desfasoara ideiea de frumusete incintatoare a naturi în raporti cu starea de spiriti a eului liric

Ma intreb ce te face sa vezi viata asa si ce consideri ca este placerea pe care altii o simt in viata, inspre frumusetile ei, din natura si oameni, inspre iubire, inspre cultura... Poti "gusta" la toate acestea cind esti dispus, cind nimic nu iti ingreuneaza pasul, deci depinde de tine.

Cu putina rabdare am sa va copiez ce a scris Kahlil Gibran despre frumusete...imi place mult...
" Unde cautati voi frumusetea si cum o gasiti, daca nu este ea insasi calea si cel ce va indruma spre ea? Si cum puteti vorbi despre frumusete daca ea insasi nu e tesatoarea cuvintelor voastre?
Cei mahniti ca si cei loviti zic: " Frumusetea este buna si dulce; Asemeni unei tinere mame,speriata de propria-i glorie,ea trece printre noi."
Iar cei pasionati spun:"Nu, frumusetea este un lucru care tine de putere si teroare. Asemeni furtunii, ea zdruncina pamantul sub picioarele noastre si cerul deasupra fruntilor"
Cei obositi si cei slabi zic: "Frumusetea este facuta din dulci murmure;ea vorbeste in spiritul nostru.Vocea-i se daruie tacerilor noastre,precum lumina subtire care freamata in teama-i de umbra."
Iar zgomotosii spun: " Noi i-am auzit strigatele printre munti.Si cu strigatele-i venira bocanitul copitelor, vajaitul aripilor si ragetele leilor."
Noaptea, cei ce vegheaza cetatea zic: " Frumusetea se va arata din rasarit o data cu aurora."
In timp ce la amiaza,muncitorii si drumetii spun: " Noi am vazut-o aplecandu-se peste pamant din ferestrele apusului."
Iarna,cei indrazneti spun: "Ea va veni odata cu primavara zburand peste coline."
Iar in zapuseala verii seceratorii zic: " Am vazut-o leganandu-se cu frunzele toamnei si am zarit apoi o pulbere de nea in pletele sale."
Toate aceste lucruri le-ati spus despre frumusete;dar, de fapt, nu ati vorbit desprea ea, ci despre dorintele voastre neimplinite.
Iar frumusetea nu-i o dorinta ci un extaz,
Ea nu-i gura insetata,nici mana care cere,
Ci, mai degraba,o inima inflacarata si un suflet vrajit.
Ea nu are chipul pe care ati dori sa-l vedeti,nici vocea pe care ati dori s-o ascultati.
Ci, mai degraba, este chipul pe care-l vedeti chiar daca va inchideti ochii,sau cantul pe care-l auziti chiar daca va astupati urechile.
Frumusetea nu-i seva de sub coaja crapata a trunchiului, nici aripa alaturata unei gheare,
Ci,mai degraba, o gradina mereu inflorita, un nor de ingeri fara oprire zburand.
Frumusetea este VIATA aratandu-si sacrul ei chip...
Ci voi sunteti viata si voi sunteti voalul pe chipu-i.
Frumusetea este eternitatea contemplandu-se intr-o oglinda.
Ci voi sunteti eternitatea si tot voi oglinda. "
Sper sa va placa...

catalin, nici eu nu dadeam exemplul de izotopi decat prin extrapolarea ideii omului parte integranta din natura.

Cautam doar sa te inteleg, pt ca si eu din pacate am citit cu greu amalgamul tau de idei...dar, dpmdv, fara o legatura aparenta sau concluzie clara.

In fine, faci cum crezi de cuviinta, daca vrei sa rescrii in alte cuvinte ar fi super, daca nu ... iar este super (fiecare ia ce vrea si/sau poate.

in primul rand ma bucur ca nu sunt depresiva.Apoi "opresc timpul in loc"(ceas,televizor,radio,telefon,net), ma indepartez si exclud cauza sau persona ce mi-a provocat tristetea prin lectura,uneori muzica si caut frumusetea si linistea naturii.Uneori aplic tratamentul durerii prin durere,alteori imi fac drum in cimitir si acolo vad ca-s altii mai suparati ca mine.

imi place seninul din aceste versuri...totusi m-am impiedicat de repetarea ideii cu frumusetea in interior ragasit in primul vers si in penultimul (daca nu gresesc) din prima strofa initiat cu si sa mai stii ...poate fi totusi o parere doar, vezi tu mai bine...

