pe pagini intregi privind activitatea Primariei) pentru a nu carai impotriva sa.

Alegerea lui Scripcaru ca primar a fost rezultatul unor intoxicari si diversiuni profesioniste, sustinute mai ales de catre presa locala. Dincolo de orice argumente, evidenta este clara. Un oras ca Brasovul este condus si reprezentat de un moldovean semi-analfabet.
#64560 (raspuns la: #50740) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...