comentarii

desparte in silabe cuv scaun


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
aivi - de maan la: 11/11/2005 02:00:17
(la: am si io o problema)
"de ce ai doi de a in nume draga?"

ma tem ca daca-ti spun tre' sa te-mpusc imediat, caci nu-mi permit sa las secretul sa-mpanzeasca forumul.

"Nu ne placem noi doua"

sincer sa-ti spun, habar n-aveam de-asa ceva.
zici ca am mai vorbit pana azi?

"Si io citesc mult ca si tine"

nu ma placi fiindca nu ma cunosti!
citesc putin si numai daca-s poze.
cartile de bucate sunt mult prea complicate pentru mine.
cand mi-e foame, platesc niste oameni sa ma servesca.

"imbirliga (sper sa stii cuvintul"

il stiu, cum nu, dar n-am, ca tine, atata curaj sa-l folosesc.

"ca ma gindesc sa ma consideri si pe mine de teapa ta "

ok, dar afla ca trebuie sa stii mai mult decat despartirea-n silabe pentru asta.
si-anume:
1. ca nu se zice 'alaturata de tine' ci 'alaturi de tine'.
2. ca 'sindron' nu exista-n dictionar - decat daca vrei sa spui 'sindrom', dar asta nu-i in cartea de bucate.
3. ... la 'manifeste-zi' trebuie sa m-ajuti ca nu decelez (nici asta nu-i printre retete) verbul de pronumele complement desi ma tem ca nu exista.
4. ca subiectul se acorda mereu cu predicatul deci "Chestia cu gainile nu au reusit la timp" " este gresita.

"si uite si gramatica stiu?"

nu m-am indoit nici o clipa ca toate greselile au fost intentionate.

"ca de fapt nici nu stiu ce e sindronul asta"

draga mea, ne-am dat seama deja.
speram ca macar virus sa stii ce e.

"ca la mine’n localitate au murit toate gainile..si a fost jale mare..da’ iti povestesc alta data..despre gaini.."

mi-e suficient ca le recunosc atunci cand le vad.
le deosebesc usor de pupeze, dupa glas.

"ca daca pune mana cineva pe tine ia si el.."

se ia si de pe net, e suficient sa-l ating cu vorba, delicat.
sa stii insa ca la un moment dat trece.
nu-i cronica precum prostia dar poate da dependenta.

"Chestia cu gainile nu au reusit la timp…dar iti povestesc in alt mesaj ce am auzit..daca te intereseaza bineinteles.."

daca te-ajuta sa vorbesti despre gaini, afla ca eu nu pot urca la orice nivel de discutie ... doar sa ma prinzi in toane bune si-n zile cand ma podideste-n mod grosolan insomnia.

"Doamne ce fericita sint ca nu am si eu virusu asta al tau..."

uite, vezi, abia ai iesit de la trancaneala si deja te-a apucat stranutul!

"Deci, ziceam s a te ajut"

multumesc, sper ca intr-o zi voi putea sa-ti intorc favorul.
#86616 (raspuns la: #86602) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
maan - de juli la: 10/09/2008 18:04:37
(la: Ioana Lalului, socacita)
:) multumesc ca ma citesti. N-am sa ma scuz, imi asum nestiinta-n ce priveste scrierea corecta din punct de vedere gramatical. Anumite cratime apar deoarece textul este redactat intr-un alt format. In unele locuri este despartirea in silabe pur si simplu.Crede-ma te rog ca nu-i totuna scrisul de mana ori tastarea. Sper ca nu le vei lua scuze, nu o fac.
In ce priveste "literatura cu greseli", in momentul in care si daca vreodata ma va bate gandul sa devin scriitoare, voi avea bunul simt sa contactez un corector. Pana atunci:) multumesc! atat tie cat si celor care ma fac atenta...
Se pare ca totusi intelegi ce bangui eu pe aici, cu ori fara greseli...
Scriitura n-are final deoarece nu-i finalul.Si inceputu-i hat in urma cu: Din neguri uitate...

rolia
#340934 (raspuns la: #340919) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
clabvro - de Bucu la: 13/03/2009 23:48:29
(la: Brasoveni (sau nu), exprimati-va)
se discuta despre logotip si se fac presupuneri cu privire la ... gandirea din spatele ei

mie-mi place sa rup din context, mi-am permis si cu citatul tau ...

poate ar trebui sa faceti si voi la fel cu brasovu' vostru. rupeti-l din context ...ma gândeam ce-i pe-acolo mai reprezentativ si nu mi-a venit nimic in minte. macar la Sibiu e-un primar neamtz, nici macar asta nu aveti. poate gasiti unul ungur, nu-i rau nici ala ...

munti cu ursi vagabonzi? poate n-ar fi rau sa desenati un urs cu-o punga de plastic in gura, dar ideea a fost deja preluata de Berlin (fara punga însa), asa ca nici asta n-ar fi chiar originala ...

o oaie rumegând, pe-o sanie? o capra îmbalsamata? un cocos de munte cu inscriptia orasului in forma de creasta-i? (aici a se evita rosu, culoare comunista! se recomanda portocaliul democratic!!), o floare de colt la un cioban în gura? o strachina stramoseasca cu "brasov my love" sculptat în mamaliga (galbenul traditional al mâncarii nationale ar fi aici extrem de plictisitor, se recomanda o mamaliga mov!), o privire spre cetatea Râsnov, desi acolo-i birt italienesc, un 4x4 ratacit lânga niste resturi de mici si bere, pe-o pajiste kashto, o trotineta cu baterie electrica, ecologica deci, facând slalom printre niste tzepe în loc de jaloane (tzeapa e simbol national recunoscut, chiar daca americanii îl situeaza pe Tzepes-Doamne pe undeva prin Mongolia, ca fiind ungur dupa mama-tata), un kebab cu mustar, de ce nu?, o pusculita în forma de cârtita, o coada de iepure cu urechi de magar, un hamster dulce, de camera, o plosca plina cu brasoave, o carne de tun prajita la soare cu dinti cariati in forma de BRA-SO-V, neaparat sa nu despartiti pe silabe regulat, formele neregulate dau o imagine mai sexy, mai brasoava ....

si înca multe altele, sunt convins ca brasoveanu' s-a nascut designer si photoshopist, gaseste el solutia ideala pâna la urma...vorba ceea, rabdare si carpati fara...chiar asa, puteti si-o pipa sa puneti, cu iarba dracului în ea. pe drac însa sa-l pictati ciclop cu monoclu, ca-i mai chic ...

sau, în cel mai rau caz, angajati-l pe Mardale de la Catavencu, va trage ala un logo de moare porcu'. pardon, ursu...

bafta!
#416704 (raspuns la: #416376) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
GV - de om la: 28/05/2009 13:35:36
(la: calendar pt femei ...adevarate :))
am spus eu de despartirea in ...silabe? ;)
#444533 (raspuns la: #444527) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
neapologetic - de andante la: 18/09/2009 23:23:22
(la: Ecce homo!)
nu-i clar?

hai ca despart in silabe pentru tine:
ne-apol-o-getic :)
#482949 (raspuns la: #482947) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
mai, - de nyx la: 10/04/2011 09:10:00
(la: Haiku)
mie-asa-mi da.
dar e adevarat ca nu-mi sunt deloc familiare ultimele reguli de despartire-n silabe.
ziceam doar cum imi suna bine...
#607342 (raspuns la: #607340) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de om la: 21/11/2011 15:56:52
(la: un zambet pe 16 bits)
cautari recente
"id fete singure din buzau" = 072 354 xxxx
"cabana Baciu" = hotelul Gica Popescu
"nu sa fi bogat te face fericit ci sa devi bogat" = apoi poti sa mori fericit
"so mai penes" =so cheres
"zeama de urzici" = Fe
"cresc amintirile de lucian blaga" = asa o fi
"ce sint cartile pentru mine" = kindle surprise
"explicarea proverbului ;asculta invatatura tatalui tau si nu uita povetele maicii tale" = daca esti baiat
"negura" = da gura
"irlanda dublin" = IRA
"nrgura" = d gura
"ca va ajunge sangele pana la zabeile cailor" = abator
"inebuni sau innebuni" = in rai
"ghicitori matematice pt clasele I IV" = imparte 3 paie la 4 magari
"vraji cu chistocul de tigara" = ascunde'l in gura cand vine profu' in control
"cum sati pastrezi sufletul curat" = sa mananci sati-os
"zeama de urzici" = hemoglobina
"a spala putina" = poi dat cu cocolino
"ati adus" = inchis la alimentara
"rugaciunea sf ciprian" = nu ma bate doamne tare, ca's si eu al dumitale
"limba norvegiana" = oltchim
"explicatia proverbului fiecare pasare pe limba ei piere" = daca nu a invatat carte ca sa fie poliglota
"a scrie la indicativ la toate timpurile trecutului pers 2-a singular" = tulaiii, ce-a mai naspha tema pt acasa facuta la o cafenea
"desparte in silabe cuvantu intr-ol inalt" = in-tro-llat
"mircea carturescu" = ciripescu
"incoronati ai iadului" = incornorati
"cuvinte care se termina in -te" = xxx-te
"texte cu ortograme" = meta, para-
"cantareti italieni ani 50" = celentano ?
"eugen ilina pictura" = eugeni lina/(lana?) picura
francmasoneria si realitatea - de condor la: 23/08/2005 05:30:25
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
VIII. UNUL CARE CREDE CA PAPA IOAN PAUL II E
VINOVAT


Vatican II a dat o lovitura mortala catolicismului, si Papa Ioan Paul II a parut ca oscileaza între slujirea puterilor oculte pe linia Vatican II si încercari de revenire la crestinismul traditional. Abatele Daniel Le Roux analizeaza aceasta aparenta în cartea sa Pierre M'Aimes-Tu? (Fideliter, Vernet, 1988; traducere engleza Instauratio Press, Yarra Junction, Australia, 1989, 1990).

