desculta

In unele privinte aveti dreptate, DAR; cine, in aceasta Europa, ne cunoaste istoria nationala? Pentru cine conteaza realmente cine suntem?Mai degraba ar trebui sa intelegem ca mai vizibile sunt tarele ereditare ale neamului si ca multi incearca sa profite de ele. Pe cine intereseaza asta?
Era un banc trist referitor la acest lucru: "Un roman foarte cumsecade, dar sarac, aude ca exista undeva o baroneasa mult-milostiva, numita Uniunea Europeana. Cum nu face recolta de cativa ani, merge la baroneasa sa o roage sa-l ajute cumva sa iasa din iarna. Baroneasa ii da o basca, desi romanul ceruse o pereche de ghete. Romanu pleaca descult, dar cu basca, iese din iarna dar ii digera un deget, pe care si-l taie. Povestea se repeta pana cand romanului i se amputeaza ambele picioare. Baroneasa aude si ii trimite un ultra-modern carucior cu rotile. Romanul devine cel mai invidiat om din sat, drept care noaptea este pradat de hoti care ii fura romanului sacul cu basci, obtinute de la baroneasa in cei 12 ani de cersit. Imbatranind, romanul se gandeste ca numai bine i-ar fi prins acum o basca, asa ca merge la baroneasa, dar aceasta nu-i poate oferi decat o pereche de ghete. Cum romanul nu are ce face cu ele, baroneasa ii propune sa-i vinda romanul pamantul si cu banii pe care ii va obtine, sa-si cumpere si el o basca.....
Dincolo de banc, vreau sa spun ca nu intereaseaza pe nimeni decat ce putem oferi noi, nu istoria noastra, care este oricum usor de modificat/interpretat dupa placul fiecarui european. Deranjeaza pe cineva? Oricat am protesta, nu ne ia nimeni in serios. Suntem clasati dupa ceea ce am oferit contemporaneitatii. Uitati-va la mesajele de la conferinta "A fost Holocaust in Romania?" Suntem noi, cei de azi, redusi la tacere, pentru trecutul nostru. Noi trebuie sa constientizam si sa regretam Holocaustul. Despre care vom afla cu siguranta date in 2005. Dar pana atunci trebuie sa ne cerem scuze. Intreb, francezii, care ca mase au fost antisemiti, au cerut scuze poporului evreu? Citeam undeva ca insusi Paul Valery dona bani pentru nu stiu ce arma ce ar fi trebuit verificata prin impuscarea colectiva a evreilor, iar nemtii insisi erau scarbiti de numarul mult prea mare al francezilor care denuntau pe evreii ascunsi de frica deportarii. Istoria nu este dreapta cu noi, nu fiindca suntem mici intre cei mari, ci fiindca suntem prea toleranti cu greselile noastre sau ale altora fata de neamul nostru. Suntem contraproductivi. Trebuie sa ne schimbam si mentalitatea si felul de a actiona, dar nu vad multi dispusi sa faca asta.....
Hypatia

Si eu am condus proiecte de peste 4 mil. de dolari in strainatate. Stiu ce spui si da, ma amuzam spunand ca fac promovarea Romaniei fara sa fiu platita si ca poate eu si altii am facut/ facem mai mult pentru asta decit programele cele oficiale.

DA, dar stii, tot ma deranjeaza cind oamenii vad asemenea reportaje si primesc sfaturi ingrijorate de la prieteni de aici de genul "stii, cind te duci in Romania sa nu te duci in Piata Universitatii... Stiu ca n-ai fost de o vreme dar uite am vazut asta la CNN..... etc".

Absolut incintator ! Si da-i si explica cum ca sa vezi aia e numai asa ca povestile cu mafia aici - adica exista dar nu o vezi de fapt etc.....

Si dai si dai si fa-o pe ambasadorul neoficial pe aici. Spala si calca, frumos !

Da' nu le mai murdariti, dragilor !

(am auzit nenumarate aberatii in strainatate - cum ca toti romanii sunt rromi, cum ca ei au vazut ca lumea umbla desculta in Romania, cum ca toaleta e o gaura in pamant etc..... Am ajuns sa ma amuz. Ca da, sunt de astea dar nu sunt definitorii ci doar o parte a mozaicului. Si vezi numai la 10% poate le place sa umble desculti dar restului de 90% dintre romani nu)

Problema e ca restul de 90% nu au fost in reportaje in ultimii ani.