Si eu am citit ceva din Coelho, si intr-adevar starea pe care mi-a dat-o cartea a fost de mare entuziasm si incantare. Desigur, momentele de euforie (chiar si cele provocate de literatura) nu sunt prin natura lor ceva care sa dureze, si 'revenim pe pamant' mai devreme sau mai tarziu.
Cand am vorbit despre constiinta iluminata ma referam la o stare intr-un fel asemanatoare cu acea incantare a vietii ce o simti dupa o carte de Coelho, dar care revine in fiecare zi, cand ai un moment de liniste/introspectie sa iti reaminteasca frumosul si 'magia' lucrurilor. E ceva foarte subtil, sa fii capabil sa vezi frumosul acolo unde altii vad doar cenusiul cotidian. Saint Exupery spunea (prin gura 'micului print') ca 'orice desert ascunde o fantana', si acest lucru da strlucire nisipului sub luna. Tot el spunea ca 'esentialul ramane ascuns pentru ochi, il vezi doar cu inima'. Daca in momentele de ezitare si pustiu iti amintesti acest adevar simplu, totul se schimba in jurul tau. Lumea e aceeasi, doar ca tu te bucuri de ea.
Sigur, in momentul cand nu mai esti la fel cu ceilalti (nu mai ai aceleasi probleme cu ceilalti) ei te vor acuza ca esti anormal, ca ai cazut intr-o extrema. De fapt eu un paradox actual, ca in momentul in care majoritatea oamenilor sufera si au probleme, cei ce sunt linistiti si echilibrati sunt 'anormali'.
Eu zic sa incerci sa gasesti starea de spirit care te satisface pe TINE si sa te bucuri de viata asa cum simti, ai incredere in tine si nu te pleca la judecata altora. Cine poate sa te cunoasca mai bine ca tu insati ?

Si eu simt deseori nevoia de revolta. Sunt atatea lucruri care nu merg cum trebuie si atatia oameni fac rau altora fara s-o stie. Daca ai ochi si intelegi ce se petrece e normal sa vrei sa intervii, sa faci ceva. Dar, in acelasi timp, din cand in cand e bine sa stai jos si sa privesti tot ce se intampla (inclusiv sentimentele tale) ca si cum ai privi o piesa de teatru cu o distributie foarte cunoscuta. Daca poti sa te opresti din alergat si sa te amuzi de toata agitatia din jur, ai sanse sa te reintorci in acest joc mai intelept si sa gasesti solutii. Pana la urma, nimic nu conteaza prea mult : ce e o ora la un an ? Si ce e un an intr-un mileniu ? Si cine pe Pamant e mai mare decat un graunte de nisip la scara planetei ? Si atunci la ce bun sa ne enervam atata pentru o furtuna intr-un pahar cu apa ?

Singuratatea nu e doar o simpla stare de spirit.Daca se "cronicizeaza", ea devine cu siguranta o boala.Rusinoasa, nu cred ca e cazul.
A avea o boala nu e o rusine. Depinde, in cazul singuratatii, de persoana care este in cauza.Daca ea alege sa fie singuratica, atunci putem vorbi de o oarecare rusine pentru ca oamenii prin natura lor sunt facuti sa traisca intr-o comunitate.

Am mai scris de cateva ori si iar repet pt. ca gandesc o mare intelepciune in cuvintele unui om sarac si simplu,care nu a vrut bogatii nici alte lumi si pamanturi,a ales de multe ori sa se retraga ,sa-si conduca tribul departe de lupte decat sa foloseasca el insusi un mod de a pedepsi pe invadatorii englezi,francezi ori...so called americans!Poate un fel de Mahatma Ghandi inainte ca acesta din urma sa se fi nascut.

Dear Destin,tu esti un om intelept,multi in cercul nostru la cafenea avem o inteligenta mare,nu suntem nici dobitoci nici ramasi in urma,desigur ca ne certam mereu unul cu altul/alta,sau altul cu altii si altii cu altul si in final unii cu toti ceilalti de parca there's no tomorrow!

Nu cred ca este necesar.Nu noi ne certam intre noi(ca suflet)ci lasam frau liber ego-ului sa -si exprime tot ce zace in el selfish si raul iese afara mereu,nu e bine.Daca cineva vorbeste si da ex. legate de Jesus,de ce oare trebuie sa critice pe un altul ca si cum este vinovat si ar merita luat la pietre si de ce nu crucificat...?De ce acela ce critica e mereu nervos si suparat impotriva lumii parca?
Atunci unde este pilda lui Iisus?Ce sfaturi si ce invataminte ar fi dat el discipolilor lui sau tuturor,daca i-ar fi luat la palme verbale si mereu urlat la ei si fiind nervos si suparat?Oare nu exista ceea ce se numeste compasiune si intelegere dar si rabdare pt. orice in viata?