De când si-a început studiile teologice, Karol Wojtyla, cel care urma sa devina Papa Ioan Paul II în 1978, a fost influentat de filozofia lui Husserl, Kierkegaard, Hans Urs von Balthasar, Scheler, Rudolf Steiner, si de personalitatea papei Paul VI. Monsignorul Wojtyla era cunoscut ca un cardinal "progresist", "mai progresist decât compatriotul sau, Cardinalul Wyszynski", chiar "înfrânat de presenta Cardinalului Wyszynski", scrie ziarul Le Matin la 17 Octombrie 1978 cu uimitoare veracitate; si tot cu uimitoare candoare, ziarul The Times scrie în aceeasi zi ca "au facut cardinalii poate o alegere buna, dar pe de alta parte si-au asumat riscul de a da frâu liber fortelor umanismului în politica si'n religie, pe care nu le vor mai putea controla." Ziarul Le Monde remarca faptul ca noul papa "este mai degraba existentialist decât tomist", ca "se opune celor care vor sa condamne cu severitate ateismul", si ca, desi în public se arata în dezacord cu comunismul si totdeauna a aparat drepturile omului, "nu este anti-comunist în adâncul fiintei lui" (Le Roux, pp. 4-5).

"Trebuie sa studiem ateismul cu ajutorul sociologiei si psihologiei, nu ca o negare a lui Dumnezeu, ci mai degraba ca o stare a constiintei persoanei umane," scria viitorul Papa Ioan Paul II în 1965. De acum încolo nu credinta în Isus Hristos este preocuparea bisericii fondate de El ci unanimitatea diverselor populatii ale globului: "Scopul Papei Ioan XXIII a fost în primul rând unitatea crestinilor; ... ce-i uneste pe crestini e mai puternic decât ce-i desparte. Dorul de unitate a crestinilor merge mâna'n mâna cu dorinta de unitate a întregii rase omenesti. ... Aceasta premisa arata atitudinea bisericii fata de celelalte religii, care este baza recunoasterii valorilor care sunt spirituale, umane si crestine în acelasi timp, extinse la astfel de religii ca islamul, budismul, hinduismul ... Biserica doreste sa initieze un dialog cu reprezentantii acestor religii. Aici iudaismul ocupa un loc special. Conceptul declaratiei viitoare va vorbi raspicat despre unitatea spirituala dintre crestini si evrei.. Biserica se ocupa de dialogul cu necredinciosi care sunt de importanta capitala în zilele noastre, când pentru prima data în istorie, necredinta si ateismul apar ca fenomene de masa. ... Biserica întelege ca tendinta spre eliberarea omului si iesirea lui de sub orice alienare, manifestata sub forma ateismului, este poate un fel de a-l cauta pe Dumnezeu. ... E necesar sa scoatem crestinismul din forma sa europeana. Popoare cu culturi antice întâmpina piedici în fata crestinismului care se explica prin psihologia lor: li se prezinta formule europene! Vedem ca sunt necesare africanizarea, indianizarea, japonizarea si asa mai departe" (consemnat de Parintele Malinski în cartea Mon Ami, Karol Wojtyla, apud Le Roux, pp. 6-7).

Papa Ioan Paul II se declara fidel conceptelor care au guvernat Cel de-al Doilea Consiliu de la Vatican, numit pe scurt Vatican II: libertatea religioasa, colegialitatea, si ecumenismul. Cu mult înainte de a ocupa Sfântul Scaun, Papa nostru planuia sa renunte la crestinism si sa accepte ateismul, voodoo-ul african, cultul spiritelor celor morti, de dragul ecumenismului. De dragul libertatii religioase, Vaticanul a fost cel care a cerut statului italian sa revizuiasca Concordat-ul si sa transforme Italia dintr'o tara catolica într'una atee; la 19 Februarie 1984, papa a salutat acest eveniment din balconul catedralei Sf. Petru din Roma. Noua formula de conducere a bisericii este colegialitatea, adica descentralizarea si participarea laicilor la hotarârile doctrinale. Adica laicizarea. Formula aceasta tripartita, libertatea religioasa, colegialismul si ecumenismul, seamana cu trilogia masonica a libertatii, egalitatii si fraternitatii care a dominat revolutia franceza (Le Roux, pp. 9-11).

Dintre predecesori, Papa Ioan Paul II îi admira doar pe Ioan XXIII si Paul VI, caci doar acestia, explica el, s'au înhamat la opera de "reformare" a bisericii catolice. "Paul VI a fost papa umanismului, papa drepturilor omului", spune Ioan Paul II. Inainte de a fi ales papa, Ioan XXIII fusese observator permanent la UNESCO, si la 11 Aprilie 1963 lauda Organizatia Natiunilor Unite si declaratia drepturilor omului - al carei scop nu este sa asigure individului drepturi în Noua Ordine Mondiala ci sa-i dea iluzia ca le are si sa-l înrobeasca în socialismul universal, "eliberându-l" de nationalism, de crestinism, si de individualism. Papa Paul VI cânta laudele omului si bunatatii lui originare: "Avem încredere în om; credem în aceasta adânca bunatate din fiecare inima..." , negând doctrina pacatului originar si a salvarii prin Isus Hristos. La mai putin de un an dupa ce a devenit papa, Ioan Paul II ridica si el osanale Organizatiei Natiunilor Unite, de care, zice el, "Papii Ioan XXIII si Paul VI s'au apropiat cu încredere. ... Viziunea umanista pe care-ati proclamat-o în lume este si a noastra" (Le Roux, pp. 11-19).

Papa Leo XIII aratase sorgintea masonica a doctrinei ca "toate religiile sunt la fel de bune," si ca nu e nici o diferenta între crestinul care-l iubeste pe Dumnezeu si pe aproapele sau ca pe sine însusi, si satanistul care tortureaza si ucide copii si oameni nevinovati în cinstea demonilor carora li se închina. Rezultatul imediat al afilierii Bisericii Catolice la conceptul libertatii religioase au fost noile concordate prin care s'a realizat "separarea statului de biserica" si eliminarea "religiei de stat". Concordatele cu Columbia din 1972, cu cantonul Valais din Elvetia din 1974, cu Portugalia din 1975, cu Spania din 1976, cu Peru din 1986, si cu Italia din 1984 au fost realizate la cererea Vaticanului , nu a statelor respective; deci, Vaticanul a initiat pagânizarea lumii. Dupa semnarea noului concordat cu Italia, Papa a tinut un discurs prin transparenta caruia, dincolo de frazele frumoase si expresiile vagi si sentimentale, se zareste planul diabolic al Noii Ordini Mondiale. Libertatea religioasa este lozinca prin care masoneria a cautat sa distruga crestinismul dupa izbânda ei din 1789 în Franta, pe care Papa Ioan Paul II nu o deplânge ci o aproba, însirând: "Recunoasterea si garantia drepturilor inviolabile ale omului, ca individ si în grupuri sociale în care se poate dezvolta si-si poate extinde personalitatea; datorii ferme de solidaritate politica, economica si sociala; demnitatea si egalitatea tuturor cetatenilor fara discriminare în fata legii; respingerea razboiului ca instrument de atac al libertatii altor popoare; colaborare internationala." Cuvinte frumoase, la fel cu cele folosite de regimurile totalitare comuniste. Dupa câteva luni, la ratificarea concordatului cu Italia, papa a vorbit despre "ideea libera a pluralismului în relatii" si despre "profunda unitate de idei si sentimente." Celor care s'ar putea lasa sedusi de aceste cuvinte frumoase, le reamintim ca ele au fost alese cu grija în culise în cadrul unor colaborari ca de exemplu cea care a avut loc când Cardinalul Bea a vizitat loja masonica exclusiv iudaica B'nai B'rith; aceasta loja ceruse sa se promulge libertatea religioasa, promitând în schimb sa permita decurgerea consiliului Vatican II fara scandal (pp. 20-29).

Colegialitatea este un cuvânt care a aparut în vocabularul Vaticanului în 1959 cu un sens imprecis. In practica, colegialitatea îi ia papei autoritatea si o confera adunarii episcopilor, care cârmuiesc nava bisericii dupa model sovietic: adica hotarârile sunt luate dinainte de catre o retea organizatorica secreta care lucreaza din culise, unor participanti li se traseaza sarcina de a face propuneri, iar adunarea le voteaza dar rezultatul votului e cunoscut dinainte de votare. Ideea nu este noua; cu 140 de ani în urma, Bolgeni, un iezuit italian, facuse aceeasi propunere. "Totul s'a facut într'o maniera 'stranie' si misterioasa," scrie Parintele Schillebeekcx, teologul episcopilor olandezi (p. 32). Sunt deci doua surse de putere, una a papei, cealalta a episcopilor. Primele fructe ale colegialitatii sunt eliminarea celibatului preotilor, admiterea femeilor ca preoti, si admiterea celor divortati si recasatoriti. Apoi, publicarea de doctrine si catechisme la initiative locale, ca de exemplu catechismul Pierres Vivantes , care nu afirma creatiunea, considera ca înaltarea la cer a lui Hristos e doar o metafora, si zice ca doctrina despre Fecioara Maria nu e autentica. Când papa le-a cerut preotilor care fac pe ministrii în guvernul "revolutionar" al Nicaraguai sa nu participe în acel guvern, acestia au refuzat si au declarat ca este mai important pentru ei sa se întâlneasca cu conducatorii lumii a treia decât cu papa.