Am inteles! Daca UE le va da Romanilor $100,000,000 toate problemele se vor rezolva. Nimeni nu va mai fura, nimeni nu ar mai minti, toata lumea va zimbi pe strada, toti clientii vor fi tratati ca niste regi si regine, toate strazile vor fi curate ca lacrima, modul de a circula pe strada se va reglementa, toti vor merge la munca si vor lucra, s.a.m.d. Se pare ca mesajul meu a ajuns la buzunar si nu la intelect. Ideia care am vrut sa o redau este ca totul incepe de la modul cum omul (Romanul) gindeste. Toti se vaita ca uite cum pe noi nu ne ia nimeni in UE, dar problema cea mai mare nu este asta, ci este cum Romanii se comporta in viata lor de zi cu zi. Ca sa ma intelegi mai bine: cum ar fi daca te-as gasi undeva pe-un virf de munte in zdrente, murdar, bolnav, descult, si in loc sa te iau sa te duc sa te spal, sa te imbrac, sa te tratez, mi-as scoate mobilul si as face un transfer de bani din contul meu de la banca la contul tau de la banca. Ti se va rezolva problema? Te vei simti mai bine acuma ca ai citeva mii de dolari mai multi in banca? Te intreb si eu, poate ca nu inteleg eu cum merg lucrurile si tu poti sa ma luminezi?! Problema care eu o prevad cu bani dati Romanilor este aceea legata de coruptia guvernamentala. Nu prea cred eu ca atita timp cit cei care la ora asta sint la putere acesti bani vor ajunge sa fie folositi pentru binele tarii. Dar... ma bag intr-un subiect total diferit decit cel care vreau sa-l dezbat aici.

Pina in '89 am fost si eu, ca mai toata lumea pe vremea aceea, anticomunist. Ulterior insa, in ceea ce ma priveste, m-am desteptat si actuala mea opinie este ca a fost o mare greseala abandonarea sistemului comunist. Din pacate insa noi locuitorii tarilor comuniste n-aveam habar care este reala fatza (sluta) a capitalismului si ne-am facut tot felul de iluzii despre capitalism si pretinsa "democratie".


Poate ca mai sint inca destui romani care cred ca actualele dificultati ale Romaniei s-ar datora comunismului. Parerea mea este ca un astfel de punct de vedere este foarte idiot. Inainte de '45 cind sistemul comunist a fost impus la noi cu ajutorul tancurilor sovietice Romania era o tara de lumea a treia (aproape bananiera). O economie eminamente agrara cu o taranime analfabeta, flaminda, desculta si dezbracata. Pamintul se lucra cu plugul cu boi iar roadele muncii taranilor ajungeau in cea mai mare parte in buzunarele unei clici de ciocoi. Deci Romania nu poseda inca o clasa muncitoare in 1945 in vreme ce tarile occidentale avansate erau puternic industrializate si posedau o clasa muncitoare disciplinata si instruita. Pe de o parte plugul cu boi iar in cealalta capacitatea de a produce automobile Mercedes si bunuri industriale avansate.


Asa ca noi am avut sansa sistemului comunist care a avut capacitatea de a mobiliza tara sa munceasca si sa cladeasca Romania moderna. Industrializarea tarii, milioane de apartamente, mii de scoli, spitale, fabrici si uzine. In '89 potentialul productiv al tarii era utilizat din plin si tara muncea, se platise datoria externa si in visteria tarii se aflau miliarde de dolari. Sistemul comunist n-ar fi trebuit abandonat ci reformat asa cum cu succes o fac chinezii care au avansat ani lumina din '89 pina acum in vreme ce noi cei din tarile foste comuniste ne-am ruinat tarile si-am reinventat sapa de lemn.


Ar mai fi de zis ca tendintele in tarile occidentale avansate europene erau - inainte de izbucnirea celui de al doilea razboi mondial - de stinga. Europa occidentala era satula de capitalism si curentele de gindire revolutionara ale epocii erau comunismul si fascismul. Ambele curente promiteau o lume mai justa si mai buna si acesta este motivul pentru care s-au bucurat de succes in epoca. Acest accident istoric care a fost razboiul si infringerea Germaniei au impins la camuflarea orientarii de stinga a tarilor europene avansate. Pozitia tarilor europene a ramas insa destul de neschimbata ele avind solide agende sociale si sisteme capitaliste subordonate unei agende sociale de stinga. Chiar si visul Europei unite este de fapt un vis mai vechi care dateaza dinaintea celui de al doilea razboi mondial.

am fost mult timp plecata pe coclauri africane.. :) dar m-am reîntors la civilizatie.. dar trebuie sa ma ocup un pic si de barbatu-miu, ca deh luna de miere vesnica fara prezenta, cam greu... iar coclaurile mi le bat singura, in timp ce el opereaza italience... (vorbeam de chirurgie, sa nu intelegi altceva..)

sa va zic eu dieta in madagascar, la Nosy Be, iesi pe plage, alegi langusta cea mai mare, dai 2 euro, ti-o face gratar in fata ta, cu un saladier mare, pe urma, de salata de fructe : mango, ananas, etc si toate cu presarate cu vanilie si scortisoara zdrobita..

cumperi un miel, iti aduni prietenii, platesti 5 euro pt seara, vfine baiatul , face groapa in nisip pe plaja, face focul, umple mielul cu orez si struguri uscati, il ingroapa peste jar, si apoi sfâsii cu mâinile din mielul intreg si mananci, in intrare scoici la gratar si ardei iute, ca-ti taie piuitul...