Odata Iisus a mai spus ceva legat cu ...palma data pe un obraz si el ar intoarce pe celalalt....
Acum scriu nu neaparat tie Destin ori Enigmescu ori cine stie cine altcineva ci in marele general.Eu personal real as dori sa cred in Dumnezeu sa fiu ca Iisus de ex. dar stiu ca este mai mult decat f. greu,insa incerc si nu ma voi bate niciodata cu pumnii in piept ca sunt crestin de cutare ordin ori credincios in cutare religie sau credinta.
Pt. ca stiu ca a iubi pe Dumnezeu este aproape imposibil si totusi pt. o mana de oameni in tot acest univers nu a fost ori este nerealizabil,pt. ca daca vrei sa te consideri credincios in Jesus de ex. atunci...neaparat TREBUIE(imi pare rau de majuscule,real am dorit sa subliniez importanta)sa traiesti viata lui.....

Intreb de curiozitate daca cineva cunoaste ori a auzit de astfel de persoana?
De aceea sunt retinut si nu spun ca iubesc real pe Dumnezeu,stiu totusi cine este si invat mereu privind in jurul meu natura in care-l vad si mai greu dar incerc...sa-l vad si in oameni,cel mai greu!Pt. ca trebuie sa fii detasat de orice stare de spirit rea si sarenunti la orice manifestare a ego-ului ...e f. greu!!!!

Dar ,exista lucruri mai simple in drumul de a afla pe Dumnezeu si in fapt ...a-l descoperi in tine insuti.Si ele mereu au fost exprimate ca pt. mintea noastra de avatarii lumii,prin pilde si parabole,ca in trecut cand mintea umana nu era chiar asa de ridicata....dar azi inca nu este decat tare putin...si atunci ce face Dumnezeu?
Se coboara la mintea noastra si ne da ceva de gandit o regula,sa zicem in viata.El NU poate vorbi in limbajul lui real unora ca noi,vasta majoritate pe glob si univers,atunci misiunea lui ca avatar(cuvantul in trad din indiana=incarnare directa a lui Dumnezeu in forma umana)devine acea de dascal si te invata sa intelegi la acea anume viata din timp si istorie a lumii de ce a venit si revine si fiecare,pt. ca fiecare societate are un anume grad si nivel de dezvoltare materiala si spirituala,va avea in concordanta,anumite precepte pt. acea vreme,spuse de avatarul de atunci.

Iisus a fost acum 2000 ani,desigur,azi e alta viata si epoca,dar realul sens si mesaj este si va fi si a fost mereu acelasi spus in diverse forme,dar il vezi la fel si la primul avatar(Abraham),apoi Zoroaster,Rama,Krishna,Buddha ce au fost inaintea lui Iisus,si apoi si la Mohamed si in final Baba .Toti au trait intocmai preceptele sfinte,nu vei gasi niciodata in vietile lor o minciuna sau o greseala,astfel de "oameni" sunt avatarii lumii si ei formeaza un anume ciclu istoric,nimic in univers nu este intamplator!

Este destinat!
Sa fac o analogie simpla,gandeste ca tu esti profesor de facultate,oricare ar fi ea.Acum ai o varsta si o experienta de viata si munca si studii si cultura si intelepciune.Deodata te trezesti in fata unor copilasi de clasaIa primara si trebuie sa-i inveti ceea ce stii tu...oare crezi ca vei putea sa le explici in cuvintele tale si termenii la care ai ajuns in studii?In nici un caz!
Pt. ca NU te vor intelege,e ca si cum Einstein ar explica teoria lui unui copil de 7 ani!
Ce faci atunci sa fii inteles?Te cobori la mintea lui si folosesti....parabole,scurte istorioare,in cateva cuvinte(nu ca mine acum de scriu un roman deja!)sa fie pe intelesul lui si neaparat dai un ex. prin tine insuti altfel,la ce buna e vorba daca nu e sprijinita de fapta?

Si cam asa a fost mereu,mesajul mereu acelasi,f. simplu....dar omenirea nu s-a schimbat deloc!De aceea un avatar sa vina NU e de ajuns...

Vorbim mereu de Dumnezeu la cafenea si ce piosi suntem ori mistocari sau atotcunoscatori in toate....si de fapt inca si azi nu stim habar de nimic.
Eu zic asa: hai sa fim cu totii prieteni,sa ne iubim intre noi(hey!NU va ganditi acum la acel Ozzy din trecut fustangiu,okay?)si sa invatam unii de la altii si restul va veni de la sine.

E oare greu?De ce suparari si suferinte chiar aiurea?Oare merita efortul?Nu cred,ganditi acum ce-i mai important?Sa ne injuram unii pe altii ori sa ne iubim si daca odata soarta va fi sa ne puna fata-n fata pe unii din noi,ce fericire ar fi sa ne luam in brate !!!