A remarcat Papa Ioan Paul II situatia precara în care s'a lasat sa cada? Inca înaintea lui, Papa Paul VI a deplâns roadele politicii pe care a sprijinit-o, iar Papa Ioan Paul II scria în 1981: "Trebuie sa admitem cu realism si cu mila ca multi crestini sunt pierduti, confuzi, perplecsi, si lipsiti de speranta; primesc idei contradictorii despre adevarul revelat si învatatura traditionala, se propaga erezii în domeniul moral si dogmatic, creându-se îndoieli, confuzii, revolte; pâna si liturghia a fost manipulata ... Crestinii sunt dusi în ispita de ateism, agnosticism, si de un iluminism vag moral ..." (Le Roux, pp. 30-39).
Din cauza ca textul e lung iata adresa:
http://miscarea.com/Catolica.htm
cine are rabdare va citi.



#67172 (raspuns la: #49955) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Scaunul electric - de (anonim) la: 18/10/2003 14:20:46
(la: "Sa nu ucizi!")
Uciderea atacatorului de catre victima nu se condamna in majoritatea tarilor civilizate cu anumite exceptii. Nu stiu cum se aplica legea in Romania in acest caz dar stiu cum se aplica in tara mea si pot sa-ti spun ca este in favoarea victimei in cazul in care aceasta isi ucide atacatorul.
In alta ordine de idei ce-i mai agravant este ca pina ca ,criminalul sa fie pus pe scaunul electric dureaza cam vre-o 5-10 ani de tergiversari legale mai bine zis apeluri fara sens care sa-i comute nemernicului pedeapsa cu moartea la inchisoare pe viata.
In tot acest timp acest nemernic traieste in inchisoare pe banii mei/nostrii adica a cetatenilor care muncesc cinstit zi de zi si sintem taxati la singe de catre stat pentru a contribui la bunastarea acestor putregaiuri ale societatii pe durata incarcerarii lor pina la ziua finala aceasta fiind partea mai durereoasa....la buzunarul contribuitorilor.
China are cea mai buna solutie.
Daca condamnatul a fost pedepsit cu pedeapsa cu moartea, ea se aplica la 7 zile dupa emitere de catre procuror, soldindu-se cu-n glont in cap.
Ieftin si eficace.Nu tu apeluri si avocati timp de 10 ani pe banii populatiei.
Romania pe de alta parte este singura tara unde criminalii si lichelele sint lasati acasa in permisie din inchisori si unde omorurile se pedepsec cu pedepse usoare si nu cel putin cu viata.
As propune re-introducerea tepelor a la Vlad Tepes caci numai asa vor lichida ei problema criminalitatii in Ro.
#1619 (raspuns la: #1579) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Fenomenul"Ceausism" - de (anonim) la: 05/01/2004 03:51:52
(la: Ceausescu asasinat de cetateanul Iliescu si gasca lui)
Este atit de usor sa apelezi la tricuri de film de lung metraj,la machiaje,la piei artificiale si la scene cu usile inchise,in care cineva este impuscat cu gloante oarbe.
Maestrul Nicolaescu este un geniu al filmului de razboi,despre terorism sau despre crime executate profesional.
Cind faci parte dintr-o clica,exista o simbioza care nu desparte decit aparent personajele.
Intrebarea era,de ce perechea Ceausescu nu a fost autopsiata si de ce nu au fost aratate buletinele.De ce?Pentru ca nu puteau sa faca autopsie pe niste personaje,care isi jucau si ele rolurile,scrise in "Scenariul revolutiei".M-a frapat si fiul ratacitor Nicu,de incercarea sa disperata de a lua totul cu el,chiar si vedetele din umbra,de patosul lui bolnav de a cauta medici renumiti prin Viena,pentru vindecarea bolilor sale inchipuite,ba de ficat,ba de satomac,ba in urma unei rani mortale de cutit,ba de cancer..Apoi aducera papusii strigoiului in tara.Aceste lucruri n-au pus pe nimeni pe ginduri.Eu ma gindesc inca la lingourile de aur semnate"Ceausescu Nicolae",la monezile de aur pe care-si grava chipul,la banii lichizi,miliardele pe care le ascundea in America ,Austria,Elvetia,pentru pregatirea unui exil probabil.Da,s-au platit birurile pentru bunurile personale si am primit in schimb un palat..ne-a donat un muzeu,asa cum un faraon egiptean construia in numele sau,o piramida.Eu sind absolut concvinsa ca Ceausestilor le merge mai bine decit oricind,ca pretul"aurului" a avut influienta,scaunul monarhului a fost pasat la un prieten drag si intim de familie.Si chiar daca nu credeti,o sa vedeti avia peste 10 ani adevarul pur.Oricum,a fost un film bine realizat,in care perechea odioasa care mergea la vinatoare de tineri prin anii 80 si transa carnea copiilor nevinovati cu sadism,pentru intinerirea celulelor batrine,vampirismul atroce,care nu se vad in filme,dar se povesteste doar despre asta,au fost realitati ale unui timp absurd.Coruptie a existat,coruptie va exista..Oare cine cumpara scaunui domnesc la urmatoarele alegeri?Ceausescu,un batrin de aproape 90 de ani sta in scaunul lui din piele,in vila sa din California si ride pe sub nas.Da,isi priveste cu mindrie semnatura care raneste aurul de pe lingou.are toate motivele sa fie multumit.Nu trebuie sa fii neaparat presedinte,poti sa te numesti si altcum si sa te bucuri de o sanatate de fier.Mai probelematic este cu fiul Nicu,cel care a anuntat deja in presa europeana"Sechs Milliarden Plastinaten,als besonders kenntlich zu machen,von lächerliches bis zu erhabenes",adica,"Sase miliarde de oemanei plastinati ca o veste deosebita,de la batjocora pina la posedare".Da,Günther von Hagen,care se mai supranumeste si"Domnmul" sau Dumnezeu,care a si trait intr-un oras domnesc citiva ani(Sibiu se traduce din geermanul"Hermannstadt","Orasul domnului".Da,vorbeste bine germana,si-a omorit cei mai temuti dusmani,pe care i-a plastinat si ii prezinta la expozitii prin Europa,Asia.Nu e rau,speram insa ca cel de sus il va lua la timp acolo sus la el,ca sa-l arunce ca pe Lucifer in iad,ca sa nu aiba timp sa mai faca cu banda lui din CCPCR fosta securitate crime prin lume.
traditie si inovatie - de pr Iulian Nistea la: 26/02/2004 07:09:21
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Buna, frate anonim.

Mesajul tau ma trimite cu gândul la o veche dar inepuizabila discutie, anume aceea a raportului între traditie si inovatie. Problematica aceasta a izbucnit în România de mai multe ori cu putere, obligând pe multi literati, artisti, psihologi, filosofi, teologi etc. sa ia pozitie. Ramuri derivate ale acestei problematici ar fi, într-o enumerare incompleta:


  • problema specificului national (pe care au abordat-o mai toti gânditorii români)
  • national si universal
  • traditie si inovatie în arta si literatura
  • traditie si înnoire în Biserica Ortodoxa

Pentru partea neteologica a problemei dezbaterile au fost adunate (selectiv, desigur) în niste antologii:

  • Aesthesis carpato-dunarean (Antologie, postfata si bibliografie de Florin Mihailescu), Ed.Minerva, 1981
  • National si universal (Antologie de Pompiliu Marcea), Bucuresti, Ed. Eminescu
  • Traditie si inovatie - idei si atitudini literare (Studiu si antologie de Florin Mihailescu), Ed. Eminescu, Bucuresti, 1975

Aceste dezbateri nu doar ca sunt foarte interesante, dar sunt semnificative si pentru partea teologica a problemei.

Atitudinea "vreau totul, aici si acum" nu este una crestina. Atât în viata noastra, cât si a Bisericii vedem ca nu putem cere totul în aceasta lume, si ca si ceea ce se împlineste si împlineste în timp.

Aducerile la zi ("aggiornamento") ce s-au facut în Biserica Catolica ne dovedesc (nu o zicem noi asta, ci ei), cât de periculoase si daunatoare pot fi aceste "transfuzii".

Eu cred ca principiul cel mai sanatos e sa faca fiecare ceea ce poate la locul lui si cu rabdare lucrurile se fac si se schimba.

Chiar daca noi nu ne dam bine seama, ritul ortodox nu sta pe loc. Tot asa precum geologii de la Institutele de seismologie percep miscari pe care noi nu le vedem si stim, ei bine, tot asa liturgistii vad si in cultul ortodox schimbari pe care noi, crestinii de rând, nu le percepem, dar care sunt foarte reale si care în timp devin ceva din ce in ce mai vizibil. Pe unele din aceste mici tendinte si miscari timpul si constiinta Bisericii (care nu e un for uman, ci un consens al Bisericii, neregizat) le valideaza; altele se sting de la sine.