si dupa asta innoti pana consumi caloriile...dupa ce mai intâi tzopai descult pe nisip..

dieta in egypt : porumbei umpluti, kefta, cabab, cu tehina (salata din ulei de sezam) si melohia apoi fatha...
cel mai bun restaurant popular este la "ahmed" in suleiman, in lateral stânga la han-al -halili...

pe urma te duci sa faci magazinele, in plin soare lungesti gasr-el nil si thaleb-al harb (deja vreo 4 Km) si daca n-ai pierdut destule calorii te mai duci seara si la un cabaret, unde care mai de care se bâtzaie sa imite dansul din buric...

si daca n-ai pierdut destule calorii te pui la regim legume la vapori, carne la gratar (seaca de preferinta) si fructe... intre mese : iaurt facut acasa..din lapte de ferma..
si daca nu-i destul, un pic de alergatura si supa de varza.. :))

...frumos le mai tragi din condei, surioara!

Dar nu pot sa fiu de acord cu tine in privinta nebunilor...
In urma cu multi ani ma intorceam cu copii de la camin, eu tinand baiatul meu de 3 ani de manutza, iar fetitza, de un an si jumatate era tinuta in brate de mama ei. Mergeam agale pe o stradutza linistita, unul langa altul. La un momet dat in fatza noastra a aparut o femeie ca la 40 de ani, cu mintile ratacite, imbracata intr-un palton lung, si desculta, (era primavara), si cand a ajuns cam la un metru-doi in fatza noastra, s-a repezit la sotie, si a apucat sa-i puna mainile in jurul gatului cam o secunda... Nu stiu exact ce a vrut sa faca, insa reactia mea a fost prompta. Nu am tinut cont atunci ca este femeie si/sau nebuna, si m-am comportat ca un barbat, cap de familie, care-si vede in pericol sotia si copiii. Iti imaginezi ce s-a intamplat... Am luat-o apoi de guler si am lasat-o langa gard. Spaima sotiei a fost foarte mare, si s-a resimtit psihic mult timp dupa acel eveniment...
Sunt categorii multe de nebuni, iar tu ai nimerit in copilarie peste unul inofensiv, bland chiar, ("Sa ucizi o pasare cantatoare"?). Norocul tau!
Eu marturisesc ca-i evit, si n-am nici un motiv sa-i iubesc. Dimpotriva.

Dorul e una, dar realitatea e alta; vesnicia s-o fi nascut la sat, dar in ultimii ani a plecat de acolo; "progresul" a inlocuit-o; agricultura traditionala, de subzistenta, incepe sa dispara; sunetele serii, de greieri si brotacei, incep sa fie inlocuite de urlete de casetofoane, de motoare de camioane sau zdranganituri de telefoane.
Plugul? o amintire care incepe sa dispara; via, vaca, calul? scoase incet incet in afara legii; directive ale UE care incearca sa modernizeze o agricultura ramasa de secole in primitivism. Fete cu paparude sau caloian? Cred ca in 10-12 ani vor fi prea preocupate de ultima telenovela, sau (hopefully) de examenele de admitere la facultate, pentru asemenea obiceiuri preistorice.
Iarta-mi sarcasmul, dar .. modernitatea ne cotropeste. Copiii nostri or sa aibe mari dificultati sa inteleaga cum de alergam noi desculti la tara, cum de aveam gaini, vaci sau porci; cum de furam cirese din copacii vecinilor, sau ne imbaiam in garla din spatele satului. Vremurile acelea aproape au trecut, si nu se vor intoarce. Din pacate.

In 1945 tarile avansate vest-europene erau puternic industrializate si posedau o clasa muncitoare disciplinata si instruita. In 1945 Romania se afla virtual la sapa de lemn. Tara cu o economie eminamente agrara si cu o taranime analfabeta, flaminda, dezbracata si desculta. In 1945 in Romania se lucra pamintul cu plugul cu boi si ce se cistiga cu greu, smulgindu-se din piatra, ajungea in cea mai mare parte in buzunarele ciocoimii pentru a-si cladi palate si traii in huzur.


Ceea ce s-a distrus de dupa '89 incoace nu s-a aflat acolo inainte de '45. S-a distrus ceea ce s-a construit cu greu si cu multa munca in anii comunismului. Uluitor in ce masura se orbecaie si bate cimpii in ziua de azi!...Se blameaza "comunistii" pentru distrugerile pe care nu sistemul comunist le-a adus tarii ci mocirla urit duhnitoare a canibalismului capitalist in care s-a intrat dupa '89.


In contextul sistemului comunist s-au comis si erori dar premiza in sine a fost buna: construirea unei societati mai drepte si mai umanizate. In Romania s-a realizat enorm in anii comunismului si putem constata ca sistemul comunist a fost infinit mai uman si mai putin intrusiv decit ar putea fi vreodata capitalismul. Pot spune ca in contextul sistemului comunist eram liberi sa gindim, nu eram indoctrinati si conditionati cu pubilcitate schizofrenica si junk cultural, nu eram virati in a deveni ciini pavlovieni, consumatori artificiali de bunuri sau idei cum se intimpla in tarile capitaliste.