NU am scris astea deloc cu idea si la adresa ta Destin ori Enigmescu ori oricine din lumea toata!Imi sunteti frati oricum si a va judeca nu-i bine,dar imi pot spune opinia si cine o accepta e okay.Nu am puterea de a judeca....sunt un nimica in acest univers dar asta sunt si chiar un nimica am dreptul sa vorbesc,dar niciodata ca un avatar!

Sper ca la un moment dat limbajul meu din trecut prin care am ofensat pe f. multi si pareri si opinii ce am avut nu au devenit treptat un mijloc de initiativa de exprimare pt. altii...stiu din experienta inca din...scoala generala...

Hey,acum nu vi-o luati in cap!Inca sunt mare fan al amicului Ozzy,port cele 4 perechi de shades(ochelari de soare pt. cei ce nu stiu slang american)trimise de Sharon,unii f. inchisi de soare puternic,altii albastii,altii purple altii pink.
Depinde cum e vremea ii port mereu,si in casa.
La fel imi place muzica lui,si rock si heavy metal si tech-industry,si desigur si The Doors,Motorhead etc.
Asta nu inseamna ca-s un depravat si drogat si antichrist!I am a free man si vreau in viata asta sa fiu cum sunt,in cea care vine poate voi fi cine stie in ce alta tara si poate femeie,poate saraca,poate f. bogata,doar karma stie si sanskaras,altadata va scriu ce-nseamna sanskaras ori samskaras.

Cert e ca sunt fericit cum ,sunt ca iubesc ca am trait din plin si gustat din multe placeri sexuale ale vietii,am suferit in Ro., am avut si clipe fericite acolo dar nu as mai trai acolo deloc.
Deci brothers and sisters,let's be friends,love is all you need...how right was John Lennon.also a Baba Lover!
De la cine credeti ca au venit ideile lui "give peace a chance"si altele?De la cine credeti ca i-au venit ideile si filosofie si politica lui Mahatma Ghandi?
Cine credeti ca l-a invatat sa-si iubeasca aproapele, sa fie simplu dar puternic in gandire si fapta si mai ales onestitate?Cine credeti ca i-a spus ca unica solutie este rezolvarea oricaror probleme pe cale pasnica si prin .....LOVE&PEACE?

Cum am scris la inceputul romanului meu,e vorba despre aceste cuvinte ce in final sunt rezumatul a tot ce am scris acum.
Din pacate nu simt nevoia sa traduc...sper ca cine stie engleza si toti stiti,sunteti inteligenti,vor accepta asta:

"We do not want churches because they will teach us to quarrel about God,
as the catholics and protestants do.We do not want to learn that.
We may quarrel with men sometimes about things on this earth.But we never
quarrel about God.We do not want to learn that."

Chief Joseph(Nez Perce/1840-1904/Iroquois nations)

Nu stiu de ce am scris atatea cand acest mare intelept indian si mare CHIEF a spus totul in cateva cuvinte?

Destin,stii cum sunt fratii mei?Intelegi ce vor sa spuna doar privindu-te in ochi si la fel ii intelegi si tu...putine vorbe,multe doar prin gesturi.Un european ca noi ori chiar si....asa zis american.,da din gura mereu,ca mine,chestia e ca in prezenta lor sunt f. mut,nu am de ce vorbi cand ne putem intelege perfect prin liniste....a fi tacut...e o arta in final...mai vorbim si nu crede ca te-am criticat,ori pe numeni de altfel,departe de mine!!!

LOVE&PEACE,
Ozzy

pey sunt multe de spus despre moarte,ai doua variante:prima ar fi sa crezi intr-o lume extraordinara dincolo de viata ,in care ai parte de tot ce nu ai avut cat ai trait si a doua ar fi sa te ingrozesti si sa plangi ,ceea ce cred eu e o mare pierdere de sine. as vrea ca incontiuare sa puteti sa cititi ce am scris intr-o seara cand ma gandeam la moarte, e destul de banal poate dar depinde de cat de profund priviti.