Aceasta este functionarea dezvoltarilor ritului ortodox. Ea este, în cele mai profunde principii ale ei, dincolo de ideologia unei epoci, dar se întrupeaza într-o epoca.

Sa luam un exemplu banal (dar la zi): rugaciunile Bisericii pentru conducatori.

Forma cererii pentru conducători a ecteniei mari în slujbele ortodoxe din România a variat ca formulă, dar în Liturghierul românesc de astăzi e aşa:

"Pentru binecredinciosul popor român de pretutindeni,

pentru cârmuitorii ţării noastre,

pentru mai marii oraşelor şi ai satelor

şi pentru iubitoarea de Hristos oaste,

Domnului să ne rugăm".

Această formulă, similară celei folosite de Biserica Greacă, a fost adoptată de Sfântul Sinod după anumite ezitări: imediat după Decembrie 1989, de teamă că ea e înţeleasă de unii ca o formă/semn de obedienţă/supuşenie a Bisericii faţă de Stat (dar, fără putinţă de tăgadă, şi dintr-un sentiment de culpabilizare pentru acest soi de alunecări în epoca comunistă), Sfântul Sinod a înlocuit rugăciunea pentru conducători cu rugăciunea pentru popor şi armată. Acum Biserica Ortodoxă Română a revenit la formula de mai sus, în spiritul Tradiţiei Bisericii, explicitată într-o altă rugăciune, care însă, din păcate, se citeşte astăzi "în taină" (şi nu cu voce tare, ca să fie auzită de tot poporul ) în marea majoritate a bisericilor ortodoxe:

"Încă aducem Ţie această slujbă cuvântătoare pentru lumea întreagă, pentru Sfânta Sobornicească şi Apostolească Biserică;
pentru cei ce în curăţie şi în viaţă cinstită vieţuiesc,
pentru ocârmuirea ţării acesteia, robii lui Dumnezeu (N)
şi Ţie ne rugăm, şi cerem:
dă lor Doamne paşnică şi înţeleaptă ocârmuire,
şi pace lumii Tale,
ca şi noi, întru liniştea lor, viaţă paşnică şi netulburată să vieţuim, în toată cucernicia şi curăţia."

Cu alte cuvinte, nu ne rugăm să-i ţină Dumnezeu în scaune – nici pe cei care par buni, nici pe cei care sunt răi –, ci ca atât cât stau în acele scaune să le dea Dumnezeu minte şi să fie înţelepţi, să nu facă prostii (care să aducă ţara în război sau în lupte sociale, tulburări etc.), ca "viaţă paşnică şi netulburată să vieţuim [noi], în toată cucernicia şi curăţia" (cari va sa zica: sa ne putem ruga în liniste, sa ne putem vedea de ale noastre treburi în pace si fara sa fim pagubiti, ca sa ramânem în "curatie", sa nu fim obligati la compromisuri etc....).

Vedem deci cum un principiu forte, transcultural, îmbraca diferite forme vazute, mai mult sau mai putin "convenabile". Dar dincolo de aceste vesminte mai mult sau mai putin stralucitoare, mai mult sau mai putin demodate, putem gasi intotdeauna o comoara!

Toate cele bune.

pr_iulian

#10670 (raspuns la: #9719) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
harul, implinirea poruncilor si iubirea - de pr Iulian Nistea la: 25/07/2004 21:11:02
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Ioan 14 :
15. De Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele.
16. Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac,
17. Duhul Adevărului, pe Care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaşte; voi Îl cunoaşteţi, că rămâne la voi şi în voi va fi!
18. Nu vă voi lăsa orfani: voi veni la voi.
19. Încă puţin timp şi lumea nu Mă va mai vedea; voi însă Mă veţi vedea, pentru că Eu sunt viu şi voi veţi fi vii.
20. În ziua aceea veţi cunoaşte că Eu sunt întru Tatăl Meu şi voi în Mine şi Eu în voi.
21. Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte; iar cel ce Mă iubeşte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu şi-l voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui.
22. I-a zis Iuda, nu Iscarioteanul: Doamne, ce este că ai să Te arăţi nouă, şi nu lumii?
23. Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el.


Acestea sunt cuvintele Domnului catre ucenicii Sai, scrise de Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan, care mai apoi adauga in intaia sa Epistola, capitolul 3 :

24. Cel ce păzeşte poruncile Lui rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu în el; şi prin aceasta cunoaştem că El rămâne în noi, din Duhul pe care ni L-a dat.

Intr-adevar, Domnul ne-a dat "arvuna Duhului" (2 Corinteni) in inima noastra, ne-a dat ca sa gustam deja Imparatia lui Dumnezeu in viata de aici. Ea incet-incet intra si "invadeaza" viata noastra, pe masura implinirii poruncilor. Spune Sfantul Marcu Ascetul (Despre legea duhovniceasca, in Filocalia, vol.1):

190. Domnul e ascuns in poruncile Sale. Si cei ce-L cauta pe El, il gasesc pe masura implinirii lor.
191. Nu zice: Am implinit poruncile si n-am aflat pe Domnul. Caci ai aflat adeseori cunostinta impreuna cu dreptate, cum zice Scriptura. Iar cei ce-L cauta cum se cuvine, vor afla pace.
192. Pacea este izbavirea de patimi. Dar ea nu poate fi aflata fara lucrarea Duhului Sfant.
193. Altceva e implinirea poruncii si altceva virtutea, chiar daca acestea se prilejuiesc una pe alta.
194. Implinirea poruncii sta in a implini ceea ce s-a poruncit, iar virtutea, in a placea adevarului ceea ce s-a facut.


Despre aceste "trepte" in implinirea poruncilor vorbeste si Sfantul Maxim Marturisitorul (Mistagogia XXIV), foarte clarificator:

Iar credinciosi (I), virtuosi (II) si contemplativi (III) a numit pe începãtori (I), înaintati (II) si desãvârsiti (III), care pot fi numiti si robi (I), lucrãtori cu plata (II) si fii (III), ca cele trei cete ale celor ce se mântuiesc.
(I.) Robi sau credinciosi sunt cei care împlinesc poruncile de frica amenintãrilor stãpânului si lucreazã cu bunãvointa cele încredintate.
(II.) Lucrãtori cu plata sunt cei ce poartã, de dorul bunãtãtilor fãgãduite, greutatea si arsita zilei, adicã necazul legat de viata aceasta din osânda protopãrintelui si ispitele care, din cauza ei, trebuie suportate pentru virtute. Acestia schimbã întelepteste, prin hotãrâre de bunã voie, viatã cu viatã, cea prezentã pentru cea viitoare.
(III.) Iar fii sunt cei care nici de teama amenintãrilor, nici de dorul celor fãgãduite, ci în temeiul unui mai statornic si al unei deprinderi în înclinarea si dispozitia voluntarã a sufletului spre bine, nu se despart niciodatã de Dumnezeu, ca acel fiu, cãtre care s-a zis: « Fiule, tu totdeauna esti cu mine si ale mele cu ale tale sunt » (Lc. 15, 31).
Acestia sunt prin afirmare voluntarã si prin îndumnezeire în har, atâta cât le este îngãduit oamenilor, aceea ce este si e crezut Dumnezeu dupã fire si cauzã.


Iar poruncile, le stie fiecare: "Sa va iubiti unii pe altii, precum Eu v-am iubit pe voi", adica atentia la aproapele si cele ce-i sunt legate, cum spuneam mai demult intr-un mesaj aci : http://www.cafeneaua.com/node/view/574&comment_page=2?mode=2&order=1&threshold=7&comments_per_page=90#4848 (mesajul #4848, daca linkul nu se afiseaza bine).

Toate cele bune.
Iarta lungimea raspunsului.

pr_iulian

- http://www.nistea.com (Nistea's Page)
- http://www.egliseroumaine.com (Biserica Ortodoxa Româna "Sfintii Arhangheli" din Paris)
- http://www.orthodoxesaparis.org (un site des orthodoxes de toute juridiction canonique en France)
#18370 (raspuns la: #18219) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Din TRICOLORUL - de anita47 la: 27/08/2004 05:12:53
(la: O CATASTROFA NATIONALA: 23 AUGUST 1944)