Vedem acum in perspectiva istoriei ca sistemul comunist a asigurat o administrare responsabila a tarii si resurselor ei. Trebuie subliniat ca meritul a apartinut sistemului in sine si nu "comunistilor". Comunisti din pacate n-au existat pe vremea sistemului comunist mai multi decit inainte sau decit acum. De unde atitia comunisti?...Ceea ce am avut a fost un sistem care a impus societatii norme, care a disciplinat societatea, care a silit oamenii sa munceasca si sa coopereze pentru a construi infrastructura economica si sociala a tarii.


Ceea ce a protejat societatea in perioada comunista a fost sistemul comunist insusi. Deci normele sistemului comunist bazate pe ideea de justitie si echitate sociala. Acest deziderat de justitie si echitate sociala a fost cheia de bolta a sistemului comunist. Cita vreme a existat sistemul comunist a mobilizat societatea la construirea si prezervarea unei societati bazate pe aceste comandamente.


Cei pe care ii numiti "comunisti" n-au fost altceva decit oameni care au lucrat in solda sistemului respectindu-i normele si regulile. Privilegiile mult trimbitatilor "privilegiati" ai sistemului comunist erau insignifiante. Sa cistigi dublu cit salariul mediu pe economie este egal cu zero. Adevaratii exploatatori singerosi in tarile capitaliste (printre care cu oroare trebuie sa numaram acum si tara noastra) isi trag milioane pe spinarea ingirbovita a omului de pe strada.


Asa ca in Romania nu comunistii au delapidat tara ci animalul uman in conditiile si cu concursul sistemului capitalist acum in vigoare in tara. Sistemul comunist n-a ingaduit si n-ar ingadui canibaliada la care este expusa astazi tara. In contextul sistemului comunist am construit si avansat ca societate. Normele sistemului comunist ne aparau. In sistemul capitalist oamenii au libertatea de a se calca in picioare si canibaliza.

Nu vreau sa ma arat sentimental sau sa dau dovada de un umanitarism fortat, insa stiu perfect/inteleg prin ce treci. Si cred ca intuiesc destul de bine cam cum decurge relatia voastra, de vreme ce eu insumi am trecut prin ceva asemanator in relatia mea cu propriul tata. Sper sa nu te superi daca am sa vin aici cu exemple din experienta proprie.

Spre deosebire de mama mea, care provine dintr-o familie ce a frecventat biserica (ortodoxa) si care tinea cu strasnicie pravilele crestine strabune, tatal meu provine dintr-o familie care a fost exact contrariul primei: oameni simpli si needucati, invatati doar cu munca rudimentara a campului si intotdeauna cu grija vietii de maine, nu numai ca n-au inteles niciodata rostul bisericii si implicit al lui Dumnezeu in viata lor, dar au si dus un fel de campanie sustinuta impotriva oricaror idei despre divinitate luand in ras cam orice legat de aceasta. Prin urmare tatal meu a fost fidel intocmai celor invatate in copilarie si mai tarziu in tinerete, impunand in mod tacit aceeasi nepasare fata de cele sfinte inclusiv mamei mele- nu trebuie uitat insa ca in perioada despre care vorbesc acum sentimentul anti-religios era la moda, comunismul ateu ducand lupta impotriva bisericii pana la limitele imposibilului.