Te sperie moartea?Te ingrozeste gandul k ai sa mori intr-un sicriu acoperit cu un cearceaf alb ... in jurul caruia o
sa stea multi oameni imbracati in negru?Si o sa planga precum niste copii? De ce ti-e frik ? Nu stii c vei devenii dupa
ce vei parasii aceasta lume?Si ma intreb de ce ti-e frica?Ti-e frica de faptul k vei scapa de aceast infern care se numeste
viata? Sau pur si simplu aceste ritualuri te fac sa te ingrozesti?Moartea...gandeste-te bine la cuvantul asta..cum fac si eu acuma
...ce simti?frica?tensiune?iti imaginezi culoarea neagra?Unde se va indrepta sufletul tau?Sufletul ..acea energie condensata, va parasi
corpul tau si se va indrepta spre o alta dimensiune p care nu ai cum sa o simti...Dar de lumanari ce zici?...intr-o camera intunecata
lumanari cu numar par ard si vegheaza sufletul mortului...o imagine mai mult de cat terifianta asha-i?Vezi ce prosti suntem?Ne
este impusa o frica de cuvinte?Moartea,Mort,cadavru,sicriu,cimitir,cruce...cine sunt cei care ne-au impus aceasta frica de niste simple
cuvinte care devin ganduri pline de fantezie ...stai si te gandesti noaptea la cat de infinit e Universul si unde se termina...?
si ti se face frica? Te ascunzi...in spatele acestor conceptii total gresite despre viata,care afecteaza nu numai subconstientul
cat si destinul nostru...cum ar fi sa iti skimbi conceptia despre moarte si sa crezi cu tarie ca ea e un nivel avansat in care sufletul
paseste atunci cand ii e dat sau depinzand de un anumit factor al existentei sale.uita-te in jurul tau...analizeaza bine
atat lumea cat si p tine...dak vrei sa iti invingi teama sau pur si simplu sa intelegi aceasta treapta a existentei tale k si o continuare
va trebui sa ai o credinta profunda in ceea ce inseamna DUMNEZEU...iubire,intelegere,acceptare,frumos,s.a.m.d. Sa te gandesti k te aflii
in mijlocul unui camp plin de flori unde soarele straluceste iar prin natura isi face loc si vantul care aduce o stare de spirit
excelenta...esti singur si te simti implinit iar nu iti pasa decat de clipa de fata...o traiesti la maxim si profiti de ea cat timp ti s-a
oferit...ai loc de multa imaginatie despre frumos si bine ...de ce sa apara uratul si frica in mintea ta? inlatura-le!gandeste pozitiv si profund
dak vrei sa fi multumit de tine si sa poti sa ai incredere in tine! asadar...moarte nu exista doar nivelul de care trecem pentru a ajunge undeva mai sus
si de a trece intr-o alta dimensiune! scopul...totul se invarte in cerc...totul inseamna perfectiune...e o lume sferica in care
orice ai face ajungi la acelasi punct...deci...


ce credeti ?

Judecand dupa spusele tale, s-ar parea ca indiferenta ne-ar putea face obiectivi; este o teza pe care as fi, subiectiv inclinat sa o impartasesc – pentru ca in adancul meu imi doresc sa iti dau dreptate. De ce? Findca in ce te priveste nu pot sa fiu obiectiv, dintr-un motiv pe care tu l-ai expus cu foarte multa ardoare. Ne face oare iubirea sa analizam comportamentul celor de langa noi in mod diferit? Cu alte cuvinte, sentimentul uman este o lupa care filtreaza perceptia noastra dand imaginii receptate o forma specifica starii noastre sufletesti? Foarte frumos ai argumentat tu: atat de logic se leaga lucrurile in ceea ce spui incat nu-mi ramane altceva de spus decat: NU!
Daca lucrurile ar fi dupa cum spui tu aceasta mizerabila urzeala numita societate ar fi guvernata de alte reguli, cu mult mai drepte. Plecand de la premiza ca cei de sus, nu ne cunosc, deci n-au cum sa ne iubeasca, ar fi firesc sa priveasca impartial la necesitatile noastre si sa ticluiasca legi care vin sa le satisfaca… Ca nu se intampla astfel, este un lucru mai mult decat usor de vazut. E un exemplu oarecum tampit, indepartat de realitatea noastra care-i un cerc ce se intinde pana la cateva persoane in jurul nostru. Am vrut insa sa-l dau intre primele findca nu putem sa vedem scoicile facand abstractie de mare. Ma rup acum de efectul lucrurilor, ca sa privesc nestingherit la cauzele sale. Asa ca strangandu-mi jucariile, peste tot intinse, vin eu, si ma asez langa mine aici, in fata acestui monstru cu monitor de 17”. Sunt singur… si in afara de tine pe care vreau sa te iubesc, restul vietii ma lasa rece tot mai mult, cu fiecare zi care urmeaza. A fost o vreme cand o iubeam cu toata puterea. Asta nu ma impiedica atunci sa vad cat de curva este. Astazi, nepasator cu ea si natura ei, de ce oare la fel o descopar? Pentru ca logic mi-as dori sa privesc lucrurile din prisma ta. Nu ma bucura sa te contrazic, fie si din simplul motiv ca lucrurile asa cum le afirmi tu imi confera o postura mai comoda in singuratatea mea – nu atat in sensul ca o cerebrala satisfactie ar putea sa umple un gol sufletesc, pentru ca sunt acestea doua, precum apa si uleiul. Dar, o satisfactie, perceputa cu oricare dintre simturi are menirea sa indulceasca in orice caz starea de spirit a individului.
Dar de ce oare vorbesc despre mine ca individ? As putea, defapt ar fi de dorit asa, sa ma autopercep disecat in sentimentele care ma compun… Sa luam de pilda nevoile mele: in mine, bulimic aproape simt de cand ma stiu, o foame. Ii caut originea in stomac si mi-e imposibil sa o gasesc printre boluri de mancare mai mult sau mai putin descompusa. Finalitatea insa e aceiasi: in cacat se termina si una si alta din satietatile noastre satisfacute.
Va urma…