Cum se da o lovitura de Stat

Presa scrisa si cea vorbita, îndeosebi Televiziunile, s-au întrecut în ultimele 2-3 saptamîni sa publice ori sa transmita diverse comentarii si materiale despre faptele petrecute în urma cu 60 de ani si care, se stie prea bine, daca pe plan intern au avut multiple consecinte grave si daunatoare, in schimb, pe plan european, au influentat decisiv evolutiile ultimei faze a Razboiului Mondial din 1939-1945, mai ales în spatiul Europei Eat-Centrale. Pentru ceea ce a urmat, pe plan politico-diplomatic, militar, economic si psihologic, s-a avansat de catre istoricii si comentatorii militari - defel exagerat - comparatia cu “un nou Stalingrad”. Dar, asa dupa cum s-a observat, întemeiat, adeseori, locul istoricilor în dezbaterile din ultima vreme l-au luat nespecialistii, care au venit cu propuneri, sugestii si scenarii, care de care mai traznite, contribuind în fapt, si mai mult, la… îndepartarea, decît la apropierea, zilei de 23 august 1944 de constiinta publica. Este adevarat ca scopul scuza mijloacele, dar mistificarile nu-s oricum îngaduite, ci, de regula, sanctionate. Dar sînt atîtea motive pentru o revenire asupra desfasurarii exacte a episodului cardinal - arestarea Antonestilor - revenire oricînd binevenita si, cu totul, pe placul cititorului. in temeiul investigarii memorialisticii ramase de la principalii “actori” ai dramei, dupa analiza documentelor si coroborarea infor-matiilor transmise, la 23 august 1944 au intervenit urmatoarele derulari esentiale: atunci, în epicentrul evenimentului (Palatul Regal din Calea Victoriei) s-au aflat cel putin 30 de persoane, care, ulterior, au depus marturii, verbal ori în scris. Calitatea surselor, în functie si de aceea a oamenilor, difera si, din aceasta cauza, valoarea probelor de care dispunem este cu totul inegala. O sursa (Ioan de Mocsonyi-Styrcea), care ar fi trebuit sa fie de o mare calitate, avînd în vederea rolul si locul personajului în anturajul Regelui Mihai I, se dovedeste (asa cum, de altfel, s-a dovedit si individul, care în perioada 1947-1963 a ravasit închisorile comuniste) execrabila, deci inutili-zabila; alte surse sînt aproximative, atestînd clar dorinta autorilor de a-si afla un post marcant în desfasurarea faptelor (în ordine: D. Damaceanu, Emilian Ionescu, C. Sanatescu - asadar, toti militari); nu lipsesc probele dezinhibate (Lucretiu Patrascanu, Bellu Zilber), nici cele dezlînate (Emil Bodnaras, C. Agiu), si nici altele fardate sau voit studiate (Regele Mihai, diplomatii de la Curte). În categoria, rara, a marturiilor sistematice si precise le includem pe cele datorate lui Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Gh. I. Bratianu, Mihai Antonescu, Grigore Gafencu, Gh. Barbul s.a., iar în aceea singulara, dar, concret de exceptie, cuprinzînd numai relatarile, declaratiile si recunoasterile prompte si exacte, unele chiar adnotate (chiar daca în închisoare), care rezista tuturor “intemperiilor” scurgerii timpului si, deci, confruntarilor, se înscriu toate materialele care poarta girul Mare-salului Antonescu. Faptul nu este întîmplator, de vreme ce, în 1944-1946, fostul Conducator era, netagaduit, cel dintîi interesat de aflarea si afirmarea adevarului. Este un element remarcabil si recomanda precis izvoarele de la care, în ana-lizele noastre, trebuie sa pornim si trebuie sa ne si reîntoarcem! Dintre sursele care poarta semnatura Mare-salului, distingem 3 de o valoare exceptionala: 1) documentul intitulat “Însemnari din celula”, asternute într-o agenda din 1930 a Regelui Carol II, chiar în seara demiterii (aproximativ între orele 21 si 23); 2-3) detaliile furnizate de I. Anto-nescu la interogatoriile conduse de Avram Bunaciu, în 15 si 20 aprilie 1946, în cadrul pregatirii procesului “marii tradari nationale” din 6-17 mai 1946. Nemultumit de textul interogatoriului, din 15 aprilie 1946, pe care ex-Maresalul l-a revazut si corectat cu acribie, la 20 aprilie 1946, anchetatorul Avram Bunaciu l-a chemat pe detinut la un nou interogatoriu, din care extragem urmatorul fragment, care, juxtapus textului amintit al “Însemnarilor din celula”, ne ofera, cu siguranta, descrierea cea mai completa si veridica, exacta a desfasurarii audientei istorice de la Palat din 23 august 1944 (aproximativ între orele 15,15 si 17,30). Sa parcurgem acest text: “Mergînd la Palat (în dupa-a-miaza de 23 august 1944), l-am gasit pe culoare pe d-l Mihai Antonescu si am mers împreuna la Rege. Am vazut în curte tancurile pe care mi le ceruse sa se apere de nemti. Tevile erau îndreptate spre casa. Atunci, în fata lui Mihai Antonescu si Sanatescu, i-am spus ca nu mai e nimic de facut si ca asteptam numai un raspuns de la d-l Clodius si scrisoarea partidelor politice. Sanatescu se scoala si spuse: “Vi le aduc eu”. Regele a iesit din camera si dupa o jumatate de ceas s-a reîntors cu un pluton de soldati din garda Palatului cu revolverele în mîna. Surprins, am spus: “Ce înseamna aceasta, Majestate?”. În timpul acesta m-a luat de coate un maior (Anton Dumitrescu) pe care l-am facut “misel”. Lui Sanatescu i-am spus: “Nu ti-e rusine, d-tale, om batrîn, sa-l pui pe Rege, un copil, sa faca astfel de lucruri neuzitate?”. Dupa ce Sanatescu mi-a spus: “Sînteti arestat fiindca nu ati vrut sa faceti armistitiu” si i-am raspuns “Cum îndraznesti sa afirmi ca nu am vrut sa fac armistitiu?”, Regele a trecut în alta camera. Dupa aceasta Sanatescu a facut semn soldatilor sa ne scoata (din “Salonul Galben”). Am fost bagati într-o casa de fier în care-si tinea (presupun) d-na Lupescu bijuteriile. Era o încapere mica, lipsita de fereastra, fara scaune. Am stat pîna la 4, cînd a venit d-l “Ceausu” care ne-a dus într-o casa de la pe-riferie (în Bucuresti), unde am stat 8 zile (pîna 31 august 1944), cînd rusii ne-au ridicat si dus la Moscova”. Ce se desprinde, în mod sigur, din textul retinut? Neputînd cuprinde totul, voi proceda selectiv, retinînd esentialul, surprinzînd mobilul faptelor întîmplate. La 22-23 august 1944, Anto-nescu luase ferm decizia de-a încheia armistitiul cu Natiunile Unite, lucru comunicat si, deci, foarte bine cunoscut complotistilor. I. Antonescu fu-sese rugat de fruntasii partidelor istorice (Iuliu Maniu, Dinu Bratianu, I. Mihalache, Gh. I. Bratianu, C. Titel Petrescu) sa conduca el operatiunea de semnare a armistitiului. Pîna atunci, Maresalul fusese ferm convins ca retragerea României din Axa si semnarea armistitiului trebuiau rea-lizate numai dupa avertizarea lui Hitler (de altfel, în seara lui 22 august, revenind de pe frontul din Moldova, el i-a solicitat trimisului lui Hitler, Carl Clodius, aceasta pre-tentie, precizîndu-i ca astepta raspunsul înca 24 de ore, pîna la 24 august 1944, orele 18,00). Dar, în clipa în care, la Snagov, în 23 august 1944, aproximativ la ora 11,00, Ion Antonescu a cazut la întelegere cu Gh. I. Bratianu, în prezenta lui Mihai Antonescu, vice-presedintele Consi-liului de Ministri si titularul Exter-nelor, ca istoricul sa-i aduca o “scri-soare de garantie” semnata de liderii politici, în sensul ca ei erau de acord cu conditiile dure ale armistitiului (cedarea provinciilor istorice din Est în folosul URSS), din acel moment, asadar, Maresalul s-a declarat dispus sa nu mai astepte “acordul” lui Hitler. De “scrisoarea de garantie”, Anto-nescu avea nevoie pentru vizita anuntata telefonic la Palatul Regal pentru ora 15,00. Istoricul se angajase ferm sa aduca documentul pîna la ora 15,00, dar, nefiind posibil, s-a deplasat la Presedintia Consiliului de Ministri din Bucuresti, în jurul orei 15,00, si i-a facut cunoscut lui Mihai Antonescu acordul deplin al liderilor istorici, urmînd sa prezinte “scri-soarea de garantie” în cursul serii, pentru a fi difuzata prin radio. Putem presupune ca Mihai Antonescu nu l-a înstiintat imediat pe Maresal asupra acestei comunicari, dat fiind, probabil, ca avea s-o faca la Palat, unde aveau sa se întîlneasca în minutele urmatoare la rege, unul (Mihai Antonescu) ajungînd mai devreme, iar celalalt (Ion Antonescu) cu oarecare întîrziere. În adevar, Mihai Antonescu s-a întîlnit cu Regele si cu C. Sanatescu, pret de 20 minute, timp in care le-a expus “desfasurarea de forte”, precum si intentia de-a zbura la Ankara pentru a negocia cu Aliatii, mai ales ca, în 22-23 august 1944, facuse 4 interventii diplomatice oficiale si urgente prin Ankara. Regele l-a rugat pe ministrul de Externe sa ramîna în Palat, revenind o data cu Maresalul, cînd acesta avea s-ajunga în Calea Victoriei. Aceasta pauza de circa 30 de minute, care s-a ivit întîmplator ori a fost “dirijata”, avea sa le fie fatala Antonestilor, si iata de ce, pentru ca: Regele, întîlnindu-se în rastimpul ivit cu colaboratorii sai, în biroul sau de lucru din Casa Noua, a fost sfatuit de complotisti sa-l preseze pe Maresal sa semneze numai-decît si imediat armistitiul; numai ca ex-Maresalul nu era omul - nici chiar în acele momente cruciale - care sa asculte recomandarile Suveranului, un “copil”, cum l-a calificat de altfel în cursul întrevederii, iar aceasta pentru ca în problema armistitiului Conducatorul avea deja planul sau si n-a admis sugestiile venindu-i din partea “cuibului de vipere” de la Palat. Din aceste contradictii si presupuneri false ori reale avea sa rezulte, putin dupa ora 17,00, ares-tarea Antonestilor! Numai ca, în vre-me ce Regele si echipa sa, complet nepregatiti, apreciau ca era suficient ca sa se anunte prin radio arestarea Antonestilor si întoarcerea armelor, Aliatii, in frunte cu SUA, URSS si Marea Britanie, s-ar fi grabit - iluzie desarta - sa-i ofere României Armis-titiul, si asta în cele mai bune con-ditii! Or, se cunoaste prea bine, nu avea sa fie nicidecum asa. N-a fost admis nici un armistitiu, iar presa internationala (“The Times”, “The New York Times” s.a.) de a doua zi (din 24 august 1944) s-a limitat sa vorbeasca despre capitularea Româ-niei, care, efectiv, se produsese. În ceea ce-l priveste, I. Antonescu urmarea, dimpotriva, sa se încheie efectiv un armistitiu, ale carui consecinte, mult mai favorabile sau, oricum, altceva capitularii, de genul celei pregatita de complotisti, ar fi fost, incontestabil, favorabile tarii si natiunii. RECAPITULARE SI CONCLUZII: În acest fel, în dupa-amiaza de 23 august 1944 au ajuns Anto-nestii la Palatul Regal din Bucuresti. Era PENTRU PRIMA SI ULTIMA DATA, Conducatorul Statului Român fiind dispus, în fine, sa încheie armistitiul cu Aliatii, desi, în conditiile concrete ale desfasurarii audientei la Rege, nu a marturisit aceasta, dimpotriva. Existau toate premisele si sansele de succes, mai ales ca Maresalul acceptase acest lucru, iar liderii partidelor “istorice” îi garantasera concursul. Complotistii trebuiau sa se decida: ei vor merge cu ori fara Maresal, iar, daca era asa, cum ei preferau de atîta timp, adica fara Maresal, atunci pentru ei cuvîntul de baza la ordinea zilei devenise, firesc, RAPID, CU ORICE RISC sI INDIFERENT CUM, dar Antonescu nu trebuia lasat sa pregateasca si sa semneze, EL, armistitiul! Prin urmare, chiar atunci, în 23 august 1944, trebuia sa se produca ceea ce complotistii planificasera, initial, pentru 26 august 1944: ARES-TAREA ANTONESTILOR, care, indiferent de consecinte, oricum le cadea bine, garantînd succesul loviturii de stat gestante. Avea sa fie o Lovitura de Stat de tip clasic, dat fiind ca Regele instalat, dupa 6 septembrie 1940, prin decret propriu semnat, dispunea de prerogative li-mitate, specifice monarhiilor “nefunctionale”. În consecinta, Regele si restul complotistilor realizau, concomitent cu înlaturarea regimului antonescian, o modificare constitutionala fundamentala, arestînd pe primul-ministru, care, întîmplator, si nu formal, era chiar seful statului. Iar, în cavalcada razboiului general sau a situatiei specifice de la Bucuresti, lovitura aparea scuzabila si necesara, în fata natiunii, a beligerantilor învingatori si - nu-i asa - a Istoriei? Însa pentru cît timp?
Gh. Buzatu