Au trecut anii, repede ca furtuna, ani din care nu-mi pot aminti decat necazuri, greutati, neajunsuri, piedici, injuraturi, blesteme, vaiete, simtamantul neputintei si al robiei sufletesti impuse cu forta...si o singura "Inviere" la care am fost impreuna cu mama mea dupa multi ani de lipsa totala. Am ajuns la varsta intrebarilor mai mult decat la cea a raspunsurilor si, printr-un concurs de imprejurari care avea sa-mi schimbe mai tarziu intreaga viata, am pasit pt. prima data pe drumul spre biserica, singur si neindrumat de nimeni. Care a fost "bobarnacul"? Incerc sa spun pe scurt: o profesoara de limba romana si franceza, care ne preda limba straina la liceul in care am intrat, infruntand obiceiul prin care majoritatea profesorilor la cursuri denigrau biserica si ne invatau sistemul de gandire evolutionist stiintifico-fantastic, ne-a propus la una din ore (celor care eram interesati) sa mergem la una din bisericile ortodoxe ale orasului, loc in care se intalneau de ceva vreme cateva sute de copii si tineri. Asa ca eu cu inca vreo trei colegi de clasa am mers intr-o sambata seara la acea intalnire si dupa vecernie am ramas sa ascultam predica. Aceasta a fost pt. mine prima intalnire reala cu Dumnezeu, prima dintr-un lung sir ce avea sa urmeze. Ca o paranteza, pt. ca acesta este un aspect important, din ceilalti colegi ai mei unul mi-a devenit cumatru (am amintit despre el intr-un alt loc in cafenea), altul s-a lasat de "sportul" asta devenind sergent in politie (sa-l vezi cum umbla ca un cocos pintenat...), si ultimul a devenit un critic si un aspru judecator al faptelor crestinilor pe motiv ca viata ii fusese pusa la incercare de niste greutati ce-l lovisera (dupa ce dusese stilul de viata hollywoodian). Despre ultimul pot spune ca de cate ori ma intalneam cu el, de tot atatea ori se plangea de viata lui, vorbea cu un fel de constiinta a propriului martiraj social, si-i ataca pe preoti (chiar si pe Dumnezeu) fiindca nu-l scapa de necazuri. Nici eu insumi n-am scapat acestor atacuri virulente. Orice i-as fi spus considera din start ca fiind venit din partea unuia "habotnic". Ori asta ma durea f. tare fiindca, f. sincer trebuie sa spun asta, daca as fi fost bine situat i-as fi dat in fiecare zi cate un peste sa manance, n-as fi incercat numai sa-l invat sa pescuiasca. Insa si eu insumi se intampla sa n-am nici macar coada uscata a unui peste pt. mine insumi. Culmea e ca lui i se parea ca eu o duc regeste fata de el. I se parea, fiindca in realitate nici nu beam ca el, nici nu mergeam la "curve" (cum se lauda el), nici nu cheltuiam pe prostii putinii bani de care dispuneam.

Sa revin insa la tatal meu. Putini si dintre prietenii sau cunoscutii mei apropiati stiu faptul ca inca de la inceputul crearii acestui lant acasa-biserica-acasa am intampinat din partea propriului tata o opozitie extrema, opozitie ce s-a soldat nu in putine randuri cu bataile de rigoare suferite pt. ca i-am incalcat porunca de a nu mai merge la biserica. Imi amintesc acum ca si cum ar fi aievea, seara in care intors de la vecernia de sambata impreuna cu sora mea (pe care nici nu mai stiu cum am facut-o sa vina cu mine) am fost luati pe sus inca de la usa. Si in timp ce el se rafuia cu sora-mea, eu am zbughit-o pe usa afara, descult si dezbracat ca un cersetor de rand (norocul meu ca era vara), m-am ascuns printre blocuri o vreme ca sa vad ce mai urmeaza, apoi m-am suit intr-un troleibuz si m-am oprit in fata usii surorii lui care statea in partea opusa a orasului. Povestea e lunga, nu vreau sa o mai continui aici.

In orice caz, vazand el in timp ca nu mai vreau sa-l ascult si ca ii voi incalca hotararea de a nu mai merge la biserica, n-a avut incotro si pana la urma nu facea decat sa ma certe, dar nu ma mai oprea. Cu toate acestea, in sufletul meu n-am fost si nu sunt linistit nici in ziua de azi. Poate te intrebi de ce. Fiindca simt in sinea mea acea mustrare de constiinta pt. faptul ca n-am reusit sa-l fac sa inteleaga ceea ce intelesesem eu referitor la Dumnezeu. Nimic de zis, "biruinta" asupra sistemului lui de gandire si logica s-a petrecut atunci cand in sfarsit a inceput sa-si mai faca seara cate o cruce (dupa ce toata ziua pomenise numai de sfinti si de cruci si de dumnezei) si a culminat cu spovedirea lui- probabil prima si ultima. Spun ultima pt. ca nici acum nu crede in asa ceva. Asadar continui sa simt o frustrare adanca in ce priveste persoana tatalui meu, pe care totusi nu-l condamn pt. ce a facut, dar simt aceasta frustrare cu atat mai tare cu cat relatia dintre noi s-a deteriorat mult ducand la o ruptura sufleteasca. Intrebarile ce mi le pun tot timpul: AM FACUT TOT CE SE PUTEA PT. EL? Sunt eu mai putin vinovat fata de el? Nu cumva, undeva, candva, in loc sa-i deschid o portita eu i-am trantit-o in nas?