"...noi, bună pace şi de n-o fi cu bănat..."

Scuze, pentru incercarea de a te desfiinta! Dar duritatea si caracterul marginit al interventiei tale anterioare, nu erau catusi de putin feminine(cred, ca in alte vieti ai fost mereu barbat!).
Iar chestia cu "generatiile apuse", vezi ca "batranetea este o boala molipsítoare"! Cand o vei avea si tu , vei intelege ca varsta nu este data de numarul anilor , ci de starea de spirit, sau si mai bine spus: sufletul nu imabtraneste niciodata, pentru ca el este nemuritor.Numai ca , la anumiti oameni, cu o evolutie mai inceata, sufletul "simte" varsta corpului, ceeace este contra naturii...
Oricum cunosc tineri-batrani si foarte multi batrani-tineri,ceeace mi se pare normal(ma refer , la ultimii!)...
Dar , iata ca am luat-o pe aratura. Alta era tema!Scuze tatiku!
SAM.

Intrebarile pe care ti le pui tu sunt intrebari pe care le punem toti - dar putini recunosc asta - pputem trece mai usor peste ele sau mai greu .In cazul in care trecem mai greu ne vor chinui toata viatza sub forma unor ganduri obsesive legate de existentza noastra.
Faptul ca te gandesti la asta denota un nivel de inteligentza mai ridicat - care poate fi problematic, ducand la o mai grea integrare in rotile societati care dicteaza ce sa facem si ce cale sa urmam.
ca o paranteza ... vina o poarta omul care a inventat moneda -> asta ducand la aparitia economiei de piatza care ne distruge si ne macina incet incet -> ducand la pierderea capacitati omului de a iubi natura frumosul,arta si medicina traditionala ( spirit+natura).
pun pariu ca in copilarie/adolescentza ai citit mult sau chiar ff mult.........si acesta este raspunsul legat de maturitate :
Ce este maturitatea ,ce este tristetea.Daca raspunzi la ultima intrebare ai raspunsul la prima .
Intradevar maturitatea este legata de tristetze,este legata de responsabilitati.Odata cu responsabilitatile pe care ti le iei benevol devi trist ... dar poti rade ...dar mai ai timp sa razi ?
O alta cale este data de un proverb :Prostul invatza din greselile lui,desteptul invatza din greselile altuia.Deci maturitatea nu vine odata cu varsta - poti fi batran si sa treci ca gasca prin apa cum ar zice bunica mea :).Maturitatea este direct proportionala cu nivelui de inteligentza si cu puterea de observatie . putem adauga cred si nivelul de cunostinte acumulate pt a putea face o comparatie .

ateu
Calea este adevarul si respectul, iar nirvana este starea de miscare in natura.
Meditatia ofera intelegerea totului si a recunoasterii eului.
Meditatia religioasa este inspre perfectiune, dar imaginata ca idol, persoana sau cava de genul, nu se stie cu precizie.
Te poti baza pe cunoastere si respectul naturii.

'eu de ce nu am pe nimeni' e o stare de spirit. ca sa iesi din ea e necesara autocritica si autoanaliza profunda de care nu toti sunt capabili, insotita de o formulare foarte clara a obiectivelor si criteriilor.
suna ca proiect, dar asta este. dragostea la prima vedere si sufletele surori exista in filme si romane. in viata reala se intalnesc mult mai rar si din pacate chiar atunci cand se nimersc, de multe ori se dovedesc a fi 'temporare'.

personal am trecut printr-o faza de asta, ce-i drept la o varsta mai 'frageda' (eram student si legaturile erau de alta natura ca la varsta aia nu cautam inca o tovarasa de viata permanenta dar unele din cauze erau similare celor care provoaca celibatul), vreo 3 ani nu fusesem capabil sa-mi gasesc o prietena stabila in urma unei legaturi anterioare care se incheiase in mod defavorabil.
cauza: stacheta era prea sus si cautam probabil un ideal care nu exista. si n-aveam prea mult timp sa caut pentru ca eram stuedent constiicios care se tinea in primul rand de carte.
din momentul in care am constientizat situatia si cauzele, am redifinit criteriile si am pus in practica hotararea de a gasi o prietena cat mai repede, mi-a luat exact o zi de la luarea deciziei si pana am gasit-o.