Prietenii adevarati nu dispar, îi regasesti... - de (anonim) la: 10/09/2004 14:30:23
(la: Despre prietenie)
pe vremuri, in timpul studentiei, in RO, eram intr-un grup de prieteni, multi studenti straini : vietnamezi, sirieni, yemenitzi, libanezi, români...
multi la facultati diferite unii de altii, chiar si in orase diferite..o familie de "fratzi si surori", fara nici o ambiguitate...
recent, abia am sosit de 3 zile dupa 3 saptamâni în Yemen, un prieten yemenit din vechea gasca,
a alergat cum a auzit ca sunt in Yemen, nici n-a trebuit sa-l caut!

receptii, invitatii, masina cu sofer pusa la dispozitie,
toate usile deschise, vizita de uzina de medicamente guvernamentala, etc, etc
Parca n-ar fi trecut zeci de ani, ne-am regasit ca inainte, doar cu exceptia ca nu mai suntem studenti si ca "fratele" e ministrul adjunct de sanatate...
ne-am sarit în brate in holul hotelului, si tine-te la pupat...ca se uitau ca la urs la noi personalul yemenit, cu mentalitatea yemenita... s-ar fi dus pe râpa reputatia mea pe-acolo, noroc ca era însotit de sotia lui...

nu, prietenii adevarati nu se pierd nici o data, chiar daca sunteti despartiti si ati pierdut urma, când va regasiti continuati firul prieteniei acolo unde l-ati lasat, ca si cum v-ati fi despartit ieri.

insa "prieten" este un cuvant mare, care presupune multe lucruri...
multi au tendinta sa confunde cuvântul "prietenie" cu cel de "bune cunostiintze".. nu este acelasi lucru...
ISTORIE RECAPATATA(continuare V) - de DESTIN la: 16/09/2004 00:34:50
(la: Cum gandim?)
După dezastrul de la Stănileşti, Ţarul Petru se retrage şi, odată cu el, pleacă în Rusia Dimitrie Cantemir şi boierii filo-ruşi.

Abia acum iese şi Lupu Costache din întăritura de la Bursuci şi, rămas singurul cu care vizirul mai putea discuta, este chemat de acesta şi mustrat pentru “hainirea” ţării.

Boierul îi arată, însă, că nu sunt de vină nici boierii, nici ţara, ci numai Poarta, care instalează domni nedoriţi de ţară.

Vorbele Lupului sunt o adevărată pledoarie pentru alegerea domnitorului de către boieri şi ţară:

"Iar mai nainte era obiceiu de-ţi alegè boierii şi ţara domnu, pre cine poftiè ei, ţi pre acela punè şi Poarta".

Vizirul nu îi răspunde, dar nu va uita afrontul

Pe moment, însă, îl îmbracă pe Lupu cu caftan, numindu-l caimacam, împreună cu postelnicul Macsut.

Cei doi caimacami îl gonesc pe Curtu-paşa din Iaşi.

Odată intraţi în capitală, li se alătură un al treilea caimacam, vărul lui Lupu, Antiohie Jora, care dorea să-şi facă uitată colaborarea cu muscalii.

Lupu, “ca unu lup nesăţios”, a început să-i pedepsească pe foştii aliaţi ai ruşilor.

Căimăcămia lui a durat 40 de zile.

Răzpunzând unor jeluiri şi mânat, probabil, de aversiunea faţă de semeţul Lupu Costache, vizirul îi arestează pe caimacami şi îi trimite la Varna, unde vor sta doi ani (sau opt luni,dupa alte date ).

La 1712, este instalat domn al Moldovei, Nicolae Mavrocordat.

Foştii caimacami ies din închisoare, prin mijlocirea hanului, căruia îi dăruiesc câteva sate.

Temându-se de influenţa păstrată încă de Lupu pe lângă Poartă, domnitorul Mavrocordat îl recheamă în ţară, în iulie 1712, şi îi dăruieşte din moşiile celor aflaţi în surghiun în Rusia, printre care se găsea şi Ion Neculce (care îşi va recupera moşiile în timpul celei de-a treia domnii a lui Mihai-vodă Racoviţă).

Întors în ţară, Lupu primeşte opt pungi de galbeni şi este făcut vel-vornic.

Neculce se plânge de mizeriile pe care i le-a făcut boierul, pentru a-l ţine departe de ţară şi a-i păstra moşiile.

Deşi fusese în cinstea domnitorului, la mazilirea lui Mavrocordat, Lupu îl vorbeşte de rău.

Aici, Neculce nu ratează prilejul de a încondeia puţin semeaţa familie a Costăcheştilor, atât de greu de supus oricărui fel de autoritate:

“…după cumu-i firea acestui neam a Gavriliţeştilor, de nu sint nici unui domnu mulţămitori, ce pre urmă tot cu năpăşti le mulţămesc”.

Lupu Costache începuse deja să aibă mult prea mulţi duşmani, care îi doreau dispariţia.

În anul 1716, Mihai-vodă Racoviţă vine în Moldova pentru o a treia domnie.

Lupu este pus vel-vornic de Ţara de Jos.

În urma uneltirilor lui Nicolae-vodă Mavrocordat, care nu uitase afrontul, vizirul Gin Ali-paşa îl arestează pe Lupu Costache şi, fără judecată, pune să i se taie capul, în câmp.

Corpul îi rămâne neîngropat, hrană păsărilor.

Împreună cu el au mai fost executaţi Mihai Cantacuzino şi spătarul Dudescu, pretextul fiind o presupusă colaborare cu austriecii.

Figura marelui boier este mult mai bine văzută în Cronica racoviţeană (Lupu fusese un apropiat al lui Mihai-vodă Racoviţă) şi în cronica lui Nicolae Costin, în care există, interpolat, acel Izvod Costăchesc scris, se pare, la porunca lui Lupu Costache (care simţea nevoia unei căi proprii de legitimare a acţiunilor sale), cu începere după data de 1 august 1712, deci după întoarcerea boierului de la Varna.

Cronica de familie ar fi putut fi scrisă de către un Ştefan Pădure, fiul preotului Pădure de Suceava şi fratele tiparnicului Dumitru Pădure.

Nicolae Costin ar fi putut primi izvodul chiar de la marele boier, spre a-l folosi ca sursă în alcătuirea cronicii sale.