In fine, anii trec la fel de repede, viata merge inainte indiferent ca vrem sau nu noi. Ce am invatat pana acum la sanul bisericii mama e ca: nimic nu e intamplator in viata asta, totul are o ordine si o disciplina interioara sau exterioara; nimeni nu-ti scrie in frunte destinul (cum gresit se afirma: "ce ti-e scris, in frunte ti-e pus"- poate doar momentul mortii, in nici un caz felul cum mori); fara Dumnezeu suntem suferinzi chiar de am fi cei mai sanatosi oameni (fizic vorbind) si cei mai saraci chiar de am avea milioanele de dolari la tescherea; un om fara constiinta sufletului spiritual n-are cum sa inteleaga existenta unei fiinte spirituale mai presus de fire si de intelegere; un om fara constiinta pacatului nu poate avea un echilibru interior care sa-l faca sa interactioneze pozitiv cu cei din jur; un om care nu-ti accepta explicatiile poate fi usor strabatut de fiorul sfant atunci cand nu o minune, ci un cutremur ii va zgudui viata; cine hraneste spiritual pe cineva, chiar daca "mancarea" asta va fi mult timp aruncata la gunoi de cel/cea caruia ii este destinata, trebuie mai intai sa se inarmeze cu multa rabdare si sa faca asta din dragoste, nu numai din convingerea ca acesta e un lucru bun; cine daruieste aceasta dragoste crestina nu trebuie sa se astepte la multumiri si sa stie ca mai devreme sau mai tarziu samanta pe care o arunca poate sa dea rod- nadejdea poate sa dea rod bun, deznadejdea niciodata. Sunt multe lucrurile pe care le-am invatat, dar totusi atat de putine in comparatie cu cat de adanc este sacul plin cu aceasta invatatura... Si totusi, chiar de n-as sti nimic din stiinta lumii sau a bisericii, in sinea mea exista acel "ceva" fiintial care isi cere legatura cu eternul, cu viata vesnica. Pt. ca, in ultima instanta, a trai doar cu gandul ca viata dureaza doar pe pamant si dincolo suntem desfiintati este optiunea acelora care nu stiu sa iubeasca cu adevarat. Iubirea este nemuritoare, trece dincolo de mormant, e vie si lucratoare ca picatura de apa ce loveste stanca de granit. Asadar pe unii ca acestia trebuie mai intai sa-i invatam sa iubeasca, abia dupa aceea sa le vorbim despre dogmatica crestina.

Si un ultim aspect: impietrirea inimii nu este semnul ateismului din om, ci al lipsei lui Dumnezeu din viata acestuia. Poti fi un "slab" crestin, fara o viata dusa pe principiile evanghelice, dar asta nu inseamna sa fii ateu. Dar poti fi un bun teoretician modern care cunoaste numele si miscarea tuturor stelelor si prin aceasta ti se pare ca Dumnezeu este desfiintat nemaiaflandu-si rostul intre conceptiile tale- asta te poate face sa lupti impotriva Lui. Asadar ateu inseamna sa fii/te pui impotriva Lui. Pt. unul ca acesta exista alternativa "Saul pe drumul Damascului". Si, apropo, menirea vietii tale nu e sa-i mantuiesti pe altii, ci pe tine insati. Fa aceasta si celelalte se vor adauga de la sine.
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.

"In 1945 Romania se afla virtual la sapa de lemn. Tara cu o economie eminamente agrara si cu o taranime analfabeta, flaminda, dezbracata si desculta. In 1945 in Romania se lucra pamintul cu plugul cu boi si ce se cistiga cu greu, smulgindu-se din piatra, ajungea in cea mai mare parte in buzunarele ciocoimii pentru a-si cladi palate si traii in huzur."
Cum explici ca primitivii astia erau granarul Europei?
":Vedem acum in perspectiva istoriei ca sistemul comunist a asigurat o administrare responsabila a tarii si resurselor ei.
Da. Adica sa moara toti numai a ne platim datoria externa ca sa fim "idependenti". Adica sa depindem numa' de nea Nicu.
Bai gica doja tu ce varsta ai? Cati ani aveai pe vremea odiosului? Cred ca ai trait pe alta planeta...

Nu inteleg prea bine, ce sfaturi ceri sa-ti dam noi? Si de unde gandul asta fara pic de nadejde? Din ce ai scris tu, fara a vrea sa te laud cu nimic, esti mai crestina decat multi dintre noi, ca in timp ce noi ne chinuim sa descoperim noi taine si cunostinte despre Dumnezeu, tu, chiar si nesupravegheata de nimeni, te caznesti singura sa patrunzi in iubirea divina fara ipocrizie, fara prejudecati- asta dupa o viata atee, ceea ce e mai mult decat de admirat, este aproape o minune (o fi acesta rezultatul iubirii de mama si al rugaciunilor ei).

Intrebi de vreo terapie... Pai tocmai ai inceput-o si vad ca da roade. Stiu cat iti este de greu, stiu cat de mult te certi cu sinea ta si poate chiar cu Dumnezeu, stiu prin ce stari confuze treci uneori cand te simti mai aproape de El si ceva din afara vine si te indeparteaza automat... Asta e lupta cea mare pe care trebuie s-o duci fiindca dupa ce atata vreme diavolul ti-a tinut ascuns adevarul despre Dumnezeu, cand ti s-a desteptat constiinta el simte ca te poate pierde si atunci vine cu si mai multa forta sa te determine sa cedezi si sa revii la starea dinainte. Numai ca el nu stie ca tu acuma Il ai pe Dumnezeu de partea ta, adica stie dar iti sopteste pe la urechile simtirii ca te-a uitat si ca nu tine cont de tine fiindca esti pierduta dupa o viata dusa in afara Lui. Ceea ce-i total gresit, tocmai acum Il ai mai aproape de tine pe Dumnezeu si mai departe pe vrajmas.