intradevar locul si imprejurarile conteaza pentru a se incadra in anumite criterii (in cazul meu a fost o seara de cinemateca la casa studentilor si filmul era 'blow-up').
for the record, legatura, care de la bun inceput si de comun acord (desi nu cred ca am vorbit vreodata de asta, dar era oarecum de la sine inteles) era considerata ca temporara si fara nici un plan de viitor, a tinut cam un an jumate pana cand am terminat facultatea si am plecat la locul de munca repartizat de stat si de partid.

ps: faptul ca legatura a fost temporara nu a influentat alegerea pentru ca unul din criteriile de baza era sa aleg pe cineva care 'daca o fi sa fie' s-o pot transforma in permanenta fara regrete.
povestea s-a terminat acum mai bine de 25 de ani, de ea nu stiu nimic pentru ca nu apare nici pe colegi.ro si nici n-au ramas cunostiinte comune care ar putea da vreo indicatie. asa ca nu ma deranjeaza sa amintesc povestea mai ales ca nici unul din noi n-o regreta; poate cel mult ne amintim cu nostalgie.

http://209.85.135.104/search?q=cache:WuZ-iGbRF5UJ:www.forum.ebacalaureat.ro/viewtopic.php%3Ff%3D11%26t%3D101+subiecte+bac+nedreptate+nichita+stanescu&hl=ro&ct=clnk&cd=6&gl=ro&client=firefox-a

de Andreea pe Lun Mai 05, 2008 10:34 am
1. a trage cu urechea, a se culca pe o ureche
2. Virgula, din punct de vedere gramatical, marchează elipsa predicatelor, iar din punct de vedere stilistic accentuează importanţa ochilor şi a picioarelor în cadrul vieţii şi, mai ales, a duioşiei în planul iubirii.
3. speranţe, duioşie, tristeţe, dragoste
4. 18 silabe
5. „De ce să auzim şi de ce să avem urechi pentru auz?”, prima interogaţie retorică pune sub semnul întrebării normalul şi sugerează ieşirea din limitele banalului, o desprindere de contingent.
6. nedreptatea firescului, pusă în relaţie antitetică cu depăşirea limitelor
7. prezenţa eului liric implicat, prin folosirea verbelor la pers. I plural; prezenţa interogaţiilor retorice
8. Mijloacele artistice la care apelează , întotdeauna, orice poet, au drept scop înfrumuseţarea versurilor, dar şi evidenţierea ideii poetice. Inserate între versurile 7-13 se regăsesc epitete personificatoare atribuite tristeţii şi dragostei: “urâtă”, “înfrigurată”. Astfel, figurile de stil creează ambiguitatea limbajului împinsa până la aparenţa de nonsens, de absurd, prin răsturnarea firescului, inclusiv prin ermetismul expresiei.
9. Titlul exprimă şi subliniază apariţia eului liric subiectiv, care luptă cu sine, ducând la confruntarea dintre creator şi gânditor. Astfel, “nedreptate” suprimă insolitul imaginilor artistice, dar totodată, poezia contrariază permanent aşteptările cititorului.

(Victor Niculae, 12G; coord. prof. dr. Nicolae Scurtu)


totusi... se poate... dar tind sa-i dau dreptate lui monte_oro pe langa el vreau sa mai fac o adaugire:
Educatia individului in maniera clasica este o violare a spiritului creator, o incatusare a pasiunii cu directive: "extaz la comanda", "perfectionare intelectual-robotizanta".

dupa promovarea examenului de bacaloreat cu brio individul trebuie sa fie savant, poet... ce mai... doctorand in buna regula :))) aha... uitasem... evoluam

Nu contest ca e foarte important si cine anume le preda copiilor, dar vehementa respingerii ideii, parca ar merge mai degraba in raport cu alte... si alte... si alte... miasme si lucruri strambe din tara asta. Si... la urma urmei... a fi ateu nu-i o asa mare declaratie de independenta a spiritului, dupa cum iti va fi sunand tonul. Sau e... dar una arida.

Feminitatea e o stare de spirit,continua sau discontinua. Nu are legatura cu a fi gospodina, cu a fi desteapta, nu are legatura nici cu frumusetea. E un secret, e enigma, e de nepovestit si de multe ori de nesesizat de ochiul banal. Iti trebuie har ca sa o observi, noroc sa te observe. Nu are legatura cu mamele si nu pot fi organizate concursuri. Feminitate exista si in unii barbati.