Iată deci o altă latură a neamului Costăcheştilor, care nu au fost numai abili politicieni, ci şi cărturari (tradiţia cărturărească porneşte în familie de la Antiohie Costache, căsătorit cu fiica lui Grigore Ureche şi continuă cu Gavriliţă, Tudosica Costin şi Lupu).

Lupul Costache este ”reprezentantul tipic al boierimii moldovene din a doua jumătate a secolului al XVII-lea şi primele decenii ale scolului al XVIII-lea”, mai întâi partizan al luptei anti-otomane, mai apoi “credincios” turcilor.

Depăşind imaginea fixată de cronicarul Ion Neculce, descoperim în el un boier cultivat, cu ambiţii domneşti şi care, dincolo de ţesăturile intrigilor, se dovedeşte a fi una dintre minţile cele mai limpezi şi voinţele cele mai puternice din Moldova epocii sale.

Nu am dezvoltăm aici întreaga descendenţă a boierilor Costăcheşti de care am vorbit până acum, am exemplificat sintetic gandesc.

Amintesc aici doar ramurile care s-au desprins, în timp, din trunchiul comun al familiei, precum şi reprezentanţii cei mai importanţi ai acestora, oprindu-ma cu precădere la trei dintre ei:

vel-logofătul Constantin Costache, Veniamin Kostaki, Mitropolitul Moldovei, şi Emanoil Kostake-Epureanu, prim-ministru al României.

Epurenii şi-au luat numele de la vechea moşie a familiei (deţinută încă din secolul al XVI-lea), Epurenii din ţinutul Fălciu.

Mai importanţi:

-Manolache, fiul lui Costachi Costache. A fost mare-logofăt (1760); căsătorit cu Maria, născută Pallady.

-Iordache, fiul lui Lupu Costache. A ocupat, la 1727, dregătoria de vel-vornic în timpul domniei lui Grigore-vodă Ghika. A fost căsătorit cu o Racoviţă şi a murit asasinat la porunca domnitorului, rămânând fixat în conştiinţa populară, prin balada despre “Iordache al Lupului” (neînţelegându-se cu domnitorul, care se temea că Iordache i-ar fi putut uzurpa Scaunul, el fugise în “Ţara Bugeagului, scăparea pribeagului”, la tătari, cu care era foarte bun prieten; tătarii i-au propus chiar să intre cu armata în Moldova şi să îl instaleze Domn, în locul lui Ghika. Iordache a refuzat: “Cine-aduce oastea-n ţară, de blestemul ţării moară !”. Până la urmă, în naivitatea lui, se lasă convins de Ghika să revină în Moldova, unde domnitorul pune să fie decapitat, după ce îl primise la Iaşi cu mare cinste).

-Grigoraş, fiul lui Manolache, primul care ia numele de Epureanu. A fost vel-spătar şi a avut-o ca soţie pe Mariţa, născută Caragea.

-Iordache Epureanu, nepotul lui Grigoraş, mare-vornic, căsătorit prima dată cu o Callimachi şi a doua oară cu o Samurcaş.

-Emanoil (Manolache) Kostake-Epureanu(1824-1880, născut la Bârlad), fiul lui Iordache Epureanu.

A fost membru al Adunării ad-hoc a Moldovei, în 1857; preşedinte al Consiliului sub Cuza-vodă; preşedinte al Adunării Constituante din 1866; de mai multe ori ministru şi prim-ministru (în perioada aprilie-decembrie 1870, a condus un guvern de debutanţi, aşa-zisa “Cloşcă cu pui”, în timpul “revoluţiei” de la Ploieşti; al doilea său mandat s-a desfăşurat în perioada aprilie-iulie 1876).

Mai întâi conservator, semnatar al “Petiţiei de la Iaşi” (2 mai 1871) şi Ministru de Justiţie, se îndepărtează apoi de Lascăr Catargiu şi, în ianuarie 1875, se află în fruntea “independenţilor de dreapta”, pentru ca ulterior să se apropie de liberali şi să fie membru al “Coaliţiei de la Mazar-Paşa” (actul de naştere al Partidului Naţional Liberal, semnat în casa englezului Lakeman, poreclit şi Mazar-Paşa). Se retrage din Parlament în urma votării de către conservatori a Convenţiei comerciale cu Austro-Ungaria şi a concesiei pentru linia Ploieşti-Predeal. Liberalii câştigând alegerile, este ales senator de Tutova; devine apoi Ministrul Lucrărilor Publice, după care ajunge, în 1876, Prim-ministru şi Ministru la Comerţ, Industrie şi Lucrări Publice. Fiind un moderat, se vede tot mai izolat în partid.

Simţindu-se ca un “orfan” în camera dominată de “roşii” (liberalii radicali), demisionează din funcţia de Prim-ministru, primind elogiile lui Ion Brătianu, cel care îi urma în această demnitate (iată un fragment dintr-o cuvântare a lui Epureanu, ţinută în Cameră: “Mie permiteţi-mi a mă considera mai mult ca un copil orfan între d-voastră.”).

Kostake-Epureanu se distanţează de liberalii radicali (aripa Rosetti-Brătianu), alături de Mihail Kogălniceanu, Vernescu, Blaremberg, Grădişteanu, Pake Protopopescu şi alţii.

Combate Convenţia cu Rusia, pentru trecerea trupelor acesteia prin ţară, spre frontul din sudul Dunării:

“Şi încă o dată vă spun că concluziunea aci este că nici Convenţiunea de faţă nu poate să ne dea speranţă că va fi cea din urmă încălcare a teritoriului nostru”.

Manolache a fost un distins orator şi a fost căsătorit cu Maria Sturdza.

Felul independent în care acţionează Manolache Kostake-Epureanu faţă de facţiunile aflate în lupta politică la sfârşitul secolului al XIX-lea, oroarea lui de înregimentare şi ruso-fobia ni-l readuc în minte pe înaintaşul său, Lupul Costache.


(va urma)

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

Pai mai Jimmy si mai Sesilia , Carpe diem , faci ce simti… - de (anonim) la: 08/11/2004 15:58:56
(la: Cand formezi un cuplu, dupa ce criterii alegi o persoana?)
Dar atentie cu chimia, jocurile de carti si comunicatia….


Io cred, ca pornesti din start , gresit, cu intrebarea, pe ce criteriu pornesti….

In iubire(cind ti se pune pata….) ajungi la o relatie de pat/masa/prezentat parinti-bunici(in cazul in care se ajunge la levelu ala) cam stii deja daca vrei sa pornesti la drum cu cineva. Orice ar fi , totul e sa se puna de la inceput cartile pe masa((defecte,vicii,calitati(astea se simt, din timp)ce si cum, stam,etc)) comunicatia ((foarte importanta zic io, ca daca unul tace si celalalt vorbeste cu piciorul scaunului, in final se va ajunge numai la o aventura de vara)si eprubetele din laboratorul de chimie…..Chimia(mirosul,etc) celor doi(reciproc,normal), are o mare importanta….in momentul cind iei barbatul de mina si te duci la parinti sa le zici: Astai mama , ce zici de el ? (normal ca mai sunt si alte cazuri , cind faptul este implinit si parintii cad pe spate(unii de placere altii de altceva) dar asta e…..

Momentele bune(casnicie) , pot tine o viata , citeva luni sau citiva ani…Totul e sa savurezi din plin, timpul petrecut impreuna. Cind n-o mai tzine(diferite motive, sunt destule pe lumea asta) te desparti in prietenie(daca se poate…) si-ti vezi de drum ….Pe drum vor apare alte ocazii bune….pina la cea finala…

Iar totul e sa nu-ti para rau.De ce sa-ti para rau ? Ai cistigat o experienta , in fond….

Daca e sa-ti zici: imi pare rau ca m-am casatorit cu X sau Y, inseamna ca nu ai invatat nimic…..


Normal ca mai sunt cazuri extreme in care familia(de obicei mama) hotaraste intii daca partenerul ales e bun sau nu(de obicei raman neinsurati , respectivii) sau respectivul compara aleasa inimii(suna aiurea,dar asta e) cu mama…..dar sunt cazuri rare…

Lucretia
A se face diferenţa între r - de Simeon Dascalul la: 11/11/2004 16:19:07
(la: Cum si in ce fel definiti lasitatea?)
A se face diferenţa între risc care implică o oarecare şansă de a câştiga şi curajul gratuit pe care îl văd aducând o groază de necazuri pe capul propriu în numele unei dreptăţi abstracte.
Dacă iau de bună definiţia asta înseamnă că n-am fost niciodată curajos. Dacă mă gândesc bine nici măcar n-am cunoscut vreun om curajos.
Iar pentru antonim, laşitatea, nu-mi vine în minte o definiţie clară, dar cred că pur şi simplu ştii când eşti laş. Majoritatea oamenilor nu sunt puşi în situaţia de a înfrunta „represiuni de teroare sau gandul la o tortura fizica”. Dar există şi o laşitate mai măruntă, domestică, care se manifestă frecvent şi care e logică şi firească.
Aduc cel puţin două exemple în care am fost fără îndoială laş, dar curajul ar fi fost o alegere foarte proastă.