De ce ti se pare aproape imposibil sa faci legatura directa si imediata cu divinitatea?! Fiindca esti la inceput de drum. Inchipuie-ti ca esti data afara dintr-o slujba si esti nevoita sa te reprofilezi. Cum crezi ca te simti intr-un astfel de caz, neputincioasa poate?... E ceva normal, orice inceput este cat se poate de greu. Dar sa vezi pe urma ce satisfactii o sa ai! Oricum e bine de stiut ca in drumul acesta al mantuirii exista mai multe trepte si fiecare in parte trebuie parcursa intr-un anumit fel si timp. Ai nevoie de f. multa rabdare, in primul rand, si sa fii incredintata ca ceea ce faci nu este in zadar, ca daca ai facut o fapta buna fata chiar de tine insati inseamna ca l-ai indatorat pe Dumnezeu, iar El nu ramane dator niciodata nimanui.

Am sa-ti scriu in cele ce urmeaza o intamplare f. veche pe care n-o stiu intocmai si cu lux de amanunte, insa i-am retinut pilda.

Cica trei copii au scapat dintr-un naufragiu pe mare si valurile i-au dus pana la tarmul unei f. mici insule inca necunoscuta de oameni. Acolo si-au petrecut multi ani pana au ajuns maturi. Ce era de remarcat ca toti trei, la o anumita ora din zi se strangeau si rosteau ceea ce pt. ei era o rugaciune mai mult decat simpla, o rugaciune aproape fara sens pt. un om modern (nu-mi amintesc acea rugaciune dar stiu ca era un joc de cuvinte f. interesant- sper sa ma jute cineva sa mi-o amintesc). In fine, intr-una din zile aparu la tarmul insulei lor o corabie de pe care coborara diferiti oameni printre care si cativa calugari ce cautau noi vanari de suflete. Si asa aflara acesti slujitori ca tinerii erau de f. multi ani acolo si ca n-aveau habar nici macar de notiunile elementare ale credintei crestine. Asa ca au inceput a-i invata toate fiindca auzisera rugaciunea lor precrestina si li se paruse puerila- si le-au predat rugaciunea Domneasca, "Tatal Nostru". Cand s-a apropiat ziua plecarii in larg a corabiei, tinerii au fost intrebati daca vor sa paraseasca insula si sa se intoarca in lumea din care plecasera candva impreuna cu parintii lor. Raspunsul lor a fost ferm: NU. La sorocul hotarat corabia a ridicat ancora si s-a indepartat de la tarm. Era exact vremea la care tinerii obisnuiau sa-si spuna rugaciunea. Numai ca dupa un timp calugarii de pe nava au ramas incremeniti vazandu-i pe cei trei tineri agitati cum gesticulau si alergau desculti pe apa ca si pe uscat dupa corabie. Cand in sfarsit au ajuns pe punte, toti i-au intrebat: ce s-a intamplat si cum de au putut ei alerga pe mare? La care ei au raspuns asa: - Noi oricand putem alerga pe mare daca vrem, dar acum s-a intamplat ca am uitat o parte din rugaciunea pe care ne-ati invatat si am alergat dupa voi ca sa ne-o mai spuneti odata si sa n-o mai uitam! La care calugarii au zis la randul lor: - Nu va mai trebuieste nici o alta rugaciune, spuneti-o in continuare pe cea pe care o stiti voi, ca noi, cu toata stiinta si priceperea noastra in ale teologiei, cu toate rugaciunile ce le rostim pe de rost ore in sir, de am fi pasit pe apa ne-am fi innecat de la primul pas! Nu voi aveati trebuinta sa fiti invatati credinta, ci noi.

Sper sa-ti fie de folos vreun cuvant ceva, dar si mai mult sper sa nu te dai batuta. Ai sa vezi tu pe parcurs ce de bucurii duhovnicesti vei avea. Si sa stii ca nu vorbesc de o bucurie asemanatoare cu aceea la implinirea vreunui gand de-al nostru lumesc, nu, eu vorbesc de o bucurie ce o vei simti izvorand din tine si revarsandu-se-n cascade peste toti ceilalti. Gustul biruintei asupra raului, placerea de a sta alaturi de oameni simpli dar onesti cum sunt majoritatea crestinilor, pacea care se va cobora ca o adiere sfanta peste inclusiv lucrul mainilor tale..., toate acestea iti vor aduce mai devreme sau mai tarziu pasiunea adevarata pt. Dumnezeu. Si cand ai sa-L gusti prima data n-ai sa-L mai uiti si n-ai sa mai vrei sa mananci altceva. Atat sa-ti mai amintesti in timp ce ai inceput sa alergi pe mare: "de cate ori vei cadea, scoala-te si te vei mantui"!!! Asta a spus-o Hristos, "Dumnezeul necunoscut" pe care L-a predicat Ap. Pavel in Areopag. Si inca ceva, si cu asta inchei: "cui i s-a iertat mult, mult iubeste; dar cui i s-a iertat putin, putin iubeste". Tu iubesti fara sa-ti dai seama, si nu multe au fost femeile mironosite sau o Maria Egipteanca. Important e ca te afli pe un drum bun, al intoarcerii la Dumnezeu si al neintoarcerii la cele dinainte.
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.