@maan hai zi! cate poezi ai scris tu? ca sa spui ca aceasta este proasta? Ai terminat cumva studii universitare de specialitate ca sa vi aici si sa critici? Este doar incercarea ei, reusita sau nereusita, nu te priveste atat timp cat tu nu esti cu nimic mai bun. Cand o sa vi si o sa arati ce versuri scri tu mai vorbim

Cat despre proza... nu te lasa pe acea cale. nimeni la inceput nu scrie Luceafarul... totul vine pe parcurs, depinde si ce varsta ai, depinde si de sentimente. Dar incearca sa intri intr-o legatura cu natura, sa o simti ca fiind o parte din tine si sa incerci sa o implici mai mult in poezii; pana la urma, un romantic tot timpul va afirma ca: Natura este o stare de spirit.
Mai lucreaza la aceste randuri iar cand vei dori sa scri priveste bine in jurul tau, si incearca sa descri ce vezi, ce trai au cei care te inconjoara. Nu toti trebuie sa fim romantici. Succes! iar pe viitor sa ne arati ceva de calitate.

Aici ai avut fara indoiala o alta stare de spirit. Asta a folosit pe de o parte imaginatiei, care, abordata din alta directie ti-a inspirat alternative la draci. Pe de alta parte, limbajul si decorul si-au gasit un alt centru de greutate decat in prima parte.

Cap. 2 mi se pare deci a fi ori o continuare a actiunii de "a pune de", sau o schimbare de scena, ritm si nuantze coloristice. Ambele variante contin potential, ambele sunt de natura sa tina fara greutate vie speranta in dezvaluirile din Cap. III.

Last but not least: Pauzele creative dintre capitole sunt desigur benefice calitatii, aplombului, stilului, etc...
Ele - pauzele - presupun insa ori o memorie pentru care 10% - la cat se estimeaza capacitatea partii folosite a creierului uman - nu ajung, ori o lista cu numele personajelor. Altminteri pot aparea iritatiuni cu privire la numarul de protagonisti.
Un exemplu in sensul asta ar fi Penelopa: O cheama Duz (Cap I)? Sau Ruz (Cap II)? Sau sunt doua Penelope?

Cum zic: Personal ma bucur la gandul elucidarilor din Cap. III .

Nu atunci mi-am pierdut speranţa în a-mi realiza visul, nu atunci când am fost repartizată la sanatoriul ăsta, ci acum, acum când maşina asta ce venise special după mine, mă duce pe drumul ăsta plin de gropi şi hârtoape, înconjurat de văi prăpăstioase, printre munţii ăştia reci şi întunecaţi, acoperiţi de pădurile astea dese.
Abia acum îmi dau seama că speranţele mele s-au năruit. Nu voi mai fi doamna psihiatru într-un oraş mare, nu îi voi mai avea clienţi pe acei bogaţi ce-şi pierd minţiile de câţi bani au, nu voi fi în slujba acelor artişti, ai acelor avocaţi, ai acelor... Acum voi fi pur şi simplu într-un sanatoriu de nebuni, uitat în inima naturii. Cam grea lovitura pentru o tânără ca mine, la cei doar douăzeci şi cinci de ani plini de vise şi speranţe. Doamnee, unde mi-a fost minte când am acceptat!
Privesc cu coada ochiului la şofer. E un tip înalt, poate puţin prea slabuţ, are păr scurt, nas lung, buze subţiri... Şi degetele îi sunt lungi şi subţiri, le văd cum le ţine pe volan, unghiile îi sunt frumos tăiate şi îngrijite - admir asta la un bărbat – dar cel mai mult îmi plac ochii lui, de un albastru incredibil. Şi totuşi. Bietul de el. De ce zic aşa? Păi se vede după scrumiera plină şi după pachetul de ţigări aproape gol că-i un fumător înrăit, dar, până acum, din politeţe cred, nu şi-a aprins nicio ţigară, sau te pomeni că ştie că nu suport fumul de ţigară? Oh nuu, asta nu se poate să ştie. De unde? Aiurea... Încearcă şi el să-mi îmbuneze situaţia, căci se vede pe faţa mea, starea de spirit, negativă, care mă stăpâneşte.
Maşina, o bătrână rablă, se angajează într-o curbă prelungă. Învoluntar mă prind de mâneru portierei, nu de alta dar să nu cad în braţele cavalerului ăsta. În faţă, drumul se înşiră urcând în serpentine. Am trecut peste un mic pod de piatră şi privirea-mi descoperii, la cîţiva zeci de metri dedesubt o vale abruptă pe fundul căreia un firicel de apă, zbuciumat şi înspumat, îşi croieşte nervos, drum.