Primul: anul întâi, semestrul întâi. Materii digerabile sau mai puţin, dar una ne aducea complet la disperare. Proful preda foarte dezlânat, de fapt nimeni nu reuşea să înţeleagă nimic din cursuri, în plus le mai şi sărea, iar din seminarii nu-l ţinuse decât pe primul şi nici pe ăla întreg. Acum că suntem studenţi versaţi sperietura de-atunci ni se pare amuzantă, dar pe vremea aia eram boboci uşor de îngrozit. Unii s-au dus să-şi ia câte două, trei cărţi de la bibliotecă, încercând să priceapă despre ce-i vorba. Am vorbit cu nişte tipi ce-i ştiam din anii mai mari şi mi-au spus aproximativ: „aşa-i ăsta, bolund; oricum nu citeşte niciodată lucrările, se uită numai la scheme, principalul îi să nu-i greşeşti schemele, să i le scrii mari şi cu detalii”. Cum materia era grea şi cu şanse minime de a-mi folosi vreodată, m-am bazat pe sfaturile lor, zicând că în cel mai rău caz mă duc în toamnă.
Seminarul profului incriminat venea după un curs important şi înainte de un seminar ţinut de un asistent conştiincios şi dur, aşa că, mai ales de când începuse vremea urâtă, o bună parte din cele două grupe stătea în sală. Fie învăţam pentru seminarul ce urma, fie discutam chestii mai puţin ştiinţifice. Bineînţeles nimeni nu mai aştepta să-l vadă. Într-o zi de decembrie se deschide uşa şi intră individul capsat rău. Poate îi făcuse şeful de catedră morală, sau poate avea alte probleme, niciodată n-am avut curiozitatea să aflu. I se opresc ochii pe mine: stăteam comod pe prima masă şi am făcut o mutră tare buimacă. După primul şoc vârâm în mape foi de la celaltă materie, Hustlere şi ziare şi ne facem rost de câte un scaun. Se instalează şi el la catedră şi mă invită la tablă sub pretextul să rezolv o problemă. Ar fi avut şanse sensibil mai mari de succes dacă mă punea să comentez Rig-Veda în sanscrită. Am scris datele problemei cât am putut de încet, după care n-am mai avut ce face. Restul orei am ascultat un speech în care el se întreba retoric cum de-am intrat la facultate şi-mi promitea călduros că o să se implice personal să nu fac prea mulţi purici în instituţie. În fine, variaţiuni pe tema asta.
Ora a doua se găseşte să ridice mâna o colegă, tocilară patentată, care reuşise să înveţe materia de una singură şi rezolvase problema în timpul discursului şi al pauzei. Dar pe ăla nu-l interesa problema, voia să-şi verse nervii. N-o lasă să rezolve cum voia, strigă, o ia la mişto, îi ţine şi ei o cuvântare asemănătoare şi ajunge viteaza în bancă cu ochii-n lacrimi.
Dacă aş fi fost vreun chevalier sans peur et sans reproche trebuia să mă ridic şi să-l acuz că ne-a predat a m'pixu’, să zic că Laura ar fi trebuit felicitată şi să ameninţ că mă duc la decan să-l spun că nu-şi ţine seminariile. Ce-aş fi realizat? Probabil aş fi trezit în colegi o admiraţie îngrozită. Dar ăla n-ar fi păţit nimic, profii sunt solidari şi el categoric m-ar fi ţinut minte la examen. Am stat aşadar foarte cuminte, ca şi restul colegilor dealtfel, pe la seminar şi curs nu m-am mai înfiinţat, iar în ajun de examen am copiat pe fiţuici artistice toate schemele ce le-am putut găsi în cărţi. Şi am luat notă mare, spre deosebire de cei ce învăţaseră disperaţi.

Ăsta-i un exemplu în care curajul era o opţiune tâmpită, iar laşitatea s-a dovedit înţeleaptă în sens absolut nebăşcălios.

În al doilea exemplu şi-a pierdut un client patronul ce mă ţine cu juma’ de normă. Juma’ de normă în sens foarte larg, cred că ăsta consideră numărul de ore din contract un simplu accesoriu grafic şi de muncit trebuie să se muncească atâta cât binevoieşte să ne dea de lucru. Dacă am vorbi de plata orelor suplimentare sau de alte ciudăţenii ar râde tătă ziua şi de-ar fi murit mă-sa.
Aveam mult de lucru, dar găsise un client promiţător şi ne alesesem cu o cantitate ţapănă de muncă suplimentară. Vineri dimineaţa şeful de birou i-a zis cinstit că mai trebuiesc cel puţin două zile ca să gătăm proiectul. Nici n-a vrut s-audă, că doar îi promisese omului că luni dimineaţă i-l dă. N-avem decât să venim sâmbătă şi dacă nu gătăm sâmbătă şi duminică, doar n-o să-şi piardă clientul.
Mai beneficiasem de două sâmbete pline şi conflictul de muncă se rezolvase amiabil, adică el ne explicase politicos că nu se-ncurcă cu oameni ce nu au chef de lucru, dă anunţ în ziar şi-i vin treizeci care vor să muncească.
Numai că duminică aveam examen şi îmi programasem sâmbăta să învăţ, voiam să iau mai mult de cinci, cine ştie poate cândva voi avea nevoie de medie mare pentru Canada, etc. Ca să ne stimuleze ne anunţă că va veni şi el sâmbătă la lucru, să nu mai facem atâtea mutre pentru o amărâtă de sâmbătă. Numai că el îşi înălţa vilă, iar noi trăgeam pe dracu’ de coadă.
Am stat vineri până târziu noaptea şi am introdus în părţile de proiect terminate şi considerate bune cele mai neobservabile şi dăunătoare greşeli pe care le-am putut găsi.
Sâmbătă m-am înfiinţat la lucru ca un salariat serios, s-au înfiinţat şi ceilalţi, a venit şi patronul care ne-a numărat, ne-a aruncat un „Băgaţi tare, să terminăm şi să puteţi sta duminică acasă” şi a plecat.
M-am apucat să-mi citesc cursul pe care-l aveam prin bunăvoinţa unui coleg ce-l piratase. Când oboseam mai scriam câte un mail, restul lumii îşi vedea de treabă şi timpul trecea. Două greşeli s-au găsit repede şi m-am alarmat, dar n-au mai urmat şi altele. Seara, ca să-mi justific timpul petrecut la calculator, am găsit şi eu una. Îmi zice şeful nervos: „aicea-i bine, unde vezi tu greşeală?”. După un anumit timp, creierul nu mai funcţionează şi mai stricaseră şi ei pe lângă ce stricasem eu.. Mă ridic, zic: „Faceţi ce vreţi, io nu mai pot sta, îi deja opt şi mâine am examen”. Şi ne-am cărat cu toţii. Proiectul n-a fost gata nici luni, nici marţi, nici miercuri, apoi clientul s-a adresat altcuiva.
Atitudine curajoasă ar fi fost să spun că nu vin sâmbătă şi dacă nu-i convine să-mi facă lichidarea. Cu ce m-aş fi ales? Pierdeam nişte bani de care aveam nevoie, deşi puţini. Iar el lua pe altul „care voia să muncească”. Aşa am reuşit să-mi învăţ pentru examen şi el şi-a pierdut clientul.
Bine, lucrurile nu stau întotdeauna de frumos, de multe ori n-ai ce altceva să faci decât să taci şi să înjuri în gând. Dar ceea ce e înfierat de obicei ca laşitate e cel mai puţin rău modus vivendi posibil.


DESPARTIREA CEL MAI GREU MOMENT DE TRECUT - de (anonim) la: 14/03/2005 09:47:52
(la: Durere)
DESPARTIREA INTRADEVAR ESTE CEEA MAI GREU DE SUPORTAT CAND STII CA TOT CE AI AVUT MAI SCUMP PE LUMEA ASTA SA PIERDUT SI ACUM AI RAMAS DOAR CU AMINTIRILE.IN ACEASI SITUATIE SUNT SI EU AM RANIT PERSOANA IUBITA DAR EA NU POATE SA IERTE ATUNCI UNDE E IUBIREA.VOM DECLARA RAZBOI SINGURATATII.UNII NU STIU CE INSEAMNA DUREREA SI SUNT MULTI.CU DRAG JUSTIN
despartirea si durerea - de andrusca la: 18/03/2005 14:18:12
(la: Durere)
Sa ranesti este foarte usor, sa ierti pe cel care te-a ranit......spune mult despre sufletul si caracterul persoanei care are puterea de a ierta.....
Despartirea doare, singuratatea este apasatoare insa acestea ne sunt lectii de viata.
Cine nu a trecut prin astfel de momente, cine nu stie ce inseamna durerea, durerea ce provine din dragoste, dragostea care ne-a parasit, nu a inceput inca sa traiasca, sau ........viata lor a fost o iluzie.....
#39783 (raspuns la: #39378) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
1.Care este cuvântul favorit - de Caterin la: 12/05/2005 14:04:23
(la: Chestionarul Bernard Pivot)
1.Care este cuvântul favorit
Lumină
2.Care este cuvântul cel mai puţin favorit
Pedofil
3.Ce va face placere în mod deosebit
"sa sorb" emoţia celui de lângă mine....
4.Ce vă displace cel mai mult
Violenţa( de orice fel)
5.Care este înjuratura favorită
?!...mama lui de derbedeu...(cred...,uneori...f.rar...)
6.Ce sunet vă place
Harpă...
7.Ce sunet/zgomot vă displace
plâns de copil...
8.Ce altă profesie v-ar place să practicaţi
Arheolog
9.Ce altă profesie nu aţi practica nici in ruptul capului
chirurg
10.Dacă Raiul există,ce aţi dori să vă spună Domnul când ajungeţi la Porţile Raiului.
Linişteşte-te,ai tăi sunt bine!!...



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...