Hypatia zise:

"Sa traiasca tot romanul dupa niste principii sau macar pe cele crestine, caci romanul e in genere crestin, sa le respecte!"

pai aparent de aia sintem asa pentru ca sintem prea buni crestini si mult prea toleranti, chit ca unii vor sa ne inoculeze ca nu am fi asa.

"Lasa-l sa traiasca si el", "sa manance si el o paine in tara româneasca", "unde mananca doi, mananca si al treilea", " ca e si el omul lui Dumnezeu" s a m d. Acest fond de "intelepciune populara" denota de fapt cat de toleranti sintem si cat de pashnici de altfel. Sau denota cat de lenesi suntem ca sa facem ceva. Sau ca ne doare in cot de ce fac altii ca atare "lasa-l sa faca".
Este un lucru recunoscut de toata lumea ca in genere românii ca indivizi au un potential bun si ca pot face lucruri bune si bine acolo unde se duc, in societatile in care aleg sa traiasca. Problema apare de fapt acasa la noi. Si asta din cauza ca românul nu s-a nascut numai poet. Dar el s-a nascut si sef. Ori asta se vede la el acasa. Acolo unde se duce, el se supune regulilor care le gaseste, se adapteaza, invata sa traiasca in societatea respectiva dupa regulile ei ( si nu cum altii care vin pe la români si cauta sa le impuna regulile lor). Ca atare in societatea gasita, el nu arata ca e sef ci el se straduieste sa ajunga sef daca se poate. Acasa la el insa nu mai se straduieste. Ca el e sef din nastere. Si cum toti sint sefi, toti au ceva de spus. Si fiecare are dreptate. Ca asa e seful. Si nimeni nu munceste. Ca asa e seful. Nici o mirare ca la noi acasa nu prea facuram mare lucru.Ca santem sefi. Si nu dam nimanui socoteala, nu? Ca asa e seful. Partea proasta este ca nu mai e nimeni care sa faca pantofii pentru ca toti sintem sefi. Ca atare nu mai umblam cu pantofi. Umblam desculti. Doar seful e sef si in pielea goala, nu? Unde ar fi problema? Poti sa-i faci ceva? Deocamdata nu prea. Sau cel putin nu la el acasa. Pentru ca acolo ... asta e, acolo-i sef:-)


AlexM

Nu stiu daca ceea ce am sa spun acum iti va fi pe plac, dar o spun cu toata sinceritatea:
- predarea religiei in scoli ar trebui sa se faca numai dca parintii si elevii doresc acest lucru. Nu trebuie obligativitate;
- biserica ortodoxa isi are rolul sau, dar marea majoritate a preotilor reprezinta un palc de nechemati, carora nu le-a placut munca, si au dorit castiguri facile. Am destule exemple, si cunosc personal cativa preoti carora le-ar sta bine prin alte zone: puscarii, bordeluri, sali de jocuri de noroc, etc.;
- Am citit cu ochisorii mei pe 18 dec. '89 in Romania Libera, (cred ca acolo) mesajul lui Teoctist adresat lui Ceausecu prin care isi arata sustinerea alaturi de partid, si infiera actiunea revolutionarilor de la Timisoara;
- Aproape toti burtosii fatarnici din fruntea bisericii ortodoxe se inghesuie sa-i linga pe actualii guvernanti, participand la tot felul de manifestatii, cu caracter mai mult sau mai putin religios;
- Din experienta iti spun ca toti preotii incerca sa te jupoaie indiferent ca ai nunta, botez, inmormantare, lucru care-mi provoaca sila;
- Cu ceva ani in urma, un preot venit cu boboteaza i-a lasat fostei sotii cartea de vizita, spunandu-i ca n-ar strica sa treaca pe la el. Norocul lui ca n-am fost pe acasa, ca-l mai recunosteau doar dupa ADN...

Cu astfel de exemple clare, eu nu vad apropierea de Dumnezeu decat printr-o legatura personala. Nu am nevoie de intermediari intre mine si EL.
Eu n-am ajuns un nenorocit, chiar daca n-am facut religie in scoala, iar copiii mei sunt cuminti si buni, (am baiatul student, iar fata se pregateste de facultate). Nu i-a obligat nimeni , (ca si pe mine de altfel, parintii mei), sa citeasca Biblia, sa se duca la biserica, sau sa se inchine.
Cred in Dumnezeu, dar nu in popi sau profesori de religie.

Cand am sa vad preotimea de la noi umbland desculta, traind in posturi si purtand haine din sac, va fi OK!